Sunteți pe pagina 1din 5

1.

Introducere
Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca și povara
acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a
inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale.
Evaziunea fiscala este capitolul cel mai studiat din dreptul fiscal atât de tehnicieni, cât
și de teoreticieni, jurnaliști etc. Cu toate acestea, și în pofida a tot ceea ce se scrie despre
cauzele, modalitățile, amploarea, controlul sau sancțiunile privitoare la evaziunea fiscală,
cuvintele care desemnează acest fenomen sunt impresii, iar domeniul pe care-l explorează este
incert. Ca atare, evaziunea fiscală este o noțiune foarte dificil de precizat, în plus, nu exista o
definiție legală a evaziuni fiscale.
Imprecizia noțiunii de fraudă fiscală provine de la distincția care se face uneori între
frauda legala și cea ilegală. Frauda legală, care este o expresie metaforică și ambiguă, este
utilizată în țările francofone. Ea are o dublă semnificație. Uneori ea desemnează subestimarea
materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare, care se produce mai ales în
cazul impunerii forfetare. Cel mai adesea, totuși, frauda legală desemnează procedeele
juridice care permit scăparea de impozitare fără a încălca legea. Expresia frauda legala este de
fapt sinonimă cu cea de evaziune fiscală.
Frauda ilegală, expresie pleonastică, este impusă, practic, de autorii care o folosesc
prin simetrie cu formularea precedentă. Ea desemnează violarea directă și deschisă a legii
fiscale și nu acoperă decât frauda în sensul strict, astfel încât este de preferat utilizarea
formulei frauda fiscală. Frauda fiscală presupune, dincolo de o violare a spiritului legii și a
intenției legiuitorului, o infracțiune directă și deliberată a regulilor impuse pentru stabilirea și
plata impozitului. Astfel, este cazul disimulării materiei impozabile prin absența pur și simplu
a declarației sau prin operații fictive sau de creare de societăți fictive.

2. Noţiunea de evaziune fiscală


Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale deosebit de importante,
cu care se confruntă statele lumii. Având în vedere că aceasta a luat amploare, statele încearcă
să găsească soluţii pentru a limita cât mai mult consecinţele nedorite ale acestui fenomen.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații
imperfecte și rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a neprevederii și
nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și cei pe care
îi provoacă prin aceasta la evaziune.
Când sarcinile fiscale apasă greu asupra unei materii impozabile aceasta tinde să evadeze.
Este un reflex economic care face să dispară capitalurile pe care fiscul, vrea să le impună prea
mult „un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă”.

1
3. Formele evaziunii fiscale
După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se
diferențiază:
- Evaziunea fiscală legală
- Evaziunea fiscală frauduloasă

3.1. Evaziunea fiscală legală


Evaziunea fiscală legală reprezintă sustragerea unei părți din materia impozabilă, prin
promovarea anumitor exonerări sau facilități fiscale, care permit „fuga de impozitare” fără a
încălca legea în mod flagrant. Aceste practici fiind oarecum tolerate de permisivitatea
reglementărilor legale.
De regulă, evaziunea fiscală legală presupune o versatilă manevrabilitate a textelor de
lege. Efectul acesteia se reflectă în minimizarea impozitării pe baza unor mecanisme
alternative, deci interpretabile și care, în general sunt acceptate de legislația fiscală.
Faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabilă a legii, așa numite cazuri de
evaziune fiscală legală, sunt foarte diversificate în funcție de inventivitatea contribuabilului și
permisivitatea legii, dintre cele mai reprezentative se pot menționa:
- Constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă, în cuantum mai mare decât cel
ce se justifică din punct de vedere economic, micșorând astfel veniturile impozabile
- Practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziții
de mașini și echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe
venit, măsură care este menită să stimuleze acumularea
- Asocierile de familie, precum societățile oculte dintre soția și copii întreprinzătorului
și aceste; rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separată a acestora,
repartizarea separată a veniturilor pe fiecare asociat ducând la micșorarea sarcinilor
fiscale;
- Venitul total al membrilor familiei poate fi împărțit în mod egal între aceștia,
indiferent de contribuția fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obținându-se o
diminuare a cuantumului impozabil pe venit, care este datorat statului
- Constituirea unor depozite de păstrare și administrare de către părinte (tutore) a unor
fonduri în favoarea copilului minor. În acest caz, deși venitul aferent depozitului este
supus impunerii, impozitul plătit este mai mic în comparație cu ceea ce s-ar datora pe
venitul astfel redivizat
- Folosirea în anumite limite, a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice,
indiferent dacă acestea au avut loc sau nu, duce la sustragerea unei părți din veniturile
realizate de la impunere
- Un contribuabil are posibilitatea să opteze pentru impozitul pe venitul persoanelor
fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor realizate de corporație. Optând
pentru cel de-al doilea regim fiscal, contribuabilul realizează o importantă sustragere
din venitul impozabil, deoarece sistemul de impunere al corporațiilor cuprinde
numeroase facilități care duc la o substanțială reducere a sarcinilor fiscale
- Luarea în considerare a unor facilități legale cu privire la excluderea din masa
impozabilă a cheltuielilor cu munca vie, cu pregătirea profesională și practică în
producție, a sumelor plătite pentru contracte de cercetare ce au ca obiect programe
prioritare de interes național
- Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate,
indiferent dacă au fost făcute sau nu

2
Atâta timp cât acțiunile de genul celor menționate mai sus menționate nu sunt interzise
de lege, ba chiar sunt uneori expres permise, nu suntem în prezența evaziunii fiscale
frauduloase. Evaziunea fiscală poate fi considerată și drept o modalitate de optimizare fiscală,
prin urmare evitarea plății impozitelor, taxelor și a celorlalte sume datorate bugetului public,
dacă se realizează în limita prevederilor legale, poate constitui un scop în sine.

3.2. Evaziune fiscală frauduloasă


Evaziunea fiscală frauduloasă, spre deosebire de cea legală, se săvârșește prin
încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest
caz contribuabilul violează prescripția legală cu scopul de a se sustrage de la plata
impozitelor, taxelor și contribuțiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să furnizeze date în
sprijinul declarației în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la
disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la
folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului.
În general este greu să se determine toate formele de evaziune fiscală de acest gen, ele
fiind practic nelimitate. Există unele forme, în activitatea fiscală, care se regăsesc mai
frecvent:
- Întocmirea de declarații false
- Întocmirea de documente de plăți fictive
- Alcătuirea de registre contabile nereale
- Nedeclararea materiei impozabile
- Realizarea de registre de dublă evidență, unul real și unul fictiv
- Vânzări fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzare
- Reducerea cifrei de afaceri, prin înregistrarea în cheltuielile unității a unor cheltuieli
neefectuate în realitate
Micșorarea încasărilor din impozite, datorită evaziunii fiscale, este o problemă acută și
frecventă, mărimea acestora nefiind neglijabilă.
România este din păcate în categoria țărilor care nu au adoptat politici fiscale, iar
rezultatele sunt evidente în ceea ce privește proliferarea unei economii subterane importante și
în consecință, colectarea insuficientă a veniturilor statului.
Pe plan macroeconomic se observă o creștere a prelevărilor obligatorii, descurajarea
dorinței de a munci și de a economisi. Aceasta deoarece mărirea ratei de impunere de la un
anumit punct limitează stimularea agenților economici, descurajează realizarea de investiții,
îngustează bazele de impozitare.

4. Cauzele evaziunii fiscale


Cauzele evaziunii fiscale sunt multiple. Printre acestea se numără:
- Sistemul legislativ fiscal care, pe lângă faptul că este incomplet, prezintă numeroase
goluri, imprecizii și chiar ambiguități, ceea ce face ca eventualul contribuabil
evazionist să aibă un spațiu larg de manevră în încercarea sa de a se sustrage de plata
obligațiilor fiscale legale
- Psihologia contribuabilului și insuficiența educației fiscale și civice a acestuia
- Eludarea fiscală, aceasta fiind diferită de la o categorie socială la alta, în funcție de
natura de proveniență a veniturilor ori averii supuse impunerii, de modul concret de
stabilire a materiei impozabile, de modul de organizare a controlului fiscal și alți
factori specifici

3
- Desfășurarea de activități nelegale (sub aspectul obținerii autorizației de funcționare
sau a respectării obiectului de activitate declarat)
- Conducerea incorectă sau incompletă a evidențelor privind determinarea cheltuielilor,
veniturilor și a obligațiilor fiscale
Evaziunea fiscală este consacrată în statul nostru prin Legea nr.24/2005 privind
prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, care prevede că această evaziune „reprezintă
sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a
altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor asigurărilor sociale de stat și
fondurilor speciale extrabugetare, de către persoane fizice și persoane juridice române sau
străine având calitatea de contribuabil”.
Combaterea evaziunii fiscale este concepută și urmărită prin acțiuni atât de prevenire,
cât și de sancționare.

5. Măsuri de combatere a evaziunii fiscale


Evaziunea fiscală este un fenomen complex și necesită multă muncă pentru a putea fi
combătut. Desigur nu poate fi înlăturat în totalitate acest fenomen, dar se pot lua măsuri de
limitare a acestuia, cum ar fi:
- Sistematizarea cadrului legislativ din economie
- Eliminarea actelor normative ce pot favoriza evaziunea fiscală
- Legislația fiscală trebuie să determine un comportament economic natural
- Implementarea unui sistem informatic ce va furniza datele necesare analizei și
combaterii evaziunii
- Reducerea corupției în administrația fiscală și justiție

6. Concluzii
Evaziunea fiscală a fost şi este un fenomen omniprezent în plan economic şi social.
Amploarea acesteia este îngrijorătoare datorită lipsei unor măsuri eficiente de prevenire a ei,
toate acestea afectând stabilitatea economică a oricărui stat. Cea mai întâlnită formă de
manifestare a evaziunii fiscale şi de altfel o formă legală o reprezintă paradisul fiscal, la baza
acestuia aflându-se interese economice contradictorii.
Pentru combaterea evaziunii fiscale este necesar în primul rând să se realizeze un
control fiscal şi un sistem legislativ eficient, şi nu în ultimul rând populația trebuie educată și
informată în legătură cu obligațiile lor, dar și în legătură cu pedepsele și sancțiunile ce implică
această activitate.
Un echilibru în materie este dat de vechea regulă a lui Sismonde, potrivit
căreia: “Impozitul nu trebuie niciodată să pună pe fugă materia pe care el o lovește. El trebuie
să fie cu atât mai moderat cu cât această bogăție este mai fugitivă“.
Spiritul de evaziune, indiferent de cota impozitului, este o formă de egoism omenesc. Această
mentalitate există la omul cel mai cinstit: unii cărora nici nu le-ar veni vreodată ideea cea mai
nedelicată asupra proprietății aproapelui, se vor sustrage de la îndatoririle lor față de fisc, fără
nici o ezitare. Natura umană are întotdeauna tendința să pună interesul general în urma
interesului particular. Ea este înclinată să considere impozitul mai mult ca un prejudiciu decât
o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să vadă întotdeauna cu ochii săi pe acela care
vrea să-i micșoreze patrimoniul.

4
7. Bibliografie

1. Petre Brezeanu, „Fiscalitate”, ed. Economică, București, 1999

2. Ioan Condor, „Procedura fiscală”, ed. Tribuna Economică, București, 2000

3. Balaban C., Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de teorie și practică judiciară,


Editura Rosetti, București, 2003

4. Șaguna D.D., Tratat de drept financiar și fiscal, Editura All Beck, București, 2001

5. Șaguna D.D., Tutungiu M., Evaziunea fiscală (pe înțelesul tuturor), București, Editura
Oscar Print, 1995