Numele si prenumele:Balaj Sebastian

Anul III
Specializarea (program de studiu) Agricultura
Data 09.06.2021

Examen la .Agricultura ecologica

Subiectul 1. Principiile agriculturii ecologice.=1 pct.

Subiectul 2. Obiectivele agriculturii ecologice. .=1 pct.
Subiectul 3. Etapele parcurse de către un agricultor român care s-a hotărât să practice
agricultura ecologică.=1 pct.
Subiectul 4. Lucrările de pregătire a terenului terenului în legumicultura ecologică.=1 pct.
Subiectul 5. Combaterea dăunătorilor în pomicultura ecologicǎ. Combaterea bolilor în
pomicultura ecologicǎ= 3 puncte.
Subiectul 6. Combaterea integratǎ a buruienilor in viticulture ecologica. .=1 pct.
Subiectul 7. Efectul lunii asupra pomilor fructiferi şi al viţei-de-vie.=1 pct.

Raspuns:
Subiectul 1
Principiile agriculturii ecologice se sprijină pe cunoaşterea amănunţită a sistemelor
de producţie care valorifică la maximum resursele locale, cu reducerea la minimum a
riscurilor economice şi ecologice, integrând cunoştinţele tradiţionale cu progresul
ştiinţific din toate domeniile biologiei şi agronomiei. Aceste principii sunt: menţinerea
fertilităţii solului; protecţia mediului înconjurător; respectul pentru sănătatea
consumatorilor; viziunea globală asupra interacţiunilor din natură; ferma - o unitate, un
organism în echilibru. În centrul preocupărilor agriculturii ecologice se află solul,
considerat ca un mediu viu, complex, dar încă puţin cunoscut, care interacţionează
strâns cu plantele şi animalele care îl populează. Toate acţiunile vizate de agricultura
ecologică (lucrările solului, fertilizarea, alegerea produselor pentru combaterea bolilor şi
dăunătorilor etc.) au ca scop intensificarea activităţii microbiologice a solului,
menţinerea şi sporirea fertilităţii acestuia – condiţii indispensabile pentru păstrarea stării
de sănătate a plantelor. Legumicultura, pomicultura şi viticultura se caracterizează
printr-un grad ridicat de intensivizare, fapt pentru care menţinerea fertilităţii solului
devine o necesitate de primă urgenţă, pentru evitarea degradării acestui important
patrimoniu pe care îl constituie solul. Multe tehnici culturale aplicate în ultimele decenii
au avut consecinţe nedorite asupra mediului înconjurător, contribuind la eroziunea
solurilor, degradarea sistemelor ecologice, poluarea apelor freatice şi a recoltelor cu
pesticide şi nitraţi. Agricultura ecologică urmăreşte păstrarea nealterată a mediului, prin
folosirea îngrăşămintelor organice şi a celor minerale mai puţin solubile, a
composturilor, prin evitarea folosirii produselor care pot avea efecte dăunătoare.
Folosirea erbicidelor este interzisă, fiind permise numai produsele ce nu dăunează
plantelor, bazate pe săruri minerale simple (Cu, S, silicat de Na etc.) sau extracte de
plante (ex.: piretrul), precum şi aplicarea metodelor fizice (termice)
Subiectul 2
Principalele obiective ale agriculturii ecologice, aşa cum sunt precizate de către
Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică (IFOAM), sunt
următoarele:
- obţinerea produselor agricole cu valoare nutritivă ridicată, în cantităţi suficiente; -
aplicarea unor metode de lucru compatibile cu mediul înconjurător („după natură”), în
locul încercării de dominare a naturii;
- potenţarea şi cuprinderea ciclurilor biologice într-un sistem în care un rol important
revine microorganismelor, florei şi faunei solului;
- menţinerea şi ameliorarea durabilă a fertilităţii solului;
- utilizarea, cât mai mult posibil, a resurselor reînnoibile pe plan local;
- asigurarea unor condiţii de viaţă pentru toate speciile de animale, care să le permită
exteriorizarea comportamentului lor specific;
- evitarea oricăror forme de poluare ce pot rezulta din tehnicile agricole;
- menţinerea diversităţii genetice a sistemelor agrare, a mediului lor, inclusiv protejarea
plantelor şi animalelor sălbatice;
- asigurarea pentru producătorii agricoli a unor condiţii satisfăcătoare de viaţă, a unei
retribuţii corespunzătoare şi a unui mediu sănătos de lucru;
- să se ţină seama de impactul tehnicilor culturale asupra mediului înconjurător
Subiectul 3
Pentru a practica agricultura ecologică, un agricultor român trebuie sǎ parcurgǎ
urmǎtoarele etape:
- în primul rând, să se înscrie într-o asociaţie regională de agricultură ecologică.
Asociaţiile regionale se înfiinţează pe zone mari de cultură. Ele elaborează normativele
tehnologice privind cultivarea biologică a plantelor, creşterea biologică a animalelor şi
valorificarea producţiei, constituind, în fapt, filiale ale asociaţiei naţionale. Normativele
tehnologice se elaborează ţinând cont de Normativele-cadru întocmite de Comisia
Naţională pentru Normative şi Acreditare, de pe lângă Ministerul Agriculturii şi
Alimentaţiei. Asociaţia naţională concepe şi deţine jurisdicţia însemnului de marcă,
efectuează controlul şi certificarea (prin filiale), emite sancţiuni.
- să-şi însuşească cunoştinţele teoretice minime privind agricultura biologică, dat fiind
faptul că un bioagricultor trebuie să fie mult mai bine pregătit decât un agricultor
tradiţional. În acest scop, în afara cărţii de faţă se recomandă mai întâi consultarea
literaturii de specialitate în limba română, menţionată în bibliografia cărţii;
- să contacteze şi să se consulte cu specialiştii de la cea mai apropiată staţiune de
cercetări agricole;
-să viziteze întreprinderi agricole gospodărite biologic, cum este Centrul Demonstrativ
pentru Agricultură Durabilă Cincşor, judeţul Braşov;
- să participe la cursurile de iniţiere în agricultura biologică;
- să invite în întreprinderea sa şi să se consulte cu controlorii şi consultanţii Asociaţiei,
precum şi cu inspectorii-aprobatori ai Ministerului Agriculturii. Aceşti inspectori vor
avea sediul, probabil, la anumite inspectorate judeţene pentru controlul seminţelor şi
materialului săditor;
- sub îndrumarea consultanţilor şi controlorilor Asociaţiei, agricultorul ecolog va
întocmi o serie de documente obligatorii, cum ar fi:
- contractele cu asociaţia de agricultură ecologică, regională;
- jurnalul întreprinderii combinat cu registrul de control;
- planul de conversie a fermei. Cu bioagricultorul se încheie 3 contracte, etapizate în
timp după cum urmează:
- după un an de zile din momentul în care a devenit membru al Asociaţiei, conducătorul
întreprinderii încheie cu aceasta un contract pentru parcurgerea anului Zero;
- după anul zero se încheie cel de-al doilea contract, adicǎ contractul pentru perioada
propriu-zisă de conversie;
- cel de-al treilea contract este contractul pentru întreprinderile acreditate
Subiectul 4
În concepţia agriculturii ecologice, tradiţionala “arătură adâncă” şi de “întoarcere a
terenului”, în special în grădina de legume este o intervenţie distructivă pentru
stratificarea solului. Prin săpatul terenului sau arătura adâncă stratul arabil fertil cu toate
organismele vii împreună cu microorganismele aerobe este îngropat în adâncime, iar
stratul cel mai puţin fertil şi microorganismele anaerobe sunt aduse la suprafaţă. Astfel,
numărul organismelor vii din sol se reduce an de an, o parte din materia organică fiind
mineralizată, iar humusul şi fertilitatea solului scad ceea ce nu înseamnă că în solurile
prea grele arătura adâncă şi mobilizarea solului nu au un efect favorabil, deoarece
aerarea activează viaţa solului.
În cazul solurilor grele aceastã lucrare trebuie să se repete periodic, dar cu
introducerea de materie organică şi fără practicarea acoperirii solului la suprafaţă prin
mulcire şi îngrăşăminte verzi. În grădinile mici se recomandã mobilizarea terenului cu
furca de săpat renunţându-se la săpatul adânc cu cazmaua. Furca de sǎpat se înfige
vertical şi se înclină înainte şi înapoi lucrându-se astfel, în benzi de 10 cm lăţime.
Primăvară este important să se execute lucrarea terenului la momentul optim evitându-
se ca solul să fie excesiv de umed şi rece. În cazul suprafeţelor cultivate care permit
mecanizarea lucrărilor, epoca de lucru trebuie să fie aleasă cu multă atenţie. De
asemenea, este important ca în primăvară să se execute lucrarea terenului la momentul
optim, evitându-se ca solul să fie excesiv de umed şi rece.
În cazul suprafeţelor cultivate care permit mecanizarea lucrărilor, epoca de lucru
trebuie să fie aleasă cu multă atenţie. Foarte important este să se evite folosirea
maşinilor cu organe active care lucrează cu mare viteză, ca de exemplu freza cu lame
flexibile. În funcţie de textura terenului se folosesc, de preferinţă, maşini cu lame
unghiulare sau linguri, la o viteză joasă .
Subiectul 5
Insecticidele fungice, sunt produse biologice pe bază de ciuperci entomopatogene,
care provoacă îmbolnăviri grave la diferite specii de insecte. În prezent se
experimentează elaborarea unor tehnologii pentru combaterea directă a unor lepidoptere
prin mărirea dozelor de feromoni sau prin utilizarea unor compuşi cu acţiune
inhibatoare asupra feromonilor, numiţi antiferomoni. În ambele cazuri se produce o
“dezorientare” a masculilor şi astfel copulaţia nu mai are loc. Pentru combaterea directă
cu feromoni în doză mărită în România, s-au sintetizat până în prezent două substanţe: -
Combamol pentru Grapholita molesta; - Combafum pentru Grapholita funebrana.
Această metodă permite menţinerea populaţiei dăunătoare sub pragul economic de
dăunare (Teodorescu, Georgeta, 1993).
În Rusia, Germania, Cehia se foloseşte, de asemenea, pe scară largă, supravegherea
populaţiilor de Carpocapsa pomonella cu ajutorul capcanelor cu feromoni. Tehnica de
folosire a feromonilor.
Feromonii sunt produşi speciali ai glandelor exocrine ale insectelor; ele fac parte din
sistemul secretor şi diferă de alte glande exocrine, deoarece secreţia lor nu serveşte
direct insectei ce o produce, dar permite a semnala prezenţa sa indivizilor din aceeaşi
specie (Ferrari, M. şi colab., 1990). Feromonul funcţionează ca “mesager chimic”, în
comunicarea chimică dintre animale, realizând emisia şi recepţia de mesaje. În mod
normal, la captarea semnalului insecta receptoare răspunde astfel: - atragere (semnale
chimice ce atrag spre sursa ce i-a produs); - dispersie (semnale chimice ce îndepărtează
de sursa ce i-a produs – feromon de alarmă); - agresiune şi recunoaştere (semnale
chimice ce generează comportamentul agresiv sau permit recunoaşterea aparţinătorului
la specie); - sexual (semnale chimice ce permit apropierea şi încrucişarea). Feromonii
sexuali sunt produşi de femele care, ajunse la maturitatea sexuală, atrag masculii pentru
reproducere. În trecut era foarte costisitor de a extrage substanţele feromonale, dar în
prezent identificarea formulei chimice şi posibilitatea obţinerii lor prin sinteză a devenit
o practică curentă, realizând două obiective: - atragerea şi capturarea insectelor fitofage
(pentru efectuarea capturilor masive sau a capturilor de monitorizare); - dezorientarea
sau confuzia (pentru anularea sau reducerea posibilităţilor de apropiere în scop
reproductiv). Tehnica de monitorizare, se realizează cu difuzori de forme, dimensiuni şi
culori diferite în funcţie de insectele de capturat, conţinând capsule pe care este absorbit
hormonul ce va trebui să fie răspândit.
Feromonul atrage masculii care rămân lipiţi şi astfel se poate face un recensământ
dinamic al prezenţei unei specii, controlând capcanele în momente diverse şi realizând,
astfel, “curbele de zbor”. La determinarea momentului intervenţiei trebuie ţinut seama
de o serie de factori legaţi de ciclul biologic al fiecărei specii, pentru că insectele
capturate, adesea masculi, nu sunt direct responsabile de pagube (ex: la lepidoptere
atacă larvele) şi, de aceea, alegerea momentului intervenţiei depinde de: - zborul (ieşirea
din pupă) femelelor, comparativ cu masculii; - perioada încrucişării; - depunerea ouălor
şi perioada de incubaţie. Reguli care trebuie respectate la aplicarea capcanelor cu
feromoni în livadă: - capcana se va aplica mai înaintea datei prevăzute de zbor a
insectelor vizate; - numărul capcanelor variază de la 2 la 4/ha şi se pun randomizat la
înălţimea de zbor; - de la începerea capturii se fac 2-3 controale săptămânale, cu
numărarea insectelor. Suportul se curăţă şi se înlocuieşte dacă nu mai are aderenţă
(clei); - când suma numărătorii atinge standardul curbei de zbor, se face tratamentul (ex:
la Carpocapsa 2 insecte/capcană/săptămână); - capsulele cu feromoni se schimbă la 2-4
săptămâni, iar păstrarea lor, odată deschis ambalajul, trebuie făcută la frig.
Monitorizarea se realizează şi cu alţi atractanţi, de natură alimentară sau chimică, ce
acţionează ca mesageri chimice (paraferomoni) şi care pot determina atracţie asupra
ambelor sexe ale insectelor vizate; aceste substanţe sunt folosite pentru capturarea
dipterelor (muştele fructelor).
Subiectul 6
Pe plan mondial schimbările structurale ce au avut loc în viticultura ultimelor
decenii, au condus la raţionalizarea culturii viţei de vie, introducerea unor tehnologii
noi, a unor sisteme îmbunătăţite de întreţinere a solului, care au în vedere reducerea
costurilor, ameliorarea fertilităţii solurilor, menţinerea structurii, a materiei organice şi a
apei în sol. În ultimii ani s-a constituit la nivel european o comisie de experţi din diferite
ţări viticole, cu misiunea de a confrunta experienţele dobândite până în prezent şi de a
elabora un program de combatere a buruienilor din plantaţiile viticole prin folosirea
corectă şi combinată a tuturor mijloacelor tehnice de care dispune viticultura, astfel
încât să poată fi alese cele specifice pentru diferite condiţii şi să reducă la minimum
intervenţiile asupra solului.
 A fost definit conceptul de “combatere integrată a florei spontane”, ca fiind un
sistem echilibrat, care se bazează pe cunoştinţele existente cu privire la combaterea
buruienilor cu mijloace mecanice, agronomice, fizice şi chimice şi impactul acestora
asupra mediului înconjurător, în vederea eliminării competiţiei, a menţinerii fertilităţii
solului şi obţinerii unor producţii în condiţii de eficienţă economică. Combaterea
integrată a buruienilor se bazează pe două principii fundamentale:
- flora spontană devine dăunătoare numai atunci când concurează efectiv butucii de viţă
de vie în privinţa apei şi elementelor nutritive, sau când împiedică executarea corectă a
lucrărilor de întreţinere. A fost introdusă noţiunea de “prag de dăunare”, la fel ca şi în
cazul bolilor şi dăunătorilor, fără să fie luate în considerare raţiunile estetice (terenul să
fie curat de buruieni), sau cele tradiţionale;
- folosirea raţională a erbicidelor nu comportă riscuri majore pentru mediul înconjurător.
Orientarea către erbicidarea dirijată, în postemergenţă, poate reduce cu aproximativ
50% principiile active folosite actualmente în viticultură. Deşi se consideră şi astăzi că
erbicidarea constituie un rezultat al progresului social, totuşi, acolo unde este posibil, se
încearcă limitarea folosirii combaterii chimice a buruienilor, ca urmare a faptului că,
prin această tehnică, se introduc în sol substanţe chimice despre care nu se cunoaşte
totul în privinţa proceselor de degradare.
Au fost explorate, în ultimul timp, o serie de căi, dintre care unele au nu numai o
semnificaţie ecologică, ci şi una economică;
- au fost eliminate substanţele active, cu riscuri de toxicitate pentru viţa de vie sau
pentru mediul înconjurător;
- s-a extins erbicidarea în benzi;
- se folosesc dozele minime eficiente;
- se extinde erbicidarea dirijată;
- se evită folosirea erbicidelor şi aplicarea lucrărilor mecanice ale solului după luna
august şi pe parcursul întregii perioade de repaus;
- se urmăreşte menţinerea florei spontane în anumite perioade ale anului;
- înierbarea de durată a intervalelor dintre rânduri;
- folosirea îngrăşămintelor verzi;
- combaterea pe cale termică a buruienilor etc.
Subiectul 7
Cireşii nu leagă bine fructele decât pe Lună plină. Merii şi perii sunt destul de
sensibili. Unele tipuri Spur urmăresc ciclul lunar cu exactitate. Plantarea unor soiuri la
alte longitudini determină pieirea pomilor, scleroza şi producţii mediocre. Reuşita
maximă se obţine dacă aceşti arbori sau arbuşti sunt transplantaţi, tăiaţi sau altoiţi la
începutul Lunii ascendente. Prunele albe sau galbene, caisele, corcoduşele sunt mai
sensibile decât cele roşii şi violete. Mirabelele de Nancy sau de Metz sunt foarte
sensibile la ciclul lunar; creşte conţinutul în zahăr şi aroma. Un cer de noapte senin, cu o
luminozitate lunară maximă în timpul ultimei luni de maturare la sfârşitul lunii august şi
septembrie, antrenează o calitate excepţională a fructelor. Influenţa lunară este
primordială în momentul înfloririi prunilor mirabeli.
Deschiderea mugurilor va fi favorizată în condiţii de Lună plină primăvara. Caisul
este foarte sensibil la ciclul lunar în toate stadiile de creştere şi fructificare. Plantarea
trebuie să se facă în octombrie sau la începutul lunii martie, pentru a evita defazarea de
adaptare. Altoirea caisului pe franc trebuie să se facă pe lună ascendentă, la fel şi tăierile
şi răririle de ramuri.
Culesul caiselor înainte de coacerea fiziologică este dăunătoare aromei, acumulării
zaharurilor etc. Caisele trebuie recoltate la apusul soarelui, pe cât posibil între primul
pătrar şi Lună plină. Se realizează astfel mai mult zahăr, aromă şi o mai bună
pigmentare a fructelor. Piersicul este, de asemenea, sensibil la influenţele lunare şi
astrale, în funcţie de varietăţi, pieliţa fructelor şi pulpa pot fi traumatizate de un clar de
Lună prea intens sau de trecerea razelor de Lună prin nori de gheaţă (stratus sau cirus),
la apropierea Lunii de zenit. Pot apărea pete, nuclei duri în pulpă, început de putregai şi
o sensibilizare la boli criptogamice.
Nucul este sensibil la brumele târzii de primăvară în timpul înfloririi, care pot produce
arderea florilor în coincidenţă cu Luna plină. De asemenea căldurile excesive pot usca
frunzele pe Lună ascendentă. El suportă mai bine amplitudinile termice pe Lună
ascendentă.