Profesor; patrascoiu ana-maria

1
 Afinul
- este un arbust mic,cu ramuri anguloase.
-frunzele sunt ovate, denticulate, verzi pe ambele fete.
-florile sunt verzui rosietice, dispuse cate 1-2 la subtioara frunzelor.
-infloreste in mai-iunie.
-fructul este o baca albastra cu suc violaceu.
-creste in regiuni montane, in paduri de conifere, pasuni, pe stanci, pe soluri silicoase, pana
la 2500 m altitudine.
- produsul vegetal folosit: frunzele si fructele - Folia et fructus vaccini myrtilis.
- frunzele, impreuna cu ramurile, se recolteaza pe vreme insorita, in lunile mai-
septembrie,contin: tannin, arbutina, hidrochinona, mirlitina
- fructele cand sunt bine coapte, in lunile iulie-septembrie. contin: tanin, pectine, mirtilina,
zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).
Acţiune farmaceutică: astrigent, bacteriostatic, hipoglicemiant, antidiareic, diuretic, creste
acuitatea vizuala, antihelmintic.

Indicii terapeutice: diabet, reumatism, guta, enterocolita, parazitoze

intestinale, infectii urinare, uremie.
Mod de utilizare: Sub forma de infuzie, care se obtine din
frunze. Se beau 2-3 cani pe zi. Frunzele şi fructele de afin au proprietati
astringente datorita taninului.
Au activitate antibiotica, modificand favorabil flora patogena
intestinala. Actiunea hipoglicemianta a frunzelor de afin este
controversata. Frunzele intra in compozitia ceaiului dietetic.
Afinul mai este indicat in infectia urinara, ca antiseptic minor si
diuretic, in reumatism, in guta, in colita de fermentatie sau de
2
putrefactie.
Anason - fructe , acoperite cu peri aspri, foarte scurti, ca un puf, forma ovala,.
- este format din doua mericarpe (achene, palarii) unite intre ele, greu separabile, fiind
ornamentate cu 5 coaste liniare, 3 dorsale si 2 marginale, echidistante.
.
Compozitia chimica: Fructele contin 2-3% ulei volatil format din 80-90% anetol, metilcavicol sau
izoanetol, cantitati mici de cetone si aldehide anisice si aldehida acetica; 10-20% lipide,
colina, 20% substante albuminoide (protide), zaharuri, amidon, 6-10% substante minerale
.
Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice:
Datorita uleiului volatil au actiune expectoranta, carminativa si galactogoga excita peristaltismul
intestinal, stimuleaza secretia salivara, gastrica, intestinala si pancreatica.
Asupra sistemului nervos central, in doze terapeutice, ar efect stimulant in special asupra centrilor
respiratiei si circulatiei.
Supradozate, preparatele pe baza de ulei volatil de anason (sau fructele in cantitati peste 5 g pe
zi) produc stari de excitatie puternica manifestate prin insomnii, excitatii motorii si psihice,
tulburari de vorbire, euforie, urmate de convulsii puternice, dupa care pot aparea stari
cometoase si puternica depresiune asupra sistemului nervos central.

Utilizarea indelungata chiar in doze mai mici produce iritarea mucoaselor

digestive.
Se utilizeaza in anorexii si dispepsii, ca expectorant, carminativ si
corectiv al gustului unor medicamente. Intra in formula "Species pectoralis"
(FR.VIII); uleiul volatil in Calmotusin, Carbocif, Gastrosedol, in spirtul de
amoniac anisat, in spirtul de clorura de amoniu anisat, tinctura etc.
Contraindicat in gastrite hiperacide si ulcer gastric si duodenal, enterocolite
cronice si acute. 3
 Brusture dulce
- poate fi intalnit pe intreg teritoriul tarii, mai des creste pe malurile raurilor,
pirurilor, in locuri umede, in santuri si liziere.
-mai poate fi vazut în apropierea gunoistilor de balegar, în jurul izvoarelor, uneori
în zone de campie.
-creşte de la începutul lunii martie până la sfârşitul lunii octombrie.
-pe întreaga perioadă de vegetaţie se recoltează rădăcinile, efectul lor maxim se
atinge dacă sau recoltat înainte de perioada de înflorire.
-ceaiurile se utilizează în caz de febră, insuficienţă respiratorie, artrită, epilepsie,
astm.
Ceaiul - o lingură rasă de rădăcini de brusture se pune peste noapte la macerat în
1/4 litru de apă, se încălzeşte dimineaţa şi se strecoară.
-compresele cu frunze proaspete ,spalate, zdrobite, se folosesc în caz de luxaţii,
entoarse, picioare rănite de mult umblat, arsuri, leziuni ulceroase, canceroase,
plăgi usturătoare., se inoiesc zilnic…

4
 Brandusa de toamna:
- planta vivace, inalta de 20-45 cm.
- in pamant are un bulb carnos, invelit in scuame brune.
-primavara rasar 3-4 frunze lunguiete, cu maginile intregi, in mijlocul carora iese
ovarul pe cale de transformare in fruct care este o capsula umlata lunga de 4,5-
6,5 cm si cu un diametru de cca. 2-2,5 cm.
-fiecare floare este formata din 6 petale, unite la partea inferioara intr-un tub lung
de 20-30 cm care inconjoara ovarul, aflat in pamant, fixat de bulb.
-creste prin fanete - mai ales prin cele umede - din regiunea muntoasa.
- se recolteaza doar SEMINTELE
-. pentru a le obtine se culeg fructele (capsulele) in momentul cand ele au devenit
albicioase si cu varful brun, dar inainte de a se deschide, ceea ce corespunde de
cele mai multe ori cu perioada de cosire a fanului.
-este o planta otravitoare,.de aceea, frunzele si tulpinile ramase de la separarea
capsulelor se vor arde sau ingropa.
- capsulele se intind la soare, dupa cateva zile ele capata o culoare bruna, se
deschid, lasand sa cada semintele. Daca timpul nu permite, uscarea se poate
face si pe cale artificiala.

Samanta obtinuta se lasa 1-2 zile la soare pentru

definitivarea uscarii, dupa care se pune in saci de hartie si
se pastreaza la loc uscat.
Din 1,1-1,5 kg seminte aproape uscate rezulta 1 kg de
produs uscat. Samanta de brandusa este folosita pentru
extragerea unor substante active medicamentoase, iar in
5
agricultura ca stimulent al cresterii plantelor, actionand
 Calinul:
 - arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput
neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu
crapaturi.
 -frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un
petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile.
 Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele.
 -florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma
cu diametrul de 5-7 cm.
 Infloreste in lunile mai-iunie.
 Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte.
 De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere.
 Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule
mai intens (aprile-mai)..
 Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful
cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini.
Coaja de calin se usuca in straturi subtiri, in aer liber sau in
uscatorii la temperatura de 40-45 grade C. Din 2-3 kg coaja
proaspata se obtine 1 kg de produs uscat.
Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la
prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica.
Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic. 6
 Catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, incepand din bazinul superior
al Siretului pana la Olt.
In agricultura, ea se foloseste in unele zone pentru imbogatirea in azot a solurilor, datorita nodozitatilor
similare celor intalnite la leguminoase (voi vorbi despre acestea mai pe larg), dar si pentru consolidarea
terenurilor predispuse la eroziune datorita capacitatii mari de drajonare.
In subcarpatii Moldovei se intalneste pe vaile raurilor Bistrita, Trotus, Putna si Milcov.
In zona subcarpatica a judetului Buzau catina alba are o frecventa mai mare decat in alte zone din
Romania.
De asemenea, se mai intalneste pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita, precum si in Delta Dunarii.
Prezenta catinei albe este insa semnalata de profesorul Ion Simionescu inca din secolul 19 pe vaile
Prahovei si Siretului, in palcuri mixte de catina rosie - Tamarix gallica - si catina alba - Hippophae
rhamnoides.
Catina alba este un arbust spinos ce creste in palcuri sau tufarisuri pe malurile raurilor, in regiunile
mlastinoase pe nisipuri si pietrisuri, mai ales pe formatiuni geologice salinifere. Catina se recolteaza in
decursul lunilor august-septembrie.
Se recomanda ca fructele de catina sa fie recoltate pană la lasarea primului ger, dupa care continutul in
vitamina C scade brusc. Uz intern: hepatita epidemica, hepatita cronica, urticarie, nevroze, alcoolism,
guta, reumatism, ciroza hepatica, ateroscleroza, anemie.
Uz extern: la arsuri, degeraturi, radiatii.
Infuzie 2 linguri de fructe zdrobite la 500 ml apa clocotita; se lasa vasul acoperit 30 de minute; se bea
fractionat in cursul unei zile (o bautura placuta si racorotoare se obtine din 750 g fructe cu 6 l apa si 1 kg
zahar – după racire se toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros)
Fructul de catina contine de doua ori mai multa vitamina C decat macesul si de 10 ori mai mult decat
citricele. In fructele coapte continutul depaseste 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente
in fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regasim celuloza, betacaroten (intr-un procent net superior
celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri
complexe, etc.
Efectele benefice ale acestei plante sunt cunoscute inca din antichitate. In China de exemplu, medicina
traditionala o recomanda in tratamentul bolilor digestive. Pe continentul european, exista insemnari privind
importanta catinei ramase de la Dioscorid si Teophast.
7
 In prezent, de la catina se obtin urmatoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze
si chiar scoarta, siropuri de fructe, ulei de fructe. Acesta din urma este si cel mai
valoros din punct de vedere medical.
 Uleiul de catina este utilizat in tratamentul unor afectiuni precum: ulcerul gastric si
duodenal, alergiile, diarea, urticaria, reumatismul, afectiunile neuroendocrinologice,
circulatorii, hepatice. Are o actiune reconfortanta, chiar cu efecte usor narcotice.
 De asemenea se mai foloseste in alcoolism, anemii, astenie si stres. Se utilizeaza si in
geriatrie cu rezultate spectaculoase. Cu catina se mai trateaza afectiunile
oftalmologice, coronariene, hipertensiunea arteriala si gingivitele.
 Prin prelucrari in laboratoarele farmaceutice din catina se obtin tratamente
extraordinare pentru tratarea: depresiilor, bolii Parkinson, tumorilor, adenoamelor si
leucemiei. Mugurii de catina au efect afrodisiac.
 Catina este si un foarte bun antiinflamator si inhiba pofta de mancare in cazul unor
tratamente ale obezitatii. Prin prelucarea fructelor in industria alimentara se obtin
produse foarte apreciate cum ar fi suc, nectar, sirop, gem, jeleu, dulceturi, peltea,
lichioruri, diverse bauturi alcoolice.

•Datorita capacitatii mari de drajonare, catina alba se

utilizeaza pentru consolidarea terenurilor in panta, dar si
sub forma de gard viu, avand in vedere numerosii spini
puternici care impiedica patrunderea iepurilor si a altor
animale in spatiile care necesita protectie (livezi, podgorii,
diverse culturi).

8
 Captalan are frunze mari - putind depasi 80 cm, rotunde si cu baza cordata,
margine dintata, pe fata flabre, iar pe spate cu peri mici si desi care nu se
ruleaza; petiol lung de 30-80 cm, gros si canaliculat la P. hybridus si
compact la P. kablikianus.
 Frunzele contin ulei volatil, mucilagii, inulina, rezine, tanin, o substanta
amara de natura glicozidica, substante de natura proteica, acid a-
aminoadipic, saruri minerale.
 Actiune farmacodinamica - utilizari terapeutice: In trecut aceste specii
datorita proprietatilor diuretice si diaforetice au fost utilizate in boli
infectioase, in special in pesta, de unde si denumirea populara la unele
popoare.
 Alte date se refera la utilizarea preparatelor de Petasites ca expectorant in
bronsitele catarale, ca antiasmatic, ca hipotensiv etc.
 Cercetarile stiintifice din ultimele doua decenii au confirmat efectele
hipotensive in unele forme de hipertensiune arteriala si actiunea antispastica
a unor extracte sau subtante pure obtinute din aceste specii.

•La specia P. hybridus componenta predominanta

este furanopetazina. Cercetarile farmacodinamice
efectuate asupra speciilor romanesti au pus in
evidenta o actiune antispastica intensa de tip
papaverinic (de tip musculotrop), fapt care deschide
perspectivele valorificarii terapeutice acestor specii
atat de raspandite in Carpati.
9
Cicoare este o planta usor adaptabila ce adevereste prezenta ei pretutindeni, in
campie, prin pajisti, pe marginea drumurilor, si a cailor ferate, in poienele din
padure, are multa nevoie de umeditate si luminozitate, prefera solrile cu textura
mijlocie sau usoara, fertile, bogate in humus, profunde cu reactie neutra.
Creşte din luna mai până în luna octombie, începutul lunii noiembrie.
In scopuri medicinale pot fi utilizate partile aeriene, care se recolteaza in prima
parte a perioadei de inflorire a plantei, in lunile iulie-august, cand tulpinile nu au
intrat in faza de lignificare.
Pentru ca produsul sa fie de calitate superioara se taie si rozeta de frunze
bazale.
Radacinile se recolteaza in septembrie-octombrie.
Boli in care se utilizeaza in furunculoza si acnee (sub forma de ceai, in asociatie
cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati).
& In angiocolite, deschinezii biliare, constipatii cronice, in alimentatie planta este
cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice.
Uz intern: angiocolita, colicistita, tuse, insuficienta cardiaca, seboree.
Uz extern: vindecarea rănilor şi tăieturilor.

Decoct - 2 lingurite de radacina maruntite în 200ml apa

rece, se fierbe 5 minute, se bea caldut în 3 reprize, inainte
de mesele principale.
O cura de 2 saptamini cu ceai de cicoare ajuta uimitor la
cresterea secretiei de bila, a celulelor hepatice diminuate,
mai ales în cazul consumatorilor de alcool. 10
 Grepfruit este un fruct de care putem profita tot anul.
Soiul de culoare roşie este preferat de mulţi
consumatori de citrice pentru că alungă rapid oboseala.
 Bogat în minerale, mai ales în fosfor, potasiu şi
magneziu, dar şi în vitaminele C, B1, B2, PP
(campioană este, fireşte, vitamina C), cu puţine calorii,
43 la 100 g, grepfrutul ţine departe de noi virozele şi
răcelile. Este, de asemenea, un bun drenor hepatic şi
renal, depurativ, aperitiv şi un tonic de renume.
Nutriţioniştii îl recomandă în artrită, fragilitate capilară,
insuficienţă biliară, afecţiuni febrile şi pulmonare,
intoxicaţii, anorexie şi oboseală. O cură, sub formă de
suc, de 3 pahare, înainte de masă, ne ajută să
traversăm mai uşor sezonul rece.

11
 Ipsorita este o planta perena, cu tulpina gabra, acoperita la baza cu peri mici, formand
tufe. In pamant are un rizom gros pana la 8 cm, cu radacini numeroase, cilindrice,
infipte adanc, lungi de 1,5-2 m. Frunzele sunt lanceolate, opuse, ascutite la varf si cu
marginea intreaga.
 Florile sunt mici, numeroase, de culoare alba sau roz, avand un caliciu scurt, tubulos,
terminat cu 5 dinti.
 Corola are 5 petale, de doua ori mai lungi decat caliciul, iar staminele sunt in numar
de 10.
 Infloreste din iulie pana in septembrie.
 Creste prin locuri nisipoase, pe coaste stancoase si pe marginea drumurilor.
 Radacinile si rizomii se recolteaza incepand din luna august pana in noiembrie. La
maturizarea semmintelor, radacinile au cea mai mare cantitate de saponine. O data
cu inghetul, saponinele incep sa scada.

Radacinile si rizomii se usuca asezati intr-un strat subtire pe cale

naturala la soare sau incaperi cu o buna aerisire. Pentru ca uscarea
inceata si de lunga durata face sa scada continutul in saponine, se
recomanda uscarea pe cale artificiala la o temperatura de 40-50 grade
C.
Din 3-5 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat.
Se foloseste ca expectorant, iar in industria alimentara la prepararea
halvalei si alvitei.
12
 Macrisul iepurelui sau macris de padure, macrisul caprei, trifoi
acru sau macrisul pasarilor, este o planta medicinala utila in
tratamentul afectiunilor canceroase localizate la nivelul tubului
digestiv precum si in afectiunile hepatice.
 Macrisul iepurelui este raspandit in principal prin paduri sau
fanete, in zona de campie si deal, mai putin la munte.
 De la planta se folosesc florile care se usuca si se utilizeaza
in diferite amestecuri, si frunzele care se consuma in stare
proaspata.
 Ceaiul din frunze de macrisul iepurelui este folosit pentru a
inlatura arsurile stomacale, iar sucul de frunze, proaspat,este
folosit in tratamentul formelor de cancer gastric; cam 3-5
picaturi o data pe ora.
 

13
 Mugurii de pin sunt ovoizi, cilindrici ascutiti la varf, lungi pana la 3 cm,
grosi pana la 4 mm, cu un ax central verde pe care sunt dispuse in spirala
numeroase bractee brune, membranoase, lanceolate la baza carora se
gasesc mici expansiuni, purtand fiecare o pereche de frunze aciculare,
scurte, inconjurate de o teaca membranoasa.
 Componentul principal al mugurilor de pin este uleiul volatil format din
pinen, limonen si silvestren, drept componenti predominanti cantitativ.
Mugurii ca si cetina de pin contin o cantitate apreciabila de acid ascorbic
(pana la 300 mg %), alaturi de pinitol (metoxi-inozitol) si un principiu amar,
pinipicrozida, care se gaseste in fractiunea rezinoasa.Utilizari terapeutice:
Prin continutul lor, mugurii de pin constituie un modificator al secretiilor
bronsice si totodata, un bun diuretic. Se administreaza sub forma de
infuzie si sirop si se recomanda in tratamentul bronsitelor, pielitelor,
cistitelor catarale sau uretrite.Ca antiseptic al cailor urinare se
caracterizeaza prin faptul ca dupa administrare, urina capata miros de
violete. Bune rezultate au dat mugurii de pin in tratamentul scorbutului ca
si faina din cetina de pin, in general, prin continutul ridicat in acid ascorbic.
 Se mai foloseste in compozitia inhalantelor, ca aromatizant, intra in
compozitia unor preparate antigripale si antireumatice; a figurat in
Farmacopeea Romana Ed. A VII-a ca inlocuitor al balsamului de Tolu si
face parte din compozitia Ceaiului antibronsitic nr. 2.

14
 Pufulita cu flori mici – tulpină înaltă până la 1 m, cilindrică, cu peri patenţi,
uneori amestecaţi cu peri glanduloşi, scurţi. Baza tulpinii are lăstari scurţi.
Frunze îngust – lanceolate, mărunt şi ascuţit – dinţate, cele inferioare şi
mijlocii opuse, rareori alterne sau verticilate câte trei.

 Flori mici, cu receptacul infundibuliform; caliciul din 4 sepale; corola din 4
petale cordiforme; androceul din 8 stamine, cele episepale mai lungi;
gineceul cu stigmat 4-lobat.
 Partea aeriană conţine un galotanin hidrolizabil, acizi terpenici pentaciclici,
alcool cerilic, ß-sitosterol, poliholozide, pectine, substanţe flavonozidice,
glicozide ale flavonolilor cvercetol, kempferol şi mircetol, precum şi un
număr de opt acizi graşi: palmitic, palmitoleic, stearic, oleic, arahidonic,
arahidic, linoleic şi linolenic.
 Utilizari terapeutice: părţilor aeriene înflorite ale plantei i se atribuie
proprietăţi depurative, astringente, regeneratoare.

15
 Scaiul vanat este o planta perena, cu o tulpina inalta de 30-60 cm,
cu ramuri de culoare albastra, terminate cu inflorescente
globuloase, verzi la inceput, albastre in momentul infloririi si brune
dupa ce florile s-au trecut. Inflorescenta este inconjurata de
bractee spinoase.
 Frunzele sunt tari la pipait, dintate pe margini si tepoase.
Infloreste in lunile iulie-august.
 Creste prin fanete umede, pasuni si la marginea drumurilor.
 Planta se culege in momentul infloririi, cand capata o frumoasa
culoare albastra.
 Uscarea se face cu usurinta, planta continand putina apa.
 In timpul uscarii se va feri de lumina puternica. Din cca. 3 kg
planta proaspata se obtine 1 kg produs uscat. Se foloseste in
calmarea tusei. Intern: expectorant, antispastic bronsic.

16
 Smochin este o planta de origine mediteraneana. Era foarte raspandit in Antichitate in Grecia, la Roma, in
nordul Africii (Cartagina) unde fructele lui erau foarte apreciate si erau socotite ca au o actiune favorabila
asupra organismului din cauza virtutilor sale intaritoare si igienice. Grecii si romanii aveau o consideratie
deosebita pentru acest fruct.
 Se povesteste ca, prin contemporanii sai, Caton aprecia atat de mult acest fruct incat era supranumit philo
suxo (iubitorul de smochine). Socotita ca extrem de hranitoare si de intaritoare (intr-adevar, datorita mai ales
bogatiei sale in zahar) smochina era consumata de toti cei care aveau de facut eforturi mari fizice; atletii
consumau multe smochine atunci cand faceau antrenament fizic intens si mai ales in timpul concursurilor.
Printre muncitori, mai ales la tara, smochinele formau o parte importanta a alimentatiei. Galien povesteste
ca, multumita consumarii lor, paznicii viilor care in perioada culesului se hraneau numai cu paine, struguri si
smochine se simteau foarte bine in urma acestei alimentatii fiindca se ingrasau simtitor.Proprietatile nutritive
ale smochinelor.  In timpul Renasterii smochinele erau des recomandate datorita proprietatilor lor nutritive
de netagaduit si a virtutilor lor laxative. Compozitia smochinelor este cu totul diferita, dupa cum este vorba
despre smochine proaspete sau uscate: - smochine proaspete: apa 84,8%, materii azotate 0,79%, celuloza
1,23% si materii extractive 12,15 (dintre care 3,7 zahar); - smochine uscate: materii azotate 5,20%, materii
grase 2,10, materii extractive 79,94 (din care 48,4 zahar), celuloza 8,06 si cenusa 4,70.
 Un cercetator contemporan a gasit in toate partile smochinului un latex capabil sa digere fibrina si datorita
acestei afectiuni el a fost comparat cu sucul pancreatic. Acest latex cuprinde o amilaza care lucreaza
asupra amidonului si o proteza care ataca mai ales laptele fiert. Este interesant de amintit ca grecii din
antichitate intrebuintau latex-ul smochinului la prepararea branzeturilor.
Smochinele nu au contraindicatii. Smochina proaspata are un miros duceag, o aroma delicata si
patrunzatoare, se topeste in gura si lasa o minunata senzatie de prospetime, cu un parfum subtil, nedefinit.
Din pacate la cea mai neinsemnata lovire, coaja ei extrem de subtire crapa, carnea se vestejeste,
fermenteaza si capata un gust de putreziciune. Semintele pe care le cuprind dau smochinelor proprietati
laxative, care sunt cunoscute din totdeauna si sunt apreciate de foarte multe persoane cu intestinul lenes.
 Uscate, smochinele sunt si mai hranitoare pentru ca substantele pe care le cuprind se gasesc in proportii
mai ridicate (100 grame de smochine uscate produc 250 calorii). Decoctia de smochine da un lichid care
poate sluji drept gargara in angine. Intrebuintarea sa a fost recomandata, de asemenea, contra abceselor
gingiilor; in acest scop se aplica o jumatate de smochina pe regiunea umflata.
 Smochinele nu au contraindicatii. Cand sunt culese prea devreme pot sa provoace unele iritatii pe
mucoasele gurii si tubului digestiv (diaree) si, la persoanele predispuse, pot provoca reactii cutanate (acnee,
eczema etc.). Singura contraindicatie in cazul smochinelor uscate este pentru diabetici care digera perfect
smochinele proaspete, dar nu le suporta intotdeauna bine uscate.
17
 Trifoiul alb este o planta mica, perena, ierbacee, glabra, cu tulpina culcata
la pamant, din care pornesc radacini. Frunzele sunt trifoliate, adeseori
patate cu alb sau o pata mai inchisa, dispuse pe un petiol lung.
 Pe tulpina, la baza petiolului, se gasesc stipele membranoase, ascutite la
varf, albe-galbui, cu nervuri verzi si liliachii.
 Florile sunt de culoare alba sau usor roze, pe masura infloririi ele se
brunifica.
 Sunt dispuse in capitule globuloase, asezate la varful unor pedunculi
drepti, mai lungi decat frunzele. Infloreste in luna mai pana in septembrie.
Creste prin locuri cultivate, livezi si fanete.
Capitulele florale fara codite se culeg la inceputul infloririi. Florile de trifoi
se usuca pe cale naturala, la soare, sau in locuri aerisite. Uscarea pe cale
artificiala se face la o temperatura de 35-40 grade C. Din 4-5 kg flori
proaspete se obtine 1 kg produs finit. Sub forma de ceai in raceala, gripa.

18
 Zmeur – foliole ovat-lanceolate inegal dinţate pe margini fără peţiolul
principal, de culoare verde pe suprafaţa superioară şi albă sau albă –
cenuşie pe cea inferioară. Mirosul frunzelor uscate este plăcut, gustul
astringent.
 Frunzele conţin tanin (cca 10%) substanţe de natură flavonoidică,
cca 800 mg% vitamina C.
 Fructele proaspete conţin acid citric, malic şi formic, zaharuri, tanin,
pectine, antociani, glicozidici, substanţe de natură flavonoidică,
vitamina C. (cca 50 mg%).
 Utilizari terapeutice: Fără a avea o acţiune farmacodinamică specifică,
frunzele sunt utilizate empiric ca depurativ şi astringent, iar extern sub
formă de gargară în afecţiuni faringiene. Intră în compoziţia ceaiului
aromat. După unii autori, frunzele au acţiune antispastică şi
uterotonică. Siropul obţinut din fructele proaspete este utilizat în
farmacie corectiv pentru diferite siropuri medicinale.

19
20