FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG EDUCATION

TG.SECUIESC

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

LUCRARE DE DIPLOMĂ

ÎNDRUMĂTORI:

ABSOLVENT:

TG. SECUIESC
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL
ÎN
ÎNGRIJIREA PACIENTILOR
CU
VOLVULUS
INTESTINAL

CUPRINS
MOTIVAŢIA LUCRĂRI............................................................................... 1
SCURT ISTORIC AL VOLVULUSULUI INTESTINAL............................ 2
CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1.1 ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV............................................... 3
1.2 FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV.............................................. 7
CAPITOLUL II

VOLVULUS INTESTINAL
2.1 DEFINIŢIE............................................................................................... 9
2.2 ETIOLOGIE............................................................................................. 10
2.3 PATOGENIE............................................................................................ 10
2.4 FIZIOPATOLOGIE.................................................................................. 11
2.5ANATOMIA PATOLOGICĂ................................................................... 12
2.6 CLASIFICARE........................................................................................ 13
2.7 FORME CLINICE. LOCALIZARE........................................................ 13
2.8 TABLOU CLINIC................................................................................... 15
2.9 INVESTIGAŢII....................................................................................... 20
2.10 DIAGNOSTIC....................................................................................... 24
2.10.1 DIAGNOSTIC POZITIV..................................................................... 24
2.10.2 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL.......................................................... 25
2.11 EVOLUŢIE. PROGNOSTIC.COMPLICAŢII...................................... 25
2.12 TRATAMENT........................................................................................ 26
2.12.1 TRATAMENT PROFILACTIC.......................................................... 26
2.12.2 TRATAMENT CURATIV.................................................................. 26
2.12.2.1TRATAMENT MEDICAMENTOS.................................................. 26
2.12.2.2 TRATAMENT CHIRURGICAL...................................................... 26
CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU

VOLVULUS INTESTINAL........................................................................... 29

3.1 ROLUL PROPRIU................................................................................... 29

3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE.......................... 31
3.1.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A 32
PACIENTULUI..........................................................................................
3.1.3 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI.................................................. 34
3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIRI 37
POSTOPERATORII........................................................................................
3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ALIMENTAŢIA 49
PACIENTULUI................................................................................................
3.1.6 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA SANITARĂ A 49
PACIENTULUI................................................................................................
3.2 ROLUL DELGAT...................................................................................... 50
3.2.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA 50
PARACLINICĂ...............................................................................................
3.2.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA 51
TRATAMENTULUI........................................................................................
3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI.......................................................... 53
3.3.1. COLONOSCOPIA................................................................................. 53
3.3.2. PUNCŢIA VENOASĂ PENTRU RECOLTAREA PRODUSELOR 54
BIOLOGICE.....................................................................................................
CAPITOUL IV - STUDIUL DE CAZ............................................................. 58
CAZ NR 1......................................................................................................... 58
CAZ NR 2........................................................................................................ 66
CAZ NR 3......................................................................................................... 74
CONCLUZII..................................................................................................... 82
PROPUNERI ŞI NOUTĂŢI............................................................................. 82
BIBLIOGRAFIE

ANEXE
 MOTIVAŢIA LUCRĂRI

Această afecţiune este una foarte complexă, iar debutul ei atât de dureros si violent m-
a marcat în perioda de stagiu. Asa mi-am dat seama cat de firava e linia vietii.
Incidenţa reală a volvulusului de sigmoid nu este cunoscută. De obicei, apare la
persoane în vârstă de peste 50 ani, cu probleme neurologice sau psihiatrice, întâlnit la
pacienţii cu boala Parkinson, scleroza multiplă, afecţiuni neurologice şi/sau psihiatrice.
Inhibarea motilităţii colonului prin folosirea medicaţiei psihotrope precum şi tulburările
primare de motilitate.
Au fost raportate cazuri de volvulus de sigmoid şi la tineri, la care simptomatologia
este dominată de dureri abdominale intermitente. Volvulusul de sigmoid poate apare şi la
copii, fiind favorizat de parazitoza intestinală (ascarizi).
Iată, deci, o boală complexă care nu are criterii pentru debut, iar vârsta precoce la
care a început să apară ar trebui să ridice mari semne de întrebare la această afecţiune.
Incidenţa ocluziilor este mai ridicată la vârstnicul de 65-74 ani (57,64%) şi mai
redusă la bătrâni şi longevivi (36,46% şi respectiv 5,89%). Am constatat o frecvenţă mai
mare a ocluziilor la sexul feminin 54,16% comparativ cu cel masculin 45,84%. Analizând
mediul din care provin bolnavii se constată că numai 27,08% din vârstnicii cu ocluzie
intestinală au avut domiciliul în mediul urban; această caracteristică este explicată de o
întârziere a prezentării la spital: distanţele lungi domiciliu – spital; lipsa medicului de familie
sau dacă există el este navetist de 2-3 ori pe săptămână; educaţie sanitară deficitară (frica
de spital, frica de intervenţie chirurgicală); factori psihologici („şi aşa sunt bătrân” etc.).

1
 SCURT ISTORIC AL AFECŢIUNII

Observaţiile începute datează din secolul trecut: - Oberst - 1822, Demons – 1884,
Burnet – 1894
- În 1898, Mall face prima descriere a procesului fiziologic de rotaţie şi fixare intestinală;
- 1899 Eitel descrierea iniţială a volvulării primare
- În 1911 Waugh descrie pentru prima oară prezentarea medicală a malrotaţiei intestinale
- În 1928, Waugh face pentru prima oară legătura între apariţia volvulusului intestinal şi lipsa
de rotaţie şi fixare intestinală;
- Ladd a descris pentru prima oară tratamentul malrotaţiilor
- Lynder compară procesul de rotaţie intestinală cu mişcarea unei coarde în jurul unui ax
reprezentat de artera mezenterică superioară
Ca si rezultate asupra incidentei avem urmatoarele rezultate extrase din cercetari de
specialitate (Jurnalul de Chirurgie, Iasi, 2007, Vol. 3, Nr. 2 [ISSN 1584 – 9341]): “ numărul
intervenţiilor pentru ocluzii are tendinţă la creştere, din anul 1996 cu un vârf în 1998 de
12,33% şi un altul în 2003 de 12,60%. Această creştere este proporţională cu creşterea
cazurilor de abdomen acut chirurgical la vârstnic. Dinamica este probabil explicată de
adresabilitatea tardivă la medic şi îmbătrânirea populaţiei. Analizând cauzele ocluziilor
intestinale la vârstnic, se constată că frecvenţa cea mai ridicată o au ocluziile prin hernii şi
eventraţii strangulate, ele reprezentând 44,24% din cazuri. O a doua cauză o reprezintă
ocluziile neoplazice cu 24,40%, iar a treia cauză ocluziile prin volvulus cu 16,35%. Intervalul
de la momentul debutului la internare a variat între 2 şi 720 ore, cu o medie de 107,73±6,27
ore (95,4-120,05, 95% Confidence Interval). Doar 18,76% din pacienţii vârstnici s-au
prezentat înainte de 48 de ore de la debut. Mortalitatea postoperatorie a fost influen ţată de
cauza ocluziei; astfel, în hernii şi eventraţii strangulate a fost de 8%, în obstruc ţiile maligne
de 12,08%, iar în volvulus de 18% explicabilă prin adresabilitatea tardivă a pacienţilor şi
constituirea necrozei (prezentă la 39,34% din cazuri).
În populaţia generală se estimează o frecvenţă a malignităţii abdominale de până la
3%. Sub 50 de ani se constată o rată de 1,1%, iar peste 65 ani de 13,2%. Incidenţa cancerelor
se dublează cu fiecare decadă de vârstă, atingând un vârf la 75-80 ani. Aproape 20% dintre
pacienţii cu neoplasm colo-rectal prezintă simptome obstructive şi jumătate din aceştia
presupun decompresiune operatorie de urgenţă. Deceniul de vârstă cel mai frecvent afectat
de cancerul de colon este de 60-90 ani. În general, incidenţa bolii creşte cu înaintarea în
vârstă . Aproximativ 50% din cancerul de colon se localizează pe sigmoid, 25% pe colonul
drept şi 25% pe colonul transvers, flexura splenică, colon descendent şi flexura hepatică. În
ultima vreme, studiile clinice remarcă o deplasare spre dreapta a frecvenţei bolii canceroase.
Studii din literatură arată că, aderenţele şi herniile sunt cele mai frecvente cauze ale ocluziei
intestinului subţire în timp ce intestinul gros recunoaşte drept cauze malignitatea, boala
diverticulară şi volvulusul. Aceste studii asupra ocluziilor intestinale la vârstnici au găsit o
frecvenţă de 8% pentru ambele localizări. Alte studii demonstrează că aderenţele sunt cele
mai frecvente cauze de ocluzie intestinală pentru toate grupele de vârstă. Hernia strangulată
este cea de a doua cauză în populaţia tânără, în timp ce neoplasmul este pentru popula ţia
vârstnică. Diverticulita este o altă cauză de obstrucţie la grupele vârstnice, cauzând
aproximativ 20% din ocluziile intestinului gros, 10% fiind produse de volvulus.

2
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA
APARATULUI DIGESTIV

1.1 ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia
alimentelor şi ulterior absorbţia lor. Alimentele pătrunse în cavitatea bucală traversează
succesiv următoarele segmente:
- Esofagul (cervical, toracic, abdominal)
- Stomacul
- Intestinul subţire (duodenul, jejunul, ileonul)
- Intestinul gros format din următoarele segmente: cec, colon ascendent, colon
transvers, colon descendent, sigmoid şi rect. (Fig.1)

Fig. 1- Anatomia aparatului digestiv şi aşezarea organelor abdominale.

Intestinul subţire: Este cel mai lung segment al tubului digestiv şi organul cel mai
important al procesului de digestie prin funcţia motorie şi de absorbţie.Se întinde de la
sfincterul piloric până la valvula ileocecală, unde se continuă cu intestinul gros.
Prezintă două porţiuni:
· Duodenul care este fixat de peretele posterior al abdomenului.
· Jejuno-ileonul care este mobil.
Jejuno ileonul reprezintă porţiunea mobilă a intestinului subţire. Mobilitatea este
asigurată de mezenter, formaţiune peritoneală care îl leagă de peretele posterior al trunchiului.
Este cuprins între flexura duodeno-jejunară şi flexura ileocecală care corespunde valvulei
ileocecale. Are o lungime de 6-8 metri din care cauză este cutat, formând ansele intestinale.
El prezintă 2 porţiuni:
· Jejunul care continuă duodenul
· Ileonul care se continuă cu intestinul gros.
Diferenţierea între aceste 2 porţiuni se face după aspectul mucoasei la o diferenţă de
80-90 cm de capătul terminal al ileonului se află un diverticul, ca un deget de mănuşa numit
diverticul Meckel, care se poate inflama, dând diverticulita sau care poate provoca ocluzii
intestinale prin răsucirea sa în jurul anselor. (Fig.2)

3
 Fig.2. Intestinul subţire şi componentele sale

Mezenterul este o dependentă peritoneală care alcătuieşte organul de susţinere,

nutriţie, mobilitate a jejuno-ileonului. Este format din 2 foiţe peritoneală care înconjoară
intestinul subţire reprezentând tunica seroasă a acestuia, după care se continuă parietal
posterior. Jejuno-ileonul ocupă etajul inferior al cavităţii abdomino-pelviene. Structura
intestinului subţire este alcătuită din cele 4 tunici, (seroasă, musculară, submucoasă,
mucoasă), adaptată funcţiilor motorie, secretorie şi de absorbţie. Tunica musculară este
formată din 2 straturi de fibre musculare: longitudinal extern şi circular intern. Aceasta
formează la cele 2 extremităţi ale intestinului subţire: sfincterul piloric, la capătul superior al
abdomenului şi valvula ileocecală, cu rol de sfincter. Aceste formaţiuni sfincteriene asigură
evacuarea ritmică şi fracţionată a conţinutului digestiv în intestinul subţire şi mai departe în
colon.
Tunica mucoasă reprezintă aparatul secretor şi de absorbţie al intestinului subţire. Ea
prezintă numeroase cute care proemină în lumenul intestinal = valvule conivente sau plici
circulare Kerkring. Ele măresc de 2 suprafaţa mucoasei intestinale. Ele sunt absente în prima
porţiune a duodenului dar devin abundente în porţiunea descendentă a acestuia şi scad
progresiv spre segmentul intestinal inferior dispărând la nivelul valvei ileocecale.
Mucoasa intestinală prezintă o serie de formaţiuni limfoide, vizibile cu ochiul liber =
plăcile Peyer, ca nişte pete albicioase şi de asemenea nişte proeminenţe cilindrice sau conice,
vizibile cu lupa - vilozităţi intestinale. Acestea se găsesc pe suprafaţa valvelor conviente cât şi
în mucoasa liberă, între pilor şi valvula ileocecala. Între vilozităţi, la baza lor, se află orificiile
de deschidere ale glandelor intestinale. Acestea se găsesc atât pe suprafaţa valvelor conviente
cât şi în mucoasa liberă, între pilor şi valvula ileocecala.
Între vilozităţi, la baza lor, se află orificiile de deschidere ale glandelor intestinale:
glandele Lieber Kühn, distribuite de la duoden la rect, ele secretă enzime cu rol în digestia
enzimelor cu rol în digestia grăsimilor şi proteinelor şi glandele Brünner prezente numai în
duoden.
Epiteliul care acoperă mucoasa, inclusiv vilozităţile şi criptele glandulare este format
în cea mai mare parte din enterocite sau celule absorbante, cu rol în absorbţie.
Intestinul gros continuă jejuno ileonul şi se deschide la exterior prin orificiul anal.
Lungimea sa este de 1,50 m, calibrul lui diminuând de la cec spre anus. Intestinul gros se
deosebeşte de intestinul subţire prin mai multe caracteristici: este mai scurt dar mai voluminos
decât intestinul subţire, se dispune sub formă de cadru, de unde şi numele de cadru colic, este
parcurs de nişte benzi musculare, numite teniile colonului, în număr de 3 la cec, colon
ascendent, transvers şi descendent, 2 la colonul sigmoid, dispar la rect; prezintă umflături,
numite haustre, separate printre ele prin şanţuri transverse care proemină în lumenul
intestinului sub formă de plici semilunare ale colonului; prezintă ciucuri grăsoşi de culoare
gălbuie, numiţi apendici epiploici, în jurul teniilor musculare. Intestinul gros este împărţit în
cec, colon şi rect. La rândul său, colonul prezintă mai multe segmente: colonul ascendent,
transvers, descendent şi sigmoid.

4
 Cecul şi apendicele vermiform: (Fig.3) Cecul este prima porţiune a intestinului gros
şi are forma unui sac. Ocupă fosa iliacă dreaptă. Uneori, el poate avea a poziţie înaltă, urcând
spre ficat, alteori, dimpotrivă poate avea o poziţie joasă, coborând în pelvis. Faţa anterioară a
cecului vine în raport cu peretele anterior al abdomenului, faţa posterioară vine în raport cu
fosa iliacă, muşchiul psoas iliac şi nervul femural, care trec la acest nivel. Faţa laterală este în
raport, în jos cu fosa iliacă, iar mai sus cu peretele lateral al abdomenului, faţa medială vine în
raport cu ansele intestinale. Pe această faţă se află orificiul ileocecal prin care ileonul se
deschide în cec, la nivelul acestui orificiu se află valvula ileocecală, cu rol de supapă între
intestinul subţire şi cel gros. La 2 -3 cm sub orificiul ileocecal se află un orificiu oval, numit
orificiul apendiculo-cecal, prin care apendicele se deschide în cec. Şi acest orificiu are o
valvă.

Fig.3 Cecul şi apendicele vermiform

Apendicele vermicular este un segment rudimentar al intestinul gros, transformat în

organ limfoid. Are lungime de 7 – 8 cm şi un calibru de 5 – 8 mm.
Forma lui este a unui tub cilindric mai mult sau mai puţin flexuos. Se deschide pe faţa
medială a cecului prin orificiul apendiculo-cecal. Apendicele se dispune faţă de cec într-o
manieră variabilă. De obicei, el este medial de cec, dar poate fi prececal, retrocecal, subcecal
sau laterocecal.
Arterele cecului şi apendicelui provin din artera mezenterică superioară. Sângele
venos este colectat de vena mezenterică superioară. Limfaticele ajung în ganglionii
mezenterici superiori. Inervaţia vegetativă asigurată de ramuri din plexul mezenteric superior.
Colonul se deschide în colonul ascendent, segment vertical al colonului care ajunge
în sus până în dreptul ficatului. Aici se îndoaie şi devine colonul transvers, care traversează
abdomenul şi se îndoaie pentru a se continua cu colonul descendent, iar acesta cu colonul
sigmoid. În total, colonul are o lungime de circa 1,3 m şi reprezintă cel mai lung segment al
intestinului gros. Colonul este segmentul tubului digestiv cu rol important în digestia chimului
intestinal şi formarea materiilor fecale. (Fig.4)

5
 Fig.4. Intestinul gros – structura şi vascularizaţia

Începe la nivelul valvulei ileocecale şi se termină în dreptul vertebrei S1. Din fosa
iliacă dreaptă urcă spre faţa viscerală a ficatului, la acest nivel coteşte formând flexura colică
dreaptă, de la care începe colonul transvers care străbate transversal cavitatea abdominală
până la nivelul splinei. Ajuns la acest nivel, coteşte din nou, formând flexura colică stângă,
după care coboară spre fosa iliacă stângă (colon descendent). Ultima porţiune a colonului, în
formă de S, coboară în bazin (colonul sigmoid), unde, în dreptul vertebrei S1, se continuă cu
rectul.
Colonul ascendent. Măsoară 13 – 15 cm lungime şi ţine de la fosa iliacă dreaptă până
la flexura colică dreaptă. Posterior vine în raport cu peretele dorsal al cavităţii abdominale şi
cu rinichiul drept, prin intermediul unei fascii de coalescenţă (Toldt 1). Anterior şi medial vine
în raport cu ansele intestinului subţire, iar anterior şi lateral şi cu peretele antero lateral al
abdomenului.
Colonul transvers. Are o direcţie uşor oblică în sus spre stânga şi măsoară 40 – 60
cm. Este cuprins între cele două flexuri ale colonului. Anterior vine în raport cu peretele
ventral al abdomenului, posterior cu duodenul, descendent capului şi corpului pancreasului.
Datorită mezoului său, colonul transvers separă cavitatea abdominală într-un etaj
supramezocolic. În sus vine în raport cu faţa viscerală a ficatului, cu stomacul şi cu splina, iar
în jos cu ansele jejuno – ileale.
Colonul descendent. Ţine de la flexura colică stângă până la fosa iliacă stângă şi are o
lungime de 14 – 20 cm. Are aceleaşi raporturi ca şi colonul ascendent, fiind mai profund situat
faţă de acesta.
Colonul sigmoid. Ţine de la fosa iliacă stângă. În traiectul său descrie litera S de unde
şi numele. Măsoară 40 – 50 cm şi prezintă două segmente, unul iliac şi altul pelvin.
Segmentul iliac ocupă fosa iliacă şi vine raport posterior cu fosa iliacă, muşchiul ileopsoas şi
cu nervul femural. Anterior, medial şi lateral este acoperit de anse intestinale. Segmentul
pelvian vine în raport, în jos şi înainte, cu vezica urinară la bărbat iar la femeie cu uterul şi
anexele, posterior vine în raport cu ampula rectală, iar în sus cu ansele intestinului subţire.
Vascularizaţia colonului este asigurată de artera mezenterică superioară (pentru
colonul ascendent şi jumătatea dreaptă a colonului transvers şi de către artera mezenterică
inferioară (pentru jumătatea stângă din colonul transvers, colonul descendent şi colonul
sigmoid). Venele colonului sunt tributare venei porte. Limfaticele ajung în ganglionii
mezenterici superiori şi inferiori.
Inervaţia vegetativă este asigurată de fibre vegetative din plexul mezenteric. Fibrele
nervoase pătrund în pereţii colonului şi formează plexul mienteric şi plexul submucos.
Rectul începe la nivelul vertebrei S şi se sfârşeşte la nivelul orificiului anal. În
traiectul său descrie o curbă cu concavitate înainte. Ajuns în dreptul coccisului, îşi schimbă
traiectul descriind o curbă cu concavitatea posterior, străbate perineul şi se îndreaptă spre

6
orificiul anal.
Pe lângă aceste curburi în plan sagital, rectul mai prezintă şi curburi în plan frontal,
mai puţin evidente însă.
Rectul prezintă două segmente: unul superior, situat în cavitatea pelviană, mai dilatat,
numit ampulă rectală şi altul inferior, care străbate perineul, numit canal anal.
Ampula rectală are 10 – 12 cm lungime şi 5 - 6 cm calibru: canalul anal are 3 cm
lungime şi cam tot atât în calibru. Ampula rectală vine în raport posterior cu sacrul şi coccisul.
Anterior la bărbat, vine în raport cu vezica urinară prin fundul de sac rectovezical, iar la
femeie cu corpul uterului prin fundul de sac rectourinar. Lateral vine în raport cu uterul şi
vasele hipogastrice situate pe pereţii laterali ai pelvisului. Canalul anal străbate perineul şi
vine în raport anterior, la bărbat, cu uretra, iar la femeie cu vaginul.
În interiorul ampulei rectale se află plicile transversale ale rectului (valvule şi peretele
Houston). În interiorul canalului anal se află 6 – 10 plici longitudinale (coloanele Morgagni).
Bazele coloanelor Morgagni sunt unite prin valvulele anale. Între valvule şi peretele canalului
anal se se limitează depresiuni denumite sinusuri anale. La nivelul lor, mucoasa este
albăstruie, datorită plexului venos hemoroidal.
Arterele rectului sunt în număr de trei: artera rectală superioară, ram din artera
mezenterică inferioară, artera rectală medie, ram din artera iliacă internă şi artera rectală
inferioară, ram din artera ruşinoasă. Sângele venos din treimea superioară a rectului ajunge în
vena portă prin intermediul venei mezenterice inferioare, iar din cele două treimi inferioare
ajunge în vena iliacă internă şi prin intermediul acesteia în vena cavă inferioară. Limfaticele
rectului ajung din ganglionii mezenterici în ganglionii iliaci şi ganglionii inghinali.
Inervaţia este asigurată de plexul rectal, provenit din plexul mezenteric şi din plexul
hipogastric. În porţiunea inferioară a rectului sosesc nervii rectali inferiori care sunt nervi
somatici, inervând teritoriul de sub valvulele semilunare, cât şi sfincterul extern al anusului.

1.2 FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

La nivelul aparatului digestiv se realizează un permanent schimb între organism şi

mediul înconjurător. Diferenţierea structurală a diferitelor segmente ale tubului digestiv
permite ingestia alimentelor şi descompunerea lor în forme simple. Alimentele sunt produse
complexe, provenite din mediul exterior, alcătuite, în principal, din cinci tipuri de substanţe
denumite principii alimentare şi anume: glucide, lipide, proteine, vitamine şi substanţe
anorganice.
Funcţia primară a colonului constă în propulsii a materiilor fecale către canalul anal.
Acest proces este realizat de o porţiune relativ scurtă din intestin şi de aceea, se poate că o
parte sau chiar întregul colon să fie extirpat chirurgical, dacă este nevoie. Lungimea colonului
asigură suprafaţa maximă de reabsorbţie a apei, a sărurilor dizolvate şi a vitaminelor
hidrosolubile. Mişcarea materiilor fecale de-a lungul colonului este realizată de mişcările
musculaturii peretelui colonic.
Există trei tipuri de mişcări musculare, iar acestea nu îndeplinesc numai rolul de
propulsie a fecalelor de-a lungul colonului, ci şi pe cel de amestecare a conţinutului,
permiţând apei să fie reabsorbită mai uşor prin peretele colonic.
Aproape toate substanţele nutritive din alimente sunt absorbite în organism la nivelul
intestinului subţire. Rolul intestinului gros este să excrete deşeurile nedorite rezultate, reţinând
în organism orice substanţă utilă rămasă. Materiile fecale trec prin colon mult mai lent decât
prin intestinul subţire. În fiecare zi, intestinul gros absoarbe aproximativ 1,4 litri de apă şi
cantităţi mai mici de sodiu şi clor. La nivelul ultimului segment al tubului digestiv, rectul, se
realizează eliminarea resturilor neabsorbite, prin actul defecaţiei.. (Fig.4)
Dacă fecalele din colon nu au suficient volum, din cauza unui deficit de fibre,
nedigerabile în alimentaţie, colonul se poate îngusta, iar contracţiile lui, cărora nu li se poate
opune nicio rezistenţă, pot deveni prea puternice. Aceste fenomene produce o creştere a
7
presiunii la nivelul prereţilor colonului şi poate determina formarea unor hernieri în formă de
săculeţ, cunoscute sub numele de diverticuli.
Diverticuloza apare, de obicei, în regiunea colonului sigmoid. Se asociază cu durere
localizată în partea stângă a pelvisului şi poate avea consecinţe grave. Diverticulul se poate
rupe, permiţând materiilor fecale să ajungă în cavitatea abdominală, iar acest lucru poate duce
la infecţii severe. (Fig.5)

8
 CAPITOLUL II
VOLVULUSUL INTESTINAL

2.1 DEFINIŢIE

Volvulus este tipul de ocluzie intestinală care se caracterizează prin răsucirea sau chiar
înnodarea intestinului. Forma cea mai comună este rotaţia intestinală în jurul axului
mezenteric.

Pot fi sediul unui volvulus intestinal:

· Ansa sigmoidă (Fig.6)

Fig.6 – Volvulus de sigmoid

· Intestinul subţire (Fig.7)

Fig.7 -Volvulus de intestin subţire

9
 · Cecul (mult mai rar) (Fig.8)

Fig.8 - Volvulus de cec

2.2 ETIOLOGIE

- Dieta -cantităţi mari de alimente consumate rapid după perioade lungi de post
alimentar, consumul mare de fibre vegetale
- Alterarea motilităţii intestinale prin infecţii parazitice: ascaridioza
- Bridele de adeziune: - post operatorii: gastrectomie, gastrostomie, enterostomie
- Post inflamatorii: mezenterita retractilă
- Bride congenitale
- Diverticulul Meckel, hernia internă, sarcină, ileus biliar
- Tumorile intestinale şi mezenterice.

2.3 PATOGENIE

Anormalităţile de rotaţie frecvente se pot împărţi în stadii de apariţie. Oprirea

din evoluţie în primul stadiu lasă intestinul herniat în canalul ombilical determinând
hernia ombilicală. Oprirea din dezvoltare în stadiul al doilea poate determina nonrotatie,
rotaţie incompletă, hiperrotatie sau rotaţii reverse. (Fig. 9 si 10). În plus în această
perioadă pot apare gastroschizisul şi herniile diafragmatice. Oprirea dezvoltării în stadiul
al treilea determină un cecum mobil, neataşat la duoden sau neataşat la mezenterul
intestinului subţire, care permite volvulusul cecal şi herniile interne.

Fig. 9 Hiperrotatie de intestin subţire la copil

10
 Fig. 10 Hiperrotatie de intestin subţire la copil

Dacă volvulusul este intermitent copii pot prezenta malabsorbţie cronică prin
congestia şi edem, constipaţie, diaree şi vărsături. Sechelele includ ischemia, necroza
mucoasă, formare de aer intramural, sepsis cu gram negativi, perforaţie, peritonită şi
deces.
La adult volvulusul poate apare datorită bridelor: postoperatorii, postinflamatorii,
congenitale, neoplaziilor intestinale, mezenterita retractilă.
Ştrangularea poate interesa atât intestinul subţire cât şi colonul şi are minim două
puncte de ocluzie, realizând o ansă închisă, la nivelul căreia leziunile ischemice se
instalează frecvent conducând la gangrenă. Se instalează în evoluţie şocul mixt:
hipovolemic şi septic. În lumenul ansei ştrangulate care este închisă la ambele capete,
bacteriile se multiplică rapid, iar toxinele andoluminale trec în cavitatea peritoneală de
unde sunt uşor resorbite. Aceste toxine sunt responsabile de fenomenele vasculare,
pulmonare şi periferice. Toxemia şi infecţia sunt mai rapide şi mai grave cu cât segmentul
ştrangulat este mai lung.

2.4 FIZIOPATOLOGIE

· Pierderi hidroelectolitice
· Pierderi de masa sanguine şi proteine
· Tulburări respiratorii
· Tulburări circulatorii
· Acidoză metabolică
· Oligurie cu creşterea azotemiei
· Insuficienţă hepatică şi corticosuprarenală
· Denutriţie
· Factori toxiinfecţioşi

11
 Fig.10 Fiziopatologia volvulusului intestinal

2.5 ANATOMIA PATOLOGICĂ

Macroscopic, volvulările se produc de obicei în sensul mişcării acelor de ceasornic, cu

un număr variabil de rotaţii. Volvulările pot fi repetitive în timp urmate de devolvulări
spontane, dar succesiunea fenomenelor amintite are drept consecinţă realizarea unor
modificări inflamatorii cicatriciale care la rândul lor pot deveni cauze ale unor torsionări
iterative.
Microscopic segmentul torsionat prezintă diferite modificări, în funcţie de stadiul în
care a fost surprinsă leziunea, de la congestia de stază venoasă şi/sau ischemie acută până la
gangrenă cu necroză: edem al intestinului şi mezenterului volvulat, infarct venos, distensia
lumenului, transsudat hemoragic intra - şi extra-luminal, vase mezenterice trombozate,
peretele îngroşat de culoare roşu – negricios tumefiat, necroză de perete intestinal, infiltrat
sero – sangvinolent, friabil, perforaţia apare de obicei la nivelul inelului de torsiune, dar poate
fi şi diastaltica, degajă miros dezagreabil (ihoros). (Fig.11)

12
 Fig. 11 Aspect intraoperator: intestin volvulat şi ansă intestinală necrozată

2.6 CLASIFICARE
- Volvulusul neonatal
- Volvulusul intestinului subţire
- Volvulusul de sigmoid - Volvulusul unui megadolicosigmoid
- Volvulusul unui megadolicocolon
- Volvulus complex
- Volvulusul de cec

2.7 FORME CLINICE. LOCALIZARE.

Volvulusul este răsucirea unei anse intestinale în jurul axului său mezenteric. La copii
este legat în general de un defect congenital de rotaţie sau de acolare a mezenterului, iar la
adult este secundar unui obstacol în calea peristaltismului intestinal şi se realizează pe bridă,
tumoră sau pe un proces de mezenterită retractilă.
Volvulusul intestinului subţire constă din răsucirea în jurul axei mezenterice, total sau
parţial. La copilul mic este vorba aproape întotdeauna de un volvulus al ansei ombilicale
primitive, datorat lipsei de acolare a mezenterului comun. La această ocluzie participă alături
de intestinul subţire, cecul, colonul ascendent şi treimea dreaptă a transversului.
La adult se întâlneşte volvulusul parţial, secundar unui obstacol, care fixând intestinul
favorizează răsucirea să. Cel mai frecvent este vorba de una sau mai multe bride congenitale
(diverticul Meckel) sau câştigate postoperator sau postinflamator, viscero-viscerale sau
viscero-parietale. Răsucirea îşi are sediul la nivelul segmentului mijlociu sau inferior al
jejunoileonului. (Fig.12)

Fig.12 – Piesă operatorie: rezecţie de intestin subţire cu tromboză venoasă mezenterică

secundară al volvulusului de IS la un pacient în vârsta de 15 ani
13
 Volvulusul intestinului subţire se traduce prin toate semnele de ocluzie a intestinului
subţire, prin ştrangulare. Durerea este vie, vărsăturile sunt precoce, oprirea tranzitului este
completă. În primele ore se poate observa o balonare discretă cu sediul paraombilical, cu
sonoritate timpanică, renitenţă la palpare. La copii simptomatologia malrotaţiei este frecvenţa
la vârstele mici. Copii sub 1 an numără 75-90% din cazuri, cu 50% dintre acestea la copii sub
1 lună şi 25-40% la copiii din primele două săptămâni de viaţă.
Volvulusul de sigmoid este cea mai comună formă de volvulus al tractului
gastrointestinal, responsabil de 5-7% din toate obstrucţiile intestinale. Există mai multe tipuri
de volvulare a colonului sigmoid:

Fig. 13 – Megadolicosigmoid

- Volvulusul unui megadolicosigmoid cu perete subţire şi care, în mod obişnuit, se

prezintă ca un accident acut, dar ca frecvenţă mai redusă decât prima situaţie (Fig. 13)
- Volvulusul unui megadolicocolon pe un colon cu perete gros la o persoană care are o
dietă bogată în fibre şi care obişnuit se prezintă clinic cu fenomene subacute, fiind situaţia cea
mai frecvent întâlnită în practică (Fig.14)

Fig.14 – Megadolicocolon

- Un volvulus complex în care intestinul subţire este volvulat în jurul unui volvulus de
colon sigmoid, acesta având o lungime normală.
Simptomatologia volvulusului de colon sigmoid este dominată la început de absenţa
tranzitului intestinal pentru gaze, urmată de distensia abdominală, care treptat poate deveni
impresionantă şi de asemeni asimetrică, având o formă ovoidală cu axul mare orientat din fosa
iliacă stângă spre hipocondrul drept. În acest moment abdomenul nu este dureros, dar este în
tensiune prezentând o jenă dureroasă. Pot exista tulburări de respiraţie determinate de
distensia abdominală impresionantă care jenează respiraţia.
La început există o discrepanţă majoră între starea generală bună şi distensia

14
abdominală impresionantă. Obişnuit este întâlnită la persoane vârstnice care prezintă
constipaţie habituală, tulburări psihiatrice. În ultima perioadă de timp sunt raportate cazuri de
volvulus la persoane chiar mai tinere. Deşi etiologia volvulusului de sigmoid nu este bine
cunoscută, pot fi incriminaţi următorii factori favorizanţi: dieta bogată în reziduuri, inserţia
îngustă a colonului pelvin, mezocolon pelvin lung, constipaţia cronică.

2.8 TABLOU CLINIC

La debut simptomatologia volvulusului cuprinde: durere colicativă, oprirea tranzitului

pentru materii şi gaze, meteorism, vărsături, dar starea generală se deteriorează rapid. În prima
fază a evoluţiei volvulusului, musculatura intestinală încearcă prin creşterea peristalticii să
depăşească obstacolul apărut. Peristaltismul poate fi evidenţiat la inspecţie sau la percuţia
peretelui abdominal care-l declanşează. Hiperperistaltismul este dat de creşterea reflexă a
activităţii intrinseci a intestinului în scopul de a goli ansa ocluzată pentru a o proteja de
distensie. În fazele avansate de evoluţie datorită aportului energetic deficitar şi a efortului
prelungit, musculatura netedă intestinală suferă o decompensare contractilă cu distensia
intestinului.
Durerea abdominală este semnul cel mai frecvent al ocluziilor intestinale. Dacă
obstrucţia se menţine o anumită perioadă de timp, durerea se poate ameliora din cauza
faptului că intestinul nu se mai contractă, în schimb se agravează semnele generale. Durerea
severă continuă în zona respectivă poate indica întreruperea fluxului sagvin la nivel intestinal.
Durerea este iniţial localizată la nivelul obstacolului, ulterior iradiază în tot abdomenul.
Durerea poate fi însoţită de paloare, anxietate şi transpiraţii.
Vărsăturile apar precoce în ocluziile intestinului subţire şi tardiv în ocluziile
intestinului gros. La început voma conţine bilă şi alimente nedigerate că ulterior să devină cu
conţinut intestinal sau cu aspect fecaloid (în ocluziile intestinului gros). Aproape întotdeauna
sunt însoţite de greţuri, sughiţ şi eructaţii.
Distensia abdomenului (mărirea de volum a abdomenului) este urmărea încetării
peristalticii şi acumulării de lichide şi gaze în intestin. La debut poate apare într-o anumită
zonă a abdomenului, ulterior generalizându-se. În ocluziile prin ştrangulare există un fond
dureros permanent, de origine ischemică, între paroxismele colicative date de contracţie.
Palparea evidenţiază durerea, hiperestezia şi chiar un grad de apărare, în vecinătatea ansei
care evoluează spre necroză. Durerea localizată, continuă şi intensă sugerează o ştrangulare.
Oprirea tranzitului pentru materii şi gaze este precoce în ocluzia competa. Persistenţa unei
emisii de materii, uneori diareice, în cantitate mică sau de gaze sugerează o ocluzie
incompletă.
Clinic, pacienţii cu volvulus de sigmoid prezintă frecvent asociat afecţiuni neurologice
sau psihiatrice, o anamneză poate fi dificil de obţinut. Pacienţii se prezintă cu deshidratare
prin vărsătură şi/sau creşterea celui de-al treilea sector (secundare obstrucţiei intestinale) până
la şoc hipovolemic, necesitând o resuscitare promptă cu soluţii cristaloide. Abdomenul este
destins impresionant şi asimetric, tranzitul intestinal este absent, iar durerile abdominale când
apar la o perioadă după debut sunt datorate în primul rând distensiei. Sonda de aspiraţie nazo-
gastrică care nu ameliorează distensia abdominală poate sugera o obstrucţie distală sau
completă. Leucocitoza poate fi un indicator pentru ischemia intestinală. După echilibrare
volemică, un abdomen destins şi dureros poate impune laparotomia.
Distensia abdominală este discretă în ocluzia cu ansa închisă. Vărsăturile sunt precoce,
bilioase şi persistente. În primele ore se poate observa o balonare discretă cu sediu
periombilical, cu sonoritate timpanică, renitentă la palpare-semnul von Wahl. Semnele
generale au un caracter mai estompat în primele etape, pulsul, tensiunea şi temperatura fiind
normale în cele mai multe cazuri.

15
 Fig.15 Distensie abdominală masivă la un nou născut

La copii, în prima lună de la naştere prezentarea clinică clasică include intoleranţă la

alimentaţie şi vărsături bilioase cu instalarea bruscă a durerii abdominale. (Fig.15).
Vărsăturile bilioase sunt semnul predominant al volvulusului la copii şi sunt observate la 77-
100% din cazuri. La copii mai mari simptomatologia poate fi mai vagă şi include vărsături
cronice intermitente şi crampe abdominale, constipaţie, diaree cu sânge şi hematemeza. Copii
cu tablou clinic vag sunt diagnosticaţi frecvent greşit cu intestin iritabil, ulcer peptic, litiază
renală sau tulburări psihogene şi emoţionale.
Malrotaţia poate determina ulcer peptic prin stază gastroduodenală. În general copii
mici prezintă un debut al simptomelor brusc şi o evoluţie rapidă în 48 de ore. Malrotaţia
intestinală poate fi rar o cauză de durere abdominală cronică la adulţi. O dată ce s-a instalat
ischemia aproape toţi pacienţii vor dezvolta durere abdominală difuză şi severă şi semne ale
peritonitei.
Pacienţii cu gangrenă sunt de obicei tahicardici şi hipovolemici. Eliminarea de sânge
sau ţesut mucos alterat sugerează progresia invariabilă a leziunilor vasculare. Pe măsură ce
ischemia progresează spre necroză se instalează febră, peritonită, distensia abdominală,
hipovolemia severă, deshidratarea, letargia şi şocul septic.
Tulburări ale tranzitului intestinal. Întreruperea tranzitului pentru gaze, ulterior şi
pentru materii fecale apare mai târziu în ocluziile intestinului subţire şi precoce în cele ale
intestinului gros. Totuşi, în obstrucţia parţială, pot fi prezente diareea şi tranzitul unor mici
cantităţi de gaze. În cazul ocluziei complete, tranzitul intestinal poate fi prezent dacă există
materii fecale în aval (mai jos) de obstrucţie.
Tulburări ale secreţiei intestinale sunt mai greu de evidenţiat datorită faptului că
sucul enteric se amestecă cu sucul pancreatic şi bilă. Hiposecreţia intestinală nu produce
tulburări însemnate ale digestiei deoarece deficienţa este compensată de sucul pancreatic.
Reducerea secreţiei enterice poate apare consecutiv hiperclorhidriei (prin supraîncărcarea
intestinului) sau în enteritele cronice (ca urmare a eliminării stratului glandular enteric). La
tineret, enteropatiile determină: tulburări de absorbţie, autointoxicaţie, piemie, septicemie şi
moarte. Hipersecreţia intestinală este prezentă în enteritele acute, ulcere şi tumori duodenale.
Hiperperistaltismul şi sucul bogat în mucina favorizează apariţia diareei.
Tulburările motilităţii intestinului sunt asociate cu tulburările secreţiei enterice şi
sunt hiperperistaltismul şi hipoperistaltismul. Hiperperistaltismul intestinal este produs de:
iritaţii mecanice şi chimice, furaje bogate în celuloză, produşi de fermentaţie şi putrefacţie,
toxine bacteriene, procese inflamatorii etc. Creşterea peristaltismului duce la accelerarea
tranzitului şi la hipersecreţie, fenomene care stau la baza apariţiei diareei.
Diareea este consecinţa directă a maldigestiei şi este un sindrom caracterizat prin
emisii frecvente de materii fecale ce conţin resturi alimentare nedigerate sau incomplet

16
digerate. Diareea reflecta o insuficienţă de digestie sau/şi absorbţie intestinală şi poate fi acută
sau cronică. După natura factorilor şi locul de acţiune, diareea poate fi digestivă şi
extradigestive. Diareea digestivă poate fi de origine gastrogenă (gastrită atrofică), hepatogenă
(hipocolia, acolia), infecţioasă (TBC), parazitară, medicamentoasă etc. Diareea extradigestive
poate fi de origine nervoasă (nevroze parasimpatice), endocrină (hipertiroidism), alergică
(colite muco - membranoase), cardio renală (în insuficienţa cardiacă sau renală cu infiltrare
edematoasă a peretelui intestinal şi cu transsudarea plasmei în lumenul intestinal, când se
realizează condiţii propice pentru dezvoltarea florei patogene). Diareea are drept consecinţă
diminuarea absorbţiei de nutrienţi, vitamine şi minerale şi deshidratarea, fenomene care duc la
slăbirea organismului şi chiar la intoxicaţii cu produşii anormali de digestie.
Hipoperistaltismul este consecinţa scăderii sensibilităţii interoceptorilor sau a
reducerii factorilor neuro - umorali care îl induc şi se finalizează cu apariţia constipaţiei.
Constipaţia reprezintă eliminarea rară şi insuficientă a materiilor fecale din colonul
terminal şi rect şi poate fi spastică sau atonă. Constipaţia spastică este produsă prin contracţia
puternică a sfincterelor (nevroză simpatică) şi se soldează cu reducerea tranzitului intestinal
prin imposibilitatea eliminării conţinutului. Creşterea absorbţiei apei ca urmare a stagnării
materiilor fecale în intestin duce la formarea de fecale dure, decolorate, cu aspect de crotine
mici, care sunt eliminate cu dificultate. Constipaţia atonă se produce prin relaxarea
musculaturii circulare şi diminuarea peristaltismului. Apariţia fecaloamelor (fecale
aglomerate) irită mucoasa intestinului gros şi măresc secreţia de mucus (mucoree). Printre
cauzele constipaţiei mai sunt incriminate: reflexe viscero-viscerale (în litiază biliară,
apendicită, ulcer), excitarea mecanică prea slabă a intestinului, compresiuni, tumori etc.
Enteropatiile topografice (distopii intestinale) sunt modificări ale poziţiei sau
schimbări ale raporturilor topografice ale anselor intestinale unele faţă de altele sau faţă de
formaţiunile învecinate.
Principalele enteropatii topografice sunt:
• deplasarea unor anse faţă de poziţia topografică normală;
• rotaţia anselor pe axul longitudinal;
• torsiunea rotaţia anselor pe axul longitudinal, cu implicarea şi a mezenterului;
• volvulus - „înnodarea” anselor intestinale;
• flexiunea – îndoirea ansei intestinale faţă de axul longitudinal normal;
• invaginaţia - angajarea unei anse în lumenul dilatat al ansei vecine;
• hernia - ieşirea unei anse din cavitatea abdominală (ex. la nivelul ombilicului).
Tulburările topografice au ca mecanism iniţial de apariţie o tulburare de tranzit
intestinal (ileus) sau dilataţia gazoasă a stomacului şi/sau a unor anse intestinale. Forma cea
mai gravă de evoluţie a tulburărilor topografice este strangulaţia intestinală, care se asociază
cu ileus.
Ileusul semnifică suspendarea bruscă şi persistentă a tranzitului intestinal, însoţită de
colică şi de alterarea gravă a stării generale a organismului, putând duce la moarte prin şoc.
După natura sa, ileusul este dinamic (funcţional) şi mecanic (organic).
1. Ileusul dinamic reprezintă oprirea bruscă, acută, a tranzitului intestinal, datorită
spasmului (ileus spastic: enteralgia, crampă intestinală este produsă de distonia
neurovegetativă cu predominantă vagală) sau paraliziei (ileus paralitic: dilataţia intestinală
este consecinţa pierderii tonusului pereţilor intestinali) intestinului. Absenţa peristaltismului
este urmată de dilatarea rapidă şi generalizată a intestinului, însoţită de balonare şi durere
permanentă.
2. Ileusul mecanic se produce ca urmare a obstacolelor mecanice (calculi, fecaloame,
corpi străini, ghemuri de paraziţi, ocluzii prin tumori, cicatrici, abcese etc.) sau a tulburărilor
topografice (flexiuni şi torsiuni, volvulus, invaginaţie, hernii).
La nivelul ileusului are loc dilatarea paralitică a segmentului afectat, urmată rapid de
hiperperistaltism şi hipersecreţie de tip vagoton. Hipersecreţia şi extravazarea determină
acumularea progresivă de lichid şi gaz în segmentul prestenotic, în timp ce segmentul

17
poststenotic este golit de conţinut. Stază venoasă locală determină apariţia edemului de stază
al submucoasei, edem care induce desprinderea acesteia de mucoasă şi apariţia consecutivă a
hipoxiei sau chiar a anoxiei peretelui intestinal.
Ulterior apare transsudatul şi infarctul hemoragic intestinal. Odată cu accentuarea
edemului, se alterează progresiv perfuzia arterială, ceea ce conduce la infarctul ischemic,
consecutiv trombozării arteriale. Toxinele şi gazele rezultate din activitatea bacteriană sunt
resorbite şi participă la accentuarea distensiei şi atoniei zonei afectate. Datorită tulburărilor
circulatorii complexe începe necroză segmentului afectat. Principalele simptome clinice sunt
colică şi oprirea defecării şi a flatulenţei.
Ca modificări umorale se întâlnesc: acidoza, dezechilibru hidroelectrolitic
(deshidratare, hemoconcentraţie, hipocloremie), eliberare de enzime lizozomale. Durerea,
hipovolemia, endotoxinele şi starea septică sunt factori responsabili de apariţia stării de şoc.
Dacă volvulusul s-a dezvoltat ca o consecinţă a malrotaţiei intestinale, obstrucţia este tipic
completă şi compromite fluxul sanguin intestinal datorită răsucirii mezenterului şi blocarea
pediculului vascular al arterei mezenterice superioare.
De aceea simptomatologia depinde de gradul de ischemie. Poate varia de la congestia
limfatică şi venoasă cu edem simplu până la necroză intestinală secundară trombozei arteriale
şi venoase. O dată ce se dezvoltă ischemia intestinală, durerea devine mai pronunţată iar
pacientul poate prezenta semnele abdomenului acut cu rigiditate şi sensibilitate dureroasă la
palpare. Deoarece teritoriul arterei mezenterice superioare include segmente din duodenul
proximal până la colonul transvers, întregul colon mijlociu poate deveni necrotic dacă
volvulusul nu este corectat la timp. Necroza întregului intestin mijlociu nu este compatibilă cu
viaţa.
Anormalităţile de rotaţie frecvente se pot împărţi în stadii de apariţie. Oprirea din
evoluţie în primul stadiu lasă intestinul herniat în canalul ombilical determinând omfalocele.
Oprirea din dezvoltare în stadiul al doilea poate determina nonrotatie, rotaţie incompletă,
hiperrotatie sau rotaţii reverse. În plus în această perioadă pot apare gastroschizisul şi herniile
diafragmatice. Oprirea dezvoltării în stadiul al treilea determină un cecum mobil, neataşată la
duoden sau neataşată la mezenterul intestinului subţire, care permite volvulusul cecal şi
herniile interne.

Fig.16 Megacolon toxic

Dacă volvulusul este intermitent copii pot prezenta malabsorbţie cronică prin
congestia şi edem, constipaţie, diaree şi vărsături. Sechelele includ ischemia, necroza
mucoasă, formare de aer intramural, sepsis cu gram - negativi, perforaţie, peritonita şi deces.
Ştrangularea poate interesa atât intestinul subţire cât şi colonul şi are minim două puncte de
18
ocluzie, realizând o ansă închisă, la nivelul căreia leziunile ischemice se instalează frecvent
conducând la gangrenă. (Fig.16) Se instalează în evoluţie şocul mixt: hipovolemic şi septic. În
lumenul ansei ştrangulate care este închisă la ambele capete, bacteriile se multiplică rapid, iar
toxinele endoluminale trec în cavitatea peritoneală de unde sunt uşor resorbite. Aceste toxine
sunt responsabile de fenomenele vasculare, pulmonare şi periferice. Toxemia şi infecţia sunt
mai rapide şi mai grave cu cât segmentul ştrangulat este mai lung. (Fig.17)

Fig.17 - Piesa rezecţie chirurgicală: infarct intestino mezenteric, secundar volvulusului

de intestin subţire

2.9 INVESTIGAŢII

Studii de laborator. Studii imagistice.

Radiografia simplă abdominală poate arăta obstrucţia intestinală, anse dilatate,
dilataţie gastrică sau duodenală proximală, cu sau fără gaz intestinal şi nivele aer-lichid.
Semnul caracteristic pentru volvulus este o semilună clară. (Fig.18)

Fig 18. Aspecte radiografice ale volvulusului de intestin

Radiografia abdominală pe gol evidenţiază o distensie importantă a colonului

sigmoid cu marginea superioară convexă, cu pierderea haustrelor, situată în cadranul superior
stâng al abdomenului. Se descrie semnul „boabei de cafea” sau „ansei în omega” pe
radiografia abdominală. Aceşti termeni se referă la cele 2 compartimente ale distensiei
colonului sigmoid, cu un perete dublu central al colonului şi un perete simplu, exterior, care se
aseamănă cu forma unei boabe de cafea sau o buclă/nod. (Fig.19 şi 20)

19
 Fig.19 Volvulus de cec

Fig.20 Volvulus de sigmoid

Computer tomografia cu contrast abdominală prezintă o sensibilitate înalta în

demonstrarea obstrucţiilor intestinale. Descoperirea de segmente dilatate urmate de intestin
colapsat este sugestivă pentru volvulus. Examenul computer tomografic abdominal este
folosit pentru a exclude alte cauze de obstrucţie sau ischemie la pacienţii cu volvulus. (Fig.21
şi 22).

Fig.21 Un caz rar de volvulus de intestin subţire - jejunul volvulat vizibil la CT

20
 Fig.22- Imagini CT 3D cu substanţa de contrast la un colon volvulat

Sigmoidoscopia cu inserţia unui tub rectal care să depăşească obstrucţia este o metodă
sigură şi rapidă de diagnostic permiţând după devolvulare şi evacuare evaluarea aspectului
macroscopic şi al viabilităţii mucoasei. Poate fi efectuată şi de către chirurg, în sala de
operaţie.
Irigografia implică introducerea intra-rectal (cu ajutorul unei clisme) a unei substanţe
de contrast baritat. Radiologul urmăreşte avansul acestei substanţe în colon şi felul în care se
opacifiază colonul. Irigografia este un examen valoros şi poate confirmă prezenţa obstrucţiei
la nivelul intestinului gros. Irigografia poate fi realizată şi ca tratament în cazul volvulus sau
invaginaţiei, deoarece insuflarea bariului şi a aerului poate debucla segmentul contorsionat.
(Fig.23)

Fig.23 Irigografia unui volvulus de colon sigmoid

Tranzitul baritat al intestinului subţire permite decelarea unei eventuale leziuni a

peretelui jejunului sau al ileonului (prima şi a doua parte a intestinului subţire) sau a unei
eventuale îngustări pe aceste segmente. Deşi nu este folosit la fel de des ca şi radiografia
abdominală simplă şi CT în diagnosticul obstrucţiilor, acesta poate diferenţia ocluziile parţiale
de cele complete. Când medicul suspicionează prezenţa unei perforaţii intestinale, va fi
folosită o substanţă de contrast numită Gastrografin în loc de bariu.
Clismă baritată poate fi folosită pentru diagnostic dar şi în scop terapeutic uneori
permiţând devolvularea. Clismă baritată determină reducerea volvulusului în 5% dintre
cazuri, dar recurenţa apare în 80-90% din cazuri. Pe radiografie, semnul „ciocului de pasăre”
poate fi evidenţiat la locul de torsiune al sigmoidului. O clismă limitată, folosind substanţă de
contrast hidrosolubilă poate fi folosită la pacienţii la care se suspicionează perforaţie. (Fig.24)

21
 Fig.24 Clismă cu bariu la volvulus de sigmoid

Examenul histopatologic a intestinului afectat este relaţionata cu gradul de

compromitere vasculară. Obstrucţia venoasă cauzată de volvulus poate determina dilatarea
venoasă şi edem. Obstrucţia arterială poate apare prin grade variate de ischemie, cu necroză şi
gangrenă francă şi infiltrat neutrofilic (Fig.25)

Fig.25 - Aspect histopatologic de atrezie intestinală fetală şi volvulus de IS

2.10 DIAGNOSTIC

2.10.1 DIAGNOSTIC POZITIV

Examenul clinic asociat cu datele radiologice sugestive pentru ocluzie intestinală

(nivele hidroaerice) sau perforaţie intestinală (pneumoperitoneu) sunt de obicei suficiente
pentru stabilirea indicaţiei chirurgicale. Sugestive pentru etiologia ocluziei sunt imaginile
radiologice ale ansei volvulate cu aspect de „tuburi de orgă” sau „U întors”.
Teste hematologice:
- Hemoleucograma-ischemia poate determina creşterea leucocitelor, o creştere severă

22
sugerează gangrena şi sepsisul
- Scăderea hematocritului şi a hemoglobinei se observă în ocluzia venoasă.
Teste biochimice:
- Monitorizarea electroliţilor ajută la evaluarea severităţii bolii
- Echilibrul electrolitic anormal este rezultatul deshidratării, sepsisului şi acidozei
- Edemul intestinal conduce la acumularea unor cantităţi mari de lichid şi electroliţi în
lumenul intestinal şi spaţiul interstiţial, pacientul prezentând depleţie intravasculară chiar şi
fără vărsături şi diaree
- Anormalităţile electrolitice întâlnite cuprind: hiponatremia, hiperkaliemia, acidoza
metabolică, creşterea creatininei serice, hipocloremia, acidoza lactică.
Testarea hemoculturii în scaun:
- Pot fi detectate hemoragii oculte sau hemoragie intestinală francă la copii cu malrotaţie
- Prezenţa melenei sau a scaunelor de culoarea jeleului nu indică obligatoriu necroză
intestinală.
2.10.2 DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Diagnosticul diferenţial se mai face cu: boala Crohn, atrezia duodenală, gastroenterita,
refluxul gastroesofagian, enterocolita necrozantă, sindromul de arteră mezenterică superioară,
colită ulcerativă, constipaţia, apendicită, colecistită, torsiunea acută a unui chist ovarian
chistadenocarcinomul apendicular, leziunile inflamatorii sau neoplazice intestinale, Diverticul
Meckel, procesele inflamatorii pelvine şi alte cauze ale obstrucţiilor intestinale.

2.11 EVOLUŢIE. PROGNOSTIC.COMPLICAŢII.

EVOLUŢIE.

Arnold şi Nance au raportat o rată a mortalităţii de 15% pentru pacienţii supuşi

rezecţiei după primul episod de volvulus de sigmoid şi o rată a mortalităţii de 9% la acei
pacienţi supuşi rezecţiei după recurenţa volvulusului de sigmoid; aceste procente sunt mai
mari pentru pacienţii cu vârsta peste 70 ani. Dacă aceşti pacienţi în vârstă sunt stabili
hemodinamic, cu intestinul viabil, se recomandă detorsiunea şi rezecţia, cu o evaluare
preoperatorie complexă. Bhatnager arată că, atunci când există necroză intestinală, aceasta se
extinde în afara zonei stenozate, spre rect şi spre colonul descendent, cu risc de fistulă
anastomotică.

PROGNOSTIC.

Prognosticul volvulusului depinde foarte mult de diagnosticarea corectă precoce şi

intervenţia chirurgicală, pentru a preveni necroza intestinală. Mortalitatea în ocluziile prin
ştrangulare tratate chirurgical variază între 0-4%. Este influenţată de starea generală a
pacientului, de intervalul debut-internare şi de cauză acesteia, mai ales în cancer. Riscul de
recidivă după ocluziile prin bridă este ce 10%.
Volvulusul de intestin subţire are o rată de mortalitate de 3-15%. Întârzierea în diagnosticare
creşte mortalitatea. Pentru copii care au avut malrotaţie, în absenţa asocierii de alte
anormalităţi sau a rezecţiei majore intestinale prognosticul este favorabil. Pacienţii care
dezvoltă sindrom de intestin scurt vor prezenta deficit staturo-ponderal cu deficite ale
capacităţii intelectuale şi ale dezvoltării psihomotorii. Aceşti copii prezintă şi raţe ale
mortalităţii crescute.

23
 COMPLICAŢII.
Complicaţiile volvulusului de intestin subţire cuprind sindromul de intestin scurt,
sepsisul, retardul în creştere la copii, disfuncţii hepato-biliare. Complicaţiile pulmonare
(pneumonii de aspiraţie, bronhopneumonii, embolii pulmonare) şi renale (insuficientă renală)
sunt nespecifice. Stenozele intestinale tardive sunt secundare cicatrizării leziunilor ischemice
ale ansei ştrangulate.

2.12 TRATAMENT

2.12.1 TRATAMENT PROFILACTIC

Terapia medicală: este necesară persoanelor în vârstă, cu deshidratare severă, copiilor

malnutriţii. Aceasta cuprinde următoarele măsuri: inserţia unei sonde naso - gastrice sau oro -
gastrice pentru decompresia gastrointestinal, suportul respiraţiei prin intubaţie şi ventilaţie la
nevoie, administrarea de antibiotice cu spectru larg de acţiune, monitorizarea atentă a
statusului hidroelectrolitic, cu administrare de fluide intravenoase, înlocuirea electroliţilor,
plasarea unui cateter Foley mai ales la copii mici. Echilibrarea pacientului este importantă,
deoarece sunt prezente modificări electrolitice şi deficit hidric, corectate cu soluţii Ringer
lactat sau soluţii normal saline. Este necesară monitorizarea funcţiei cardiace precum şi a
funcţiei renale prin urmărirea diurezei.

2.12.2 TRATAMENT IGIENO-DIETETIC

Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat şi spitalizare, în cursul perioadelor

evolutive şi în repaus psihic şi fizic, în restul timpului. Regimul alimentar va înlătura toate
alimentele iritante, laptele, glutenul, legumele şi fructele bogate în celuloză. Va fi bogat din
punct de vedere caloric, având conţinut suficient de proteine şi vitamine. Se vor da supe de
zarzavat cu griş, orez, ouă moi, brânză de vaci, unt proaspăt, carne fiartă sau la grătar, peşte
slab, sucuri de fructe, dulciuri puţin concentrate, cartofi puţini, piureuri de dovlecei, morcovi,
suficientă sare şi, la nevoie, adaos de clorură de potasiu.

2.12.3 TRATAMENT MEDICAMENTOS

Terapia antibiotică: Antibiotice cu spectru larg de acţiune trebuie administrate la

pacienţii cu compromitere vasculară, necroză intestinală, perforaţie sau sepsis. Acestea s-au
dovedit eficiente în scăderea ratei de infecţie a plăgii postoperatorie şi îmbunătăţirea
prognosticului. Terapia empirică antimicrobiană trebuie să cuprindă patogenii suspectaţi că ar
interveni în patogeneza volvulusului. Exemple: Ampicilină, Gentamicină, Clindamicină,
Cefotetan.

2.12.4 TRATAMENT CHIRURGICAL

Volvulusul intestinal constituie o urgenţă majoră. Pregătirea preoperatorie va fi

scurtată la maximum limitându-ne doar la o terapie antişoc şi de reanimare. Laparotomia
longitudinală mediană supra şi sub - ombilicală oferă o cale de abord ce permite rezolvarea
leziunilor şi a complicaţiilor. Se vor evidenţia anse intestinale destinse cenuşiu-violacee în
diferite grade de stază şi se procedează apoi la detorsionarea intestinului (de obicei în sens
antiorar). (Fig.26)
Se verifică gradul compromiterii viscerale prin aprecierea reinstalării vascularizaţiei şi
se ia decizia în privinţa necesităţii efectuării rezecţiilor intestinale a zonelor compromise.

24
 Fig.26- Aspect laparoscopic de volvulus al intestinului subţire

Când sunt necesare rezecţii mult prea întinse sau când segmentele intestinale au
viabilitate îndoielnică nu se practică rezecţii invalidante şi se revine după 24 de ore. Când
evidenţiem ansele volvulate cu perforaţii şi extravazare de lichid intestinal intraperitoneal se
vor realiza rezecţii intestinale până în segmente sănătoase, toaletă şi drenaj peritoneal. Sunt
recomandate enterostomiile derivative temporare în locul anastomozelor termino-terminale.
Dacă tentativa de devolvulare prin sigmoidoscopie efectuată cu mare atenţie pentru a
nu produce perforaţie, este urmată de succes, atunci pacientul va fi urmărit şi în zilele
următoare se poate interveni electiv pentru rezecţia ansei urmată de anastomoză pentru
prevenirea recidivei. Dacă tentativa de devolvulare endoscopică eşuează atunci se va interveni
în urgenţă când, în mod obişnuit, se va practica şi rezecţia ansei de sigmoid volvulate.
Există două tendinţe referitor la tipul intervenţiei după rezecţie:
Anastomoza per - primam cu unele riscuri de apariţie a fistulei dat fiind faptul că
obişnuit există o distensie şi a colonului deasupra volvulării cu un grad de suferinţă vasculară
care poate influenţa viabilitatea anastomozei şi riscul fistulei.
O altă posibilitate, utilizată, este rezecţia urmată de colostomie terminală (operaţia
Hartmann) urmată la un interval de 3-6 săptămâni de reintervenţie cu efectuarea anastomozei
colo-colice sau colo-rectale. Pacienţii stabili hemodinamic, cu sigmoid viabil, pot fi candidaţi
pentru rezecţie laparoscopică. Alte modalităţi de tratament pentru volvulus de sigmoid sunt:
mezosigmoidoplastia şi sigmoidopexia endoscopică percutană.
Majoritatea pacienţilor cu malrotaţie intestinală vor fi indicaţi pentru o procedură Ladd
care presupune apendectomie, dizarea bridelor mezenterice şi plasarea intestinului în dreaptă
şi a colonului în stânga abdomenului. Postoperator se face aceeaşi rehidratare masivă, însoţită
de aspiraţie digestivă continuă şi antibioterapie.
Când întregul intestin pare necrotic este indicată rezecţia masivă care determină
sindromul de intestin scurt şi nutriţie parenterală pentru toată viaţa asociată cu afectare
hepatică colestatică.
În prezenţa unei bride aceasta se secţionează şi se face detorsiunea ansei. Dacă se
impune o enterotomie de golire se va face într-o manieră aseptică, cu un ac gros conectat la un
aspirator, iar orificiul de puncţie se înfundă în bursa, cu grijă ca aceasta să nu stenozeze
lumenul. Se explorează manual intestinul pe toată lungimea sa pentru a nu lăsa în urmă bride
restante. Dacă viabilitatea unei anse este incertă se va acoperi cu comprese cu ser fiziologic
cald şi se vor urmări modificările de culoare şi motilitate timp de câteva minute. Este indicată
irigaţia intra operatorie abundentă a cavităţii peritoneale cu ser fiziologic cald şi cu o soluţie
de antibiotice: bacitracina 50. 000 UI, kanamicină 50 mg.
Postoperator pacienţii necesită resuscitare intravenoasă cu reinstaurarea echilibrului
hidroelectolitic şi administrarea de antibiotice. Toţi pacienţii au nevoie de soluţii cristaloide cu
potasiu care vor compensa deficitul volemic şi de substituenţi de plasmă. Eficienţa corectării
se verifică prin obţinerea unei tensiuni arteriale şi a unei frecvenţe cardiace normale, a unui
debit urinar şi a unei presiuni venoase. Satisfăcătoare, a unei concentraţii de electroliţi serici
cât mai aproape de normal.
25
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU VOLVULUS INTESTINAL

3.1 ROLUL PROPRIU

Procesul de îngrijire este o metodă organizată, sistematică, care permite acordarea de

îngrijiri individualizate.
Planul de îngrijire astfel conceput este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ
sau grup de indivizi la o modificare reală sau potenţială de sănătate.
Demersul nu poate fi definit ca un proces fără gândire deoarece el este compus din diverse
etape logic structurate având ca scop obţinerea unei mai bune stări a pacientului sau demersul
mai poate fi definit ca aplicare a modului ştiinţific de rezolvare a problemelor, de analiză a
situaţiilor, de îngrijire care să corespundă nevoilor fiziologice, psihosociale ale persoanei.
Procesul de îngrijire este un mod de a gândi logic care permite intervenţia conştientă,
planificată a îngrijirilor în scopul protejării şi promovării stării de sănătate a individului.
Aplicarea cadrului conceptual al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire uşurează
identificarea problemelor pacientului în plan bio, psiho, social şi cultural găsind sursele de
dificultate care împiedică satisfacerea nevoilor. Permite stabilirea intervenţiilor capabile să
reducă influenţa acestor surse cu scopul de a ajuta persoanele să-şi recapete autonomia pe cât
posibil.
Procesul de îngrijire cuprinde 5 etape:
1.Culegerea datelor – permite să se facă o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul
în globalitatea lui. Se poate spune că ele ne informează asupra ce este pacientul, asupra
suferinţei, asupra modului său de viaţă, asupra modului de satisfacere a nevoii.
2.Analiza şi interpretarea datelor – (problema sau diagnosticul de îngrijire) ne permite să
punem în lumină problemele specifice de dependenţă şi sursa de dificultate care i-a generat,
adică „elaborarea diagnosticului de îngrijire”.
3.Planificarea îngrijirilor – ne permite determinarea obiectivelor care trebuie urmărite şi
stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea acestor obiective.
4.Realizarea intervenţiilor – aici asistenta va executa toate îngrijirile ce trebuie acordate
bolnavilor fie prin acţiuni autonome, fie prin acţiuni delegate. Intervenţia presupune realizarea
obiectivului propus.
5.Evaluarea – este ultima etapă şi constă în analiza rezultatului obţinut şi dacă au apărut noi
date în evoluţia pacientului.
Procesul de îngrijire constituie un instrument de individualizare şi de personalizare a
îngrijirilor.
- Culegerea datelor
- Circumstanţe de apariţie a afecţiunilor aparatului digestiv:
- Abdomen acut
- Boli cronice gastrointestinale
- Îmbolnăviri extra digestive:
· Edem cerebral sau hipertensiunea intracraniană
· Infarct miocardic acut
· Boli cronice
- Manifestări de dependenţa
· Generale: stare generală alterată, tahicardie şi tulburări de ritm,
hipotensiune, dispnee cu polipnee, oligurie, tulburări nervoase, tegumente şi
mucoase uscate.
26
 · Specifice: vărsătura alimentară, biliară sau fecaloidă
· Probleme: deshidratare, demineralizare şi perturbarea
echilibrului acido-bazic şi hidro-electrolitic, disconfort abdominal, riscul
răspândirii infecţiei.
Pre şi post operatoriu:
· Efectuarea aspiraţiei naso-gastrică
· Canulează o venă şi montează o perfuzie cu ser
fiziologic sau glucoză
· Administrează antibioticele la recomandarea
medicului pre şi post operator
· Pregăteşte locul pentru operaţie
· Alimentează parenteral pre şi post operator imediat
· Administrează calmant pre şi post operator
· Supraveghează pansamentul
· Administrează anticoagulante, mobilizează pasiv
pacientul pentru prevenirea complicaţiilor postoperatorii
La internare şi pe perioada spitalizării bolnavului, asistenta poate urma tipicul
următor:
- Schimbarea îmbrăcămintei, toaleta, trebuie să fie însoţite de identificarea pacientului.
- Evaluarea statutului sau clinic
- Asigurarea unor condiţii confortabile
- Sprijinirea, adaptarea la noul mediu în care va locui în următoarea perioadă de timp
- I se va explica care îi sunt drepturile şi obligaţiile, unde este toaleta, sala de mese,
orarul alimentaţiei, cum funcţionează robinetele şi toaleta
- Adresarea către bolnav se face pe numele de familie al bolnavului, fără formule
familiale
- I se va prezenta personalul medical
- Alergiile pe care le prezintă bolnavul, la eventualele medicamente, se vor nota cu
culoarea roşie pe prima pagină a foii de observaţie, în partea de sus
- Se va conduce bolnavul la salon, unde se prezintă pacienţilor mai vechi internaţi,
aceste gesturi vor permite adaptarea rapidă a pacientului la noua stare
- Se determină şi se notează în foaia de observaţie principalele semne vitale, se
recoltează probele biologice recomandate, se notează înălţimea şi greutatea pacientului -
acestea fiind deosebit de importante pentru planificarea tratamentului, dietei şi calcularea
dozelor de medicamente şi anestezie
- I se va aduce la cunoştinţa programul secţiei, orele de vizită, restricţiile necesare în
secţiile din spital
- I se explică bolnavului cum să cheme asistentă în caz de necesitate şi i se reaminteşte
că ea va fii disponibilă în orice moment când o va solicita, aceste aspecte liniştesc bolnavul şi
îi diminuează anxietatea legată de tratament
- În situaţia în care pacientul internat este un copil, li se va explica părinţiilor
obligaţiile care le au la internarea împreună cu copilul; li se aduce la cunoştinţa informaţii
legate de starea, rutina copilului, alimentele favorite, încercând să se introducă pe cât posibil
în alimentaţia copilului pe perioada internării; se recomandă aducerea unor jucării preferate,
în ideea de a-l face să se simtă cât mai relaxat şi familiar cu putinţă
În afara acestor considerente, există şi aspecte speciale care trebuie avute în vedere:
- Dacă pacientul vine de acasă cu medicamente pe care le foloseşte în mod curent până
în momentul internării va trebui să le folosească până în momentul consultului medical când
se va decide o eventuală întrerupere a lor sau modificare de dozaj
- Pe de altă parte acest aspect trebuie semnalat medicului curant în ideea de a evita
orice scăpare din parte acestuia
- După expunerea condiţiilor pe care pacientul să le îndeplinească în unitatea sanitară,
27
acesta va fi întrebat dacă va avea în vedere anumite ajustări ale regulilor expuse, aspecte
neobişnuite ce ţin de regulile de viaţă, acestea reduc anxietatea şi permit un control mai bun
asupra situaţiei căreia acesta trebuie să-i facă faţa
- După părăsirea salonului asistenta va trebui să consemneze toate acestea în registrul
său şi al salonului respectiv
În condiţii de urgenţă programul pacientului se modifică în sensul că tratarea
principalelor nevoi va preceda procedurile de internare obişnuite
- Din serviciu de urgenţă pacientul vine cu o foaie în care este recomandat tratamentul
- Asistenta de salon va lua legătura cu cea din urgenţă care a primit pacientul şi care a
efectuat primele manevre terapeutice în ideea de a stabili cât mai rapid un răspuns
corespunzător cu pacientul, după aceea se vor monitoriza semnele vitale şi se vor urmări
recomandările din foaia de observaţie
- Dacă pacientul este orientat tempo-spaţial, i se vor explica manevrele executate cu
atât mai mult cu cât acestea vor fi dureroase sau crează disconfort
- Dacă membrii familiei însoţesc pacientul li se va spune ferm, dar respectuoasă
aştepte în sala de aşteptare până la terminarea evaluării acestuia şi începerea tratamentului
- I se va permite acestuia să fie vizitat după ce a fost instalat în salon iar dacă
condiţiile vor permite, se vor urma procedeele de internare.

3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE

Scopul spitalizării bolnavilor, în majoritatea cazurilor, este vindecarea. Pentru a realiza

acest lucru trebuie create condiţii prielnice, necesare ridicării forţei de apărare şi regenerare a
organismului şi scoaterii lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului înconjurător.
Internarea în spital din cauza efectelor stresante ale ingrădiriilor, scoaterii bolnavului
din mediul lui familial şi profesional, incertitudinilor privind investigaţiile şi rezultatele
acestora, în majoritatea cazurilor reprezintă pentru bolnavi o grea încercare.
Efectele acestuia se agravează dacă bolnavul îşi formează idei preconcepute asupra
spitalului, ceea ce îl ţine într-o stare de tensiune nervoasă permanentă. Anturajul terapeutic de
protecţie are scopul de a izola bolnavul de condiţiile negative ale mediului înconjurător, care
ar putea traumatiza, suprasolicita sau epuiza scoarţa cerebrală şi de a forma un anturaj
neplăcut, cu acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi deci asupra organismului.
Crearea condiţiilor regimului terapeutic de protecţie se începe cu amplasarea şi
construcţia spitalelor. Spitalele moderne se construiesc în zonele oraşelor ferite de zgomotul şi
aerul viciat al cartierelor centrale, în mijlocul unor zone verzi de protecţie bine întreţinute.
Aspectul exterior al acestor clădiri trebuie să inspire bolnavului încredere în munca care se
duce la spital.
Nevoia pacienţilor imobilizaţi: în orice situaţie în care mobilitatea pacientului este
afectată, asistenta medicală are rolul de a-i ameliora starea de dependenţa astfel creată,
motivând pacientul şi situaţiile în care imobilizarea va fi de scurtă durată, sprijinul acordat va
consta doar în ajutarea directă a pacientului să-şi îndeplinească necesităţile; este cazul
pacienţilor imobilizaţi imediat postoperator, pacienţi cu drenaje pleurale, pacienţi imobilizaţi
în aparate gipsate, pacienţi cu fracturi de membre supuşi unor extensii continue. Există însă
situaţii în care imobilizarea este de mai lungă durată ca în cazul pacienţilor comatoşilor,
pacienţi cu deficienţe neurologice, sau pacienţi cu amputaţii; în acest caz, pe lângă ajutorul
direct ce trebuie acordat pacientului, asistenta medicală mai are rolul de a-l învăţa tehnicile pe
care acesta trebuie să la folosească pentru ameliorarea stării de sănătate având în vedere faptul
că după externare acesta va trebui să preia activităţile din spital ale .
Asigurarea unui mediu confortabil pentru pacient se obţine manipulând corespunzător
factorii fizici de mediu: temperatura, umiditate, lumina. Temperatura mediului ambiant 20-22
. Umiditatea între 30-60%, poate fi confortabilă pentru cei mai mulţi dintre pacienţi, dar
poate fii prea rece pentru pacienţii vârstnici, astfel că aceste elemente trebuie ajustate în
28
funcţie de fiecare pacient în parte, după nevoile acestora şi după criterii dinainte stabilite.
Salonul trebuie să fie aerisit, luminos, încălzit, aer umidificat, se va evita măturatul uscat,
repartizarea adecvată a pacienţilor în funcţie de caracterul bolii (infecţios sau neinfecţios).
Deasemenea trebuie ţinut cont de reactivitatea fiecărui pacient în parte, fiind necesară
încurajarea lor pentru a-şi exprima dorinţele.
Îndepărtarea stimulilor nocivi pentru realizarea unei stări de bine prin stimularea
senzorială. Astfel, depăşirea unor limite ca în cazul stimulilor olfactivi sau acustici reprezintă
factori de stress pentru pacienţi. De aceea, se va păstra o atenţie deosebită pentru aerisirea
saloanelor şi a evitării zgomotelor.
Promovarea siguranţei cât şi evitarea pericolelor sunt importante deoarece, atât boala
cât şi tratamentul pot modifica starea de conştientă a bolnavului, lucru care poate duce la
producerea de accidente, astfel ca pacientul cât şi familia trebuie informate asupra
posibilităţilor unor efecte secundare ale tratamentelor administrate astfel încât aceştia să poată
evita reacţiile neaşteptate. În cazul bolnavilor imobilizaţi se vor lua toate măsurile de
siguranţă pentru prevenirea accidentelor în cursul transportului; deasemenea rudele sau
aparţinătorii vor fiind învăţaţi anumite tehnici de imobilizare, precizări şi tehnici de
mobilizare, deoarece la externarea din spital a bolnavului, aparţinătorul va preluă rolul
asistentei medicale.

3.1.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA CLINICĂ A

PACIENTULUI

Asigură pregătirea fizică şi psihică a pacientului:

- Va informa pacientul asupra examenului ce urmează a fi efectuat
- Măsoară funcţiile vitale: temperatura, puls, tensiunea, respiraţia
- Va schimba lenjeria de corp şi de pat – la nevoie
Ajută pacientul să se îmbrace şi să se dezbrace pe regiuni sau total
Asigură schimbarea şi menţinerea poziţiei pacientului
Asigură intimitatea necesară realizării examenelor pentru vizită medicală: paravan
Asigură condiţiile de mediu pentru vizită medicală: încălzit, aerisit, ordonat, iluminat
corespunzător
Asigură materialele şi instrumentele necesare pentru vizită medicală:
- Stetoscop, spatule linguale sterile, tensiometru, ciocan de reflexe, oglindă
frontală, mască, mănuşi, creion dermatograf, panglică metrică, tăviţe renale, prosoape curate,
săpun
- Se pregătesc medii de cultură şi tampoane pentru recoltări bacteriologice
Pregăteşte documentele: foaia de observaţie, foaia de temperatură, rezultatele
explorărilor, cele referitoare la alimentaţie şi rezultatele analizelor de laborator
Pregăteşte produsele biologice ale pacientului
Notează indicaţiile medicale şi prescripţiile legate de medicaţie, administrarea
medicamentelor, examene de laborator
Efectuează tehnicile de îngrijire indicate de medic
Instituie primele măsuri de urgenţă
Colaborarea la examinarea clinică a bolnavului este una din sarcinile importante ale .
Ajutorul acordat medicului şi bolnavului în cursul examinării clinice degrevează pe aceasta
din urmă de efortul fizic, îl previne de o serie de suferinţe inutile.
Contribuie la crearea unui climat favorabil între bolnav şi medic, face accesibilă
medicului explorarea regiunilor organismului servindu-l şi cu instrumentul necesar, toate
acestea intervenind pentru scurtarea timpului expuneri bolnavului în stare gravă la
traumatismul examinărilor. În acest fel, ajutorul la examinările clinice este indispensabil în
cazul bolnavilor în stare gravă astenici, adinamici, somnolenţi, inconştienţi, imobilizaţi şi
foarte util în cazul tuturor bolnavilor.
29
 Sarcinile în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt următoarele:
Pregătirea psihică a bolnavului:
 adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentelor necesare
 dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
 aşezarea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor
 asigurarea iluminaţiei necesare la examinarea cavităţilor
naturale
 deservirea medicului cu instrumente
 protejarea bolnavului de traumatisme şi răceala
 aşezarea bolnavului în pat după examinare şi refacerea patului
Pregătirea psihică a bolnavului se încadrează în munca de educaţie şi de liniştire pe
care asistenta o duce cu bolnavul din momentul primirii lui în secţie.
Atitudinea ei faţa de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta: crearea
climatului favorabil, atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai unei bune pregătiri
psihice. În preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lămurească bolnavul
asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să se reducă la minimum durerile,
crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai unei bune
pregătiri psihice.
În preajma examinărilor de orice natură, asistenta trebuie să lămurească bolnavul
asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să se reducă la minim durerile care
eventual vor fi provocate prin unele manopere, examinarea unei articulaţii, palparea unui
abdomen dureros.
Bolnavul nu trebuie niciodată indus în eroare căci astfel îşi va pierde încrederea în noi.
Dacă însa cunoaşte esenţa şi importanţa examinărilor, prin încrederea pe care i-am insuflat-o
va suporta mult mai uşor suferinţele cauzate de diversele explorări, obţinând cooperarea lui
activă în reuşită şi operativitatea examinărilor.
Ţinând seama de simţul pudorii, asistenta va izola patul bolnavului, despărţindu-l cu
paravan de celelalte paturi, ceea ce linişteşte pe mulţi bolnavi.
Instrumentele vor fi verificate în cea ce priveşte starea de funcţiune, apoi vor fi aşezate
pe o tavă utilizată numai pentru acest scop şi acoperite cu un câmp.
Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului iar tava cu instrumente o
pune pe noptiera bolnavului.
Dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului: pacienţii trebuie dezbracaţi complet, cu ocazia
examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută neapărat deodată.
Pentru examinările parţii superioare a capului: gât, umeri, torace, axile membrele
superioare, se va scoate cămaşa sau pijamaua, partea inferioară a capului rămânând acoperită
cu o învelitoare de flanelă până la ombilic.
La examinarea abdomenului, asistenta va acoperi toracele bolnavului cu un prosop
curat şi uscat, trăgând în jos învelitoarea până la simfiza pubiană.
După terminarea examenului clinic, bolnavul trebuie să fie îmbrăcat cu rufăria de
spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe pentru a nu
provoca dureri sau mişcări inutile.
Aducerea bolnavului în poziţie adecvată examinării şi sprijinirea lui uşurează mult,
atât munca medicului cât şi eforturile bolnavului. Asistenta va avea grijă ca să-i golească
vezica, pentru că globul vezical să nu inducă în eroare pe medicul examinator.

3.1.3 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei
medicale. Asistenta medicală trebuie să raporteze medicului tot ce observă în cursul zilei la
bolnav, pentru ca toate informaţiile să fie într-adevăr complete şi valoroase, trebuie să ştie să
facă observaţii sistemice, metabolice şi să cunoască ce anume să observe.
30
 Asistenta stând în permanentă la patul bolnavului va urmări:
o Comportamentul bolnavului
o Funcţiile vitale şi vegetative ale organismului: temperatura,
respiraţia, pulsul, tensiunea arterială, diureza
o Apariţia unor manifestări patologice.
Urmărirea comportamentului bolnavului: asistenta trebuie să se obişnuiască ca în
cursul oricărei munci să tină sub supraveghere bolnavii. Ea trebuie să urmărească, să observe,
atitudinea în pat, poziţia pe care o iau, expresia feţei, mişcările active pe care le execută
pacienţii. Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care aceasta suferă.
Dacă starea bolnavului este mai puţin gravă, el îşi păstrează în pat o atitudine
asemănătoare cu cea a unei persoane sănătoase, musculatura îşi păstrează tonicitatea sa
normală. Bolnavul stă în pat în poziţie activă. Dacă starea bolnavului este gravă, el devine
adinamic, musculatura îşi pierde tonicitatea sa normală. Poziţia bolnavului în pat poate fi
determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale organismului. Expresia feţei bolnavului
poate trăda gradul de inteligenţa a bolnavului precum şi anumite stări psihice ca: durere,
spaimă, agitaţie, depresie, bucurie, indiferenţa, oboseală.
În peritonită, ileus şi alte afecţiuni abdominale grave faţa este acoperită de sudori reci,
ochi înfundaţi şi înconjuraţi de cearcăne albastre, nasul ascuţit şi privirea anxioasă. Expresia
feţei poate să se schimbe relativ repede în raport cu modificarea stării bolnavului, din acest
motiv supravegherea fizionomiei acestuia trebuie să fie o preocupare permanentă a asistentei
medicale.
Starea psihică a bolnavului prezintă de asemenea un interes deosebit pentru asistentă.
Ea se va orienta, în primul rând, dacă bolnavul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat
său complet inconştient. Dezorientarea în timp şi în spaţiu, iluziile şi halucinaţiile bolnavului
poate fi observate prima dată de asistentă.
Asistenta trebuie să urmărească pofta de mâncare a bolnavului. Sunt bolnavii în stare
gravă care îşi păstrează pofta de mâncare, iar alţii dimpotrivă au oroare faţa de alimente.
Asistenta va căuta să afle lipsa apetitului. De asemenea, refuzarea anumitor alimente poate
avea şi o valoare simptomatică importanta pentru stabilirea diagnosticului.
Somnul bolnavului trebuie de asemenea, urmărit de asistentă, atât cantitativ, cât şi
calitativ, precum şi din punct de vedere al orarului. Asistenta va urmări dacă somnul
bolnavului este liniştit sau agitat, dacă doarme fără întreruperi sau cu întreruperi repetate,
motivele întreruperilor (dureri de foame, diaree, necesitatea de micţiune, stări de tensiune
nervoasă).
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie pe cursul
oricărei boli. Modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a bolnavului precum şi
evoluţia în gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi
vegetative se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.
Examinarea, urmărirea şi notarea pulsului au o deosebită importantă în procesul de
îngrijire a bolnavului. În bolile infecţioase acute, pulsul oglindeşte gravitatea infecţiei. Pulsul
poate fi măsurat pe oricare arteră accesibilă palpării, care poate fi comprimată pe un plan
osos; radială, femurală, temporală, superficială, carotidă, humerală.
Pulsul se va măsura în mod regulat de 2 ori pe zi, iar frecvenţa lui va fi notată în foaia
de temperatură. La cererea medicului său în scop de orientare, măsurarea pulsului se va
efectua şi de mai multe ori în cursul zilei. La efectuarea tehnicii se va ţine seama de frecvenţa,
ritmicitate, volum, tensiune şi celeritate. În timpul măsurări pulsului bolnavul nu trebuie să fie
agitat, deoarece starea de agitaţie accelerează bătăile inimi.
Monitorizarea tensiuni arteriale are de asemenea un rol important în supravegherea
bolnavului. Tehnica măsurării valorilor tensiunii arteriale trebuie să fie cunoscută de asistentă.
Înregistrarea acestora în foaia de temperatură a bolnavului la intervalele stabilite de medic,
cade în sarcina ei.
Nivelul tensiuni arteriale variază în funcţie de: sex, vârsta precum şi orarul activităţii
31
fiziologice în cursul zile. Tensiunea cea mai coborâtă se găseşte în timpul somnului, dimineaţa
valorile sunt deasemenea mai mici, ridicându-se spre seară.
Supravegherea respiraţiei se realizează prin inspecţie, de regulă, în timpul somnului.
Respiraţia se măsoară în mod obişnuit dimineaţa şi seara, la orele la care se măsoară
temperatura şi pulsul sau ori de câte ori este nevoie, la indicaţia medicului. În plus se va
urmări simetria mişcărilor respiratorii, frecvenţa şi ritmul respirator, amplitudinea.
Temperatura, în cazul în care nu sunt indicaţii speciale, se măsoară de 2 ori în cursul a
24 ore: dimineaţa între 6-7 şi după amiază între 16-17 cu termometrul individual. Înainte de
întrebuinţare termometrul se va şterge cu substanţe dezinfectantă şi se va verifica starea de
funcţionare.
Aprecierea scaunului trebuie făcută în funcţie de vârstă. Se va ţine seama de numărul
emisiunilor, caracterul lor macroscopic, culoare, consistenţa, vâscozitate, miros şi reacţie. În
cazuri patologice scaunul poate fi muco-grunjos, lichid şi semilichid. Păstrarea scaunului într-
un bazinet curat, după ce a urinat într-un alt vas. Plosca se acoperă bine şi se păstrează într-o
boxă, anexa grupului sanitar. Evacuările de scaun pot fi mai dese 4-6-10 eventual şi mai multe
la zi, sau mai rare la 2-3-4 chiar la 5 zile, putând fi însoţite de crize dureroase şi conţinând
striuri sanguine, false membrane, mucozităţi.
La pacienţii cu diaree, toaleta anală se efectuează de mai multe ori pe zi, după fiecare
scaun, cu apă şi săpun. Se dezinfectează la nevoie cu acid boric 2-3 % şi se foloseşte ulei
pentru menţinerea calităţii tegumentelor. În primele 24-48 ore se impune o dietă hidrică (ceai
de mentă, muşeţel, sunătoare neîndulcit sau îndulcit cu zaharină, supă de morcovi, zeamă de
orez). Treptat se întroduc cantităţii mici de carne fiartă, brânză de vaci, pâine prăjită, supe
strecurate de legume cu paste făinoase, ouă moi, după 4-5 zile se ajunge la o alimentaţie mai
complexă. Se interzice pe o perioadă de timp, laptele, dulciurile, legumele bogate în celuloză,
ciocolată, grăsimi prăjite.
De asemenea vărsăturile trebuie urmărite de asistentă, frecvenţă, orarul lor,
simptomele premergătoare, cantitatea, mirosul, conţinutul şi substanţele străine cuprinse în
masa evacuată. Asistenta va nota în foaia de temperatură. În timpul vărsăturii trebuie asigurată
poziţia pacientului în funcţie de starea generală: şezând, semi şezând, decubit dorsal la
marginea patului cu capul într-o parte. Se protejează lenjeria de pat şi corp cu muşama, aleză,
prosop. Tăviţa renală este susţinuta sub bărbia pacientului cu o mână iar cu cealaltă se susţine
fruntea acestuia. După vărsătura se face toaleta cavităţi bucale, se şterge gura pacientului, i se
oferă un pahar de apă de gură pentru clătirea acesteia şi o tăviţă curată.
Trebuie urmărit abdomenul care este balonat şi foarte sensibil la atingere. Meteorismul
de constipaţie şi de lipsa emisiunilor de gaze denotă o oprire a tranzitului intestinal şi se
raportează imediat medicului. În astfel de cazuri nu se face nici o intervenţie terapeutică
(clismă, supozitoare) fără dispoziţia medicului.
Asistenta are rol important în evaluarea dezvoltării somatice şi psihomotorii a
pacientului. Cântărirea pacienţilor se face întotdeauna dimineaţa pe nemâncate după ce
bolnavul a avut scaun şi a urinat.
Urmărirea diurezei şi analiza urinei constituie o etapă obligatorie a îngrijirii oricărui
bolnav. Ea ne va furniza date preţioase în primul rând asupra stării aparatului urinar, dar în
acelaşi timp va putea da medicului date preţioase pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea
evoluţiei şi stabilirea pronosticului într-o serie de îmbolnăviri de altă natură. Asistenta va
examina urina din punct de vedere macroscopic şi va determina şi densitatea ei. Modificările
constatate le semnalează medicului şi le păstrează până la vizită. Pentru a putea descrie urina
în mod sistematic, asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urini emise:
culoarea, aspectul, mirosul.
Urina normală are culoare galbenă deschis, ea poate să varieze în limite normale, de la
galben deschis ca paiul la brun închis. Culoarea urini depinde de conţinutul ei în substanţe
colorate. Astfel cu cât urina va mai fi diluată, cu atât va fi mai deschisă la culoare şi invers.
Concentraţia urinei normale în substanţe colorate depinde şi de regimul dietetic, care

32
determină şi reacţia urinei. Culoarea urinei se modifică în cazurile când se elimină prin ea
substanţe colorate, componenţii normali ai urinei în cantităţi exagerate, precum şi atunci când
apar în urină substanţe colorate anormale. Numeroase medicamente schimbă culoarea urinei.
Asistenta are sarcina că ori de câte ori administrăm astfel de medicamente să atragă atenţia
asupra efectului lor asupra culorii urinei, pentru a împiedica apariţia stresului inutil din partea
pacienţilor. Urina normală, la emisie, este clară, transparentă, după un timp, ea poate deveni
tulbure şi în mod normal se formează mai întâi un nor asemănător fumului de ţigară numit
nubeculă care rezultă din coagularea mucinei spălate de urină din căile urinare, care
antrenează şi celulele epiteliale din aceste căi şi mucusul organelor genitale. Nubecula se
aşează repede pe fundul vasului. În cazurile patologice, aspectul tulbure al urinei poate fi
datorat sărurilor minerale, puroiului sau microbilor. Acizii volatili aromatici din urină îi
confirmă acesteia un miros cu cel al bulionului. Urina în stare normală are o reacţie acidă,
având ph sub 6,5.
Pentru corectarea echilibrului hidro-electrolitic asistenta vă urmării şi va nota, cu
foarte mare exactitate cantitatea de lichide pierdute prin urină, vărsături, diaree şi se vor
administra lichide.
Asistenta trebuie să cunoască erupţiile cutanate din cursul bolii infecto-contagioase,
imediat după apariţia lor, pentru a putea lua măsuri de izolare. Ea trebuie să cunoască
localizarea de predilecţie a acestor erupţii şi să le caute în mod sistematic în aceste locuri ori
de câte ori dezbracă bolnavul.
Manifestările cutanate de intoleranţă faţa de anumite alimente sau medicamente,
erupţiile urticarie trebuie imediat descoperite şi raportate medicului pentru a se scoate factorul
alergen din regimul sau medicaţia bolnavului.

3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA

POSTOPERATORIE

PREGĂTIREA PREOPERATORIE A PACIENTULUI:

Scop: Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major

de prevenire a infecţiilor postoperatorii, de ea depinzând reuşita operaţiei şi evoluţia
postoperatorie:
· prevenirea complicaţiilor postoperatorii
· neutralizarea surselor de suprainfecţie la nivelul pielii
(incizia), cât şi la distanţă (naso faringian, vezica urinară)
· crearea condiţiilor optime, fizice şi psihice, pentru
operaţie
· depistarea unor eventuale alergii - prevenirea şocului
anafilactic

1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:

- La internare: deparazitare, toaleta generală, schimbarea lenjeriei (papuci, halat,

pijama), conducerea pacientului la secţia chirurgie.
Ajunşi în secţia de chirurgie pacienţilor trebuie asigurat confortul fizic şi psihic.
Pacienţii sunt speriaţi, agitaţi, inhibaţi de teama intervenţiei chirurgicale, de diagnosticul
imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportament şi atitudine, să înlăture starea
de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie: să îl ajute să îşi exprime
gândurile, grijile, temerile; să i se insufle încredere în echipa operatorie şi să nu se facă

33
aprecieri personale la adresa lor; este asigurat că va fi însoţit şi ajutat; i se exprimă etapele
intervenţiei, folosind limbajul adecvat explicându-i-se ce se va întâmpla cu el în timpul
transportului către sala de preanestezie, cum va fi aşezat pe masa de operaţie, când va părăsi
patul, când va primi vizite, etc; se verifică acceptul asupra realizării intervenţiei.
Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranţa şi
promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât aceştia să capete încredere în serviciul în
care a fost internat.
Prin atitudinea ei, nici distanţă dar nici familiară, nici dură nici cu slăbiciune,
binevoitoare, dar şi autoritară, va reuşi să inspire pacienţilor încredere. Dacă ea nu va dovedi
răbdare, pricepere, în conducerea unei discuţii de început menită să încurajeze bolnavul,
obişnuinţa şi rutina manifestate prin scepticism şi insensibilitate nu sunt combătute, aspectul
exterior nu va arăta sobrietate şi demnitate, limbajul folosit nu va fi adecvat, pe înţelesul celui
cu care stă de vorbă, încrederea pacientului va scădea şi starea lui psihică va fi defavorabilă.

Pregătirea generală:
A. Bilanţul clinic:
1) Bilanţul clinic general:
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra pacientului, are
obligaţia:
- Să observe şi să consemneze aspectul general al pacientului, înălţimea şi greutatea,
vârsta aparent reală, aspectul pielii, ţinuta, faciesul, mersul, starea psihică
- Să urmărească atent şi sistematic necesităţile pacientului şi manifestările de
dependenţa generate, nesatisfacerea nevoilor, ca să poată stabili obiective evaluabile pentru o
îngrijire pertinentă şi de calitate.
- Să ia cunoştinţă de situaţia globală în care se află pacientul şi într-o manieră
selectivă, să remarce detaliile importante, schimbările care apar în evoluţia lui şi utile pentru
explorarea preoperatorie
- Să culeagă date din diverse surse: foaia de observaţie, foaia de temperatură, familia
pacientului, ceilalţi membri ai echipei de îngrijire. Însă principala sursă rămâne pacientul.
Culegerea datelor să se facă cu mare atenţie şi minuţiozitate, pentru a nu scăpa problemele
importante şi pentru a se face o evaluare corectă a lor
- Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia se notează
permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine un tablou clinic exact,
care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza unui nursing de calitate

2. Culegerea de date privind antecedentele pacientului

A) familiale: dacă în familie au fost bolnavi cu: neoplasme, diabet, hipertensiune
arterială, cardiopatii, tuberculoză, etc
B) chirurgicale: dacă a mai suferit alte intervenţii, dacă au avut evoluţie bună, dacă au
fost complicaţii.
C) patologice: se vor nota bolile care au influenţa asupra anesteziei şi intervenţiei;
dacă au avut afecţiuni pulmonare şi dacă este fumător; afecţiuni cardiace; tare cronice: diabet,
etilism, epilepsie.

3. Urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative:

Se va urmări, măsura şi nota:
· tensiunea arterială
· pulsul
· respiraţia
· temperatura
· diureza
· scaunul
34
 4. Examenul clinic pe aparate:
Este făcut de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie, auscultaţie. Este foarte
importantă şi utilă cunoaşterea examenului clinic pe aparate, pentru completarea bilanţului
clinic preoperator.

B.Bilanţul paraclinic:

- Completează examenul clinic

- Permite o apreciere exactă a stării viitorului operat
- Rezultatul examenelor paraclinice depind de profesionalismul şi corectitudinea cu
care asistentele medicale au făcut recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit
bolnavul pentru investigaţie. Pentru o mai bună înţelegere a pregătirii preoperatorii, putem
clasa examenele paraclinice în:
1. Examene de rutină: - sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor
intervenţiilor chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru pregătire şi indiferent
de starea generală a pacientului:
- Timp de sângerare şi de coagulare
- Determinarea grupei sanguine şi Rh
- Hematocrit
- Glicemie
- Uree sanguină
2. Examene complete:
- Hemoleucograma completă
- VSH
- Ionograma
- Echilibrul acido-bazic
- Coagulograma completă
- Probe de disproteinemie
- Proteinemie
- Transaminaze
- Examen de urină
- Radiografie sau radioscopie pulmonară
3. Examene speciale
A). Examenul radiologic:
- Radiografia abdominală simplă
- Examen radiologic baritat
- -irigografia
B). Explorări endoscopice:
- Colonoscopia
- Rectosigmoidoscopia
- Laparoscopia
C). Tomografia computerizată

Pregătirea psihică a bolnavilor cu risc operator:

Pregătirea psihică constă în crearea unui regim de protecţie pentru bolnav, care să
asigure:
· înlăturarea factorilor care influenţează negativ analizorii
vizuali, auditivi, olfactivi
· prelungirea somnului fiziologic
· suprimarea senzaţiilor de durere
35
 Pentru realizarea acestor obiective, personalul care intră în contact cu bolnavul trebuie
să dea dovadă de profesionalism şi conştiinţa profesională. În acest sens sunt recomandate
discuţii cu bolnavul, lămurirea lui asupra operaţiei, anesteziei, asupra avantajelor aduse de
actul chirurgical. Pacientului i se va cere consimţământul în scris pentru intervenţia
chirurgicală.
Pacientul trebuie să aibă încredere în tratamentul primit, încredere venită de la cel care
îl tratează. Eforturile depuse pentru consolidarea unei relaţii oneste, de încredere şi de
camaraderie cu pacientul aduc beneficii imense pe durata bolii sale.
Concomitent cu psihoterapia, se acţionează şi printr-o terapie medicamentoasă pentru
realizarea unui somn liniştit înainte de intervenţie. În dimineaţa operaţiei pacientul nu va
mânca şi va fi sfătuit să îşi golească vezica urinară. Cu 30-60 minute înainte de a intra în sala
de operaţie, bolnavului i se va administra preanestezia.

Pregătirea fizică a bolnavilor cu risc operator

1. Pregătirea bolnavilor denutriţi (cu hipoproteinemie):

- Regim alimentar hiperproteic, cu carne, ouă, brânza. Dieta va fi echilibrată şi cu un
conţinut caloric de cel puţin 3000 calorii pe zi
- Administrarea de sânge integral sau plasmă în cantităţi mici repetate la 3 zile
- Vitamine şi anabolizante
- Hidrolizate de proteine, albumină umană, aminoacizi esenţiali şi sintetici, lipide
sintetice.

2. Pregătirea bolnavilor anemici

Bolnavul, cu excepţia cazurilor când intervenţia este urgenţa, va trebui să aibă înaintea
operaţiei: hemoglobină sub 10 % şi hematocrit sub 30 %. Anemiile cronice se tratează prin
administrare de fier şi vitamine. Anemiile care necesită intervenţia chirurgicală de urgenţă se
tratează prin transfuzii de sânge integral şi masă eritrocitară.

3. Pregătirea bolnavilor cu suferinţe digestive:

Pentru bolnavii cu intervenţii pe colon:
- Pregătirea mecanică pentru a obţine un colon cât mai gol: regim alimentar sărac în
reziduuri, clisme, laxative – Fortrans 2-3 plicuri
- Pregătirea chimică pentru reducerea septicităţii: sulfamide şi antibiotice:
Metronidazol injectabil
- Corectarea hipoproteinemiei: dozări de proteine
- Corectarea anemiei
- Antibioterapie începută cu 24 de ore înainte de operaţie
- Corectarea afecţiunilor asociate

4. Pregătirea preoperatorie a bolnavilor vârstnici:

Bolnavii vârstnici sunt în mult cazuri insuficienţi pulmonari, cardiaci, renali, hepatici.
De aceea măsurile de pregătire preoperatorie vor fi cele analizate la fiecare caz în parte, în
plus ei prezintă un risc anestezic şi operator deosebit datorită terenului arteriosclerotic,
deshidratat, demineralizat, anemic, hipoproteic. Se va face reechilibrarea tuturor constantelor
biologice.

Pregătirea pentru operaţie în funcţie de timp:

1. Timp suficient, pacient independent:

A) în ziua precedentă: repaus la pat, regim alimentar uşor digerabil, hidric - pentru
menţinerea tensiunii arteriale, dezintoxicarea şi creşterea diurezei, diminuarea setei şi acidozei

36
postoperatorii - intervenţii speciale - antibioterapie pentru prevenirea infecţiilor.
B) în seara precedentă intervenţiei chirurgicale:
Pregătirea pielii: se face baia generală, la duş, inclusiv spălatul părului, se verifică
regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile - tăiate scurt, fără lac de unghii, picioarele,
spaţiile interdigitale, toaleta buco-dentară, toaleta nasului
Râs: cât mai aproape de momentul intervenţiei pentru a evita proliferarea germenilor
la nivelul escoriaţiilor cutanate cât mai larg; cu aparat de ras propriu sau folosirea de creme
depilatoare; badijonarea cu alcool sau soluţie antiseptică colorată (Betadină); pansament
antiseptic curat.
Pregătirea tubului digestiv: Clisma evacuatoare sau administrare de laxative; se face
duş după clismă, alimentaţie lejeră: supă de legume, băuturi dulci sau alcaline.
C). În ziua intervenţiei: pacientul nu mai ingeră nimic; se mai face, eventual, o clismă
cu 4 ore înaintea intervenţiei; bijuteriile, proteza dentară mobilă sunt îndepărtate; regiunea
rasă se rebadijonează cu antiseptic colorat, iar pacientul se îmbracă în lenjerie curată.
Asistenta medicală va pregăti documentele necesare: foaia de observaţie, analize,
radiografii care vor însoţi pacientul.
D). Transportul pacientului în sala de operaţie: se face însoţit numai de asistenţă
medicală; asistenta are obligaţia de a preda pacientul de anestezie, împreună cu toată
documentaţia şi alte observaţii survenite ulterior şi foarte importante pentru intervenţia
chirurgicală Transportul se face cu brancard, pat rulant, cărucior, în funcţie de starea generală
a pacientului (acesta va fi aşezat confortabil şi acoperit).
După ce pacientul a fost condus în sala de operaţie, asistenta medicală va da dispoziţii
pentru schimbarea lenjeriei de pat, pentru că, întors de la operaţie, pacientul să găsească un
pat curat şi corect pregătit. Acest lucru va contribui la evitarea infecţiilor nosocomiale.
E). În sala de preanestezie: verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii
(eczeme, intertrigo); se verifică starea de curăţenie: regiunea inghinală, ombilicul, axilele,
spaţiile interdigitale, unghiile; se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară; se pregătesc
zonele pentru perfuzie, prin badijonare cu antiseptice colorate; instalarea sondei urinare de
către asistentă de sală, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul echipamentului steril,
câmp steril în zona genito-urinară, sau se goleşte vezica urinară.
F). În sala de operaţie: se execută ultima parte a pregătirii pacientului; se instalează şi
fixează pacientul pe masa de operaţie; monitorizarea funcţiilor vitale; obţinerea unui abord
venos în funcţie de intervenţie şi de pacient; pregătirea câmpului operator; badijonarea cu
alcool pentru degresarea şi curăţarea pielii de antisepticul anterior; badijonarea cu tinctură de
iod, se face începând cu linia de incizie, de la centru către periferie şi se termină cu zonele
septice; ajută la instalarea câmpului steril textil.

2. Timp suficient, pacient dependent: în acest caz, este obligatorie efectuarea a două
toalete generale la pat, în 24 de ore. În rest, pregătirea este aceeaşi ca pentru pacientul
independent.

3. Pregătirea pacientului în urgenţe chirurgicale: dat fiind timpul foarte scurt avut
la dispoziţie, pregătirea pacientului se face în acelaşi timp cu pregătirea sălii şi a chirurgilor.
Pregătirea constă în:
- Spălarea cu apă caldă şi săpun, numai în zonele cu risc
- Raderea, cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii
- Badijonarea zonei cu antiseptic colorat
- Eventualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent
- Golirea conţinutului gastric, prin spălătura gastrică
În rest pregătirea este aceeaşi ca pentru pacientul independent. Rolul pregătirii
preoperatorii a pacientului deţine un loc important în prevenirea infecţiilor nosocomiale.
Fiecare secţie este responsabilă de numărul şi frecvenţa eventualelor infecţii, precum şi de

37
urmărirea, alături de asistentul de igienă, a executării corecte a modului de pregătire
preoperatorie a pacientului.

ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE

Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării

intervenţiei chirurgicale deci înainte ca acesta să fie transportat în cameră. Din acest moment,
operatul devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea spitalului.
Odată adus pacientul în salonul său sau în cel de terapie intensivă, asistentei medicale
îi revine sarcina să-i acorde o atenţie deosebită. Ea nu trebuie să uite că pacientul reacţionează
la actul operator în funcţie de tipul său reactiv. Trebuie să creadă şi să înţeleagă această
reactivitate şi să caute să-i liniştească pe pacienţi, să-i asigure că totul se va desfăşura în
continuare în mod normal. Asistenta medicală nu trebuie să uite că şi operaţia cea mai simplă
poate să fie urmată de complicaţii grave, de aceea, ea trebuie să acorde atenţie oricărui semnal
de alarmă pe care îl dă pacientul său oricărui semn patologic pe care îl constată ea în starea
generală a pacientului.
De aceea, odată ajuns în salon, pacientul va fi luat în primire de asistenţă medicală,
care va ajuta că el să fie pus în pat, se va îngriji să fie bine acoperit, să fie plasat comod. În
general, pacientul este adus în camera însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de
anestezie, care va urmări respiraţia, precum şi modul în care este transportat şi aşezat în pat.
Transportul pacientului operat este indicat a se face cu căruciorul, targă cu roţi sau pat
rulant. Acesta va fi acoperit, pentru a fi ferit de curenţi de aer sau de schimbările de
temperatură. Asistenta medicală care îl însoţeşte se va asigura că pacientul sta comod, că este
în siguranţă şi că tubulatura nu este comprimată (dren, perfuzie, sonda). Patul va fi manevrat
cu atenţie, ferit de smucituri şi de opriri sau porniri bruşte. Poziţia pe pat este de decubit
dorsal, cu capul într-o parte pentru a nu-şi înghiţi eventualele vomismente. În timpul
transportului, asistenta medicală va urmări: aspectul feţei, respiraţia, pulsul, perfuzia.
Instalarea operatului - se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor lavabil, care
va fi curată, bine aerisită, liniştită, în semiobscuritate, având temperatura cuprinsă între 18-20
grade C, prevăzută cu instalaţii de oxigen montate pe perete, cu prize în stare de funcţionare şi
cu aparatură pentru aspiraţie. Patul trebuie să fie accesibil din toate părţile, iar aparatele de
încălzit nu vor fi lăsate niciodată în contact cu pacientul adormit, pentru a evita riscul unor
arsuri grave. Căldura excesivă a patului poate produce transpiraţie, ceea ce duce la pierderi de
apă, iar senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor. De asemenea, patul trebuie prevăzut cu
muşama şi aleza bine întinsă, fără pernă şi dacă este cazul, salteaua va fi anti escară.
Poziţia pacientului operat va fi de decubit dorsal, cu capul într-o parte. Se
supraveghează trezirea bolnavului, cu revenirea stării de conştientă, a sensibilităţii şi a
motilităţii. Pentru o mai bună siguranţă a plăgii operatorii, pacientului operat i se poate aşeza
un sul sub genunchi pentru a favoriza relaxarea musculaturii abdominale.
Supravegherea operatului este sarcina fundamentală a asistentei medicale.
supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a incidentelor şi complicaţiilor
postoperatorii. prezenţa permanentă lângă pacient permite asistentei medicale că, pe lângă
elementele de supraveghere indicate de chirurg şi anestezist, să sesizeze orice alte modificări
şi acuze subiective (durere) şi să administreze, la timp, tratamentul prescrise, evitând
iniţiativele personale fără a ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membrii ai echipei.
Supravegherea pacientului operat se bazează pe date clinice şi rezultatele examenelor
complementare.

Date clinice:
1. Aspectul general al operatului:
- Coloraţia pielii, sesizând paloarea şi cianoza
- Coloraţia unghiilor, urmărind apariţia cianozei

38
 - Starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi picioarelor
- Starea mucoaselor - limba uscată sau umedă, saburală sau curată - indică starea de
hidratare a operatului
- Starea de calm sau agitaţia - toropeală sau agitaţia extremă exprimă o complicaţie

2. Diferiţi parametri fiziologici

- Tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie de la primele ore după
operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din oră în oră
pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de terapie intensivă
- Pulsul se măsoară la 10-15 minute, urmărind frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea şi
se notează. În cazul în care apar modificări ale pulsului se va sesiza medicul de terapie
intensive.
- Respiraţia – se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează, de
asemenea, medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a respiraţiei va fi
semnalată anestezistului care în funcţie de caz va indica aspiraţie pentru a îndepărta
mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen
- Temperatura se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează în caz de tahicardie,
hipotensiune arterială, tahipnee, paloare, transpiraţii, tegumente reci, palide, stare de
lipotimie, asistenta trebuie să anunţe medicul de urgenţă, fiind suspiciunea unei hemoragii
interne

3. Pierderile lichidiene sau sanguine

- Urina: reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun; la început
cantitatea de urină nu este abundentă, iar în două zile revine la normal. Se măsoară cantitatea
şi se observă aspectul. Dacă emisia de urină lipseşte, se verifică prezenţa globului vezical şi la
indicaţia medicului se practică sondajul vezical. Înainte însă se va folosi şi acţiuni specifice
asistentei medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuvetă să curgă, fluieratul unei
melodii, căldura supra simfizar.
- Scaunul se reia în următoarele 2-3 zile şi este precedat de eliminare de gaze; în cazul
în care nu apar gazele, se foloseşte tubul de gaze, iar în cazul în care scaunul nu este spontan
se face o clismă evacuatoare
- Transpiraţia se notează dacă apare, deoarece, în cazul când este abundentă, poate
antrena pierderi de apă importante
- Vomismentele: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă, alimentară,
sanghinolentă)
- Pierderile prin drenaj: se notează aspectul şi cantitatea pentru fiecare dren în parte

4. Alte semne clinice – Sunt urmărite de chirurg şi anestezist, nefăcând parte din
atribuţiile asistentei medicale, ele fiind semne importante în evoluţia postoperatorie: starea
abdomenului, starea aparatului respirator.

Îngrijiri acordate pacienţilor operaţi

De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde în mare măsură evoluţia
postoperatorie şi absenţa complicaţiilor.
În momentul trezirii şi până la aceasta, asistenta medicală va supraveghea, permanent,
operatul pentru a împiedica eventualele incidenţe şi urmările lor:
- Vărsăturile – asistenta medicală va aşeza operatul cu capul într-o parte, fără pernă,
pentru evitarea trecerii acestora în căile aeriene
- Agitaţia – prezenţa asistentei medicale este obligatorie lângă pacient; la trezire, la
starea de semiconştienţă, operatul tinde să tragă de pansamente, de drenuri sau sonde
- Imprudenţe posibile: să vrea să coboare din pat, să vrea să să bea apă
Imediat după trezire asistenta:

39
 - Va menţine în decubit dorsal primele ore, decubit lateral dreapta sau stânga, apoi
semi şezând, în special cei peste 50 de ani excepţie făcând pacienţii cu rahianestezie
- Va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând de mai multe ori pe zi că
cearceaful să nu aibă cute, îndreptând bine aşternutul înainte de culcare, îi va curăţa gura
menţinând-o umedă în permanenţă
- Toaleta zilnică este completată cu pieptănatul şi periatul părului, neuitând toaleta
cavităţii bucale de 3-4 ori în 24 de ore
- Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic, sau imediat după ce a transpirat, de câte ori
este nevoie
- Bazinetul sau urinarul vor fi puse cu blândeţe, după ce în prealabil au fost încălzite la
temperatura corpului iar după folosirea lor se va face obligatoriu toaleta perineală
- Va urmări ca atmosfera din jurul bolnavului să fie calmă, să fie linişte, fără
conversaţii zgomotoase, fără vizitatori mulţi
- Va încuraja pacientul să se mişte în pat, să se întoarcă singur de pe o parte pe alta, să
îşi mişte picioarele, mâinile, să se ridice în poziţie semisezand pentru a pregăti ridicarea din
pat precoce, în prima zi după operaţie, exceptând cazurile în care este contraindicat
- Va căuta să respecte micile obişnuinţe ale fiecărui pacient
Primele zile postoperatorii sunt cele mai dificile pentru pacient şi datorită faptului că,
în aceste zile, îngrijirile sunt foarte numeroase
- Aceste îngrijiri sunt de ordin general şi de ordin local – pansamentul.

A). Lupta împotriva durerii

La originea durerilor postoperatorii stau mai mulţi factori, care vor fi precizaţi înainte
de a se prescrie analgezicele de rutină. Intensitatea durerii postoperatorii urmează o curbă
ascendentă cu un maxim în noaptea de după operaţie, apoi diminuează progresiv. De
menţionat că nu se vor administra calmante fără prescripţie medicală, fără a se cunoaşte exact
caracterul durerii.
După intervenţii chirurgicale asupra organelor interne, durerile pot fi superficiale, de
origine parietală sau profunde, de origine viscerală.
Durerile parietale apar datorită tracţiunilor musculare asupra suturilor profunde, atunci
când pacientul se mişcă, datorită unui hematom la nivelul plăgii, ceea ce duce la instalarea
durerii prin distensie. Pentru calmarea acestor dureri sunt suficiente analgezice banale sau
intervenţii chirurgicale în caz de hematom.
Durerile profunde au mai multe cauze:
- Distensii viscerale ale tubului digestiv
- Congestie pelvină
- Colici abdominale
- Dureri legate de dren, care poate fi prea profund, cudat sau astupat
În toate cazurile, medicul chirurg care a efectuat intervenţia chirurgicală decide
conduita de urmat şi prescrie analgezicele. În cazul operaţiilor pe membre, durerea este
câteodată cauzată de un pansament prea strâns, sau îmbibat cu sânge ori secreţii. Nu sunt
contraindicaţii în a schimba pansamentul.

B). Lupta contra insomniei

Există, în zilele noastre, o întreagă gamă de hipnotice, printre care se găsesc cele ce
pot fi administrate fiecărui pacient pentru a obţine efectul dorit. În plus asistenta medicală are
la îndemână mijloace proprii, cum ar fi: ceaiuri calmante, asigurarea unui climat de linişte.

C). Lupta contra anxietăţii

Anxietatea preoperatorie, în faţa necunoscutului, reprezentat de actul chirurgical
continuă şi postoperator. Frica de durere, de complicaţii, de sechele, face ca anxietatea
operatului să fie prezentă. Aici intervine rolul moral al asistentei medicale, care va trebui să

40
facă operatul să aibă încredere în echipa de chirurgi, în echipa de asistente medicale, să-l facă
să înţeleagă evoluţia postoperatorie şi faptul că vindecarea va fi fără complicaţii sau sechele.

D). Lupta împotriva complicaţiilor pulmonare

La persoanele în vârstă, persoanele cu obezitate sau pacienţi pulmonari cronici, expuse
complicaţiilor pulmonare prin staza secreţiilor bronşice şi suprainfecţiei este necesară o
profilaxie activă prin:
- Dezinfecţie nazofaringiană
- Evitarea frigului în special noaptea
- Exerciţii respiratori de 2 ori pe zi
- Obligarea pacientului să scuipe, provocarea tusei prin “tapping”
- Asocierea aerosolilor cu antibiotice, cu produse fluidizante ale secreţiilor bronşice

E). Lupta împotriva distensiei digestive

Toate intervenţiile chirurgical - abdominale sunt urmate de pareze intestinale
cu retenţie de gaze şi lichide intestinale. Acestea sunt de obicei de scurtă durată, nedepăşind 3
zile. Această distensie abdominală devine nocivă când se prelungeşte şi antrenează întârzierea
tranzitului intestinal, împiedică şi alimentaţia normală şi favorizează eviscerarea
postoperatorie. Până la reluarea tranzitului intestinal, se practică tubul de gaze, clisme
evacuatoare mici şi repetate, purgative uşoare care favorizează reluarea funcţiilor intestinale.
Deasemenea se administrează produse care favorizează reluarea peristaltismului intestinal sau
în anumite cazuri se instalează o aspiraţie continuă cu o sondă gastroduodenală.

F). Lupta împotriva stazei venoase

Cu toate progresele terapiei anticoagulante accidentele trombozei venoase
rămân complicaţia majoră în chirurgie. La bolnavii imobilizaţi la pat lupta contra stazei
venoase se va efectua prin mişcării active şi contracţii musculare statice ale membrelor
inferioare alternate cu perioade de repaus repetate de mai multe ori pe zi, prin flexia şi
extensia degetelor de la picioare, flexia şi extensia genunchilor, mişcări de pedalare în pat,
antrenând şi articulaţia şoldului.
Ridicarea precoce din pat reprezintă metoda cea mai eficace pentru prevenirea
complicaţiilor venoase. În afară contraindicaţiilor, toţi operaţii se vor ridica din pat în seara,
zilei intervenţiei sau a doua zi dimineaţă. Această manevră simplă este benefică şi datorită
faptului că favorizează amplitudinea respiratorie, ventilaţia pulmonară, tuşea şi expectoraţia,
accelerează reluarea tranzitului intestinal şi influenţează în mod pozitiv psihicul bolnavului.
Înainte de a se ridica pacientul din pat, va fi necesar să:
- Verificăm existenţa edemelor membrelor inferioare
- Măsurăm tensiunea arterială culcat şi apoi în ortostatism
Ridicarea se face treptat: întâi la marginea patului, îşi balansează gambele, face un pic
de gimnastică respiratorie, cu braţele ridicate în inspiraţie şi coborâte prin expiraţie.
Nu trebuie să meargă singur ci sprijinit de asistenţă medicală şi să nu exagereze
- Se va ţine cont şi de dorinţa pacientului, dacă vrea să mai meargă sau să se
oprească
- După efectuarea plimbării pacientul trebuie să se aşeze într-un fotoliu înainte
de reîntoarcerea în pat
- Primul ridicat din pat al operatului este considerat prima plimbare precoce.
Ridicarea din pat precoce este indicată la majoritatea intervenţiilor chirurgicale -
Vârsta operatului nu constituie o contraindicaţie, la bătrâni vor fi astfel prevenite şi
complicaţiile pulmonare şi cele de decubit; la copii este indicată plimbarea cât mai repede
- Starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici deshidratarea,
nici obezitatea, nici varicele - stări ce nu trebuie să constituie o scuză, ci dimpotrivă la
persoanele cu antecedente de flebită, plimbarea va avea loc cât mai precoce posibil - natură

41
sau complexitatea operaţiei nu împiedica ridicarea din pat precoce care nu va fi amânată din
cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor
- Existenţa complicaţiilor postoperatorii nu va interzice plimbarea acolo unde
este posibil

G). Lupta contra complicaţiilor de decubit

În cazul unor intervenţii chirurgicale care necesită imobilizare la pat de lungă durată,
survin frecvent complicaţiile de decubit - escarele. Important este ca acestea să fie prevenite,
escară fiind “cartea de vizită” a asistentei medicale. Prevenirea escarelor reprezintă acţiunea
de bază a asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor imobilizaţi.
Acţiunile care previn apariţia escarelor:
- Lenjeria de pat şi de corp permanent curată, uscată şi bine întinsă, fără cute, fără
firmituri în pat
- Menţinerea curată şi uscată a pielii, în special în regiunea sacro - coccigiană în
incontinenţa: după baie pielea se va unge, ştiind că pielea unsă se macerează mai greu decât
cea uscată
- Schimbarea de poziţie după orar la fiecare 2 ore
- Masajul regiunilor expuse escarelor
- Folosirea saltelelor anti escară

H). Rehidratarea – după intervenţii chirurgicale, în mod special pe tubul digestiv, alimentaţia
normală se reia după o perioadă relativ lungă. Până la reluarea acesteia, este necesar să se
administreze o raţie hidrică, electrolitică şi calorică suficientă acoperirii necesitaţilor
cotidiene.
Necesităţile de apă ale organismului sunt în medie de 2000-2500 ml/zi. Această
cantitate va fi furnizată sub formă de: băuturi, cât mai repede posibil în cantitate moderată la
început 300 ml ceai sau apă, în prima zi administrată cu linguriţa; 500 ml în a doua zi; 1000
ml în a treia zi s.a.m.d.; perfuzii, rehidratarea venoasă completând necesitatea zilnică, se va
ţine cont de starea cardiacă sau renală a operatului, iar ritmul picăturilor nu va fi rapid,
perfuziile asigurând pe lângă necesarul de apă, electroliţi şi calorii.
Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin cantitatea de urină eliminată, măsurarea
tensiunii arteriale, prin curba diurezei.

I). Alimentaţia şi realimentaţia – se va ţine cont de următoarele principii:

- Bolnavul să bea atunci când nu varsă
- Va mânca după ce a avut scaun precoce sau după emisia de gaze
- Nu va consuma fructe crude sau glucide în exces
La început i se va permite bolnavului să bea lichide, apoi supă de zarzavat strecurată,
în completare iaurt, lapte, pireu de legume, carnea fiartă iar după reluarea tranzitului se includ
în alimentaţie carne de pui, peşte alb şi se va reveni treptat la regimul de viaţă obişnuit, cel
dinaintea intervenţiei chirurgicale.
În cazul alimentării prin sondă trebuie să ţinem cont de câteva precauţii:
- Ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la perfuzie
- Se testează, treptat, toleranţa la alimentele introduse
- Alimentele trebuie menţinute la temperatura corpului
- La sfârşit se va introduce apă, atât pentru clătirea sondei cât şi pentru a administra
necesarul de apă la prima masă.
Îngrijirea postoperatorie a plăgii chirurgicale: orice intervenţie chirurgicală se încheie
cu sutura plăgii operatorii. Scoaterea firelor de la nivelul plăgii constituie actul final al
vindecării, care permite externarea bolnavului chirurgical.
Plaga va fi controlată zilnic la vizită. Dacă evoluţia este normală, ea este suplă,
nedureroasă, iar pansamentul este curat. În acest caz pansamentul se schimbă la 2 zile.

42
 Plagă suturată neinflamată se tratează prin pansare sterilă astfel:
- Se degresează cu benzină tegumentul din jurul plăgii
- Se dezinfectează cu tinctură de iod, alcool iodat sau alcool pe o distanţă de 6-7 cm
folosind la fiecare ştergere alt tampon
- Plagă suturată se dezinfectează deasemenea printr-o singură ştergere cu tamponul
îmbibat în tincură de iod sau alcool
- Apoi se dezinfectează din nou tegumentul din jurul plăgii
- Se acoperă plaga cu compresă sterilă care să depăşească marginile plăgii cu 2-3 cm
Fixarea pansamentului se face în funcţie de regiune. Pansamentul îmbibat cu secreţii
se schimbă zilnic, iar dacă secreţia este abundentă, se schimbă de mai multe ori pe zi, pentru a
evita iritarea pielii prin stagnarea secreţiilor.
În cazul unei evoluţii nefavorabile a plăgii, în a treia sau a patra zi apare febra însoţită
de senzaţia de tensiune, durere, usturime la nivelul plăgii. La ridicarea pansamentului se
constată o zonă congestionată (roşie, bombată, cu tegumente locale calde). Uneori printre fire
se scurge lichid sero-purulent. Explorarea plăgii se face cu un stilet sau pensă, constatându-se
apariţia unei serozităţi, sânge sau puroi. Apariţia puroiului impune scoaterea firelor,
debridarea plăgii, spălarea cu apă oxigenată sau cloramină şi eventual drenarea ei. Se vă
recolta puroi într-o eprubetă sterilă pentru examen bacteriologic şi antibiogramă. Plăgile
supurate pot duce la complicaţii severe.
Plăgile drenate în timpul operaţiei, vor fi controlate zilnic pentru a urmări eficacitatea
şi calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea secreţiilor drenate. Când secreţiile se
reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurtate şi fixate cu ace de siguranţă.
Dacă plaga evoluează fără nici o problemă, firele se scot în a cincea zi la operaţiile
mici, în a opta zi la operaţiile mijlocii şi în a zecea - doisprezecea zi la neoplazici, vârstnici,
denutriţi.

3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ALIMENTAŢIA

PACIENTULUI

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea
regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui
bolnav spitalizat sau cu tratament la domiciliu. Alimentaţia bolnavului urmăreşte:
- să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii
(în cazul copiilor) cât şi cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate
- să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale a
metabolismului, creşterii şi a celorlalte funcţii ale organismului
- să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare, cruţând organele bolnave
şi asigurând un raport de substanţe necesare organismului bolnav.
Alimentaţia raţionala este şi un factor terapeutic important. Ea poate influenţa tabloul
clinic al majorităţi bolnavilor, caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia:
- să prevină o evoluţie nefavorabilă în cazul unei îmbolnăvirii latente, să împiedice
transformarea bolilor acute în cronice, precum şi apariţia recidivelor
- să consolideze rezultatele terapeutice obţinute prin alte metode de tratament
Regimul dietetic al bolnavilor trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât necesităţile
cantitative, cât şi pe cele calitative ale organismului. Aportul cantitativ al substanţelor
alimentare necesare organismului este dirijat în stare normală de factori fiziologici ca: setea,
foamea, obişnuinţa. În cazul bolnavilor aceşti factori nu sunt în totdeauna destul de siguri
pentru dirijarea aportului alimentar. Într-o serie de bolii, lipsa poftei de mâncare este un
simptom precoce sau dominant iar setea poate fi exagerată. În foarte multe cazuri bolnavii
inconştienţi, comatoşi, precum şi cei somnolenţi sunt complet lipsiţi de senzaţiile de sete şi
43
foame, ei nu-şi pot dirija şi asigură aportul necesar de alimente. De aceea, personalul care
îngrijeşte bolnavul are un rol foarte important în alimentaţia lui. Aportul de substanţe
alimentare trebuie asigurat pe baza necesitaţilor reale de calorii.

3.1.6 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA SANITARĂ A

PACIENTULUI

Educaţia sanitară a bolnavilor spitalizaţi şi a aparţinătorilor presupune o muncă

continuă, serioasă şi uneori dificilă din partea în scopul obţinerii colaborării bolnavilor pentru
vindecarea lor cât mai rapidă.
Succesul educaţiei sanitare depinde în foarte mare măsură de educaţia anterioară a
bolnavului, de gradul său de cultură, precum şi de calitatea , de competenţa sa profesională şi
comportamentul la locul de muncă, de interesul pe care îl arată bolnavului privind îngrijirile şi
tot ce întreprinde pentru vindecarea acestuia.
Asistenta trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii bolnavului.
Asistenta instruieşte bolnavul sau aparţinătorul cum trebuie să folosească lenjeria de
corp, de pat, obiectele personale de toaletă. Educă pacientul asupra igienei personale. Explică
bolnavului cum şi de ce se aplică un circuit al bolnavului în unitate. Nu părăseşte secţia,
salonul, decât cu avizul , sau al medicului, nu intră în contact cu bolnavii altor secţii, cu
persoane străine, cu obiectele acestora, cu personalul medico - sanitar şi de îngrijire, decât în
limitele impuse de regulament.
Explică bolnavului, aparţinătorului, importanţa fiecărui medicament, orarul de
administrare şi efectele lui.
Explică pericolul transmiterii medicamentelor de la un bolnav la altul, sau acelora
introduse fraudulos de aparţinător.
Informează bolnavul despre regimul alimentar pe care trebuie să-l urmeze, de ce
trebuie să respecte regimul prescris, care sunt alimente admise şi interzise.
Explică bolnavului despre importanţa informării de către acesta asupra modificărilor
care apar în intensitatea simptomelor boli pentru care a fost internat, simptomele noi de
însănătoşire.
Educă bolnavul spre a nu dezinforma privitor la evoluţia clinică. Explică bolnavului de
ce şi cum trebuie să respecte măsurile de prevenire a recidivelor sau a complicaţiilor.
Interzicerea consumului de medicamente cu efect diuretic fără prescripţia medicului

3.2 ROLUL DELEGAT

Defineşte ansamblu tuturor acţiunilor delegate de medic cadrelor medii cum ar
fi:analize, explorări funcţionale, administrarea de tratamente, diete.
Asistenta va colabora întotdeauna cu medicul, va executa tratamentul prescris de
acesta chiar dacă are concomitent, responsabilităţi şi activităţi independente, cu rol propriu.

3.2.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA

PARACLINICĂ

Radiografia - este fixarea imagini radiologice pe o placă fotografică. Radiografia este

un document obiectiv care poate fi păstrat pentru comparaţii ulterioare. Ea este mai bogată în
detalii şi timpul de examinare este nelimitat, putând fi consultat de mai mulţi specialişti.
Timpul de iradiere la radiografie este foarte mic.
Rolul asistentei medicale: investigarea bolnavilor prin examenul radiologic nu necesită
o pregătire prealabilă deosebită. Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar
unguentele sau alte forme medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin
44
substanţele radioopace pe care eventual le conţine, ele pot produce opacitate de imagine.
Pentru executarea radiografiilor bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul
radiolog va stabili poziţia adecvată bolnavului pentru examinare, iar asistenta va trebui să
ajute bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii. Dacă mişcările îi provoacă
dureri, atunci înainte de examinare, bolnavul va primi un medicament analgezic.

3.2.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA

TRATAMENTULUI

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale este administrarea
tratamentului. Medicamentele sunt substanţe utilizate cu scopul de a preveni, a ameliora sau
vindeca bolile. Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor
chimică, dar o importanţă tot atât de mare o au şi doza administrată, precum şi calea de
administrare.
Dacă limita între aliment şi medicament, în practica îngrijirii bolnavului, nu prezintă o
importanţă deosebită, diferenţierea medicamentelor toxice are o importanţă practică
covârşitoare.
Un număr apreciabil de toxice sunt utilizate în medicină ca medicamente cu efect
binefăcător asupra organismului. Diferenţierea acţiunii lor asupra organismului este în funcţie
de dozele administrate. Din acest motiv la fiecare medicament se vor deosebi:
- Doza terapeutică, adică doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără
ca acesta să producă vreo acţiune toxică, asupra organismului.
- Doza maximă, este doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene
toxice reacţionale.
- Doza toxică, cantitatea care, introdusă în organism provoacă o reacţie toxică
periculoasă pentru organism.
- Doză letală, doză care omoară omul.
Medicamentele sunt prescrise de medic. Asistenta care administrează aceste
medicamente trebuie să aibă o serie de cunoştinte asupra medicamentelor, pentru a nu
transforma efectul lor salutar într-o otravă cu acţiune ireversibilă.Pe de altă parte, fiind în
contact permanent cu bolnavul, asistenta trebuie să ştie cum să-l lămurească şi să-l liniştească
la nevoie, în legătură cu efectul principal sau secundar al substanţelor administrate. Asistenta
trebuie să aibă cunoştinţe exacte asupra modului cum se administrează medicamentele.
Asistenta trebuie să cunoască:
- Medicamente cu efectul lor exterior şi proprietăţile lor fizice, pentru a preveni
schimburile de medicamente.
- Dozele terapeutice şi maximale, precum şi limita inferioară a dozelor toxice.
- Indicaţia medicamentelor utilizate, pentru a descoperi eventualele greşeli care s-ar
strecura în condica de predare şi preluare.
- Calea de administrare obişnuită a medicamentelor.
- Modul de administrare a medicamentelor artificiale şi manoperele utilizate pentru a
masca gustul sau mirosul unor medicamente.
- Incompatibilităţile medicamentoase, în special în cazul injecţiilor, când se
obişnuieşte a se trage în aceeaşi seringă conţinutul mai multor fiole de medicamente, pentru a
reduce numărul înţepăturilor.
- Modul de păstrare a medicamentelor în farmacia secţiei, asistenta trebuie să-l
cunoască.
- Efectul care se aşteaptă de la medicamentul respectiv, pentru care a fost de fapt
administrat.
- Timpul necesar după care poate fi aşteptat efectul.
- Efectele secundare ale medicamentelor, dintre care unele pot fi pozitive asupra
bolnavului, dar altele pot fi chiar dăunătoare.
45
 În această ordine de idei asistenta trebuie să ştie să diferenţieze manifestările bolii de
bază de manifestările survenite ca efecte secundare de tratament:
- Fenomenele de obişnuinţă şi de acumulare, legate de unele medicamente utilizate
sistematic un timp mai îndelungat.
- Fenomenele de hipersensibilitate, legate de acţiunea unor medicamente.
Reguli de administare a medicamentelor (sub îndrumarea medicului):
- Respectă doza şi ritmul de administrare
- Respectă orarul de administrare
- Respectă măsurile de igienă a tegumentelor, mucoaselor şi lenjeriei pacientului,
pentru a preveni infecţiile locale
- Sesizează efectele secundare prezentate de pacient şi informează medicul
- Nu va înlocui niciodată medicamentul prescris cu un alt medicament cu efect
asemănător.
- Va verifica eticheta medicamentului înainte de administrare ca acesta să nu fie
alterat, degradat, să nu aibă culoarea schimbată
- Respectarea căii de administrare este obligatorie, deoarece nerespectarea poate duce
la accidente grave
- Va evita incompatibilitatea dintre medicamente (de exemplu, când administrează
Oxacilină şi Gentamicină în acelaşi timp se va administra prin injecţii separate deoarece cele
două combinate precipită
- Dacă intervin greşeli în administrarea medicamentelor va anunţa imediat medicul
- Va avea grijă să administreze imediat medicamentele deschise deoarece se alterează
repede şi va preveni infecţiile intra spitaliceşti prin respectarea măsurilor de asepsie şi igienă
pentru fiecare cale de administrare.
Administrarea medicamentelor şi combaterea simptomelor majore de boală.
Administrarea produselor:
 pentru cavitatea bucală - soluţie contra aftelor bucale (glicerină
boraxată, Tantrum verde)
 antiacide (Maalox, Dicarbocalm)
 antiflatulente (Saab simplex)
 antispastice şi anticolinergice sistemice (Debridat, No Spa)
 belladonna şi derivaţi (Atropină sulfurică, Scobutil)
 antispastice (Piafen, Scobutil compus)
 antiemetice (Metroclopramid, Emetiral)
 laxative (Dulcolax, Supozitoare cu glicerină)
 antiinfecţioase intestinale (Stamicina, Furazolidon)
 absorbante intestinale (Smecta, Carbo medicinalis)
 electroliţi cu carbohidraţi (săruri rehidratare orală)
 inhibitori ai peristaltismului (antipropulsive - Imodium)
 antiinflamatoare intestinale (Salofalk)
 antidiareice (microorganisme - Enterolactil)
 alte antidiareice (Eridiarom)
 enzime digestive (Triferment)
Psihoterapia: se efectuează cu mare atenţie datorită crizelor care au aspect diferit şi
uneori tablouri clinice dramatice

46
 3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1 Colonoscopia

Colonoscopia reprezintă o examinare endoscopică mini-invazivă a intestinului gros

(colon) cu ajutorul unei camere din fibră optică ce se găseşte într-un tub flexibil şi care se
introduce prin anus. Acesta ne ajută în diagnosticul vizual al anumitor patologii ale colonului
(de ex: polipi, tumori, ulceraţii, etc.) şi permite şi biopsierea leziunilor suspecte. (Fig.27)
În comparaţie cu colonoscopia virtuală, manevra neinvazivă ce foloseşte scanarea CT,
colonoscopia clasică poate fi folosită şi în scop terapeutic, precum excizia polipilor sau uneori
hemostază endoscopică. Investigaţia colonului poate fi făcută în funcţie de necesitatea pentru
diagnostic, pe întreg cadrul colic şi atunci se numeşte colonoscopie, doar pentru ultimii 60 cm
din colon şi se numeşte sigmoidoscopie sau pentru rect şi canalul anal şi poartă denumirea de
anorectoscopie.

Fig. 27 Colonoscopia

Indicaţia. Examinarea colonoscopică este indicată în multe din patologia colonului

dar cu predilecţie în: hemoragiile digestive inferioare, tumorile colonului benigne sau
maligne, diverticuloza colonică, bolile inflamatorii ale colonului.
Pregătirea pentru examinare. Pentru vizualizare optimă, colonul trebuie în prealabil
pregătit şi golit de conţinut. Înainte cu una până la trei zile pacientul necesită o dietă bogată în
lichide şi săracă în fibre. În ziua precedentă examinării, pacientul trebuie să primească un
preparat laxativ cu o cantitate mare de lichide sau uneori să facă 2-3 clisme evacuatorii.
De exemplu: se poate folosi Fortrans sub formă de plicuri; 3 plicuri pentru 3 litri de
apă plată; câte un plic la un litru. Această cantitate de preparat trebuie consumată în timp
relativ scurt, cam în 2 ore. Cea mai bună perioadă pentru consumarea ei este între orele 15 şi
17. Înainte de a efectua o colonoscopie pacienţii trebuie să informeze doctorii despre bolile
asociate şi tratamentele urmate în mod regulat. Şofatul nu este recomandat în primele 12 ore
după colonoscopie datorită efectului sedativ al medicamentelor administrate.
Investigaţia. Fiind o investigaţie mini invazivă poate provoca durere şi de cele mai
multe ori pacientul primeşte un sedativ intravenos (de ex: Fentanyl, Midazolam). Uneori
pacientul poate fi sedat şi cu ajutorul Oxidului de nitrat sau cu Propofol. Pacientul este întins
pe masa de examinare pe partea stângă. Primul pas al investigaţiei îl reprezintă examinarea
digitală. Se examinează tonicitatea sfincterului anal şi se determină dacă pregătirea a fost
adecvată. Endoscopul se trece prin anus în rect, apoi se ghidează cu blândeţe prin colon
(sigmoid, descendent, transvers, ascendent, cec) până la ileonul terminal. Colonul este din
47
când în când insuflat cu dioxid de carbon pentru o mai bună vizibilitate. Uneori examinatorul
ajustează poziţia pacientului în funcţie de vizibilitate.La examinatorii experimentaţi
endoscopul ajunge la limita dintre colon şi intestinul subţire în mai puţin de 10 minute în 95%
din cazuri. În screening inspecţia vizuală a intestinului gros poate dura până la 20-25 de
minute. Leziunile suspecte pot fi cauterizate, tratate cu laserul sau excizate cu un fir electric.
Se poate injecta şi substanţe medicamentoase precum în leziunile hemoragice.
După investigaţie uneori este nevoie de un timp de recuperare în special datorită
sedativelor. Recuperarea completă este în ziua următoare. Un efect ulterior al colonoscopiei
este flatulenţa sau crampele abdominale ce apar datorită insuflării cu aer a colonului. Pacienţii
trebuie să anunţe medicul imediat dacă după colonoscopie apar: dureri abdominale severe,
febră, rectoragii, slăbiciune fizică, ameţeli.
Complicaţii. Acesta procedură are un risc scăzut de apariţie a complicaţiilor (aprox.
0,2%). Dintre complicaţiile serioase ce pot apare amintim perforaţia colonului (rata de
perforaţie este de 1 la 2000 de colonoscopii), sângerarea (se tratează imediat în timpul
procedurii), sângerarea tardivă (în special după excizia unui polip). Complicaţii mai puţin
serioase şi apărute ca urmare a hiper dozării medicamentoase sunt şi complicaţiile cardio-
pulmonare (hipotensiune arterială temporară, scăderea saturaţiei oxigenului din sânge).
Uneori poate apărea şi atacurile de inimă sau infarctul, dar sunt rare şi la pacienţii cu multipli
factori de risc.
Avantaje. Datorită identificării vizuale a leziunilor colonului şi în special al
cancerului colo rectal, colonoscopia este o investigaţie ce se foloseşte în screening-ul acestei
boli. Vârsta de la care se începe acest screening este de 50 de ani sau mai devreme dacă există
istoric familial de cancer colo rectal, boală inflamatorie colonică în antecedentele personale
sau alţi factori de risc. De asemenea, în comparaţie cu investigaţiile radiologice sau
ecografice, colonoscopia are abilitatea de a realiza şi intervenţii terapeutice în timpul
examinării.

3.3.2 Puncţia venoasă pentru recoltarea produselor biologice

Materiale necesare:
· Garou
· Mănuşi
· Seringă sau eprubete speciale cu aditivii specifici în funcţie de
analiza cerută (Fig.28)
· Holder cu acul ataşat/ac pentru holder şi holder
· Păduri (tampoane) cu alcool
· Etichete
· Formular de cerere analize pentru laborator
· Recipient special de colectare şi transportare a probelor de
laborator
· Bandaj adeziv pentru locul puncţiei

48
 Fig.28 Diferite eprubete sterile de recoltare a probelor biologice

Pregătirea materialelor: Formularul de cerere analize trebuie completat corect şi clar

cu datele pacientului, analizele cerute, data şi ora recoltării, numele medicului care indică
analizele. Eprubetele trebuie alese cu grijă în funcţie de analizele care se cer şi de aditivii pe
care îi conţin. Fiecare eprubetă trebuie completată corect şi clar cu datele pacientului.
Recoltarea: (Fig.29)
· se spală mâinile bine şi se pun mănuşi
· confirmarea identităţi pacientului (pentru a se evita confuzia şi a nu se lua
analize la un alt pacient)
· se comunică pacientului ce i se va face, i se va explica procedura pentru a-i
reduce anxietatea şi a ne asigura de cooperarea sa
· se face o scurtă anamneză referitoare la ce a simţit pacientul şi la eventualele
incidente în cazul unor recoltări anterioare (lipotimii, ameţeli)
· recoltarea se face cu pacientul întins în pat sau stând pe scaun, cu măna
sprijinită pe suportul special al scaunului său de o masă
· evaluarea celui mai bun loc de puncţie venoasă (Fig.30)

Fig.29. Recoltarea de sânge cu holder şi eprubeta

49
 Fig. 30 Alegerea locului efectuării puncţiei venoase

· se observă şi se palpează vena pentru o mai precisă localizare

· se montează garoul proximal faţa de zona aleasă pentru puncţie. Dacă venele
nu s-au dilatat corespunzător se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de
câteva ori. (pacientul trebuie să ţină pumnul strâns în timp ce se puncţionează venă şi să
îl deschidă după ce se introduce acul în venă.
· se dezinfectează zona aleasă pentru puncţie cu tampoane cu alcool până
aceasta rămâne curată. Curăţirea zonei se face din înăutru spre în afară pentru a se
preveni contaminarea zonei puncţionate cu flora existentă pe pielea din jur.
· nu se combină folosirea pădurilor cu alcool cu cele pe bază de iod, deoarece
alcoolul neutralizează efectul dezinfectantelor pe bază de iod.
· după dezinfectarea zonei se aşteaptă să se usuce înainte de puncţionare
· se imobilizează vena presând cu policele exact sub locul ales pentru puncţie şi
se întinde de piele
· se puncţionează vena sub un unghi de 30 grade. Dacă se foloseşte eprubeta, ea
se va umple automat până la nivelul la care este marcată Dacă se foloseşte seringă, se va
evita aspirarea bruscă şi rapidă deoarece se va colaba vena.
· holder-ul trebuie menţinut într-o poziţie sigură pentru a evita ieşirea acului din
venă
· se va îndepărta garoul imediat ce sângele începe să curgă adecvat, pentru a
preveni stază şi hemoconcentraţia sângelui ce pot afecta rezultatele probelor recoltate
· se va evita să se ţină garoul mai mult de 3 minute
· se schimbă cu atenţie eprubetele care trebuie umplute pentru a nu se scoate
accidental acul din venă sau să se perforeze vena
· după umplere, fiecare eprubetă se va agita cu blâdeţe pentru amestecarea
aditivilor cu sângele
50
 · se desface garoul întotdeauna înainte de scoaterea acului
· se pune o compresă sterilă deasupra acului la nivelul locului de puncţie şi se
scoate cu blândeţe acul din venă. Întotdeauna se scoate înainte eprubeta din holder şi
apoi se scoate acul
· se presează locul puncţiei pentru 2-3 minute sau până când se opreşte
sângerarea dacă aceasta durează mai mult de atât. Aceasta previne extravazarea sângelui
în ţesutul din jur şi formarea hematomului.
· după oprirea sângerării se aplică un bandaj adeziv
· a se evita agitarea puternică şi bruscă a eprubetelor deoarece se poate produce
hemoliză
· se reverifică locul puncţiei pentru a se vedea dacă s-a produs hematom. În
cazul în care s-a produs hematom se va presa energic locul timp de 5 minute, după care
se aplică comprese calde.
· se descarcă materialele folosite în containere speciale, separate.
Consideraţi speciale: nu se va recolta niciodată de pe braţul sau piciorul care au fost folosite
deja pentru diverse terapii intravenoase sau transfuzii, deoarece rezultatul analizelor poate fi
afectat.
· de asemenea, se va evita recoltarea de sânge din zone edemaţiate, şunturi
arterio-venoase, zone cu hematoame sau răni vasculare
· dacă pacientul are vene vizibile, pronunţate, se va recolta evitând folosirea
garoului, prevenindu-se astfel formarea de hematoame.
· dacă pacientul are tulburări de coagulare sau este sub tratament cu
anticoagulante, se va presa ferm locul puncţiei cel puţin 5 minute pentru prevenirea
formării hematomului şi se va specifica tratamentul anticoagulant pe cererea de analize
ce se trimite la laborator
· se va evita puncţia venoasă din picior deoarece poate creşte riscul apariţiei
tromboflebitei.

51
 CAPITOUL IV
STUDIUL DE CAZ

Caz nr 1:

A) DATE RELATIV STABILE:

Nume: A.
Prenume: B.
Vârsta: 57 ani
Sex: M
Religie: Catolica
Rasă: Albă
Limbă vorbită: Română
Domiciliu: Covasna
Ocupaţia: Pensionar
Grup sanguin: O, Rh +
AHC: fără importanţă
APP: cardiopatie ischemică 2000, Hidrocel stâng operat-2008
Tratament:
PREDUCTAL 35 mg - 1 tb/zi
EGILOK 100 mg - 1/2 tb/2zi
NORVASC 10 mg -1 tb/zi
Deficite senzoriale: Nu prezintă
Alergii: Neagă
Obiceiuri: Alcool – ocazional, tutun, cafea - neagă
B). DATE VARIABILE:
T.A. -100/70 mmHg
PULS – 94 minut
Temperatura: 36 ˚C
Respiraţia: 18/minut
Greutate: 68 kg
Înălţime: 1,70 cm
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ: Dureri vii abdominale iradiind la nivelul
întregului abdomen, cu caracter colicativ intermitent, vărsături alimentare abundente, care de
aproximativ 3-4 ore au devenit bilioase, distensie abdominală, clapotaj intestinal,
fatigabilitate, palpitaţii, oprirea tranzitului intestinal de 2 zile, stare generală alterată.Se
internează pentru investigaţii şi tratament.
Diagnostic la internare: Ocluzie intestinală.
Radiografia abdominală – distensie moderată, multiple nivele hidro-aerice, gazele în
porţiunile distale şi colon iniţial lipsesc, apoi în timpul observaţiei apar
Ecografie abdominală: stomac în distensie foarte mare cu stază importantă, mişcări
active brasaj.
Tuşeul rectal evidenţiază ampulă rectală goală, suplă.

52
EXAMINĂRI PARACLINICE:
valori reale valori normale
HEMOLEUCOGRAMĂ
Hemoglobină 13.3g % b: 13-17 g%, f: 11-15 g%
Eritrocite 4.4 mil/ 4.2-5.6 mil/
Leucocite 12.900/ 5.000-10.000/
VSH 39 - la 1 oră 1-10 - la 1 oră
77 - la 2 ore 7-15 - la 2 ore
Timp de sângerare 3 min 2-4 min
Timp de coagulare 9 min 2-4 min
Bilirubină totală 1 mg % 0.2 - 1.2 mg %
Fibrinogen 462 mg % 200-400 mg %
Glicemie 95 mg % 60-110 mg %
Uree 52 mg % 20-50 mg %
Creatinină în sânge 1.3 mg % 0.6-1.2 mg %
PROTEINOGRAMĂ:
Albumine 4.5 gr/dl 3.5-5.2 gr/dl
Α1-Globuline 4.1 g % 2-5 g %
Α2-Globuline 10.3 g % 6-9 g %
Β-Globuline 14 g % 8-11 g %
- Globuline 22.8 g % 16-18 g %
Proteine totale 7.2 g % 6.6-8.7 g %
- 122
meq/l 136-145 meq/l
Ionogramă sanguină 3.5-5.4 meq/l
- 3 meq/l 98-106 meq/l
- 90 meq/l
Colesterol 260 mg % 120-200 mg %
Trigliceride 180 mg % 30-150 mg %
EXAMEN DE URINĂ Normal Normal

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

53
Nevoia Manifestări de Surse de Diagnostic de Gradul de
fundamental dependenţă dificultate îngrijire dependenţă
ă
A respira şi TA-100/70 Dezechilibrul Alterarea Dependent
a avea o mmHg hidro- activităţii
bună Puls - 94b/min electrolitic cardiace
circulaţie Palpitaţii
A bea şi a Deshidratare Vărsăturile Alterarea Dependent
mânca bilioase nutriţiei
A elimina Oprirea Sindrom Eliminare Dependent
tranzitului ocluziv inadecvată
intestinal
A se mişca şi Fatigabilitate Intoleranţă la Alterarea Dependent
a avea o efort mobilităţii
bună
postură
A dormi şi a Treziri frecvente Durere Perturbarea Dependent
se odihni somnului
A se Independent
îmbrăca şi a
se dezbrăca
A-şi menţine Independent
temperatura
corpului în
limite
normale
A fi curat, Tegumente Malabsorbţie Alterarea Dependent
îngrijit şi a- uscate integrităţii
şi proteja tegumentelor
tegumentele
şi mucoasele
A evita Vulnerabilitate Intervenţia Posibile Dependent
pericolele chirurgicală complicaţii
A comunica Independent
A acţiona Independent
conform
propriilor
convingeri
A se realiza Independent
A se recrea Independent
A învăţa Independent
cum să îşi
păstreze
sănătatea

54
 INTERVENŢII
DIAGNOSTIC
OBIECTIVE EVALUARE
DE ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea Pacientul să - Am asigurat condiţii de mediu (salon - Recoltarea analizelor: 05.12.2012
activităţii prezinte o bună aerisit, pat, lenjerie de pat şi de corp), un HLG, hematocrit, creatinină, Pacientul urmează tratamentul iar
cardiace datorată circulaţie climat cald şi confortabil uree serică, sumar de urină, starea sa se menţine stabilă.
dezechilibrului - Asigur repausul total la pat cât mai grup Rh.
hidro- electrolitic comod posibil, până la intervenţia - Efectuez EKG şi radiografie
manifestată prin chirurgicală abdominală
TA-100/70 - Monitorizez funcţiile vitale: TA, puls, Administrez medicaţia
mmHg, puls 94 respiraţie prescrisă de medic:
b/min, palpitaţii - Explic pacientului fiecare manevră - PREDUCTAL 35 gr - 1 tb/zi
pentru a evita anxietatea - EGILOK 100 mg - 1/2
- Am pregătit psihic şi fizic pacientul tb/2zi
pentru investigaţii paraclinice; - NORVASC 10 mg -1 tb/zi
- Am atenţionat pacientul să nu mănânce -Administrez soluţii
şi să nu bea înaintea radiografiei. perfuzabile:
GLUCOZĂ 10% -1500ml
SOL RINGER 500 ml
SER FIZIOLOGIC 500ml
CLORURĂ DE NA- 40ml
CLORURĂ DE K-20 ml

Alterarea nutriţiei Pacientul să - Observ pacientului, apreciez starea Administrez medicaţia la 06.12.2012
manifestată prin prezinte o acestuia indicaţia medicului: Durerile colicative au dispărut,
deshidratare echilibrare hidro - Am educat pacientul să respire pt a - Tratamentul medicamentos pacientul este echilibrat hidro -
datorată – electrolitică înlătura senzaţia de vomă şi aşez a cardiopatiei ischemice electrolitic
vărsăturilor optimă pacientului în poziţie de siguranţă în caz - Hidratarea parenterală
bilioase de vomă - AUGMENTIN 1 gr/12 ore

55
 - Ajut pacientul în timpul vărsăturilor: cu - GENTAMICINA 1 f/12 ore
o mână susţin capul pacientului şi cu - METROCLOPRAMID 2/zi
cealaltă tăviţa renală. - ALGOCALMIN 3x1f/zi
- Ajut pacientul la igienizarea şi
curăţarea tegumentelor şi mucoasă
cavităţii bucale
- Aerisesc salonul
- Măsor şi notez diureza
Eliminare Pacientul să-şi - Însoţesc pacientul la blocul operator - Administrez medicaţia la 07.12.2012-09.12.2012
inadecvată reia treptat - Calculez bilanţul ingesta excreta pe 24 indicaţia medicului: - Pacientul prezintă o hidratare
datorată tranzitul ore - Tratamentul medicamentos optimă
sindromului intestinal - Monitorizez funcţiile vitale şi a cardiopatiei ischemice, - La 3 zile după intervenţia
ocluziv vegetative (T.A., P, R, T,) hidratarea parenterală, chirurgicală suferită, pacientul
manifestată prin - Educ pacientul să semnaleze antibiotic începe să îşi reia tranzitul intestinal
oprirea tranzitului personalului orice modificare a stării sale -Efectuez clismă evacuatoare
intestinal generale. şi pregătesc pacientul pentru
- Asigur conditii de mediu adecvate intervenţia chirurgicală
(salon aerisit; temperatura optimă; fără - Montez sonda gastrică –
zgomote; discuţii purtate cu voce tare pentru aspiraţie şi eliminarea
între personal, pacient, aparţinători) lichidul acumulat, şi
- Încurajez pacientul sporindu-i decompensarea parţială a
încrederea în echipa medicală. meteorismului
Alterarea - Ajut pacientul în a satisface anumite - Medicaţia la indicaţia 09.12.2012
mobilităţii nevoi fundamentale pentru a evita efortul medicului: Pacientul prezintă o postură
datorată fizic - Tratamentul medicamentos mulţumitoare
intoleranţei la - Încurajez pacientul să se mişte în pat, a cardiopatiei ischemice şi
efort manifestată să se întoarcă singur de pe o parte pe antibiotice
prin fatigabilitate alta, să îşi mişte picioarele, mâinile, să se - METROCLOPRAMID 2/zi
ridice în poziţie semisezand pentru a - ALGOCALMIN 3 X1f/zi

56
 pregăti sculatul din pat precoce, în prima - Continuă hidratarea
zi după operaţie parenterală
Perturbarea Pacientul să - Asigur un climat de linişte - Medicaţia la indicaţia Pacientul prezintă un somn de 7
somnului datorată prezinte un - Am educat pacientul să descrie corect medicului: - tratamentul ore pe noapte
durerii somn liniştit durerea cât şi localizarea acesteia medicamentos a cardiopatiei
manifestată prin - Avertizez pacientul de evitarea ischemice şi antibiotice
trezirilor somnului în timpul zilei - Hidratarea parenterală
frecvente - Educ pacientul să efectueze plimbări - DIAZEPAM ½ tb seara
scurte înainte de culcare pentru a se - ALGOCALMIN la nevoie
obosi şi a avea un somn odihnitor
Alterarea Pacientul să fie - Notez aspectul şi cantitatea pierderilor -La recomandarea medicului: Pacientul este îngrijit şi curat
integrităţii îngrijit, curat şi pentru fiecare dren în parte - Administrez – tratamentul
tegumentelor hidratat - Asigur toaleta zilnică, completând cu medicamentos a cardiopatiei
manifestată prin pieptănatul şi periatul părului, neuitând ischemice şi antibiotice, şi
tegumente uscate toaleta cavităţii bucale, de 3-4 ori în 24 hidratarea parenterală
datorată de ore
malabsorbţiei - Lenjeria de corp va fi schimbată zilnic,
sau imediat după ce a transpirat, de câte
ori este nevoie
- Administrez pacientului lichide per os,
după intervenţia chirurgicală, în cantităţi
mici
- Monitorizez aportul alimentar

Posibile Pacientul să nu - Asigur un climat de linişte şi - Colaborarea cu familia Pacientul nu prezintă complicaţii
complicaţii prezinte securitate
datorată complicaţii - Menţin un circuit închis cu pungi
intervenţiei colectoare pentru drenajul peritoneal
chirurgicale

57
manifestată prin
vulnerabilitate

58
 EPICRIZĂ

Pacientul în vârstă de 57 ani, sex masculin, se internează de urgenţă în data de

05.12.2012, dureri vii abdominale iradiind la nivelul întregului abdomen, cu caracter colicativ
intermitent, vărsături alimentare abundente, care de aproximativ 3-4 ore au devenit bilioase,
distensie abdominală, clapotaj intestinal, fatigabilitate, palpitaţii, oprirea tranzitului intestinal
de 2 zile, stare generală alterată.Se internează pentru investigaţii şi tratament. În urma
examenelor clinice şi paraclinice s-a stabilit diagnosticul de OCLUZIE INTESTINALĂ
MECANICĂ PARŢIALĂ PRIN VOLVULUS DE INTESTIN SUBŢIRE.
Pentru problemele de dependenţă pe care pacientul le prezintă, s-au stabilit obiectivele
de îngrijire şi intervenţiile necesare conduitei de urgenţă. Obiectivele propuse pentru
problemele de dependenţa au fost realizate, pacientul fiind pregătit fizic şi psihic pentru
intervenţia chirurgicală care s-a efectuat în data de 06.12.2012.
Se practică procedura LADD pentru devolvulare, pacientul are evoluţie simplă, lipsită
de complicaţii şi este transferat în secţia de chirurgie în data de 07.12.2012 cu următoarele
manifestări de dependenţa: afebril, dureri la nivelul plăgii, tranzit intestinal reluat parţial,
insomnie şi anxietate.
În urma intervenţiilor cu rol propriu şi delegat, a tratamentului instituit şi administrat,
obiectivele propuse au fost realizate.
Astfel încât, pacientul se externează în data de 10.12.2012 cu următoarele
recomandări:
· Evitarea efortului fizic
· Respectarea dietei stabilite de nutriţionist
· Evitarea meselor copioase, a grăsimilor, a prăjelilor
· Consumul lichidelor de cel puţin 2 litri pe zi
· Respectarea tratamentului medicamentos
· Evitarea/reducerea totală a consumului de alcool şi
tutun
· Control clinic şi fizic peste 30 de zile

59
 CAZ nr 2

A) DATE RELATIV STABILE:

Nume: C.
Prenume: I
Vârsta: 72 ani
Sex: M
Religie: Ortodoxă
Rasă: Albă
Limbă vorbită: Română
Domiciliu: Tg. Secuiesc
Ocupaţia: Pensionar
Grup sanguin: AB IV, Rh +
AHC: fără importanţă
APP: HTA, angină pectorală de efort, două episoade subocluzive, de cauză
neprecizată, tratate simptomatic
Tratament:
PREDUCTAL 2G 1tb/zi
PRESTARIUM 4 g 1/2 cpr/zi
TERTENSIF 1cpr/ZI
BETALOK ZOK 50 mg 1 cpr/zi
CRESTOR 20 mg 1tb/zi
Deficite senzoriale: Nu prezintă
Alergii: Neagă
Obiceiuri: Alcool, tutun, cafea – ocazional
B). DATE VARIABILE:
T.A. -150/100 mmHg
PULS – 90 minut
Temperatura: 36 ˚C
Respiraţia: 18/minut
Greutate: 70 kg
Înălţime: 1,70 cm
MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ: Pacientul, eutrofic, cu o stare generală relativ
bună, tahicardic, hipertensiv, cu abdomen mult destins de volum, meteorizat, mobil cu
mişcările respiratorii, peristaltică diminuată, durere în hipogastru cu iradiere la nivelul foselor
iliace, difuz la palpare, timpanism la percuţie. Distensia abdominală a fost progresivă, cu
tulburări de tranzit intestinal (alternanţă constipaţie - diaree, predominant diaree) apărute în
urmă cu 6-7 zile. Se internează pentru investigaţie şi tratament.
Diagnostic la internare: Ocluzie intestinală
Radiografia abdominală - distensie importantă aerică colon, nivele hidro-aerice pe
colon - flanc drept
Colonoscopia (160 cm)- polipi infracentimetrici cu aspect benign, fără leziuni
stenotice până la nivelul valvei ileocecale
- Tuşeul rectal evidenţiază ampulă rectală goală, suplă, fără formaţiuni expansive
până la 6-8 cm de marginea anală.

60
 EXAMINĂRI PARACLINICE:
VALORI REALE VALORI NORMALE
HEMOLEUCOGRAMĂ
Hemoglobină 20 % B: 13-17 g%, F: 11-15 g%
Eritrocite 4.4 mil/ 4.2-5.6 mil/
Leucocite 15000/ 5.000-10.000/
29 - la 1 oră 1-10 - la 1 oră
VSH
60 - la 2 ore 7-15 - la 2 ore
Timp de sângerare 2 min 2-4 min
Timp de coagulare 6 min 2-4 min
Bilirubină totală 1 mg % 0.2 - 1.2 mg %
Fibrinogen 412 mg % 200-400 mg %
Glicemie 91 mg % 60-110 mg %
Uree 60 mg % 20-50 mg %
Creatinină în sânge 2 mg % 0.6-1.2 mg %
PROTEINOGRAMA:
Albumine 5.5 gr/dl 3.5-5.2 gr/dl
Α1-globuline 3.1 g % 2-5 g %
Α2-globuline 9.3 g % 6-9 g %
Β-globuline 16 g % 8-11 g %
- Globuline 20 g % 16-18 g %
Proteine totale 6.2 g % 6.6-8.7 g %
- 110 mEq/l 136-145 mEq/l
Ionograma sanguine - 2 mEq/l 3.5-5.4 mEq/l
- 79 mEq/l 98-106 mEq/l
Colesterol 200 mg % 120-200 mg %
Trigliceride 120 mg % 30-150 mg %
EXAMEN DE URINĂ Normal Normal

GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ

61
Nevoia Manifestări de Surse de Diagnostic de Gradul de
fundamental dependenţă dificultate îngrijire dependenţă
ă
A respira şi a TA-150/100 Afecţiune Alterarea Dependent
avea o bună mmHg cardiacă activităţii
circulaţie Puls - 90b/min preexistentă cardiace
A bea şi a Dezechilibrul Malabsorbţi Deficit de Independent
mânca hidro- e alimentaţie
electrolitic
A elimina Diaree/ Peristaltism Eliminare Dependent
Constipaţie defectuos inadecvată
A se mişca şi Fatigabilitate Intervenţia Alterarea Dependent
a avea o bună chirurgicală mobilităţii
postură
A dormi şi a Treziri Durere Perturbarea Dependent
se odihni frecvente somnului
A se îmbrăca Independent
şi a se
dezbrăca
A-şi menţine Independent
temperatura
corpului în
limite
normale
A fi curat, Carenţă de Intervenţia Deficit de Dependent
îngrijit şi a- igienă chirurgicală autoîngrijire
şi proteja
tegumentele
şi mucoasele
A evita Evisceraţie/ Intervenţia Risc de Dependent
pericolele eventraţie chirurgicală complicaţii
A comunica Independent
A acţiona Independent
conform
propriilor
convingeri
A se realiza Independent
A se recrea Independent
A învăţa cum Cunoştinte Lipsa Deficit de Dependent
să îşi păstreze insuficiente informaţiilor cunoştinţe
sănătatea despre boală

62
 INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE
OBIECTIVE EVALUARE
ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea activităţii Pacientul să - Am asigurat condiţii de mediu - Efectuez EKG 07.03.2012
cardiace datorată prezinte o (salon aerisit, pat, lenjerie de pat şi - Administrez medicaţia Pacientul urmează
afecţiunii cardiace bună circulaţie de corp), un climat cald şi confortabil prescrisă de medic: tratamentul iar starea
preexistente - Asigur repausul total la pat cât mai - PREDUCTAL 35 gr 1tb/zi pacientului se menţine
manifestată prin comod posibil, până la intervenţia - PRESTARIUM 4 g 1/2 cpr/zi stabilă.
creşterea valorilor chirurgicală - TERTENSIF 1cpr/zi
tensiunii arteriale şi a - Monitorizez funcţiile vitale: TA, - BETALOK ZOK 50 mg 1
pulsului puls, respiraţie cpr/zi
(T.A.=150/100 - Explic pacientului fiecare manevră - CRESTOR 20 mg 1tb/zi
mmHg pentru a evita anxietate - Administrez soluţii
P=90b/min) - Însoţesc şi ajut pacientul în perfuzabile:
efectuarea necesităţilor fiziologice MANITOL 10% - 500 ml/zi
- Reduc vizitele, durata acestora şi SER FIZIOLOGIC 500ml
informaţiile care pot tulbura CLORURĂ DE NA- 40ml
pacientul. CLORURĂ DE K-20 ml
Deficit de alimentaţie Pacientul să - Observ pacientului, apreciez starea - Recoltarea analizelor: 08.03.2013
datorată prezinte o acestuia HLG, hematocrit, creatinină, Pacientul prezintă o
malabsorbţiei echilibrare - Am pregătit psihic şi fizic pacientul uree serică, sumar de urină, echilibrare hidro -
manifestată prin hidro – pentru investigaţii paraclinice; grup Rh. electrolitică
dezechilibrul hidro- electrolitică - Am atenţionat pacientul să nu - EKG
lectrolitic mănânce şi să nu bea înaintea - Radiografie abdominal
examenelor pe aparate. - Montez sonda gastrică –
- Hidratez pacientul oral cu cantităţi pentru aspiraţie şi eliminarea
mici de lichide administrate la lichidul acumulat, şi
intervale scurte de timp. decompensarea parţială a
- Efectuez bilanţul ingesta-excreta. meteorismului

63
 - Monitorizez funcţiile vitale şi
vegetative.
Eliminare inadecvată Pacientul să-şi - Efectuez clisma evacuatoare şi
datorată peristaltism reia treptat pregătesc pacientul pentru intervenţia
defectuos manifestată tranzitul chirurgicală
prin diaree alternând intestinal după - Monitorizez scaunele pacientului.
cu constipaţie intervenţia - Ajut pacientul să-şi efectueze
chirurgicală toaleta
după fiecare scaun.
- Asigur intimidate pacientului.
- Ajut pacientul să se mobilizeze cât
mai precoce după intervenţia
chirurgicală pentru a evita apariţia
complicaţiilor trombembolice şi a-şi
relua peristaltismul intestinal
Alterarea mobilităţii - Ajut pacientul în a satisface
datorată intervenţiei anumite nevoi fundamentale pentru a
chirurgicale evita efortul fizic
manifestată prin - Încurajez pacientul să se mişte în
fatigabilitate pat, să se întoarcă singur de pe o
parte pe alta, să îşi mişte picioarele,
mâinile, să se ridice în poziţie
semisezand pentru a pregăti sculatul
din pat precoce, în prima zi după
64
- Medicaţia la indicaţia
medicului:
- AUGMENTIN 1 gr/12 ore
- GENTAMICINA 1 f/12 ore
- METROCLOPRAMID 2/zi
- ALGOCALMIN 3x1f/zi
- Administrez medicaţia la
indicaţia medicului: 10.03.2013
- AUGMENTIN 1 gr/12 ore - Pacientul prezintă o
- GENTAMICINA 1 f/12 ore hidratare optimă
- Soluţii perfuzabile: - La 3 zile după intervenţia
GLUCOZĂ 10%-1500ml chirurgicală suferită,
SER FIZIOLOGIC 500ml pacientul începe să îşi reia
CLORURĂ DE NA-40ml tranzitul intestinal
CLORURĂ DE K-20 ml
Efectuez clismă evacuatoare şi
pregătesc pacientul pentru
intervenţia chirurgicală
- Montez sonda urinară la
indicaţia medicului
- Medicaţia la indicaţia 12.03.2013
medicului Pacientul prezintă o postură
- METROCLOPRAMID 2/zi mulţumitoare
- ALGOCALMIN 3 x1f/zi
- Continuă hidratarea
parenterală
- Tratamentul iniţial de fond
 operaţie

Perturbarea somnului Pacientul să - Asigur un climat de linişte - Medicaţia la indicaţia Pacientul prezintă un somn
datorată durerii prezinte un - Avertizez pacientul de evitarea medicului: de 7 ore pe noapte
manifestată prin somn liniştit somnului în timpul zilei - Tratamentul iniţial de fond
treziri frecvente - Educ pacientul să descrie corect - Hidratarea parenterală
durerea - DIAZEPAM ½ tb seara
- Încurajez pacientul să consume - ALGOCALMIN la nevoie
ceaiuri calmante înainte de culcare
- Educ pacientul să efectueze
plimbări scurte înainte de culcare
pentru a se obosi şi a avea un somn
odihnitor
Deficit de Pacientul să fie - Notez aspectul şi cantitatea - La recomandarea medicului 15.03.2013
autoîngrijire datorat îngrijit şi curat pierderilor pentru fiecare dren în efectuez pansamentul Pacientul este îngrijit şi
intervenţiei parte respectând condiţiile de curat
chirurgicale - Asigur toaleta zilnică, completând asepsie
manifestată prin cu pieptănatul şi periatul părului, - Colaborarea cu echipa
carenţă de igienă neuitând toaleta cavităţii bucale, de medicală
3-4 ori în 24 de ore
- Lenjeria de corp va fi schimbată
zilnic, sau imediat după ce a
transpirat, de câte ori este nevoie
Risc de complicaţii Pacientul să nu - Asigur un climat de linişte şi - Colaborarea cu echipa Pacientul a trecut peste
datorată intervenţiei prezinte securitate medicală medicul chirurg perioada critică iar riscul a
chirurgicale complicaţii - Menţin un circuit închis cu pungi scăzut.
manifestat prin colectoare pentru drenajul peritoneal
evisceraţie/eventraţie - Educ pacientul în caz de tuse,
strănut să comprime plaga operatorie

65
 cu mâna pentru a evita evisceraţia

Deficit de cunoştinţe Pacientul să fie - Asigur condiţii corespunzătoare de - Colaborarea cu echipa

datorate lipsei informat confort fizic şi psihic medicală medicul internist 16.03.2013
informaţiilor - Insuflu pacientului încredere în Pacientul este informat.
manifestată prin echipa medicală prin discuţii şi
cunoştinte descrierea echipei
insuficiente despre - Încurajez pacientul să gândească
boală pozitiv şi răspund pacientului la
întrebările puse
- Furnizez informaţii clare asupra
diagnosticului şi îl informez corect
asupra evoluţiei bolii
- Educ pacientul în a-şi schimba
modul de alimentaţie şi de viaţă
respectând o
dietă personalizată

66
 EPICRIZA
Pacientul în vârstă de 72 ani, sex masculin, eutrofic, se internează de urgenţă în data
de 07.03.2013, cu o stare generală relativ bună, tahicardic, hipertensiv, cu abdomen mult
destins de volum, meteorizat, mobil cu mişcările respiratorii, peristaltică diminuată, dureros
difuz la palpare, timpanism la percuţie. Distensia abdominală a fost progresivă, cu tulburări de
tranzit intestinal (alternanţă constipaţie - diaree, predominant diaree) apărute în urmă cu 6-7
zile. În urma examenelor clinice şi paraclinice s-a stabilit diagnosticul de OCLUZIE
INTESTINALĂ COMPLETĂ PRIN VOLVULUS DE SIGMOID.
Pentru problemele de dependenţă pe care pacientul le prezintă, s-au stabilit obiectivele
de îngrijire şi intervenţiile necesare conduitei de urgenţă.
Obiectivele propuse pentru problemele de dependenţa au fost realizate, pacientul fiind
pregătit fizic şi psihic pentru intervenţia chirurgicală care s-a efectuat în data de 09.03.2013.
Se practică operaţia Hartmann.
În urma intervenţiei chirurgicale, pacientul a fost transferat la serviciu de terapie
intensivă pentru supraveghere permanentă de 24 de ore.
Postoperator, pacientul are evoluţie bună, lipsită de complicaţii răspunzând la
tratament şi este transferat în secţia de chirurgie în data de 10.03.2013 cu următoarele
manifestări de dependenţa: afebril, dureri la nivelul plăgii, alimentaţie deficitară, tranzit
intestinal reluat parţial, insomnie şi anxietate.
În urma intervenţiilor cu rol propriu şi delegat, a tratamentului instituit şi administrat,
obiectivele propuse au fost realizate. Astfel încât, pacientul se externează în data de
17.03.2013 cu următoarele recomandări:
· Evitarea efortului fizic
· Respectarea dietei stabilite de nutriţionist
· Evitarea meselor copioase, a grăsimilor, a prăjelilor
· Consumul lichidelor de cel puţin 2 litri pe zi
· Respectarea tratamentului medicamentos
· Control clinic şi fizic peste 30 de zile

73
 CAZ nr 3

A) DATE RELATIV STABILE:

Nume: C.
Prenume: I
Vârsta: 62 ani
Sex: F
Religie: Catolic
Rasă: Albă
Limbă vorbită: Română
Domiciliu: Tg. Secuiesc
Ocupaţia: Pensionară
Grup sanguin: A II, Rh +
ANAMNEZA:
A.Antecendente heredo colaterale:
- Mama – DZ gr 2, decedată.
- Tatăl - HTA, decedat
B.Antecendente-Personale, Fiziologice şi Patologice:
· HTA, DZ, BPOC
· menarha 14 ani, S-4, N-2, menopauză 54 ani
C.Condiţii de viaţa şi de muncă: pensionară
- Locuieşte cu familia într-un apartament cu 2 camere
D.Comportamente (fumat, alcool): tutun-10 de ţigarete/zi, cafea –2/zi
E.Medicaţie de fond administrată înaintea internării:
PREDUCTAL 2G 1tb/zi
PRESTARIUM 4 g 1/2 cpr/zi
CRESTOR 20 mg 1tb/zi
NOVORAPID FLEXPEN 100U/ml 2 mg/zi
IPRAVENT 20µg 4 puf 4X zi
BECLOFORTE - 500 g/2X zi
Deficite senzoriale: Nu prezintă
Alergii: Neagă
B). DATE VARIABILE: ISTORICUL BOLII: Pacientă cu grad de obezitate I, cu o
stare generală alterată, tahicardică, hipertensivă, internată pentru dureri abdominale intense,
oprirea tranzitului pentru materii fecale şi gaze, greaţă, vărsături, cu abdomen meteorizat. Se
internează de urgenţă pentru investigaţii şi tratament.

74
 EXAMINĂRI PARACLINICE:
VALORI REALE VALORI NORMALE
HEMOLEUCOGRAMĂ
Hemoglobină 14.8 % F: 11-15 g%
Eritrocite 4.4 mil/ 4.2-5.6 mil/
Leucocite
15000/ 5.000-10.000/
Trombocite 200.000/ 150 000-300 000/
VSH 21 - la 1 oră 6-13 - la 1 oră
30 - la 2 ore 1-20 -la 2 ore
Timp de sângerare 2 min 2-4 min
Timp de coagulare 6 min 2-4 min
Bilirubină totală 1 mg % 0.2 - 1.2 mg %
Hematocrit 37 % 37-48 %
Fibrinogen 320 mg % 200-400 mg %
TGO 44 UI 7-40 UI
TGP 41 UI 5-35 UI
Glicemie 216 mg % 60-110 mg %
Uree 59 mg % 20-50 mg %
Creatinină în sânge 2 mg % 0.6-1.2 mg %
PROTEINOGRAMA:
Albumine 5.5 gr/dl 3.5-5.2 gr/dl
Α1-globuline 3.1 g % 2-5 g %
Α2-globuline 9.3 g % 6-9 g %
Β-globuline 16 g % 8-11 g %
- Globuline 20 g % 16-18 g %
Proteine totale 6.0 g % 6.6-8.7 g %
Ionograma sanguină - 135,4 mEq/l 136-145 mEq/l
3.5-5.4 mEq/l
- 6,412 mEq/l
98-106 mEq/l
- 79 mEq/l
Colesterol 240 mg % 120-200 mg %
Trigliceride 170 mg % 30-150 mg %
EXAMEN DE URINĂ Normal Normal

75
 GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ
Nevoia Manifestări Surse de Diagnostic de Gradul de
fundamentală de dificultate îngrijire dependenţă
dependenţă
A respira şi Bradipnee Tulburare Alterarea Dependent
a avea o Hipertensiune metabolică parenchimului
bună Tahicardie pulmonar şi a
circulaţie activităţii
cardiace
A bea şi a Alimentaţie Sindrom Alterearea Dependent
mânca dezechilibrată ocluziv nutriţiei
Greaţă
A elimina Diaree/ Peristaltism Eliminare Dependent
Constipaţie alterat inadecvată
A se mişca şi Postură Obezitatea Alterarea Dependent
a avea o vicioasă mobilităţii
bună postură
A dormi şi a se Oboseală Durere Perturbarea Dependent
odihni somnului
A se Independent
îmbrăca şi a
se dezbrăca
A-şi menţine Hipertermie Procesului Alterarea Independent
temperatura infecţios temperaturii
corpului în corporale
limite normale
A fi curat, Carenţă de Intervenţia Deficit de Dependent
îngrijit şi a- şi igienă chirurgicală autoingrijire
proteja
tegumentele şi
mucoasele
A evita Evisceraţie Intervenţia Risc de Dependent
pericolele chirurgicală complicaţii de
apariţie a
escarelor
A comunica Independent
A acţiona Independent
conform
propriilor
convingeri
A se realiza Independent
A se recrea Independent
A învăţa cum Independent
să îşi păstreze
sănătatea

76
77
 INTERVENŢII
DIAGNOSTIC DE
OBIECTIVE EVALUARE
ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Alterarea Pacienta să prezinte - Am asigurat condiţii de mediu - Administrez medicaţia 20.04.2013
parenchimului o respiraţie şi un (salon aerisit, pat, lenjerie de pat prescrisă de medic: Pacienta urmează
pulmonar şi a ritm cardiac optim şi de corp), un climat cald şi PREDUCTAL 2G 1tb/zi tratamentul iar starea sa se
activităţii cardiace confortabil şi suplimentez PRESTARIUM 4 g 1/2 cpr/zi menţine stabilă.
datorată tulburării aşternutul cu o perină pt a sta CRESTOR 20 mg 1tb/zi
metabolice manifestată mai sus cu capul pentru uşurarea NOVORAPID FLEXPEN
prin respiraţiei 100U/ml- 2 mg/zi
bradipnee, - Pregătesc fizic şi psihic IPRAVENT 20µg 4 puf/4Xzi
hipertensiune arterială, pacienta pentru examinările BECLOFORTE - 500 g/2X zi
tahicardie. paraclinice - Administrez soluţii
- Asigur repausul total la pat cât perfuzabile:
mai comod posibil, până la SOL RINGER 1000ml
intervenţia chirurgicală MANITOL 10% - 500 ml/zi
- Monitorizez funcţiile vitale: SER FIZIOLOGIC 500ml
TA, puls, respiraţie CLORURĂ DE NA- 40ml
- Explic pacientului fiecare CLORURĂ DE K-20 ml
manevră pentru a evita
anxietatea
- Oblig pacienta să scuipe,
provocându-i tusea prin
“tapping”
Alterearea nutriţiei Pacienta să - Observ pacientă, apreciez - Recoltarea analizelor: 21.04.2013
datorată sindromului prezinte o starea acesteia HLG, hematocrit, creatinină, Pacienta prezintă o
ocluziv manifestată echilibrare hidro – - Cântăresc pacienta în fiecare uree serică, sumar de urină, echilibrare hidro -
prin greaţă, electrolitică dimineaţă grup Rh. electrolitică

77
alimentaţie - Am pregătit psihic şi fizic
dezechilibrată pacienta pentru investigaţii
paraclinice;
- Am atenţionat pacienta să nu
mănânce şi să nu bea înaintea
examenelor pe aparate.
- Explic pacientei necesitatea
unui regim hipocaloric
Eliminare inadecvată Pacienta să - Efectuez toaleta externă şi
datorată prezinte eliminare pregătesc pacienta pentru
peristaltismului alterat fiziologică intervenţia chirurgicală
manifestată - Însoţesc pacientă la blocul
prin alternanata operator
diaree/
constipaţie - Calculez bilanţul ingesta
excreta pe 24 ore
- Supraveghez aspectul şi orarul
eliminărilor.
Alterarea mobilităţii Pacienta să - Ajut pacienta în a satisface
datorată obezităţii prezinte o anumite nevoi fundamentale
manifestată prin poziţie optimă - Educ pacienta în a-şi schimba
posturi vicioase modul de alimentaţie şi de viaţă
respectând o dietă personalizată
- Ajut pacienta să execute
mişcări active şi pasive.
- Încurajez pacienta să facă
mişcare după convalescenţa şi să
aibă o viaţă echilibrată
78
- EKG, colonoscopie
- Radiografie abdominală
- Medicaţia la indicaţia
medicului:
- AUGMENTIN 1 gr/12 ore
- GENTAMICINA 1 f/12 ore
- Tratamentul de fond
- Hidratarea parenterală
- Administrez medicaţia la -20.04.2013-26.04.2013
indicaţia medicului: La 5 zile după intervenţia
- Tratamentul de fond chirurgicală suferită,
- Hidratarea parenterală pacienta prezintă un tranzit
- Antibioticele preoperatorii intestinal cu
peristaltism diminuat
- Medicaţia la indicaţia 27.04.2013
medicului: Pacientul prezintă o
- Tratamentul de fond postură mulţumitoare
- Hidratarea parenterală
Antibioticele pre şi post
operatorii
Perturbarea somnului Pacienta să prezinte - Asigur un climat de linişte
datorită durerii un somn fiziologic - Am educat pacienta să descrie
manifestată prin corect durerea cât şi localizarea
oboseală acesteia
- Avertizez pacienta de evitarea
somnului în timpul zilei
- Educ pacienta să efectueze
plimbări scurte înainte de culcare
pentru a se obosi şi a avea un
somn odihnitor
Alterarea temperaturii Pacienta să - Notez aspectul şi cantitatea
corporale datorată prezinte temperaturi pierderilor pentru fiecare dren în
procesului infecţios ale corpului optime parte
manifestată prin - Lenjeria de corp va fi
hipertermie schimbată zilnic, sau imediat
după ce a transpirat, de câte ori
este nevoie
- Încerc scăderea temperaturii
corporale prin comprese călduţe
şi împachetări cu apă şi oţet
- Hidratez per os pacientă cu
cantităţi suplimentare de lichide
în funcţie de temperatură
Deficit de Pacienta să nu - Asigur un climat de linişte şi
autoingrijire datorită prezinte escare securitate
intervenţiei - Asigur materialele necesare
chirurgicale pentru prevenirea escarelor:
manifestată prin saltea antiescara, prosoape
carenţei de igienă pentru ridicarea genunchilor şi
79
- Medicaţia la indicaţia medicului: Pacienta prezintă un somn
- Tratamentul de fond de 7 ore pe noapte
- Antibioticele pre şi post
operatorii
- Hidratarea parenterală
- DIAZEPAM ½ tb seara
- ALGOCALMIN la nevoie
- La recomandarea medicului 28.04.2013
efectuez pansamentul Pacienta prezintă
respectând condiţiile de temperaturi ale corpului în
asepsie valori normale
- La indicaţia medicului
administrez:
- Antibioticele pre şi post
operatorii şi
antipiretice
- Tratamentul de fond
- Hidratarea
parenterală
29.04.2013
Pacienta a trecut peste
perioada critică iar riscul a
scăzut.
 călcâielor
- Încurajez pacienta să se mişte
în pat, să se întoarcă singură de
pe o parte pe alta, să îşi mişte
picioarele, mâinile, să se ridice
în poziţie semisezand pentru a
pregăti sculatul din pat precoce,
în prima zi după operaţie
Risc de complicaţii Pacienta să - Asigur condiţii corespunzătoare Pacienta nu prezintă risc de
datorită intervenţiei prezinte o de confort fizic şi psihic complicaţii.
chirurgicale plagă închisă optimă - Educ pacienta în caz de tuse,
manifestată prin strănut să comprime plaga
apariţia evisceraţiei operatorie cu mâna pentru a
evita evisceraţia

80
 EPICRIZA

Pacientă, în vârstă de 62 ani, sex feminin, se internează de urgenţă în data de

20.04.2013, cu dureri abdominale intense, grad de obezitate I, cu o stare generală alterată,
tahicardică, hipertensivă, oprirea tranzitului pentru materii fecale şi gaze, cu abdomen
meteorizat. Se internează de urgenţă pentru investigaţii şi tratament. În urma examenelor
clinice şi paraclinice s-a stabilit diagnosticul de OCLUZIE INTESTINALĂ PRIN
VOLVULUS INCOMPLET DE CEC.
Pentru problemele de dependenţă pe care pacientul le prezintă, s-au stabilit obiectivele
de îngrijire şi intervenţiile necesare conduitei de urgenţă. Obiectivele propuse pentru
problemele de dependenţa au fost realizate, pacientul fiind pregătit fizic şi psihic pentru
intervenţia chirurgicală care s-a efectuat în data de 25.04.2013. Se practică operaţia Hartmann.
În urma intervenţiei chirurgicale, pacienta este menţinută în secţia de terapie intensivă 2 zile
pentru monitorizare supraveghere permanentă de 24 de ore şi tratament. Postoperator,
pacientul are evoluţie satisfăcătoare, lipsită de complicaţii postoperatorii, răspunzând la
tratament. Este transferată în secţia de chirurgie în data de 27.04.2013 cu următoarele
manifestări de dependenţa: febră, dureri la nivelul plăgii, tranzit intestinal reluat parţial,
insomnie şi anxietate.
În urma intervenţiilor cu rol propriu şi delegat, a tratamentului instituit şi administrat,
obiectivele propuse au fost realizate. Astfel încât, pacientul se externează în data de
01.05.2013 cu următoarele recomandări:
· Evitarea efortului fizic
· Respectarea dietei stabilite de nutriţionist
· Regim alimentar
· Consumul lichidelor de cel puţin 2 litri pe zi
· Respectarea tratamentului medicamentos
· Control clinic şi fizic peste 30 de zile

81
 CONCLUZII

Volvulusul intestinal este întâlnit în populaţia generală într-o proporţie de 3-5%

din ocluziile intestinale. În S.U.A. este a treia cauză de ocluzie intestinală la populaţia
vârstnică după neoplasm şi boală diverticulară. La vârstnic, volvulusul de sigmoid are
frecvenţa cea mai mare 65-80%, urmată de volvulusul de cec în 15-20% din cazuri, iar cel de
transvers şi flexură splenică este mai rar – 2-5% din cazuri.
Prezenţa gangrenei antrenează o creştere a mortalităţii. Dacă mortalitatea este
de 35% pentru un sigmoid viabil, ea ajunge la 53% în cazul gangrenei. Volvulusul de cec, se
asociază cu o mortalitatea este de 15% pentru cec viabil şi ajunge la 41% pentru formele cu
gangrenă. Examenul clinic al pacientului şi radiografia abdominală simplă permit precizarea
diagnosticului de volvulus de sigmoid.
Diagnosticul precoce este deosebit de important pentru prognosticul şi
evoluţia ulterioară a cazului. În absenţa posibilităţilor de devolvulare endoscopică,
intervenţia chirurgicală precoce este absolut necesară.

PROPUNERI

Screening pentru pacienţi cu sindrom diareic persistent şi sever, cu colită, pacienţi cu

risc crescut pentru apariţia polipilor adenomatoşi sau a cancerului colonic, evaluarea
hemoragiilor digestive inferioare sau a anemiilor feriprive fără cauză evidentă, pacienţi cu
afecţiuni hemoroidale dar şi pentru celelalte grupe de risc, trebuie efectuate anual teste
hemocult de la vârsta de 35 ani şi colonoscopia virtuală repetată anual începând de la 50 ani.
(Fig.30) Asemenea cancerului mamar, să existe un program de examinare pentru depistarea
bolii în faza acută, iar laparoscopia să devină o practică standard pentru descoperirea precoce
a volvulusului, atât la copii cât şi la adulţi.

Fig. 30. Colonoscopia virtuală (colonoscopie-CT) este o procedură imagistică care folosește
comuputer tomografia pentru realizarea unor imagini bi- și tridimensionale ale interiorului
colonului și rectului, eliminând astfel durerea, disconfortul și pudoarea asociate colonoscopiei
endoscopice clasice

82
 BIBLIOGRAFIE

1. ACALOVSCHI MONICA - OCLUZIA INTESTINALĂ, ÎN „TRATAT DE

PATOLOGIE CHIRURGICALĂ, (SUB RED. E. PROCA), VOI. II, EDIT. MED. (BUC),
1998, P. 224-226.
2. TRATAT DE MEDICINĂ INTERNĂ - HARRISON - VOL 1 ŞI 2
3. AKLE CA. - ENDOPROSTHESES FOR COLONIE STRICTURES. BR. J.
SURG., 1998, 85, 3, P. 310-314.
4. ALDEA A., GHEORGHIU A., GEROTA V., FRUNZĂ M. – CONSIDERAŢII
ASUPRA A DOUĂ CAZURI DE VOLVULUS ACUT GASTRIC. CHIRURGIA (BUC),
1991, 40, 1, P. 55-59.
5. ANDRONESCU P., MIRON A., ANDRONESCU C, ŞEICARU T.,
GRĂDINARU V. - OPŢIUNI TERAPEUTICE ÎN ILEUSUL BILIAR. CHIRURGIA
(BUC), 1996, 45, 5, P.235-238.
6. ANDERSON J.R., LEE D. - ACUTE CAECAL VOLVULUS. BR.J.SURG.,
1980, 67, 1, P. 39-41.
7. ANGELESCU N., JITEA N., BORDEA A. ŞI COLAB. - OCLUZIE ÎNALTĂ
PRIN HERNIE DIAFRAGMATICĂ STRANGULATĂ. CHIRURGIA (BUC), 1997,92, 1,
P. 33-38.
8. ANGELESCU N., POPESCU A., POPESCU C, PETRARU D.
-CONSIDERAŢII ASUPRA UNUI LEIOMIOSARCOM AL INTESTINULUI SUBŢIRE
CU EVOLUŢIE INTRADIVERTICULARĂ. CHIRURGIA (BUC), 1981, 1, 30,6, P. 469-
473.
9. TRATAT DE PATOLOGIE CHIRURGICALĂ SUB REDACŢIA: NICOLAE
ANGELESCU PAG 2092-2168
10. CORNELIU-BORUNDEL-MANUAL-DE-MEDICINA-PENTRU-CADRE-
MEDII PAG 472-473
11. PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A INTESTINULUI SUBŢIRE - C.
ŞAVLOVSCHI, S. GRĂDINARU, R. BORCEA...479
12. PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A COLONULUI – FL. POPA PAG 537 SUB
REDACŢIA EUGEN BRĂTUCU -MANUAL DE CHIRURGIE PENTRU STUDENŢI
13. PRISCU AL. – PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A INTESTINULUI
SUBŢIRE, ÎN JUVARA I. PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A ABDOMENULUI, VOL VI,
ED. MEDICALĂ BUCUREŞTI, 1986: 277 – 83.
14. NICA C. – URGENŢE CHIRURGICALE VOL.2, ED. MIRTON
TIMIŞOARA 1999:135-137
15. PRIŞCU A., PALADE R. – CHIRURGIE VOL.2, ED. DIDACTICĂ ŞI
PEDAGOGICĂ R.A., 1994.
16. ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI- K .HEINZ KRISTEL, ED.ALL, 2007
17. JUVARA I. - TRATAT DE PATOLOGIE CHIRURGICALĂ, ED.
MEDICALĂ, BUCUREŞTI, 1986.
18. NICA C. – URGENŢE CHIRURGICALE VOL.2, ED. MIRTON
TIMIŞOARA 1999:135-137.
19. PRIŞCU A., PALADE R. – CHIRURGIE VOL.2, ED. DIDACTICĂ ŞI
PEDAGOGICĂ R.A., 1994.
20. TOADER C. – PATOLOGIE CHIRURGICALĂ, VOL.ÎŞI II, CASA CĂRŢII
DE ŞTIINŢĂ CLUJ-NAPOCA, 2006.
21. 21. VASILE D., GRIGORIU M – CHIRURGIE ŞI SPECIALITĂŢI
ÎNRUDITE (MANUAL PENTRU ŞCOLI SANITARE POSTLICEALE), EDP, RA-
BUCUREŞTI, 1994

83
 ANEXE

Anexa 1. Copil cu malrotatie şi volvulus de intestin subţire. Ansa intestinală

este închisă la culoare datorată ischemiei.

Anexa 2. Intestin subţire cu tromboza venoasă mezenterică secundară al

volvulusului de IS la un pacient în vartsa de 15 ani

Anexa 3. Volvulus de sigmoid, aspect intraoperator, cu necroză la nivelul

torsiunii
 Anexa 4. Volvulus de sigmoid cangrenat, descoperit intraoperator.

Anexa 5. Rezecţie a ileusului terminal şi anastomozarea ileonului ascendent la

un pacient de 24 ani- piesă operatorie

Anexa 6. Imagine intraoperatorie - volvulus de sigmoid masiv cangrenat

cu semne de ruptură iminentă
 Anexa 7. Fotografie intraoperatorie prezentând volvulus de cec şi anse
intestinale dilatate

Anexa 8. Volvulus de cec cu secreţie abundentă peritoneală la o femeie tânără,

de 19 ani, nulipară, primigravidae, sarcină monofetala în 26 de săptămâni.
După intervenţia chirurgicală de devolvulare, tânăra a născut la termen un
copil sănătos de 3.100 kg. Perioada de post partum s-a soldat fără evenimente.
Anexa 9. Intervenţie chirurgicală la volvulus de sigmoid - dr. Allan Rastrelli