CUPRINS

I. Introducere............................................................................................................. 5

II. Redactarea unei lucrări academice........................................................................ 6

II.1. Scopul și obiectivele..................................................................................... 7

II.2 Cerințe minimale de etică profesională......................................................... 7

II.3. Forma lucrării academice - teza de doctorat................................................ 8

III. Plagiatul şi autoplagiatul....................................................................................... 12

III.1 Plagiatul........................................................................................................ 12

III.2 Forme de plagiat-enumerare.......................................................................... 13

IV. Concluzii................................................................................................................ 14

V. Bibliografie............................................................................................................ 15

1 din 14
 I. INTRODUCERE
Apariția vorbirii scrise, sau mai exact din momentul dezvoltării unui sistem de
evideță și control a gândirii scrise, omenirea s-a preocupat de rglementarea relaţiilor
dintre membrii individuali ai acesteia prin norme care să aibă ca scop protejarea fiecărui
individ al comunităţii, a comunităţii ca întreg sau a anumitor segmente din formele de
organizare in care se regăsea acesta (ex: trib, gintă, organizaţie, familie , popor, naţiune
sau alte forme de organizare dezvoltate pe alte criteii)
Asemenea norme trebuie să aibă câteva caracteristici fără de care şansa lor de a
se impune este puţin probabilă: să delimiteze, pentru toţi şi pentru fiecare în parte
obligaţii, interdicţii, permisiuni; să fie recunoscute de toţi sau de cel puţin o majoritate;
să prevadă sancţiuni pentru impunerea lor în folosul comunităţii.
Este de reţinut faptul că şi în cele mai autoritare şi opresive regimuri politico-
sociale ale istoriei, forme ale caracteristicilor reglementărilor menționate s-au menţinut,
chiar dacă acestea au convieţuit cu norme de conduită impuse împotriva voinţei
majorităţii, în folosul unei persoane sau al unei minorităţi.
In evoluția socio-culturală a acestor organizații astfel de norme a determinita
instituționalizarea gîndirii si organizarea acestora in forme de cercetare și dezvoltare si
de perpetuare a cunostițelor dobîndite sub forma instituțiilor de învățământ, care la
rândul lor în dinamica evoluției omenirii s-au specializat pe nevoi de pregătire și de
înțelegere. Odată cu această evoluție s-au dezvoltat și aceste norme de conduită
organiyațională pe care astăzi le rgăsim cu ușurință in dogmele eticii și deotologiei
organozaționale, in cazul nostru in deontologia academică.
Este firesc să ne întrebăm, cui ar folosi o astfel de abordare în promovarea eticii
și deontologiei academice? În primul rând, evident, este dorit de către instituția care l-a
construit și implementat. În al doilea rând, formarea unor indivizi sociali capabili și
corecți nu poate fi decât un plus valoare adus societății din care fac parte. O conduită
onestă, corectă, adecvată din punct de vedere deontologic – al eticii profesionale
specifice – servește nu numai prestigiului instituției de învâțământ, ci și învățământului
românesc în ansamblu, macinat de lipsa de încredere, atât în țăriă, cât și în afara ei.
De aceea la nivelul cadrul legislativ național pe linie de învățământ, prin
asigurarea acelei autonomii universitare, a lăsat ca la nivelul acestora să identifice și să
determine acele norme deontologice ce definesc nevoile de pregărire a studenților, cât și
a profesorilor pentru a răspunde nevoilor societății.
Astfel când vorbim de norme specifice elborării lucrărilor academice, observam
că la nivel național fiecare instituție de învățamînt își stabileste fiecare norme specifice,
acestea fiin evidențiate cel mai bine la nivelul elaborării tezelor de doctorat.
În consecință eseul meu va avea in atenție ghidurile de redatcare a tezelor de
doctorat adoptate de trei instituții academice, respectiv: Universitatea Naţională de
Apărare “CAROL I”, Academia Națională de Informații ”Mihai Viteazul” și
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
 II. REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ACADEMICE
In caliatea de subiect supus unui proces de invațare orice student în demersul său
științific trebuie să demonstreze cunoaşterea ştiinţifică a domeniului vizat, să conţină
elemente de originalitate în dezvoltarea sau soluţionarea temei de cercetare, precum şi
modalităţi de validare ştiinţifică a acestora, la nivelul de complexitate și cu gradul de
autonomie specifice ciclului educațional. Finalitatea demersului științific este
reprezentată de o lucrare supusă validării rezultatelor cercetării științifice întreprinse și
care se elaborează conform cerinţelor stabilite de către un coordonator sau îndrumător, în
funcție de specificul acesteia.
Indiferent de forma de pregătire, prin această formă de evaluare se urmărește
punerea în evidență a capacității autorului de a iniția și realiza o lucrare academică cu
semnificație științifică, cu utilizarea metodelor specifice domeniului de studiu abordat. În
același timp, lucrarea elaborată reprezintă un document care atestă cunoștințele
dobândite de viitorul absolvent pe parcursul perioadei de studiu și confirmă însușirea
unor deprinderi de muncă intelectuală, într-o manieră organizată, desfășurată în
conformitate cu rigorile cercetării științifice.
Indiferent de nivelul si forma de prezentare a lucrării academice acesta se supune
in permanenrță deontologiei muncii intelectuale, iar aceasta trebuie pornită de la cerința
de bază pentru a îndeplini standardele unei lucrări științifice, sens în care trebuie
respectate, la nivel de formă și conținut, cerințele necesare pentru asigurarea calității
produsului educațional.
Se recomandă ca o lucrare să țină cont de următoarele cerințe generale:
1. lucrarea să abordeze o temă relevantă pentru progresul cunoașterii, care
prezinte interes ştiinţific în domeniul ales, este de actualitate, aduce inovație;
2. să aibă o construcție clară și riguroasă, care să dovedească gândirea științifică
a autorului prin relevarea ideilor formulate, metodelor de cercetare științifică
utilizate și coerenței rezultatelor obținute;
3. textul trebuie să aibă fluență și coeziune pentru a exprima unitatea de gândire,
iar ideile exprimate trebuie să urmeze „un fir epic” în strictă concordanță cu
obiectul cercetării;
4. lucrarea să fie redactată într-un limbaj științific adecvat domeniului de
cercetare abordat;
5. să respecte criteriile de originalitate;
6. datele și informațiile, precum și termenii întrebuințați, noțiunile aplicate și
conceptele abordate, indiferent dacă au fost preluate în limba română sau
traduse din altă limbă, trebuie să fie utilizate în mod corect, în conformitate
cu definiția sau destinația lor și cu obiectul cercetării;
7. termenii tehnici de origine străină, specifici domeniului de analiză studiat,
consacrați de lucrările de specialitate, pot fi utilizați în limba de circulație
internațională de origine, dar se poate oferi și o traducere a unor termeni noi,
cu condiția ca cei din limba de origine să fie prezentați alături, prin utilizarea
unei forme de evidențiere distinctă a textului din limba străină.
 II.1 Scopul și obiectivele
În scopul consolidării instituționale fiecare universitate a elaborat și promovat un
ghid pentru elaborarea unei lucrări academice, acesta avînd ca scop transmiterea
recomandărilor și sugestiilor care să ajute la formarea de comportamente și atitudini
oneste, dezvoltarea bunelor practici în deontologia muncii intelectuale ca parte a
întregului flux academic, care include procesul de predare, învățare și evaluare.
Obiectivul principal este unul formativ, esențial fiind rolul constructiv și de
educare a întregii comunități academice în spiritul respectului pentru proprietatea
intelectuală și integritatea academică.
Obiectivele punctuale pe care un Ghidul practic își propune să transmită
studenților, masteranzilor și doctoranzilor, în acord cu curriculum-cadru al cursurilor
predate de universitățile analizate, sunt următoarele:
 Deprinderea noțiunilor de bază ale deontologiei academice; cunoașterea
noțiunilor elementare, înțelegerea și internalizarea lor.
 Cunoașterea normelor explicite (texte cu valoare normativă) sau implicite
(cutume, practici) care reglementează conduita academică a muncii
intelectuale în activitățile desfășurate în cadrul programelor de studii.
 Înțelegerea normelor (rațiunea lor, corelarea lor cu alte norme deontologice etc.);
explicarea rațiunilor care stau la baza normelor deontologice ale universitătii.
 Asimilarea normelor - raportarea lor nemijlocită la activitatea academică
desfășurată de către fiecare cursant în cadrul programelor de studii, precum
și raportarea acestor norme la standardele disciplinare specifice.
 Asumarea normelor în activitatea academică a cursanților; dezvoltarea unei
culturi a responsabilității în munca intelectuală.
 Aplicarea cunoștințelor dobândite în raport cu specializările și nivelurile de
studii ale cursanților;punerea în practică a cunoștințelor dobândite în
activitățile intelectuale specifice programului de studii urmat.
 Internalizarea bunelor practici de conduită intelectuală; manifestarea unui
spirit de solidaritate, reactivitate și suport pentru consolidarea integrității
academic

II.2. Cerințe minimale de etică profesională

Preluarea ideilor, expresiilor, definițiilor, argumentelor etc. ce aparțin unui autor,
altul decât autorul lucrării, se face:
 sub formă de citate;
 prin reproducere cu propriile cuvinte ale autorului tezei.
În ambele cazuri se vor indica în mod obligatoriu şi sub forma referințelor
bibliografice aplicate în teză şi datele bibliografice ale sursei.
Citările se fac numai prin utilizarea ghilimelelor. Este obligatorie respectarea
tuturor regulilor referitoare la utilizarea datelor. Este interzis plagiatul, copierea de orice
fel, preluarea copy - paste a unor texte din sursele tipărite sau online. Este interzisă
falsificarea datelor de orice natură.
Formele de plagiat sau autoplagiat vor fi detaliate în capitolul următor.
 II.2 Forma lucrării academice – teza de doctorat
Pentru a exemplifica formatul redatării uni lucrării academice am ales formatul
general a unei teze de doctorat, ca format tipizat de prezentare care se regăsește cu
proporțiile de rigoare și pentru celealte forme de lucrări academice (refrat, eseu, recenzie,
lucrare de licență sau lucrare de dizertație). Templeturile vor fi prezentate în anexe.

1. În vederea elaborării unei lucrării academice, prima fază este cercetarea.

Printre sursele cercetării se numără legislația, jurisprudența, lucrările doctrinare. Pentru
orientarea studentului în efectuarea cercetării:

 se face un plan de cercetare (distinct de planul de redactare);

 se folosesc cel puţin trei repere în cercetate: legislația, jurisprudența,

doctrina;

 raționamentul folosit în cercetare este acela de la general la particular, de la

nou la vechi (este posibil și invers, dacă se tratează evoluția legislativă,
jurisprudențială sau doctrinară).

2. Tema lucrării academice, respectiv a tezei de doctorat se stabilește de către

conducătorul de doctorat împreună cu studentul-doctorand după parcurgerea de către
acesta din urmă a PPUA (Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate).
Tema de cercetare în vederea elaborării tezei de doctorat trebuie să aibă caracter
de noutate și originalitate în raport cu stadiul actual al cercetării.
Titlul tezei de doctorat se consemnează în PCS (Programul de cercetare
științifică) al studentului-doctorand.
Titlul tezei de doctorat poate fi modificat cu acordul conducătorului de doctorat și
cu aprobarea CSD (Consiliul Școlii Doctorale) până în momentul depunerii acesteia la
comisia de îndrumare în vederea obținerii avizului pentru prezentarea în ședință publică
în fața comisiei de susținere publică a tezei de doctorat.
Trebuie să existe o deplină concordanță între temă, titlu și conținutul tezei de
doctorat, precum și între acestea și domeniul de abilitare a conducătorului de doctorat ori
a conducătorilor de doctorat în cazul tezelor în cotutelă
3. Planul tezei de doctorat. Când activitatea de cercetare este avansată, dar nu
mai târziu de finele primului an universitar din studiile doctorale, studentul-doctorand
întocmeşte un plan de redactare (distinct de planul de cercetare), structurat pe titluri,
subtitluri, capitole, subcapitole, paragrafe, etc.
Acesta va face parte din primul raport de cercetare pe care studentul-doctorand îl
va elabora sub coordonarea conducătorului de doctorat și a comisiei de îndrumare și pe
care îl va prezenta în fața comisiei de îndrumare la finele primului an de studii doctorale.
Planul de redactare inițial poate suferi modificări pe parcursul elaborării tezei de
doctorat, în funcție de concluziile la care studentuldoctorand ajunge prin aprofundarea
cercetării, de modificarea legislației în materie, de evoluția jurisprudenței, ș.a..
 Pentru ca planul să fie echilibrat, este indicat să nu aibă un număr prea mare de
părți. Fiecare parte poate fi, la rândul ei, subdivizată în subpărți, iar fiecare subparte
poate fi și ea subdivizată, ș.a.m.d..
Trebuie evitată, însă, fragmentarea excesivă a planului, pentru că aceasta îl face
greu de înțeles.
Cititorul trebuie să își poată face o imagine generală asupra temei tratate, doar
prin lecturarea planului tezei.
Gruparea aspectelor care urmează a fi tratate în lucrare pe categorii, astfel încât
planul să aibă 2 părți sau, cel puțin să nu depășească 4 părți, este un exercițiu util pentru
exprimarea coerentă și sistematizată a ideilor studentului-doctorand.
Planul de redactare, care se situează întotdeauna la începutul lucrării, nu trebuie
să depășească o pagină.
Planul detaliat va constitui cuprinsul lucrării, care se va situa întotdeauna la
sfârșitul tezei de doctorat.
Planul de la începutul tezei nu conține toate punctele și subpunctele, ci doar
părțile principale; în plan nu se indică paginația.
Fiecare subdiviziune trebuie să fie organizată în mod coerent, care se încadrează
logic în ansamblul textului.
Numerotarea diviziunilor și subdiviziunilor se poate face în diferite forme. De
exemplu: Capitolul 1, Secțiunea 1, § 1, iar în cadrul paragrafului, 1.1, 1.2, 1.3; în cadrul
1.1, se pot folosi subdiviziuni marcate cu litere, a, b, c. Planul nu trebuie să fie o
compilație de date.
4. Structura tezei de doctorat.
Teza de doctorat poate fi structurată astfel:
 Coperta, care cuprinde următoarele informaţii:
• denumirea instituţiei de învăţământ;
• denumirea facultăţii;
• menţiunea „Teză de doctorat”;
• titlul academic, prenumele şi numele profesorului conducător de doctorat;
• numele şi prenumele studentului-doctorand;
• titlul tezei de doctorat;
• locul şi anul elaborării tezei.
 Pagina de gardă – pagină goală, între copertă şi prima pagină.
 Prima pagină – în care se reiau informațiile de pe copertă.
 Planul tezei de doctorat – care va ocupa pagina a doua.
 Lista abrevierilor.
 Introducere.
 Conținutul propriu-zis al lucrării, care poate fi împărțit în părți, capitole,
subcapitole, secțiuni, subsecțiuni, paragrafe, etc.
 Concluzii.
  Anexe (dacă este cazul).
 Bibliografie.
 Cuprinsul tezei cu indicarea paginației.
In raport cu ghidul fiecarei instituții academice analizate și a tipului lucrării
academice ordinea privind locul in lucrare pentru lista abrevierilor și a cuprinsului pot fi
inversate.
5. Ideile studentului trebuie exprimate logic și într-un stil fluid, în propoziții
relativ scurte. Studentul nu ar trebui să scrie cu subînțelesuri, pentru că acest mod de
redactare este sursă de confuzii.
6. Întinderea unei teze de doctorat nu este predeterminată spre deosibeire de
celelate forme de lucrări academice. Studentul-doctorand are posibilitatea de a prezenta
cercetarea întreprinsă conform recomandărilor conducătorului de doctorat și a comisiei
de îndrumare, neexistând o limită minimă sau maximă a numărului de pagini sau de
cuvinte. Cu toate acestea, nu este indicat ca teza de doctorat să aibă mai puțin de 250 de
pagini, număr rezultat conform regulilor de tehnoredactare indicate în cele de mai jos.
7. Tehnoredactarea tezei de doctorat. Corpul textului se scrie cu fontul Times
New Roman, dimensiunea caracterelor 12, spaţierea rândurilor la 1,2, iar notele de
subsol se redactează folosind fontul Times New Roman, dimensiunea caracterelor 10,
spaţierea rândurilor la 1. Se folosesc în mod obligatoriu diacriticele specifice limbii
române.
8. Aparatul critic. Acesta cuprinde:
 cuprinsul sau tabla de materii;
 bibliografia sau lista lucrărilor citate;
 lista de abrevieri (dacă este cazul);
 lista cu hotărârile citate (jurisprudența);
 anexe (dacă este cazul);
 note de subsol.
Cuprinsul se situează la sfârșitul lucrării și cuprinde toate părțile, capitolele,
subcapitolele, secțiunile, paragrafele, punctele, etc., cu indicarea paginației
corespunzătoare.
Bibliografia cuprinde toate lucrările citate la subsolul paginilor, în ordine
alfabetică, după numele de familie al autorilor. Se pot grupa lucrările citate, de exemplu,
astfel: cursuri/tratate; articole din reviste de specialitate; articole disponibile online;
jurisprudență. Toate acestea pot fi împărțite în două părți: literatură juridică românească
și literatură juridică străină.
Nu se prevede un număr minim sau maxim de lucrări de specialitate (referințe
bibliografice). Sunt folosite atâtea lucrări câte sunt necesare. Cu cât numărul de referințe
bibliografice este mai mare, cu atât studentul-doctorand face dovada că a elaborat o
lucrare bine documentată.
Dacă în legătură cu tema abordată literatura juridică este săracă, contribuția
studentului-doctorand va fi mai bogată.
Listă de abrevieri se folosește numai atunci când textul conține multe abrevieri.
Lista se situează la începutul lucrării, după plan și înainte de introducere, și se redactează
în ordine alfabetică.
 Notele de subsol se regăsesc în josul paginii, la fiecare pagină, folosind
numerotare continuă, prin funcţia automată a editorului de text. Notele de subsol conțin
referințele bibliografice. Acestea au ca scop indicarea surselor de informare care
figurează în text şi permit cititorului identificarea precisă a acestora.
Notele de subsol încep cu majusculă, eventual cu „A se vedea” și se termină cu
punct.
Notele de subsol (referințele bibliografice) dau textului caracter științific. Ele
permit, de asemenea, apărarea de plagiat.
Fiecare citare care figurează în nota de subsol trebuie, în prealabil, verificată.
Există mai multe moduri în care se pot face citările (spre exemplu, APA, MLA,
Harvard etc.). Studentul-doctorand poate opta pentru oricare mod de citare, însă va trebui
să respecte întotdeauna următoarele două reguli de bază:
 uniformitatea, adică adoptarea unei maniere identice pentru a cita
referințele de același tip;
 precizia, care dă posibilitatea cititorului să identifice și să regăsească rapid
sursele citate.
Propuneri recomandări pentru citare:
 dacă sursa este o carte:
„A se vedea, Sun Tzu, Arta războiului, Editura Aurelia, Bucureşti, 1996, p.
47.”;
 dacă sursa este un articol dintr-o revistă de specialitate:
„A se vedea, Colonel Dale C. Eikmeier, U.S. Army, Center of Gravity
Analysis , în Military Review, July-August 2004, p. 24.”;
 dacă sursa este o publicație disponibilă online:
„ A se vedea, Michael E. Dickstein, Revitalizing the International Law
Governing Concession Agreements, în Berkeley Journal of International
Law, vol. 6, nr. 1/1988, p. 54, material disponibil online la adresa:
http://scholarship.law.berkeley.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1077&co
ntext=bjil, consultat la 2 septembrie 2014.”.
 III. PLAGIATUL ŞI AUTOPLAGIATUL
III.1 Plagiatul
Etimologia cuvântului plagiat provine din latinul plagarius al cărui sens inițial era
de ‗răpitor, seducător‘ sau ‗tâlhar‘, cuvânt care a intrat mai apoi în limba engleză sub
forma plagiary, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia
(Barnhart apud Park, 2003).
La nivelul comunității academice internaționale nu există o definiție a termenului
de plagiat unanim recunoscută și acceptată, ba chiar există mai multe variante elaborate
de diverși autori preocupați de integritatea academică sau chiar de instituții de
învățământ. În ciuda diversității de forme și idei exprimate, toate încercările de definire
ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvinte sau idei.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește astfel plagiatul: „A-și însuși, a
copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a
comite un furt literar, artistic sau științific”1.
O altă definiție a plagiatului, de această dată din perspectivă juridică, este
prevăzută la art. 4, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în
cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare: “Plagiatul - expunerea într-o
operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase
din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest
lucru și fără a face trimitere la sursele originale”2.
Comunitatea cercetătorilor științifici din România a elaborat propria sa definiție
pentru plagiat. Membrii Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) au ținut cont de definiția cuprinsă în Legea nr.
206/2004, însă varianta elaborată de aceștia are strict aplicabilitate în comunitatea
academică: „Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de
creație intelectuală a altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente
ale unei opere proprii. Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera
generată prin preluarea ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere
deontologic”3.
Atât comunitatea academică, cât și legislația în vigoare reglementează și
sancționează, deopotrivă, noțiunea de autoplagiat.
Prin autoplagiat se înțelege preluarea unui text, a unui fragment sau a unei
contribuții personale, care a fost publicată anterior, într-o altă lucrare fără a se menționa
1
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, https://dexonline.ro/definitie/plagiat%20. Accesat la data de 5
decembrie 2017.
2
http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Legea_206_27_mai_2004.pdf
3
Definiția se regăsește în articolul „Spre o diagnoză integrată a plagiatului‖ semnat de profesorul Dumitru
Sandu în textul publicat pe site-ul Contributors http://www.contributors.ro/administratie /educatie/spre-o-
diagnoza-integrata-a-plagiatului
faptul că acea creație nu este prezentată public pentru prima oară. Reluarea acelorași
creații (articole, capitole de cărți, studii, experimente etc.) în publicații diferite, eventual
publicate în alte limbi, chiar dacă se face prin citare, este culpabilă în cazul în care se
urmărește crearea unei false impresii de productivitate intelectuală și obținerea unor
avantaje academice (promovarea sau câștigarea unor distincții).
În cazul lucrărilor realizate de studenți, aceștia au obligația de a menționa explicit
faptul că materialele prezentate au fost expuse anterior și că ele reprezintă o reluare a
unor idei, date sau texte.
Prezentarea acelorași materiale sau lucrări la materii diferite, cu scopul de a
obține calificative, promovarea unor examene sau alte avantaje profesionale, este
considerată o încălcare a normelor academice și este sancționată.
Autoplagiatul este definit în Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în
cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e):
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a
unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice
extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori,
fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”4.
Important este ca la finalul acestui subcapitol să reținem că munca unei alte
persoane trebuie recunoscută prin atribuire, care, pentru a fi făcută corect, trebuie să
îndeplinească două condiții cumulative:
(1) porțiunile care nu îi aparțin studentului să fie marcate de ghilimele și
(2) autorul să fie menționat explicit, prin referire la titlul lucrării, anul apariției,
editura sau jurnalul în care a fost publicată lucrarea.

III.2 Forme de plagiat-enumerare

Formele de plagiat propuse de platforma electronică Turnitin și de cercetătoarea
germană Debora Weber-Wulff sunt următoarele:
 Plagiatul de tip copy-paste sau clonă;
 Plagiatul prin citare parțială;
 Plagiatul prin parafrazare;
 Plagiatul prin mixare;
 Plagiatul hibrid;
 Plagiatul prin confuzie;
 Plagiatul mascat;
 Plagiatul de tip agregat;
Procedeele de plagiere sunt patru tipuri identificate și se referă la: plagiatul prin
traducere, plagiatul peticit, plagiatul structural și plagiatul prin manipularea surselor.
4
Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare,
http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Legea_206_27_mai_2004.pdf
 Studiul aprofundat a plagiatului/autoplagiatului face obiectul unei ceretări
stiințifice mai ample avind in atenție diversitatea normativelor și a criteriilor de raportat.

IV. CONCLUZII

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ale H.G. nr.
681/2011 privind aprobarea codului studiilor universitare de doctorat, ale Ordinului
ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, nr. 3163/2012 privind aplicarea
Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a programelor postuniversitare de
formare şi dezvoltare profesională continuă, ale Ordinului ministrului educaţiei
naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6125/2016, privind aprobarea Metodologiei-cadru de
organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, cu modificările şi
completările ulterioare aduse prin Ordinele ministrului educaţiei naţionale nr. 3471/2017
şi nr. 5643/2017, precum şi ale dispoziții adoptate (Carta Universitară) la nivelul fiecării
instituții de învățământ in parte fiecare formă de studii organizate la nivlul acestora se
termină cu un examen de final de studii. În mediul universitar, forma de examinare
adoptata este prevăzută intr-un regulament de organizare şi desfăşurare a examenelor de
finalizare a studiilor, aprobat de senatul universității.
În scopul stabilirii un mecanism unitar de evaluare, dar și de uniformizare a
formelor redactate fiecare universitate a elaborat și promovat un Ghid privind redactare
lucrărilor academice srise prin care se urmărește standardizarea in etape a pașilor de
parcus pentru a elabora o lucrare scrisă ce în scopul reprezentării acesteia ca un
document care atestă cunoștințele dobândite de viitorul absolvent pe parcursul perioadei
de studiu și confirmă însușirea unor deprinderi de muncă intelectuală, într-o manieră
organizată, desfășurată în conformitate cu rigorile cercetării științifice.
În egală măsură prezentarea nivelului de pregătire dobândint prin această formă
de evaluarea are în vedere și aplicarea normelor ce urmăresc o conduită onestă, corectă,
adecvată din punct de vedere deontologic – al eticii profesionale specifice – în scopul
dezvoltării și promovării prestigiului universitar, precum și a învățământului în ansamblu
său.

Respectarea proprietății intelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de

integritate academică sunt reglementate prin Codul de Etică universitar, numărându-se
printre criteriile de care se ține cont în evaluarea studenților.

Încălcarea proprietății intelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de

integritate academică este blamabilă și sancționabilă, chiar dacă s-a produs involuntar.

În concluzie, respectarea unor standarde în redacarea lucrărilor academice ce

implică cercetarea realizată prin expupunere scrisă implică și respectarea proprietății
intelectuale, care este o obligație profesională a tuturor membrilor comunității academice
(studenți, masteranzi, doctoranzi, personal didactic și personal de cercetare), încălcarea
acestor norme fiind sancționată cu pedepse care pot include exmatricularea, demiterea
sau întreruperea colaborării.
 V. BIBLIOGRAFIE

1. Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea

tehnologică și inovare,
http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Legea_206_27_
mai_2004.pdf.
2. Ghidul Turnitin,
http://turnitin.com/assets/en_us/media/plagiarism_spectrum.php?_ga
3. Dicționarul Explicativ al Limbii Române,
https://dexonline.ro/definitie/plagiat%20
4. Deontologie academică: ghid practic / Emilia Şercan ‒ Bucureşti : Editura
Universităţii din Bucureşti, 2017
https://www.unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/12/DeontologieAcademica-
Ghid-practic.pdf
5. Ghid pentru redactarea tezei de doctorat în Universitatea Națională de Apărare
„Carol I”
https://www.unap.ro/ro/doctorat/docs/Ghid%20redactare%20teza.pdf
6. Ghid pentru scrierea academică în Academia Națională de Informații ”Mihai
Viteazul”
https://animv.ro/wp-content/uploads/2016/10/Ghid-pentru-scrierea-academic
%C4%83.pdf
7. Ghidul de redactare a tezei de doctorat în Universitatea Alexandru Ioan Cuza din
Iași
https://laws.uaic.ro/files/docs/doctorat/ghid_de_redactare_a_lucrarii_de_doctorat_2019_
final_ro.pdf