UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ ,, ION IONESCU DE LA BRAD’’ DIN IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

Coordonator ştiinţific,
Prof.univ.dr.Tălmaciu Mihai

Absolvent,
Coşarcă Vlad

2013
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ ,, ION IONESCU DE LA BRAD’’IAŞI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA: AGRICULTURĂ

‚,Combaterea integrată a dăunătorilor din

culturile de rapiţă’’

Coordonator ştiinţific,
Prof.univ.dr.Tălmaciu Mihai

Absolvent,
Coşarcă Vlad

IAŞI
2013
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………..... 3
PARTEA I-A – CONSIDERAŢII GENERALE
CAPITOLUL 1. STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII PRIVIND
CERCETĂRILE REFERITOARE LA DĂUNĂTORII DIN CULTURILE DE
RAPIŢĂ .................................................................................................................................. 6
1.1. Istoricul cercetărilor la noi în ţară..................................................................................... 6
1.2. Istoricul cercetărilor pe plan internaţional......................................................................... 8
CAPITOLUL 2. PREZENTAREA CONDIŢIILOR PEDO-CLIMATICE ALE
ZONEI DE CERCETARE .................................................................................................... 9
2.1. Amplasarea şi organizarea geografică............................................................................... 9
22. Factorii climatici................................................................................................................. 10
2.3. Societatea Agricolă Buhăeşti, judeţul Vaslui..................................................................... 15
2.4. Cultura rapiţei.................................................................................................................... 16

PARTEA A II-A – CONTRIBUŢII PROPRII

CAPITOLUL 3. SCOPUL CERCETĂRILOR, OBIECTIVELE, METODA DE
LUCRU.................................................................................................................................... 26
3.1. Scopul şi obiectivele propuse............................................................................................. 26
3.2. Colectarea materialului entomologic................................................................................. 27
CAPITOLUL 4. REZULTATE OBŢINUTE....................................................................... 29
4.1. Viespea rapiţei – Athalia rosae.......................................................................................... 29
4. 2. Păduchele cenuşiu – Brevicoryne brassicae....................................................................... 30
4. 3. Gândacul roşu al rapiţei – Entomoscelis adonidis.............................................................. 32
4.4. Gândacul lucios al rapiţei – Meligethes aeneus.................................................................... 33
4. 5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum........................................................................ 35
CAPITOLUL 5. COMBATEREA INTEGRATĂ A PRINCIPALILOR DĂUNĂTORI
DIN CULTURILE DE RAPIŢĂ ........................................................................................... 37
51. Metode agrofitotehnice....................................................................................................... 37
5.2. Metode fizico-mecanice..................................................................................................... 39
5.3. Metode biologice............................................................................................................... 40
5.4. Măsurile de combatere chimică prin tratamente aplicate la sămânţă...................................... 42
5.5. Rezultate obţinute............................................................................................................... 43
5.5.1. Structura, dinamica şi abundenţa entomofaunei colectate din culturile de rapiţă prin
scuturarea plantelor................................................................................................................... 46

CONCLUZII.......................................................................................................................... 53
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... 55
 Lista figurilor

Figura 3.1. Metoda frapajului aplicată în culturile de rapiţă.................................................... 27

Figura 3.2. Determinarea entomofaunei în laborator..................................................... 27
Figura 3.3. Capcane galbene montate în cultura de rapiţă........................................................ 28
Figura 4.1. Viespea rapiţei – Athalia rosae............................................................................... 30
Figura 4.2. Păduchele cenuşiu – Brevicoryne brassicae............................................................. 31
Figura 4.3. Gândacul roşu al rapiţei – Entomoscelis adonidis.................................................... 32
Figura 4. 4. Gândacul lucios al rapiţei – Meligethes aeneus....................................................... 34
Figura 4. 5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum............................................................ 35
Figura 5.1. Aspecte din câmpul experimental.......................................................................... 46

Lista tabelelor

Tabelul 2.1. Valorile temperaturilor medii anuale în perioada 2000 – 2011............................ 12

Tabelul 2.2. Valorile medii anuale ale precipitaţiilor în perioada 2000 – 2011....................... 12
Tabelul 2.3. Evoluţia dotării tehnice în perioada 2011 – 2012................................................ 15
Tabelul 5.1. Structura taxonomică, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei
colectate din cultura de rapiţă la varianta tratată în anul 2011………………………………. 47
Tabelul 5.2. Structura, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate din cultura
de rapiţă la varianta netratată în anul 2011…………………………………………………... 48
Tabelul 5.3. Structura taxonomică, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei
colectate din cultura de rapiţă la varianta tratată în anul 2012................................................. 49
Tabelul 5.4. Structura, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate din cultura
de rapiţă la varianta netratată în anul 2012............................................................................... 50
Tabelul 5.5. Abundenţa entomofaunei dăunătoare şi utile colectate prin scuturarea plantelor
din perioada 2011-2012............................................................................................................ 51
Tabelul 5.6. Tratamentele chimice aplicate în anul 2011......................................................... 52
Tabelul 5.7. Tratamentele chimice aplicate în anul 2012........................................................ 52
 INTRODUCERE

Culturile agricole sunt atacate de numeroase specii de dăunători animali, care produc
pagube însemnate. Astfel, din literatura de specialitate rezultă că numărul dăunătorilor la diferite
culturi agricole şi horticole este pe glob de circa 11500, iar în România este de peste 208.
În urma atacului au loc modificări în metabolismul plantelor, mai ales a funcţiilor
fiziologice (respiraţie, transpiraţie, fotosinteză etc.) ce determină scăderea cantităţilor de hidraţi
de carbon, substanţe proteice etc., astfel că se înregistrează pierderi de recoltă, atât cantitative cât
şi calitative.
Pierderile cauzate agriculturii mondiale datorită dăunătorilor animali, a agenţilor patogeni
şi buruienilor la diferite culturi şi produse agricole se ridică anual la cca 75 miliarde de dolari.
Aceste pierderi reprezintă aproximativ 35 % din producţia agricolă mondială şi anume:
¾ 13,8 % pierderi datorită dăunătorilor;
¾ 11,6 % pierderi datorită agenţilor patogeni ;
¾ 9,5 % pierderi datorită buruienilor.
În România, pierderile totale în urma atacului agenţilor patogeni, dăunătorilor şi
buruienilor se ridică anual la 2,5 - 3 miliarde de dolari, adică de câteva ori mai mare decât suma
necesară pentru achiziţionarea produselor de uz fitosanitar, inclusiv costul lucrărilor pentru
executarea tratamentelor.
Ca şi în cazul altor culturi şi cultura de rapiţă este atacată de o serie de dăunători,
producând pagube importante.
Cultura rapiţei de toamnă ocupă suprafeţe întinse în special în zonele cu temperaturi mai
scăzute, unde înlocuieşte floarea soarelui. În ţara noastră, deşi are o tradiţie îndelungată, fiind
cultivată încă din primele decenii ale secolului trecut, această cultură înregistrează în ultimii ani
un reveniment puternic, astfel încât, în prezent, suprafeţele cultivate depăşesc uneori 100.000 ha
anual. Urmare a progreselor realizate în procesul de ameliorare, prin obţinerea de soiuri, a căror

3
conţinut în ulei atinge 40 %, iar proteina, în şroturile degresate, de 40 % şi cu un conţinut redus
de acid erucic, rapiţa a devenit , dintr-o plantă industrial-furajeră, o importantă plantă alimentară.
Atât datorită multiplelor sale întrebuinţări industriale , dar şi numeroase avantaje
agronomice , rapiţa este considerată o cultură valoroasă, uşor de înfiinţat şi de comercializat, dar
şi cu unele probleme de protecţie, în special determinate de dăunători.
În perioada de vegetaţie, rapiţa este atacată de numeroşi dăunători, care pot produce
pagube însemnate de pâna la 50 – 60 %. În condiţiile din Transilvania, o prezenţă seminificativă
o au păduchele cenuşiu al verzei (Brevicoryne brassicae) puricele negru şi păduchele vărgat al
verzei (Phyllotreta atra şi Phyllotreta nemorum), gărgăriţa seminţelor de rapiţă (Ceutorrhynchus
assinilis), gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus), viespea rapiţei (Athalia rosae).
Scopul observaţiilor a fost acela de a determina spectrul de dăunători care afectează sau
pot afecta culturile de rapiţă, stabilirea măsurilor de prevenire şi combatere care se impun, dar şi
cunoaşterea faunei utile şi posibilităţile de protejare a acesteia.
Obiectivele propuse sunt:
1. Cunoaşterea stadiului actual al cercetărilor privind principalii dăunători din culturile de
rapiţă;
2. Identificarea şi monitorizarea dăunătorilor din culturile de rapiţă.
3. Măsurile de prevenire şi combatere aplicate pentru combaterea dăunătorilor
4. Studiul comparativ al faunei utile şi dăunătoare din culturile de rapiţă, în funcţie de
tehnologia aplicată.

4
 PARTEA I
CONSIDERAŢII GENERALE

5
 CAPITOLUL 1
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII PRIVIND CERCETĂRILE
REFERITOARE LA DĂUNĂTORII DIN CULTURILE DE RAPIŢĂ

Având în vedere importanţa deosebită şi răspândirea fără precedent a rapiţei pe plan

mondial şi în ţara noastră, observaţiile au fost axate în special pe inventarierea dăunătorilor din
culturile de rapiţă, măsurile de prevenire şi combatere care se impun, cunoaşterea faunei utile şi
posibilităţile de protejare a acestora.
Studii având această tematică la noi în ţară şi pe plan mondial au fost destul de numeroase
şi se referă la dăunătorii din culturile de rapiţă, la paraziţii şi prădătorii speciilor dăunătoare, la
diferite metode de combatere, la biologia, ecologia şi descrierea principalilor dăunători, etc.

2.1. Istoricul cercetărilor la noi în ţară

La noi în ţară, cercetări care se referă la dăunătorii din culturile de rapiţă au fost relativ
puţine şi se referă în principal la speciile mai importante cum ar fi: Viespea rapiţei (Athalia
colibri L.), gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus F.), puricele cruciferelor (Psylliodes
chrysocephala), gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis Pall) etc.
Asemenea cercetări au fost efectuate de mai mulţi autori, după cum urmează: Manolache
Florica, 1941; Râşnoveanu Luxiţa, 2006; Mateiaş C., 2006; Hălmăjan H. V., M. Tudose, R.
Ciceoi, 2006; Hălmăjan H. V., 2007; etc.
Horia Victor Hălmăjan, publică în Revista ,,Sănătatea plantelor nr 4/2006 lucrarea
,,Monitorizarea populaţiilor de dăunători ai rapiţei”, unde arată că rapiţa este o cultură care poate
fi prejudiciată sau chiar compromisă de atacul dăunătorilor.
În acest sens, arată, că unul din cele mai dramatice cazuri a fost înregistrat în anul 2002 în
Insula Mare a Brăilei, când păduchele cenuşiu al cruciferelor ( Brevicoryne brassicae L.) a

6
compromis aproape în totalitate producţia pe cele 5000 ha cultivate cu rapiţă, pagubele fiind
amplificate de faptul că tratamentul împotriva afidelor a fost îngreunat de prezenţa albinelor.
Cercetările s-au efetuat la Staţiunea de Cercetări Agricole Caracal, în perioada 1988-1990,
în condiţii de irigare. S-a semănat în două epoci (epoca I-a 25-30 august, epoca a II- a: 15-20
septembrie), la densitatea de 80 şi 160 boabe germinabile la m2, în două blocuri, despărţite printr-
o bandă de 10 m lăţime, semănată cu orz. La unul din blocuri s-au efectuat tratamente cu
Sinoratox R 35 - 3 l/ha. În cei trei ani de experimentare, atacul puricilor (Phyllotreta spp.şi
Psylliodes spp.) s-a manifestat în toamna anilor 1988 şi 1989, începând cu sfârşitul decadei a III-a
a lunii septembrie, după răsărirea rapiţei semănată la epoca a II-a, fiind necesară protejarea
culturii prin tratament chimic. Pierderi mari de plante au fost înregistrate ca urmare a acţiunii
gerului , acestea fiind mai mari la plantele semănate în epoca I.
Odată cu desprimăvărarea, s-a observat că rapiţa a fost frecventată de gărgăriţa
cruciferelor (Ceuthorrhynchus spp.) şi gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus F.). Dintre
gărgăriţele cruciferelor, au fost semnalate speciile: Ceuthorrhynchus quadridens Panz. (gărgăriţa
tulpinilor de varză) şi Ceuthorrhynchus assimilis Payk. (gărgăriţa silicvelor).
Florica Vilău publică în anul 1991, în revista ,,Probleme de Protecţia plantelor” nr. 3-4
lucrarea ,,Influenţa tratamentului chimic asupra atacului dăunătorilor rapiţei pentru sămânţă,
semănată la diferite epoci şi densităţi,, şi „Metode de combatere a dăunătorilor din culturile de
rapiţă”. În lucrare se prezintă rezultatele obţinute privind influenţa tratamentului chimic asupra
atacului produs de purici (Phyllotreta spp. şi Psylliodes spp.), gărgăriţele cruciferelor
(Ceuthorrhynchus napi Gyll.) şi gândacul lucios (Meligetes aeneus F.) al culturilor de rapiţă
pentru sămânţă, funcţie de epoca de semănat şi densitatea de plante la unitatea de suprafaţă.
Transformările antropice ale ecosistemelor au dus la reducerea arealului multor specii şi a
suprafeţelor habitatelor lor, la restructurări complicate în complexele faunistice. Aceste
consecinţe au sporit vulnerabilitatea fiecărei specii în parte şi a biodiversităţii în general,
schimbând componenţa specifică, structura şi efectivul faunei.
Speciile familiei Carabidae L. sunt cele mai feroce prădătoare nevertebratele din fauna
agroecosistemelor şi ecositemelor. Datorită rolului lor potenţial în controlul biologic al
biocenozelor sunt unul dintre cele mai bine studiate grupuri de insecte: Forbes 1883, Lindroth
1949-1992, Thiele 1997, Hengeveld 1980, Dajoz 1987, Luff 1987, Lovei şi Suderland 1996, etc.
Rapiţa ocupă în prezent un loc deosebit de important în economia mondială, ca sursă de
uleiuri vegetale, utilizat atât în alimentaţie, cât şi în industrie (Bărbulescu şi colab., 2002; Popov,
2004; Popov şi Bărbulescu, 2007; Popov şi colab., 2007; Trotuş şi colab., 2008).
7
Extinderea culturilor de rapiţă a fost însoţită de creşterea atacului de dăunători care se află în
ascensiune (Bărbulescu şi colab., 2001; Popov, 2002, 2004; Popov şi colab., 2004, 2005, 2006;
Trotuş şi colab., 2008).
Ca urmare, garantarea culturilor şi producţiilor de rapiţă în condiţiile asigurării tuturor
verigilor tehnologice este condiţionată de protecţia culturilor împotriva atacurilor produse de
dăunători (Popov, 2004; Popov şi colab., 2006; Raranciuc şi colab., 2007).

2.2. Istoricul cercetărilor pe plan internaţional

Mai mulţi autori se referă la posibilităţile de combatere biologică a dăunătorilor printre

care amintim: Williams IH şi colab. 2002; Büchs W. , 2003; Felsmann D & Büchs W 2003;
Büchs W, Alford D., 2003; Williams I H, Büchs W, Hokkanen H, Menzler-Hokkanen I, Johnen
A, Klukowski Z, Luik A, Nilsson C & Ulber B 2003 ; Felsmann D & Büchs W 2003; Ulber B &
Williams IH 2003; Veromann E& Luik A. 2003; Williams IH 2003; Nilsson C, Büchs W,
Hokkanen HMT, Menzler-Hokkanen I, Klukowski Z, Luik A, Ulber B & Williams IH 2006 şi
alţii.
Barker Am. şi colab. publică în 2006 lucrarea „Chemosensory and behavioural responses
of the turnip sawfly, Athalia rosae, to glucosinolates and isothiocyanates”.
Müller C şi colab. în 2001 publică lucrarea „Sequestration of host plant glucosinolates in
the defensive hemolymph of the sawfly Athalia rosae, iar în 2002 lucrarea „Host plant derived
feeding deterrence towards ants in the turnip sawfly Athalia rosae.
Müller C şi Wittstock U în anul 2005 publică lucrarea “Uptake and turn-over of
glucosinolates sequestered in the sawfly Athalia rosae.
Cercetări asupra unor dăunători mai puţin importanţi din culturile de rapiţă au fost făcute
de mai mulţi autori: Ulber B & Schierbaum-Schickler C 2003; Dechert G., Ulber B 2004; Nuss
H., Ulber B 2004; Nuss H., Ulber B., 2004 ; Nuss H, Ulber B 2004; Eickermann M & Ulber B
2006 etc. S-au efectuat studii asupra dăunătorilor: Psylliodes chrysocephala, Ceutorhynchus napi
Gyll., Ceutorhynchus pallidactylus Mrsh., Ceutorhynchus pallidactylus, etc.

8
 CAPITOLUL 2
PREZENTAREA CONDIŢIILOR PEDO-CLIMATICE ALE ZONEI DE
CERCETARE

2.1. Amplasarea şi organizarea geografică

Buhăieşti este un sat în partea de nord-vest a judeţului Vaslui, în Podişul Central

Moldovenesc. Aparţine administrativ de comuna Vultureşti. La recensamântul din 2002 avea o
populaţie de 941 locuitori. Este un important nod feroviar.

Figura 2.1. amplasarea geografică

9
 Prima sa menţiune datează din 1599-1600, însă e posibil ca referire la Buhăieşti să se fi
făcut şi într-un jurămînt de credinţă faţă de regele Poloniei, datat la Liov la 19 septembrie 1442,
unde găsim un pan (adică un boier) „Stanciul Bahaetskîi”.
Revenind la zapisul din 1599-1600, se poate întrevedea situaţia satului cu măcar jumătate
de veac înainte, adică pe la mijlocul secolului al XVI-lea, când Alexandru Lăpuşneanu trebuie să-
l fi întărit pe Văscan pârcălabul asupra a jumătate din sat, transmisă apoi fiului Costea, vel vătav,
şi de acesta fiicei sale Drăgălina, cea care, alături de soţul ei, Ionaşcu visternicelul vinde moşia
uricarului Băseanul. Despre cealaltă jumătate a satului, cea de sus, nu se ştie nimic concret. Din
acte de la 1611, 1617, 1620 şi mai departe, de pe tot parcursul secolului XVII, apar nume de
răzeşi buhăieşteni martori la diverse pricini, judecîndu-se ori vânzând posesiuni.
Tot de la sfârşitul secolului al XVII-lea este atestată într-o poiană traversată de Pârâul
Humii (în sud-estul satului vecin actual Poiana) o staţiune de producere a prafului de puşcă,
numită Buda.
În a doua jumătate a secolului XVIII, după 1766, un negustor cu dughene în Iaşi,
Anastasie Duca, intră în posesia unor pământuri la Buhăeşti, după ce Vasile Buhăescu şi fiul său
Ştefan nu-i pot înapoia o datorie, iar după 1779 Duca îşi vinde partea şetrarului Ştefan Caracaş.
De la începutul secolului al XIX-lea datele cu privire la Buhăieşti se înmulţesc, iar alături
de vechile familii ale satului apar noi nume, cum ar fi cel al lui Vasile Pogor, tatăl renumitului
junimist cu acelaşi nume. De la Vasile Pogor-tatăl dăinuie şi azi toponimul Pogoreni pentru fosta
denumire Buhăieştii de Sus.

2.2. Factorii climatici

Principalele caracteristici ale climei sunt cele existente în podişul Moldovei; are un
caracter temperat continental, cu un deficit de circa 200 mm precipitaţii anuale şi cu extreme
termice destul de pronunţate iarna şi vara.
Radiaţia solară globală, variază anual în jurul valorii de 120 Kcal/cm2.
Durata de strălucire a soarelui (insolaţia) înregistrează circa 2100 ore/an. Nebulozitatea
atmosferică exprimată în procente, prezintă o medie anuală de 5,5.
Media anuală a aerului oscilează în jurul valorii de 10,3°C după unele lucrări şi de 9,8° C
după altele (Atlasul climatologic, R.S.R.).
Media lunii ianuarie variază în jurul valorii de -1,1°C, iar cea a lunii iulie în jurul a
21,9°C. În aprilie se înregistrează 9 – 10° C, iar în octombrie 8 – 9° C.
10
 Principalele caracteristici ale climei judeţului Vaslui sunt cele existente în Podişul
Moldovei, accentuate aici de particularităţile poziţiei geografice şi latitudinale ca şi de
diversitstea altitudinii şi orientarea culmilor şi văilor.
Astfel, frecvenţa mare a culmilor cu peste 300 m altitudine absolută, lăţimea considerabilă
a văilor râurilor Prut şi Bârlad, fragmentarea şi energia mare de relief, îndeosebi în colinele
Tutovei – sunt condiţii fizico - geografice care fac ca în judeţul Vaslui clima să prezinte o variaţie
destul de însemnată, care a avut şi are repercusiuni în geneza solurilor, în răspândirea vegetaţiei,
în folosirea diferenţiată agricolă etc. Temperatura aerului este cea specifică ţinuturilor temperat –
continentale cu nuanţe excesive. Media anuală este de 9,2 º la Vaslui, 9,5º la Husi şi 9.8º la
Bârlad. Media lunii ianuarie variază între –4,2º si 3,5º, iar a cea a lunii iulie între 21 şi 21,7ºC.
Ca valori extreme de temperatură au fost înregistrate: 32ºC la Negreşti, la 20-02-1954 şi +
40,60C la Murgeni, 21-08-1952, ceea ce dă o amplitudine maximă absolută de temperatură de
72,60 ºC .
Ţinând seama de faptul că în Colinele Tutovei, în Dealurile Fălciului, în partea de sud-est
a Podişului Central Moldovenesc de pe teritoriului judeţului Vaslui şi în culmea de pe stânga
Lohanului înălţimea reliefului depăşeşte în multe sectoare, altitudinea de 300 şi chiar 400 m,
deducemn că acolo temperatura medie anuală este cu 1 – 1,50 ºC mai coborâtă decât în locurile
unde se află instlate staţiile meteorologice de la Huşi, Vaslui, Negreşti, Bârlad şi mai ales de la
Murgeni.
Acest lucru este atestat nu numai de cantitatea mare de precipitaţii care cad pe dealurile
înalte, ci şi de natura solurilor de aici, de prezenţa pădurii de fag etc.
Tot în legătură cu diferenţele termice care există în cuprinsul judeţului Vaslui, ca rezultat
a creşterii înălţimii reliefului şi al poziţiei geografice a diverselor sectoare, amintim că numărul
de zile cu temperaturi de vară ( ≥ 25˚C) este mai mare în sud (102,6 zile la Bârlad) decât în nord
(97,3 zile la Vaslui). La fel şi numărul de zile cu temperaturi tropicale (≥30˚C), care la Bârlad
este de 38,1 zile, iar la Vaslui este de 28,9 zile.
Îngheţul începe să se producă, în medie, toamna după 15 octombrie şi se termină
primăvara după 15 aprilie. Pe lunci şi în văile adânci, până la înălţimea de 60-80 m desupra
solului, brumele şi îngheţul se produc cu circa 10-15 zile mai devreme toamna şi mai târziu
primăvara, ca efect a inversiunilor de temperatură, aerul mai rece şi deci mai greu de pe culmi
coborând în văi. Exemplul cel mai grăitor a fost cel din noaptea de 20-21 mai 1952, când masa de
aer rece, de origine polară, care a pătruns şi peste ţara noastră, a dat bruma groasă numai pe văi şi
foarte slabă sau deloc pe versanţi şi pe dealuri.
11
 Principalele caracteristici ale climei sunt cele existente în podişul Moldovei: are un
caracter temperat continental, cu un deficit de circa 200 mm precipitaţii anuale şi cu extreme
termice destul de pronunţate iarna şi vara.
Radiaţia solară globală, variază anual în jurul valorii de 120 Kcal/cm2.
Durata de strălucire a soarelui (insolaţia) înregistrează circa 2100 ore/an.
Nebulozitatea atmosferică exprimată în procente, prezintă o medie anuală de 5,5.
Media anuală a aerului oscilează în jurul valorii de 10,3°C după unele lucrări şi de 9,8°C
după altele (Atlasul climatologic, R.S.R.).
Media lunii ianuarie variază în jurul valorii de -1,1°C, iar cea a lunii iulie în jurul a
21,9°C. În aprilie se înregistrează 9 – 10°C, iar în octombrie 8 – 9°C.
Pentru a oferi o imagine cât mai clară a condiţiilor climatice, prezentăm mai jos
temperaturile medii anuale în perioada 1994 – 2004, date înscrise în Atlasul Climatologic a
R.S.R., pentru staţiile meteorologice Huşi şi Bîrlad (Tabelul 2.1)

Tabelul 2.1
Valorile temperaturilor medii anuale în perioada 2000 – 2011
Staţia Anul
meteo 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Vaslui 8,5 9,1 11,3 11,2 9,8 10,8 9,2 11,0 10,2 9,0 9,2 9,3
Huşi 8,8 9,3 11,2 11,7 9,7 10,5 9,5 11,4 10,1 9,2 9,4 9,1
Bîrlad 8,9 9,2 10,8 11,3 9,3 10,1 9,1 11,4 9,8 8,9 9,1 9,2

Temperatura maximă absolută s-a înregistrat la Huşi + 40,2°C (3.08.1938) şi Bîrlad

+39,7°C (30.07.1936). Temperatura minimă absolută s-a înregistrat la Huşi – 29,1°C (1.02.1937)
şi Bîrlad – 30,5°C (25.01.1942). Începutul perioadei de vegetaţie se situează în jurul datei de 11
aprilie, iar sfârşitul la 11 octombrie. Durata medie a perioadei de vegetaţie este de 181 zile.
Creşterea temperaturii medii anuale se suprapune peste o diminuare a precipitaţiilor medii.
Valorile precipitaţiilor medii lunare şi anuale sunt prezentate în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2
Valorile medii anuale ale precipitaţiilor în perioada 2000 – 2011
Staţia Anul
meteo 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Vaslui 332 521 376 343 580 403 490 485 490 535 520 510
Huşi 342 547 348 293 611 348 520 418 466 575 440 506,3
Bîrlad 388 547 475 324 710 443 503 270 482 588 614 437,3

12
 Tendinţa de aridizare a părţii estice şi sud - estice a ţinutului, manifestată în principal prin
diminuarea precipitaţiilor din timpul sezonului de vegetaţie şi creşterea temperaturii medii,
influenţează negativ procesele de regenerare, creştere şi dezvoltare a plantelor, fapt ce apropie
zonele respective de condiţiile specifice, mai mult cele ale silvostepei.
Este de presupus că una din cauzele stepizării ţinutului este procentul foarte redus (sub
30%) ocupat de vegetaţia forestieră în zona câmpiei Elanului şi în lunca Prutului, precum şi
desecarea bălţilor din lunca Prutului.
Curenţii de aer contribuie şi ei la creşterea deficitului hidric, prin favorizarea evaporării.
Un alt efect negativ, datorat vântului, constă în erodarea orizontului A, fenomen întâlnit iarna,
când se întâlnesc cele mai puternice vânturi, deşi frecvenţa cea mai mare se înregistrează vara,
îndeosebi în luna iulie.
Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente pe cuprinsul localităţii. Astfel, anii cu
cantităţi de precipitaţii sub media plurianuală şi care reprezintă circa 48% din întreaga perioadă,
sunt: 1896, 1921, 1945, 1946, 1948, ani în care s-au înregistrat cele mai reduse precipitaţii (200
– 300 mm).
Evapotranspiraţia potenţială (ETP m) şi reală (ETR m).
Evapotranspiraţia potenţială variază în funcţie de anotimp şi mai ales de lunile anului.
Astfel, în lunile de iarnă : decembrie, ianuarie şi februarie, evapotranspiraţia potenţială este 0
datorită temperaturilor scăzute,apoi începe să crească treptat în cursul lunilor de primăvara de la
10 mm în luna martie la 47 mm în aprilie ajungând la 95 mm la sfârşitul lunii mai. Odată cu
venirea verii şi a temperaturilor ridicate, evapotranspiraţia potenţială evoluează considerabil în
sens pozitiv atingând pragul maxim de 138 mm în luna iulie după care începe să scadă progresiv
de la 121 mm în august, 78 mm în luna septembrie la 40 în octombrie până la 12 mm în luna
noiembrie urmând ca în luna decembrie să atingă pragul minim de 0 mm.
De asemenea şi evapotranspiraţia reală are o evoluţie asemănătoare cu cea potenţială
diferenţa dintre ele fiind făcută doar de valorile medii lunare înregistrate şi de luna în care se
înregistrează valoarea maximă. Astfel în lunile de iarnă ea este de 0 mm urmând să crească
progresiv până în luna iunie când atinge pragul maxim de 113 mm, în timp ce evapotranspiraţia
potenţială înregistra valoarea cea mai ridicată în luna iulie, după care scade treptat ajungând ca în
luna noiembrie să aibă valoarea de 12 mm, iar în decembrie să atingă pragul minim de 0 mm.
Regimul precipitaţiilor.
Precipitaţiile atmosferice au şi ele o răspândire inegală. De exeplu, în sectoarele cu
masive deluroase din nordul, nord-vestul, vestul şi nord-estul judeţului cantitatea medie anuală de
13
precipitaţii se apropie de 600 mm, pe când în sectoarele cu relief mai jos acestea sunt între 400-
500 m anual şi chiar mai puţin.
Lunile cu cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt mai, iunie şi iulie (când cad cca. 36%
din totalul anual de precipitaţii), iar cu cele mai puţine februarie şi martie (17% din totalul anual).
Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente aici. Această situaţie este confirmată şi
de faptul că anii cu cantităţi de precipitaţii sub media plurianuală reprezintă cca. 48% din întreaga
perioadă de observaţii meteorologice de până acum, iar în unii ani (1945, 1946), au scăzut sub
300 şi chiar sub 200 mm precipitaţii.
Ploile torenţiale şi cu grindină au o frecvenţă mai mare (1-2 cazuri de grindină anual) în
Valea Bârladului şi a Prutului, ca şi pe suprafaţa coastelor înalte, producând pagube serioase
îndeosebi plantaţiilor viti-pomicole şi de zarzavat. Astfel la Avrămeşti au căzut în 24 h, 204,6
mm precipitaţii în ziua de 6-07-1907.
Zăpada este prezentă în fiecare iarnă, însă numărul de zile cu ninsoare şi durata de
acoperire a solului cu zăpadă diferă de la an la an şi de la sector la sector. În general, pe dealurile
mai înalte de 300 m zăpada cade mai devreme şi se topeşte mai târziu cu 3-5 zile. La nivelul celor
trei staţii meteorologice cu durata mai mare de funcţionare (Vaslui, Bârlad, Huşi), numărul mediu
de zile cu ninsoare este de 18 anual, durata de acoperire a solului cu zăpada de cca. 60 zile, iar
grosimea stratului de zăpada nu depăşeşte 10-12 cm anual.
Regimul eolian
În ceea ce priveşte dinamica atmosferei din cuprinsul judeţului Vaslui, aceasta se
caracterizează printr-o mare frecvenţă a vânturilor de N-V şi de N, urmate de cele de S-E şi de S.
O constatare interesantă dedusă din analiza datelor dintr-un şir mare de observaţii de la staţiile
meteorologice din acest judeţ, ca şi din întreg Podiş al Moldovei, este şi aceea că vânturile de N-
E şi E, vestite prin frigul pe care-l aduc (crivăţul) şi prin aerul dogoritor din unele zile de vară
(asemenea vânturilor uscate şi fierbinţi existente în partea de S-E a Asiei Centrale), au aici o
frecvenţă redusă (6-9%). Aceste vânturi dau de obicei stări de vreme cu urmări negative pentru
culturi, animale şi oameni, fiind însoţite de geruri cumplite iarna şi de secete grave vara.
Viteza vânturilor nu are valori medii prea mari, aceasta variind de la 6,5 m/s, la cele
dinspre N-V iarna, până la 1,6 m/s, la cele dinspre E vara.
Viteza vânturilor, mai ales a celor dinspre N-V, N-E şi S-E, este însă mai mare spre
suprafaţa terenului de pe văile mari, ca şi pe culmile dealurilor înalte.

14
 Aceste particularităţi ale frecvenţei şi vitezei vânturilor au dat în trecut posibilitatea
populaţiei să folosească energia lor în punerea în mişcare a multor mori de vânt, amplasate în
locuri potrivite.

2.3. Societatea Agricolă Buhăeşti, judeţul Vaslui

Societatea Agricolă Buhăieşti, judeţul Vaslui a fost înfiinţată în aprilie 2000, având o
suprafaţă agricolă de 1200 hectare.
În structura culturilor, cerealele pentru boabe ocupă primul loc în prezent fiind cultivate
700 ha, urmate de culturile de rapiţă 200 ha, floarea soarelui cultivată pe 200 ha şi porumb
cultivat pe 100 ha.
Dotarea tehnică a Societăţii
Dotarea tehnică a societăţii a avut o dinamică pozitivă (Tabelul 2.3).
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate la tractoarele agricole, grapele cu discuri,
semănători, combine pentru recoltat cereale şi remorci pentru transport.
Tabelul 2.3
Evoluţia dotării tehnice în perioada 2011 – 2012
Specificare U.M. 2011 2012
Tractoare buc 3 8
Remorci diferite buc 2 5
Pluguri buc 2 2
Semănători buc 1 2
Grape cu discuri buc 2 3
Cultivatoare buc 1 1
Combine pentru recoltat cereale buc 1 3
Maşini pentru administrat îngrăşăminte buc 1 1

Dinamica producţiilor obţinute

Evoluţia producţiei medii la hectar a fost fluctuantă ca urmare a numeroşilor factori care
au acţionat în perioada considerată (Tabelul 2.4).
Tabelul 2.4
Evoluţia producţiilor medii la hectar în perioada 2011-2012
Produsul U.M. 2011 2012
Grâu boabe kg/ha 4900 3170
Porumb boabe kg/ha 4850 4318
Rapiţă kg/ha 2800 2460
Floarea soarelui kg/ha 1675 1800

15
 2.4. Cultura rapiţei

Rapiţa se situează în prezent pe locul patru în lume ca sursă pentru ulei comestibil, după
soia, floarea – soarelui şi palmier. În Evul mediu rapiţa a pătruns în Europa (în ordine: Olanda,
Germania, Franţa, Danemarca, Suedia, Polonia, Rusia), unde s-a extins mult în cultură, în special
în zonele mai umede şi răcoroase.
Uleiul de rapiţă a fost folosit din cele mai vechi timpuri în Orientul Îndepărtat şi Mijlociu
în alimentaţia şi pentru iluminat. Uleiul de rapiţă, ca atare sau în urma transformărilor suferite
prin hidrogenare, oxidare are multe întrebuinţări în industria textilă, industria pielăriei, a
vopselelor, a lacurilor, în industria poligrafică, a săpunurilor, la ungere etc.
Uleiul rafinat se foloseşte în alimentaţie în mod direct, sau la obţinerea margarinei.
Turtele (făinurile de extracţie) au o bună valoare furajeră, fiind bogate în proteine.
Paiele de rapiţă sunt foarte economic folosite, în industria plăcilor aglomerate, silicvele
după treierat pot fi utilizate ca furaj (în amestec cu suculente).
Extinderea în cultură a rapiţei se explică însă şi prin multe avantaje: se semănă şi se
recoltează în afara campaniilor aglomerate, permite mecanizarea completă şi folosirea aceloraşi
sisteme de maşini ca la cereale, foloseşte foarte bine îngrăşămintele, este o excelentă
premergătoare pentru grâul de toamnă, ridică fertilizarea solului prin cantitatea mare de resturi
vegetale pe care le lasă în sol, este o bună plantă meliferă, poate asigura venituri nete superioare
celor obţinute la o producţie de grâu de 5000 kg/ha (P. Parini şi G. Mosia, 1976).
Rapiţa prezintă şi unele dezavantaje date de: seceta din perioada semănatului produce
pagube, alternanţa între îngheţ şi dezgheţ în primăvară şi brumele din perioada de îmbobocire –
înflorire, pot distruge plantele.
Planta permite îmbunătăţiri în procesul de ameliorare, obţinându-se deja rezultate foarte
bune în ceea ce priveşte productivitatea, conţinutul în ulei, uniformitatea de coacere şi rezistenţa
la boli şi dăunători, se apreciază ca fiind posibilă obţinerea de soiuri cu seminţe cu pigmentare
redusă a tegumentului şi cu un procent mic de celuloză.

2.4.1. Particularităţi biologice

Rapiţa este plantă anuală (forma annual) sau bienală (forma bienis), cu rădăcină pivotantă,
profundă (50- 60 cm), cu ramificaţii laterale puţine. La rapiţă coletul este uşor îngroşat şi
proeminent. Tulpina este ierboasă , cu talia 110 – 150 cm şi mult ramificată.
16
 Formează 20 – 22 frunze simple, alterne, de culoare verde glauc, brumate, asemănându-se
din acest punct de vedere cu frunzele de varză.
Florile, dispuse în inflorescenţe racem sunt caracteristice familiei crucifere din care rapiţa
face parte. Culoarea petalelor este galbenă-aurie. Planta este alogamă; se întâlnesc totuşi dese
cazuri de autogamie. Polenizarea se face în cea mai mare parte de către albine, rapiţa fiind o bună
plantă meliferă. În prima fază de vegetaţie (în toamnă), frunzele îmbracă coletul sub formă de
rozetă.
Fructul este silicvă, lungă de 5 – 10 cm, cu două carpele, despărţite printr-un perete
membranos, de care rămân prinse seminţele când acesta se deschide. O silicvă cuprinde 11 – 24
seminţe.
La maturitate silicvele plesnesc foarte uşor, putându-se înregistra din această cauză mari
pierderi de recoltă. Ţesuturile interioare ale fructelor se usucă mai repede decât cele exterioare
din care cauză fructele se răsucesc şi plesnesc cu uşurinţă, producându-se mari pierderi la
recoltare. În ultimii ani s-au făcut progrese deosebite în obţinerea de soiuri cu grad de dehiscenţă
pronunţat redus, suficient pentru înlăturarea pierderilor de recoltă prin scuturare.
Seminţele rapiţei sunt mici (MMB – ul = 4,5 – 5,5 g), castanii – negre, până la negriciose
cu gust de iarbă: MH 65 – 68 kg.
Seminţele de rapiţă au endosperm redus, un tegument seminal care reprezinta 12
– 20 % din greutate. Cea mai mare parte a embrionului este reprezentată prin 2 cotiledoane
bogate în ulei şi proteine. Structura tegumentului seminal este foarte variabilă şi constituie
caracter de difierenţiere între specii şi varietăţi. Conţinutul în ulei al tegumentului este foarte
redus, în schimb este ridicat conţinutul de celuloză.
Ciclul biologic al rapiţei (soiurile cultivate în ţara noastră) este bienal. Semănatul are loc
la începutul lunii septebrie în condiţii corespunzătoare de umiditate, răsărirea are loc în 10 – 15
zile, cu cele dou cotiledoane afară din pământ. După răsărire apar treptat noi frunze care
formează la suprafaţa solului o rozetă. Este deosebit de important că până la venirea frigului
(decembrie) planta să fie dezvoltată şi adaptată pentru maximă rezistenţă la temperaturi scăzute.
Adaptarea (călirea) plantei pentru rezistenţă la frig se identifică cu formarea în rozetă a 6 – 8
frunze complet dezvoltate şi cu apexul vegetativ protejat de numeroase frunzuliţe în curs de
creştere (formare). În această stare planta rezistă la temperaturi destul de scăzute, cu condiţia să
nu stagneze apa în sol (zona coletului şi a sistemului radicular). În cursul iernii în urma
procesului de vernalizare, care durează cel puţin 40 de zile la o temperatură mai scăzută de 100 C

17
(la 70 C) are loc trecerea plantei în etapă generativă (”virajul”); apexul vegetativ diferenţiază
primordii florare.
Primăvara, în a doua jumătate a lunii martie, începe alungirea tulpinii; la sfârşitul lunii
martie tulpina are înălţimea de circa 20 cm, iar inflorescenţa principală devine vizibilă. Înflorirea
începe în prima decadă a lunii aprilie; tulpina încă ramifică şi creşte în înălţime. Creşterea
continuă pe toată durata înfloritului şi încetează la înflorirea ultimilor flori. În una şi aceeaşi
inflorescenţă se află în acelaşi timp silicve formate, flori deschise şi butoni florali.
După fecundare silicvele au ritm rapid de creştere. După circa 60 de zile de la înflorire
seminţele sunt ajunse la maturitate. Perioada de vegetaţie se parcurge în condiţiile din ţara noastră
în 270 – 300 zile.
La maturitate planta pierde frunzele aproape în totalitate, partea terminală a tulpinii şi
ramificaţiilor sunt uscate, iar partea bazală a tulpinii mai păstrează culoarea verde clar. Seminţele
sunt de culoare roşie brună. Înflorirea eşalonată se răsfrânge, deasemenea, asupra maturării
silicvelor. Cu toate acestea la soiurile „indehiscente” se poate aştepta maturarea şi a ultimilor
silicve, fără ca primele să piardă seminţele. Conţinutul în ulei al rapiţei creşte până când silicva
capătă culoare galben tipic.

2.4.2. Cerinţele rapiţei faţă de factorii ecologici

Cerinţele faţă de temperatură
Sursa de căldură care întreţine viaţa pe pământ o constituie soarele. O parte din energia
solară ce pătrunde în atmosfera terestră este absorbită de către acesta, altă parte este difuzată, o
altă parte poate fi reflectată de către nori şi restul ajunge la suprafaţa pământului sub formă de
radiaţie directă sau insolaţie.
Regimul termic al solului depinde de căldura specifică şi conductivitatea termică ale
părţilor lui componente şi ca urmare de proporţia de participare a acestora în masa solului.
Căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură exprimată în calorii, necesară pentru a încălzi
cu 1ºC un gram de sol sau un 1 cm3 de sol.
Prin particularităţile biologice rapiţa este o plantă a zonelor temperate cu ierni blânde, veri
răcoroase şi umede.
Suma gradelor de temperatura pentru soiurile de toamnă este de 2100 - 2500ºC.
Temperatura minimă de germinare este de 1-3ºC. În faza de rozetă soiurile actuale de toamnă
rezistă peste iarnă până la -15 -18ºC, chiar fără strat acoperitor de zăpadă, dacă gerul nu survine
brusc şi solul nu a fost prea umed.
18
 Stratul de zăpadă asigură o bună, protecţie plantelor, dacă nu este prea gros şi solul este
umed şi neîngheţat.
Crusta de gheaţă distruge cultura. Odată cu desprimăvărarea şi intensificarea ritmului de
creştere, rapiţa devine sensibilă la îngheţ. Alternanţele între îngheţ şi dezgheţ pot produce
„descălţarea” culturii. Brumele târzii din perioada îmbobocirii – înfloririi compromit cultura.
În primăvară rapiţa „Colza” de toamnă creşte foarte bine la temperaturi de 15-20ºC. În
total pe perioada de vegetaţie se mulţumeşte cu 2300-2500º.
Cerinţele faţă de umiditate
Plantele au nevoie de apă pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, începând de la
germinarea seminţelor şi până la maturitate.
Cerinţele plantelor faţă de apă în cursul perioadei de vegetaţie, sunt diferite, diferenţierile
apar atât în cadrul aceleiaşi specii, sau hibrid şi între specii. Astfel, pentru desfăşurarea normală a
proceselor de germinaţie, este necesar ca
seminţele să se îmbibe cu multă apă. Adâncimea stratului de sol, în care este necesară o umiditate
optimă, este cuprinsă între 0-10 cm.
Faţă de umiditate rapiţa este o plantă pretenţioasă. Coeficientul de transpiraţie este ridicat,
de 600-740.
Favorabile sunt zonele umede unde cad anual 450-650 mm precipitaţii, din care 100-150
mm în intervalul august-septembrie.
Îi sunt dăunătoare mai ales secetele din toamnă, care împiedică răsărirea, sau formarea
unui sistem radicular puternic şi a unei suprafeţe foliare mari, care să permită acumularea de
substanţe nutritive în vederea bunei iernări şi pornirii viguroase în vegetaţie primăvara timpuriu.
Critice faţă de apă sunt perioadele de răsărire – formarea rozetei şi înflorire – fructificare.
Randamentul poate fi puternic diminuat şi de secetele din primăvară, mai ales dacă solul
nu are suficientă apă acumulată din iarnă. În asemenea situaţii plantele ramifică slab, florile
avortează sau silicvele rămân sterile, în funcţie de faza de vegetaţie în care intervine lipsa de apă.
Cerinţele faţă de lumină
Energia luminii solare este folosită în sinteza substanţelor organice din plante, prin
intermediul clorofilei, în procesul de fotosinteză. Intensitatea fotosintezei la rapiţă este
dependentă de suprafaţa foliară, activitatea enzimatică etc. Asupra fotosintezei plantelor de rapiţă
influenţează intensitatea şi calitatea luminii precum şi durata de iluminare.
Intensitatea luminii la rapiţă condiţionează parcurgerea fazelor de vegetaţie (creşterea,
înflorirea, fructificarea), rezistenţa la cădere şi calitatea boabelor. Este o plantă adaptată la
19
intensităţi luminoase mai ridicate, altfel spus „plantă de lumină”. Calitatea luminii prin
componentele ei spectrale influenţează cantitatea şi calitatea recoltei.
Durata iluminării sau lungimea zilei este specifică fiecărei plante, ca rezultat al adaptării
în condiţiile de formare. Ca rezultat la durata iluminării, rapiţa este o plantă de zi lungă.
Cunoaşterea cerinţelor acestei specii faţă de lumină în funcţie de principalele faze de vegetaţie
permite amplasarea acestei culturi şi în zone mai puţin favorabile aplicând tehnologii diferenţiate,
în funcţie de zonă pe baza cărora să se poată creşte producţia şi calitatea seminţelor.
Zilele mai scurte din timpul primei părţi a vegetaţiei determină o influenţă profundă
asupra morfologiei şi fiziologiei plantei concretizată într-o creştere vegetativă importantă cu
ramificare puternică ceea ce duce ulterior la apariţia unui număr mai mare de inflorescenţe. În
condiţii de zi lungă pe lângă o înflorire rapidă şi prelungesc perioada de formare a boabelor,
determinând nu numai creşterea producţiei dar şi a conţinutului în ulei.
Utilizarea mai eficientă luminii de către rapiţă, în câmp, se poate face printr-o zonare
raţională şi prin diferite mijloace agrotehnice, cum ar fi: amplasarea pe expoziţii, semănat la
distanţe corespunzătoare şi în epoca optimă, orientarea rândurilor nord-sud, combaterea
buruienilor, respectarea densităţii optime.
Rapiţă are o plasticitate ecologică largă, o eficienţă economică ridicată rezultat al
interdependenţei tuturor factorilor edafoclimatici.
Cerinţele faţă de sol
Rapiţa este o specie care se adaptează bine la o mare diversitate de soluri. Solul pentru
rapiţă trebuie să fie profund, permeabil, de textură mijlocie, bogat în humus şi calciu, cu pH
neutru, cu o mare capacitate de reţinere a apei.
Foarte indicate sunt solurile de luncă, reavăne şi fertile, cât şi cernoziomurile (Gh.
Bîlteanu, A, Vrânceanu, V. Bârnare). Rezultate bune se pot obţine şi în zona solurilor brune -
luvice, în condiţii tehnologice adecvate (P. Zahan, 1983; I. Pop, 1985).
Nu dă bune rezultate pe solurile cu profil subţire sau pe acelea pe care stagnează apa,
precum nici pe cele nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.

2.4.3. Tehnologia de cultivare a rapiţei

Aplicarea corectă a tehnologiei de cultivare, recomandată de cercetarea ştiinţifică de
practica agricolă, constituie modalitatea de bază a obţinerii unor producţii ridicate şi superioare
calitativ.

20
 Neglijarea, sau aplicarea incompletă a unei verigi, determină diminuarea considerabilă a
producţiei. Concomitent cu crearea de noi soiuri se face studiul comportării acestora în cele mai
variate condiţii de climă şi de sol, pentru stabilirea capacităţii lor de adaptare şi se verifică reacţia
lor la factorii agrofitotehnici.
La rapiţă, ca şi la celelalte specii cultivate, lucrările de fitotehnie cuprind, în mod detaliat,
tehnologia de cultivare recomandată pentru diferite zone de cultură, pe baza aplicării căreia să se
realizeze producţii cât mai ridicate.
Rotaţia şi amplasarea culturii
Amplasarea se face pe soluri cu textură mijlocie, bogate în humus, bine aprovizionate în
elemente nutritive şi cu reacţie neutră până la slab acidă.
Bune premergătoare sunt culturile care eliberează terenul până la începutul lunii august,
pentru a asigura condiţii bune de pregătire a terenului şi acumularea apei necesare răsăritului.
Cele mai bune premergătoare sunt, cerealele de toamnă, cartoful timpuriu mazărea,
borceagul de toamnă şi trifoiul roşu după prima coasă.
Nu se cultivă soia şi floarea soarelui, pentru a preveni extinderea atacului de Sclerotinia
sclerotiorum.
După rapiţă se seamănă grâu de toamnă şi orz, iar în cultură irigată se obţine a doua
recoltă până în toamnă de porumb furajer, porumb boabe, varză, fasole pentru păstăi etc.
Fertilizarea
Rapiţa este o cultură foarte pretenţioasă la fertilizare fiind o mare consumatoare de
elemente nutritive. Un hectar de rapiţă cu o producţie normală (2500 kg/ha) consumă: 140 kg
azot (N), 60 kg fosfor (P2O5), 120 kg potasiu (K2O) şi 160 kg calciu (CaO).
Absorbţia elementelor nutritive are loc cu intensitate din primele faze de vegetaţie. Cele
mai mari cantităţi, însă, sunt absorbite în perioada de la desprimăvărare şi până la începutul
fructificării.
Îngrăşămintele cu azot şi potasiu se aplică la fertilizarea de bază, deşi în unele cazuri o
parte se pot aplica şi primăvara împreună cu îngrăşămintele pe bază de azot, având o foarte bună
eficacitate (P. A. Cernomaz, 1971). Rapiţa este foarte recunoscătoare fertilizării cu azot. Azotul
trebuie aplicat fracţionat toamna şi primăvara. Aplicarea întregii doze de azot toamna
sensibilizează cultura faţă de temperaturile scăzute, precum şi la creşteri vegetative luxuriante, la
consumuri foarte mari, din care cantităţi importante se pierd din plantă până în primăvară (Gh.
Bîlteanu, 1974).

21
 Fosforul este indicat să se aplice la pregătirea terenului pentru semănat, el având un rol
important la formarea rădăcinilor şi la creşterea rezistenţei la ger.
Gunoiul de grajd, aplicat direct culturii de rapiţă în cantitate de 20-30t/ha a determinat
obţinerea de sporuri ale recoltei atât la rapiţă cât şi la cultura succesivă care a urmat sau la grâul
semănat în toamnă. În cazul aplicări îngrăşămintelor organice se reduc dozele reduc dozele de
îngrăşăminte chimice cu 1-1,5 kg azot, 0,75 kg fosfor şi 2-2,5 kg potasiu substanţă activă pentru
fiecare tonă de gunoi de grajd.
Lucrările solului
În vederea realizării unui pat germinativ foarte bun lucrările de pregătire a solului sunt
esenţiale pentru reuşita culturii. După recoltarea plantei premergătoare, se execută arătura, la
adâncimea de 20-25 cm, în funcţie de resturile vegetale care trebuie încorporate şi de umiditatea
solului.
În situaţia când solul este uscat şi arătura nu poate fi efectuată fără a scoate bolovani, se
impune prelucrarea solului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, urmând ca
arătura să se realizeze după prima ploaie. Până la semănat arătura se menţine curată de buruieni,
mărunţită şi afânată prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi. Ultima lucrare se
execută cu combinatorul la adâncimea de semănat, dacă terenul prea afânat se tăvălugeşte înainte
de semănat, pentru a asigura încorporarea seminţei la adâncimea optimă. La data semănatului
terenul trebuie să fie bine mărunţit şi aşezat, şi suficient de umed pentru a asigura o bună
germinare a seminţelor. Cele mai bune rezultate s-ar obţine cu tehnica „no-till” economisindu-se
mari cantităţi de carburanţi care sunt solicitaţi pentru lucrările solului.
Lucrările de îngrijire
Combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor trebuie să se efectueze integrat, prin
lucrări mecanice, manuale şi tratamente cu erbicide şi insecto-fungicide.
Lucrările menţionate sunt absolut obligatorii pentru realizarea unor producţii ridicate,
corespunzătoare soiului folosit.
Combaterea buruienilor
Cele mai mari pierderi survenite în producţia agricolă se datorează buruienilor (mai mult
decât cele datorate agenţilor patogeni), deoarece intră în concurenţă cu plantele agricole, sub
următoarele aspecte:
- au un ritm de vegetaţia accentuat, fiind în general mai puţin pretenţioase faţă de
temperatură şi lumină;
- sunt gazde intermediare pentru o gamă largă de agenţi patogeni.
22
 Dată fiind cunoaşterea influenţelor negative pe care le au buruienile asupra plantelor de
cultură, cercetările privitoare la găsirea de metode cât mai eficiente de combatere a lor au fost
intensificate, încât pe plan mondial acest aspect este considerat la nivel de ştiinţă, întâlnindu-se
sub denumirea de „herbologie” .
Pentru combaterea buruienilor, în practica agricolă se cunosc mai multe metode, iar
această acţiune poate fi dusă la bun sfârşit numai prin îmbinarea lor, în funcţie de situaţiile
concrete.
Organizarea şi desfăşurarea unui sistem raţional de prevenire a îmburuienării este posibil
numai prin cunoaşterea particularităţilor biologice ale buruienilor, căile de înmulţire şi
răspândire, însuşirile morfologice şi biologice ale seminţelor pentru a le putea identifica în
sursele de îmburuienare, respectiv în gunoiul de grajd, sol, apă etc., precum şi de recunoaştere a
plantelor în primele faze de vegetaţie, deoarece sunt mult mai uşor de combătut.
Ca metode preventive, în practică se utilizează organizarea serviciului de carantină, rotaţia
culturilor, fertilizarea şi administrarea amendamentelor, pregătirea corespunzătoare a gunoiului
de grajd în vederea utilizării, curăţirea materialului de semănat, curăţirea apelor de irigat de
seminţele de buruieni etc.
Monocultura favorizează înmulţirea bolilor şi dăunătorilor, iar buruienile invadează
cultura uneori distrugând-o, iar o rotaţie bine stabilită limitează mult activitatea acestora.
Folosirea erbicidelor reprezintă una din cele mai eficiente măsuri pentru combaterea
buruienilor dar nu înlocuieşte şi nici nu exclude celelalte lucrări de întreţinere ale solului.
Alături de erbicidare se caută si alte metode chimice de combatere a buruienilor. Astfel, o
metodă chimică experimentata cu succes de oamenii de ştiinţă americani este pulverizarea pe sol,
cu circa o lună înainte de executarea însămânţării a unei soluţii de alcool etilic cu o concentraţie
de 6%. S-a ajuns la concluzia că acesta favorizează procesul de germinare a milioane de seminţe
de buruieni după care ele pot fi uşor înlăturate prin procedee mecanice (Popescu V., 1998).
Măsurile agrotehnice privind amplasarea culturilor după premergătoare care lasă terenul
curat de buruieni, efectuarea corectă a lucrărilor solului, executarea la timp a lucrărilor de
semănat şi de întreţinere mecanică contribuie foarte mult la diminuarea gradului de îmburuienare
a culturii.
Combaterea buruienilor se face numai cu erbicide antigramineice. Erbicidele volatile
Treflan, Balan, sau Ro-Neet sunt de preferat, deoarece combat foarte bine samurasla de grâu sau
orz şi numeroase specii de buruieni anuale, inclusiv Sorghum halepense din seminţe. Se aplică
preemergent şi se încorporează prin dublă discuire.
23
 Speciile monocotilidonate anuale şi perene pot fi combătute prin aplicarea în vegetaţie a
erbicidelor selective ca: Fusilade forte – 1-1,3 l/ha; Pantera, Targa super, Leopard – 1,5 l/ha;
Select super, Galant super – 1,0 l/ha.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor
Pentru prevenirea atacului unor patogeni care se transmit prin sol şi resturi vegetale şi
care în condiţii favorabile de umiditate şi temperatura, pot reduce semnificativ procentul de
plante răsărite, se recomandă respectarea cu stricteţe a verigilor tehnologice referitoare la rotaţie,
epoca de semănat. Combaterea buruienilor şi aplicarea tratamentelor pentru puricii de pământ
(Phyllottreta sp.), prin tratarea seminţelor cu Chivook 200FS 20l/t. Păduchii cenuşii (Brevicoryne
brassicae) se combat cu Sinoratox 35CE sau Carbetox 37, în doză de 1,5 l/ha.Gândacul lucios al
rapiţei (Meligethes aeneus) se combate cu Fastac 10CC – 0,075 l/ha, prin două tratamente, cu
interval de pauză de 7-10 zile, sau cu Sumicidin 20CC – 0,025 %în perioada înfloritului.
Plantele de rapiţă pot fi afectate de putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), putregaiul
cenuşiu (Botrytis cinerea), alternarioză (Allternaria sp.), rugina albă a cruciferelor (Albuga
candida).
Evaluarea producţiei şi recoltarea
Recoltarea este diferită din cauza scuturării uşoare a seminţelor. Momentul optim de
recoltare este atunci când plantele au culoare galbenă, iar seminţele au început să se brunifice şi
au o umiditatea, de 25-30 %.
Tăierea plantelor se realizează cu vindroverul la „mirişte” înaltă de 20-25 cm. După
câteva zile în care seminţele îşi desăvârşesc maturitatea şi umiditatea scade la 12-14 %, plantele
se treieră din mers cu combina făcându-se modificările necesare pentru prevenirea pierderilor şi
spargerea sau decojirea seminţelor.
Recoltarea directă cu combina va fi efectuată la 5-7 zile după aplicarea desicantului
Reglone – 2-3 l/ha şi a 150-200 l apă, în faza când silicvele au devenit galben-liliachii şi a început
colorarea seminţelor.
În momentul declanşării recoltatului, umiditatea seminţelor trebuie să fie în jur de 16 %.
Lucrarea se execută seara, dimineaţa şi în cursul nopţii.
Producţiile ce se pot realiza oscilează în limite mari. Pentru zona de nord-est a Moldovei,
în care este amplasată şi zona de observaţii producţiile, în condiţii normale sunt estimate la 2400-
2800 kg/ha.

24
 PARTEA A II-A
CONTRIBUŢII PROPRII

25
 CAPITOLUL 3
SCOPUL CERCETĂRILOR, OBIECTIVELE,
METODA DE LUCRU

3.1. Scopul şi obiectivele cercetării

Scopul observaţiilor a fost acela de a determina spectrul de dăunători care afectează sau
pot afecta culturile de rapiţă, stabilirea măsurilor de prevenire şi combatere care se impun, dar şi
cunoaşterea faunei utile şi posibilităţile de protejare a acesteia.

Obiectivele propuse sunt:

1. Cunoaşterea stadiului actual al cercetărilor privind principalii dăunători din culturile de
rapiţă;
2. Identificarea şi monitorizarea dăunătorilor din culturile de rapiţă.
3. Măsurile de prevenire şi combatere aplicate pentru combaterea dăunătorilor
4. Studiul comparativ al faunei utile şi dăunătoare din culturile de rapiţă, în funcţie de
tehnologia aplicată.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, au fost efectuate mai multe activităţi şi anume:
• studiul bibliografic a literaturii din domeniu, atât pe plan mondial cât şi la noi în ţară;
• instalarea în câmpul a diferitelor capcane: de sol, boluri galbene, cromatice;
• observaţii efectuate direct în câmp;
• colectarea materialului biologic prin diferite metode: cu fileul entomologic, prin frapaj etc
• pregătirea materialului în vederea identificării speciilor dăunătoare sau utile;
• însuşirea metodicilor curente de prognoză şi avertizare pentru protecţia fitosanitară a
culturilor de rapiţă, avându-se în vedere în acelaşi timp protejarea faunei utile.

26
 3.2. Colectarea materialului entomologic

Materialul entomologic a fost colectat prin mai multe metode şi anume: cu ajutorul fileului
entomologic, prin frapaj, metode mecanice, etc. De asemenea au fost făcute numeroase observaţii
directe, în câmp asupra plantelor.
Colectarea materialului cu ajutorul metodei frapajului.
A fost utilizată pentru colectarea materialului biologic de pe plante metoda frapajului
(scuturării plantelor) în diferite fenofaze de vegetaţie. Controlul prin frapaj a fost iniţiat de Steiner
(1962) şi constă în colectarea insectelor în borcane fixate la fundul unei pâlnii de pânză, în saci,
pungi, prin lovirea repetată a ramurilor, plantelor, cu un baston din lemn sau cauciuc.
Fiecare eşantion a fost constituit prin scuturarea bruscă a unei plante, numărul de lovituri
fiind de 5/plantă (Figura 3.1).

Figura 3.1. Metoda frapajului aplicată în culturile de rapiţă

În laborator insectele au fost clasificate pe ordine şi familii, dar şi pe grupe de artropode

dăunătoare şi utile.

Figura 3.2. Determinarea entomofaunei în laborator

27
 Colectarea materialului cu ajutorul bolurilor galbene.
Capcanele galbene (boluri semirotunde) se instalează toamna dacă rapiţa este dezvoltată,
se ridică la venirea iernii şi se reinstalează primavara devreme când temperatura începe să se
încălzească. Atunci încep să apară adulţii de Ceuthoryncus - gargarita tulpinii.
Montarea se face cu ajutorul unei vergele de culoare galbenă care se înfige în pământ în
locul dorit în cultura de rapiţă. Apoi, se instalează bolul galben care are un orificiu pe vergeaua
galbenă susţinut cu ajutorul unui inel de prindere. Primăvara, bolul se instalează la ninelul solului
după care odată cu creşterea rapiţei bolul se ridică pe vergea. Se pune apă în capcană pentru a
reţine insectele (Figura 3.3).

Figura 3.3. Capcane galbene montate în cultura de rapiţă

După montarea capcanelor acestea se verifică zilnic pentru a depista insectele iar
primavara, la aparitia speciilor de Ceuthorynchus, se efectuează tratamentul cu insecticid.
Pentru combaterea eficientă a daunatorului Ceuthorrhynchus napi, nu trebuie asteptată
atingerea pragului economic de dăunare de 1-2 gărgăriţe/plantă, tratamentul se face la apariţia
primilor adulţi, în momentul în care temperatura se menţine constant peste 10 grade Celsius pe
toată durata zilei. Dacă adulţii depun ouă şi apar larvele, acestea nu mai pot fi combatute iar
cultura poate fi compromisă.

28
 CAPITOLUL 4
REZULTATE OBŢINUTE

În culturile de rapiţă, de la noi din ţară, se întâlnesc următorii dăunători: gândacul lucios
(Meligethes aeneus), gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis), puricele negru al rapiţei
(Phyllotreta atra), puricele vărgat al cruciferelor (Phyllotreta nemorum), puricele ondulat
(Phyllotreta undulata), puricele mare al tulpinilor al tulpinilor de crucifere (Psylliodes
chrysocephala), viespea rapiţei (Athalia rosae), gărgăriţa galicolă a verzei (Ceuthorrhynchus
pleurostigma), gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorrhynchus quadridens), gărgăriţa semincerilor
(Ceuthorrhynchus assimilis), gândacul păros (Epicometis hirta), ploşniţa roşie a cruciferelor
(Eurydema ornatum), păduchele cenuşiu al verzei (Brevicoryne brassicae), gărgăriţa albastră a
verzei (Baris chlorizans), gândacul albastru al muştarului (Colaphellus sophiae), fluturele alb al
verzei (Pieris brassicae), buha verzei (Mamestra brassicae), molia verzei (Plutella
maculipennis), musca verzei (Delia brassicae)

4.1. Viespea rapiţei – Athalia rosae

ordinul Hymenoptera, familia Tenthredinidae

Răspândire. Viespea rapiţei este răspândită în Europa, Africa, unele regiuni din Asia şi
America de Nord. La noi în ţară este semnalată în toate regiunile.
Descriere. Adultul are 5,0 – 9,0 mm lungime, corpul de culoare neagră; pronotul,
mezonotul, scutelul şi picioarele sunt galbene.
Oul este eliptic de culoare alb – gălbuie, de 0,7 – 0,9 mm lungime.
Larva are 14,0 – 18,0 mm lungime, dorsal de culoare cenuşie (verde murdar), iar ventral
mai deschisă la culoare.
Biologie şi ecologie. Viespea rapiţei iernează în stadiu de pupă în sol şi are 2 – 3
generaţii pe an. Adulţii apar la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai şi sunt mai activi în zile

29
călduroase, când se hrănesc pe diferite crucifere spontane sau cultivate. După împerechere,
femela depune ouăle în frunzele speciilor de crucifere (muştar, rapiţă, varză ), care prezintă mici
umflături rotunde, sub forma unor pustule. Incubaţia durează una – două săptămâni.
Larvele care apar se hrănesc cu parenchimul frunzelor pe care au eclozat.Stadiul larvar
durează 10 – 20 zile, larvele mature retrăgându-se în sol, unde îşi formează un cocon acoperit cu
particule de pământ, unde se transformă în pupă. Acest stadiu durează 8 – 14 zile, după care apar
adulţii generaţiei a doua.

Figura 4.1. Viespea rapiţei – Athalia rosae

Adult, larvă, mod de atac

Plante atacate şi mod de dăunare. Athalia rosae este o specie oligofagă. Larvele rod
frunzele la rapiţă, muştar, hrean, etc., scheletuindu-le; la completa dezvoltare rod florile şi
fructele verzi.
Măsuri de prevenire şi combatere. Pentru limitarea atacului viespii rapiţei, se
recomandă: distrugerea cruciferelor spontane, care constituie gazde intermediare pentru acest
dăunător; efectuarea arăturilor imediat după recoltare; tratamente chimice, care se vor aplica la
apariţia larvelor utilizând produse organofosforice: Alphaguard 0,175 l/ha; Cipetrin 0,1 l/ha,
produse aplicate şi pentru combaterea gândacului lucios al rapiţei.

4.2. Păduchele cenuşiu – Brevicoryne brassicae L.,

ordinul Homoptera, familia Aphididae

Răspândire. Este răspândit în Europa, America, Asia etc. În ţara noastră apare în unii ani
sub formă de invazii, mai ales în regiunile de stepă şi a pădurilor de stejar.
Descriere. Prezintă două forme:

30
 a) femela apteră are corpul globulos de 1,8 – 2,5 mm lungime, verde-gălbui, acoperit
cu o secreţie abundentă, ceroasă, de culoare cenuşie-albăstruie. Antenele şi corniculele sunt de
culoare mai închisă. Coada este tot atât de lungă ca şi corniculele, cu câte 3 peri pe fiecare parte
(Figura 4.2).
b) femela aripată are corpul de 1,6 – 2,3 mm lungime; capul şi toracele brun-închis,
iar abdomenul galben-verzui; corpul este acoperit cu o secreţie ceroasă, de culoare cenuşie.
Abdomenul prezintă câte un rând de pete pe părţile laterale şi câteva dungi transversale, de
culoare mai închisă. Antenele sunt verzui-negricioase şi aproape tot atât de lungi ca şi corpul.
Corniculele sunt scurte şi umflate median. Coada este mai lungă decât corniculele (Figura 4.2).

Figura 4.2. Păduchele cenuşiu – Brevicoryne brassicae

Adult, larve, mod de atac

Biologie şi ecologie. Iernează în stadiul de ou, depus în toamnă pe tulpinile sau peţiolurile
frunzelor diferitelor plante crucifere cultivate sau spontane. Într-un an poate avea 15 – 16
generaţii. La temperatura optimă (18 – 20°C), o generaţie se dezvoltă în 10 – 14 zile. În lunile
martie, aprilie apar larvele, iar în luna mai apare fundatrixul care formează colonii de
fundatrigene, pe partea inferioară a frunzelor. În luna iunie apar virginogenele, cele aripate
migrând pe culturile de crucifere. Într-o vară afidul poate avea 16 generaţii. În luna august apare
forma sexupară şi în septembrie forma sexuată. La începutul lunii octombrie fiecare femelă
depune oul de iarnă. Cei mai importanţi prădători care limitează coloniile de afide sunt:
Coccinella spp., Adalia spp., Scymnus spp., iar dintre paraziţi: Aphidius spp. şi Diaeretiella
rapae.
Plante atacate şi mod de dăunare. Păduchii formează colonii masive pe diferite
crucifere: varză, conopidă, hrean, gulii, ridichi, etc., înţepând şi sugând seva din ţesuturi.

31
 Datorită atacului, pe frunze apar pete galben-deschis sau rozii, astfel că plantele stagnează
în creştere, rămân pipernicite sau se usucă. Pot fi atacaţi şi semincerii, astfel că tulpinile florifere
se colorează în albastru-verzui, iar florile avortează sau se usucă. Sunt atacate şi seminţele, care
rămân nedezvoltate, astfel că producţia este redusă cu 30 – 40%.
Măsuri de prevenire şi combatere. Adunarea şi distrugerea tuturor resturilor de plante
rămase după recoltare, pe care se găsesc ouăle hibernante ale păduchelui. Distrugerea buruienilor
din familia Cruciferae, ce constituie gazde intermediare în dezvoltarea dăunătorului.
Efectuarea de tratamente chimice la apariţia primelor colonii de păduchi, cu unul din
următoarele produse: Actellic 50 CE – 0,05%, Basudin 60 CE – 0,15%, Pirimor 25 WG – 0,1%,
Sumithion 50 CE – 0,1 %, Fernos 50 PU –0,05%, Decis 2,5 CE – 0,05%, Polytrin 200 EC –
0,015 %, Sumicidin 20 EC –0,025%, Supersect 10 EC – 0,03% etc.

4.3. Gândacul roşu al rapiţei – Entomoscelis adonidis Pall.,

ordinul Coleoptera, familia Chrysomeliadae

Răspândire. Este răspândit în Europa şi în unele state din America de Nord. În ţara
noastră a fost semnalat în unii ani, în Câmpia Română, Dobrogea, Moldova şi Banat.
Descriere. Adultul are 7 – 11 mm lungime, corpul bombat, dorsal de culoare roşie-
cărămizie, iar ventral neagră. Pe cap prezintă o pată neagră iar pe pronot 3 pete negre. Pe elitre se
găseşte câte o dungă discoidală şi una comună, de culoare neagră (Figura 4.3).

Figura 4.3. Gândacul roşu al rapiţei – Entomoscelis adonidis

Adult si mod de atac

32
 Oul este oval, de culoare galben-portocaliu la depunere şi castaniu pe măsură ce se
dezvoltă.
Larva este de culoare galben-portocalie la apariţie şi neagră-brună în celelalte vârste, de
unde şi denumirea de „viermi negri”. Larva matură are 12-14 mm lungime.
Biologie şi ecologie. Entomoscelis adonidis iernează în stadiul de ou, în sol şi are o
generaţie pe an. În primăvară, în lunile februarie-martie, apar larvele, care de obicei stau grupate.
Dezvoltarea larvară durează 20-60 zile, în funcţie de condiţiile climatice ale zonei, de hrană, etc.
Transformarea în pupă are loc în sol în interiorul unui cocon de pământ. Primii adulţi apar
la sfârţitul lunii aprilie, începutul lunii mai şi se hrănesc cu diferite plante crucifere. La sfârşitul
lunii mai, începutul lunii iunie, adulţii se retrag în sol, în diapauză estivală.
În toamnă, la începutul lunii septembrie, apar adulţii care se împerechează şi depun ouăle,
grupate (20-200 ouă) pe sub bulgării de pământ, în crăpăturile solului, etc.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul roşu al rapiţei atacă cruciferele cultivate şi
spontane, însă pagube mari produce în culturile de rapiţă.
Adulţii rod frunzele şi florile, uneori şi tulpinile plantelor. Larvele neonate rod frunzele
marginal sau rod una din epiderme şi parenchimul, larvele mature distrug frunza în întregime,
rămân doar nervurile principale.
Măsuri de prevenire şi combatere. Se aplică măsuri curative ce constau în distrugerea
sistematică a buruienilor crucifere, lucrări ale solului, etc.
La apariţia adulţilor sau a larvelor în culturi se vor aplica tratamente chimice cu aceleaşi
produse utilizate pentru combaterea gândacului lucios al rapiţei.

4.4. Gândacul lucios al rapiţei – Meligethes aeneus,

ordinul Coleoptera, familia Nitidulidae

Răspândire. Gândacul lucios al rapiţei este aproape în toată Europa, Africa de Nord,
America de Nord şi Asia.La noi în ţară se întâlneşte mai ales în regiunile de silvostepă şi în
regiunea pădurilor de stejar şi fag.
Descriere. Adultul are 1,5 – 2,7 mm lungime, corpul turtit, alungit, de culoare neagră cu
luciu metalic verzui şi este acoperit cu o pubescenţă fină, cenuşie.Antenele sunt clavate, de
culoare neagră – cenuşie; picioarele sunt negre – brunii, cu femurele anterioare roşcate sau
galbene.
Oul este de culoare albă, oval – alungit.
33
 Larva are aproximativ 4,0 mm lungime, în ultima vârstă corpul de culoare alb – palid,
acoperit cu mici tuberculi negri; capul şi picioarele sunt brun-închis.

Figura 4.4. Gândacul lucios al rapiţei – Meligethes aeneus

Adult şi mod de atac

Biologie şi ecologie. Gândacul lucios al rapiţei iernează în stadiul de adult în sol, pe sub
frunzele căzute, în resturile vegetale şi are o generaţie pe an.
Adulţii părăsesc locurile de hibernare, în primăvară, la sfârşitul lunii aprilie, fenologic la
înflorirea salciei sau a unor pomi fructiferi (corcoduş, cais ). La început se întâlnesc pe
inflorescenţele unor plante spontane (Taraxacum, Ranunculus; Lamium), iar mai târziu trec pe
rapiţă sau alte crucifere (varză, conopidă, muştar ). După o perioadă de hrănire, are loc
împerechereaşi depunerea pontei din prima decadă a lunii mai şi până în luna iunie. Ouăle sunt
depuse în perforaţiile făcute de femelă în butonii florari ai plantelor crucifere, câte 1 – 2 ouă lipite
de organele interne ale florilor. Incubaţia durează 4 – 12 zile, în funcţie de condiţiile climatice ale
regiunii. Larvele apar odată cu deschiderea butonilor florari ai cruciferelor şi se hrănesc cu
organele florilor timp de 3 – 4 săptămâni.
Larva matură părăseşte butonul floral şi se afundă în sol,unde într-o celulă specială are loc
transformare în pupă. Noii adulţi apar în luna iulie, se hrănesc o perioadă scurtă, după care se
retrag pentru iernare.
Plante atacate şi mod de dăunare. Gândacul lucios al rapiţei atacă speciile de crucifere
cultivate şi spontane, pagube mari produce în culturile de rapiţă, muştar, în culturile semincere de
varză, conopidă, etc.
Adulţii se hrănesc cu organele interne ale bobocilor florali (antene, ovule, petale) care cu
timpul se usucă. Larvele consumă organele interne ale bobocilor florali.În anii de invazii într-un
boboc se găsesc 10 – 15 larve.

34
 Măsuri de prevenire şi combatere. Pentru combaterea gândacului lucios al rapiţei se
aplică o serie de măsuri: efectuarea arăturii imediat după recoltare, cultivarea de soiuri cât mai
precoce, semănatul să se facă cât mai timpuriu, în terenuri bine pregătite, distrugerea buruienilor
crucifere, lucrări ale solului (praşile) în perioada transformării larvelor în pupe, etc.
Tratamentele chimice aplicate constau în aplicarea următoarelor produse: Victenon 0,75
kg/ha, Nurelle 0,4 l/ha; Fastac 0,075%; Sumicidin 0,025%; Alphaguard 0,175 l/ha; Cipertrin
0,1 l/ha etc.

4.5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum L.

ordinul Coleoptera, familia Tenebrionidae

Descriere. Adultul are capul oval-alungit, de culoare negră-mată, acoperit cu pământ, mai
ales dorsal dobândind o mantie pământie (de unde şi denumirea populară); pronotul este mai lat
decât lung; elitrele prezintă striuri longitudinale precum şi interstriuri prevăzute cu mici tuberculi
tociţi; lungimea corpului este de 6,0-11,0mm (Figura 4.5).
Oul este oval, de culoare albă având 1,4-1,9 mm lungime.
Larva este subcilindrică, cu tegumentul chitinizat (vierme sârmă fals); corpul este de
culoare castanie, prezentând la vârful abdomenului 14-20 peri; lungimea este de 14,0-18,0 mm .
Pupa este liberă şi are culoarea albă .

Figura 4.5. Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum L.

Adult, larvă

Biologie şi ecologie. Gândacul pământiu are o singură generaţie pe an şi iernează în

stadiul de adult în sol, sau sub resturile vegetale în câmp. Gândacii apar primăvara devreme, în
perioada 20 martie-5 aprilie şi încep să atace diferite buruieni pe plante abia răsărite. După

35
împerechere, care are loc la sfârşitul lunii aprilie şi imediat femelele depun ouăle în pământ în
grupe de 4-6 ouă, în total 100-150 ouă, (în medie 80-230).
După 6-10 zile şi chiar 15-20 zile de pontă, larvele eclozează şi se dezvoltă timp de 60-80
zile, până la sfârşitul lunii august, perioadă în care năpârlesc de 6 ori. Larvele complet dezvoltate
se transformă în pupe, în interiorul unor căsuţe special construite în pământ. După 14-20 zile apar
noii adulţi, care rămân aici de obicei, până în primăvară.
Gândacii pot trăi 2-4 ani. Evoluţia unei generaţii, după unii autori, se poate prelungi pe 2
ani în raport cu condiţiile de mediu, mai ales climatici şi edafici. Opatrum sabulosum L., preferă
solurile uşoare, luto-nisipoase, unde specia este monovoltină.
Plante atacate şi mod de dăunare. Adulţii rod seminţele abia încolţite, cotiledoanele,
frunzele bazale de la diferite plante cultivate în zona coletului şi chiar calusul puieţilor din
pepiniere. Pagube mari provoacă la culturile de floarea soarelui şi alte prăşitoare mai timpurii. În
anii secetoşi ele pot ajunge la 25-60 %, când pot reteza plantele de-a lungul rândurilor, mai ales
noaptea, sau în zilele înnorate, intensitatea maximă fiind la apariţia în totalitate a plantelor.
Larvele atacă rădăcinile, ca şi viermii sârmă fără să producă pagube apreciabile. Opatrum
sabulosum L., este un dăunător polifag, preferând floarea soarelui (pagube 20-65%), sfecla,
cerealele şi tutunul, apoi legumele, lucerna şi viţele din pepinierele viticole. După unii autori, mai
atacă soia, muştarul, cânepa, dovlecii, garoafele (P. Sorauer, 1954).

36
 CAPITOLUL 5
COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR DIN
CULTURILE DE RAPIŢĂ

Extinderea culturilor de rapiţă a fost însoţită de creşterea atacului de dăunători care se află
în ascensiune. Ca urmare, garantarea culturilor şi producţiilor de rapiţă în condiţiile asigurării
tuturor verigilor tehnologice este condiţionată de protecţia culturilor împotriva atacurilor produse
de dăunători.
În cultura de rapiţă există numeroşi dăunători, care se caracterizează printr-o polifagie mai
mult sau mai puţin pronunţată. Sunt puţine specii de dăunători al căror ciclu de dezvoltare se
desfăşoară în întregime în aceeaşi cultură. Toate acestea, indiferent că se hrănesc pe o singură
plantă sau pe mai multe, că sunt permanente sau ocazionale, produc daune foarte variate. Orice
parte a unei plante de cultură poate servi ca hrană unuia sau mai multor dăunători. Urmările
atacurilor produse influenţează direct sau indirect atât dezvoltarea plantelor cât şi producţia,
cantitativ sau calitativ.

5.1. Măsuri agrofitotehnice

Dintre măsurile agrofitotehnice cele mai importante care se impun sunt:alegerea

culturilor; rotaţia culturilor (asolamentul); lucrările solului; aplicarea îngrăşămintelor şi a
amendamentelor; sămânţa, materialul săditor şi epoca de semănat; perioada în care se face
recoltarea culturilor; cultivarea speciilor, soiurilor şi hibrizilor rezistenti sau toleranţi la atacul
dăunatorilor şi a agenţilor patogeni; irigarea terenului,dar şi alte lucrări specifice care se fac
culturii.
În ceea ce priveste alegere terenului rapiţa este o specie care se adaptează bine la o mare
diversitate de soluri.
Solul pentru rapiţă trebuie să fie profund, permeabil, de textură mijlocie, bogat în humus

37
şi calciu, cu pH neutru, cu o mare capacitate de reţinere a apei.
Cele mai indicate terenuri sunt cele de luncă, reavăne şi fertile, cât şi cernoziomurile.
Rezultate bune se pot obţine şi în zona solurilor brune - luvice, în condiţii tehnologice adecvate .
Nu dă bune rezultate pe solurile cu profil subţire sau pe acelea pe care stagnează apa,
precum nici pe cele nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.
Asolamentul. Rapiţa de toamnă cât şi cea de primăvară nu trebuie să urmeze după ea
însăşi şi nici după alte crucifere deoarece au o serie de agenţi patogeni şi dăunători comuni. De
asemenea, nu trebuie să urmeze după floarea-soarelui şi alte culturi ce au fost atacate de
Sclerotinia Sclerotiorum. Dă rezultate bune după leguminoase pentru boabe şi după cereale de
toamnă ca şi după porumb, cartof, sfeclă de zahăr.
Un asolament corespunzător pentru rapiţă se face pe soluri cu textură mijlocie, bogate în
humus, bine aprovizionate în elemente nutritive şi cu reacţie neutră până la slab acidă.
Ca bune premergătoare sunt considerate culturile care eliberează terenul până la începutul
lunii august, pentru a asigura condiţii bune de pregătire a terenului şi acumularea apei necesare
răsăritului.
Cele mai bune premergătoare sunt, cerealele de toamnă, cartoful timpuriu mazărea,
borceagul de toamnă şi trifoiul roşu după prima coasă.
Aplicarea raţională a îngrăşămintelor şi amendamentelor
Pentru preîntâmpinarea infecţiei culturii prin agenţii patogeni transmişi prin seminţe se
recomandă, după condiţionare, tratarea seminţelor înainte de semănat cu Benlate 50 PU sau cu
Rovral şi Ronilan 50 PU, În doză de 2 kg la tonă, mai ales îmotriva atacului de Sclerotinia.
Epoca de semănat trebuie să fie cât mai timpurie pentru a se crea un decalaj de vegetaţie
al plantelor faţă de apariţia dăunătorilor. În timpul perioadei de vegetaţie întreţinerea curată de
buruieni a culturii, mai ales de crucifere în perioada împupării larvelor în sol, duce la diminuarea
populaţiei dăunătorului.
Această aplicare se face în funcţie de conţinutul solului în substanţe nutritive, de
conţinutul solului în humus. Rapiţa este o cultură foarte pretenţioasă la fertilizare fiind o mare
consumatoare de elemente nutritive. Un hectar de rapiţă cu o producţie normală (2500 kg/ha)
consumă: 140 kg azot (N), 60 kg fosfor (P2O5), 120 kg potasiu (K2O) şi 160 kg calciu (CaO).
Dacă aplicăm gunoiul de grajd direct culturii de rapiţă în cantitate de 20-30t/ha determină
obţinerea de sporuri ale recoltei atât la rapiţă cât şi la cultura succesivă care a urmat sau la grâul
semănat în toamnă. În cazul aplicări îngrăşămintelor organice se reduc dozele reduc dozele de
îngrăşăminte chimice
38
cu 1-1,5 kg azot, 0,75 kg fosfor şi 2-2,5 kg potasiu substanţă activă pentru fiecare tonă de gunoi
de grajd.
La data semănatului terenul trebuie să fie bine mărunţit şi aşezat, şi suficient de umed
pentru a asigura o bună germinare a seminţelor. Cele mai bune rezultate s-ar obţine cu tehnica
„no-till” economisindu-se mari cantităţi de carburanţi care sunt solicitaţi pentru lucrările solului.
Sămânţa, materialul săditor şi epoca de semănat
Deoarece prin seminţe se transmit o serie de agenţi patogeni, culturile semincere se
supraveghează atent şi la recunoaşterea nu se admit plante atacate de Xanthomonas campestris şi
de Sclerotinia sclerotiorum decât în proporţie de 2 % la superelită şi elită şi de 5% la înmulţirile I
şi II.
Distanţa de izolare între soiuri este de 1500 m pentru categoriile biologice superioare
superelită şi elită şi de 500 – 800 m pentru înmulţirile I şi II.
Sămânţa trebuie să aparţină unui soi zonat, să aibă puritatea de cel puţin 98 %, capacitatea
de germinaţie de minim 85 % şi masa a o mie de boabe cât mai ridicată.
Sămânţa se tratează cu Royal Flo, Rapca T7 (6 kg la 100 kg sămânţă), sau cu alte produse
ca Ranilan 50WP, Sumilex WP.
Semănatul efectuat mai târziu poate duce la scăderi de randament de 35-50 % , rapiţa
nedezvoltându-se suficient în toamnă şi poate fi mai puternic afectată de agenţii patogeni şi de
dăunători, nerezistând la ger. Este dăunător, semănatul mai timpuriu, plantele prea dezvoltate
suferind din cauza gerului, situaţie în care cultura se răreşte şi se îmburuienează, plantele se
dezvoltă şi se maturizează neuniform.
Semănătorile cu care se realizează semănatul trebuie să fie foarte bine curăţate şi
dezinfectate, indiferent care a fost cultura care s-a semănat anterior, în vederea preîntâmpinării
infestării seminţelor de rapiţă cu sporii agenţilor patogeni sau cu agenţi patogeni.
Adâncimea de semănat este de asemenea foarte importantă. Aceasta trebuie să fie de 2,5-
3,5 cm, în funcţie de umiditatea solului şi textură.

5.2. Măsuri fizico – mecanice

În general metodele fizico – mecanice se aplică doar la anumite culturi,au oa aplicabilitate

limitată.Aceasta din cauza faptului că necesită un volum destul de mare de munca şi nu asigură o
combatere eficientă în timp util, comparativ cu alte metode. Din grupa metodelor fizice cele mai
importante ar fi următoarele: folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute, focul, lumina, pulberi
39
deshidratante si razele X şi Y, iar din grupa celor mecanice cele mai importante sunt : adunarea
insectelor, şanţuri capcană, inele cu clei, brâiele capcană, omizitul, momeli capcană pentru
atragerea şi distrugerea dăunătorilor, scuturarea pomilor, insăcuitulfructelor şi igiena culturală.
Dintre toate aceste măsuri enumerate mai sus în cultura de rapiţă se foloseste îndeosebi
metoda cu momeli capcană pentru atragerea şi distrugerea dăunătorilor şi anume momelile
vizuale, în special pentru Athalia rosae, Entomoscelis adonidis, Meligethes aeneus. Aceste
momeli sunt reprezentate de plăci galbene, portocalii, albe, violete, boluri galbene, utilizate
pentru urmărirea zborului şi combaterea dăunătorilor.

5.3. Combaterea biologică

La început s-a recurs la insecte entomofage (paraziţi, prădători) şi păsări insectivore; mai
târziu au fost abordate şi alte categorii de agenţi biologici: microorganisme, acarieni, apoi
nematozi şi în mai mică măsură miriapode, batracieni, reptile. A apărut astfel o nouă clasificare a
metodei biologice clasice de combatere şi anume: combaterea microbiologică, utilizând
microorganismele entomopatogene (virusuri, bacterii, ciuperci) şi combaterea biologică, utilizând
speciile parazite şi prădătoare, îndeosebi de insecte şi acarieni.
Cuceririle din domeniul cercetărilor ştiinţifice ale entomologiei aplicate au pus în evidenţă
şi alte mijloace biologice de combatere biologică a dăunătorilor conducând la includerea în
această metodă îndeosebi a autocidiei, realizată pe diferite căi (sterilizarea masculilor), a
produselor hormonale, descoperite în ultimele decenii – feromoni şi hormoni – ca cea de-a treia
generaţie de pesticide, nepoluante.
O clasificare a mijloacelor şi metodelor biologice de combatere, cuprinde următoarele
secţiuni: combaterea prin utilizarea entomofagilor, a autocidiei, a microorganismelor şi a metodei
biotehnice (fizice, chimice, hormonale) (Franz, 1976).
Entomofagii ca reglatori ai densităţii populaţiilor de dăunători din agricultură.
Entomofagii prezintă câteva particularităţi remarcabile:
- abundenţă mare a populaţiilor – zeci de mii de specii au fost înregistrate populând toate
mediile posibile. La fiecare dăunător sunt asociate mai multe specii prădătoare ori
parazite, care sunt capabile a distruge, imediat sau în mod lent, diferitele stadii de
dezvoltare ale sale: oul, larva, pupa sau adultul;
- regim alimentar în general specific, respectiv aceşti entomofagi se hrănesc cu un anumit
organism;
40
 - sunt lipsiţi de efecte nocive;
- posedă o ridicată eficacitate potenţială;
- facultate mare de înmulţire;
- sunt capabili de adaptare rapidă la fluctuaţiile nivelului populaţiilor pe seama cărora se
hrănesc şi se înmulţesc; aceasta conduce în final la instalarea unei stări de echilibru între
organismele antagoniste.
Ţinând cont de aceste particularităţi, lumea entomofagilor apare ca o resursă naturală de o
valoare excepţională în materie de protecţie a plantelor, întrucât ea este gratuită, omniprezentă,
capabilă de reînnoire şi chiar de autoguvernare (Jourdheuil, 1983).
Rolul entomofagilor depinde în esenţă de doi factori:
- eficacitatea potenţială, care se exprimă prin aceea că, în condiţii optime, un entomofag are
o eficacitate intrinsecă, mai mare sau mai mică, împotriva dăunătorului pe care-l atacă;
această eficacitate potenţială variază de la o acţiune slabă sau nulă, până la o limitare
sensibilă a fitofagului;
- perioada de prezenţă şi activitate a entomofagului: eficacitatea potenţială nu se poate
exprima din plin decât în anumite perioade; chiar când el este prezent în tot cursul anului
în culturi, activitatea sa nu este constantă.
Efectele negative ale utilizării pesticidelor asupra speciilor entomofage din
agroecosisteme, ca urmare a tratamentelor aplicate.
Printre fenomenele general negative ale utilizării pesticidelor se numără:poluarea
mediului înconjurător (atmosferă, apă, sol); pericolul de intoxicare cu pesticide a populaţiei
umane şi animale care consumă alimente pregătite din produse recoltate din culture tratate;
remanenţă în general de lungă durată în plante, sol şi apă a pesticidelor, îndeosebi a celor
organoclorurate; apariţia fenomenului de rezistenţă la pesticide a organismelor dăunătoare
combătute prin tratamente chimice; apariţia în agroecosisteme a unor specii dăunătoare, care altă
dată s-au comportat ca organisme indiferente, aceasta ca urmare a perturbării echilibrului
biocenotic, a ruperii lanţurilor trofice, existente în piramida trofică a agroecosistemului; ca o
consecinţă a apariţiei fenomenului de rezistenţă a dăunătorilor la pesticide şi a unor noi specii
dăunătoare, chimioterapia devine şi nerentabilă din punct de vedere financiar.
Cel mai grav fenomen negativ al utilizării pesticidelor în agroecosisteme este toxicitatea
ridicată a acestora faţă de speciile entomofage, în general sensibile, vulnerabile la pesticide.
Pieirea în masă a speciilor entomofage din agroecosisteme conduce la distrugerea
echilibrului existent între diferitele biosisteme din agrobiocenoze, la distrugerea stabilităţii
41
acestora. Într-o biocenoză cu puţine specii, îndeosebi entomofage, refacerea echilibrului se
realizează cu greu, încet şi numai prin migrarea organismelor utile din alte locuri, din afara zonei
de protecţie chimică, din aşa-zisele rezervoare de entomofagi, cum sunt: terenurile ruderale,
pajiştile naturale, grădinile, livezile.

5.4. Măsurile de combatere chimică prin tratamente aplicate la sămânţă

Metoda chimică constă în tratamente la sămânţă şi tratamente curative.

Sămânţa utilizată la semănat trebuie să fie certificată, însoţită de buletin de analiză
favorabil, cu puritatea mai mare de 97% şi germinaţie de 85%.
Odată cu extinderea culturii şi creşterea suprafeţelor ocupate cu rapiţă, prezenţa şi
impactul organismelor dăunătoare a devenit mult mai pronunţat, iar pagubele produse de
dăunătorii de sol, în special de puricii de pământ (Phyllotreta atra, Phyllotreta nemorum,
Psylliodes chrysocephala), variază între 30-40%, uneori mai mult, ajungându-se în anumite
situaţii la compromiterea culturii.
Pentru evitarea pagubelor produse de dăunătorii de sol, s-a experimentat o gamă de
insecticide aplicate în tratamentul chimic al seminţei, iar cele mai bune rezultate s-au obţinut prin
tratarea cu: Cruiser 350 FS – 3,5 l/t, Palisade 600 FS – 6,0 l/t, Ficus 600 FS – 6,0 l/t, Dalila 600
FS – 6,0 l/t, Chinook 200 FS – 20,0 l/t, Nuprid 600 FS – 6,0 l/t, Imidaseed 70 WS – 6,0 l/t.
Rapiţa poate fi afectată de o serie de dăunători pe tot parcursul perioadei de vegetaţie,
pagubele cele mai importante fiind produse de gândacul lucios al rapiţei (Meligethes aeneus),
gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorrhynchus sp.), viespea rapiţei (Athalia rosae), păduchele cenuşiu al
verzei (Brevicoryne brassicae) şi ploşniţele cerealelor (Eurydema sp.).

Combaterea acestora se realizează prin aplicarea a două tratamente curative:

- tratamentul 1 când 10-20% din plante au înflorit;
- tratamentul 2 la 12-15 zile de la tratamentul 1 cu unul din produsele: Calypso 480 EC –
0,1 l/ha, Cipertrim 10 EC – 0,1 l/ha, Karate Zeon – 0,15 l/ha, Biscaya 240 OD – 0,25 l/ha,
Proteus 110 OD – 0,4 l/ha, Mavrik 2F – 0,2 l/ha, Cyperguard 25 EC – 0,1 l/ha, Victenon 50 WP –
0,75. Prin aplicare a 2 – 3 tratamente se reduce gradul de atac foarte mult şi se sporeşte producţia cu
700 – 900 kg/ha.

42
 5.5. Rezultate obţinute

Cercetările privind dinamica principalelor specii dăunătoare în culturile de rapiţă oferă

date importante asupra diferitelor specii care dăunează atât sub aspectul mărimii populaţiilor lor,
cât şi a perioadei de activitate, adică de dăunare, legate de principalii factori ecologici şi de starea
culturilor.
Considerând rapiţa de toamnă în plină expansiune şi un produs strategic, firmele
producătoare au oferit soiuri şi hibrizi de rapiţă de toamnă care răspund condiţiilor pedoclimatice
şi cerinţelor de piaţă. Ele investesc în cercetarea şi ameliorarea rapiţei de toamnă, fiind pregătite
să ofere agriculturii ”genetica de mâine”. De asemenea firmele producătoare recunosc
oportunitatea pe piaţă în ceea ce priveşte unul dintre cele trei segmente ale bioenergiei şi anume -
biodieselul.
Soiuri rapiţă de toamnă cultivate în zona de cercetare au fost:

1. Triangle
Triangle este primul hibrid de rapiţă de toamnă cu care se vine în întâmpinarea fermierilor
şi se caracterizează prin vigoare superioară în primele faze de vegetaţie şi rezistenţă foarte bună
la ger şi iernare. De asemenea, are un start foarte bun la reluarea vegetaţiei în primăvară. Hibridul
Triangle are o adaptabilitate foarte bună la condiţiile diferite de climă din România, realizând
producţii mari şi stabile de la o zonă ecologică la alta.
Caracteristici morfo – fiziologice: Hibrid semitardiv; Conţinut mediu de ulei: 40 – 43 %;
Potenţial de producţie - până la 4,5 t/ha; Vigoare foarte bună în primele faze de vegetaţie; Talia
plantelor - medie; Ramificarea tulpinii – foarte bună; Rezistenţă bună la cădere; Rezistenţă bună
la scuturare; Rezistenţă bună la Phoma lingam; Toleranţă foarte bună la secetă; Rezistenţă foarte
bună la ger şi iernare
Densităţi recomandate - în general la hibrizi densităţile recomandate sunt cu circa 20%
mai mici decât în cazul soiurilor, astfel că se recomandă o densitate de 50 – 70 boabe germinabile
/m2, astfel încât să asigurăm la recoltare 35 – 45 plante/m2 .
Zone de cultură - hibridul Triangle este recomandat în toate zonele de favorabilitate
pentru cultura rapiţei de toamnă: Câmpia de Vest, Banat, Transilvania, Câmpia Română,
Dobrogea, Moldova.

43
 2. Digger
Soiul Digger se remarcă prin rezistenţă foarte bună la cădere şi la Phoma lingam. Este un
soi cu o comportare foarte bună, mai ales în sudul ţării.
Caracteristici morfo – fiziologice: Soi semitimpuriu; Conţinut de ulei - 41 – 44 %;
Potenţial de producţie – până la 4,0 t/ha; Talia plantelor – medie; Ramificarea tulpinii – bună;
Rezistenţă bună la Phoma Lingam; Rezistenţă foarte bună la cădere; Rezistenţă foarte bună la
scuturare; Toleranţă foarte bună la secetă.
Densităţi recomandate – având în vedere capacitatea de ramificare ceva mai slabă
comparativ cu celelalte soiuri se recomandă o densitate de semănat de 80 – 100 boabe
germinabile/m2 , astfel încât să asigurăm la recoltare 40 – 50 (cel mult 70) plante/m2 .
Zone de cultură - soiul Digger este recomandat în zonele de favorabilitate pentru cultura
rapiţei de toamnă, rezultate foarte bune înregistrându-se cu precădere în sudul ţării.

3. Es Betty - omologat în anul 2006 în catalogul UE – hibrid semitimpuriu tip 00

Hibrid nou 100 % fertil cu potenţial mare de ramificare. Se evidenţiază printr-un număr
mare de silicve pe plantă.
Descrierea hibridului: Hibrid simplu din noua generaţie cu potenţial mare de producţie;
liber de acid erucic şi glucozinolaţi; înălţimea plantelor cu tot cu ramificaţii este medie (160 –
180 cm); ramifică puternic pe tulpina principală.
În unele cazuri o plantă poate avea şi 12 lăstari laterali; Epoca înfloritului este medie iar
durata înfloritului este în general de 45 zile;
Florile sunt de culoare galben intens dar după polenizare capătă o culoare galben deschis;
Prezintă un număr foarte mare de silicve;
Producţia în principal se obţine pe lăstarii laterali; Sămânţa are MMB-ul cuprins între 4,5
– 6,0 g; Conţinutul de ulei poate ajunge la peste 47%.
Avantajele cultivării hibridului
¾ Vigoare foarte bună la intrare în iarnă
¾ Hibridul este tolerant la temperaturile scăzute din timpul iernii
¾ Ramificare puternică – posibilitate de compensare a golurilor şi a producţiei
¾ Toleranţă bună la cădere şi scuturare
¾ Uniformitate bună la coacerea silicvelor
¾ Toate silicvele ajung la maturitate aproximativ în acelaşi timp
¾ Cantitate redusă de sămânţă la semănat cu 30 – 50% faţă de soi (3,5 – 4,5 kg/ha)
44
¾ Toleranţă bună la principalele boli: Phoma, Sclerotinia, Cylindrosporium etc.
Performanţe
¾ Potenţial ridicat de producţie de peste 5,4 t/ha
¾ Producţii realizabile între 3400 şi 4800 kg/ha
¾ Este un hibrid foarte productiv care este destinat în special fermierilor care aplică întreaga
tehnologie
¾ Răspunde foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor
¾ Se recoltează de obicei după hibrizii Elvis şi Hydromel.

4. Elite – Hibrid timpuriu tip oo

Unul din principalii hibrizi cultivaţi în Estul Europei. Datorită perioadei scurte de
vegetaţie se pretează pentru toate yonele de cultură a rapiţei din România.
Descrierea hibridului: Hibrid simplu timpuriu cu perioadă scurtă de vegetaţie; Liber de
acid erucic şi glucozinolaţi; Înălţimea plantelor cu tot cu ramificaţii este medie spre lungă -
aproximativ 160 – 180 cm; Frunza este de culoare verde mediu, cu numărul lobilor mulţi spre
foarte mulţi; Ramifică cu prioritate pe tulpina principală începând cu treimea inferioară; Epoca
înfloritului este medie iar durata de înflorire este de peste 37 zile; Culoarea petalelor florii este de
un galben intens; Prezintă un număr relativ mare de silicve; Silicva are o lungime medie;
Sămânţa are MMB-ul cuprins între 4,5 şi 5,5 g; Continutul de ulei poate ajunge la peste 46%.
Avantajele cultivării hibridului
¾ Vigoare iniţială foarte bună
¾ Toleranţă bună la temperaturile scăzute din timpul iernii
¾ Ramificare puternică - posibilitate de compensare a golurilor şi a producţiei
¾ Are o bună toleranţă la cădere şi scuturare
¾ Unifoamitate mai bună la coacerea silicvelor
¾ Cantitate redusă de sămânţă la semănat cu 30 – 50 % faţă de soi ( 3,5 – 4,5 kg/ha)
¾ Toleranţă bună la principalele boli: Phoma, Sclerotinia, Cylindrosporium etc.
Performanţe
• Potenţial ridicat de producţie de peste 5,4 t/ha
• Producţii realizabile între 3400 şi 4800 kg/ha

45
5.5.1. Structura, dinamica şi abundenţa entomofaunei colectate din culturile de rapiţă prin
scuturarea plantelor

Colectarea materialului s-a făcut periodic, cu ajutorul metodei frapajului (scuturarea

plantelor), utilizând două variante:
- varianta numărul unu (V1), rapiţă în cultură, cu tratamente efectuate la samânţă şi în
cursul perioadei de vegetaţie;
- varianta numărul doi (V2), rapiţă crescută din samulastră, fără tratamente la sămânţă şi în
cursul perioadei de vegetaţie.
Colectarea materialului cu ajutorul metodei frapajului a fost utilizată în diferite fenofaze
de vegetaţie. Controlul prin frapaj a fost iniţiat de Steiner (1962) şi constă în colectarea insectelor
în borcane fixate la fundul unei pâlnii de pânză, în saci, pungi, prin lovirea repetată a ramurilor,
plantelor, cu un baston din lemn sau cauciuc. Noi am realizat colectarea materialului în saci de
polietilenă transparenţi. Fiecare eşantion a fost constituit prin scuturarea bruscă a unei plante,
numărul de lovituri fiind de 5 lovituri/plantă.
În laborator insectele au fost clasificate pe ordine şi familii, dar şi pe grupe de artropode
dăunătoare şi utile.

Figura 5.1. Aspecte din câmpul experimental (original)

46
 În perioada 2011-2012, utilizând metoda prin scuturarea plantelor şi cele două variante,
recoltarea probelor făcându-se periodic, în cursul perioadei de vegetaţie, pe durata a 2 ani cât au
durat observaţiile.
În anul 2011, la rapiţa tratată, au fost făcute un număr de două colectări, la următoarele
date: 3.06 şi 9.06. Pe recoltări, situaţia privind speciile şi numărul de exemplare se prezintă astfel
(Tabelul 5.1):
- la recoltarea I-a efectuată pe data de 3.06, au fost colectate 211 exemplare. Referitor la tipul
faunei colectate, se constată că 203 exemplare aparţin faunei dăunătoare şi 8 exemplare
aparţin faunei utile.
- la recoltarea a II-a, efectuată pe data de 9.06, au fost colectate un număr de 73 exemplare de
insecte Un număr de 61 de exemplare aparţin faunei dăunătoare în timp ce un număr de 12
exemplare aparţin faunei utile.
În total, la cele 2 recoltări făcute prin scuturarea plantelor în anul 2011 la rapiţa tratată, au
fost colectate un număr de 284 exemplare de insecte.
Tabelul 5.1
Structura taxonomică, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate
din cultura de rapiţă la varianta tratată în anul 2011
Data Denumirea speciei sau Nr. de Tipul faunei
Nr.crt. Ordinul
recoltarii familia exempl (dăunătoare/utilă)
Coleoptera Meligethes aeneus F. 200 dăunătoare
Lepidoptera Tortricidae 3 dăunătoare
1 3.06. Neuroptera Chrysopa spp. 3 utilă
Heteroptera Nabidae 3 utilă
Hymenoptera Ichneumonidae 2 utilă
203 ex. dăunăt.
Total 4 ordine 4 familii 211
8 ex. utile
Apidae 4 utilă
Hymenoptera
Ichneumonidae 4 utilă
Agromyzidae 5 dăunătoare
Diptera
Muscidae 3 utilă
Heteroptera Anthocoridae 1 utilă
2 9.06.
Larva/Chrysomelidae 1 dăunătoare
Meligethes aeneus F. 50 dăunătoare
Coleoptera Odemera flavipes 3 dăunătoare
Chrysomela violacea 1 dăunătoare
Eusomus ovulum 1 dăunătoare
61 ex. dăunătoare
Total 4 9 73
12 ex utile
TOTAL 264 ex dăunătoare-92,95%
6 12 familii 284
RECOLTĂRI 20 ex utile-7,05%

47
 În ceea ce priveşte gruparea pe cele două categorii, dăunătoare şi utilă, speciile colectate
se prezintă astfel:
- 264 de exemplare aparţin faunei dăunătoare, aceasta reprezentând 92,95% din totalul
faunei colectate, din care 250 exemplare aparţin dăunătorilor rapiţei;
- 20 exemplare aparţin faunei utile, aceasta reprezentând 7,05% din totalul faunei colectate,
din care 6 exemplare aparţin entomofagilor dăunătorilor rapiţei .
La rapiţa netratată, în anul 2011 au fost făcute, două recoltări ale materialului biologic.
Pe recoltări, situaţia privind speciile şi numărul de exemplare se prezintă astfel (Tabelul 5.2):

Tabelul 5.2
Structura, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate
din cultura de rapiţă la varianta netratată în anul 2011
Data Denumirea speciei Nr. de Tipul faunei
Nr.crt. Ordinul
recoltarii sau familia exemp (dăunătoare/utilă)
Meligethes aeneus F. 100 dăunătoare
Coleoptera Phyllotreta atra F. 60 dăunătoare
Phyllotreta nemorum 30 dăunătoare
Braconidae 1 utilă
Hymenoptera Ichneumonidae 1 utilă
Aphidiidae 10 utilă
1 3.06. Anthomyidae 8 dăunătoare
Chloropidae 6 dăunătoare
Diptera
Agromyzidae 6 dăunătoare
Muscidae 5 utilă
Homoptera Aphididae 6 dăunătoare
Lepidoptera Tortricidae 3 dăunătoare
Heteroptera Nabidae 1 utilă
229 ex dăunăt.
Total 6 ordine 12 familii 237
18 ex utile
Agromyzidae 8 dăunătoare
Diptera
Muscidae 4 utilă
Heteroptera Nabidae 4 utilă
Ichneumonidae 5 utilă
Hymenoptera
Aphidiidae 5 utilă
2 9.06. Thysanoptera Phlaeothripidae 1 dăunătoare
Orthoptera Acridiidae 1 dăunătoare
Meligethes aeneus F. 150 dăunătoare
Phyllotreta atra F. 6 dăunătoare
Coleoptera
Phyllotreta nemorum 3 dăunătoare
Tanymecus palliatus F. 1 dăunătoare
170 ex dăunăt.
Total 5 ordine 10 familii 188
18 ex utile
TOTAL 335 – 299 ex dăunăt - 91,74 %
9 ordine 15 familii
RECOLTĂRI – 36 ex utile - 8,36 %

48
- la recoltarea I-a efectuată pe data de 3.06, au fost colectate în total, 237 exemplare de
insecte, 229 exemplare aparţin faunei dăunătoare şi 18 exemplare aparţin faunei utile.
- la recoltarea a II-a, efectuată pe data de 9.06, au fost colectate un număr de 188 exemplare
de insecte. Un număr de 170 de exemplare aparţin faunei dăunătoare în timp ce un număr
de 18 exemplare aparţin faunei utile.
În total, la cele 2 recoltări făcute prin scuturarea plantelor în anul 2011, la varianta
netratată au fost colectate un număr de 335 exemplare de insecte. În ceea ce priveşte gruparea pe
cele două categorii, dăunătoare şi utilă, speciile colectate se prezintă astfel: 299 de exemplare
aparţin faunei dăunătoare, aceasta reprezentând 91,74%, din care 289 exemplare aparţin
dăunătorilor rapiţei şi 36 exemplare aparţin faunei utile, aceasta reprezentând 8,36%.
În anul 2012, la varianta tratată (Tabelul 5.3) au fost făcute 3 colectări ale materialului
biologic, în diferite fenofaze de dezvoltare ale plantelor, la următoarele date calendaristice: 30.04,
15.05 şi 17.06.

Tabelul 5.3
Structura taxonomică, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate
din cultura de rapiţă la varianta tratată în anul 2012
Denumirea speciei Nr. Tipul faunei
Nr.crt. Data recoltarii Ordinul
sau familia exempl (dăunătoare/utilă)
Diptera Agromyzidae 1 dăunătoare
1 30.04.
Coleoptera Coccinella 7 punctata 1 utilă
1 ex- dăunător
Total 2 ordine 2 familii 2
1 ex –fauna utilă
Abax carinatus 1 utilă
Agriotes ustulatus 1 utilă
Meligethes aeneus F. 15 dăunătoare
Coleoptera
Phyllotreta atra F. 7 dăunătoare
2 15.05. Phyllotreta nemorum 3 dăunătoare
Coccinella 10 punctata 1 utilă
Homoptera Larva /Aphididae 1 dăunătoare
Agromyzidae 3 dăunătoare
Diptera
Tachynidae 2 utilă

29 exempl. dăună.
Total 3 ordine 6 familii 34
5 exempl. utile
Hymenoptera Formicidae 1 utilă
Tachyporus spp. 1 utilă
3
17.06. Coleoptera Harpalus pubescens 1 utilă
Harpalus calceatus 2 utilă
Total două ordine 3 familii 5 5 ex.-fauna utilă
41 -30 ex fauna dăună.73,1%
TOTAL 3 SCUTURĂRI 4 ordine 9 familii
-11 ex. fauna utilă- 26,9%

49
 În ceea ce priveşte fauna colectată, situaţia se prezintă astfel:
- la prima scuturare, pe data de 30.04, au fost colectate un număr de 2 exemplare, unul
aparţinând faunei dăunătoare şi celălalt aparţinând faunei utile.
- La a II-a scuturare, efectuată pe data de 15.05, au fost colectate în total un număr de 34
exemplare de insecte din care 5 exemplare aparţin faunei utile iar un număr de 29
exemplare aparţin faunei dăunătoare.
- la cea de a III-a scuturare, efectuată pe data de 17.06, au fost colectate un număr de 5
exemplare, toate aparţinând faunei utile
Pe întreaga perioadă de observaţii a anului 2012, la varianta tratată, fauna colectată
totalizează 41 exemplare, din care 30 exemplare aparţin faunei dăunătoare, reprezentând 73,1%
din total şi 11 exemplare aparţinând faunei utile reprezentând 26,9% din totalul faunei colectate.
În anul 2012, la varianta netratată (Tabelul 5.4) au fost făcute 3 colectări ale
materialului biologic, în diferite fenofaze de dezvoltare ale plantelor, la următoarele date
calendaristice: 30.04, 15.05 şi 17.06.

Tabelul 5.4
Structura, dinamica, numărul de exemplare şi tipul faunei colectate din cultura de rapiţă
la varianta netratată în anul 2012
Nr. Data Denumirea speciei sau Nr. Tipul faunei
Ordinul
crt. recoltării familia exemplare (dăunătoare/utilă)
Diptera Anthomyidae 1 dăunătoare
Rhizotrogus 4 dăunătoare
1 30.04.
Coleoptera aequinoctialis Hrbst
Meligethes aeneus F. 1 dăunătoare
6 ex dăunăt.
Total 2 ordine 3 familii 6
0 ex fauna utilă
Diptera Chloropidae 3 dăunătoare
Coleoptera Coccinella 10 punctata 1 utilă
2 15.05.
Acari Araneidae 1 utilă
Hymenoptera Ichneumonidae 1 utilă
3 ex dăunăt.
Total 4 ordine 4 familii 6
3 ex fauna utilă
Hymenoptera Formicidae 7 utilă
Harpalus pubescens 1 utilă
3 17.06. Harpalus calceatus 2 utilă
Coleoptera
Cicindella germanica 2 utilă
Harpalus pubescens 1 utilă
Total 2 ordine 2 familii 13 13 ex fauna utilă
TOTAL 3 9 ex dăunăt 36,0%
5 ordine 9 familii 25
SCUTURĂRI 16 ex utilă 64,0%

50
 În ceea ce priveşte fauna colectată, situaţia se prezintă astfel:
- la prima scuturare, pe data de 30.04, au fost colectate un număr 6 exemplare, toate
aparţinând faunei dăunătoare;
- la a II-a scuturare, efectuată pe data de 15.05, au fost colectate în total un număr de 6
exemplare de insecte din care 3 exemplare aparţin faunei dăunătoare şi 3 exemplare
aparţin faunei utile;
- la cea de a III-a scuturare, efectuată pe data de 17.06, au fost colectate un număr de 13
exemplare, toate aparţinând faunei utile
Pe întreaga perioadă de observaţii a anului 2012, la varianta netratată fauna colectată
totalizează 25 exemplare, din care 9 exemplare aparţin faunei dăunătoare, reprezentând 36,0%
din total şi 16 exemplare aparţinând faunei utile, reprezentând 64,0% din totalul faunei colectate.

Tabelul 5.5
Abundenţa entomofaunei dăunătoare şi utile colectate prin scuturarea plantelor
din perioada 2011-2012
Varianta
Varianta tratată % %
netratată
Nr crt. Anul Total fauna Total fauna
Tipul faunei Tipul faunei
utilă utilă
dăunăt. utilă dăunăt. utilă
2011 264 20 284 7,1 299 36 335 10,7
1
2012 30 11 41 26,8 9 16 25 64,0
TOTAL 294 31 325 308 52 360

În concluzie, în perioada de observaţii la varianta tratată au fost colectate 325 exemplare

de insecte din care 31 exemplare reprezentând 9,6% aparţin faunei utile în timp ce 294
exemplare, reprezentând 90,4% aparţin faunei dăunătoare.
La varianta netratată, au fost colectate în total un număr de 360 exemplare, din care 52
exemplare aparţin faunei utile reprezentând 14,5% din totalul faunei, în timp ce 308 exemplare
aparţin faunei dăunătoare, care reprezintă 85,5% din totalul faunei colectate la această variantă.
Se constată deci un procent mai mare al faunei utile la varianta netratată (14,5%),
comparativ cu varianta tratată (9,6 %).
În perioada de cercetare, tratamentele chimice pentru combaterea dăunătorilor din
culturile de rapiţă au fost aplicate la sămânţă şi în perioada de vegetaţie.
Tratamentul chimic aplicat, la sămânţa de rapiţă a fost efectuat cu produsul Picus 600 FS
6 l/t sămânţă (Tabelul 5.6).

51
 În câmp au fost efectuate un număr de 2 tratamente astfel (Tabelul 5.6):
- tratamentul numărul 1 a fost efectuat împotriva buruienilor utilizând produsul Fusilade
Forte în doză de 1l/ha, în luna aprilie;
- al doilea tratament s-a efectuat în luna mai împotriva gândacului lucios utilizând Mospilan
20 SG în doză de 0,125 l/ha.

Tabelul 5.6
Tratamentele chimice aplicate în anul 2011
Nr. crt. Denumirea tratamentului aplicat Denumire produs Doza
1 Tratament sămânţă Picus 600 FS 6 l/t
2 Combatere buruieni mono şi dicotiledonate Fusilade Forte 1,0 l/ha
3 Combatere gândacul lucios (Meligetes aeneus) Mospilan 20 SG 0,125 l/ha

În anul 2012 (Tabelul 5.7), la sămânţa de rapiţă a fost efectuat un tratament cu produsul
Picus 600 FS 6 l/t sămânţă.
În câmp au fost efectuate un număr de 3 tratamente astfel:
- tratamentul numărul 1 a fost efectuat împotriva buruienilor utilizând produdsul Targa
Super 5 EC în doză de 1 l/ha, în luna aprilie;
- al doilea tratament s-a efectuat în luna mai împotriva gândacului lucios utilizând Calypso
480 SC în doză de 0,1 l/ha;
- al treilea tratament au avut în vedere unii agenţi patogeni utilizând produsul Topsin 70
WP în doză de 1 kg/ha, în luna iunie 2012.

Tabelul 5.7
Tratamentele chimice aplicate în anul 2012
Nr. crt. Denumirea tratamentului aplicat Denumire produs Doza
1 Tratament sămânţă Picus 600 FS 6 l /t
2 Combatere buruieni mono cotiledonate anuale Targa Super 5 EC 1,0 l /ha
3 Combatere gândacul lucios (Meligetes aeneus) Calypso 480 SC 0,1 l/ha
4 Combatere boli Topsin 70 WP 1,0 kg/ha

În urma observaţiilor din perioada de cercetare, după aplicarea tratamentelor chimice,

rezultă că produsele aplicate pentru combaterea principalilor dăunători din culturile de rapiţă
(Mospilan 20 SG şi Calypso 480 SC), au avut o eficacitate foarte bună, dar o selectivitate scăzută
pentru entomofauna utilă.

52
 CONCLUZII

Rapiţa este în prezent una dintre cele mai importante specii oleifere. Seminţele de rapita
conţin 48 – 52 % ulei. Uleiul de rapiţă are multiple utilizări în industrie pentru fabricarea de
carburanţi, dar este folosit din ce în ce mai mult în pregatirea uleiului comestibil şi a margarinei.
După extragerea uleiului – şroturile bogate în proteine (40 %) se folosesc în furajare,
resturile vegetale se folosesc pentru fabricarea plăcilor aglomerate sau combustibil. Rapiţa se
situează în prezent pe locul patru în lume ca sursă pentru ulei, după soia, floarea – soarelui şi
palmier.
Pierderile care se pot înregistra într-un an la cultura de rapiţă, în urma atacului
dăunătorilor şi a agenţilor patogeni pot fi chiar de 100%. Pentru a avea producţii cât mai mari la
cultura rapiţei, cu pierderi cât mai mici de producţie este necesară efectuarea combaterii
dăunătorilor din cultură.
Rapiţa este atacată de numeroşi dăunători mai importante fiind speciile:
¾ Viespea rapiţei – Athalia rosae
¾ Păduchele cenuşiu – Brevicoryne brassicae
¾ Gândacul roşu al rapiţei – Entomoscelis adonidis
¾ Gândacul lucios al rapiţei – Meligethes aeneus
¾ Gândacul pământiu – Opatrum sabulosum
Organizarea şi efectuarea observaţiilor s-au făcut la Societatea Agricolă Buhăeşti – Vaslui
în perioada 2011 – 2012.
În perioada 2011-2012, utilizând metoda de colectare a materialului entomologic prin
scuturarea plantelor la cele două variante (rapiţă în cultură şi rapiţă crescută din samulastră)
putem spune că:
În anul 2011, la rapiţa tratată, au fost colectate 284 exemplare de insecte din care 264
exemplare aparţin faunei dăunătoare, reprezentând 92,95% din totalul faunei colectate iar 20
exemplare aparţin faunei utile, reprezentând 7,05%.

53
 La rapiţa netratată, au fost colectate 335 exemplare din care 299 aparţin faunei
dăunătoare, reprezentând 91,74% şi 36 exemplare aparţin faunei utile, reprezentând 8,36%.
În anul 2012, la varianta tratată au fost colectate 41 exemplare, din care 30 exemplare
aparţin faunei dăunătoare, reprezentând 73,1% din total şi 11 exemplare aparţinând faunei utile
reprezentând 26,9%.
La varianta netratată fauna colectată totalizează 25 exemplare, din care 9 exemplare
aparţin faunei dăunătoare, reprezentând 36,0% din total şi 16 exemplare aparţinând faunei utile,
reprezentând 64,0% din totalul faunei colectate.
Se constată un procent mai mare al faunei utile la varianta netratată (14,5%), comparativ
cu varianta tratată (9,6 %).
În perioada de cercetare, tratamentele chimice pentru combaterea dăunătorilor din
culturile de rapiţă au fost aplicate la sămânţă şi în perioada de vegetaţie.
Tratamentul chimic aplicat, la sămânţa de rapiţă a fost efectuat cu produsul Picus
600 FS 6 l/t sămânţă iar în câmp au fost efectuate 2 tratamente: un tratament pentru combaterea
buruienilor cu produsele Fusilade Forte în doză de 1l/ha şi Targa Super 5 EC în doză de 1 l/ha, iar
al doilea tratament pentru combaterea dăunătorilor cu produsele Mospilan 20 SG în doză de
0,125 l/ha şi Calypso 480 SC în doză de 0,1 l/ha.
În urma observaţiilor din perioada de cercetare, după aplicarea tratamentelor chimice,
rezultă că produsele aplicate pentru combaterea principalilor dăunători din culturile de rapiţă
(Mospilan 20 SG şi Calypso 480 SC), au avut o eficacitate foarte bună, dar o selectivitate scăzută
pentru entomofauna utilă.

54
 BIBLIOGRAFIE

1. Axinte M. si colab., 2003 – Fitotehnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi.

2. Axinte M., Mogârzan Aglaia, Ungureanu O., 2002 – Fitotehnie, Lucr. practice, Iaşi.
3. Baicu T., Săvescu A., 1978 – Combaterea integrată în protecţia plantelor. Editura Ceres,
Bucureşti.
4. Boguleanu Gh., Bobirnac B., Costescu C., Dunlea I., Filipescu C., Pasol P., Peiu M.,
Perju T., 1980 - Entomologie agricolă. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
5. Boguleanu Gh.,1988 – Fauna dăunătoare culturilor agricole şi forestiere din România,
Ed.Ceres, Bucureşti.
6. Filipescu C-tin., Georgescu T., Tălmaciu M. , 1991 - Entomologie - Lucrări practice,
Partea generală. Ed. „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi
7. Georgescu T., Tălmaciu M., Alexa CL., 2003 – Dăunătorii plantelor horticole.
Prevenire şi combatere. Editura Pim, Iaşi.
8. Hatman M. s.a., 1970 - 1983 - Răspândirea bolilor şi dăunătorilor şi pagube aduse
culturilor agricole în Moldova . Cercetări agronomice în Moldova.
9. Hatman M., Bobes I., Lazar Al., Perju T., Sapunaru T., 1986 - Protecţia plantelor
cultivate, Ed.” Ceres ”, Bucureşti.
10. Manole Liliana, M.Tălmaciu; Nela Tălmaciu, 2009 - Some aspects on the structure and
abundance of species coleoptere for rapeseed crop-autumn. Annals of the University of
Craiova, Series Agriculture, Vol. 39:216-222.
11. Manole Liliana, M.Tălmaciu; Nela Tălmaciu, 2009 - Contributions to knowledge of
species coleoptere rapeseed crop. Annals of the University of Craiova, Series Agriculture
Vol. 39:207-215.
12. Munteanu L., Borcean I., Axinte M., Roman Ghe., 1995 – Fitotehnie , Ed. Ion Ionescu
de la Brad Iasi.

55
13. Perju T., 1995 – Entomologia agricolă, componentă a protecţiei integrate a
agroecosistemelor. Vol. II, Editura Ceres, Bucureşti.
14. Roşca I., 2003 - Entomologie agricolă specială. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
15. Rogojanu V., Perju T., 1997 - Determinator pentru recunoaşterea dăunătorilor
plantelor cultivate. Ed. Ceres, Bucureşti
16. Săpunaru T. si colab., 1983, 1984, 1985 – Răspândirea bolilor şi dăunătorilor culturilor
agricole din Moldova. Cercetări agronomice din Moldova.
17. Savescu A., Rafaila C., 1980 – Prognoza în protecţia plantelor. Editura Ceres,
Bucuresti.
18. Talmaciu M., 2003 – Protecţia plantelor – Entomologie. Editura "Ion Ionescu de la
Brad" Iaşi.
19. Talmaciu M., 2005 –Entomologie agricolă. Editura "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi.
20. Tălmaciu M., Nela Tălmaciu, Liliana Manole, 2010 - Some aspects on the fauna from
the rape cultures from the S.E. part of Transylvania. Lucrări ştiinţifice USAMV Iaşi, seria
Horticultură, vol. 52:649-654.
21. Tălmaciu Nela, M.Tălmaciu, Liliana Manole, 2010 - Structure, dynamic and
abundance of species coleoptere for rapeseed crop-autumn. Lucrări ştiinţifice, Editura
Agroprint Timişoara, vol. 42(2): 119-122.
22. xxx 2004, 2011 - Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în
România. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Bucureşti.
23. *** www. fao.org
24. ***www. inra.fr/hyppz/RAVAGEUR
25. ***www.forestryimages.org/browse/subimages.
26. ***www.galerie-insecte.org

56