Ministerul Educației, Culturii și Cercetării Republicii Moldova

Departamentul Știintele Solului

Referat
La specialitatea: Ecologie generală

Tema: Populațiile
ecologice

A realizat : Buruiană Daniel

A verificat: Dobrojan Sergiu

Chișinău, 2022
 Cuprins:

1. Ecologia populației
2. Specia
3. Populația
4. Populațiile și caracteristicele lor ecologice
5. Populații și Metapopulații
 1. Ecologia populației
Ecologia populației este una din cele mai importante ramuri
ale ecologiei, ce se ocupă cu studierea dinamicii unei populații și
interacțiunea ei cu mediul înconjurător.
Ecologia populației este o știință ce se
ocupă în mare cu numărul organismelor,
dar mai ales cu consecința acestui număr.
Proprietățile esențiale ale populației sunt
comune atât la plante cât și la animale.
Însă botaniști au fost speriați la început
pentru că nu știau ce trebuie să numere:
semințe, rădăcini, frunze ? Ceea ce nu stiau era faptul ca plantele
prezinta doua mari avantaje si anume: stau nemiscate si din acesta cauza
nu este nevoie de metode dificile de capturare, nu trebuiesc prinse,
impuscate sau estimate (cum se intampla in cazul animalelor); de
asemenea populatiile de plante pot fi usor manipulate si controlate fara a
se pune problema moralitatii.
 2. Specia
SPECIA este unitatea fundamentala a sistematicii, o unitate functionala
alcatuita din indivizi de origine comuna care realizeaza un travaliu
geochimic si o anumita functie pe o suprafata numita areal si unde sunt
localizate populatiile sale.
La fel ca si organismul, specia este caracterizata de potential bioecologic
(capacitatea speciei de a ocupa habitate si nise noi, de a evolua si de a
rezista variatiilor factorilor de mediu prin realizarea homeostaziei).
Despre speciile capabile de a ocupa nise ecologice noi spunem ca au
plasticitate ecologica mare.
Am evidentiat, de asemenea, la nivelul organismului ca o expresie a
potentialului ecologic este valenta ecologica (masura eficientei speciei
fata de variatiile factorilor de mediu) (de ex. ulmul american este plantat
pe marginea apelor în Delta Dunarii si el rezista gerurilor foarte
puternice, vânturilor si revarsarilor de ape; spunem ca are o valenta
ecologica mare; ariciul nu poate rezista la temperaturile scazute din iarna
si este nevoit sa hiberneze, el are o valenta ecologica scazuta).
Ca si în cazul organismului, diferentierea speciilor potrivit potentialului
bioecologic provoaca aparitia a doua tipuri fundamentale de reactie fata
de variatiile factorilor de mediu:
 euribioza (reactia de maxima rezistenta a speciei fata de variatiile
factorilor de mediu, are o toleranta larga si suporta variatii largi ale
acestora fara pierderea nisei ecologice ocupata în ecosistem)
 stenobioza (reactia de minima rezistenta a speciei fata de variatiile
factorilor de mediu, toleranta îngusta, suporta variatii înguste ale
acestora si pierd nisa ecologica avuta în ecosistem, atunci când
variatiile factorilor de mediu depasesc limitele de toleranta ale
speciei).
Rezultat al interactiunii permanente dintre organism sau organisme cu
mediul se remarca ecologic, doua trepte de diferentiere a speciilor:

 ecotipul (cuprinde un grup de indivizi care se deosebesc de alti

indivizi ai aceleiasi specii, prin nisa ecologica, habitat sau
 microhabitat ocupat, proprietati biologice si structura genetica; în
ecologia plantelor se foloseste termenul de ecotip, sinonim
cu soiul din agrobiologie, iar în ecologia animala cel de rasa
ecologica)

 ecospecia (este o treapta mai profunda a diferentierii ecologice a

speciilor, constând în deosebiri de nisa ecologica între specii,
corelat cu deosebiri morfologice, biologice si
comportamentale pregnante; daca luam o specie de planta care
traieste în mai multe habitate, se va constata ca existe diferente
morfologice evidente, asa cum ar fi de exemplu marimea si forma
frunzelor; la o specie animala pot sa existe sau nu diferente
morfologice, dar în schimb pot aparea diferente biologice sau
comportamentale

Specia, ca unitate taxonomica cu rol central în sistemele de clasificare,

este o unitate naturala fundamentala ce grupeaza organismele vii.

JOHN RAY care a introdus termenul în

biologie specia este totalitatea indivizilor
nascuti unii din altii sau proveniti din parinti
comuni si a tuturor acelor care li-se
aseamana atât de mult pe cât se aseamana
între ei".
Altfel pus specia este totalitatea indivizilor
sau populatiilor ce apartin unei comunitati care se reproduce, are
descendenti, structura, performante si modele comportamentale unitare
si un spatiu caracteristic de raspândire.
 3. Populația
POPULATIA este un sistem alcatuit din indivizi de origine comuna,
din aceeasi specie, purtatori ai unei functii specifice, alcatuind o unitate
functionala si reproductiva, atasata la un anumit biotop (fragment de
spatiu populat si transformat de catre organismele vii).

Populatía reprezinta nivelul

supraindividual de organizare a materiei
vii, alcatuita dintr-un numar variabil de
indivizi care apartin aceleiasi specii,
organisme care se diferentiaza sub raport
genotipic si fenotipic si formeaza grupuri de indivizi.

 Populatia se refera la un grup de indivizi ai aceleiasi specii aflat

într-o relativa izolare teritoriala fata de alte grupuri de indivizi,
formeaza o unitate naturala de existenta, de adaptare, de stabilitate
si evolutie a speciei în arealul respectiv (TUFESCU si TUFESCU,
1981).

 Populatia este o parte concreta a biocenozei cuprinzând indivizi ai

aceleiati specii cu o functie specifica în ecosistem (STUGREN,
1965).
Pentru ecologi este important de înteles care sunt fenomenele naturale
care determina marimea si componenta populatiei de plante sau de
animale si mai ales ce schimbari pot avea loc sub influenta factorilor de
mediu. Au fost evidentiate corelatii ale abundentei si schimbarii
populatiei de organisme cu vremea.
 In studii experimentale în conditii de
laborator s-a evidentiat ca temperatura si
umiditatea au influentat rata intrinseca a
cresterii naturale. De asemenea, studii
efectuate în conditii de laborator asupra
unor populatii a evidentiat o buna
legatura (dependenta) la un model
logistic de dezvoltare.
Alte studii au evidentiat modelele de fluctuatie a populatiilor în conditii
naturale.

Modelul de distributie a populatiilor (speciilor) sunt limitate de factorii

fizici (abiotici) de mediu (umiditate, lumina, temperatura, pH, solul, apa
etc. Populatia fiind un grup de indivizi, exista un model organismal de
dezvoltare în relatie cu factorii de mediu, dezvoltarea speciei însciindu-
se în limita de toleranta ca euritopa
sau stenotopa, ilustrînd un interval
optim si un maxim caracteristic.
Populatia 
este constituita din totalitatea
indivizilor unei specii si care traiesc
într-un spatiu de viata limitat.
Indivizii din cadrul unei populatii alcatuiesc o comunitate de
reproducere care are un fond genetic comun. Caracteristicile unei
populatii sunt: structura pe vârste, raportul dintre sexe, rata natalitatii,
rata  mortalitatii, distributia indivizilor, densitatea populatiei,
marimea relativa si absoluta a populatiei.

Populatii mici si populatii mari.

In functie de spatiul în care se extind indivizii unei specii pot exista
populatii mar si mici. Pentru o populatie mare a unei specii, daca studiul
ei ecologic nu a fost corect facut, îl poate duce pe cercetator la a lua în
considerare existenta mai multor populatii. 

În populatiile mici, cu genofond mic, noile mutatii aparute se impun mai

repede în populatie (în aceste condtii populatiile mici se pot adapta mai
repede dar pot si sa dispara mai repede). In populatiile mari genofondul
este bogat, mutatiile spontrane se impun încet astfel ca adevaratele
purtatoare ale evolutiei sunt populatiile mari.

4. Populațiile și caracteristicele lor ecologice

În intervalul unei anumite specii, condițiile de existență a organismelor
nu sunt aceleași, prin urmare, vor exista diferențe între grupările
structurale ale speciilor. De exemplu, specia de biban de râu are
populații de coastă și de adâncime. Numărul populațiilor depinde în
principal de mărimea zonei și de varietatea condițiilor de viață. Grupuri
de populații adiacente spațial pot forma o rasă geografică sau o
subspecie. 
Fiecare populație este caracterizată de anumite caracteristici care îi
subliniază caracteristicile ecologice. Secțiunea de ecologie care studiază
condițiile de formare, structura și dinamica dezvoltării populațiilor
anumite tipuri se obişnuieşte să suneecologia populatiei.
Caracteristicile ecologice ale populațiilor este o listă de caracteristici
care descriu interacțiunea populațiilor cu un complex de factori de
mediu dintr-un anumit habitat.

Orice populație a unei specii ocupă un anumit teritoriu, care este de

obicei numit zona populatiei.
Suprafața populației poate avea dimensiuni diferite, depinde în mare
măsură de gradul de mobilitate al indivizilor.
Fiecare populație este caracterizată de Un numar de -numărul de indivizi
care fac parte din populație și ocupă o anumită zonă sau volum în
biocenoză. Orice populație este teoretic capabilă de o creștere nelimitată
în dimensiune, dar este limitată de resursele necesare pentru
funcționarea normală.
Numărul de indivizi din populație fluctuează în anumite limite, dar nu
trebuie să fie sub o anumită limită. O scădere a numărului sub această
limită poate duce la dispariția populației.
Mărimea populației este determinată fertilitatea, mortalitatea, raportul
lor sub formă de creștere naturală, precum și imigrația (populația) și
emigrația (evacuarea).
Fertilitate este numărul de indivizi din populație, se naște pe unitatea de
timp și mortalitate- numărul de indivizi ai populaţiei care mor în acelaşi
timp.
Dacă natalitatea prevalează asupra ratei mortalității, atunci va exista
creștere naturală pozitivă iar dimensiunea populației va crește. În funcție
de dimensiunea zonei populației și de numărul de indivizi, se calculează
densitatea populatiilor.
Densitatea populației este determinată de numărul mediu de indivizi pe
unitatea de suprafață sau de volum. Pentru fiecare complex de condiții
de mediu, există un anumit optim densitatea populației determinat de
capacitatea habitatului.
Densitatea unei populații poate fi afișată printr-un indicator precum
biomasa.
Biomasa populației - masa de indivizi dintr-o populație pe unitatea de
suprafață sau de volum.

Structura populației.
În cadrul unei populații se pot distinge grupuri care determină structura
ei caracteristică..
Structura populației - împărțirea populației în grupuri de indivizi care
diferă în anumite proprietăți (mărime, sex, locație, comportament etc.).
Distingeți următoarele tipuri de structura populatiei:
1) structura sexuală- raportul indivizilor de diferite sexe;
2) structura de vârstă- distribuţia indivizilor populaţiei pe grupe de
vârstă;
3) structura spatiala- repartizarea indivizilor populaţiei pe teritoriul pe
care îl ocupă;
4) structura etologica- un sistem de relaţii între indivizi, care se
manifestă în comportamentul acestora; deci, principalele forme de
organizare a populațiilor de animale sunt un singur mod de viață (de
exemplu, majoritatea păianjenilor, rața mallard) și un mod de viață de
grup sub formă de familii (adevăruri de lei), colonii (la iepuri sălbatici,
de coastă). rândunele), turme (la lăcuste, lupi), turme (la ungulate,
cetacee).

 PopulațiiFără valuri .
Valuri de populație - Acestea sunt modificări periodice sau neperiodice
ale mărimii populației sub influența diverșilor factori.
Valurile de populație sunt una dintre cauzele derivei genelor, provoacă
următoarele fenomene : creşterea omogenităţii genetice (omozigozitatea)
populaţiei; modificări ale concentrației de alele rare, conservarea alelelor
care reduc viabilitatea indivizilor; modificarea fondului genetic la
diferite populații.
Toate aceste fenomene duc la transformări evolutive ale structurii
genetice a populației, iar în viitor, la o schimbare a speciei.

Valurile de populație sunt sezoniere și non-sezoniere:

Sezonier valuri de populație - datorită particularităților ciclurilor de viață
sau schimbărilor sezoniere ale factorilor climatici;
Afara sezonului valurile populației – cauzate de modificări ale diverșilor
factori de mediu.
Populația însăși își poate menține dimensiunea pe termen nelimitat. La
nivel de populație, există procese de autoreglare care ajustează
densitatea populației la capacitatea habitatului și se manifestă sub formă
de valuri de viață.

Principalele mecanisme de reglare a mărimii populației sunt:

1) reglarea prin relații cu populațiile altor specii (de exemplu, numărul
de râși depinde de numărul de iepuri de câmp);
2) reglarea prin dispersie (migrarea proteinelor);
3) reglarea comportamentului social (la insectele sociale, mătcile
separate și masculii participă la reproducere, al cărei număr este
reglementat în procesul de reproducere);
4) reglementarea comportamentului teritorial (marcarea teritoriului la
urși, zimbri, tigri)
5) reglarea prin suprapopulare și comportament stresant (fenomenul de
canibalism la pescăruși).
Datorită adaptării pe termen lung la condițiile de existență, populațiile au
dezvoltat mecanisme care să evite creșterea nelimitată a numărului și să
contribuie la menținerea densității populației la un nivel relativ constant.
Homeostazia populației - menținerea mărimii populației la un anumit
nivel, optim pentru un habitat dat.
Homeostazia populației este influențată de factori abiotici, precum și de
relațiile interspecice și intraspecifice.
 5. Populații și Metapopulații
Comunitatea vie a unui teritoriu se organizează pe baza legilor de
interacţiune dintre indivizi, cărora li se suprapune eterogenitatea
peisajului. Prima unitate sistemică de organizare supraindividuală o
reprezintă populaţia. Adoptând o scară spaţială mai mare, respectiv
considerând peisajul neomogen, populaţia respectivă poate fi privită ca
fiind subîmpărţită în grupări mai mult sau mai puţin izolate spaţial unele
faţă de altele.
Cu toate acestea, fluxurile dintre populaţii se menţin sau pot fi reluate.
Scara aceasta mai mare este de fapt nivelul peisajului eterogen. În acest
spaţiu, o specie este reprezentată prin mai multe populaţii repartizate în
funcţie de variabilitatea cadrului fizic.
Ansamblul format de aceste populaţii este o populaţie a populaţiilor, o
metapopulaţie.
Metapopulaţia reprezintă o populaţie a populaţiilor, respectiv un
ansamblu format de populaţiile care sunt amplasate în fragmente discrete
de habitat, formate prin intercalarea unor utilizări antropice sau ca
urmare a unor procese naturale.
Conceptul de metapopulaţie este utilizat şi în domenii conexe ecologiei
peisajului. Astfel, ecologia populaţiilor explică la acest nivel coexistenţa
populaţiilor din specii concurente – eterogenitatea peisajului permite
segregarea spaţială a nişelor ecologice; menţinerea populaţiilor pradă
acolo unde prădătorul este foarte eficient – eterogenitatea permite
găsirea unui adăpost temporar în faţa prădătorului.
În genetica populaţiei şi biologia evoluţiei eterogenitatea spaţială este
considerată un factor important pentru fluxul de gene, iar biologia
conservării, concentrându-se asupra speciilor rare sau cu efective în
scădere, urmăreşte valorificarea fragmentării în vederea menţinerii
speciilor respective.
 6. Bibliografie
 https://biblioteca.regielive.ro/referate/ecologie/populatii-si-
metapopulatii-181948.html
 https://technerium.ru/ro/k-ekologicheskim-harakteristikam-
populyacii-otnosyatsya-ekologicheskaya-edinica/
 https://www.scritub.com/geografie/ecologie/Specia-
populatia552314712.php