UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICNĂ

VETERINARĂ – BUCUREȘTI

FACULTATEA HORTICULTURĂ

MASTER:
STIINTE HORTICOLE ECOLOGICE

DISCIPLINA: VITICULTURA ECOLOGICA

Lucrări aplicate solului în viticultura ecologică

Student masterand:
Rusu (Bruma) Iulia

București 2021

1
 Cuprins

Nr. Denumire Pag.nr.

Crt.
1. Introducere 3
2. Lucrările solului în viticulture biologicã 4
3. Clasificarea lucrărilor solului 5
4. Particularităţile lucrărilor solului în 7
viticulture ecologică
5. Bibliografie 10

2
 Lucrări aplicate solului în viticultura ecologică

1. Introducere
Agricultura ecologică trebuie să susţină şi să sporească sănătatea solului, plantelor,
animalelor, omului şi a planetei ca un tot unitar şi indivizibil.
Acest principiu indică faptul că sănătatea indivizilor şi comunităţilor nu poate fi separată de
sănătatea ecosistemelor - solurile sănătoase produc culturi sănătoase, care la rândul lor
furnizează sănătate animalelor şi oamenilor (Sănătatea Omului este reflexia sănătăţii Pământului
– Heraclit, 500 Av.J.C.). Sănătatea se referă la totalitatea şi integritatea sistemelor vii.
Imunitatea, rezilienţa şi regenerarea sunt caracteristici cheie ale sănătăţi.
Rolul agriculturii ecologice în producţia primară agricolă, prelucrare, distribuţie sau
consum, este de a susţine şi de a spori sănătatea ecosistemelor şi a organismelor de la cele mai
mici din sol până la fiinţele umane.
Agricultura ecologică este destinată, în special, producerii de alimente de o înaltă
calitate, hrănitoare, care să contribuie la prevenirea si protecţia sănătăţii şi a bunăstării. Având în
vedere acest lucru, în agricultura ecologică trebuie interzisă folosirea de îngrăşăminte chimice şi
pesticide, de medicamente la animale şi de aditivi alimentari care pot avea efecte negative asupra
sănătăţii.
Producătorii agricoli au şansa de a exploata o multitudine de oportunităţii economice,
care decurg din programul detaliat elaborat de către Comisia Europeană în sectorul agriculturii
ecologice. Acest program are ca scop, de fapt, integrarea protecţiei mediului în agricultură şi
promovarea şi gestionarea calităţii şi siguranţei producţiei alimentare.
Conform definiţiei din Codex Alimentarius, „agricultura ecologică este un sistem de
management holistic al producţiei care promovează şi îmbunătăţeşte sănătatea
agroecosistemelor, inclusiv biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului,
prin metode ecologice de producţie care prioritizează practicile de management care se bazează
pe folosirea resurselor interne ale fermelor şi pe sisteme locale adaptate condiţiilor regionale.
Aceasta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, de metode agronomice, biologice şi
mecanice care exclude materialele sintetice şi asigură funcţionarea completă a sistemului”
Activităţile umane au contribuit semnificativ la dispariţia progresivă a mediilor naturale
originale. Una din consecinţe este deteriorarea calităţii mediului teritoriilor locuite de om şi
scăderea biodiversităţii acestora. În teoria agricolă, această simplificare a ecosistemelor este
corelată cu creşterea numărului de probleme în managementul activităţilor productive (ex.
folosirea inputurilor exterme în circuitul productiv al fermei).
În agricultura ecologică se reface complexitatea ecosistemelor. Calea sistemică este
considerată optimă când ferma combină: diversitatea plantelor cultivate cu rotaţia şi nivelul
producţiei cu normele teritoriale, creşterea animalelor, elementele naturale şi cu managementul

3
bun al terenului. Aceste combinaţii ale producţiei asigură un profit optim din resursele naturale
disponibile şi procesele naturale regulatoare.
Agricultura ecologică este o metodă şi nu o simplă acţiune de înlocuire a îngrăşămintelor
chimice şi a altor produse chimice cu substanţe naturale. unele dintre metode care devin parte ale
acestui sistem par să contrazică conceptul cu privire la cultivarea tradiţională a viţei de vie.
O minte deschisă, receptivă la idei noi, este crucială pentru introducerea unei abordari diferite.
Ceea ce se întamplă în plantaţiile de viţă de vie are implicaţii dincolo de pământul plantaţiei.
Managerul trebuie să creadă că metodele ecologice vor proteja mai bine resursele naturale prin
reducerea contaminării aerului, solului şi a apei cu substanţe sintetice şi materiale greu
degradabile pe cale naturală. Implicit, muncitorii vor avea un mediu de lucru mai sănătos şi va
rezulta un produs finit mai sigur pentru consumatori.
Fertilitatea solului - Pentru a crea un sol ecologic şi fertil, acesta nu trebuie tratat ca şi
„gunoi”. Solul reprezintă unul dintre cele mai fragile medii ale entitaţilor vii. Biodiversitatea
solului este caracterizată atât prin prezenţa macroorganismelor ca de ex. râmele şi insectele cât şi
de existenţa a multe alte microorganisme. Aceste organisme transformă materia organică şi
compuşii minerali ai solului într-o formă pe care viţa o poate folosi. Dr. Robert Parnes, un
fizician care a studiat solul ani de-a rândul, descria această relaţie după cum urmează: „solul este
un furnal al vieţii unde material organică reprezintă combustibilul, microorganismele solului
reprezintă focul care consumă combustibilul şi nutrienţii plantelor reprezintă cenuşa combustiei”.
Crearea unei bune fertilităţi a solului este fundamentală pentru sistemele ecologice, iar
aprovizionarea cu materie organică este probabil cel mai important mijloc de îmbunatăţire a
fertilităţii solului. O tehnică importantă de sporire a conţinutului de materii organice din sol este
folosirea culturilor intercalate, care previn degradarea solului prin eroziune solară. Canalale
rădăcinilor create de culturile intercalate crează deasemenea căi pentru eliminarea gazelor şi
pentru penetrarea apei în sol.

2. Lucrările solului în viticultura biologicã

Se recomandă aplicarea celor care perturbă cel mai puţin activitatea microbiană a solului
şi asigură menţinerea structurii acestuia.
Principiile care stau la baza tehnicilor de lucrare a solului în viticultura biologica sunt
urmatoarele :
 mobilizarea şi aerarea solului fără răsturnarea brazdelor, precum şi evitarea încorporarii
în profunzime a orizonturilor superficiale cu ocazia araturilor, pentru a nu distruge
humusul şi a nu perturba activitatea microbiologica la suprafata solului. În solurile bine
mobilizate şi aerate rădăcinile pătrund uşor, fără a fi asfixiate;
 materia organică proaspată (reziduurile plantelor, îngrăşămintele verzi, îngrăşămintele
organice proaspete) să nu fie încorporată în profunzime, ci superficial, pentru a fi supuse
unei humificări prealabile în mediu aerob;
 limitarea numărului de treceri cu maşini grele pentru a evita tasarea solului, cu efecte
negative asupra structurii, aerării şi asupra activităţii sale biologice;

4
  lucrarea solului la momentul potrivit, adică atunci când nu este prea umed. La trecerea
utilajelor pe soluri cu un conţinut prea mare în umiditate pneurile patinează, iar
porozitatea de aeraţie a solului este mult diminuată.

3. Clasificarea lucrărilor solului

După regularitatea cu care se aplică și adancimea la care se execută, lucrările solului se
clasifică astfel:
 Lucrări anuale
 Superficiale
 Adânci
 Lucrări periodice

Lucrări anuale
Adânci
 Arătura de toamnă, fără răsturnarea brazdelor spre rândul de vițe;
 Arătura de primăvară, fără răsturnarea brazdelor către mijlocul intervalelor dintre rânduri;
 Afânarea adâncă a solului pe rând (sapa mare)
Superficiale
Prașile mecanice:
- Afânarea solului cu cultivatorul;
- Afânarea solului și tăierea buruienilor cu freza sau grapa cu discuri;
 Prașile manuale
- Afanarea solului, pe randul de vita de vie
Lucrari periodice
 Adânci
• Afânarea solului cu subsolier, odata la 2-3 ani, adâncimea 35-45 cm;
• Afânarea solului cu organele active tip Cizel la 20-25 cm adâncime, în alternanță cu
arătura de toamnă;
• Lucrarea adânca a solului cu mașina de săpat solul (freza cu hârleț);
• Lucrările anuale care se aplica solului au ca scop urmatoarele:
- menținerea solului într-o stare permanentă de afânare pe adâncimea de 0-15 cm,
- prevenirea pierderilor de apă din sol;
- distrugerea buruienilor; activarea proceselor chimice și biologice din sol.
• Lucrările periodice urmăresc:
- reafânarea solului în straturi adânci de 35-45 cm, explorate intens de sistemul radicular al
vițelor;
- regenerarea rădăcinilor și îmbunătațirea condițiilor de nutriție;
- distrugerea hartpanului care se formează în urma lucrărilor anuale, repetate ale solului.

5
 Lucrările anuale ale solului în ordine cronologică:
1. Arătura de toamnă este o lucrare agrotehnica de mare importanta în viile roditoare
prin care se asigură acumularea apei provenite din ploi și zăpezi în sol, încorporarea
îngrășămintelor organice, distrugerea unor dăunători care trăiesc în sol și epuizarea revervei de
semințe de buruieni.
Pe intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea se execută după căderea frunzelor, la
adâncimea de 15 cm, cu plugul PCV –2,2 echipat cu o rariță și 4 trupițe fără cormană, pentru a
nu rasturna brazdele.
2. Arătura de primăvară are ca scop mobilizarea solului pe adâncimea de 14-15 cm și
combaterea buruienilor. Pe intervalele lucrate ca ogor negru, lucrarea se execută în perioada
martie – aprilie, cu PCV-2,2 echipat cu o rariță și 4 trupițe fără cormană, la care se atașează o
grapă steletă pentru a nu răsturna brazdele și a evita pierderile de apă din sol prin evaporare, un
proces favorizat și de vânturile frecvente.
Concomitent cu arătura de primăvară, se introduc în sol și îngrășămintele verzi pe
intervalele pe care acestea au fost cultivate. Lucrarea se execută la sfârșitul lunii aprilie, cu PCV-
2,2 echipat cu o rariță și 4 trupițe cu cormană, la care se atașează o bară nivelatoare.
3. Afânarea solului pe rând (sapa mare) între butuci se face imediat după executarea
arăturii de primăvară. Lucrarea se execută manual, pe toate rândurile, indiferent de sistem, ogor
negru, cultivat cu îngrășăminte verzi sau înierbat, la adâncimea de 10-12 cm.
4. Prașilele mecanice sunt lucrări superficiale, ce se execută pe intervale menținute ca
ogor negru, pentru a menține solul în stare afânată și curat de buruieni. Prașilele mecanice se
execută pe intervale pe care s-au cultivat îngrășăminte verzi după ce acestea au fost păstrate o
perioada ca mulci, atunci când se constata apariția buruienilor din flora spontană. Astfel, numărul
prașilelor mecanice se reface. Sunt necesare 4-5 prașile mecanice în intervalul mai-august,
eșalonate, în funcție de regimul precipitațiilor și gradul de îmburuienare a solului. Lucrarea se
execută, de preferat cu plugul cultivator PCV echipat cu organele active tip săgeti, în agregat cu
bara nivelatoare. Nu este indicată lucrarea cu freza FV-1,5 datorită mărunțirii exagerate a solului
și degradării structurii acestuia, randamentul scăzut în combaterea buruienilor (sunt necesare
două treceri pe acelasi interval) și ajutorul indirect pe care îl primesc pentru înmulțirea
buruienilor cu rizom, prin împrăștierea acestora pe toată suprafața intervalului dintre rânduri.
5. Prașilele manuale, în număr de 3-4, mai multe (5) în condiții de când precipitațiile
sunt abundente, se execută pe toate rândurile, indiferent de sistemul de întreținere, la adâncimea
de 5-9 cm, pentru a menține solul afânat și fără buruieni.
Lucrările adânci, periodice ale solului
După un număr de ani de la înființarea plantațiilor, datorită lucrărilor mecanizate,
solul se tasează puternic în straturi adânci și se înrăutațesc condițiile de creștere a rădăcinilor și
de nutriție. De aceea sunt necesare lucrări periodice, prin care să se refacă starea de afânare a
solului și să fie regenerate rădăcinile butucilor.
Aceste lucrări sunt:
- Subsolajul, lucrarea se execută toamna, în sistem de ogor negru, după recoltarea
strugurilor, la o umiditate a solului U= 60-80 % IUA. Sub această umiditate, solul se
6
 disloca în bulgări mari și se rup multe rădăcini ale vițelor. Prin subsolaj se
afânează solul între rândurile de vițe, pe o adâncime de 35-45 cm și se distrug 10-20
% din rădăcinile vițelor, însă refacerea lor se realizează repede prin formarea unui
număr sporit de rădăcini din zonele secționate.
- Afânarea solului cu organele active tip,,Cizel’’ la adâncimea de 20-25 cm, în
alternanță cu aratura de toamnă, se recomandă pe solurile ușoare.

4. Particularităţile lucrărilor solului în viticultura ecologică.

Lucrările solului aplicate în viticultura ecologică prezintă unele particularităţi.
Astfel subsolajul, lucrare de mobilizare în profunzime a solului fără amestecarea
orizonturilor, se realizează la sfârşitul verii sau toamna, fiind recomandat în special pe solurile
slab drenate şi slab aerate. Este important să nu se intervină decât atunci când solul este drenat la
adâncimea de executare a lucrării.
Arătura nu trebuie să fie profundă, pentru a nu îngropa orizonturile ,,vii" de la suprafaţa,
ceea ce ar dăuna activităţii biologice a solului.
Flora şi fauna microbiană a solului sunt de două feluri: aerobă şi anaerobă.
Cele mai importante sunt microorganismele aerobe care trăiesc în cea mai mare parte
aproape de suprafaţa solului, la mai puţin de 15 cm şi au nevoie de aer.
Microorganismele anaerobe sunt situate în profunzime şi trăiesc fără aer.
Arătura adâncă şi răsturnarea brazdelor daunează activităţii biologice a solului, în sensul
că microorganismele aerobe sunt asfixiate în profunzime, iar cele anaerobe aduse la suprafaţă
sunt distruse în contact cu aerul.
Lucrările superficiale ale solului aplicate la momentul potrivit permit pătrunderea apei,
aerarea necesară dezvoltării rădăcinilor şi microflorei, contribuind la distrugerea buruienilor.
Se evită folosirea maşinilor ce farâmiţeaza pronunţat solul, distrugând agregatele
structurale (freze, sape rotative etc.).
Lucrarea mecanică a solului este completată cu cea a organismelor vii din sol, în special
cu a râmelor care aerează solul prin crearea a numeroase galerii şi amestecarea solului cu materia
organică; de aceea, este importantă păstrarea lor în sol.
Rădăcinile plantelor, prin ramificaţiile lor, multiple, pătrund şi explorează solul în toate
direcţiile, completând şi ele lucrările solului.
MULCIREA SOLULUI
Întreţinerea modernă a plantaţiilor viticole cu agregatele viticole, implică puternice efecte
negative.
Prin apăsarea roţilor se creează o presiune asupra solului, care duc la tasarea acestuia
până la adâncimi mari.
Chiar dacă se ţine seama că un sol umed nu trebuie parcurs cu tractoare şi utilaje,
trecerile curente produc, cu timpul, tasări ale solului şi conduc prin aceasta, îndeosebi în solurile
argiloase, la o distrugere durabilă a structurii acestuia, care cu greu poate fi înlăturată.
În plantaţiile cu distanţe mici între rânduri, parcurse întotdeauna pe aceleaşi urme, tasările
solului sunt mai puternice.
7
 După unele surse, un om cu greutatea de 75 kg şi pe o suprafaţă de contact de 400 cm2
provoacă o presiune asupra solului de 0,19 kg/cm2, în timp ce un tractor cu greutatea proprie de
1200 kg şi pe o suprafaţă de 1500 cm2 produce o apăsare de 0,80 kg/cm2.
Pentru a menaja solul şi, pe de altă parte, pentru a restrânge cheltuielile mari ocazionate
de lucrarea acestuia, există posibilitatea acoperirii lui (mulcirea).
Mulcirea solului, se realizează prin acoperirea rândurilor dintre viţe (mulcire parţială) sau
pe întreaga suprafaţă (mulcire totală) cu pleavă, paie, scoarţă de copac, sau cu un strat vegetal
obţinut din tocarea masei verzi formată din secară, orz, rapiţă etc.
Drept rezultat, se îmbunătăţeşte regimul termic şi hidric din sol, se evită fenomenele de
eroziune şi de apariţie a buruienilor.
În viticultura modernă se folosesc, în acest scop, benzi din folie de polietilenă
biodegradabilă, de culoare neagră, soluţie ce poate fi aplicată în arealele foarte secetoase, pe
suprafeţe restrânse însă, datorită costurilor.
Acoperirea solului cu polietilena determina ridicarea temperaturii lui cu pana la 5°C si a
umiditatii cu 20%, comparativ cu varianta fara mulci.
Mulciul din paie.
• Se împrãştie pe întreaga suprafaţă a plantaţiei, în cantitate de 8-10 t/ha.
• Timpul optim de administrare este toamna, după lucrarea adâncă a solului.
• Creşterea buruienilor prin stratul de paie va fi reprimată, iar vetrele izolate de buruieni
vor putea fi înlăturate.
• Îngrăşămintele vor fi împrăştiate peste paie, ploile le vor spăla şi astfel vor pătrunde prin
stratul de paie.
• După 3 ani se vor mai adăuga paie pentru acoperirea solului, iar după 10 ani întreaga
masă de paie va fi încorporată cu ajutorul sapei rotative, urmând a se proceda la o nouă
acoperire.
• Avantajele acoperirii cu paie:
o prevenirea eroziunii solului pe pante;
o reprimarea aparitiei buruienilor;
o păstrarea umidităţii solului sub paie şi în anii secetoşi;
o repopularea solului cu râme;
o stimularea creşterii viţelor;
o diminuarea cheltuielilor pentru întreţinerea mecanică a solului.
Dezavantajele acoperirii cu paie:
o la paiele proaspăt administrate există un oarecare pericol de incendiu; paiele
existente în plantaţie de câteva luni ard mai greu;
o se favorizează apariţia şoarecilor, viermilor-sârmă şi altor dăunători.
Mulciul din ierburi
În viile înierbate, acoperirea solului pe rândurile de viţe cu mulci de ierburi s-a dovedit a
fi avantajoasă.

8
 Masa de ierburi este aruncată pe solul de sub rândurile de butuci de către cositoarea cu
aparat de tăiere de tip rotativ, cu ocazia cosirii intervalului înierbat. Acoperirea cu mulci de
ierburi are aceleaşi avantaje ca şi cea cu paie.
Mulciul din scoarţă de copac
Scoarţa de copac s-a confirmat ca un material de acoperire corespunzãtor. Cantitãţile
recomandate ajung la 3-5 m3/ar. Scoarţa dezvolta o actiune erbicidã si putrezeşte foarte incet,
fiind deci foarte durabilã.
Încercãri cu turbã fibroasã sau cu un strat gros de coarde tocate nu au confirmat
asteptãrile. Ele nu au reuşit sã realizeze dorita legaturã cu solul si au constituit un strat izolator,
sub care solul se întăreşte.

Bibliografie:
1. Bernaz Gh., Dejeu L., 1999-Fertilizarea viilor şi întreţinerea solului în concepţie
ecologică. Editura Ceres, Bucureşti
2. Dejeu L. (2004): „Viticultura practica”.
9
3. Dejeu L., 2010 – Viticultură, Editura Ceres Bucuresti.

10