Contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamental, atât al dreptului procesual
civil, cât și al dreptului procesual penal, în sensul că în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului. Din punct de vedere juridic, contradictorialitatea reprezintă motorul instanței. Procesul evoluează prin intermediul contradictorialității, prin contradicții succesive, până la hotărârea care înlătură acea contradicție. Contradictorialitatea opune, dar și unește părțile în proces, deoarece niciuna dintre părți nu poate face nimic în instanță decât sub privirile celeilalte. În Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este exprimat în mod direct acest principiu, el figurând alături de egalitatea armelor, motivarea hotărârilor și dreptului acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina, printre garanțiile implicite ale desfășurării echitabile a procesului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dreptul la o procedură contradictorie implică posibilitatea pentru părțile unui proces de a lua la cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate judecătorului, chiar și cele care ar proveni de la un magistrat independent, de natură să-i influențeze decizia și de a le discuta. Contradictorialitatea nu impune însă obligația instanței de a permite, în cadrul unei proceduri scrise, ca fiecare parte să răspundă la orice memoriu al părții adverse, pentru că astfel s-ar ajunge la un perpetuum mobile de răspunsuri și contra-răspunsuri, existând obligația ca fiecare parte să aibă posibilitatea să își dezvolte argumentele cel puțin într-un memoriu. Respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca procurorul să aducă la cunoștință apărării toate mijloacele de probă administrate în favoarea sau defavoarea acuzatului. Ca excepție, restrângerea acestui drept al acuzării poate fi justificată, în caz de strictă necesitate, în considerarea securității naționale, a necesității de a proteja martorii sau de a păstra secretul metodelor prin care poliția investighează anumite infracțiuni. Referindu-se la legislațiile naționale, instanța europeană a făcut precizarea că respectarea acestei exigențe (contradictorialitatea), poate fi realizată în diferite moduri, însă indiferent de metoda stabilită, trebuie să se garanteze că „partea adversă” este înștiințată de depunerea observațiilor și are posibilitatea să le comenteze. În literatura juridică se atrage însă atenția că instanța nu este îndreptățită, în temeiul principiului contradictorialității, să introducă terți în proces, acest drept avându-l doar părțile în proces. Deși principiul contradictorialității este strâns legat de principiul egalității armelor, este necesar de făcut distincția dintre cele două, iar această distincție este realizată atunci când este vorba de „obligația de comunicare a pieselor dosarului”. Astfel, dacă absența comunicării unei piese se raportează numai la una dintre părți, în timp ce cealaltă parte a cunoscut-o, Curtea examinează situația creată „prin prisma egalității armelor” (care impune tratarea egală a părților în ceea ce privește luarea la cunoștință despre toate piesele de la dosar, de natură a conduce la soluția pe care o va pronunța instanța). Dacă, dimpotrivă, amândouă părțile au fost private, în aceeași măsură, de posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul unei informații utile produse judecătorului, fără ca ele să fie în măsură să le discute, această situație va fi discutată pe terenul principiului contradictorialității, cu exigențele sale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut și aplicări în cazuri concrete, referitoare la aspecte diverse, printre care: prezența personală a inculpatului la judecată, modul de prezentare și discutare a probelor în instanță, judecata în lipsă, ivirea martorilor anonimi și a agenților provocatori ș.a. Dreptul la un „proces public” garantat de art. 6 prg.1 implică în mod necesar dreptul la o „şedinţă de judecată”. Principiul unui proces public are o importanţă deosebită în cauzele penale, în care acuzatul trebuie, în principiu, să poate să se prezinte în primă instanţă. Este necesar ca acuzatul să își poată exercita anumite drepturi și anume dreptul „să se apere el însuşi”, „să întrebe sau să solicite audierea martorilor” şi „să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere”, iar acest lucru se poate realiza numai în cazul în care el este prezent la proces. Obligaţia de a garanta acuzatului dreptul de a fi prezent în sala de şedinţă este unul dintre elementele esenţiale ale art. 6. Deşi o procedură care se desfăşoară în absenţa inculpatului nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din Convenţie, se produce totuşi o denegare de justiţie atunci când asupra cauzei unui individ condamnat în absență nu se poate pronunţa ulterior decât o instanţă, după ce acesta va fi audiat, cu privire la temeinicia acuzaţiei în fapt şi în drept, atunci când nu s-a stabilit că a renunţat la dreptul de a se prezenta şi de a se apăra sau că a avut intenţia de a se sustrage justiţiei. În situația în care instanţa de apel sau de recurs trebuie să examineze o cauză în fapt şi în drept şi să procedeze la o apreciere globală privind vinovăţia sau nevinovăţia, instanţa nu poate să se pronunţe cu privire la acest aspect fără să aprecieze direct elementele de probă prezentate în persoană de inculpat, care ar dori să probeze că nu a comis actul care ar putea constitui o infracţiune. Curtea a subliniat ca nici o dispoziție din Convenția europeană a drepturilor omului nu reglementează regimul probelor. Așa încât, nu se poate exclude, admisibilitatea unei probe care a fost utilizată fără respectarea dispozițiilor normelor naționale în materie, revenind jurisdicțiilor interne sarcina de a aprecia elementele de probă obținute și pertinența acestora. Curtea Europeană a Drepturilor Omului are însă competența să cerceteze procedura în ansamblul ei, inclusiv cu privire la modul de administrare a probelor, spre a verifica dacă au fost sau nu respectate garanțiile instituite prin art.6 din Convenție. Cu privire la mijlocul de probațiune al expertizei, Curtea s-a pronunțat în sensul că respectarea principiului contradictorialității, precum și a celorlalte exigențe pentru asigurarea unui proces echitabil, privesc toate dezbaterile care au loc în fața unui tribunal (instanță de judecată) așa încât și atunci când instanța desemnează un expert, părților trebuie să li se asigure posibilitatea de a asista la discuțiile pe care le conduce expertul sau de a li se comunica piesele pe care acesta le folosește. Important este faptul ca părțile să participe la procedura contradictorie desfășurată în fața instanței. Pentru a realiza contradictorialitatea în materie procesuală penală, statele sunt obligate să își regleze procedurile interne, astfel încât probele existente să fie produse în cadrul audienței publice, pentru a putea face obiectul dezbaterii contradictorii între acuzator și inculpat, în fața judecătorului. Nu există, neconcordanţe de semnificaţie juridică a contradictorialităţii între dispoziţiile Convenţiei şi dispoziţiile din legea naţională şi, faţă de garanţiile pe care aceasta din urmă le instituie pentru asigurarea contradictorialităţii, sunt toate premisele ca, prin hotărârile pronunţate, instanţele naţionale să nu se facă vinovate de încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prin nesocotirea principiului contradictorialităţii. Principiul contradictorialităţii a dat naştere, la nivel european, unei jurisprudenţe nu doar vaste ci şi foarte interesante, jurisprudenţă care a influenţat evoluţia legislaţiei româneşti, reflectându-se atât în modificările survenite de-a lungul timpului cât şi în modificările ce se prefigurează în Noul Cod de procedură penală. Deşi totul este relativ în justiţie, respectarea principiului contradictorialității cât și cel al egalității armelor, vitale pentru un proces echitabil, are rolul de a spori încrederea justiţiabilului în actul de justiţie.