POLITICI DE ETICĂ ÎN CERCETARE

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ROMÂNIA

1.GENERALITĂŢI

Etica este ştiinţa moralei. Definirea "eticii" este o problemă complexă având în vedere
pluralismul societăţii în care trăim, multitudinea de opinii şi varietatea de norme morale,
legale, culturale şi sociale pe care acest concept le include. Scopul acestui domeniu este de a
descoperi şi a introduce principiile prin care caracterul şi acţiunea umană să poată fi judecate.
Dicţionarul Webster defineşte etica astfel disciplina care ne pune faţă în faţă cu ceea
ce este bun şi rău, cu datoria şi obligaţia morală;
a. un sistem sau un set de principii şi valori morale;
b. ramura filozofiei care se ocupă cu valorile referitoare la conduita umană,cu privire la
dreptatea sau nedreptatea faptelor şi calitatea bună sau rea a temelor şi ţintelor;
c. principiile care guvernează comportarea unui individ sau a unui grup,de exemplu etica
medicală.
Dicționarul Explicativ al limbii române arată că “Etica este ştiinţa care se ocupă cu
studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu
rolul lor in viaţa socială”. Etica reprezintă deasemenea “Totalitatea normelor de conduită
morală corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi” sau “Morala”. Acelaşi
dicţionar arată, referitor la originea cuvântului “etică”, faptul că acesta provine din limba
franceză “etique” sau din latinescul “ethicus”.
Indiferent cu ce cuvinte este definită etica, conţinutul său de normă morală este
evident. Totodată nu poate fi exclus caracterul său social, referinţa la activităţile oamenilor,
societăţii sau grupurilor sociale sau politice fiind evidentă. Un alt aspect demn de relevat este
legatura eticii cu educaţia şi cu judecata sau justiţia. Noţiunile cu care operează etica au avut o
evoluţie istorică aşa cum însăşi conţinutul său normativ a avut o evoluţie istorică şi ea
subliniază necesitatea societăţii umane de a stabili structuri de urmărire, comparare şi
etichetare a activităţilor oamenilor.
Orice activitate de cercetare ştiinţifică implică o responsabilitate pe mai multe planuri:
ştiinţifică, morală, socială, politică etc. Cercetătorul ştiinţific care efectuează o cercetare este
direct răspunzător pentru descoperirea sa. Elementul central, al oricărei etici a activităţii de
cercetare ştiinţifică îl reprezintă responsabilitatea cercetătorului faţă de munca sa, dar mai ales
de rezultatele acesteia. Cercetătorul ştiinţific trebuie să justifice actul de cercetare, să justifice
utilitatea şi valabilitatea rezultatelor obţinute, să încerce să aducă prin cercetarea sa un
beneficiu societăţii. Având în vedere aceste aspecte, orice cercetare ştiinţifică trebuie pusă sub
semnul unei cenzuri morale.
Activitatea de cercetare este o activitate de înalt prestigiu profesional, care reclamă în
mod obligatoriu un stil de muncă sau un model de conduită şi care implică următoarele
aspecte:
 seriozitate în alegerea şi tratarea temei de cercetare;
 responsabilitate profesională, morală şi socială;
 respect faţă de muncă, faţă de tema cercetată, faţă de cercetător;
 sinceritate şi modestie;
 cooperare sinceră, corectă în cadrul colectivului de cercetare;
 respectarea ierarhiilor, respectiv a statutelor şi rolurilor, în colectivul de cercetare
respectiv;
 comunicarea rezultatelor cercetării după o prealabilă şi serioasă verificare a acestora,
comunicare ce trebuie să aibă caracter de corectitudine şi valoare ştiinţifică.
 Etica cercetării trebuie să aibă în vedere şi "abaterile morale" ale cercetătorilor
ştiinţifici.
Printre "abaterile morale" de la normele eticii cercetării ştiinţifice sunt menţionate aspectele
frecvent întâlnite:
 furtul de idei;
 cercetări cu caracter paralel care urmăresc subminarea unei activităţi autentice de
cercetare pentru a o devaloriza, a o face lipsită de interes, de utilitate;
 comunicarea unor rezultate incorecte, false din punct de vedere teoretic sau oferirea
unor produse nesemnificative, inutile sau chiar periculoase;
 utilizarea activităţii de cercetare ştiinţifică în scopuri contrare intereselor sau
securităţii umanităţii, în scopuri nocive, antisociale, distructive etc.;
Evoluţia naţiunilor şi tendinţa de a se găsi cadrul şi măsurile necesare de respectare a
normelor eticii precum şi măsurile de corectare a devierilor de la aceste norme mai ales în
privinţa gestionării stărilor conflictuale a condus la crearea unor structuri la nivel
zonal(european) dar şi mondial cu roluri şi importanţă majoră în realizarea scopului propus.
Aceste structuri acţionează şi în prezent pentru sistematizarea şi legiferarea normelor şi
principiilor etice care să determine un comportament uman adecvat. De o importanţa
deosebită s-a dovedit a fi conceperea, promovarea şi promulgarea Cartei Drepturilor
Fundamentale ale Omului, activitate în care rolul principal a revenit Organizaţiei Naţiunilor
Unite. Principiile etice promovate de această Cartă se referă la respectarea şi sprijinirea
oricărui act pentru:
 democraţie şi stat de drept;
 viaţa omului;
 demnitatea şi integritatea persoanei;
 interzicerea tratamentelor inumane sau degradante;
 egalitatea şi absenţa discriminărilor;
 libertatea de expresie şi de informare;
 libertatea artistică şi de cercetare;
 proprietatea şi proprietatea intelectuală;
 protecţia consumatorului;
 îngrijirea sănătăţii;
 drepturile copilului, ale persoanelor vârstnice şi ale persoanelor handicapate;
 viaţa personală şi protecţia datelor personale;
 mediul înconjurător.
Enumerarea acestor principii arată legatura care există între etică şi ştiinţă, în general, şi
cercetare în particular. Intrând în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei trebuie remarcat faptul că
diversificarea şi detalierea aspectelor etice reprezintă o caracteristică de bază mai ales în
contextul exploziei informaţionale şi al dezvoltării fără precedent a acestui domeniu, mai ales
în ultimele decenii. În prezent asistăm ,deci, la apariţia unei multitudini şi varietăţi de coduri
şi norme etice în cercetare atât la nivel naţional cât şi zonal sau mondial.
Conducerea ştiinţei se bizuie pe principii de bază valabile în toate ţările şi în toate
disciplinele ştiinţifice. Primul dintre aceste principii îl constituie cinstea faţă de sine şi faţă de
ceilalţi. Cinstea este atât un principiu etic, cât şi baza tuturor regulilor ale căror detalii diferă
în funcţie de disciplină, de comportamentul profesional în ştiinţă şi anume de buna practică
ştiinţifică. Transmiterea principiului cinstei studenţilor şi tinerilor cercetători şi savanţi
reprezintă una dintre misiunile principale ale instituțiilor de cercetare ca şi a universităţilor.
Integritatea morală în cercetarea ştiinţifică şi în publicarea rezultatelor este esenţială
pentru avansarea în cunoaştere şi ca urmare, începând cu anul 1960, lucrările academice în
etică, tratând chestiuni practice sau aplicate, au cunoscut o dezvoltare deosebită. Fostul
comisar european pentru cercetare, dl. Philippe Busquin, menţiona: “a da socoteală de
alegerile şi de elementele care au contribuit la acestea, a controla punerea în practica efectivă
a politicilor, a măsura eficacitatea, a prevedea adaptările, a lupta contra fraudelor mereu
prezente, implică un recurs permanent şi crescut la expertiza ştiinţifică şi tehnică“. Trasarea
unei limite între conduita incorectă şi fraudă este greu de făcut şi aici intervine rolul
comunităţii ştiinţifice de a stabili coduri de conduită potrivite cât şi reguli de procedură pentru
a preveni greşelile profesionale. Comunitatea ştiinţifică trebuie să se preocupe de reaua
conduită, inclusiv de fraudă, deoarece ele corup ştiinţa şi induc o neîncredere a publicului care
prin taxe şi impozite susţine cercetarea ştiinţifică. Sistemul de principii morale în ştiinţă este
destul de greu de definit. În general, se disting două noţiuni antonime: “buna conduită”
(bunele practici în ştiinţă) şi “conduita incorectă” (relele practici) în care se include şi frauda.
Conform Oficiului pentru Politica Ştiinţei şi Tehnologiei al Casei Albe: “Conduita incorectă
în cercetare este definită ca fabricarea, falsificarea sau plagiatul în propunerea, efectuarea sau
analizarea cercetărilor sau în raportarea rezultatelor cercetării. Conduita incorectă este definită
ca neglijenţă şi iresponsabilitate în realizarea cercetării. Alte exemple de proastă conduită în
ştiinţă includ:
 ascunderea la publicare a contribuţiei altor cercetători;
 neglijenţa în referirea la descoperiri anterioare;
 neatenţie, şi prin urmare, inducerea în eroare în raportarea rezultatelor şi a metodelor
folosite;
 neglijenţă în înregistrarea şi conservarea datelor;
 publicarea de mai multe ori a aceloraşi rezultate prezentate de fiecare dată ca fiind
noutăţi;
 inducerea în eroare a comunităţii cercetătorilor asupra propriei cercetări.
Frauda în ştiinţă este considerată ca furnizarea de informaţii false sau prezentarea de
rezultate false către comunitatea de cercetători sau răspândirea lor, de exemplu într-o
publicaţie, într-un articol prezentat la o conferinţă. Frauda în ştiinţă înseamnă înşelarea
comunităţii de cercetători şi adesea inducerea în eroare a celor care iau decizii.
În cadrul “relelor practici“ în cercetare se mai notează trei forme care vizează înşelătoria
ştiinţifică: denaturarea faptelor sau distorsiunea, interpretarea defectuoasă şi sindromul
consensului.
Un alt aspect care a mai fost amintit şi care trebuie bine definit este cel al conflictului de
interese care poate apărea în lumea ştiinţifică. El începe chiar de la evaluarea proiectelor
încheindu-se la diseminarea informaţiei şi la transferul tehnologic. La nivel internaţional
există organisme care au următoarele roluri principale:
 favorizarea dialogului între comunităţile ştiinţifice, factorii de decizie şi marele public;
 asigurarea rolului de consiliere pe lângă factorii de decizie;
 decelarea semnalelor precursoare situaţiilor de risc;
 asigurarea unui forum intelectual de schimburi de idei şi de experienţe cu elaborarea
de recomandări.
Aşa cum s-a arătat, toate definiţiile, procedurile de constatare şi măsurile sunt apanajul
unor organisme naţionale care, de regulă, poartă numele de comitete (comisii) de etică.
În mod cert, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică necesită un proces continuu de
verificare, de măsurare, de control, care să fie acceptat, transparent, independent şi bazat pe
un dialog care să ia în considerare toate punctele de vedere şi interesele, cu atât mai mult cu
cât între ştiinţă şi valorile etice există o strânsă legătură. În perspectiva participării ţării
noastre la programele europene, la crearea Spaţiului European al Cercetării, este necesar să se
procedeze la racordarea Romaniei la valorile internaţionale deja verificate.

2. ETICA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ÎN COMUNITATEA EUROPEANĂ.

 Problemele de etică în viziunea Comunitaţii Europene îmbracă două aspecte şi anume:
aplicarea principiilor etice în cercetarea ştiinţifică şi cercetarea ştiinţifică în domeniul eticii. În
acest context anul 2005 reprezintă o dată de referinţă pentru Comunitatea Europeană. În 11
martie Comisia Europeană a adoptat Carta Europeană a Cercetătorului şi Codul de Conduită
pentru Recrutarea Cercetătorilor. Aceste două documente sunt elemente cheie ale politicii
Uniunii Europene de a transforma munca în cercetare ca profesie într-o carieră atrăgătoare,
care reprezintă o caracteristică vitală a stategiei sale de a stimula dezvoltarea economică şi
creşterea numărului de locuri de muncă.
„Fără cercetare nu există ştiinţă în Europa”, a spus Janez Potočnik, Comisarul
European pentru Ştiinţă şi Cercetare. „Acesta este motivul pentru care este crucială definirea
statutului cercetătorului. Prin fixarea rolurilor şi responsabilităţilor cercetătorilor, vom reuşi
într-un mod oarecare să asigurăm cercetătorii, indiferent de locul unde îşi desfăşoară
activitatea, că vor fi trataţi cu stima şi respectul pe care-l merită”.
Carta Europeană a Cercetătorului desemnează rolurile, responsabilităţile şi funcţiile
pentru cercetători şi angajatorii lor sau finanţatori. Aceasta urmăreşte asigurarea faptului că
relaţia dintre aceste părţi contribuie la obţinerea de performanţe reuşite în generarea,
transferul şi schimbul de cunoştinţe şi la dezvoltarea carierei cercetătorilor.
Codul de Conduită pentru Recrutarea Cercetătorilor urmăreşte să îmbunătăţească
recrutarea, să crească gradul de corectitudine şi transparenţă al procedurilor de selecţie şi
propune mijloace diferite de evaluare a meritelor: meritul nu trebuie să fie măsurat numai în
numărul de publicaţii ci şi în funcţie de o serie mai amplă de criterii, cum ar fi învăţarea,
supravegherea, lucrul în echipă, transferul de cunoştinţe, managementul şi responsabilitatea
cu care-şi desfăşoară activitatea publică.
Carta europeană a cercetătorului este descrisă de catre Comisia Europeană ca “un set
de principii şi cerinţe generale care specifica rolurile, responsabilităţile şi împuternicirile
cercetătorilor precum şi ale angajatorilor şi/sau finanţatorilor cercetătorilor.
Responsabilitatea este nu numai a angajatorilor şi finanţatorilor de a crea un mediu
adecvat pentru cercetători ci deasemenea şi a cercetătorilor înșişi. Principiile şi cererile
generale aplicabile cercetătorilor variază de la etica cercetării şi responsabilitatea profesională
până la justificarea, buna practică, diseminarea rezultatelor, angajarea publică şi continuarea
dezvoltării profesionale.
Elaborarea Cartei Europene a Cercetătorului şi a Codului de Conduită pentru
Recrutarea Cercetătorilor s-a realizat cu manifestarea directă a intenţiei Comisiei Europene de
a contribui la dezvoltarea unei pieţe europene a muncii atractive, deschise şi sustenabile
pentru oamenii de ştiinţă, în care condiţiile conduc către o productivitate şi performanţă
ridicată. Cele două documente au forma de recomandări ale Comisiei Europene către statele
membre, care sunt invitate să le implementeze în mod voluntar.
Implementarea practică va fi responsabilitatea angajatorilor, finanţatorilor şi a
cercetătorilor înşişi. Atât ei cât şi statele membre au fost implicaţi strâns în pregătirea şi
elaborarea Cartei şi Codului de Conduită şi au venit în întâmpinarea acestei iniţiative. Statele
membre vor raporta Comisiei Europene orice măsuri suplimentare pe care acestea le-au luat în
domeniul carierei cercetătorului şi deasemenea vor retransmite către comisie rezultatele
iniţiale de la aplicarea recomandărilor.

Manual european de etică în cercetare

Obiective: redactarea unui manual de bază european destinat să-i formeze pe
cercetători pentru a aborda problemele legate actualmente de etica cercetării. Punctele
următoare vor face obiectul unei atenţii speciale:
  dezvoltarea unui concept european de formare de bază în materie de etica
cercetării;
 identificarea şi compilarea studiilor de caz pertinente care abordează
problemele etice de importanţă majoră în materie de cercetare care implică
subiecţi umani;
 degajarea principiilor etice şi filozofice pertinente abordate în studiile de caz
identificate;
 propunerea unei structuri pentru elaborarea modelelor de formare pedagogică
în materie de etica cercetării ştiinţifice.

Aspecte etice şi juridice ale transferului transfrontalier de materiale biologice umane în sânul
Uniunii Europene
Obiective: să obţină o vedere de ansamblu a problemelor etice şi legale în Europa
legate de utilizarea şi de transportul transfrontalier de probe biologice umane, să analizeze
diferenţele ce pot avea o incidenţă asupra transferului transfrontalier al probelor biologice
umane în scopul cercetării, identificării modelelor şi celor mai bune practici, să formuleze
recomandări sau modele noi pentru tratamentul diferitelor aspecte etice şi legale care ar
facilita transferul transfrontalier de probe biologice umane şi ar ameliora colaborarea
cercetării ştiinţifice între aceste ţări respectînd în acelaşi timp toate reglementările Uniunii în
materie.

Rolul eticii în cercetarea europeană.

Etica : fundamente
La temelie, etica a tratat ceeace este “bine” şi “rău”. Aceste principii sunt prezente în
sistemele noastre juridice şi reglementate la fel ca şi în codurile noastre voluntare. Ele
dirijează fiecare aspect al vieţii noastre şi deci în mod egal ştiinţa. Cadrele etice sunt născute
din surse la fel de variate ca şi ştiinţa, filozofia şi religia, contestarea populară şi dezbaterea
publică.
În timp ce unele principii etice sunt acceptate în mod mai mult sau mai puţin universal,
alte probleme etice nu sunt la fel de clar tranşate. Respingând fără încetare limitele ignoranţei
noastre şi patrunzând arii noi de cunoaştere, ştiinţa este unul din domeniile care ridică
problemele etice cele mai complexe.
Pentru o cercetare responsabilă.
Pentru a permite societăţii să beneficieze la maximum de cercetarea ştiinţifică
protejând totodată drepturile cetăţenilor, cercetătorilor şi altor membrii ai societăţii, Uniunea
Europeană şi statele membre, au elaborat un cadru etic larg şi complet - în evoluţie constantă -
care promite o cercetare responsabilă.
Acest cadru susţine unele valori universale, dar recunoaşte deasemenea că Europa este
un vast mozaic cultural reunind viziuni etice, religioase, istorice şi filozofice dintre cele mai
diverse, fiecare dintre ele având dreptul să fie respectată şi apărată.
Integrarea principiului egalităţii între bărbaţi şi femei în conţinutul cercetării
Promovarea egalităţii sexelor în cercetarea europeană implica de asemenea să
examinăm în ce masură conţinutul cercetării tratează diferenţele de gen verificând sistematic
dacă şi în ce sens, sexul şi genul sunt luate în consideraţie în obiectivele şi metodologia
proiectelor. Numeroase proiecte ştiinţifice şi de cercetare se realizează pe fiinţe umane. Ori,
nu există nici o persoană care să fie universal neutră. Pentru că diferenţele între bărbaţi şi
femei sunt nişte caracteristici fundamentale ale organizării vieţii şi societăţii, recunoaşterea
acestor diferenţe are implicaţii importante pentru cunoaşterea ştiinţifică.
  Diferenţele între bărbaţi şi femei sunt determinante pentru cercetarea în domeniul
sănătăţii, în special în lupta contra bolilor şi pentru cercetarea fundamentală în
genomică şi aplicaţiile sale pentru sănătate.
 În tehnologia informaţiei, disparităţile legate de sex există la nivelul utilizatorilor şi pe
piaţa muncii. Presupunând că tehnologiile informaţiei sunt neutre,cercetarea şi
dezvoltarea tehnologică pot fi întortochiate, ceeace poate avea la rîndul său
repercursiuni nefaste asupra egalităţii între bărbaţi şi femei.
 Nevoile specifice ale unui sex sau altul pot fi utile în cadrul dezvoltării materialelor
destinate să fie utilizate în sectorul biomedical.
 Diferenţele între sexe pot exista în impactul produselor alimentare asupra sănătăţii,
atunci cînd acestea conţin organisme transgenice. Genul poate deasemenea fi
determinant în epidemiologia bolilor legate de alimentaţie şi alergii.
 Diferenţele între bărbaţi şi femei influenţează asupra conceperii şi dezvoltării
tehnologiilor durabile şi asupra sectoarelor cum ar fi transporturile.
 Anumite diferenţe în rolurile şi responsabilităţile legate de gen, pe care le regăsim
deasemenea în relaţia cu resursele disponibile, sunt semnificative pentru cercetare în
domeniul dezvoltării durabile (administrarea solurilor,resursele agricole şi forestiere,
ciclul apei).
 Evoluţia societăţii bazată pe cunoaştere şi noile forme de relaţii între cetăţeni şi
instituţii în Europa prezintă o dimensiune de gen semnificativă.

3. ETICA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ÎN ROMÂNIA.

România este prin poziţia geografică o ţară europeană, ţară care de-a-lungul timpului
s-a manifestat ca atare. Tradiţia cercetării ştiinţifice este puternică în România şi mărturie stă
un lung şir de personalităţi cu renume în acest domeniu, recunoscute ca atare de comunitatea
ştiinţifică internaţională. Din punctul de vedere al principiilor etice, România nu putea face
excepţie de la tendinţa permanentă manifestată atât la nivel european cât şi internaţional şi
anume aceea a precizării continue a unor norme de conduită şi de comportament etic în foarte
multe domenii de activitate între care şi cercetarea ştiinţifică. Chiar dacă aceste norme nu au
fost întotdeauna prezente sub forma unor documente juridice la nivel naţional, aceasta nu
înseamnă că, la nivelul unor grupuri, societăţi de profil sau organizaţii, ele nu au existat şi nu
s-au respectat.
Un moment important pentru clarificarea aspectelor eticii aplicate în cercetarea
ştiinţifică din România l-a constituit apariţia Legii nr.206/2004 privind buna conduită în
cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, promulgată prin Decretul
nr.371/2004 şi publicată în Monitorul Oficial,Partea I, nr.505 din 04/06/2004.
Această lege, bazată pe tradiţiile naţionale dar şi pe experienţa internaţională şi în
special europeană în domeniu, stabileşte atotputernicia principiilor etice în activitatea de
cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, principii reunite în Codul de etică şi
deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare, cod elaborat de Autoritatea
de Stat pentru Cercetare-Dezvoltare.
În lege se stabilesc deasemenea condiţiile în care se înfiinţează şi funcţionează
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, pe
scurt Consiliul Naţional de Etică precum şi atribuţiile acestuia privind: stabilirea principiilor
etice specifice domeniului de cercetare-dezvoltare, elaborarea codurilor de etică pe domenii
de activitate, stabilirii procedurilor specifice de urmat în cazul apariţiei unei conduite
necorespunzătoare,urmărirea aplicării şi respectării de către unităţile şi instituţiile de
cercetare-dezvoltare, precum şi de către personalul de cercetare-dezvoltare a dispoziţiilor
legale referitoare la normele de coduită morală şi profesională, formularea opiniilor şi
recomandărilor în legatură cu problemele de natură etică ridicate de evoluţia ştiinţei şi a
cunoaşterii, analizarea cazurilor sesizate referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită şi
elaborarea recomandărilor de soluţionare şi/sau de aplicare a sancţiunilor, înfiinţarea de
Comisii de etică pe domenii.
Comisiile de etică se pot înfiinţa, conform legii, pe lângă Consiliile Ştiinţifice sau de
Administraţie ale unităţilor de cercetare - dezvoltare, unităţile care conduc programe de
cercetare - dezvoltare şi cele care asigură valorificarea rezultatelor. Atribuţiile Comisiilor de
etică se referă la urmărirea respectării codurilor de etică specifice domeniului unităţii şi
cercetarea cazurilor de abateri de la etică şi luării măsurilor necesare. Se stabileşte
deasemenea modalitatea de anchetare a abaterilor, de soluţionare a sesizărilor şi de aplicare a
sancţiunilor.
O sarcină importantă a Comisiilor de Etică constă în evaluarea din punct de vedere etic
a proiectelor de cercetare - dezvoltare conform reglementărilor de etică generală aplicabile, şi
de etică specifică internă şi internaţională.
Stimularea bunelor practici ştiinţifice şi prevederea unor măsuri adecvate atunci când
apar suspiciuni de conduită ştiinţifică necorespunzătoare, reprezintă sarcini instituţionale.
Responsabilitatea implementării lor revine directorilor executivi ai fiecărei instituţii de
cercetare şi organelor conducătoare responsabile. Aceasta rezultă, pe de o parte din rolul
acestora ca angajatori sau superiori ierarhic, iar pe de altă parte în cazul instituţiilor de
invăţământ superior, din monopolul lor în acordarea de grade universitare.
Existenţa unei legislaţii naţionale în domeniul eticii aplicabile cercetării este un fapt
pozitiv şi apreciat de Comisia Europeană în contextul în care se caută generalizarea la nivel
european a bunelor practici în domeniul atât de vast al cercetării ştiinţifice. În acelaşi timp cei
care lucrează în acest domeniu nu trebuie să neglijeze recomandările Comisiei Europene
privind aplicarea prevederilor Cartei Europene a Cercetătorului şi a Codului de Conduită
pentru Recrutarea Cercetătorilor, mai ales atunci când este vorba de proiecte de cercetare
finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, proiecte la care participarea românească trebuie să
se ridice la nivelul aşteptat, impus atât de tradiţia României în acest domeniu cât şi de
potenţialul uman şi material existent.

4. CONCLUZII

1. Între etică şi cercetarea ştiinţifică exista o legătură foarte puternică ce poate fi privită
şi ca o intercondiţionare reciprocă în sensul că etica poate impune prin voinţă socială
anumite condiţii în care cercetarea ştiinţifică trebuie să se desfăşoare şi la rândul ei,
etica poate să constituie un subiect de cercetare.
2. Globalizarea se interpune şi ea în relaţia etică - cercetare ştiinţifică şi în acest fel
asistăm la o tendinţă de internaţionalizare a problemelor etice în ştiinţă,
internaţionalizare care la nivel european se manifestă prin apariţia de recomandări
consensuale concretizate în Carta Europenă a Cercetătorului şi Codul de Conduită
pentru Recrutarea Cercetătorilor, dar şi prin dezvoltarea instituţională - Consilii
Naţionale şi Comitete de Etică precum şi sesiuni de dezbatere pe teme de etică în
cercetarea ştiinţifică.
3. Apariţia unei Carte Europene a Cercetătorului şi a unui Cod de Conduită pentru
Recrutarea Cercetătorilor are fără îndoială un impact pozitiv asupra dezvoltării în
domeniul cercetării, asupra realizării obiectivelor general europene de creare a
Spaţiului European al Cercetării, a unei pieţe a muncii pentru cercetători şi a creşterii
economice pe seama dezvoltării ştiinţei.
4. România, ca membru NATO şi membru al Uniunii Europene trebuie să - şi
concentreze eforturile pe inţelegerea şi aplicarea politicii europene în domeniul
 cercetării ştiinţifice prin racordarea noilor Programe Naţionale de Cercetare,
Dezvoltare Tehnologică şi Inovare, şi foarte rapid a Strategiei Naţionale în acest
domeniu la principiile unanim recunoscute ale strategiei europene al cărei scop final
este construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere.
5. Deosebit de importantă pentru abordarea problemelor etice ale cercetării ştiinţifice în
România este apariţia Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică,
dezvoltarea tehnologică şi inovare şi, în spiritul ei, numirea Consiliului Naţional de
Etică şi alegerea organelor sale de conducere; de mare importanță este și numirea
Comitetelor de Etică şi în general la aplicarea prevederilor legii care trebuie să - şi
arate roadele începând cu Programul de Cercetare de Excelenţă.

Întocmit

SAVITESCU CRISTIAN