Pro si (mai ales) contra eutanasiei.

Opinii ale unor viitori profesionisti ai sanatatii Subiectul delicat al eutanasiei a suscitat si suscita inca numeroase dezbateri, reactualizate in contextul legiferarii acestui act in unele state ale lumii (Olanda fiind cel mai mediatizat exemplu in acest sens). Implicatiile si valentele sale filozofice, etice, religioase, medicaldeontologice, juridice si, nu in ultimul rand, economice au impus o evaluare pluridisciplinara a oportunitatii unei astfel de decizii radicale in cazul pacientilor terminali, fara sanse de vindecare si de reintegrare sociala. Figuri proeminente din domeniile sus-mentionate au adus variate argumente pro si contra eutanasiei, fara a putea ajunge la un punct de vedere comun, cu valoare de adevar absolut. MOTIVATIE, SCOP Prezentul articol nu isi propune sa treaca in revista opiniile binecunoscute ale acestor specialisti in bioetica, ci va cauta sa releve modul in care este perceput subiectul eutanasiei in randul unei categorii aparte: aceea a viitorilor profesionisti ai sanatatii ? studenti in domeniul medical. Parerile lor, desi stau inca sub semnul empiricului, au in ochii mei o valoare deosebita, dat fiind faptul ca ei vor fi cei care, pusi in fata tentatiei recurgerii la actul eutanasic, vor trebui sa aiba, la un moment dat in cariera lor, o atitudine concreta, transanta. A aborda teoretic tema eutanasiei este, desigur, foarte interesant. Insa cu adevarat important este modul in care te comporti atunci cand te afli tu insuti in fata unei decizii eutanasice, atunci cand tu, cadru medical, trebuie sa hotarasti asupra vietii sau mortii unui om. MATERIAL SI METODA Cu acest scop declarat, am chestionat 153 de studenti din cadrul Facultatii de Medicina "Victor Papilian" Sibiu (89 la Medicina Generala anul IV, 31 la Medicina Dentara anul III si 33 la Facultatea de Asistenti de Medicina Generala anul IV) asupra atitudinii pe care ar avea-o daca ar fi confruntati cu urmatorul caz clinic ipotetic (propus de Dr. Adrian Avram ? sef lucrari la Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" ClujNapoca): "Pacient in varsta de 48 de ani, cu scleroza multipla veche de 12 ani, cu progresiva deteriorare a starii generale (spasticitate la membrele inferioare, deplasare posibila doar cu scaun cu rotile, acuitate vizuala pierduta total la un ochi, mult diminuata la celalalt, sonda urinara ? datorita atoniei vezicale, multiple infectii urinare, repetate pneumonii de aspiratie, escare de decubit care au necesitat in repetate randuri grefe de piele, osteomielita refractara la tratament etc.); din punct de vedere psihic este depresiv, apatoabulic, necomunicativ, refuza sa se ridice din pat, refuza sa discute despre boala lui pe motiv ca acest subiect il deprima. Acest pacient este internat in regim de urgenta, cu diagnosticul de pneumonie de aspiratie, prezentand T.A.=60/40 mmHg, pH=6,92, respiratie agonala, abolirea starii de constienta. Aceasta stare grava impune, pentru mentinerea in viata a pacientului, aplicarea manoperelor de intubatie oro-traheala si de ventilatie mecanica." Studentii au fost solicitati, pe de o parte, sa puncteze argumentele care ar pleda in favoarea eutanasiei pasive non-voluntare (prin refuzul de a aplica manoperele medicale susmentionate).

Pe de alta parte, ei au fost chemati sa releve acele elemente care ar sta la baza deciziei de a mentine in viata acest bolnav terminal prin sustinerea artificiala a functiei ventilatorii, spunand astfel nu eutanasiei. La final, cantarind cu atentie argumentele pro si contra, fiecare student trebuia sa precizeze atitudinea concreta pe care ar avea-o daca ar fi pus in fata unui astfel de caz. REZULTATE SI DISCUTII Majoritatea studentilor chestionati (109 ? 71,24%) s-au pronuntat categoric impotriva luarii unei decizii eutanasice, optand pentru efectuarea intubatiei oro-traheale si pentru instituirea ventilatiei mecanice. Doar 30 (19,61%) ar practica eutanasia in cazul concret supus dezbaterii. Chiar si dintre acestia, insa, numai 11 (7,19%) s-au dovedit a fi adepti neconditionati ai neinterventiei terapeutice. Restul de 19 (12,42%) ar fi de acord cu actul eutanasic doar in anumite conditii: ? daca ar avea in acest sens o solicitare expresa si in deplina cunostinta de cauza din partea pacientului, anterioara sau actuala (8 studenti ? 5,23%); ? daca, in conditiile in care pacientul este lipsit de abilitatea de a-si exprima vointa, fiind inconstient, familia (apartinatorii) ar solicita abstentiunea terapeutica (5 studenti ? 3,27%); ? daca legislatia din Romania ar admite eutanasia (6 studenti ? 3,92%). O buna parte dintre cei chestionati (14 ? 9,15%), dupa ce au pus in balanta argumentele pro si contra eutanasiei, nu au reusit sa se decida asupra conduitei pe care ar urma-o intro astfel de situatie concreta. Fara a sta neaparat sub semnul evazivului, o atare perceptie a cazului este de inteles. Ea exprima mai degraba conflictul inerent si intens intre elementele care pledeaza pentru recurgerea la eutanasie si cele care o fac indezirabila. Subiectivismul unei astfel de decizii, care o face atat de dificil de luat, este evident: "Consider ca este normal ca eu sa hotarasc momentul in care vreau sa inchei socotelile cu viata, mai ales daca sunt bolnava incurabil si nu ma mai asteapta decat o indelungata suferinta. Problema e ca nu stiu cum as gandi daca as fi in situatia oamenilor aceia. Si cred ca nimeni nu stie cum se va comporta in acea situatie." (B.C., MD III). Motivele care au stat la baza deciziilor sus-mentionate au fost dintre cele mai interesante. Argumentele pro eutanasie, desi minoritare, au punctat tocmai acele elemente care fac din acest subiect un prilej de dezbatere intensa. Cel mai frecvent invocat argument in favoarea abstentiunii terapeutice a fost necesitatea cuparii suferintei acestui individ. Aproape jumatate din cei chestionati (74 ? 48,36%), inclusiv unii dintre cei care au votat in final contra eutanasiei, au vazut in neaplicarea tratamentului un act umanitar, expresie a sentimentelor de mila, de compasiune, care trebuie sa ne cuprinda in fata unui astfel de caz. "Sub nici o forma ceea ce are el nu se poate numi viata. Este doar un chin prelungit, fara rost, pe care nu l-ar merita nimeni." (R.C., MG IV). Sistarea acestui chin este "singurul raspuns posibil la un disperat strigat de ajutor" (O.A.I., MD III). Faptul ca perceptele religioase considera o astfel de atitudine ca fiind una de falsa mila crestineasca nu i-a impiedicat pe sustinatorii acestui argument

sa afirme ca: "Desi din punct de vedere religios se spune ca este un pacat sa pui capat unei vieti, eu cred ca este un act de egoism sa condamni o fiinta sa traiasca in conditiile descrise, doar pentru a nu comite un pacat. (Oare chiar ar fi considerat un pacat, undeva acolo sus?)" ( S. L., MG IV). Mai mult, 11 dintre studenti (7,19%) au condamnat inversunarea terapeutica, aratand ca metodele exceptionale de mentinere cu orice pret in viata sunt ele insele generatoare de potentiale complicatii si de suferinta suplimentara. "Nu este obligatorie aplicarea mijloacelor deosebit de epuizante (?) pentru pacient, condamnandu-l la o agonie traita in conditii lipsite de orice posibilitate de trezire din coma. In acest caz ar fi vorba de un neavenit zel terapeutic" (P.E.M., MD III), deoarece tocmai "tinerea in viata a pacientului pare sa fie agentul etiologic al suferintei" (B.S., MG IV). De asemenea, nu trebuie uitat ca suferintei individuale i se adauga, firesc, si suferinta familiei, generata atat de durerea de a-l vedea pe cel drag pe patul de moarte, cat si de constrangerile economico-financiare la care este supusa. Unul din opt studenti (19 ? 12,41%) a adus ca argument pro eutanasie necesitatea curmarii suferintei familiei acestui bolnav. Optiunea pentru actul eutanasic s-a bazat pentru 43 de studenti (28,10%) pe importanta recunoasterii "dreptului de a muri", a libertatii de a alege o moarte demna, lipsita de suferinta, ca expresie a principiului bioetic al autodeterminarii. O opinie exprimata in acest sens arata ca "eutanasia constituie semnul revendicarii din partea omului a dreptului de a dispune de sine, de propria viata si moarte" (S.F., MD III). In opozitie cu dreptul la viata, trebuie recunoscut si acest "drept de a muri? pastrandu-ti demnitatea in fata suferintei, chiar cu riscul de a sfida divinitatea, pentru ca "eutanasia se leaga de procesul de secularizare care patrunde in societatea noastra si care se exprima mai ales ca forma suprema de revendicare a independentei omului fata sau mai ales in fata lui Dumnezeu si, in consecinta, considera inutila suferinta si refuza simbolismul religios al mortii" (S.F.S., MD III). Intr-o masura la fel de mare (43 de studenti ? 28,10%) a fost avuta in vedere conditionarea economica a deciziei eutanasice. Cazul este oricum depasit din punct de vedere medical (stare terminala, fara tratament etiologic), nefiind susceptibil de vindecare si de reintegrare socio-familiala si socio-economica (41 studenti ? 26,79%). Costurile mari necesare pentru tratamentul acestui caz sunt, din pacate, si inutile, data fiind ireversibilitatea afectiunii. In contextul general al limitarii resurselor pentru sanatate si al comercializarii tot mai pregnante a actului medical, se pune foarte acut problema blocarii unor resurse medicale (personal medical, aparatura, fonduri), care ar putea fi utilizate mult mai eficient in alte domenii ale sanatatii: tratamentul pacientilor curabili, cu sanse de recuperare, profilaxia unor boli, etc. Acest aspect a fost remarcat de 11 dintre studentii respondenti (7,19%). De altfel, chiar daca pacientul supravietuieste, el este inutil pentru societate (6 studenti ? 3,92%) si, in plus, va fi dependent de ingrijirea acordata de alte persoane (6 studenti ? 3,92%). "O astfel de investitie este de fapt o pierdere" (U.L., MD III). Unii dintre studenti (10 ? 6,53%) au adus in discutie necesitatea interventiei societatii pentru rezolvarea radicala a unor astfel de cazuri, sub pretextul progresului social,

vorbindu-se chiar de un rol eutanasic al statului sau de "epurarea societatii de balast" (A.F.E., FAMG IV). Argumentele contra deciziei eutanasice au fost mult mai numeroase si mai bine sustinute. Semnificativ mi s-a parut faptul ca cel mai frecvent invocat argument in acest sens a fost cel al inadmisibilitatii legale a eutanasiei in Romania (97 studenti ? 63,40%). In lumina acestei constatari, se poate sustine ca o legislatie prohibitiva, care categoriseste actul eutanasic ca omor, indiferent de forma sa activa sau pasiva sau de motivele presupus altruiste care au stat la baza acestui gest, este de natura a aseza o bariera ferma in calea alunecarii pe panta alunecoasa a abuzului. Aceasta teama de eventuale abuzuri, de patrundere pe "slippery slope", de generalizare a metodei si la cazuri la care decizia eutanasica nu este justificata, a fost exprimata de de 13 dintre studentii chestionati (8,50%). Perspectivele ar fi sumbre daca ar fi sa se intample asa ceva: "Daca eutanasia se va legaliza, in urmatoarele decenii vom asista la expansiunea unui domeniu cu totul neasteptat ? stiinta de a ucide" (B.C., MD III). Argumentele de natura medical-deontologica au avut o pondere foarte mare in pledoaria anti-eutanasica, fapt de altfel deloc surprinzator daca luam in considerare ca respondentii sunt viitoare cadre medicale, care au ales sa-si ajute pacientii, nu sa-i omoare. Peste 60% din studentii chestionati (92 ? 60,13%) au aratat ca medicul este pregatit, in virtutea profesiei sale, sa apere viata, sa acorde tratamentul necesar, sa reduca suferinta si sa protejeze demnitatea umana in fata bolii si a mortii, nicidecum sa ia viata pacientilor sai: "As face tot posibilul pentru mentinerea vietii si diminuarea suferintei si nu as renunta decat daca bolnavul ar renunta cu mult inaintea mea." (P. A., MD IV). De altfel, salvarea vietii omenesti ar trebui sa fie un reflex al medicului, indiferent unde s-ar afla, cu atat mai mult in serviciul de urgenta: "Medicul ce are specialitatea medicina de urgenta (?) nu trebuie sa mai mediteze la pasii interventiei pe care trebuie sa o efectueze, ci pentru acesta salvarea vietii este un reflex, un automatism." (S.R., MD III). Dilemele etice nu-si au locul in fata unui pacient cu risc vital, iar eventualele decizii eutanasice nu se iau in regim de urgenta (3 studenti ? 1,96%). Respectarea normelor deontologice ale profesiei medicale (asa cum sunt stipulate in Codul deontologic elaborat de Colegiul Medicilor din Romania) impune o atitudine ferma de respingere a eutanasiei, facand din aceasta un act dezonorant pentru un medic (35 studenti ? 22,87%). Devotamentul medicului fata de pacient trebuie sa constituie o coordonata perpetua a activitatii noastre: "Trebuie sa vedem in fiecare pacient, in fiecare seaman de-al nostru, un parinte, un frate, o sora. Daca mama sau tatal nostru ar fi in situatia asta, probabil ca nu l-am eutanasia" (I.A., MG IV). De altfel, inca din cele mai vechi timpuri profesia medicala a stat sub semnul juramantului hipocratic depus la inceputul activitatii, aspect reamintit de 18 dintre studentii chestionati (11,76%). Se naste astfel legitima intrebare: "Este compatibila eutanasia cu juramantul facut de a respecta viata si de a ajuta pacientul?" (O.A.I., MD III). Raspunsul este unul singur: categoric nu! Propria constiinta a medicului trebuie sa il impiedice de la a-si eutanasia pacientii; astfel au apreciat 15 dintre respondenti (9,80%). Orice alt curs de actiune deschide poarta

mustrarilor de constiinta, pentru ca: "Este gresit sa luam viata unui alt om, din punct de vedere moral, religios, legal. Este o crima. De asta ne numim medici, pentru ca incercam sa salvam vieti omenesti. Asta este meseria de medic si trebuie sa o practicam asa cum este ea definita. Si nici un om in toate facultatile mintale nu ar avea o viata linistita si normala stiind ca a luat viata unui alt om, indiferent de circumstante." (A.A.C., MD III). In contextul celor afirmate mai sus, eutanasia s-ar dovedi greu de pus in practica, pentru ca se pune problema: "Cine va fi medicul care va lua decizia?". "Chiar daca eutanasia s-ar legaliza si la noi in Romania, care dintre medici va scoate stecherul din priza? Va fi o persoana platita special pentru asta? Pentru ca este un gest care nu onoreaza pe nimeni, cu atat mai putin pe un medic!" (P.M., MG IV). Ar fi, intr-adevar, o decizie de natura a crea disconfort pentru orice medic, dupa cum au remarcat 19 dintre studenti (12,42%). Nici un medic nu nu ar dori sa fie perceput ca un "calau" al pacientilor lui, cu consecinta drastica a scaderii credibilitatii si adresabilitatii (9 studenti ? 5,88%). Dupa cum remarca unul din respondenti: "ar fi afectat modul cum voi fi privit de viitorii mei pacienti; voi fi tratat, mai mult sau mai putin evident, ca un macelar si nu ca un medic." (P.A., MG IV). Practicarea eutanasiei in mediul medical ar reprezenta "un atentat la increderea in serviciile medicale, caci spitalele ar deveni in acelasi timp institutii ale vietii si ale mortii." (S.F., MD III). Se pune asadar intrebarea fireasca: "Daca s-ar face eutanasie, cine ar dori sa o efectueze?", pentru ca "persoana respectiva ar avea pe constiinta un om. Se vor angaja eutanasiatori profesionisti?" (B.C., MD III). O pondere importanta au detinut argumentele de natura religioasa, atestand caracterul anticrestin al eutanasiei (59 studenti ? 38,56%). In virtutea poruncii divine "sa nu ucizi", actul eutanasic este un pacat capital, de neiertat in ochii lui Dumnezeu. A apara viata si ati iubi aproapele sunt datorii fundamentale ale oricarui crestin; cu atat mai mult medicul crestin trebuie sa respecte aceste principii moral-teologice. Dupa cum remarca unul din studentii chestionati: "Eu sunt, inainte de a fi medic, crestin. Si pentru asta accept tot ceea ce Biblia hotaraste si sustine ca fiind normal. Si cred ca ea este temelia puternica pentru orice problema morala, intrucat Dumnezeu este autorul moralei. Nu putem depasi etica divina si trebuie sa recunoastem ca, daca dorim sa fim morali si moralitatea noastra contrazice vointa divina, ea se anuleaza prin ea insasi." (P.A., MG IV). A lua viata unui semen de-al tau, fie si sub pretextul milei, este o abatere grava de la aceste norme ale moralei crestine. "Eutanasia este o practica demonica. Legiferarea ei ar permite o suita de alte pacate si abuzuri. Este echivalenta cu o sinucidere pentru cel care o cere. Este in acelasi timp o crima pentru cei care efectueaza actul eutanasic, il asista sau il legifereaza." (S.F., MD III). Oricat de grav ar fi un caz de-al nostru, oricata suferinta am intrezari in ochii celui pe care-l tratam, nu ne este permis sa decidem ca acest om a suferit destul si ca trebuie sa moara pentru ca sa nu se mai chinuiasca. Evolutia cazului o poate decide doar Dumnezeu (31 studenti ? 20,26%), iar medicul nu are drept de viata si de moarte asupra pacientilor sai. In opinia exprimata de una din studentele participante la studiu: "Eu nu am dreptul sa iau viata unui semen de-al meu; eu nu dispun de viata lui, nici macar de a mea; nu am drept de viata si de moarte asupra nimanui.(?) Daca nu avem puterea de a crea, de a da viata unui om, nu avem dreptul de a lua o viata." (A.E., MG IV). Trebuie sa pastram in

minte ca, in conformitate cu vointa cereasca, ?din momentul in care se nasc, oamenii pornesc in viata deja datori? datori cu o moarte (?); nu este de datoria medicului sa decida cand suferindul din fata sa trebuie sa inceteze lupta intre viata si moarte si sa-si admita datoria fatala." (A.L., MD III). "Dumnezeu este Guvernatorul Suprem al Universului si nu putem, oricat de tare incercam, sa ne jucam de-a Dumnezeu. Trebuie sa lasam chestiunile vietii si ale mortii in mainile Lui." (O.A.I., MD III). In definitiv, "este dreptul dumnezeirii sa-si stranga fiintele de pe pamant." (B.C., MD III). Valorizarea etico-religioasa a suferintei a fost propusa ca un puternic argument contra eutanasiei de catre 9 studenti (5,88%). Ei considera ca suferinta unui individ i-a fost data de Dumnezeu cu un scop ? acela de a se pocai, de a face pace cu sine, cu semenii si cu divinitatea. Acest rol de catharsis al suferintei este anihilat daca se intervine brutal, prin mijloace eutanasice. "Suferinta este un mijloc de curatire sufleteasca, de innobilare pentru unii, care le ofera posibilitatea schimbarii mentalitatii; (?) in orice suferinta e un bob de lumina." (B.M., MG IV). "Daca stii si ai puterea sa iti asumi moartea, ea poate deveni cea mai de sus treapta a evolutiei tale spirituale. A opta pentru eutanasie, a-ti scurta artificial viata, inseamna sa ratezi aceasta suprema ocazie." (S.F.S., MD III). Interesanta mi s-a parut opinia militanta exprimata de una din studentele participante la studiu, conform careia "Biserica (?) va trebui sa intervina la nivel legislativ, sustinand acele partide politice care au in program lupta impotriva eutanasiei. Din nefericire, in multe tari care se pretind crestine, in numele democratiei se voteaza pentru eutanasie." (B.C., MD III). Analizand cazul din perspectiva drepturilor omului, 54 dintre studenti (35,29%) au considerat inacceptabila eutanasia dat fiind dreptul la viata al oricarui om. Medicul cu atat mai mult trebuie sa respecte acest drept sacru, pentru ca "Viata e nimic, dar nimic nu se compara cu viata." (A.P., MG IV), chiar si in conditiile unei suferinte majore, iar "Daca salvam o viata, salvam o lume intreaga." (M.A., MD III). O zi din viata poate conta foarte mult, au aratat 4 din studentii chestionati (2,61%). Poti avea prilejul sa ceri iertare celor carora le-ai gresit, mai poti transmite gandurile tale celor dragi, poti sa te bucuri alaturi de ei de ultimele clipe ale vietii. "Viata merita apreciata si traita pana in cel din urma moment, iar placerea de a trai poate fi regasita in cadrul unei familii care te iubeste si te sustine." (R.R., MG IV). Respingerea optiunii eutanasice a avut la baza criterii etico-morale pentru 42 de studenti (27,54%), care au aratat ca, indiferent cum si de ce o faci, nu este moral sa iei viata unui om. Este un gest impotriva firii, impotriva naturii umane, de neacceptat din punct de vedere etic. De asemenea, interpretand cazul prin prisma principiilor fundamentale ale bioeticii, concluzia nu poate fi decat una: aceea de a respinge eutanasia ca pe un act imoral, contrar eticii. In virtutea principiului autodeterminarii, ar trebui ca orice decizie referitoare la un pacient (si cu atat mai mult una irevocabila, ca cea de eutanasiere) sa aiba la baza consimtamantul informat al acestuia. Lipsa acordului pacientului a reprezentat un argument major impotriva trecerii la actul eutanasic pentru 71 din studenti (46,40%),

sugerandu-se aplicarea tratamentului necesar, cel putin pana in momentul cand un astfel de acord, valabil exprimat si perfect informat, ar putea fi obtinut. In ipoteza imposibilitatii obtinerii acordului pacientului, 45 de studenti (29,41%) au precizat ca nu se poate trece la eutanasie decat dupa consultarea apartinatorilor. Lipsa acordului familiei este, in acest caz, un puternic motiv pentru a initia si continua terapia de sustinere vitala. Orice pacient, indiferent de boala de care sufera si/sau de sansele sale de vindecare, trebuie sa beneficieze de tratament. Dreptul la asistenta medicala (consecinta a principiului echitatii) a fost invocat de 12 studenti (7,84%) ca argument impotriva eutanasiei. Alti 8 studenti (5,22%) s-au declarat contra deciziei eutanasice in virtutea principiului "a nu face rau", iar 4 (2,61%) au invocat in acest sens principiul "a face bine". A fost adus in discutie si argumentul conform caruia eutanasia este din ce in ce mai putin necesara in contextul dezvoltarii medicinii paleative, care face ca suferintele din starile terminale sa poata fi tinute sub control (23 studenti ? 15,03%). Din pacate, in conditiile austeritatii sistemului medico-sanitar din Romania, acesta este un argument mai degraba teoretic. Nu in ultimul rand, s-a aratat ca eutanasia este o metoda prea radicala (21 studenti ? 13,73%), care distruge problema in loc sa o rezolve. In acelasi timp, ea sta si sub semnul ireversibilitatii, fara a mai lasa loc pentru o eventuala evolutie favorabila a cazului (fie spontan, fie prin descoperirea unui nou remediu terapeutic) o data ce decizia eutanasica a fost pusa in practica (3 studenti ? 1,96%). De altfel, dupa cum au remarcat alti trei dintre studentii chestionati (1,96%), prin aplicarea eutanasiei este subminata cercetarea medicala in domeniul bolilor incurabile, paralizand ? prin uciderea subiectilor ? tentativele de a gasi remedii terapeutice ale acestor suferinte. CONCLUZII Trecand in revista opiniile acestor "bioeticieni de ocazie", am remarcat neta coagulare a unui curent anti-eutanasie in randul viitorilor profesionisti ai sanatatii. Majoritatea (109 studenti ? 71,24%) si-au exprimat in mod ferm optiunea impotriva eutanasiei. Categoria celor indecisi a numarat 14 studenti (9,15%), iar alti 19 (12,42%) ar fi de acord cu eutanasia pasiva doar in anumite conditii (cerere expresa din partea pacientului, respectiv a familiei acestuia; admisibilitate legala). Doar 11 din cei 153 de studenti chestionati (7,19%) au declarat ca ar lua o decizie eutanasica fara nici o rezerva. Motivele care ar justifica eutanasia au fost, in primul rand, cele de esenta altruistempatica (compasiunea pentru suferinta bolnavului incurabil si a familiei acestuia), secondate de cele care iau in considerare libertatea individului de a alege o moarte demna, lipsita de suferinta. Nu este de neglijat insa nici argumentatia pro-eutanasie bazata pe criterii economice: costurile mari si nejustificate implicate de astfel de cazuri, blocarea de resurse medicale (umane si materiale) care ar putea fi utilizate mai eficient in alte domenii ale sanatatii, povara pe care o reprezinta astfel de cazuri pentru familie si societate etc. Cel mai frecvent invocat argument impotriva eutanasiei (aproape doua treimi din respondenti) a fost cel al inadmisibilitatii legale a acesteia. Corolarul acestei constatari

este acela ca, in conditiile unei eventuale legiferari a eutanasiei, este posibil ca pe poarta astfel deschisa sa-si faca loc abuzurile. Iata de ce prohibirea legislativa in acest domeniu delicat reprezinta cea mai buna garantie impotriva unor astfel de abuzuri, indemnand la prudenta, la controlul pulsiunilor eutanasice. Preselectarea lotului respondentilor (studenti in diverse domenii medicale) explica solidele argumente de natura medical-deontologica aduse impotriva eutanasiei. Chiar si in contextul regretabilei secularizari progresive a societatii actuale, argumentele de natura religioasa au detinut o pondere importanta in pledoaria anti-eutanasica. Ele au fost dublate de cele etice (caracterul imoral al eutanasiei, necesitatea consimtamantului pacientului sau al familiei acestuia, dreptul la asistenta medicala a oricarei persoane, principiile complementare "a nu face rau" si "a face bine") si de cele care proclama sacralitatea dreptului la viata a oricarui om. Nu in ultimul rand, a fost criticat caracterul radical si ireversibil al eutanasiei si s-a subliniat faptul ca, in conditiile dezvoltarii adecvate a medicinii paleative, acest gest controversat devine din ce in ce mai putin necesar.