1

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICNĂ VETERINARĂ –

BUCUREȘTI

FACULTATEA HORTICULTURĂ

MASTER:

STIINTE HORTICOLE ECOLOGICE

DISCIPLINA: Plante ornamentale comestibile cultivate in sistema ecologic

Student masterand:

Rusu (Bruma) Iulia

București 2020
2

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

În antichitate, apoi în Evul mediu, rozmarinul era apreciar ca plantă medicinală, frunzele
sale fiind folosite în tratamentul diferitelor boli. Dacă în trecut era foarte larg întrebuințat în
farmacii astăzi utilizările sale medicale sunt foarte reduse. (Muntean Leon S., 1990)
Arbust specific Europei de Sud, rozmarinul crește în locuri însorite, pe stânci, ziduri
vechi, etc. (Fischer E., 2006).
Toată planta conține ulei volatile, rozmarinul fiind cultivat atât pentru partea aeriană
(Rosmarini herba) cât și pentru frunze (Rosmarini folium). (Muntean Leon S., 1990)
În trecut rozmarinul era utilizat în medicina empirică, fiind folosit pentru tratarea bolilor
de stomac și intenstine , stimulant aromatic, diuretic, vermifug dar și condiment.
La momentul actual rozmerinul este foarte apreciat ca și condiment. Uleiul volatile extras
din plantă este folosit în cosmetic și parfumerie.
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) - Este originar din regiunile mediteraneene unde
creşte sălbatic şi astăzi. De asemea este întâlnit şi cultivat şi în Uruguay. Întâlnit în insulele
dalmatice ale Mării Adriatice, în sudul Franţei, pe coasta Spaniei, în Baleare. În România este
cultivat ca plantă de ghiveci şi este aproape nelipsit în gospodăriile bavareze.

Clasificare științifică
Rozmarinul – (Rosmarinus officinalis)
Clasificare ştiinţifică
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Lamiales
Familie: Lamiaceae
Gen: Rosmarinus
Specie: R. officinalis

Nume binominal: Rosmarinus officinalis L.

3

Rozmarinul este o plantă erbacee de origine mediteraneană, plăcut mirositoare. La noi în

ţară se cultivă ca plantă medicinală, condimentară şi ornamentală.
În evul mediu planta de rozmarin era foarte apreciată aceasta fiind cultivată în grădini.
Împăratul carol cel mare recomanda supușilor săi să cultive rozmarinul.
Rozmarinul a fost descoperit pe ruinele Mânăstirii St. Gallen. Kroeber presupune că
specia a fost trecută de către călugări peste Alpi și aclimatizat în Nord. În prima partea a
secolului al XIV-lea Arnoldus Villanovanus (locuia în Barcelona), extrăgeauleiul din rozmarin
apoi prepara un parfum pe care l-a numit Aqua reginae Hungaritae.
Medicii vechii Elade numeau rozmarinul planta sfântă, Libanotis. S-a păstrat denumirea
dată de către romani (ros – rouă și marinus – mare întraducere (cel umezit de roua mării). În jurul
anului 100 AD, Archigentis prepara din rozmarin Oleum coctum folosindu-l împotriva
tetanusului, catalepsiei dar și la prepararea unui unguent folosit împotriva paraziților.
La noi în țară este cultivat mai ales în curțile țărănești (plantă ornamentală) iarna fiind
protejat prin faptul că este introdus în casă. Cultura rozmarinului pe suprafețe extinse la noi în
țară se pretează doar în zonele sudice.
La noi în țară rozmarinul este zonat în sud-vestul țării (Câmpia Timișului) unde iernile nu
sunt prea aspre, însă poate fi cultivat și în zonele ferite de curenții reci din Constanța (Crăciun F.
și colab, 1977 citat de Muntean Leon S., 1990).

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o specie de plante lemnoase, perene,

aparţinând familiei Lamiacea (mentei), cu frunze totdeauna verzi, în formă de ace şi cu flori
albastre, albe sau roşii. Se întrebuinţează în medicină şi în industria parfumurilor. Se cultivă
pentru partea aeriană (Rosmarini herba) şi frunze (Rosmarini folium).
4

Rozmarinului îi place soarele dar nu şi apa prea multă. Cu cât primeşte mai mult soare cu
atât aroma este mai intensă. Este o plantă mereu verde ce nu rezistă la îngheţ. Creşte pe stânci,
ziduri vechi, etc.
Există specii de rozmarin care cresc pe verticală, atingând 1,5 metri înălţime şi specii
târâtoare. Uneori poate fi întâlnit şi ca specie decorativă în foarte multe grădini.
Rădăcina este lemnoasă, ramificată, cu numeroase mustăţi şi tulpină curbată. Tulpina
este de asemenea foarte ramificată cu multe ramuri nu prea groase.
Frunzele lineare cu o suprafaţă netedă ca o piele sunt înguste, lanceolate, opuse cu
marginile uşor revolute, de culoare albastru-verzi. Lungimea frunzelor este de 2–4 cm, iar
lăţimea de 2–5 mm, având culoarea verde închis în partea superioară şi culoarea albă argintie în
partea inferioară, cu perişori scurţi, deşi şi lânoşi. Mirosul frunzelor este ca de răşină iar forma
este ca cea a acelor de brad. La subsioara ramurilor superioare apar florile ce sunt dispuse în
pseudoverticile din care se formează apoi fructe în formă de nucule, brune, ovate. Florile
rozmarinului sunt mici trandafirii. Florile au culori variabile: alb, roz, roşu închis sau albastru.
Gustul şi aroma sunt datorate uleiurilor pe care le conţine, taninului, substanţelor amare,
răşinilor, flavonelor dar şi a saponinelor.
Tulpina - cu ramuri arcuite sau ascendente, poate ajunge până la 60-150 cm. În partea de
jos, scoarţa este exfoliată, iar în partea superioară este acoperită cu peri de culoare cenuşie
Frunzele, care rămân verzi şi pe perioada iernii, sunt liniare, având lungimea de 2-3 cm
şi seamãnã cu acele coniferelor.

Florile sunt de culoare albăstrui-deschis, uşor violacee, formând un spic.

5

Rozmarinul înfloreşte în aprilie-iunie. Sunt utilizate atât frunzele cât şi florile. Recoltarea
se face â mai multe etape (eşalonat) şi anume: În aprilie şi mai sunt recoltate florile cu caliciucu
tot, iar în iunie-iulie frunzele din vârful rmurilor. Acestea se usucă la umbră.

Florile şi frunzele rozmarinul conţin un ulei volatil incolor sau gălbui fluid ce se precipită
uşor în contact direct cu aerul. Uleiul volatil are un miros pătrunzător, greutatea specifică fiind
de 0,88-0,91. Burylant este de părere că rozmarinul conţine 4-5% terpen, acid malic, acizi
citrici, galic, benzoic, ascorbic, flavone (cvercetol) şi enzyme proteolitice alături de canfor şi
borneol, eucaliptol, flavonoizi (apigenină, diosmină), acid rozmarinic, substanţelor amare,
rozmaricină şi substanţe diterpene şi triterpenice. H. Vollmer a constatat că rozmarinul conţine
5-8,4% tanin. De asemenea se găsesc urme de acid nicotinic şi vitamin C.

Seminţele de rozmarin conţin ulei grs, compus din acid palminic (8,9-11,7%) şi elemente
nimerale: cupru, plumb, zinc.
Preparatele din rozmarin stimulează secreţia sucurilor digestive, au proprietăţi coleretice,
colagoge, antiseptice şi diuretice.
Uleiul volatil stimulează activitatea psihică şi îmbunătăţeşte oxigenarea creierului
Importanța medicală și terapeurică
Uz medicinal
Rozmarinul ajută la păstrarea echilibrului nervos, a circulaţiei sanguine, în cazurile de
surmenaj, dureri abdominale şi dureri de cap. Calmează durerile reumatismale, nevrita, crampele
şi stimulează secreţia biliară şi producerea sucurilor gastrice.

Indicaţii terapeutice
Preparatele din rozmarin sunt indicate în afecţiunile căilor biliare şi hepatice, în anorexie,
afecţiuni ale stomacului, rinite cronice.
Uleiul volatil se recomandă în stările de debilitate fizică, astenie şi în convalesceţă.
În homeopatie
6

Din frunzele uscate se obţine o tincture eficientă în tratarea durerilor de cap, oligofreniei,
calviţiei sau în stimularea ciclului menstrual.
În cosmetică
Extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate în industria cosmetică pentru obţinerea
loţiunilor ajută la combaterea mătreţii, regenerează părul şi previne căderea excesivă a acestuia,
precum şi la tratarea tenului uscat, matur, cuperotic. De asemenea, preparatele pe bază de
rozmarin sunt frecvent folosite în combaterea celulitei
Rozmarinul este una dintre acele plante cu o mie de utilizări. Este extrem de rezistentă şi
prin urmare, uşor de crescut şi de menţinut în interior sau afară. În interior, are nevoie de multă
lumină, nu prea multă caldură şi aer umed. Planta se udă cu apă, de câteva ori pe săptămâna. Se
poate adăuga o crenguţă întregă la supele de legume, pentru un gust luminos, unic.
Cand dorim să cumpărăm rozmarin, este indicat sa in fie stare proaspată deoarece este
mult mai bun decât în formă uscată. Rozmarinul poate fi refrigerat într-o pungă, pentru câteva
săptămâni, în vreme ce cel uscat poate fi păstrat într-un container etanş într-un loc răcoros
întunecat şi uscat pentru a se păstra timp de mai multe luni.
Pentru a va face propriul ulei din rozmarin, se pune o crenguţă sau două de rozmarin la
uscat, apoi se adaugă într-un borcan de sticlă, se adaugă ulei de măsline si apoi se agită uşor.
Borcanul se depozitează într-un loc cald, întunecat, timp de două săptămâni.
Utilizare: ¼ dintr-o cană, pentru o baie parfumată, sau în amestec cu oţet balsamic, peste
o salată sau un sos delicios.
Rozmarinul și beneficiile pentru sănătate 
Timp de secole, una dintre utilizarile medicinale cele mai răspândite a fost îbunătăţirea
memoriei. Această plantă, în special vârfurile de flori, contine acid rozmarinic antibacterian şi
antioxidant, dar şi o serie de uleiuri esenţiale, cum ar fi cineol, camfen, borneol, acetat de bornil,
care sunt cunoscute a fi anti-inflamatoare, anti-fungice si cu proprietăţi antiseptice.
Rozmarinul asigură 16% din valoarea zilnica de vitamina A, are proprietăţi antioxidante,
protejeajă vederea, sănătatea pielii şi membranele mucoasei şi ofera protectie impotriva
cancerului pulmonar şi cancerului de gura. Este renumit şi pentru combaterea infecţiilor, prin
conţinutul mare de vitamina C care sintetizează colagenul, proteina necesară pentru vasele de
sânge, organe, piele si oase.
Aplicat extern, rozmarinul are acţiune iritntă, stimulativă, fortifiantă asupra nervilor în
afecţiuni ca: dureri reumatice, plăgi grave, eczema suprainfectate.
7

Frunzele de rozmarin administrate intern şi extern sunt romate şi acţionează asupra

afecţiunilor cardiace. Utilizat ân orice formă rozmarinul acţionează asupra stomacurilor slabe şi
combate balonările puternice.
Manganul, un mineral de asemenea proeminent în rozmarin, joacă un rol critic
antioxidant în organism în scopul reducerii riscului de cancer, în special cancerul de sân.
Rozmarinul conţine, de asemenea, fier (la nivelul sângelui, fierul intră in compoziţia
hemoglobinei din globulele roşii; acestea preiau oxigenul din aerul inspirat si îl transportă până
la ţesuturi unde îl eliberează pentru a prelua de aici dioxidul de carbon rezultat din metabolismul
celular) şi potasiu (un component în celulele şi fluidele corporale, care ajută la controlul ritmului
cardiac şi a tensiunii arteriale). Există, de asemenea, fibre, cupru, calciu, magneziu si o
abundenta de vitamine B, cum ar fi acidul pantotenic, piridoxina, riboflavina, folati, utili pentru
sinteza ADN-ului  şi pentru femei, chiar înainte de concepţie deoarece ajută la prevenirea
defectelor de tub neural la nou-nascuti.
Rozamarinul uscat oferă un pic din toate: 93 de calorii, 12 grame de fibre si 45% din
necesarul zilnic de fier, 35% din calciu, 29% din vitamina C si 18% din vitamina A.
8

Bibliografie

1. Fischer, Eugen - Dicţionarul plantelor medicinale – Prevenire, recunoaştere,

vindecare, Editura Gemma Pres, 2006
2. Iburg, Anne – Condimente: Origine, Gust, Întrebuinţări, Reţete, Editura Allfa, 2006
3. Munteanu, Leon S. – Plante medicinale și aromatice cultivate în România, Cluj-
Napoca, Editura Dacia, 1990
4. Munteanu, leon Sorin – Cultura plantelor medicinale și aromatice , Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1996
5. Munteanu, Ion - Trusa cu plante medicinale – Editura Ceres, 2005