Sunteți pe pagina 1din 2

OBIECTUL ŞI ROLUL PEDOLOGIEI ÎN DEZVOLTAREA

PRODUCŢIEI AGRICOLE

1.1. Obiectul şi definiţia pedologiei


Pedologia este ştiinţa care, se ocupă cu studiul solului sub aspectul genezei, evoluţiei,
caracterelor morfologice, proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, clasificării, repartiţiei geografice,
utilizării raţionale.
Etimologic, termenul de “Pedologie” este de origine greacă, provenind din cuvintele “pedon”
(teren, sol, ogor) şi “logos” (discuţie, vorbire în sensul de studiu).
Pedologia este o ştiinţă, deoarece are un obiect de studiu, o evoluţie, legi şi metode proprii
de cercetare.
SOLUL este formaţiunea naturală cea mai recentă de la suprafaţa uscatului, reprezentată
printr-o succesiune de straturi naturale care s-au format şi se formează prin alterarea rocilor şi a
resturilor organice prin acţiunea de conlucrare a factorilor fizici, chimici şi biologici, de la contactul
litosferei cu atmosfera, sub influenţa hotărâtoare a climei. Solul, rezultat în urma proceselor profunde
de transformare a rocilor, mineralelor şi resturilor organice, este mediu de viaţă pentru plante, fiind
principalul mijloc de producţie în agricultură.
1.2. Evoluţia pedologiei ca ştiinţă
Pedologia este considerată ca ştiinţă de sine stătătoare, începând cu anul 1883, an în care au
apărut lucrările lui V.V. Dokuceaev care este considerat fondatorul pedologiei ca ştiinţă. In ţara
noastră Ion Ionescu de la Brad, în monografiile despre judeţele Putna, Dorohoi, Mehedinţi, face
prezentarea şi descrierea solurilor pe regiuni naturale, subliniind influenţa climei asupra formării
solului.Lui Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) i se recunoaşte meritul şi calitatea de fondator
al pedologiei ca ştiinţă în ţara noastră şi care întocmeşte prima hartă agro-pedologică a României,
împreună cu Emil Protopopescu - Pache. Dintre personalităţile de prestigiu ale ştiinţei solului care s-
au remarcat prin lucrările lor atât pe plan naţional cât şi internaţional demne de menţionat sunt:
N.Cernescu, M.Popovăţ, N.Bucur, C.D.Chiriţă, C.V.Oprea, Gr.Obrejanu, C.Teşu, Er. Merlescu, etc.
1.3. Principii, legi şi metode de cercetare în pedologie
În pedologie, se poate vorbi de următoarele principii mai importante:
a) Principiul paralelismului fito-pedo-climatic. Potrivit acestui principiu în natură există o
interdependenţă între climă, vegetaţie şi sol.
b) Principiul evoluţiei, enunţat de Wiliams, evidenţiază faptul că solurile evoluează continuu,
în fazele incipiente de formare a solului evoluţia este mai intensă, apoi din ce în ce mai
lentă, ca urmare a realizării unui echilibru între sol şi factorii de solificare.
Principalele legi care acţionează în pedologie sunt:
a) legea constanţei grosimii orizontului A cu tipul de sol;
b) legea alungirii continue a orizontului B;
c) legea repartiţiei acumulările de solificare în profilul solului;
d) legea comportării specifice a orizonturilor solului când sunt folosite ca substraturi nutritive pentru
plante;
Ca orice ştiinţă pedologia foloseşte metode proprii de cercetare dintre care amintim:
a) Descrierea morfologică. Este metoda care constă în precizarea macroscopică şi
microscopică a însuşirilor solului (grosime, culoare, structură, care permit recunoaşterea
tipului de sol).
b) Cartarea pedologică. Constă în identificarea pe teren, delimitarea spaţială şi cercetarea
tipurilor, subtipurilor şi variaţiilor de sol existente pe un anumit teritoriu.
c) Analiza fizico-chimică. Prin analiza fizico-chimică se determină cantitativ componentele
chimice ale solului.
d) Experienţele în câmp şi în vase de vegetaţie, permit scoaterea în evidenţă a însuşirilor
solului care nu pot fi determinate prin descrierea morfologică sau analiza fizico-chimică.
1.4. Rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole
Pedologia are un rol important în rezolvarea unor probleme prioritare ale producţiei agricole şi
anume:
- cunoaşterea detaliată a resurselor de sol;
- evaluarea capacităţii productive a terenurilor agricole;
- stabilirea şi aplicarea diferenţiată a tehnologiilor de cultură;

1
- stabilirea de indicatori pedogenetici şi parametri necesari pentru ameliorarea solurilor slab
productive şi protecţia solurilor împotriva degradării;
- prevenirea, limitarea şi combaterea poluării solului;
- sporirea suprafeţei arabile prin amenajarea unor terenuri nefolosite încă.

S-ar putea să vă placă și