LIBERTATEA UNIVERSITARĂ – CONDIȚIE NECESARĂ ȘI

IMUABILĂ A PRODUCȚIEI INTELECTUALE

DIANA DONOAGĂ, doctorandă

CZU 378
Abstract
Regardless of the political attitude and the theoretical
approach that we take to the academic environment, we believe that
we hesitate when it comes to the concept of academic freedom, the
definition and relevance of this concept still remaining problematic.
Academic freedom and the future of educational institutions seem to
be closely linked. Any reflection on academic freedom must therefore
take into account both the evolution of society, its values and its
strengths, as well as the profound changes that the educational
institution suffers as a result.
Keywords: academic freedom, scientific research,
professional autonomy.

189
 Adnotare
Indiferent de atitudinea politică și de abordarea teoretică pe
care o luăm față de mediul academic, considerăm că ezităm atunci
când vine vorba de conceptul de libertate academică, definiția și
relevanța acestui concept rămânând încă problematice. Libertatea
academică și viitorul instituțiilor de învățământ par a fi strâns legate.
Orice reflecție asupra libertății academice trebuie, prin urmare, să
țină seama atât de evoluția societății, de valorile și de puterile
acesteia, cât și de schimbările profunde pe care instituția de
învățământ le suferă ca rezultat.
Cuvinte-cheie: libertate academică, cercetare științifică,
autonomie profesională.

În retorica universitară se face tot mai frecvent referință la

libertatea academică, iar în societate se vorbește tot mai mult despre
drepturile cetățenești, libertatea academică și drepturile cetățenești
fiind pilonii unei democrații autentice și condițiile absolut esențiale
pentru dezvoltarea unei instituții de învățământ și a unei națiuni.
Încă de la originile sale, principiul libertății academice a fost
inseparabil de contextul universitar. Într-adevăr, acest principiu este
o valoare esențială a instituțiilor de învățământ superior și, în
general, a educației. După cum a scris O'Hear (1988), libertatea
academică nu poate fi concepută în afara acestui context pentru că
este o valoare care aparține direct universității. Libertatea academică
este o moștenire intelectuală a vechilor școli filosofice care a stat la
baza înființării universităților [7, p. 79].
Așa cum subliniază Malcolm Tight (1988), moștenirea
intelectuală a universității contemporane a fost asigurată de filosofia
lui Socrate; de standardele universității din secolul al XII-lea din
Bologna și Paris; de conceptele filosofice din Germania din secolul
al XIX-lea și de idealurile de autonomie profesională ale secolului al
190
XX-lea. Oricare ar fi sursa acestei moșteniri, libertatea academică
rămâne astăzi tot mai des asociată cu noțiunea de căutare a
adevărului [2, p. 63].
În acest sens, Humboldt afirma că „instituțiile de
învățământ își pot atinge scopul doar dacă fiecare dintre ele se află pe
cât e posibil de aproape de adevărul pur științific, independența și
libertatea sunt principiile care prevalează în sfera lor” [5, p. 45-46].
Apărarea libertății academice este o apărare a universității
în sine. Aceste instituții au absolut nevoie de o libertate pentru a
putea îndeplini misiunea lor socială.
Într-adevăr, dacă libertățile au fost limitate anterior în
numele intereselor politice, al ortodoxiei religioase și al unei
moralități conservatoare, în prezent ele sunt supuse unor noi
constrângeri.
Remarcăm astăzi că Recomandarea UNESCO privind
statutul cadrelor didactice din învățământul superior din 1997 este
mai relevantă ca niciodată, mai ales în ceea ce privește libertatea
academică. O profesie garantată de stat trebuie să insufle elevilor
valorile democrației și abilitățile unui scepticism sănătos, profesorii
fiind principalii actori ai schimbării, adepții drepturilor și demnității
umane.
Toate acestea pot fi realizate numai de către profesorii a
căror libertate academică este respectată, garantată și protejată.
A fi abilitat în calitate de învățător înseamnă a avea acces la o
pregătire de înaltă calitate, la salarii echitabile și la oportunități de
dezvoltare profesională. De asemenea, înseamnă a avea libertatea de
a sprijini dezvoltarea curriculei naționale și autonomia profesională
pentru a alege cele mai potrivite metode și abordări care permit o
educație mai eficace și mai echitabilă.

191
 Mai mult, înseamnă că profesorul poate să predea în
siguranță și securitate în perioadele de fluctuație politică, de
instabilitate și conflicte.
Libertatea academică este esențială pentru profesori la toate
nivelurile de învățământ, fiind indispensabilă pentru capacitatea lor
de a inova, de a explora și de a rămâne la curent cu cele mai recente
cercetări pedagogice. Însă, în multe țări, libertatea academică și
autonomia profesorilor sunt încă sub presiune.
Ce ar însemna de fapt libertatea academică? Libertatea
academică a profesorului este definită în Recomandarea UNESCO
din 1997 ca fiind „libertatea de predare și de discuții în afara
doctrinei prescrise, libertatea de a desfășura activități de cercetare și
difuzarea și publicarea rezultatelor, dreptul de a-și exprima liber
opinia cu privire la instituția sau sistemul în care lucrează, dreptul de
a nu fi supus cenzurii instituționale și de a participa liber la
activitățile organizațiilor profesionale sau ale organizațiilor
academice reprezentative. ” [6, p. 71].
James Turk, director al Centrului pentru Libertatea de
Exprimare a Facultății de Comunicare și Design de la Universitatea
Ryerson (Canada), în urma analizei aprofundate a conceptului de
libertate academică, așa cum este el definit în Recomandarea din
1997, precizează că ar exista patru componente: „libertatea de
educație, libertatea de cercetare, libertatea de expresie intramurală și
libertatea de exprimare extramurală” [1, p. 80].
Libertatea de exprimare liberă înseamnă că profesorii nu
numai că au voie să învețe să-și împărtășească cunoștințele, ci și să
participe la administrarea instituțiilor din care fac parte. Această
libertate este susținută de libertatea de exprimare extramurală, care
permite profesorilor să comunice rezultatele cercetării și să difuzeze
cunoștințele pe care le-au dobândit [8, p. 23-24].

192
 Libertățile academice permit profesorilor să participe la
dezbaterile politice și la deciziile care au impact asupra calității
educației, prin promovarea și căutarea unor resurse și finanțări
adecvate.
Această definiție nu se referă doar la garantarea libertății
academice a cadrelor didactice din învățământul superior și a
autonomiei lor în predarea și desfășurarea cercetărilor, se urmărește,
de asemenea, să se asigure că orice cadru didactic are voie să se
exprime în legătură cu managementul și cu deciziile luate de
instituțiile lor.
Are autonomia instituțională prioritate față de libertatea
academică sau nu?
Conceptul de autonomie instituțională este definit în
Recomandarea din 1997 drept „expresia instituțională a libertății
academice și o condiție necesară pentru ca profesorii și instituțiile de
învățământ superior să-și îndeplinească funcțiile. Se subliniază, de
asemenea, că autonomia este un drept pe care instituțiile membre
trebuie să-l protejeze și să-l apere [3, p. 87].
Autonomia instituțională este, de asemenea, un factor-cheie
în libertatea academică, deoarece permite cadrelor didactice din
învățământul superior să își creeze programele și materialele conexe,
pe baza cercetărilor efectuate.
Cu toate acestea, potrivit unei definiții înguste a autonomiei
instituționale, prerogativele administrative au prioritate față de
libertatea de cercetare și predare a cadrelor didactice. După cum a
subliniat prof. Turk, există „multe cazuri în care universitatea, prin
administrație sau printr-un consiliu de conducere non-academic,
răstoarnă o decizie a facultății, nu consultă facultatea” [9, p. 25].
Sprijinul limitat disponibil pentru instituțiile de învățământ
superior, din punctul de vedere al resurselor și al finanțării, împiedică
funcția de consolidare a capacității acestor instituții, deoarece acestea
193
nu pot efectua cercetări care să informeze despre programele
didactice la nivel național, regional și global. De asemenea, le lasă la
cheremul presiunilor externe, care dictează nu numai curriculumul
predat, ci și cercetarea efectuată.
Vorbind în numele Organizației Internaționale a Muncii
(OIM), Oliver Liang, șeful Unității pentru Serviciile Publice și
Private, de asemenea, a remarcat faptul că „cercetările efectuate în
prezent de către OIM arată că libertatea academică și autonomia
personalului din învățământul superior sunt din ce în ce mai
compromise de tendințe diferite atât în interiorul, cât și în afara
universității. Într-adevăr, acum vedem cum presiunile politice și
economice reduc în continuare libertatea academică atât în interiorul,
cât și în afara instituțiilor de învățământ superior” [7, p. 65].
Acest lucru a fost, de asemenea, evidențiat de Irina Bokova,
care a declarat în mesajul său adresat comunității profesorilor din
întreaga lume (2017) că „în prea multe cazuri, profesorii nu primesc
sprijinul pe care îl merită, ei se confruntă cu restricții și bariere ”.
Libertatea academică este fundamentul pe care se bazează o
mare parte a sistemului educațional. După cum a menționat George
Haddad, președintele Universității Paris 1 Panthéon – Sorbonne,
„lumea învățământului superior este o lume a libertății: libertatea de
a inova, libertatea de a crea, libertatea de a visa și libertatea de a
împărtăși” [8, p. 73]. În plus, punerea în aplicare și respectarea
Recomandării din 1997 reprezintă una dintre modalitățile de a
asigura protecția acesteia. Cu toate acestea, libertatea academică nu
ar trebui să fie detașata de toate limitele, care sunt impuse de
standardele profesionale definite pentru profesie.
Libertatea universitară este o condiție necesară și imuabilă
a producției intelectuale. Este garantul gândirii critice, una dintre
funcțiile istorice fundamentale ale universității. Protecția acesteia

194
asigură dreptul de exprimare în condițiile regimurilor autoritare și ale
ideologiilor intolerante.

Bibliografie
1. Bodelle, J., Nicolaon, G. Les Universités américaines.
Dynamisme et traditions. Paris: Tec-Doc Lavoisier, 1985.
2. Charle, C., Verger, J. Histoire des universités. Paris: Presses
universitaires de France, 1994.
3. De Gaulejac, V. La société malade de la gestion. Idéologie
gestionnaire, pouvoir managérial et harcèlement social.
Paris: Seuil, 2005.
4. Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, et al.
Etică și integritate academică. București: Editura
Universităţii, 2018.
5. Humboldt, W. Sur l’organisation interne et externe des
établissements scientifiques supérieurs à Berlin. În: L. Ferry,
J.-P. Pesron, A. Renaut (Eds.). Philosophies de l’université.
Paris: Payot, 1979.
6. Lajoie, A., Gamache, M. Droit de l’enseignement supérieur.
Montréal: Université de Montréal, Centre de recherche en
droit public, 1990.
7. O’Hear, A. Academic freedom and university. În: M. Tight
(Ed.). Academic freedom and responsibility. Guilford,
England: The Society for Research in Higher Education,
Open University Press, 1988.
8. Rocher, G. Re-définition du rôle de l’université. În: F.
Dumont et Y. Martin (Ed.). L’Education 25 ans plus tard! et
après? Montréal : IQRC,1990.
9. Johan, P. Olsen, Ase Gornitzka. Comprendre la signification
du changement dans la gouvernance de l’université.

195
 Organisation et performances de l’université. In: AIU
Horizons, fevrier 2006.
Webografie
http://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/s
peeches/2017/10/05/world-teachers-day-2017-joint-message-
teaching-in-freedom-empowering-teachers-.html

196