Argumente impotriva plagiatului

Comisia de etica a Universitati de Bucurestii a stabilit urmatoarea definitie a plagiatului:

Plagiatul este activitatea prin care cineva își însușește prin copiere, parafrazare sau
rezumare o idee, concepție, expresie, text, schemă, paratură etc., publicate sau
nepublicate, aparținând unei alte persoane, prezentând-o drept a sa, fără a menționa
explicit sursa la care a apelat.

“Fara a exista o definitie unanim acceptata putem considera ca plagiatul se poate defini,
in mod dimplu, drept furt intelectual.”(Baias, C., Luminosu, C. Si Suciu , S.2018, p) Sunt
de accord cu faptul ca plagiatul poate fi considerat un furt intelectual prin prezentarea
unei idei care nu-ti apartine ca fiind a ta.

Consecința acțiunii unui plagiator este că fapta sa va avea un „impact asupra altuia, fie
că acesta e autorul sau cititorul, dar și asupra unui sistem în care el funcționează.”(
Michelle Bergadaà, Le Plagiat académique. Comprendre pour agir (L’Harmattan, 2015),
p.23). Sunt de acord cu faptul ca plagiatul are consecinte nu doar asupra plagiatorului ci
si asupra celui plagiat cat si acelui care citeste lucrarea. Consecințele sunt mai
numeroase și mai complexe.

O afirmație a autoarei, produsă de la început mi se pare nu numai precisă, ci și

îngrijorătoare:

„Suntem tot atât de dezarmați ca și legiuitorul, căci nu există astăzi nici o cartă
deontologică generică a disciplinelor noastre academice, nici o lege universitară
comună, nici directive explicite pentru integritate în instituțiile și asociațiile noastre, nici
organe de înregistrare a plângerilor și de mediere între plagiatori și plagiați la nivel
național și internațional”. (p.29)

Plagiatul poate avea implicatii mult mai grave. O lucrare plagiata de catre un
profesionist pune la indoiala si sub semnul intrebarii credibilitatea Educatiei si
Cercetarii.
Consecințele unui comportament plagiator, în accepția lui Michelle Bergadaà, se referă
la mai multe aspecte. Plagiatul este furtul unei creații originale, este un fals față de
dreptul fundamental al cititorului, atinge dreptul ulterior de a publica al autorului, videază
sensul unei opere (prin bricolare, patchwork), este o fraudare a sistemului, incită la o
cercetare superficială (sloppy research), provoacă disfuncții revistelor științifice, inhibă
cercetătorii competenți, atinge imaginea instituțiilor noastre, provoacă costuri mari în
vederea eradicării. Interesant, autoarea afirmă un adevăr (la care subscriu) ieșit din
comun în ce privește ratingul academic: clasamentele importante, precum Shanghai, nu
are „criterii pentru a recompensa instituțiile care instalează mecanisme solide de
prevenție și sancționare a plagiatului”!