Busuiocul

Ocimum basilicum
базилик душистый
Fam.Lamiaceae

A pregatit: Vîzîi Ana

• Busuioc dulce
• Borjolică
• Bosioc
• Mătăcină
• Vasileac
 Descrierea
Busuiocul este o plantă de cultură
botanică
erbacee, anuală.
În sol posedă o radacină subţire şi
ramificată, care creşte în tulpini de 20-
60cm înălţime.
Tulpinile drepte au multe frunze
opuse, de culoare verde deschis,
mătăsoase, ovale, cu lungimi cuprinse
între 1,5-5cm şi late de 1-3cm,
formând o tufă deasă. Inflorescenţele
sunt asemănătoare unor spice,
culoarea florilor poate varia de la alb
la roşu – şi câteodată, violet.
Înfloreşte din iunie până în
septembrie.
Partile utilizate ale busuiocului
sunt partea aeriana inflorita si
semintele.
 Origine
Busuiocul este originar din
subcontinetul Indian. A fost adus
în Europa de oştile lui Alexandru
Macedon de la hinduşi, care îl
considerau o plantă sacră.
Termenul latinesc basilicum
provine din limba greacă,
basileus însemnând „rege”.
Despre această plantă se spune
că a crescut pe locul unde
Împăraţii Constantin şi Elena au
descoperit Sfânta Cruce.
 Compoziţia chimică
Diferitele varietăți de busuioc au arome diferite datorită
faptului că planta conține un număr variabil de uleiuri
esentiale (numite și uleiuri volatile sau uleiuri eterice), care
sunt combinate în diferite proporții pentru diferite soiuri.
Aroma puternică de cuișoare a busuiocului dulce este dată
de eugenol, care e aceeași substanță chimică prezentă și în
cuișoare. Aroma de lămâie a busuiocului lămâios și a celui
„limă” este dată de faptul ca aceste două soiuri au un
conținut mai mare de citral, care produce aceste efecte la
mai multe plante, incluzând menta-lămâie și limonen, dând
și cojii de lămâie aroma-i specifică. Busuiocul albastru
african are o puternică aromă camforată, datorită proporției
mari de camfor și de camfen. Busuiocul-licorice conține
anetol, substanță chimică ce face ca anasonul să amintească
de Glycyrrhiza glabra și să justifice
Alte substanțe chimice care participă la producerea
aromelor distincte ale multor soiuri de busuioc, în funcție
de proporția în care se găsesc în fiecare specie specifică,
sunt:

cinamat (același compus ca în scorțișoară}

citronelol (același compus găsit în geranium,
trandafir)
geraniol (ca în geranium)
linalol (o aromă florală prezentă și în coriandru)
metil-cavicol (care dă aroma tarhonului )
mircen (dafin, mirt)
pinen (care, după cum spune și numele, este
substanța ce dă aroma uleiului de pin)
ocimen
terpineol
 Întrebuinţări medicinale:
Busuiocul reprezintă un remediu
natural pentru tratarea şi
vindecarea diverselor afecţiuni:
bronşită, laringită, faringită,
gripă, colici intestinale, dureri de
stomac, ulcer gastric, helminţi
intestinali, infecţii urinare,
migrenă, cefalee, gută.
Infuzia preparată din frunze de
busuioc este un excelent
stimulator al poftei de mâncare,
stimulează lactaţia, nou
descoperit reglează glicemia.
Înţepăturile de insecte, rănile şi eczemele se pot trata prin aplicarea
unor comprese cu frunze de bucuioc sau cu tinctură de busuioc.
Busuiocul este şi o sursă importantă de fier, calciu, potasiu, magneziu
şi vitamine (A, grupa B) în organism.
 Preparate pe baza de
busuioc
Pulberea de busuioc se prepara din flori de busuioc uscate ce trec printr-o
macinare si apoi printr-o cernere cu ajutorul unei site de faina alba. Se
administreaza o lingurita rasa, pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi.

Infuzia de busuioc poate fi de doua feluri: fierbinte sau combinata. Cea

fierbinte se prepara prin oparirea tulpinilor de busuioc (o lingurita) maruntite
cu o cana de apa ce a dat in clocot si se lasa la infuzat 15 minute. Dupa acest
timp se filtreaza si se bea cat mai fierbinte. Cel de-al doilea tip de infuzie, cea
combinata, se realizeaza, dupa cum spune si numele, dintr-o combinatie de
infuzie fierbinte si infuzie rece. Infuzia rece se prepara din 2-3 lingurite de
busuioc ce se pun la macerat 12 ore intr-o jumatate de cana de apa. Plantele
rezultate in urma filtrarii se oparesc cu o jumatate de cana de apa si se lasa 20
de minute. Dupa o racire si filtrare cele doua infuzii se amesteca. Se
administreaza 3 cani pe zi.

Tinctura de busuioc se realizeaza din jumatate de borcan de pulbere de

busuioc si jumatate de borcan de alcool de 50 de grade. Acest amestec trebuie
lasat la macerat pentru opt zile, dupa care se filtreaza.
 Contraindicatiile
busuiocului
Unele persoane prezinta intoleranta
la busuioc. Este contraindicat in
timpul sarcinii. In cantitati mari,
uleiul este iritant al pielii.
 Leuştean
Levisticum officinale
Fam. Apiaceae
 Descrierea botanică
• Rădăcina leușteanului este
pivotantă și de foarte mari
dimensiuni, putând atinge lungimi
de peste 1 metru. Tulpina este
groasă, tubulară, înaltă de 2-3
metri. Frunzele sunt compuse,
dublu sectate, cu marginea
foliolelor dințată. În plină vară,
leușteanul înflorește, dând naștere
unor flori compuse în forma unor
umbrele, de culoare galbenă, din
care se vor forma semințele.
• Părţile folosite sunt planta
întreagă, rădăcina, ramurile
înflorite şi seminţele.
 Răspîndire
• Este o plantă mediteraneană, descoperită și folosită
pentru prima dată ca aliment pe actualul teritoriu
al Italiei. Deși provine din regiunile mai calde, leușteanul
s-a adaptat de minune în Moldova. Nu este deloc o
plantă pretențioasă, rezistă atât la căldură excesivă, cât
și la îngheț. Este o plantă perenă, iar atunci când este
cultivată în grădină, trăiește în medie 7-10 ani.
Leușteanul crește pe soluri grele și reci, spre deosebire
de rudele sale care le preferă pe cele nisipoase și calde.
 Compoziţia chimică
• Rădăcina de leuştean conţine amidon, zahăr, zaharoză,
apă, răşină, acid de angelică. Rădăcina proaspătă
conţine 0.3-0.5% ulei, iar cea uscată 0.6-1%. Conţine d-
terpinol, o legătură de tipul cineolului, un terpen, ester al
acidului acetic, al acidului valeriic şi al celui benzoic.
Toate părţile plantei conţin ulei volatil, gumirezine,
taninuri, grăsimi şi săruri minerale.
 Acţiune
• Leuşteanul are acţiune
antiinflamatorie, antibacteriană,
antiparazitară, antivirală,
antifungică, stimulează funcţia
hepato-biliară, acţiune tonic-
aperitivă, creşte pofta de mâncare,
diuretică, combate steatoza
ficatului, reglează ciclul menstrual
şi ameliorează dismenoreea,
neurotonic, uşor anticoagulant,
sedativ, hipotensiv, efect
expectorant în afecţiuni
respiratorii, antiinflamator,
emolient şi cicatrizant la nivelul
pielii în afecţiuni cutanate.
 Leuşteanul - Indicaţii
terapeutice
• Leuşteanul este indicat în bronşite acute şi cronice,
dischinezii biliare, dispepsii digestive, anorexie,
constipaţie, intoxicaţii alimentare, enterocolite, colopatii
spastice, colite fermentative, parazitoze intestinale, boli
hepato-biliare, infecţii urinare, litiază renală,
hipertensiune arterială, tulburări menstruale
• În uz extern, leuşteanul este folosit în afecţiuni dermice
(psoriazis) şi dureri reumatice (artrite, artroze).
• Preparate pe bază de leuştean: frunze proaspete, suc natural, pulbere de
plantă uscată, infuzie.
•
Frunzele proaspete se folosesc în bucătăria tradiţională românească în scop
aromatic la diverse preparate: ciorbe, sosuri, salate, mâncăruri.
• Cataplasme cu frunze proaspete zdrobite sunt indicate să se aplice pe piele în
caz de psoriazis, ulceraţii ale pielii.
• Sucul din frunze proaspete se obţine prin mixarea acestora şi este indicat să se
consume 100-200 ml de suc natural pe zi în curele de detoxifiere şi purificare a
sângelui.
• Pulberea din frunze uscate poate fi folosită atât la preparate culinare pentru
aromatizare cât şi pentru infuzie în scop terapeutic. Pulberea poate fi folosită ca
atare, 1/2 linguriţă pe zi, tinuta 10 minute sub limbă, apoi înghiţită cu multă apă
pentru reglarea digestiei, boli digestive, stimularea apetitului.
• Infuzia se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de pulbere la o cană de apă clocotită
care se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoară, se beau 2-3 căni pe zi
• Rădăcina de leuştean are acţiune diuretică şi se utilizează în tratarea
afecţiunilor urinare, hidropiziei şi a pneumoniilor.
• Ceaiul de leuştean este eficient în tulburări digestive, scaune proaste, formare
de gaze, influenţează sângerările organelor din bazinul mic, stimulează fluxul
menstrual, eliminarea urinei şi expectoraţiilor în caz de catar bronşic. Se
recomandă îndeosebi în caz de afecţiuni cardiace având un fond nervos.
• Rădăcina şi seminţele stimulează secreţia mucoaselor. Se recomanda pentru
întărirea scheletului sugarilor sau a copiilor firavi. În caz de umflături sau tumori
se fierbe rădăcina, partea aeriană sau seminţele şi se adaugă la apa de baie.
 Leuşteanul - Precauţii şi
contraindicaţii
• Nu se foloseşte în perioada sarcinii şi se foloseşte în
cantităţi moderate (maximum 3 g pe zi de frunze
proaspete) în timpul alăptării.
• Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leuşteanului,
administrat în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp,
în infecţiile renale.
 Pătrunjelul
Petroselinum crispum
Fam. Apiaceae
 Descrierea botanică
• Pătrunjelul este o plantă erbacee
medicinală, aliment şi condiment,
cultivat în majoritatea zonelor de
relief în ţara noastră, care provine
din pătrunjelul sălbatic de pe
ţărmul Mării Mediterane.
• Planta are rădăcina pivotantă,
conică sau alungită, de culoare alb-
cenuşie, cu gust dulce şi miros
plăcut aromat.
• Tulpina floriferă a pătrunjelului este
înaltă până la 130 cm, are forma
cilindrică, este uşor striată şi
ramificată chiar de la bază. Frunzele
sunt lucioase pe partea superioară
şi au un miros caracteristic extrem
de plăcut.
• În scop fitoterapeutic se
utilizează rădăcina, frunzele şi
fructele (seminţele).
 Compoziţie
• Pătrunjelul conţine mai multă vitamina C decât lămâia,
portocala sau varza, la care se adaugă vitaminele A, B1,B2, B3,
B5, B6, B9, K şi E.
De asemenea, este o sursă importantă de glucide, proteine,
minerale (potasiu, calciu, fosfor, magneziu, fier, sodiu), ulei
volatil, lipide şi flavonoizi.
 Acţiune
• Conţinutul bogat de vitamina A şi C are un puternic efect
antioxidant, detoxifiant, antialergic, antitumoral, tonifică ficatul,
stimulează activitatea vezicii biliare, fluidifica secreţiile,
antispastic,relaxează fibrele musculare netede intestinale,
gastrice, bronşice, întăreşte sistemul imunitar,are efect
vasodilatator, regenerează peretele vascular, menţine
elasticitatea vaselor, are efecte afrodisiace şi asigură o bună
funcţionare a aparatului genital.
• De asemenea, pătrunjelul limitează procesele inflamatorii, are
efect antirahitic, antiscorbutic, vermifug, diuretic,
neutralizează efectele intoxicaţiei cu tutun, alcool, alimentaţie
excesivă cu carne sau prelucrată industria şi conţine uleiuri
volatile cu efect antitumoral.
 Indicaţii terapeutice
• Consumat crud sau sub formă de infuzie, decoct, pătrunjelul este
eficient în tratarea edemelor, infecţiilor, asteniei, tulburărilor de
circulaţie sanguină, hipertensiunii, bolilor reumatice,
anorexiei,meteorismului şi colicilor abdominale, astmului bronşic,
amenoreei şi elimină halena (respiraţia urât mirositoare).
• Sub formă de gargară, băi sau spălături locale, pătrunjelul ajută la
vindecarea plăgilor, înţepăturilor deinsecte, a conjunctivite,
ameliorează contuziile şi pigmentaţiile pielii şi înlătură durerile
dentare.
• Pătrunjelul conţine mai mult fier decât spanacul şi mai mult fluor
decât orice alt aliment, contribuind astfel la menţinerea unei danturi
şi a unei osaturi puternice. De asemenea, o legatură de pătrunjel
furnizează mai multe proteine decât 2 ouă, devenind un aliat de
nădejde în curele de slăbire, deoarece conferă senzaţia de
saţietate.
• Frunzele şi tulpinile de pătrunjel neutralizează şi ajută la eliminarea
toxinelor din organism şi sunt eficiente în toate afecţiunile ficatului,
inclusiv la ciroze sau hepatite, distrugând germenii patogeni şi chiar
diferite virusuri.
• În plus, datorită calităţii sale de excelent antioxidant,
pătrunjelul consumat zilnic de 3 ori pe zi, câte 20 ml de
suc împreună cu alte sucuri naturale ajută foarte mult la
vindecarea cancerului. Sucul proaspăt se poate
consuma în timpul tratamentului cu citostatice, ajutând la
diminuarea efectelor negative ale medicamentelor şi la
distrugerea celulelor canceroase.
 Pătrunjelul - Precauţii şi
contraindicaţii
• Consumul de pătrunjel este contraindicat femeilor
gravide şi celor care alăptează deoarece planta conţine
apiol (estrogen natural) care stimulează contracţia
uterină şi diminuează secreţia lactată.
 Pătrunjelul - În cosmetică
• Pătrunjelul este un ingredient natural care nu trebuie să
lipsească din trusa de îngrijire a pielii. Din sucul de
pătrunjel se poate face o mască care se aplică pe faţă şi
care are rolul de a regenera, de a împrospăta şi de a
conferi strălucire tenului.

• De asemenea, masca poate ajuta la eliminarea pistruilor

şi a petelor cauzate de înaintarea în vârstă
 Rozmarinul
Rosmarinus officinalis
Fam. Lamiaceae
 Descrierea botanică
• Tulpina, cu ramuri arcuite sau
ascendente, poate ajunge pânã
la 60-150 cm. În partea de jos,
scoarţa este exfoliatã, iar în
partea superioarã este acoperitã
cu peri de culoare cenuşie.
• Frunzele, care rãmân verzi şi pe
perioada iernii, sunt liniare,
având lungimea de 2-3 cm şi
seamãnã cu acele coniferelor.
Florile sunt de culoare albãstrui-
deschis, uşor violacee, formând
un spic.
• În scop terapeutic se
utilizează partea aeriană a
plantei.
 Compoziţie
• Rozmarinul conţine un ulei volatil, reprezentat prin
borneol, camfor, eucaliptol, flavonoizi, acid rozmarinic,
principii amare, rozmaricinã şi substanţe di- şi
triterpenice.
 Acţiune
• Preparatele din rozmarin stimuleazã secreţia sucurilor
digestive, au proprietãţi coleretice, colagoge, antiseptice
şi diuretice.
Uleiul volatil stimuleazã activitatea psihicã şi
îmbunãtãţeşte oxigenarea creierului.
 Indicaţii terapeutice
• Preparatele din rozmarin sunt indicate în afecţiunile cãilor
biliare şi hepatice, în anorexie, afecţiuni ale stomacului, rinitã
cronicã.
Uleiul volatil se recomandã în stãrile de debilitate fizicã,
astenie şi în convalesceţã.
• Administrare:
• Infuzia se preparã din 1 linguriţã de frunze uscate şi
mãrunţite la o canã cu apã. Se beau 1-2 cãni pe zi.
• În rinita cronicã se pot face inhalaţii cu ceai preparat din 1
lingurã de frunze la 1 canã cu apã, dupã o fierbere de 5
minute.
• Efectul tonifiant se obţine prin efectuarea unor bãi în care s-a
adãugat ceai sau extract de rozmarin. Aceste bãi se fac în
cursul dimineţii.
Rozmarin - Precauţii şi contraindicaţii
• Depãşirea dozei terapeutice poate duce la apariţia
convulsiilor, de aceea utilizarea uleiului volatil trebuie
fãcutã cu maximã atenţie.

Rozmarin - În cosmetică
• Extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate în industria
cosmeticã pentru obţinerea loţiunilor ajută la combaterea
mătreţii, regenerează părul şi previne căderea excesivă
a acestuia, precum şi la tratarea tenusului uscat, matur,
cuperotic. De asemenea, preparatele pe bază de
rozmarin sunt frecvent folosite în combaterea celulitei.