INTRODUCERE

Se spune adesea că protecţia mediului înconjurător este de fapt în zilele noastre o modă,
la care aderă mediile de informare în masă, politicienii, cercetătorii şi în cele din urmă
cetăţenii de rând. Dincolo de folosirea acestui subiect ca fard modern, este conştientizarea
riscurilor şi pericolelor generate de poluare în ultimele decenii.
De milioane de ani pe Terra se produc anual cantitati enorme de biomasă, fără a
compromite echilibrul natural al planetei. Biomurile pământului își mențin autocontrolul și
stabilitatea prin ciclurile elementelor în natură, respectiv prin transformarea materiei organice
în zăcăminte de combustibili fosili (petrol, cărbune, gaze naturale, etc.) și prin includerea
materiei anorganice în circuite complexe, regeneratoare.
Dar industrializarea accelerată din ultimele decenii precum și creșterea numerică
exponențiala a populației a rupt echilibrul natural al Terrei prin contaminarea cu substanțe
toxice (compuși de sinteză, concentrații ce au depășit capacitatea de autoepurare a naturii).
Ecosistemele au suferit grave transformări, iar omul se simte amenințat de efectele negative
ale propriei creații.
Nu se pune problema renunțării la viata modernă și reîntoarcerea la epoca de piatră. Se
acceptă starea de fapt și se consideră necesar depoluarea zonelor contaminate, reconstrucția
lor ecologică pentru a putea fi redate circuitului economic, utilizarea ecotehnicii ca motor al
dezvoltării, utilizarea biotehnologiilor și a surselor de energie alternativă, mai puțin poluante.
În prezenta lucrare de diplomă s-a pus problema și s-a încercat găsirea unor soluții în
ceea ce privește poluarea solului în agricultură provenită din aplicarea unor îngrășăminte
chimce pe bază de NPK. Folosirea optimă a factorilor de vegetație presupune adeseori
necesitatea unor intervenții intense pentru ameliorarea și reglarea acestora în raport cu
cerințele ecologice ale plantelor cultivate.
În scopul măririi productivității culturilor agricole și pentru a îmbunătăți fertilitatea
solului se aplică o serie de procedee tehnice ce presupun aplicarea diferențiată a
îngrășămintelor. Cultura plantelor, este afectată de pierderile cantitative și calitative, produse
de prezența buruienilor, de atacul patogenilor și dăunătorilor, de efectele schimbărilor
climatice etc.
Reproducerea fertilităţii solului şi capacitatea de autopurificare a acestuia sunt asigurate
în principal de activitatea microorganismelor şi mezofaunei. De aceea acţiunea antropică

4
asupra solului (introducerea îngrăşămintelor) trebuie apreciată şi din punctul de vedere al
influenţei asupra cenozei microbiene, mezofaunei, mediului înconjurător şi a sănătăţii omului.
Din aceste considerente, este imperios necesară urmărirea evoluţiei stării de fertilitate a
solului, aplicarea măsurilor de ameliorare a proprietăţilor sale fiziologice şi biochimice,
precum şi, nu în ultimul rând, utilizarea raţională a complexului de substanţe chimice aplicate
în scopul menţinerii productivităţii solului la parametrii doriţi.
În ansamblul de date tehnico-științifice, datele privind însușirile agrochimice și
biologice ale solului sunt de mare importanță în primul rând pentru aplicarea rațională a
îngrășămintelor. Astfel este necesară cunoașterea principiilor de bază după care se desfășoară
în sol viața microorganismelor precum și cunoașterea proceselor biochimice prin care acestea
asigură fertilitatea terenurilor cultivate și necultivate.
Din considerente politice, legislative și administrative, primele măsuri de depoluare a
mediului s-au aplicat fără a se aplica priorități de depoluare. S-a actionat asupra surselor de
poluare “vizibile“. Într-o asemenea conjuntură, solul și apele subterane poluate au fost
ignorate, poluarea acestora nefiind evidentă pentru privirea umană.
Primele semnale de alarma privind efectele deosebit de grave ale poluarii solului și
apelor subterane asupra sănătații publice au fost trase prin două evenimente sinistre petrecute
în SUA si Olanda. În SUA, în anul 1978, s-a instaurat starea de urgență pentru zona Love
Canal, unde mai multe locuințe și o scoală au fost construite pe un vechi depozit de deșeuri
chimice acoperite cu pământ. Ca urmare a precipitațiilor, aceste deșeuri au fost mobilizate
spre pânza freatică și spre suprafața solului, afectând prin maladii grave marea majoritate a
locuitorilor din zonă. În Olanda, în anul 1980, la Lekkerkerk, un cartier de 268 de locuințe a
fost evacuat ca urmare a identificării în sol a unui depozit necontrolat de produse chimice ce a
generat maladii incurabile.
Deși actualmente beneficiem de o legislație de mediu vastă, «suportabilă» pentru
sectoarele economice și beneficiem de servicii ale organizațiilor care supraveghează
permanent starea mediului, încă se practică metoda de depoluare prin acoperirea cu pământ a
zonei poluate conform principiului «ceea ce nu se vede, nu există».
În aceste condiții, din necesitatea rezolvării unor importante probleme ridicate de
practică a apărut și se dezvoltă tehnologiile de depoluare.

5
 PARTEA I
FUNDAMENTAREA ȘTIINȚIFICĂ A TEMEI

CAPITOLUL 1
SOLUL - FACTOR DE MEDIU COMPLEX.
NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule
minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii.
În concepţie ecologică, solul este sediul complex de substanţe - surse de nutrienţi şi de
energie al unor organisme şi microorganisme, însuşiri şi procese, determinat atât de
compoziţia şi arhitectura sa proprie, cât şi de totalitatea factorilor pedogenetici care-l
influenţează neîntrerupt, în special factori climatici şi foarte frecvent cei hidrologici.

Solul este descris ca un sistem dinamic cu trei faze: solidă, lichidă şi gazoasă. Formarea
acestuia este un proces complex, îndelungat, în cursul căruia, prin mecanisme fizice, chimice
şi biologice, roca mamă, sterilă, dobândeşte caracterul de fertilitate.

Componenta organică a solurilor este reprezentată de substanţele humice care servesc

drept sursă de hrană pentru microorganismele solului şi ajută la structurarea lui. Formarea
humusului are loc în urma transformării resturilor organice care ajung în sol după moartea
plantelor. Componenta biologică a solului este reprezentată de plantele verzi, microorganisme
şi animale.
Fertilitatea solului este ,,caracteristica dobândită de scoarţa terestră, mărunţită, de a
întreţine procese complexe de natură biologică, chimică şi fizică acumulatoare de biomasă,
humus şi săruri minerale,,. La formarea fertilităţii solului un important rol îl joacă
microorganismele. În sol trăiesc, în număr mare, bacterii, ciuperci microscopice şi alge.

6
Microflora solului reprezintă 0,1 % din volumul lui (7-10 t de substanţă vie la hectar), iar
masa uscată atinge aproape 2 t la ha. Deosebit de importante pentru circuitul substanţelor în
sol sunt bacteriile. Bacteriile heterotrofe descompun resturile organice până la compuşi
minerali simpli. Ele pot fi atât aerobe cât şi anaerobe. Unele realizează procesul de
amonificare, altele reduc NO3 până la N2, adică înfăptuiesc procesul denitrificării. În sol
există multe bacterii fixatoare de azot care trăiesc de sine stătător (azobacterul aerob şi
clostridiul anaerob). Pe resturile organice trăiesc bacterii saprofite heterotrofe şi ciuperci.
Ciupercile microscopice, care în condiţii aerobe pot descompune celuloza, lignina şi alţi
compuşi organici stabili, participă la mineralizarea humusului. Împreună cu bacteriile şi
ciupercile, în sol se mai dezvoltă şi o mulţime de alge, în special în stratul superficial şi pe
plante. Depinzând de tipul de sol, populaţia de alge poate varia de la zeci de mii de celule
până la câteva milioane într-un gram de sol. Fertilitatea solului se apreciază după conţinutul
de humus.

1.1. Funcţii ale solului

Solul este un sistem deschis şi o resursă esenţial neregenerabilă ce îndeplineşte multe
funcţii (economice, sociale, culturale şi de protecţie a mediului) şi furnizează servicii vitale
pentru activităţile umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor. Aceste funcţii sunt:
- producţie de biomasă, inclusiv în agricultură şi în domeniul silvic;
- depozitare, filtrare şi transformare a nutrienţilor, substanţelor şi apei;
- zone de biodiversitate, cum sunt habitatele, speciile şi altele;
- mediu fizic şi cultural pentru populaţie şi activităţi umane;
- sursă de materii prime;
- sursă de cărbune;
- patrimoniu geologic şi arheologic.

1.2. Ameninţări în domeniul solului

În ultimele decenii, solul se află sub o presiune crescândă, condusă sau exacerbată de
activitatea umană (practicile agricole şi silvice necorespunzătoare, dezvoltarea industrială sau
urbană şi turismul). Aceste activităţi afectează negativ capacitatea solului de a-şi exercita în
deplină capacitate varietatea funcţiilor sale. În plus, degradarea solului are un impact puternic
şi asupra altor 18 zone precum: apa, sănătatea populaţiei, schimbările climatice, protecţia
naturii şi a biodiversităţii şi securitatea alimentară. Principalele opt ameninţări cu care se
confruntă solul UE sunt:

7
 - eroziunea - degradarea gravă priveşte 2% din suprafaţă;
- declinul materiei organice - materia organică a solului joacă un rol determinant în
ciclul carbonului. Solul este o sursă de emisie a gazelor cu efect de seră şi un rezervor
important de carbon;
- contaminarea - se estimează că circa 3,5 mil. de site-uri sunt contaminate, din care 0,5
mil. sunt grav contaminate;
- salinizarea - este prezentă pe cca 4 mil. ha în Europa. Probleme deosebite sunt
înregistrate în anumite regiuni din Grecia, Portugalia, Franţa, Slovacia şi Austria;
- compactarea - cca 36% din suprafaţa Europei prezintă riscuri. ϖ scoaterea din circuitul
agricol;
- pierderea biodiversităţii solului - biodiversitatea solului se raportează la diversitatea
genelor, funcţiilor, dar şi la capacitatea metabolică a ecosistemelor;
- alunecările de teren şi inundaţiile - suprafeţele afectate de alunecări nu sunt cunoscute
(inventariate) în prezent, dar această problemă poate fi legată de creşterea demografică,
turism, utilizarea intensivă a terenurilor şi schimbările climatice.

8
 CAPITOLUL 2
POLUAREA SOLULUI

Poluarea solului constă în orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a
solului ca suport şi mediu de viaţă în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.
Dereglarea se manifestă prin degradare:
- fizică (compactare sol, degradare structură);
- chimică (acidifiere, sărăturare, poluare chimică);
- biologică (poluare cu germeni patogeni, reducerea populaţiilor de microorganisme);
- radioactivă.
Există şi alte tipuri de degradare: degradare prin exces de apă, eroziune, acoperirea cu
halde, deponii şi deşeuri, scoatere din circuitul agricol sau silvic etc.
Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate şi
îndepărtate sub acţiunea apei şi a vântului, ajungând în mare parte în resursele de apă de
suprafaţă. La aceste cauze se adăugă şi activităţile umane, prin practicarea agriculturii
intensive şi prin gestionarea defectuoasă a terenurilor agricole.
Intensitatea eroziunii de suprafaţă este în funcţie de viteza de scurgere, care la rândul ei
depinde de mărimea şi lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în pantă procesul este
accelerat prin efectuarea lucrărilor agricole pe direcţia pantei. În general, măsurile de
combatere a eroziunii se reduce la măsuri organizatorice şi agrotehnice. Eroziunea nu are
numai consecinţe nefaste. Un exemplu în acest sens este dat de existenţa solurilor fertile ce s-
au format pe depozite sedimentare, câmpii aluviale şi deltaice, platouri de loess.
Pe lângă fenomenele de eroziune, în regiunile cu relief accidentat, o formă frecventă de
degradare a terenurilor o constituie alunecările de teren. Acestea reprezintă deplasări
spontane, naturale, ale unor mase de pământ spre baza versanţilor sau taluzurilor, ca urmare a
pierderii stabilităţii masivelor de pământ de pe versanţi, taluzuri sau maluri.
Alunecările de teren sunt datorate interacţiunii unor factori naturali şi activităţii omului.
Condiţii propice de apariţie sau reapariţie a alunecărilor, le creează ploile cu intensitate mică,
dar cu durate mari, precum şi topirea lentă a zăpezii. Activităţile antropice, ca factor cauzal,
favorizează alunecările prin lucrări de reţinerea apei pe versanţi (canale, bazine de acumulare,
terase), prin săpături pentru canale, cariere, căi de comunicaţii, prin defrişarea pădurilor de pe
terenurile predispuse alunecărilor etc.

9
 Compactarea solului este clasificată în funcţie de:
- origine – naturală (datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului) şi
artificială (datorată, de regulă, greşelilor tehnologice din sistemul agricol);
- localizare (adâncimea) la care se manifestă - compactare de suprafaţă şi de adâncime.
Printre efectele negative ale compactării solului sunt:
- degradarea structurii solului (prin modificarea chimismului şi datorită acţiunilor
mecanice);
- scăderea permeabilităţii solului pentru apă şi aer ceea ce conduce la creşterea riscului de
exces de apă;
- reducerea capacităţii de reţinere a apei şi a conţinutului de apă accesibilă;
- înrăutăţirea regimului aerohidric;
- inhibarea dezvoltării sistemului radicular;
- creşterea rezistenţei la arat (creşterea consumurilor) etc. Pe lângă efectele benefice,
lucrările de îmbunătăţiri funciare (irigaţiile în special) au determinat şi efecte nedorite pentru
situaţia ecologică şi fertilitatea unor terenuri agricole:
- exces de umiditate şi sărăturare (salinizarea secundară reprezintă procesul de acumulare
a sărurilor dăunătoare plantelor (Na2SO3, MgCO3, CaCO3, Na2SO4, NaCl ş.a.) în straturile
superioare ale solului, în depresiunile fără scurgere. Acest proces, ce însoţeşte irigarea
terenurilor, transformă anual, în diferite ţări ale lumii, sute de mii de hectare de terenuri
irigate în pământuri sterile);
- poluarea apelor freatice (în special în localităţi şi zone limitrofe);
- ridicarea nivelului apei freatice (în Câmpia Română);
- desecare excesivă (în Delta Dunării);
- alunecări de teren (în Vâlcea şi unele zone din Transilvania);
- sărăcirea florei şi faunei naturale (în Lunca Dunării) etc.
La degradarea solului contribuie şi folosirea excesivă a îngrăşămintelor chimice. De
exemplu, excesul îngrăşămintelor sub formă de azotat de amoniu determină în timp
acidifierea solului; poate conduce la acumularea de azot nitric în plantele legumicole;
poluează cu nitriţi apele subterane etc.; NH4 în exces împiedică asimilarea Ca 2+, Mg 2+; K+;
îngrăşămintele fosfatice induc carenţe în zinc; excesul de NO3 şi HPO4 - împiedică asimilarea
Ca2+, K+; K+ etc. Poluarea cu pesticide se produce pe două căi:
- impusă de necesitatea de a contracara poluarea biologică şi anume:
a. poluarea verde creată de invazia de buruieni în condiţiile necontrolării lor în ecosisteme.

10
 b. poluarea brună, creată de boli şi dăunători mai ales în condiţii favorabile dezvoltării
acestora: umiditate şi căldură optimă, îndeosebi la culturi sensibile cum sunt legumele, pomii,
viţa de vie şi altele.

2.1. Efecte negative ale poluării solului

Impactul poluanţilor asupra omului în cadrul mediului ambiant este deosebit de
complex şi cuprinde un şir de etape, mai mult sau mai puţin distincte, succesive sau
simultane. Organismele supuse unor concentraţii mici de poluanţi şi pe o durată redusă, fac
faţă expunerii prin mobilizarea sistemelor de detoxifiere. Expunerea de lungă durată însă şi la
concentraţii ridicate conduce aproape întotdeauna la maladii, cancer şi, în cazuri extreme, la
moarte.
În cazul solurilor poluate, vectorii de transfer ai poluanţilor sunt lanţurile trofice sol -
plantă - om, sol – plantă – animal - om, contactul direct în timpul muncilor agricole, contactul
solului cu leziuni cutanate deschise sau indirect, contactul prin intermediul apei şi al
alimentelor.
Dintre substanţele chimice aplicate pe sol care au efecte dăunătoare asupra sănătăţii
omului amintim dioxina - substanţă folosită la fabricarea erbibicidelor şi DDT-ului. Datorită
caracterului lor lipofilic, a capacităţii de legare de proteine şi a perturbărilor de eliminare
renală, aceste substanţe au toxicitate cumulativă pentru om, au efecte mutagene şi
cancerigene. De asemenea metalele grele - Pb, Cd, Hg - sunt reţinute în cortexul renal, în ficat
şi în oase.
Germenii patogeni ajung în sol şi în apele subterane ca urmare a depozitării neigienice a
materiilor fecale, a cadavrelor şi a produselor organice alterate. Unii germeni patogeni au o
rezistenţă redusă în contact cu solul - ex. enterobacteriile, enterovirusurile - sau ceva mai
mare în cazul solurilor umede. Alţi germeni patogeni rezistă mai bine în conditii de praf - ex.
agentul etiologic al febrei Q-Rickettsia burnetti.
Acolo unde condiţiile de salubrizare sunt defectuoase, se răspândesc cu mare usurinţă
parazitozele intestinale. Ex. Tenia - produsă de biohelminti sau oxiurii, ascaridul, etc. -
produşi de geohelminţi. Ouăle acestor paraziţi din sol ajung în organismul uman prin
intermediul mâinilor murdare, al zarzavaturilor şi fuctelor nespălate, prin praf, etc.
Expunerea la radiaţii ionizante precum şi inhalarea prafului purtător de elemente
radioactive conduc la efecte somatice şi efecte genetice asupra organismelor.
Efectele somatice includ leziuni ale unor organe şi sisteme, stare generală alterată,
urmate de sindrom hematologic, sindrom imunologic şi sindrom digestiv. Din punct de vedere

11
clinic distingem alopecia, cataracta, leucemie, cancer cutanat, cancer pulmonar, cancer osos,
adică, scurtarea duratei medii de viaţă.
Efectele genetice includ malformaţii grave sau minore, avort spontan, moartea
embrionului, etc. Mentionam că detaşarea riguroasă a acestor efecte este greu de făcut
deoarece există în mod normal o iradiere naturală care, conform cercetărilor din ultimii ani
este responsabilă de cel puţin o treime din totalul defectelor genetice.

2.2. Tipuri şi forme de poluare a solului

Poluarea solurilor se clasifică după diferite criterii. Astfel:
 In funcţie de natura poluantului, distingem :
- poluare fizică: poluare termică (cu ape sau afluenţi calzi sau reci), poluare mecanică
(tasare prin transport de mare tonaj, batatorire, alunecari de teren, etc.), poluare radioactiva.
- poluare chimică: poluare cu substanţe minerale (acizi, baze, săruri: cloruri, nitraţi,
metale grele, etc.),
- poluare cu substanţe organice naturale (compuşi petrolieri, grăsimi, etc.)
- poluare cu substanţe organice de sinteză (erbicide, insecticide, detergenţi, solvenţi,
fungicide, etc.);
Substanţele de sinteză cuprind cca. 80.000 de compuşi utilizaţi în mod curent. Rata lor
de creştere anuală este de cca. 1.000.
Cei mai comuni poluanţi sunt solvenţii industriali uzuali: tricloretilena şi
tetracloretilena. De regulă, solvenţii care conţin alcani şi alchene colorate sunt solubili în apă
şi sunt deosebit de toxici pentru organismele vii.
De asemenea, pesticidele şi compuşii organici volatili sunt poluanţi des întâlniţi pentru
soluri şi ape subterane.
- poluare biologică: poluarea cu germeni patogeni: microorganisme, virusuri, bacterii,
chişti de paraziti.

 În funcție de forma zonelor poluate, distingem :

- poluare punctiformă sau locală, sub forma unor pete. De regulă provine din
deversări, depozitări necontrolate a unor substanțe sau din exploatări defectuoase a unor
instalații ;
- poluare liniară, sub forma unor fașii. Se întâlnește de-a lungul șoselelor, căilor
ferate, canalelor de evacuare a apelor uzate ;

12
 - poluare difuză, sub diferite forme geometrice determinate de geomorfologia zonelor
de dispersie. Acest tip de poluare este foarte greu de cuantificat. Se întâlnește în jurul
coșurilor înalte de dispersie, acolo unde există o poluare masivă a atmosferei și în zonele în
care s-au aplicat intens îngrășăminte și produse fitosanitare ;

 În funcție de timpul de expunere, diferențiem :

- poluare permanentă (ex. emisii permanente de la coșurile de dispersie, sau
administrarea anuală a îngrășămintelor, sau depozitarea necontrolată a unor deșeuri) ;
- poluare accidentală (ex. spargerea unor conducte de transport, defecțiuni de natură
tehnică la o instalație) ;

 În funcție de momentul de referință există :

- poluare istorică - ca urmare a unor activități de mai mulți ani dar care nu se mai
desfășoară în prezent ;
- poluare actuală - ca urmare a activităților zilnice, actuale.

 În funcție de activitățile care generează poluarea, distingem:

- poluare industrială;
- poluare din transporturi;
- poluare agricolă;
- poluare domestic.

 Poluarea industrială - poate avea cauze foarte variate, cele mai frecvente fiind legate
de depozitele de deșeuri, de redepunerile pe sol a emanațiilor gazoase și de apele industriale
uzate.
 Poluarea agricolă. Este adesea o poluare difuză și se datorează în mare masură
utilizării neraționale a unor substanțe chimice de sinteză pentru obținerea unor cantități
superioare de produse agro - alimentare. Îngrășămintele, insecticidele, pesticidele,
fitohormonii și alte substanțe aplicate în scop productiv devin la un moment dat și în anumite
condiții poluanți pentru sol.
Cercetări recente au demonstrat că numai o parte din produsele chimice sunt
biodegradabile, cealaltă parte ducând la concentrarea lor în produsele vegetale
(bioacumulare).

13
 Compușii organometalici cu Pb, Hg, Cd sau As se descompun greu și se acunulează în sol.
Compușii organoclorurati de tipul DDT sau HCH se descompun lent și au remanență
îndelungată în sol. Nitrații și nitriții, în doze ce depășesc limitele admisibile, se pot acumula în
plante, ajung prin intermediul lanțurilor trofice în organismul uman și produc îmbolnăviri.
Aplicarea pe sol a dejecțiilor animalelor în stare proaspătă (nefermentate) sau în doze ce
depășesc cerințele plantelor, duce la contaminarea biologică, la diminuarea permeabilității
solului și la scăderea capacității sale de reținere a apei.
Poluarea agricolă se poate prezenta uneori și sub formă de poluare accidentală, în cazul
stocării și deversării pe terenuri a carburanților, a îngrășămintelor lichide, a altor produse
fitosanitare.
Pătrunderea poluanților în sol și în apele subterane s-a accelerat o dată cu introducerea pe
scară largă a irigațiilor. În lipsa unor surse sigure și a unor teste minime de control, apele
poluate pot fi folosite ca apă pentru irigații, deci amplifică fenomenul de poluare atât pentru
soluri cât și pentru pânza freatică.
 Poluarea prin transport. Acest tip de poluare se manifestă de-a lungul căilor de
transport rutier și feroviar, precum și în porturi aeroporturi. Principalele cauze sunt:
- tratarea tronsoanelor de cale ferată, șoselelor și malurilor râurilor cu diferite substanțe;
- infiltrarea în sol a apelor pluviale cu sare, azbest, hidrocarburi, spălate de pe căile rutiere;
- stațiile de carburant și șantierele rutiere care produc asfaltul, au diferite depozite cu
materiale necesare proceselor lor tehnologice;
- deversarea accidentală sau voluntară în ape a unor combustibili produce, în final, prin
curenții orizontali și verticali din ape, poluarea malurilor;
- depuneri în urma transportului (particule rezultate prin ardere incompletă) ;
- spargerea accidentală a unor conducte ce transportă sterile de flotație, de cianurație,
hidrocarburi, substanțe chimice în soluție, etc.
 Poluarea domestică. Ponderea acestui tip de poluare este mai mică și este în principal
rezultatul deșeurilor solide și lichide provenite din activitatea domestică ori din activitatea
unor unități de servicii neracordate la un sistem special de tratare a deșeurilor. Printre cauzele
acestui tip de poluare amintim:
- neracordarea locuințelor la canalizarea urbană (în acest fel se antrenează nitrați și produse
amoniacale în sol );
- neetanseitatea sau subdimensionarea rețelelor de canalizare;
- depozitarea sau administrarea pe sol a nămolurilor provenite de la stațiile de epurare;
- depozitarea necontrolată pe sol a deșeurilor menajere.

14
 CAPITOLUL 3
DEPOLUAREA SOLULUI

3.1. Proprietăți ale solului care influențează direct tehnologiile de depoluare

Stratul de la suprafața pământului conține, din punt de vedere:
- petrografic, următoarele roci: roci magmatice și metamorfice - 95 %, roci sedimentare -
5%, procente în volum; la suprafața pământului insa, rocile sedimentare au o pondere de 75%
iar rocile magmatice și metamorfice 25% în volum;
- mineralogic, următorii compuși: feldspati - 60%, amfiboli și piroxeni - 17%, cuart - 12%,
mice - 4%;
- chimic, următoarele elemente: O - 46,8%, Si - 27,3 %, Al - 8,7 %, Fe - 5,1 %, Ca - 3,5%,
Na - 2,6%, K - 2,6%, Mg - 2,1%, s.a.
Solul are o compoziție extrem de diversificată, în sol găsindu-se practic toate substanțele
chimice cunoscute aflate însă într-un proces permanent de reacție dictat de condițiile bio-
fizice ale mediului respectiv.
În acest fel, prin acțiunea reciprocă a acestor factori rezultă un mediu care favorizează
desfășurarea procesului evolutiv al solului într-o anumită direcție.
Din punct de vedere biologic, este dovedit faptul că 1 ha de teren conține peste 1 to
organisme. Detaliat, 1 ha de pășune conține: 35 kg bacterii, 1100 kg ciuperci microscopice, 55
kg alge, 345 kg protozoare, 45 kg miriapode, 10 kg insecte, 100 kg viermi.
Organismele vii din sol, și în special micropopulația solului, este componenta cea mai
activă a solului. Microorganismele desfășoară neîntrerupt procese biologice care asigură
reciclarea elementelor nutritive și păstrarea fertilității solului.
Contactul solului cu atmosfera, hidrosfera și biosfera favorizează trecerea elementelor
chimice și a mineralelor din sol în aer, dar mai ales în apă și plante. Asadar, orice perturbare a
proceselor naturale care are loc în sol va conduce la perturbarea ciclurilor bio-geo-chimice ale
solului și la modificarea însușirilor acestuia.
Compoziția și proprietățile solului influențează direct migrarea sau reținerea poluanților,
sugerând metodele de depoluare. Dintre aceste proprietăți menționăm următoarele:
Textura solului sau alcătuirea granulometrică a solului (bolovanis, pietris, nisip grosier,
nisip mijlociu, nisip fin, praf, aleurit) și variația texturii de profil (curba granulometrică), dă
indicații asupra vitezei de migrare a poluanților și a capacității de reținere a stratului superior.

15
 Structura solului, respectiv forma, mărimea și modul de aranjare a agregatelor structurale,
determină în mod direct porozitatea solului și indirect viteza de pătrundere a aerului, apei și
poluanților în sol.
Densitatea aparentă a solului - ρa med = 1,3 g/cmc - (masa solului complet uscat/
volumul total de probă recoltată în structura naturală) dă informații despre starea de afânare
sau de compactare a unui sol. Densități aparente mai ridicate înseamnă sol compactat sau sol
nisipos.
Densitatea solului, ρs, reprezintă numai densitatea părții solide a solului, respectiv ρs
med = 2,65g/cmc.
Porozitatea solului reprezintă totalitatea spațiilor libere dintre agregate și din interiorul
agregatelor de sol. Porii capilari au ∅ = 10 - 50 µ și determină viteza de infiltrație a
poluanților în sol și capacitatea de înmagazinare a solului. Porii solului reprezintă sistemul lui
circulator. În condiții normale de aerație, solul are o porozitate de 25 - 30%.
Ex.- orizonturile compacte au por. ~10%.
- orizonturile nisipoase : ~35-50%
- orizonturile argiloase : ~40-60%
Permeabilitea solului - permite circulația fluidelor printre golurile particulelor solide și
depinde de mărimea porilor. Solurile formate din particule mari sunt foarte permeabile
(bolovaniș, pietriș, nisip grosier, mijlociu, fin, praf, argilă).
Ca regulă generală, cu cât solul conține o cantitate mai mare de aer, cu atât intensitatea
proceselor bilogice este mai mare. Cu cât compoziția aerului teluric este mai apropiată de cea
a aerului atmosferic cu atât solul este mai curat, între aerul teluric și aerul atmosferic fiind un
permanent schimb.
Reținerea lichidelor în sol este o proprietate complexă a solului datorată forțelor de
adsorbție, forțelor capilare și presiunii osmotice.
Temperatura solului - solul înregistrează cu întârziere variațiile temperaturii
atmosferice, atât cele diurne cât și cele sezoniere.
Temperatura solului (orară, anuală, semestrială) deține un rol important în urmatoarele
procese:
- în procesele biologice și biochimice care se petrec în sol;
- în întreținerea vieții microorganismelor și organismelor din sol;
- sanogen contribuind la autopurificarea solului;
- patogen, prin transmiterea unor maladii.

16
 Ph-ul solului - reacția pH pentru sol variază de la 3,5 (extrem de acid ) până la 11
(extrem de alcalin).
În solurile acide apar conținuturi toxice de Al solubil (mobil), adsorbția metalelor grele
fiind mai puternică iar activitatea microbiană fiind mult redusă.
Activitatea biologică a solului este importantă în special prin procesele enzimatice,
simbiotice și descompunătoare ale microorganismelor. Aceste procese ajută la biodegradarea
și biodeteriorarea poluanților.
În baza tuturor acestor proprietăți definim Fertilitatea solului ca fiind sinteza
principalelor proprietăți fizice, chimice și biologice ale solului. Fertilitatea determină un
anumit regim de nutriție, hidric, termic și microbiologic, adică, o capacitate productivă a
solului.
Cu cât capacitatea de înmagazinare a solului în apă, aer, elemente nutritive și energie
este mai mare, cu atât fertilitatea lui este mai ridicată. Prin procesele specifice care au loc în
sol, acesta transformă neincetat substanțele pe care le conține. Prin poluarea solului se pierd
tocmai aceste capacități fundamentale.

3.2. Proprietăți ale poluanților care influentează direct tehnologiile de depoluare

Înțelegerea mecanismului poluării și alegerea celei mai adecvate metode de depoluare
sunt de neconceput fără cunoașterea proprietăților și parametrilor de bază ai poluanților.
Astfel, solubilitatea, densitatea, vascozitatea și coeficientul de partiție indică distribuția
probabilă a poluanților în apă și în sol, iar alți parametri evidențiază posibilitățile de
decontaminare prin vid și presiune, prin absorbție pe cărbune activ, prin tratare biologică
(biodegrabilitate).
3.2.1. Proprietăți ale poluanților organici care influentează alegerea tehnologiei de
depoluare
Solubilitatea unei substanțe este dată de cantitatea maximă din acea substanță care se
poate dizolva în apă la o temperatură specifică. Compușii organici solubili sunt foarte ușor
vehiculați de către apă, sunt în mică măsură absorbiți de către sol și de obicei au un grad
ridicat de biodegradabilitate. Ex. poluanții din industria alimentară.
Densitatea sau masa unității de volum, considerată în condiții normale, este importantă
pentru a afla dacă substanța poluatoare plutește sau nu la suprafața apei subterane. Ex.
Benzina.

17
 Vâscozitatea este proprietatea care determină gradul de infiltrație a poluanților în sol,
precum și curgerea lor în acvifer. De vâscozitate depinde și forma și mărimea corpului de
impregnare cu poluanți atât în zona nesaturată cât și în zona saturată.
Coeficientul de partiție octanol/apă (Kow). Se definește ca raport între concentrația
unei substanțe în octanol și în apă. Valorile acestui coeficient sunt cuprinse între 10-3 și 107.
Compușii organici care au Kow <10 sunt considerați hidrofili, deci sunt mai solubili în apă, iar
compusii organici care au Kow >10 sunt hidrofobi. În asociație cu conținutul de substanțe
organice din sol acest coeficient dă indicații asupra cantității de poluant absorbit de către sol și
ajută la determinarea factorului de intârziere corespunzător deplasării poluantului în acvifer.
Biodegradabilitatea poluanților organici se realizează în condiții aerobe sau anaerobe,
funcție de structura lor moleculară și în funcție de condițiile de mediu.
După potențialul lor de biodegradare, în cadrul tehnologiilor de depoluare clasificăm
poluanții organici astfel:
- poluanți degradabili (D) - cei care au o capacitate mare de degradare biologică în
condiții aerobe variate. Ex. acetona, acid benzoic, clorbenzen, naftalina, toluen ;
- poluanti persistenți (P) - cei care pot fi degradați, însă cu eforturi mai mari și după un
timp mai îndelungat. Ex. pentaclorfenol, tricloretan;
- poluanți recalcitranți (R) - cei care nu se pretează la biodegradare. Ex. heptaclor,
hexaclorbenzen;

3.2.2. Proprietăți ale poluanților anorganici care influentează alegerea tehnologiei de

depoluare
Multitudinea poluanților anorganici face dificilă abordarea exhaustivă a proprietăților
aferente acestora și a comportamentului lor în sol în condiții diferite.
Comportamentul metalelor în sol și în acvifere, de exemplu, poate fi estimat prin studiul
a trei procese importante specifice: adsorbția, complexarea și precipitarea (pe lângă
solubilitate, densitate, vâscozitate). În funcție de formele concrete de poluare și de starea
mediului, există cazuri în care unul dintre aceste procese le domină pe celelalte, dar în general
se produc simultan.
Adsorbția este fenomenul prin care poluanții ajunși în sol sunt fixați la suprafața
particulelor solide care intră în compoziția solului. Adsorbția selectivă, diferentiata a
metalelor de către sol, datorată atât proprietăților solurilor cât și proprietăților metalelor se
numeste afinitate. Ex. caolinitul are afinitate pentru Pb, Ca, Cu, Mg, Zn, Cd; sau acidul
humic pentru Cu, Pb, Cd, Zn.

18
 Complexarea se realizează atunci când un cation metalic (+) interactionează prin
legături covalente cu un anion anorganic (OH, Cl, SO4-), ori cu un grup organic sau anorganic.
Stabilitatea noilor compuși obținuți crește odată cu valoarea pH - ului, datorită ionizării
crescute a grupelor funcționale. Stabilitatea compușilor metalici grei depinde de natura ionilor
metalici, în urmatoarea ordine: Cu2+ > Fe2+ > Pb2+ > Ni2+> Co2+> Mn2+> Zn2+
Precipitarea se produce atunci când metalele aflate în soluție se depun la interfata
particulelor solide ale solului, unde se acumulează o nouă substanță în faza solidă. Factor
principal în reținerea metalelor grele în sol, precipitarea depinde atât de pH-ul solului și al
apei interstițiale, cât și de concentrația soluției în metale.
Cunoașterea acestor procese este importantă pentru a aprecia eventuala blocare a
poluanților în sol sau în acvifer sub forma unor compuși netoxici ori, dimpotrivă, formarea
unor compuși cu toxicitate mai ridicată.

3.3. Tehnologii moderne utilizate pentru depoluarea solului

La începutul secolului XX, cercetările referitoare la solurile contaminate erau orientate
spre îmbunătătirea fertilității solului și creșterii producției agricole, fără a fi luat în
considerare pericolul pe care utilizarea irațională a îngrășămintelor îl are asupra remanenței și
percolării subsanței poluante în stratul de sol.
Până în anii ’50, accentul cercetărilor a fost pe studiul diferite tipuri de microorganisme
(fixatoare de azot, nitrificatoare, sulfo-oxidante) și relațiile dintre acestea și beneficiile pentru
nutriția plantelor.
În anii ’60, cercetările s-au axat pe corelațiile dintre transformările solului, populațiile
microbiene și activitățile enzimatice pentru sporirea fertilității solului, întrucât necesarul de
hrană al populației a cunoscut un trend ascendent și implicit era necesară sporirea producțeiei
agricole.
În anii ’70 cercetările au urmat aceeași tendință, întrucât era necesară rezolvarea
problemelor cu privire la asigurarea hranei (în acest sens au apărut primele experimente de
inoculare a solului cu bacterii fixatoare de azot din genul Azospirillum).
După anii ’70, a avut loc în microbiologia solului un salt de la aplicarea acestei științe în
agricultură, la folosirea microorganismelor în decontaminarea mediului poluat, apărând
necesitatea depoluării solurilor contaminate cu diverși produși chimici (fie ca rezultat al
fertilizării excesive sau al unor accidente care au condus la deversări de substanțe periculoase
pe sol si în mediul acvatic).

19
 După anii ’80, studiul proceselor de decontaminare a terenurilor poluate prinde din ce în
ce mai mare amploare, punâdu-se bazele pe noțiunea de bioremediere. Începând cu anii ’80, s-
au realizat primele experimente de laborator în care au fost folosite tulpini de microorganisme
cu abilități degradative ale compușilor organici.
Tehnologiile de remediere a terenurilor poluate pot fi clasificate funcție de diferite
criterii:
 După criteriul temporal:
- acțiuni inițiale - de izolare;
- acțiuni finale - de depoluare propriu – zisă ;
 După natura proceselor prin care se realizează depoluarea:
- metode fizice – bazate pe imobilizarea poluantului (prin etanșare, blocare hidraulica,
stabilizare) sau pe extracția fizică a poluantului (prin excavare, spălare, pompare);
- metode chimice – aplicate pentru separarea, eliminarea sau transformarea polaunților
în compuși mai puțin toxici (extracție chimică, oxidare, reducere, precipitare);
- metode termice – proba contaminate este supusă unor temperature ridicate pentru ca
poluantul să fie distrus sau imobilizat (incinerare);
- metode biologice – ce presupun acțiunea unor microorganisme specifice care să
metabolizeze poluantul (bioreactoare, bioacumulare, bioventing, biosparging).
 După locul unde se realizează depoluarea:
- tehnologii aplicabile "in situ" - pe amplasamentul poluat ;
- tehnologii aplicabile "ex situ" - în afara amplasamentului poluat - acestea implică
extragerea materialului poluat (sol, roca, apa subterana) si tratarea lui în instalatii sau pe
suprafețe special amenajate în limita perimetrului poluat sau în afara lui.

3.3.1. Tehnologii de remediere a solurilor, aplicate in situ

3.3.1.1. Remedierea biologică a solurilor in situ
Pornind de la activitățile degradative ale microorganismelor au fost elaborate numeroase
tehnologii de depoluare, care sunt cuprinse generic în termenul de bioremediere (Paulette
Laura, 2007) și care au aplicabilitate atât pentru decontaminarea unui substrat terestru, cât și a
unui acvifer.
Bioremedierea este o tehnică de gestionare a deșeurilor care presupune utilizarea
organismelor biologice (microorganisme, plante etc.) pentru curățarea solului și a apelor
poluate. Această tehnică constă în adăugarea unor materiale în mediile poluate cu scopul de a
provoca accelerarea procesului natural de biodegradare (Directiva nr. 91/676/CEE).

20
Bioremedierea reprezintă așadar utilizarea organismelor vii pentru a ameliora starea ecologică
a unui substrat poluat sau degradat (zonă, teren, acvifer etc.) sau pentru a-l aduce la parametrii
de calitate mai buni,
Biostimularea este metoda prin care populaţiile de microorganisme, naturale sau
introduse în sol, sunt stimulate prin adaosuri de nutrienţi sau alte lucrări de pregătire a unei
zone, în scopul orientării activității microbiene din sol în direcția scopului propus, respectiv
pentru decontaminarea zonei poluate. Prin această practică se asigură creșterea vitezei
proceselor naturale de remediere, realizabilă prin schimbarea unor parametri ambientali:
umiditate, pH, concentrație de O2.
Biorestaurarea este restaurarea stării originale sau a unei stări apropiate de cea
originală prin utilizarea de microorganisme vii. Așa cum spuneam, ținând cont de locul unde
se efectuează depoluarea, bioremedierea poate fi realizată in situ sau ex situ.
Bioremedierea in situ înseamnă tratarea la fața locului a habitatelor afectate (în cazul de
față solurile). Bioremedierea in situ (ISB) este utilizarea de microorganisme pentru a degrada
contaminanţii pe loc („in situ") în scopul producerii unor compuşi finali nepericuloşi.
Eficacitatea bioremedierii in situ este bună în anumite condiţii:
- umiditatea crescută a solului 25 % ‐ 85 %;
- pH –ul relativ neutru al solului 6,5 ‐ 8,5;
- temperatura relativ ridicată 15 ‐ 45 °C.
Bioaugmentarea (bioamplificarea) este metoda prin care sunt adăugate organisme vii
specifice pe un sit sau pe un material pentru a realiza un anumit efect de bioremediere dorit
(HG nr. 1408/23.11.2007). Este o metodă sensibilă, intrucât se injectează microorganisme
specializate în decontaminarea anumitor compusi toxici/poluanți.
Bioaugmentarea unui sol implică în mod normal percolarea sau injectarea apelor
subterane sau apelor necontaminate amestecate cu nutrienţi şi saturate cu oxigen dizolvat.
Uneori se pot adăuga microorganisme aclimatizate (bio-augmentare) şi/sau alte surse de
oxigen cum ar fi apa oxigenată. Irigarea prin infiltraţii cu pulverizare se foloseşte regulat la
solurile contaminate la mică adâncime, iar sondele de injecţie pentru solurile contaminate în
adâncime (Legea nr. 85/18.03.2003). Sporirea oxigenului se poate realiza ori prin barbotarea
de aer sub masa de apă sau circularea apei oxigenate (H2O2) prin toată pânza freatică din zona
contaminată.
Bioventilarea. Tehnologiile de extracție a vaporilor din sol au fost folosite eficient în
reducerea concentrațiilor de compuși organici volatili (COV) și anumiți compuși organici
semivolatili (SCOV) rezultați din rezervoarele de înmagazinare subterană a produselor

21
petroliere. Extracția de vapori din sol are, în general mai mult succes atunci când este aplicată
produselor petroliere mai ușor volatile, cum este benzina. Motorina, uleiurile și kerosenul,
care sunt mai puțin volatile decât benzina, nu sunt ușor de tratat prin tehnologii de extracție a
vaporilor, dar pot fi adecvate pentru îndepărtarea prin bioventilare. Indicator important al
volatilității unui constituent este constanta definită prin legea lui Henry. Constanta legii lui
Henry este coeficientul de partiționare care se referă la concentrația unui element constitutiv
dizolvat în apă, la presiunea sa parțială în fază de vapori în condiții de echilibru. Aceasta
descrie tendința relativă pentru un constituent dizolvat de a ajunge la echilibru între faza de
vapori și faza dizolvată. Prin urmare, legea constantă Henry este o măsură a gradului în care
elementele constitutive care sunt dizolvate în umiditatea solului (sau a apelor subterane) vor
trece în stare de vapori pentru a fi îndepărtate prin procedee de extracție de vapori.
Biosparging. Tehnologia presupune injectarea de aer sau oxigen printr-un sol/acvifer
contaminat pentru a îndepărta compușii organici volatili (COV) și semivolatili (SCOV) prin
volatilizare. Aerul injectat ajută la spălarea contaminanților în zona nesaturată pentru
tratament. Este o tehnică de reabilitare, în care aerul este injectat în zona saturată pentru a
stimula microorganismele autohtone. Aerul injectat vaporizează poluanţii reţinuţi în capilarele
solului, mobilizându-i spre suprafaţă. În drumul lor ascendent, poluanţii sunt degradaţi prin
intermediul biomasei stimulată prin aerare şi aport de nutrienţi.
Principiul acestui procedeu constă în injecţia de aer sub presiune, în mediul subteran
contaminat, fapt care determină o vaporizare intensă a poluanţilor cu proprietăţi volatile [6].
Vaporii toxici rezultaţi sunt în continuare aspiraţi de către o instalaţie (venting). Aerul cu
presiune se introduce printr-un foraj sau puţ de injecţie, prevăzut la partea inferioară cu un
tronson perforat care este mai scurt decât tronsonul perforat corespunzător forajului sau
puţului de aspiraţie.
Fitoremedierea. Tehnica de fitoremediere se referă la bioremedierea botanică și implică
utilizarea plantelor verzi pentru decontaminarea solurilor, apelor și aerului. Este o tehnologie
care poate fi aplicată atât poluanților organici cât și poluanților anorganici (metale mai ales)
prezenți în sol, apă sau aer (Ordin nr. 242/197 din 26 martie 2005). Fitoremedierea poluanților
elementari implică procese multiple: extracție, translocarea cationilor toxici sau oxianionilor
în țesuturile supraterane, conversia elementelor în rădăcini pentru pevenirea percolarii din
zona poluată.
Fitodegradarea reprezintă asimilarea poluanţilor de către rădăcinile plantelor şi
mutarea/acumularea acestora în rădăcini, trunchi şi frunze. Biodegradarea avansată a
rizosferei are loc în solul care înconjoară rădăcinile plantelor. Substanţele naturale eliberate de

22
rădăcini furnizează microorganismelor nutrienţi, ceea ce măreşte activitatea biologică a
acestora. Rădăcinile plantelor afânează pământul şi apoi mor lăsând căi de circulare a apei şi
de aerisire.
Fitoextracția implică cultivarea uneia sau mai multor specii de plante
hiperacumulatoare, cărora să li se creeze cele mai bune condiții de dezvoltare pentru a asigura
o masă vegetală cât mai mare, pentru a putea extrage, acumula și îndepărta o cantitate cât mai
mare de poluant (de obicei metale grele). Fitodegradarea presupune metabolizarea poluanţilor
în ţesuturile plantelor. Plantele produc enzime precum dehalogenaza şi oxigenaza care ajută la
catalizarea degradării.
Fitostabilizarea este un fenomen de producere de către plantă a compuşilor chimici care
servesc imobilizării poluanţilor la contactul rădăcinilor cu solul. Această tehnică poate fi
folosită pentru a restabili covorul vegetal în locurile unde vegetația naturală lipsește datorită
concentrațiilor mari de metale grele în orizontul de suprafață ori datorită degradărilor fizice a
materialelor de suprafață. Speciile tolerante pot fi folosite pentru restaurarea vegetației
locului, scăzând totodată potențialul de migrare a contaminanților sub influența eroziunii
eoliene și hidrice și de levigare către apa freatică (eroziunea si levigarea sunt frecvente pe
terenurile fără vegetație) (www.anpm.ro).
Fitovolatilizarea se produce la plantele care absorb apa cu conţinut de poluanţi organici
şi eliberează poluanţii în atmosferă prin intermediul frunzelor. Plantele pot de asemenea să
desfacă legăturile chimice din poluanţii organici şi să elibereze produşii rezultaţi în atmosferă.
Unii autori propun utilizarea concomitentă a amendamentelor chimice (carbonat de
calciu, fosfați, oxizi de fier și de mangan, zeoliți) pentru transformarea contaminanților în
forme inaccesibile și stabile.

3.3.2. Remedierea chimică a solurilor, in situ. Procedeele chimice de epurare se bazează

pe eliminarea poluanților din sol sau anihilarea caraterului toxic prin reacții de oxido-reducere
și de schimb.
Spălarea solurilor. Este o metodă utilizată pentru eliminarea fazei reziduale de poluant
imobilizat în matricea solului. Principiul spălării constă în separarea poluanţilor din sol şi
transferul acestora în fază lichidă sau gazoasă, sub acţiunea apei şi a energiei mecanice.
Spălarea solului „in situ” permite extracţia poluanţilor din sol fără excavarea acestuia;
metoda se aplică în cazul solurilor permeabile și se bazează pe un sistem de infiltrare în sol a
apei de spălare care are ca efect antrenarea mecanică şi solubilizarea poluanţilor, sistem urmat

23
de colectarea în aval şi pomparea la suprafaţă a apei purtătoare de poluanţi; la suprafaţă, apa
este supusă unui proces de decontaminare, după care poate fi din nou reintrodusă în sol.
Extracția poluanților prin solubilizare. Eliminarea din sol a poluantilor prin extracție
cu ajutorul solvenților organici, a acizilor sau bazelor este un procedeu eficient ce se aplică cu
success pe plan internațional. Prin modul de extracție a poluanților, acest procedeu se
aseamănă cu procedeul spălării descris anterior.
Extracția poluanților cu ajutorul solvenților organici se realizează în instalații de tratare
în afara sitului sau chiar pe sit. Poluanții ce pot fi extrași astfel sunt pesticidele, hidrocarburile
aromatice, policiclice și hidrocarburile grele.
Extracția cu ajutorul acizilor și bazelor poate fi realizată direct prin introducerea soluției
în solul contaminat.
Poluanții extrași cu ajutorul acizilor și bazelor sunt metalele grele și respectiv cianurile,
aminele, fenolii etc. Decontaminarea se realizează frecvent prin utilizarea acidului clorhidric,
acidului sulfuric și acidului azotic și respectiv a hidroxidului de sodiu.

3.3.3. Remedierea termică a solurilor, in situ. Degradarea poluanților pe cale termică

este aplicabilă în special celor de natură organică, având în vedere produsele finale ale
degradării acestora: CO2 și H2O, însă metodele de remediere termică sunt aplicabile
preponderent „ ex situ”.
Tratarea termică “in situ” include multe metode și combinații de tehnici diferite de
aplicare a căldurii la solurile poluate. Căldura poate distruge sau volatiliza produse chimice
organice, și gazele sunt extrase prin sonde de colectare pentru captarea și curățare într-o
unitate de tratament.
Cele mai importante metode de decontaminare termică sunt injectarea aburului și
vitrificarea.
Injectarea aburului. Se urmăreşte remobilizarea unor poluanţi şi transformarea acestora
într-o formă mai uşor de recuperat. Prin injectarea aburului compuşii organici volatili
vaporizează, accelerând astfel recuperarea lor. Această tehnologie cuprinde instalaţia de
generare a aburului, puţurile de injecţie aburului; puţurile de colectare; instalaţia de tratare a
condensului.
Depoluarea prin injectarea aburului presupune recuperarea aproape în întregime a
poluantului, imediat după ce aburul a străbătut toată zona poluată.
Prin încălzirea solului, compuşii organici volatili vaporizează, accelerând astfel
recuperarea lor, dar şi a compuşilor organici semivolatili. Solubilitatea în apă este influenţată

24
de temperatură, creşterea temperaturii determinând creşterea solubilităţii şi deci creşterea
concentraţiei poluantului în apă, astfel că se măreşte viteza de depoluare prin pompare [6].
Adsorbţia este o reacţie exotermă şi astfel, o creştere a temperaturii reduce, de regulă,
adsorbţia.
Vitrificarea. Procedeul constă în topirea solului la temperaturi înalte şi transformarea
acestuia, după răcire, într-un material vitros, inert şi stabil din punct de vedere chimic.
Vitrificarea este un procedeu termic, dar poate fi încadrat şi în rândul procedeelor de
stabilizare şi inertare, dacă este privit prin prisma obiectivului urmărit.
Vitrificarea solului se obţine prin introducerea în zona contaminată a patru electrozi
dispuşi în careu şi alimentaţi la o sursă de curent electric. Deoarece solul în stare uscată nu
este un conducător de electricitate, între electrozi se pune la suprafaţă un strat de foiţe de
grafit şi sticlă friată. Acest strat are rolul de a demara şi activa reacţia termică din sol. Zona
contaminată este supusă unor temperaturi de cca 2000oC,. La astfel de temperaturi solul
format preponderent din aluminosilicaţi se transformă într-o sticlă în care toţi compuşii
prezenţi sunt topiţi sau vaporizaţi. Pe măsură ce zona topită se extinde, încorporează
elementele nevolatile, în timp ce produşii organici sunt distruşi prin piroliză.
Deasupra zonei în curs de decontaminare se instalează un capac, prevăzut cu o gură de
aspiraţie a gazelor rezultate în timpul reacţiei. Aceste gaze sunt tratate separat, funcţie de
specificul poluanţilor din componenţa lor. După terminarea reacţiei chimice şi după răcirea
materialului topit, acesta se află într-o stare stabilă fiind inert din punct de vedere chimic şi
lipsit de elemente lixiviabile. El este foarte asemănător, din punct de vedere al stabilităţii, cu
un granit.

3.4. Tehnologii de remediere a solurilor, aplicate ex situ

3.4.1. Remedierea biologică a solurilor ex situ
Bioremedierea ex situ. Două dintre tehnologiile de bioremediere a solului care se pot
aplica ex situ sunt: bioreactoare și biopile.
Bioreactoarele sunt sisteme proiectate în care contaminanții sunt degradați, într-un
mediu specific, cu ajutorul microorganismelor. Tratarea în bioreactor presupune introducerea
solurilor poluate, condiţionate sub formă de nămol, într-un reactor, prevăzut cu sisteme de
agitare şi de aerare. Solurile excavate necesită mai întâi o preparare mecanică adecvată:
omogenizare, mărunţire.
Solul este plasat într-un reactor cu un raport sol / mediu nutritiv lichid ce permite
formarea unei suspensii de sol. Particulele de sol sunt amestecate şi ţinute în suspensie într-un

25
mediu nutritiv lichid sub un flux permanent de aer comprimat care promovează omogenizarea
şi oxigenarea suspensiei de sol. Urmează o separare lichid/solid, faza lichidă fiind supusă
tratării poluanților dizolvați.
Biopile. Tratamentul cu biopile presupune ca solurile excavate să fie amestecate cu
amendamente şi plasate în zone de tratare care includ sisteme de colectare a apelor de
infiltraţie şi sisteme de aerare. Tehnologiile cu biopile, cunoscute și sub denumirea de
biocelule, sau grămezi de compost, sunt folosite pentru a reduce prin biodegradare
concentrațiile de constituenți petrolieri din solurile excavate. Această tehnologie presupune
adunarea solurilor contaminate în grămezi (sau "celule"), precum și stimularea activității
microorganismelor aerobe din sol prin aerare și/sau adăugarea de minerale, substanțe nutritive
și umiditate. Biopilele sunt similare cu lurările agricole (landfarms) în măsura în care ambele
sunt sisteme inginerești care lucrează asupra solului de la suprafață și folosesc oxigenul, în
general provenit din aer, pentru a stimula creșterea și reproducerea de bacterii aerobe, care, la
rândul lor, degradează elementele constitutive petroliere adsorbite pe sol. În timp ce în
procedura de “landfarms” aerarea se realizează prin arat sau arătură, biopilele implică forțarea
aerului care se deplasează prin injectare sau extracție prin fantele conductelor plasate de-a
lungul fiecărei pile.
Uniformitatea fluxului de aer este o condiție esențială în menținerea unui echilibru
optim în cazul aerării unui sol prin metoda biopile, condiție asigurată prin utilizarea
sistemului cu ventilare vertical.
Zona de tratament va fi în general acoperită sau păstrată cu un liner impermeabil pentru
a reduce la minim riscurile de scurgere a poluanţilor pe solul necontaminat.
Land farming. Metoda land farming constă în depunerea solurilor poluate cu produse
organice, adesea de origine petrolieră, pe o suprafaţă pregătită în avans. Depunerea se face
într-un strat de grosime redusă (câţiva zeci de centimetri) pe zone bine izolate, pentru
protejarea subsolului de orice risc de infiltrare. Această tehnică a fost folosită de mulți ani în
gestionarea și eliminarea prin manevre de excavare a nămolului uleios și altor deșeuri de la
rafinăriile de petrol. Echipamentele utilizate sunt cele tipice utiizate în operațiunile agricole.
Aceste activități agricole pe terenurile cultivate au rolul de a spori degradarea microbiană a
compușilor periculoși. Ca o regulă de bază, cu cât greutatea moleculară a compusului poluant
este mai mare (adică are mai multe inele dintr-o hidrocarbură aromatică policiclice),cu atât
este mai lentă rată de degradare.
Eficacitatea acestei tehnici depinde de caracteristicile contaminantului, de
caracteristicile solului și disponibilitatea terenurilor. De aceea în primul rând acești parametri

26
trebuie să fie determinați și în consecință poate fi evaluată pretabilitatea tehnicii landfarming
pentru un anumit sit contaminat. Dacă acești parametri sunt mai puțin optimi, procedeul
landfarming poate fi utilizat cu condiția să existe anumite ajustări operaționale, cum ar fi
modificări ale pH-ului solului.

3.4.2. Remedierea chimică a solurilor ex situ

Remedierea chimică ex situ a solurilor presupune operația de excavare a solului
contaminat și transportul acestuia într-o unitate / zonă de tratare, ceea ce presupune costuri
suplimentare generate de aceste operații. Acest tip de remediere este totuși fezabil din punct
de vedere al costurilor, întrucât se poate controla gradul de realizare al decotaminării.
Metodele chimice bază ce pot fi aplicate ex situ sunt: spălarea solurilor, imobilizarea
chimică, extracția cu diverși solvenți, oxidarea chimică, etc. Principiile acestor metode au fost
descrise la capitolul de remediere chimică in situ.

3.4.3. Remedierea termică a solurilor ex situ

Cea mai întâlnită metodă de remediere prin procedee termice ex situ a unui sol
contaminat este incinerarea.
Incinerarea poluanților din sol Arderea poluantilor, ca mijloc de depoluare a solurilor
contaminate este un procedeu mai scump decât desorbția deoarece temperaturile de lucru
depășesc 1000°C pentru a asigura distrugerea poluantului organic și obținerea produselor
finale ale degradării sub formă de CO2 și H2O.
În cazul poluării solului cu produse policlorurate de bifenili (PCB) la arderea acestora
apar aceleași probleme ca la arderea reziduurilor menajere: dioxinele și furanii (PCDD si
PCDF - cancerigeni).
Instalația de incinerare a solurilor trebuie prevăzută cu coloane de denoxare și
electrofiltre pentru reținerea metalelor grele, similare cu cele realizate la epurarea gazelor de
ardere a reziduurilor menajere.
Pierderea poluanților prin ardere este însoțită de distrugerea componenților organici ai
solului astfel că după decontaminare solul nu mai este apt pentru utilizări agricole.

27
 CAPITOLUL 4
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR IN DOMENIUL
POLUĂRII/DEPOLUĂRII SOLULUI CU REFERIRE SPECIALĂ LA
AGRICULTURĂ

Contaminarea solului cu metale grele este considerată o problemă destul de gravă a

mediului pentru multe regiuni din întreaga lume (Simon și colab.2001, citat de Liu J. și
colab.2010).
Activitățile în urma cărora sunt eliberate cantități mari de metale grele sunt industria și
industriile miniere, arderea și producerea combustibilului, agricultura intensivă și deșeurile
miniere (Sigua 2005, Sigua și colab.2005, Sigua și colab.2004a, Sigua și colab.2004b, Paz-
Alberto A.M. și colab.2007).
Metalele grele acumulate în sol pot afecta flora, fauna, sănătatea oamenilor ce locuiesc
în vecinătatea sau în direcția sitului contaminat. În jurul surselor de poluare, aerul conține atât
materii solide (funingine, cenusă, praf fin de cărbune, pulberi ale diferiților poluanți fie de Cu,
Pb, Al, Zn, Hg, Cd, etc.) cât și materii gazoase (oxizi de S, N, Pb, C etc.). Substanțele
eliberate sunt o adevărată amenințare din momentul în care ajung în mediu și devin ulterior
mai periculoase datorită complexelor modificării chimice suferite în prezența factorilor
externi. Unele metale precum plumbul pot aduce grave problem de sănptate copiilor, în US
mai mult de 800,000 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani ar fi putut fi afectați de
efectele nocive ale Pb (Pirkle și colab.1998, Paz-Alberto A.M. și colab.2007). Plumbul se
întâlnește în sol din surse naturale dar este adesea eliberat în mediu prin surse antropice.
Concentrația plumbului ce se găseste în sol pe cale naturală este de aproximativ 50 mg kg-1
însă activitățile miniere, activitățile industriale cresc substanțial concentrația plumbului în
mediu (Ona și colab.2006).
Având în vedere toxicitatea acută a acestor contaminanți, există o nevoie urgentă de a
dezvolta metode cu un cost scăzut, eficiente, durabile și pentru acumularea, disiparea,
imobilizarea şi degradarea poluanților folosind plante. Aceste procese stau la baza
principalelor tehnici de fitoremediere: fitoextracţia, rizofiltrarea, fitovolatilizarea,
fitostabilizarea, controlul hidraulic, rizodegradarea şi fitodegradarea. Abordările pe bază de
plante, cum ar fi fitoremedierea, sunt relativ ieftine, deoarece acestea sunt efectuate în situ.

28
 Fitoremedierea este definită ca o tehnologie de remediere a ecosistemelor poluate
utilizând plante pentru a remedia parţial sau substanţial poluarea solurilor, nămolurilor,
sedimentelor, apelor subterane, apelor de suprafaţă şi apelor reziduale (Lasat M. 2000, Lasat
M. 2002 citaţi de Neagoe A. 2011).
Poluarea a devenit o problemă care preocupă în prezent întreaga omenire, efectele ei
putând conduce la dezechilibre ecologice, la apariţia intoxicaţiilor, creşterea morbidităţii, a
anomaliilor genetice, etc. Efectele cauzate de poluarea cu metale grele nu sunt imediat
decelate, existând un decalaj în timp și spaţiu, între deversarea de exemplu a deşeurilor
rezultate în urma activităţilor umane şi efectelor acestora. Acest fapt a dus la minimalizarea
importanţei introducerii în mediu a diferiţilor poluanţi chimici şi s-a creat o falsă imagine care
ar arăta că aceşti poluanţi sunt inofensivi.
În agricultură, folosirea optimă a factorilor de vegetație presupune adeseori
necesitatea unor intervenții intense pentru ameliorarea și reglarea acestora în raport cu
cerințele ecologice ale plantelor cultivate. În scopul măririi productivității pădurilor și a
culturilor agricole și pentru a îmbunătăți fertilitatea solului se aplică o serie de procedee
tehnice ce presupun aplicarea diferențiată a îngrășămintelor. Pe linia dezvoltării unei
silviculturi intensive, mărirea productivității pădurilor poate fi obținută prin ameliorarea
artificială a potențialelor silvoproductive, acționând, pe de o parte, asupra patrimoniului
ereditar al speciilor forestiere și, pe de altă parte, asupra principalilor factori de mediu. Astfel,
prin tehnici de cultură, ce cuprind și administrarea de îngrășăminte și amendamente poate fi
îmbunătățită producția de masă lemnoasă (Damian, 1978). Printre factorii care contribuie la
micșorarea productivității pădurilor un rol important revine insectelor dăunătoare, ale căror
vătămări duc la reducerea într-un procent însemnat a creșterii anuale, reducerea procentului
lemnului de lucru, distrugerea fructelor și semințelor, uscarea arborilor și chiar a arboretelor
înainte de a fi ajuns la vârsta exploatabilității. Cultura plantelor, fie ele cultivate în câmp sau
în spații protejate, în plantații de pomi, este afectată de pierderile cantitative și calitative,
produse de prezența buruienilor, de atacul patogenilor și dăunătorilor. Reproducerea fertilităţii
solului şi capacitatea de autopurificare a acestuia sunt asigurate în principal de activitatea
microorganismelor şi mezofaunei. De aceea acţiunea antropică asupra solului (introducerea
îngrăşămintelor şi erbicidelor, etc) trebuie apreciată şi din punctul de vedere al influenţei
asupra cenozei microbiene, mezofaunei, mediului înconjurător şi a sănătăţii omului. Astfel
este imperios necesară urmărirea evoluţiei stării de fertilitate a solului, aplicarea măsurilor de
ameliorare a proprietăţilor sale fiziologice şi biochimice, precum şi, nu în ultimul rând,
utilizarea raţională a complexului de substanţe chimice aplicate în scopul menţinerii

29
productivităţii solului la parametrii doriţi (Stoian, 1996). În ansamblul de date tehnico-
științifice, datele privind însușirile agrochimice și biologice ale solului sunt de mare
importanță în primul rând pentru aplicarea rațională a îngrășămintelor și pesticidelor. Astfel
este necesară cunoașterea principiilor de bază după care se desfășoară în sol viața
microorganismelor precum și cunoașterea proceselor biochimice prin care acestea asigură
fertilitatea terenurilor cultivate și necultivate (Paul, 2007).

4.1. Problematica poluării solurilor. Particularităţi.

Gradul de poluare a unui sol poate fi cuantificat prin evaluarea reducerii calitative
şi/sau cantitative a producţiei agricole faţă de situaţia normală, sau numai cantitativ prin
evaluarea cheltuielilor necesare menţinerii solului la o capacitate bioproductivă egală cu cea
anterioară producerii poluării (Oprea, Calancea, 1985). Poluarea solurilor poate fi de natură
fizică, chimică, biologică şi radioactivă. În raport cu natura şi sursa poluanţilor, poluarea
solului poate avea loc astfel: prin lucrări de excavare la zi; prin acoperire cu deponii, halde de
steril, gunoaie; cu deşeuri şi reziduuri anorganice din industrie; cu substanţe din aer
(hidrocarburi, bioxid de sulf, cloruri, fluoruri, oxizi de azot, compuşi ai plumbului); cu materii
radioactive; cu deşeuri şi reziduuri organice din industria alimentară şi uşoară; prin eroziune şi
alunecări de teren; prin sărăturare, acidificare, exces de apă, exces sau carenţe de elemente
nutritive; prin compactare şi formare de crustă; cu pesticide (Agenția Națională de Protecția
Mediului). Dintre tipurile de poluare enumerate mai sus cele mai frecvente şi mai dăunătoare
sunt cele provocate de utilizarea îngrăşămintelor şi a pesticidelor.

4.2. Aspecte privind utilizarea fertilizanţilor şi pesticidelor în agricultură

Chimizarea în agricultură și silvicultură a fost o formulă sinonimă cu progresul şi
dezvoltarea, deoarece chimizarea, mecanizarea, irigaţiile, procedeele agrotehnicii moderne, au
contribuit la creşterea substanţială a produselor agricole, pomicole și silvice. Prin toate aceste
intervenţii, în ecosistemele agricole și silvice, se modifică în permanenţă, mult mai rapid
decât în ecosistemele naturale, complexele relaţii de funcţionalitate. Importanța utilizării
îngrășămintelor în pomicultură, este dovedită de faptul că, pomii fructiferi rămân pe același
amplasament o perioadă lungă de timp în care extrag din sol mari cantități de elemente
nutritive. Aplicarea îngrășămintelor în livezile de pomi asigură creșteri normale sau viguroase
ale lăstarilor, favorizând formarea unui număr mai mare de 7 muguri de rod pentru producția
din anul următor și contribuie la creșterea în volum și greutate a fructelor din anul respectiv.
Îngrășămintele utilizate în pomicultură trebuie să conțină cel puțin principalele elemente care

30
intră în hrana pomilor și anume: N, P, K. În afară de acestea, pomii mai extrag din sol și
microelemente cum sunt: fier, cupru, magneziu, bor, aluminiu, mangan, etc. (Dejeu și colab.,
1997). Numărul organismelor dăunătoare care afectează într-un fel sau altul, sănătatea și
productivitatea pomilor este foarte mare. Diferite bacterii, ciuperci parazite, virusuri, insecte,
viermi, se hrănesc și cresc pe anumite organe ale pomilor. Astfel combaterea chimică în
pomicultură trebuie să se realizeze permanent pe parcursul întregului an. În culturile
forestiere, eficacitatea administrării de îngrășăminte este tot mai mult dovedită în ultima
vreme. Concepția conform căreia pădurea nu are nevoie de îngrășăminte, nu mai este
susținută la ora actuală. În realitate, prin recoltarea lemnului se răpesc solurilor forestiere
însemnate cantități de substanțe nutritive, fără posibilitatea de recuperare (Damian, 1978).
Pentru creșterea susținută și viguroasă a puieților, sunt necesare cantități importante de
substanțe minerale, care depășesc adeseori pe cele consumate anual de arborii maturi și de
multe culturi agricole. Datorită consumului ridicat de substanțe minerale, culturile din
pepiniere sunt socotite culturi extenuante de sol. Astfel, în pepiniere, solurile cele mai bogate
la început, sărăcesc treptat, ajungând cu timpul, complet epuizate, dacă nu se intervine cu
măsuri pentru dirijarea proceselor de nutriție, printrun sistem rațional de aplicare a
îngrășămintelor. Astfel, pentru sporirea cantitativă și calitativă a producției de puieți, apare
frecvent necesară administrarea îngrășămintelor în solul pepinierelor. Dintre îngrășămintele
organice cele mai indicate pentru culturile din pepiniere forestiere sunt: gunoiul de fermă,
compostul, humusul de pădure, turba, mranița, mustul de bălegar, îngrășământul verde –
lupinul, etc. Dintre îngrășămintele chimice, în țara noastră s-au experimentat cu rezultate
bune, îngrășămintele chimice complexe (diamonfosul, ammofosul și nitrofoska) dar și
îngrășăminte organice completate cu cele chimice (cu bază de azot, fosfor și potasiu) (Marcu,
Dieter, 1995).

4.2.1. Evaluarea consumului tehnologic de fertilizanţi și pesticide la nivel national

Pentru agricultura României, consumul de îngrăşăminte chimice (minerale) este
considerat mai mult un deziderat decât o realitate, ceea ce a influenţat negativ sporirea
fertilităţii solului, prin diminuarea conţinutului nutritiv al acestuia şi în consecinţă asupra
randamentului culturilor. 8 Potrivit estimărilor actuale realizate de Institutul de Cercetări
pentru Pedologie şi Agrochimie, necesarul optim de îngrăşăminte minerale este de 1.957.919
tone. În condițiile actuale de creștere considerabilă a cerințelor de lemn, fertilizarea solurilor
mai sărace, prin administrarea de îngrășăminte, se impune ca o necesitate stringentă. În țara
noastră, pentru obținerea unui spor important în producția de lemn, se preconizează

31
fertilizarea unei suprafețe de 390 mii ha, până în anul 2010, utilizând în acest scop,
îngrășăminte chimice cu un conținut de aproximativ 200 tone de substanță activă. Din păcate,
cantitatea de îngrăşăminte minerale utilizată în agricultură și silvicultură a înregistrat scăderi
semnificative faţă de perioada dinainte de anul 1989 (Institutul de Cercetări Pedologice și
Agrochimice, București).
4.2.2. Studiul procesului de biodegradare a pesticidelor în sol
Poluanţii din mediul înconjurător sunt expuşi unor variate posibilităţi de degradare.
Procesele metabolice şi degradarea biotică joacă 13 un rol important în a decide soarta
poluanţilor din mediu. Astfel microorganismele au un rol deosebit de important în
metabolizarea poluanţilor din mediu (Matsumura, 1989). Prezenţa microorganismelor în sol
poate influenţa distribuţia, mobilitatea şi concentraţia poluanţilor având la bază un proces
numit biodegradare. Anumiţi poluanţi persistă foarte puţin timp în mediu, în prezenţa unor
condiţii normale ale factorilor de mediu, deoarece aceştia servesc ca sursă de hrană şi energie
pentru microorganismele active. Biodegradarea reprezintă procesul biologic de transformare a
compuşilor organici cu ajutorul activităţii microbiene. Microorganismele din sol, datorită
funcţiilor metabolice, ce au la bază procese de catabolism şi metabolism-detoxifiere, pot
utiliza pesticidele ca sursă de carbon şi energie. Procesul de detoxifiere este facilitat de
microorganismele rezistente. Straturile superficiale ale solului au o mare capacitate de
mineralizare a substanţelor organice şi o energică acţiune de distrugere a germenilor patogeni.
Microorganismele furnizează substanţe nutritive degradând poluanţii organici. Solul nu are
putere de dispersare, degradarea lui producându-se imediat şi ireversibil (Chaudhry și colab,
1988).
4.2.3. Consecinţele ecologice ale utilizării fertilizanţilor şi influenţa acestora asupra
proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor. S-a constatat că îngrăşămintele cu azot
modifică raportul dintre populaţiile distructive şi celelalte populaţii din sol şi inhibă, de
asemenea, activitatea bacteriilor fixatoare de azot (Uyanoz și colab., 2005). În afară de
îngrăşăminte azotoase, este necesar să se introducă în sol şi fosfaţi. Fosforul, ca şi azotul, este
folosit de către plante cu o intensitate diferită în funcţie de specie şi soi, de termenul de
vegetaţie şi de condiţiile ecologice. Pe măsură ce în sol se acumulează cantităţi mari de fosfor,
are loc o saturare a capacităţii acestuia de reţinere în forme greu accesibile, iar coeficientul de
utilizare a fosforului din îngrăşăminte creşte. În ceea ce priveşte influenţa utilizării
fertilizanţilor cu fosfor asupra microorganismelor, dacă solurile sunt bine aprovizionate cu
celelalte substanţe nutritive ca azot, potasiu şi carbonat de calciu, atunci îngrăşămintele

32
fosfatice acţionează pozitiv asupra înmulţirii microorganismelor din sol. Sunt stimulate în
special speciile din genul Rhizobium, Azotobacter etc.
În afară de azot şi fosfor, pentru viaţa plantelor mai este necesar şi potasiul, mai cu
seamă la începutul dezvoltării lor. În perioada de după înflorire, potasiul este antrenat din nou
în sol. Cercetări efectuate au arătat că intensificarea agriculturii din ultimul deceniu a dus la o
creştere foarte mare a cantităţilor de potasiu extrase din sol, odată cu recolta, fapt ce a
determinat o diminuare a acestui element şi implicit o scădere a fertilităţii solurilor. Influenţa
favorabilă a îngrăşămintelor chimice asupra vieţii din sol apare atunci când ele completează
fertilizarea organică. De asemenea s-a demonstrat faptul că fertilizarea cu NPK măreşte
numărul de microorganisme în straturile superioare, în lunile iunie şi octombrie, iar în
straturile mai inferioare, în august şi în octombrie. În consecinţă prin administrarea
îngrăşămintelor minerale, solul este supus unui impact complex, putând manifesta
următoarele efecte asupra solului: - provoacă acidificarea sau alcalinizarea mediului; -
îmbunătăţeşte sau înrăutăţeşte particularităţile agrochimice şi fizice ale solului; - contribuie la
absorbţia metabolică a ionilor sau înlăturarea lor în soluţia de sol; - contribuie la frânarea
absorbţiei chimice a cationilor; - contribuie la mineralizarea sau sintetizarea humusului
solului; - mobilizarea sau imobilizarea elementelor nutritive ale solului; - poate provoca
antagonismul sau sinergismul elementelor nutritive şi raportul influenţei asupra absorbţiei şi
metabolismului lor în plante.
4.2.4. Activitatea enzimatică a solului. Solul este un sistem enzimatic, în care
enzimele acumulate au, alături de enzimele microorganismelor proliferante, o semnificaţie
biologică deosebită, participând la ciclurile biologice ale elementelor şi contribuind la
fertilitatea solului, la crearea condiţiilor favorabile pentru nutriţia plantelor superioare şi,
implicit, la perpetuarea vieţii pe planeta noastră (Kiss și colab., 1991). Intensitatea
metabolismului microbian în sol poate fi apreciată prin măsurarea activităţii dehidrogenazice.
Activitatea dehidrogenazică a solului se datoreşte microflorei vii, capabile de multiplicare şi
este rezultatul diferitelor dehidrogenaze care sunt componente importante ale sistemului
enzimatic al fiecărui organism, fiind astfel un indicator al sistemelo redoxbiologice.
Activitatea dehidrogenazică actuală şi potenţială este datorată microorganismelor vii
proliferante iar dehidrogenazele intervin în dislocarea H din sol, fiind reductaze. Activitatea
dehidrogenazică constituie un indice al activităţii biologice globale a solului. Este de fapt o
metodă de determinare a respiraţiei solului (Rusan și colab., 1982). Catalaza a fost prima
enzimă investigată în sol. Este produsă atât de microorganisme cât şi de plante, se
caracterizează printr-o persistenţă ridicată. Se determină colorimetric şi are rolul de a

33
descompune apa oxigenată toxică, care se formează în procesul respiraţiei microorganismelor
aerobe, fiind produsă ca urmare a transportului mitocondrial de electroni dar şi ca urmare a
diferitelor reacţii de hidroxilare şi oxigenare. Catalaza se corelează cu cantitatea humusului,
cu pH-ul şi numărul microorgansimelor din sol. Activitatea catalazică a fost determinată de
Ştefanic şi colab., (1984) în experienţe de lungă durată, la două variante fără îngrăşăminte şi
fertilizare cu NP±K. Autorii au constatat faptul că, prin fertilizarea 17 minerală, s-a obţinut o
stimulare evidentă a activităţii catalazice faţă de varianta fără îngrăşăminte. Acumularea ca şi
distrugerea catalazelor în sol este influenţată de fertilizarea minerală în strictă interacţiune cu
evoluţia microflorei solului. Solurile deficitare în substanţe nutritive şi material energetic
măresc, într-o mare măsură, gradul de acumulare a catalazelor ca urmare a fertilizării
minerale, dar nu pot atinge, în valoare absolută, nivelul acumulării acestei enzime din solurile
cu grad ridicat de fertilitate.

4.3. Legislaţia în domeniul poluării/depoluării solului

Aparută pe agenda de lucru Europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru
mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalul dat de Clubul de la Roma, privind
diminuarea resurselor naturale şi a deteriorării calității apei, aerului şi solului. Crearea politicii
comunitare de mediu s-a realizat doi ani mai târziu (1972), dezvoltându-se ca una dintre cele
mai importante politici comunitare. Importanța sa este datorată faptului ca politica de mediu a
devenit politica orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecție a mediului fiind
considerate obligatorii pentru celelalte politici comunitare. Reglementările privind
modalitățile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, remedierea în zonele în
care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate şi cele referitoare la protecția
calității solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre, se stabilesc prin hotărâri ale
Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru Protecția Mediului.
Protecția solului, a subsolului şi a ecosistemelor terestre, prin măsuri adecvate de
gospodărire, conservare, organizare şi amenajare a teritoriului, este obligatorie pentru toți
deținatorii, cu titlu sau fără titlu.
Principalele prevederi legislative privind protecția solului şi subsolului. Până acum,
fără accentuarea acțiunilor comunitare, doar noua Strategie de Mediu cuprinde legislație
specifică protecției solului, celelalte bazându-se pe câteva prevederi de protejare a solului în
cadrul altor politici sectoriale.

34
 Hotărâre de Guvern nr. 1408/23.11.2007 privind modalitățile de investigare şi
evaluare a poluării solului şi subsolului. În prima etapă se realizează inventarul preliminar al
zonelor contaminate. Totodată, prin această hotărâre sunt reglementate modalitățile de
investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului, în scopul identificării prejudiciilor
aduse acestora şi stabilirii responsabilităților pentru refacerea mediului geologic. Identificarea
preliminară a siturilor contaminate se realizează de către ANPM (instituții subordonate) şi a
rapoartelor anuale ale OSPA. După identificarea siturilor contaminate, urmează aprobarea
listei cu siturile contaminate (istoric, orfane, abandonate şi contaminate actual) şi decizia
privind necesitatea efectuării investigării şi evaluării poluării mediului geologic în zonele
afectate.
Hotărârea de Guvern nr. 1403/26.11.2007 privind refacerea zonelor în care solul,
subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate. Această Hotărâre de Guvern reglementează
desfăşurarea activităților de curățare, remediere şi/sau reconstructie ecologică a zonelor în
care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate.
Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare, republicată în anul 2009. Îmbunătățirile
funciare au ca obiective: asigurarea protecției terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de
construcții față de inundații, alunecări de teren şi eroziuni; asigurarea unui nivel corespunzător
de umiditate a solului, care să permită sau să stimuleze creşterea plantelor, incluzând
plantațiile vitipomicole, culturile agricole şi silvice; asigurarea ameliorării solurilor acide,
sărăturate şi nisipoase, precum şi protecția împotriva poluării.
Directiva nr. 91/676/CEE privind protecția împotriva poluării cauzate de nitrații
proveniți din surse Agricole. Această Directivă impune dezvoltarea şi implementarea unor
planuri de acțiune şi programe integrate, a unor bune practici agricole ecologic valabile şi a
unor măsuri de evaluare şi monitorizare. Principalele obiective ale directivei se referă la:
reducerea poluării produsă sau indusă de nitrați din sursele Agricole; prevenirea poluării
solului cu nitrați; raționalizarea şi optimizarea utilizării îngrăşămintelor chimice şi organice ce
conțin compuşi ai azotului.
Ordinul nr. 344/2004 – protecția mediului şi în special a solurilor, când se utilizează
nămoluri de la stațiile de epurare în agricultură. Normele tehnice prevăzute în Ordinul
344/204 au ca scop: valorificarea potențialului agrochimic al nămolurilor de epurare;
prevenirea şi reducerea efectelor nocive asupra solului, apelor, vegetației, animalelor şi
omului.
Referitor la utilizarea nămolurilor în agricultură, prezentul ordin cuprinde câteva
interdicții legate de această activitate, astfel: se interzice utilizarea nămolurilor atunci cînd

35
concentrația unuia sau a mai multor metale grele din sol depăşeşte valorile limită stabilite; pot
fi utilizate în agricultură numai nămolurile tratate; se interzice utilizarea nămolurilor sau
livrarea acestora în vederea utilizării lor pe: terenurile folosite pentru păşunat; terenurile
destinate cultivării legumelor şi arbustilor fructiferi; terenurile destinate culturilor pomilor
fructiferi cu 10 luni înainte de recoltare şi în timpul recoltării.
Legea nr. 85/18.03.2003 (Art. 51 - Art.53) – privind închiderea minelor. Din punct de
vedere al închiderii, deşeurile vor fi gestionate având în vedere următoarele obiective:
1. Reducea gradului de periculozitate ale deşeurilor prin: plasarea deşeurilor de
extracție înapoi în golul de excavație în măsura în care acest lucru este posibil şi în măsura în
care acest lucru corespunde standardelor de mediu la nivel comunitar; plasarea solului vegetal
pe fostele amplasamente, după închiderea instalației miniere sau, reutilizarea solului vegetal
în altă parte.
2. Asigurarea unei depozitări sigure pe termen scurt şi pe termen lung a deşeurilor de
extracție, prin alegerea unei soluții de proiectare care: necesită un minim de control şi
gestionare a amenajării de depozitare; previne sau cel puțin minimizează efectele negative pe
termen lung; asigură stabilitatea geotehnică pe termen lung a oricăror structuri de îndiguire
sau halde care se ridică peste suprafața topografică inițială.
Ordinul nr. 242/197 din 26 martie 2005 pentru aprobarea organizării Sistemului
Național de monitoring integrat al solului. Activitățile specifice ale instituției de referință
(ICPA) care gestionează Monitoringul solului: organizarea şi gestionarea Sistemului național
de monitoring integrat al solului; identificarea şi delimitarea exactă a zonelor vulnerabile şi
potențial vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse Agricole; supravegherea şi monitorizarea
concentrației azotaților şi a altor compuşi ai azotului din sol şi apele subterane; întocmirea
cadastrului şi a hărților cu zonele poluate, vulnerabile şi potențial vulnerabile; organizarea,
realizarea şi gestionarea rețelei de monitoring; organizarea, realizarea şi gestionarea rețelei
informatice şi a bazei de date naționale; stabilirea planurilor şi programelor de management al
reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potențial vulnerabile la
poluarea cu nitrați; stabilirea cadrului tehnic de elaborare a planurilor de acțiune şi planurilor
de fertilizare în zonele vulnerabile şi potențial vulnerabile.
Ordonanța de urgență nr. 68 - 28/06/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la
prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.
Legea nr. 265/29.06.2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr.195 din 22 procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu.

36
 PARTEA A II -A
STUDIU DE CAZ PRIVIND SOLUL DE LA
S.C.D.A. SECUIENI

CAPITOLUL 5
STUDIU DE CAZ PRIVIND SOLUL DE LA S.C.D.A. SECUIENI

5.1. Scurtă descriere a zonei

Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare
Agricolă Secuieni se află în partea de S-E a
judeţului Neamţ, fiind situată pe
coordonatele geografice de 26051´00”
longitudine estică şi 46051´15” latitudine
nordică.
Din punct de vedere agroecosistemic,
teritoriul aparţine Podişului Central
Moldovenesc.
Zona pe care o deserveşte Staţiunea prin aplicabilitatea rezultatelor experimentale,
corespunde în cea mai mare parte, cu teritoriul administrativ al judeţelor Neamţ, Bacău şi
partea de nord a judeţului Vrancea, care fac parte din marea zonă a dealurilor şi podişurilor
din faţa Carpaţilor, purtând amprenta unor evoluţii îndelungate şi complexe a condiţiilor
variate în care s-au manifestat factorii geografici şi a dinamicii actuale a acestora.
Din punct de vedere fizico-geografic, teritoriul se integrează peisajului de ansamblu al
ţării noastre, condiţionat de dispoziţia geografică sub formă de trepte concentrice şi
descendente ale reliefului. De aceea, partea vestică este mai înaltă, are un peisaj de origine
central european, corespunzător zonei forestiere, iar spre est şi sud-est, în concordanţă cu
descreşterea altitudinală a reliefului sub 250 m, este înlocuit treptat de zona de silvostepă.
Sub raport morfostructural, cea mai mare parte se identifică cu Platforma
Moldovenească. Ca urmare a evoluţiei sale paleogeografice, formaţiunile geologice de
suprafaţă aparţin miocenului în jumătatea nordică şi policenului în cea sudică, având o
structură monoclinală (NV-SE-8‰) şi sunt formate, în general, dintr-un complex de argile şi

37
marne cu alternanţe de nisipuri la care, în diverse sectoare, se adaugă unele orizonturi subţiri
de gresie, calcare, conglomerate, prundişuri etc.
Tipic pentru morfologia zonei este relieful condiţionat de structura monoclinală:
interfluvii şi văi orientate în principal NV-SE, platouri structurale, aliniamente de cuieste.
Văile largi, cu 7-8 terase, ale căror altitudini relative depăşesc uneori 170-200 m, frecvenţa şi
dezvoltarea alunecărilor de teren, a celorlalte procese de versant constituie, de asemenea,
trăsături morfologice caracteristice. Climatul este de tip temperat continental. Caracteristice
sunt influenţele est europene, imprimate de predominarea maselor de aer rece în timpul iernii
şi a celor calde şi uscate în vară.
Vegetaţia şi solurile întrunesc caractere care derivă de la descreşterea altitudinală a
reliefului dinspre unitatea de orogen, către exterior şi la unele interferenţe ale elementelor
central şi est europene cu diferenţieri locale, în funcţie de condiţiile climatice şi cele
geomorfologice.
Geologia teritoriului - în alcătuirea geologică de ansamblu se distinge prezenţa
Platformei Moldoveneşti al cărui soclu este constituit din formaţiuni cristaline de vârstă
precambrian, înscriindu-se între primele uscaturi ale pământului Europei.
Relieful - a început să se schiţeze încă din sarmaţian, pe măsură ce apele mărilor care îl
acopereau se retrăgeau spre actualul bazin al Mării Negre, depunând cantităţi imense de
aluviuni grosiere, fluvio – deltaice. Ridicările tectonice ulterioare au contribuit la înălţarea
acestei zone şi la retragerea treptată spre S-E a liniilor de ţărm. În consecinţă, tăpşanele
piemontane de acumulare aluvio-preluvială au intrat într-o fază sculpturală – descendentă,
fiind fragmentate, erodate şi transformate într-un relief de coline şi dealuri. Din punct de
vedere practic (agricultură, aşezări, căi de comunicaţie etc.) relieful înglobează câmpuri
interfluviale întinse, lunci şi terase.
În legătură cu distribuţia şi altitudinea teraselor, se remarcă paralelismul evident dintre
terase şi profilul longitudinal al albiei, înălţimi absolut diferite ale teraselor şi ierarhizarea lor,
prezenţa unor „grupuri aluvionare” în zonele de confluenţă Moldova-Siret.
Solurile - Principala trăsătură a învelişului de sol a zonei o constituie structura sa
zonal-etajată, condiţionată de etajarea reliefului, climei şi vegetaţiei, principalii factori
pedogenetici. Se disting două zone mari sau etaje de sol. În partea mai înaltă, corespunzătoare
zonei forestiere, se întâlnesc soluri din clasa cambisoluri şi luvisoluri, iar în partea mai joasă
(zona de silvostepă), sunt soluri din clasa cernisolurilor (cernoziomuri, faeoziomuri cu
subtipurile tipic, cambic, gleic, aluvic, pelic). Limita dintre cele două zone este sinuoasă,

38
datorită numeroaselor interpătrunderi şi dificil a fi precizată în detaliu, datorită prezenţei
solurilor cu caractere de tranziţie.
Câmpurile experimentale sunt amplasate pe terasa I a Siretului şi în Lunca Siretului.
Vegetaţia. Apare reprezentată ca o consecinţă a climatului şi a etajării descendente a
reliefului. În zonele mai înalte s-a instalat o vegetaţie caracteristică zonei forestiere, subetajul
gorun – stejar. În mod obişnuit, cele două esenţe se subetajează. Însoţitorii obişnuiţi ai celor
două specii sunt: carpenul (Carpinus betulus) teiul pucios (Tilia petraea), arţarul (Acer
platanoides), teiul argintiu (Tilia tomentosa) ş.a.
Arbuştii şi flora ierboasă au o slabă dezvoltare în aceste păduri umbroase. Sunt
prezenţi dârmozul (Viburum lantane), clocotişul (Staphylea pinnata), cornul (Cornus mas),
socul (Sambucus nigra). Pajiştile, în totalitate secundare, sunt dominate de iarba câmpului
(Agrostis tenuis), pieptănariţă (Cynosurus cristatus), ovăscior (Arrhenatherum elatius), păiuş
(Festuca pratensis), timoftică (Phleum pratensis), care formează asociaţii productive.
În zonele mai joase, vegetaţia este cea caracteristică silvostepei. Peisajul natural al
silvostepei a suferit puternice transformări antropozoogene, peste 80% din teritoriul ei
devenind terenuri arabile, iar pâlcurile de pădure şi pajiştile care se mai păstrează sunt intens
modificate sub aspectul vegetaţiei spontane.
Vegetaţia lemnoasă se aseamănă cu cea descrisă anterior şi este formată de regulă din
şleauri cu gorun şi stejar. Îşi fac apariţia şi unele esenţe termofile ca stejarul pufos (Quercus
pubescens), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), care formează arborete pure sau
participă la formarea arboretelor.
Specificul formaţiunilor vegetale naturale ale luncilor este determinat de prezenţa
solurilor aluviale şi lăcoviştilor inundate periodic şi cu exces temporar de umiditate, de
aportul freatic, umiditatea relativă mai ridicată a aerului, frecvenţa mai mare a fenomenelor
hidrometeorice.
Vegetaţia lemnoasă este alcătuită mai ales din esenţe slabe, ce se grupează mai mult
sub formă de zăvoaie (sălcişuri, răchitişuri, plopişuri şi aninişuri) şi esenţe tari grupate în
stejărete, alunete, frăsinete ori şleauri ale acestora cu carpen sau tei.
În jurul mlaştinilor şi bălţilor, de regulă, vegetaţia palustră se dispune în zone
concentrice, în funcţie de adâncimea şi umiditatea ochiului de apă cu vegetaţia hidrofilă,
notantă şi submersă, îi urmează spre periferie o centură de stuf cu papură, pipirig şi o centură
de rogozuri. Pe lângă unele mlaştini, apar şi pâlcuri de sălcişuri şi răchitişuri.

39
 Apele. Apele din zonă aparţin bazinului
hidrografic Siret şi au un regim de tip
pericarpatic estic, caracterizat printr-o scurgere
foarte variată în timpul anului. Viiturile au
geneză pluvială în 90% din cazuri.
Sursa principală de alimentare a
unităţilor acvatice o constituie precipitaţiile. Cel
mai important consumator îl reprezintă
evapotranspiraţia. Principalele cursuri de apă sunt Siret, Moldova şi Valea Neagră.

5.2. Material și metodă de cercetare

Cercetările au fost efectuate în anul 2018, în câmpul experimental al S.C.D.A.
Secuieni, pe un tip de sol faeoziom cambic tipic.
5.2.1. Descrierea faeoziomului (cernoziom) cambic de la Secuieni. Principala trăsătură
a învelişului de sol a zonei o constituie structura sa zonal-etajată, condiţionată de etajarea
reliefului, climei şi vegetaţiei, principalii factori pedogenetici. Se disting două mari zone sau
etaje de sol: zona (etajul) solurilor argilo-iluviale corespunzătoare zonei forestiere din partea
mai înaltă şi zona (etajul) solurilor molice (cernoziomice), corespunzătoare silvostepei
sarmato-pontice din părţile mai joase. Limita dintre cele două zone este sinuoasă datorită
numeroaselor interpătrunderi şi dificil a fi precizată în detaliu, datorită prezenţei solurilor cu
caractere de tranziţie (Puiu și colab.,1983)
Apa freatică este la adâncime mai mare de 15 m şi nu influenţează profilul solului pe
care s-au amplasat experienţele.
Subtipul de sol faeoziom cambic cunoscut şi sub denumirea de cernoziom levigat se
defineşte printr-un orizont „Am” de culoare închisă şi un orizont „Bv” având cel puţin în
partea superioară culori de orizont molic cu crome mai mici de 3,5 în stare umedă.
Câmpurile experimentale sunt amplasate pe terasa a II - a a Siretului şi în Lunca
Siretului. Pe terasa a II - a, tipurile predominante de sol sunt: cernoziomul cambic tipic
(CCPT) şi brun eumezobazic molic (BM-mo). Gradul de saturaţie în baze este cuprins între
84-91%, iar alte caracteristici variază după cum urmează : densitatea aparentă 1,26-1,33 t/mc,
porozitatea totala 50-52%, coeficientul de ofilire 11,5-12,1%, capacitatea pentru apă în câmp
25,5-26% şi conductivitatea hidraulică 50-20 mm/h (Lupu Cornelia, 2002, 2007, 2012).
Faeoziomul cambic tipic de la Secuieni, este caracterizat ca un sol:
- bine aprovizionat cu fosfor mobil (P2O5 - 39 ppm);

40
 - moderat aprovizionat în azot, indicele de azot al solului fiind 2,1;
- bine aprovizionat în potasiu mobil (K2O - 161 ppm)
- slab acid, cu valorile pH-ului (în suspensie apoasă) de 6,29;
- slab fertil, având conţinutul în humus 2,3 %.

5.2.1.1 Procese pedogenetice. Procesele de formare a cernoziomurilor cambice sunt:

bioacumularea şi argilizarea.
Bioacumularea este favorizată de abundenţa precipitaţiilor, plusuri de apă din crovuri şi
de prezenţa cationilor de Ca2+ care conferă stabilitate fracţiunilor humice.
Argilizarea constă în alterarea mineralelor primare după îndepărtarea CaCO3 şi formarea
hidroxizilor şi oxizilor de fier care imprimă orizontului o culoare cu tentă mai roşiatică.
În Lunca Siretului (figura 5.1.) se întâlnesc soluri de tip aluvial.

Figura 5.1. Lunca Siretului

5.2.1.2. Alcătuirea şi descrierea morfologică a profilului. Profilul de sol prezintă

următoarea alcătuire: Am-Bv-Cca.
Orizontul Am – Orizont A molic (40-55 cm) are o culoare brună închisă până la negru în
stare umedă, textură mijlocie sau mijlociu fină, structură glomerulară şi frecvente neoformaţii
biogene (coprolite, cervotocine, crotovine).
Orizontul Bv – Orizont B cambic (30-60 cm) are culoare închisă în partea superioară
urmată de culoarea brun gălbuie, textură mijlocie sau mijlociu – fină, structură columnoidă,
prismatică şi frecvente neoformaţii biogene.

41
 Orizontul Cca – Orizont de acumulare a carbonaţilor alcalino-pământoşi are culoare mai
deschisă datorită acumulării de CaCO3 sub formă de pete şi concreţiuni (face efervescenţă
puternică cu HCl 1:3); nu este structurat.
6.2.1.3. Proprietăţile solului. Cernoziomurile cambice au textură mijlocie sau mijlociu-
fină şi mai rar sunt nisipoase sau argiloase. Structura este gromerulară bine dezvoltată
conferind acestui sol o permiabilitate bună pentru apă şi aer şi totodată valori medii ale
indicilor hidrofizici (capacitate de apă în câmp şi capacitate de apă utilă). Humusul (3-5% în
sol) este de bună calitate de tip „mull calcic”, gradul de saturaţie în baze depăşeşte 85%,
reacţia solului este slab acidă sau neutră, valorile pH-ului fiind cuprinse între 6 si 7 (Blaga și
colab., 2008).
Metodă de cercetare. În scopul identificării influenței fertilizării asupra poluării
solului, în anul 2018 s-au efectuat analize chimice pentru probele de sol recoltate din câmpul
experimental organizat în cadrul SCDA Secuieni.

Probele de sol, în număr de 42, au fost recoltate pe două adâncimi 0-20 cm și 20-40 cm
variantele de fertilizare analizate fiind: 1 – nefertilizat; 2 –P50; 3 – N40P40K40, 4 – N50P40K40, 5
– N75P80K80, 6 – N100P80K80 și 7 – N150P80K80.

Probele de sol au fost condiţionate şi analizate din punct de vedere chimic. Determinările
efectuate la probele de sol au vizat:

• Reacția solului (pH);

• Conținutul de carbon organic (Corg);

• Conținutul de azot (Nkjeldahl)

• Conținutul de fosfor accesibil (PAL);

• Conținutul de potasiu accesibil (KAL);

• Conținuturile de microelemente în forme accesibile plantelor (Cu, Zn, Mn, Ni și Fe)

În contextul dezvoltării unei agriculturi durabile, protecţia solului, menţinerea şi realizarea

unui mediu optim de creştere şi dezvoltare a plantelor cultivate trebuie să se bazeze şi pe
influenței diferitelor verigi tehnologice aplicate asupra indicatorilor de fertilitate a solurilor.
Principalii factori ai fertilităţii solului se referă pe lângă caracteristicile fizice (aeraţie,
rezistenţă mecanică, permeabilitate, accesibilitate a apei - acestea depinzând la rândul lor de:
compoziţia granulometrică şi originea mineralogică a argilei, stabilitatea agregatelor
structurale, de starea de aşezare şi umiditate, activitatea biologică) și la caracteristicile

42
chimice ale solului (pH, conținut de elemente nutritive – carbon organic, azot, fosfor și
potasiu, conținut de microelemente esențiale dezvoltării plantelor).

Pentru aprecierea stării de fertilitate a solurilor din câmpurile experimentale organizate la

Secuieni s-au utilizat următoarele însuşiri chimice:

• Reacția solului – determinată prin metodă potențiometrică în suspensie apoasă, raport

sol:apă – 1:2,5;

• Conținutul de carbon organic – determinat prin metoda Walkley Black în modificarea

Gogoașă – conținutul de carbon organic este calculat după cantitatea de oxigen din anhidrida
cromică consumat pentru oxidarea lui; excesul de anhidridă cromică se titrează cu o soluție de
sare Mohr 0,2n în prezența unui indicator de oxido-reducere.

• Conținutul de Nkjeldahl – determinat prin metoda Kjeldahl – mineralizare prin

fierberea probei cu acid sulfuric concentrat în prezență de catalizatori, urmată de distilare în
mediu alcalin cu absorbția amoniacului eliberat într-o soluție de acid boric și titrare cu acid
sulfuric.

• Conținutul de fosfor accesibil plantelor – determinarea fosforului extractibil în soluție

acetat lactat de amoniu după metoda Egner-Riehm Domingo și determinarea anionului fosfat
extras prin spectrometrie UV-Vis sub formă de albastru de molibden.;

• Conținutul de potasiu accesibil plantelor – determinarea potasiului extractibil în

soluție acetat lactat de amoniu după metoda Egner-Riehm Domingo și determinarea ionului
K+ extras, prin spectrometrie de emise atomică în flacără (flamfotometrie);

• Conținuturi de microelemente (Cu, Z, Mn, Ni, Fe), in forme accesibile plantelor –

determinare prin spectrometrie de absorbție atomică în flacără în extracte de sol obținute în
soluție tamponata DTPA – CaCl2-TEA (pH 7,3).

43
 CAPITOLUL 6
MONITORING EFECTUAT ASUPRA STARII DE CALITATE A
SOLULUI DE LA S.C.D.A. SECUIENI

Pentru a obține datelor necesare stabilirii principalelor cauze care generează fenomenele
de poluare ale solului, precum și fundamentarea măsurilor de prevenire, recuperare și/sau
ameliorare, în câmpul de cercetare de la S.C.D.A. Secuieni, în anul 2018, s-a inițiat sistemul
de monitoring a stării de calitate a solului.
Acest lucru s-a efectuat, în special, pentru inspectarea fertilității solului și evoluția
acesteia în funcție de aplicarea unor doze de îngrășăminte care conțin macroelementele NPK.
Aceste studii sunt extrem de importante având în vedere faptul că cercetările efectuate
până în prezent indică o scădere a rezervelor de humus și a elementelor nutritive din sol.

6.1. Etape premergătoare efectuate înainte de aplicarea tehnicilor de depoluare

Pentru a trece efectiv la acțiuni de depoluare este obligatoriu să se parcurgă minim 3
etape prin care se analizează solul luat în studiu, și anume:
I. Diagnosticul poluării solului, care are ca și faze:
• Faza de documentare;
• Studiu de teren, care include:
o Măsuratori directe pe sol;
o Analiza de laborator;
II. Evaluarea riscului, cu fazele :
• Analiza sursei de pericol și a vectorului de transfer a țintei poluării;
• Compararea rezultatelor cu normele de calitate impuse prin legislație ;
III. Alegerea unei filiere adecvate de depoluare, cu fazele :
• Criterii tehnice;
• Criterii economice.

I. Diagnosticul poluării - a constat în analizarea caracteristicilor solului de la S.C.D.A.

Secuieni. Investigațiile s-au axat pe sol și subsol, climă, vegetație etc. Scopul acestor
invetigații a fost acela de a localiza și evidenția concentrațiile poluanților din sol. Diagnosticul

44
s-a efectuat în două etape și anume : în faza I s-a efectuat un studiu de documentare pentru a
strânge toate informațiile existente legate de poluarea solului de la Secuieni, iar în faza a II-a
s-a efectuat studiul de teren și identificarea poluanților, fertilității solului.
Mai întâi s-au efectuat măsurători directe pe sol, ulterior efectuându-se analizele de
laborator specifice.

6.2. Rezultate obținute în urma analizării solului din câmpul experimental al

S.C.D.A. Secuieni
Modificările produse în reacţia solului ca urmare a aplicării diferitelor tipuri de
fertilizare sunt prezentate în Tabelul 1. Valorile medii pH ale probelor recoltate din câmpul
experimental de la Secuieni au variat între 5,61 (în varianta constând în fertilizare minerală cu
N150P80K80 şi 6,11 (nefertilizat mineral).

Tabelul 6.1. Efecte ale fertilizării minerale asupra reacției solului

(Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media
R1 R2 R3
Nefertilizat 6,02 6,17 6,14 6,11
N50 5,83 5,90 5,66 5,80
N40P 40K40 5,84 6,04 5,99 5,96
N50P 40K40 6,18 5,71 6,01 5,97
N75P 80K80 5,95 5,75 5,88 5,86
N100P 80K80 5,79 5,71 6,00 5,83
N150P 80K80 5,65 5,62 5,55 5,61

În condiţii de nefertilizare indiferent de tipul de rotaţie a culturilor reacţia solului se află

în clasa slab acidă cu valori variind între 5,92 şi 6,14. Aplicarea fertilizantului mineral nu a
condus la scăderi accentuate ale valorilor pH în parcelele fertilizate.
Conţinutul total de azot nu s-a modificat sub influenţa fertilizării indiferent de tipul de
fertilizant aplicat (Tabelul 2). Din punct de vedere al conţinutului de azot acest sol se
încadrează în clasa de conţinut mic cu valori care au variat între 0,134% și 0,145 %. Prin
aplicarea fertilizării minerale nu se reuşeşte suplimentarea rezervei de azot astfel încât să se
treacă într-o altă clasă de conţinut.

45
 Tabelul 2. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de azot (%)
din sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (%)
R1 R2 R3
Nefertilizat 0,147 0,127 0,128 0,134
N50 0,140 0,136 0,140 0,139
N40P 40K40 0,148 0,153 0,133 0,145
N50P 40K40 0,140 0,145 0,134 0,140
N75P 80K80 0,138 0,168 0,129 0,145
N100P80K80 0,115 0,150 0,156 0,140
N150P80K80 0,149 0,149 0,135 0,144

Efectele fertilizării asupra conţinutului de carbon organic din solul de la Secuieni sunt
prezentate în Tabelul 3. Valorile medii ale conţinutului de carbon organic din probele de sol
analizate au variat între 2,69 şi 2,93%. Se remarcă faptul că aplicarea fertlizării minerale nu a
produs modificări ale conținutului de carbon organic din sol indiferent de densitatea plantelor.

Tabelul 3. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de carbon organic (%)
din sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (%)
R1 R2 R3
Nefertilizat 3,51 2,60 2,67 2,93
N50 2,98 2,60 2,92 2,83
N40P 40K40 2,89 2,82 2,78 2,83
N50P 40K40 2,81 2,66 2,83 2,77
N75P 80K80 2,61 2,73 2,87 2,74
N100P80K80 2,55 2,68 2,83 2,69
N150P80K80 2,74 2,63 2,84 2,74

Valorile medii ale conţinuturilor de fosfor accesibil determinate în probele de sol

analizate au variat între 62 mg/kg şi 75 mg/kg. Din punct de vedere a conţinutului de fosfor
accesibil acest sol se încadrează în clasa de conţinut mare spre foarte mare iar prin aplicarea
fertilizării minerale nu s-au produs modificări semnificative (Tabelul 4).

46
 Tabelul 4. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de fosfor accesibil (mg/kg) din
sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 69 73 58 67
N50 59 68 59 62
N40P 40K40 79 71 74 75
N50P 40K40 88 61 71 73
N75P 80K80 75 67 67 70
N100P80K80 73 72 76 74
N150P80K80 68 72 71 70

Modificările valorilor medii ale conţinutului de potasiu accesibil din solul de la Secuieni
sunt prezentate în Tabelul 5. Se observă că aceste valori au variat între 181 şi 221mg/kg. Cea
mai mare valoare (221 mg/kg) a fost stabilită pentru probele recoltate din parcelele fertilizate
cu N150P80K80.

Tabelul 5. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de potasiu accesibil (mg/kg)
din sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 176 186 195 186
N50 180 176 188 181
N40P 40K40 208 214 174 199
N50P 40K40 216 206 180 201
N75P 80K80 196 222 202 207
N100P80K80 196 200 210 202
N150P80K80 226 218 219 221

În general, conţinutul total de cupru din solurile din România variază între 3,4 şi 42
mg/kg. Majoritatea solurilor se caracterizează însă prin conţinuturi situate în intrevalul 20 –
30 mg/kg. Domeniul larg de variaţie al conţinutului total de cupru din soluri este sociat cu
diferenţieri mari între soluri sub raportul conţinutului de argilă şi de materie organică, factori
determinanţi în variabilitatea cuprului total. Deoarece deficiența de cupru este frecvent

47
asociată cu condițiile de accesibilitate redusă, la diagnosticarea probabilității de manifestare a
acestui fenomen se utilizează pe scară largă determinarea conținuturiloe de Cu accesibil,
solubil în diferiți extractanți.
Conţinutul de cupru accesibil din probele de sol recoltate din câmpul experimental de la
Secuieni nu s-a modificat substanţial ca urmare a aplicării diferitelor tipuri de fertilizanţi iar
valorile au variat între 1,81 mg/kg și 2,19 mg/kg (Tabelul 6).

Tabelul 6. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de cupru accesibil (mg/kg) din
sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 1,69 2,02 1,72 1,81
N50 1,72 2,02 1,83 1,86
N40P 40K40 1,87 2,15 2,10 2,04
N50P 40K40 2,37 2,19 2,00 2,19
N75P 80K80 2,04 2,18 2,28 2,17
N100P80K80 1,86 2,13 2,04 2,01
N150P80K80 1,92 2,01 1,99 1,97

Tabelul 7. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de zinc accesibil (mg/kg) din sol
(0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 0,62 0,64 0,64 0,63
N50 0,98 0,91 0,95 0,95
N40P 40K40 0,78 0,80 0,78 0,79
N50P 40K40 0,94 0,84 0,89 0,89
N75P 80K80 0,89 0,83 0,78 0,83
N100P80K80 0,77 0,77 0,88 0,81
N150P80K80 0,68 0,88 0,98 0,85

Valorile conţinutului de zinc total din orizontul superior al principalelor tipuri de sol cu
folosinţă agricolă din ţara noastră variază între 11 şi 97 mg/kg. Valorile cele mai frecvente se

48
situează între 40 şi 70 mg/kg ele caracterizând de regulă solurile formate pe loess, depozite
loessoide şi luturi (Băjescu şi Chiriac, 1984).
Valorile medii ale conținutului de zinc accesibil din stratul 0-20 cm al solului din
câmpul experimental Secuieni au variat între 0,63 mg/kg și 0,95 mg/kg. Conform datelor din
literatură, la acest nivel de zinc accesibil în sol se instalează deficiența de zinc la porumb
(Băjescu și Chiriac, 1984). Fertilizarea minerală cu macroelemente n-au contribuit la
modificarea valorilor medii ale conținutului de zinc accesibil din sol (Tabel 7).
Valorile medii ale conţinutului de mangan accesibil determinate pentru probele de sol
recoltate din câmpul experimental de la Secuieni au variat între 31 şi 45 mg/kg înscriindu-se
în clasa de conţinut normal. Se consideră că la porumb se pot instala fenomenele de carență
de mangan la valori mai mici de 1 mg/kg Mn extractabil în DTPA în sol (Tabel 8).

Tabelul 8. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de mangan accesibil (mg/kg) din
sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 35 26 39 33
N50 32 38 36 35
N40P 40K40 32 28 34 31
N50P 40K40 33 35 32 33
N75P 80K80 45 36 37 39
N100P80K80 37 43 40 40
N150P80K80 43 50 43 45

Valorile medii ale conținutului de nichel accesibil din sol au variat între 2,32 mg/kg și
2,52 mg/kg fără modificări semnificative datorate verigilor tehnologice testate (Tabel 9).
Din punct de vedere al abundenței în sol, fierul face parte din categoria
macroelementelor, conținutul total fiind cuprins, în medie, între 1,5 și 3% în luvisoluri
(luvosoluri) și între 4 și 5% în cernoziomuri. Având în vedere cantitatea de fier solubilizată în
soluția solului precum și cantitatea de fier absobită în plantă dar și funcțiile sale în procesul
nutritional al plantei, fierul este considerat microelement (Lacătușu, 2016).

49
 Tabelul 9. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de nichel accesibil (mg/kg) din
sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 2,50 2,15 2,32 2,32
N50 2,18 2,47 2,30 2,32
N40P 40K40 2,21 2,17 2,87 2,42
N50P 40K40 2,95 2,32 2,29 2,52
N75P 80K80 2,49 2,31 2,52 2,44
N100P80K80 2,33 2,58 2,34 2,42
N150P80K80 2,26 2,35 2,45 2,35

În cazul probelor de sol recoltate din câmpul experimental Secuieni, valorile medii ale
conținutului de fier accesibil au variat între 38 mg/kg și 46 mg/kg (Tabel 10).

Tabelul 10. Efecte ale fertilizării minerale asupra conținutului de fier accesibil (mg/kg) din
sol (0 - 20cm) (Câmp experimental SCDA Secuieni, 2018)

Repetiţii
Varianta Media (mg/kg)
R1 R2 R3
Nefertilizat 34 43 36 38
N50 38 44 40 41
N40P 40K40 46 46 45 46
N50P 40K40 39 39 43 40
N75P 80K80 41 37 38 39
N100P80K80 31 47 43 40
N150P80K80 42 44 45 44

Semnificațiile statistice ale Testului Fisher obținute prin prelucrarea statistică a datelor
experimentale (metoda analizei de varianță) aplicate în scopul evidențierii modificărilor
produse de fertilizarea aplicată asupra indicatorilor de calitate a solului sunt prezentate în mod
sintetic în Tabelul 11.

50
Tabelul 11. Semnificaţii statistice ale testului Fisher, obţinute prin utilizarea metodei analizei
de varianţă, pentru evidenţierea modificărilor produse de aplicarea fertilizării minerale asupra
unor caracteristici ale solului din câmpul experimental Secuieni, 2018

Semnificaţii statistice ale

Caracteristica materialului de sol
testului Fisher
Valoarea pH *
Conţinutul de carbon organic NS
Conţinutul total de azot NS
Conţinutul de fosfor mobil NS
Conţinutul de potasiu mobil **

Conţinutul de Cu în sol – forma extractibilă în DTPA **

Conţinutul de Zn în sol – forma extractibilă în DTPA

**

Conţinutul de Mn în sol – forma extractibilă în DTPA **

Conţinutul de Ni în sol – forma extractibilă în DTPA NS

Conţinutul de Fe în sol – forma extractibilă în DTPA NS

NS Nesemnificativ ( p > 0,05 )

* Semnificativ ( 0,01 < p ≤ 0,05 )
** Distinct semnificativ ( 0,001 < p ≤ 0,01 )

Se remarcă faptul că aplicarea fertilizării minerale a condus la scăderea statistic

semnificativă a valorilor pH ale solului. În cazul conținutului de azot din sol și de fosfor
accesibil deși au fost aplicate diferite doze de N și P sub forma unor fertilizanți minerali nu s-
au produs modificări asigurate statistic. Conținutul de potasiu accesbil din sol a crescut
distinct semnificativ sub influența fertilizării minerale.
Întrucât mobilitatea microelementelor în sol este guvernată de reacția solului, ușoara
acidifiere a solului sub influneța fertilizării minerale a condus la modificări ale conținuturilor
de Cu, Mn și Zn accesibil din sol. Astfel valorile conținuturilor de cupru, mangan și zinc s-au
modificat distinct semnificativ sub influența fertilizării minerale (Tabel 11).
Concentraţiile în plante reprezintă de asemenea un criteriu cert de diagnosticare a
carențelor nutriționale. Analiza probelor de plantă poate oferi informaţii importante privind
gradul de aprovizionare cu macronutrienţi dar şi cu microelemente.

51
 II. Evaluarea riscului. Deși, în urma rezultatelor obținute în anul 2018 la S.C.D.A.
Secuieni, nu s-a observat o modificare mare a compoziției solului în funcție de doza de
îngrășământ, se impune evaluarea riscului de poluare a solului, având în vedere că aplicarea
acestor doze se va face repetitiv de la an la an. Această evaluare a riscului presupune calculul
probabilității pentru solul experimentat de a primi o anume doză de poluant sau de a fi în
contact cu el.

III. Alegerea unei filiere adecvate de depoluare

Având în vedere faptul că aplicarea dozelor de îngrășământ experimentate se va face
repetitiv an de an, atunci când analizele de sol vor impune acest lucru se va lua decizia
depoluării acest sol. În acel moment se va pune problema alegerii celei mai adecvate filiere de
depoluare. Înainte de a trece la alegerea propriu-zisă a unei filiere de depoluare trebuie fixate
exact obiectivele depoluării. Este necesar să se gasească o soluție acceptabilă între nivelul de
depoluare solicitat, calitatea vietți populatței, echilibrul ecosistemelor locale și
disponibilitațile tehnico - financiare.

6.3. Concluzii și recomandări

Cercetările efectuate în cadrul prezentului proiect de diplomă și rezultatele obținute

permit evidențierea următoarelor concluzii generale:
1. Prin consultarea unei bogate literaturi de specialitate s-a realizat stadiul actual al
cunoștințelor privind influența îngrășămintelor minerale utilizate în agricultură asupra
proprietăților fizice, chimice și biologice ale solurilor și implicațiile ecologice.
2. Plecând de la constatarea conform căreia aplicarea îndelungată și sistematică a
îngrășămintelor chimice determină modificări importante asupra unor indici agrochimici ai
solului, în prezenta cercetare am urmărit modificările fertilității solului de la S.C.D.A.
Secuieni, în urma aplicării unor îngrășăminte chimice.
3. Ca metode de cercetare pentru realizarea obiectivelor stabilite s-au adoptat: metoda
documentării bibliografice, metoda observațiilor directe și a măsurătorilor și metoda
experimentației. Rezultatele analizelor chimice au fost prelucrate statistic și interpretate după
metoda testului Fisher.
4. Cercetările s-au realizat la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Secuieni,
care se află în partea de S-E a judeţului Neamţ, fiind situată pe coordonatele geografice de
26051´00” longitudine estică şi 46051´15” latitudine nordică. Din punct de vedere

52
agroecosistemic, teritoriul aparţine Podişului Central Moldovenesc. Zona pe care o deserveşte
Staţiunea prin aplicabilitatea rezultatelor experimentale, corespunde în cea mai mare parte, cu
teritoriul administrativ al judeţelor Neamţ, Bacău şi partea de nord a judeţului Vrancea, care
fac parte din marea zonă a dealurilor şi podişurilor din faţa Carpaţilor, purtând amprenta unor
evoluţii îndelungate şi complexe a condiţiilor variate în care s-au manifestat factorii
geografici şi a dinamicii actuale a acestora.
5. Planul aplicării dozelor de îngrășăminte a fost bine stabilit, plecându-se de la o
variantă nefertilizată și ajungându-se până la 150 kg s.a. N/ha.
6. Rezultatele obținute în urma analizării probelor de sol prelevate, au indicat faptul că:
- fertilizarea minerală a condus la scăderea statistic semnificativă a valorilor pH ale
solului;
- conținutul în azot și în fosfor accesibil din sol, nu a fost modificat semnificativ, deși au
fost aplicate diferite doze de N și P sub forma unor fertilizanți minerali;
- conținutul de potasiu accesbil din sol a crescut distinct semnificativ sub influența
fertilizării minerale;
- influența fertilizării minerale a condus la modificări ale conținuturilor de Cu, Mn și Zn
accesibil din sol, acestea fiind modificate distinct semnificativ;
Această cercetare necesită urmărită și în anii următori în vederea stabilirii evoluției
stării de sănătate a solului sub influența aplicării dozelor de îngrășăminte chimice.

53
 BIBILOGRAFIE

1. Băjescu, I., Chiriac, A., Distribuţia microelementelor în solurile din România,

implicaţii în agricultură, Ed. Ceres, Bucureşti, 219, 1984
2. Lăcătușu, R., Agrochimia, Ed. Terra Nostra, Iași, 440, 2016
3. Damian, I., Împăduriri, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978;
4. Dejeu, L., Petrescu, C., Chira, A., Hortiviticultura şi protecţia mediului, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
5. Directiva nr. 91/676/CEE privind protecția împotriva poluării cauzate de nitrații
proveniți din surse agricole
6. Kiss, S., Ştefanic, G., Paşca, D., Drăgan-Bularda, M., Zborovschi, E., Crişan R.,
Enzimologia mediului înconjurător, Editura Ceres, Bucureşti, 1991
7. Hotărâre de Guvern nr. 1408/23.11.2007 privind modalitățile de investigare şi
evaluare a poluării solului şi subsolului
8. Hotărârea de Guvern nr. 1403/26.11.2007 privind refacerea zonelor în care solul,
subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate
9. Lasat, M.M., Pence, N.S., Garvin, D.F., Ebbs, S.D., Kochian, L.V., Molecular
physiology of zinc transport in the Zn hyperaccumulator Thlaspi caerulescens. J.
Exp Bot, 51: 71 – 79, 2000
10. Lasat, M.M., The use of plants for the removal of toxic metals from contaminated
soils: 2002011154, U. S. environmental agency, 2002
Legea nr. 85/18.03.2003 (Art. 51 - Art.53) – privind închiderea minelor
11. Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor funciare, republicată în anul 2009.
12. Legea nr. 265/29.06.2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr.195 a procedurii de emitere a autorizatiei integrate de mediu
13. Liu, J., Chen, Y., Wang, J., Qi, J., Wang, C., Lippold, H., Lippmann-Pipke, J.,
Factor analysis and sequential extraction unveil geochemical processes relevant for
trace metal distributions in fluvial sediments of a pyrite mining area, China.
Carbonates Evaporites, 25: 51 – 63, 2010
14. Marcu, Olimpia, Dieter, S., Entomologie forestieră, Editura Ceres, București, 1995

54
15. Matsumura, F., Degradation of pesticides in the environment by microorganisms
and sunlight, In Matsumura F., Krishna Murti CR, (eds), Biodegradation of
pesticides, New York, 1988
16. Neagoe, A., Iordache, V., Farcaşanu, I. Remedierea zonelor poluate (The
remediation of polluted areas), Editura Universităţii Bucureşti, (in Romanian),
2011
17. Ona, L.F., Alberto, A.P., Prudente, J.A., Sigua, G.C., Levels of lead in urban soils
from selected cities in the rice-based region of the Philippines. Env Sci Pollut Res,
13(3) 177 – 183, 2006
18. Oprea, C.V., Calancea, L., Complexele bioenergetice ale solului şi capacitatea sa
de producţie, Editura Facla, Timişoara, 1985
19. Ordinul nr. 242/197 din 26 martie 2005 pentru aprobarea organizării Sistemului
Național de monitoring integrat al solului
20. Ordinul nr. 344/2004 – protecția mediului şi în special a solurilor, când se
utilizează nămoluri de la stațiile de epurare în agricultură
21. Ordonanța de urgență nr. 68 - 28/06/2007 privind răspunderea de mediu cu referire
la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului.
22. Paul E.A., Perspective in soil microbiology, ecology and biochemistry, In: Paul
E.A. (ed.): Soil Microbiology, Ecology and Biochemistry, Vol. 3. Academic Press
and Elsevier Inc., Burlington: 3-24, 2007
23. Paulette Laura, Pedologie – Studiul solului în teren şi laborator, Ed. Todesco, Cluj-
Napoca, 2007
24. Paz-Alberto, A.M., Sigua, G.C., Baui, B.G., Prudente, J.A., Phytoextraction of
Lead-contaminated Soil Using Vetivergrass (Vetiveria zizanioides L.), Cogongrass
(Imperata cylindrica L.) and Carabaograss (Paspalum conjugatum L.). Env Sci
Pollut Res 14 (7):498–504, 2007
25. Pirkle, J.L., Kaufmann, R.B., Brody, D.J., Hickman, T., Gunter ,E.W., Paschal,
D.C., Exposure of the U.S. population to lead, 1991 – 1994. Emv Health Perspect
106, 745 – 750, 1998
26. Rusan, M., Ștefanic, G., Vițelariu, C., Fertilization effects on soil dehydrogenase
activity in a pasture from the Plateau of Suceava. Fourth Symp. Soil Biol., Cluj-
Napoca, 1982
27. Sigua, G.C., Current and future outlook of spoil and sludge materials in agriculture
28. and environment. J. Soils Sediments, 5(1):50 – 52, 2005

55
29. Sigua, G.C., Adjei, M.B., Rechcigl, J.E., Cumulative and residual effects of
repeated sewage sludge applications: Forege productivity and soil quality
implications in South Florida, USA Env Sci Pollut Res, 12(2):80 – 88, 2005
30. Sigua, G.C., Holtkamp, M.L., Coleman, S.W., Assesing the efficacy of dredged
materials from Lake Panasoffkee, Florida: Implication to environment and
agriculture, Part 1 – Soil and Environmental Quality Aspect. Env Sci Pollut Res,
11(5) 321 – 326, 2004a
31. Sigua, G.C., Holtkamp, M.L., Coleman, S.W., Assesing the efficacy of dredged
materials from Lake Panasoffkee, Florida: Implication to environment and
agriculture, Part 2 – Pasture Establishment and Florage Quality. Env Sci Pollut
Res, 11(6) 394 – 399, 2004b
32. Simon, M., Martin, F., Ortiz, I., Garcia, I., Fernandez, J., Fernandez, E.,
Dorronsoro, C., Aguilar, J., Soil pollution by oxidation of tailings from toxic spill
of pyrite mine, Sci.Total Environ, 279: 63 – 74, 2001
33. Stoian, L., O alternativă: Agricultura biologică, Hortus nr.4, 1996
34. Ștefanic, G., Eliade G., Chirnogeanu I., Researches concerning a biological index
of soil fertility, Fifth Symp. Soil Biol., Iași, 1984
35. Uyanoz, R., Cetin, U., Karaarslan, E., Effect of three fungicides on soil microbial
activity and nitrogen dynamics, Journal of Biological Sciences, Pakistan, 2005

56