CAPITOLUL VI

AZOTUL ÎN SOL

În sol, azotul se găseşte în cantităţi foarte mici, mai ales sub formă
de compuşi organici. Conţinutul de azot total la suprafaţa solului, este
cuprins între 0,05-0,38 %, ceea ce corespunde unei cantităţi de 1750-7000
kgN/ha în stratul arabil. Din această cantitate de azot, doar o mică parte,
aproximativ 5%, este direct accesibilă plantelor, în principal sub formă de
azot nitric N-NO3- şi amoniacal N-NH4+. Azotul organic devine accesibil
plantelor în urma proceselor de mineralizare.
Aprecierea continutului de azot al solului se poate face:
- in functie de procentul de azot total, determinat prin analiza
chimica, conform tabelului 6.1.:

Tabelul 6.1.
Limite de interpretare a stării de aprovizionare a solurilor cu azot
(după Lixandru şi colab., 1990)

Starea de Culturi de câmp Culturi intensive de legume,

aprovizionare pomi si vita de vie
Azot total N-NO3- (ppm) Azot total N-NO3- (ppm)
(%) şi (%) şi
N-NH4+ (ppm) N-NH4+ (ppm)
Scăzută < 0,10 < 20 < 0,15 < 40
Mijlocie 0,11-0,15 21-40 0,16-0,25 41-70
Normală 0,16-0,20 41-60 0,26-0,35 71-100
Ridicată 0,21-0,30 61-100 0,36-0,45 101-130
Foarte ridicată > 0,31 > 101 > 0,46 > 131

- in functie de indicele de azot

H *V
IN = ,
100
 unde: H- continutul in humus al solului (%)
V- gradul de saturatie in baze (%)
In functie de valoarea IN , solurile se clasifica astfel:
- IN < 2, soluri slab aprovizionate cu azot
- IN = 2-4 soluri mediu aprovizionate cu azot
- IN = 4-6 soluri bine aprovizionate cu azot
- IN > 6 soluri foarte bine aprovizionate cu azot.

- după conținutul de azot hidrosolubil, dozat în extract apos (1:5)

pentru solurile din sere și solarii:

Tabelul 6.2.
Interpretarea conținutului de azot hidrosolubil pentru solurile din sere și solarii
(mg N/100g sol)
(după Rusu și colab. 2005)

Sere
Starea de Solarii
Textura
aprovizionare 5 – 6% MO
Ușoara Medie Grea
cu N
4 – 5% MO 6 – 8 % MO 10 – 12 % MO
Slabă ≤2 ≤3 ≤5 ≤2
Medie 2,1 – 5 3,1 – 6 5,1 – 8 2,1 – 5
Normală 5,1 – 8 6,1 – 10 8,1 – 13 5,1 – 9
Ridicată 8,1 – 11 10,1 – 13 13,1 – 16 9,1 – 14
f.ridicată > 11 > 13 > 16 > 14

În ecosistemele naturale şi agricole, azotul apare sub diverse forme,

de la starea de valenţă de –3 ( în NH4+) la +5 ( în NO3-). Trecerea de la o
stare de valenţă la alta este condiţionată de factorii de mediu, dar mai ales de
condiţiile microbiologice din sol. Totalitatea transformărilor azotului
constituie ciclul azotului în sol.
Fulgerele transformă azotul atmosferic N2 (valenţa 0) în diferiţi oxizi
de azot şi în final în ion nitrat NO3- ( valenţa +5), care după depunere poate
fi preluat de către plante. Azotul molecular poate fi transformat şi în ion
amoniu NH4+ (valenţa –3) prin procese de fixare biologică. Ionul amoniu
participă la diferite procese biochimice în plantă. Când resturile de plante se
descompun, compuşii organici cu azot suferă o serie de transformări sub
acţiunea microorganismelor din sol, ducând la formarea de NH4+
(amonificare) şi în final de NO3- (nitrificare). În condiţii de anaerobioză,
ionul nitrat este transformat în diverşi oxizi cu azot, şi în final în azot
molecular N2 (denitrificare), care este eliberat în atmosferă, încheind astfel
ciclul azotului. Când sunt aplicate îngrăşăminte organice sau anorganice cu
azot, acestea suferă aceleaşi transformări şi pot influenţa viteza
transformărilor azotului în sol (Radulov, 2007).
Ca urmare a ciclului azotului se poate alcătui șI un bilanț al
proceselor de îmbogățire cu azot șI respectiv îndepărtare a compușilor cu
azot dintr-un ecosistem, asolament sau fermă.

Tabelul 6.3.
Bilanțul azotului

Aport de azot Pierderi de azot

Kg/ha Kg/ha
mineralizarea humusului 25 – 85 azotul extras cu recolta Rs x Cs
resturi vegetale 10 – 20 imobilizare 40 – 50 %
din Nmineral
precipitații 6 – 12 levigarea N – NO3- 5 – 10 %
N – NO3-
fixare simbiotică 18 – 56 fixarea amoniului 7 – 8%
Ntotal
aplicare îngrășăminte DON denitrificare 5 – 10 %
minerale Nmineral
aplicare îngrășăminte DOG - -
organice
 VI.1. Determinarea conţinutului de azot total din sol prin metoda
Kjeldahl

Principiul metodei:
Prin metoda Kjeldahl, material organică a solului se oxidează cu acid
sulfuric concentrate la fierbere în prezenţă de catalizator şi adios de săruri
pentru ridicarea temperaturii. Prin acest process sunt dezagregate şi
mineralele argiloase, iar azotul din materia organică şi amoniul reţinut de
mineralele argiloase rămân în extractul sulfuric sub formă de sulfat de
amoniu. Amoniul din dezagregat, pus în libertate cu o bază puternică este
determinat prin distilare.

Mod de lucru:
Într-o fiolă Kjeldahl se cântăresc 5 g sol uscat şi curăţat de rădăcini.
Peste sol se adaugă 10 g amestec catalizator (sulfat de potasiu+sulfat de
cupru în raport de 10/1) şi 25 ml acid sulfuric concentrate.
Mineralizarea se realizează într-un dispozitiv special la început slab,
apoi la o temperatură de 300°C, iar în timpul mineralizării temperatura nu
trebuie să depăşească 338°C – punctual de fierbere al acidului sulfuric –
pentru a nu avea pierderi de azot. Mineralizarea este încheiată când faza
lichidă din fiolă este incoloră, sau cu o nuanţă slab verzuie. În paralel cu
probele de sol se execută o determinare de control cu toţi reactivii folosiţi,
dar fără proba de sol. Distilarea amoniacului se realizează într-un aparat
Kjeldahl. Pentru captarea amoniacului se măsoară cu cilindrul 25 ml acid
boric 4% cu indicator mixt şi se introduce într-o fiolă Erlenmayer de 250
ml. Capătul de jos al refrigerentului trebuie introdus în soluţia de acid boric
pentru a evita pierderea amoniacului la distilare. După deschiderea fluxului
de apă, prin refrigerentul instalaţiei de distilare, se ataşează fiola cu soluţia
mineralizată.
 Fig.6.1 . Cuptor mineralizare

Pentru neutralizarea acidului sulfuric se aşează un vas cu hidroxid de

sodiu 37% la capătul conductei de alimentare cu neutralizant, aparatul
reglând cantitatea de neutralizant necesară pentru fiecare probă în parte
(aproximativ 100 ml/probă). Distilarea continuă până când în fiola de
captare cu acid boric se acumulează 100-125 ml distilat, moment indicat de
către aparat printr-un semnal sonor. Amoniacul prins în soluţia de acid boric
se titrează cu o soluţie n/14 standardizată de acid sulfuric până când
culoarea albastru verde a indicatorului mixt trece în roz.

Fig. 6.2. Instalatie distilare Kjeldhal

 Calculul rezultatelor:

(Vp − Vc) * Fa * 0.001*100

Nt (%) =
m
În care:
Vp – volumul soluţiei de H2SO4 n/14 consumat la titrarea
amoniacului (ml);
Vc – volumul soluţiei de H2SO4 n/14 consumat la titrarea probei de
control (ml);
Fa – factorul soluţiei de H2SO4 n/14 folosit la titrare;
0,001 – cantitatea de azot (g) corespunzătoare la 1 ml de H2SO4
n/14;
100 – factor pentru transformare procentuală;
m – cantitatea de sol luată în analiză.

VI.2. Determinarea conţinutului de azot nitric din sol

Mai puţin de 10% din azotul total conţinut în stratul arabil al solurilor se
află sub formă de compuşi minerali din care provin predominant
principalele forme ionice accesibile ale azotului: nitraţii (NO3-) în soluţie
Conţinutul de nitraţi reflectă cel mai bine condiţiile momentane de
asigurare a plantelor cu azot. În timpul vegetaţiei active a plantelor de câmp,
nitraţii sunt practic singura sursă de azot accesibil.

Principiul metodei:
Se bazează pe proprietatea nitraţilor de a forma compuşi coloraţi cu
diferite soluţii organice: cu acidul fenol-disulfonic coloraţie galbenă, cu
difenilamina coloraţie albastră, iar cu brucina coloraţie albastră sau galbenă.
Descrierea metodei de dozare a nitraţilor ca derivaţi ai acidului fenol-
disulfonic este făcut în principal după Bremer (1965).

Metoda de lucru:
 Se cântăresc 20 g sol proaspăt într-un vas de extracţie de 250 ml. Se
adaugă 0,5 g sulfat de calciu şi 100 ml apă distilată. Se agită mecanic 10-15
minute, apoi se filtrează. Prelucrarea extractului obţinut se face pe două căi
a căror alegere depinde de conţinutul de cloruri din sol:
a) în cazul în care solul conţine mai puţin de 15 mg ioni de clor la 1 kg
de sol se obţin rezultate reale. Din extractul de sol se pipetează într-o
capsulă de porţelan 5-50 ml în funcţie de conţinutul de nitraţi şi se evaporă
la sec pe o baie de apă. După răcirea reziduului se adaugă 2 ml acid fenol-
disulfonic. Se lasă să stea 15 minute, iar apoi se adaugă 25-30 ml apă
distilată şi 15 ml hidroxid de sodiu 25% sau soluţie de amoniac 12% pentru
neutralizarea acidului şi apariţia culorii galbene. Soluţia colorată se trece
cantitativ într-un balon cotat de 100 ml şi se aduce la cotă cu apă distilată.
Etaloanele se prepară cu 0, 10, 20, 40, 80 şi 120 micrograme de azot din
nitraţi/100 ml. Coloraţia galbenă a nitroderivaţilor acidului fenol-disulfonic
se măsoară la un spectrofotometru.
b) În cazul în care solul conţine mai mult de 15 miligrame ioni de clor
la 1 kg sol se obţin rezultate eronate datorită convertirii nitraţilor în clorură
de nitrozil sau oxizi inferiori volatili ai azotului. În acest caz este necesară
îndepărtarea ionilor de clor din extract prin precipitare cu sulfat de argint.
Din extractul de sol se iau 50 ml într-un balon cotat de 100 ml, se adaugă 5
ml soluţie sulfat de argint (10 miligrame Ag2SO4/ml) şi se agită 15 minute.
Pentru a înlătura excesul de argint în balonul cotat se adaugă 0,1 g hidroxid
de calciu şi 0,2 g carbonat de magneziu şi se agită încă 5 minute. Se aduce
la cotă şi după omogenizare se filtrează. Din filtrat se iau 10-15 ml se
evaporă la sec şi se procedează ca şi în cazul descris anterior.

Calculul rezultatelor:

a. solul nu conţine cloruri:

gN − NO3−  100

N-NO3- (mg/1 kg sol)=
a  20
În care:
N-NO3- - cantitatea de azot din nitraţi în µg aflat în partea alicotă
a- volumul de extract în ml luat pentru evaporare
 Tabelul 6.2.
Aprecierea gradului de aprovizionare a solului cu N-NO3- (ppm) pentru culturi
intensive, sere și solarii (Davidescu, 1999)

Starea de aprovizionare Culturii intensive Sere și solarii

Scazută ≤ 30 ≤ 40
Medie 31 – 60 41 – 70
Normală 61 – 70 71 – 100
Buna 71 – 120 101 – 130
Foarte bună ≥121 ≥ 131

b. solul conţine cloruri:

gN − NO3−  100

N-NO3- (mg/1 kg sol)=
a  10

VI.3. Determinarea conţinutului de azot amoniacal din sol cu reactivul

Nessler

Azotul amoniacal se extrage din sol cu o soluţie de sulfat de potasiu

(K2SO4) 0,1n, raportul sol soluţie fiind de 1 : 3 şi se dozează colorimetric cu
reactiv Nessler.

Mod de lucru : Într-o fiolă Erlenmeyer, se cântăresc 30g sol

proaspăt, se adaugă 90 ml K2SO4 0,1n, se agită cu o baghetă de sticlă şi se
lasă în repaus până a doua zi pentru limpezirea extractului.
Din extractul obţinut se ia o parte alicotă de 20 ml într-un balon cotat
de 50 ml, se adaugă 3 ml sare Seignette şi 1 ml reactiv Nessler şi se aduce la
cotă cu apă distilată. Se omogenizează soluţia, se lasă în repaus 30 minute,
după care se compară coloraţia obţinută cu aceea de la o serie de soluţii
etalon cu concentraţii diferite. Coloraţia galbenă se măsoară cu un
spectrofotometru la lungimea de undă de 525 nm.
 Calculul rezultatelor :

V
mg N-NH+4 / kg sol = μg N-NH+4 *
p*a

unde : V – volumul total al extractului de sol

p – cantitatea de sol luată în analiză
a – volumul extractului luat pentru colorimetrare (ml)

Tabelul 6.3.
Aprecierea gradului de aprovizionare a solului cu N-NH4+ (ppm)
pentru culturi intensive, sere și solarii

Culturii intensive Sere și solarii

Starea de aprovizionare Sol Sol Sol Sol Sol Sol
nisip. lutos argilos nisip. lutos argilos
Scazută ≤5 ≤7 ≤ 10 ≤ 10 ≤ 15 ≤ 20
Medie 10 – 14 8 – 19 11 – 15 11 – 20 16 – 30 21 – 40
Normală 15 – 19 20 – 24 15 – 20 21 – 30 31 – 40 41 – 60
Buna 19 – 20 25 – 30 21 – 29 31 – 40 41 – 60 61 – 80
Foarte bună ≥ 21 ≥ 31 ≥ 30 ≥ 41 ≥ 61 ≥ 81
 CAPITOLUL VII

AZOTUL ÎN PLANTĂ

În plante, azotul se găseşte în cantitate de 0,2-4,5% s.u. Este unul dintre

elementele fundamentale ale nutriţiei, cu rol preponderent plastic.

Fig.7.1. Clasificarea elementelor nutritivE

Azotul este unul din cele mai importante elemente, care fac ca materia
vie să aibă formă, consistenţă şi elasticitate. Este component al protidelor
(aminoacizi, peptide, proteide, proteine, heteroproteide), al acizilor nucleici,
al enzimelor, al compuşilor macroergici (mononucleotide di şi trifosforice,
de ex. :ADP şi ATP), al fitohormonilor (auxine, citokinetine), al unor
vitamine (B1, B2, B6, B12, H şi PP), al clorofilei.
 Tabelul 7.1.
Conținutul mediu al plantelor agricole în azot
(Davidescu, 1999)

Planta Nt %
Semințe 1,90
Grâu de toamna
Paie 0,45
Semințe 2,40
Grâu de primavara
Paie 0,56
Semințe 1,60
Secară
Paie 0,45
Semințe 1,90
Orz
Paie 0,50
Semințe 1,91
Porumb
Paie 0,65
Boabe 4,50
Mazăre Vrejuri 1,40
Masă verde 0,65
Fasole boabe 3,68
Semințe 5,80
Soia
Vrejuri 1,20
Boabe 4,80
Lupin Vrejuri 1,00
Masă verde 0,55
Boabe 4,55
Măzăriche
Vrejuri 1,40
Rădăcini 0,24
Sfeclă de zahăr
Frunze 0,35
Floarea soarelui semințe 2,61
Tuberculi 0,32
Cartof
Frunze 0,30
Lucernă fân 2,60
Trifoi roșu fân 1,97
Prin intermediul clorofilei, azotul contribuie la activitatea fotosintetică,
bază a tuturor proceselor din plantă, inclusiv a celor de creştere şi
dezvoltare. Ca şi component al auxinei, azotul favorizează diviziunea
celulelor meristematice, stimulează absorbţia apei şi a substanţelor minerale.
Plantele pot asimila azotul nitric și amoniacal, iar în cantități mai mici
pe cel aminic și amidic. Asimilarea azotului de către plante are loc pe tot
parcursul perioadei de vegetație, cu intensități diferite în funcție de faza de
creștere și dezvoltare.
 Tabelul 7.2.
Criterii pentru aprecierea insuficientei în azot dupa semnele exterioare la cateva
specii de plante decorative

Planta Azot
Azalea Tulpini si lastari scurti
(Rhododendron obtusum) si subtiri; frunze de dimensiuni mici; inflorire slaba;
deco-lorarea frunzelor; caderea frunzelor
Begonia Crestere incetinita; inflorire slaba
(Begonia sempervivens)
Calceolaria Crestere incetinita; culoare deschisa a frunzelor,
(calceolaria integrifolia) inflorire slaba
Crizantema Frunze de culoare verde deschis cloro-tice, care mai
(Chrysanthemum var.) tarziu se ingalbenesc; tulpini si lastari scurti si subtiri
Cineraria Ramificare slaba; plantele raman mici, inflorire slaba
(Senecio cruentus)
Conifere Frunzele aciculare, de dimensiuni mici, se ingalbenesc
de la varf spre baza si cad; oprire din crestere
Garoafe Crestere slaba; frunze mici, cele de la baza se
(Dianthus ingalbenesc
caryophyllus)
Lamai Frunzele raman mici si galbene verzui; planta se
(Citrus limon) opreste din crestere; muguri vege-tativi putini; lastarii
tineri se usuca, se accentueaza si carenta de magneziu
Muscata Crestere slaba, frunze deschise la culoare incepand de
(Pelargonium hortorum) la baza
Primula Frunze mici, palide verzui, inflorire slaba
(Primula obconica)
Trandafir Lastari curti si subtiri; frunze mici palide; inflorire
( Rosa foetida, R. majalis, slaba
R. cetiti-folia, R. alba)

În caz de carență de azot frunzele dobândesc o culoare gălbuie începând

de la vârf spre bază, iar pe plantă de la bază spre vârf; are loc redcerea
numărului de frunze, a activităţii fotosintetice şi a conţinutului de glucide şi
proteine; înfrăţirea plantelor este slabă, florile avortează, iar seminţele se
sbârcesc.
Excesul de azot prelungeşte perioada de vegetaţie şi întârzie maturarea,
mai ales atunci când este aplicat sub formă de îngrăşământ simplu fără
fosfor şi potasiu; duce la dezvoltarea luxuriantă a plantelor și reduce
rezistenţa la cădere şi secetă.

VII.1. Determinarea azotului total din plantă

prin metoda Kjeldahl

Principiul metodei:
Metoda se bazează pe faptul că substanțele organice prin fierberea cu
acid sulfuric concentrat, în prezență de catalizator se descompun eliberând
elementele lor componente sub diferite forme: carbonul ca bioxid de carbon,
hidrogenul și oxigenul ca apă, iar azotul este transformat cantitativ în azot
amoniacal.
Determinarea cuprinde trei metode succesive: mineralizarea materiei
organice, distilarea amoniacului și titrarea amoniacului.

Metoda de lucru:
Din materialul vegetal fin măcinat se căntărește la balanța analitică o
cantitate de 1 g și se trece intr-o fiolă Kjeldahl. Se adauga 10 g amestec
catalizator si 25 ml H2SO4 concentrat. Fiola Kjeldahl cu proba de analizat se
introduce in unitatea de mineralizare, la o temperatura de 400-450°C.
mineralizarea se consideră încheiată când lichidul din balon este limpede si
are culoarea verde.
După mineralizare, fiola Kjeldahl este trecută în unitatea de distilare.
Hidroxidul de sodiu necesar pentru neutralizarea amestecului din fiola
Kjeldahl, după mineralizare, este dozat de unitatea de distilare. Amoniacul
rezultat în urma distilării este captat intr-un pahar Erlenmeyer, în care se
adauga 25 ml H2SO4 0,1 n.
Conținutul paharului Erlenmeyer este supus titrarii cu NaOH 0,1n ,
in prezență de fenolftaleină, virajul fiind de la incolor la roz pal.
 Tabelul 7.3.
Conținutul în azot total și proteină brută al diferitelor plante de cultură

Planta Limitele Factor de Conținut de

conținutului conversie proteina brută
de Nt (%) (%)
Grâu boabe 1,3 – 3,2 5,70 7,4 – 18
Porumb boabe 0,7 – 2,4 6,00 4,0 - 14
Porumb masă verde 1,0 – 2,0 6,25 6 - 12
Porumb Tulpină 0,4 – 1,4 6,25 2–9
siloz Frunze 0,9 – 1,9 6,25 5 – 12
știulete 1,1 – 2,2 6,25 6 – 14
Soia boabe 4,6 – 8,0 6,00 27 – 48
Fl. soarelui semințe 1,4 – 2,5 5,50 8 – 14
Trifoi 1,3 – 3,8 6,25 8 – 24
Lucernă 2,0 – 3,7 6,25 12 – 23
Golomăț 1,3 – 3,6 6,25 8 – 22
Iarbă de Sudan 0,8 – 1,7 6,25 5 – 10
Lolium 1,6 – 3,8 6,25 10 – 24
de primavară 1,8 – 2,0 6,25 11 – 12
Borceag
de toamnă 1,7 – 2,2 6,25 10 – 14
Sfeclă furajeră 1,0 – 2,0 6,25 6 – 12
Rapiță furajeră 1,4 – 3,0 6,25 9 – 19
Morcov furajer 0,6 – 2,1 6,25 3 – 13
Gulii furajere 1,4 – 2,9 6,25 8 – 18
Napi 1,6 – 2,3 6,25 10 – 14
In semințe 0,8 – 1,3 5,50 4–7
Cânepă tulpină 0,7 – 2,6 5,50 4 - 14

Metoda de calcul:

(V 1 f 1 − V 2 f 2) x0,0014x100
Nt (%) =
g
În care:
V1 – volumul de H2SO4 0,1n în care s-a captat amoniacul;
f1 – factorul de normalitate al soluției de H2SO4 0,1n;
V2 – volumul de NaOH 0,1n folosit la titrare;
f2 – factorul de normalitate al soluției de NaOH 0,1n;
0,0014 – factor de transformare a cantității de acid sulfuric 0,1n în g de azot;
g – greutatea probei de analizat;
100 – factor pentru raportarea procentuală.

Interpretarea rezultatelor se face în funcție de organul analizat.

Pentru determinarea cantitații de proteină brută, conținutul de azot
determinat se înmulțește cu un factor de conversie, conform formulei:

PB (%) = Nt (%) x fc.

Conținutul în azot total și proteină brută al diferitelor plante de

cultură este prezentat în tabelul 7.3.

Tabelul 7.4.
Nivelul de aprovizionare optim cu azot la unele specii floricole
(prelucrare după diverși autori)

Specia Fenofaza prelevării Organul vegetativ N

probei analizat % s.u.
Crizantemă Începutul formării A 6 –a frunză de la 3,6 – 6,0
butonilor florali vârful lăstarilor
Garoafă Tulpină cu minim 7 A 5 și a 6-a pereche de 3,2 – 5,2
perechi de frunze frunze
Gerbera - Frunza de la mijloc 1,6 – 3,6
Gladiola - Prima frunză matură (fără 2,5 – 3,5
teacă)
Trandafir Începutul colorării Frunze din partea 3,2 – 3,5
bobocilor florali superioară a lăstarilor

VII.2. Determinarea azotului amoniacal din plantă

În vederea aprecierii aprovizionării plantelor cu azot, în cursul unei

perioade de vegetaţie se determină amoniul ( NH4+) solubil extras cu o
soluţie de acid acetic ( CH3COOH) 2%.

Metoda de lucru:
Într-o fiolă de plastic se cântăresc 10 g plantă peste care se adaugă
50 ml CH3COOH 2% şi se lasă la extras 1h. După filtrare din extras se iau
10 ml şi se introduc într-un balon cotat de 50 ml. Se adaugă 3 ml sare
Seignette şi 1 ml reactiv Nessler şi se aduce la semn cu apă distilată. Se lasă
în repaus 30 minute, timp în care proba se colorează în galben.
Proba astfel pregătită se colorimetrează la lungimea de undă de 425
nm cu un spectrofotometru, prin comparare cu probe etalon.

Calculul rezultatelor :

V
ppm N-NH+4 = μgNH4+ * ,
p*a

unde : V – volumul total al extractului de plantă

p – cantitatea de plantă luată în analiză
a – volumul extractului luat pentru colorimetrare (ml)

VII.3. Determinarea azotului nitric din plantă

în extras de acid acetic

Principiul metodei:
Dozarea se face colorimetric folosind proprietatea acidului 2,4
fenoldisulfonic de a forma cu ionul nitrat nitroderivati de culoare galben
portocalie, în mediu alcalin (prezența NaOH 20% sau a unei soluții de
amoniac).

Metoda de lucru:
Într-o fiolă de plastic se cântăresc 10 g plantă peste care se adaugă 50
ml CH3COOH 2% şi se lasă la extras 1h. După filtrare, din extract se ia o
cantitate de 5 ml care se introduce într-o capsulă de porțelan. Întrucât în
extract se găsesc și substanțe organice care la încălzire se brunifică, în
capsulă se adaugă perhidrol 3 5 ml și 2 – 10 ml CaCO3 0,5 %. Se evaporă la
sec pe baie de apă. După răcire, în capsulă se adaugă 1 ml acid 2,4
fenoldisulfonic și se lasă 10 minute. Apoi se adaugă 20 ml apă distilată și se
alcalinizează cu NaOH 20% sau soluție de amoniac până la apariția unei
colorații galbene stabile. Se filtrează, se aduce la semn în balon cotat de 50
ml sau 100 ml în funcție de intensitatea colorației și se colorimetrează la
lungimea de undă de 470 nm.

Tabelul 7.4.
Conținutul de nitrați al unor specii de legume
(Rădulescu și Goian, 1999)

Specia Conținutul de nitrați Limite maxime admise

mg NO3-/ kg substanță Ord. 611/03.04.1995
proaspătă Art.94
Salată căpățână 400 – 4800 2000
Spanac 500 – 5000 2000
Fasole 20 – 230 -
Cicoare 30 – 100 -
Mazăre 5 – 80 -
Țelină 100 – 1100 -
Lobodă 1000 – 4000 -
Ridichi 500 – 6800 -
Tomate 0 – 70 150
Varză - 900
Morcovi - 400
Ardei Camp - 150
Seră - 400
Conopidă - 400

Pentru realizarea scalei de etalonare se cântăresc 0,1631g KNO3 pur,

se dizolvă în acid acetic 2% și se aduce la semn în balon cotat de 1000 ml.
Un ml soluție conține 100 μg NO3- sau 22,6 μg N – NO3-.
Din această soluție se iau 1, 5, 10, 15, 20 ml se introduce în capsule de
porțelan șI se lucrează ca probele.

Calculul rezultatelor :

axVx1000
NO3- (ppm) =
gxvx1000
În care :
a – citirea în μg la spectrofotocolorimetru ;
V – volumul de soluție (ml) ;
 1000 – pentru 1kg de material vegetal ;
g – greutatea materialului vegetal analizat (g)
v – volumul de extract (ml);
1000 – pentru transformarea din μg în mg.
Interpretarea rezultatelor se face în funcție de organul de analizat și
momentul recoltării.

Fig.7.2. Carența de azot la porumb 39

Fig.7.3. Carența de azot la plante de vinca 39

 CAPITOLUL VIII

INGRĂȘĂMINTE CU AZOT

Îngrăşămintele cu azot, din punct de vedere chimic, sunt de regulă

săruri ale acidului azotic (HNO3) sau a altor acizi minerali cu ion NH4+ sau
alţi cationi, precum şi diverşi compuşi organici ce conţin azot.
După forma chimică în care conțin azotul, îngrășămintele cu azot se
clasifică astfel:
1). Îngrășăminte cu azot amoniacal: amoniacul anhidru, apa
amoniacală, sulfatul de amoniu, clorura de amoniu;
2). Îngrășăminte cu azot nitric: azotatul de sodiu, azotatul de calciu;
3). Îngrășăminte cu azot nitric și amoniacal: azotatul de amoniu,
nitrocalcarul, sulfonitratul de amoniu;
4). Îngrășăminte cu azot amidic: ureea, cianamida de calciu;
5). Îngrășăminte cu azot amidic cu eliberare lentă a azotului:
ureoformaldehida, izobutilidendiurea, crotonilidendiureea;
6). Soluții cu azot: amoniacații, carboamoniacații.

Azotatul de amoniu NH4NO3.

Este o sare albă, gălbuie, uşor solubilă în apă. Prin încălzire bruscă
la temperaturi ridicate (300-500ºC) şi la şocuri mecanice, se descompune cu
explozie.
Conţinutul în azot este cuprins între 33-35%N, jumătate sub formă
nitrică, jumătate sub formă amoniacală.
Are reacţie fiziologică acidă, mai ales după aplicarea multianuală.
 Tabelul 8.1.
Principalele îngrășăminte cu azot

Nr. Denumirea Aspect Substanța Forma sub Reacția Aplicare

crt îngrasam./ activă care se află fiziologi
formula chimică kg/100 kg azotul că
îngrăș.
1 Amoniac anhidru Lichid 82 Amoniacală Bazică Ca îngră-șământ
incolor sub de bază, pe toate
presiune solurile.
Restricție la
semănat
2 Apa amoniacală Lichid fără 18-24 Amoniacală Bazică Ca îngră-șământ
culoare de bază la toate
solurile. În cursul
vegeta-ției la
prăși-toare.
3 Amoniacații Lichid 32-45 > 50% Bazică Îngrășământ de
incolor sau amoniacală, bază sau diluat în
ușor gălbui restul nitrică apă de irigație
și amidică
4 Sulfatul de amoniu Sare 20-21 Amoniacală Acidă Fertilizant de
(NH4)2SO4 cristalină bază pe soluri
alb-cenușie neutre și alcaline.
5 Clorura de amoniu Sare 24-26 Amoniacală Acidă Fertilizant de
NH4Cl cristalină bază pe soluri
albă neutre. Restricție
la plante
clorofobe
6 Azotat de sodiu Sare 15-16 Nitrică Bazică În timpul
Na NO3 cristalizată, vegetației pe
albă sau soluri acide
cenușie
7 Azotatul de amoniu Sare 33-35 Nitrică și Neutră Toate solurile, la
NH4NO3 cristalină amoniacală semănat și
alb-gălbuie, suplimentar.
granulată Restricție la
aplicarea
multianuală.
8 Nitrocalcarul Sare 20 – 28 Nitrică și Bazică Soluri acide la
granulată alb amoniacală semănat și fazial
murdar sau
verde-
albăstrui
9 Ureea Sare 46,6 Amidică Neutră Pe toate tipurile
(NH2)2CO cristalină alb de sol. Nu
roz, trebuie să
granulată conțină mai mult
de 1,5% biuret.
 Ureea (NH2)2CO
Este o substanţă de culoare alb-roz, granulată, sub formă de perle, cu
solubilitate mare în apă. Conţine 46,6 % N.
La presiune atmosferică şi temperaturi de 160-170ºC, cât şi în
condiţii de anaerobioză din sol, are loc reacţia de formare a biuretului. Ca
îngrăşământ, ureea nu trebuie să conţină mai mult de 1,5% biuret, întrucât
are acţiune toxică asupra plantelor.
Când ureea se aplică prin împrăştiere la suprafaţa solului, există
pericolul pierderii azotului prin volatilizare, pierdere ce poate atinge valori
de 20-25%.

VIII.1. Identificarea îngrășămintelor cu azot

1. Reacția cu hidroxid.
Se prepară intr-o eprubetă o soluție concentrată de îngrășământ, prin
dizolvarea lui în apă distilată. Se adaugă apoi 1 – 2 ml de NaOH 20 – 30 %
sau Ca(OH)2. Dacă la încălzirea eprubetei se simte miros puternic de
amoniac, îngrășământul este de tip amoniacal (NH4Cl, (NH4)2SO4,
NH4NO3).

NH4Cl + NaOH → NH3↑ + NaCl + H2O

2. Reacția cu reactivul Nessler

Peste soluția limpede de îngrășământ se adaugă 2 – 3 picături de
reactiv Nessler. Apariția unui precipitat brun de iodură oxiamino –
mercurică indică prezența unui îngrășământ cu azot amoniacal.

NH3 + 2K2HgI4 + 3KOH → OHg2NH2I↓ + 7KI + 2H2O

3. Reacția cu clorura de bariu

Se tratează soluția limpede de îngrășământ cu 1 – 2 ml soluție BaCl2
10%. Apariția unui precipitat alb, cristalin, insolubil în HCl 10% la
fierbere, indică prezență sulfatului de amoniu.

(NH4)2SO4 + BaCl2 → BaSO4↓ + 2NH4Cl

 4. Reacția cu azotat de argint
Se tratează soluția limpede de îngrășământ cu 1 – 2 ml AgNO3 1%.
Apariția unui precipitat alb brânzos, indică prezența clorurii de amoniu.

NH4Cl + AgNO3 → AgCl↓ + NH4NO3

5. Reacția cu difenilamina
Pe peretele eprubetei ce conține soluția limpede de îngrășământ se
preling cu grijă câteva picături de soluție de difenilamină preparată în acid
sulfuric concentrat. Apariția unei colorații albastru intens, fără a agita
eprubeta, indică prezența unui îngrășământ nitric.

2(C6H5)2NH + HNO3 → (C6H5)4N2 + HNO2 + H2O

Dacă soluția de îngrășământ a dat reacții pozitive și cu reactivul

Nessler sau cu NaOH conc., denotă prezența azotatului de amoniu.

6. Reacția cu sulfatul de cupru în mediul alcalin

Se introduce într-o eprubetă o spatulă de îngrășământ granulat sau
cristalin. Se încălzește puternic la flacără până la topirea îngrășămăntului.
Degajarea unui miros puternic de amoniac indică prezența unui
îngrășământ cu azot amidic. După degajarea completă a amoniacului se
solubilizează substanța amorfă cu apă distilată fierbinte. Se adaugă câteva
picături de KOH sau NaOH 5% și câteva picături de CuSO4 1%. Dacă se
obține o colorație roz – violacee, a avut loc reacția biuretului, iar
îngrășământul cercetat este ureea.

H2N – CO – NH2 + H2N – CO – NH2 →

H2N – CO – NH – CO – NH2 + NH3
 VIII.2. Determinarea conținutului de azot amoniacal
din îngrășăminte

Principiul metodei:
Metoda se bazează pe reacția dintre aldehida formică și ionii de
amoniu care duc la formarea hexametilentetraaminei și la eliberarea unui
număr de ioni de hidrogen egal cu numărul ionilor de amoniu prezenți
inițial în soluție.
Dozarea conținutului în azot amoniacal după această metodă se
poate folosi și pentru azotatul de amoniu, sulfatul de amoniu și clorura de
amoniu.

Metoda de lucru:
Se dizolvă 10g de îngrășământ în apă distilată într-un balon cotat de
500 ml. Din această soluție se introduc 25 ml într-un pahar Erlenmeyer. Se
adaugă 1 -2 picături de indicator roșu de metil. Dacă indicatorul colorează
soluția în roșu, se adaugă NaOH până la virajul culorii în galben. Dacă
indicatorul colorează soluția în galben, se adaugă HCl până la virajul culorii
în roz. Peste soluția astfel neutralizată se adaugă 10 ml soluție de
formaldehidă 20%, în prezență de fenolftaleină. Se așteaptă 5 minute după
care se adaugă 5 picături de fenolftaleină și se titrează cu NaOH 0,1n.
Culoarea se modifică de la roz la galben și în final la roșu. Titrarea se
consideră terminată când culoarea roșie persistă 1 minut.

Calculul rezultatelor:
Conținutul de azot amoniacal din îngrășământ se calculează cu
ajutorul formulei:
0,0014xVx 20 x100 100
N – NH4+ (%) = x
n 100 − u

În care:
- 0,0014 – cantitatea de azot amoniacal corespunzătoare la 1ml soluție
NaOH 0,1n (g);
- V – volumul de soluție de NaOH 0,1n folosit la titrarea probei (ml);
- n – cantitatea de îngrășământ supusă analizei (g);
- 20 – raportul dintre capacitatea balonului cotat și volumul soluâiei luate
în lucru;
- u – umiditatea probei (%).

Pentru a obține conținutul total de azot din azotatul de amoniu, factorul

0,0014 din formulă se înlocuiește cu 0,0028.

VIII.3. Determinarea conținutului de azot din uree

Principiul metodei:
Conținutul de azot din ureea granulată se determină prin descompunerea
probei cu acid sulfuric concentrat la cald. Sulfatul de amoniu astfel obținut
se tratează cu formaldehidă în exces și apoi se titrază cu NaOH în prezența
unui indicator mixt.

Metoda de lucru:
Într-o fiolă Kjeldahl se introduce cantitativ 1g uree. Se adaugă 10 ml
H2SO4 d = 1,84 g/cm3, și se mineralizează timp de 30 minute la 460°C.
După răcire proba se diluează cu cca 50 ml apă distilată, se introduc
1 – 2 picături indicator mixt și se neutralizează excesul de acid sulfuric, cu
soluție de hidrxid de sodiu 30%, până aproape de punctul final și apoi cu
soluție de hidroxid de sodiu 1n până la virajul indicatorului.
În soluția neutralizată se adaugă 40 ml formaldehidă 20%
neutralizată și 5 picături indicator mixt. Se lasă să stea 2 minute și apoi se
titrază cu NaOH 1n, până la culoarea slab violet a indicatorului.

Calculul rezultatelor:
Conținutul de azot din uree, raportat la substanța uscată se calculează
astfel:
Vx0,014x100 100
N% = x
m 100 − U

În care:
 V – volumul soluției de hidroxid de sodiu 1n, utilizat la titrare în ml
0,014 – cantitatea de azot, în g, corespunzătoare unui ml soluție de
NaOH 1n
m – cantitatea de uree luată în analiză, în g
U – conținutul de apă al probei de uree, în %.