UNIVERSITATEA DE ŞTIINȚE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,

conf. univ. dr. Olimpia IACOB

Absolvent,

Mihaela Raluca CARAIMAN

2017
 UNIVERSITATEA DE ŞTIINȚE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

SPECIALIZAREA MEDICINĂ VETERINARĂ

Cercetări asupra helmintozelor intestinale la păsări

(Gallus domestica) crescute în sistem extensiv-gospodăresc

Coordonator științific,

conf. univ. dr. Olimpia IACOB

Absolvent,

Mihaela Raluca CARAIMAN

Iași
2017
 CUPRINS
INTRODUCERE..........................................................................................................8

PARTEA I –DATE BIBLIOGRAFICE..................................................................10

Capitolul 1...................................................................................................................11

1.1. Anatomia și fiziologia aparatului digestiv la găină....................................11

1.1.1. Anatomia aparatului digestiv la găină..................................................11

1.1.2. Fiziologia aparatului digestiv la găină.................................................16

1.2. Helmintozele digestive...............................................................................20

1.2.1. Cestodoze intestinale la păsări............................................................20

1.3. Nematodoze intestinale..............................................................................24

1.3.1. Capilarioza intestinală........................................................................24

1.3.2. Ascaridioza păsărilor..........................................................................25

1.3.3. Heterakidoza......................................................................................27

Descrierea cadrului natural/instituțional/organizatoric.........................................29

PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PROPRII........................................................30

Capitolul 2...................................................................................................................31

2.1. Scopul și obiectivele lucrării......................................................................31

2.2. Materiale și metode de lucru.....................................................................31

2.3. Rezultate și discuții....................................................................................36

2.3.1. Rezultatele anchetei epidemiologice....................................................36

2.3.3. Rezultatele examenelor paraclinice.....................................................41

2.3.4. Rezultatele examenului anatomopatologic...........................................50

 2.4. Diagnostic..................................................................................................53

2.5. Tratament..................................................................................................53

2.6. Măsuri de profilaxie..................................................................................54

2.7. CONCLUZII.............................................................................................54

Bibliografie..................................................................................................................56
 LISTA FIGURILOR

2. 1. Recoltarea probelor de fecale................................................................................................32

2. 2. Coprocultor............................................................................................................................32
2. 3. Colectarea exemplarelor de paraziți găsiți în fecale..............................................................33
2. 4. Masă gastro-intestinală..........................................................................................................33
2. 5. Metoda flotației Willis-materiale necesare...........................................................................34
2. 6. Metoda de flotație Willis.......................................................................................................35
2. 7. Amplasarea geografică a localității Epureni, județul Vaslui (http://www.ziaresireviste.ro). 36
2. 8. Dinamica efectivul de găini, dec 2014-nov-2015..................................................................38
2. 9. Sistem de creștere a găinilor în sistem tradițional.................................................................38
2. 10. Adăposturi pentru păsări în sistemul de creștere extensiv...................................................39
2. 11. Sisteme de furajare și adăpare a păsărilor în sistemul de creștere tradițional.....................40
2. 12. Găină cu paliditatea crestei și bărbițelor, manifestări diareice............................................41
2. 13. Fecale diareice de pasăre.....................................................................................................41
2. 14. Heterakis gallinae, Oc. 10 x Ob. 40....................................................................................42
2. 15. Capillaria spp., ouă, Oc. 10 x Ob.40...................................................................................42
2. 16. Ascaridia galli, ou, Oc. 10 x Ob.40.....................................................................................42
2. 17. Dinamica elementelor invazionale la păsări, Epureni dec. 2014.........................................43
2. 18. Prevalența genurilor de paraziți (%) digestivi la păsări, în Epureni, dec. 2014..................44
2. 19. Distribuția elementelor invazionale în efectivul de păsări, în luna mai, 2015....................45
2. 20. Dinamica elementelor parazitare digestive păsări, în luna iulie, Epureni 2015..................47
2. 21. Dinamica elementelor parazitare digestive la păsări în luna, nov., Epureni, 2015..............48
2. 22. Prevalența genurilor identificate în funcție de sezon..........................................................49
2. 23. Corelația dintre factorii climatici (temperatură si precipitații) din zona Bârlad și prevalența
genului Ascaridia la păsări, în perioada dec. 2014-nov. 2015.......................................................49
2. 24. Instestin de pasăre cu distensie gazoasă..............................................................................50
2. 25. Intentin de pasăre cu distensie gazoasă; deschiderea peretelui intestinal a evidențiat
conținutul modificat și nematode în lumenul intestinal.................................................................51
2. 26. Intestin subțire de pasăre deschis și evidențierea conținului modificat și cu nematode......51
2. 27. Nematod colectat din intestinul subțire de la păsări............................................................52
2. 28. Ascaridia galli, extremitatea anterioară x 200.....................................................................52
2. 29. Ascaridia galli, orificiul bucal, detaliu- buză x 400............................................................52
2. 30. Ascaridia galli mascul: extremitatea caudală x 400............................................................53
2. 31. Ascaridia galli: femelă extremitatea caudală x 400............................................................53
 LISTA TABELELOR

Tabel 3. 1. Efectivul de găini, decembrie 2014-noiembrie2015.........................................................37

Tabel 3. 2. OPG, decembrie 2014.......................................................................................................43
Tabel 3. 3. OPG, mai 2015..................................................................................................................44
Tabel 3. 4. OPG, iulie 2015.................................................................................................................45
Tabel 3. 5. OPG, noiembrie 2015.......................................................................................................47
Tabel 3. 6. Prevalența (%) genurilor de paraziți identificate în funcție de sezon..............................48
 INTRODUCERE

Găina (Gallus domestica) este cea mai populară pasăre domestică, crescută în întreaga
lume atât în sistem intensiv cât și în sistem gospodăresc. Carnea de pui și ouăle reprezintă
principala sursă de proteină pentru majoritatea consumatorilor. Atât consumul de ouă cât și cel
de carne de pui a înregistrat o creștere constantă de-a lungul timpului datorită calităților nutritive
dar și prețului avantajos, devenind produse alimentare de bază pentru o alimentație echilibrată.
Producția anuală de carne de pasăre la nivel mondial este estimată la aproximativ 80
milioane de tone/an iar cea de ouă depășește 60 milioane de tone/an (Bondoc, 2014).
Domesticirea găinii a început în India și China în urmă cu aproximativ 8000 de ani și s-a
extins prin comerț în țările din bazinul Mării Mediterane. Strămoșul găinii actuale este găina
roșie de junglă ( Gallus gallus) care încă mai trăiește în India, Indonezia, China, Malaezia,
Filipine și Singapore. De-a lungul timpului, în vederea sporirii productivității, crescătorii au
urmărit obținerea prin ameliorare a unor rase specializate în producția dorită (AL-Nasser și col.,
2007).
Din punct de vedere taxonomic se încadrează în regnul Animalia, încrengătura Chordata,
subîncrengătura Vertebrate, clasa Aves, ordin Galliformes, familia Phasianidae, genul Gallus.
Ouăle și carnea obținută din creșterea păsărilor constituie alimente de bază în alimentația omului.
Oul reprezintă unul dintre cele mai hrănitoare alimente fiind o importantă sursă de proteine
bogate în aminoacizi esențiali și grăsimi ușor digestibile.
Carnea de pasăre conține toți aminoacizii esențiali și în același timp, constituie o sursă
bogată de vitamine și substanțe minerale. Totodată, carnea de pasăre este considerată un aliment
dietetic, fiind bogată în proteine și săracă în calorii.
Sistemul de creștere extensiv este caracteristic gospodăriilor individuale și constă în
creșterea unui număr mic de păsări, în curtea proprie, în adăposturi mici, găinile având acces la
suprafețe mai mari de teren, pajiști, grădini. Alimentația păsărilor este asigurată din producțiile
agricole proprii ale populației.

9
 În România, pentru o perioadă lungă de timp, până la sfârșitul celui de-al II-lea Război
Mondial, producția de ouă și carne de pasăre s-a realizat exclusiv în sistem extensiv. Ulterior s-
au adoptat și în țara noastră sisteme de creștere intensive.
Deși sistemul tradițional de creștere a păsărilor ocupă în prezent un loc secundar în cadrul
producției avicole la nivel național, rămâne totuși o activitate economică importantă în mediul
rural.
Creșterea păsărilor în sistem liber, gospodăresc a costituit și va costitui în continuare
sursa unor beneficii imediate, în special în cazul populației din zonele rurale ale României.
Creșterea în gospodăria proprie a găinilor oferă familiei ouă, carne și un venit
suplimentar în cazul comercializării, totul în contextul unei slabe dezvoltări economice a
mediului rural. Pe de altă parte, asistăm la o creștere a interesului consumatorului pentru produse
ecologice și astfel creșterea păsărilor în sistem free-range ia amploare și în țara noastră.
Dezavantajele creșterii păsărilor în sistem gospodăresc sunt reprezentate în principal de
reducerea productivității, producția devine sezonieră fiind influențată de factorii climatici iar
mortalitatea este ridicată.
Circulând liber prin curte sau grădini, găinile crescute în sistem tradițional consumă
diferite insecte sau gasteropode ce pot constitui gazde intermediare pentru o gamă largă de
paraziți.
Cele mai frecvente helmintoze intestinale la păsările crescute în sistem gospodăresc sunt:
cestodoza, ascaridioza, capilarioza și heterakidoza. Evoluția acestor boli determină disfuncții
grave la nivelul sistemului digestiv. Prin acțiunea lor mecanică, iritativă, spoliatoare și toxică
produc modificări ale absorbției și digestiei la nivel intestinal ceea ce se duce la o reducere
semnificativă a producțiilor și implicit la pierderi economice.

10
PARTEA I –DATE BIBLIOGRAFICE

11
 Capitolul 1
1.1. Anatomia și fiziologia aparatului digestiv la găină
1.1.1. Anatomia aparatului digestiv la găină

Aparatul digestiv este alcătuit dintr-o succesiune de organe cu rol în preluarea

alimentelor și a nutrețurilor din mediul extern, asimilarea substanțelor nutritive și eliminarea la
exterior a reziduurilor ce nu pot fi folosite. În general aparatul digestiv la păsări se aseamănă din
punct de vedere al organizării cu cel de la mamifere, dar în ceea ce privește structura, forma și
rapoartele acelorași organe de la păsări diferența este foarte mare față de mamifere.
Dintre numeroasele caracteristici ce diferențiază aparatul digestiv al păsărilor față de cel
al mamiferelor se menționează: continuarea cavității orale cu faringele fără a exista o linie de
demarcație precisă, prezența ciocului, absența dinților, obrajilor și buzelor, prezența ingluviei
(gușei), stomacul este împărțit în două porțiuni distincte (stomacul glandular si cel muscular),
prezența a două cecuri și deschiderea rectumului în cloacă, aceasta fiind organ comun aparatului
urogenital și celui digestiv. Așadar, părțile componente ale aparatului digestiv la păsări, sunt:
rostrum, cavitate buco-faringiană, esofag, stomac, intestin, cloacă și glande anexe ale tubului
digestiv (Coțofan și col., 2007).
La păsări, aparatul digestiv prezintă unele adaptări speciale în funcție de regimul
alimentar. Astfel, păsările granivore sau erbivore au nevoie de o cantitate mai mare de alimente
care, pentru o prelucrare corespunzătoare trebuie sa parcurgă un drum lung prin tubul digestiv.
Acest lucru face ca tubul digestiv al granivorelor să fie mai lung decât al păsărilor carnivore
pentru ca alimentele să fie supuse un timp mai îndelungat acțiunii enzimelor digestive. La
păsările carnivore, hrana fiind alcătuită din substanțe ușor de digerat și tubul digestiv este mai
scurt (Comănescu, 1997).
Ciocul este alcătuit din două valve: una superioară și una inferioară. Valva superioară
(Rostrum maxillare), numită și maxilă, are ca bază anatomică oasele maxilare și cele incisive.
Valva inferioară (Rostrum mandibulare) are ca suport anatomic cele două oase dentale, unite la
extremitatea rostrală. Baza osoasă a ciocului este învelită de o teacă cornoasă numită ramfotecă

12
(Ramphotheca). Marginile valvelor prezintă pe fața internă lamele transversale, tăioase și
cornificate care, înlocuiesc dinții de la mamifere.
La galinacee, rostrumul este relativ scurt, ascuțit la vârf și gros la bază. Valva superioară
este recurbată ventral depășind și acoperind vârful valvei inferioare. Ramfoteca este dură și
groasă mai ales la vârful ciocului. La baza valvei superioare, aceasta are aspectul de piele cerată,
flexibilă fiind numită ceroma. La nivelul ceromei și în lamele transversale se găsesc corpusculi
tactili. În vârful ciocului, aceștia sunt mult mai aglomerați formând un adevărat organ tactil
folosit în examinarea hranei (Aida Ferat Postolache, 2004).
Cavitatea buco-faringiană. Deoarece la păsări vălul palatin și pliurile mucoase
glosopalatine lipsesc, cavitatea bucală și cea faringiană comunică larg formând o cavitatea
comună.
Plafonul cavității buco-faringiene este reprezentat numai de palatul dur având ca substrat
anatomic corpurile oaselor incisive, oasele palatine, pterigoide, procesele palatine ale oaselor
maxilare și incisive și presfenoidul. La galinacee, în porțiunea bucală, acesta prezintă două creste
palatine laterale reunite într-o scurtă creastă mediană (Mișcalencu, 1978).
Spre.deosebire de palatul dur al mamiferelor, la păsări acesta prezintă o fisură pe linia
mediană sub forma unei fante longitudinale. Această fisură reprezintă coanele prin care se
realizează comunicarea cavităților nazale cu cavitatea buco-faringiană. În apropierea fisurii
palatine se găsește șanțul infundibular la nivelul căruia se deschid tubele auditive. La galinacee
plafonul cavității buco-faringiene prezintă numeroase papile conice și cornificate cu rol în
transportul alimentelor. Planșeul cavității buco-faringiene este alcătuit din mușchiul
milohioidian, porțiunea mandibulară a mușchiului sfincter superficial al gâtului și valva
inferioară (Coțofan și col., 2007).
Limba este situată pe planșeul cavității buco-faringiene și are aspecte variate în corelație
cu funcția sa și cu forma valvei inferioare. La păsări limba este inervată de perechile de nervi
cranieni V, VII și IX, iar ca structură este formată din țesut conjunctiv și adipos, mușchii
intrinseci lipsesc iar cei extrinseci sunt reduși. La galinacee limba are formă triunghiulară și nu
ocupă în întregime planșeul cavității bucale iar datorită gradului ridicat de cheratinizare a
epiteliului mucoasei, vârful limbii este dur (Palicica, 2003).
Laringele formează pe planșeul faringelui o proeminență la nivelul căreia se găsește
orificiul faringo-laringian. La nivelul proeminenței laringiene mucoasa faringiană formează
papile caudal de intrarea în laringe, la galinacee fiind dispuse pe două rânduri transversale.
Glandele salivare sunt mult mai puțin dezvoltate la păsări, comparativ cu mamiferele.
Acestea sunt dispuse în submucoasa limbii și a pereților cavității buco-faringiene, fiind denumite

13
în funcție de localizare: glande maxilare, palatine, parotide sau glandele angulare ale gurii,
glande mandibulare, linguale și faringiene (Coțofan și col., 2007).
Esofagul. La păsări, esofagul se caracterizează prin absența musculaturii longitudinale
externe și a submucoasei, prezentând în schimb, o musculatură longitudinală internă, puternică.
Se delimitează între proeminența laringiană a faringelui și stomacul glandular, având aspectul
unui conduct larg și lung cu pereții extensibili și subțiri.
Partea cervicală este dispusă dorsal de trahee iar la intrarea în cavitatea toracică formează
o dilatație numită ingluvie sau gușă cu rol în depozitarea alimentelor. Porțiunea toracică a
esofagului se situează în spațiul dintre cei doi pulmoni până la nivelul spațiului intercostal III-IV
unde se continuă cu porțiunea glandulară a stomacului (Comănescu, 1997).
Gușa are dimensiuni și forme diferite în funcție de specie. Astfel, la galinacee apare ca o
pungă ovoidală, plasată în fața osului clavicular, cu rol de rezervor pentru hrană. În condiții de
plenitudine crește foarte mult în volum și poate fi palpată prin grosimea mușchiului pielos al
gâtului. Din punct de vedere histologic, esofagul este alcătuit din mucoasă, cu epiteliu
pavimentos cheratinizat stratificat, submucoasă, ce conține numeroase glande mucoase
diseminate, musculoasă, formată din două straturi și o adventice din țesut conjunctiv lax. În
apropierea stomacului, esofagul prezintă numeroși noduli limfatici, dispuși în mucoasă, ce
formează tonsila esofagiană. Gușa are o structură similară cu cea a esofagului, cu excepția
modului de dispunere a glandelor. Astfel, la galinacee, glandele mucoase sunt dispuse doar la
joncțiunea cu esofagul (Coțofan și col., 2007).
Stomacul este format din două compartimente net delimitate: o porțiune glandulară și
una musculară. Stomacul glandular sau proventriculul este reprezentat, în definitiv, de esofagul
terminal, având aspect fusiform cu o lungime de aproximativ 4 cm, la găină. Este situat în
cavitatea abdominală, pe fața dorsală a ficatului, ventral de aortă. În peretele porțiunii glandulare
sunt dispuse glande digestive puternice furnizând o secreție acidofilă și o protează care
favorizează digestia hranei din proventricul și din gușă (Paștea și col., 1978).
Trecerea dintre stomacul glandular și cel muscular se face printr-o zonă îngustă, numită
istm, mai evidentă la galinacee, la care mai poartă denumirea de porțiune intermediară a
stomacului. În interiorul stomacului muscular se pot întâlni deseori pietricele, corpi străini duri
etc ce ajută la triturarea alimentelor.
Peretele stomacului glandular este format din: mucoasă, cu corion glandular și un epiteliu
prismatic simplu, submucoasă, foarte vascularizată, musculoasă, formată din fibre netede dispuse
într-un strat longitudinal extern și unul circular intern, mai gros și o seroasă (Coțofan și col.,
2007).

14
 Stomacul muscular (pipota) are aspectul unei lentile biconvexe, este voluminos și cu
pereții groși dar cu cavitatea internă redusă, având ca rol principal triturarea hranei. Din punct de
vedere topografic, se localizează în sfertul ventral stâng al cavității abdominale, venind în
contact cu fața viscerală a ficatului în sens ventral, în dreapta, cu splina și o parte din segmentele
intestinale și se sprijină pe planșeul cavității abdominale putând fi palpat (Palicica, 2003).
Din punct de vedere structural, stomacul muscular este format din: mucoasă căptușită cu
o cuticulă groasă și rezistentă, cu rol în triturarea alimentelor, submucoasă, musculoasă deosebit
de bine dezvoltată (alcătuită din 3 straturi de fibre musculare netede: longitudinal extern, circular
mijlociu, oblic intern) și seroasă (Coțofan și col., 2007).
Musculatura ventriculului poate fi sistematizată în patru mușchi: lateral ventral, lateral
dorsal, intermediar caudal și intermediar cranial (Aida Ferat Postolache, 2004).
Intestinul. La păsări, intestinul se caracterizează printr-un calibru relativ uniform pe
toată lungimea sa. Asemenea mamiferelor, intestinul subțire este format din trei segmente:
duoden, jejun și ileon. Intestinul gros se diferențiază de cel al mamiferelor, fiind alcătuit din
două cecumuri, colon scurt, nedivizat și rectul, care se deschide în cloacă (Mișcalencu, 1978).
Duodenul are forma unei anse lungi, în forma literei ʺUʺ, cu calibru uniform, ce ajunge
până în apropierea cavității pelvine. Acesta este format dintr-o porțiune descendentă și una
ascendentă iar între ele este situat pancreasul. Porțiunea descendentă este cuprinsă între orificiul
piloric și flexura duodenală, de unde începe porțiunea ascendentă. Aceasta din urmă este dispusă
dorsal de porțiunea descendentă și are un traiect paralel cu aceasta până în apropierea testiculului
(ovarului), unde se continuă cu jejunul prin flexura duodeno-jejunală. La galinacee, în apropierea
flexurii duodeno-jejunale se dechid două canale: hepatoenteric și cisticoenteric, prin care se
varsă bila, dar și 2-3 canale pancreatice. Duodenul este suspendat prin mezoul duodenal,
desprins de pe peretele cavității abdominale, și în același timp, este legat de ficat și stomac, prin
ligamentul hepatoduodenal, respectiv gastroduodenal (Aida Ferat Postolache, 2004).
Jejunul este cel mai lung segment al intestinului subțire, ocupă mare parte din cavitatea
abdominală și este suspendat prin marele mezenter la regiunea sublombară, fiind dispus între cei
doi saci aerieni abdominali. La galinacee, prezintă în jur de 10-11 anse de diferite dimensiuni ce
formează o masă de circumvoluțiuni, în lungul marelui mezenter. La jumătatea jejunului se
găsește un mic tubercul numit tuberculul Meckel sau diverticulul vitelin ce reprezintă o
reminescență a sacului și a canalului vitelin. Mucoasa tuberculului este groasă și bogată în țesut
limforeticular. Odată cu vârsta, tuberculul Meckel suferă un fenomen de regresiune astfel că la
unii indivizi, acesta lipsește sau este redus în dimensiune (Aida Ferat Postolache, 2004).
Ileonul este un segment lung, rectiliniu, atașat la cele două cecumuri, prin ligamentele
ileocecale. Cecumurile sunt plasate de o parte și de alta a ileonului sub forma unor saci lungi cu
15
dimensiuni de 15-20 cm și se deschid prin câte un orificiu, în colon. Atunci când sunt pline, se
pot diferenția trei segmente: baza, scurtă, corpul cu pereți subțiri prin care se poate observa
conținutul verde-cenușiu și vârful rotunjit, cu mucoasa lipsită de vilozotăți dar care prezintă
numeroși noduli limfatici (Coțofan și col., 2007).
Colonul este foarte scurt și rectiliniu cu o dimensiune de circa 1 cm. Unii autori susțin că
la păsări nu este prezent colonul iar ileonul se continuă direct cu rectumul. Rectumul este de
asemenea scurt măsurând în jur de 7-10 cm, fiind cuprins între deschiderea cecumurilor și
cloacă. Este suspendat de plafonul cavității abdominalo-pelvine prin mezorect și se deschide în
coprodeum, prima porțiune a cloacei (Palicica, 2003).
Cloaca reprezintă ultimul segment al aparatului digestiv fiind un organ cavitar comun
aparatului genital și celui digestiv. Cloaca este împărțită prin trei cute musculo-mucoase: plica
rectocoprodeală, plica coprourodeală și respectiv, plica uroproctodeală în trei porțiuni:
coprodeum, urodeum care sunt de origine endoblastică și proctodeum, de origine ectoblastică.
Coprodeumul este porțiunea corespunzătoare aparatului digestiv în care se deschide rectul și se
depozitează temporar materiile fecale. La galinacee, coprodeumul apare ca o dilatație în formă
de ampulă, situată în continuarea rectului (Paștea și col., 1978).
În urodeum se deschid ureterele la ambele sexe iar la mascul, caudal de orificiile
ureterale se deschid și cele două canale deferente. La femele, pe peretele stâng al urodeumului,
se dechide vagina, ultimul segment al oviductului.
Proctodeumul este porțiunea corespunzătoare aparatului genital și comunică cu
exteriorul, la ambele sexe, prin orificiul cloacal, ce corespunde anusului, la mamifere.
Pe plafonul proctodeumului se găsește bursa Fabricius, un organ limfoepitelial foarte
bine dezvoltat la păsările tinere și la embrion și care începe sa se micșoreze după vârsta de 3 luni,
pentru ca la maturitate să dispară complet. La masculi, organul copulator este situat pe planșeul
proctodeumului. Orificiul cloacal este delimitat de două buze proeminente unite prin două
comisuri laterale rotunjite (Coțofan și col., 2007).
Glandele anexe ale aparatului digestiv
Ficatul este un organ voluminos fiind proporțional mai mare la păsări decât la mamifere,
la o găină adultă, greutatea lui medie reprezentând circa 2% din greutatea corporală. Ficatul are
în general, o culoare brun-roșcată și este poziționat în cavitatea abdominală aproape orizontal. La
păsări, ficatul prezintă o față ventrală sau parietală în contact cu coastele ventrale și cu sternul, o
față dorsală sau viscerală în contact cu splina, duodenul și stomacul, o margine cranială, o
margine caudală ascuțită și două margini laterale, convexe (Coțofan și col., 2007).
Este format din doi lobi principali, stâng și drept, delimitați de două incizuri interlobare,
una caudală și una cranială. Hilul ficatului sau fosa transversă, este dispus pe fața viscerală și are
16
aspectul unei depresiuni adânci și înguste. Spre deosebire de mamifere, la păsări, ficatul este
deservit de două vase nutritive: artera hepatică dreaptă, artera hepatică stângă și de două vase
funcționale: vena portă dreaptă respectiv, vena portă stângă (Aida Ferat Postolache, 2004).
La păsări, ficatul prezintă două canale excretoare: unul ce poate fi considerat canal
coledoc, se deschide în duoden și este comun celor doi lobi, iar calălalt, provine din lobul drept,
prezentând pe traiectul lui vezica biliară și se deschide tot în duoden.
La galinacee, lobul stâng al ficatului este divizat printr-o incizură intralobară în două
porțiuni: una caudo-ventrală sau medială și una caudo-dorsală sau laterală. Pe fața dorsală a
lobului drept se găsește vezica biliară având aspect piriform, iar în stare de plenitudine depășește
marginea caudală a organului. În porțiunea ascendentă a duodenului se deschid canalele hepato-
enteric și cistico-enteric, prin care este drenată bila (Coțofan și col., 2007).
Pancreasul este un organ glandular mare, compact, de culoare roz, dispus între ansele
duodenului, sub formă de panglică. Prezintă trei lobi, denumiți în funcție de rapoartele cu splina
și duodenul: lienal (Lobus pancreatis splenialis), dorsal (Lobus pancreatis dorsalis) și ventral
(Lobus pancreatis ventralis). Canalele excretoare, în număr de 2-3, se deschid în duoden, în
apropierea canalelor de excreție a bilei (Aida Ferat Postolache, 2004).

1.1.2. Fiziologia aparatului digestiv la găină

Digestia reprezintă totalitatea proceselor chimice și mecanice ce au ca rezultat

transformarea alimentelor în molecule simple, absorbabile. Absorbția reprezintă totalitatea
proceselor de transfer a moleculelor rezultate în urma digestiei, din lumenul tubului digestiv, în
circulația sangvină, prin epiteliul mucoasei digestive. Deși absorbția digestivă și digestia sunt
procese fiziologice diferite, acestea se găsesc într-o strânsă corelație întrucât, absorbția poate
avea loc numai dacă alimentele au fost digerate, iar pe de altă parte, în cazul în care nu se
realizează absorbția, produșii rezultați în urma digestiei devin ineficienți din punct de vedere
biologic (Constantin și col., 2001).
Structura anatomică a tractusului digestiv la păsări comportă diferențe semnificative
comparativ celui de la mamifere dintre care enumeram: lipsa buzelor și a dinților, prezența gușei
și a stomacului muscular, reducerea dimensiunii colonului, prezența a două cecuri etc. Toate
aceste diferențe morfologice ale aparatului digestiv imprimă unele aspecte particulare în ceea ce
privește digestia și absorbția la păsări (Elena Marcu, Geta Pavel, 1999).

17
 Digestia în sectorul buco-faringo-esofagian. Digestia în aceste segmente ale tubului
digestiv presupune mai ales, procese mecanice, cele chimice nu pot avea loc, datorită lipsei
enzimelor digestive în secrețiile glandulare de la acest nivel.
La galinacee, fiind păsări granivore, hrana este constituită de obicei din semințe dure.
Prehensiunea alimentelor solide se realizează cu ajutorul ciocului, prin cele două valve, care prin
deschidere și închidere, preiau alimentele și le plasează în cavitatea bucală. În cazul unor
alimente solide de dimensiuni mai mari, păsările folosesc ciocul pentru a rupe bucăți mai mici,
pretabile pentru prehensiune. În ceea ce privește prehensiunea apei, aceasta se face prin
coborârea capului și introducerea ciocului ușor întredeschis în lichid, apa pătrunzând pasiv în
cavitatea bucală. Ulterior, închiderea ciocului și ridicarea bruscă a capului fac ca apa sa curgă
gravitațional prin faringe și apoi prin esofag (Constantin și col., 2001).
Pentru alegerea hranei, o mare importanță are forma și mărimea semințelor și mai puțin
culoarea sau compoziția acestora. Analizorul gustativ, olfactiv și sensibilitatea tactilă au un rol
minor în alegerea alimentelor (Cotruț, 1975).
Întrucât masticația nu are loc, furajele sunt deglutite la scurt timp după prehensiune.
Deglutiția furajelor solide se realizează în două faze: una activă (timpul bucal și cel faringian)
respectiv una pasivă (timpul esofagian). Timpul bucal asigură propulsarea alimentelor, lubrefiate
și umectate cu salivă, din cavitatea bucală spre faringe, prin mișcarea limbii.
Timpul faringian se realizează succesiv, astfel: are loc contracția bazei limbii și faringelui
ce determină înaintarea bolului alimentar; prin ridicarea bruscă a capului și împingerea acestuia
spre înainte, are loc o modificare a poziției traheei și a laringelui; evitarea pătrunderii furajelor
deglutite spre căile nazale, prin închiderea pe cale reflexă a fantelor palatine. Timpul esofagian
realizează progresia bolului alimentar prin esofag, de la nivelul joncțiunii faringo-esofagiene
până la nivelul gușii sau a proventriculului.
Propulsarea particulelor alimentare se realizează prin intermediul forței dezvoltate prin
peristaltismul esofagian, stimulat de parasimpatic, la care se adaugă și forța gravitațională.
Trecerea hranei prin esofag este facilitată totodata de secreția salivară și de mucusul secretat de
glandele mucoase de la nivelul esofagului (Constantin și col., 2001).
Secreția salivară este semivâscoasă, de tip mucos, ușor acidă, având un pH de 6,75.
Cantitatea de salivă secretată în 24h variază între 7-30 ml. Saliva păsărilor are un conținut redus
de enzime, cantități reduse de lipază și nu conține amilază.
Elaborarea salivei de către celulele secretoare se produce prin stimularea
parasimpaticului și prin consumul de hrană. În urma stimulării, celulele elimină secreția salivară
din citoplasmă în lumenul glandei salivare prin ruperea membranei celulare. Membrana se reface
la următorul ciclu funcțional dar iarăși se va rupe (Cotruț, 1975).
18
 În funcție de gradul de plenitudine a segmentelor digestive subiacente, în special a
stomacului muscular, bolul alimentar ajunge de la nivelul esofagului fie direct în proventricul, fie
este depozitat mai întâi la nivelul ingluviei. Astfel, în momentul în care stomacul muscular este
gol (în perioade de înfometare), furajele sunt propulsate direct în stomacul glandular unde o
perioadă scurtă se ʺîmbibăʺ cu suc gastric pentru ca apoi, să ajungă în stomacul muscular.
Acest fenomen se produce prin închiderea pe cale reflexă a fantei esofago-ingluviale,
datorită contracției tonice a fibrelor musculare longitudinale ale esofagului. În cazul în care
stomacul muscular este plin se produce o relaxare a acestei fante, bolul alimentar aflat în
esofagul superior fiind astfel condus în ingluvie. Pereții ingluviei se caracterizează printr-o mare
extensibilitate ceea ce determină rolul principal al acestui segment, acela de depozitare
provizorie a hranei (Stăncioiu, 2003).
Motilitatea ingluviei este strâns corelată cu gradul de plenitudine a tubului digestiv și în
special a stomacului muscular. Așadar, la păsările cu gușa și stomacul muscular goale,
contracțiile ingluviei sunt mai frecvente (contracții de foame), pe când la păsările hrănite acestea
se produc numai în momentul trecerii conținutului din ventricul în duoden (contracții de golire a
organului). Pe de altă parte, timpul de stagnare a bolului alimentar la nivelul ingluviei este
condiționat și de însușirile fizice ale furajului: umiditatea, mărimea, duritatea etc (Elena Marcu,
Geta Pavel, 1999).
La nivelul gușii, bolul alimentar stagnează în jur de 2h, timp în care se realizează
îmbibarea cu apă, salivă și secreții ale glandelor esofagiene și ingluviale. În ingluvie, nu au loc
transformări chimice importante deoarece secrețiile ingluviale conțin cantități neînsemnate de
enzime iar numărul glandelor mucoase este redus, fiind prezente doar în zona joncțiunii esofago-
ingluviale. Se produc unele procese fermentative determinate de enzime bacteriene sau enzime
ajunse în gușă din proventricul, stomac muscular sau intestin prin fenomenul de regurgitație
(Iolanda Mărgărint și col. 2002).
Digestia gastrică este inițiată la nivelul stomacului glandular urmând a fi continuată și
finalizată la nivelul stomacului muscular și într-o mică măsură, în porțiunea inițială a
duodenului. În proventricul au loc mișcări peristaltice, cu o frecvență de circa 1contracție/minut
la găinile adulte, care asigură trecerea alimentelor din esofag în proventricul, melanjul acestora
cu sucul gastric și propulsarea conținutului în stomacul muscular (Constantin și col., 2001).
Sub influența androsteronului, frecvența și amplitudinea contracțiilor la masculi este mai
mare decât la femele. Sucul gastric secretat la nivelul stomacului glandular trece rapid, odată cu
conținutul alimentar, în stomacul muscular, unde enzimele pot acționa asupra furajelor ingerate
(Stăncioiu, 2003).

19
 În stomacul muscular au loc contracții (2-4/minut), care asigură sfărâmarea particulelelor
alimentare, amestecarea acestora cu sucul gastric și progresia conținutului spre duoden.
Triturarea alimentelor este facilitată și de pietricelele și nisipul ingerate de păsări (Iolanda
Mărgărint și col., 2002). Motricitatea este reglată printr-un mecanism reflex extrinsec, fiind
stimulată de parasimpatic precum și printr-un mecanism intrinsec prin plexul nervos intramural
cu efect stimulator (Elena Marcu, Geta Pavel, 1999).
Pe lângă procesele mecanice realizate de musculatura stomacului, în stomacul triturator
se realizează și procese chimice de degradare a amidonului și a proteinelor sub acțiunea sucului
gastric de origine proventriculară și a enzimelor bacteriene. Atât activitatea motoare cât și cea
secretoare sunt coordonate de nervii vagi (Stăncioiu, 2003).
Digestia intestinală. Sub acțiunea miscărilor peristaltice și de segmentație are loc
progresia conținutului stomacal în duoden, unde are loc degradarea lipidelor, proteinelor,
glucidelor, prin intermediul bilei și a enzimelor prezente în sucul pancreatic și intestinal. Pe
lânga contracțiile peristaltice și de segmentație, duodenul prezintă în plus și mișcări
antiperistaltice. Atât compoziția enzimatică a sucului intestinal cât și cea a sucului pancreatic
sunt asemănătoare echipamentelor enzimatice de la mamifere (Cotruț, 1975).
Sucul intestinal conține: sucrază, maltază, lipază și proteaze dar nu conține lactază. Sucul
pancreatic aviar are în compoziția sa următoarele enzime: lipază, tripsină, amilază, elastază,
chimotripsinele A și B, ribonulează, deoxiribonuclează și carboxipeptidază. Particulele
alimentare care nu au fost degradate chimic în intestinul subțire ajung în cecumuri unde
acțiunează enzimele bacteriene locale (Constantin și col., 2001).
În colon, procesele mecanice ale digestiei constau în mișcări peristaltice care determină
progresia conținutului intestinal în sens aboral, contracții antiperistaltice ce determină tranzitul
urinei din cloacă în colon și umplerea cecumurilor și nu in ultimul rând, contracții de
segmentație care facilitează absorbția apei și a electroliților (Iolanda Mărgărint și col. 2002).
În cecumuri, au loc contracții peristaltice și antiperistaltice. Cele peristaltice sunt de două
tipuri: principale sau de umplere și secundare sau de malaxare a conținutului. În cloacă au loc, de
asemenea, contracții peristaltice cu rol major în realizarea defecației și contracții antiperistaltice
ce induc undele antiperistaltice de la nivelul colonului. În cloacă și în colonul distal are loc o
amestecare a fecalelor cu urina, urații precipită, ceea ce determină culoarea alb-cenușie/alb-
gălbuie a striilor din masa fecalelor (Stăncioiu, 2003).
În intestinul gros continuă digestia alimentelor prin intermediul enzimelor din hrană și a
celor de origine microbiană. La nivelul cecumurilor are loc atât degradarea celulozei sub
acțiunea enzimelor produse de bacterii celulozolitice care populează cecumurile cât și sinteza de
vitamine B și K. Totodată, are loc absorbția de apă, electroliți, acizi grași volatili și vitamine.
20
 Defecația are loc printr-o contracție bruscă a musculaturii cloacale și prin presiunea
exercitată asupra intestinului de către sacii aerieni, consecutiv mișcărilor de inspirație (Iolanda
Mărgărint și col. 2002).
Particularități ale absorbției digestive. Produșii rezultați în urma digestiei particulelor
alimentare sunt absorbiți în cea mai mare parte, la nivelul jejunului și ileonului. Absorbția
monozaharidelor se face prin transport activ. Absorbția aminoacizilor are loc tot prin transport
activ dar cei neutri sunt absorbiți mai rapid decât cei acizi sau bazici. Acizii grași rezultați din
degradarea lipidelor sunt absorbiți prin transfer pasiv și sunt transportați de la nivelul
enterocitului pe cale sangvină. Absorbția electroliților are loc prin aceleași mijloace ca la
mamifere (Constantin și col., 2001).

1.2. Helmintozele digestive

1.2.1. Cestodoze intestinale la păsări

Cestodozele sunt helmintoze intestinale produse de specii din clasa Cestoda care
afectează toate speciile de păsări, indiferent de rasă, sex sau vârstă. Cel mai adesea sunt afectate
păsările crescute în sistem gospodăresc, producând pierderi economice prin reducerea
randamentului economic și mortalitate (Olimpia Iacob, 2016).
Etiologie. La galinacee, parazitează cestode din genurile Raillietina, Choanotaenia,
Davainea, Hymenolepis, Amoebotaenia.
Davainea proglotina are dimensiuni reduse (0,5-4,0 mm x 200-600 µm). Scolexul are
formă rotunjită, prezintă 4 ventuze armate cu 3-6 rânduri de spini caduci și mici. Rostrul prezintă
croșete mici în formă de ciocan. Zona germinativă este foarte scurtă. Strobila este formată din 3-
5 proglote, foarte rar 9 proglote. Ultima proglotă este foarte dezvoltată, ovigeră și conține mai
multe capsule ovifere. Fiecare capsulă conține câte un singur ou cu diametrul de 30-40 µm. Porii
genitali se deschid spre unghiul latero-anterior al proglotei și sunt regulat alterni. Fiecare
proglotă matură conține 12-21 de testicule (Dărăbuș și col., 2006).
Specia parazitează în mucoasa duodenală la galinacee. Gazdele intermediare sunt
gasteropode terestre din speciile Agriolimax caruanae, Agriolimax agrestis, A. laevis, Limax
flavus, Arion hortenisis, A. empiricorum, A. circumscriptus, A. intermedius, A. sulfuscus, Helix
candidula, H. ericetorum, Succinea putris.
Cele mai importante gazde intermediare sunt melcii din genul Agriolimax deoarece în
corpul acestora se dezvoltă un număr mare de larve cisticercoide (1500 de cisticercoizi în 13 zile,
la o temperatură de 25ºC) (Dulceanu și Cristina Terinte, 1994).

21
 Raillietina tetragona are dimensiuni de 25 cm x 1-4mm. Scolexul este mic, cu formă
tetragonală și prezintă 4 ventuze armate cu cârlige mici dispuse pe 8-12 rânduri iar rostrumul
este dotat cu 2 rânduri de croșete. Primele proglote au o formă trapezoidală iar ultimele sunt mai
lungi decât late. Porii genitali sunt unilaterali. Proglotele mature conțin 18-35 de testicule.
Proglotele ovigere au capsule ovifere cu câte 6-12 ouă.
Raillietina tetragona parazitează în jumătatea posterioară a jejunului la galiforme și
rareori la anseriforme și columbiforme. Gazdele intermediare sunt reprezentate de furnici din
genul Tetramorium și Musca domestica. (Ilie și col., 2008).
Raillietina echinobothrida măsoară până la 25 cm lungime. Scolexul este mic, prevăzut
cu ventuze rotunde și armate cu cârlige. Rostrumul este de asemenea, armat cu 2 rânduri de
croșete. Scolexul se continuă direct cu strobila, gâtul lipsind. Strobila este dantelată. Porii
genitali se deschid în treimea posterioară a proglotei și sunt unilaterali, neregulat alterni. În
proglotele ovigere se găsesc capsule ovifere fiecare conținând câte 8-12 ouă. În proglotele
mature se găsesc între 20 și 30 de testicule. Specia parazitează în porțiunea anterioară a jejunului
la galiforme. Gazdele intermediare sunt furnicile, în care se dezvoltă stadiul larvar,
cysticercoidul (Șuteu și Cozma, 2012).
Raillietina cesticillus are o lungime ce variază între 9 - 13cm x 0,1-0,3 cm, lățime.
Scolexul este globulos, cu un rostrum aplatizat, prevăzut cu 400-500 de cârlige și ventuze mici.
Porii genitali, neregulat alterni, se deschid în partea mijlocie a proglotei. Proglotele ovigere
conțin capsule ovifere cu câte un singur ou.
Cestodul parazitează în duoden și uneori ileon, la galiforme. Gazdele intermediare sunt
coleoptere din familia Carabidae, genurile Amara și Calathus precum și din familia
Scarabeidae, genurile Geotrupes și Sphaeridium. În funcție de temperatura mediului ambiant,
cisticercoizii se dezvoltă în aproximativ 12 săptămâni (Dulceanu și Cristina Terinte, 1994).
Raillietina friedbergeri are o lungime de până la 20 cm. Scolexul este piriform iar
strobila are un aspect dantelat. Proglotele ovigere conțin capsule ovifere cu câte 2-10 ouă.
Gazdele intermediare nu sunt identificate.
Hymenolepis carioca are un aspect subțiat, fusiform. Cestodul întreg este dificil de
obținut datorită fragilității sale. Atinge o lungime de 3-8cm și prezintă un rostelum nearmat.
Scolexul are dimensiuni reduse , este aplatizat iar ventuzele sunt circulare. Gâtul este foarte lung.
Strobila este formată din câteva sute de proglote, de trei ori mai late decât lungi. Porii genitali se
deschid în partea anterioară a proglotei și sunt unilaterali.
În proglotele mature se găsesc câte trei testicule iar proglotele ovigere sunt ocupate
aproape în totalitate de uterul foarte dezvoltat și saciform. Cestodul parazitează în duoden la
galinacee. Gazdele intermediare sunt reprezentate de scarabeide din genurile Geotrupes,
22
Aphodius și Ontophagus în care se dezvoltă cisticercoidul care este prevăzut cu o coadă și devine
infestant în aproximativ 3 săptămâni (Olimpia Iacob, 2016).
Hymenolepis cantaniana are un aspect capilar cu o lungime de maxim 20 mm. Scolexul
este foarte mic și prezintă un rostrum rudimentar. Proglotele sunt la început înguste dar spre
partea terminală a strobilei se lățesc devenind de 5-6 ori mai late decât lungi. Porii genitali se
deschid în jumătatea antero-laterală a marginii laterale a proglotei și sunt unilaterali.
Hymenolepis cantaniana parazitează la găină, curcă și fazan, în duoden. Gazdele intermediare
sunt reprezentate de scarabeide (Ataemius, Ontophagus, Choeridium histeroides). În corpul
gazdelor intermediare, cisticercoizii pot genera noi scolecși prin burjeonare. Astfel, într-o insectă
se pot dezvolta peste 100 de cisticercoizi infestanți (Șuteu și Cozma, 2012).
Choanotaenia infundibulum poate atinge o lungime de până la 25 cm, scolexul este
globulos și mic. Ventuzele sunt proeminente. Prezintă un rostelum prevăzut cu un singur rând de
cârlige. Rostrul este prevăzut cu o coroană de croșete falciforme și voluminoase. Scolexul, gâtul
și primele proglote formează un bulb aplatizat. Primele proglote sunt infundibiliforme iar
următoarele au formă de pâlnie. Porii genitali sunt dispuși neregulat altern și sunt acoperiți de
marginea posterioară a proglotei precedente. Proglota matură conține 25-30 de testicule dispuse
în partea posterioară a proglotei. Ovarul este lobulat și dispus anterior testiculelor. Proglotele
ovigere sunt aproape în totalitate ocupate de uterul sacciform care conține ouă ovoide. Ouăle
prezintă la fiecare pol o prelungire filamentoasă. Gazdele intermediare sunt reprezentate de
Musca domestica, coleoptere și cosași în care se dezvoltă cisticercoizi anuri (Ilie și col., 2014).
Amoebotaenia sphenoides este un cestod de dimensiuni reduse, atingând o lungime de
maxim 3,5 mm. Rostrul este dotat cu 12-14 croșete cu formă de furculiță. Strobila este
triunghiulară, mai ascuțită în partea anterioară și mai lată în partea posterioară. Este alcătuită din
12-24 proglote mai late decât lungi. Porii genitali se deschid spre unghiul anterior al proglotelor
și sunt neregulat alterni. Testiculele se găsesc în proglotele mature în număr de 12-15 dispuse
într-un rând transversal. Ovarul este alungit, bilobat, formând două aripi unite într-un istm
central. Înapoia istmului ovarian se găsește glanda vitelogenă bilobată. Uterul este lobulat iar
ouăle sunt diseminate în tot parenchimul proglotei. Parazitează la galiforme în duoden, având ca
gazde intermediare râme din genurile Eisenia și Lumbricus (Niculescu și Didă, 1998).
Epidemiologie. Boala afectează păsările crescute în sistem gopodăresc indiferent de
vârstă, rasă sau sex. În sistemul intensiv de creștere la sol, păsările se infestează prin consumul
de muște, furnici sau alte insecte gazde intermediare. Sursele de infecție sunt reprezentate de
păsările infestate care elimină fie proglote ovigere, fie oncosfere. Datorită mobilității proprii,
proglotele se eliberează activ din masa de fecale (Mitrea, 2002).

23
 Eliminarea proglotelor de către gazdele definitive se află în strânsă legătură cu orarul de
hrănire. Astfel, dieta alimentară duce la scăderea numărului de proglote eliminate. Strobila este
eliminată fără scolex după înfometarea animalelor timp de 24-48h. Sursele directe de infeție sunt
gazdele intermediare în care se dezvoltă stadiile larvare ale cestodelor, cisticercoizii. Ouăle au
rezistență redusă în mediul extern.
Rezistența ouălor de Davainea proglotina este de 2-5 zile. Cestodozele se întâlnesc la
toate categoriile de păsări dar receptivitatea maximă este la vârsta de trei luni. Peste această
vârstă păsările devin rezistente (Dulceanu, Terinte Cristina, 1994).
Patogeneză. Manifestările clinice au la bază acțiunile mecanică, spoliatoare, toxică și
iritativă. Davainea proglotina lezionează grav mucoasa intestinală, prin fixare perforează
mucoasa. Apariția unor tulburări neorologice se datorează pe de o parte, acțiunii spoliatoare,
cestodele consumând vitamine din complexul B și pe de altă parte, acțiunii toxice (Ilie și col.,
2014).
Clinic. Păsările parazitate sunt somnolente, apatice, slăbesc, prezintă întârzieri în creștere
iar ouatul se reduce. În infestațiile cu Davainea proglotina se mai poate observa apariția diareei
hemoragice, slăbire, respirație accelerată, uscarea penelor iar mortalitatea poate atinge 50%.
În infestația simultană cu Davainea proglotina și Drepanidotaenia lanceolata, la pui de
4-6 săptămâni, apar incoordonări în mers, paralizii ale membrelor și atitudini anormale. În
infestația cu R. Echinobothrida păsările prezintă convulsii și mor brusc (Mitrea, 2002).
Modificări morfopatologice. Cadavrele sunt cașectice, emaciate și anemice. Se constată
o îngroșare a peretelui intestinal iar în lumenul intestinal se găsesc cestode amestecate cu
conținut intestinal modificat și mucus, aceste modificări fiind caracteristice enteritei catarale
cronice. La nivelul duodenului se întâlnesc congestii, hemoragii și un mucus fetid, acestea fiind
caracteristice enteritei traumatice provocată de Davainea proglotina. Acești paraziți se găsesc
între vilozitățile intestinale fiind greu de decelat cu ochiul liber. Pentru a-i putea observa,
intestinul trebuie deschis longitudinal, introdus în apă iar examinarea se va face cu lupa
binoculară. În cazul infestației cu R. echinobothrida apar noduli inflamatori proeminenți pe fața
externă a intestinului (Dulceanu, Cristina Terinte, 1994).
Paraclinic. Pentru identificarea fragmentelor de strobilă se vor examina microscopic
fecalele, în stare proaspătă. Astfel, se recoltează fecale eliminate în 24h din care se fac probe
medii ce se imersează în apă cateva ore. După hidratare, strobilele uscate din fecale plutesc
deasupra apei și pot fi identificate morfologic.
Pentru identificarea ouălor și a capsulelor ovifere se folosește metoda de flotație Willis.
Examenul microscopic are valoare orientativă, fiind necasară repetarea lui datorită eliminării
intermitente a ouălor (Șuteu și col., 1996).
24
 Diagnostic. Datorită semnelor clinice necaracteristice, diagnosticul clinic este dificil de
precizat. Examenele paraclinice nu au valoare de certitudine și se impune repetarea acestora.
Examenul necropsic rămâne metoda principală de diagnostic.
Prognosticul este rezervat, datorită asocierii cu capilarioza și ascaridioza.
Tratamentul are în vedere dehelmintizarea păsărilor care se va realiza în perioada de
toamnă-iarnă. La gainile adulte tratamentul se va impune în octombrie-aprilie și la tineret în
iunie-octombrie. Se pot utiliza pentru dehelmintizări următoarele substanțe: bunamidina în doză
de 25-400 mg/kg cu o eficiență de până la 94 %, butinorat 180 mg/kg care se poate amesteca cu
fenotiazină sau piperazină pentru tratamentul comun cu al ascaridiozei. Dehelmintizarea se va
repeta la 30 de zile (Olimpia Iacob, 2016)
Profilaxie. Mijloacele de profilaxie au în vedere dehelmintizarea păsărilor primăvara și
toamna, dezinsecții periodice, biosterilizarea fecalelor, schimbarea periodică a așternutului,
creșterea păsărilor în sistem intensiv iar pentru combaterea gazdelor intermediare se recomandă
stropirea bălților cu var nestins (Dulceanu, Terinte Cristina, 1994).

1.3. Nematodoze intestinale

1.3.1. Capilarioza intestinală

Capilarioza este o helmintoză indusă de specii din genul Capillaria, care parazitează în
intestinul subțire cauzând diaree, enterită catarală urmată, uneori de moarte.
Etiologie. Capillaria caudinflata are corpul cu culoare albă, filiform și eosfagul este
lung. Masculul atinge 9-18mm iar femela 14-26mm. Femela este ovipară, orificiul genital apare
proeminent pe suprafața corpului iar extremitatea posterioară are formă cilindrică.
Capillaria obsignata are esofagul lung ocupând jumătate din lungimea corpului.
Femela este ovipară și are extremitatea posterioară ascuțită. Vulva este situată la jumătatea
corpului. Masculul măsoară 8,25- 14,2 mm iar spiculii au vârful rotunjit. O membrană rotunjită
sprijinită de două papile dorso-laterale formează o pseudobursă (Tanveer și col., 2013).
Ciclul biologic este monoxen la C. obsignata și dixen la C. caudinflata având drept
gazdă intermediară râmele din genurile Eisenia, Lumbricus, Allolobophora. Gazdele
intermediare absorb ouăle de Capillaria iar în corpul acestora larvele eclozionează și se dezvoltă
până la stadiul infestant, (L3). În cazul C. obsignata dezvoltarea embrionului are loc în interiorul
oului, fără ca larva să ajungă în mediul extern. Păsările se infestează prin ingestia gazdelor
intermediare sau a ouălor cu L3 odata cu apa sau hrana (Olimpia Iacob, 2016).

25
 Epidemiologie. Boala afectează în principal păsările crescute în sistem extensiv dar și
păsările întreținute pe așternut permanent. Sursele de paraziți sunt păsările bolnave și cele
purtătoare, unele păsări sălbatice care reprezintă rezervoare naturale și gazdele intermediare.
Receptivitatea maximă se întâlnește la tineretul aviar. Găinile se infestează prin ingestia apei sau
a alimentelor contaminate cu ouă și prin ingestia gazdelor intermediare (Șuteu și Cozma, 2012)
Patogeneză. Mecanismul patogenetic are la bază traumatizarea mucoasei intestinale și
cecale, spolierea organismului de substanțe nutritive, adaugând eliberarea de toxine parazitare
producându-se tulburări ale proceselor de absorbție și digestie. Se instalează sindromul de
malabsorbție, maldigestie, carențe vitamino-minerale și anemie (Dărăbuș și col., 2006)
Clinic. Boala evoluează acut la găinile ouătoare și la tineretul de 1-2 luni și se
manifestă prin inapetență, abatere, polidipsie, diaree cu materii fecale apoase, hemoragice, cu
mucus și sfacele de mucoasă. Se mai pot observa pseudoparalizii ale aripilor, astazie, deplasare
dificilă. Puii se opresc din creștere iar la păsările adulte se constată slăbire și diminuarea
producției de ouă. (Dulceanu, Terinte Cristina, 1994). Paraclinic se utilizează metode de flotație
pentru evidențierea ouălor caracteristice genului Capillaria.
Morfopatologic. Cadavrele păsărilor sunt emaciate și anemiate. Se constată leziuni de
enterită și tiflită de intensități variabile în funcție de gravitatea infestației. Pe mucoasă se pot
observa hemoragii punctiforme. În evoluția cronică mucoasa este îngroșată și edemațiată.
Diagnostic. Diagnosticul se suspicionează pe baza aspectelor clinice și se confirmă
prin examen de laborator (Mitrea, 2002).
Tratament. Se administrează antihelmintice pe cale orală: cambendazol, 70mg/kg,
fenbendazol 30mg/kg/zi timp de 3 zile, mebendazol în doză de 30mg/kg/zi timp de 3 zile.
Se mai pot administra avermectine, subcutanat, 0,2mg/kg. (Șuteu și Cozma, 2012).

1.3.2. Ascaridioza păsărilor

Ascaridioza este parazitoză produsă de specii din genul Ascaridia care determină
tulburări digestive și mortalitate la tineret iar la păsările adulte se manifestă prin scăderea
producției de ouă și sindrom de slăbire.
Etiologie. Ascaridia galli are corpul de culoare albă-galbuie. La extremitatea
anterioară prezintă trei buze egale, trilobate. Masculul are dimensiuni de 3-8cm iar la
extremitatea posterioară se găsește papila precloacală, două aripi cuticulare și spiculii care sunt
aproape egali. Femela atinge 8-12cm și are extremitatea caudală simplă, fără formațiuni
cuticulare. Orificiul genital se deschide în partea anterioară a corpului (Ilie și col., 2008).

26
 Peretele corpului este format din trei straturi:cuticulă, subcuticulă și strat muscular.
Cuticula acoperă toată suprafața corpului și invaginează în diferite regiuni: anus, vulvă, cloacă,
orificiu bucal. Pe suprafața acesteia se găsesc striații transversale (Zohair și col., 2009).
Ciclul biologic la A.galli este monoxen. Ouăle ajung în mediul extern odată cu
fecalele, incubează și devin infectante în 10-12zile. Păsările se infectează prin consumul de apă
sau hrană contaminate cu ouă infectante (L 2). După ingestia ouălor, larvele (L2) eclozionează în
jejun sau proventricul. Ulterior pătrund în peretele ileonului unde au loc năpârliri succesive până
la stadiul L5 cand revin în lumenul intestinal și se transformă în adulți (Olimpia Iacob, 2016).
Epidemiologie. Sursele de paraziti sunt reprezentate de puii bolnavi și gainile adulte
cu evoluții subclinice care elimină ouăle de A.galli prin fecale. Râmele sunt gazde paratenice și
au rol în transportul ouălor pe pășune. La pui ascaridioza apare în iunie-iulie iar la găinile adulte
morbiditatea apare în septembrie-octombrie, crește până în februarie când atinge maximum
urmând să scadă în martie și aprilie (Dărăbuș și col, 2006).
Patogeneză. Mecanismele patogenetice au la bază acțiunea mecanică, obstructivă,
traumatică, spoliatoare și toxică a nematodelor adulte producând întârzieri în creștere, rahitism,
scăderea producției de ouă și favorizând apariția altor afecțiuni. În infecții masive se pot produce
obstrucții sau ocluzii intestinale (Șuteu și col., 1996).
Tablou clinic. Infestația cu A.galli determină pierderi în greutate la pui corelate cu
intensivitatea infestației. Semnele clinice sunt mai severe la puii până în trei luni și includ:
reducerea apetitului, slăbire accentuată, scăderea producției de ouă, anemie, diaree, pene zburlite,
lipsite de luciu, mortalitate. Rareori se observă ascarizi în ou (Permin și Hansen, 1998).
Paraclinic. Examenul coproscopic, prin metode de flotație, relevă ouăle de A.galli.
Morfopatologic. Cadavrele păsărilor adulte sunt cașectice. La pui se pot observa la
nivelul intestinului microhemoragii, inflamație catarală iar în lumenul intestinal se găsesc
ascarizi care uneori ajung până în oviduct.
Diagnosticul se poate suspiciona pe baza datelor clinice și epidemiologice iar
confirmarea se face prin examene coproscopice în faza patentă a bolii și prin examen necropsic
care rămâne de certitudine. (Șuteu și Cozma, 2012)
Tratament. Se administrează antihelmintice în hrană: flubendazol, 5mg/kg,
mebendazol, 50mg/kg, fenbendazol, 100ppm în furaj timp de 4 zile, cambendazol 60mg/kg,
albendazol 5-10mg/kg dar și avermectine, 0,2 mg/kg, subcutanat. Compușii de piparazină
(adipatul de piperazină) sunt relativ netoxici și sunt utilizați la scară largă în tratamentul
ascaridiozei. Se administrează în doză unică 50mg/pasăre la păsările mai mici de 6 săptămâni și
100 mg/pasăre la păsările mai mari de 6 săptămâni.

27
 Se recomandă adaosul de melasă în apa nemedicamentată după administrarea de
piperazină producându-se o diaree osmotică care are teoretic rolul de a elimina toți ascarizii
rămași în tubul digestiv (Kahn și col., 2014).

1.3.3. Heterakidoza

Heterakidoza este o helmintoză produsă de specii din familia Heterakidae care

parazitează în cecumuri la galinacee și mai rar la palmipede.
Etiologie. Heterakis gallinae are corpul inegal calibrat. Orificiul oral este prevăzut cu
trei buze chitinoase. Pe părțile laterale ale corpului prezintă două expansiuni cuticulare
longitudinale. Esofagul se termină printr-un bulb în care se află aparatul valvular.
Masculul are dimensiuni de 7-13mm iar la extremitatea posterioară prezintă două aripi
cuticulare și 12 perechi de papile. Prezintă doi spiculi lungi și inegali iar pe fața ventrală o papilă
precloacală mărginită de un inel chitinos. Femela are dimensiuni de 10-16 mm cu extremitatea
posterioară ascuțită și efilată. Orificiul genital se deschide în treimea mijlocie a corpului. Oul se
aseamănă cu cel de Ascaridia (Mitrea, 2002).
Ciclul biologic este monoxen. Păsările elimină ouăle de Heterakis în mediul extern,
odată cu fecalele. În 9-11 zile ouăle devin infectante păstrând larva (L 2) în interior. Gazdele
paratenice reprezentate de râme, ingeră ouăle de paraziți păstrându-le infectante câțiva ani.
Păsările se infectează prin consumul gazdelor paratenice sau a ouălor infectante.
Larvele eclozionează în intestin, pătrund în mucoasa cecală și prin nâpârliri succesive ajung la
stadiul de L5, revin în lumenul cecal și se transformă în adulți (Dărăbuș și col., 2006).
Epidemiologie. Sursele de paraziți sunt: tineretul bolnav clinic, păsările adulte cu
evoluții subclinice și râmele, gazde paratenice. Ouăle de Heterakis transmit histomonoza.
Patogeneză. Mecanismul patogenetic are la bază acțiunile mecanică, iritativă,
traumatică și inflamatoare a larvelor aflate în peretele cecumurilor cauzând tiflita nodulară.
Tablou clinic. Boala evoluează de cele mai multe ori fără manifestări clinice. Cel mai
important rol al nematodului Heterakis gallinae este capacitatea de a transmite histomonoza.
Histomonas meleagridis poate rămâne viabil în oul de Heterakis câțiva ani. Examenul
coproscopic prin metode de flotație evidențiază ouăle de Heterakis (Permin și Hansen, 1998).
Morfopatologic, se observă tiflită catarală, îngroșarea peretelui cecal și peteșii pe
mucoasa cecală. În infecții masive se pot găsi în lumenul cecal nematode.

28
 Diagnosticul se poate suspiciona pe baza datelor clinice și epidemiologice iar
confirmarea se face prin examene coproscopice și prin examen necropsic.
Tratament Se administrează substanțe antihelmintice în hrană: fenbendazol, 100 ppm
timp de 4 zile, cambendazol, 10 ppm timp de 5 zile, mebendazol, 60 ppm, timp de 7 zile (Șuteu
și Cozma, 2012).

Descrierea cadrului natural/instituțional/organizatoric

Cercetările efectuate în vederea realizării acestei lucrări s-au realizat în cadrul

Circumscripției Sanitare Veterinare Epureni, județul Vaslui pe un efectiv de 326 de găini
crescute în sistem extensiv, din cadrul a zece gospodării.
Gospodăriile analizate sunt localizate în satul Epureni, comuna Epureni, județul Vaslui.
În această zonă creșterea găinilor se realizează exclusiv în sistem tradițional-gospodăresc.
Fiecare colectivitate de găini este întreținută în spații separate ale curții, iar sistemele de furajare
și adăpare sunt improvizate după posibilitățile localnicilor.
Probele recoltate au fost analizate în Clinica de Parazitologie și Boli parazitare a
Facultății de Medicină Veternară din Iași, beneficiind de toată aparatura, instrumentarul,
metodele și tehnicile de laborator.

29
PARTEA A II-A – CONTRIBUȚII PROPRII

30
 Capitolul 2.

2.1. Scopul și obiectivele lucrării

Creșterea păsărilor în sistem liber contribuie la expunerea acestora la numeroase infestații

helmintice. Acestea sunt lăsate în timpul zilei să circule liber și astfel își procură hrană și din
mediul exterior ciugulind râme, libelule, gasteropode ce pot costitui gazde intermediare pentru
numeroase specii de helminți.
Principalele obiective ale lucrării sunt: stabilirea prevalenței helmintozelor intestinale la
păsări crescute în sistem gospodăresc; stabilirea speciei dominante în biocenoza digestivă a
păsărilor și evaluarea pierderilor economice la păsări, în perioada luată în studiu, 2014-2015.

2.2. Materiale și metode de lucru

Cercetările s-au efectuat în perioada 2014-2015, pe un efectiv de 326 găini crescute în

sistem liber, tradițional în gospodăriile populației din localitatea Epureni, județul Vaslui.
În vederea stabilirii etiologiei helmintozelor digestive la păsările crescute în sistem
extensiv au fost examinate probe de fecale și probe de tub digestiv sau cadavre întregi din
gospodăriile luate în observație. Probele au fost prelevate din efective de păsări din cadrul a 10
gospodării din localitatea Epureni, Vaslui.
Probele de fecale au fost analizate prin metode coproscopice de flotație calitative, Willis
și cantitative McMaster, iar cadavrele sau masele gastrointestinale au fost examinate necropsic.
S-au prelevat probe medii de fecale în cantitate de 10-30g/probă în număr de 3
probe/gospodărie. Probele au fost recoltate sezonier, însumând 120 de probe de fecale, prelevate
din puncte diferite ale adăposturilor și din țarcuri (fig. 2.1.).

31
 2. 3. Recoltarea probelor de fecale

Probele de materii fecale au fost ambalate în coprocultoare sterile din material plastic
(fig. 2.2.). Conservarea probelor după recoltare s-a realizat prin menținerea acestora la
temperatura de refrigerare sau prin congelare.

2. 3. Coprocultor
Individualizarea probelor s-a realizat prin marcarea pe eticheta coprocultorului a
gospodăriei din care aceasta provine, notată cu cifre romane și numărul probei din gospodăria
respectivă notat cu cifre arabe. Cele trei probe de fecale recoltate de la aceeași gospodărie au fost
ulterior ambalate în pungi de material plastic de unică folosință individualizate prin etichete
marcate cu numărul corespunzător gospodăriei.
Paraziții sau fragmentele de paraziți eliminați spontan în fecale au fost colectați în
recipiente de material plastic (fig. 2.3.), individualizate corespunzător și conservați în alcool de
70º .

32
 Din gospodăriile luate în studiu au fost colectate mase gastro-intestinale rezultate în urma
sacrificărilor și cadavre de păsări întregi ce au fost supuse examenului necropsic (fig. 2.4.).

2. 3. Masă gastro-intestinală

Ambalarea s-a făcut în saci de unică folosință iar conservarea s-a făcut prin congelare în
cazurile în care examenul necropsic nu s-a putut efectua imediat după recoltare.
Probele biologice recoltate, ambalate și conservate au fost analizate în Clinica de
Parazitologie și Boli parazitare a Facultății de Medicină Veternară din Iași.
Metodele de examinare utilizate au cuprins: ancheta epidemiologică, examene clinice și
paraclinice, examinarea necropsică și examene parazitologice.
Ancheta epidemiologică a urmărit investigarea pentru fiecare efectiv de găini luat în
studiu a condițiilor de creștere și întreținere, a sistemului de furajare și adăpare, contactul cu alte
specii de animale, posibilitățile de infestare parazitară, deparazitările efectuate și alte tratamente,
prezența în efectiv a altor boli cu etiologie diferită etc.
33
 Examinarea clinică s-a realizat prin inspecția generală a fiecărui efectiv de păsări luat în
studiu. S-a urmărit culegerea datelor clinice ce ar putea indica prezența unor helmintoze
digestive în colectivul de păsări luat în studiu. Inspecția generală a fost completată de inspecția
individuală în cazul indivizilor identificați bolnavi în urma inspecției generale. S-a urmărit starea
de întreținere a păsărilor, modificări ale producției de ouă, prezența tulburărilor digestive,
aspectul penajului (Vulpe, 2002).
Examene paraclinice Probele de fecale recoltate din gospodării au fost analizate prin
metodele coproscopice de flotație Willis și Mc.Master.
Metoda Willis. Această metodă are drept scop concentrarea elementelor parazitare dintr-
o cantitate mică de materii fecale. Metodele de flotație utilizează soluții cu o densitate mai mare
decât a elementelor parazitare ce determină flotația acestora la suprafața lichidului.
Materiale necesare (fig 2.5.): proba de fecale, balon Erlenmayer, pahar Berzelius, lamele
de sticlă, lame, mojar, sită, soluție saturată de natriu cu o densitate de 1200.

2. 3. Metoda flotației Willis-materiale necesare

Tehnica de lucru. Într-un pahar Berzelius care conține perle de sticlă se adaugă proba de
fecale și o cantitate mică de soluție de clorură de sodiu. Se omogenizează și se mai adaugă
soluție suprasaturată. Amestecul
Ulterior filtratul obținutpahar
se pune intr-un se filtrează printr-o
Erlenmayer și sită metalică
se mai adaugăcusoluție
ochiurisuprasaturată
mici într-un

de sodiu până se formează un menisc convex la suprafața paharului.

Peste meniscul format se așează o lamă astfel încât sa acopere gura paharului. Lama se
așează cu grijă pentru ca lichidul să nu se prelingă (fig. 2.6.).
Amestecul se lasă în repaus 25-30 de minute și apoi se ridică printr-o mișcare rapidă lama
astfel încât să nu se piardă picătura care aderă pe lamă. Peste picătură se aplică o lamelă și apoi
se examinează la microscop (Olimpia Iacob, 2016)
34
 Examenul anatomopatologic s-a realizat asupra unui număr de 3 cadavre de păsări și 10
mase gastro-intestinale rezultate în urma sacrificărilor pentru consum familial.
Examenul necropsic cuprinde un examen exterior și un examen interior.
În cazul examenului exterior s-a urmărit aspectul general al cadavrului, aspectul penelor
și pielii și s-au examinat mucoasele aparente. S-a avut în vedere prezența modificărilor corelate
cu etiologia parazitară: cașexie, căderea penelor, paliditatea mucoaselor, aglutinarea penelor din
regiunea cloacală cu materii fecale etc.
S-a realizat un examen general al masei gastro-intestinale urmat de deschiderea
intestinului cu foarfecele pe toată lungimea sa, pe mica curbură. S-a urmărit grosimea peretelui
intestinal, conținutul intestinal și aspectul mucoasei. Paraziții găsiți în tubul digestiv au fost
separați de conținutul intestinal, colectați și conservați în alcool 70º.
Examenul parazitologic a vizat încadrarea taxonomică a exemplarelor de paraziți
colectați din conținutul intestinal, pe baza aspectelor morfologice, comparativ cu literatura de
specialitate.

2.3. Rezultate și discuții

2.3.1. Rezultatele anchetei epidemiologice

35
 Localitatea Epureni este situată în sud-estul județului Vaslui, la o distanță de 27km față
de orașul Bârlad și 68km față de orașul Vaslui. Din punct de vedere geografic, localitatea se
situează în Podișul Moldovei iar relieful este format din dealuri joase și văi (fig. 2.7.). Populația
comunei se ridică la 3000 locuitori.

2. 3. Amplasarea geografică a localității Epureni, județul

Vaslui (http://www.ziaresireviste.ro)

În regiunea comunei Epureni, clima este de tip temperat continental. Temperatura

anuală atinge 9,8ºC. Media maximă zilnică pentru luna iulie este de 29ºC iar temperatura minimă
medie pentru luna ianuarie este -3ºC. Valorile extreme care au fost înregistrate la stația locală
sunt: cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat în anul 1936, pe 30 iulie, 39,7 ºC iar minima
absolută pe 25 ianuarie 1942 atingând -31,5 ºC.
Efectivul de păsări luat în studiu este alcătuit din găini din rase mixte, metiși și un
număr mic de găini din rasa Brahma. Creșterea păsărilor pe teritoriul satului Epureni se
realizează exclusiv în sistem extensiv gospodăresc (tabelul 2.1.).

Tabel 2. 1.

36
 Efectivul de găini luat în studiu în loc. Epureni, Vaslui (dec. 2014-nov.2015)

Gospodării Dec. Mai Iulie Nov

Curtea I 16 13 25 20

Curtea II 12 7 34 31
Curtea III 20 15 20 25

Curtea IV 9 8 30 27

Curtea V 25 22 32 32
Curtea VI 19 17 28 25

Curtea VII 30 28 45 40
Curtea VIII 22 21 43 41

Curtea IX 9 6 25 22
Curtea X 32 26 44 41

Total păsări 194 163 326 304

Conform tabelului 2.1. se observă o descreștere a numărului de păsări în perioada de

iarnă și primăvară. Această reducere a efectivului s-a datorat atât sacrificărilor pentru consum
familial cât și mortalității.
În luna iulie se poate observa o creștere a numărului de păsări datorată atât suplimentării
cu pui proveniți din producția proprie, din clocit sau incubație artificială, cât și achiziției de pui
din comerț, crescuți în sistem intensiv.
Astfel, în primăvară, găinile cad cloști iar localnicii scot noi șarje de pui deși procentul
de ecloziune este inferior celui din sistemul intensiv de creștere iar îngrijirea cloștii necesită mai
mult timp. Doar o mică parte dintre ei au achiziționat incubatoare electrice.
În luna noiembrie se observă din nou o ușoară reducere a efectivului.
Figura 2.8 reliefează dinamica efectivului de păsări în perioada luată în studiu.

37
 Efectivul de păsări 2014-2015
350

300

250

200
Condițiile
150
de întreținere și alimentație a
100
găinilor din efectivele
50
luate în studiu sunt
conforme 0 sistemului
Decembrie Mai 2015 Iulie 2015 Noiembrie
de creștere 2014 2015 extensiv,
gospodăresc (fig. 2.9.). În cea mai mare parte, păsările din gospodăriile sătenilor sunt de rasă
mixtă carne-ouă la care se adaugă achiziții de pui proveniți din creșterea intensivă. Producția de
carne și ouă este mult redusă comparativ cu sistemul de creștere intensiv fiind influențată de
condițiile deficitare de întreținere.

2. 3. Sistem de creștere a găinilor în sistem tradițional

Adăposturile păsărilor din gospodăriile analizate sunt improvizate din lemn (fig. 2.10),
lut, tablă sau din blocuri de B.C.A, în funcție de posibilitățile financiare ale proprietarilor. În
interiorul adăpostului sunt improvizate stinghii de lemn și cuibare de paie. Adăposturile sunt în
general îngrădite pentru a împiedica păsările să distrugă recoltele din grădini. Totuși, din toamnă

38
până la sfârșitul primăverii, găinile sunt lăsate să circule liber prin curte și chiar în afara curții
favorizând astfel infestațiile parazitare.

2. 3. Adăposturi pentru păsări în sistemul de creștere extensiv

Condițiile de microclimat pe care aceste tipuri de adăpost le oferă sunt minime ceea ce
duce la o scădere a productivității și favorizează apariția bolilor cu etiologie parazitară și nu
numai. Producția de ouă devine sezonieră. reducându-se până la încetare totală în sezonul rece.
Alimentația găinilor este reprezentată în principal de boabe de cereale: porumb, grâu,
semințe de floarea-soarelui dar și tărâțe de grâu sau porumb iar în unele gospodării s-au folosit și
furaje combinate. Sistemul de furajare este improvizat, hrana fiind administrată în hrănitori
procurate din comerț sau în diferite vase de metal sau plastic, roți de cauciuc, farfurii etc. (fig.
2.11)
Pe lângă hrana administrată de proprietari, găinile cresc în aer liber având acces la iarbă,
diverse fructe și legume, diverse insecte: furnici, libelule, cărăbuși, fluturi, albine, muște,
lăcuste, gasteropode, râme etc.
Apa provine din rețeaua de distribuție, din fântâni sau apă de ploaie colectată de
proprietari în butoaie de plastic și asemeni furajelor este administrată în adăpători procurate din
comerț sau improvizate din diverse vase. Având acces liber în curte, păsările îsi procură apă și
din alte surse: ochiuri de apă formate în timpul ploilor, bălți și chiar din râul ce traversează
localitatea în cazul în care au acces și în afara curții.

39
 Sistemul de întreținere a păsărilor în sistem gospodăresc favorizează infestarea găinilor
prin ingestia elementelor parazitare odată cu hrana sau apa sau prin ingestia gazdelor
intermediare și a celor paratenice. Păsările purtătoare elimină in mediul extern, odată cu fecalele,
elementele parazitare invazionale favorizând astfel diseminarea acestora în mediu și infestarea
păsărilor indemne.

2.3.2. Rezultatele examenului clinic

Examenul clinic s-a realizat prin inspecția generală a fiecărei colectivități de păsări luată
în studiu și prin inspecția individuală a păsărilor la care s-au observat semne clinice în cadrul
inspecției de grup. S-a urmărit culegerea datelor clinice ce ar putea indica prezența unor
helmintoze digestive în colectivul de păsări luat în studiu.
Pe lângă identificarea păsărilor bolnave din efectiv, prin inspecția generală s-au
identificat și alte aspecte care pot influența apariția parazitozelor dar și a altor boli cu etiologii
diferite: condiții nefavorabile de întreținere și alimentație, igiena precară etc.
Din anamneză reiese faptul că doar la o singură gospodărie din cele 10 luate în studiu
s-a efectuat deparazitarea profilactică în toamna anului 2014. De asemenea, în colectivitatea de
păsări luată în studiu s-au înregistrat: scăderea producției de ouă, scăderea greutății corporale și
manifestări diareice la unele găini.
Examenul clinic individual a vizat păsările cu stare de slăbire, care se deplasează cu
dificultate. La unele păsări s-au depistat manifestări diareice, stare de abatere, apatie, carena
sternală evidentă, regiunea cloacală murdărită cu fecale, creasta și bărbițele palide (fig. 2.12)

40
 2. 3. Găină cu paliditatea crestei și bărbițelor, manifestări diareice
La

2. 3. Fecale diareice de pasăre

2.3.3. Rezultatele examenelor paraclinice

Probele de fecale recoltate din gospodăriile populației au fost analizate prin metoda de
flotație Wilis fiind identificate ouă aparținând speciilor Ascaridia galli, Heterakis gallinae și
Capillaria spp. Identificarea s-a realizat pe baza caracterelor morfologice comparativ cu
literatura de specialitate (Șuteu și Cozma, 2012).
Ouăle genului Heterakis sunt ovoidale cu coaja groasă și marginile laterale, aproape
paralele. Nu sunt segmentate în momentul pontei (fig. 2.14).

41
 2. 3. Heterakis gallinae, Oc. 10 x Ob. 40

Ouăle de Capillaria spp. sunt

elipsoidale, cu
coaja fină și cu
bușoane polare
(fig. 2.15).

2. 3. Capillaria spp., ouă, Oc. 10 x Ob.40

Oul specie
Ascaridia galli este elipsoid, cu coaja groasă, cu polii ușor bombați și marginile puțin convexe

42
 2. 3. Ascaridia galli, ou, Oc. 10 x Ob.40

Prin numărarea elemetelor parazitare din probă s-a realizat o estimare cantitativă
calculându-se OPG-ul (ouă/gram fecale) pentru fiecare specie parazitară identificată.
Tabel 2. 2.
Intensivitatea infestațiilor digestive (OPG), la păsări, Epureni, decembrie 2014
Gospodăria Eimeria Cestode Ascaridia Capillaria Heterakis
(OPG) (OPG) (OPG) (OPG) (OPG)
Curtea I 0 0 150 0 0
Curtea II 50 0 100 0 0
Curtea III 0 0 0 0 0
Curtea IV 0 0 50 0 0
Curtea V 0 0 0 0 0
Curtea VI 0 0 0 200 0
Curtea VII 0 0 150 0 0
Curtea VIII 0 0 50 0 50
Curtea IX 50 0 150 0 0
Curtea X 0 0 0 0 100

Din tabelul 2.2 reiese faptul că în iarna anului 2014, genul Ascaridia a fost identificat în
mai mult de jumătate din gospodăriile luate în studiu cu o intensivitate maximă de 150 OPG în
curtea I, VII și IX. Genul Eimeria au fost identificat doar în două din cele 10 gospodării iar
speciile din genul Capillaria afectează o singură gospodărie. Genul Heterakis a fost, de
asemenea identificat în două gospodării. În luna decembrie a anului 2014 nu au fost identificate
elemente parazitare aparținând clasei Cestoda. Dinamica este redată în fig. 2.17.

43

2. 3. Dinamica elementelor invazionale la păsări, Epureni dec. 2014

 OPG
250

200

150 Eimeria (OPG)

Cestode (OPG)
100 Ascaridia (OPG)
Capillaria (OPG)
50 Heterakis (OPG)

0
I II II IV
I II III
tea rtea aI a aV aV aV IX
tea
X Decembrie
ur
u rte rte rte
rte te ea V
rtea r
u r rt u
C C Cu Cu C Cu Cu Cu C
Cu

În figura 2.17 este evidențiată dinamica elementelor parazitare identificate în efectivul

de păsări luat în studiu în luna decembrie 2014. Se poate observa că deși elementele parazitare
aparținând genului Capillaria au fost identificate într-o singură curte, valoarea OPG-ului atinge
un maxim de 200. În două din cele 10 gospodării nu au fost identificate elemente parazitare.
Prevalența cea mai mare (60%) s-a înregistrat în cazul genului Ascaridia care a fost
identificat în 6 din cele 10 gospodării. Genul Ascaridia este urmat de genurile Heterakis și
Eimeria ambele cu o prevalență de 20% (fig. 2.18.) .
7%
6
5
4
3
2
1
0
Eimeria Cestode Ascaridia Capillaria Heterakis

2. 3. Prevalența genurilor de paraziți (%) digestivi la păsări, în Epureni, 2014

Concluzionând, se poate afirma că, deși investigațiile au fost realizate în sezonul rece,
au fost identificate elemente invazionale în majoritatea gospodăriilor. Acest lucru atestă starea de
purtător și eliminator de elemente parazitare a găinilor chiar și în timpul iernii.
În tabelul 2.3. este prezentată intensivitatea infestației parazitare în colectivul de păsări
luat în studiu pentru sezonul de primăvară.
Tabel 2. 3.
Intensivitatea infestației digestive (OPG) la păsări, Epureni, mai 2015
44
 Gospodăria Eimeria Cestode Ascaridia Capillaria Heterakis
(OPG) (OPG) (OPG) (OPG) (OPG)
Curtea I 100 0 100 0 0
Curtea II 50 0 50 0 0
Curtea III 150 0 0 0 50
Curtea IV 50 0 0 0 50
Curtea V 100 0 250 0 0
Curtea VI 50 0 0 0 0
Curtea VII 0 0 100 0 50
Curtea VIII 0 0 50 0 50
Curtea IX 100 0 50 0 100
Curtea X 0 0 0 0 50
Genul Eimeria a fost identificat în 7 gospodării din cele 10 analizate atingând o valoare
maximă a OPG de 150. De asemenea, genul Heterakis a fost identificat într-un număr de 6
gospodării pe când în sezonul rece a fost identificat doar în două gospodării. Dinamica este
redată în fig. 2.19.

OPG
300

250

200 Eimeria
Cestode
150 Ascaridia
Capillaria
100 Heterakis

50

0
Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Mai
I II III IV V VI VII VIII IX X

2. 3. Distribuția elementelor invazionale în efectivul de păsări, în luna mai, 2015

În luna mai, nu s-au identificat elemente parazitare aparținând genului Capillaria și nici
clasei Cestoda.
Intensivitatea infestației parazitare în colectivul de păsări luat în studiu pentru sezonul
de vară este cuprinsă în tabelul 2.4.
Se remarcă faptul că în luna iulie, se înregistrează cele mai mari valori ale OPG-ului. În
plus, în această lună au fost găsite și elemente ce aparțin clasei Cestoda. Cele mai mari valori

45
s-au înregistrat în cazul genului Ascaridia, 350, în curtea V și în cazul genului Heterakis cu un
OPG tot de 350 în curțile I și VIII.
Deși au fost găsite și ouă de cestode, acestea nu au fost identificate decât într-o singură
curte. Spre deosebire de lunile anterioare, în iulie au fost identificate și ouă apaținând genului
Capillaria.

Tabel 2. 4.
Intensivitatea infestației digestive (OPG) la păsări, în luna iulie, Epureni, 2015

Eimeria Cestode Ascaridia Capillaria Heterakis

Gospodăria
(OPG) (OPG) (OPG) (OPG) (OPG)

Curtea I 150 50 200 350 50

Curtea II 100 0 150 0 0

Curtea III 200 0 50 0 100

Curtea IV 150 0 100 0 50

Curtea V 150 0 350 0 50

Curtea VI 50 0 50 0 0

Curtea VII 0 0 300 200 50

Curtea VIII 0 0 100 350 50

Curtea IX 200 0 150 0 100

Curtea X 150 0 0 0 50

Genul Eimeria a fost identificat într-un număr mare de gospodării atingând un OPG
maxim de 200. De asemenea, se observă o creștere evidentă a intensivității infestației cu
Capillaria și Heterakis, comparativ cu sezoanele de iarnă și primăvară.
Vara este anotimpul care favorizează apariția parazitozelor fiind întrunite toate condițiile
de dezvoltare a elementelor invazionale parazitare. Vara, găinile au acces la iarbă dar și la
46
diverse insecte, râme sau gasteropode ce pot constitui gazde intermediare sau paratenice pentru
numeroase specii de paraziți.
Atât condițiile climatice cât și igiena precară din sistemul gospodăresc au dus la o
creștere a OPG-ului pentru toate speciile parazitare.
Dinamica elementelor parazitare digestive păsări în luna iulie este redată în fig. 2.20.

OP
G

400
350
300 Eimeria
Cestode
250
Ascaridia
200 Capillaria
150 Heterakis

100
50
0
Iulie
Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea Curtea
I II III IV V VI VII VIII IX X

2. 3. Dinamica elementelor parazitare digestive păsări, în luna iulie, Epureni 2015

Intensivitatea infestației parazitare în luna noiembrie este redată în tabelul 2.5. Se

observă o ușoară descreștere a numărului de elemente parazitare pentru toate speciile. Cu toate
acestea OPG-ul se menține în continuare destul de ridicat, mai ales pentru genurile Ascaridia,
Eimeria și Heterakis.
Tabel 2.5.
Intensivitatea infestației digestive (OPG) la păsări în luna noiembrie, Epureni, 2015
Gospodăria Eimeria Cestode Ascaridia Capillaria Heterakis
(OPG) (OPG) (OPG) (OPG) (OPG)
Curtea I 300 100 150 300 0
Curtea II 50 0 100 0 0
Curtea III 150 0 50 0 0
47
 Curtea IV 150 0 50 0 50
Curtea V 20 0 300 0 100
Curtea VI 0 0 0 0 0
Curtea VII 50 0 250 0 0
Curtea VIII 0 0 200 250 50
Curtea IX 100 0 100 0 50
Curtea X 100 0 0 50 50

Se constată că nici în perioada de toamnă nu s-au găsit multe elemente parazitare

aparținând clasei Cestoda, acestea limitându-se la aceeași gospodărie ca în anotimpul precedent
și cu o intensivitate redusă, de 100 a OPG-ului. Se observă valori mai ridicate ale OPG-ului
pentru genurile Eimeria, Capillaria și Ascaridia. Dinamica este redată în fig.2.21.

350
OP
G
300

250

200 Eimeria (OPG)

Cestode (OPG)
150 Ascaridia
(OPG)
100 Capillaria
(OPG)
50

0
aI aI
I
a III IV aV VI VI
I
VIII IX aX
te te rte
a te a a ea te
ur ur rte ur rte tr e e a rt r
C C Cu Cu C Cu Cu Cu
rt Cu Cu Noiembri
e

2. 3. Dinamica elementelor parazitare digestive la păsări în luna, nov., Epureni, 2015

Se observă că și în anotimpul de toamnă, genul Ascaridia a fost identificat în cea mai

mare parte a gospodăriilor ceea ce dovedește persistența elementelor invazionale pe tot parcursul
anului. Acest fapt se datorează atât rezistenței remarcabile a ouălor de Ascaridia în mediul
ambiant cât și faptului că în gospodăriile populației păsările nu sunt crescute pe categorii de
vârstă, nefiind aplicat sistemul totul plin, totul gol. Cu toate că în toate gospodăriile au fost
identificate elemente parazitare, intensivitatea infestației a fost slabă spre medie. Prevalența
genurilor de paraziți identificați la păsări în funcție de sezon este cuprinsă în tabelul 2.6.
48
 Tabel 2. 6.
Prevalența (%) genurilor de paraziți la păsări, în funcție de anotimp, Epureni, 2014-2015

Genul/Clasa Iarnă Primăvară Vară Toamnă

% % % %
Eimeria 20 70 80 80

Cestoda 0 0 10 10

Ascaridia 60 60 90 80

Capillaria 10 0 40 30

Heterakis 20 60 80 50

Prevalența maximă se întâlnește la genul Ascaridia în toate anotimpurile, cu o maximă de

90% în lunile de vară. Prevalența minimă s-a înregistrat în cazul clasei Cestoda, 10 %, în sezonul
de vară și toamnă. Dinamica infestației parazitare pentru fiecare gen identificat, în funcție de
anotimp, este redată în fig. 2.22.

%
100
90
80
70 Eimeria
60 Cestoda
50 Ascaridia
40 Capillaria
30 Heterakis
20
10
0
Iarnă 2014 Primăvară Vară 2015 Toamnă 2015
2015

Paralela
între temperaturile maxime medii și precipitațiile pentru zona Bârlad (www.meteoblue.com) și
prevalența genului Ascaridia în gospodăriile luate în studiu este redată în fig. 2.23. Se poate
observa că în lunile reci prevalența elementelor parazitare identificate este mult scăzută
comparativ cu lunile calde de primăvară și vară. Cea mai mare cantitate de precipitații se
înregistrează în luna mai și în corelație cu temperaturile ridicate crează condiții propice pentru
dezvoltarea elementelor invazionale. Pe de altă parte, atât precipitațiile cât și temperatura
favorizează creșterea vegetației la care păsările crescute în sistem gospodăresc au acces liber.

49
 100
90
80 Temperatura
70 maximă
medie
60
50 Precipitații
40
30 Ascaridia
20
10
0
decembrie mai iulie noiembrie
2. 3. Corelația dintre factorii climatici (temperatură si precipitații) din zona Bârlad și
prevalența genului Ascaridia la păsări, în perioada dec. 2014-nov. 2015

Din cercetările efectuate reiese faptul că deși intensivitatea infestațiilor este relativ redusă,
au fost identificate elemente parazitare aparținând genurilor Eimeria, Ascaridia, Heterakis,
Capillaria și cestodelor în toate gospodăriile luate în studiu. Deși, de cele mai multe ori,
infestațiile nu s-au manifestat clinic, mai ales la păsările adulte, acestea au constituit surse
importante de elemente parazitare pentru pui și tineret, amplificând poluarea parazitară a
spațiilor comune.
Helmintozele intestinale reduc semnificativ productivitatea păsărilor, influențată negativ și
de condițiile precare de îngrijire și alimentație. Se impune astfel, deparazitarea găinilor toamna și
primăvară pentru reducerea pagubelor din gospodărie prin scăderea producției de ouă sau carne
și prin morbiditate sau mortalitate la pui și tineret aviar. Rezultatele obținute sunt în concordanță
cu literatura de specialitate (Șuteu și Cozma, 2012, Dărăbuș și col., 2006, Mitrea, 2002).

2.3.4. Rezultatele examenului anatomopatologic

Examenul anatomopatologic efectuat asupra maselor gastro-intestinale provenite de la

păsările sacrificate pentru consum familial și asupra a 3 cadavre, a evidențiat segmente
intestinale cu distensie gazoasă (fig. 2.24)

50
 2. 3. Instestin de pasăre cu distensie gazoasă
La deschiderea intestinului, peretele a fost infiltrat, edemațiat, inflamat iar în lumen, au
fost identificate nematode cu corpul cilindric, subțire de culoare alb-gălbuie, vizibile
macroscopic, (fig. 2.25, 2.26.) (Paul, 2001).

2. 3. Intentin de pasăre cu distensie gazoasă; deschiderea peretelui intestinal

a evidențiat conținutul modificat și nematode în lumenul intestinal

2. 3. Intestin subțire de pasăre deschis și evidențierea conținului modificat

și cu nematode

51
 2.3.5. Rezultatele examenului parazitologic

Exemplarele de nematode colectate din lumenul intestinal au fost spălate cu apă distilată,
conservate în alcool de 70º și supuse examenului parazitologic. Nematodele au corpul cilindric,
de culoare alb-gălbuie efilat la extremități; masculul măsoară 3-8 cm iar femela, 5-12 cm (fig.
2.27).

2. 3. Nematod colectat din intestinul subțire de la păsări.

Nematodele conservate în alcool de 70º au fost introduse în soluție fixatoare pentru studiu
morfologic. Acidul lactic utilizat a determinat clarificarea țesuturilor, ceea ce a permis vizualizarea
structurilor caracteristice fără a fi colorate (Berland, 1994). La extremitatea anterioară prezintă trei
buze egale, trilobate (fig. 2.28 și fig. 2.29)

2. 3. Ascaridia galli, extremitatea 2. 3. Ascaridia galli, orificiul bucal, detaliu- buză

anterioară x 200 x 400

52
 Masculul prezintă la extremitatea posterioară o papilă precloacală, două aripi cuticulare
și doi spiculi care sunt aproape egali (2.30.). Femela are extremitatea caudală simplă, fără
formațiuni cuticulare (fig. 2.31. ). Cuticula prezintă pe suprafață striații transversale.

2. 3. Ascaridia galli: femelă

2. 3. Ascaridia galli mascul: extremitatea
extremitatea caudală x 400
caudală x 400
Pe baza caracterelor morfologice, comparativ cu literatura de specialitate, nematodele au
fost încadrate în genul Ascaridia, specia A.galli (Olimpia Iacob, 2016, Șuteu și Cozma, 2012).

53
 2.4. Diagnostic

Diagnosticul suspicionat de ”infestație digestivă multiplă” cu evoluție subclinică, s-a

confirmat pe baza coroborării rezultatelor epidemiologice, clinice, paraclinice,
anatomopatologice și parazitologice. Infestația păsărilor cu intensivitate slabă spre medie, în
perioada studiată a evidențiat evoluția asimptomatică, insidioasă a ascaridiozei, atât la tineret, cât
și la păsările adulte, generând pierderi privind producția de ouă și carne.
Evoluția asociată a infestațiilor parazitare la păsări, cu intensivitate slabă și evoluție
subclinică, favorizează fenomenul de portaj la păsările adulte, ceea ce contribuie la diseminarea
elementelor invazionale, poluarea parazitară a spațiilor comune, perpetuarea speciilor de paraziți
intestinali și perenizarea infestațiilor digestive.

2.5. Tratament

În gospodăriile unde au fost diagnosticate intestinal exemplarele de A. galli prin examen

necropsic, au fost tratate toate păsările din colectivitate, cu Albendazol, în doză de 10 mg/kg
corp sub formă de comprimate administrate individual, cu rezultate foarte bune.
Eficacitatea tratamentului s-a verificat, prin repetarea examenului coproscopic, efectuat la
șapte zile post terapeutic; eficacitatea a fost cuprinsă între 80-95%. Având în vedere că păsările
au rămas în aceleași spații, reinfestarea rămâne reală, cu posibila apariție a episoadelor clinice la
pui și la tineretul aviar din gospodărie

2.6. Măsuri de profilaxie

Profilaxia sanitară. S-a recomandat îmbunătățirea condițiilor de igienă și alimentație prin

asigurarea unor condiții corespunzătoare de creștere, adăpostire, microclimat și alimentație. Se
are în vedere efectuarea curățeniei mecanice cât mai frecvent și menținerea adăposturilor uscate
și curate. De asemenea, s-a recomandat decontaminarea periodică a spațiilor și asigurarea unei
alimentații corespunzătoare.
54
 Profilaxia medicală. S-a recomandat deparazitarea profilactică de două ori pe an,
primăvara și toamna cu Flubendazol, 5mg/kg în hrană.

2.7. Concluzii

În perioada 2014-2015 s-au realizat cercetări epidemiologice, clinice, paraclinice,

anatomopatologice și parazitologice într-un efectiv de 326 de găini din cadrul a 10 gospodării
din localitatea Epureni, județul Vaslui.

 Din punct de vedere epidemiologic s-a constatat că sistemul de creștere extensiv,

gospodăresc oferă condiții precare de alimentație și îngrijire ce favorizează infestațiile
parazitare. Creșterea găinilor în sistem liber duce la o expunere a acestora la numeroase
infestații helmintice;
 Din punct de vedere clinic, s-au constat apariția spordică a unor simptome de ordin
general: slăbire, apatie, descărcări diareice, scăderea producției de ouă, abatere,
inapetență;
 Examenele paraclinice s-au realizat prin metoda de flotație Willis și au relevat parazitarea
simultană cu specii din genurile: Eimeria, Ascaridia, Heterakis, Capillaria și din clasa
Cestoda;
 În toate cele 10 gospodării au fost identificate elemente parazitare. Prevalența maximă s-a
înregistrat în cazul genului Ascaridia urmat de Eimeria, Heterakis, Capillaria și în cele
din urmă clasa Cestoda;
 Identificarea elementelor parazitare în toate sezoanele, inclusiv în sezonul rece, atestă
starea de purtătăr și eliminator de elemente parazitare a găinilor;
 Intensivitatea maximă a infestației parazitare s-a înregistrat în sezonul de vară, anotimp
ce favorizează apariția parazitozelor fiind întrunite toate condițiile de dezvoltare a
elementelor invazionale parazitare;

55
 La examenul anatomopatologic s-a constat distensia intestinului cu gaz și lichid. La
deschidere au fost găsiți în lumenul intestinal paraziți care au fost ulterior identificați pe
baza caracterelor morfologice;
 Examenul parazitologic a vizat încadrarea taxonomică a paraziților descoperiți în
lumenul intestinal pe baza caracterelor morfologice. Astfel, exemplarele colectate au fost
încadrate în genul Ascaridia, specia Ascaridia galli;
 Concluzionând, putem afirma că evoluția subclinică a parazitozelor intestinale
favorizează perenizarea infestației în teritoriul respectiv și infestația noilor generații de
pui. Acest lucru este totodată influențat de conviețuirea păsărilor de vârste diferite;
 Evoluția parazitozelor la păsările crescute în sistem gospodăresc are un impact major
asupra productivității păsărilor, și asa redusă datorită condițiilor precare de întreținere și
alimentație.

56
 Bibliografie

1. AL-Nasser, A. H. Al-Khalaifa, A. AL-Saffar, F. Khalil, M. Albahouh, G. Ragheb, A.

AL-Haddad, M. Mashaly, Overview of chicken taxonomy and domestication, World's
Poultry Science Journal, 2007, pp. 285-300
2. Berland, B., Basic techniques involving helminth preservation, Systematic
Parasitology, vol.6, 1984, pp. 242-245.
3. Bondoc I, Controlul produselor și alimentelor de origine animală, Ed. Ion Ionescu de
la Brad, Iași 2014
4. Comănescu G., Elemente de morfologie animală-anatomia tractusului digestiv la
păsări, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 1997
5. Constantin N., Tratat de Medicină Veterinară, vol. I, Ed. Tehnică, București, 2001
6. Coțofan V., Hrițcu V., (în colaborare cu Palicica R., Damian A., Ganță C., Predoi G.,
Spătaru C., Enciu V.), Anatomia animalelor domestice, Vol. II, Organologie
(Viscerele), Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2007
7. Cotruț M., Fiziologia animalelor domestice, Ed Didactică și Pedagogică, București,
1975
8. Dărăbuș Gh., Oprescu I., Morariu S., Narcisa Mederle. Parazitologie și Boli parazitare.
Ed. Mirton, Timișoara, 2006
9. Dulceanu N., Terinte C., Parazitologie veterinară. Vol 2, Ed. Moldova, Iași, 1994
10. Iacob Olimpia, Parazitologie și clinica bolilor parazitare la animale. Helmintoze, Ed.
Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2016
11. Ilie M.S., Dărăbuș GH., Oprescu I., Morariu S.,Mederle N., Ilie A.,Imre K., Măndița
D., Mederle O., The electrono-microscopic characterization of some helminths found in

57
 birds, Lucrări ştiinłifice medicină veterinară, vol. xli, 2008, pp 402-409
12. Kahn C.M., Line S., Aiello S.E., Manualul Merck de Medicină Veterinară. Ediția a 10-
a, Ed. Callisto, București, 2014
13. Marcu E., Pavel G., Fiziologie, Ed. Vasiliana ˈ98, Iași, 1999
14. Mărgărint I., Boișteanu P.C., Chelaru A., Fiziologia animalelor, Ed. Ion Ionescu de la
Brad, Iași, 2002
15. Mișcalencu D., Mailat-Mișcalencu F., Anatomia comparată a vertebratelor, Ed
Didactică și Pedagogică, București, 1978
16. Mitrea I.L. Boli parazitare la animale. Ed. Ceres, București, 2002
17. Palicica R., Anatomie comparativă, Ed. Orizonturi Universitare, Timișoara, 2003
18. Paștea E., Constantinescu Gh., Mureșianu E., Coțofan V., Anatomia comparată și
topografică a animalelor domestice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978
19. Paul I., Etiomorfopatologie veterinară. Vol III, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2001
20. Pavel G., Chelaru A., Fiziologie animală, Ed. Venus, Iași, 2001
21. Permin A., Hansen J.W., Epidemiology, diagnosis and control of poultry parasites,
FOOD AND AGRICULTURE ORGANIZATION OF THE UNITED NATIONS, Roma,
1998
22. Postolache Ferat A., Anatomie veterinară – Splanchnologie, Editura „Ion Ionescu de la
Brad”, Iaşi, 2004
23. Stăncioiu, N., Fiziologia animalelor, Ed. Coral Sanivet, București 2003
24. Șuteu, I., Cozma, V. Parazitologie Clinică Veterinară, Vol 1, 2. Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2012.
25. Șuteu I, Vartic N., Cozma V., Diagnosticul și tratamentul parazitozelor la animale, Ed.
Ceres, București, 1996
26. Tanveer S., Ahad S., Chishti M.Z., Morphological characterization of nematodes of the
genera Capillaria, Acuaria, Amidostomum, Streptocara, Heterakis, and Ascaridia
isolated from intestine and gizzard of domestic birds from different regions of the
temperate Kashmir valley, Journal of Parasitic Diseases, vol. 39, pp, 745-760
27. Vulpe V., Semiologie medicală veterinară, Vol. I. Semiologie generală., Ed. PIM, Iași,
2002
28. Zohair I., F. Rahemo, Sagida S. Hussain, Histological study on the body wall of
Ascaridia galli (Nematoda), Journal of Entomology and Nematology Vol. 1, 2009, pp.
074-082.
29. www.meteoblue.com
30. www.ziaresireviste.ro

58
59