UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

ȘCOALA DOCTORALĂ - DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT
- rezumat -

REGIMUL JURIDIC PRIVIND REPRODUCEREA

ASISTATĂ MEDICAL: PERSPECTIVE
INTERNAȚIONALE, EUROPENE ȘI NAȚIONALE

Conducător științific:
Prof. Univ. Dr. Nicolae VOICULESCU

Doctorand: Nicoleta-Ramona PREDESCU

București
2019
1
 CUPRINSUL REZUMATULUI TEZEI DE DOCTORAT

CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT ...................................................................................... 3

ABREVIERI/GLOSAR ................................................................................................................ 7

I. INTRODUCERE ....................................................................................................................... 9

II. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA TEZEI ........................................................................... 11

III. CONCLUZII ȘI PROPUNERI............................................................................................ 32

IV. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ........................................................................................... 38

2
 CUPRINSUL TEZEI DE DOCTORAT

ABREVIERI .................................................................................................................................. 7

INTRODUCERE ......................................................................................................................... 10

1. TERMINOLOGIE ȘI CONCEPTE SPECIFICE REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL

....................................................................................................................................................... 17
1.1. DE LA REVOLUȚIA TEHNOLOGICĂ LA REVOLUȚIA REPRODUCTIVĂ ............. 17
1.2. DELIMITĂRI CONCEPTUALE ....................................................................................... 23
1.2.1. Formulări ale conceptului de reproducere asistată....................................................... 23
1.2.2. Clasificarea și definirea tehnicilor de reproducere asistată.......................................... 28
1.2.2.1. Inseminarea asistată ........................................................................................................... 29
1.2.2.2. Fertilizarea in vitro ............................................................................................................ 30
1.2.2.3. Transfer intrafalopian de gameți ....................................................................................... 32
1.2.2.4. Transfer intrafalopian de zigot .......................................................................................... 33
1.2.2.5. Injecția intracitoplasmatică cu spermă .............................................................................. 33
1.2.2.6. Crioconservarea ................................................................................................................. 33
1.2.2.7. Diagnostic genetic preimplantațional ................................................................................ 34
1.2.2.8. Reproducerea asistată cu o terță persoană ......................................................................... 35
1.3. CONCLUZII....................................................................................................................... 37

2. ISTORICUL ȘI EVOLUȚIA REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL ........................ 40

2.1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ................................................................................. 40
2.2. PRIMA REVOLUȚIE REPRODUCTIVĂ. INFERTILITATEA ȘI APARIȚIA
TEHNICILOR DE REPRODUCERE ASISTATĂ ................................................................... 41
2.2.1. Reproducerea naturală ................................................................................................. 41
2.2.2. Infertilitatea: principala cauză pentru care reproducerea naturală nu este posibilă ..... 43
2.2.3. Apariția și dezvoltarea tehnicilor de reproducere asistată .......................................... 47
2.3. CEA DE-A DOUA REVOLUȚIE REPRODUCTIVĂ. NOILE MODALITĂȚI DE
REPRODUCERE ASISTATĂ MEDICAL ............................................................................... 57
2.3.1. Preliminarii .................................................................................................................. 57
2.3.2. Noi tehnologii de reproducere umană .......................................................................... 60
2.3.2.1. Donarea mitocondrială ...................................................................................................... 60
2.3.2.2. Transplantul de uter ........................................................................................................... 62
2.3.2.3. Gestația in vitro (ectogeneza) ............................................................................................ 63
3
 2.4. NOILE MODELE DE FAMILIE ....................................................................................... 63
2.5. CONCLUZII....................................................................................................................... 67

3. REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL ÎN CONTEXTUL DREPTURILOR

REPRODUCTIVE ȘI AL DREPTURILOR OMULUI ........................................................... 70
3.1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ................................................................................. 70
3.2. REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL ȘI DEMNITATEA UMANĂ ..................... 72
3.2.1. Evoluția conceptului de demnitate umană ................................................................... 72
3.2.2. Demnitatea umană identificată în instrumentele juridice specifice drepturilor omului și în
jurisprudență .......................................................................................................................... 77
3.2.2.1. Demnitatea umană în spațiul internațional ........................................................................ 77
3.2.2.2. Demnitatea umană în spațiul regional ............................................................................... 83
3.2.2.2.1. Sistemul european al drepturilor omului .................................................................... 84
3.2.2.2.2. Sistemul inter-american al drepturilor omului............................................................ 89
3.2.2.2.3. Sistemul african al drepturilor omului ........................................................................ 93
3.2.2.3. Demnitatea umană în textele constituțiilor naționale și în jurisprudență .......................... 94
3.2.3. Demnitatea umană în bioetica și biodreptul internațional ........................................... 98
3.2.3.1. Bioetica și biodreptul. Preliminarii.................................................................................... 98
3.2.3.2. Principiul demnității umane în bioetică și biodrept ......................................................... 103
3.2.3.3. Instrumente juridice internaționale specifice bioeticii și biodreptului ............................ 110
3.2.3.3.1. Declarația de la Helsinki: principii etice pentru cercetarea medicală care implică subiecți
umani (1964) ............................................................................................................................ 110
3.2.3.3.2. Declarația de la Barcelona asupra principiilor de bază ale eticii în bioetica și biodreptul
european (1998)........................................................................................................................ 112
3.2.3.3.3. Seria Declarațiilor UNESCO .................................................................................... 112
3.2.3.3.3.1. Declarația universală privind genomul uman și drepturile omului (1997) ........ 112
3.2.3.3.3.2. Declarația internațională privind datele genetice umane (2003) ....................... 114
3.2.3.3.3.3. Declarația universală privind bioetica și drepturile omului (2005) ................... 116
3.2.3.3.4. Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de
aplicațiile biologiei și medicinei (1997) ................................................................................... 118
3.2.4. Demnitatea umană, reproducerea asistată medical și știința bioeticii și a biodreptului127
3.3. REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL ȘI DREPTURILE REPRODUCTIVE ..... 133
3.3.1. Definiția și conținutul drepturilor reproductive în contextul normativ internațional. 133
3.3.2. Dreptul la reproducere asistată medical în contextul drepturilor reproductive.......... 140
3.4. REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL ȘI DREPTURILE OMULUI .................... 141
3.4.1. Preliminarii ................................................................................................................ 141
3.4.2. Dreptul la viață privată și de familie .......................................................................... 142
4
 3.4.3. Dreptul la căsătorie și dreptul de a forma o familie ................................................... 151
3.4.3. Dreptul la viață ........................................................................................................... 154
3.4.4. Dreptul la integritate fizică ........................................................................................ 158
3.4.5. Dreptul la informație .................................................................................................. 161
3.4.6. Dreptul la sănătate...................................................................................................... 162
3.5. CONCLUZII..................................................................................................................... 163

4. DREPTUL LA REPRODUCERE ASISTATĂ .................................................................. 165

4.1. DREPTUL LA AUTONOMIE REPRODUCTIVĂ: PUNCTUL DE CONGRUENȚĂ ÎNTRE
DREPTUL DE A PROCREA ȘI DREPTUL DE A NU PROCREA...................................... 165
4.1.1. Principiul autonomiei de voință și consimțământul informat al pacientului ............. 165
4.1.2. De la autonomie la autonomie reproductivă .............................................................. 169
4.1.3. Autonomia reproductivă și drepturile reproductive ................................................... 172
4.2. MANIFESTAREA DE VOINȚĂ A DREPTULUI LA REPRODUCERE PRIN
AFIRMAREA DREPTULUI DE A PROCREA ȘI A DREPTULUI DE A NU PROCREA:
CAUZA EVANS C. REGATUL UNIT .................................................................................. 176
4.3. ARGUMENTE ÎN FAVOAREA DREPTULUI LA REPRODUCERE ASISTATĂ: CAUZA
ARTAVIA MURILLO C. COSTA RICA ............................................................................... 178
4.4 CONCLUZII...................................................................................................................... 187

5. ASPECTE JURIDICE RELEVANTE CU PRIVIRE LA TEHNICILE DE

REPRODUCERE ASISTATĂ: DOCTRINĂ, LEGISLAȚIE ȘI JURISPRUDENȚĂ ....... 188
5.1. TERȚUL DONATOR DE GAMEȚI ............................................................................... 188
5.1.1. Categorii de terț donator ............................................................................................ 188
5.1.2. Statutul juridic al terților donatori de spermă sau ovule în contextul reproducerii asistate
medical ................................................................................................................................. 191
5.1.2.1. Terțul donator nu este viitorul părinte ............................................................................. 191
5.1.2.2. Cerințe juridice europene privind donarea, obținerea și controlul gameților proveniți de la terți
donatori......................................................................................................................................... 193
5.1.3. Anonimatul terțului donator și dreptul copilului la cunoașterea identității sale genetice197
5.1.4. Reproducerea asistată medical cu terț donator în românia ........................................ 203
5.1.4.1. Cadrul juridic actual al reproducerii asistate medical cu terț donator ............................. 203
5.1.4.2. Consimțământului la reproducerea asistată medical cu terț donator ............................... 209
5.2. STATUTUL JURIDIC AL EMBRIONULUI UMAN ..................................................... 211
5.2.1. Preliminarii ................................................................................................................ 211
5.2.2. Crioconservarea embrionilor umani în reproducerea asistată medical ...................... 212
5.2.3. Diferite abordări referitoare la protecția embrionului uman ...................................... 213
5
 5.3. DIAGNOSTICUL GENETIC PREIMPLANTAȚIONAL ȘI DIAGNOSTICUL PRENATAL.
SELECȚIA GENETICĂ SAU A SEXULUI ÎN REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL216
5.4. FORMAREA FAMILIILOR PRIN ACORDURI DE SUROGAT .................................. 220
5.4.1. Tipuri de surogat ........................................................................................................ 220
5.4.2. Acordul de surogat ..................................................................................................... 221
5.4.3. Stabilirea filiației în cazul reproducerii asistate medical cu mamă surogat ............... 222
5.5. VIAȚĂ DUPĂ MOARTE: REPRODUCEREA POST-MORTEM ................................ 228
5.6. CONCLUZII..................................................................................................................... 229

6. STUDIU COMPARATIV PRIVIND STADIUL ACTUAL AL LEGISLAȚIEI ÎN

MATERIA REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL ........................................................ 232
6.1. ROMÂNIA: STAT TOLERANT FĂRĂ O LEGISLAȚIE SPECIALĂ ......................... 232
6.2. REGATUL UNIT: EXEMPLU POZITIV ȘI PROGRESIST ÎN DOMENIUL
REPRODUCERII ASISTATE MEDICAL ............................................................................. 236
6.3. SPANIA: LIDER EUROPEAN ÎN REPRODUCEREA ASISTATĂ MEDICAL .......... 237
6.4. CALIFORNIA: STAT PERMISIV .................................................................................. 238
6.5. CONCLUZII..................................................................................................................... 239

CONCLUZII .............................................................................................................................. 240

GLOSAR .................................................................................................................................... 256

BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................................... 262

6
 ABREVIERI/GLOSAR

CADO Convenția Americană privind Drepturile Omului

CEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CIADO Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului

CoE Consiliul Europei

CoEDO Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

CoIADO Comisia Inter-Americană a Drepturilor Omului

Crioconservare: procesul de înghețare lentă sau vitrificare în vederea

prezervării materialului biologic (precum gameți, zigoți, embrioni sau
blastociști) la temperaturi extrem de scăzute.

DGP diagnostic genetic preimplantațional: test efectuat în vederea analizării

ADN-ului din ovocite sau embrioni pentru determinarea anomaliilor genetice.

DM donare mitocondrială: tehnică utilizată în FIV cu scopul prevenirii

transmiterii ADN-ului mitocondrial defect de la mamă la copil.

embrion: organism biologic rezultat din dezvoltarea zigotului, până la opt

săptămâni complete după fertilizare, echivalente cu zece săptămâni de vârstă
gestațională.

FIV fertilizare in vitro: secvență de proceduri medicale care implică fertilizarea

extracorporală a gameților. Când este folosit cu sens general, termenul de
„fertilizare in vitro” se referă atât la fertilizarea in vitro standard, cât și la IICS.

gamet – celulă reproductivă femeiască sau bărbătească.

IAS inseminare asistată: termen general care cuprinde inseminarea intra-cervicală,

inseminarea intrauterină și inseminarea vaginală.

7
IICS injecție intracitoplasmatică cu spermă: procedură medicală prin care un
singur spermatozoid este injectat în citoplasma ovulului.

mamă surogat/mamă purtătoare/purtător gestațional – femeie care poartă

o sarcină în urma încheierii unui acord prin care aceasta urmează să dea copilul
după naștere părinților de intenție. Gameții pot să fie ai părinților de intenție
sau ai unui terț donator.

părinte/ți de intenție – persoană singură sau un cuplu aflați la vârsta biologică

reproductivă, care intenționează să devină părinți prin intermediul tehnicilor de
reproducere asistată.

RAM reproducere asistată medical: reproducerea produsă prin intermediul unor

variate intervenții, proceduri, operații chirurgicale și tehnologii în vederea
tratării diferitelor forme de insuficiență ale fertilității sau infertilității. Acestea
includ inducerea ovulației, stimularea ovariană, declanșarea ovariană, toate
tehnicile de reproducere asistată medical, transplantul uterin și intrauterin,
inseminarea intra-cervicală sau intra-vaginală cu spermă de la soț/partener sau
terț donator.

TE/ET transfer embrionar/ embriotransfer: procedeu medical ce constă în

introducerea în uter a unui embrion în oricare stagiu de dezvoltare cuprins între
ziua 1 și ziua a 7-a după FIV sau IICS. Embrionii în zilele 1-3 de dezvoltare
pot să fie transferați și în trompele uterine.

terț donator: donator de gameți sau de embrioni umani.

terță persoană: persoană terță care participă direct sau indirect la reproducerea
asistată medical. Terța persoană poate să fie un terț donator de gameți sau de
embrioni umani sau mama surogat.

TRA tehnici de reproducere asistată: toate intervențiile care includ manipularea in

vitro a ovulelor și a spermatozoizilor umani sau a embrionilor în scopul
reproducerii.

8
 I. INTRODUCERE

Reproducerea asistată medical reprezintă o realitate socială apărută recent, în ultimele decenii,
pe fondul progresului științific și tehnologic din domeniul medical.
Dezvoltarea tehnologiilor medicale reproductive, precum fertilizarea in vitro sau inseminarea
asistată, au condus inevitabil la apariția unor controverse în plan social, etic și juridic. Din acest
considerent reproducerea asistată medical se înfățișează ca un fenomen social controversat, dar de o
deosebită importanță și actualitate prin însăși natura procedurilor medicale care își propun să ofere un
răspuns pozitiv unora dintre cele mai intime probleme ce pot apărea în viața unei persoane, și anume,
cele referitoare la reproducere.

Actualitatea temei este demonstrată de faptul că tehnicile de reproducere asistată răspund unor
chemări sociale, unor probleme stringente ale societății, referitoare la creșterea infertilității la nivel
mondial, ori amânarea momentului procreării din rațiuni ce țin de prioritizarea realizărilor
profesionale/economice sau referitoare la modificarea structurilor familiale tradiționale și apariția
familiilor netradiționale. Se estimează că aproximativ 90 de milioane de cupluri din întreaga lume,
adică 1 din 6 cupluri, au probleme de fertilitate.
La nivel mondial, an de an, s-au semnat creșteri ale utilizărilor tehnicilor de reproducere
asistată. În Europa, potrivit ultimului raport al ESHERE privind tehnicile de reproducere asistată, în
anul 2014 s-a semnalat o creștere a ciclurilor de tratament de 13.1% față de anul anterior.1
Datorită complexității reproducerii asistate medical, această temă poate fi studiată din
perspectiva mai multor domenii științifice, precum cel psihologic, religios, etic, medical sau juridic.
Preocupările noastre s-au conturat în domeniul medical și juridic, cu precădere cel juridic, axându-ne
atât pe cunoașterea ansamblului tehnicilor de reproducere asistată, cât și asupra necesității existenței
unui cadru juridic, a unor instituții juridice care să reglementeze tehnicile de reproducere asistată și să
asigure protecția necesară atât celor care aleg să procreeze prin intermediul acestora, fie că este vorba
de cupluri sau de persoane singure, a copiilor astfel concepuți, cât și a terțelor persoane implicate în
procedurile medicale reproductive, precum donatorii de spermă, ovule sau de embrioni umani, ori a
mamelor surogat.

1
Ch. De Geyter, C. Calhaz-Jorge, M. S. Kupka și ații, ART in EUROPE, 2014: results generated from European registries
by ESHRE: The European IVF-monitoring Consortium (EIM) for the European Society of Human Reproduction and
Embryology (ESHRE), Human Reproduction, Vol. 33, nr. 9, septembrie 2018, p. 1586-1601; raportul este disponibil la
https://academic.oup.com/humrep/article/33/9/1586/5055580, ultima accesare 3 septembrie 2019.
9
 Importanța temei alese este dată de necesitatea de a fundamenta legislația din România în
materia reproducerii asistate medical, acesta fiind chiar scopul redactării acestei lucrări. La data
redactării acestui demers în România nu există o lege specială referitoare la reproducerea asistată
medical. Cu toate acestea, procedurile medicale specifice, precum fertilizarea in vitro sau posibilitatea
de a apela la o mamă surogat, sunt permise și beneficiază doar de protecția unor dispoziții din Codul
Civil Român, limitate ca sferă de aplicare și referitoare la „reproducerea umană asistată medical cu
terț donator,” la care se adaugă unele dispoziții din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății și desigur, referințele în materie întâlnite în instrumentele juridice internaționale la care
România este parte și de care instanțele naționale trebuie să țină seama.
Ținând cont de acest considerent, abordarea lucrării este una „tridimensională,” în sensul că
acordă atenție opiniilor doctrinare exprimate în domeniul reproducerii asistate medical, prezintă
legislația națională și instrumentele juridice internaționale adoptate în materia drepturilor omului și
care au legătură cu domeniul reproducerii asistate medical, și analizează o selecție de hotărâri ale
instanțelor internaționale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Inter-Americană a
Drepturilor Omului) sau naționale (curți constituționale, instanțe civile din România sau din alte state),
relevantă acestui domeniu.
Simbioza dintre doctrină, legislație și jurisprudență se datorează evoluției rapide și permanente
a tehnologiilor medicale din domeniul reproducerii. În acest sens, în cadrul lucrării am evidențiat
faptul că în multe situații practica jurisprudențială a influențat atât legislativul, cât și doctrina, după
cum și opiniile doctrinare au influențat practica instanțelor și elaborarea sau modificarea legislației.
Un alt obiectiv propus în lucrare constă în demonstrarea existenței unui drept la reproducere
asistată.

Elementul de noutate adus prin cercetarea efectuată constă în îmbogățirea literaturii de

specialitate române cu privire la regimul juridic al reproducerii asistate medical, domeniu în care în
România au fost efectuate puține cercetări. În opinia noastră, România trebuie să se alinieze în rândul
statelor europene care reglementează tehnicile de reproducere asistată în vederea combaterii
incertitudinilor juridice pe care le întâmpină persoanele care aleg să procreeze prin intermediul acestor
tehnici. Una dintre aceste incertitudini se referă la surogat, la care din ce în ce mai multe cupluri sau
persoane singure recurg. În România lipsa reglementării practicii surogatului a generat ceea ce în
literatura de specialitate este cunoscut drept turism medical sau în cazul de față, turism reproductiv.

10
Părinții destinatari aleg să apeleze la surogat în țări precum Ucraina sau Turcia pentru a evita situația
de a trece printr-un proces în fața instanțelor române în vederea stabilirii maternității sau a paternității
copilului născut prin surogat, din moment ce la nașterea acestuia, în certificatul de naștere, la rubrică
„mamă” este trecută mama surogat și nu mama destinatară.
Din acest considerent, și nu numai, este necesară o aplecare asupra domeniului reproducerii
asistate din punct de vedere juridic. Lucrarea reprezintă o sinteză a doctrinei internaționale relevante
în domeniu, o trecere în revistă a instrumentelor juridice internaționale care creează cadrul normativ
reproducerii asistate medical și a hotărârilor instanțelor naționale și internaționale care au conturat
dreptul la reproducere asistată. După cum s-a evidențiat în lucrare, abordarea legislativă restrictivă a
tehnicilor de reproducere asistată, mai ales în ceea ce privește surogatul, sau nereglementarea acestui
domeniu în unele dintre state nu întotdeauna a protejat drepturile sau demnitatea inerentă persoanelor
implicate.
Considerăm că autoritățile competente ar trebui să elaboreze programe speciale de măsuri care
să cuprindă inclusiv adoptarea unor acte normative, prin care să fie stabilit cadrul juridic corespunzător
reproducerii asistate medical.

Raportându-ne la scopul și la obiectivele propuse, au fost utilizate următoarele metode de

cercetare: metoda comparativă, metoda logică și metoda istorică.
Cele trei dimensiuni, doctrină, legislație și jurisprudență, au fost analizate prin utilizarea
metodei comparative și a metodei logice, în vederea ilustrării domeniului reproducerii asistate medical
și a conturării dreptului la reproducere asistată de care fiecare individ trebuie să se bucure.
Lucrarea este întregită cu o analiză a conceptelor atât de natură medicală, cât și a celor de
natură juridică referitoare la reproducerea asistată medical. Aceasta se datorează utilizării metodei
logice și a metodei istorice în cadrul cercetării științifice și a avut drept scop evidențierea evoluției
din punct de vedere istoric atât a tehnicilor de reproducere asistată medical, cât și a parcursului
legislativ în domeniu.

II. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA TEZEI

Conținutului lucrării este structurat pe șase capitole care prezintă tehnicile de reproducere
asistată medical în evoluția lor istorică și totodată progresul legislativ al acestora, analizat atât în plan
național, cât și internațional și din conținutul cărora se evidențiază problemele de natură juridică în

11
această materie. Primele două capitole au caracter introductiv în domeniul reproducerii asistate
medical, făcând referire la o serie tehnici specifice domeniului supus cercetării. Cel de-a treilea capitol
este cel mai dens din punct de vedere al informație și constituie, în esență, un cumul de argumente,
susținute prin prezentarea doctrinei, legislației și jurisprudenței, în favoarea dreptului la reproducere
asistată. Cel de-al patrulea capitol prezintă dreptul la reproducere asistată. În cel de-al cincilea capitol
sunt evidențiate aspectele controversate ale reproducerii asistate medical dintr-o perspectivă juridică.
Ultimul capitol, cel de-al șaselea, este dedicat studiului comparativ al legislațiilor naționale în materia
reproducerii asistate medical. Cercetarea se încheie vu un capitol de concluzii și de propuneri de lege
ferenda.
În finalul lucrării am adăugat un Glosar pentru a facilita înțelesul unor termeni de specialitate
utilizați pe parcursul cercetării.

Primul capitol al lucrării, intitulat „Terminologie și concepte specifice reproducerii asistate

medical”, se prezintă sub forma unei introduceri în domeniul vast și complex al reproducerii asistate
medical, cu rolul de a prezenta contextul actual și evoluția tehnologiilor medicale reproductive,
evoluție cunoscută și sub denumirea de revoluție reproductivă, și de a evidenția impactul puternic pe
care l-au avut aceasta asupra gândirii și percepției societății cu privire la modalitățile prin care se
realizează reproducerea umană. Motivul pentru care știința și tehnologiile au avansat cu rapiditate în
domeniul biomedical, cu referire la cel reproductiv, a constat în necesitatea oferirii unor metode de
tratament eficace cazurilor de infertilitate. Tocmai acest progres a dus la apariția unei noi nevoi
sociale, și anume aceea de creare a unui mecanism de protecție în domeniul reproducerii asistate
medical la nivel național și internațional.
În capitol s-a realizat trecerea de la conceptul de revoluție tehnologică la conceptul de revoluție
reproductivă prin prezentarea argumentelor care susțin faptul că revoluția reproductivă a debutat în
urmă cu aproximativ patru decenii, odată cu naștere în anul 1978, a primului copil, Louise Joy Brown,
conceput prin tehnica fertilizării in vitro (FIV).
În același capitol se subliniază atenția ce trebuie acordată asupra distincției între noțiunea de
reproducere asistată medical (RAM) și noțiunea de tehnici de reproducere asistată (TRA) și asupra
relației gen-specie dintre aceste două concepte, în sensul în care reproducerea asistată medical
reprezintă totalitatea tehnicilor și practicilor medicale utilizate în scopul obținerii unei sarcini.
Din punct de vedere medical, la nivel internațional, tehnicile de reproducere asistată sunt
cunoscute ca fiind acele proceduri medicale ce presupun manipularea ovocitelor și a spermei in vitro

12
și că acestea exclud procedura inseminării asistate, procedură considerată o metodă de sine stătătoare
în tratarea infertilității.2 Ținând cont de implicațiile juridice pe care le ridică utilizarea inseminării
asistate, mai ales referitoare la terțul donator de spermă, am considerat util a analiza procedura
inseminării asistate alături de tehnicile de reproducere asistată.
În continuare, a fost realizată o clasificare și o definire a tehnicilor de reproducere asistată din
punct de vedere medical pentru o mai bună înțelegere a problematicilor juridice pe care aceste
proceduri medicale le ridică. Dintre aceste tehnici de reproducere asistată menționăm: inseminarea
asistată, transferul intrafalopian de gameți, fertilizarea in vitro, transferul intrafalopian de zigoți,
injecția intracitoplasmatică cu spermă. La acestea se adaugă reproducerea asistată cu o terță persoană,
fie un terț donator, fie o mamă surogat și unele proceduri auxiliare precum diagnosticul genetic
preimplantațional (DGP) sau crioconservarea gameților sau a embrionilor umani.
La momentul debutului tehnicilor de reproducere asistată acestea erau percepute ca noi
tehnologii menite să revoluționeze concepția omenirii asupra felului în care reproducerea umană se
realiza și să ofere un răspuns pozitiv aspectelor referitoare la infertilitate, ceea ce s-a și întâmplat. Cu
trecerea timpului acestea au devenit tehnici uzuale, considerate ca făcând parte din rutină.3

Cel de-al doilea capitol, denumit „Istoricul și evoluția reproducerii asistate medical”, este
prezentat din perspectiva celor două etape care marchează evoluția istorică a tehnicilor de reproducere
asistată, și anume, cele două revoluții reproductive. Specific primei revoluții reproductive este faptul
că tehnicile de reproducere asistată imită reproducerea ce are loc pe cale naturală, fapt ce conferă
acestora o finalitate terapeutică, prin care se dă o șansă cuplurilor infertile de a avea un copil. Însă,
realitatea științifică și tehnologică actuală au demonstrat că TRA nu se mai rezumă la remedierea
cazurilor de infertilitate pe care le pot întâmpina cuplurile, ci merg mai departe de aceste situații și
oferă posibilitatea procreării în situații distincte de cele naturale, depășind astfel barierele strict
terapeutice ale RAM și creând posibilitatea femeilor singure de a avea un copil prin utilizarea spermei
provenite de la un terț donator, bărbaților singuri prin recurgerea la procedura surogatului cu ovule
donate, iar cuplurilor de același sex prin recurgerea la donator de gameți sau de embrioni sau la
surogat, după caz. Toate aceste situații caracterizează cea de-a doua revoluție reproductivă, adică cea
în care societatea se află în acest moment și sunt completate de noile tehnologii de reproducere asistată

2
Fernando Zagers-Hochschild, G. David Adamson și alții, The International Glossary on Infertility and Fertility Care,
Human reproduction (Oxford, Marea Britanie), vol. 32, nr. 9, 2017, p. 1786-1801, disponibil la
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5850297/pdf/dex234.pdf, ultima accesare în data de 7 august 2019.
3
Amel Alghrani, Regulating assisted reproductive techlogies: new horizons, Ed. Cambridge University Press, Cambridge,
2018, p. 6.
13
precum donarea mitocondrială, transplantul de uter sau gestația in vitro, tehnologii ce își propun să
revoluționeze pe deplin maniera prin care reproducerea umană se realizează, dând astfel naștere unor
numeroase controverse etice și juridice.
Totodată sunt prezentate aspecte referitoare la reproducerea naturală și infertilitatea ca
principală cauză pentru care aceasta nu este posibilă, fapt ce a dus la apariția și dezvoltarea tehnicilor
de reproducere asistată. Sunt evidențiate momentele semnificative progresului medical care au marcat
trecerea de la reproducerea naturală, ce presupune existența unui raport sexual, la reproducerea asistată
medical, precum: primele încercări de inseminare artificială realizate în anul 1785, urmate de prima
inseminare artificială cu spermă provenită de la un terț donator din anul 1884; sau primele cauze
controversate din domeniul inseminării artificiale, apărute pe rolul instanțelor naționale de judecată,
cum este Cauza Gursky c. Gursky4 soluționată în anul 1963 de Curtea Supremă din New York, în care
instanța a ajuns la concluzia că un copil conceput prin inseminare artificială cu spermă provenită de
la un terț donator este ilegitim, indiferent de faptul că anterior recurgerii la procedura medicală a
inseminării artificiale cei doi soți și-au exprimat consimțământul în scris. Toate acestea, și nu numai,
au dus la nașterea, în data de 25 iulie 1978, a primului copil conceptul în afara corpului unei femei,
prin tehnica fertilizării in vitro. Este vorba de Louise Joy Brown, iar momentul nașterii sale este
considerat unui dintre cele mai cunoscute și revoluționare momente în evoluția reproducerii asistate
medical și totodată momentul care marchează cu adevărat începerea primei revoluții reproductive.
Anul 1984 a fost marcat de nașterea primului copil după efectuarea unui transfer embrionar unei mame
surogat.5 În anii imediat următori au fost utilizate în FIV ovocite donate,6 iar posibilitatea
crioconservării embrionilor umani a devenit o realitate.7 Prima naștere dintr-un embrion înghețat a
avut loc în data de 31 iulie 1984 în Australia.8 În anul 1990, a fost publicată prima relatare despre
utilizarea diagnosticului genetic preimplantațional (DGP). Procedura injecției intracitoplasmatice cu
spermă (IICS) a fost realizată cu succes în anul 1992, iar în prezent aceasta este utilizată în aproximativ

4
Cauza Gursky c. Gursky, 39 Misc.2d 1083, 242 N.Y.S.2d 406, Supreme Court of New York, Kings County 20 august
1963.
5
Cohen J, Trounson A, Dawson K, Jones H, Hazekamp J, Nygren KG, Hamberger L, The early days of IVF outside the
UK. Human Reproduction Update, nr. 11, 2005, p.439–459.
6
Rosenwaks Z, Veeck LL, Liu HC, Pregnancy following transfer of in vitro fertilized donated oocytes. Fertil Steril, nr.
45, 1986, p. 417–420.
7
Testart J, Lassalle B, Belaisch-Allart J, Hazout A, Forman R, Rainhorn JD, et al. High pregnancy rate after early human
embryo freezing, Fertil Steril, nr. 46, 1986, p. 268–272.
8
Judith Daar, Reproductive Technologies and the Law, ed. a 2-a, Ed. Carolina Academic Press, LLC, 2013, p. 39-40.
14
70% din cazurile de FIV.9 În România, la data de 6 februarie 1996 s-a născut primul copil conceput
în laborator prin tehnica fertilizării in vitro.10
În capitol sunt prezentate eforturile legislative inițiale (specifice sfârșitului anilor 80` -
începutul anilor 90`) în crearea unui cadru juridic al RAM din țări precum Australia, Marea Britanie,
Norvegia sau Spania, considerate printre primele țări care au adoptat legislație specială în materie.
În continuare este prezentat contextul apariției celei de-a doua revoluții reproductive și unele
dintre tehnologiile medicale reproductive specifice acesteia:
- donarea mitocondrială, procedură medicală, prin care ADN-ul mitocondrial defect al
viitoarei mame este înlocuit cu ADN-ul mitocondrial sănătos al unei alte femei terț donator, iar copilul
astfel conceput va avea trei părinți genetici: viitoarea mamă, terțul donator de ovule și viitorul tată/terț
donator de spermă în cazul în care se recomandă apelarea la donarea de spermă.11 Procedura este în
prezent reglementată în Marea Britanie încă din anul 2015;
- transplantul de uter, realizat cu succes pentru prima oara în anul 2014, promite să înlocuiască
surogatul gestațional; și
- gestația in vitro, ectogeneza sau uterul artificial, permite dezvoltarea embrionului uman în
afara uterului mamei, până la momentul „nașterii acestuia.”
În finalul capitolului sunt prezentate aspecte referitoare la noile tipuri de familie, familiile
netradiționale, și posibilitățile pe care acestea le au de a recurge la reproducerea asistată medical.

Capitolul al III-lea, intitulat „Reproducerea asistată medical în contextul drepturilor

reproductive și al drepturilor omului” analizează reproducerea asistată medical și creează bazele
afirmării existenței dreptului la reproducere asistată din perspectiva a trei dimensiuni aflate în strânsă
legătură: demnitatea umană, drepturile reproductive și drepturile omului.
Relația dintre reproducerea asistată medical și demnitatea umană este demonstrată în prima
parte a acestui capitol. Pornind de la evoluția pe care a avut-o conceptul de dignitas, menționând
înțelesurile și sensurile diferite atribuite demnității umane de diferite minți luminare (filozofi,
politicieni, istorici sau clerici), observând felul în care demnitatea umană era percepută înainte de
adoptarea Cartei ONU și a Declarației Universale a Drepturilor Omului și importanța pe care a căpătat-
o acest concept în discursul juridic din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, am putut

9
Ibidem.
10
A se vedea http://panaitsarbu.ro/2011/12/29/reproducerea-umana-asistata-scurt-istoric/, ultima accesare în data de 30
augusut 2019.
11
Jonathan Herring, Medical law and ethics, ed. a 7-a, Ed. Oxford University Press, 2018, p. 383.
15
identifica faptul că demnitatea umană este un concept deosebit de complex care constituie un atribut
inerent ființei umane și totodată reprezintă principiul care stă la baza tuturor drepturilor omului.
Demnitatea umană este considerată nucleul instrumentelor juridice internaționale referitoare la
drepturile omului și mai ales a celor care adresează probleme de ordin biomedical.
Prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului s-a stabilit că fiecare om este
înzestrat cu demnitate, iar datorită acestei demnități atât statul, prin organismele acestuia, cât și
celelalte persoane trebuie să-i ofere respect, prin urmare toți oamenii beneficiază de aceleași drepturi.
Pe plan regional am arătat că importanța acestui principiu reiese atât din instrumentele juridice
în care este menționată, cât și din jurisprudența instanțelor supranaționale, precum Curtea Europeană
a Drepturilor Omului (CEDO) sau Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului (CIADO), în care
demnitatea umană a fost menționată în unele dintre cauzele referitoare la RAM.
Chiar dacă conceptului de demnitate nu i-a fost găsit un loc în cuprinsul Convenției europene
a drepturilor omului, totuși, rolul acestuia este determinant în practica CEDO. Demnitatea umană
constituie un principiu absolut, de la care nu se poate deroga care implică faptul că ființa umană nu
poate fi instrumentalizată.12 La nivelul UE demnitatea umană apare înfățișată atât ca un drept
fundamental, cât și ca un principiu veritabil al tuturor drepturilor fundamentale. CJUE în Hotărârea
din 9 octombrie 2001 în Cauza C-377/9813 a statuat că dreptul fundamental la demnitate umană face
parte din dreptul unional. În accepțiunea CIADO dreptul la viață include și dreptul de a trăi în
demnitate și dreptul la o viață demnă (Cauza „Juvenile Reeducation Institute” c. Paraguay14).
Totodată, prima parte a capitolului analizează demnitate umană în textele constituțiilor
naționale (demnitatea este menționată în 32 de constituții europene, iar la nivel mondial se regăsește
în textele constituționale a peste 100 de state)15 și în jurisprudența instanțelor constituționale și
prezintă cele trei dimensiuni ale demnității umane: demnitatea ca valoare socială, demnitatea ca
valoare constituțională și demnitatea ca drept constituțional.
În continuare, capitolul prezintă conceptul de demnitate umană în bioetica și biodreptul
internațional, în sensul în care demnitatea reprezintă unul dintre principiile bioeticii și biodreptului
cu rolul de a ghida activitatea biomedicală, mai ales în ceea ce privește aplicarea tehnologiilor
biomedicale reproductive omului și este ilustrat rolul pe care îl ocupă demnitatea umană în
instrumentele juridice internaționale specifice bioeticii și biodreptului. Principiile bioeticii

12
José Manuel Sobrino Heredia în Araceli Mangas Martín (dir.), Carta de los derechos fundamentales de la Unión
Europea, Fundación BBVA, 2008, p. 108.
13
Cauza C-377/98, Țările de Jos c. Parlamentului European și Consiliului, EU:C:2001:523, §70-77.
14
Cauza „Juvenile Reeducation Institute” c. Paraguay, 2 septembrie 2004, Seria C nr. 112. (CIADO)
15
C. Sâmboan, Demnitatea în muncă, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 3.
16
recunoscute la nivel internațional,16 sunt considerate un izvor veritabil al manifestării
consimțământului informat al pacientului.
Din punct de vedere conceptual, bioetica reprezintă o știință multidisciplinară care se ocupă
cu studiul implicațiilor etice și juridice ale descoperirilor din domeniul medicinei sau al biologiei cu
privire la ființa umană. Aceasta își propune să asigure protecție ființei umane și implicit drepturilor
sale inerente.17 Importanța acordată domeniului sănătății și vieții tuturor ființelor umane a dus la
nașterea unei noi discipline (bioetica), cu entitate proprie și care se referă la aspectele etice ale vieții
relaționate cu tehnologiile medicale actuale.18 Precizăm că demersuri au fost făcute în vederea
instituționalizării bioeticii și creării unei noi discipline academice. Bioetica tratează aspecte precum
cele ce țin de începutul și sfârșitul vieții adică cele referitoare la deciziile pe care persoanele și le
asumă în timpul vieții, cu privire la etica și justețea unor acte precum avortul, eutanasia, intervenția
genetică, prelevarea de organe etc. Desigur și aspectele privind cercetarea efectuată pe ființe umane,
incluzând și domeniul geneticii, ridică aceleași tipuri de probleme. La acestea adăugându-se și întreaga
problematică a reproducerii asistate medical, incluzând în aceasta atât aspectele ce țin de statutul de
persoană al embrionilor sau cu cel de semi-persoană, cât și aspecte ce țin de donarea gameților sau a
embrionilor, alegerea trăsăturilor genetice ale viitorilor copii, diagnosticul genetic preimplantațional
etc. În egală măsură, bioetica tratează și aspectele din sfera transferului de organe, a distribuirii juste
a resurselor de sănătate din sistemul medical sau accesul la serviciile de sănătate din sistemul public
sau cel privat.
În lucrare s-a semnalat faptul că pe plan internațional s-a conturat un nou concept, numit
biodrept care presupune aplicarea normelor juridice sau a sancțiunilor de drept principiilor și
practicilor bioeticii. Cu alte cuvinte, biodreptul reprezintă materializarea în sfera reglementărilor
juridice a bioeticii.
Capitolul continuă prin prezentarea instrumentelor juridice internaționale specifice bioeticii și
biodreptului, dintre care menționăm seria declarațiilor UNESO și Convenția privind drepturile omului

16
Principiile bioeticii: autonomia, binefacerea, nefacerea răului și justiția au fost instituite pentru prima dată de către Tom
Beauchamp și James Childress în Raportul Belmont, în anul 1978. La acestea se adaugă principiile instituite la nivel
european: autonomia, demnitatea, integritatea și vulnerabilitatea, considerate cele patru dimensiuni ale ființei umane, cu
rol esențial în relația medic-pacient.
17
A se vedea termenul „bioetică” în Iosif R. Urs, Mircea Duțu (coord.), Enciclopedia Juridică Română, Vol. I – lit. A-
C, Ed. Academiei Române și Universul Juridic, București, 2018.
18
Ana Maria Marcos del Cano (coord.), Bioética y derechos humanos, Ed. UNED, Universidad Nacional de Educación a
Distancia, Servicio de Publicaciones, Spania, 2011, p. 24.
17
și biomedicina19 adoptată la nivelul Consiliului Europei (CoE). Convenția reprezintă primul text
internațional obligatoriu destinat să conserve demnitatea umană, drepturile și libertățile omului, printr-
o serie de interdicții împotriva utilizării neadecvate a descoperirilor biologice și medicale. În
Convenție sunt evidențiate o serie de aspecte referitoare la supremația ființei umane, accesul echitabil
și lipsit de orice formă de discriminare la îngrijiri medicale, manifestarea consimțământului informat,
reproducerea asistată medical cu privire la genetică și clonarea umană, cercetarea biomedicală.
Pornind la drum cu un bagaj de cunoștințe referitoare la istoricul conceptului de demnitate
umană, cunoscând instrumentele juridice internaționale sau Constituțiile naționale în care demnitatea
a fost invocată, ținând cont de rolul pe care l-au avut instanțele internaționale sau naționale în
conturarea acestui concept și de rolul fundamental pe care demnitatea îl joacă în bioetica și biodreptul
internațional, capitolul, în continuare, subliniază legătura ce există între demnitatea inerentă ființei
umane și reproducerea asistată medical și faptul că aceasta reprezintă esența dreptului la reproducere
asistată, prin prisma bioeticii și a biodreptului.
Demnitatea umană ocupă două roluri diferite și complementare în bioetică, pe de-o parte
demnitatea reprezintă principiul călăuzitor al normelor juridice referitoare la drepturile omului și la
biomedicină, aspect ce se află relaționat cu noțiunea de autonomie de voință și implicit cu posibilitatea
pacientului de-ași exprima consimțământul liber și lipsit de orice vicii, cu privire la anumite proceduri
medicale. Iar pe de altă parte, demnitatea umană reprezintă o constrângere a procedurilor medicale
care ar putea modifica descendența umană sau chiar duce la distrugerea vieții umane așa cum o
cunoaștem astăzi. În ciuda realului folos al tehnicilor de reproducere asistată, o serie de critici și
controverse s-au iscat în doctrină, având ca punct central și comun faptul că demnitatea inerentă ființei
umane ar putea fi încălcată prin utilizarea respectivelor proceduri medicale. Din acest considerent,
demnitatea umană în contextul reproducerii asistate medical se înfățișează ca o constrângere.
Relația dintre bioetică și reproducerea asistată medical constă în faptul că problemele
referitoare la utilizarea tehnicilor medicale de reproducere umană sunt adresate și analizate de
bioetică. Bioetica are ca fundament principiul respectării demnității umane, principiu ce se impune a
fi respectat din trei perspective, ce corespund cu trei momente esențiale ale vieții umane: începutul
vieții, susținerea vieții și încetarea vieții. Cu privire la prima perspectivă referitoare la începutului
vieții, bioetica adresează probleme referitoare la protejarea demnității umane cu privire la avort,
tehnici de reproducere asistată sau în situații în care este implicată cercetarea asupra celulelor

19
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane
față de aplicațiile biologiei și medicinei: Convenția privind drepturile omului și biomedicina, semnată la Oviedo, 4 aprilie
1997, ETS nr. 164 (1997).
18
reproductive ori a embrionilor umane care ar putea duce la crearea unei noi vieți umane. Pe parcursul
vieții unui om pot apărea diferite situații în care susținerea vieții este necesară, astfel proceduri precum
transplantul de celule, țesuturi sau organe trebuie realizat cu respectarea normelor juridice ale bioeticii
și în special cu respectarea demnității ființei umane. În cea de-a treia categorie, referitoare la proceduri
specifice încetării vieții, menționăm suicidul asistat sau eutanasia.
Capitolul prezintă relația dintre reproducerea asistată medical și drepturile reproductive prin
analiza definiției și a conținutului drepturilor reproductive în contextul normativ internațional.
Drepturile reproductive „îmbrățișează anumite drepturi ale omului care au fost deja recunoscute” și
„se bazează pe recunoașterea dreptului de bază al tuturor cuplurilor și indivizilor de a decide liber și
responsabil cu privire la numărul copiilor și momentul conceperii acestora și de a accesa informații și
modalități în acest sens, și dreptul de a atinge cel mai înalt standard de sănătate sexuală și reproductivă.
De asemenea include și dreptul de a lua decizii referitoare la reproducere, lipsite de discriminare,
coerciție și violență, în concordanță cu documentele referitoare la drepturile omului.”20 Drepturile
reproductive corespund dreptului fiecărei persoane de a lua decizii reproductive în mod autonom.
În continuarea lucrării a fost demonstrat faptul că drepturile reproductive includ dreptul de a
accesa servicii medicale reproductive. Acest ultim drept reprezintă în realitate o extindere a
drepturilor reproductive și un real ajutor științific și tehnologic de care trebuie să beneficieze atât
femeile, cât și bărbații. Inseminarea asistată sau fertilizarea in vitro sunt recunoscute la nivel mondial
ca fiind proceduri medicale ce își propun să înlăture infertilitatea, astfel, dreptul la reproducere asistată
se înfățișează ca o modalitate prin care drepturile reproductive sunt exercitate de către indivizi sau
cupluri. Posibilitatea de manipulare a celulelor reproductive in vitro a acordat o șansă cuplurilor
purtătoare HIV să aibă un copil sănătos și înrudit genetic cu aceștia.21
În continuare în capitol, a fost identificată relația dintre reproducerea asistată medical și
drepturile omului. Analiza conținutului instrumentelor juridice semnificative pentru protecția și
garantarea drepturilor omului22 ne-a relevat faptul că, în prezent, nu există reglementat un drept la

20
Fondul Organizației pentru Națiunile Unite, Raport al Conferinței Internaționale privind Populația și Dezvoltarea,
Cairo, 5-13 Septembrie 1994, 1995, A/CONF.171/13/Rev.1.
21
A se vedea și Fișa informativă privind drepturile reproductive publicată de CoE în care sunt prezentate cauzele cheie
ale CEDO în această materie și în care se poate observa că în această categorie de drepturi sunt incluse și aspectele
referitoare la reproducerea asistată medical. În document se face referire la o serie de cauze soluționate sau în curs de
soluționare referitoare la: accesul la avort legal; donarea embrionilor și cercetarea științifică; nașterea acasă; procrearea
asistată medical; măsuri de precauție în vederea protejării sănătății nou-născuților; testele medicale prenatale; prezența
studenților la medicină în timpul nașterii și drepturile referitoare la viața privată; operații de sterilizare; surogat; copilul
nenăscut și dreptul la viață; A se vedea documentul la adresa
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Reproductive_ENG.pdf, ultima accesare în data de 10 octombrie 2019.
22
Precum Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția Americană
privind drepturile omului sau Convenția privind drepturile omului și biomedicina.
19
reproducere de sine stătător și cu atât mai puțin un drept la reproducerea asistată. În egală măsură, la
nivel mondial nu a fost adoptat un instrument juridic dedicat în mod exclusiv reproducerii asistate
medical. Din acest considerent, au fost identificare și analizate anumite drepturi ale omului relaționate
cu tehnicile de reproducere asistată prin care s-a demonstrăt importanța conținutului lor în statuarea
existenței unui drept la reproducere, ținându-se cont de jurisprudența instanțelor internaționale.
Dreptul la viață privată și de familie este cel mai relevant drept în conturarea portretului
dreptului la reproducere asistată.
În Cauza Dickson c. Regatul Unit,23 Curtea de la Strasbourg s-a pronunțat într-o chestiune
referitoare la accesul unor deținuți la tehnicile de reproducere asistată, consideră că articolul 8 din
CoEDO referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie este aplicabil în situația de față și
că refuzul de a permite accesul la inseminarea artificială privește viața privată și viața de familie și că
noțiunile de viață privată și viață de familie „încorporează dreptul la respectarea deciziei de a deveni
părinți genetici.”24 În Cauza Evans c. Regatul Unit25 Curtea a afirmat că noțiunea de viață privată
include, inter alia, dreptul la respectarea deciziei de a deveni părinte sau nu. O serie de cauze
referitoare la surogat au fost aduse în fața CEDO precum Cauza Mennesson c. Franța26 în care s-au
pus în discuție problemele referitoare la recunoașterea copiilor născuți prin intermediul unei mame
surogat. Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 8 în ceea ce privește dreptul copiilor
la respectarea vieții private, motivat de faptul că un aspect esențial al identității indivizilor se află în
joc atunci când este avută în vedere relația juridică părinte-copil. În Cauza Paradiso și Campanelli c.
Italia,27 reclamanții s-au adresat CEDO invocând încălcarea articolului 8 din CoEDO de către statul
italian prin refuzul de a recunoaște certificatul de naștere al unui copil născut în Rusia prin intermediul
unei mame surogat, în urma unui acord de surogat încheiat între cuplu și mama surogat, refuz ce a
fost urmat de îndepărtarea copilului din mediul în care crescuse (alături de părinții de intenție) și
plasarea sa în îngrijirea unui alt cuplu, în vederea adopției. Marea Cameră a ajuns la concluzia că nu
a existat o încălcare a dispozițiilor articolului 8 din CoEDO motivând că între copil și părinții de
intenție (reclamanții) nu au fost îndeplinite condițiile specifice vieții de familie. În Cauza S.H. și alții
c. Austria28 reclamanții au adus în discuția Curții mult prea restrictiva legislație austriacă de la acea
vreme referitoare la reproducerea asistată medical. Datele acestui ultim caz au creat Curții de la

23
Dickson c. Regatul Unit [MC], nr. 44362/04, CEDO 2007-V.
24
Idem, §66.
25
Cauza Evans c. Regatul Unit [MC], 6339/05, 10 aprilie 2007.
26
Cauza Mennesson c. Franța, 65192/11, CEDO 2014.
27
Paradiso și Campanelli c. Italia [MC], nr. 25358/12, CEDO 24 ianuarie 2017.
28
S.H. și alții c. Austria [MC], nr. 57813/00, CEDO 2011.
20
Strasbourg posibilitatea de a întregii portretul conceptului de viață privată și de familie, incluzând în
acest concept „dreptul unui cuplu de a concepe un copil și de a utiliza procrearea asistată medical în
acest scop,” acordându-i astfel acestui drept protecția binemeritată specifică art. 8 din Convenție.29
Dreptul la căsătorie și dreptul de a forma o familie se află în strânsă legătură cu dreptul la
viață privată și sunt relaționate cu reproducerea asistată medical.
Dreptul la viață prezintă importanță deosebită pentru reproducerea asistată medical sub
aspectul momentului concepției și al stabilirii momentului în care protecția acestui drept începe. În
situația în care dreptul la viață ar fi garantat embrionilor umani, acest fapt ar extinde dreptul la viață
asupra copilului nenăscut, fapt ce ar aduce atingere dreptului la avort. În realitate, o protecție specială
trebuie acordată embrionilor umani, ținând cont de potențialul acestora de a deveni o ființă umană.
Din hotărârile instanței de la Strasbourg reiese că aceasta a refuzat în diferite ocazii să extindă statutul
de persoană embrionului uman, lăsând această posibilitate la latitudinea statelor semnatare CoEDO.
Cauza Vo c. Franța30 constituie un astfel de exemplu în care Curtea de la Strasbourg a semnalat că nu
există un consens la nivel european cu privire la natura și statutul embrionului sau fătului uman, cu
toate că aceștia se bucure de o oarecare formă de protecție ținând cont de progresul științific și de
posibilele consecințe ce pot decurge din cercetarea în domeniul ingineriei genetice, a reproducerii
asistate medical sau din experimentarea asupra embrionilor. În cel mai bun caz, poate exista un
consens între state cu privire la faptul că „embrionul/fătul aparțin rasei umane,” iar potențialul acelei
ființe și capacitatea sa de a deveni o persoană necesită protecție în numele demnității umane, fără a
transforma embrionii/fetușii în persoane cu drept la viață, ocrotit de articolul 2 din CoEDO.31
Cu privire la accesul la tehnologiile medicale reproductive, dreptul la integritate trebuie
analizat din perspectiva dreptului la autonomie reproductivă care exprimă ideea că orice persoană
deține propriul control asupra corpului său, inclusiv în situația în care este vorba de alegeri
reproductive. Manifestarea consimțământului informat al celor care apelează la tehnicile de
reproducere asistată medical de asemenea reprezintă un aspect important al dreptului la integritate
fizică. Dreptul la integritate fizică implică dreptul tuturor persoanelor de a avea control asupra
propriului corp, inclusiv controlul asupra vieții lor sexuale și reproductive.
Dreptul la informație sau dreptul la libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații
și cu privire la reproducerea asistată. Această categorie de drepturi este relevantă reproducerii asistate
medical și drepturilor reproductive, deoarece toate persoanele trebuie să se bucure de dreptul la

29
Idem, §82.
30
Cauza Vo c. Franța [MC], nr.53924/00, §84, CEDO 2004-VIII.
31
Idem, §84.
21
informație referitoare la sănătatea lor, incluzând în aceasta și informații cu privire la sănătatea sexuală
și reproductivă. Informația trebuie să permită tuturor să ia decizii cu privire la viața lor sexuală și
reproductivă în mod liber, fără nicio constrângere și în deplină înțelegere. Doar atunci putem spune
că și-au manifestat consimțământul pe deplin informați.
Dreptul de a beneficia de cel mai înalt standard de sănătate este de asemenea un drept de o
valoare importantă reproducerii asistate medical deoarece cuprinde dreptul de a accesa servicii
medicale reproductive de calitate.
Dreptul de a beneficia de progresul științific și de aplicațiile sale prezintă de asemenea
importanță domeniului reproducerii asistate medical prin prisma faptului că doar prin intermediul
progresului științific din domeniul medicinei putem vorbi în prezent de un drept la reproducere asistată
medical.

Cel de-al IV-lea Capitol intitulat „Dreptul la reproducere asistată”, după cum reiese din titlul,
conține aspecte și argumente în favoarea dreptului la reproducere și implicit a dreptului la reproducere
asistată. Capitolul debutează prin prezentarea unor aspecte generale referitoare la autonomie
cunoscută și ca autonomia de voință, considerată unul dintre principiile bioeticii alături de demnitatea
umană și care se află în strânsă legătură cu manifestarea consimțământului informat al pacientului.
Principiul autonomiei reprezintă capacitatea unei persoane de a decide cu privire la acțiunile
din viața sa privată, fără a fi influențat de terțe persoane și se prezintă ca o componentă necesară
protecției vieții private a unei persoane. Materializarea autonomiei de voință a pacientului se
realizează prin exprimarea consimțământului informat, scopul principal al consimțământului informat
fiind acela de a afirma autonomia pacientului și de a promova dreptul de opțiune cu privire la corpul
său, protejându-se astfel statutul de ființă umană.
În contextul dreptului român, exprimarea consimțământului informat al pacientului sau, în
litera legii a „acordului pacientului informat” – expresie folosită de legiuitorul român în Legea
95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,32 trebuie să fie făcută înainte de începerea oricărui
tratament medical sau a oricărei metode de prevenție sau diagnostic. Consimțământul presupune o
informare de bună-credință realizată de către medic, asupra tuturor elementelor și asupra tuturor

32
Legea 95/2006 privind Reforma în domeniul sănătății, publicată în M. Of. nr. 372 din data de 28 aprilie 2006, modificată
și completată, a fost republicată în M. Of. nr. 652 din data de 28 august 2015.
22
consecințelor actului medical, doar astfel pacientul va putea să facă o alegere justă și potrivită cu
privire la procedura la care urmează să se supună și implicit să-și exercite dreptul la autonomie.33
În reproducerea asistată medical consimțământul informat ocupă un rol central, fiind o condiție
esențială pentru încheierea contractului medical. În lipsa consimțământului informat furnizorii de
servicii medicale (medicul, clinicile de fertilitate) nu pot oferi pacienților servicii de specialitate
privind metodele de prevenție, diagnostic și tratament.
O bună practică cu privire la manifestarea consimțământului informat în reproducerea asistată
medical este cea a Marii Britanii unde există patru tipuri de consimțământ: consimțământul cu privire
la tratamentele de fertilitate; consimțământul cu privire la divulgarea informațiilor; consimțământ cu
privire la utilizarea și stocarea spermei, ovulelor sau embrionilor umani; consimțământul cu privire la
maternitate și paternitate.34
Această prezentare este urmată de clarificarea conceptului de libertate reproductivă și a
conceptului de autonomie reproductivă, ambele fundamentate pe principiul libertății și autonomiei
personale, și de evidențierea relației dintre autonomia reproductivă și una dintre procedurile medicale
specifice drepturilor reproductive și anume avortul prin prezentarea, inter alia, a jurisprudenței
relevante acestui capitol.
O constelație de noțiuni au fost utilizate în doctrina de specialitate, precum libertate
procreativă35, autonomie procreativă36 sau libertate reproductivă37. Fiecare dintre aceste noțiuni a
constituit un aport semnificativ la evoluția conceptului de autonomie reproductivă și a consolidat
dreptul la reproducere de care trebuie să se bucure toate persoanele. Cu privire la libertatea
procreativă, un element esențial al acesteia îl constituie nu numai libertatea de a folosi metode
contraceptive și de a putea face avort,38 ci și „dreptul de a rămâne însărcinată și de a fi părinte”.

33
Iosif R. Urs, The formation, the content and the parties consent for the validity of the medical contract, Conferința
internațională de drept, studii europene și relații internaționale: „Perspectivele dreptului național și european în contextul
provocărilor complexe ale societății contemporane”, 12-13 mai 2016, Univ. Titu Maiorescu, Ed. Hamangiu, București
2016.
34
Christopher Johnston QC (edit.) – Serjeants’Inn Chambers, Medical treatment: Decisions and the law. The mental
capacity act in action, ed. a 3-a, Ed. Bloomsbury Professional, 2017, p. 283-284.
35
John A. Robertson, Procreative Liberty and the Control of Conception, Pregnancy and Childbirth, Virginia Law
Review, Vol. 69, nr. 3, 1983, p. 405-464.
36
Pires Teresinha Teles. Procreative autonomy, gender equality and right to life: the decision of the Inter-American Court
of Human Rights in Artavia Murillo v. Costa Rica, Rev. direito GV [online], vol.13, n.3, 2017, pp.1007-1028; Eijkholt
Marleen, Procreative Autonomy and the Human Fertilisation and Embryology Act 2008: Does a Coherent Conception
Underpin UK Law?, Medical Law International, vol. 11, no. 2, June 2011, pp. 93–126.
37
John Harris, Reproductive liberty, disease and disability, Reproductive BioMedicine Online, Vol. 10, 2005, p. 13-16
38
United Supreme Court s-a pronunțat pentru prima oara, în dreptul internațional, în anul 1973 în bine-cunoscuta cauză
Roe c. Wade38 și a recunoscut că dreptul la avort și la metode contraceptive reprezintă un drept constituțional, dând astfel
posibilitatea femeii să aibă control asupra propriului destin biologic. Roe c. Wade, 410 U.S. 113 (1973)
23
Libertatea procreativă deplină ar trebui să includă atât libertatea de a nu procrea, cât și libertatea de a
procrea când, cu cine, și prin mijloacele pe care cineva le alege. Prin urmare, în componența libertății
reproductive includem atât libertatea de a procrea, cât și libertatea de a nu procrea.
Asemenea dreptului în sine la autonomie și dreptul la autonomie reproductivă presupune
respectarea consimțământului informat și implicit dreptul de a fi informat al pacientului cu privire la
procedurile medicale de diagnostic, tratament sau cercetare la care urmează să fie supus pacientul și
totodată dreptul de a nu fi supus unor proceduri medicale nedorite de către acesta.39
Referitor la categoria drepturilor reproductive ce ține strict de reproducerea umană, progresul
științific medical a dus la apariția unor noi modalități de reproducere atât pe cale naturală prin
utilizarea unui donator de spermă, cât și pe cale artificială (în laborator) prin fertilizarea celulelor
reproductive in vitro. Pe măsură ce știința medicală a progresat și a început să ofere aceste soluții
cuplurilor infertile sau persoanelor singure care își doreau un copil, în rândul societății și-au făcut
apariția numeroase întrebări controversate referitoare la legitimitatea acestor proceduri, etica și
moralitatea lor și desigur, poate una dintre cele mai importante întrebări, cui se adresează aceste
tehnici medicale și cine are dreptul de a le utiliza? Cu alte cuvinte, inevitabil ne-am pus întrebarea, în
ce condiții și sub care limite o femeie, un bărbat sau un cuplu, pot să își exercite dreptul la autonomia
reproductivă?
Un aspect relevant al autonomiei reproductive îl reprezintă legătura acestui concept cu
drepturile reproductive. Unul dintre drepturile reproductive se referă la posibilitatea femeii de a accesa
procedurile medicale de avort. Din jurisprudența CEDO reiese că nu întotdeauna dreptul femeii la o
procedură legală de avort a fost respectat de către statele contractante, fie prin refuzul accesului la un
mecanism efectiv, capabil să determine dacă au fost îndeplinite condițiile pentru efectuarea unui avort
legal, după cum reiese din Cauza Tysiac c. Poloniei40 sau din Cauza R. R. c. Poloniei41, fie prin eșecul
statului de a respecta prevederile constituționale referitoare la dreptul la un avort legal, întocmai cum
reiese din Cauza A., B. și C. c. Irlanda42, încălcându-se pe această cale articolul 8 din CEDO referitor
la dreptul la respectarea vieții private și de familie. În Cauza A., B. și C. c. Irlanda, Curtea a apreciat

39
Dreptul de a nu fi supus unor proceduri medicale fără ca anterior pacientul să-și fi manifestat consimțământul informat
este cunoscut în literatură specifică internațională ca un „drept negativ” – „negative right” și a fost considerat la începutul
secolului al XX-lea ca fiind dreptul care caracterizează cel mai bine autonomia reproductivă. Acestui drept i-au fost aduse
numeroase critici doctrinare întrucât datorită progresului științific actual s-a afirmat în doctrina de specialitate că nu mai
acoperă toate posibilitățile prin care autonomia reproductivă poate fi exercitată de către persoane. A se vedea mai mult
despre dreptul negativ la autonomie reproductivă și argumentele aduse împotriva acestuia în: Josephine Johnston, Rachel
L. Zacharias, The Future of Reproductive Autonomy, Hastings Center Report, Vol. 47, nr. S3, noiembrie/decembrie 2017
40
Cauza Tysiac c. Polonia, nr. 5410/03, CEDO 2007.
41
Cauza R. R. c. Polonia, nr. 27617/04, CEDO 2011.
42
Cauza A., B. și C. c. Irlanda [MC], nr. 25579/05, CEDO 16 decembrie 2010.
24
că noțiunea de „viață privată” instituită prin articolul 8 din CEDO reprezintă un „concept mai larg
care include, inter alia, dreptul la autonomie personală și la dezvoltare personală.”43
În continuarea capitolului este prezentat, dintr-o perspectivă jurisprudențială, dreptul de a
procrea în contradictoriu cu dreptul de a nu procrea, ambele fiind componente ale dreptului la
reproducere. Dreptul de a procrea, indiferent că vorbim de procreare pe cale naturală sau asistată
medical, face parte din categoria drepturilor reproductive. Întrebarea la care ne-am propus să dăm
răspuns a fost aceea dacă dreptul de a nu procrea face parte din aceeași categorie de drepturi? și dacă
putem pune semnul de egalitate între cele două prin prisma principiului autonomiei reproductive?
Atât dreptul de a procrea, cât și dreptul de a nu procrea izvorăsc din principiul general al
autonomiei reproductive. Prin urmare, cele două drepturi se înfățișează ca părți componente ale
dreptului la reproducere, în concret, cu referire la prezentul demers, a dreptului la reproducere asistată.
Aceste afirmații teoretice își găsesc cel mai bine corespondentul practic în jurisprudența
CEDO, în Cauza Evans c. Regatului Unit44 în care instanța de la Strasbourg s-a pronunțat asupra
disputei referitoare la utilizarea embrionilor crioconservați, prin prisma respectării dreptului la viață
privată instituit în articolul 8 din CEDO. În cauză a fost pus în balanță dreptul doamnei Evans de a
utiliza embrionii concepuți în laborator cu sperma fostului partener vs. dreptul domnului Evans de a
distruge embrionii. Cu alte cuvinte, a fost comparată decizia de deveni părinte materializată sub forma
dreptului de a procrea cu decizia de a nu deveni părinte, sub forma dreptului de a nu procrea. Balanța
a fost înclinată de către CEDO în favoarea dreptului de a nu procrea.
În capitol sunt prezentate argumente în favoarea existenței dreptului la reproducere asistată
susținute de doctrină și jurisprudența Curții Inter-Americane a Drepturilor Omului, cu referire în
special la Cauza Artavia Murillo și alții c. Costa Rica,45 considerată una dintre cele mai reprezentative
cauze în domeniul RAM și totodată un argument în favoarea recunoașterii dreptului la reproducere
asistată. Relevanța și importanța acesteia este dată de faptul că într-o singură cauză CIADO s-a
pronunțat cu privire la aspecte cum sunt: posibilitatea cuplurilor de a avea acces la fertilizare in vitro;
drepturile reproductive și relația acestora cu dreptul la viață privată, dreptul de a forma o familie și
dreptul la integritate fizică; conceptul de autonomie reproductivă și relația dintre acesta și dreptul la
viață privată, cât și la conceptul de libertate procreativă; dreptul de a avea acces la progresul științific
în vederea exercitării autonomiei reproductive și la dreptul de a accesa cel mai înalt standard de

43
Idem, §212.
44
Cauza Evans c. Regatul Unit [MC], 6339/05, CEDO 10 aprilie 2007.
45
Cauza Artavia Murillo și alții („Fertilizare in vitro”) c. Costa Rica, Sentința de excepții preliminare, fond, reparații și
cheltuieli, Ser. C N0 257, noiembrie 28 2012.
25
sănătate referitor la tehnicile de reproducere asistată medical; protecția ce trebuie acordată
embrionului uman. Referitor la relația dintre dreptul la viață privată, libertatea reproductivă și dreptul
de a avea acces la tehnologia medicală necesară în vederea exercitării acestui drept, Curtea Inter-
Americană afirmă că dreptul la viață privată, dreptul la autonomie reproductivă și dreptul la formarea
unei familii se extind dreptului oricărei persoane de a beneficia de progresul științific și de aplicațiile
sale. În vederea exercitării autonomiei reproductive și a posibilității de a întemeia o familie, dreptul
de a avea acces la progresul științific dă naștere dreptului de a avea acces la cele mai înalte standarde
de servicii medicale în domeniul tehnicilor de reproducere asistată și, în consecință, la „interzicerea
restricțiilor disproporționale și inutile, de iure și de facto, în vederea exercitarea deciziilor
reproductive corespunzătoare fiecărei persoane.”46

Capitolul al V-lea, intitulat „Aspecte juridice relevante cu privire la tehnicile de reproducere

asistată: doctrină, legislație și jurisprudență” analizează, după cum reiese din titlu, aspectele juridice
doctrinare, legislative și jurisprudențiale la nivel internațional cu privire la: terțul donator de gameți,
statutul juridic al embrionului uman, diagnosticul genetic preimplantațional și diagnosticul prenatal,
surogat și reproducerea post-mortem.
Cu privire la terțul donator, această noțiune este una specifică reproducerii asistate medical.
Posibilitatea de a apela la un terț donator de gameți în RAM a reprezentat un uriaș avans științific care
a creat atât șansa cuplurilor de a avea un copil înrudit cel mult cu unul dintre viitorii părinți, cât și
posibilitatea femeilor sau bărbaților singure/i de a forma o familie prin intermediul tehnicilor de
reproducere asistată. Prin terț donator de gameți înțelegem femeia sau bărbatul care donează celule
reproductive (ovule sau spermă). O altă distincție există între terțul donator cunoscut și terțul donator
anonim.
În capitol se evidențiază faptul că viitorii părinți care apelează la TRA și de la care se prelevă
celule reproductive în vederea manipulării acestora în laborator, nu sunt terți donatori, fiindcă intenția
lor este aceea de a avea propriul copil și nu de a dona celulele reproductive prelevate către un alt cuplu
sau către o altă persoană singură. Chiar și în situația surogatului gestațional, părinții de intenție nu
sunt donatori fiindcă ovulele și sperma provin de la aceștia. Desigur, acest fapt nu îi împiedică ca
ulterior părinții de intenție să devină donatori, în situația în care nu mai doresc să utilizeze surplusul
de embrioni sau de gameți rămași în urma unei fertilizări in vitro. Între terțul donator și copilul astfel
născut nu trebuie să existe nicio legătură de filiație. Prin urmare, din punct de vedere juridic, terțul

46
Idem, §150.
26
donator nu este părintele copilul născut prin RAM, cu condiția respectării cerințelor specifice fiecărei
țări cu privire la exprimarea consimțământului informat. În acest sens sunt toate legislațiile
internaționale cu privire la reproducerea asistată medical cu terț donator.
Capitolul prezintă cerințele europene privind donarea, obținerea și controlul gameților
proveniți de la terți donatori enunțate în Directiva 2004/23/CE47 a Parlamentului European și a
Consiliului din data de 31 martie 2004 prin care s-au stabilit standardele de calitate și de securitate
pentru țesuturile și celulele destinare utilizării omului „în vederea garantării unui nivel ridicat de
protecție a sănătății umane.”48
În continuare este prezentat un aspect controversat în doctrina juridică de specialitate și în
jurisprudență care se referă la anonimatul terțului donator și la posibilitatea sau nu a copilului conceput
prin intermediul TRA cu terț donator la cunoașterea identității acestuia. Anonimatul donatorului în
reproducerea asistată medical este etichetat în doctrina juridică49 drept un „trend proeminent anterior.”
Până de curând, în majoritatea țărilor europene, copiii concepuți prin TRA cu terț donator aveau acces
la un număr redus de informații cu privire la originea lor genetică. În țări precum Franța, Belgia,
Spania, Portugalia, Grecia, Danemarca, Bulgaria sau Cehia anonimatul terțului donator de gameți
reprezintă o cerință legală. Tendința către permiterea accesului la informații referitoare la donatorii de
celule reproductive este în creștere. Suedia este prima țară europeană care a eliminat regula privind
anonimitatea donatorului, încă din anul 1985. În Marea Britanie copiii, după împlinirea vârstei de 18
ani, au dreptul la aflarea informațiilor referitoare la identitatea terțului donator cu care se relaționează
din punct de vedere genetic.50 De precizat este faptul că furnizarea către copiii concepuți cu gameți
donați, a informațiilor referitoare la identitatea donatorilor de gameți nu creează nicio legătură de
filiație între copilul astfel conceput și terțul donator.
În contextul legislativ român, dreptul copilului conceput prin intermediul unui terț donator se
referă la dreptul de a avea acces la informații referitoare la RAM, doar în situații excepționale, legate
de sănătatea sa sau a descendenților săi. Prin urmare, informațiile referitoare la terț donator sunt
incluse în informațiile generale referitoare la reproducerea asistată medical.

47
Directiva 2004/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 martie 2004 privind stabilirea standardelor de
calitate și securitate pentru donarea, obținerea, controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a
celulelor umane, OJ L 102, 7.4.2004, Capitolul 15, Volumul 011 P.129-140.
48
Idem, art. 1.
49
A se vedea materialul prezentat de Laurence Brunet intitulat „Donor anonymity and right of access to personal origins”
în cadrul întâlnirii Consiliului Europei (22-21 februarie 2018, Strasbourg, Franța) ce a avut ca temă „Accesul și
diversitatea reproducerii asistate medical în Europa”, disponibil la https://www.eshre.eu/Education/Lecture-
handouts/Strasbourg-2018, ultima accesare în 30 octombrie 2019.
50
The Human Fertilisation and Embryology Authority (Disclosure of Donor Information) Regulations 2004 la adresa
http://www.legislation.gov.uk/uksi/2004/1511/made, ultima accesare în data de 2 noiembrie 2019.
27
 În România, unicele reglementări naționale în materia RAM se referă în mod strict la
reproducerea asistată medical cu terț donator (art. 441 – art. 447 din Codul civil) și au fost tratate în
acest capitol. Titlul secțiunii – „Reproducerea umană asistată medical cu terț donator” (RUAM)-
creează impresia că dispozițiile articolelor acesteia se aplică tehnicilor de reproducere asistată cu un
terț donator de spermă, de ovule sau chiar de embrioni. Cu toate acestea, din lectura celor 7 articole,
putem observa că nu se face referire în mod expres la donatorul de spermă, ovule sau de embrioni, ci
este folosită expresia generală de „terț donator”. Mai mult, din conținutul textului reiese că legiuitorul
român s-a limitat la RAM cu celule reproductive provenite de la bărbat adică terțul donator de spermă,
evitând a face referire la anumite aspecte de natură juridică din care ar rezulta că RAM, așa cum este
reglementată în Codul civil român, se referă și la terțul donator de ovule sau la cel de embrioni.
Principalele chestiuni juridice abordate în legislația civilă în materia reproducerii asistate
medical cu terț donator sunt următoarele: regimul filiației; persoanele care pot avea acces la RUAM
cu terț donator; manifestarea consimțământului informat al părinților care intenționează să aibă un
copil prin intermediul RUAM cu terț donator; consimțământului soțului la RUAM cu terț donator și
importanța acestuia din perspectiva a două aspecte: posibilitatea soțului de a tăgădui paternitatea
copilului conceput cu gameți donați, în condițiile în care acesta nu și-a exprimat consimțământul în
acest sens; răspunderea tatălui de intenție care și-a exprimat consimțământul cu privire la reproducerea
asistată cu terț donator, dar care, după naștere, nu mai recunoaște copilul; confidențialitatea
informațiilor referitoare la reproducerea asistată medical.
Evidențiem faptul că regimul juridic al RUAM cu terț donator, inclusiv privind asigurarea
confidențialității informațiilor și transmiterea acestora urmează, potrivit articolului 447 din Codul
Civil, să se stabilească printr-o lege specială care, încă, nu a fost adoptată. Este de semnalat faptul că
acest articol circumscrie necesitatea unei legi speciale referitoare la „reproducerea umană asistată
medical cu terț donator”, în timp ce regula generală prevăzută în art. 445 cu privire la confidențialitatea
informațiilor nu face această precizare restrictivă, inducând concluzia că textul are în vedere totalitatea
tehnicilor de reproducere asistată, și nu doar cele care implică utilizarea unui terț donator. Sigur că
printr-o interpretare gramaticală, observând că articolul 445 din Codul civil este așezat într-o secțiune
intitulată „reproducerea umană asistată medical cu terț donator” ar fi suficientă pentru a conchide că
prevederile art. 445 din Codul civil se referă doar la RUAM cu terț donator. Dar, în această situație,
ne surprinde de ce legiuitorul a simțit nevoia să facă o precizare expresă la „terț donator” cu privire
la legislația viitoare specială.

28
 Capitolul acordă importanță uneia dintre condițiile esențiale pentru a putea avea copii prin
intermediul tehnicilor de reproducerea asistată cu terț donator, și anume exprimarea consimțământului
părinților de intenție. Există trei ipotezele semnalate în Codul civil în care consimțământul nu produce
efecte juridice: în cazul decesului; în situația formulării unei cereri de divorț; ori în cazul separației în
fapt, ipoteze survenite anterior momentului concepțiunii (art. 442 alin. (2) din Codul civil), care, în
opinia noastră, alături de alte opinii, este momentul implantării în uter.
Cu privire la statutul juridic al embrionului uman s-a evidențiat faptul că acesta are nevoie de
protecție juridică datorită posibilității sale de a deveni o ființă umană și s-a făcut distincție între ființa
umană născută și embrionul uman, care, în opinia noastră (fiind și opinia majoritară internațională)
este o ființă umană potențială. Capitolul prezintă avantajul pe care l-a adus posibilitatea
crioconservării embrionilor umani, cuplurilor sau persoanelor singure care pot să stocheze embrionii
sau gameții în bănci de țesuturi și celule în vederea unei utilizări viitoare.
În conturarea statutului juridic al embrionului uman este necesară distincția între momentul la
care viața umană începe și momentul de la care vorbim de existența dreptului la viață și al celorlalte
drepturi ale omului garantate și protejate la nivel internațional. În instrumentele juridice internaționale
dreptul la viață este afirmat cu privire la ființa umană sau la persoana/individul, nu și cu privire la
embrionul uman. Prin prisma progresului științific actual concepția trebuie înțeleasă prin prisma a
două interpretări: pe de-o parte concepția reprezintă momentul unirii/fertilizării ovulului cu
spermatozoidul, iar pe de altă parte, concepția reprezintă momentul în care ovulul fertilizat este
implant în uter și că momentul concepției reprezintă un eveniment al femeii, nu al embrionului din
moment ce se consideră că o femeie este însărcinată dacă embrionul „s-a prins” cu succes de pereții
uterului. Cu toate că încă există numeroase controverse la nivel internațional cu privire la momentul
concepțiunii și momentul de la care începe viața umană, considerăm că embrionului uman trebuie să
îi fie acordată o formă de protecție de la momentul concepțiunii, adică de la momentul implantării
acestuia în uterul femeii, protecție care să nu interfereze cu drepturile reproductive ale femeii.
După cum a semnalat și Curtea Inter-Americană în Cauza Artavia Murillo c. Costa Rica,
tendința din dreptul internațional nu duce la concluzia că embrionul uman trebuie tratat de aceeași
formă precum este tratată o persoană în viață și nici că acesta (embrionul) se bucură de un drept la
viață.
Referitor la diagnosticul genetic preimplantațional și prenatal în capitol sunt semnalate
avantajele utilizării acestei proceduri, de a evita transmiterea unor maladii genetice copiilor, sunt
semnalate sistemele de protecție internaționale a ființei umane cu referire la genomul uman, prin care

29
se urmărește ca accesul la diagnosticul genetic preimplantațional să se realizeze doar în scop medical
sau în vederea efectuării cercetării științifice referitoare la scopuri medicale, cu respectarea demnității
umane și a drepturilor și libertăților fundamentale. Totodată trebuie avut în vedere și aspectul că
progresul biologiei și al medicinei trebuie să vină în beneficiul atât a generațiilor prezente, cât și a
generațiilor viitoare. Au fost evidențiate o serie de cauze soluționate de CEDO referitoare la
diagnosticul genetic preimplantațional precum: Cauza Costa și Pavan c. Italia51 în care Curtea de la
Strasbourg a stabilit că articolul 8 din CoEDO a fost încălcat datorită inconsistențelor din dreptul
italian care nu au permis unui cuplu accesul la diagnosticul genetic preimplantațional în vederea
identificării embrionilor purtători de fibroză chistică, în condițiile în care ambii părinți erau purtători
ai acestei boli. Cu toate acestea, statul italian a autorizat terminarea sarcinii în condițiile în care fătul
prezintă semne ale acestei maladii.
În România diagnosticul genetic preimplantațional se practică, la recomandarea medicului
specialist, cu toate acestea nu există o legislație specială în care această procedură să fie reglementată.
Diagnosticul genetic preimplantațional nu oferă doar posibilitatea de a evita transmiterea
bolilor genetice ale părinților de intenție către copii, ci ca orice procedură medicală, poate merge
dincolo de scopul său terapeutic și să permită posibilitatea selectării trăsăturilor fizice ale viitorilor
copii sau chiar alegerea sexului acestora. DGP oferă posibilitatea identificării sexului embrionului în
situația în care există riscul ca viitorul copil va dezvolta o boală cromozomială specifică unui anumit
sex și care nu ar afecta sau ar afecta mai puțin celălalt sex. Potrivit articolului 14 din Convenția privind
drepturile omului și biomedicina, alegerea sexului copilului prin utilizarea tehnicilor de reproducere
asistată medical pentru alte motive care nu țin de evitarea unei maladii ereditare grave legate de sex,
este interzisă în mod expres. Totuși, există țări, precum unele state din Statele Unite ale Americii,
Thailanda sau Mexic care permit selectarea sexului viitorului copil pentru motive care nu sunt
medicale.
Cu privire la formarea familiilor prin acorduri de surogat, în capitol sunt prezentate tipurile
de surogat: surogatul tradițional sau surogatul gestațional și surogatul altruist sau surogatul comercial.
Surogatul în esență este un contract, un acord de voință cu titlu gratuit sau oneros, încheiat
între părinții/părintele de intenție, pe de-o parte, adică cei care își doresc un copil, din această categorie
putând să facă parte atât cuplul căsătorit sau nu, indiferent de orientarea sexuală, cât și o persoană
singură, indiferent dacă materialul genetic al copilului aparține acestora sau provine de la o terță/terțe
persoane; iar pe de altă parte, mama surogat care urmează să fie supusă unei proceduri medicale de

51
Costa și Pavan c. Italia, nr. 54270/10, 28 August 2012 CEDO.
30
fertilizare in vitro sau inseminare artificială în vederea obținerii unei sarcini și care își exprimă
consimțământul că va purta copilul în propriul uter și că îl va încredința părinților/părintelui de intenție
după naștere; cu mențiunea că mama surogat va renunța la toate drepturile părintești asupra copilului
astfel conceput; în schimbul unei sume de bani sau nu, în funcție de caracterul contractului. De
menționat este și faptul că în situația în care mama surogat este căsătorită este necesar consimțământul
soțului acesteia în vederea efectuării procedurilor medicale și ulterior a restituirii copilului către
părinții destinatari.
Principalele probleme juridice care planează în jurul reproducerii asistate medical cu mamă
surogat, se referă la necesitatea de a stabili filiația copiilor născuți prin intermediul unei mame surogat
față de părinții de intenție. Modalitățile de stabilire a filiației depind de la stat la stat, în funcție de
legislația națională adoptată sau nu în materia reproducerii asistate medical cu mamă surogat. Prin
urmare, trebuie avute în vedere trei categorii de state: state în care contractele de surogat sunt interzise,
precum este cazul Franței, Germaniei sau Spaniei; state în care surogatul este reglementat, precum
Regatul Unit, Portugalia sau Israel și este reglementat chiar și surogatul comercial: Rusia sau
California; și țări în care nu există o legislație în materie, dar în care este practicat, precum: România.
În România, filiația52 copilului născut prin TRA cu mamă surogat se stabilește potrivit
principiului mater in iure semper certa est, adică față de mama surogat, femeia care a dat naște
copilului, după cum reiese din prevederile art. 408 alin. (1) din Codul civil. Însă, legislația civilă
prevede și un alt mod de stabilire a filiației, și anume, prin hotărâre judecătorească. Prin urmare, după
nașterea copilului conceput prin intermediul unei mame surogat, cuplurile din România sunt nevoiți
să se adreseze instanței în vederea stabilirii filiației materne, după caz și a celei paterne, față de părinții
care intenționează să crească acel copil.
Instanțele civile române s-au pronunțat deja cu privire la filiația copiilor născuți prin TRA cu
mamă surogat,53 în favoarea maternității de substituție, contrar principiului mater in iure semper certa
est, considerând că în contextul progresului tehnologic medical și implicit al reproducerii asistate
medical cu mamă surogat acest principiu are în vedere procedura firească de reproducere în care
procrearea și nașterea rezultă din „participarea aceleiași mame”, spre deosebire de surogat, unde mama
surogat nu participă la procreare, ci doar la naștere.

52
Sediul materiei filiației este consacrat de Codul Civil în Capitolul II din Cartea a II-a, Titlul III, începând cu art. 408
până la art. 450, fiind structurat în trei secțiuni, și anume: „Stabilirea filiației” în Secțiunea 1; „Reproducerea umană
asistată medical cu terț donator” în Secțiunea a 2-a; „Situația legală a copilului” în Secțiunea a 3-a.
53
Decizia civilă nr. 1196 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, dosarul nr. 5101/325/2012; Sentința civilă
nr. 1168, 11 iunie 2014, Judecătoria Drăgășani, dosarul nr 1601/233/2014; Sentința civilă nr. 5200/2017, 28 iunie 2017,
Judecătoria Sector 1 București, dosarul nr. 10527/299/2017.
31
 Referitor la reproducerea post-mortem, în contextul actual al avansului științific și tehnologic
în domeniul RAM, această posibilitate există și se referă la conceperea și nașterea unui copil după
decesul unuia dintre părinții genetici sau chiar după decesul ambilor părinți. La nivel internațional nu
sunt stabilite principii clare menite să guverneze reproducerea post-mortem, iar pentru ca această
procedură să se realizeze este necesar consimțământul anterior al persoanei decedate.

În ultimul capitol, Capitolul al VI-lea intitulat „Studiu comparativ privind stadiul actual al
legislației în materia reproducerii asistate medical” sunt analizate și comparate legislațiile naționale
relevante domeniului, după cum urmează:
- România, stat tolerant fără o legislație specială. În capitol sunt prezentate o serie de demersuri
realizate în vederea adoptării unei legislații speciale cu privire la RAM, dar care au rămas la stadiul
de proiecte legislative, neconcretizându-se într-o lege specială.
- Regatul Unit considerat un exemplu pozitiv și progresist în domeniul RAM.
- Spania ca lider european în reproducerea asistată medical.
- California, unul dintre cele mai exclusiviste și permisive state din lume în materia RAM.

III. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

1. În urma unei analize doctrinare, legislative și jurisprudențiale am constatat că nu există un

consens la nivel internațional cu privire la utilizarea terminologiei în domeniul reproducerii asistate.
Considerăm adecvată utilizarea termenului de reproducere asistată medical (RAM) atunci când facem
referire generală la procedurile medicale de reproducere asistată și termenul de tehnici de reproducere
asistată sau tehnologii de reproducere asistată (TRA) atunci când ne referim în concret la anumite
proceduri medicale.

2. Progresul tehnologic medical în materia reproducerii asistate medical supune astăzi

conceptul tradițional de familie unor mari provocări. Pe de-o parte, în conceptul de familie au fost
introduși noi termeni ce fac referire la noțiunea de maternitate și paternitate, termeni precum: mamă
purtătoare, terț donator sau părinți de intenție. iar pe de altă parte tehnicile de reproducere asistată
medical au avut un mare impact asupra familiilor neconvenționale, precum uniunile consensuale
dintre persoanele de același sex sau parteneriatelor civile, prin faptul că au oferit posibilitatea ca în
cadrul acestor uniuni să se nască copii.

32
 3. Știința evoluează mult mai rapid ca dreptul. Din acest considerent, este esențial ca atât la
nivelul statelor, cât și în cadrul organizațiilor internaționale cu responsabilități în materie, să fie
adoptate măsuri legislative prin care să se creeze un bun mecanism de protecție a persoanelor care
apelează la tehnicile de reproducere asistată, a copiilor născuți prin intermediul acestor tehnici și a
terțelor persoane (spre exemplu donatorii de ovule, spermă sau de embrioni umani sau mamele
surogat). Suntem de părere că acest mecanism de protecție trebuie să se fundamenteze, în primul rând,
pe înțelegerea TRA și a consecințelor care se pot produce prin aplicarea acestora asupra omului, iar
în al doilea rând, ținând cont de respectarea principiilor eticii și a demnității inerente ființei umane și
a drepturilor și libertăților fundamentale.

4. Demnitatea umană ocupă o poziție importantă în contextul dreptului internațional, fiind

considerată un principiu fundamental inerent tuturor ființelor umane și totodată un principiu care stă
la baza tuturor drepturilor omului. Principiul demnității umane ocupă o poziție proeminentă în
instrumentele juridice internaționale specifice drepturilor omului și bioeticii și biodreptului.
Demnitate umană este considerat în literatura de specialitate drept un concept formator al bioeticii
internaționale,54 Considerăm că această poziție importantă a demnității umane în contextul normativ
al bioeticii globale este dată de însăși natura practicilor biomedicale. Demnitate umană, sub aspect
bioetic, reprezintă o măsură de protecție împotriva practicilor medicale care își propun să modifice
genomul uman.

5. Susținem că demnitatea umana ocupă un rol deosebit de important în practicile medicale

reproductive și prin urmare reprezintă esența dreptului la reproducere și implicit a dreptului la
reproducere asistată medical.

6. Am constat că nu există un instrument juridic internațional dedicat în mod specific

drepturilor reproductive sau sănătății reproductive. Cu toate acestea, numeroase demersuri au fost
făcute în rândul entităților competente în vederea recunoașterii la nivel mondial a drepturilor
reproductive ca parte componentă a vastei palete de drepturi ale omului.

7. Drepturile reproductive necesită un suport legislativ adoptat la nivel național care să asigure
tuturor indivizilor garantarea și respectarea acestei categorii de drepturi, mai ales, ținând cont de
caracterul personal și intim specific reproducerii umane.

54
Roberto Andorno, Human dignity and human rights as a common ground for a global bioethics, Journal of
Medicine and Philosophy, Vol. 34, nr. 3, 2009, p. 226
33
 8. Drepturile reproductive, opinăm că nu reprezintă un nou set de drepturi, ci reprezintă un
cumul de drepturi și libertăți recunoscute deja în dreptul național sau în instrumentele juridice
internaționale și care se referă la diversitatea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale
din perspectiva vieții și sănătății sexuale și reproductive a tuturor indivizilor.

9. În cercetarea noastră am ajuns la concluzia că există un drept la reproducere asistată care

se referă la dreptul de a avea acces la tehnicile de reproducere asistată și care se află în strânsă legătură
cu o serie de drepturi recunoscute și garantate în instrumentele juridice internaționale specifice
drepturilor omului. În conturarea portretului dreptului la reproducere asistată, dreptul la viață privată
și de familie este de departe cel mai relevant drept al omului.

10. Dreptul de a procrea și dreptul de a nu procrea izvorăsc din principiul general al

autonomiei reproductive, adică din deciziile personale pe care o persoană le ca ia cu privire la
reproducere. Prin urmare, suntem de părere că cele două drepturi se înfățișează ca părți componente
ale dreptului la reproducere asistată. Nucleul dreptului de a procrea și al dreptului de a nu procrea îl
reprezintă autonomia reproductivă.

11. Din analiza jurisprudenței relevante în materia reproducerii asistate medical am constatat
că instanța de la Strasbourg în privința dispozițiilor articolului 8 din CoEDO referitor la dreptul la
respectarea vieții private și de familie, a făcut o „interpretare dinamică și evolutivă” a acestuia,
aflându-se într-o constantă adaptare la „evoluția moravurilor și necesităților sociale.”55 Exemplul
concret constă în adaptarea Curții la evoluția tehnicilor de reproducere asistată și a necesității tot mai
mare de legiferare la nivel național a acestor proceduri medicale, care din păcate nu se bucură de un
consens normativ între statele semnatare ale CoEDO.

12. Prin analiza Cauzei Artavia Murillo c. Costa Rica soluționată de Curtea Inter-Americană
a drepturilor omului, cauză de mare însemnătatea dreptului la reproducere asistată, am ajuns la
concluzia că aceasta reprezintă un cumul al concluziilor la care CEDO a ajuns în mai multe cauze
reprezentative reproducerii asistate medical. Considerăm că această cauză este de departe una dintre
cele mai importante cauze în domeniul reproducerii asistate medical. Tocmai datorită importanței sale
această cauză constituie un veritabil instrument în înțelegerea reproducerii asistate medical dintr-o

55
C. Bîrsan, Convenția europeană a drepturilor omului, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 597.
34
perspectivă juridică. Cauza prezintă o combinație particulară de aspecte ale vieții private relaționate
cu dreptul de a forma o familie cu dreptul la integritate și cu drepturile reproductive.

13. Am concluzionat că protecția necesară embrionului uman și copilului nenăscut trebuie să

fie diferită de protecția acordată copilului după naștere. Embrionul uman nu trebuie plasat pe picior
de egalitate cu ființa umană născută și că protecția juridică cuvenită acestuia se datorează necesității
protejării demnității umane

14. Din analiza jurisprudenței relevante statutului juridic al embrionului uman am constatat
că statele europene tind să nu recunoască embrionului uman calitatea de subiect de drept și prin urmare
încălcarea dreptului la viață nu există, din moment ce embrionul uman nu are statutul juridic de
persoană.

15. Considerăm că terțul donator, fie el de spermă, fie de ovule, nu este unul dintre viitorii
părinți. Prin urmare, părinți de intenție care apelează la TRA și de la care se prelevă celule
reproductive în vederea manipulării acestora în laborator, nu sunt terți donatori, fiindcă intenția lor
este aceea de a avea propriul copil și nu de a dona celulele reproductive prelevate către un alt cuplu
sau către o altă persoană singură. Chiar și în situația surogatului gestațional, părinții de intenție nu
sunt donatori fiindcă ovulele și sperma provin de la aceștia. În realitate, mama surogat este o terță
persoană care participă la RAM și nu un terț donator de ovule, cu excepția surogatului tradițional.

16. Este unanim acceptat, la nivel internațional, faptul că între terțul donator și copilul astfel
născut nu trebuie să existe nicio legătură de filiație.

17. La nivel internațional nu există un instrument juridic în care să fie recunoscut în mod
expres dreptul copilului la cunoașterea originilor sale. În ultimii ani s-a putut observa o tendința în
creștere în rândul legislațiilor naționale în favoarea accesului la informații despre terțul donator de
gameți și chiar cu privire la posibilitatea cunoașterii identității acestuia de către copilul conceput prin
intermediul tehnicile de reproducere asistată medical cu terț donator

18. De lege ferenda, propunem ca pe viitor, să se reglementeze în România posibilitatea

copilului conceput prin intermediul unei tehnici de reproducere asistată cu terț donator, de a avea
acces la informații referitoare la identitatea donatorului și astfel de a-și cunoaște originea genetică,
la cererea sa, după ce a dobândit capacitate deplină de exercițiu, după modelul dreptului copilului
adoptat de a-și cunoaște originea.
35
 19. La acest moment, nu există o legislație specială în România referitoare la reproducerea
asistată medical. Considerăm că prevederile Codului civil român în materia reproducerii umane
asistate medical cu terț donator (articolul 441 – articolul 447) sunt insuficiente în raport cu tehnicile
medicale practicate la ora actuală. Credem că este necesară adoptarea unei legi speciale în România
referitoare la totalitatea tehnicilor de reproducere asistată medical și nu doar o lege specială referitoare
la reproducerea asistată cu terț donator, după cum reiese din art. 447 alin. (3) din Codul civil.

20. Din cercetarea efectuată am constatat că prevederile Codului civil referitoare la

reproducerea umană asistată medical cu terț donator (art. 441 – art. 447) deși dau impresia că se referă
la cele trei categorii de terț donator: terțul donator de ovule, terțul donator de spermă și terțul donator
de embrioni, în urma analizei conținutului acestora rezultă că acestea se adresează doar terțului
donator de spermă.

21. Din analiza reglementările actuale în materie civilă din România, am putut observa că
acestea permit accesul la tehnicile de reproducere asistată medical cu terț donator doar unui cuplu
format dintr-o femeie și un bărbat sau unei femei singure. (art. 441 alin. (3) din Codul civil) Prin
urmare, posibilitatea de a utiliza tehnicile de reproducere asistată cu terț donator nu este asigurată
unui cuplu format din două persoane de același sex și nici unui bărbat singur. Sub aspectul legislației
civile române actuale, un bărbat care nu are o parteneră nu poate apela la o mamă surogat pentru a
putea avea un copil genetic. Considerăm că această prevedere are caracter discriminatoriu. Această
afirmație fiind susținută de definiția infertilității formulate de Organizația Mondială a Sănătății potrivit
căreia infertilitatea constituie o dizabilitate și că imposibilitatea de a avea un partener și implicit de a
se reproduce reprezintă o dizabilitate. Propunem ca pe viitor să fie acordat dreptul bărbatului singur
de a apela la tehnicile de reproducere asistată cu terț donator și implicit și la surogat, iar accesul la
tehnicile de reproducere asistată trebuie să se facă fără discriminare.

22. Suntem de părere că în redactarea unei viitoare legi specială cu privire la reproducerea
asistată medical trebuie să se țină cont de Decizia nr. 418/2005 din 18 iulie 2005 a Curții
Constituționale56 în care Curtea a constatat că „prin condiționarea dreptului unei persoane de a
recurge la reproducerea umană asistată medical, de apartenența la un cuplu, se încalcă principiul
egalității în fața legii și a autorităților publice.”

56
Decizia nr. 418/2005 din 18 iulie 2005 asupra sesizării de neconstituționalitate a Legii privind sănătatea
reproducerii și reproducerea umană asistată medical, Curtea Constituțională a României, publicată în M. Of.
nr. 664/2005 din data de 26 iulie 2005.
36
 23. Considerăm că forma de surogat acceptată de majoritatea statelor și care ridică cele mai
puține controverse juridice este surogatul gestațional, datorită faptul că, în majoritatea cazurilor,
mama care intenționează să crească copilul este mama biologică a copilului născut prin surogat, iar
mama surogat nu este mama biologică. În țările în care nu există legislație în materia surogatului,
precum România, realitatea biologică dintre copil și mama de intenție poate să fie stabilită cu ușurință
prin efectuarea unui test ADN. Acest mijloc de probă este folosit adesea în instanță în vederea stabilirii
maternității față de mama de intenție.

24. În urma cercetării efectuate am constatat că reglementările din Codul civil referitoare la
RAM cu terț donator nu se aplică în cazurile de surogat gestațional, atâta timp cât mama surogat nu
urmează să fie și mamă genetică, adică să doneze ovule, iar sperma tatălui de intenție urmează să fie
utilizată în FIV. Majoritatea cazurilor de surogat întâlnite în România nu implică recurgerea la un terț
donator. Subliniem faptul că există cazuri în care mama surogat nu este terț donator, ci este o terță
persoană care participă la reproducerea asistată medical. Atâta timp cât aceasta nu donează ovule,
calitatea sa nu este de terț donator.

25. Reproducerea asistata medical cu mama surogat este o practica actuala in Romania, lipsita
de un cadru juridic special prin care sa se ofere protecție tuturor persoanele implicate in reproducerea
asistata medical, pe de-o parte părinților de intenție, mamei surogat si mai ales copilului astfel născut.
Consideram ca ar trebui sa existe o modalitate sigura si accesibila de stabilire a maternității copilului
astfel născut. In contextul actual legislativ român, filiația copilului născut prin reproducerea asistata
medical cu mama surogat este stabilita fața de mama surogat si nu fața de mama de intenție, potrivit
principiului latin mater in iure semper certa est. După naștere, părinții de intenție, care de cele mai
multe ori sunt și părinții biologici sunt nevoiți să se adreseze instanței de judecată în vederea stabilirii
filiației copilului față de aceștia și nu față de mama surogat. Neexistând reglementări exprese
referitoare la surogat, instanțele române, după cum reiese din jurisprudență, nu au soluționat cauzele
similare referitoare la surogat în mod unitar. Prin urmare, propunem adoptarea unei modalități prin
care filiația să se stabilească direct față de mama de intenție și nu față de mama surogat, iar în
certificatul de naștere al copilului să existe o rubrică specială unde să fie trecută atât mama de intenție,
cât și mama surogat, fără a mai fi necesar ca părinții de intenție să se adreseze instanțelor de judecată
române în vederea stabilirii filiației. O altă soluție propusă este aceea a reglementării unei proceduri
mai simple și mai rapide, în fața instanțelor de judecată, prin care, prin introducerea unei cereri de
stabilire a filiației rezultate din surogat, și pe baza verificării existenței consimțământului părinților

37
de intenție și a mamei surogat, să se stabilească filiația copilului născut prin surogat față de părinții de
intenție.

26. Considerăm că aplicarea principiului mater in iure semper certa est cu privire la stabilirea
filiației unui copil trebuie să se rezume la stabilirea filiației copilului născut prin reproducere pe cale
naturală și nu trebuie extins și în cazul copiilor concepuți prin reproducere asistată cu mamă surogat.

IV. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alghrani A., Regulating assisted reproductive techlogies: new horizons, Ed. Cambridge
University Press, Regatul Unit, 2018.
2. Baias Fl. A., Noul Cod Civil Comentariu pe articole art.1-2664, Ed. C.H. Beck, București
2012.
3. Barak A., Human dignity: The Constitutional Value and the Constitutional Right, Ed.
Cambridge University Press, 2015.
4. Craig P., de Burca G., Dreptul Uniunii Europene: comentarii, jurisprudență, doctrină, ed. a
VI-a, Ed. Hamangiu, București, 2017.
5. Daar J., Reproductive Technologies and the Law, ed. a 2-a, Ed. Carolina Academic Press,
LLC, 2013.
6. De Schutter O., International Human Rights Law, ed. a 2-a, Ed. Cambridge University Press,
2014.
7. Díaz Romero M. R., Autonomía de la voluntad y contracto de gestación subrogada: efectos
jurídicos, Ed. Thomson Reuters Aranzadi, Spania, 2018.
8. Düwell M., Braarvig J., Brownsword R., Mieth D., The Cambridge Handbook of Human
Dignity, Ed. Cambridge University Press, 2014.
9. Florian E., Dreptul familiei: Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ed. a 6-a, Ed. C.H.
Beck, București, 2018.
10. Furrow B.R., Greaney T.L., Johnson S.H., Jost T.S., Scwartz R.L., Bioethics: Health Care
Law and Ethics, ed. a 7-a, Ed. West, Statele Unite ale Americii, 2013.
11. Herring J., Medical law and ethics, ed. a 7-a, Ed. Oxford University Press, 2018.
12. Kasky J.A., Neufeld M.B., Guide to Assisted Reproduction: Techniques, Legal Issues, and
Pathways to Succes, Ed. American Bar Association, 2016.

38
13. Kindregan C.P. Jr., Mc.Brien M., Assisted Reproductive Technology: A Lawyer`s Guide to
Emerging Law and Science, ed. a II-a, Ed. American Bar Association, 2011.
14. Lledó Yagüe F., Ochoa Marieta C., Monje Balmaseda O., Comentarios científico-jurídicos a
la Ley sobre Técnicas de reproducción humana asistida (Ley 14-2006, de 26 de mayo), Ed.
Dykinson, Madrid, 2007.
15. Rainey B., Wicks E., Ovey C., Jacobs, White, and Ovey; The European Convention on
Human Rights, ed. a 7-a, Ed. Oxford University Press, 2017.
16. Ochoa Ruiz N., El embrión humano en la jurisprudencia del Tribunal de Estrasburgo: un
análisis a la luz de la normativa internacional y europea, Seria Cuadernos Aranzadi de
Tribunal Constitucional, nr. 39, Ed. Thomson Reuters, 2017.
17. Urs I.R., Duțu M. (coord.), Enciclopedia Juridică Română, Vol. I – lit. A-C, Ed. Academiei
Române și Universul Juridic, București, 2018.
18. Vilar González S., La gestación subrogada en España y en el derecho comparado, Ed.
Wolters Kluwer España, 2018.
19. Voiculescu N., Protecția internațională a drepturilor omului, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu,
București, 2017.
20. Voiculescu N., Berna M.B., Tratat de drept social internațional și european, Ed. Universul
Juridic, București, 2019.

39