Sunteți pe pagina 1din 32

Psihopedagogia adulţilor

Prof.Maria Hancea
Caracteristici bio-psiho-comportamentale
ale vârstelor adulte

 În secolul XX, studiul ontogenezei umane s-a concentrat


preferenţial asupra copilăriei şi adolescenţei. Această
stare de lucruri se datorează unor autorităţi în domeniu
(A.Gessel, S.Freud, J.Piaget) care considerau că evoluţia
personalităţii umane este cristalizată deja în pragul
tinereţii. Limitele cronologice ale maturităţii , în general
ca şi ale substadiilor sale sunt dificil de jalonat , pentru
că există mai multe criterii şi unghiuri
 Aşa cum menţionează Dacey şi Travers, culturile
preindustriale şi cele non-occidentale nu acceptă o
subsecvenţializare a vârstei adulte , care cuprinde
intervalul dintre 25 şi 60 de ani. Aceste repere
cronologice sunt susţinute şi de şcoala românească de
psihologie pein E. Verza şi U. Şchiopu.
Tinereţea-24/25-35 ani
 Erikson(1965)-tinereţea reprezintă a şasea
etapă a vieţii. Mobilul care-i asigură tînărului
evoluţia ulterioară constă în găsirea unui
partener de viaţă. În caz contrar, apare
tendinţa spre însingurare.
 Levinson(1978)-tinereţea este cuprinsă
între 22 şi 30 de ani. Trăsături : dorinţa de a
evada din mediul parental şi de a-şi dobândi
independenţa, nevoia de a transforma visul în
realitate, de a-ţi întemeia o familie , de agăsi
un mentor.
 Sub raport fizic, potenţialul tânărului e la „turaţie” maximă.
Individul posedă forţă , rapiditate, o bună coordonare motrică
şi o remarcabilă rezistenţă la efort.Organele interne, între 19 şi
26 de ani ating parametri cei mai ridicaţi.

 La 30 de ani, randamentul maxim este atins de metabolismul


bazal, de indexul cardiac, de capacitatea respiratorie, de viteza
de recepţie neuronală, de capacitatea vitală.La tinereţe starea
de sănătate este, de regulă, foarte bună.

 Ornstein şi Sobel(1987) apreciază că sănătatea unui individ


depinde nu atât de cuceririle ştiinţei, cât de un stil de viaţă
armonis şi constructiv care presupune deopotrivă:o
alimentaţie raţională, odihnă suficientă, moderaţie în
consumul de alcool, evitarea fumatului, practicarea exerciţiilor
fizice şi a unor hobby-uri, cultivarea prieteniilor de calitate
 Sub aspect psihic, exercitarea consecventă a unei profesii, în
funcţie de specificul ei, poate contribui la rafinarea unei
capacităţi senzoriale, ce se concretizează prin apariţia unor
discriminări subtile la nivelul celor cinci analizatori, la progrese
intectuale evidente.
 Memoria înregistrează momente de vârf la 19, 23, 24 şi 30 de
ani, iar inteligenţa, între 20 şi 23 de ani, respectiv la 30 de ani.
 Contrar şcolii piagetiene ce susţine că aparatul intelectiv se
definitivează în parametri săi esenţiali încă din adolescenţă, o
serie de specialişti consideră că modelarea gândirii operatorii
formale continuă. Aşa cum demonstrează Kohlberg şi Gilligan,
65 % dintre indivizi uzitează de operaţii formale abia între 21
şi 30 de ani. Studiile mai recente semnalează apariţia
operaţiilor post formale(Cavanaugh, 1993).Pe ruta de evoluţie
a gândirii, operaţiile formale se definesc prin câteva trăsături:
relativismul, caracterul dialectic şi caracterul sistemic.
 Referitor la limbaj, s-a demonstrat că acesta funcţionează în
tinereţe la parametri înalţi, ceea ce nu absolvă tânărul de
necesitatea stimulării asidue a acestei funcţii.Altfel, în absenţa
unei exersări sistematice, capacităţile lingvistice ale tânărului
pot înregistra evidente eroziuni(Denney, apud Munteanu,
2004). Cât priveşte învăţarea, definitorie pentru adultul tânăr
specifică este deplasarea de la învăţarea dirijată social la
autodidacticism.
 Afectivitatea tânărului adult este de o bogăţie şi o intensitate
particulară. La această vârstă se petrec cele mai multe şi mai
importante evenimente existenţiale: găsirea unui partener
stabil, căsătoria, implicarea într-o profesie.
 Aşa cum observă White(apud Birch, 2000), identitatea tinereţii
se defineşte nu numai printr-o diluare a interesului faţă de
sine şi o deschidere faţă de semeni(inclusiv faţă de vitregiţii
vieţii), dar şi prin sporirea receptivităţii faţă de rezonanţele
umane ale valorilor
Vârstele adulte
mijlocii(35-65 de ani)
 În literatura de specialitate este frecvent semnalat caracterul
de criză al vârstelor care ocupă perioada de mijloc a vieţii.
Potrivit lui Erikson(1965), specific maturităţii mijlocii este
conflictul dintre generativitate şi stagnare.

 Primul are conotaţii evident altruiste şi evocă strădania


individului de a se implica în formarea generaţiei tinere , atât
prin educaţia propriilor copii(deveniţi adolescenţi),
mentorizarea colegilor mai tineri de la serviciu, cât şi
participarea la o serie de acţiuni utile comunităţii din care face
parte (inclusiv cele de factură caritabilă).

 Referitor la cel de-al doilea termen, acesta este impregnat de


nuanţe egocentrice, întucât persoana în cauză îşi focalizează
atenţia îndeosebi asupra ei însăşi, poate şi fiindcă , în etapele
anterioare, slujindu-i pe cei dragi s-a neglijat pe sine
 Profilul psihologic. Levinson şi colaboratorii săi(1978) plasează criza
respectivă în intervalul de vârstă 35-45 de ani şi o compară cu cea din
adolescenţă. Cauze generatoare de criză la această vârstă pot fi
schimbări la locul de muncă, perspectiva îmbătrânirii, decesul unor
persoane dragi, modificări în structura familiei, odată cu plecarea
copiilor etc.
 Durkin(1995) consideră că adultul de vârstă mijlocie traversează sau
nu o perioadă critică în funcţie de „lentile” prin care îşi priveşte
exixtenţa şi care depinde nu numai de structura sa de personalitate, ci
şi de modul în care a ştiut să surmonteze provocările dramatice ale
vieţii.
 Din fericire, cei mai mulţi adulţi se vor angaja într-o atitudine
ofensivă, de reconstrucţie a propriei vieţi, prin activarea unor valenţe
latente şi asumarea unor libertăţi şi roluri noi. Vârsta adultă mijlocie
este confruntată o multitudine de evenimente stresante şi care
influenţează semnificativ nu numai starea de sănătat, ci şi
configuraţia psihologică. Fox afirma că marea artă în a gestiona cu
succes multiplele probleme ale maturităţii mijlocii constă în a-ţi
exersa capacitatea de a accepta proximitatea suferinţei.
 În plan senzorial, vârsta adultă mijlocie
afectează toţi analizatorii fundamentali. După
40 de ani ochiul suportă o serie de deteriorări
ce diminuează acuitatea vizuală, vederea
periferică, adaptabilitatea vederii atât la
lumina intensă, cât şi la întuneric, abilitatea
de a identifica anumite culori, îndeosebi
nuanţele de albastru şi verde(Dacey şi
Travers, 2002).
 Cel mai afectat de vârstă este auzul.
 Studiul capacităţii mnezice demonstrează că memoria
mecanică se diminuează , în timp ce memoria logică rămâne
performantă şi în continuare(Salthouse, 1994). Abilitatea
mnezică în ceea ce priveşte informaţia verbală atinge apogeul
între 50 şi 60 de ani.
 Memoria primară (pe termen scurt) înregistrază deteriorări
evidente, comparativ cu memoria secundară (pe termen
lung), care este mai puţin expusă la patina corozivă a timpului.
Referitor la memoria terţiară(datorită căreia putem arhiva
amintiri străvechi), aceasta rămâne imperturbabilă. Deteriorări
apar la nivelul memoriei muzicale, a memoriei de perspectivă,
a memoriei-sursă.
 Rămâne intactă capacitatea de a memora chipurile. Cu privire
la procesele memoriei, s-a constatat că mai afectată de timp
este capacitatea de recunoaştere, fixare şi conservare a
informaţiilor în memoria de lungă durată.După 55 de ani se
deteriorează şi capacitatea de reproducere.
 Analizând problema inteligenţei , semnalăm că o serie de
cercetări autorizate semnate de Horn şi Donaldson(1976) şi de
Horn(1981) afirmă că, între 30 şi 60 de ani, inteligenţa
cristalizată (care se întemeiază pe acumularea de cultură şi
expeienţă) creşte, în timp ce inteligenţa fluidă(care depinde de
viteza gândirii, dexteritate şi memorie pe termen scurt)
înregistrează o scădere, ceea ce generează o reducere a
coeficientului intelectual(QI) cu 3-7 puncte la fiecare deceniu.
 Concluzia de mai sus a fost confirmată mai recent de Kaufman
şi colaboratorii săi( apud Dacey şi Travers, 2002).Într-un
studiu mai vachi a lui Lehman(apud Munteanu, 1994) se arată
că fiecare domeniu solicită prioritar fie inteligenţa fluidă(ceea
ce determină marile performanţe din matematică , muzică,
poezie sau chimie înregistrate la vârsta tinereţii), fie
inteligenţa cristalizată(ceea ce determină ca succesele din
filosofie, istorie, psihologie, literatură sau astronomie să apară
la vârstele adulte mijlocii).
 Un declin evident s-a decelat în ceea ce
priveşte viteza perceptivă şi capacităţile
numerice. La rândul său, Baltes(apud Dacey
şi Travers, 2002) vorbeşte şi despre existenţa
unei inteligenţe pragmatice, care se bazează
pe învăţarea socială şi care este în ascensiune
pe durata maturităţii.
 Referitor la capacitatea de învăţare şi, mai
ales, la ritmul acesteia, notabilitatea
domeniului subscriu la constatarea că aceasta
declină odată cu trecerea anilor.
 Se susţine însă şi ideea că orice deţine indiferent de vârstă, o
importantă abilitate de învăţare, dacă alocă suficient timp
pentru aceasta(Botwinick, 19849. În literatura de specialitate, se
acreditează ideea existenţei unui platou cu privire la viteza şi
randamentul învăţării între 45şi 50 de ani. Aşa cum menţionează
Dacey şi Travers(2002), adulţii de vârstă mijlocie versus tinerii,
manifestă o motivaţie scăzută faţă de învăţarea ce se
desfăşoară în condiţii artificiale, de laborator. În plus,
coeficientul lor de anxietate sporeşte considerabil atunci când
realizează că se urmăreşte testarea calităţii lor
intelectuale.Afluxul informaţional şi schimbările necontenite din
profesie şi viaţă determină pe mulţi adulţi să revină în
învăţământul oficial. Unii o fac din respect pentru propria
carieră, alţii pentru a descoperi noi orizonturi şi a-şi însuşi noi
deprinderi.
 În ceea ce priveşte limbajul se constată
o rută ascensionată pe toată durata
maturităţii, capacitatea verbală
rămânând constantă chiar şi la 65-70 de
ani
 Ca expresie de sinteză a întregii personalităţii,
potenţialul creativ general al adultului, ca mod
de viaţă, se poate dezvolta mereu, dacă
individul este cooptat să-şi exerseze acestă
combustie
 Referitor la configuraţia personalităţii
adultului de vârstă medie, cea mai frcventă
opinie este aceea conform căreia vârsta adultă
mijlocie nu generează modificări semnificative
în sfera trăsăturilor de personalitate nu
genereazămodificări semnificative în sfera
trăsăturilor de personalitate.
 În pragul maturităţii se desăvârşeşte
caracterul
 Creativitatea se dezvoltă prin practicarea
organizată a unor tehnici special organizate în
acest sens(Munteanu, 1994).
 Rularea unei asemenea strategii în

înseamnă efervescenţă, deschidere, prospeţime


Hallman(apud Dacey şi Travers, 2002)
”creativitatea este o distracţie profundă”.
Necesitatea învăţării pe tot parcursul vieţii

 Când vorbim despre învăţare, cel mai adesea ne gândim


la copii, tineri şi la şcoală.
 Dar utilizarea termenului învăţare numai cu referire la
şcoală şi la copii şi tineri este, evident, restrictivă.
 Învăţăm nu numai în şcoală, ci şi în afara ei, nu numai
într-o anumită perioadă a existenţei noastre(în copilărie
şi tinereţe), ci pe tot parcursul vieţii.
 Şi adulţii/maturii învaţă, chiar dacă în mod specific,
diferit; şi ei sunt supuşi unor activităţi de instruire-
educare, de formare continuă pentru a se adapta
dinamicii profesiunilor, solicitărilor diverse şi
permanentă schimbare ale vieţii.
 Prelungirea duratei învăţării dincolo de
vârsta copilăriei şi adolescenţei pune în
discuţie problema specificului educaţiei
şi învăţării la vârsta adultă, trecerea de
la modelul pedagogic de instruire/ la cel
andragogic.
 Modelul andragogic al educaţiei se
caracterizează printr-o mai mare
flexibilitate şi adaptabilitate la cerinţele,
nevoile şi interesele cursanţilor,
instruirea/formarea realizându-se într-
un cadru mai puţin formalizat, prin
metode şi tehnici adecvate, în contexte
non-formale şi informale diverse.Adulţii
învaţă altfel .
Modelul andragogic(specific instruirii şi învăţării la vârsta
adultă) poate fi evidenţiată în funcţie de şase
parametri(Knowles, Holton, Swanson, 1998).
 nevoia celui ce învaţă de a şti, de a cunoaşte-de ce, ce, cum
 conceptul de sine a celui ce învaţă-autonomie, autodirecţionare
 rolul experienţei anterioare în realizarea învăţării-resurse,
modele/scheme mentale
 pregătirea pentru învăţare-legat de viaţă, cu scop de dezvoltare
 orientarea spre învăţare-concentrarea pe probleme,
contextualitatea
 motivaţia de a învăţa-valoarea intrinsecă, costuri personale
Procesul învăţării la vârsta adultă este condiţionat, în
desfăşurarea lui, de caracteristicile psihologice ale
adulţilor:
 Adulţii au o anumită atitudine faţă de învăţare şi faţă de
educaţie, în general
 Adulţii sunt persoane pragmatice, având scopuri proprii, bine
definite
 În orice situaţie de învăţare s-ar afla, adulţii îşi valorifică
propriile cunoştinţe şi propria experienţă de viaţă
 Constrângeri externe şi interne îi determină pe adulţi să înveţe
pe tot parcursul vieţii
 Adulţii au o imagine de sine bine conturată şi consolidată,
autodefinindu-seca persoane autonome, independente şi
responsabile
Scopurile învăţării autodirijate în câteva teze esenţiale:
 Conceperea pedagogiei autodirijate este diferită de cea a pe
dagogiei normative –adulţii iau hotărâri şi răspund pentru
hotărârile luate
 Învăţarea autodirijată pune accentul pe pe însuşirea şi nu pe
transmiterea de cunoştinţe
 Învăţarea autodirijată are o determinare autobiografică
 Învăţarea autodirijată este o activitate bazată pe
autoresponsabilizare
 În învăţarea autodirijată , autoorganizarea presupune
constructivism;
Didactica de tip constructivism se bazează pe anumite
principii:
 -formatorul pune o problemă care pune mintea elevului în
mişcare
 -confruntarea cu problema propusă are loc în mintea fiecăruia,
potrivit regulilor autoreferenţiale şi dinamicilor autocreative
 -în contextul creat elevii sunt solicitaţi să rezolve şi alte
probleme similare, utilizând modele asemănătoare.

 Învăţarea autodirijată necesită contexte sociale-depinde de


trăiri şi experienţe singulare.
 Învăţarea autodirijată este un proces cognitiv şi emoţional
Necesitatea prelungirii duratei învăţării pe tot parcursul
vieţii a produs schimbări în abordarea învăţării, a
înţelesului şi a modalităţilor de realizare ale
acesteia.Cele mai semnificative schimbări de accent
sunt(Siebert,2001):
 -extinderea considerabilă a sferei conceptului de învăţare-a
învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să fii, a învăţa pentru a
convieţui.
 -transformarea instruirii periodice în învăţare permanentă
 -conceptul de calificare este înlocuit cu dezvoltarea
competenţelor
 -deplasarea de accent, în procesul învăţării, dinspre predare
către consiliere
 În viziunea Memorandumului, învăţarea permanentă este o „umbrelă
comună sub care sunt reunite toate tipurile de învăţare şi formare”; ea
este definită ca activitate intenţionată, realizată continuu, cu scopul
îmbogăţirii cunoştinţelor, deprinderilor, competenţelor şi atitudinior,
pentru a face faţă unei lumi într-o continuă schimbare. Concluzia că a
venit momentul pentru a acţiona în direcţia armonizării politicilor
educaţionale ale tuturor statelor, în sensul considerării învăţării
prmanente ca o prioritate a Uniunii Europene. Acest lucru este
determinat de două motive fundamentale:
 -faptul că „Europa s-a deplasat către o economie şi o societate bazate
pe cunoaştere” şi că accesul la cunoştinţe şi informaţii de ultimă oră
reprezintă cheia asigurării şi menţinerii competitivităţii, factor
esenţial al progresului;în acest context, învăţarea permanentă este
calea şi mijlocul esenţial al dezvoltării sociale şi umane.
 -„europenii de astăzi trăiesc într-o lume complexă din punct de vedere
social şi politic”;în acest context , indivizii doresc să-şi planifice
propria viaţă, să se implice activ în viaţa societăţii(comunităţii), să
accepte diversitatea culturală, etnică, lingvistică etc., să manifeste
toleranţă şi deschidere
Mesaje-cheie, menite să asigure o strategie coerentă şi
comprehensivă pentru întreaga Europă:
 -noi competenţe de bază pentru toţi;aceste noi competenţe de
bazătrebuie să acopere domeniile principale şi se referă
la:abilităţi în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicării,
cunoaşterea unor limbi străine, cultură tehnologică şi spirit
antreprenorial, competenţe sociale(încrederea în sine,
autoorientarea, toleranţa şi acţiunea în parteneriat etc.) şi
abilităţi privind metaînvăţarea(a învăţa cum să înveţe).
 -realizarea unor investiţii superioare în resursele umane
 -încurajarea inovaţiei în predare ăi învăţare
 -valorificarea învăţării-ceea ce contează din ce în ce mai mult
nu sunt calificările obţinute cât,- mai degrabă calificările
dovedite practic.
 regândirea orientării şi consilierii-centrată pe
satisfacerea intereselor şi aspiraţiilor
individului(clientului), activităţile de consiliere
şi orientare trebuie desfăşurate profesionist,
într-o manieră comprehensivă, holistică, aşa
încât să răspundă unei mari varietăţi de nevoi,
interese şi aspiraţii ale oamenilor.
 -să apropiem mai mult învăţarea de domiciliu-
educaâia deschisă şi la distanţă dă
posibilitatea accesului cât mai multor oameni
la instruire şi formare, inclusiv a persoanelor
cu nevoi speciale, a comunităţilor dispersate şi
izolate.
 În concluzie, cunoştinţele, competenţele şi aptitudinile
dobândite în perioada copilăriei şi adolescenţei în
familie, în şcoală sau universitate nu mai sunt valabilepe
întreaga durată a existenţei individului, ci trebuie
revizuite, restructurate şi reînnite permanent printr-o
învăţare continuă desfăşurată de-a lungul vieţii acestuia
în contexte formale, non-formale şi informale. A învăţa
permanent şi, mai ales, a învăţa cum să înveţi(eficient,
rapid şi durabil) este un deziderat de prim ordin al
zilelor noastre, a cărui realizare trebuie îndeplinită
necondiţionat de către toate statele lumii.
 Strategiile de instruire-învăţare utilizate
de formatorii ce lucrează cu elevii adulţi
trebuie să fie construite pe cinci”piloni”
esenţiali(Wlodkowski, 1999):
 -expertiza
 -empatia
 -entuziasmul
 -claritatea predării
 -resposabilitatea
 In educatia adultilor sunt eficiente
diferite metode , dintre care vom
enumera mai jos o parte din ele.
 Metoda expozitiva:
 Expunerea;
 Conferinta de popularizare;
 Cursul magistral.
 Metoda interogativa:
 Dezbaterea;
 Simpozionul
 Colocviul;
 Interviul;
 Masa rotunda
 Metode practic-demonstrative:
 Metoda proiectelor;
 Metoda lucrului in grup;
 Metoda schimbului de experienta

S-ar putea să vă placă și