Universitatea din Oradea

Facultatea de Protecţia Mediului

NUMELE ŞI PRENUMELE: Balaj Sebastian Ciprian
Programul de studiu: Agricultura
Anul de studiu: III

REFERAT
Economie rurala

Titularul cursului: Venig Aurora

14.06.2021
 Forta de munca din agricultura

Agricultura in economia nationala

Din anul 1989, tendinţele manifestate de agricultura României au început să difere mult de tendin ţele
pe termen lung din perioada socialistă. Până în anul 1989, forţa de muncă totală din România a crescut,
în timp ce forţa de muncă agricolă a scăzut; după anul 1990, aceste tendinţe s-au inversat: forţa de
muncă totală a început să scadă, iar forţa de muncă agricolă a crescut destul de repede până în anul
2000, când a atins 115% din nivelul său din 1989 (Figura 1.1) .

Datele din 2003 totuşi indică un declin al ponderii agriculturii în forţa de muncă totală pentru prima oară
din anul 1996 (ponderea agriculturii în forţa de muncă totală a scăzut la nivelul de 36%). Ponderea în
scădere a agriculturii în PIB în România) este o tendinţă normală de aşteptat în dezvoltarea economică,
dar este de obicei însoţită de o scădere a ponderii ocupării în agricultură, pe măsură ce forţa de muncă
migrează spre alte sectoare.

Trebuie remarcat totuşi că scăderea ponderii agriculturii în total economie s-a stabilizat la aproximativ
11% în ultimii trei ani. În total, 3,6 milioane de oameni lucrează în sectorul agricol din România. În
comparaţie cu UE-15, această cifră reprezintă 54% din forţa de muncă agricolă din UE-15. De fapt, forţa
de muncă agricolă din două ţări est -europene, România şi Polonia, este aproape egală cu numărul total
de persoane ocupate în agricultura UE (6,3 milioane comparativ cu 6,7 milioane).

Chiar dacă comparăm cei 3,6 milioane lucrători agricoli din România cu o statistică mai largă UE-15, aşa-
numitul “număr total de persoane care lucrează în exploataţiile agricole” în UE, numărul de lucrători
agricoli din România ar fi echivalent cu 27% din forţa de muncă din agricultură din UE-15. Şi totuşi aceste
3,6 milioane de persoane active în agricultura României, reprezentând 34,7% din forţa de muncă totală a
României, contribuie doar cu 11,7% la total PIB (2003).

Forta de munca
Functionarea oricarui sistem de productie este de neconceput fara prezenta si interventia omului.
Procesele de productie a bunurilor corporale si necorporale, respectiv a serviciilor, capabile sa satisfaca
cele mai diverse nevoi umane, au ca element comun faptul ca desfa§urarea lor presupune prestarea de
munca.

Munca - factor originar, primar, de productie - reprezinta activitatea specifica umana prin care oamenii,
utilizand uneltele si instrumentele adecvate isi valorific aptitudinile, experienta si cunostintele pe care
detin in vederea obtinerii unor bunuri materiale si servicii indispensabile existentei lor , progresului
societatii. Munca a fost si ramane factorul de productie activ si determinant iar prin intermediul ei sunt
antrenati si ceilalti factori de productie, realizandu-se combinarea §i utilizarea lor eficienta.

Resursele de munca sau potentialul de munca al unei tari exprima totalitatea persoanelor in varsta
legala de munca si apte de munca.

Populatia unei tari reprezinta sursa, rezerva de forta de munca. Fiecare tara are la un moment dat un
potential de forta de munca care se numeste forta de munca potentiala. In activitatea economica este
atrasa numai o parte, forta de munca activa.

Diferenta dintre forta de munca potential si cea activa este reprezentata de catre persoanele
neangajate sau cele aflate in somaj.

Populatia efectiv activa sau ocupata este formata din salariati, lucratori pe cont propriu sau lucratori in
exploatatii de tip familial.

Principalele caracteristici ale utilizarii fortei de munca in agricultura tarilor dezvoltate sunt urmatoarele:

1) Ponderea foarte redusa a populatiei ocupate direct in agricultura -acest lucru se datoreaza faplului ca
un agricultor in aceste tari are o inzestrare cu mijloace de productie deosebit de ridicata;

2) Forta de munca ocupata in agricultura in majoritatea cazurilor este formata din agricultorul-fermier si
membrii familiei si intr-o masura foarte redusa forta de munca angajata (doar in perioadele de campanie
agricola);

3) Structura pe varste a fortei de munca este relativ echilibrata - acesl lucru se datoreaza faptului ca
exista o serie de legi care vin in sprijinul si incurajarea tinerilor agricultori (prin acordarea de prime de
instalare, credite cu dobanda subventionata etc.);

4) Structura pe sexe a fortei de munca din agricultura vest-europeana arata ca in principal ponderea mai
mare o ocupa barbatii in proportie de 65% din forta de munca agricola, iar femeile detin 35% din care
cca. 23% o reprezinta sotiile fermierilor.

5) In agricultura tarilor dezvoltate se foloseste o parte insemnata din forta de munca cu timp secundar
(part-time). Aceasta caracteristica arata caracterul familial al muncii din exploatatiile agricole, a caror
membrii de familie lucreaza in alte domenii cu timp total.

6) in tarile dezvoltate se pune accent pe calificarea fortei de munca din agricultura.

Structura ocuparii pentru principalele sectoare in economie (2008-2011)

Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca (15-64 ani) de 59,5% a crescut  fata de anul
anterior  cu 1,0 puncte procentuale. Acest indicator avea, ca si in anii anteriori, valori mai ridicate
pentru barbati (66,5%, fata de 52,6% pentru femei) si pentru persoanele din mediul rural
(60,7%, fata de 58,7% in mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 23,9%.
Rata de ocupare a persoanelor varstnice (55-64 ani) a fost de 41,4%.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele in varsta de munca s-a inregistrat in
randul absolventilor invatamantului superior (81,4%). Pe masura ce scade nivelul de educatie,
scade si gradul de ocupare. Astfel, erau ocupate 63,1% dintre persoanele cu nivel mediu de
educatie si numai 41,9% dintre cele cu nivel scazut de educatie.
Salariatii, in crestere fata de anul precedent (+76 mii persoane), detin in continuare cea mai mare
pondere (67,3%) in totalul populatiei ocupate. In anul 2012 lucratorii pe cont propriu si lucratorii
familiali neremunerati reprezentau 31,5% din populatia ocupata.

Distributia pe grupe de ocupatii arata ca lucratorii calificati in agricultura, silvicultura si pescuit

reprezentau 23,4% din totalul populatiei ocupate. Ponderi insemnate in totalul populatiei ocupate
detineau muncitorii calificati (15,6%), specialistii in diverse domenii de activitate (13,5%) precum
si lucratorii in domeniul serviciilor (13,1%). 

Repartitia populatiei ocupate pe activitati ale economiei nationale arata ca 29,0% din totalul
persoanelor ocupate erau concentrate in sectorul agricol, 28,6% in industrie si constructii, iar
42,4% in servicii. In activitatile neagricole erau ocupate 6580 mii persoane, ponderi semnificative
in randul acestora fiind detinute de cele care isi desfasurau activitatea in industria prelucratoare
(25,6%), comert (18,3%) si constructii (10,6%). 

Comparativ cu anul 2011, a crescut semnificativ numarul persoanelor care si-au desfasurat
activitatea in agricultura, silvicultura si pescuit (+70 mii persoane), dar si al celor care au lucrat in
comert (+40 mii persoane), in informatii si comunicatii (+26 mii persoane) si in  constructii (+15
mii persoane). A scazut insa numarul populatiei ocupate in invatamant si in sanatate si asistenta
sociala  (-16 mii persoane in fiecare dintre cele doua activitati). 
In anul 2012, durata medie efectiva a saptamanii de lucru pentru activitatea principala a fost de
39,1 ore pe saptamana; 220 mii persoane au desfasurat si activitati secundare, lucrand in medie
14,6 ore pe saptamana. 
Din totalul persoanelor ocupate in anul 2012 au lucrat cu program partial 945.000 persoane
(10,2%). 

Rata somajului a fost de 7,0%, in scadere fata de anul precedent (7,4%). 

Pe sexe, ecartul dintre cele doua rate ale somajului a fost de 1,2 puncte procentuale (7,6% pentru
barbati fata de 6,4% pentru femei), iar pe medii rezidentiale de 3,5 puncte procentuale (8,6%
pentru urban fata de 5,1% pentru rural). Rata somajului avea nivelul cel mai ridicat (22,7%) in
randul tinerilor (15-24 ani).

Somajul a afectat in masura mai mare absolventii invatamantului mediu si scazut, pentru

care rata somajului a fost de 7,5%, respectiv 6,9%, mai mare comparativ cu rata inregistrata
pentru somerii cu studii superioare (5,6%). 

Rata somajului de lunga durata (in somaj de un an si peste) a fost de 3,2%. Incidenta

somajului de lunga durata (ponderea persoanelor aflate in somaj de un an si peste in total someri)
a fost de 45,3%. Somajul pe termen lung s-a manifestat mai pregnant in cazul femeilor (45,7%
fata de 45,1% in cazul barbatilor) si in mediul urban (48,2% fata de 39,2% in mediul rural).
Pentru tineri (15-24 ani), rata somajului de lunga durata (in somaj de sase luni si peste) a fost de
13,9%, iar incidenta somajului de lunga durata in randul tineretului de 61,1%.

Populatia activa din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizeaza forta
de munca disponibila pentru productia de bunuri si servicii in timpul perioadei de referinta,
incluzand populatia ocupata si somerii. 

Rata de activitate reprezinta ponderea populatiei active din grupa de varsta x in populatia totala
din aceeasi grupa de varsta x. Astfel, rata de activitate a populatiei in varsta de munca reprezinta
ponderea populatiei active in varsta de 15-64 ani in populatia totala in varsta de 15-64 ani.

Rata de ocupare reprezinta ponderea populatiei ocupate din grupa de varsta x in populatia totala
din aceeasi grupa de varsta x. Astfel, rata de ocupare a populatiei in varsta de munca reprezinta
ponderea populatiei ocupate in varsta de 15-64 ani in populatia totala in varsta de 15-64 ani.

pentru a înţelege mai bine dinamica structurii pe ramuri şi decalajele de productivitate în România,
ţară aflată în plin proces de adâncire a integrării în UE şi de realizare a convergenţei, considerăm
utilă tratarea problematicii mai întâi în context european.

În prezent, România, cu toate eforturile depuse se află încă mult în urma mediei europene, în ceea
ce priveşte nivelul dezvoltării economico-sociale, în general şi al productivităţii muncii naţionale.
Una dintre cauzele fundamentale, la nivel macroeconomic, o reprezintă decalajele încă foarte mari
care separă România în plan structural de situaţia din ţările avansate şi faţă de media europeană la o
serie de indicatori de performanţă. În primul rând ne referim la distribuţia forţei de muncă pe cele
trei mari sectoare din economie. Dacă în cazul industriei ponderea ocupării este apropiată de aceea
medie pe plan european, discrepanţele majore sunt în cazul agriculturii şi respectiv al serviciilor.
Agricultura, după cum se observă este supradimensionată în cazul României în privinţa populaţiei
ocupate pe care o deţine, în detrimentul sectorului serviciilor. Aceasta, în condiţiile în care se
cunoaşte că într-o economie modernă, bine articulată, agricultura şi-a restrâns proporţia în raport cu
celelalte ramuri. Tocmai, în epoca modernă, creşterea impresionantă a randamentelor în
agricultură, pe seama aplicaţiilor ştiinţei şi tehnologiei, a permis eliberarea de forţă de muncă
pentru alte domenii de activitate, concomitent cu sporirea veniturilor celor rămaşi pentru munca în
agricultură.

Creşterea rapidă a productivităţii muncii în agricultura din ţările dezvoltate a condus la apropierea
semnificativă a nivelului său de cel din alte ramuri de activitate.

De maximă importanţă pentru modificările structurale care se vor produce în viitor în forţa de
muncă este tendinţa de reducere a decalajelor de productivitate între sectoare şi ramuri economice.
Pe baza datelor disponibile, se observă, în context european, nivelul extrem de scăzut al
productivităţii muncii din agricultură în cazul României, care în anul 2009, de exemplu, era de
aproape trei ori mai mic decât în Bulgaria, 3,1 mii euro pe persoană faţă de 9,1 mii euro (de altfel,
această ţară, din acest punct de vedere, se plasa pe poziţia 21 în cadrul UE, devansând, în afară de
România, ţări precum Polonia, Portugalia, Letonia, Perspectivele pieţei muncii din România în
contextul Strategiei Europa 2020 218 Slovenia şi Lituania). În schimb, în cazul productivităţii medii
din industrie şi respectiv din sectorul serviciilor, România devansa, în anul 2009, Bulgaria şi Letonia
(17,8 mii euro pe persoană, faţă de doar 9,4 mii euro în Bulgaria şi 16,0 mii euro în Letonia) şi
respectiv doar Bulgaria (16,0 mii euro faţă de 11,7 mii euro în Bulgaria).

În cazul României, pe fondul unui nivel mediu foarte scăzut al productivităţii, comparativ cu situaţia
din UE (de aproximativ 1,5-2 ori mai mic faţă de celelalte ţări foste comuniste, cu excepţia Bulgariei,
şi de 2,5-6,5 ori mai mic faţă de ţările occidentale, cu excepţia Luxemburgului), se constată diferenţa
impresionantă dintre agricultură (unde productivitatea reprezintă doar 24,1% din nivelul mediu
naţional), pe de o parte, şi industrie şi servicii (unde productivitatea reprezintă 139,5% şi respectiv
125,0% din media naţională), pe de altă parte.

Se remarcă ponderea ridicată a forţei de muncă vârstnice în cazul agriculturii, unde cei peste 45 de
ani reprezintă mai mult de 50% din total (faţă de 36,7% la nivel naţional), iar persoanele de peste 64
de ani aproape 15% (faţă de 4,5% media pe ţară). Practic, aproape întreaga populaţie ocupată de
peste 64 ani (98,3%) activează în agricultură.

Forţa de muncă tânără (15-64 ani) este bine reprezentată în ramurile Hoteluri şi restaurante
(15,0%), Alte activităţi ale economiei naţionale (10,5%), Comerţ (10,3%), Agricultură (10,2%),
Activităţi de servicii administrative (9,4%), Construcţii (9,0%), Informaţii şi comunicaţii (8,9%),
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative (8,5%) şi Intermedieri financiare şi asigurări (8,2%), în
care este depăşită media la nivel naţional (7,8%).

Pe fundalul reducerii numărului populaţiei ocupate civile (cu 376 mii persoane), se constată, în mod
oarecum surprinzător, ca o consecinţă a crizei, sporirea cu 1,6 puncte procentuale a ponderii
agriculturii în populaţia ocupată civilă (de la 27,5% la 29,1%) şi reducerea îndeosebi a ponderii
industriei (–1,9 puncte procentuale) şi construcţiilor (–0,4 puncte procentuale). În agricultură, după
cum se cunoaşte, salariaţii (având un venit mediu lunar apropiat de media naţională) reprezintă doar
în jur de 5% (5,2% în 2010) din populaţia ocupată, ponderi semnificative având însă lucrătorii pe
cont propriu (52,9% în 2010) şi lucrătorii familiali neremuneraţi (41,6% în 2010), ale căror venituri
sunt cu mult sub media veniturilor salariale.

În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate pe ramuri şi după statutul profesional, se remarcă
ponderea nesemnificativă a salariaţilor în agricultură (5,2%), comparativ cu media naţională (65,6%).
Lucrătorii pe cont propriu împreună cu cei familiali neremuneraţi au ponderi semnificative, în afară
de Agricultură (94,5%), în ramurile Alte activităţi ale economiei naţionale (34,3%) şi Construcţii
(26,4%), iar patronii sunt cel mai bine reprezentaţi în ramurile Comerţ (4,7%), Tranzacţii imobiliare
(3,6%), Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (3,0%), Hoteluri şi restaurante (2,9%), Alte
activităţi ale economiei naţionale (2,5%) Construcţii şi Informaţii şi comunicaţii (2,0%) şi în Activităţi
de spectacole, culturale şi recreative (1,6%).

În România, în mod distinct faţă de situaţia din celelalte ţări membre ale UE, mai există o consecinţă
majoră a disfuncţiilor de pe piaţa muncii, anume existenţa în agricultură a unui număr foarte mare
de persoane având statutul de lucrători pe cont propriu şi respectiv de lucrători familiali
neremuneraţi.
 În realitate, aceştia fiind ocupaţi doar parţial sau chiar informal (dovadă stau veniturile foarte
scăzute cu care sunt înregistraţi oficial, aproape de sau sub pragul sărăciei) şi nefiind adaptaţi sau
mobili în raport cu condiţiile actuale de pe piaţa muncii din România, ar trebui practic excluşi din
forţa de muncă şi eventual încadraţi într-o categorie specială de „şomaj” sau oricum de
„neocupare”. Ei, însă, prin statutul lor profesional care li se atribuie în mod oficial şi nefiind
îndreptăţiţi legal la ajutorul de şomaj, sunt totuşi încadraţi în mod convenţional în sistemul statistic
la categoria populaţie ocupată.

Concluzii si propuneri

Am dori să încheiem prin a spune că suntem de părere că viitorul agriculturii în România este extrem de
luminos. Ţăranii din mediul rural constituie piatra de temelie a trecutului României şi vor fi și piatra de
temelie a viitorului României. Aceasta este o ţară bogată cu un mare potenţial pentru agricultură şi cu o
politică corectă; poate fi o ţară prosperă, una dintre pilonii de baza ai Uniunii Europene. Daca liderii din
România vor elabora politici în sprijinul acestei idei, pot face din țara noastră un loc durabil cu alimente
sigure. Pentru aceasta, ei vor trebui să înceapă prin a sprijini ţăranii din Româ- nia în activitatea lor de
cultivare a alimentelor locale sănătoase. Viitorul depinde de acest lucru.

România trebuie să aibă în centrul politicilor agricole, extinderea agriculturii performante (intensive) și
în zonele în care acum, din raționamente financiare nu se utilizează aceste tehnologii, însă terenurile
sunt favorabile a agriculturii intensive. România fără a spori performanţele tehnice ale agriculturii în
sectoarele vegetale şi animale până la nivelul mediu al UE15, la orizontul anului 2020, şi spre nivelul
mediu al ţărilor dezvoltate agricol, la orizontul anului 2030, va avea un consum alimentar şi, în viitor,
dependent de comerţul agroalimentar comunitar

Pentru cresterea inteligenta,ecologica si favorabila a agriculturii in Romania propunem :

 creşterea venitului agricol şi limitarea fluctuaţiilor anuale şi multianuale. Volatilitatea preţurilor

şi a veniturilor precum şi riscurile naturale sunt mult mai pregnante decât în alte sectoare, iar
veniturile fermierilor şi nivelurile profitabilităţii se află la niveluri sub cele din alte sectoare;
 îmbunătăţirea competitivitatii sectorului agricol trebuie să consolideze poziţia deţinută de
acesta în cadrul lanţului alimentar. Sectorul agricol este fragmentat comparativ cu alte sectoare
ale lanţului alimentar, acestea fiind mai bine organizate şi cu o putere mai mare de negociere. În
plus fermierii europeni fac faţă competiţiei pieţei mondiale trebuind, în acelaşi timp, să respecte
standarde înalte de protecţie a mediului, de siguranţă şi calitate a alimentelor, şi de bunăstare a
animalelor;
 compensarea dificultăţilor de producţie în zonele unde există dezavantaje naturale specifice,
întrucât în aceste regiuni există un risc crescut de abandonare a terenurilor.
 să permită diversitatea structurală în cadrul sistemelor agricole, îmbunătăţirea condiţiilor pentru
fermele mici şi dezvoltarea pieţelor locale, deoarece în Europa structurile eterogene agricole şi
sistemele de producţie contribuie la atractivitatea şi identitatea regiunilor rurale;
 să se sprijine crearea de locuri de muncă în mediul rural.