STIINTA SOLULUI

Curs

Noţiuni introductive. Definiţie, obiect de studiu, legătura cu alte

discipline. Pedologia. Rolul pedologiei. Fertilitatea solului.
Clasificarea solurilor. SRTS – 2 ore

Componenţii solului (component minerală a solului,

componenta organică a solului, apa ȋn sol, aerul ȋn sol) – 2 ore

Soluţia şi coloizii solului. Procese de reţinere şi transport ȋn

soluri. Aciditatea şi alcalinitatea solurilor. Procese redox ȋn sol –
4 ore
Poluarea şi degradarea solului. Fondul funciar ȋn România
– 2 ore

1
Laborator
Funcțiile solului. Profilul de sol – 4 ore
Proprietăţi fizice ale solului (textura, structura, densitatea,
porozitatea, gradul de tasare, plasticitatea, adeziunea, coeziunea,
consistenţa, contracţia, gonflarea, compactarea, culoarea,
temperatura)- 4 ore
Ciclul nutrienţilor ȋn sol (azot, fosfor, potasiu, sulf, calciu, magneziu,
bor, cupru, fier, mangan, molibden, zinc, cobalt, clor, nichel, siliciu,
carbon, hidrogen şi oxigen) – 4 ore
Clasificarea solurilor poluate – 2 ore
Surse de poluare şi agenţi contaminanţi ai solului (lucrări de
excavare la zi; halde, iazuri de decantare, depozite de steril de la
flotare, depozite de deşeuri etc.; deşeuri şi reziduuri anorganice de la
industrie; substanţe purtate de vânt; materiale radioactive; deşeuri şi
reziduuri organice din industriile alimentară, uşoară şi alte industrii;
deşeuri şi reziduuri vegetale agricole şi forestiere; dejecţii
animaliere; dejecţii umane; eroziune şi alunecări de teren;
sărăturarea solului; acidifierea solului; excesul de apă; excesul sau
carenţa de elemente nutritive şi substanţe organice; compactarea
solului; pesticide; agenţi patogeni contaminanţi; produse petroliere;
alte surse de poluare şi degradare a solului) – 8 ore
Efectele poluării solului – 2 ore

2
Bibliografie

1.Mureşan Alina Crina, Chimia şi poluarea solului, Editura Galaţi

University Press, ISBN 978-606-696-119-6, 2018
2. Demeter T., 2009, Pedologie generală, Editura CREDIS, Bucureşti
3. Bucur N., Lixandru Gh., 1997, Principii fundamentale de Ştiinţa
solului, Editura Dosoftei, Iaşi
4. Rogobete Gh., 1993, Ştiinţa solului, Editura Mirton, Timişoara

3
 Noţiuni introductive.
Definiţie, obiect de studiu, legătura cu alte discipline.
Pedologia. Rolul pedologiei.
Fertilitatea solului

Pedologia - știinţa care se ocupă cu studiul genezei, al evoluţiei și al distribuţiei

solurilor și cu cunoașterea constituţiei lor fizice, chimice și biologice, în scopul
stabilirii gradului de fertilitate și a posibilităţilor de ridicare a acesteia.
„pedologie” limba greacă: gr. „pedon” - sol, ogor, suport și „logos” - vorbire,
știinţă =știinţa solului.

Solul - corp natural, tridimensional, de material relativ afânat, alcătuit din

compuși minerali, organici și organisme vii, aflate în interacţiune, cu proprietăţi
fizice diferite de ale materialului parental iniţial din care s-a format și evoluat în
timp, prin procese pedologice și pedogeologice, sub acţiunea climei și
organismelor, în diferite condiţii de relief, fiind capabil de schimb continuu de
substanţă și energie cu mediul și de asigurare a condiţiilor necesare creșterii și
dezvoltării plantelor.
4
Caracter complex generat de complexitatea formării solului- pedologia - știinţă
interdisciplinară situată la confluenţa dintre știinţe fundamentale (fizica, chimia,
biochimia, matematica, informatica), știinţele naturii (geologia, geomorfologia,
geodezia, climatologia, biologia) și știinţele aplicative (agricultura, îmbunătăţiri
funciare, silvicultura, ocrotirea mediului).

Aristotel (384-322 î.Hr.) a considerat solul unul dintre cele patru elemente ale
Universului, alături de aer, apă și foc

1924 Societatea Internaţionala de Știinţa Solului

Fondatorul pedologiei românești - Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) care

înfiinţează în anul 1906 Secţia Agrogeologică în cadrul Institutului Geologic

1964 - Societatea Naţională Română pentru Ştiinţa Solului,

1970 - Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie din București,
institut care funcţionează încă sub denumirea de Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecţia Mediului-ICPA București

5
Rolul pedologiei este important pentru agricultura durabilă, studiile pedologice
care caracterizează solurile și hărţile de sol la scară mare (1:10.000) sunt utilizate
în agricultură pentru diferite activităţi:
- inventarierea și sistematizarea suprafeţelor (parcelarea, trasarea de drumuri etc.)
ţinând seama de condiţiile de sol și relief,
- stabilirea celei mai adecvate categorii de folosinţă a terenurilor în scopul
exploatării eficiente a fondului funciar cu menţinerea unui nivel optim de
fertilitate a solului,
- determinarea gradului de favorabilitate a solului pentru diferite specii, soiuri de
hibrizi de plante cultivate,
- adoptarea tehnologiilor agricole de cultivare a plantelor diferenţiat-în funcţie de
cerinţele plantei, condiţiile climatice și însușirile solului,
- stabilirea planurilor și tehnologiilor de fertilizare,
- estimarea necesarului de mașini agricole pentru exploataţiile agricole pe baza
condiţiilor de sol și relief.

6
Fertilitatea solului - proprietatea de a pune la dispoziția plantelor apa și
elementele nutritive în cantităţi îndestulătoare, în vederea creșterii și dezvoltării
lor. Este o rezultantă a stadiului de dezvoltare a solului, a alcătuirii și
proprietăţilor lui, a proceselor fizico-chimice și biochimice ce se petrec în sol.
Fertilitatea depinde și de satisfacerea celorlalţi factori de vegetaţie, fiind o
funcţie a sistemului unitar sol-plantă-atmosferă.
Fertilitatea solului este o proprietate dinamică, depinde de însușirile solului, de
condiţiile de mediu, dar și de stadiul de dezvoltare al știinţei și tehnicii. În
funcţie de modul de formare, fertilitatea poate fi naturală și culturală sau
artificială.

Fertilitatea naturală s-a format în timpul procesului de solificare și depinde de

condiţiile de mediu ale zonei respective. În zona de câmpie s-au format soluri
cu fertilitate naturală ridicată, iar în zona montană s-au format soluri cu
fertilitate naturală foarte scăzută.
Fertilitatea culturală sau artificială este cea determinată de intervenția omului
prin mecanizare, irigaţii, îngrășăminte etc. Intervenția rațională a omului asupra
solului determină creșterea capacităţii productive a acestuia, însă sunt și cazuri
când intervenția necorespunzătoare duce la scăderea fertilităţii.
7
 Clasificarea solurilor
Clasificarea solurilor este importantă, în principal, pentru geneza și
cartografierea solurilor.

Clasificarea americană a solurilor - (Soil Taxonomy) a fost prezentată

iniţial în anul 1960, definitivată în anul 1975, îmbunătăţită în 1999, iar ultima
ediţie, a 12-a, a Key Soil Taxonomy a apărut în anul 2014.
Ordinele solurilor din Soil Taxonomy reprezintă poziţia Departamentului
Agriculturii a Statelor Unite ale Americii (USDA) referitor la clasificarea
solurilor. Soil Taxonomy cuprinde 6 unităţi taxonomice (dată de Soil Survey
Staff, 2014) împărţite în 4 unităţi superioare și 2 unităţi inferioare. Natura și
proprietăţile solurilor poate varia foarte mult de la o locaţie la alta, chiar și pe
distanţe de câţiva metri.
Pe de altă parte, proprietăţi identice ale solului se pot găsi pe regiuni întinse
care sunt asemănătoare din punct de vedere climatic sau au aceeași vegetaţie.
Materialul parental, clima, vegetaţia, topografia și timpul produc un tip de sol
care descrie mediul în care acesta s-a format.

8
Cele 6 unităţi taxonomice americane cuprind: ordinul, subordinul, grupa mare,
subgrupa, familia și seria.

Ordinele solului și descriere generală

9
Repartiţia ordinelor de sol pe Glob

10
Clasificarea FAO-UNESCO a solurilor
Clasificarea FAO-UNESCO nu reprezintă un sistem taxonomic propriu-zis,
fiind o listă a principalelor unităţi de sol și poate fi considerată o clasificare
monocategorială.
Definiţia unităţilor de sol se bazează pe proprietăţile observabile și măsurabile
ale solului, ordinea evoluţiei și cea geografică, începând de la solurile puţin
evoluate care nu depind de condiţiile climaterice și încheind cu solurile cele mai
evaluate prezente în zonele cu climat umed tropical.
Legenda FAO-UNESCO cuprinde 28 de grupări majore de sol.

Baza materială de referinţă pentru resursele de sol

Baza materială de referinţă pentru resursele de sol (BMRRS sau WRB for SR
2014) este asemănătoare cu clasificarea FAO-UNESCO, deși nu se identifică cu
aceasta.
BMRRS propune 30 de grupe majore de sol.

11
Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor
 
În anul 2012 s-a adoptat cea mai nouă clasificare a solurilor din România
intitulată Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS) sub coordonarea
domnilor N. Florea şi I. Munteanu şi auspiciile Institutului Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului-I.C.P.A.
Bucureşti, clasificare care este în concordanţă cu cerinţele cuprinse în World
Reference Base for Soil Resources.
Noua clasificare SRTS 2012 este o îmbunătăţire a SRTS 2003 după opt ani de
aplicare și având la bază discuţii cu comunitatea pedologilor români.
În forma definitivată, taxonomia (clasificarea) cuprinde definirea orizonturilor
pedogenetice, elementele diagnostice (orizonturi, proprietăţi și materiale parentale
diagnostice), tabelul general cu clasele și tipurile de sol, tabelul cu tipurile și
subtipurile de sol cu definiţiile corespunzătoare, cheile de determinare a acestora,
lista cu subdiviziunile la nivel de varietate de sol și ceilalţi parametri pentru
subdiviziunile la nivelul inferior al taxonomiei.

12
Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS) la nivel superior are la
bază trei unităţi taxonomice: clasa de sol, tipul de sol și subtipul de sol.
Clasa de sol reprezintă totalitatea solurilor caracterizate printr-un anumit stadiu
sau mod de diferenţiere a profilului de sol dat de prezenţa unui anumit orizont
pedogenetic sau proprietate esenţială, considerate elemente diagnostice
specifice celor 12 clase de soluri, fiecare clasă de sol având între unu şi cinci
tipuri de sol (SRTS 2012).
Tipul genetic de sol reprezintă unitate inferioară clasei și grupează solurile care
se disting prin același tip de procese pedologice și aceeași succesiune de
orizonturi.
Subtipul de sol diferenţiază solurile în funcţie de prezenţa sau absenţa unor
orizonturi de tranziţie între două tipuri.

13
Conform SRTS 2012 există următoarele clase de soluri:
 protisoluri,
 cernisoluri,
 umbrisoluri,
 cambisoluri,
 luvisoluri,
 spodisoluri,
 vertisoluri,
 andisoluri,
 hidrisoluri,
 salsodisoluri,
 histisoluri,
 antrisoluri
14
Protisolurile (solurile neevoluate, trunchiate sau desfundate) sunt soluri în stadiu
incipient de formare, cu profil încă incomplet diferenţiat, lipsit de orizonturi
diagnostice; prezintă cel mult un orizont A sau O sub 20 cm grosime, fără alte
orizonturi caracteristice.

Din această categorie fac parte: litosolul, regosolul, psamosolul şi aluviosolul.

Litosolul cuprinde următoarele subtipuri: distric, eutric, rendzinic, scheletic şi
folic.
Subtipurile de regosol sunt: distric, eutric, calcaric, molic, umbric, stagnic,
salinic, scheletic şi litic.
Subtipurile de psamosol sunt: entic, distric, eutric, calcaric, molic, umbric, gleic,
salinic şi sodic.
Aluviosol cuprinde următoarele subtipuri: entic, distric, eutric, calcaric, molic,
umbric, vertic, gleic, salinic, sodic, coluvic, prundic şi litic.

15
Cernisolurile se caracterizează printr-un orizont A molic. În această clasă sunt
incluse următoarele tipuri de soluri: kastanoziom, cernoziom, faeoziom şi
rendzină.
Kastanoziomurile sunt soluri ale zonelor mai uscate şi mai calde ale stepelor; au
un orizont molic mai puţin profund comparativ cu cernoziomurile şi
faeoziomurile.
Subtipurile de kastanoziom sunt: tipic, gleic, salinic şi sodic.
Cernoziomurile reprezintă solurile zonei temperate cu ierni reci sau foarte reci şi
veri scurte, calde până la fierbinţi.
Cernoziomul are subtipurile: tipic, calcaric, forestic, rendzinic, pararendzinic,
cambic, argic, greic, vertic, gleic, salinic, sodic, aluvic, scheletic, litic.
Faeoziomurile sunt soluri tipice regiunilor de stepă relativ caldă şi mai umedă
(preerie).
Apar în condiţii mult mai umede decât alte soluri de stepă.
Subtipurile de faeoziom sunt: tipic, calcaric, cambic, argic, greic, pararendzinic,
magnezic, vertic, stagnic, gleic, clinogleic, aluvic, scheletic, litic.
Rendzina are următoarele subtipuri: tipic, calcaric, cambic, scheletic, folic.

16
Umbrisolurile sunt soluri bine drenate, cu textură mijlocie, a cărui caracteristică
este prezenţa unui orizont de suprafaţă bine dezvoltat, de culoare închisă, acid şi
bogat în materie organică (orizont umbric).
Umbrisolul include următoarele tipuri: nigrosol și humosiosol.
Nigrosolul poate prezenta unul din următoarele subtipuri: tipic, cambic, humic,
prespodic, scheletic, litic, folic.
Humosiosolul cuprinde următoarele subtipuri: tipic, cambic, prespodic,
gelistagnic, scheletic, litic şi folic.

17
Cambisolurile sunt soluri cu o pedogeneză caracterizată printr-o anumită
dezvoltare a structurii sau culorii, indicând o alterare şi dezvoltare moderată a
caracteristicilor morfologice. Principala caracteristică a cambisolurilor este
prezenţa unui orizont de alterare. Sunt soluri cu textură mijlocie şi fină, au o bună
stabilitate structurală, porozitate ridicată, capacitate bună de reţinere a apei şi un
drenaj intern bun.
Cambisolurile cuprind: eutricambosolul şi districambosolul. Eutricambosolurile
conţin carbonaţi liberi în sol şi saturaţie în baze ≥ 60% în unul sau mai multe
suborizonturi situate între 25-75 cm adâncime.
Subtipurile de eutricambosol sunt: tipic, molic, calcic, rezicalcaric, rodic, lamelar,
vertic, andic, stagnic, gleic, clinogleic, salinic, sodic, aluvic, scheletic, litic.
Districambosolurile au grad de saturaţie în baze < 50%, cel puţin într-o parte a
orizonturilor cuprinse între 20-100 cm adâncime.
Subtipurile de districambosol sunt: tipic, umbric, prespodic, andic, stagnic, gleic,
clinogleic, aluvic, scheletic, litic, folic.
18
Luvisolurile (argiluvisolurile) includ solurile cu profil bine diferenţiat, caracterizat
prin prezenţa unui orizont B argic, cu excepţia acelor soluri care se încadrează la
molisoluri. Luvisolurile pot avea sau nu orizont eluvial E.
Din această clasă fac parte: preluvosolul, luvosolul, planosolul şi alosolul.
Preluvosolul conţine subtipurile: tipic, calcic, rezicalcaric, molic, roşcat, rodic,
lamelar, vertic, stagnic, gleic, sodic, scheletic, litic.
Subtipurile de luvosol sunt: tipic, calcic, rezicalcaric, roşcat, rodic, alic, albic,
albeglosic, planic, lamelar, vertic, stagnic, gleic, sodic, scheletic, litic.
Planosolurile sunt soluri cu orizont de suprafaţă cenuşiu, prăfos sau lutos şi uneori
un orizont de suprafaţă subţire, prezentând semne de exces de umiditate periodic şi
care acoperă un orizont de suprafaţă dens, cu un conţinut ridicat de argilă care
creşte brusc şi pe are stagnează apa în perioada ploioasă.
Subtipurile de planosol sunt: tipic, albic, rezicalcaric, vertic, stagnic şi sodic.
Alosolurile sunt soluri acide, cu orizont dens de acumulare a argilei în orizontul de
suprafaţă, care apar în regiunile (sub)tropicale umede şi în regiunile temperate
calde. Subtipurile de alosol sunt: tipic, preluvic, albic, cambiargic, umbric, stagnic,
scheletic şi litic. 19
Spodisolurile sunt caracterizate prin prezenţa orizontului B spodic sau orizont
criptospodic.
Includ două tipuri: prepodzol şi podzol.
Subtipurile de prepodzol sunt: tipic, umbric, criptospodic, humic, scheletic, litic,
folic. Podzolul cuprinde subtipurile: tipic, umbric, feriluvic, gelistagnic,
scheletic, litic şi folic.

Vertisolurile sunt soluri determinate de predominarea orizonturilor A, B, C

bogate în argile. Această clasă este formată din două tipuri de soluri: vertosol şi
pelosol.
Vertosolurile sunt soluri argiloase, profunde în care predomină minerale
argiloase expandabile de tip smectit; au un orizont vertic în primii 100 cm de la
suprafaţă; conţin crăpături care se deschid şi se închid periodic. Subtipurile de
vertosol sunt: tipic, stagnic, gleic, salic, salinic, natric și sodic.
Pelosolul conţine următoarele subtipuri: tipic, entic, argic, vertic, stagnic, gleic,
salic, salinic, natric și sodic. 20
Andisolurile sunt soluri formate din cenuşi vulcanice, pumice (piatră ponce) sau
alte extruziuni vulcanice de diferite compoziţii. Se caracterizează prin prezenţa
orizontului andic în profil, în lipsa orizontului spodic. Sunt soluri cu orizont A,
la care se asociază proprietăţi andice pe cel puţin 30 cm, începând din primii 25
cm. Include un singur tip de sol, andosolul, specific zonelor montane.
Subtipurile de andosol sunt: distric, eutric, molic, umbric, humic, cambic,
scheletic, litic şi folic.

Hidrisolurile (solurile hidromorfe) sunt formate sub influenţa predominantă a

unui exces de umiditate de lungă durată, având un regim hidric special care
determină în sol anumite procese și proprietăţi. Se caracterizează prin prezenţa
unui orizont gleic de reducere, până la 125 cm adâncime sau a unui orizont
stagnic, a unui orizont A limnic sau un orizont histic.
Solurile hidromorfe includ următoarele tipuri: stagnosol, gleiosol și limnosol.
Stagnosolul cuprinde subtipurile: tipic, preluvic, albic, planic, vertic, gleic,
clinogleic şi histic.
Subtipurile de gleiosol sunt: tipic, calcaric, cambic, molic, cernic, umbric,
salinic, sodic, aluvic, tionic şi histic.
Limnosolul cuprinde subtipurile: tipic, entic, calcaric, salsodic, tionic şi histic.
21
Salsodisolurile (solurile halomorfe) includ solurile a căror geneză, evoluţie și
proprietăţi au fost și sunt influenţate apreciabil de sărurile ușor solubile.
Solurile din această clasă prezintă ca orizont diagnostic, un orizont salic, un
orizont natric în primii 50 cm ai solului sau un orizont argiloiluvial natric.
Tipurile de sol specifice salsodisolurilor sunt: solonceacul și soloneţul.
Solonceacurile sunt soluri cu concentraţie ridicată de săruri în orizontul de
suprafaţă în anumite perioade ale anului.
Subtipurile de solonceac sunt: tipic, calcaric, molic, vertic, sodic,
carbonatosodic, gleic, clinogleic şi aluvic.

Soloneţurile sunt soluri condiţionate de salinitatea materialului parental sau a

apei freatice si condiţii de drenaj deficitare. Sunt răspândite în regiunile cu
climat semiarid sau de stepă uscată cu veri foarte calde şi uscate, pe suprafeţe
joase cu relief plan şi cu drenaj extern sau intern slab, pe materiale parentale
salifere (argile marine, depozite aluviale salinizate etc.).
Soloneţul cuprinde următoarele subtipuri: tipic, entic, calcaric, molic, luvic,
albic, vertic, stagnic, gleic, clinogleic, salic, salinic, solodic şi aluvic.

22
Histisolurile (solurile organice sau histosolurile) sunt soluri formate din material
organic care au un orizont turbos bine dezvoltat la suprafaţă. Histosolurile se
formează în condiţii de mediu unde materia organică este produsă de o vegetaţie
adaptată şi unde descompunerea biochimică a resturilor de plante este întârziată
de temperaturi joase, mlăștinire persistentă, aciditate extremă, oligotrofie şi/sau
prezenţa de niveluri ridicate de electroliţi sau toxine organice. Cuprinde un tip de
sol: histosolul caracterizat printr-un orizont turbos de peste 50 cm grosime în
primii 100 cm ai solului.
Subtipurile de histosol sunt: distric, eutric, teric, salinic şi tionic.

Antrisolurile (solurile trunchiate și desfundate) prezintă un orizont

antropogenetic sau lipsa orizontului A și E, îndepărtate prin eroziune accelerată
sau decapitare antropică. Această clasă include solurile care au avut un profil bine
diferenţiat, dar care a fost atât de intens trunchiat sau ale cărui orizonturi au fost
atât de intens amestecate prin acţiunea omului, încât nu mai prezintă caracteristici
diagnostice care să permită încadrarea lor la unul din tipurile amintite anterior.
Din această categorie fac parte antrosolul şi tehnosolul.
Antrosolul cuprinde subtipurile: hortic, antracvic, aric, erodic şi decopertic.
Subtipurile de tehnosol sunt: rudic, spolic, garbic, urbic, mixic, copertic, reductic,
antroplacic, litic şi ekranic. 23
Harta tipurilor de sol din România conform I.C.P.A.
24