UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE
DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE FARMACEUTICE II
PROGRAM DE STUDII FARMACIE

DISCIPLINA FARMACOLOGIE

REFERAT

TITLU: „Proprietățiile farmacologice ale silimarinei și

constituenților acesteia”

CADRUL DIDACTIC,
Conf. Univ. dr. Horațiu Mireșan
Asist. Univ. drd. Nadia Stere

STUDENT
Monea Alexandra-Cristina
anul III , grupa 3

CONSTANŢA
Ianuarie 2022
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

Cuprins

Rezumat articol.........................................................................................................................2

I. Introducere............................................................................................................................2

II. Silimarina.............................................................................................................................3

III. Acțiunile farmacologice ale silimarinei.............................................................................4

III.1. Acțiune antioxidantă....................................................................................................4

III.2. Activitate antimicrobiană............................................................................................5

III.3. Activitate antivirală.....................................................................................................6

III.3.a) Virusul hepatitei C...............................................................................................6

III.3.b) Virusul hepatitei B...............................................................................................7

III.3.c) Virusul Chikungunya...........................................................................................7

III.3.d) Virusul Denga......................................................................................................8

III.3.e) Virusul Mayaro....................................................................................................8

III.3.f) Sars-Cov-2............................................................................................................8

III.4. Activitate osteoprotectoare..........................................................................................9

III.5. Activitate cardioprotectoare......................................................................................10

III.6. Activitate hepatoprotectoare......................................................................................11

III.7. Activitate anticancerigenă.........................................................................................12

III.8. Activitate neuroprotectoare.......................................................................................13

IV. Concluzie..........................................................................................................................13

1|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

Rezumat articol

Silimarina este un extract standardizat obținut din semințele și fructele speciei Silybum
marianum L. sau popular denumit armurariu, un membru al familiei Carduus marianum, care
conține un amestec de flavonolignani.

Unele studii epidemiologice și preclinice au descoperit că Silybum marianum L. a fost

utilizat pentru remedii pe bază de plante timp de secole datorită activității farmacologice. În acest
articol, studiile farmacologice in vitro și in vivo ale silimarinei sunt discutate amănunțit, subliniind
aspectele antioxidante, antimicrobiene, antivirale și anticancerigene ale silimarinei.

În plus, influențele protectoare ale silimarinei asupra unor organe precum inima, ficatul,
oasele și țesutul neuronal sunt, de asemenea, revizuite. Această revizuire ar fi utilă pentru studii
ulterioare cu privire la potențialul plantelor naturale, în special silimarina, și potențialul său
terapeutic în prevenirea și tratamentul bolilor.

I. Introducere

Produsele naturale derivate din plante joacă un rol critic în descoperirea medicamentelor și
au fost servite pentru tratamentul diferitelor boli cronice. Cercetarea bioactivității din produsele
naturale avansate derivate din plante a crescut din cauza numărului ridicat de cazuri de boli cronice
la nivel mondial.

Utilizarea plantelor ca medicamente are o lungă istorie empirică, în special în țările

dezvoltate și a fost dezvoltată în diverse farmacopee pe bază de plante.Un număr mare de plante
medicinale și derivații acestora au fost utilizate în protejarea organelor, precum și pentru prevenția
și tratarea bolilor cronice și infecțioase.

Având în vedere potențialele sale proprietăți, scopul acestei revizuiri actuale este de a oferi
potențialele acțiuni farmacologice ale silimarinei asupra sănătății umane și progresele în prevenirea
și terapiile bolilor.

2|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

II. Silimarina

Silimarina este un extract standardizat obținut din semințele și fructele speciei Silybum
marianum L. sau popular denumit armurariu, care conține un amestec de flavonolignani izomeri.

Este compusă din constituentul său principal silibinina (denumită și silibină) împreună cu
ceilalți flavonolignani: silidianin, silicristin, izosilibin și taxifolin. Mai multe studii au raportat că
silimarina și constituenții săi prezintă o gamă largă de proprietăți farmacologice, inclusiv ca anti-
cancer, antiinflamator, hepatoprotector, neuroprotector și diverse boli hepatice.

3|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III. Acțiunile farmacologice ale silimarinei

III.1. Acțiune antioxidantă

Multe părți de literatură dezvăluie că silimarina ar putea exercita proprietăți antioxidante

prin diverse mecanisme, incluzând prin eliminarea directă a radicalilor liber, prevenirea formării lor
și activarea mai multor enzime antioxidante prin factorul de transcripție. Silimarina prezintă
activitate antioxidantă in vitro prin eliminarea radicalilor liberi 1,1-difenil-2-picrilhidrazil (DPPH)
și sarea de diamoniu a acidului 2,2'-diazino-3-etilbenzotiazolin-6-sulfonic (ABTS).

Koksal et al. (2009) a raportat că valorile EC50 ale silimarinei în eliminarea DPPH și ABTS
erau de 20,8 și, respectiv, 8,62 µg/mL. O valoare EC50 mai mică indică o activitate de eliminare a
radicalilor liberi DPPH și ABTS. Acțiunea de eliminare a silimarinei pe ulei rafinat de floarea-
soarelui împotriva DPPH și radicalului de peroxid de hidrogen a fost superioară referințelor pentru
acțiunea de eliminare a α-tocoferol și a troloxului la aceeași concentrație.

S-a constatat că acțiunea silimarinei de eliminare a ABTS este mai mare decât a α-
tocoferolului, dar semnificativ mai mică decât a hidroxianisolului butilat (BHA), hidroxitoluenului
butilat (BHT) și a troloxului. În consecinţă, silimarina a fost un antioxidant eficient în comparație
cu alte referințe de compuși antioxidanți.

În plus, silimarina demonstrează acțiune protectoare asupra funcției mitocondriei.

Mitocondria este principala sursă de producere a radicalilor liberi din celule. Speciile reactive de
oxigen (SRO) sunt inductori potențiali de distrugere oxidativă și sunt generați de enzime
mitocondriale. Silimarina și silibinina protejează mitocondria prin scăderea stresului oxidativ, astfel
stimulând semnalizarea celulară pro-supraviețuire și previne disfuncția mitocondrială.

De asemenea, s-a descoperit că silibinina crește activitatea enzimei antioxidante superoxid

dismutaza (SOD) și potențialul membranar mitocondrial împotriva leziunilor provocate de agonistul
β-adrenergic izoproterenol în culturile de miocite cardiace neonatale de șobolan de cultură. Aceste
descoperiri sugerează că mecanismul de acțiune protectoare a silimarinei ar putea fi legat de
capacitatea sa de a menține structura mitocondrială.

4|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.2. Activitate antimicrobiană

Câteva studii au raportat activitatea potențială a silimarinei în afișarea acțiunilor

antibacteriene și antifungice. Silimarina a prezentat acțiune antibacteriană atât împotriva bacteriilor
gram-pozitive (ex.: Bacillus substilis, Bacillus cereus, Staphylococcus aureus), cât și a celor gram-
negative (ex.: Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa). Totodată, testul de difuzie pe disc a
arătat și o activitate antifungică puternică a silimarinei împotriva mucegaiurilor (ex.: Aspergillus
nigger, Aspergillus flavus, and Penicillium sp.). De Oliveira et al. (2015) a demonstrat că
potențialul antibacterian și antifuncig al silimarinei și derivatului acesteia, silibinina, împotriva
bacteriilor rezistente la multiple medicamente își are originea din izolatele clinice.

Silimarina și silibinina prezintă activitate moderată împotriva bacteriilor multirezistente,

însă alte studii au raportat că silimarina și silibinina combinate cu medicamente antibacteriene
precum ampicilina sau oxacilina exercită un efect sinergetic remarcabil împotriva izolantelor clinice
ale speciilor P. aeruginosa și S. aureus rezintentă la meticilină. Combinația de silibinină cu
ampicilină și gentamicină a rezultat, de asemenea, o rată mult mai rapidă de distrugere a tulpinilor
bacteriene orale, incluzând membrii ai genului Actinobacillus actinomycetemcomitans,
Fusobacterium nucleatum, și Porphyromonas gingivalis ”in vitro”, toate demonstrate de valorile
MIC (concentrația minimă inhibitorie). Aceste descoperiri sugerează că silimarina și constituenții
săi pot fi potențial utilizați drept agent produs natural pentru medicamentele combinate ale infecției
bacteriene pentru a preveni răspândirea tulpinilor bacteriene rezistente la medicamente.

Un studiu ”in vivo” al lui Rodriguez-Flores et al (2019) a dezvăluit că una sau două luni de
tratament cu silimarină produce o scădere remarcabilă a încărcăturilor bacilare în plămânii unui
șoarece BALB/c cu tuberculoză pulmonară progresivă (TB). Combinația dintre silimarină și
antibiotice anti-tuberculoză convenționale au prezentat un potențial efect sinergetic și au eliminat
Mycobacterium tuberculosis într-un mod mult mai eficient decât al medicamentelor singure. Pe de
asupra, silimarina contribuie la producerea de citokine imuno-supresoare precum Interleukina–12
(IL-12), Interferonul gamma (IFN) și factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α).

Mecanismul de acțiune antibacteriană al silimarinei nu a fost încă identificat, cu toate

acestea, este posibil acest lucru din cauza prezenței grupărilor hidroxil (-OH) fenolice din
flavonoide care interferează cu mai multe enzime, inclusiv topoizomeraza de adn bacterian.

5|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.3. Activitate antivirală

Infecțiile virale reprezintă o importantă preocupare pentru sănătate publică și, chiar și în
acest moment, numeroase boli infecțioase virale nu au vaccin eficient sau tratament antiviral
specific. Numeroase studii au demonstrat că silimarina și derivații săi au prezentat activitate
antivirală robustă împotriva anumitor virusuri, cum ar fi virusul hepatitei C și al hepatitei B, virusul
denga, familia de enterovirusuri, virusul mayaro și virusul chikungunya.

III.3.a) Virusul hepatitei C

Activitatea antivirală a silimarinei, în special asupra virusului hepatitei C, a fost studiată în

mod extensiv încă de când Wagoner et al (2010) a dezvălui că silimarina posedă acțiune antivirală
prin blocarea intrării și transmiterii virusului către celula gazdă. Alt studiu de Polyak et al (2010)
menționează și el că tratamentul cu silimarină a întârziat ciclul de viață a virusului hepatitei C prin
perturbarea proceselor de intrare și replicare virală, precum și producerea de virioni în interiorul
celulei gazdă. Autorii sugerează în continuare că mecanismul silimarinei și ai derivaților ei în
inhibarea cilcului de viață al virusului hepatitei C este, de asemenea, legat de capacitatea lor
antioxidantă.

Infecția cu hepatita C cauzează stres oxidativ semnificativ și creste producția de specii

reactive de oxigen (ROS), în timp ce tratamentul cu silimarină reduce în mod eficient producția de
ROS determinată de virusuri. Suplimentar, Skottova & Krecman (1998) sugerează că mecanismul
de acțiune antiviral al silimarinei poate fi legat de abilitatea sa de a altera compoziția lipidică a
membranelor celulare, ducând la inhibarea peroxidării lipidelor și posibila blocare a transmiterii
virusului prin țintirea mai multor componenți de sinteză și metabolism ai acizilor grași.

Silimarina a atenuat TNF-α și factorul nuclear kappa-amplificator al lanțului ușor al

celulelor B activate (NF-kβ) activate de calea transcripțională în celulele Hepatom Huh-7, indicând
faptul că silimarina are atât acțiune antivirală, cât și antiinflamatoare.

6|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.3.b) Virusul hepatitei B

Un studiu ”in vivo” a arătat efectul preventiv al silimarinei asupra șoarecilor transgenici
proteici X cu virusul hepatitei B. Infecția cu virusului hepatitei B joacă un rol semnificativ în
etiologia carcinomului hepatocelular. Infecțiile virale generează în mod persistent stres oxidativ și
crește producția de ROS. Măsurarea producției de radicali in vivo folosing sondă radicală cu
rezonanță paramagnetică electronică a afișat nivelul de ROS excesivi probe de biopsie de ficat ale
pacienților cu hepatită cronică cu virusul hepatitei B în comparație cu limitele normale.

În ciuda acestor lucruri, exprimarea genei HBx nu a fost afectată de tratamentul cu

silimarină, indicând că extractul nu are niciun efect asupra replicării virale. Silimarina nu prezintă
acțiune asupra expresiei HBx, cu toate acestea, ea stimulează proliferarea hepatocitelor și
recuperează patologia hepatică în stadiul incipient al fibrozei.

III.3.c) Virusul Chikungunya

Silimarina este cunoscută pentru spectrul larg de activitate antivirală cu toxicitate redusă.
Lani et al (2015) a raportato activitate antivirală promițătoare a silimarinei împotriva virusului
chikungunya transmis de țânțari. Silimarina afișează inhibarea virală prin 2 mecanisme: reducând
replicarea virală și reglând ”down” proteinele virale implicate în replicare. Silimarina la concentrații
reduse a fost capabilă să reducă 70% din virusul chikungunya prin inhibarea efectului citopatic
(CPE). Silimarina la o concentrație de 100 µg/mL a atenuat în mod eficient markerul Rluc exprimat
prin repliconul viral până la 93,4%, indicând că silimarina poate interfera cu replicarea ARN a
virusului în timpul procesului viral de după intrare.

Analiza Western blot a arătat producția de virus chikungunya nsP1 și nsP3, care sunt
responsabile de sinteza catenei de ADN și a complexului de replicază virală, dar și a nivelurilor
proteinelor virale structurale E2 care au fost reglate în mod brusc în urma tratamentului cu
silimarină. Aceste descoperiri indică faptul că efectul benefic al silimarinei drept antiviral
chikungunya a fost asociat cu activitatea sa în țintirea atât a proteinelor structurale, cât și a celor
nonstructurale implicate în replicarea virală in vitro. Ulterioare studii in vivo și farmacocinetice sunt
necesare pentru a evalua potențialul silimarinei ca terapeut antichikungunya.

7|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.3.d) Virusul Denga

Qaddir et al (2017) a demonstrat un studiu in-silico pentru a examina un potențial efect

inhibitor al diverselor plante medicinale asupra virusului denga, țintind proteina nonstructurală 4B
(NS4B). S-a raportat că silidianina și alte fitosubstanțe ale S. marianum sunt capabile să inhibe
replicarea virusului denga. Cu toate acestea, sunt necesare studii in vivo și in vitro viitoare pentru a
determina eficacitatea lor împotriva virusului.

III.3.e) Virusul Mayaro

Studii recente au dezvăluit că extractul de silimarină inhibă eficient virusul mayaro in vitro.
Virusul mayaro aparține genului Alfavirus și familiei Togaviridae și exte un virus transmis de
artropode care a cauzat epidemii în mai multe țări din America Centrală și de Sud: Venezuela,
Columbia, Brazilia, Bolicia, Ecuador și Peru. Infecția cu acest virus a celulelor HepG2 a produs un
nivel ridicat de ROS. Tratamentul cu silimarină de concentrație 25 µg/mL a redus semnificativ
producția de ROS ca răspuns la infecția cu virsul mayaro. Capacitatea silimarinei de a neutraliza
radicalii liberi este asemănătoare cu antioxidantul standard Trolox cu o concentrație comparabilă. În
plus, silimarina este capabilă să protejeze mai mult de 90% din celulele infectate, confirmat de
rezultatul CPE. CPE se referă la schimbările structurale care au lost în celula gazdă din cauza
infectării virale. Pentru validare, s-a efectuat testul de reducere a plăcii, iar rezultatele au demonstrat
că silimarina prezintă inhibare puternică a replicării virale mayaro la 48 ore după infectare, mai
rapid decât a celulelor infectate și netratate.

III.3.f) Sars-Cov-2

Analiza de andocare moleculară a silibininei a arătat că legarea de energie liberă a silibininei

de polymerasa ARN dependentă a Sars-Cov-2 (RdRp) a arătat o corelație bună cu aria suprafeței
PoissonBoltzmann a mecanicii moleculare (MM-PBSA) cu valori între 20-36 kcal/mol. Aceste
valori posedă același registru obținut de remdesivir, un invibitor de RdRp care a fost identificat
drept un candidat promițător pentru Covid-19 datorită abilității sale de a inhiba Sars-Cov-2 in vitro.

Se așteaptă ca silibinina să posede activitate antivirală care să țintească mecanismul de

replicare virală și să suprime furtuna de citokine care rezultă din infectarea virală. Silimarina poate
fi un antiviral potent cu un spectru larg de activitate inhibitorie virală, indicând că silimarina poate
acționa ca și medicament antiviral prin blocarea replicării virale, reglarea down a proteinlor
implicate în replicare și suprimarea furtunii de citokine ca rezultat al infectării virale.

8|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.4. Activitate osteoprotectoare

Bolile cu pierderea osoasă au devenit o problemă de sănătate globală de mare îngrijorare.

Această afecțiune este reprezentată de densitatea osoasă minerală scăzută, scăderea rezistenței
osoase și deteriorarea micro-arhitecturală a țesutului osos care duce la fragilitatea osului și la
creșterea riscului de fractură. S-a dovedit că mai mulți fitoconstituenți au efecte benefice asupra
bolilor cu pierderi osoase. Prin urmare, studiul privind rolul produselor naturale în pierderea osoasă
ar putea fi o opțiune alternativă pentru a depăși bolile cu pierderea osoasă. Multe studii au investigat
bioactivitatea silimarinei și a constituenților săi în prevenirea pierderii osoase și îmbunătățirea
regenerării osoase.

Un studiu in vitro realizat de Kim et al. (2015) a demonstrat că silimarina inhibă NF-kβ și
duce la o schimbare morfologică a liniei de celule macrofage Raw 264.7 induse de lipopolizaharide
(LPS). NF-kβ este o cale esențială pentru funcția primară în interacțiunea celulară, modificările de
asociere activate de macrofage în morfologia celulară și expresia genică a mediatorilor inflamatori.
Silimarina blochează fosforilarea kinazei 1/2 reglate de semnal extracelular (ERK1/2) și kinazei
fosfo-c-Jun Nterminal (pJNK), ducând la inactivarea căii kinazelor proteice activate de mitogen
(MAPK) în macrofagele induse de LPS. În plus, inhibarea fosforilării MAPK-urilor a redus
producția de citokine inflamatorii in vitro. Aceiași autori au demonstrat în două studii independente
că silibinina, un constituent al silimarinei, a blocat osteoclastogeneza prin contracararea semnalării
receptive a factorului 6 asociat receptorului TNF (TRAF6), responsabilă pentru reglarea genelor și
producția de proteine a catepsinei-K, duc la resorbția osteoclastică.

Un studiu in vivo privind potențialul silimarinei de regenerare osoasă și vindecare a

fracturilor a fost efectuat folosind modelul de fractură de șoarece. Imaginile radiografice MicroCT
au arătat în special repararea fracturii tibiei la șoarecii tratați cu silimarină, ceea ce indică faptul că
silimarina servește mai bine la vindecarea și remodelarea oaselor decât la șoarecii netratați.El-
Shitany și colab. (2010) au raportat, de asemenea, că silimarina previne pierderea osoasă indusă de
deficiența de estrogen, observată prin îmbunătățirea grosimii trabeculei la șobolanii ovariectomizați
(OVX) tratați cu silimarină. În plus, tratamentul cu silimarină a reglat puternic transcripția și nivelul
seric al ALP și osteocalcinei prin semnalizarea sensibilă a proteinei morfogenice osoase (BMP)-2,
sugerând diferențierea osteogenă.

Luate împreună, aceste studii arată că silimarina previne resorbția osoasă și accelerează
condiționarea oaselor în modelul de vindecare a fracturilor, cu toate acestea, sunt încă necesare
studii suplimentare pentru a identifica mecanismele moleculare care stau la baza vindecării fracturii
și regenerării osoase a silimarinei.
9|Page
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.5. Activitate cardioprotectoare

Hipertensiunea arterială este considerată unul dintre riscurile semnifiative pentru bolile
cardiovasculare responsabile pentru o rată a mortalității ridicată la nivel mondial. Această condiție
promovează modificări funcționale la nivelul vaselor de sânge și, în continuare, poate afecta
transferul sângelui din alte organe vitale. Un interes din ce în ce mai mare, în special pentru
determinarea efectelor cardioprotectoare ale extractelor din plante, a avut loc în ultimul deceniu. Un
studiu recent a rezumat acțiunea potențială a silimarinei pentru prevenirea bolilor legate de
metabolism, inclusiv a efectelor cardiovasculare.

Un studiu realizate de Pourová et al. (2019) discută despre activitatea cardioprotectoare a

silimarinei și derivaților ei ex vivo în modele de animal. Flavonolignani silimarini prezintă
proprietăți vasorelaxante pe aorta șobolanului, demonstrat prin capacitatea sa de a induce relaxare în
inelele aortice intacte sau denudate de endoteliu de pe aorta șobolanului, indicând efectul relaxant în
mușchiul vascular neted. Activitatea vasorelaxantă a silimarinei se datorează probabil configurației
stereomerice a compușilor. Silibina A și silicristina par să prezinte efecte vasorelaxante remarcabile
mai mult decât ceilalți constituenți ai silimarin. Același autor a mai raportat că silibina B a prezentat
doar o activitate antiplachetă slabă.

Cu toate acestea, rezultatul acestui studiu a arătat inconsecvență cu alte rapoarte anterioare
care sugerează capacitatea flavonolignanilor de a inhiba agregarea trombocitelor. Discrepanța ar
putea fi atribuită absenței medicamentelor standard în studiul menționat anterior. Aceste rapoarte au
demonstrat că silimarina a arătat efecte vasculare proeminente și ar putea fi dezvoltată ca un
medicament de vasorelaxare practicabil pentru prevenirea și tratarea tulburărilor cardiovasculare.

10 | P a g e
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.6. Activitate hepatoprotectoare

Ficatul joacă roluri esențiale în corpul uman, cum ar fi asigurarea protecției împotriva
substanțelor străine prin detoxifierea și eliminarea substanțelor inutile, gestionarea metabolismului
și eliminarea supradozajului de droguri din organism. Boala hepatică cronică reprezintă distrugerea
progresivă a funcției hepatice și regenerarea parenchimului hepatic care duce la fibroză și ciroză,
care cauzează principala mortalitate hepatică la nivel mondial. În timpul leziunii hepatice cronice,
permeabilitatea membranei hepatice este alterată, ducând la scurgerea enzimelor în fluxul
sanguin.Prin urmare, nivelurile serice crescute ale transaminazelor, cum ar fi aspartat amino
transaminaza (AST) și alanina aminotransferaza (ALT), au fost utilizate în mod obișnuit ca
indicatori ai leziunilor hepatice.

De zeci de ani, plantele și metaboliții lor secundari au fost utilizați pe scară largă pentru a
promova sănătatea umană. Unele s-au dovedit a fi utile pentru hepatita cronică. Efectul silimarinei
ca agent hepatoprotector a fost studiat pe scară largă și bine documentat. Unele studii in vivo asupra
acțiunii de hepatoprotecție a silimarinei și flavonolignanii săi au fost publicate. S-a raportat că
silimarina abrogă nivelul seric al enzimele hepatice AST și ALT, care anterior au fost intensificate
de inducerea tetraclorurii de carbon (CCl4). CCl4 este folosit în mod obișnuit pentru a imita stresul
oxidativ și pentru a induce hepatotoxicitate în modele experimentale. S-a descoperit că tratamentul
cu silimarină repară histopatologia hepatică indusă de CCl4 în modele de găini broiler, afișat de
către reducerea necrozei citolitice și a granulomatozei comparativ cu grupul netratat.

Un alt studiu a raportat că inducerea CCl4 a dus la modificări histopatologice hepatice la

șobolani, prezentate într-o zonă mare de țesut necrotic. În plus, șobolanii tratați cu CCl 4 au părut să
mărească imunosemnalele Ki67, un marker pentru regenerarea ficatului și să genereze un număr
semnificativ de hepatocite cu balonare în țesuturile hepatice ale șobolanului. În plus, această
afecțiune a fost atenuată prin tratamentul cu silimarină, indicând potențialul acestui compus natural
în prevenirea și tratamentul afecțiunii fibrozei hepatice.

Terapia combinată de silimarină și glicirizină din Glycyrrhiza glabra a dus, de asemenea, la

un efect mai eficient, reprezentat de cel mai scăzut nivel de enzime hepatice decât atunci când este
utilizat individual. Silimarina a fost, de asemenea, utilizată ca medicament complementar și
alternativ în rândul pacienților cu hepatită cronică B, reducând semnificativ nivelurile serice de
AST și ALT și îmbunătățind astfel funcția hepatică și calitatea vieții la pacienții cu hepatită cronică
B. În plus, s-a descoperit că o săptămână de tratament cu silimarină a stimulat rapid proliferarea
celulelor hepatocitelor, sugerând capacitatea sa potențială de a îmbunătăți regenerarea ficatului
pentru a înlocui funcția celulelor hepatice deteriorate.
11 | P a g e
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.7. Activitate anticancerigenă

Numeroase studii sugerează că armurariul poate fi folosit pentur a reduce riscul de a

dezvolta anumite tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, cancerul de piele, cancerul de prostată și
cancerul pulmonar.

Cea mai acceptată teorie a carcinogenezei a arătat că modificările ADN-ului duc la diferite
tipuri de cancer. Câteva studii au raportat că silimarina poate proteja împotriva daunelor ADN-ului
induse de diferiți agenți cancerigeni, prezentând astfel o proprietate de prevenire a cancerului.

S-a raportat că silimarina și silibinina au redus semnificativ deteriorarea ADN-ului indusă de

metil metansulfonat (MMS) în celulele sanguine umane, evidențiată de testul cometei alcaline.
MMS este considerat dăunător, deoarece este clasificat ca un agent genotoxic care dăunează ADN-
ului celular, ducând la cancer. Procentul de reducere a daunelor ADN a variat de la 17% la 38%
pentru silimarină și silibinină, comparativ cu grupul netratat cu 58% daune ADN.

Autorii au examinat, de asemenea, modificarea nivelurilor de expresie a genelor asociate cu

deteriorarea ADN-ului.O serie de rapoarte au arătat că silimarina și constituenții săi induc moartea
celulelor canceroase prin apoptoză în diferite țesuturi. Apoptoza implică perturbarea funcției
mitocondriale prin expresia anormală a genelor apoptotice. În timpul acestui proces, mitocondriile
eliberează citocromul C în citosol și activează conductivul de caspaza-3 la apoptoză.

12 | P a g e
 Monea Alexandra-Cristina, Farmacie

III.8. Activitate neuroprotectoare

Boala Parkinson este considerată una dintre cele mai frecvente tulburări neurodegenerative
la nivel mondial. Boala Parkinson este survenită prin pierderea neuronilor dopaminergici din
Substantia Nigra pars compacta (SNc) din cauza disfuncției căii nigrostriatale. În prezent, nu există
terapii de succes disponibile pentru tratamentul acestei boli, totuși, medicamentele dopaminergice
rămân utilizate pentru tratamentul de bază al bolii Parkinson pentru a atenua ameliorarea
simptomatică a simptomelor motorii.

Multe studii in vitro și in vivo au dezvăluit potențiale proprietăți neuroprotectoare ale

silimarinei folosind mai multe modele de boala Parkinson. Silimarina prezintă acțiuni
neuroprotectoare prin inhibarea stresului oxidativ și a mediatorilor inflamatori, cum ar fi NO și
TNF-α, ceea ce duce la o deteriorare scăzută a neuronilor dopaminergici în neurotoxicitatea indusă
de LPS. LPS a indus un nivel ridicat de citokine și chemokinele care duc la inflamație. Este posibil
ca neuroinflamația să nu fie declanșatorul inițial, cu toate acestea, această afecțiune este considerată
cel mai important proces implicat în patogeneza bolii Parkinson. Studiile in vivo au remarcat că
tratamentul cu silimarină a reglarea ”up” a NF-kβ și caspazei-9, prin urmare, a diminuat apoptoza și
a menținut nivelurile dopaminergice, indicând manifestarea neuroprotectoare a silimarinei.

IV. Concluzie

În această revizuire, potențialele proprietăți farmacologice ale silimarinei (armurariu) au fost

explicate pe scurt. Diverse dovezi științifice au arătat că silimarina posedă o gamă largă de activități
farmacologice, inclusiv ca antioxidant, hepatoprotector, neuroprotector și un medicament alternativ
puternic pentru afecțiuni maligne și boli infecțioase.

Chiar dacă au fost efectuate și raportate un număr mare de studii că silimarina poate servi ca
agent potențial pentru prevenirea și tratamentul a numeroase boli în condiții in vitro și in vivo, sunt
necesare studii clinice suplimentare pentru a evalua potențialul și toxicitatea acesteia la om.

13 | P a g e