Sunteți pe pagina 1din 6

Romanita

Mușețelul  denumit
și romaniță, mătrice, mătricea, morună, roman,  este o 
plantă erbacee anuală, medicinală, din familia Asteraceae,
cu frunze divizate și cu flori grupate în capitule
terminale.Musețelul este o plantă erbacee, anuală,
spontană, atingând o inălțime între 20 și 60 cm. și mult
ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea
fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui
centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii.
 Mușețelul este o plantă întâlnită în aproape întreaga lume.
În România, are o mare arie de răspândire întâlnindu-se
aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe
solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai
umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu
predilecție pe solurile nisipoase ușoare.
Înflorește începând cu lunile aprilie-mai
până la sfârșitul lunii august, uneori
înflorește și a doua oară în septembrie.
Momentul cel mai prielnic pentru
recoltare este atunci când majoritatea
inflorescențelor au petalele marginale
dispuse orizontal (Flores Chamomillae),
în această fază de înflorire, florile au cel
mai mare conținut în ulei esențial.
Recoltarea se face numai după ce s-a
ridicat roua și numai pe timp însorit, de
obicei o singură dată pe an, în lunile
mai-iulie.
Componenții principali și
proprietățile acesteia

Această plantă conține : ulei volatil bogat în chamazulenă,


substanțe amare de natură sescviterpenică, flavonoide,
substanțe de natură cumarinică, colină, mucilagii, 
acid salicilic, fitosterine, substanțe glicozidice,acid
clorogenic, camilină, vitamine, săruri minerale.
Proprietăți :
•antiinflamatoare
•antiseptice
•analgezice
•cicatrizante și gastrice
•acțiune antiseptică
Beneficii
Cunoscută în popor și ca romaniță, mușețelul este una dintre cele mai folosite plante medicinale, cu
proprietăţi antiinflamatorii, antispasmodice și dezinfectante. Fie că faci un ceai din florile aromate, fie că
prepari din ele o tinctură de leac . Mușețelul poate fi folosit și pentru calmarea colicilor bebelușului, fie
singur, fie în asociere cu alte plante: fenicul, roiniță, anason.
– Te scapă de gingivită. Grație efectului antiinflamator şi antiseptic, mușețelul este recomandat în sîngerările
gingivale. Lasă la infuzat, timp de 20 de minute 3 linguri de flori de muşeţel într-o cană cu apă fierbinte.
Clăteşte mai întîi, apoi ţine în gură 5 minute infuzia călduţă.
– Previne răceala și gripa. Infuzia de mușețel ajută la reducerea durerilor de cap, afecțiune frecventă în cazul
unei răceli puternice. De asemenea, planta provoacă transpirație, ceea ce duce la scăderea febrei. În
combinație cu lămîie și miere, ceaiul calmează senzația de usturime în gît. Prepară infuzia din 2 linguriţe
plantă uscată la 200 ml apă clocotită. Bea 2-3 căni pe zi.
– Contra durerilor de cap. Agitația nervoasă, insomnia și migrenele pot fi tratate cu mușețel.Ceaiul din plantă,
băut seara, te ajută să te relaxezi după o zi stresantă și să adormi mai ușor. În astfel de neplăceri, se
recomandă infuzia de mușețel preparată dintr-o linguriță de plantă lăsată la infuzat 10 minute în 200 ml de
apă clocotită. În cazul tulburărilor de somn, infuzia se bea cu o oră înainte de a merge la culcare.

S-ar putea să vă placă și