UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECŢIA MEDIULUI

Domeniul:Agronomie
Program de studii:Agricultura
Anul de studiu: IV

REFERAT
Ameliorarea graului

Autor:
Balaj Sebastian-Ciprian

Îndrumător:
Conf.univ.dr.ing. Lazar Andra
 An univ. 2021-20202

Graul este un aliment de baza care este principala sursa de hrana pentru aproximativ 40% din populatie .Datorita
adaptabilitatii largi, arealul de cultura a graului se intinde de la 60 0 latitudine nordica pana la 450 latitudine sudica. In
privinta altitudinii, graul poate fi intalnit pana la o altitudine de 3500 m.
Utilizarea in alimentatie se datoreaza valorii alimentare data de continutul in proteine cu valoare nutritiva superioara,
obtinuta la un pret de cost mult mai scazut decat cel al porumbului.
Ca si continut biochimic, in boabele de grau se gasesc proteine bogate in aminoacizi esentiali 7-22%, amidon 65-70%,
lipide 2-4%, saruri minerale, vitaminele B, K, PP, H (lipesc insa vitaminele A, C, D).
1. Originea si sistematica.
Cercetarile arheologice si cele de sistematica arata ca graul a fost cultivat din cele mai vechi timpuri. Exista date de
atesta ca graul a fost cultivat in Orientul Mijlociu si Asia Mica cu 10.000-15.000 ani in urma, in centrul Mediteranean
cu peste 6.000 ani.
Cea mai veche forma cultivata a fost alacul (Triticum monococum) iar din grupa speciilor hexaploide T.spelta. Din
centrul de cultura Asia Mica, cele doua specii s-au raspandit in Europa, nordul Africii si sudul Asiei.
In clasificarea speciilor de grau exista doua sisteme de clasificare, in functie de gradul de ploidie.
Speciile de grau fac parte din familia Gramineae, genul Triticum.

2. Obiective de ameliorare.
Obiectivele de ameliorare pot fi impartite in patru mari categorii:
- Ameliorarea capacitatii de productie in conditii de mediu nelimitative.
- Stabilitatea recoltei in conditii de mediu limitative (rezistenta la boli, la factorii de mediu nefavorabili, precocitate).
- Adaptare la tehnologia aplicata (recoltare mecanizata, rezistenta la erbicide, adaptare la conditii de irigare).
- Imbunatatirea calitatii recoltei.
Aceste obiective se vor avea in vedere ca un complex, ameliorarea facandu-se concomitent in toate directiile,
actionarea intr-o singura directie fiind neeconomica.
Cu cat numarul obiectivelor propuse este mai mare cu atat progresul genetic este incetinit. Ca urmare, se va stabili o
strategie de ameliorare prin punctarea prioritatilor in functie de necesitatile zonei deservite de laboratorul de
ameliorare. Pentru a se realiza acest lucru este necesara cunoasterea factorilor limitativi din zona, a posibilitatilor de
progres genetic si alegerea unor metode de ameliorare care sa poata duce la realizarea obiectivelor propuse.
Ameliorarea capacitatii de productie. Nivelul productiilor atinse de soiurile actuale este de 8.000-9.000 kg/ha, dar
teoretic, potentialul biologic poate permite atingerea unor valori de 11.000-13.000 kg/ha. Pentru atingerea unor astfel
de parametrii trebuie imbunatatite unele caracteristici morfologice si unele insusiri fiziologice.
a.Optimizare proceselor fiziologice.
Productia de boabe este realizata in urma actiunii a trei procese fiziologice importante: fotosinteza, respiratia,
utilizarea asimilatelor in procesele de crestere si depunere a lor ca substante de rezerva.
Sporirea potentialului fotosintetic se realizeaza prin obtinerea unor forme cu suprafata foliara mai mare si o
pozitionare erecta a frunzelor astfel incat sa valorifice mai bine lumina. Un potential fotosintetic mai mare il prezinta
speciile diploide si cele tetraploide de la care pot fi preluate gene pentru imbunatatirea acestei insusiri.

In privinta suprafetei foliare, prin crearea unor forme cu frunze mai late, se tinde spre o suprafata foliara de 5-7
m2 suprafata folaiara/m2 de teren.
La asemenea suprafete foliare, pentru asigurarea unei bune aprovizionari cu substante nutritive, este necesara si
dezvoltarea sistemului radicular.
In scopul directionarii asimilatelor spre depunere si evitarea consumarii lor in procesele de crestere, este necesara
reducerea taliei, obiectiv ce contribuie si la marire rezistentei la cadere.
b. Optimizarea proceselor de morfogeneza.
Formarea elementelor morfologice componente ale productiei se realizeaza secvential. In fiecare faza fenologica se
formeaza cate un component de productie, care are determinism genetic stabilit. Pentru aceasta se urmareste selectia
formelor dorite sau folosirea metodelor adecvate pentru crearea acestora, apoi a celor de identificare a creatiilor
valoroase.
In urma optimizarii proceselor de morfogeneza se imbunatatesc caracteristicile morfologice componente ale
productiei. Productia de boabe are doua componente importante: numarul spicelor la unitatea de suprafata si
productivitatea unui spic.
Numarul de spice la unitatea de suprafata depinde de:
- capacitatea de infratire care este un caracter determinat genetic cu influenta din partea conditiilor de mediu;
- calitatea semintei de care depinde numarul plantelor rasarite. Acest caracter este influentat de marimea embrionului,
viteza de germinare, puterea de strabatere care este mai mare la formele cu coleoptil lung sau cele la care numarul
radacinilor embrionare este mai mare.
- rezistenta la iernare influenteaza direct numarul spicelor la unitatea de suprafata prin desimea plantelor ramase dupa
trecerea peste iarna.
Productivitatea spicului este un caracter complex, care include mai multe elemente morfologice.
- numarul de boabe din spic este influentat de durata de crestere a primordiei spicului care duce la realizarea unei
anumite lungimi a spicului si de marimea suprafetei de asimilatie care contribuie la asigurarea asimilatelor pentru
ducerea la maturitate a unui numar de boabe cat mai mare, astfel existand posibilitatea cresterii numarului de boabe
din spiculet mai mare de 3. Genetic acest lucru se poate realiza prin transferarea de gene de la unele forme ce prezinta
7-8 boabe in spiculet, de exemplu soiul Tetrastichum. Asemenea forme pot realiza in jur de 20.000 boabe/m 2.
(AUSTIN si colab. 1989)
- marimea boabelor este un alt element component al productivitati spicului. Acesta este dependent de marimea
ovarelor, de durata de umplere a boabelor si de longevitatea aparatului foliar. Pentru cresterea marimii ovarelor exista
gene speciale care pot fi gasite in soiurile: Lovrin 231, Fiorello, Cologna.
In ameliorarea capacitatii de productie trebuie avute in vedere si corelatiile dintre acest caracter si alte caractere. In
cazul unor corelari negative, imbunatatirea productivitatii se face greu. Astfel, productia de boabe este corelata
negativ cu talia redusa. Formele cu talie mica sunt rezistente la cadere, dar prezinta coleoptilul mic ceea ce afecteaza
rasarirea, au o masa vegetativa redusa ceea ce afecteaza capacitatea de asimilatie, ducand si la o micsorarea a marimii
boabelor.
Capacitatea de productie este corelata negativ si cu perioada de vegetatie scurta. Formele precoce prezinta avantajul
ca sunt mai putin afectate de boli si de seceta, dar prezinta un numar de frati mai mic fiind scurtata perioade de
infratire, sunt mai slab rezistente la ger si prezinta boabe mai mici fiind redusa perioada de umplere a boabelor.
Aceste corelatii nedorite pot si evitate prin gasirea unor forme care fac exceptie, forme la care s-a realizat ruperea
corelatiilor, sau gasind forme care prezinta un 'compromis' cu eficienta fiziologica maxima.
Ameliorarea capacitatii de productie se realizeaza destul de greu deoarece este un caracter complex, numarul genelor
implicate fiind foarte mare. O alta piedica este faptul ca interactiunile dintre genotip si mediu sunt complexe, iar
estimarea productivitatii din primele generatii se face cu precizie redusa. Fiind un caracter cantitativ si dependent de
actiunea omului, numarul segregantelor valoroase este redus, iar daca se are in vedere prezenta transgresiunilor,
acestea apar foarte rar.
Pentru a creste eficienta ameliorarii acestui caracter, trebuie facuta o selectie indirecta timpuriu pe baza elementelor
morfologice componente ale productiei, sau pe baza caracterelor corelate cu aceasta. Selectia timpurie trebuie facuta
pentru caracterele cu ereditate simpla cum sunt: marimea boabelor, capacitatea de infratire, masa a 1000 boabe.
O cale de selectie rapida, care cuprinde atat elementele fiziologice cat si cele morfologice, este alegerea prin
intermediul indicelui de recolta sau a randamentului de boabe.
Ameliorarea calitatii. Calitatea boabelor de grau poate fi privita sub diferite aspecte, atat in ceea ce priveste continutul
biochimic, cat si insusirile tehnologice.
a. Cresterea continutul de proteina.
In ceea ce priveste continutul de proteina in boabele de grau, exista o variabilitate foarte mare. Diferentele dintre
soiuri in privinta continutului de proteina se mentin fara a fi influentate de conditiile de mediu. Ca genitori pentru
marirea valorilor pentru acest caracter se pot folosi genitorii de profesie: Atlas 66, linia F 26-70, Naphall, April.
Procentul de proteina este corelat negativ cu capacitatea de productie. pentru a reduce la minim efectul acestei
corelatii se recomanda folosirea unor metode rapide de detectare a continutului de proteina inca din etape ale selectiei,
selectia liniilor dupa cantitatea de proteina la unitatea de suprafata sau selectia pe baza indicelui de eficienta a
utilizarii azotului ( produsul intre procentul de proteina si indicele recoltei utile). Aceasta corelatie negativa se reflecta
in faptul ca nu exista soiuri foarte productive si cu o calitate foarte buna. Imbunatatirea continutului in proteina se
poate realiza prin transfer de gene de la unele specii inrudite: T.turgidum, T.diccocoides, T.durum. (PAYNE si colab.,
1980)
b. Sporirea proportiei de aminoacizi esentiali.
Dintre aminoacizii esentiali, lizina si metionina sunt deficitari. Continutul in lizina este corelat negativ cu procentul de
proteina pana la valoarea de 16%. Dintre soiurile bogate in acesti doi aminoacizi, pot fi folosite ca genitori Naphall,
Hybrid English.
c. Imbunatatirea calitatii din punct de vedere tehnologic.
- Calitatea de morarit se refera la randamentul maxim de produs finit (faina) la un consum energetic minim. Acest
fapt depinde de mai multe caracteristici. Una dintre acestea este procentul de endosperm din bob care trebuie sa fie
intre 73 si 86%. Procente ridicate prezinta boabele mari, pline, sferice, cu santuletul ventral superficial.
Un consum energetic redus se obtine la boabele cu duritate mica, uniforme, la care endospermul se desprinde usor de
pericarp.
- Calitatea de panificatie este o insusire complexa care este dependenta de continutul de proteina si de calitatea
acesteia. O proteina bogata in gluten duce la obtinerea unei faini cu putere mare, cu randament al aluatului bun, cu o
putere mare de absorbtie a apei. Calitatea glutenului influenteaza caracteristicile painii: volum, porozitate, elasticitate.
(GRAYBOSCH si colab., 1996)
- Calitatea pentru paste fainoase este dependenta de continutul de gluten si de o alta componenta a glutenului. In
aceasta situatie, glutenul trebuie sa fie putin gonflabil, iar aluatul sa isi pastreze forma la modelare.
Ameliorarea rezistentei la iernare. Rezistenta la iernare este o insusire care influenteaza direct capacitatea de
productie. Aceasta este determinata poligenic cu contributia unor gene majore. Fiind un caracter cantitativ, se atinge
cu greu nivelul rezistentei parintelui cel mai rezistent, dar adesea apar transgresiuni favorabile.
Pentru aceasta insusire, trebuie ales un prag minim de rezistenta, deoarece este corelat negativ cu capacitatea de
productie. Limita de rezistenta trebuie stabilita in functie de caracteristicile climatice ale zonei unde va fi cultivat
viitorul soi. Pentru asigurarea unei sigurante a recoltei capacitatea de productie trebuie testata concomitent cu
rezistenta la iernare. In cazul in care testarea in conditii naturale nu este relevanta, din cauza iernilor blande, testarea
acestui caracter trebuie facuta in conditii artificiale, desi aceste metode nu caracterizeaza complet rezistenta la iernare,
ci mai mult rezistenta la ger. Astfel, cele doua metode trebuie aplicate impreuna, sau testarea trebuie facuta in zone cu
ierni aspre.
Ameliorarea rezistentei la boli. Rezistenta la boli este un obiectiv permanent deoarece variabilitatea ecologica a
agentilor patogeni este foarte mare. Permanent apar numeroase rase fiziologice specializate astfel ca in aceasta directie
de ameliorare progresele se obtin greu.
In trecut programele de ameliorare s-au bazat pe folosirea genelor de rezistenta totala, usor de transferat prin back-
cross din surse de gene cunoscute. Diversificarea continua a agentilor patogeni face ca soirile create prin aceasta
metoda sa aiba o viata scurta, aparitia unei rase fiziologice noi ducand la distrugerea soiului.
In prezent, se contureaza ameliorarea rezistentei la boli prin acumularea in genotip a oligogenelor sau amestecul unor
genotipuri diferite in privinta genelor de rezistenta (soiuri multilinale), acestea fiind forme tolerante. (KNOTT, 1995)
Astfel de soiuri se pot crea cu o buna rezistenta la fainare si rugini, dar pentru rezistenta la septorioza si fuzarioza
sursele de gene de rezistenta sunt mai putin cunoscute. Sursele de rezistenta la boli au fost prezentate la descrierea
determinismului genetic al principalelor caractere.
Ameliorarea pretabilitatii la mecanizarea culturii.
Pretabilitatea la mecanizarea lucrarilor din tehnologie necesita o buna rezistenta la cadere si la scuturare.
Rezistenta la cadere este un caracter dependent de inaltimea plantelor si constitutia anatomica a paiului. Rezistenta
paiului la frangere este buna cand tesuturile mecanice sunt bine dezvoltate (startul de sclerenchim) si numarul
fasciculelor libero-lemnoase este mare. Elemente de selectie sunt si diametrul si lungimea paiului.
Cel mai frecvent si mai facil, imbunatatirea rezistentei la cadere se face prin crearea de soiuri cu pai scurt, diametru
mare, o buna ancorare a radacinilor in sol. Cel mai dificil se imbunatateste elasticitatea paiului. (STORLIE si
TALBERT, 1993)
Testarea acestei insusiri se poate face prin metode indirecte (masuratori biometrice sau studii anatomice asupra
paiului) sau direct in camp, folosind agrofondurile de provocare.
Rezistenta la scuturare este un caracter care la soiurile actuale de grau nu pune probleme deosebite. Aceasta depinde
de gradul de acoperire a boabelor cu glume si palee.

Ameliorarea precocitatii. Obtinerea de soiuri precoce este un obiectiv important datorita unor avantaje care apar.
Formele precoce sunt mai putin atacate de principalele boli, scapa de actiunea nefavorabila a secetei si temperaturilor
ridicate, dar sunt mai putin productive.
In ameliorare se urmareste crearea de soiuri din toate grupele de precocitate pentru a se obtine o amplitudine a
precocitatii de 8-10 zile. Durata perioadei de vegetatie depinde de modul de desfasurare a procesului de vernalizare,
de fotoperiodism, de ritmul de crestere si de rezistenta la iernare. (CAMBRON si colab., 1996)
Pentru perioada de vegetatie exista o variabilitate foarte mare. Formele cele mai precoce se gasesc in Orient, fiind cu
12-14 zile mai precoce decat soiul Fundulea 29, iar cele mai tardive in vestul Europei, fiind cu 12-14 zile mai tardive
decat acelasi martor. Pornind de la acest genofond se pot crea soiuri care sa permita o esalonare a recoltatului, astfel
incat sa nu apara pierderi din cauza supracoacerii (pierderi prin scuturare, degradare a productiei datorita incoltirii in
spic, etc.)
3. Metode de ameliorare.
La inceputurile ameliorarii graului a fost folosita variabilitatea naturala cumulata de-a lungul timpului. In aceasta
perioada s-a aplicate selectia in masa, si mai tarziu selectia individuala fiind obtinute soiuri cultivate mult timp pe
suprafete mari: Odvos 241, Cenad 117, A 15.
In ultimul timp, in ameliorarea graului se impune crearea de variabilitate prin diferite metode, urmata se selectie.
Hibridarea este principala metoda de provocare a variabilitatii. pentru obtinerea semintei hibride, in ameliorare se
aplica castrarea manuala urmata de polenizare artificiala. S-a incercat si folosirea unor substante chimice care sa
inhibe formarea polenului sau sa distruga viabilitatea acestuia, dar care sa nu afecteze partea femela a florii. Pe langa
aceste efecte, substantele respective trebuie sa mentina cele doua lodicule de la baza florii in stare de turgescenta
pentru ca floarea sa se mentina deschisa facand posibila polenizarea artificiala mai usoara. O alta cale, mai putin
utilizata in ameliorare din cauza costurilor ridicate, este folosirea androsteriltatii.
Ca tipuri de hibridare, in ameliorarea graului, se folosesc toate tipurile. Foarte utilizata a fost hibridarea simpla, care a
dus la crearea multor soiuri cultivate si in perioada actuala.
O larga utilizare o are back-cross-ul in imbunatatirea unor soiuri valoroase deficitare in privinta unuia sau a unui
numar mic de caractere. Aceasta metoda se aplica mai ales pentru imbunatatirea rezistentelor la boli.
Prin hibridare complexa se cauta sa combine alele valoroase de la mai multi genitori. Pentru a se obtine rezultate
rapide, acesti hibrizi complecsi trebuie sa fie studiati in populatii foarte mari, deoarece fiind vorba despre un numar
mare de gene implicate, segregarea se desfasoara in paralel cu efectuarea hibridarilor. Pentru a mari frecventa genelor
favorabile, primii parteneri in hibridare trebuie sa aiba caracterele dorite usor de urmarit, iar ultimii genoitori sa fie cei
mai valorosi si mai bine adaptati. Succesul este sporit de diversitatea genetica a materialului utilizat, deci genitorii
trebuie sa fie din zone ecologice diferite, cu reactii diferite la conditiile de mediu si complementari in privinta
caracterelor.
Frecvent este folosita si hibridarea indepartata. In cazul incrucisarii intre specii ale aceleiasi grupe de ploidie hibrizii
sunt fertili. Daca hibridarea se face intre diploizi si tetraploizi, sau intre diploizi si hexaploizi, hibrizii rezultati vor fi
sterili. In cazul incrucisarilor intre tetraploizi si hexaploizi, hibrizii vor fi partial sterili. prin intermediul incrucisarilor
indepartate s-au transferat gene de rezistenta la boli de la diferite specii. Prin aceasta metoda au fost create multe
soiuri, obtinute din combinatii intre specii apartinatoare genului Triticum: T.durum x T.aestivum - rezistent la rugina
neagra; T.diccocum x T.aestivum sau T.timopheevi x T.aestivum - rezistente la rugina bruna; T.turgidum x T.aestivum -
forme cu boabe mari.
Hibridarea indepartata poate aparea nu numai intre speciile aceluiasi gen, ci si intre specii apartinatoare unor genuri
diferite. Pe aceasta cale au fost obtinute soiuri din combinatiile hibride: T.aestivum x Aegipols comosa - rezistent la
rugina galbena; T.aestivum x Ae.umbeluletum - rezistent la rugina bruna; T.aestivum x Ae.ventricosa rezistent la
cercosporela. Foarte frecvente au fost incrucisarile dintre grau si secara pentru crearea de rezistenta la bolile ce ataca
graul.
Hibridarea indepartata a fost folosita si pentru preluarea de gene de androsterilitate. Acestea pot fi preluate de
la Ae.ovata, Ae.cadata sau Ae.speltoides. (CEAPOIU si colab., 1986)
Mutatiile constituie o alta metode de provocare a variabilitatii. cele mai utilizate sunt nutatiile genice sau
cromozomiale. Ca agenti mutageni pot fi foilosite radiatiile de orice tip, cat si factorii mutageni chimici. Dintre
acestia, eficacitatea cea mai mare o au etilenimina 0,01-0,06% sau etil-metan-sulfonatul 0,2-1,5%. Caracterele cele
mai afectate de mutatii sunt talia plantelor, durata de vegetatie, rezistentele la boli, unele elemente ale capacitatii de
productie. Radiatiile sunt folosite foarte frecvent asupra hibrizilor indepartati pentru a mari frecventa translocatiilor.
Metode speciale de creare a variabilitatii sunt diferitele tehnici ale biotehnologiilor: hibridarea somatica, aplicarea de
mutatii asupra culturilor de celule 'in vitro', etc.
Selectia este metoda care urmeaza celor ce provoaca variabilitatea. Tipul de selectie adecvat se stabileste in functie de
metoda de baza folosita. Efectul selectiei depinde de proportia genotipurilor dorite, de gradul de manifestare a
genotipului in fenotip si de facilitatea testarii caracterelor urmarite.
Proportia genotipurilor dorite intr-o populatie hibrida este influentata de numarul genelor implicate in realizarea
caracterelor ameliorate. Numarul mare al locilor implicati in realizarea unui caracter ingreuneaza procesul selectiei.
Un alt element ce are implicatii asupra proportiei genotipurilor valoroase dintr-o populatie este generatia segreganta in
care se afla aceasta. Un procent mare de segregante apare in primele generatii segregante, dar majoritatea
genotipurilor sunt heterozigote, deci caracterizate prin instabilitate, acestea trebuind a fi prelucrate prin selectie
repetata. Ca o ultima influenta, poate fi amintit gradul de dominanta care poate usura procesul selectiei.
Gradul de manifestare a genotipului in fenotip este un alt factor hotarator in succesul selectiei. Pentru caracterele cu
un coeficient de ereditate mare, progresul obtinut este mai pronuntat.
In cazul caracterelor care pot fi testate direct selectia se face mai rapid, insa nu pentru toate insusirile se pot aplica
metodele directe. In multe situatii se apeleaza la metodele indirecte bazate pe unele corelatii dintre caracterul urmarit
si alte insusiri mai usor de detectat.
Dintre metodele de selectie aplicate cu succes in ameliorarea graului, sunt cele specifice prelucrarii populatiilor
hibride: selectia genealogica, selectia tardiva sau selectia in populatii partiale.
Graul hibrid. Existenta heterozisului la grau a pus intrebarea daca in productie nu pot fi cultivati hibrizii de grau. Desi
valoarea heterozisului la grau este mai mica decat la plantele alogame, in functie de combinati hibrida si de conditiile
de mediu, el poate atinge valori de pana la 50%. O marime mai mare se poate atinge daca formele parentale sunt
foarte diferentiate din punct de vedere genetic. Prezenta supradominantei si epistazie mareste valoarea heterozisului.
Din studiile facute s-a constatat ca soiurile ameliorate sunt mai putin valoroase ca genitori pentru crearea de hibrizi cu
heterozis ridicat. Dificultatile in realizarea hibrizilor pe scara larga sunt legate de necesitatea castrarii care, manual, se
realizeaza foarte dificil. S-a cautat inlocuirea castrarii manuale cu tratarea florilor formei mama cu unele substante
chimice (agenti chimici de hibridare) care sa distruga fertilitatea polenului. (OURY si colab., 1990)
Problema castratului a fost rezolvata prin utilizarea androsterilitatii. Surse de androsterilitate au fost gasite la unele
specii inrudite de la care au foste transferate la unele soiuri de grau. Prima sursa de androsterilitate a fost descoperita
la Aegilops ovata si Aegilops caudata, in Japonia (Kihara si Fukasawa), in anul 1951. In anul 1957, in Statele Unite au
fost descoperite asemenea gene si la Triticum timopheevi, iar mai recent la Triticum speltoides. (Wilson si Ross). In
toate cazurile tipul de androserilitate descoperit a fost cea nucleo-citoplasmatica. Din aceste surse, genele au fost
transferate prin backross in mai multe soiuri, cum sunt: Bison si Selkirk.
Utilizarea androsterilitatii de tip nucleo-citoplasmatic este legata de prezenta genelor de restaurare a fertilitatii (Rf).
Formele restauratoare de fertilitate pot fi create prin transfer de gene de la Triticum timopheevi sau de la soiul Nebred,
care poseda asemenea gene. Pe langa aceste gene, asemenea forme fiind utilizate ca forma tata, trebuie sa aiba o buna
capacitate combinativa si sa asigure o buna scuturare a polenului. Din pacate, la grau, genele restauratoare de
fertilitate nu sunt total dominante fiind sub actiunea unor gene modificatoare, astfel ca nu exista restauratori
universali.
Dificultatea hibridarii la grau decurge si din capacitatea slaba de polenizare cu polen strain si legare a florilor
deficitara. Acestea se datoreaza faptului ca graul este o planta autogama la care deschiderea florilor este redusa.
Pentru usurarea polenizari formele parentale trebuie sa indeplineasca anumite conditii in privinta unor caractere
morfologice.
Formele mama trebuie sa infloreasca cu 1-2 zile mai devreme decat forma tata, florile sa se mentina mai mult timp
deschise, spicul sa fie lax, glumele plate ca sa nu acopere stigmatele, spicele sa fie nearistate, iar talia sa fie foarte
mica.
Formele tata trebuie sa fie cu talie mai inalta, foarte bogate in polen care sa se scuture usor sau sa fie vizitate de
albine.
Organizarea loturilor de hibridare trebuie efectuata numai in zonele foarte favorabile culturii. Semanatul trebuie facut
cu orientarea randurilor perpendicular pe directia vantului dominant. Paritatile intre formele parentale pot fi de 1:2,
1:3, 2:4, 4:8, in functie de capacitatea formei tata de a produce polen.

BIBLIOGRAFIE
1. **** www.rasfoiesc.com
2.*** www.agro.basf.ro
3.*** www.agrobiznes.ro
4.*** www.lumeasatului.ro
5.*** www.rennes.inra.fr/ HYPERLINK "http://www.rennes.inra.fr/" Institut National de la Recerche
Agronomique INRA Rennes,
Fr.