Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sarcini
Coordonatele sunt acele valori care definesc poziţia unui punct în raport de un
anumit sistem de referinţă. Un punct de pe suprafaţa terestră poate fi definit prin trei
tipuri de coordonate: rectangulare, polare şi geografice.
Totalitatea operaţiilor desfăşurate pe teren şi la birou (planificare, măsurători,
calcule) în vederea determinării coordonatelor punctelor de pe suprafaţa terestră poartă
denumirea de ridicări topografice.
În acest caz sistemul de referinţă este format din două axe perpendiculare cu
originea comună în punctul O (figura 4).
Coordonatele rectangulare
a) în sistem cartezian; b) în sistem Gauss
Coordonatele polare
Considerăm globul terestru ca fiind o sferă ce se roteşte în jurul propriei axe (axa
polilor).
Punctele de intersecţie ale axei de rotaţie cu suprafaţa elipsoidului se numesc poli.
Aceste puncte de intersecţie sunt: Polul Nord şi Polul Sud. Intersecţiile elipsoidului
de referinţă cu planuri care trec prin axa de rotaţie formează elipse egale între ele numite
meridiane. Intersecţiile elipsoidului de referinţă cu planuri perpendiculare pe axa de
rotaţie formează cercuri numite paralele.
Pe glob putem trasa un număr infinit de paralele, ceea ce determină plasarea
fiecărui punct de pe glob pe o anumită paralelă cu excepţia polilor.
Meridianul origine, ales convenţional, trece prin Observatorul Astronomic de la
Greenwich, de lângă Londra. În trecut au fost si alte meridiane considerate ca zero,
Ferrero şi Paris.
Latitudinea, φ, este unghiul format de ecuator cu o paralelă oarecare de pe Terra.
Latitudinea poate varia între 0o si 90o. Aceasta are valoarea 0o la ecuator şi 90o la
poli, putând fi latitudine sudică în jos şi latitudine nordică în sus.
Longitudinea, λ, este unghiul format în plan ecuatorial de meridianul zero şi un
meridian oarecare. Longitudinea oricărui punct se măsoară pe arcul cel mai scurt, spre est
(de la 0 – 180o) şi are semnul plus şi spre vest (de la 0 – 180o ) şi are semnul minus.
1.9. Orientarea unei direcţii de pe teren
unde:
θAB – orientarea topografică a direcţiei date AB;
θgAB - orientarea geografică a direcţiei date AB;
θmAB - orientarea magnetică a direcţiei date AB;
γ - unghiul de convergenţă a meridianelor în planul de proiecţie format de
imaginea plană a meridianului punctului considerat (ANg), cu dreapta dusă prin acel
punct, paralelă la proiecţia meridianului central (ANgo), care se ia ca axă OX;
δ - unghiul de declinaţie magnetică format de meridianul magnetic al punctului dat
(ANm) cu meridianul geografic (ANg) al punctului respectiv.
Din punct de vedere practic, orientarea direcţiei considerate (θAB) poate lua valori
pozitive de la 0g la 400g, în sistemul de gradaţie centesimală şi de la 0o la 360o, în sistemul
de gradaţie sexagesimală.
În calculele topografice se foloseşte, atât noţiunea de orientare directă a unei
direcţii, ce se măsoară în sensul direct de executare a măsurătorilor pe teren (θAB), cât şi
noţiunea de orientare inversă a unei direcţii, dar măsurată în sens invers (θBA).
Între cele două orientări, care diferă între ele cu o jumătate de cerc (200g sau
180o), se poate scrie relaţia:
θBA = θAB ± 200g sau θBA = θAB ± 180o
unde:
doAB – distanţa redusă la orizont dintre punctele A şi B;
θAB - orientarea directă a direcţiei AB.
XB = XA + ΔXAB şi YB = YA + ΔYAB
Din punct de vedere practic, coordonatele rectangulare relative (ΔX şi ΔY) au atât
valori pozitive, cât şi valori negative, funcţie de orientarea direcţiei considerate, care
poate fi situată în oricare din cele patru cadrane (I, II, III şi IV) ale cercului topografic.
ΔXAB = XB − XA şi ΔYAB = YB − YA
La extragerea din calculator a valorii unghiulare (θg AB), se obţine, mai întâi,
valoarea unghiului de calcul redus la primul cadran, care poate fi: βI; βII; βIII şi βIV,
fiind în funcţie de situarea orientării (θAB) în unul din cele patru cadrane ale cercului
topografic, din cadrul sistemului general de axe de coordonate al proiecţiei stereografice
– 1970.
Valoarea orientării direcţiei AB din cele patru cadrane ale cercului topografic, în
funcţie de mărimea unghiului de calcul βI; βII; βIII şi βIV, unde indicele I, II, III şi IV,
arată cadranul în care se află direcţia considerată, se obţine pe baza următoarelor relaţii
de calcul:
• cadranul I NE (βI) ⇒ θAB = βI ;
• cadranul II SE (βII) ⇒ θAB = 200g − βII;
• cadranul III SV (βIII) ⇒ θAB = 200g + βIII;
• cadranul IV NV (βIV) ⇒ θAB = 400g − βIV;