Cartarea agrochimică

Solurile conțin rezerve naturale diferite de elemente nutritive în funcție de natura

materialului parental și de tipul de sol. Mai mult, conținuturile totale de nutrienți din sol
reprezintă o însumare de forme cu grade diferite de mobilitate și accesibilitate, de la forma greu
mobilizabilă (prezentă în minerale și compuși humici stabili), la cea relativ accesibilă (prezentă
în mineralele alterate și materia organică în curs de mineralizare) și la forme ușor asimilabile
(elemente schimbabile și solubilizate în apa din sol). Între aceste forme există un echilibru
dinamic, continuu, întreținut de absorbția continuă de către plante a nutrienților ușor asimilabili.
Pentru a stabili corect conținutul de macro- și microelemente al solului, trebuie evaluată
starea de aprovizionare, operațiune care se efectuează în cadrul activității de cartare
agrochimică.
Cartarea agrochimică a terenurilor agricole reprezintă ansamblul complex de lucrări de
teren, de laborator și de birou prin care se determină și se interpretează indicii fertilității solurilor
pentru aplicarea diferențiată a îngrășămintelor și amendamentelor în scopul realizării producțiilor
scontate și ameliorarea stării de fertilitate.
Studiile privind calitatea solului pot fi elaborate de următoarele entități:
- Oficiile de studii pedologice și agrochimice județene;
- Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie București;
- Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice;
- Persoanele fizice și juridice cu obiect de activitate specific, atestate în baza Ordinului
nr. 966/2016.
Cartarea agrochimică presupune parcurgerea a trei etape, după cum urmează:
1. Faza de teren;
2. Faza de laborator;
3. Faza de birou.

1. Faza de teren
În vederea recoltării probelor de sol este necesar să se constituie o bază materială și să se
stabilească anumite criterii de recoltare, în funcție de natura folosirii terenului, de gradul de
uniformizare a solului și a fertilizărilor anterioare.
Baza materială este formată din hărți și planuri topografice, sonde, cutii și lăzi pentru
probe și un mijloc de deplasare.
Hărțile și planurile topo-pedologice trebuie să fie alcătuite la scara 1:10000 pentru
terenuri plane (cultura mare, fânețe și pășuni), 1:5000 pentru terenurile neuniforme din cultura
mare și pentru plantațiile de pomi și viță de vie și la 1:2000 sau 1:1000 pentru culturile
legumicole din câmp, sere și solarii.

1
 Pe planul topografic se notează și se delimitează culturile din anul respectiv și culturile
premergătoare și se culeg informații de identificare a solelor specifice culturilor din plan în
scopul întocmirii planului de fertilizare.
Terenul ce urmează a fi cartat agrochimic se parcurge și se împarte în unități analitice
(suprafețe omogene de recoltare a probelor în funcție de toate informațiile culese în teren cu
privire la sol, folosințe, culturi și tratamente) a căror mărime variază astfel:
- pentru culturile de câmp pe teren plan - 10 ha;
- pentru culturile de câmp pe teren în pantă - 2-5 ha;
- pentru pășuni și fânețe - 5-10 ha;
- pentru culturi de cîmp pe teren accidentat erodat maxim - 1 ha;
- plantații de pomi și vie - 0,5-2 ha;
- culturi de legume 0,25-2 ha;
- culturi în spații protejate - 100-2000m2.
Proba medie agrochimică de sol care se constituie de pe fiecare unitate analitică este
alcătuită din 20-25 probe parțiale pentru terenuri fertilizate uniform și până la 40 de probe
parțiale pentru soluri fertilizate neuniform, erodate, sărăturate și organice care se ridică cu sonde
agrochimice și se transpun pe harta respectivă. Probele se recoltează parcurgând unitatea
analitică în zig-zag pentru culturile de câmp, pășuni și fânețe sau între rânduri și pe rând pentru
plantele pomicole și vie, sau pe proiecția coroanei în plantațiile pe rod.
Adâncimea de recoltare a probelor este 0-10 cm pentru pășuni și fânețe, 0-20 cm pentru
culturile de câmp, sere, solarii, 0-20 cm și 20-40 cm pentru plantațiile de vii și pomi.
Probele recoltate se ambalează în pungi de material plastic sau cutii speciale care poartă
fiecare un număr de serie și ordine, care se înscrie și pe harta topografică. Probele recoltate se
înscriu într-o fișă specială și se transportă apoi în lăzi de lemn la laborator.

2. Faza de laborator
2.1. Condiționarea probelor
După primirea probelor de sol, acestea se cântăresc pentru analize şi pentru determinarea
umidităţii. Azotul nitric şi amoniacal se determină pe probe proaspete de sol, iar dacă acest lucru
nu este posibil în momentul primirii probelor, acestea se pot păstra la -5oC maximum 2-3
săptămâni. Probele de sol care se analizează în stare uscată se trec în scafe speciale de plastic sau
carton parafinat și se usucă la temperatura camerei.
După uscare, se îndepărtează din probe resturile vegetale şi materialele străine,
mărunţindu-se pe cât posibil bulgării de sol. Proba uscată se mărunţeşte apoi în mori speciale de
măcinat. Probele de sol condiţionate se păstrează în pungi sau cutii din material plastic
numerotate şi etichetate. Acestea nu se vor păstra în pungi din hârtie, deoarece se pot contamina
cu uşurinţă. Umiditatea şi temperatura la care se păstrează probele trebuie să aibă variaţii cât mai
reduse.

2
 2.2. Pregătirea subprobelor de sol uscate la aer
Din probele uscate la aer, mărunţite şi trecute prin sita de 2 mm se iau subprobe de 15-20
g pentru determinările care folosesc o cantitate relativ mică de sol (humus, azot total, fosfor
total). Probele mojarate, trecute prin sita de 2 mm, se întind în strat subţire pe hârtie albă, curată
şi cu o spatulă se iau la întâmplare din diferite părţi ale probei, cantităţi mici de material până se
obţine cantitatea de sol necesară obţinerii subprobei.

2.3. Pregătirea subprobelor pentru determinarea microelementelor

Când subproba de sol este utilizată pentru determinarea microelementelor, la pregătirea
materialului trebuie să se evite folosirea unor ustensile care ar putea contamina probele. Nu este
recomandată folosirea unor ustensile confecţionate din oţel galvanizat, alamă, bronz, cauciuc sau
a unor ustensile ruginite.
Din solul uscat la aer, întins pe hârtie curată, se iau la întâmplare cu o spatulă cantităţi
mici de material până se obţine subproba în cantitatea necesară. Solul este mojarat şi cernut prin
sită de 0,25 mm confecţionată din oţel inoxidabil, fire de mătase sau material plastic.
Subprobele destinate determinărilor de microelemente se păstrează în fiole din plastic sau
de sticlă.

2.4. Sortimentul de analize pentru solurile arabile, de pajiști și plantații pomicole și

viticole
Se realizează analize de serie mare, respectiv: pH-ul, conținutul de fosfor și potasiu
mobil pentru toate probele medii rezultate, iar pentru un numar limitat de probe de sol se fac
analize de serie mică, respectiv la 10 % din probele de sol se determină conținutul de humus,
suma bazelor schimbabile (SB), aciditatea hidrolitică (Ah), capacitatea totală de schimb cationic
(T), aluminiu schimbabil, conținutul total de săruri solubile, compoziția sărurilor solubile și
conținutul de sodiu schimbabil, conținut în macronutrienți secundari și micronutrienți, dacă se
consideră necesar. Se calculează gradul de saturație în baze (VAh) și indicele de azot (IN =
(Humus x VAh)/100).
Pentru stabilirea reacției solurilor se măsoară pH-ul fie în suspensie apoasă (raport de
extracţie 1:2,5), fie în suspensie salină (pHKCl, raport de extracţie 1:2,5) pentru solurile cu pH în
apă mai mic de 5,8.
Conținutul de fosfor mobil (PAL) se determină spectofotocolorimetric în extract acetat -
lactat de amoniu pH=3,7 (metoda Egner-Riehm-Domingo) iar nivelul de potasiu mobil (KAL) se
evaluează flamfotometric folosind acelaşi extract în care s-a determinat şi fosforul mobil.
Formele minerale de azot (N-NO3- și N-NH4+) se determină folosind electrozi ion-
selectivi sau metode spectrofotocolorimetrice.
Indirect, aprecierea nivelului de aprovizionare cu azot a solului se poate face pe baza
indicelui de azot (IN) dependent de conținutul de humus (determinat prin metoda oxidimetrică
Walkley-Black-Gogoaşă) și gradul de saturație cu baze (VAh, determinat indirect, prin calcul).

3
 În scopul stabilirii dozelor de amendamente calcaroase se determină următorii
indicatori: suma bazelor schimbabile prin metoda Kappen (SB), aciditatea hidrolitică prin
metoda Kappen (Ah), gradul de saturaţie cu baze (VAh), aluminiul schimbabil prin metoda
Sokolov.
Pentru stabilirea nivelului de aprovizionare cu microelemente se folosesc extracții cu
reactivi convenționali specifici sau extracții cu un reactiv comun iar dozările se fac în cele mai
multe cazuri prin spectrometrie de absorbție atomică.
Rezultatele analizelor de laborator se trec în buletin de analiză a solului și vor sta la baza
realizării cartogramelor specifice și sintetice.

3. Faza de birou
Se realizează o serie de cartograme simple: cartograma reacției solului (pH), a indicelui
de azot (IN) și a humusului (H), a fosforului mobil (PAL) și a potasiului mobil (KAL) etc. și în
final se obține cartograma agrochimică sintetică.
Rezultatele analizelor de sol se înscriu pe o hartă (cartogramă) a teritoriului cartat, iar
după valoarea analitică a indicelui agrochimic se determină clasa de calitate agrochimică (clase
de reacție, respectiv clase de aprovizionare). Solurile se grupează după reacția solului (pH) în
puternic acide, moderat acide, slab acide, neutre, slab alcaline și moderat –puternic alcaline.
Clasele de aprovizionare a solurilor pentru fosfor mobil (PAL) sunt: foarte slab, slab, mijlociu,
bine și foarte bine aprovizionat, iar pentru azot (IN) și potasiu mobil (KAL) sunt: slab, mijlociu,
bine și foarte bine aprovizionat.
Suprafețele rezultate prin gruparea solurilor, în funcție de clasa de calitate agrochimică,
se colorează diferit, conform unei legende de culori, specifice fiecărui indicator agrochimic și se
consideră parcele agrochimic omogene (PAO), iar în cadrul acestora se stabilesc parcelele de
amendare și fertilizare (PAF).
Elaborarea planului de amendare și fertilizare reprezintă partea finală a raportului și se
realizează pe baza cartogramei agrochimice de sinteză prin delimitarea parcelelor agrochimic
omogene din punct de vedere al încadrării în clase de reacție și de asigurare cu nutrienți.
Planul de amendare cuprinde informațiile de identificare a parcelelor, culturile din plan
la care se face amendarea, dozele de amendamente, tipul amendamentelor, precum și urgențele
de amendare.
Planul de fertilizare cu îngrășăminte chimice cuprinde informații de identificare a
parcelelor, culturile din plan, nivelul recoltelor scontate, dozele de îngrășăminte, în kg s.a./ha și
uneori sortimentele de îngrășăminte recomandate.
Planul de fertilizare cu îngrășăminte organice conține tipurile și dozele recomandate,
aportul de azot (N), fosfor (P2O5) și potasiu (K2O) prin aplicare și prioritățile la fertilizarea
organică.