Introducere

Societatea românească a fost zguduită în ultimii ani de câteva cazuri notorii de

plagiat , fapt ce a determinat ca actorii din sistemul de învățământ superior, și
nu numai, să se poziționeze împotriva unui curent conturat în jurul acestui
fenomen, generalizat din păcate . Personalități de prim rang din administrația
publică, inclusiv primul ministru, un fost ministru al educației, dar și alți
actuali sau foști membri din guvern, precum și o serie impresionantă de cadre
didactice din sistemul de învățământ superior au plagiat sau sunt suspecți de
plagiat. Aceștia au beneficiat, din varii motive, de circumstanțe atenuante,
reușind să evite sancțiunile. În cazul în care acestea, totuși, au fost acordate, ele
au fost blânde.

Cuprins:

Definitie:Conform Dicţionarului de neologisme, a plagia înseamnă „a

lua, a fura ideile, expresiile, invențiile cuiva și a le prezenta drept creații
proprii; a publica pe numele său fragmente din lucrarea altuia; a comite un furt
literar”. Cuvântul a pătruns în limba română prin intermediul franţuzescului
plagier.1

Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduita în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare defineşte plagiatul drept
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la
sursele originale”.2
Fenomenul numit plagiat
Toate definiţiile recente ale culturii informației fac referire la
problematica utilizării informaţiilor în mod etic și/sau legal.
Chartered Institute of Library and Information Professionals (CILIP) din
Marea Britanie consideră că a fi educat în domeniul informaţiei înseamnă „să
ştii când şi de ce ai nevoie de informaţii, unde să le găseşti şi cum să le
evaluezi, să le utilizezi şi să le transmiţi mai departe într-o manieră etică”.3

1
Florin Marcu, Costant Maneca, Dicționar de nelogisme, București, Ed. Academiei Socialiste România, 1986
2
Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduit îm cercetare științifică, dezvoltarea tehnologică și
inovare
3
Chartered Institute of Library and Information Professionals (CILIP). A definition of information literacy :
[online]. [2004]. [Citat 19 februarie 2013]. Disponibil pe Internet la adresa: http://www.cilip.org.uk/get-
involved/ advocacy/information-literacy/pages/definition.aspx.
 O definiţie asemănătoare propune şi Hannelore Rader, care arată că o
persoană instruită în domeniul informaţiei este una care ştie, printre altele, să
utilizeze informaţiile în mod etic şi legal, înţelegându-le aspectele economice
şi sociale.4
Conform ghidului intitulat Information Literacy Competency Standards
for Higher Education (2000), elaborat de Association of College and Research
Libraries (ACRL) din SUA, una dintre abilităţile pe care trebuie să le
dobândească studenţii este aceea de a folosi informaţia în limitele eticii şi ale
legalităţii.5
Pornind de la cele trei definiţii de mai sus, se poate afirma faptul că
prevenirea plagiatului este unul dintre scopurile educaţiei pentru informare, a
procesului de dobândire a culturii informaţiei. Utilizarea informaţiilor în mod
etic şi legal este o competenţă care trebuie dobândită. Dacă o persoană ştie
cum să se informeze, cunoaşte diversitatea surselor de informare, cum să-şi
construiască o strategie de căutare, cum să regăsească informaţiile necesare, să
le acceseze, să le evalueze, să le sintetizeze şi să le organizeze, condiţia pentru
a produce o lucrare care să fie acceptată şi validată de comunitatea ştiinţifică
este menţionarea surselor consultate.
Cu alte cuvinte, acel pas înainte, mai mic sau mai mare, faţă de
contribuţiile ştiinţifice anterioare trebuie făcut cu onestitate.
Ce este defapt plagiatul?
Plagiatul ia multe forme şi nu toate sunt evidente pentru percepţia
comună. Mai mult, legislaţia care face referire la plagiat, în mod direct sau
indirect, poate fi ambiguă.
De pildă, dacă în legislaţia americană se consideră plagiat utilizarea
repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei originale 6, legea
românească menţionează dreptul de a utiliza „scurte citate” dintr-o sursă, „în
scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura
în care folosirea lor justifică întinderea citatului”.7
,,Cu toate acestea, putem vorbi de o cutumă unanim acceptată în
societatea contemporană cu privire la respectarea proprietăţii intelectuale
asupra operelor scrise, de nişte puncte de reper la care putem să ne raportăm
chiar atunci când legislaţia lasă loc unor interpretări nedorite. Dincolo de
aspectul legal, plagiatul este și o problemă de etică ştiinţifică, iar lumea
academică şi-a dezvoltat propriile metodologii şi instrumente care o ajută să
lupte împotriva acestui fenomen.
Un autor de literatură ştiinţifică, pentru a nu fi acuzat de plagiat, trebuie
să îndeplinească două condiţii esențiale. Înainte de toate, el are obligaţia de a
delimita foarte precis propriile idei, interpretări şi formulări de cele care
4
Hannelore Rader. Information literacy - a global perspective. In: Allan Martin, Hannelore Rader (eds.).
Information and IT literacy enabling learning in the 21st century. London: Facet Publishing, 2003, p. 27.
5
Apud Angela Repanovici. Ghid de cultura informaţiei. Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România,
2012, p. 19.
6
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova Comisia pentru probleme juridice, etice şi disciplină
universitară. Plagiatul și dreptul de autor :p. 1, http://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf.
7
Lege nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe : [online], art. 33, alin. 1, lit. b.
aparţin altor autori, ale căror opere le-a consultat în timpul procesului de
documentare. A doua condiţie este cea a originalităţii: lucrarea trebuie să
reprezinte rezultatul unui efort de sinteză şi reflecţie novatoare, nu doar o
concatenare de formulări şi idei preluate din alte surse, chiar dacă acestea sunt
citate corect.”8
Tipuri de plagiat
Plagiatul calificat (cvasitotal).
Autorul prezintă o lucrare (o carte, un articol etc.) elaborată de altcineva
drept propria lui lucrare9.
Plagiatul comis prin falsa parafrazare.
Autorul modifică unele cuvinte dintr-o frază (de exemplu, înlocuindu-le
cu sinonime), dar în rest o copiază integral, fără a menţiona sursa din care a
preluat-o.10
Plagiatul comis prin nerespectarea obligaţiei de a cita.
Autorul foloseşte ideile sau formulările altcuiva, fără a preciza cui
aparţin şi de unde le-a preluat sau utilizează citate din lucrările consultate, fără
a le pune între ghilimele (de reţinut că sunt exceptate de la regula citării
cunoștințele comune, care ţin de cultura generală).11
Plagiatul comis prin respectarea parţială a obligaţiei de a cita.
Autorul citează în mod adecvat sursele consultate, dar nu pentru toate
ideile şi argumentele pe care le preia din sursele respective: pe unele dintre ele
doar le parafrazează, fără a le mai cita, şi în acest fel le prezintă, incorect, drept
rezultatul propriei sale analize.12
Plagiatul comis prin citarea inexactă.
Autorul furnizează informaţii incorecte sau incomplete cu privire la
sursa consultată: de exemplu, menţionează cine a elaborat-o, dar nu furnizează
informaţii care să permită localizarea precisă a pasajului folosit (nu precizează
la ce pagină se găseşte, ceea ce face dificilă sau imposibilă identificarea lui în
interiorul sursei)13 sau nu include referinţa imediat după citatul sau ideea pe
care a preluat-o.
Plagiatul comis prin neutilizarea ghilimelelor.
Autorul citează corect o sursă, dar nu pune între ghilimele textul care a
fost copiat integral sau aproape cuvânt cu cuvânt. În acest fel, deşi
menţionează sursa consultată, el lasă impresia că modul de prezentare a ideilor
îi aparţine.14
Plagiatul comis prin neîndeplinirea condiţiei de originalitate.

8
Dr. Coravu R, Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, Ce este plagiatul și cum poate fi
prevenit, pag. 40
9
What is plagiarism? http://www.plagiarism.org/plag_article_what_is_plagiarism.html.
10
Ibidem
11
Ibidem
12
Types of plagiarism: http://www.plagiarism.org/plag_article_types_of_plagiarism.html.
13
Ibidem
14
Ibidem
 Autorul copiază numeroase paragrafe sau idei din sursele consultate,
astfel încât acestea alcătuiesc majoritatea lucrării redactate.15 Aici nu se mai ia
în discuţie citarea surselor consultate, deoarece ea este o condiţie necesară, dar
nu suficientă. Întrebarea care apare, în această situaţie, este următoarea: care e
contribuţia personală a autorului lucrării?
Se poate spune că a creat o operă originală? Acest tip de plagiat poate fi
greu de descoperit, deoarece se prezintă sub forma unei lucrări bine
documentate.16
După cum remarcă Rodica Zafiu, folosirea abundentă a ghilimelelor nu
transformă un asemenea text într-o lucrare ştiinţifică, ci „într-o ciudăţenie, într-
o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini în
şir, cuprinzând mai multe paragrafe identice, juxtapuse fără comentariu, fără
evaluare şi punere în ramă”.17
Autoplagiatul.
Legea nr. 206/2004 defineşte autoplagiatul drept „expunerea într-o operă
scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau
aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale”.18
Definiţia din codul de etică al Universităţii de Medicină şi Farmacie din
Cluj-Napoca face trimitere la motivaţia autoplagiatului, explicând implicit de
ce acest procedeu este blamat în mediul academic: „prezentarea sau publicarea
aceluiași material personal publicat anterior, având modificat titlul, pentru
evaluări diferite”19.
Aşadar, un autor se face vinovat de autoplagiat atunci când publică din
nou, sub alt titlu sau într-un alt context, un text sau fragmente dintr-un text care
a văzut deja lumina tiparului, prezentându-le drept creaţii inedite. Scopul
acestui procedeu este de a obţine, fără un efort suplimentar, o creştere a
prestigiului ştiinţific, în condiţiile în care, în lumea întreagă, nu doar calitatea,
ci şi numărul contribuţiilor ştiinţifice sunt importante criterii de evaluare a
activităţii cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare.

Cazul plagiatului din teza de doctorat a lui Victor Ponta

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept din partea Universității
București, în iulie 2003, cu teza intitulată „Curtea Penală Internațională”.

15
What is plagiarism?: http://www.plagiarism.org/plag_article_what_is_plagiarism.html.
16
Types of plagiarism : http://www.plagiarism.org/plag_article_types_of_plagiarism.html.
17
Rodica Zafiu. Stilistica plagiatului. În: Dilema veche : http://dilemaveche.ro/sectiune/dilemeline/
articol/stilistica-plagiatului.
18
Lege nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi
inovare : art. 4, lit. e : http://www.ancs.ro/uploads/legislatie/legislatie-aferenta-ancs-mects/lg-206.doc.
19
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Anexa 1 la Codul de Etică al
Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Aspectele legate de plagiat , p. 1:
http://www.umfcluj.ro/Document_Files/Rectorat-Structuri de-conducere-ale
Universitatiii/00000071/mna0c_4.%20Anexa_1_la_Codul_de_Etica_plagiatul2008_2.pdf.
Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în
funcție.
La 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat știrea că
Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni
mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără
să pună referințe exacte”. Acuzația era formulată pe baza unor documente
compilate de un whistleblower anonim.
„Ponta și-a obținut doctoratul la Universitatea din București în timp ce
era Secretar de Stat în cabinetul Adrian Năstase, care a fost și supervizorul
lucrării sale de doctorat”.
Un document publicat de TVR prezintă pasajele copiate din teza de
doctorat în paralel cu textele sursă. Se constată că mare parte din lucrare a fost
copiată, cuvânt cu cuvânt, din următoarele lucrări:

 Diaconu, D.: Curtea Penală Internațională, Istorie și Realitate, Editura

All Beck, 1999;
 Crețu, V.: Drept Internațional Penal, Editura Tempus, 1996;
 Diaconu, I.: The International Criminal Court: A New Stage, Nicolae
Titulescu Romanian Inst. International Studies, 2002;
 Duculescu, V.: prefață la lucrarea lui D. Diaconu, Curtea Penală
Internațională, Istorie și Realitate.

În total ar fi vorba de 85 de pagini, conform Consiliul Național de

Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare Consiliului
Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare(CNATDCU), deși în presă se vehiculau cifre de la 30 până la circa
130 de pagini plagiate din aceste lucrări.
O analiză detaliată în paralel a textelor realizată de jurnaliștii de
la România Liberă a indicat nu doar o preluare a părților informative, ci și a
aprecierilor personale ale autorilor, a întrebărilor retorice puse de ei, a
referirilor la texte mai vechi ale aceluiași autor, precum și greșeli de
ortografie. Lucrarea de doctorat a fost apoi publicată sub formă de carte, cu o
prefață semnată de chiar I. Diaconu (autorul uneia dintre cele trei lucrări
plagiate), având-o coautoare pe Daniela Coman. Alte surse indică drept autor
al prefeței pe Adrian Năstase.
O primă decizie de plagiat a fost „desființată” prin ordin de ministru
odată cu organismul care a dat-o, Consiliului Național de Atestare a Titlurilor,
Diplomelor și Certificatelor Universitare. O a doua, cea a Consiliului de Etică
al Universității din București, nu a fost luată în seamă pe motiv că forul nu
avea competența de judecată. Consiliul de etică de pe lângă Ministerul
Educației a decis însă că teza respecta legislația din 2003, când a fost susținută,
iar Parchetul lui Tiberiu Nițu a dat un NUP, pe baza expertizei Oficiului
Român pentru Drepturi de Autor, potrivit căruia plagiatul nu poate fi dovedit,
printre altele, pe motiv că fonturile folosite la redactare sunt altele.
În decembrie 2014, Victor Ponta a anunțat într-o scrisoare deschisă că
renunță oficial la titlul de doctorat.
 În 2016, lui Victor Viorel Ponta i s-a retras în cele din urmă în mod oficial
titlul de doctor, în urma unei noi investigații urmată de decizia de plagiat din
partea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare (CNATDCU).
Concluzii: Consider că activitatea de prevenire și educare în acest sens
constituie cea mai la îndemână și ușor realizabilă soluție în vederea limitării
acestui fenomen.
Combaterea plagiatului în rândul studenților, prin diferite mijloace , reprezintă,
fără doar și poate, unul dintre principalii piloni pe care ar trebui să se așeze
strategia MENCȘ în acest mandat.

Bibliografie:

1. Dr. Robert Coravu, Revista Română de Biblioteconomie și Știința

Informării, Ce este plagiatul și cum poate fi prevenit (dacă se dorește);
Comunicare prezentată în cadrul întrunirii secţiunii Cultura informaţiei
din cadrul celei de-a XXIII-a Conferinţe Naţionale a Asociaţiei
Bibliotecarilor din România (Galaţi, 29-31 august 2012)

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_plagiatului_din_teza_de_doctorat_a
_lui_Victor_Ponta.

3. https://edu.ro/sites/default/files/_fi
%C8%99iere/Legislatie/2019/Legea%20nr%201%20Educatiei%20Nationale
%20actualizata%202019.pdf