ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „ MOLDOVA” ROMAN

Domeniul:SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

Calificarea profesională: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

Forma de învăţământ: CURS DE ZI

PROIECT DE CERTIFICARE

Coordonator:

Farm. IANCU DELIA

Absolvent:

OLARIU G. DRAGOŞ GABRIEL

-ROMAN 2019-

1
 ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „ MOLDOVA” ROMAN

Domeniul:SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

Calificarea profesională: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

Forma de învăţământ: CURS DE ZI

MEDICAȚIA ALOPATĂ ŞI FITOTERAPEUTICĂ HEPATO-BILIARĂ

Coordonator:

Farm. IANCU DELIA

Absolvent:

OLARIU G. DRAGOŞ GABRIEL

2
CUPRIN

CAP.I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI ŞI A CĂILOR BILIARE

I.1. Generalităţi privind aparatul digestiv...........................................................................5

I.2. Anatomia ficatului........................................................................................................5

I.3. Funcţiile ficatului.........................................................................................................8

I.4. Căile biliare extrahepatice............................................................................................8

I.5. Bila şi rolul ei în organism...........................................................................................9

CAP. II. AFECŢIUNI ALE APARATULUI HEPATO-BILIAR ŞI REGIMUL

IGIENO-DIETETIC

II.1. Hepatita.....................................................................................................................12

II.2.Ciroza hepatică..........................................................................................................15

II.3. Litiaza biliară............................................................................................................18

II.4. Angiocolita................................................................................................................20

II.5. Diskinezia biliară......................................................................................................20

II.6. Colecistita.................................................................................................................21

CAP.III. MEDICAŢIA APARATULUUI HEPATO-BILIAR

III.1.Medicamente coleretice............................................................................................23

III.1.1. Coleretice de origine vegetală..................................................................23

III.1.2. Coleretice de sinteză.................................................................................26

III.1.3. Coleretice de origine animală...................................................................27

III.2. Medicamente colecistokinetice...............................................................................30

III.3. Hepatoprotectoare....................................................................................................31

CAP.IV. FITOTERAPIA APARATULUI HEPATO-BILIAR...........................................35

CONCLUZII........................................................................................................................42

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................43

3
 MEMORIU EXPLICATIV

Am ales ca dezbatere această temă, fiind influențat de stilul de viață nesănătos la care
trebuie să facem față în secolul în care trăim, denumit și secolul vitezei. Sănătatea este pionul principal de
care trebuie să ne îngrijim, iar ficatul, cât și alte organe ale corpului nostru, prezintă interes, cu atât mai mult
cu cât stilul de viață și-a pus amprenta și în modul în care ne hrănim. Semipreparate, fast-food-uri,
grăsimi,alimente care la prima vedere ne ajută să trecem rapid peste mesele importante, dar și poluarea
mediului în care trăim, ne încarcă organismul cu toxine, determinându-ne la un moment dat să apelăm din ce
în ce mai des la medicamente a căror utilizare abuzivă se restrânge asupra ficatului nostru. În ziua de astăzi,
afecțiunile hepato-biliare au devenit comune. 

Statisticile ne demonstrează că hepatita - una dintre afecțiunile ficatului - este printre cele mai
răspândite boli pe plan mondial. În ceea ce privește hepatita virală, aceasta implică cel puțin șase tipuri de
virusuri, virusul hepatitei A (HVA), virusul hepatitei B (HVB), virusul hepatitei C (HVC), virusul hepatitei
D (HVD), virusul hepatitei E (HVE) și virusul hepatitei G (HVG). Noi dovezi știinfice sugerează existența
și a altor virusuri hepatice, încă neidentificate. Cele mai comune tipuri de hepatită virală sunt hepatitele A, B
și C. tât hepatita B cât și hepatita C pot provoca leziuni serioase, permanente, la nivelului ficatului și în
multe cazuri, chiar moartea.  

Mai mult decât atât, hepatita determinată de virusul hepatic B este considerată de Organizația
Mondială a Sănătății ca fiind al doilea agent cu potențial oncogen, după tutun. În Romania, aproximativ un
milion de persoane sunt afectate de virusul hepatic B și un alt milion, de virusul hepatic C. Cele mai multe
infecții cu virusul B și C s-au produs înainte de 1990, având în vedere că sângele nu era securizat și nu se
utilizau seringi de unică folosință. Abia după 1990 s-au luat măsuri care erau absolut necesare pentru
reducerea acestor infecții, în special cea cu virus hepatic B.

De asemenea, hepatita B este considerată de statisticile mondiale a doua boală cu transmitere

sexuală ca incidență. În jur de 40 – 50% din persoanele infectate rămân purtătoare de virus. Dintre acestea,
circa 60% dezvoltă hepatită cronică, în jur de 30% ajung la ciroză hepatică și între 5% și 10% fac cancer de
ficat.  

În cazul hepatitei virale de tip C, peste 40% dintre cei afectați de această boală ajung la ciroză.
Mortalitatea prin ciroză hepatică este destul de mare, boala generând complicații extrem de grave.

4
 O altă problemă delicată cu care se confruntă țara noastră este cea a coinfecției cu virusul D. Dintre
toate țările din sud-estul Europei, Romania are coinfecția cea mai mare de virus B și D.

În acest context, cunoașterea afecțiunilor hepato-biliare și a medicației corespunzatoare contribuie

la identificarea și tratarea timpurie și eficientă a acestor afecțiuni, controlând astfel boala și stopând evoluția
nefavorabilă a acesteia.

5
 CAPITOLUL I : ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI ŞI A CĂILOR
BILIARE

I.1. Generalităţi privind aparatul digestiv

Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care îndeplinesc importanta funcţie de digestie şi
absorbţie a alimentelor. Este compus din tubul digestiv şi glandele sale anexe.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt glandele salivare, ficatul şi  pancreasul.

I.2. Anatomia ficatului

FIG. 1

6
FIG. 2

7
 Ficatul este cel mai mare organ din corpul uman. Este aşezat în cavitatea  abdominală – în partea
superioară dreaptă, imediat sub diafragm, iar lobul său stâng se întinde până la epigastru. Locul ocupat de
ficat se numeşte lojă hepatică.

Este alcătuit din doi lobi inegali, cel drept fiind de circa şase ori mai mare decât cel stâng.

Configuraţia externă – are forma unui semivoid, aşezat transversal în abdomen, cu lungimea de

aproximativ de 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, înălţimea de 8 cm şi greutatea de aproximativ
1400g. Are o culoare roşu-cărămiziu, datorită cantităţii mari de sânge pe care o conţine.

Ca şi consistenţă este dur, friabil,  puţin elastic, şi ca urmare se rupe şi se zdrobeşte uşor. Are o

mare plasticitate, ceea ce îi permite să se muleze pe organele vecine.  

Ficatul prezintă două feţe:

Faţa superioară (diafragmatică): pe ea se observă lobul drept şi lobul stâng delimitaţi de

ligamentul falciform. Lobul drept prezintă impresiunea arcului costal, iar cel stâng întăritura cardiacă.Faţa
superioară este limitată prin două margini:  una posterioară, mai groasă şi alta anterioară, mai ascuţită.

Faţa inferioară (viscerală): aceasta vine în contact cu stomacul, duodenul, colonul, mezocolonul

transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenală dreaptă.

Pe această faţă se gasesc trei şanţuri, de aspectul literei „H”:

    Şanţul antero-posterior (sagital) drept- adăposteşte în porţiunea anterioară vezicula biliară iar în

cea posterioară vena cavă inferioară;

   Şanţul antero-posterior (sagital) stâng- adaposteşte în porţiunea anterioară ligamentul rotund iar în cea
posterioară ligamentul Arantius.

  Şanţul transversal – se întinde între cele două şanţuri sagitale.

Aceste şanţuri delimitează patru lobi: drept, stâng, caudat şi al lui Spiegel.

În şanţul transversal se află hilul ficatului, prin care pătrund vasele şi nervii ficatului şi ies canalele
biliare şi limfatice ale organului.

Structura ficatului

8
 Ficatul este învelit de peritoneul visceral (tunica seroasă), care se continuă cu peritoneul
parietal.Sub această tunică se află o membrană (capsula Glisson) şi apoi parenchimul hepatic, acesta fiind
divizat în lobuli.

Lobul hepatic: reprezintă unitatea anatomică şi funcțională a ficatului. Are forma unei piramide
așezate cu baza spre suprafața ficatului și vârful spre interior, având în centru vena centrolobulară. În
structura lui distingem: capilare sangvine, celule hepatice, canalicule biliare și nervi.

Prin alăturarea mai multor lobuli hepatici, se formează spațiile portbiliare (Kiernan). Aceste spații
conțin: țesut conjuctiv, o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau două canale biliare,
canale limfatice și nervi. Sângele circulă de la spațiul port spre vena centrolobulară, iar bila din centrul
lobului spre spațiul port.

Celulele hepatice (hepatocitele): sunt așezate în cordoane Remark, dispuse radial în ochiurile rețelei
capilare intralobulare. Între celulele hepatice și peretele capilarelor se află spațiul de trecere Disse. Între
celulele endoteliului vascular se situeaza celulele Kupffer, fagocite ce participă la degradarea hemoglobinei.
Între cordoane se formează, prin simpla lor alăturare, spații înguste numite canalicule biliare, care au pereții
proprii.

Spre periferia lobului, canaliculele biliare își constituie un perete propriu numit colangiolă.
Colangiolele sunt lobulii învecinați se unesc între ele și formeaza la nivelul spațiilor Kiernan canalele biliare
perilobulare. Canalele biliare perilobulare se unesc între ele și dau naștere la două canale hepatice-drept și
stâng – corespunzatoare celor doi lobi ai ficatului, care, părăsind ficatul, la nivelul hilului se unesc și
formează canalul hepatic comun. După un traiect de 3-4 cm, canalul hepatic comun se unește cu canalul
cistic și alcătuiesc împreună canalul coledoc, care se deschide în duoden împreună cu canalul Wirsung, la
nivelul carunculei mari.

Canaliculele biliare și canalele biliare perilobulare formeaza căile biliare intrahepatice, iar canalul

hepatic comun și canalul caledoc alcătuiesc  căile biliare extrahepatice.

Acinul hepatic: reprezintă subunitatea morfofuncțională a lobului hepatic. Este constituit din

totalitatea celulelor irigate de același vas și care își varsă bila în același canalicul biliar.

Vascularizația ficatului  este realizată de artera hepatică și vena portă. Sângele pleacă de la ficat
prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din acest organ și îl varsă în vena cavă inferioară.
Limfaticele ficatului sunt superficiale și profunde.

9
 Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac
și din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

I.3. Funcțiile ficatului

Sunt importate și variate: 

 Ia parte la digestia intestinală;

 Depozitează în el o parte din substanțele care depășesc nevoile imediate ale organismului;
 Degradează și sintetizează diferite substanțe;
 Ia parte la menținerea compoziției plasmei;
 Menține echilibrul glucidic;
 Transformă grăsimile în forme care se oxidează mai ușor;
 Sintetizează fermenții necesari proprii sau ale altor organe;
 Reglează metabolismul apei și controlează debitul sangvin;
 Oprește pătrunderea toxinelor în organism;
 Are rol în formarea globulelor roșii;
 Intervine în termoreglare;
 Secretă și excretă bila;
 Supraviețuirea fără ficat este de câteva ore; în caz de insuficiență hepatică gravă, singurul tratament
posibil este transplantul.

I.4. Căile biliare extrahepatice

Sunt alcătuite din calea biliară principală și calea biliară accesorie.

Calea biliară principală: este reprezentată de canalul hepatocoledoc. Este un duct cu diametrul de

4-5 mm alcătuit din două segmente, canalul hepatic comun și canalul coledoc.

Canalul hepatic comun se formează prin unirea celor două canale hepatice, drept şi stâng. El
coboară în marginea liberă a micului epiplon și fuzionează la nivelul marginii superioare sau înapoia primei
a duodenului, cu canalul cistic venit de la înapoia biliară, formând canalul coledoc.

10
 Canalul coledoc prezintă trei segmente: supraduodenal, retropancreatic și intraparietal (în peretele
duodenului). Se termină printr-un orificiu comun cu canalul pancreatic, unindu-se cu acesta în ampula
hepato-pancreatică a lui Vater. În această zonă există o importantă  formațiune musculară (sfincterul lui
Oddi), a cărei funcționare corectă asigură tranzitul normal al bilei spre duoden.

Calea biliară accesorie este reprezentată de vezicula biliară și canalul cistic.

Vezicula biliară (colecistul) (anexe) este un rezervor anexat căilor de excreție a bilei, în care

aceasta se acumulează în intervalul dintre prânzuri. Are o lungime de aproximativ 10 cm, cu o lărgime de 4
cm și o capacitate de 50-60 ml. Prezintă trei porțiuni: fundul, corpul și colul.

Fundul veziculei biliare constituie extremitatea ei anterioară și răspunde incizurii cistice de pe

marginea inferioară a ficatului. Este învelit în peritoneu și are o mare mobilitate.

Corpul veziculei biliare este partea aderentă la fața viscerală a ficatului. El se îngustează treptat spre
col, ultima parte a sa fiind denumită infundibul.

Colul formează extremitatea profundă și ascuțită a veziculei biliare. Are formă conică și se continuă
fără o limită precisă cu canalul cistic. Este liber, nu aderă la ficat.

Structura veziculei biliare: la exterior este acoperită de peritoneu (tunica seroasă). Urmează tunica

fibro-musculară. La interior vezicula este căptușită de tunica mucoasă. În regiunea colului se găsesc glande
de tip mucos al căror produs se amestecă cu bila. Epiteliul este impermeabil pentru pigmenții biliari.
Celulele sale participă la procesul de resorbție a apei (concentrarea bilei) și la elaborarea unor constituenți
biliari (grăsimi și colesterol).

Funcţiile veziculei biliare sunt următoarele: de rezervor, de concentrare şi resorbție, de secreție și

de contractilitate.

I.5. Bila și rolul ei în organism

Bila este formată de celulele hepatice și celulele Kupffer. Este produsă în mod continuu, astfel încât
în 24 ore se obține o cantitate de 600-1200 ml. Ritmul secreției este mai redus noaptea și mai crescut ziua.
Bila se elimină în duoden doar în cursul digestiei alimentelor. Între timp ea se acumulează treptat în vezicula
biliară unde suferă un proces de concentrare prin absorbție de apă și ioni și primește o cantitate de mucus.

Compoziția bilei:

11
1.     Apă (97%)

2.     Săruri biliare (1%). Ele reprezintă cel mai important constituent al bilei şi sunt reprezentate de glicolat
și aureolat de sodiu.

Sărurile biliare îndeplinesc următoarele  funcții:

a)        la nivelul intestinului emulsionează grăsimile și potențează lipaza pancreatică;

b)        formează cu grăsimile complecși solubili în apă permițând astfel absorbția și a vitaminelor

liposolubile (A, D, E, K și F);

c)        stimulează peristaltismul intestinal – rol  laxativ;

d)        mențin echilibrul florei microbiene a intestinului gros, combătând flora de putrefacție;

e)        stimulează formarea bilei - rol coleretic.

3.  Pigmenții biliari (0,5%) - sunt reprezentați de bilirubină și biliverdină.  Aceștia sunt produși de

dezasimilație ai hemoglobinei și se elimină prin bilă, fapt ce le conferă caracterul de produs de excreție.
Acumularea pigmenților biliari în sânge duce la apariția icterului, atunci când bilirubina crește peste valoarea
de 2 mg%. 

4.  Colesterolul (1-2%) 

Menținerea raportului colesterol/săruri biliare  are o deosebită importanță. Când acesta scade sub o

treime, este favorizată precipitarea colesterolului, care duce la formarea de calculi biliari.

Colesterolul are rol în sinteza unor hormoni corticosuprarenali, sexuali, a acizilor biliari și a

vitaminei D3.

5.  Alte substanțe: lecitina (0,1%), mucina, substanțe minerale (clorura, fosfatul și bicarbonatul de
sodiu sau bilei un pH alcalin = 7,3 - 7,4), cantități mici de acizi grași, acid glicoronic, acid uric și uree.

Deosebim două tipuri de bilă:

a)          Bila hepatică primară care trece din ficat direct în duoden în timpul digestiei. Este lichid galben
verzui care  conține 97% apă și 3% reziduu uscat ( substanță organică în anorganică).

12
b)         Bila veziculară  care se varsă în duoden din vezicula biliară numai în timpul alimentației. Este mai
vâscoasă (conține mucus din mucoasa veziculei ) și mai concentrată în pigmenții biliari (în timpul acumulării
ei în veziculă o parte din apă se absoarbe prin pereții acesteia).

Eliminarea bilei din vezicula biliară se face pe cale umorală și pe cale reflexă.

Creșterea cantității de bilă secretată de ficat se numește colereză, iar substanțele care produc
colereza se numesc coleretice. Au efect coleretic: umplerea stomacului cu alimente, săruri biliare, gălbenuș
de ou, protidele, apele minerale sulfatate și alcaline.

Substanțele care favorizează contracția colecistului se numesc colecistokinetice sau colagoge.

Alimente colagoge sunt grăsimile, gălbenușul de ou și carnea. Au rol colagog și o serie de droguri (de
exemplu extractele de hipofiză posterioară administrate parenteral).

Funcțiile bilei sunt importante și se referă la fenomenele de digestie și metabolism:

 Bila contribuie la neutralizarea reacției acide a amestecului alimentar sosit din stomac în intestin.
 Intervine decisiv în digestia grăsimilor, favorizând emulsionarea lor; stimulează fermenții specifici
(lipazele); ajută la absorbția acizilor grași și a unor substanțe solubile în grăsimi (vitaminele).
 Contribuie la întreținerea peristaltismului intestinal.
 Contribuie la menținerea echilibrului dintre diferiți ioni în cursul digestiei.
 Contribuie la eliminarea unor produși de excreție. 
 Acționează ca agent bacteriostatic, inhibând creșterea unor germeni patogeni.

CAPITOLUL II. AFECȚIUNI ALE APARATULUI HEPATO – BILIAR ŞI

REGIMUL IGIENO DIETETIC

Principalul organ de dezintoxicare al organismului – ficatul- este cel mai important rezervor de
sodiu, fiind considerat a doua barieră naturală împotriva îmbolnăvirilor, după tubul digestiv.Orice perturbare
a funcţiilor ficatului induce transferul toxinelor în fluxul sangvin. Ficatul elimină toxinele provenite din

13
neutralizarea substanţelor dăunătoare, prin bila bazică, dacă este normală, şi acidă, în caz contrar secretată în
duoden, respectiv stocată în vezica biliară.

Ficatul produce colesterolul natural, care asigură lubrifierea vaselor sangvine constituind astfel
„ turnul de control” al celei de a doua linii de apărare a organismului împotriva îmbolnavirilor. Orice formă
de indigestie, caracterizată în general prin dureri abdominale, flatulenţă, nervozitate sau insomnie, se
datorează în principal bilei toxice secretate de ficat şi degajate în duoden pentru a fi eliminată.

Drept urmare, afecţiunile hepato-biliare se pot clasifica în:

 Afecţiuni hepatice;
 Afecţiuni biliare.

Afecţiunile hepatice cele mai cunoscute şi mai des întâlnite sunt :

 hepatita
 ciroza hepatică.

Câteva dintre afecţiunile biliare sunt următoarele:

 litiaza biliară,
 angiocolita
 diskinezia biliară ,
 colicistita.

II.1. Hepatita

FIG. 3

14
 Una dintre cele mai comune boli hepatice este hepatita, o inflamație a ficatului. Hepatita poate fi
cauzată de expunere prelungită la diferite medicamente sau droguri, de boli autoimune sau infecții virale.
Dar, hepatitele, în cele mai multe situații sunt cauzate de viruși.

Hepatita poate fi acută sau cronică.

Hepatita acută: evoluează în mai puțin de 3 luni și are numeroase cauze. Cele mai frecvente sunt
virale. Hepatita toxică și cea medicamentoasă pot fi cauzate de administrarea de antibiotice,
antituberculoase, paracetamol sau hormoni.

Hepatita acută alcoolică se aseamănă cu hepatita acută toxică. Acest tip de hepatită poate necesita
transferul pacientului la reanimare atunci când există semne asociate de insuficiență hepatică.

FIG. 4

15
 Hepatitele acute bacteriene sau parazitare apar ca urmare a unor afecțiuni cum este tuberculoza.
Aceasta se vindecă rapid în mod obișnuit, după prescrierea antibioticului potrivit.

O hepatită este numită cronică atunci când evoluează pe o durată mai mare de 6 luni. Cauzele sunt
aceleași cu ale hepatitelor acute, iar simptomele acestora se regăsesc și la hepatita cronică. 

Tratamentul vizează mai ales simptomele și reechilibrarea nutrițională. Gravitatea hepatitelor

cronice este legată de posibilitatea apariției cu timpul a unei insuficiențe hepatice ireversibile (tulburări de
coagulare sangvină, encefalopatie hepatică, acidoză metabolică și o hipertensiune portală). Această
evoluție este cauzată de constituirea unei ciroze. Cirozele pot să evolueze spre hepatocarcinom (cancer al
ficatului).

16
 Hepatita acută virală: este o boală infecțioasă, transmisibilă, sub formă de epidemii sau chiar
pandemii, produsă de virusuri extrem de mici, care pătrund în organism pe cale digestivă sau parenterală,
provocând îmbolnăvirea generală a organismului, in special a ficatului.

Deoarece sunt mai multe virusuri care produc hepatita (A, B, C, D, E, G), există mai multe tipuri de
hepatită virală, cel mai des întâlnite fiind hepatita A, hepatita B și hepatita C.

Hepatita virală acută evoluează de obicei în trei faze: preicterică, icterică și de rezoluție.

     Faza preicterică are o durată de 3 - 4 zile, până la 2 săptămâni. Semnele apar pe un fond de stare alterată:
astenie, insomnie, cefalee, tulburări dispeptice, stare subfebrilă.

În urma anlizelor de laborator se observă o urobilinogenurie și creșterea transaminazelor.

În unele cazuri, boala se oprește în acest stadiu, fără apariția icterului.

     Faza icterului este caracterizată de atenuarea sau dispariția simptomelor din faza preicterică și apariția
icterului. Revine apetitul, dispare starea subfebrilă, urina devine hipercromă, scaunele ușor decolorate, scade
diureza. Pruritul şi bradicardia - semne ale creșterii sărurilor biliare în sânge - sunt moderate, persistând doar
în formele de icter prelungit.

În medie, icterul persistă 4 săptămâni, dar în unele forme ușoare poate dura câteva zile.

În urma analizelor de laborator se constată o bilirubinemie crescută, transaminaze și gama globuline

crescute.

     Faza de rezoluție se caracterizează prin dispariția icterului, a asteniei și a îmbunătățirii stării genrale.

Analizele de laborator pun în evidență normalizarea bilirubinemiei și a urobilinogenuriei.

Hepatita anicterică (fără icter): absența icterului face ca aceasta să fie mai greu de recunoscut, însă
existența unor tulburări digestive, stare de oboseală, somnolența, sugerează medicului diagnosticul de
hepatită. Probele de laborator au aici o importanță majoră, uneori fiind singurele care ajută la descoperirea
bolii. La copii, formele anicterice, reprezintă 50-90% din totalul cazurilor de hepatită.

Hepatita virală A este determinată de virusul hepatic A (HVA) o particulă extrem de mică (27-35
mm). Acest virus se găsește în scaunul bolnavului cu hepatită și se transmite în general pe cale digestivă. În
mod excepțional, se poate găsi și în sângele bolnavului.

17
 O particularitate a hepatitei virale A o constituie ponderea modestă a formelor cu manifestare
clinică tipică evidentă, comparativ cu numărul mare al infecțiilor asimptomatice cu virus hepatitic A, sau al
celor cu simptome foarte sărace și atipice.

Hepatita A, epidemică ( „boala mâinilor murdare”), poate produce simptome infecțioase gerenale,
digestive, hepatice, însoțite sau nu de icter. Virusul A se află în organism în perioada acută a bolii, se elimină
prin materii fecale în ultima parte a incubației, în perioada preicterică. O bună igienă practicată și vaccinarea
sunt măsuri eficace de prevenire a hepatitei de tip A.

Hepatita virală B este provocată de virusul hepatitic B (HVB) și are în prezent o evoluție endemică.

VHB poate determina o gamă largă de manifestări ale infecției, începând cu infecția în aparenţă,
continuând cu hepatită acută și ajungând la infecția persistentă din hepatita cronică sau ciroză hepatică.

Perioada de incubație variază între 45 și 180 de zile și se caracterizează prin infecțiozitatea sângelui,
prezența virusului putând fi depistată în circulația sangvină începând cu ziua 6 - 10 de la momentul
infectarii. Boala se transmite prin sânge și netratată poate evolua spre hepatită cronică și cancer hepatic,
afecțiuni ai caror tratament este cu mult mai costisitor decât prevenirea și tratamentul din faza incipientă,
soluția ultimă fiind transplantul hepatic.

Hepatita virală C este provocată de virusul hepatic C (VHC). Este o infecție virală care se transmite
prin sânge infectat. Netratată, hepatita C conduce la viroză și cancer de ficat. Tratamentul hepatitei
C a înregistrat progrese majore în ultimii 10 ani. Astăzi, noile metode de terapie permit tratarea cu succes a
50% - 80% din cei infectați.

18
 II.2. Ciroza hepatică

FIG. 5

Ciroza hepatică este o îmbolnăvire cronică a ficatului, constând din inflamarea şi lezarea ţesutului
conjunctiv, cu evoluţie progresivă spre modificarea structurii ficatului şi sclerozarea ţesuturilor în benzi.
Boala continuă spre atrofiere, din cauza distrugerii morfofuncţionale a unei părţi din celulele hepatice active
şi înlocuirea lor, treptată, cu ţesut fibros. Ficatul pierde capacitatea de conversie a lipidelor şi de neutralizare
a toxinelor sau a medicamentelor pătrunse în ficat.

Pe plan mondial, boala este în creştere, mai frecvent între vârstele de 45-60 de ani, cu precădere la
bărbaţi (de trei ori mai mult decât la femei). În prezent, are o pondere mare în mortalitatea generală,
înregistrându-se, anual, peste 300.000 de decese pe Glob.

Declanşarea cirozei hepatice depinde de diferiţi factori: factori infecţioşi (hepatita virală, malarie,
sifilis, tuberculoză şi alte infecţii bacteriene); intoxicaţii grave (consum exagerat şi îndelungat de alcool,
tutun, compuşi organo-fosforici, insecticide, erbicide, deratizante, tetraclorură de carbon, depuneri în ficat de
plumb, fier, cupru şi medicamente degradate); factori nutriţionali (carenţe în proteine şi vitamine); dereglări
metabolice (obezitate, diabet); tulburări circulatorii cu insuficienţă cardiovasculară; dereglări endocrine
(hipertiroidism).

Mai pot interveni regimurile alimentare dezechilibrate, cu exces de grăsimi animale, uneori râncede.

19
Cum se manifestă boala?

Simptomele de manifestare sunt: astenia fizică şi psihică, insomnie, oboseală generală, somnolenţă
până la delir şi comă profundă, anxietate, sângerări pe nas, umflături ale membrelor inferioare, tremurături
involuntare ale degetelor. La nivelul ochilor apare colorarea în galben a mucoaselor globilor oculari. Extern,
se constată înroşirea epidermei de la baza palmelor, albirea unghiilor, apariţia unor steluţe şi dungi vasculare
pe tegumentele abdominale, căderea părului.

Bolnavul acuză dureri în zona ficatului, balonări abdominale cu flatulenţă, greţuri, hemoragii
gingivale, nazale şi gastrice, diaree, dureri osoase, edeme ale picioarelor, lipsa poftei de mâncare (mai ales
pentru grăsimi), creşterea glandelor mamare la bărbaţi, atrofierea testiculelor, tulburări menstruale şi
sterilitate la femei.

Prin evoluţie, ciroza hepatică poate prezenta două tipuri: ciroza atrofică, cu ficat mic şi suprafaţă
neregulată; ciroză biliară, cu ficat mare şi suprafaţă regulată.

Evoluţia cirozei este lentă şi devine cronică, relativ bine suportată de bolnav. În primele faze poate
apărea ascita, cu mărirea în volum a abdomenului şi a splinei, ombilic proeminent, reţea venoasă vizibilă,
insuficienţă hepatică şi litiază biliară. În fazele mai avansate apar hemoragii interne prin ruperea venelor la
nivelul varicelor esofagiene, pancreatită cronică, peritonită bacteriană, bronhopneumonie, tuberculoză
pulmonară, tulburări cardiovasculare, renale şi nervoase, tremurături, encefalopatie, tulburări de vorbire,
decalcifierea oaselor, tromboflebită, cancer hepatic, delir şi comă cu sfârşit fatal.

Remedii naturiste

În tratamentul cirozei hepatice este indicat consumul, sub formă de infuzie sau decoct din plante
medicinale, de obligeană, cimişir, rostopască, cicoare, anghinare, zburătoare, pufuliţă, cătină albă,
sunătoare, salvie, armurariu, păpădie, ventrilică. La fel de utile sunt şi amestecurile de plante sub formă de
decoct: rădăcini de pir (80 g); herba de pelin alb (40 g); herba de cicoare (80 g); rădăcini de leuştean (40 g);
frunze de dud alb (350 g); frunze de dud negru (250 g); frunze de patlagină (60 g); herba de troscot (60g);
frunze de urzică vie (40 g); sau: herba de pelin alb (10 g); flori de gălbenele (30 g); herba de coada-calului
(30 g); flori de rozmarin (20 g); frunze de salvie (30 g); flori de soc (20 g).

Alte tratamente constau din comprese calde în zona ficatului, cu tinctură suedeză şi oţet diluat,
cataplasme pe abdomen cu ridichi rase sau frunze de varză strivite sau cataplasme cu argilă, pusă călduţă, în
strat subţire, pe regiunea hepatică, seara, ţinându-se toată noaptea.

Sucuri de fructe, cereale şi produse lactate, alimente de bază în regimul zilnic.

20
 Ţinând seamă de consecinţele nefaste ale alterării funcţiilor ficatului, este necesară aplicarea unei
terapii energice, bine controlate, în care alimentaţia dietetică ocupă un loc deosebit de important, mai ales că
bolnavul manifestă o lipsă acută a poftei de mâncare. Se va ţine seama de formele clinice ale cirozei şi de
complicaţiile apărute.

În crizele de ciroză hepatică se începe cu câteva zile de repaus obligatoriu la pat şi regim de
protecţie cu lichide. Se continuă cu un regim alimentar complet (aproximativ 45 cal/kg corp pe zi), bogat în
proteine şi vitamine. Necesarul proteic este recomandat sub formă de lapte, produse lactate şi cereale, mai
ales seminţe germinate de orz şi grâu, ţinând seama că bolnavul metabolizează foarte greu proteinele
animale. Necesarul de lipide se preia din produsele lactate, margarină, untdelemn şi puţin unt. Glucidele vor
acoperi consumurile energetice prin cantitatea de 300-400 g/zi.

Nu se va neglija necesarul de vitamine, atât hidrosolubile, cât şi liposolubile, precum şi sărurile

minerale, care măresc vitalitatea organismului şi reglează metabolizarea alimentelor consumate.

Recomandare: consumaţi alimente care stimulează funcţia hepatică!

În ciroza hepatică compensată sunt recomandate alimente cu efect de stimulare a funcţiei hepatice:
fructe – agrişe, cireşe, vişine, fragi, gutui, pepeni verzi, prune, struguri (1-2 kg/zi), ienupăr (10-15 fructe
proaspete zilnic) şi o cură de lămâi proaspete, îndulcite cu miere de albine; legume – fasole păstăi, tomate,
ardei, dovlecei, morcov, vinete, spanac, salată, varză crudă şi ridichi; sucuri din legume proaspete – morcov,
sfeclă roşie, varză, ridichi negre, castraveţi, precum şi suc din orz verde (câte o jumătate de pahar dimineaţa
şi seara).

Cura de fructe, legume şi sucuri va dura minimum două luni

Alte alimente admise pentru consum sunt: carnea slabă de vită, viţel sau pasăre, rasol din peşte alb,
brânză proaspătă de vaci, urdă dulce, caş dulce, iaurt, smântână proaspătă, albuş de ou, untdelemn, pâine
albă veche de o zi, paste făinoase rafinate, budinci, compoturi şi condimente aromate (cimbru, mărar,
pătrunjel, leuştean, dafin), care au rolul de a stimula apetitul şi de a compensa lipsa de gust a dietei
hiposodate.

Alimentaţia zilnică va fi fracţionată în 5-6 mese, fiecare în volum redus, pentru a evita efortul de
digestie la care ar fi supus ficatul şi pancreasul.

21
Alimente interzise

Lista alimentelor interzise începe cu băuturile alcoolice, grăsimile animale încinse, mezeluri,
afumături, conserve, prăjeli, sosuri grase, măruntaie, ouă, brânzeturi grase şi fermentate, leguminoase uscate,
dulciuri concentrate, pâine albă proaspătă şi sărată, cozonac, condimente iritante, nuci, alune, migdale,
cacao, ciocolată.

O detaliere se va face asupra consumului de alcool, care reprezintă una dintre cele mai frecvente
cauze ale cirozei şi hepatitei cronice. Ingerarea zilnică nu trebuie să depăşească 12 g de alcool absolut, ceea
ce corespunde cu 45 ml de cognac, 180 ml de vin sau 360 ml de bere.

Apariţia cirozei şi a bolii hepatice este declanşată începând cu 60 g de alcool pe zi pentru bărbaţi şi
20 g pe zi pentru femei. Trebuie să se ştie că din cantitatea totală de alcool ingerată în organism, peste 95%
este absorbită în 15-30 de minute, la nivelul tractului digestiv şi este dirijată spre ficat. Doar 3-5% din alcool
este eliminat prin rinichi şi plămâni.

La marii consumatori de alcool, ficatul se măreşte în volum, dând un prim simptom al cirozei. După
pătrunderea în ficat, alcoolul se metabolizează foarte lent, într-un proces enzimatic de oxidare. Tot ca urmare
a oxidării unei cantităţi mari de alcool în ficat are loc şi dereglarea metabolismului glucidic, ceea ce explică
procesul de hipoglicemie constatat la alcoolici. De asemenea, alcoolicii cronici devin foarte sensibili la
numeroase medicamente, care devin toxice prin blocarea metabolizării.

La un consum de peste 180 g de alcool zilnic, timp de 10-15 ani, se ajunge, în mod sigur, la
hepatopatii cronice şi la ciroză hepatică.

Regimul de viaţă

Pentru accelerarea vindecării cirozei hepatice se aplică comprese calde, inclusiv parafină, ţinute
două ore pe zona toracică dureroasă, folosind săculeţi în care se opăresc flori de fân.

De asemenea, se recomandă aplicarea de cataplasme de argilă sau ceapă cu varză şi tărâţe pentru
decongestionarea ficatului (4 foi de varză, 3 cepe, 250 g de tărâţe fiartă). Acestea se acoperă cu o faşă
elastică şi se lasă timp de 90 de minute.

Bolnavul va evita eforturile fizice prelungite, infecţiile interne şi erorile posibile în intervenţiile
chirurgicale şi în tratamentele medicamentoase.

22
 II.3. Litiaza biliară

Litiaza biliară este o afecțiune provocată de  dezvoltarea unor calculi biliari în veziculă sau în căile
intra sau extrahepatice. Prezența acestor calculi poate să nu se manifeste clinic, sau poate fi însoțită de o
simptomatologie zgomotoasă.

Frecvența este mare: la populația adultă, 10 - 15% dintre , femei.

În procesul de formare a calculilor biliari intervin o serie de factori. Factorii endocrini sunt printre
cei mai importanți. Frecvența superioară la femei, perioada de graviditate, favorizantă pentru formarea
calculilor (hipercolesterolemia în sarcină), faptul că menopauza fiziologică sau chirurgicală este urmată
deseori de apariția litiazei, demonstrează rolul glandelor cu secreție internă în această afecțiune.

Printre factorii de teren care intervin activ în apariția litiazei biliare, se pot enumera: diabetul,
obezitatea, guta, litiaza renală, astmul bronșic, unele forme de reumatism.

Factorii favorizanți sunt: sedentarismul, abuzul de grăsimi și proteine, surmenajul, traumele

psihice, constipația, mesele neregulate, infecții intestinale, mai ales infecții ale căilor biliare. 

Procesul de formare a calculilor biliari razultă din acţiunea unui mecanism complex, la care
participă interacțiunea mai multor factori: fizico-chimici, metabolici, factorul stază(oprirea sau încetinirea
sângelui ori a secrețiilor interne în unele părți ale organismului) și infecțiile.

Factorii fizico-chimici și metabolici determină modificări ale componenților bilei, cu perturbarea

stabilității ei coloidale. Când apar dereglări în metabolismul hepatic, se modifică concentrația da săruri
biliare și de fosfolipide, scăzând concentrația lor în bilă. Pe de altă parte, hipercolesterolemia rezultată dintr-
o dietă bogată în lipide, va modifica concentrația colesterolului în bilă.

Scaderea raportului săruri biliare/colesterol creează premise pentru precipitarea colesterolului, a

bilirubinei și a calciului.

Factorul stază este necesar și el în procesul de litogeneză. Staza poate fi realizată prin obstrucții

cistice sau oddiene, prin atonie veziculară, prin variante anatomice ale aparatului excretor biliar sau prin
microstaze create de modificări distrofice (colesteroloza, colecistoza). Sarcina este și ea un factor de fază.

Factorii infecțioși concură la formarea calculilor biliari modificând compoziția chimică și pH-ul
bilei infectate. Ca rezultat al proceselor inflamatorii, vor apărea detritusuri celulare și mucus, care, împreună
cu microorganismele, vor forma materialul necesar pentru matricea calcului.

23
 Calculii biliari sunt formați din materie proteică peste care se depun colesterol sau săruri, sau
ambele, ceea ce face să avem mai multe tipuri de calculi biliari: calculi de colesterol, calculi de bilirubinat de
calciu sau de carbonat de calciu, calculi mixti.

În ceea ce privește simptomatologia, litiaza biliară există de cele mai multe ori fără nici o
manifestare clinică. Alteori însă, boala evoluează cu manifestări latente sau zgomotoase.

Forma latentă a litiazei biliare se manifestă prin senzație de plenitudine și jenă dureroasa la nivelul
hipocondrului drept, mai ales după efort, oboseală sau abateri de la regimul alimentar. Pot apărea și tulburări
intestinale, arsuri epigastrice, grețuri, gust amar, balonări.

Colica biliară este manifestarea zgomotoasă a litiazei biliare. Este cauzată de contracții spastice

reflexe ale veziculei sau ale cailor biliare. Declanșarea crizei este favorizată de alimentație, oboseala fizică,
stări nervoase, emoții puternice, supărări sau frig. De obicei colica apare brusc, la câteva ore după masă, în
special după masa de seară, noaptea. Principalul simptom îl constituie durerea puternică situată la nivelul
ficatului, sub coastele din partea dreaptă. Bolnavul este agitat, are transpirații și extremitățile se pot răci.
Durerea este deseori însoțită de vărsături, sub icter și febră, care poate fi însoțită și de frisoane; urina devine
hipercromă.

Primul ajutor are ca scop calmarea durerii și scurtarea crizei biliare. Bolnavul este sfătuit să stea în
pat, rezemat de perne, cu genunchii îndoiți pe abdomen. Dacă se bănuiește prezența unui calcul se
recomandă comprese şi cataplasme calde pe regiunea durereosă. În cazul colecistitei (colica însoțită de
febră), se aplică pe locul dureros comprese reci sau gheață.

Tratamentul colicii biliare este medical. Medicamentele folosite sunt antispastice (Scobutil, Nos-

Pa, Papaverina). Rezultate bune se obțin cu perfuzii de Procaină în soluții glucozate și cu adaos de atropină
și papaverină. După calmare se recomandă evacuarea intestinului prin clisme ușoare.

Tratamentul litiazei biliare în afara colicilor este medical și chirurgical.

Medicamentele folosite sunt antispastice mai ușoare (Lizadon, Scobutil, Foladon), eventual cu
adaosuri de tranchilizante (hidroxizin, meprobamat).

Colagogele și colereticele (Anghirol, Colebil, Fiobilin, Rowachol, ulei de măsline, ceaiuri

medicinale: hepatice, de sunătoare) se vor administra în perioadele de liniște. În caz de constipație
persistentă se pot administra laxative neiritante.

24
 Antibiotice nu se prescriu decât dacă apar semne de infecție. Tratamentul care urmarește dizolvarea
calculilor se face cu acid chenodeoxicolic sau/și acid ursodeoxicolic și combinații ale acestora (Chenav,
Lithofalk, Ursofalk). Se administrează 500-1000 mg/zi (4-8 capsule), în trei prize sau în priză unică, seara la
culcare, timp îndelungat (6 luni-2ani). Tratamentul chirurgical este recomandat în toate formele de litiază
biliară, atât din cauza riscului mare al complicațiilor pe care aceasta le poate genera la nivelul căilor biliare,
ficatului, pancreasului și tubului digestiv, cât și din cauza evoluției, în cele mai multe cazuri, spre cancer al
veziculei biliare.

II.4. Angiocolita

Angiocolitele sau colangitele sunt afecțiuni inflamatorii ale căilor biliare intra si extrahepatice. De
cele mai multe ori nu se limitează doar la căile biliare, ci interesectază și colecistul, dând naștere la angio-
colecistite. Există angiocolita fără o afecțiune biliară preexistentă. Cauza o reprezintă prezența unui corp
străin în căile biliare.

Ca agenți patogeni au fost incriminați colibacilul, enterocolul, stafilococul, streptococul,

salmonelele, precum și germeni anaerobi.

Majoritatea angiocolitelor evoluează acut, fiind caracterizate din punct de vedere simptomatic de
febră cu frisoane, durere abdominală și icter, uneori putând apărea și anorexie, greață, vărsături, diaree.
Angiocolitele evoluează progresiv, determinând frecvent complicații periculoase, precum abcese hepatice,
hepatită cronică sau ciroza biliară.

Tratamentul este medical și chirurgical. Tratamentul medical se realizează prin măsuri igienico-

dietetice, administrarea de antibiotice, din cauza riscului mare de septicemie și drenaj al cailor
biliare ( prin tubaj duodenal).

Tratamentul chirurgical sau endoscopic are drept scop îndepartarea obstacolului care întreține
infecția

II.5. Diskinezia biliară

Diskineziile biliare sunt tulburări funcționale ale motricității veziculei și căilor biliare. Se mai
numesc și distonii biliare. Aceste tulburări motorii pot fi pure sau asociate cu modificări inflamatorii.
Nediagnosticate la timp și netratate, pot duce la afecțiuni organice.

Diskineziile biliare îmbracă patru forme principale: atonie sau hipotonie veziculară, hipertonie
veziculară, spasm al sfincterului Oddi, insuficiență a sfincterului Oddi.

25
 Simptomele sunt nespecifice, pot merge de la senzații de disconfort abdominal până la dureri atroce,
adesea însoțite de gust amar în gură. Balonări, tulburări de tranzit. Durerile violente cu perioade de acalmie
(colici), apărute după consumul de alimente ce stimulează vezica biliară - alimente grase, ouă, ciocolată,
cafea - arată o hipertonie biliară, când colecistul depune un efort mărit pentru evacuarea bilei în duoden. Se
însoțește de accelerarea tranzitului intestinal, greață, uneori vărsături.

Există și situația în care colecistul este mai puțin activ, hipoton și nu elimină suficientă bilă
necesară digestiei (”bila leneșa”). În acest caz durerile sunt mai suportabile, în schimb predomină
simptomele dispeptice: greață, vărsături bilioase, gust amar, balonare, alternanța constipație-diaree.

Tratamentul va urmări în primul rând îngrijirea afecțiunilor care pot întreține tulburările diskinetice
și va ține seama de factorii neuropsihici, endocrini și alergici. Ca medicamente se prescriu antispastice.
Drenajul biliar repetat este eficace. Neurolepticele și tranchilizantele completeaza tratamentul.

Tratamentul chirurgical este recomandat doar atunci când nu se obțin rezultate după tratamentul

medical și doar după studierea aprofundată a funcționării căilor biliare.

II.6. Colecistita

Colecistita este inflamația veziculei biliare. Bila stocată în veziculă din cauza unor tulburări ale
fluxului biliar determină inflamație, durere și posibil infecție

Colecistita poate fi acută sau cronică.

Colecistita acută este inflamația cu caracter acut a peretelui colecistic. Agenții etiologici sunt de

obicei germeni din caile biliare: colibacilul, stafilococul, streptococul, pneumococul, salmonelele și mai rar
germeni anaerobi.

Colecistele acute prezintă semnele generale ale unei infecții și semne locale: febră, deseori însoțită
de frisoane, transpirații, alterarea stării generale, stare subicterică sau icter, durere intensă, anorexie, grețuri,
vărsături și constipație.

Profilaxia constă în tratarea atentă a colecistopatiilor cronice și a litiazei, precum și în urmărirea

atentă și promptă a bolilor infecțioase, a stărilor septicemice, a tulburărilor gastrointestinale și în asanarea
focarelor de infecție.

 Tratamentul este chirurgical în toate cazurile care apar pe fondul unei litiaze biliare și în acelea
care nu au tendința să cedeze în 24 de ore la tratament medical. Infecția se combate din primele momente cu

26
antibiotice în doze mari. Se face hidratare parenterală, eventual cu adaos de procaină și la nevoie, aspirație
gastrică. Tratamentul chirurgical constă în colecistectomie cu drenaj.

Colecistitele cronice sunt afecțiuni cronice inflamatorii ale veziculei biliare, de obicei secundare
unor focare cronice aflate la distanță. 

Cauzele apariției acestor afecțiuni sunt variate: infecțioase, chimice, alergice, neurohormonale,
distrofice. De asemenea, existența litiazei biliare este un factor important în apariția colecistitei cronice.
Afecțiunile digestive (colita, apendicita, boala ulceroasă) pot provoca colecistite secundare.

Printre factorii chimici incriminați putem menționa refulările de suc pancreatic în colecist, sărurile
de aur, dozele mari și repetate de barbiturice, abuzul de antibiotice cu eliminare biliară etc.

Boala se manifestă în general cu fenomene de dispepsie biliară și gastrointestinală. Bolnavul acuză

”gust rău” în gură, digestii greoaie, senzație de plenitudine postprandială, balonări abdominale, uneori arsuri
epigastrice; se simte obosit , extenuat fizic, prezintă adesea cefalee sau fenomene de tip migrenos. Sunt
frecvente grețurile care pot fi însoțite de vărsături. Mai poate aparea diareea postprandială, cu ușoare crampe
abdominale. La femei poate apărea dismenoreea.

Profilaxia se realizează prin îndepartarea focarelor de infecție intestinale și pancreatice, tratând

constipația. La femei se acordă o importanță deosebită tratării tulburărilor în funcționarea glandelor
endocrine. Elementul de bază al tratamentului este dieta, similară cu cea recomandată în litiaza biliară (supe
de zarzavaturi, sucuri de fructe și ceaiuri reci, decoct de cereale). Tratamentul chirurgical este indicat când
starea bolnavului se agravează sau când apar complicații .

27
 CAPITOLUL III. MEDICAŢIA ALOPATĂ A APARATULUI HEPATO-BILIAR

Medicația alopată aparatului hepato-biliar cuprinde :

 Coleretice ;
 Colecistokinetice ( colagoge) ;
 Hepatoprotectoare .

Acțiunea coleretică și cea colagogă pot fi exercitate concomitent în cazul unor medicamente , fapt
ce conduce la combaterea stazei, drenare a căilor biliare și a veziculei hipofone sau atone și la asigurarea
unui aport biliar suficient pentru emulsionarea grăsimilor în intestin.

III.1. Medicamente coleretice

Colereticele sunt substanţe care stimulează secreția hepatică de bilă . În funcție de efectul pe care
îl au , se disting două categorii :

Ø     Colereticele propriu-zise sau adevărate , care determină secreția bilei de concentrație normală sau
aproape normală ;

Ø     hidrocolereticele care produc un volum mare de bilă apoasă cu o concentrație mai redusă în constituenţi
biliari . Aceste medicamente dezvoltă o forţă osmotică ce antrenează apa în canalicule .

Colereticele sunt indicate în afecţiuni hepatice  (ictere colestatice ) sau ale căilor biliare (litiaza
biliară nedureroasă sau după încetarea manifestărilor dureroase , colecistice cronoce nelitiazice , distonii și
diskinezii biliare , infecții biliare ), în tratamentul tulburărilor dispeptice ( amețeli, grețuri, inapetenţă,
intoleranţe alimentare, eczeme, urticarie ), în obezitate, constipație prin hipocolie , hipercolesterolemie ,
migrene de origine digestivă .

Colereticele sunt contraindicate în hepatite acute şi cronice evolutive , icter prin obstrucție , ciroze
decompensate , litiază biliară în fază dureroasă , colecistite acute , apendicite.

Medicamentele coleretice pot fi :

Ø     produse de origine animală

Ø     produse vegetale

Ø     produse de sinteză.

28
 III.1.1 Coleretice de origine animală

Acizii biliari primari , acidul colic și acidul chenodeoxocolic , sunt secretați în bilă după ce au fost
conjugați cu taurina sau glicina . Acizii biliari conjugați (secundari) , acidul dezoxicilic și acidul litocolic ,
sunt reabsorbiți la nivelul ileonului terminal și intră în circulația enterohepatică. O mică parte din acești
acizi biliari sunt deconjugați de bacterii la nivelul intestinului gros . Acizii biliari deconjugați pot fi și ei
reabsorbiți de intestine sau dehidroxilați de bacterii colonice , formând acizii biliari secundari .

În terapeutică se folosesc acizii biliari neconjugați ca atare și săruri biliare sub formă de bilă de
bovină uscată sau extracte de bilă de bou. Se mai folosesc , de asemenea și produse de semisinteză .

Ø    Acidul ursodeoxicholicum, diminuă raportul colesterol/săruri biliare şi favorizează dizolvarea calculilor

colesterolici. Litiaza biliară cu calculi colesterolici necalcificați de cel mult 5 - 10 mm, la bolnavii care nu
pot face colecistectomie, dacă vezica biliară este funcțională .

Determină diminuarea sau dispariția calculilor colesterolici în 50 - 80 % din cazuri . Efecte mai

slabe la obezi. Recidive până la 25 % într-un an.

R.A.: Diaree , grețuri , vome , prurit , necroză hepatică .

CIND.: Sarcină, hepatite acute și cronice, ulcer gastroduodenal evolutiv, colon iritabil .

Administrare: Oral, 8 - 12 mg / kg / zi într-o singură priză seara sau în 2-3 doze timp de 3 până la 24 de
luni. Tratamentul poate fi continuat 3-4 luni după dizolvarea calculilor . În ciroza biliară primitivă 10 - 25
mg / kg / zi în 2-4 prize.

Ø    Acidul dehidrocolic (Fiobilin).Este un produs amorf, uşor, alb sau alb-gălbui fără miros, cu gust amar,
foarte puțin solubil în apă, mai solubil în etanol și cloroform, solubil în acid acetic glacial și în soluții de
hidroxizi și carbonați alcalini. Se obține ușor prin oxidarea acidului colic cu acid cromic, în acid acetic
glacial. Materia primă - acidul colic - este cel mai important acid cu structură sretoidă prezent în bila
mamiferelor, unde se gasește alături de acizii desoxicolic și litocolic, combinat ca amidă cu
glicina ( acid glicocolic ) și taurina (acid taurocolic); se obține prin hidroliza acestor acizi biliari conjugați ,
izolati din bila de bovine.

Acidul dehidrocolic are acțiune coleretică, colagogă , laxativă , și diuretică. Este indicat în:
colecistită și angiocolită cronică, hepatita epidemică în perioada de covalescenţă, constipație cronică,
migrenă de origine digestivă. Se administrează oral 25- 50 mg după fiecare masă, timp de 15 zile. Nu se
administreaza la copii sub 7 ani.

29
Produs farmaceutic industrial: FIOBILIN - conține ca substanță activă acidul dehidrocolic, 250
mg/comprimat. Are acțiune coleretică, ușurează absorbția intentinală a lipidelor și a
vitaminelor liposolubile. Este indicat în colecistita cronica, angiacolită, constipație cronică (hepatogenă),
migrene și alergii de origine hepatică, hepatită epidemică ( în covalescență). Este contraindicat în afecțiuni
hepato-biliare acute, în insuficiență hepatică gravă, ciroză avansată, icter mecanic, boală ulceroasă, esofagita
de reflux, diaree, alergie specifică. Se administrează oral, 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, după mese timp de
15 zile. La copiii peste 7 ani se administreaza cu prudenta, 1-2 comprimate pe zi.

Ø    Extractul purificat și uscat din bilă de

bou ( fel tauri depuratum siccum ) este o pulbere gălbuie , higroscopică . Intră în componența
preparatelor Colebil , Ox Bill , Bil - Ex , și Bil Plus.

Produse farmaceutice :

Ø    COLEBIL - produs Biofarm sub formă de drajeuri care conțin bilă de bou uscată 100 mg, salicilat de
sodiu 90 mg, metanamină 50 mg, ulei de mentă 5 mg. Este coleretic substituent al sărurilor biliare, laxativ,
slab antiseptic.

30
 Este indicat în tulburări dispeptice: balonări, eructații, greață, constipație (adjuvant). Este
contraindicat în obstrucție biliară, boală ulceroasă, esofagita de reflux, insuficiență hepatică sau renală gravă,
alergie la una din componente.

Se administrează 1-3 drajeuri pe zi , timp de 2-3 săptămâni.

Ø    OX BILL - Produs Europharm care conține extract purificat de bilă de bovină 100 mg , Menthae folium
pulv. 50 mg , extract de Ginger 25 mg.

Are acțiune coleretică și colecistochinetică, ameliorează emulsionarea, resorbția și a vitaminelor

liposolubile, mărește activitatea lipazei. Este indicat în flatunenţă, indigestii, enterolite, dispepsii, diaree de
fermentație intestinală, greață, vărsături. Are aceleaşi contraindicații ca și produsul anterior.

III.1.2. Coleretice de sinteză

Pentru majoritatea substanțelor din această grupă nu s-a demonstrat eficiența terapeutică.

Amintim totuși produsul CARBICOL care se prezintă sub formă de capsule gelatinoase a 100 mg

fenilpropanol. Substanţa activă este propil benzenul.

Este un produs uleios, insolubil în apă, solubil în alcool, eter, benzen toluen și în uleiuri. Se obține
prin tratarea benzaldehidei cu halogenura de etil magneziuin eter absolut și hidroliza complexului
intermediar format sau prin reducerea propiofenonei.

Are acțiune coleretică puternică, rapidă și prelungită (4 ore); mărește considerabil secreția bilei
hepatice și concentrația în bilirubină, săruri biliare și colesterol; este indicat în atonie veziculară, diskinezie
biliară, colecistită cronică, etc.

Se administrează 1-3 capsule pe zi, în timpul meselor. Nu se administrează copiilor sub 7 ani.

31
 III.1.3 Coleretice de origine vegetală

Există un număr mare de produse farmaceutice care conțin principii active obținute din plante, cu
acțiune complexă.Cele mai importante sunt:

     Extract de anghinare - este obținut din frunzele proaspete de anghinare [Cynara scolymus, Fam.

Compositae (Asteraceae)] 

Frunzele de anghinare conțin polifenoli (cinarina), substanțe flavonoide (cinarozida,

scolimozida), un principiu amar (cinaropicrina), compuși sterolici, insulină, mucilagii, zaharuri și săruri de
potasiu și magneziu.

Principiul activ responsabil de acțiunea coleretică este cinarina, substanță microcristalină, albă, cu
gust dulce, puțin solubilă în apă rece, ceva mai solubilă la cald, solubilă în alcool, acid acetic și hidroxizi
alcalini.

Preparatele din anginare au acțiune coleretică și colagogă, antitoxică hepatică, hipolipemiantă,

diuretică, stimulează excreția colesterolului prin bilă, scad nivelul de colesterol din sânge și stimulează pofta
de mâncare.

Extractul de anghinare stimulează regenerarea celuleror hepatice, ajutând la neutralizarea și

eliminarea substanțelor toxice de către ficat și având un efect asemanator cu cel al silimarinei. Studii
experimentale au pus în evidenţă și importante proprietăți antioxidante, precum și proprietațile
antimiocrobiene ale anghinarei. Infuziile din frunze de anghinare ameliorează durerile din criza hepatică, duc
la diminuarea senzației de greață și la reducerea balonării.

Ca remediu fitoterapeutic este indicată în insuficiențe hepatice, hepatită cronică, ciroza , calculoza

biliara , hipercolesterolemii.Fitoterapia cu extracte de anghinare nu prezintă riscuri semnificative, deoarece
dozele terapeutice sunt sub nivelul dozelor toxice. Este recomandat ca tratamentul să se facă progresiv ,
începând cu doze mici, care apoi să crească treptat.Tratamentul va dura 20-30 de zile, pauză o lună , după
care se va relua.

Produse farmaceutice: ANGHIROL - extract apos deproteinizat, condiționat sub formă de soluție

pentru uz intern (flacon 50 ml) și drajeuri conținând 250 mg extract uscat din frunze de anghinare.

32
 Anghirolul este indicat în diskinezii biliare, atonii veziculare , colecistita subacută si cronică etc.

Soluția pentru uz inten se administrează în doze progresive: în prima săptămână câte 10 picături de
trei ori pe zi, în a doua săptămână se dublează, în a treia săptămână câte 30 de picături de trei ori pe zi.

Drajeurile se administrează câte două, de trei ori pe zi. Tratamentul durează 15-20 de zile și se
poate relua după o lună.

Alte produse farmaceutice care conțin anghinare, singură sau alături de alte principii active:

    Anginare, comprimate (Laboratoarele Medica) ;

    Mag-Anghinar, comprimate (Hofigal);

    Hofimel miere hepato-protectoare (Hofigal) ;

    Hepatobil V , tablete (Plantavorel) ;

    Instamix , granule pentru soluție orala ( Antibiotice Iași ) ;

    Hepavit , capsule ( Laboraboarele Medica ) ;

    Farcovit B 12 , capsule gelatinoase (Pharco) ;

    Tincturi ( Tinctură de anghinare ( Plant Extrakt), Tonic hepatic (Dacia Plant), Tinctură pentru ficat
( Santo Raphael)) ;

    Ceaiuri (Ceai de anghinare. Ceai hepatic. Ceai hepato-biliar, Ceai Hepatocol etc).

33
          Extract fluid de boldo - obținut din frunzele de Peumus boldus (Fam. Monimiaceae ) conține ca
principiu activ boldina , alcaloid cu nucleu aporfinic , cu acțiune coleretică și intră în componența
prepatatului Boldocolin , soluție pentru uz intern , precum și în constituția unor ceaiuri hepatice.

         Terpenioide monociclice și biciclice - stimulează secreția și înlătură stările spastice ale căilor

biliare.

Produse farmaceutice:

    ROWACHOL - capsule și picături orale soluție; conține un amestec de mentol, mentona, o şi B-pinen ,
brneol, camfen și cineol în ulei de măsline.Este folosit ca adjuvant în microlitiaza biliară, colecistite și
inflamații ale căilor biliare, diskinezii biliare, sindromul postcolecistectomie. Se administrează cu 30 de
minute înainte de masă , 1 capsula de 3-4 ori pe zi sau 3-5 picaturi de 3-5 ori pe zi.

    

BILICHOL (Pharco) - capsule cu aceași compoziție ca și medicamentul precedent.

34
    Farebil (Fares) - soluție uz intern, aceeasi compoziție , având ca excipient ulei de floarea-soarelui.

III.2. Medicamente colecistokinetice

Colecistikineticele, denumite și colagoge, stimulează musculatura netedă a veziculei biliare,

relaxând sfincterul lui Oddi și favorizând eliminarea bilei în duoden. Ele acționează și asupra mobilității
veziculei biliare.

Sunt folosite în atonia și hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiaza biliară; sunt
contraindicate în colici biliare și infecții acute ale căilor biliare, gastroenterite acute.

Printre colecistokinetice trebuie să menționăm în primul rând unele produse alimentare: galbenușul

de ou, smântâna, ulei de floarea soarelui, ulei de masline și grăsimi vegetale. Grăsimile sunt mai active când
sunt mai puțin rafinate și mai bogate în acid oleic. Se administrează 1 -2 linguri, dimineața pe nemâncate.   

Sulfatul de magneziu administrat oral (5 g) sau prin tubaj duodenal (30 ml soluție 30%) ajută la
relaxarea sfincterului Oddi și favorizează scurgerea bilei în duoden. În asociere cu peptona intră în
componența preparatului Peptocolin granule. Tratamentul medicamentos sau naturist este completat prin
balneo-fizioterapie, eventual tratament chirurgical (în colecistita litiazică) și de o alimentație
corespunzatoare.

35
 Deosebirile mai sus menționate între coleretice și colecistokinetice nu sunt niciodată suficient de
nete și clasificarea este convențională; în realitate, toate substanțele care se încadrează în acest capitol, într-o
măsură mai mare  sau mai mică, au atât efecte secretorii, cât și excretorii.  

III.3. Hepatoprotectoare

Medicamente care protejează parenchimul hepatic, stimulează procesele de regenerare și

ameliorează funcțiile complexe ale ficatului denumite hepatoprotectoare. Efectul lor
principal este împiedicarea sau cel puțin diminuarea necrozelor hepatice.

Majoritatea acestor preparate conțin vitamine B, acizi aminați, baze azotate și acizi nucleici. În
funcție de mecanismul de acțiune se disting patru grupe:

        Lipotrope sau antisteatozice - previn degenerescența grasă a ficatului,susținând celula hepatică

(Rovitrat, fiole);

        Stimulatoare ale funcției hepatice ( Metaspar, Arginina etc ) ;

        Trofice ale hepatocitului, cu efecte stimulatoare asupra sintezei acizilor nucleu, (Lactinium, Tropofar
etc. );

        Substanțe care scad permeabilitatea membranelor și cresc rezistența celulei hepatice față de factorii
nocivi (Essentiale forțe N Farcovit B12 etc.).

Cel mai important grup de hepatoprotectoare îl constituie lipotropele, care, prin favorizarea
transportului și metabolizării grăsimilor, împiedică degenerescența grasă a ficatului și previn disfuncțiile
acestui organ.

     Colina, factor vitaminic din complexul B al cărui rol în organism a fost mult studiat, intră în
componența lecitinelor, intervine în sinteza fosfolipidelor și împiedică acumularea grăsimilor în ficat prin
reacții de transmetilare, participă la biosinteza metioninei și a creatininei. Este unul dintre principalele
medicamente lipotrope, administrarea sa fiind indicată în hepatite acute și cronice, stări precirotice,
perturbări în metabolismul grăsimilor etc. Ea participă de asemenea la sinteza acetilcolinei și a fost
menționată printre substanțele parasimpatomimetice.

Produse farmaceutice care conțin colină:

Ø    Colisan, soluție pentru uz intern ;

36
Ø    Metaspar Forte , comprimate filmate ( Zentiva ) ;

Ø    Hepaton, Hepaton Plus, compr. Film. ( Europharm ) ;

Ø    Hepadiet, tablete ( Esi ) ;

     Metionina , este produs oficinal în F.R.X (Methioninum) ;

Prezentă în unele produse alimentare , metionina a fost izolată pentru prima oară din caseină, prin
extracție.Mai târziu a fost obținută și prin sinteză,  rezultând produsul racemic care se folosește de obicei ,
deși activ este doar cel levogir.

Este o pulbere cristalină de culoare albă sau sub formă de lamele albe, strălucitoate, cu miros slab
caracteristic și gust dulceag, solubilă în apă, greu solubilă în etanol, insolubilă în cloroform și eter. Se
dizolvă în acizi diluați și soluții de hidroxizi alcalini.

Metionina joacă în organism rolul unui agent biologic de transmetilare, în special în sinteza colinei,
care ia parte la formarea lecitinelor, contribuind astfel indirect la îndepartarea grăsimilor din ficat.

Este un factor lipotrop și antitoxic, având și acțiune nefiroprotectoare și antianemica. Este indicată

în degenerescența grasă a ficatului, în special cea de natură alimentară, hepatite cronice, ciroză,
arteroscleroza cu hipercolesterolemie, anemii de origine diversă , stări de denutriție, întârzieri de crestere etc.
Se administrează oral 3-6 g pe zi, tratamentul fiind de lungă durată.

Produse farmaceutice care conțin metionină:

Ø    Mecopar, capsule și Mecopar Forțe, comprimate ( Sicomed) ;

Ø    Metaspar, capsule și Metaspar Forte, comprimate filmate (Zentiva) ;

Ø     Lipovitan, drajeuri ( Leciva) ;

Ø    Hepadiet, tablete ( Esi) ;

Ø    Esențial Liv 100, capsule gelatinoase ( Parapharm) ;

     Acetilmetionina: este o substanță cristalină, incoloră, mai activă decât metionina, soluțiile sale fiind
mai stabile.Se folosește în coma hepatică și diabetică, ciroza hepatică, hepatita epidemică, intoxicații cu
substanțe hepatotoxice.Se administrează soluțiile 10%, oral,i.m. sau i.v.

Produse farmaceutice: Lipovitan - drajeuri, în asociere cu colina, inositol, vitaminele B1, B2, B6.

37
      Mezoinozitol (Tonozit). Este un produs prezent atât în vegetale, cât și în organismul animalelor și al
omului, mai ales în ficat, creier și mușchi. Mezoinozitolul este un important, “factor de
creștere,, indispensabil pentru unele microorganisme. În această calitate se numește și Bios1. Este izomerul
mezo dintre cei 8 izomeri ai hexahidroxiciclohexanului, cunoscuți sub numele de inozitoli, care se găsesc în
plante, de cele mai multe ori alături de amidonuri.

Este un compus alb, microcristalin, fără miros, cu gust foarte dulce, solubil în apă, puțin solubil în
alcool, insolubil în eter, acetonă, cloroform. Se obține pe cale extractivă din apele reziduale de la fabricarea
amidonului sau prin hidroliza acidă a “fitinei,, ( sare de calciu sau magneziu a esterului trifosforic al
inozitolului care se izolează din produsele vegetale).

Are acțiune lipotropă. Intervine în metabolismul colesterolului și al glucidelor. Este un stimulent al

nutriției și al troficității musculare. Deseori se asociază cu vitaminele și se consideră că face parte din grupul
vitaminelor B. Este indicat în insuficiența hepatică, ciroză, intoxicații cu substanțe hepatotoxice, astenie,
întârzieri de creștere, etc.

Se administrează oral, 1-2 g pe zi, repartizate în 2-3 doze. Pentru copii dozele sunt de 0.25-0.50 g
pe zi. Nu se administrează bolnavilor care prezintă leziuni ale miocardului.

Produsele farmaceutice care conțin inozitol:

Ø    Lipovitan, drajeuri ( Leciva ) ;

Ø    Hepadiet, tablete ( Esi ) ;

Ø    Farcovit B12, capsule gelatinoasei Pharco ;

     Acidul orotic Este menționat printre medicamente, antigutoase, deoarece în ultimul timp a fost
demonstrat importantul său efect de reducere a uricemiei, acidul orotic are și acțiune hepatoprotectoare,
lipotropă şi coleretică, de lungă durată.

Este indicat în perturbările metabolice legate de dereglarea metabolismului lipidic, hepatopatii

etc.Se administrează oral 0,25-0,50 g pe zi.

Produse farmaceutice care conțin acid arotic:

Farcovit B12, capsule gelatinoase, alaturi de alte principii active (Pharco);

Hepabionta, drajeuri (Merck);

38
Lactinium, drajeuri.

Arginina,  Aminoacid cu rol important în organism, arginina se obține prin hidroliza proteinelor.

Este puțin solubilă în apă, insolubilă în eter.Clorhidratul este foarte solubil în apă.Sintetic se poate
obține prin tratarea ornilinei cu cianamidă în soluție alcoolică , în prezența hidroxidului de bariu.

Supusă la hidroliza bazică, arginina se descompune în ornitină și uree. Aceeași

reacție este catalizată în organism de arginază și constituie o etapă importantă din ciclul ureogenezei.

Ornitina pusă în libertate în ficat fixează amoniacul (provenit din desaminarea și transdesaminarea
aminoacizilor, proteinelor din alimentație, toxic pentru organism) și scade concentrația acestuia în
sânge.Este o substanță amoniofixatoare.

Se utilizează în sindroamele grave de hiperamoniemie, hepatita cronică, ictere severe de origine

virotică, coma posthemoragică și în stările de denutriție ale insuficienței hepatice cronice, în asociere cu
sorbitolul, care are rol de vehicul și de substrat energetic.Se administrează în perfuzie venoasă soluție care
conține 5% clorhidrat de arginină și 10% sorbitol, 0.5 -1 litru pe zi.

Sursele naturale de arginină sunt: semințele de floarea-soarelui, susanul, pâinea cu tărâţe, orezul
brun, făina de ovăz, floricelele de porumb, nucile, deserturile de gelatină, ciocolata. În cazul unor afecțiuni
severe ale ficatului, cum ar fi ciroza, consumul de arginină poate avea un efect pozitiv asupra cursului bolii
și poate ajuta la îmbunătățirea stării generale a pacientului.

Produse farmaceutice:

Ø    Arginina - Sorbitol , flacoane cu soluție perfuzabilă a 250 și 500 ml (Sicomed);

Ø    Sargenor , comprimate masticabile a 1 g , soluție buvabilă 200 mg/ml fiole a 4 ml, comprimate
efervescente a 1 g (Viatris Pharma);

Ø    Arginine Plus, tablete (CaliVita);

Ø    Liver Aid , tablete (CaliVita);

Ø    Ornitina se utilizează sub formă de a-acetogiutarat (Ornicetil - soluție perfuzabilă) în hiperamoniemii

acute, subacute sau cronice.Se administrează în perfuzie intravenoasă 20-25 g pe zi.

Alte produse:

Ø    Hepa-Merz Granulat (L-ornitina-L-aspartat), granule pentru soluție orală 3 g/plic;

39
Ø    Liver Aid, tablete (CaliVita).

     Acidul aspartic ( acid asparagic, acid aminosuccinic)

Component frecvent al proteinelor prin a caror hidroliză enzimatică se obține alături de monoamida
sa (asparagina) , acidul aspartic este un aminoacid dicarboxilic, greu solubil în apă , insolubil în alcool,
solubil în acizi diluați și în soluții alcaline. Sarea de sodiu este foarte solubilă, în apă .Sintetic , se obține prin
adiția amoniacului la acidul fumaric.

În organism are un rol important în reacțiile de transaminare și transdezaminare, luând parte la

numeroase procese enzimatice, stabilind legătura dintre metabolismul proteinelor și al hidraților de
carbon.Stimulează proteinogeneza, protejează echipamentul enzimatic și are un important efect
amoniofixator. Este indicat în toate formele de hepatită , hiperamoniemia din coma hepatică și ca
hepatopotector pentru bolnavii cu neoplasme tratate cu chimioterapie.Se administrează în perfuzii
intravenoase sau injecții lente intravenoase souția care conține 2.5% aspartat de sodiu și 1.25% clorhidrat de
piridoxină (vitamina B6).

Produse farmaceutice: Aspatofort, soluție perfuzabilă sau injectabilă, fiole a 10 ml (Terapia). 

40
 CAP IV. FITOTERAPIA APARATULUI HEPATO-BILIAR

Fitoterapia are o contribuție importantă în tratamentul afecțiunilor ficatului.S-ar putea alcătui o listă
foarte lungă cu plantele medicinale care au efecte benefice asupra funcțiilor acestuia. O să le prezentăm însă
pe cele mai importante dintre ele.

Sylibum Marianum, Fam.Compositae (Ciulinul Mariei, Armurariu), se distinge datorită efectului

său hepatoprotector, care este cel mai puternic. Cercetările efectuate asupra unui extract special cunoscut sub
denumirea de silimarină (grupa flavonoidelor) confirmă acest lucru. Acești compuși protejează ficatul într-o
măsură deosebit de mare și sprijină funcția detoxifiantă a acestuia.

Silimarina, acționând ca antioxidant, previne vătămarea ficatului. Activitatea sa antioxidantă este

asemanatoare cu cea a vitaminelor E și C, dar este de câteva ori mai puternică.Cercetatorii confirmă că, sub
efectul administrării flavonoidului obţinut din Ciulinul Mariei silimarina - funcțiile ficatului se ameliorează.
Acest lucru este benefic în mai multe afecțiuni ale ficatului, printre care ciroza, hepatita cronică,
degenerescența grasă a ficatului (steatoza hepatică) - boala care apare ca urmare a efectului chimicalelor
acumulate sau a consumului excesiv de alcool - precum și în colangiolite (inflamații ale canalelor biliare
interlobulare). La bolnavii de ciroză îmbunatațește și funcțioanarea sistemului imunitar. Poate cel mai
semnificativ efect al său constă în prelungirea duratei de viață a persoanelor cu afecțiuni grave.

Produse farmaceutice care contin silimarină:

Ø    Silimarina, comprimate ( Ozone );

41
Ø    Plavobil, comprimate ( Plantavorel );

Ø    Hepaxirem, tablete ( Laboratoarele Remedia);

Ø    Lagosa, drajeuri (Woreag Pharma);

Ø    Silimarin 1000 mg, gelule (Nature,s Bounty) ;

Ø    Silymain Instant , pulbere efervescenta (Sedico Impex);

Ø    Armurariu, capsule (Laboratoarele Medica);

Ø    Sanohepatic, capsule (Zdrovit);

Ø    Hepatofalk, capsule (Dr.Falk Pharma );

Ø    Ceaiuri (de armurariu, hepatic, hepato-biliar etc.)

Ø    Tincturi (Tinctura de armurariu, Tinctura pentru ficat);

Chelidonium majus, Fam.Papaveraceae (rostopasca, negelarița, iarba de negi) este un adevărat

panaceu pentru bolile de ficat de orice natură. Aceasta are numeroase principii active: alcaloizi (chelidonina,
homocheiidonina, oxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina), fenoli, poli
fenoli, flavonoizi, sparteina, vitamina C, rezine, uleiuri volatile, săruri minerale.

Această plantă are o mare importanță în bolile hepatice; și-a dovedit eficiența în tratarea hepatitei A,
hepatitei B, cirozei hepatice. Prin efectele sale drenoare și tonice, stimulează regenerarea celulei hepatice.
Totodată, funcționează și ca un bun antiviral, motiv pentru care hepatitele se pot ameliora și chiar vindeca în
urma administrării preparatelor de rostopască.

42
 Este indicată și în afecțiunile biliare, precum diskinezii sau inflamații ale vezicii biliare, datorită
efectelor drenoare biliare.

Betacarotenul, cel mai puternic antioxidant dintre provitaminele A este prezent în cantitate mare în
toate organele plantei. Studiile experimentale au arătat că acest principiu activ are efect hepatoprotector,
neutralizând radicalii liberi produși în urma activării diferitelor xenobiotice.

De asemenea, acidul ascorbic, prezent în concentrație maximă în frunze, în perioada înfloririi, este
destul de reactiv pentru a intercepta oxidanții în faza apoasă, înainte ca aceștia să atace lipidele.

Flavonoizii au, de asemenea, proprietăţi antioxidante. Pentru un efect maxim al terapiei cu

rostopască, în timpul administrării sale trebuie să se evite consumul alimentelor greu digerabile și solicitante
pentru ficat, precum carnea de porc, grăsimi, prăjeli, margarina, alimente conservate, să se evite tutunul și
alcoolul.

Produse farmaceutice care conțin rostopască:

Ø    Hepatobil V , tablete (Plantavorel);

Ø    Piavobil , comprimate (Plantavorel);

Ø    Tincturi (Tincturi de rostopască, Tinctura pentru ficat);

Ø    Ceaiuri (Ceai de rostopască, Ceai Hepatocol, Ceai Hepatic).

Alte plante medicinale care conțin principii active hepatoprotectoare:

    sunătoarea ( Hypericum perforatum);

43
    cicoarea ( Chicorium intybus);

 păpădia (Teraxacum offcinale);

    cătina ( Hippophae rhamnoides);

44
  sulfina ( Melilotus officinalis) etc.

Se utilizează sub formă de tincturi, ceaiuri, comprimate, capsule, singure sau asociate între ele.

Alte produse fitoterapice cu acțiune asupra aparatului hepato-biliar

     Vorihep, comprimate (Plantavorel) - conține extract din Epilobii species. Este un produs natural

obținut din extract vegetal standardizat, cu conținut ridicat de flavone, polifenoli și aminoacizi.

Produsul acționează la nivelul tubului digestiv, în special în segmentul hepato-biliar, cu acțiune

hepatoprotectoare, coleretic- colagogă, antiinflamatoare la nivelul căilor biliare.

Este indicat în hepatita cronică, diskinezie biliară cronică nelitiazică, sindrom dispeptic datorat
disfuncției veziculei biliare, fiind contraindicat în litiaza biliară.

Se administrează intern, 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

     Hepatobil V, tablete (Plantovorel) - conține pulberi vegetale din: iarba de sunatoare (1 lyperici
herba), frunze de anghinare (Cynarae iblium), iarba de rostopască (Chelidonii herba), conuri de hamei
(Lupuli strobuli) și radăcină de valeriana (Valerianae radix).

45
 Este un produs natural cu proprietăți coleretice, colagoge, de stimulare pe cale neurovegetativă a
tonusului vezicii biliare, antispastice pe calea sistemului nervos central la nivelul vezicii biliare și a canalelor
intra și extra hepatice.

Este indicat ca adjuvant în diskinezia biliară hipotonă, în colecistita nelitiazică ronică, colita
spastică și hepatita cronică.Se administrează intern , 1-2 tablete de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de
masă , timp de 5 până la 10 zile.

     Liv 52, tablete (Himalaya) este un hepatoprotector natural care conține 19 plante cunoscute din
medicina tradițională indiană.Acestea au efecte multiple: tonic general, hepatoprotector, coleretic,
colecistokinetic, de stimulare a apetitului, carminativ, antiemetic, laxativ blând, diuretic, antiedematos și
hipolipemiant.

Se utilizează în prevenirea afecțiunilor hepatice și ca adjuvant în tratamentul hepatitelor acute și

cronice, cirozelor, diskineziilor biliare, sau tulburărilor cauzate de consumul cronic de alcool, abuzul de
medicamente intoxicațiile cu metale grele; alte afecțiuni.Nu s-au raportat containdicații.

Se administrează intern, 1-3 tablete de 3 ori pe zi.

O compoziție asemanatoare are produsul Hepaid, capsule (SunMedic).

     Instamix, granule (Antibiotice Iasi), conține extract vegetal din: Cynarae folium, Taraxaci herba,
Chelidonii herba, Hyperici herba, corespunzător la 300 mg polifenoli cinarinici.

Instamix influențează favorabil fucția antitoxică a ficatului, stimulează mobilizarea colesterolului

din depozite și antiinflamator la nivelul căilor biliare.

Preparatul se utilizează sub formă de soluție care se obține dizolvând granule în apă (100
ml) . Pentru adulți doza este de o linguriță de 3 ori pe zi în prima săptămână, de 2 lingurițe de 3 ori pe zi în a
doua săptămână și de 3 lingurițe de 3 ori pe zi în a treia săptămână. Se face pauză o lună, după care
tratamentul se poate relua.La copii peste 10 ani se folosește jumatatea din doza adulților.

     Ceai Hepatic, (Fares) conține:

           frunze de boldo ( Boldo folium ),

           rostopască (Chelidonii herba),

           fructe de armurariu (Cardui mariae fructus),

46
           mentă (Menthae herba) ,

           sunătoare (Hyperiei herba),

           cicoare (Cichorium radix),

           flori de gălbenele (Calendulae flos), sulfină(Meliloti herba).

Are acțiune coleretic-colagogă, hepatoprotectoare, depurativă, stimulentă hepatic, antiinflamatoare

și dezinfectantă a căilor biliare și este indicat în stările inflamatorii și de suprasolicitare a ficatului, diskinezie
biliară, hepatită, colici hepato-biliare, colecistite, ciroze compensate.Se prepară o infuzie și se beau 2-3 căni
de ceai,din care prima pe stomacul gol.

    Ceai Hepatocol  Fares ) conține :

           sunătoare.

           flori de gălbenele ,

           frunze de păpădie,

           coada șoricelului ,

          scoarța de crușân,

           mentă,

           flori de mușețel,

           frunze de anghinare,

           rostopască.

Este indicat în diskinezie biliară, colecistite, hepatite, în intoxicații hepatice datorate ingestiei de
substanțe chimice hepatotoxice, alcool, excese alimentare. Se prepară un decoct din o linguriță amestec cu o
cană cu apă și se beau 2-3 căni de ceai pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă. 

    Ceai Hepatic NR.2 (Plafar) conține :

         coajă de crușin.

         Coada șoricelului,

47
         mentă,

         turita mare,

         rostopască,

         volbură,

         păpădie,

         sunătoare,

         măceșe,

         mătase de porumb.

Se folosește ca adjuvant în diskinezii biliare, colecistite, angiocolite, 2-3 căni de ceai pe zi, cu o
jumatate de oră înainte de masă.

48
 CONCLUZII

După cum am observat, aparatul hepato-biliar, prin funcțiile sale multiple și variate, are o
contribuție la starea de sănătate a organismului nostru.Fiind direct imlicat în procesul de digestie, care ne
asigură supraviețuirea, este necesar să acordăm o atenție deosebită sănătății acestuia.

Ficatul are un rol esențial în detoxifierea organismului, bolile acestuia fiind deosebit de periculoase,
putând da complicații grave care pot duce la insuficiență hepatică și chiar moarte. Supraviețuirea fără
ficat este de câteva ore. În caz de insuficiență hepatică gravă, singurul tratament posibil este transplantul.

Realitatea zilelor noastre, inclusiv statisticile, arată că tot mai mulți oameni suferă de hepatite
virale, care necesită un tratament îndelungat, adesea dificil și refractar,și un mod de viață restrictiv, cu
repercursiuni directe asupra capacității de muncă a oamenilor și a stării de sănătate a societății în general.

De asemenea, afecțiunile vezicii biliare sunt deosebit de răspândite, afectând cu predominanţă sexul
feminin, ignorate sau netratate corespunzator și la timp, pot provoca calculoză biliară și infecții la nivelul
colecistului, cu efect negativ asupra întregului organism.

Deosebit de important pentru prevenirea apariției acestor tulburări este un regim igieno-dietetic

adecvat, care include:

    respectarea orarului de masă , cu mese în cantități rezonabile;

    mestecarea corespunzatoare a alimentelor;

    cât mai puține grăsimi și prăjeli, carne grasă, mezeluri, brânzeturi fermentate, ouă, cacao, ciocolată,
alcool, sosuri picante, maioneze, frișcă, nuci;

    se va consuma suficient de multă apă.

Pentru tratamentul afecțiunilor aparatului hepato-biliar, oferta de medicamente pe piața

farmaceutică este vastă și ne oferă o multitudine de remedii care vin în sprijinul nostru. De asemenea, natura
ne vine și ea în ajutor, în flora spontană găsindu-se o serie de plante care conțin principii active deosebit de
importante în asigurarea bunei funcționări a ficatului și a căilor biliare.

Pe de altă parte, ficatul are o mare capacitate de regenerare,foarte importantă fiind depistarea
precoce,în stadiul incipient, a oricărei disfuncționalități a acestuia, pentru a veni în sprijinul sau cu medicația
corespunzatoare.

49
 În concluzie, tot ce ne rămâne de făcut este să cerem sfatul medicului pentru a depista la timp aceste
afecțiuni și a limita suferințele și complicațiile pe care ele le pot determina.

50
 BIBLIOGRAFIE

1. Bojor,Ovidiu; Pop, Maria  – Fitoterapia in folosul tuturor. Editura Medicala București,

2012
2. Borundel , Corneliu (sub redacția) - Manual de medicina interna pentru cadre medii, Edit.
ALL, București, 1996;
3. Chirita. Ileana-Cornelia; Missir,Vasile și colaboratorii - Chimie farmaceutica, vol.
II,  Ediția Tehnoplast Company, București,2008;
4. Constantinescu D.G.; Bujor, Ovidiu - Plante medicinale, Edit. Medicinala, București,
1969;
5. Constantinescu, Corneliu - Plante medicinale in apararea sanatații, Ediția a IV-a , Edit
RECOOP, București,1976;
6. Dobrescu, Dumitru - Farmacoterapie practica, vol I și II, Edit. Medicala, București, 1989;
7. Farmacopeea Romana, Ediția a-X-a, Editura Medicala, București, 1993;
8. MedEx - medicamente explicative, Ediția a-III-a, Editura a-III-a, Editura Medie Art, 2008;
9. Memomed, Ediția a-18-a, Editura Minesan, București, 2012
10. Papiliah,Victor - Anatomia omului, ediția a VIII-a, Edit. B1C ALL, București;
11. Popescu, Honorius - Resurse medicinale in flora Romaniei, Edit. Dacia, Cluj-Napoca,
1984;
12. Popovici, C. Moruzi, I. Toma - Atlas botanic, Edit. Didactica și Pedagogica, Bucururesti;
13. Stroescu, Valentin - Farmacologie, Ed. A IX-a Edit. ALL, București, 2007;
14. Zotta, Victor - Chimie farmaceutica, Edit.Medicala, București, 1985;

SITOGRAFIE

1. https://anatomie.romedic.ro/ficatul
2. https://www.researchgate.net/figure/Liver-a-anterior-and-b-posterior-views-
14_fig11_276386700
3. https://adevarul.ro/locale/turnu-severin/papadia-planta-miraculoasa-efecte-vindecatoare-
ficat-pericol-stomac-1_551e6db9448e03c0fd2d8cb1/index.html
4. http://www.buzznews.ro/141830-siropul-de-rostopasca-si-minunile-pe-care-le-face-pentru-
sanatate/
5. https://www.i-medic.ro/plante/cimbrul-salbatic
6. https://www.cotidianul.ro/sunatoarea-ajuta-la-refacerea-ficatului/

51
7. http://culinar.timpul.md/2011/08/23/menta-cea-buna-la-toate/
8. https://viatalacasa.blogspot.com/2017/05/macesul-plante-naturiste-de-leac.html?m=0
9. http://sanatatea-ficatului.ro/protectoare/protectoare-hepatice.html
10. http://www.desprecopii.com/info-id-1472-nm-Hepatita-A-simptome-si-ce-e-facut.htm

52