UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS”

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

STUDENT MASTERAND: POPA CAMELIA RODICA
ANUL I
MANAGEMENT EDUCATIONAL
DISCIPLINA : ETICĂ SI DEONTOLOGIE ACADEMICĂ ȘI PROFESIONALĂ

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ. PLAGIATUL

Etica și integritatea academică reprezintă una dintre cele mai mari probleme
dezbătute de-a lungul timpului din mai multe puncte de vedere, cum ar fi din punct de
vedere filozofic, pedagogic, social etc.
De la început, as vrea sa precizez că alegerea acestei temei nu a fost deloc
întamplatoare pentru mine.
Eu lucrez ca profesor pentru învatamntul prescolar de 20 ani, perioadă în care am
elaborat programe scolare pentru disciplinele optionale însotite suporturi de curs.
Niciodată insa nu mi-am pus problema că cineva s-ar putea folosi de materialele mele
prezentandu-le drept creatii proprii. Primul semnal de alarma a aparut în luna octombrie ,
2020 , dupa ce am trimis programa de optional și suportul de curs, spre avizare,
inspectorului de specialitate. Când ne-au fost transmise fișele de avizare am avut neplacuta
sansa de a afla ca o colega de aceeași specialitate cu mine, se folosise de programa de
optional pe care o elaborasem cu un an in urma, precum și de o parte a suportului de curs la
acel optional .
Toate materialele elaborate de mine au fost puse la dispozitia colegelor educatoare de
comisie metodică în varianta electronica, gandindu-ma că le vor fi de folos la grupa ,
nicidecum că se vor folosi de ele ca fiind creatie proprie.
„Existența contrafacerii sau a plagiatului se stabilește, în principiu, pe baza de asemănări
și nu de deosebiri. Simpla existență a unor deosebiri nu apără de învinuirea de plagiat, dacă
se dovedește existența și importanța asemănărilor. Stabilirea existenței plagiatului este, prin
urmare, o problemă de fapt.” (Yolanda Eminescu, 1997, p. 197).
Termenul a „copia” a devenit în ultimul timp un lucru tolerat moral, oarecum tacit, în
multe medii de activitate. În ceea ce priveste însă mediul educațional, societatea se
asteaptă, pe bună dreptate, la un comportament integru de la cei ce sunt formatori de
caractere. Atunci când un profesor devine un fel de „xerox” cred că se pierde orice sansa de
construire a unui viitor mai bun. Privind lucrurile din punctul acesta de vedere, nu e de
mirare că plagiatul a devenit una dintre problemele majore ale eticii academice.
Dar ce înseamnă, până la urmă, a plagia?
„Plagiatul este modul în care oamenii îşi copie existenta unii de la alţii.” (Octav Bibere)
Dicționarul explicativ al limbii române da urmatoarea definitie termenului ,, a plagia „
înseamnă „a-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele, etc. cuiva, prezentându-le
drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific.” (Academia Română,
2012, p. 826)
Deși a existat dintotdeauna, plagiatul nu a fost condamnabil moral, cu atat mai putin
legal, chiar de la început. Cu toate acestea, resentimente impotriva plagiatului au început să
apara înca dinainte existentei tiparului.
 „Un exemplu în acest sens îl reprezintă poetul latin Mațial, care în secolul I D.Hr, a
reacționat împotriva rivalului Fidentius care i-ar fi citit operele în public ca și când ar fi fost
ale lui.” (Stuart P. Green, 2002, p. 177)
În tara noastra , Conform Legii nr. 206 din 27 mai 2004 (articolul 4, aliniatul d) privind
buna conduită în cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica şi inovare, plagiatul se
defineste ca fiind: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.”
Daca simplificam această definiție, înțelegem că plagiatul înseamnă a-ți însuși unele
materiale fără a recunoaște că acestea aparțin altor autor.
„Acest lucru lasă „portițe deschise” unor forme mai complexe de plagiat, care se pot
realiza cu recunoașterea adecvată a contribuției altcuiva. Totodată, din definiție nu putem
afla dacă plagiatul presupune o intenție sau nu. E posibil ca acesta să fie făcut și din
ignoranță sau dintr-o eroare de documentare.” (C. Vică, E. Socaciu, T. Gibea, 2018, p. 111)
Din punctul meu de vedere ,daca că este vorba despre utilizarea involuntara a unor
idei fara a preciza autorul acestora, ori daca este vorba despre însusirea întregului material
al unei persoane, actiunea poartă acelasi nume: plagiat.

Plagiatul reprezintă una dintre cele mai grave probleme ce stau la baza societății în care
trăim. Obiectivul principal care se urmărește este acela de combatere a acestei acțiuni de
întrebuințare de merite nefolositoare și dăunătoare societății, cu scopul de a dezvolta liber,
integral și armonios al individului de mâine.
Datorită dezvoltării societății în care trăim, si datorită schimbărilor din toate punctele
de vedere, mai ales în ceea ce privește mass-media, și circulația informațiilor, de cele mai
multe ori uităm sau ne agățăm de comoditate și omitem utilizarea bibliotecilor în sensul
informării asupra unor informații, căutarea de materiale directe ce ne aduc informații
concrete si nu pierdute datorita uzării acestora din mână în mână. Astfel apare acest
„curent”, mijloc, modalitate, prin care comoditatea iși pune amprenta si utilizăm informații,
uneori eronate, uzate, erodate, alteori spuse corect în sine, însa spuse de către alți oameni
de știință, etc. Circulația aceasta continuă si ciclică, ne amesteca informațiile în cap, și nu mai
reușim sa le cernem, să le asociem sau să le clasificăm, și tindem să ni le întrebuințăm, ca
fiind idei, informații, concepte sau poate ipoteze proprii, efectul fiind apoi acela că
intenționat sau neintenționat ne lovim de eșec.
Un lucru important este acela al faptului ca acest lucru se poate întâmpla voluntar sau
involuntar. Voluntar se intamplă atunci când actiunea de copiere se realizează în mod
deliberat, constient, uneori încercand sa ascunzi anumite elemente prin modificarea sensului
sau ordinii elementelor în fraza, propozitie, însa avantajul este acela că datorită unor
programe speciale, acest fapt poate fi verificat simplu prin introducerea textului în acel
program, iar acesta va detecta dacă textul este plagiat sau nu. Involuntar, plagiatul se poate
realiza atunci când citești sau te informezi cantitativ mult, și nu se lasă o perioadă de timp de
stocare a informatiilor, prelucrarea și analizarea lor, pentru a emite astfel judecăți, păreri,
opinii, avantaje sau dezavantaje asupra unui fapt sau a unei probleme. Informația astfel
proaspăt culeasă te poate pune în dificultate, deoarece studierea și emiterea proprie de
rationamente asupra acesteia poate fi deja emisă de catre altcineva, structurată asemanator
sau poate doar nuantată într-un alt mod.
 Pot afirma, ca ,conform analizarii diferitelor studii, plagiatul reprezintă copierea,
informarea constienta și reproducerea informatiilor, în aceeași maniera sau modelate într-o
structură asemanatoare, de definire a unui concept, cu scopul atingerii unui obiectiv
personal.
Aceste obiective sunt de ordin personal, exemplu în acest sens fiind elevii, care au
drept scop, stima parinților față de sine, aprecierea profesorilor, autoaprecierea conștient
negativă precum și alte atribute explicate şi menţionate pe parcursul acestui eseu.
Plagiatul reprezintă o actiune conștient dăunătoare atât pentru sine cât și pentru
societate din multe puncte de vedere, cum ar fi: moral, social, cultural cât și în ceea ce
privește funcțiile gândirii, memoria, creativitatea, etc.
Din punct de vedere moral, cei în cauză suferă disfuncționalități în ceea ce privește
conviețuirea prin respectarea regulilor de bună conduită și respect, atât față de sine cât și
față de cei din jur.
Din punct de vedere social, plagiatul reprezintă un,, virus’ ce s-a raspândit în masă
asupra societății, personalității și dezvoltarii mentale ale indivizilor.
Cultural vorbind, această acțiune, respectiv plagierea, atacă și distruge dovezi
importante în ceea ce privește originalitatea și veridicitatea unui document, act, eveniment
etc., prin modificarea structurii lexicale a unui cuvânt sau idee, cu scopul atrubuirii acestuia
în diferite scopuri.
In ceea ce priveste gandirea, plagiatul atribuie merite negative, improprii, menite să
ducă în eroare, cu scopul atribuirii de merite necuvenite.
„Toți se plâng de memoria lor, dar nimeni nu se plânge de propria judecată.” (Francois
de la Rochefoucauld)
Prin aceasta acțiune, memoria rămâne în stare latentă, pe plan secund, întrucât
creierul nu mai stochează informații noi, nu se mai șlefuiește prin funcțiile gândirii, nu mai
caută noi soluții sau ipoteze prin care să găsească noi posibile rezolvări de situație, cercetări
directe, etc. Altfel spus, plagiatul reprezintă o forma de atribuire a meritelor ce nu ne
aparțin, o ipostază mai putin obositoare atât fizică, prin faptul că nu mai cautăm informații
prin cercetare directă, observare subiectivă, palparea situațiilor prin întâmpinarea de
probleme sau eventuale eșecuri, și nici psihică, prin faptul că nu mai folosim gândirea
creatoare, prin prelucrarea și stocarea informațiilor la un nivel ridicat.
Potrivit Codului de Etica, proprietatea intelectuală și drepturile de autor sunt încălcate
atunci când:
- sunt copiate sau parafrazate idei, texte, argumente, date sau rezultate în mod
necorespunzător, fără mentionarea autorului și referire la operă;
- sunt prezentate public idei, rezultate de cercetare, ipoteze, date, reprezentări
(vizuale, auditive), formule, algoritmi, demonstrații, secvențe de program etc. emise sau
create de alte persoane, fără mentionarea autorului și referire la operă;
- sunt însușite contribuțiile intelectuale (traduceri, sistematizări, tabele, figuri
etc.) fără menționarea autorului și referire la operă;
- se produce o confuzie cu privire la proprietatea intelectuală în urma prezentării
publice a unui text scris, vorbit, material video sau audio prin neatribuirea sursei, astfel
încât publicul nu poate stabili în mod clar paternitatea asupra operei.

Cum am putea evita plagiatul?

 Mai intai putem sa-l identificam in actiunile noastre anterioare deoarece sa nu-l mai
repetam in teme, proiecte pe viitor.
Sa ne asiguram intotdeauna ca intelegem subiectul despre care vrem sa scriem; din
graba sau nerabdare uneori suntem tentati sa copiem paragrafe intregi din diferite lucrari
fara a intelege sensul. O formă prin care poți verifica dacă ai înțeles sau nu un text, este
redarea prin propriile cuvinte a ceea ce ai citit. Dacă nu poți face asta, nu te apuca încă de
scris.
Sa folosim propriile idei ca inceput în redactarea unei lucrări. Sa folosim ideile altor scrieri
ca sa ne ajute sa ne sustinem ideile noastre, dar sa nu ni le inlocuim . Dacă ideile provin din
altă sursă, vom cita sau vom face trimitere la sursa acolo unde se impune deosebirea dintre
ideile noastre și cele citite.
Sa diferentiem în lucrare propriile idei de ideile preluate din alte surse. Sa găsim un mod
de redare în pagina a acestei diferențieri.
Putem parafraza, daca nu citam direct. Ideea se poate reformula cu cuvintele noastre, iar
dacă este nouă sau nu este „cunoaștere comună”, sa ne asiguram că precizam sursa în josul
paginii, în text sau la sfârșitul textului. Parafrazarea este acceptată ca nefiind plagiat, dacă
ideea preluată este reformulată corect, denotând înțelegerea frazei, ideii în final și aducând
interpretare proprie idei parafrazate, iar sursa este indicată. Parafrazarea corectă nu este
plagiat.
Soluţii realiste pe termen scurt şi mediu ar putea fi:
Adoptarea unor reguli explicite de conduită academică şi afişarea lor la vedere pe site-ul
fiecărei facultăţi sau chiar al fiecărui departament, astfel încât studenţii, de la anul I de
licenţă până la ultimul an de doctorat, să fie permanent informaţi cu privire la gravitatea
plagiatului şi la mecanismele de evitare a lui. Universităţile nu au, actualmente, decât nişte
coduri de etică abstracte, pe care e evident că nu le citeşte nimeni;
Organizarea de cursuri obligatorii prin care studenţii să fie învăţaţi cum se redactează o
lucrare ştiinţifică, cum se alcătuieşte o bibliografie, cum se scriu notele de subsol, cum se
citează din alt autor, cum se construieşte un argument propriu etc.;
Instituirea unor ore de tutoriat one-to-one, în care profesorul se întâlneşte, cel puţin de
două ori pe lună cu studentul pentru a discuta progresul cercetării la care s-a angajat,
dificultăţile întâlnite, variantele provizorii ale unei lucrări etc.;
Aplicarea, fără excepţie, a unor sancţiuni severe în cazul descoperirii şi dovedirii unui
plagiat, nu numai în cazul tezelor de doctorat, ci şi al banalelor referate ori disertaţii de
licenţă ,masterat;
Renunţarea la păguboasele referate din şcoală, pe care e clar că elevii nu ştiu să le scrie
întrucât le lipsesc disciplina şi forta de a-şi construi o argumentaţie şi pentru care, spre a
obţine o notă mare, sunt, practic, împinşi spre copiere din alte surse. În felul acesta, odată
prostul obicei infiltrat în mentalitatea elevului, va fi greu de evitat la universitate. Referatele
pot fi utile numai în măsura în care profesorii le şi citesc cu atenţie şi le şi explică elevilor, în
prealabil, cum se alcătuiesc, precum şi, pe parcursul elaborării lor, unde şi de ce au gresit.
Pe termen mai lung, sunt de dorit trei lucruri esenţiale:
Creşterea calităţii profesorilor: îmi vine greu să cred că un profesor cu o autoritate
ştiinţifică şi morală de necontestat, care-şi ia munca în serios, citeşte scrupulos lucrările
studenţilor sai şi le cere sa-i trimită, cu deadline-uri precise, toate variantele provizorii ale
lucrărilor va fi uşor de păcălit;
 Creşterea semnificativă, cel puţin la nivelul doctoratului, a exigenţelor de admitere şi,
implicit, a prestigiului titlului de doctor; de asemenea, evaluarea finală trebuie să devină un
examen în sine, nu doar un pretext de chef straşnic cu examinatorii şi colegii;
Trecerea de la un sistem de educaţie bazat pe memorare şi mimetism la unul bazat pe
gândire critică şi creatie originală.
Ideea ca esenta actului de a plagia constă în dimensiunea sa conștientă aș vrea să atrag
atenția asupra următoarelor aspecte:
1. Plagiatul nu este o chestiune de neatenție, nepricepere sau de întâmplare nefericită;
plagiatorul este o persoană care știe ce face și care folosește tot felul de tehnici: pasaje
plagiate răsfirate, amestecarea surselor, citarea corectă a unei fraze, urmată de plagierea a
2-3-4-n paragrafe;
2. Plagiatul nu este o chestiune de procent: frecvent se folosește ca scuză ideea că partea
plagiată nu reprezintă decât (sa zicem) 15% din lucrare și/sau că ea nu se află în nucleul
lucrării, ci doar in partea (sa zicem) de prezentare teoretică; acest argument transformă
transgresiunea etică într-o chestiune de zarafi, în care judecata se mută de la esenta
încălcării normelor la negocierea cotelor de încălcare ”admisibile”; altfel spus: dacă cineva
pătrunde prin efracție într-o casă și fură numai din bucătărie, nu și din sufragerie, nu e hoț,
pentru că nu a furat din partea centrală și nu a furat mai mult 15% din valoarea bunurilor din
casa!)
3. Plagiatul nu este o chestiune de formă, ci de conținut: nici designul textului, nici formatul
literelor, nici paginația și niciun alt element de prezentare a textului nu pot oferi indici de
diferențiere care să eludeze plagierea conținuturilor;
4. Plagiatul nu este chestiune de ierarhie a surselor: tratat celebru, manual obscur sau site
de acces liber la baze de date, toate sursele nenumite fac obiectul sancțiunii etice;
5. Plagiatul nu este o chestiune de memorie socială: el nu este actual doar câtă vreme se
vorbește de el sau câtă vreme ne amintim de el sau un anumit număr de ani; plagiatul este
peren, condamnarea lui trebuie să lovească prestigiul de acum sau din posteritate al
persoanei în cauză;
6. Plagiatul nu se limitează numai la însușirea necuvenită a unor creații intelectuale făcute
publice în formă tipărită, electronică sau digitală, beneficiind de protecție legală în virtutea
unei oficializări a caracterului lor public (ISBN, ISSN și alte forme); el include și reproducerea,
fără citare sau referire, a rezultatelor muncii studenților (referate, comunicări științifice,
lucrări de diploma, dizertații, teze de doctorat etc); în aceiași categorie a încălcării codurilor
de etică academică intră și actul prin care o persoană aflată în poziție de autoritate își trece
numele în calitate de (co)autor alături de cel al autorului real, fără a fi adus contribuții
semnificative, ce pot fi probate în text, în raport cu materialul elaborat de autorul inițial;
7. Plagiatul nu acționează numai asupra unor creații intelectuale ale unor terțe părți: el
include și auto-plagierea; prin înmultirea numărului de opere (care sunt repetări ale aceleiași
lucrări deja publicate) o persoană va obține aceleași foloase necuvenite ca în cazul plagierii
textelor altor autori;
8. Plagiatul nu se limitează la acțiunile persoanei care îl efectuează; îndemnul la plagiat sau
tolerarea și musamalizarea cazurilor de plagiat sunt fapte la fel de grave, sunt transgresiuni
ale eticii universitare la fel de dăunătoare calității vieții academice.

Bibliografie:
1. Academia Română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – al.Rosett”, (2012). Dicționarul
explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic Gold
2. Socaciu, E., Vică, C., Mihailov, E., Gibea, T., Mureșan, V., Constantinescu M., (2018) ,,Etică
și integritate academică” București: Editura Universității din București
3. Legea nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
tehnologică şi inovare
4. Coravu, R., (2013) ,,Ce este plagiatul și cum poate fi prevenit, dacă se dorește”
Academia.edu, 39-43 disponibil pe internet la adresa:
www.academia.edu/2700465/Ce_este_plagiatul_…
5. Toni Gibea ,,Etică și Integritate în sistemul educațional preuniversitar „ ,Universitatea
Bucuresti;
6.Dumitru Sandu, Marian Vasile, Corina Ilinca(2019) ,, Integritatea academică la studenți
sondaj în Universitatea din București (integuniv)” ;
7.Emilian Mihailov ,,Cum analizam o problema de etica? Cadre ale evaluarii morale”,
Universitatea Bucuresti