UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

TEOLOGIE ORTODOXĂ: STRATEGII DE COMUNICARE

PLAGIATUL

REFERAT LA DISCIPLINA
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

PROF. COORDONATOR:
LECT. UNIV. DR. CARMEN CIORNEA

STUDENT:
IORGULESCU F. MIHAI-BOGDAN
ANUL I

IANUARIE, 2022
 PLAGIATUL

Plagiatul constituie un act dezonorant extrem de răspândit în lumea academică, fiind

astfel un subiect foarte discutat. În ciuda faptului că este un fenomen arhicunoscut, plagiatul nu a
fost mereu o faptă condamnabilă. Specialiștii spun că plagiatul a devenit condamnabil atunci
când a luat amploare cercetarea științifică în mediile de învățământ și când creatorii de conținut
literar au fost declarați ca autori și li s-au recunoscut astfel drepturile „de proprietate” asupra
ideilor formulate de ei.

DEFINIȚIE

DEX acordă verbului a plagia următoarea definiție: „ A-și însuși, a copia total sau
parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar,
artistic sau științific”1.

Trebuie menționat aici faptul că nu există o definiție a plagiatului care să fi fost

acceptată și recunoscută în unanimitate de către membrii comunităților academice naționale și
inernaționale. În conformitate cu numărul mare de autori și specialiști în domeniul eticii și
integrității academice, există numeroase definiții elaborate pentru termenul de plagiat. În ciuda
unui fapt ca acesta, multele definiții sau încercări de a defini plagiatul au avut ca punct comun o
idee principală și anume furtul cuvintelor și al ideilor.

Plagiatul este definit clar și succint chiar într-una din legile țării noastre. Este vorba de
Legea cu numărul 206 din 27 mai 2004, care ne vorbește despre conduita optimă în domeniul
cercetării științifice, al dezvoltării tehnologice și inovării. În al patrulea articol al acestei legi,
plagiatul este definit astfel: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în
format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori
metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”2

1
https://dexonline.ro/definitie/plagia
2
Legea nr. 206/2004 – https://lege5.ro/Gratuit/gu3donrv/legea-nr-206-2004-privindbuna-conduita-in-
cercetarea-stiintifica-dezvoltarea-tehnologica-siinovare
 Această definiție creează iluzia că actul plagierii s-ar rezuma numai la furtul propriu-zis
– deci nemascat – al informațiilor și ideilor altcuiva. În condițiile în care suntem din ce în ce mai
„ingenioși” (sau mai bine zis „vicleni”) pe măsură ce trece timpul, faptul că definiția aceasta face
referire la actul de a da copy-paste unor informații, fără a menționa și sursa, pricinuiește nașterea
unor forme de plagiat mai subtile și mai complexe, acestea putându-se realiza chiar cu
menționarea sursei de unde au fost furnizate informațiile.

În același timp, din conținutul legii menționate constatăm faptul că elevii și studenții ce
fac parte din ciclurile de master sau licență nu sunt vizați. În conformitate cu acest fapt, asistăm
la potențarea și răspândirea acestui fenomen pe care îl numim plagiat.

Este de remarcat totodată și faptul că, din păcate, nu se face o diferență între plagiatul
involuntar și plagierea intenționată. Plagiat involuntar este atunci când persoana care alcătuiește
o lucrare științifică, din neatenție sau din cauza unor factori perturbatori sau a altor pricini,
încalcă regulile care se referă la citarea unor pasaje. Plagierea intenționată se materializează când
autorul fură în mod conștient și voit ideile altcuiva, fie ele expuse în texte lungi sau scurte.
Având în vedere că definiția oferită de legislație nu menționează dacă plagiatul presupune sau nu
vreo intenție, există o mare posibilitate ca acesta să se materializeze din cauze multiple, dintre
care amintim informarea necorespunzătoare sau condamnabila ignoranță. Astfel „ stabilirea
intenției e necesară pentru a face diferența între cazurile în care responsabilitatea revine
integral celui care a înfăptuit plagiatul sau în care ea poate fi împărtășită. De exemplu, nu e
drept să facem responsabili doar elevii sau studenții pentru referatele lor copiate din surse
online dacă profesorii nu le explică normele de scriere, citare și trimitere la alți autori.”3

În general, plagiatul vădește absența unor cunoștințe academice. El nu este doar o

simplă încălcare a eticii academice, constituind o faptă care poate avea urmări semnificative
pentru autor. Plagiatorul, fiind vădit de păcat, poate fi supus unor diverse sancțiuni. Aici amintim
penalizări de multiple feluri, suspendarea din funcția pe care o ocupă, ajungându-se chiar la
eliminarea din instituția de învățământ de care aparține sau demiterea de la locul de muncă.

Plagiatul include încălcarea drepturilor de autor, deși în fond sunt două fapte diferite.
Într-o oarecare măsură, încălcarea drepturilor de autor și plagiatul coincid, dar nu sunt sinonime!

3
Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea, Valentin Mureșan, Mihaela
Constantinescu, Etică și integritate academică, Editura Universității din București, 2018, p. 111.
Foarte multe tipuri de plagiat nu presupun încălcarea drepturilor de autor. Încălcarea drepturilor
de autor constituie o abatere față de lege și este pedepsită ca atare. Există legea numărul 8 din 14
martie 1996 ce abordează problematica dreptul de autor4. Plagiatul nu este definit de lege așa
cum este definit dreptul de autor și legea nici nu pedepsește plagiatul. Pedepsele pentru plagiat
sunt stabilite și înfăptuite de către instituțiile care depistează cazuri de plagiat printre membrii
acestora.

ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI „PLAGIAT”

Cuvântul plagiat își are originea în termenul latin plagarius. Latinescul plagarius, în
primă fază, avea sensul de seducător, răpitor, tâlhar. Ulterior, acesta a fost preluat de limba
engleză (plagiary), căpătând sensul pe care îl știm cu toții: preluare abuzivă de către un individ a
ideilor, textelor și cuvintelor ce aparțin altor persoane.

AUTOPLAGIATUL

Plecând de la ideea că a plagia înseamnă a prelua în mod necorespunzător unele idei și

informații din anumite opere literare sau lucrări științifice, se admite existența autoplagiatului.

Cunoscut și sub denumirea de plagiat-duplicat, autoplagiatul presupune reluarea într-o

nouă operă a unui text ce a fost publicat anterior într-o lucrare științifică de către același autor,
fără ca acesta să menționeze faptul că ideile respective nu sunt noi, ci au mai fost expuse.

Autoplagiatul definit tot de legea 206 din 27 mai 2004, în cadrul aceluiași atricol 4:
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din
opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona
acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.”5

4
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/7816
5
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52457
 PLAGIATUL – UN RĂU ARHICUNOSCUT

Toți intelectualii consideră că plagiatul este cea mai mare promlemă de ordin moral
regăsită în mediile universitare. Deși nu este singura modalitate de a efectua o fraudă
intelectuală, plagierea este cea mai răspândită și cea mai însemnată. plagiatul reprezintă un furt
de natură intelectuală. Indiferent de cantitatea de informație furată, plagiatul este o mare abatere
de la normele eticii și ale corectitudinii, în general, chiar dacă vorbim de cazuri de citări care nu
corespund regulilor alcăturii unei lucrări științifice – care sunt cazuri minore – sau de cazuri cu
adevărat grave, când soft-urile antiplagiat depistează în diversele lucrări paragrafe întregi, pagini
sau chiar capitole ce au fost preluate în mod neregulamentar și totodată dezonorant.

Ca urmare a faptului că plagiatul este o abatere semnificativă de la corectitudine, în

general, a urmărilor pe care acest tip de furt le poate avea și a faptului că o astfel de abatere
morală este – am putea spune – omniprezentă în mediile universitare, mass media a expus
publicului larg o seamă de reportaje, discuții controversate și polemici la care am fost cu toții
martori într-o măsură mai mică sau mai mare.

O statistică realizată de Scienemag.org arată faptul că țara noastră ocupă al doilea loc în
topul celor mai multe cazuri de eliminare a unor lucrări cu caracter științific din cadrul anumitor
publicații. Cauza eliminării acestora o constituie, bineînțeles, plagiatul. Statistica devulgă un
număr cu puțin peste 10 din 10000 de articole, care au fost retrase în urma depistării plagiatului.
Cap de listă în această statistică este Iranul, având media de 14 lucrări retrase din totalul de
10000 care au fost publicate.

Datorită anumitor curente și idei care își fac tot mai simțită prezența printre noi, suntem
tentați să credem că plagiatul este un fenomen foarte comun sau de mare amploare doar în țara
noastră și, în general, în țările „mai puțin civilizate”, așa cum mai sunt numite statele care au
experiat un proces de dezvoltare mai anevoios și mai lent. Ar fi o mare greșeală să ne lăsăm
influențați de prejudecăți de acest fel. Ca argument pentru această afirmație amintesc de un
studiu realizat de către „Josephson Institute Center for Youth Ethics”, în cadrul căruia au fost
intervievați în jur de 43000 de studenți din Statelor Unite ale Americii, aparținând atât
instutuțiilor de învățământ publice cât și celor private. Din acel studiu aflăm că nu mai puțin de
59% din acei studenți și-au mărturisit vina de a fi copiat la un test. Din acești 59%, aproximativ
34% au spus că au copiat nu doar la un singur test, ci la mai multe. În jur de 33% dintre studenții
intervievați au spus că se folosesc de internet pentru a plagia în diversele lucrări pe care le
realizează în cadrul anilor de studiu.

Datorită marii răspândiri a plagiatului, a consecințelor pe care acesta le poate avea atât
asupra sufletului celui care practică acest furt intelectual, cât și a societății ce va fi afectată în
mod direct sau indirect de acțiunile unui plagiator ajuns într-o funcție mare, am ales să tratez
acest subiect, trăgând astfel un semnal de alarmă.
 BIBLIOGRAFIE

1. Socaciu Emanuel, Vică Constantin, Mihailov Emilian, Gibea Toni, Mureșan Valentin,
Constantinescu Mihaela, Etică și integritate academică, Editura Universității din București, 2018.
2. https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/alte-domenii/etica-si-integritate-academica-
386701.html
3. https://dexonline.ro/definitie/plagia
4. https://lege5.ro/Gratuit/gu3donrv/legea-nr-206-2004-privindbuna-conduita-in-cercetarea-
stiintifica-dezvoltarea-tehnologica-siinovare
5. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/7816
6. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52457
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Plagiat
8. https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-petrol-gaze-din-ploiesti/etica-si-
integritate-academica/curs-plagiatul-note-de-curs-1/11215184