AGRICULTURA TRADIȚIONALĂ – FACTOR IMPORTANT ÎN

POLUAREA MEDIULUI

Agricultura una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii a favorizat cel mai
mult apariţia și dezvoltarea primelor așezăminte.
În urmă cu 10-12 milioane de ani a avut loc o mare revoluție în dezvoltarea rasei
umane. Aceasta a reprezentat-o descoperirea faptului că hrana se obține nu doar prin
strângerea plantelor sălbatice și vânarea animalelor, ci şi prin cultivarea plantelor din semințe
și prin creșterea în captivitate a anumitor animale, astfel a apărut agricultura.
In trecut, o condiţie necesară pentru dezvoltarea unui așezământ era existenţa unui
surplus agricol, iar pentru a realiza acest lucru, oamenii îşi extindeau terenurile agricole,
păşunile în defavoarea pădurilor. Având în vedere rolul pădurilor în menţinerea echilibrului
ecosistemului putem afirma că dezvoltarea agriculturii prin extindere a repzentat primul pas
în poluarea mediului înconjurător. 
Este primul pas pe care omul l-a făcut pentru a stăpâni mediul înconjurator în cadrul
căruia își ducea existența, căci prin cultivarea pământului și creșterea animalelor, a reușit să-și
asigure resursele de hrana, ca mai apoi îndeletnicirea să fie o afacere, transformând
agricultura tradițională în agricultură intensivă. O dată cu dezvoltarea agriculturii intensive
prin folosirea de îngrăşăminte, pesticide, aceasta a devenit o activitate tot mai poluantă.
Dorința marilor agricultori de a obține profit prin producții din ce în ce mai mari a dus la
mărirea canităților de îngrăsăminte mult peste obișnuit. Din această cauză se militează la
revenirea agriculturii tradiționale sau durabile.
Agricultura durabilă are ca obiective majore optimizarea productivităţii, şi în acelaşi
timp conservarea resurselor naturale de bază Aceasta înseamnă că, în sistemele de producţie
agricolă se va păstra echilibrul între inputuri şi outputuri, între investiţii şi beneficii, în
condiţiile asigurării calităţii mediului înconjurător şi ale promovării, în ansamblu, a unei
economii durabile.
Datorită agriculturii intensive, folosirea de pesticide, îngrăşăminte chimice, solul este
principalul afectat. Majoritatea solurilor își pierd din elementele nutritive și materia organică
în proporție mai mare decât are loc procesul de completare a acestora, ceea ce în final duce la
epuizarea lor.
 Poluarea solului înseamnă orice acțiune care produce dereglarea funcționării normale
a solului ca suport și mediu de viață în cadrul ecosistemelor naturale sau antropice, ducând la
dereglari ce pot fi:
-   fizice: fenomenul de compactare si stricarea structurii generate de lucrari necorespunzatoare;
- chimice: generate de poluarea solului cu metale grele, pesticide, îngrasaminte, modificarea pH-
ului solutiei solului;  
-   biologice: enerate de poluarea solului cu germeni de boli transmisibile plantelor si animalelor.
- radioactive: solurile capteaza foarte usor poluarile radioactive pe care le transmit plantelor si
animalelor pentru timp îndelungat.
Poluarea solului cu îngrăşaminte chimice şi organice.
Agricultura intensivă practicată pe scară largă in toate ţările lumii, presupune
administrarea de ingrăşăminte chimice în scopul măririi productivităţii plantelor de cultură.
Prin acest procedeu se urmarește restituirea în sol a echivalentului cantităţilor de elementele
nutritive extrase din acesta de către plante.
Cele mai importante şi mai utilizate sunt îngrăşămintele pe bază de azot (azotaţii de
amoniu, de calciu şi de potasiu), de sulf (sulfatul de amoniu şi superfosfatul) şi de potasiu.
Efectul poluant este determinat în principal de cantităţile excesive utilizate, cu mult
peste cele necesare utilizate repetat de-a lungul anilor şi, în secundar, de introducerea în sol a
unor impurităţi toxice conţinute de îngrăşăminte.
Efectele poluante sunt date de: 
        impuritățile, reziduurile din procesul de fabricație;
        dezechilibrele anumitor cicluri biogeochimice, care conduc la  degradarea solurilor;
        contaminarea apelor freatice;
          lipsa purificării și curățirii îngrașămintelor industriale din motive de costuri de producție;
acestea contin metale și metaloizi toxici (arsenic, cadmiu, crom, cupru, plumb, zinc) cu risc
pentru  contaminarea solurilor apoi a alimentelor; 
         excesul de nitrați datorat superfertilizării cu îngrașăminte azotate în circuitul biosferei,
estimat la 9 milioane tone pe an și care se  acumulează în hidrosferă prin procesele de levigare
a solurilor degradate prin superfertilizare (folosirea abuzivă a îngrășămintelor  azotate)
Cercetările arată că nitrații se acumulează de regulă în frunzele verzi și în acest sens în
anul 1972 Rondest J. a relevat ca în frunzele de spanac și salată existau cantități atât de mari
de nitrați încât sănătatea consumatorilor era pusa în pericol. Nitrații ajunși în intestinul omului
se transformă în nitrosamine, care sunt considerați puternici agenți cancerigeni.
 Folosirea abuzivă a îngrăşămintelor chimice are urmatoarele efecte negative:
        modifică circuitul biogeochimic al azotului şi fosforului;
        inhibă sau blochează reciclarea substanţelor organice şi a humusului; procesul determină
scăderea acestora, iar faptul se manifestă prin declinul complexului absorbant argilo-humic;
        produce poluarea apelor subterane şi de suprafaţă, şi prin aceasta induce scăderea
biodiversitatii ecosistemelor acvatice şi productivitatea lor biologică.
S-a demonstrat că din cantitatea totală de îngrăşăminte aplicate pe o suprafaţa agricolă,
în masa vegetală se regăsesc maxim 50%; restul rămane în sol sau este antrenat în apele
subterane şi de suprafaţă.
Prin intermediul unor verigi ale lanţurilor trofice azotaţii din masa vegetală sunt
preluaţi de animale şi om. Prin procese metabolice azotaţii sunt transformaţi în azotiţi care au
o mare afinitate la hemoglobină, împreună cu care formează methemoglobina, produs stabil
care reduce drastic capacitatea de oxigenare a ţesuturilor. Azotații ajung deobicei prin lanțul
trofic din plantele furajere în lapte, principalul  aliment al copiilor. În zonele Galati, Braila,
Ialomita în anii "80 s -au semnalat intoxicatii deoarece concentratia de nitrați în lapte a
depasit 850 ppm, față de 75 ppm stabilită ca limita maximă de OMS si FAO.
Superfertilizarea cu îngrasaminte fosfatice face ca excesul de fosfor antrenat an de an
de către apele continentale în lacuri și mări să duca la fenomenul de eutrofizare care prin
acţiunea sa pe termen lung, face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen, distrugând
în final fauna acvatică .