Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
S-au dat numeroase definitii si inca se discuta despre semnificatia termenului durabil.
Cuvantul sustinere este tradus din limba latina ca un cuvant compus din sus = de dedesubt si
tenere = a tine. In limba engleza a dat sustain, din franceza si inseamna a tine in viata, implicand
un suport pe termen lung sau permanent. Aplicat substantivului agricultura descrie sisteme de
productie care sunt capabile de a-si mentine productivitatea si folosinta pentru societate in mod
indefinit. Astfel de sisteme de productie agricola trebuie sa recicleze resursele, sa asigure nevoile
societatii, sa fie competitive comercial si sa protejeze mediul. Rezulta ca agricultura durabila este
un sistem integrat de productie vegetala si animala care trebuie sa:
- utilizeze in cel mai eficient mod resursele neregenerabile iar acolo unde este posibil, sa
controleze ciclurile biologice;
- Agricultura este cel mai mare poluant al apelor cu sedimente, saruri, fertilizanti (nitrati
si fosfor), pesticide si gunoi de grajd; pesticide din toate clasele au fost detectate in
apele freatice de sub toate zonele unde se face agricultura; eutroficarea generata de
acest fenomen este larg raspandita; reducerea calitatii apei afecteaza productia agricola
in sine, rezervele de apa potabila si productia de peste;
- Penuria de apa este generata de suprautilizarea uscatului si apei freatice pentru irigare
fara a tine seama de circuitul obisnuit;
- In urma folosirii pesticidelor, mai mult de 400 de specii de insecte si paianjeni si peste
70 de specii de ciuperci au devenit rezistente unul sau mai multe substante; afectarea
polenizatorilor si a altor insecte benefice din cauza folosirii pesticidelor; pierderea
zonelor umede, mlastinoase si a habitatului vietuitoarelor salbatice; scaderea
biodiversitatii din cauza uniformitatii genetice a majoritatii culturilor si raselor.
Procesul de modernizare a agriculturii, care s-a intensificat dupa 1950, s-a caracterizat
printr-o crestere puternica a numarului de masini agricole si tractoare, a cantitatilor de
ingrasaminte chimice si pesticide aplicate si a numarului si agresivitatii lucrarilor solului.
Aceasta a dus, pe de o parte, la cresterea productiilor si a veniturilor dar, pe de alta parte, a avut
urmari negative de durata, cu consecinte asupra calitatii mediului, nivelului resurselor si
biodiversitatii. Astfel, luarea in cultura a terenurilor cu exces de umiditate, din cauza nevoilor de
produse, folosirea drenajului, aportul masiv de pesticide, au determinat distrugerea
ecosistemelor, a diversitatii biologice, precum si a unor nise ecologice importante. Astfel, prin
folosirea masiva a ingrasamintelor chimice pe baza de azot, la doze de peste 300 kg s.a. la hectar,
in tarile din vestul Europei s-a infestat apa freatica ce nu mai poate fi folosita la baut in zonele
respective. Concentratia sporita de nitrati si nitriti din apa potabila determina imbolnavirea
sugarilor si a copiilor mici, in special. Acolo unde insa, apa freatica infestata se scurge in lacuri,
cresc excesiv algele care, la randul lor, nu mai permit viata pestilor din cauza bioxidului de
carbon degajat prin respiratia lor, acesta dizolvandu-se in apa mult mai usor decat oxigenul.
Fenomenul poarta numele de eutroficare iar pericolul pe care il reprezinta a determinat
aplicarea de masuri ferme, legislative chiar, pentru reducerea levigarii nitatilor in profunzime. Nu
mai este un secret ca statul chiar ii plateste pe fermieri daca lasa terenul necultivat iar pe cei care
il ara, ii obliga sa il semene a doua zi pentru ca nitratii sa fie extrasi de plante de cultura sau
buruieni; aceste reglementari sunt valabile in Danemarca si Olanda.
Principalele practici ce trebuie respectate in cadrul sistemului de agricultura durabila
pentru a mentine fertilitatea solului sunt:
- Strategii de combatere care sa nu afecteze ecosistemele naturale, fermierii, vecinii lor sau
consumatorii. Acestea se refera la tehnici de combatere integrata ce reduc necesarul de
pesticide prin o mai atenta urmarire a culturii, folosirea de soiuri rezistente, programarea
semanatului si combatere biologica.
- Combaterea buruienilor pe cale mecanica sau biologica; folosirea tehnicilor de cultura care
pastreaza mai bine apa in sol si conserva solul; folosirea ingrasamintelor organice de origine
animala sau vegetala;
- Folosirea inputurilor naturale sau artificiale in asa fel incat sa nu puna in pericol sanatatea
omului, animalelor sau mediului inconjurator.
In noua abordare, moderna, trebuie aplicate solutii pe termen lung in loc de a trata
simptome. Natura tinde sa functioneze pe baza de cicluri astfel incat, o anumita cantitate dintr-un
un element trebuie sa se intoarca, peste un anumit timp de unde a pornit. Prin interventia umana
este posibil sa dereglam aceste cicluri naturale astfel incat resursele nu vor mai fi suficiente dupa
un anumit timp. Este cazul nutrientilor care se extrag anual din sol odata cu recolta si sunt
exportati in alta parte, in alt continent si nu vor mai ajunge niciodata pe acel pamant. De aceea
vom descrie ciclurile principalelor elemente chimice, cu observarea situatiilor in care omul
intervine gresit.
Ciclul carbonului
Prin ciclul unui anumit element chimic in natura, asa cum am amintit mai sus, se intelege
fenomenul de revenire a atomilor respectivului element in substanta de unde a provenit. Astfel,
atomii de carbon din care suntem facuti noi, este posibil sa fi facut parte din nenumarate alte
molecule. Lemnul ars da nastere la bioxid de carbon care, prin fotosinteza poate intra intr-o
planta pe care o mancam; in acest mod, carbonul care a fost eliminat din acea bucata de lemn,
prin ardere, acum face parte din corpul nostru. Din pacate, uneori, acest circuit nu este bine
inteles si, prin greselile pe care le facem afectam circuitul normal al carbonului in natura, lucru
care, in final, ne afecteaza tot pe noi. De aceea, pentru a intelege, vom lua un exemplu de circuit
al carbonului in natura. Plantele, animalele si solul interactioneaza alcatuind baza ciclurilor
elementelor chimice din natura. In cadrul ciclului carbonului, plantele fixeaza bioxidul de carbon
din atmosfera sub forma de carbohidrati care intra ulterior in ciclurile metabolice. Plantele sunt
consumate de erbivore iar acestea de carnivore. Carbonul este eliminat din nou in atmosfera prin
respiratie sau ajunge in sol unde este fixat sub forma de materie organica policondensata -
humus; acesta este descompus de microorganisme si ajunge, prin respiratia acestora, tot in
atmosfera. De aceea, atmosfera si solul sunt considerate rezervoare de carbon. Pe langa acestea,
Oceanul Planetar dizolva o mare cantitate de bioxid de carbon si contine organisme vii si moarte,
de natura vegetala sau animala, constituite, printre alte elemente chimice, si din carbon.
Sedimentele organice (pe baza de carbon) se transforma in timp, in carbune sau petrol; si acestea
sunt rezervoare importante de carbon. Schimbul anual dintre aceste rezervoare se produce prin
procese specifice.
Carbonul din atmosfera se gaseste, in special sub forma de bioxid de carbon, care, desi
este intr-o concentratie foarte mica, de 0,03%, este esential pentru viata pe planeta noastra. Alte
forme de carbon din atmosfera sunt metanul si cloroflorocarbonatii. Acestia din urma sunt, in
intregime, artificiali. Toate formele de carbon din atmosfera determina efectul de sera. Pana la un
punct, acest efect este folositor deoarece, prin absorbtia radiatiei infrarosii contribuie la
incalzirea atmosferei, lucru greu de facut altfel, deoarece aerul se incalzeste greu si transmite
caldura si mai greu. Peste un anumit continut insa, incalzirea atmosferei poate avea efecte
nedorite, intr-un timp scurt. Acesta este mult temutul fenomen de sera, produs de dioxidul de
carbon, metan si cloroflorocarbonati.
- fotosinteza
- apa de mare rece din apropierea polilor deoarece dizolva mai mult bioxid de
carbon decat apa calda.
Iata cum a variat concentratia de CO2 a atmosferei si temperatura in ultimii 400 000 de
ani, pana in anul 1950. In ultimii 10 000 de ani aceasta a fost de circa 275 ppm iar in prezent a
ajuns la 378 ppm; in acest ritm, la sfarsitul secolului in care de abia am intrat, va ajunge la 840
ppm. Se mai poate observa ca in ultimii 450 000 de ani concentratia de bioxid de carbon nu a
fost niciodata mai mare de 300 ppm.
Din figura se observa ca cea mai mare cantitate de energie se consuma pentru
incalzirea si functionarea aparatelor casnice, mult mai mult decat transportul.
Fig. Concentratia de CO2 si temperatura atmosferei in ultimii 450 000 de ani.
Cresterea concentratiei de CO2 ar fi fost si mai mare daca oceanul nu ar fi tamponat prin
dizolvarea lui in apa iar plantele acvatice si terestre nu l-ar fi imobilizat in corpul lor.
- Prin arderea diverselor materiale organice cum sunt lemnul, petrolul, carbunele,
gazul natural, etc. Prin acest proces creste cantitatea de dioxid de carbon din
atmosfera, producandu-se un dezechilibru in circuitul carbonului.
- Eruptiile vulcanice.
Carbonul in biosfera
Viata pe Pamant se bazeaza pe carbon care are rolul esential in structura, biochimia
si nutritia celulelor vii. Organismele vii contin cca. 1900 gigatone de carbon. Dupa modul de
hranire ele pot fi clasificate in autotrofe si heterotrofe. Organismele autotrofe isi procura singure
hrana in mediul in care traiesc, bazandu-se pe o sursa de energie, care, in cele mai multe cazuri,
este soarele; fenomenul este denumit fotosinteza. Foarte putine traiesc prin chemosinteza. Cele
mai importante fotosintetizatoare sunt copacii si fitoplanctonul din oceane.
Carbonul din biosfera poate intra in atmosfera prin respiratie iar in litosfera prin
organismele moarte nedescompuse, cum este turba sau lemnul. Cochiliile de animale se pot
transforma in carbonat de calciu prin sedimentare.
Oceanul Planetar contine circa 36000 gigatone de carbon, cea mai mare parte sub forma
de ion bicarbonat. Carbonul anorganic, reprezentat de compusii care nu au legaturi C-C sau C-H,
este important deoarece regleaza pH-ul apei si reprezinta o rezerva importanta. Asa cum am
amintit mai sus, apa rece dizolva mai mult dioxid de carbon decat cea calda. Reactia de formare
a acidului carbonic este:
CO2+H2O H2CO3
Ciclul azotului
Azotul este unul dintre cele mai importante elemente chimice ale ciclurilor trofice din
ecosistemele terestre. El este folosit de catre organismele vii pentru producerea moleculelor
complexe cum sunt proteinele, acizii nucleici si enzimele. Azotul continut de atmosfera sub
forma moleculara este de cca. un milion de ori mai mult decat cel cuprins in organismele vii.
Alte rezervoare de azot sunt humusul din sol si materia organica din oceane. In ciuda abundentei
din atmosfera, azotul este principalul factor de limitare a cresterii plantelor. Acest lucru se
intampla deoarece plantele pot folosi azotul numai sub forma ionica, NH+4 sau NO-3. Molecula de
azot este foarte greu de desfacut deoarece legatura covalenta dintre cei doi atomi este tripla, a
doua legatura, ca tarie, din natura, dupa cea covalenta cuadrupla existenta in diamant.
In toate ecosistemele, azotul se afla in organismele vii sau moarte, ca materie organica.
Acest azot organic este convertit in azot anorganic atunci cand reintra in ciclul biogeochimic prin
descompunere. Descompunatorii, care se gasesc in stratul superficial al solului, modifica din
punct de vedere chimic azotul din materia organica din amoniac, NH 3 in ion amoniu, NH+4. Acest
proces se numeste mineralizare si este produs de o varietate de microorganisme ca bacterii,
actinomicete si ciuperci. Ionul amoniu poate fi adsorbit la suprafata mineralelor argiloase in sol
deoarece este pozitiv iar majoritatea coloizilor solului sunt negativi. El poate fi eliberat prin
fenomenul de schimb cationic si atacat de bacterii autotrofe nitrificatoare care il oxideaza la NO -
-
2, (ionul nitrit) si mai departe la NO 3 (ionul nitrat). Aceste bacterii fac parte din genurile
Nitrosomonas, respectiv, Nitrobacter. Acesti doi ioni sunt negativi si pot fi spalati din sol. In
conditii de lipsa a oxigenului, in soluri tasate, in care balteste apa, acesti doi ioni se pot reduce la
N2 sau N2O prin fenomenul denumit denitrificare ce este produs de bacterii heterotrofe,
anaerobe. Cele doua gaze rezultate se pierd in atmosfera.
Aproape tot azotul ce se gaseste in ecosistemele terestre provine din atmosfera. Caile prin
care el ajunge in sol sunt de natura fizica si biologica.
De mult timp se crede ca, in timpul ploilor cu fulgere o anumita cantitate de azot trece in
stare ionica si ajunge in sol. Aceasta idee a fost pentru prima data sustinuta de catre Justus von
Liebig in 1827. Hutchinson, dupa o cercetare amanuntita, a concluzionat ca o astfel de fixare a
azotului poate si chiar se produce insa contributia ei la ciclul azotului este minora. Aceasta
concluzie este confirmata de faptul ca nu este o corelatie intre incidenta fulgerelor si cantitatea
de nitrat din apa de ploaie. Prezenta ionilor de amoniu si de nitrat in apa de ploaie poate fi
explicata prin micile particule de praf ce sunt ridicate in atmosfera ce contin NH +4 ce poate fi
transformat in NO-3 prin urmatoarea oxidare fotochimica:
NO-2 + O2 NO-3
Cantitatea de NH+4/NO-3 in apa de ploaie este mai mare la inceputul ploii iar raportul NH +4/NO-
3 este 2:1. Cu cat este ploaia mai abundenta, cu atat este mai mica, atat cantitatea cat si
concentratia NH+4/NO-3. Nivelurile de ion amoniu sau nitrat sunt mari atunci cand aerul contine
mult praf, de exemplu dupa sezonul uscat cant urmeaza musonul. Acest lucru nu numai ca
implica solul ca sursa de NH +4 dar explica si faptul ca fotooxidarea se produce cand aceste
particule de praf sau silice sunt acoperite de un film de apa.
Majoritatea azotului atmosferic insa este fixat in sol biochimic, prin actiunea unor
bacterii, actinomicete si cianobacterii. Desi unele nu fac simbioza cu plantele, majoritatea
formeaza nodozitati pe radacini aprovizionand planta cu nitrat, aceasta dandu-i in schimb
produse finite necesare metabolismului bacteriei, carbohidrati. Se apreciaza ca, prin fixarea
biologica se aduc in sol anual, cca. 140 mil. tone de azot.
Activitatile umane au daunat mult ciclului azotului in natura. Unele dintre acestea sunt:
- aplicarea in exces a ingrasamintelor pe baza de azot care au determinat producerea
de cantitati mari de nitrati care s-au scurs in apa freatica. De aici acestea s-au
scurs in rauri, fluvii, mari, lacuri, unde au determinat dezvoltarea excesiva a
algelor care au consumat o mare parte a oxigenului din apa ceea ce a condus la
moartea animalelor acvatice. Acest fenomen se numeste eutroficare.
- Scurgerile de la canalizari.
In Marea Britanie, fermierii din zonele susceptibile levigarii nitratilor sunt sfatuiti sa
limiteze folosirea azotului chimic si sunt recompensati material daca adera la masurile de
reducere a levigarii, printre care, cele mai importante sunt:
sa nu are pasunile.
Ciclul fosforului
Spre deosebire de carbon si azot, ciclul fosforului se deosebeste in primul rand prin aceea
ca el nu ajunge in stare gazoasa in atmosfera. Fosforul se gaseste in principal in apa, sol si
sedimente. In atmosfera el se gaseste in particulele fine de praf. Plantele folosesc fosforul ca
saruri; acestea sunt eliberate cand apa erodeaza rocile fosfatice iar materialul este depus si
solificat. Sarurile fosfatice sunt absorbite de radacini si folosite la constituirea moleculelor
organice de tipul acizilor nucleici, transportatorilor de energie, enzimelor, s.a. Plantele sunt
consumate de animale care, ori il excreta ori se descompun, dupa moarte si elibereaza din nou
fosforul in sol.
Cele doua forme ale fosforului din sol sunt cea organica si cea anorganica. Fosforul
organic este cea mai stabila forma a fosforului din sol. De aceea, fosforul anorganic poate fi
absorbit de catre plante, daca nu este fixat. Fosforul organic este mineralizat si fixat prin
activitatea bacteriilor. Mineralizarea este transformarea fosforului organic in fosfor anorganic.
Imobilizarea consta in formarea de fosfor organic din cel anorganic. Echilibrul dintre
mineralizare si imobilizare determina disponibilitatea fosforului pentru plante.
In cele mai multe soluri, 50-75% din fosfor este sub forma anorganica. La prima vedere,
aceste procente ridicate ne-ar face sa credem ca este destul fosfor pentru nevoile plantei. Totusi,
nu este asa deoarece, in cele mai multe soluri fosforul anorganic trece in cele mai stabile forme
ale sale si de aceea nu poate fi absorbit de catre plante. Dupa 2-4 saptamani de la aplicarea
fosforului anorganic in sol, 90% din acesta trece in forma organica, insolubila. Se va transforma
din nou in forma anorganica, solubila, gata de a fi absorbit de catre radacina dar procesul este
prea lent pentru a acoperi necesitatile plantei. Ingrasamintele pe baza de fosfor au rolul de a
acoperi acest deficit. Cele mai multe ingrasaminte pe baza de fosfor sunt sub forma anorganica,
ce poate fi absorbita imediat de catre plante.
Chimia fosforului
Deoarece fosforul este un element vital si limitativ pentru plante este nevoie sa-i
intelegem comportamentul chimic in sol. Forma naturala a fosforului este fosfatul care se gaseste
in rocile fosfatice. In natura, rocile fosfatice contin fluoroapatita3Ca3(PO4)2.CaF2,
cloroapatita 3Ca3(PO4)2.CaCl2 si hidroxiapatita 3Ca3(PO4)2.Ca(OH)2 precum si fosfatul de fier si
calciu Ca2Fe(PO4)2.4(H2O). Cele mai raspandite roci mama loessul, argila, nisipul, calcarul
sunt relativ sarace in fosfor. Solul este adesea mai bogat in fosfor decat roca mama
Cand roca fosfatica este zdrobita impreuna cu nisip, SiO 2, la temperatura de 1700 K, se
produce oxid de fosfor, P4O10.
Formele ionice care sunt, in principal, utilizate de catre plante sunt: PO43- si HPO42-. Acesti ioni
pot fi produsi prin ionizarea acidului fosforic:
H3PO4 = H+ + H2PO4-
H2PO4- = H+ + HPO42-
HPO42- = H+ + PO43-
Solul este, adesea, mai bogat in fosfor decat roca mama datorita capacitatii radacinilor de a
extrage fosforul din materialele minerale dezagregate si de a-l lasa sub forma organica dupa
moartea lor. De aceea, fosforul in sol se gaseste mai ales sub aceasta forma. Principalii compusi
organici cu fosfor sunt: inozitol-fosfatul (60%), acizii nucleici (2,4%), fosfolipidele (< 31 ppm),
fitina, lecitina, ambele putand fi utilizate direct de catre plante.
Cantitatea de fosfor solubil in sol este asa de mica incat abia poate furniza necesarul de
fosfor al plantei pe timp de cateva zile dar, pe masura ce aceasta cantitate mica de fosfati solubili
este absorbita de catre radacini se formeaza alte noi cantitati de fosfor asimilabil anion fosforic,
H2PO4. In lipsa fosforului solubil, unele plante pot extrage fosforul din fosfatii insolubili pe care
ii solubilizeaza prin acizii secretati de radacini. Lupinul si, mai ales, hrisca extrag anionul
fosforic si din fosfatii tricalcici insolubili, imbogatind solul in fosfor solubil. Unele plante, in
special leguminoasele, au insusirea de a elimina o parte din fosforul absorbit, prin sistemul
radicular, in perioada de uscare a plantei, dupa formarea semintei.
Fosforul legat de fier, aluminiu sau mangan este greu solubil chiar si in acizi tari. Pe
solurile podzolice, acide, unde exista fier si aluminiu liber, chiar daca se aplica ingrasaminte
fosfatice (superfosfat simplu), in conditiile in care solul este sarac in fosfor, acesta se leaga de Fe
sau Al si se insolubilizeaza puternic. Aceasta este explicatia ineficientei ingrasamintelor cu fosfor
pe podzoluri. Inainte de aplicarea ingrasamintelor fosfatice, podzolul trebuie amendat cu calciu
care sa fixeze fosfatii sub forma de fosfat tricalcic, inainte de a fi insolubilizat de fier sau
aluminiu. In plus, calciul stimuleaza si activitatea bacteriana si, deci, ajuta la mobilizarea
fosforului din compusii organici.
Fosforul este printre putinele elemente nesupuse levigarii iar pierderile de fosfor sunt cu
totul neinsemnate fata de pierderile de azot. Cu cat creste proportia de acizi din apa, cu atat
creste capacitatea ei de a solubiliza fosfatii de calciu. Radacinile plantelor secreta acizi organici
iar bioxidul de carbon cu apa formeaza acid carbonic. Bacteriile oxideaza sulful si diferiti
compusi ai sulfului din sol si formeaza acid azotic. Toti acizii dizolvati in apa solubilizeaza
fosfatii si ii fac accesibili radacinilor.
Ds=Dw , unde:
Un alt factor este temperatura. Daca temperatura solului lucrat conventional este de 18C iar cea
a solului la no-till este de 15C, tinerele plantute de porumb nu vor creste normal deoarece
temperatura minima de absorbtie a fosforului este de 16C. Desi s-au facut putine cercetari in
legatura cu dozele de fosfor, s-a constatat ca, pentru a obtine aceleasi recolte este nevoie de doze
mai mici de fosfor, probabil datorita umiditatii mai mari a solului care mareste accesibilitatea
fosforului.
Ciclul oxigenului
Principalele rezervoare care fac schimb de oxigen si genereaza ciclul acestuia sunt
biosfera, atmosfera si litosfera. Principalul fenomen care determina ciclul oxigenului si care a
condus la modificarea esentiala a continutului de oxigen al atmosferei si la aparitia vietii pe
Pamant este fotosinteza. Datorita cantitatii mari de oxigen generat in atmosfera prin fotosinteza,
chiar daca aceasta s-ar opri, ar trece mai mult de doua milioane de ani pana cand continutul de
oxigen al acesteia s-ar modifica semnificativ. Totusi, de departe, cel mai mare continut de oxigen
il are crusta si mantaua Pamantului (99,5%), cuprins in mineralele silicatice si oxidate. Numai o
mica parte este reprezentata de oxigenul din atmosfera (0,49%) si din organismele vii (0,01%).
Cea mai importanta sursa de oxigen pentru biosfera si atmosfera este fotosinteza care
fixeaza carbonul si elibereaza oxigenul ca subprodus:
Organismele care fac fotosinteza nu sunt numai cele de pe uscat ci si fitoplanctonul marin
constituit din alge si bacterii. Specia de cianobacterie Prochloroccocus a fost descoperita tocmai
in 1986 si reprezinta mai mult de jumatate din fotosinteza ce se face in Oceanul Planetar. O sursa
suplimentara de oxigen pentru atmosfera este reprezentata de fotoliza ce consta in
descompunerea prin intermediul radiatiei ultraviolete a vaporilor de apa din atmosfera si a
nitritilor in atomii componenti. Hidrogenul si azotul liberi scapa in spatiu iar oxigenul ramane in
atmosfera.
2H2O + energie 4H + O2
2N2O + energie 4N + O2
Principalul mod prin care oxigenul este preluat din atmosfera este prin respiratie si mecanismele
de descompunere. Prin aceste fenomene organismele vii consuma oxigen si elibereaza bioxid de
carbon.
Durabilitatea mediului
Ferma va ramane durabila din punctul de vedere al resurselor atata timp cat va imita sistemele
naturale sanatoase. Natura tinde sa functioneze pe baza de cicluri asa incat reziduurile dintr-un
proces devin resurse pentru altul. Agricultura intensiva, conventionala, in contrast, tinde sa
functioneze pe o traiectorie liniara, in mod similar cu o fabrica: materiile prime intra pe undeva
iar produsul principal si resturile ies pe alta parte. Substantele care ies din acest tip de agricultura
si mai si polueaza mediul sunt: solul erodat, nitratii si fosfatii eliminati scursi in apa freatica sau
ape curgatoare. Este o premisa a agriculturii durabile ca ferma nu este o fabrica ci un sistem
natural.
Cu cat incercam sa facem agricultura mai simplu, cu atat vom deveni mai vulnerabili la
dezastre naturale si modificarile pietei. Atunci cand producem un singur produs asa cum este
graul, porumbul sau soia ne asumam un risc foarte mare. In tabelul urmator prezentam
principalele insusiri ale acestor doua tipuri de sisteme agricole:
In orice ferma exista patru procese care, daca functioneaza bine, tot ecosistemul va fi
sanatos si durabil. Drept rezultat, resursele de sol si apa se vor pastra iar costurile vor scadea.
Acestea sunt: fluxul de energie, ciclul apei, ciclurile substantelor minerale si dinamica
ecosistemului.
Fluxul de energie reprezinta calea prin care energia solara intra in orice sistem biologic.
Natura este actionata de lumina solara. Noi putem directiona cat din aceasta energie incidenta va
intra in ecosistemul fermei noastre. Primul lucru de care trebuie sa tinem seama este ca energia
solara este convertita de catre plante in substanta pe care o consuma animalele care, la randul lor
sunt consumate de alte animale iar in final, de microorganisme. O parte din aceasta energie este
transformata in caldura in segmentele lantului trofic. Pentru a mari cantitatea de energie fixata
trebuie sa avem in vedere ca solul sa fie acoperit cu plante care au frunze mari si sa nu lasam
terenul necultivat. Pentru aceasta trebuie sa folosim culturile intermediare, perene, intercalate s.a.
Ciclul apei este esential pentru mentinerea sanatatii ecosistemului fermei. Apa este
motorul vietii. Daca vom pierde usor apa din sol, nu vom avea plante bine dezvoltate pentru ca
nu mai are cine sa transporte nutrientii din sol in planta. De aceea, precipitatiile cazute trebuie
foarte bine gospodarite, pastrate in sol si puse la dispozitia plantei. Un sol tasat la suprafata,
descoperit, fara vegetatie sau resturi vegetale va pierde apa asa cum se usuca o rufa, prin
evaporatie. Ideal este ca apa sa treaca prin planta si sa ajunga inapoi in atmosfera prin
transpiratia plantelor, lasand in planta nutrientii si bagandu-ne bani in buzunar Pentru a pastra
acest lucru trebuie sa tinem seama ca structura solului este cheia fertilitatii lui. Daca vom avea un
sol compactat la suprafata, cu putina materie organica, dezgolit, apa se va pierde din sol fara nici
un folos. Pentru a mentine apa in sol, la dispozitia plantei, acesta trebuie sa fie acoperit cu resturi
vegetale pe toata suprafata, tot timpul anului, exact ca in natura, pentru a favoriza structurare,
crearea spatiilor largi in sol prin care acesta sa respire in mod natural, nu fortat, prin lucrari
energofage, costisitoare si daunatoare. Lucrarile mecanice se vor face numai daca avem nevoie
de incalzirea solului pe directia randului, pentru o rasarire rapida, explosiva.
Prin mentinerea solului acoperit cu resturi vegetale vom reduce pierderea materiei
organice a solului prin mineralizare iar, in timp, continutul ei va creste. De asemenea, eroziunea
se va reduce radical.