PLAGIATUL ȘI

AUTOPLAGIATUL
 I Noțiunile de plagiat și autoplagiat
2. Etimologia cuvântului ,,plagiat”
 

Termenul de “plagiat” provine din limba latină, de la

,,plagiarus” care înseamnă ,,persoană care fură sclavii unei
persoane pentru a-i vinde”. Plagiatul era considerat în lumea
antică un furt, o dobândire frauduloasă a ceva.
În limba franceză termenul de ,,plagiat” apare pentru prima
dată în anul 1697, fiind format din francezul ,,plagiaire”
(plagiator) cu sufixul ,,at", și împrumutat din latinescul
,,plagiarius".
 
 2. Valențe lexicale ale termenului ,,plagiat”

În Dicționarul Merriam-Webster, plagiatul înseamnă: ,,să se fure și să se treacă ideile sau cuvintele altcuiva, ca
fiind proprii; să se folosească producția altcuiva fără a-i credita sursa; să se prezinte ca o idee nouă sau
originală derivată dintr-o sursă existentă.”
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, ,,a plagia” înseamnă ,,a însuși, a copia, total sau parțial,
ideile cuiva, prezentându-le drept creații personale”. O altă explicație dată plagiatului în același dicționar
înseamnă ,,a comite un furt literar, artistic sau științific”.
În Micul Dicționar Enciclopedic, termenul de plagiat este explicat în sensul că acesta constă în însușirea fără
drept în orice mod a calității de autor al unei opere științifice, literare, muzicale, de artă plastică ori a oricărei
opere de creație intelectuală."
De remarcat că în esența sa, termenul ,,plagiat” este în conexiune directă cu ,,însușirea fără drept” de către
cineva, a unei creații a cuiva și a o prezenta ca fiind a sa.
 3. Perspectiva istorică

Termenul ,,plagiat” apare pentru prima dată în perspectivă istorică la poetul satiric Marțial (sec. I d.H), care-l
folosește în creațiile sale Epigrame fiind inspirat, probabil, din concepția latină asupra acestuia. În Evul Mediu
apar copiile și copiștii și multe creații circulă anonim, fără o identificare a autorului și fără un respect și
sensibilizare față de proprietatea intelectuală.
Epoca modernă este marcată în materie de proprietate intelectuală de o indentificare și conturare a dreptului de
autor, făcându-se calificări și cu privire la plagiat, ca fiind ,,delictul cel mai grav pe care îl întâlnim în
Republica literelor” (Diderot cf. fr. Wikipedia)

Determinarea plagiatului ca un furt este făcută abia în secolul al XIX-lea, când problema sa se pune și din
punct de vedere juridic.
 4. Repere juridice privind plagiatul și autoplagiatul
 

Noțiunile de plagiat și autoplagiat sunt utilizate în cadrul mai multor acte normative, dar o definiție legală a
acestora se întâlnește doar în art. 4 lit. d și e din Legea 206/2004.
În art. 20(3) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind Codul Studiilor universitare de doctorat, se dispune că ,,în
cazul unor eventuale fraude academice, al unor încălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna
conduită în cercetarea științifică, inclusiv al plagiatului, studentul doctorand și/sau conducătorul de doctorat
răspund/răspunde în condițiile legii”. De asemenea, tot referitor la plagiat, în art. 67(3) din același act
normativ se precizează că dacă “în urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare,
inclusiv plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori, confecționarea de rezultate ori înlocuirea
rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau comisia de
îndrumare, acordul de susținere publică nu se obține”. Se poate observa că sunt identificate efectele,
consecințele săvârșirii abaterii de plagiat, adică interzicerea accesului la susținerea tezei de doctorat ori
antrenarea răspunderii, fără însă a se defini juridic plagiatul.
În art. 310 din Legea educației naționale nr. 1/2011 întâlnim, de asemenea, termenul de ,,plagiat”, în sensul că
sunt abateri grave de la conduită în cercetare științifică și activitate universitară:
• plagierea rezultatelor sau publicațiilor altor autori;
• confecționarea de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
• introducerea de rezultate false în solicitările de "granturi sau de finanțare". Nici aici nu avem o
definiție a plagiatului, ci doar o identificare a lui ca abatere gravă.

Există, totuși, un act normativ și anume Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,
dezvoltarea tehnologică și inovare în care termenii de plagiat li autoplagiat sunt definiți.
Potrivit art.4(1) lit. d din Legea nr. 206/2004, plagiatul este ,,expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare
orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate și
metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest
lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.
În privința autoplagiatului, în același art. 4(1) dar la lit. e din aceeași
lege se dispune că acesta este ,,expunerea într-o operă scrisă sau o
comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate și metode științifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau
acelorași autori fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la
sursele originale”.
Prin această definire, în cadrul unei legi, a termenilor de plagiat și
autoplagiat, sunt conturate juridic cele două concepte cu elementele pe
acestea se fundamentează.
 II Tipuri de plagiat

1. Identificarea formelor de plagiat

Plagiatul se poate manifesta în activitatea de cercetare în mai multe forme, care pot fi identificate
mai greu sau mai ușor în funcție de subtilitatea în care au fost acestea realizate.
Diferențierea formelor în care se realizează plagiatul poate fi făcută având în vedere anumite
elemente precum : intenția (plagiatul cu inteție/involuntar), modelul care a fost copiat(plagiat
propiu-zis/autoplagiat), domeniul (plagiat de știință/în artă/în literatură), gravitatea (plagiatul în
cărți/volume/articole/lucrări de disertație/doctorat/abilitare), practica frecventă (plagiat
constant/întâmplător/ca stil).
Cele mai frecvente forme de plagiat care se întâlnesc în practică sunt plagiatul copy-paste, plagiatul
mozaic, plagiatul involuntar, parafrazarea greșită, plagiatul prin traducere, cyberplagiatul.
 
 2. Plagiatul copy-paste
 

Plagiatul copy-paste constă în copierea de către autorul lucrării a unui text dintr-o
lucrare cu alți autori și în alipirea textului respectiv la lucrarea sa, fără să facă vreo
modificare. Este, practic, o preluare ,,ad-literam” a unui text al altui autor, pe care
si-l însușește fără nici o rezervă cel care elaborează o lucrare de cercetare, folosind
o manieră brutală în preluare. O asemenea modalitate de preluare este foarte ușor de
detectat prin simpla comparare a textelor respective, prin programe de plagiat.
 3. Plagiatul mozaic
 

Plagiatul mozaic se referă la procesarea unor cuvinte din textul original,

schimbându-le ordinea lor în propoziție, folosind sinonime pentru a se ascunde că
preluarea acestora ar aparține, de fapt, autorului real al textului respectiv. Această
modalitate de operare se poate identifica prin comparare sau prin programele
antiplagiat și se poate depista mutilarea textului real.
 4. Plagiatul involuntar

Plagiatul involuntar este acea formă de plagiat care rezultă din confundarea
valorilor comune de știință cu proprietatea intelectuală. Ideile comune din domeniul
în care a fost ales subiectul lucrării sau idei ale altor autori, care sunt consacrate,
sunt folosite în cercetarea subiectului abordat și care a mai fost cercetat anterior. Nu
este o contrafacere folosirea unor termeni care nu pot fi explicați altfel, iar
asemănarea de abordare, nu este plagiat.
 5. Parafrazarea greșită

Parafrazarea greșită este o varietate de plagiat involuntar care constă în parafrazarea enunțurilor
altora și prin aceasta exprimăm în versiunea noastră ceea ce au afirmat alții înaintea noastră. Sunt
schimbate doar ordinea ideilor și câteva cuvinte. Diferența între plagiat și parafrazare constă în
faptul că : textul parafrazat este mai scurt decât cel plagiat în parafrazar, autorul intervine și cu
propriile cuvinte și rezumă ce autorul inițial a dorit să spună, dar fără să schimbe sensul textului în
parafrazare trebuie să fie indicate toate elementele despre sursa citată (auto, titlu, editura, loc, anul
pagina etc)
Pentru evitarea plagiatului prin parafrazare este ca sursele care au fost consultate și în care există
idei anterioare cercetează curente pe care o face autorul să fie complet indicate și să se facă
mențiunea că sunt folosite explicativ sau în susținerea propriilor idei.
 6.  Plagiatul prin traducere

Există situații când autorul unei lucrări s-a folosit de surse elaborate și redactate în limbi străine.
Dacă nu se cunoaște bine limba respectivă și în special termenii de specialitate, există riscul de a se
schimba înțelesul unor termeni sau dacă autorul este de rea-credință chiar daca face o traducere
corectă, își atribuie ideile respective.
În mod corect ar trebui ca atunci când se folosesc lucrări în limbi străine și se fac traduceri din
acestea să fie indicată sursa și să se apeleze la traducători specializați ori să se facă mențiunea cui îi
aparține traducerea.

S-a apreciat în literatura de specialitate că pentru a se evita orice acuzație de plagiat sau deturnarea
sensului termenilor care au fost traduși, că trebuie să se treacă în subsol sau în paranteză textul
original scris în limba străină și cu ghilimele traducerea conform regulilor de citare.
 7. Cyberplagiatul

Cyberplagiatul este o varianta a plagiatului copy-paste. Diferența dintre

acestea două o reprezintă faptul că în cazul cyberplagiatului, textul
copiat de pe internet din materialele disponibile on-line și nu din cărți
ori articole tipărite, și introduc în textul la care se lucrează. Este tot o
însușire de idei ale altcuiva și prezentate ca fiind proprii autorului.
I. III Criteriile de identificare a plagiatului și evaluarea acestuia
Principalul criteriu de identificare a plagiatului este originalitatea lucrării.
În D.E.X. termenul de original este explicat prin a avea autenticitate, o valoare reală de
necontestat, ceva care este propriu unei persoane sau autor și care creează ceva nou, fără să
folosească un model făcut de altul. Originalitatea în protejarea dreptului de autor trebuie raportată
la sistemul de drept și la domeniul din care face parte creația.

În raport de sistemul de drept, noțiunea de originalitate în protejarea dreptului de autor este conturată
în literatura juridică și în practica judiciară prin raportare la două criterii și anume :
• criteriul obiectiv conform căruia opera prezintă un element de noutate față de lucrările anterioare;
• criteriul subiectiv potrivit căruia opera poartă amprenta personalității autorului ei.
Un alt criteriu care trebuie avut în vedere în evaluarea protejării dreptului de autor prin prisma
originalității este ca evaluarea originalității să fie făcută în funcție de categoria din care face parte
opera (știință, artă, literatură).
În identificarea plagiatului în lucrările științifice conform dispozițiilor din Legea nr. 206/2004,
CNECSDTI a emis ghiduș în care sunt explicați termenii și definițiile pe care legea menționată le-a
avut în vedere. Sunt puse în evidență principiile, clasificările și procedeele de apreciere a plagiatului.