Sunteți pe pagina 1din 115

SCRIEREA ACADEMICĂ

Ileana Tache
Gheorghița Dincă

1
CUPRINS

I. PRINCIPIILE SCRIERII ACADEMICE


I.1 Responsabilitățile și drepturile academice
I.1.1 Delimitări conceptuale
I.1.2 Reglementarea deontologiei academice
I.2 Conceptul de scriere academică
I.3 Etapa preliminară a scrierii unei lucrări de cercetare
științifică
I.4 Principiile generale ale scrierii academice
I.5 Plagiatul
I.5.1 Definiția plagiatului și măsuri de contracarare
I.5.2 Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor
(copyright)
I.5.3 De ce sunt tentați studenții să plagieze?
II. TIPOLOGIA LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE SPECIFICE STUDENȚILOR
II.1 Referat
II.2 Recenzie
II.3 Eseul
II.4 Lucrare de licență
II.5 Lucrare de disertație
II.6 Teza de doctorat
III. CUM SĂ SCRIEM UN REFERAT LA NIVEL UNIVERSITAR?
III.1 Scrierea unui referat
III.2 Redactarea
IV. STRUCTURA UNEI LUCRĂRI DE CERCETARE
IV.1 Titlu
IV.2 Rezumat
IV.3 Introducere
IV.4 Metodologie
IV.5 Rezultate
IV.6 Discutarea rezultatelor
IV.7 Concluzii

2
IV.8 Bibliografie
V. CITAREA SURSELOR BIBLIOGRAFICE
V.1 Introducere: stilurile de citare
V.2 Stilul Chicago
V.3 Stilul Harvard
VI. SCRIEREA ACADEMICĂ DE AUTOPREZENTARE: SCRISOAREA DE
INTENȚIE/MOTIVAȚIE ȘI CV-UL ACADEMIC
VI.1 Redactarea unei scrisori de intenție pentru a aplica
la un program de studii universitare
VI.2 Scrisoare de intenție pentru a aplica la un program
de master în domeniul economic – model
VI.3 Crearea unui CV academic
VII. POSTERUL ȘTIINȚIFIC ȘI PREZENTAREA ȘTIINȚIFICĂ ORALĂ
VII.1 Prezentare generală
VII.2 Sugestii pentru realizarea unui poster științific de
calitate
VIII. NOȚIUNI DE SCIENTOMETRIE
VIII.1 Măsurarea impactului unui cercetător
VIII.2 Analiza citărilor
VIII.3 Factorul de impact al unui jurnal academic
IX. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE UNIVERSITARĂ AL UNIVERSITĂȚII
TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

3
Introducere

Cursul de Scriere academică își propune familiarizarea


studenților cu cerințele și practicile actuale ale scriiturii
științifice. Regulile de scriere academică însușite le vor
permite să își elaboreze corect referate și proiecte la
diferitele discipline de studiu, comunicări pentru Sesiunile
anuale ale cercurilor științifice studențești, lucrarea de
licență și de disertație, prezentări multimedia ale rezultatelor
cercetării, postere științifice, un CV academic sau o scrisoare
de intenție, inclusiv să cunoască criteriile pe baza cărora se
evaluează calitatea unui jurnal științific. Studenții vor fi de
asemenea capabili să înțeleagă problema plagiatului voluntar și
involuntar și de ce este necesară introducerea soft-urilor anti-
plagiat.
Scrierea academică este un curs care necesită stăpânirea
de către studenți a exprimării logice, coerente și a regulilor
gramaticale ale limbii în care se exprimă.
Am acordat o atenţie specială şi un spaţiu mai extins
prezentării structurii unei lucrări de cercetare, în scopul
însușirii și respectării etapelor standard ale oricărui demers
științific, cu detalierea exactă a conținutului fiecărei etape.
Prin rigoarea şi claritatea expunerii, lucrarea de faţa se
doreşte un mijloc accesibil de facilitare a înţelegerii cât mai
adecvate de către studenți a modului în care sa își întocmească
lucrarea de licență și de disertație, un CV academic, o scrisoare
de intenție/motivație, un poster științific și a criteriilor ce
stau la baza aprecierii valorii unui jurnal academic.
Obiectivul general al acestei lucrări constă, așadar, în
formarea de comportamente și atitudini adecvate din punct de
vedere deontologic în munca intelectuală a studenților.
Ca obiective specifice, enumerăm:

4
 cunoașterea normelor explicite (texte cu valoare
normativă) sau implicite (cutume, practici) care
reglementează conduita academică a muncii intelectuale
a studenților în activitățile lor academice.
Înțelegerea, asimilarea, asumarea și aplicarea
normelor de scriere academică de către studenți
 formarea capacității studenților de a utiliza, în
activitatea profesională, categoriile şi judecățile
de valoare proprii eticii şi deontologiei moderne
 formarea capacității studenților de evaluare critică
în activitatea didactică și de cercetare
 dezvoltarea capacităților studenților de planificare
a cercetării și redactare a lucrărilor științifice.

I. PRINCIPIILE SCRIERII ACADEMICE

Demersul științific este un proces ce implică cunoașterea


și respectarea unor reguli și norme de etică și deontologie
academică, cunoașterea și aplicarea unei metodologii de
cercetare și se finalizează cu o lucrare științifică.

I.1 Responsabilitățile și drepturile academice

I.1.1 Delimitări conceptuale

Etica reprezintă o reflectare conștientă a credințelor


noastre morale şi a propriilor atitudini, prin intermediul unor
norme sau principii morale; o știință (ramură a filosofiei) care
studiază problemele practice şi teoretice ale moralei; o știință
a binelui și a răului, cu caracter teoretic dar şi normativ –
fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale
(Țigu, 2005).
Deși în limbajul cotidian etic și moral sunt folosite ca
sinonime, în teorie diferența dintre ele este însemnată.

5
Morala este percepută ca un anume cod social, un ansamblu
de reguli cărora fiecare individ trebuie să i se conformeze
pentru a fi acceptat în societate. Standarde de comportament
după care oamenii sunt judecăți, în mod particular în relațiile
cu ceilalți. Totalitatea convingerilor, atitudinilor,
deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor,
regulilor determinate istoric şi social, care reglementează
comportamentul şi raporturile indivizilor între ei, precum şi
dintre aceștia şi colectivitate (familie, grup, clasă, națiune,
societate), în funcție de categoriile bine, rău, datorie,
dreptate, nedreptate şi a căror respectare se întemeiază pe
conștiință şi pe opinia publică (Țigu, 2005).
Termenul valori reprezintă ceea ce alegem (noi, societatea)
sau credem că ar merita valorat (ex: autonomie,
confidențialitate, justiție, toleranță, a nu face rău, respect
pentru ceilalți, adevăr, libertate etc.).
La rândul lui, sistemul valorilor, fiind acel sector
(teren) care reglementează și pune în ordine activitatea
teoretică și practică a oricărui domeniu de activitate,
determină nemijlocit nivelul și valoarea sistemelor de
referință. Sistemele de referință în mod normal diferă între ele
ținând cont de structura lor în raport de condițiile organizării
domeniului respectiv de activitate (Martea, G, 2015).
Conform Dicționarului explicativ al limbii române (DEX
2009) definiția deontologiei este:
DEONTOLOGÍE s. f. 1. Totalitatea normelor de conduită și
obligațiilor etice ale unei profesiuni (mai ales a celei
medicale). 2. Teorie a datoriei, a obligațiilor morale.
[Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie.

6
I.1.2 Reglementarea deontologiei academice
Universitatea Transilvania din Brașov a reglementat printr-
o serie de prevederi incluse în Carta Universitară dispozițiile
menite să asigure promovarea și consolidarea culturii de
integritate academică, dar și respectul față de standardele
etice și profesionale. În această secțiune ne propunem să
explicăm succint principiile de bază care reglementează normele
de deontologie academică în Universitatea din Transilvania din
Brașov, așa cum decurg ele din Carta Universității. Membrii
comunității academice au o serie de obligații de care trebuie
să fie conștienți, și pe care trebuie să le onoreze:
responsabilitate față de prezentarea adevărului științific,
responsabilitate față de societate, responsabilitate față de
colegi și comunitatea științifică, responsabilitate față de ei
înșiși și propria lor muncă.
Art. 44. Etică și deontologie universitară
(1) UTBv este spațiul în care guvernează respectul față de
legile țârii, reglementările interne ale UTBv, valorile,
principiile și normele etice și morale.
(2) Valorile, principiile și normele etice de conduită a
membrilor Comunităţii UTBv sunt cuprinse în Codul de etică
şi deontologie universitară, parte componentă a Cartei UTBv
(Partea a II-a).

7
I.2 Conceptul de scriere academică
Scrisul reprezintă o îndemânare necesară în diferitele
împrejurări ale vieții. Scrierea academică, spre deosebire de
cea personală, are însă propriile reguli și practici ce trebuie
respectate. Ea are o structură bine organizată în care sunt
prezentate ideile, alături de citări ale lucrărilor de
specialitate scrise în domeniul respectiv. De asemenea, scrierea
academică adoptă un anumit ton și aderă la convenții
tradiționale de punctuație, gramatică și ortografie.
Scrierea academică este de obicei o scriere impersonală,
fără accente pasionale, adresată unei audiențe informate,
critice și bazată pe o cunoaștere profundă, intenționând fie să
confirme, fie să aducă o provocare conceptelor sau argumentelor
existente în literatura de specialitate. Această scriere circulă
în principal în mediul universitar, academic (“academia”), dar
autorul poate găsi audiență și în afara lumii academice prin
intermediul jurnalismului, al speech-urilor, pamfletelor, etc.
În mod tipic, scrierea academică are un caracter obiectiv,
formulează cu claritate semnificația subiectului abordat și este
organizată cu detalii adecvate, astfel încât alți cercetători
să poată da o replică rezultatelor obținute. Lucrările de
calitate vor utiliza corect retorica academică formală și nu vor
avea un caracter general, analizând în profunzime subiectele
tratate.
Înainte de a prezenta principiile scrierii academice,
considerăm necesară precizarea originilor termenului academie.
Academia a fost, în Grecia antică, o instituție filozofică
fondată de Platon. Academia era la începuturi o grădină publică
sau un crâng din suburbiile Atenei, împrumutându-și numele de
la eroul mitic Academus (sau Hecademus), care o lăsase
cetățenilor pentru gimnastică (gymnasium). Locul era decorat cu
statui, temple, morminte ale unor oameni iluștri și plantat cu
măslini și platani. El conferea așadar o atmosferă deosebită
pentru discutarea ideilor filozofice și pentru inspirație în

8
formularea lor. În celebra frescă “Școala din Atena” (1511),
considerată cel mai frumos imn închinat rațiunii și culturii,
pictorul renascentist Rafael (1483-1520) încearcă să surprindă
ambianța Academiei, plasându-i în prim plan pe filozofii Platon
și Aristotel (vezi imaginea de mai jos).

Revenind la prezent, principalele tipuri de documente


academice sunt următoarele:
 Carte
 Capitol într-un volum editat
 Raport asupra unei cărți
 Lucrare prezentată la o conferință (conference paper)
 Dizertație (cu o lungime cuprinsă de obicei între 6000
și 20000 de cuvinte)
 Articol de cercetare (research paper) - un eseu mai
lung implicând cercetare de bibliotecă și având între
3000 și 6000 de cuvinte
 Raport tehnic
 Teza de doctorat (având adesea peste 20000 de cuvinte
și reprezentând rezultatul unei munci de câțiva ani)
 Traducere a unei lucrări de specialitate

9
Tipologia lucrărilor științifice include, la nivelul
studiilor universitare și:
 Referatul
 Recenzia
 Eseul
 Lucrarea de licență

I.3 Etapa preliminară a scrierii unei lucrări de cercetare


științifică
Atunci când decidem să scriem o lucrare științifică trebuie
să avem în vedere patru considerente:
a) Scopul lucrării
b) Audiența vizată
c) Cunoașterea literaturii scrise în domeniu
d) Capacitatea de a ne articula ideile cu claritate
Publicarea de articole sau cărți este crucială pentru
avansarea în carieră, satisfacția personală, reputație,
statut profesional și chiar pentru obținerea fondurilor de
cercetare de către propria instituție. La nivel global,
publicarea rezultatelor cercetării contribuie la
diseminarea cunoașterii, care va fi apoi utilizată, testată
și transpusă în practică de către factorii de decizie.
După ce am hotărât ce dorim să comunicăm, decizia
crucială următoare este cui ne adresăm: colegilor de
profesie, factorilor de decizie din politica economică sau
audienței generale de neprofesioniști – având în vedere că
modul de adresare va fi foarte diferit. Aceasta duce mai
departe la întrebarea: unde vom publica lucrarea? Există
numeroase jurnale specializate ca arie tematică, fie în
cadrul unei anumite discipline, fie al unei anumite
comunități, sau pe regiuni geografice.
Este vital ca, atunci când scriem un articol, să îl
contextualizăm în relație cu literatura existentă,
dezbaterile politice ale momentului sau aspectele curente

10
de mare actualitate, pe care le putem folosi pentru a ne
ancora sau încadra propriile argumente. Este extrem de
importantă referirea la lucrările altor cercetători sau
citarea lor directă. Plagiatul sau auto-plagiatul poate
duce la periclitarea reputației personale sau chiar a
jurnalului respectiv, mai ales dacă acesta va fi pus în
situația de a retrage din circulație anumite numere.
Așadar, menționarea exactă a sursei din care am preluat
anumite idei este un semn de fair-play, de corectitudine a
cercetătorului.
Este apoi foarte important să concepem o structură
clară a lucrării. Va trebui să existe o dezvoltare logică,
coerentă a secțiunilor articolului și să se aibă în vedere
lungimea relativă a fiecărei secțiuni. Anumite jurnale au
cerințe specifice și, evident, acestea vor trebui
respectate. O sugestie utilă este să lăsăm la sfârșit atât
introducerea cât și concluziile. În momentul în care am
scris partea principală a lucrării vom ști ceea ce avem de
prezentat în introducere și în același timp care sunt
mesajele-cheie pe care le vom asambla pentru partea de
concluzii.
Putem găsi sprijin de la o varietate de surse atunci
când ne concepem și scriem lucrarea. Una ar fi părerea
colegilor pe care îi rugăm să ne citească cu atenție
lucrarea; putem de asemenea solicita opinia unor tineri
cercetători aflați la începutul carierei sau chiar a unui
profesor sau mentor cu experiență. Un feed-back valoros
putem obține și prin prezentarea lucrării într-o conferință
sau work-shop. Putem apela și la resurse on-line sau
forumuri editoriale, pe care unele jurnale le furnizează.
Sentimentul de mândrie pe care îl încercăm atunci când
ne vedem articolul publicat este incredibil și va compensa
toate eforturile depuse. (Transcript: What to think about
before you start to write a journal article, Professor

11
David Simon, Chair of the Editorial Board, Journal of
African Studies).

I.4 Principiile generale ale scrierii academice


Scrierea academică respectă următoarele principii generale
(Whitaker, 2009):
1. Un obiectiv clar
Scopul lucrării științifice este acela de a răspunde
unei întrebări formulate de la bun început. Aceasta
dă sens cercetării. Scopurile generale ale scrierii
academice sunt: de a convinge, a analiza/a sintetiza
și de a informa.
- Scopul persuasiv. În scrierea academică persuasivă,
scopul este de a-i determina pe cititori să adopte
răspunsul pe care îl formulăm la întrebarea
formulată. Astfel, vom alege un răspuns la acea
întrebare, ne vom susține răspunsul pe baza rațiunii
și a evidenței și vom încerca să schimbăm punctul
de vedere al cititorilor despre tema respectivă.
Temele de scriere persuasivă includ lucrări
argumentative și de luare de poziție.
- Scopul analitic. În scrierea academică analitică
scopul este de a explica și evalua posibilele
răspunsuri la întrebarea formulată, alegând cel mai
bun răspuns pe baza propriilor criterii. Temele
analitice investighează adesea cauzele, examinează
efectele, evaluează eficacitatea, adresează moduri
de rezolvare a problemelor, găsesc legătura între
diferitele idei sau analizează argumentele altor
persoane. Partea de “sinteză” a scopului se
realizează atunci când sunt puse cap la cap toate
părțile explicației și se ajunge la răspunsul
propriu la întrebarea formulată. Exemple de
asemenea teme includ analizele critice.

12
- Scopul informativ. În scrierea academică
informativă, scopul este de a explica răspunsurile
posibile la întrebarea formulată, furnizând
cititorilor informații noi despre tema respectivă.
Acest scop diferă de cel analitic prin faptul că nu
se încearcă impunerea propriului punct de vedere,
ci mai degrabă lărgirea orizontului de cunoaștere
al cititorului.
2. Angajarea audienței
Ca orice scriere, și cea academică este îndreptată
către o audiență specifică, căreia trebuie să îi
captăm atenția, să utilizăm logica adecvată pentru
a o convinge și a-i transmite propriile idei.
3. Un punct de vedere bine argumentat
Scrierea academică, chiar și cea cu scop informativ,
nu reprezintă doar o listă de fapte sau o
inventariere de surse. Chiar și atunci când
prezentăm ideile și rezultatele cercetării
întreprinse de alte persoane, scopul lucrării este
acela de a arăta ce gândește autorul despre acele
idei. Lucrarea trebuie să susțină propriile idei
originale asupra subiectului prezentat.
4. Organizare logică
Scrierea academică urmează un model standard de
organizare a prezentării. Eseurile și lucrările
academice vor avea obligatoriu o introducere, un
corp al lucrării și o parte de concluzii. Fiecare
parte conduce pe cale logică la următoarea.
- Introducerea captează atenția cititorului,
furnizează informații generale asupra temei și
aduce la cunoștință cititorului ce are acesta de
așteptat. Ea cuprinde și afirmația de bază a
lucrării.

13
- Secțiunile ce alcătuiesc corpul lucrării vor
susține afirmația de bază și vor decurge logic una
din cealaltă. Cititorul nu trebuie să încerce să
găsească el conexiunea dintre idei.
- Concluzia sintetizează rezultatele cercetării și
demonstrează cititorului semnificația acestora.
5. Utilizare efectivă a surselor de cercetare
existente
Lucrarea trebuie să facă referire la o varietate de
surse profesionale și academice de înaltă calitate.
Aceste surse vor fi introduse, citate, analizate și
explicate. Citările din text trebuie făcute
potrivit anumitor stiluri (de exemplu Chicago sau
Harvard) iar lista referințelor bibliografice
corect întocmită.
6. Stilul exprimării
Se va utiliza un stil cât mai natural, evitându-se
exprimările greoaie, plictisitoare sau discursul
ultra-formal. Scrierea trebuie să fie clară,
concisă, ușor de citit și înțeles. Nu sunt permise
greșeli de gramatică, ortografie, punctuație sau de
vocabular în scrierea academică pentru că ele
periclitează grav calitatea lucrării, mai mult –
denotă ignoranță sau nepăsare și lipsă de respect
față de cititori.

14
I.5 Plagiatul
I.5.1 Definiția plagiatului și măsuri de contracarare
Plagiatul reprezintă copierea sau utilizarea ideilor
și cuvintelor altor persoane fără a preciza cu exactitate
sursa respectivelor informații.
Pentru a evita orice acuzație de plagiat, trebuie să
menționăm sursa ori de câte ori utilizăm:
- ideile, opiniile sau teoriile altor persoane
- statistici, grafice, desene, orice piese de
informație ce nu reprezintă cunoaștere comună1
- semnele citării pentru preluarea întocmai a
cuvintelor altei persoane
- parafrazarea2 cuvintelor unei alte persoane.
Alte sugestii utile ar fi:
- Notarea și păstrarea tuturor surselor de informare
sau a ideilor găsite în publicații/lucrări ale
altora și anume: autorul, titlul publicației,
editura, anul apariției
- Notarea URL atunci când preluăm informații de pe
Internet și a datei accesării web-site-ului
respectiv
- Nu ne vom dispensa de informațiile de mai sus până
nu finalizăm lucrarea
- Citarea corectă a surselor (stilul va diferi în
funcție de disciplină).

1
Cunoașterea comună desemnează informații și fapte ce pot fi găsite în
numeroase locuri și sunt larg accesibile. Exemplu: John F. Kennedy a fost
ales președinte al Statelor Unite ale Americii în anul 1960. Aceasta
reprezintă o informație general cunoscută și, prin urmare, nu este necesară
documentarea ei.

2 Atunci când parafrazăm trebuie să ne asigurăm că nu doar rearanjăm sau


înlocuim câteva cuvinte. Textul pe care îl vom parafraza va fi citit cu
foarte mare atenție. Vom rescrie ideea transmisă cu propriile cuvinte, fără
a trage cu ochiul la textul respectiv. La sfârșit vom compara parafraza cu
textul original pentru a fi siguri că nu am utilizat accidental aceleași
cuvinte și că informația preluată este corectă.

15
Utilizarea propozițiilor sau frazelor unei alte persoane
fără a pune ghilimele (semnele citării) se consideră plagiat
chiar dacă autorul menționează în textul său sursa propozițiilor
sau a frazelor citate.
Plagiatul este ușor de detectat în prezent cu ajutorul unor
software-uri speciale.

I.5.2 Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor


(copyright)
Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor,
procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte
persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost
obținute, prezentându-le drept creație proprie. Etimologia
cuvântului plagiat provine din latinul plagarius al cărui sens
inițial era de ‗răpitor, seducător‘ sau ‗tâlhar‘, cuvânt care a
intrat mai apoi în limba engleză sub forma plagiary, cu înțelesul
de persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia
(Barnhart apud Park, 2003).
Autorul real poate fi o persoană, o organizație, sau poate
include mai multe persoane sau organizații, inclusiv o
comunitate de contributori.
Indiferent de tipul autorului real, și de forma de publicare
(anonimă, sub pseudonim, sau sub numele real), preluarea
creației acestuia fără specificarea corectă a sursei reprezintă
plagiat.
De asemenea, plagiatul este distinct de încălcarea
drepturilor morale ale autorului sau de încălcarea drepturilor
de autor. De exemplu, susținerea publică unei lucrări de diplomă
cumpărate de la o firmă specializată în redactarea lucrărilor
de diplomă reprezintă plagiat - deși nu încalcă nici un fel de
drept de autor sau de proprietate intelectuală.
Plagiatul este accentuat de internet și de ușurința de a
prelua online lucrări de doctorat, de cercetare, articole, idei,
imagini.

16
Plagiatul bazat pe texte din rețea este denumit în
prezent plagiat online.
Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“; din punct
de vedere semantic este sinonim cu furt.
În România, existența contrafacerii sau a plagiatului se
stabilește, în principiu, pe baza de asemănări și nu de
deosebiri. Simpla existență a unor deosebiri nu apără de
învinuirea de plagiat, dacă se dovedește existența și importanța
asemănărilor. Stabilirea existenței plagiatului este, prin
urmare, o "problemă de fapt".
Plagiatul și autoplagiatul au fost și sunt constant
interzise, atunci când nu sunt considerate chiar fapte de natură
penală.
Art. 310 din Legea educației naționale 1/2011: Constituie
abateri grave de la buna conduită în cercetarea științifică şi
activitatea universitară: a) plagierea rezultatelor sau
publicațiilor altor autori; b) confecționarea de rezultate sau
înlocuirea rezultatelor cu date fictive.
Art. 4 din Legea privind buna conduită în cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare 206/2004 : (1)
În sensul prezentei legi, următorii termeni sunt definiți după
cum urmează : […] d) plagiatul – expunerea într-o operă scrisă
sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa
acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale ; e)
autoplagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare
orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa
acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

17
Plagiatul este o serioasa ofensă academică și studenții
sunt responsabili în a se educa singuri în legătură cu acest
aspect.
Plagiatul este o formă de lipsă de onestitate care se
produce atunci când o persoană își asumă munca altcuiva ca fiind
propria muncă. Plagiatul poate lua câteva forme.
Oricare dintre următoarele, fără o recunoaștere deplină a
sursei originale, reprezintă plagiat:
 Copierea directă, prin însușirea muncii altora, indiferent
că este dintr-o carte, articol, website, temele altor
studenți, etc.
 Parafrazarea apropiată a muncii altcuiva, cu modificări
minore dar cu păstrarea sensului/semnificației, a formei
sau a filiației ideilor;
 Punerea cap la cap a unor secțiuni ale muncii altor
persoane pentru a forma un nou întreg;
 Trimiterea propriei munci (lucrări) care deja a fost
transmisă spre evaluare într-un alt proiect;
 Realizarea de proiecte împreună cu alte persoane (de ex.
studenți, tutori etc) dar care ar trebui sa fie propria
voastră muncă independentă.
Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare actualizată
prevede:
1) Activitatea de cercetare-dezvoltare trebuie să se
desfășoare în respect față de ființa și demnitatea umană,
precum şi față de suferința animalelor, care trebuie
prevenită sau redusă la minimum.
2) Buna conduită în cercetare-dezvoltare trebuie să se
desfășoare cu ocrotirea și refacerea mediului natural şi a
echilibrului ecologic, asigurându-se protecția acestora
față de eventualele agresiuni produse de știință și
tehnologie.
3) Buna conduită în cercetare-dezvoltare exclude:

18
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecționarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi
deformarea concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicațiilor altor autori;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor
cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternității unei lucrări;
j) deturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi
înregistrarea şi/sau stocarea eronată a rezultatelor;
l ) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii
proiectului, cu privire la: drepturi salariale, răspunderi,
coautorat, drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de
finanțare şi asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea
condițiilor de confidențialitate;
n) publicarea sau finanțarea repetată a acelorași rezultate ca
elemente de noutate științifică.

Copyright-ul reprezintă protecția oferită de lege


autorilor/creatorilor de opere originale, incluzând lucrări
literare, de dramaturgie, muzicale, artistice și alte lucrări
intelectuale.
Legile copyright-ului au fost create pentru a asigura un
echilibru și a proteja drepturile creatorilor și ale

19
utilizatorilor conținutului copyright-ului. Deținătorul
copyright-ului are dreptul exclusiv de a:
- reproduce lucrarea (opera)
- pregăti lucrări derivate ce se bazează pe opera inițială
- distribui copii ale lucrării către public prin vânzare (sau
altfel de transfer al proprietății) sau prin închiriere
- prezenta opera în public.
O comparație între plagiat și copyright relevă că:
- Plagiatul constituie o violare a normelor academice dar nu
este ilegal; violarea copyright-ului este ilegală.
- Plagiatul este o ofensă la adresa autorului, pe când
violarea copyright-ului este o ofensă la adresa
deținătorului acestuia. În publicațiile academice
tradiționale, de obicei autorul și deținătorul copyright-
ului nu sunt una și aceeași persoană, din cauza prezenței
largi a acordurilor de transfer al drepturilor de autor.
- Plagiatul este asociat copierii ideilor, în vreme ce
violarea copyright-ului apare doar atunci când o expresie
specifică (ca de exemplu înlănțuirea unor cuvinte,
utilizarea unei imagini) este copiată.
- Evitarea plagiatului se referă la menționarea
corespunzătoare a sursei de inspirație, în timp ce
copyright-ul este asociat menținerii sursei de venit aduse
de acesta.
Autoplagiatul este definit în modul următor de Legea
nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, la art.
4, alin. (1), lit. e): „expunerea într-o operă scrisă sau
o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii,
rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași
autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere
la sursele originale” .

20
I.5.3 De ce sunt tentați studenții să plagieze?
1. Nu știu cum se citează sursele consultate
2. Se îndoiesc de modul în care trebuie realizată citarea
3. Nu știu cum se face cercetarea științifică în general
4. Nu cunosc sau nu înțeleg conceptul de plagiat
5. Profesorii nu impun întotdeauna standarde etice și de
exigență
6. Unii studenți consideră că nu este nici o problemă dacă
cumpără lucrări gata făcute
7. Studenții nu înțeleg scopurile educației la nivel
academic.
8. A trișa sau a obține ceva fără muncă face uneori parte
din mentalul colectiv.

II. TIPOLOGIA LUCRĂRILOR ȘTIINȚIFICE SPECIFICE STUDENȚILOR

În procesul pregătirii lor academice, studenții trebuie


să elaboreze diverse lucrări de cercetare care pot fi
încadrate în următoarea tipologie:
1. Referat
2. Recenzie
3. Eseul
4. Lucrare de licență
5. Lucrare de disertație
6. Teza de doctorat

21
II.1 Referat

REFERÁT, referate, s. n. Dare de seamă, scrisă sau orală,


asupra unei cărți, a unei activități etc. ♦ Raport (de câteva
rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în care
se propune o rezoluție). – Din germ. Referat.(DEX ’09, 2009).
Scopul unui referat despre un anumit subiect este de a-i
determina pe studenți să se documenteze, să învețe lucruri noi
și de a dobândi anumite abilități. În secțiunea II. Cum să scriem
un referat la nivel universitar vom prezenta pe larg demersul
necesar pentru a se atinge scopul propus.

II.2 Recenzie
RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la
apariție) a unei opere literare sau științifice, cu comentarii
și aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione.
(DEX ’09, 2009).
Planul unei recenzii poate conține:
1. Parte introductivă
 prezentarea succintă a cărții – locul, data, contextul
apariției lucrării și date tehnice despre carte;
 definirea problematicii generale în care se încadrează
cartea, importanța temei abordate, a domeniului sau ramurii
științifice;

22
 evaluarea subiectului lucrării și a perspectivei
metodologice adoptate de autor în tratarea subiectului;
 actualitatea problemelor prezentate in material;
 comparație cu alte lucrări pe aceeași tema (autohtone și
străine) și comparație cu alte lucrări scrise de același
autor.
2. Rezumat
 analiza structurii lucrării, descrierea materialului
 identificarea și prezentarea ideilor principale care reies
din text, a tezelor enunțate și argumentate de autor
 menționarea câtorva citate reprezentative
3. Critici aduse tezelor/ideilor enunțate de autor cu
argumentarea corespunzătoare a acestora
4. Judecăți de valoare
 îmi place sau nu-mi place; de ce îmi place, de ce nu-mi
place; ce îmi place, ce nu-mi place; ce mi-ar fi plăcut;
(predominant subiectiv);
 ce e interesant, ce e neinteresant; la ce ajuta, ce aspecte
nu clarifica; ce stare de spirit induce ? (predominant
obiectiv);
5. Caracterizări de formă și fond: oportunitate, actualitate,
originalitate
6. Concluzii
 sintetizarea ideilor emise și evaluări;
 propuneri personale cu privire la noi moduri de abordare.

II.3 Eseul

23
ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra
unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu
mijloace originale, fără pretenția de a epuiza
problema. 2. (Sport; la rugbi) Încercare. 3. Probă
preliminară de mărci poștale pe hârtie și în culori diferite
în vederea alegerii prototipului definitiv al întregului
tiraj. – Din fr. essai. .(DEX ’09, 2009).

Scrierea unui eseu presupune respectarea anumitor reguli:


1. Identificarea temei;
2. Colectarea și studierea bibliografiei;
3. Stabilirea structurii eseului;
4. Redactarea eseului;
5. Analiza critică a primei versiuni a eseului;
6. Rescrierea eseului (dacă este cazul).
În Introducere se formulează clar subiectul ce urmează să
fie dezbătut și punctul de vedere al autorului cu privire la
acest subiect. Exprimarea trebuie să fie clară, coerentă,
specifică. Punctul de vedere al autorului este partea esențială
a eseului și se acceptă exprimarea la persoana I. Restul eseului
se va redacta la persoana a III-a. După exprimarea punctului sau
punctelor de vedere a(le) autorului urmează prezentarea
structurii eseului.
Conținutul eseului cuprinde argumentele care susțin poziția
autorului.
Fiecare argument va fi expus într-o manieră structurată: fapte,
idei, opiniile autorităților în domeniu, ale cercetătorilor,
precum și punctul de vedere personal.
În Concluzie se prezintă în mod sintetic punctul de vedere
al autorului care a fost argumentat la secțiunea conținut.
De regulă mărimea eseului este specificată dinainte.
Studentul ar trebui să respecte regula +/- 10% dacă nu se
menționează altceva (Derek, 1980).

24
II.4 Lucrare de licență

TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o


discuție; idee principală dezvoltată și demonstrată într-o
operă, într-o cuvântare etc. ◊ Loc. adv. (Înv.) În teză
generală = în general. 2. Idee formulată concis, susținută ca
temei al unei concepții filosofice, juridice, politice
etc. 3. Lucrare scrisă, făcută de elevi în clasă sub
supravegherea profesorului, la sfârșitul unei perioade de studiu
sau la un examen. ◊ Teză de licență (sau doctorat) = lucrare
științifică prezentată de un candidat pentru obținerea titlului
de licențiat (sau de doctor în științe). –
Din fr. thèse, lat. thesis. (DEX ’09, 2009)
Structura unei lucrări de licență trebuie să cuprindă
următoarele:
 Pagina de titlu
 Cuprins
 Introducere
 Conținut (capitole, secțiuni, concluzii și propuneri)
 Bibliografie
 Anexe
Pagina de titlu cuprinde, de regulă, antetul instituției
de învățământ superior în partea de sus a paginii, titlul
lucrării de licență care trebuie sa fie sugestiv, să corespundă
domeniului și programului de studii la care studentul este
înscris (centrat mijloc), precum și informații legate de autor

25
(nume și prenume) și coordonator (nume și prenume precedat de
gradul didactic).
Cuprinsul
Lucrarea de licență va avea în mod obligatoriu un cuprins
care să conțină titlurile tuturor capitolelor, subcapitolelor
și secțiunilor, însoțite de numărul paginii la care începe
fiecare dintre elementele de structură. Numărul capitolelor
poate varia în funcție de domeniul de cercetare și de
complexitatea temei tratate.
Introducerea conține motivația alegerii temei, gradul de
noutate al temei, scopul și obiectivele generale ale lucrării
clar definite, metodologia folosită, filiația ideilor (titlurile
capitolelor și legătura dintre ele), precum și limitele
lucrării. Partea introductivă va reprezenta, prin urmare un
rezumat al conținutului lucrării, într-un mod coerent, atractiv,
astfel încât cititorul să-și formeze o privire de ansamblu
asupra importanței și actualității temei, asupra metodelor și
tehnicilor folosite, asupra obiectivelor urmărite pe capitole
și asupra abordării originale a autorului. Se recomandă evitarea
citatelor și notelor de subsol în partea introductivă a lucrării
de licență.
Conținutul lucrării cuprinde cea mai mare parte din corpul
lucrării și trebuie structurat pe capitole într-o succesiune
logică, pornind de la o studiere a stadiului actual al cercetării
pe domeniul și tema alese și continuând cu metodologia
cercetării prin explicarea științifică a metodelor de cercetare
alese și mergând până la evaluarea rezultatelor obținute și
formularea concluziilor.
Primul capitol trebuie să conțină studiul literaturii de
specialitate și o prezentare coerentă a ideilor, abordărilor,
metodelor și rezultatelor obținute de cercetătorii care au scris
despre subiectul pe care studentul îl abordează în lucrarea. În
această parte a lucrării studentul va face trimitere la sursele
bibliografice (în funcție de stilul de citare specificat) și va

26
demonstra astfel gradul de documentare pe tema aleasă, volumul
de lucrări citite și în același timp va putea să încadreze și
să compare rezultatele obținute în partea aplicativă cu alte
rezultate din literatura de specialitate.
În cazul studenților de la Științe Economice predominantă
este partea aplicativă a lucrării care poate fi structurată pe
unul sau două capitole în funcție de complexitate. Aceasta poate
să constea într-un un studiu de caz la o companie, societate
comercială pe acțiuni, instituție publică, societate cu
răspundere limitată, societate de asigurări, autoritate publică
locală sau centrală etc. sau poate să fie o analiză
macroeconomică a unui fenomen economic sau economico-social, a
unei piețe, a unei politici (fiscale, monetare etc.).

Lucrarea de licență se finalizează în mod obligatoriu cu


un capitol de concluzii finale. Se recomandă ca fiecare capitol
al lucrării să se încheie cu una sau mai multe concluzii
relevante. Obiectivele asumate și premisele de la care s-a
pornit în lucrare își vor găsi confirmarea sau infirmarea în
concluziile formulate. În partea de concluzii autorul va
sintetiza rezultatele la care a ajuns prin aplicarea metodelor
de cercetare utilizate, relevanța economică a acestora și va
sublinia soluțiile obținute în raport cu tema de cercetare
aleasă.
Bibliografia conține în mod obligatoriu și exclusiv sursele
bibliografice utilizate în conținutul lucrării. Acestea vor fi

27
ordonate alfabetic după numele primului autor și vor conține
toate datele de identificare a publicației.
Anexele nu sunt obligatorii, nu se numerotează și nu fac
parte din conținutul lucrării și vor fi utilizate doar acolo
unde se impune fără a se exagera cu întinderea acestora.

II.5 Lucrare de disertație

DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra


unei probleme. ♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public
de autor, pentru dobândirea unui grad științific.
[Var.: dizertáție s. f.] –
Din fr. dissertation, lat. dissertatio. (DEX '09, 2009).

Abordarea unei lucrări de disertație poate fi:


 “explorativă”–o analiză-explorare a unui concept, a unui
mecanism sau proces organizațional, a evoluției unui domeniu
etc., pe baza unei sinteze bibliografice exhaustive; miza este
nuanțarea sau schimbarea accepțiunii curente acordat
obiectivului cercetat sau, cel puțin, o sistematizare a
direcțiilor şi tendințelor a abordării acestuia.
 “descriptivă” - o descriere a unei activități, descriere
sprijinită de observații sistematice, interviuri, studii de caz,
analiză cantitativă sau calitativă a activității etc.
 “constatativă” – o identificare (“constatare”) a relațiilor
existente într-o anumită realitate organizațională mai puțin
cercetată, o “radiografie” a percepțiilor, relațiilor de
cauzalitate sau consecințelor percepute subiectiv față de un
anumit fenomen intra sau interorganizațional. Poate fi cercetare

28
realizată pe un anumit eșantion/lot de persoane folosind
interviuri, chestionare de opinie, scale de atitudini etc.
 “investigativă” – o verificare a relațiilor existente între
anumite variabile ale unei realități organizaționale, sub
aspectul prezenței, intensității şi semnificației acestor
relații. Poate fi realizată pe un eșantion reprezentativ pentru
o anumită populație, folosindu-se ca metode chestionare de
opinie sau chestionare standardizate, scale de atitudini, teste
psihologice, situații qvasi-experimentale etc.
 “experimentală” – o verificare a prezenței sau absenței unei
relații între două sau mai multe variabile, verificare realizată
prin intermediul unor manipulări experimentale "de laborator",
având control asupra variabilelor independente
Majoritatea lucrărilor de disertație îmbină două sau mai multe
dintre modurile de abordare a cercetării prezentate

Lucrarea de disertație este o lucrare de cercetare pe care


studentul masterand o elaborează pentru susținerea examenului
de absolvire a ciclului de studii universitare de masterat.
Lucrarea de disertație se redactează într-un limbaj academic
impersonal (nu se va folosi persoana I singular sau plural). În
studiile și cercetările științifice nu este acceptat stilul
bombastic, poetic, emotiv, xenofob, revanșard, etc., ci trebuie
preferată expunerea clară, sobră, academică. Nu sunt admise
greșelile gramaticale și este obligatorie folosirea
diacriticelor (ș, ț, ă, î etc.).

Rolul elaborării unei lucrări de disertație este de a


conferi studentului masterand anumite abilități după cum
urmează:
 Formularea unei întrebări sau a unor obiective de cercetare;
 Folosire și interpretarea critică a literaturii de specialitate;
 Alegerea metodologiei optime în funcție de tema supusă
cercetării;

29
 Organizarea lucrării într-un mod clar și coerent.
Titlul lucrării de disertație trebuie să fie sugestiv,
clar, util cititorului potențial. Se recomandă evitarea
titlurilor vagi și prea generale. Tema lucrării trebuie să
corespundă programului de studiu urmat, să aibă caracter
aplicativ și de cercetare.
Structura lucrării de disertație urmează cam aceleași
reguli ca în cazul lucrării de licență. Pe scurt, lucrarea
trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:
Introducere care va cuprinde în mod succinct scopului
lucrării, obiectivelor studiului, întrebarea cercetătorului,
metodologie, importanței cercetării, limitele și contribuția
lucrării în domeniu.
Conținutul lucrării care va fi structurat pe capitole sau
probleme principale tratate în care să se regăsească:
 O revizie a literaturii de specialitate;
 Scopul și obiectivele lucrării;
 Material și metodă;
 Rezultate și discuții;
 Concluzii.
Bibliografia va fi pusă la sfârșitul lucrării de disertație.

II.6 Teză de doctorat

30
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare
științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor
universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2);
examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea
acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui
examen. – Din fr. doctorat. (DEX '09, 2009).
Teza de doctorat, indiferent de tipul programului de studii
universitare de doctorat parcurs, trebuie să fie o lucrare
originală, elaborată de studentul-doctorand pe baza studiilor
personale, coordonate de conducătorul de doctorat şi de membrii
comisiei de îndrumare şi care trebuie să corespunde unor
standarde de calitate, de etică profesională şi de redactare.
Structura tezei de doctorat
Teza de doctorat va avea următoarea structură:
- Copertă (după modelul precizat de instituția organizatoare a
școlii doctorale);
- Pagina de titlu (după modelul precizat);
- Cuprins;
- Lista prescurtărilor (după modelul precizat);
- Conținutul propriu-zis al lucrării (Introducere; Conținutul
lucrării, care poate fi împărțit în secțiuni, capitole și
subcapitole; Concluzii);
- Bibliografie;
- Anexe (dacă este cazul).

Elementele de conținut ale unei teze de doctorat sunt:


 Introducere;
 Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu
specificarea elementelor definitorii pentru stadiul
de etapă al cercetării în domeniu;
 Metodologia cercetării: metodele și tehnicile
utilizate;
 Corpus de date;

31
 Analiza datelor conform metodologiei științifice
abordate;
 Enunțarea rezultatelor;
 Concluzii și recomandări pentru cercetările viitoare.

III. CUM SĂ SCRIEM UN REFERAT LA NIVEL UNIVERSITAR?

Studenții care urmează cursuri la nivel universitar ar trebui


îndrumați și antrenați în metodologia științifică. O importantă
parte privitoare la scrierea unui referat se referă la
documentarea și prezentarea propriei lucrări în scris, fie ca
este un simplu memoriu sau o teza. Tradițional, metoda
științifică consta în trei faze.
Etapa 1 Alegerea subiectului de studiu
 Trecerea in revistă a informației relevante
 Concentrarea atenției pe subiectul cercetării
Etapa a 2-a Alegerea celei mai bune metode
 Colectarea de informații și exemple

32
Etapa a 3-a Prezentarea, interpretarea și discutarea
rezultatelor
Acest proces se reflecta în raportul scris unde fiecărei
etape îi corespunde un set de capitole. Titlurile si capitolele
pot varia si se pot schimba (la fel ca si densitatea
conținutului). Cu toate acestea, în general, este o idee bună
sa urmați o logică asupra întregii structuri.

III.1 Scrierea unui referat

Scrisul este un proces creator. Comunicarea cu cititorul


va duce la empatie și concentrare dacă scrii un roman sau un
referat. Scrisul nu este același lucru cu vorbitul.
Atunci cand scriem un referat trebuie să ținem cont de
faptul ca limbajul scris nu este la fel cu limbajul vorbit.
Transcrierea unei conversații de zi cu zi devine cu totul
nepotrivită atunci când este citită. Pe de alta parte, un discurs
scris are tendința de a fi rigid si distant. Când un text sau
un discurs își schimbă mediul, își pierde mijloacele de
susținere a comunicării valabile in mediul inițial. Astfel,
limbajul trebuie adaptat mediului. În scris, se pierd multe
mijloace ajutătoare prezente într-o comunicare obișnuită. Pe de
alta parte, avem un alt set de unelte ajutătoare ce vor acoperi
aceste carențe.
În vorbire
• Cadrul obișnuit de referință in spațiu și timp.
• Feedback instantaneu – îți poți da seama daca este nevoie de
vreo clarificare sau explicație.

33
• Comunicarea non-verbala – expresii ale feței, gesturile,
atitudinea si intonația – este folosită pentru a accentua sau
anima.
În scris
• Te poți gândi atent la ceea ce scrii.
• Cititorul poate reciti, se poate opri sau întoarce in text.
• Instrumentele tipografice pot accentua și pot oferi informații
non-verbale.
• Punctuația – punctul, virgula și semnul exclamării – nuanțează

și face textul mai clar.

III.2 Redactarea
Aceasta secțiune conține îndrumari pentru:
• Titlul paginii/ capitolul
• Sumar și conținut
• Introducere
• Surse, cunoștinte, fundal
• Situație
• Scop
• Metoda
• Rezultat
• Analiza
• Concluzii
• Bibliografie
• Anexe
Aceste capitole corespund diferitelor părți ce fac parte
dintr-o structura completa a referatului. Notați ca titlurile
utilizate in aceasta prezentare sunt alese sa reflecteze

34
conținutul general al fiecărui capitol. Într-un referat,
capitolele trebuie să reflecte conținutul propriu-zis.
Introducerea
Aceasta secțiune nu trebuie sa fie mai lungă de o pagină
și ar trebui sa ofere o introducere generală a studiului.
 Scrie un paragraf sau două despre subiect în general și spune
de ce ești interesat de acest subiect.
 Spune cititorului despre contextul în care acest referat a luat
naștere, de exemplu, dacă acesta este un referat pentru un curs
sau dacă face parte dintr-un proiect de cercetare.
 Gândește-te la ce este important în legătura cu acest subiect
și de ce este important de studiat. Introducerea este o
introducere a studiului sau referatului, nu a subiectului
însuși. În schimb, subiectul este introdus la capitolul
‘Fundal’.
Fundalul (background)
În această secțiune vei descrie aria de studiu mai detaliat
și vei menționa de ce acest studiu reprezintă interes pentru
tine. Scopul este de a-i explica cititorului de ce ai ales acest
studiu și de ce ar merita atenție. Acest fundal trebuie
interpretat ca “fundal al situației în discuție”. Această
secțiune va consta în primul rând din prezentări ale literaturii
legată de acest studiu in care tu descrii cunoștințe despre
subiectul ales. Aici poți să:
 Faci o prezentare a contextului istoric si a dezbaterilor
recente legate de problema relatată.
 Prezinți teorii și rezultate ale studiilor anterioare.
 Explici conceptele și definițiile din lucrările de referința
care sunt importante în înțelegerea următoarelor părți ale
referatului.
Detaliile problemei prezentate
Cuvântul ‘problema’ are o conotație neutră în cercetarea
referatelor și poate fi negativă sau pozitivă. Se poate spune

35
ca se folosește in locul unei parafrazări “chestiunea, subiectul
care mă frământa, de care sunt interesat”. Daca scrii un raport
scurt detalierea problemei poate fi de obicei total integrată
în baza capitolului. Când discuți problema, capitolul de
background este punctul de plecare în detalierea problemei. În
legătură cu problema trebuie sa îți pui doua întrebări:
• Este problema interesantă?
• Este posibil un răspuns la această problemă?
Specificarea problemei este strâns legata de argumentele
prezentate în secțiunea background. Gândește-te la acest lucru
ca la un rezumat și o concluzie a ceea ce ai argumentat în
secțiunea de background. Când dai detalii despre problema
trebuie să fii cât mai succint posibil.
Scopul
Scopul ghidează studiul și trebuie formulat în așa fel
încât va fi nevoie de o analiza a problemei pentru a da un
răspuns. Formularea unui scop constituie o misiune intimidantă
chiar și pentru cercetătorii experimentați. Scopul te va ghida
în elaborarea lucrării, de aceea este foarte important atunci
când formulezi scopul să te gândești cum îl formulezi, și să-ți
asumi consecințele cuvintelor alese. Este important să înțelegi
ca scopul nu este scopul cercetătorului, ci al studiului.
Oamenii pot avea tot felul de scopuri personale pentru a face
un anumit studiu. De exemplu, ar putea fi de a-și satisface
propria curiozitate, de a obține faimă și glorie sau pur și
simplu o nota bună la un curs. Acestea nu pot fi scopul unui
studiu sau referat. Scopul unui studiu sau referat este de a ne
prezenta modul in care problema prezentată va fi rezolvată,
nimic altceva. Dar care e diferența dintre o problema și un
scop? Cea mai importantă diferența se găsește in scopul
conceptelor: scopul este mult mai îngust definit. O problema
poate fi vizualizata din multe unghiuri si rezolvata in diferite
moduri. Totuși, nu poți atinge toate acestea într-un singur
studiu. Scopul ne va spune cum ne propunem sa facem față

36
problemei într-un anumit studiu. Eriksson and Wiedersheim-Paul
(1999, p. 59) punctează faptul ca un scop poate duce la diferite
obiective.
Scop descriptiv – înseamnă ca noi observăm, înregistrăm și
documentăm pentru a prezenta un proces sau o situație. Acest
lucru nu înseamnă ca prezentarea nu va fi afectata de o teorie
anterioară sau de propriile distorsiuni. A descrie implică
categorii analitice.
Scop explicativ – În limbaj științific, conceptul de
explicație implică adesea o analiza a cauzei și efectului pentru
a putea prezice. Alegerea modelului teoretic sau aspectul vor
decide pe larg gama de răspunsuri care pot fi date unei anumite
probleme. Pentru a da un exemplu, este în mod egal plauzibil să
explicăm o schimbare strategică ca fiind o consecința a unor
factori externi la fel de bine ca și factorii pur interni cum
ar fi echipa de management de top sau resursele firmei. Alegerea
adesea va depinde de interesul și cunoștințele cercetătorului.
Scop interpretativ – A interpreta și a înțelege evenimente,
situații sau procese, poate fi un scop important, dar greu de
definit. O problema importanta in cercetarea interpretativa este
aceea a înțelesului in acțiunea umană. Întrebarea “De ce?”
implică întrebarea “Care este înțelesul?” atunci când încercăm
să înțelegem acțiunea socială. Uneori putem încerca să obținem
înțelegere empatică, adică să înțelegem din perspectiva acelor
oameni care încearcă să studieze.
Scop evaluativ – A evalua înseamnă a analiza efectele unui
eveniment sau unui proces. Aceasta se face prin studiul stării
lucrurilor înainte și după ce ceva a apărut. Ar putea fi o
reorganizare, introducerea unui nou sistem de contabilitate sau
o noua lege. O evaluare are nevoie de o formă de criterii sau
obiective pe baza cărora sa se poata evalua.
Metoda
În această secțiune se descrie modul in care procedezi
pentru a-ți atinge scopul. Aici trebuie să ții cont de:

37
• colectarea datelor,
• manipularea și analiza datelor și
• problemele si punctele slabe ale metodei alese.
Este important să explici și să apreciezi alegerea metodei
tale. Contabilizarea problemei metodologice este importantă de
asemenea atunci când studiezi referințele. Aici vei avea
probleme legate de accesarea bibliografiei relevante.
Colectarea datelor se va face numai din surse oficiale, de
încredere, pentru a obține rezultate corecte și sugestive pentru
problema analizata/cercetată.
Surse oficiale sunt site-urile și bazele de date ale
instituțiilor și organismelor naționale și internaționale.
De exemplu, fără a ne limita însă la acestea:
European Commission -
http://ec.europa.eu/eurostat/data/statistics-a-z/abc
World Bank - http://data.worldbank.org/
International Monetary Fond -
http://www.imf.org/external/data.htm
European Central Bank -
https://www.ecb.europa.eu/stats/html/index.en.html
Institutul Național de Statistică -
http://www.insse.ro/cms/ro/content/indicatori-de-statistica-
regionala-tempo
Ministerul de Finanțe -
http://www.mfinante.ro/acasa.html?method=inceput&pagina=acasa
Guvernul României - http://gov.ro/ro/obiective/obiective
Ministerul Sănătății - http://www.ms.ro/
Ministerul Muncii - http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/
S.a.m.d.
Notă: Este recomandat ca datele, valoarea indicatorilor și a
variabilelor necesare pentru o analiză/cercetare să fie culese
din aceeași sursa pentru a asigura coerența și corectitudinea
rezultatelor.

38
Pentru a obține literatură de specialitate de calitate
putem utiliza site-uri specializate cu acces gratuit, cum ar fi:
Google Academic, Google Scholar, Bazele de date ale
universității la care studenții au acces gratuit, sursele
electronice ale Bibliotecii universității, cărțile și revistele
în format tipărit aflate la bibiloteca universității sau alte
biblioteci.
Dacă utilizăm surse electronice, pentru a ușura procesul
de colectare a datelor, putem utiliza mai multe modalități de
căutare, în funcție de informațiile pe care le deținem în acel
moment, cum ar fi:
 Cuvinte cheie (de ex. Fiscal policy in EU)
 Numele autorului ( de ex. Afonso A.)
 Titlul lucrarii (dacă îl cunoaștem):Fiscal policy and
political business cycles in the EU
 Numele autorului și titlul lucrării Fiscal policy events
and interest rate swap spreads: Evidence from the EU, A
Afonso, R Strauch

Rezultatele
În această secțiune, îți vei descrie descoperirile –
rezultatele empirice. Este important sa iți prezinți rezultatele
într-un mod logic și coerent. Comentariile ar trebui în general
sa se reducă doar la clarificări. Ar trebui să iți păstrezi
analiza finală și interpretarea rezultatelor pentru următoarea
secțiune care conține analiza și concluziile.
Nu numi aceasta secțiune “Rezultate”. Titlul ar trebui sa
fie informativ și să-i spună cititorului despre conținutul
acestei secțiuni. Fii atent și menționează toate sursele.
Amintește-ți că aceasta secțiune este baza secțiunilor de
analiza și concluzii. De aceea este important sa prezinți
rezultatele într-un mod ce le va lega de următoarea discuție
analitica.

39
Majoritatea autorilor au tendința de a include prea multe
informații în rapoartele lor. Exista tentația de a include
informații generale care “ar fi bine de știut”. Cu toate acestea,
acest lucru va fi nefavorabil referatului. Un referat ar trebui
sa dea un răspuns foarte specific despre problema aleasa. De
aceea ar trebui să incluzi numai informații care îndeplinesc
scopul referatului. Atenție pe problemă!
Analiza
În această secțiune, îți vei prezenta propriile tale idei,
gânduri și rezultate. Totuși, asta nu înseamnă ca merge să scrii
orice. În timp ce poți structura aceasta secțiune în concordanța
cu propriile idei și nevoi, este important ca acest capitol să
fie aliniat într-un mod logic secțiunii “rezultate”. Încearcă
sa tragi o concluzie a analizei, alături de un rezumat și o
evaluare a studiului tău. Trei întrebări stau la baza acestei
evaluări:
• Mi-am atins scopul?
• Am răspuns la întrebări?
• A ridicat studiul noi întrebări?
Când referatul este evaluat este imperativ ca scopul sa fie
atins. Un referat științific sau orice alt referat, nu este
satisfacător daca nu și-a atins scopul. O analiză a lucrărilor
de referință ridică anumite așteptări în ceea ce privește
rezultatul. Corespund rezultatele tale cu așteptările? Daca nu,
ar trebui sa găsești discrepanțele și să le discuți. În timpul
studiului pot apărea noi întrebări. Îți poți aduce contribuția
prezentând modul în care ai merge mai departe cu aceasta topica,
menționând ceea ce ai învățat din studiul pe care tocmai l-ai
terminat.
Fii critic cu rezultatele, nu cu tine însuți. Sa punctezi
deficiențele și erorile studiului constituie o parte
indispensabilă a analizei. Ce schimbări ai face daca ai lua-o
de la început? O discuție deschisă despre deficiențele studiului

40
va crește încrederea cititorului în părțile bune ale
referatului.
Adesea, ar fi bine sa iți muți gândurile de după într-o secțiune
separată, plasată după secțiunea “concluzii”. În acest fel, vei
pune accentul pe faptul ca reflecțiile tale asupra studiului nu
constituie o parte propriu-zisa a referatului, ci mai degrabă
un comentariu critic, de după, și reflecții asupra “dacă ar fi
sa fac aceasta din nou aș face-o diferit”.
Concluzii
Un raport trebuie să conțină o secțiune care rezumă
concluziile din studiu în relația cu scopul propus. În această
secțiune se va prezenta un punct de vedere de ansamblu bazat pe
scopul stabilit și vei informa cititorul asupra concluziilor
studiului tău. Această secțiune nu ar trebui sa fie mai lungă
de o pagină, ceea ce te obligă sa fii cât mai clar și mai concis.
În secțiunea ‘concluzii’ va trebui sa te decizi asupra celei mai
credibile interpretări asupra informațiilor pe care sa le
prezinți cat mai clar posibil cititorului. Este important sa
depui mai mult efort in scrierea acestei secțiuni. Acum când
studiul este terminat, ce poți sa spui despre problemă?
Referințe
Toate referințele citate în referat trebuie grupate într-o
lista bibliografică, care este plasată după ultimul capitol, dar
înainte de anexa. Titlul trebuie sa fie ‘Bibliografie’. Ar
trebui să incluzi doar bibliografie din care ai citat în text.
O lista bibliografică trebuie sa conțină toate informațiile
necesare pentru cititorul care extrage un document citat.
Regulile de formatare a listei bibliografice variază, în orice
caz lista trebuie sa fie concludentă.
Citate bibliografice
Citatele îndeplinesc multe funcții importante într-un
referat științific.
• Referințele construiesc demonstrația. Credibilitatea
referatului crește prin referirea la cunoștințe deja existente.

41
• Referințele bibliografice reprezintă recunoașteri ale unor
eforturi de cercetare anterioare. Prin citarea referințelor, tu
recunoști eforturile intelectuale ale autorilor care și-au
exprimat ideile pe care iți bazezi argumentarea. Citatele iți
separă propriile gânduri de cele ale altor autori.
• Poziționarea citatelor. Alegerea referințelor va spune altora
despre interesul tău despre topica respectivă. Cititori
experimentați se duc adesea direct la bibliografie pentru a-și
forma o percepție inițială asupra referatului și a autorilor.
Din lista bibliografică poți să iți dai seama cât de bine a
studiat autorul referatului cărțile de specialitate și ce fel
de abordare a utilizat.
Lista bibliografică/ Bibliografia
Un referat este urmat de o listă bibliografică. Folosește
titlul ‘Referințe’. Doar referințele care sunt citate în mod
direct în textul principal ar trebui indicate în lista
bibliografică. Trebuie să listezi doar sursele scrise in lista
de referințe. Alte informații care te-au ajutat și care crezi
ca ii vor fi de ajutor cititorului pot fi listate sub un titlu
separate ‘Sugestii’. Acesta este plasat după lista de referințe.
Notă! Pentru a ușura găsirea unei înregistrări, toate
referințele sunt listate în ordine alfabetica într-o singură
listă. Acest lucru este important. Nu trebuie niciodată să
împarți referințele în subcategorii, cum ar fi cărți și
articole. Comunicarea personală, interviuri, nu ar trebui
niciodată inclusă într-o listă bibliografică. Lista
bibliografică este în ordine alfabetică conform prezenței lor
in text. Acest lucru înseamnă în cele mai multe cazuri numele
de familie al autorului. De asemenea companiile si organizațiile
pot fi considerate autori. În cazul în care doi autori au același
nume, mențiunile vor fi făcute după prenume.
Să rezumăm:
• Doar referințe scrise
• Toate referințele într-o singură listă

42
• Aranjarea referințelor în ordine alfabetică după numele de
familie al autorului. Pentru cele fară autor: folosiți titlul.
• Listați doar referințele care sunt citate în mod direct în
text.
Exemple de lista bibliografică:
Bibliografie
Achtenhagen, L. (2001). Lecture April 9th: International
business. Retrieved October 21, 2002, from Jönköping
International Business School website
http://jibsnet.hj.se/documents/files.ppt
Chandler, G. N, Dahlqvist, J. & Davidsson, P. (2002).
Opportunity recognition processes: a taxonomy and performance
implications. Paper presented at the Babson-Kaufman
Entrepreneurship Research Conference, Boulder, Colorado, USA.
Davidsson, P. (1995). Entreprenörskap: individ, miljö, process.
Unpublished manuscript, Jönköping International Business
School.
Dix, D. (2002, September 5). Radius chine plywood boatbuilding.
Retrieved October 21, 2002, from
http://www.dixdesign.com/radply.htm
Floyd, S. W., & Woolridge, B. (1999). Knowledge creation and
social networks in corporate entrepreneurship: The renewal of
organizational capability. Entrepreneurship Theory and
Practice, 23(3), 123-144.
Freeman, R. B., Swedenborg, B., & Topel, R. (Eds.). (1995).
NBER-rapporten: Välfärdsstat i omvandling – Amerikanskt
perspektiv på den svenska modellen. Stockholm: SNS.
Greene, W. H. (1998). Limdep (Version 7.0) [Computer software]
Plainview, NY: Econometric Software Inc.
Husqvarna AB. (1995). Solklipparen produktinformation (no. 106
32 34-01) [Brochure]. (Available from Husqvarna AB, SE-561 82
Huskvarna, Sweden)
Olsson, J., & Skärvad, P-H. (1995). Företagsekonomi 99. Malmö:
Liber-Hermods.

43
Ripely, A. (2001, November 26). The hunt for the anthrax killers.
Time, 158, 48-55. Prosecutorial outrage in Florida [Editorial].
(2002, October 22). New York Times, p. A2.
Regalado, A. (2001, October 17). Could a skin cell someday
replace sperm or egg?. Wall Street Journal, p. B1:1.
Schumpeter, J. A. (1934). The theory of economic development.
Cambridge, MA: Harvard University Press.
Stevenson, H. H., & Sahlman, W. A. (1989). The entrepreneurial
process. In P. Burns & J. Dewhurst (Eds.), Small business and
entrepreneurship (p. 94-124). Basingstoke: Macmillan Education.
Timmons, J. A. (1999). New venture creation: entrepreneurship
for the 21st century (5th ed.). Boston: Irwin/McGraw-Hill.
Weber, M. (1963) The sociology of religion (E. Fischoff,
Trans.). Boston: Beacon Press. (Original published in 1922.)
Weick, K. E. (1996). The collapse of sensemaking in
organizations: the Mann Gulsch disaster. Administrative Science
Quarterly, 38, 628-632.

IV.STRUCTURA UNEI LUCRĂRI DE CERCETARE


În domeniul economic avem de-a face de obicei cu lucrări
empirice care au următoarea structură de bază:
- Titlu și autori
- Rezumat (Abstract)
- Introducere
- Trecere în revistă a literaturii de specialitate
- Metodologie
- Rezultate
- Discutarea rezultatelor
- Concluzii
- Bibliografie
- Anexe (dacă e cazul)

IV.1 Titlul

44
Acesta trebuie să fie cât mai exact și mai scurt posibil
și să nu conțină abrevieri. Abrevierile pot fi folosite doar
dacă sunt cunoscute de publicul larg.
Nu există nici o scuză în a formula un titlu inexact sau
incorect. Un asemenea titlu va crea o proastă impresie de la bun
început, cu mult înainte ca lucrarea să fie efectiv citită și
să îi fie evaluată calitatea.
Numele autorilor va fi însoțit de afilierea acestora și de
adresa de contact.
IV.2 Rezumatul
Rezumatul reprezintă o descriere scurtă, obiectivă a unei
resurse intelectuale. Atunci când scriem un rezumat, trebuie să
avem în vedere scopurile acestuia.
Un prim scop este acela de a oferi cititorilor informații
utile despre documentul respectiv. Un alt scop important al unui
rezumat este de a ajuta cititorii să evalueze și să selecteze
un document pe care l-ar găsi util pentru propria lor cercetare
științifică. Un rezumat trebuie să permită cititorului să își
facă o idee despre un document fără a fi nevoie de parcurgerea
integrală a acestuia.
Un rezumat nu este însă doar un simplu sumar al unui
document și nici nu reprezintă o critică a documentului. Având
în vedere că rezumatul constituie descrierea unui întreg
document, el va putea fi scris numai arunci când documentul a
fost finalizat. Vom începe scrierea rezumatului doar când
lucrarea a fost încheiată.
La scrierea unui rezumat trebuie să respectăm următoarele
reguli:
- Acuratețea – un rezumat bun va include doar informații
existente în documentul original.
- Concizia - un rezumat bun merge direct la subiect,
folosește un limbaj precis, exact și nu utilizează
adjective superflue.

45
- Claritatea – un rezumat bun nu va conține termeni de jargon
sau de vorbire colocvială și întotdeauna va explica orice
acronime folosite.
Rezumatul unei lucrări academice conține, de regulă,
următoarele părți componente:
1. Scopul lucrării
2. Metodologia utilizată
3. Rezultatele obținute
4. Concluziile

1. Scopul lucrării
Aici vom menționa fie motivul pentru care întreprindem
cercetarea respectivă, fie obiectivele pe care le
urmărim. Tot aici putem include și ipotezele de lucru.
2. Metodologia utilizată
Aici descriem tehnicile utilizate (calitative sau
cantitative) pentru a realiza cercetarea.
3. Rezultatele obținute
La rezultate vom relaționa observațiile sau datele
colectate în timpul cercetării. Exprimarea trebuie să
fie concisă și informativă, incluzându-se doar cele mai
importante rezultate obținute.
4. Concluziile
Partea de concluzii va consta în evaluarea sau analiza
rezultatelor cercetării. Aceasta se va referi pe scurt
și la implicațiile rezultatelor respective. Concluziile
vor putea de asemenea menționa dacă ipotezele de la care
am pornit au fost confirmate sau infirmate.
IV.3 Introducerea
Aceasta prezintă motivele pentru care s-a întreprins
cercetarea, semnificația subiectului tratat și conținutul pe
scurt al secțiunilor lucrării.
În introducere trebuie să justificăm de ce lucrarea
noastră este importantă pentru domeniul respectiv sau să

46
explicăm modul în care umple un gol din literatura de
specialitate.
Introducerea nu are o limită a numărului de cuvinte
(spre deosebire de Rezumat, care de obicei are), dar trebuie
să fie cât de concisă posibil. Introducerea se scrie de
obicei atunci când am finalizat lucrarea – pentru a nu
scăpa nimic din ceea ce a fost tratat.
O introducere bună va explica modul în care
intenționăm să rezolvăm problema de cercetare și va
”incita” cititorul să meargă mai departe în parcurgerea
lucrării.
Din introducere trebuie să rezulte că ne adresăm celor
care dețin o bună cunoaștere a domeniului abordat.
Orice introducere va prezenta:
1. Situația actuală a tratării respectivului subiect
2. Importanța acestuia
3. Eventualele limitări ale cercetării întreprinse
4. Ipotezele de lucru.
1. Situația actuală a tratării respectivului subiect
Ca în orice film bun de la Hollywood, prima sarcină a
unei bune Introduceri este să prezinte „scena”. Aceasta
conferă lucrării noastre un context și permite cititorilor
să observe cum ea se asociază cercetărilor anterioare din
domeniul respectiv.
Această primă parte a Introducerii se poate prezenta
sub forma unui scurt istoric, a unei abordări cronologice
a pașilor întreprinși pentru elucidarea problemei ridicate.
În multe domenii, acest istoric poate fi în sine un întreg
eseu, așa că vom avea grijă să trecem în revistă doar câteva
informații relevante.
2. Importanța subiectului
Aceasta vizează motivul ce stă la baza cercetării,
revelând dacă construim ceva legat de studiile anterioare,
privind asupra unor aspecte ignorate de ceilalți

47
cercetători sau îmbunătățind rezultatele unui alt proiect
ce a furnizat rezultate incomplete sau neclare. Precizăm
în continuare cum ne-am propus să umplem golurile
respective, expunându-ne obiectivele și metodologia.
Încercăm de asemenea să anticipăm impactul pe care îl va
avea cercetarea noastră.
3. Limitări
Introducerea este locul în care vom evidenția de la
bun început orice potențiale slăbiciuni ale modelului sau
experimentului nostru. De exemplu, nu întotdeauna avem cele
mai potrivite eșantioane pentru efectuarea analizei. Atâta
timp cât l-am avertizat pe cititor asupra acestor aspecte,
atunci el va putea judeca cu ușurință asupra validității
rezultatelor cercetării noastre. Este mult mai corect
astfel – decât să facem cititorul să aștepte până când
revelăm eventualele slăbiciuni sau limitări în partea
finală de discutare a rezultatelor.
4. Ipoteze de lucru
Trebuie de asemenea să evidențiem orice ipoteze de
lucru de la care pornim în efectuarea cercetării. Ne vom
stabili principiile de bază înainte de a ne îmbarca în
experimentul respectiv. Orice cercetare pornește de la
anumite ipoteze.
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate
reprezintă o evaluare critică și profundă a cercetărilor
anterioare; este o sinteză a unei anumite arii de cercetare,
permițând tuturor celor care ne citesc lucrarea să
înțeleagă de ce ne îndreptăm atenția asupra domeniului
respectiv. Dar trecerea în revistă a literaturii nu este
doar un simplu catalog cronologic al tuturor surselor pe
care ne bazăm, ci o evaluare. Ea aduce laolaltă cercetările
precedente și explică modul în care acestea sunt legate de
subiectul propus în lucrarea noastră. Toate laturile

48
argumentării trebuie clar explicate, evitând părtinirea sau
tendențiozitatea, iar zonele de acord sau de tensiune vor
fi puse în lumină. Nu ne vom rezuma doar la citarea sau
parafrazarea altor surse, ci le vom comenta.
Evaluarea credibilității surselor reprezintă unul
dintre cele mai dificile aspecte ale secțiunii de trecere
în revistă a literaturii, dată fiind ușurința cu care găsim
informații pe Internet. De exemplu Google nu distinge și
nu judecă asupra calității rezultatelor apărute ale
căutării. De aceea, practica cea mai recomandată o
constituie studiul într-o bibliotecă academică. Toate
publicațiile dintr-un asemenea spațiu sunt sigure și
credibile, avem deci garanția calității materialelor
folosite.
Există uneori tentația de a trece în revistă cât mai
multe surse cu putință și de a considera că un număr mare
de surse pomenite înseamnă și o lucrare bună. Dar un număr
mai mic de surse de valoare este preferabil unui număr mare
de surse irelevante sau de calitate îndoielnică.
Trecerea în revistă a literaturii de specialitate
necesită răbdare și timp. Uneori și cei mai buni cercetători
pot cădea în capcana utilizării unor surse inadecvate, dar
aceasta este parte integrantă a “furcilor caudine” ale
procesului de creație științifică. Dacă însă programul
nostru de cercetare este bine construit, o trecere în
revistă a literaturii mai puțin decât perfectă nu ne va
afecta rezultatele obținute.
IV.4 Metodologia
Orice lucrare științifică trebuie să fie verificabilă,
astfel încât alți cercetători să poată revizui rezultatele
replicând ei înșiși experimentul și testându-i validitatea.
În acest scop, vom furniza o descriere completă și plină
de acuratețe a tehnicilor utilizate pentru strângerea

49
datelor. Vom oferi de asemenea o explicație asupra modului
în care datele primare au fost compilate și analizate.
În știință nu ne prezentăm niciodată o opinie
personală și nu argumentăm pe baza unor idei preconcepute
sau părtinitoare. Valoarea muncii noastre stă în modul în
care ea se conformează metodei științifice. Nici un alt
cercetător nu ne va crede pe cuvânt – dacă nu va putea
evalua dacă metodologia noastră este solidă. În plus, este
util pentru cititor să înțeleagă modalitatea în care am
obținut datele întrucât aceasta îi permite să cântărească
calitatea rezultatelor obținute.
De exemplu, dacă încercăm să obținem date privind
preferințele de cumpărare, vom ajunge la rezultate diferite
când folosim un chestionar cu răspunsuri multiple față de
situația în care apelăm la interviuri cu consumatorii.
Înfățișându-ne metodologia îi permitem cititorului să
își facă propria impresie privind validitatea datelor și
să înțeleagă cum acestea au produs respectivele rezultate.
Dacă cercetarea legată de preferințele de cumpărare
exemplificată mai sus se bazează pe un singur studiu de
caz, aceasta va avea puțină relevanță externă. Cititorul
va privi aceste rezultate foarte diferit față de situația
unui studiu cu un proiect experimental mai viguros
implicând mii de participanți.
Prezentarea metodei de cercetare trebuie să fie clară
și concisă, eliminând pe cât posibil detaliile irelevante
și gândind totul din perspectiva cititorului. Nu vom
explica lucruri pe care acesta le cunoaște deja, dar vom
oferi o descriere în detaliu a metodelor utilizate.
Metodele de cercetare pot fi calitative și
cantitative, diferențele dintre acestea sunt prezentate în
tabelul nr. 1.
Tabel 1: Comparație între metodele de cercetare
calitative și cantitative

50
Metode calitative Metode cantitative
Includ focus-grupuri, Includ măsurări,
interviuri în profunzime și interviuri și observații
analiza unor documente. structurate, revizuiri de
înregistrări sau documente
conținând informații
numerice.
Utilizează în principal Utilizează procesul
procesul inducției pentru deducției pentru a testa
formularea teoriilor sau concepte și ipoteze ce
ipotezelor. alcătuiesc o teorie.
Sunt mai subiective: Sunt mai obiective:
descriu o problemă din prezintă efecte observate
punctul de vedere al celor (interpretate de
care o experimentează. cercetător) ale unui
program vizând o anumită
problemă.
Sunt bazate pe texte. Sunt bazate pe cifre.
Presupun o informație mai Presupun o informație mai
profundă doar asupra puțin profundă dar mai
câtorva cazuri. extinsă asupra unui număr
mare de cazuri.
Nu utilizează teste Testele statistice sunt
statistice. întotdeauna utilizate în
analiză.
Depind majoritar de Depind majoritar de
îndemânarea și rigoarea procedeele sau
cercetătorului. instrumentele de măsurare
folosite.
Au un caracter mai scăzut Au un caracter mai mare de
de generalitate. generalitate.

51
IV.5 Rezultatele
Teoretic, aceasta ar fi partea cea mai ușor de scris
deoarece reprezintă un simplu comentariu asupra a ceea ce
am observat și descoperit. În realitate, nu este așa, căci
putem fi tentați să includem prea multă informație și să
neglijăm aspecte importante. Secțiunea de rezultate nu va
conține și interpretarea lor, aceasta realizându-se în
secțiunea de discutare a rezultatelor. De exemplu, am
observat o corelație neuzuală între două variabile în
decursul analizei rezultatelor. Este corect să menționăm
acest lucru în secțiunea de rezultate. Explicația
corelației respective și postularea a ceea ce se poate
întâmpla aparțin secțiunii de discutare a rezultatelor.
Uneori, din păcate, plasăm prea multă informație în
secțiunea de rezultate și astfel mascăm lucrurile
importante sub un morman de aspecte complet irelevante.
Dacă în text avem un tabel al rezultatelor, vom face doar
referire la el, nicidecum nu îl repetăm – căci duplicatul
informației va fi penalizat. Un mod comun de a rezolva o
problemă de acest gen este să fim mai puțin specifici în
textul lucrării. De exemplu, dacă rezultatul din Tabelul 1
indică 48,9%, putem spune: Tabelul 1 arată că aproape
jumătate din...”
Sugestii utile pentru redactarea secțiunii de
Rezultate:
Poate că cel mai bun mod de a scrie secțiunea de
Rezultate este acela de a arăta cele mai relevante
informații rezultate din grafice, figuri și tabele. Textul
în schimb va fi utilizat pentru a trimite cititorul la
acestea și a lămuri anumite aspecte neclare. Textul va
realiza de asemenea legătura cu secțiunea de discutare a
rezultatelor, punând accent pe orice corelații descoperite
și lăsând multe întrebări deschise.

52
Există două moduri de prezentare și organizare a
rezultatelor. Prima constă în prezentarea rezultatelor și
adăugarea unei scurte discuții ce le explică la sfârșit,
înainte de a trece la discutarea lor propriu-zisă. Această
metodă se aplică în cazul în care lucrarea merge pe o linie
dreaptă și prezintă continuitate. Cea de a doua metodă
constă în prezentarea unei secțiuni și apoi discutarea ei,
înainte de a prezenta secțiunea următoare cu o scurtă
discuție. Aceasta se aplică lucrărilor de mai mari
dimensiuni, partea de discutare a rezultatelor urmând în
general aceeași structură.
Trebuie să ne asigurăm că am inclus și rezultatele
negative – scrierea secțiunii de rezultate fără menționarea
acestora nu numai că invalidează lucrarea, dar face și un
deserviciu științei. Rezultatele negative, ca și modul în
care le tratăm, oferă cadrul realizării unei secțiuni de
discuții foarte interesante, astfel încât nu trebuie
nicicum să ne temem în a le scoate la lumină.
Pentru a nu include prea multă informație în partea
de Rezultate, putem trece informațiile primare în Anexe.
Această metodă va permite cititorilor să ne urmărească de
la bun început calculele și este utilă în special atunci
când am recurs la abordări stilistice, așa încât cititorii
ne pot testa calculele și se pot asigura că nu am comis
erori.
În epoca actuală a spreadsheet-urilor, în care
programele de calculator pregătesc toate calculele
posibile, nu ar mai fi necesar pasul prezentat mai sus,
deși va trebui să specificăm programul folosit și versiunea
acestuia. Astfel, nu mai e nevoie să ne prezentăm propria
muncă, ci vom presupune că cititorul înțelege ce înseamnă,
de exemplu, Students –t -test sau alte teste statistice,
pe care le poate realiza el însuși.

53
IV.6 Discutarea rezultatelor
Scrierea secțiunii de Discuții este punctul în care
începem realmente să ne exprimăm propria interpretare a
rezultatelor cercetării.
În această parte critică a lucrării, dăm startul
procesului de explicare a oricăror legături sau corelații
ale datelor furnizate. Dacă lăsăm întrebări deschise
interesante în secțiunea de Rezultate, secțiunea de
Discuții devine doar o chestiune de construcție și de
dezvoltare a acestora.
În secțiunea de Discuții trebuie să fim foarte critici
cu cercetare pe care am întreprins-o și foarte onești în
privința rezultatelor obținute. Dacă nu considerăm
suficient de bun proiectul pe care l-am conceput, putem
sugera eventuale îmbunătățiri sau modificări.
Secțiunea de Discuții nu se referă neapărat la ceea
ce am descoperit, ci mai degrabă la ceea ce nu am reușit
să descoperim, inclusiv la modul în care tratăm acest
aspect. În această secțiune trebuie să arătăm și modul în
care lucrarea noastră contribuie la dezvoltarea cunoașterii
în domeniul respectiv.
Rezultatele obținute trebuie puse în contextul
cercetărilor anterioare pe care le-am menționat în partea
de Trecere în revistă a literaturii de specialitate.
Concordă sau nu rezultatele noastre cu cercetările
întreprinse până acum?
O altă întrebare la care vom încerca să răspundem
este: ajută rezultatele cercetărilor anterioare la
interpretarea propriilor noastre descoperiri? Iar dacă
rezultatele noastre sunt foarte diferite, va trebui să
arătăm de ce. Ne vom strădui de asemenea să nu facem prea
multe generalizări, mai ales dacă am condus un experiment
de mici dimensiuni care, în mod cert, nu va schimba
lumea!...

54
IV.7 Concluziile
Deși așteptările diferă de la o disciplină la alta,
concluziile lucrării reprezintă în general locul în care
explorăm implicațiile argumentării noastre. Cu alte
cuvinte, sfârșitul lucrării este punctul din care privim
mai departe pentru a explica de ce am ales subiectul tratat.
Concluzia nu reprezintă doar un sumar al lucrării prin
reformularea principalelor puncte tratate. Desigur, este
adesea de folos să ne reformulăm argumentul în partea de
concluzii, în special în cazul unei lucrări de mare
întindere. Cu toate acestea, trebuie să mergem dincolo de
simpla repetare a ceea ce am spus deja. Reformularea tezei
susținute este doar o primă parte a concluziei. Ne vom
asigura că nu ne repetam, ci că teza reformulată utilizează
un nou și interesant limbaj.
După ce am reformulat teza susținută, nu ne vom rezuma
la un simplu sumar al punctelor principale tratate - așa
cum am menționat mai sus. Concluzia trebuie să ofere
cititorului ceva nou care să îi dea de gândit sau, cel
puțin, să furnizeze acestuia un nou mod de a reflecta asupra
a ceea am avut de afirmat în lucrare. Ne stau la dispoziție
următoarele strategii pentru a realiza acest pas înainte:
 Răspunsul la întrebarea: “Și ce dacă ? “ sau “La ce
bun ? “
 Conectarea la o temă de largă audiență
 Racordarea concluziei la o sursă externă
 Ridicarea unei noi întrebări de cercetare ca rezultat
al descoperirilor lucrării noastre
 Indicarea limitărilor argumentației pe care am
formulat-o.
IV.8 Bibliografia
Scrierea unei liste de referințe bibliografice va permite
cititorilor să verifice sursele originale în cazul în care au
nevoie de mai multe detalii.

55
Bibliografia se trece întotdeauna la sfârșitul lucrării și
trebuie să conțină absolut toate sursele directe la care am
făcut referire în cuprinsul lucrării. Trebuie să existe o
corespondență perfectă între sursele menționate în text și cele
menționate în lista de bibliografie de la sfârșitul lucrării.
Pozițiile din bibliografie se trec în ordine alfabetică,
după numele de familie al autorului. Pentru sursele fără autor,
vom folosi numele organizației sau al website-ului sau, dacă nu
avem altă soluție, vom trece pur și simplu titlul lucrării.
Dacă folosim mai mult de o publicație a aceluiași autor,
le vom pune în ordine cronologică și apoi după prima literă a
titlului – în cazul în care anul publicării este același.
Modul de menționare a lucrărilor în lista de referințe se
găsește în capitolul următor.
Există însă multe variații subtile la scrierea
bibliografiei pentru că întregul proces de menționare a surselor
arată uneori ca un “teren minat“. Este de aceea indicat să
consultăm mentorul sau îndrumătorul lucrării (de licență,
masterat, doctorat) atunci când întâmpinăm dificultăți în
această privință.

V.CITAREA SURSELOR BIBLIOGRAFICE

V.1 Introducere: stilurile de citare


Când începi o cercetare este important să înregistrezi
toate detaliile informațiilor pe care le găsești.
Vei avea nevoie de aceste detalii pentru a oferi corect
referințele și îți vor oferi posibilitatea de a localiza din nou
informația mai târziu când vei avea nevoie de ea.
1. Ce reprezintă procesul de trimitere la referințe?
Este o metodă utilizată pentru a demonstra cititorilor tăi
că ai studiat cu grijă literatura de specialitate
corespunzătoare.

56
În același timp, citarea este o recunoaștere a faptului că
ai utilizat ideile și materialele scrise ale altor autori în
propria ta cercetare.
Toate stilurile de referințe conțin două părți:
a) Citarea
b) Lista referințelor
2. De ce ar trebui să fac trimitere la referințe?
Acest proces este crucial pentru tine pentru a duce la
îndeplinire o cercetare de succes dar și pentru cititori care
pot vedea cum ți-ai realizat cercetarea.
A ști de ce ai nevoie de referințe înseamnă să înțelegi de
ce este important cum să faci referințe în mod corect.
2.1 O citare corectă este o cheie componentă a unei bune practici
academice și îmbunătățește prezentarea muncii tale: arată că
lucrarea ta este bazată pe cunoașterea și informarea academică
corespunzătoare.
2.2. Te vei asigura că oricine citește lucrarea ta poate urmări
sursele pe care tu le-ai utilizat în realizarea cercetării tale
și se vor recunoaște eforturile și calitatea cercetării tale.
2.3. Dacă nu recunoști munca și ideile altor persoane poți fi
acuzat de plagiat.
În plus cititorii tăi sunt foarte doritori să vadă lista
referințelor. Impresionează-i cu calitatea informațiilor și a
referințelor pe care le folosești și vei obține aprecieri mai
bune.
3. La ce ar trebui să fac referire?
Trebuie să incluzi o referință pentru toate sursele de
informații pe care le utilizezi când creezi sau scrii o lucrare
proprie.
4. Ce este o citare
Când utilizezi munca unei alte persoane în propria ta
lucrare, fie prin realizarea de referințe la ideile ei sau
printr-o citare directă, tu trebuie să recunoști acest lucru în
textul lucrării tale. Această recunoaștere este numită citare.

57
Stilurile de citare sunt reguli standardizate privind modul
de prezentare a surselor bibliografice (referințelor) utilizate.
Mai exact, stilul de citare descrie modul de prezentare a
informației legate de numele autorului citat, anul publicării,
titlul lucrării și paginile consultate.
Există diferite moduri de a face referire la sursele de
literatură menționate în text. De exemplu, un stil poate utiliza
fie nume autor-an, fie note de subsol, fie referințe numerotate
în text. Stilul utilizat depinde disciplina abordată și de
preferințele editorului publicației la care trimitem lucrarea.
Dacă disciplina respectivă nu impune un stil anume, atunci va
trebui să alegem un stil pe care să îl respectăm consecvent în
întreaga lucrare. Unul din cele mai larg utilizate stiluri de
citare este stilul Harvard.
Cele mai frecvent folosite stiluri de citare a referințelor
în scrierea academică sunt următoarele:
 American Psychological Association (APA) – nume autor-
an, care este utilizat în psihologie, economie,
științele educației și cele ale sănătății
 Stilul Chicago
 Stilul Harvard – nume autor-an, utilizat de obicei în
științele umane
 Modern Language Association (MLA) – nume autor-număr
pagină, utilizat pe larg în lingvistică și literatură
 Vancouver – sistemul numerotat, utilizat de obicei în
medicină, științele sănătății și științele naturale.
 IEEE (Institute of Electrical and Electronics
Engineers) – folosit în domeniul ingineriei.
Așa cum am arătat, stilurile de citare diferă și de la un
jurnal academic la altul. Dacă intenționăm publicarea într-un
anumit jurnal (revistă), va trebui să ne adaptăm stilului lor
de referințe bibliografice. În cele ce urmează, vom trata două

58
dintre stilurile menționate mai sus și anume: Chicago și
Harvard.

V.2 Stilul Chicago


Stilul Chicago este pe larg descris în The Chicago Manual
of Style (CSM), care cuprinde o arie largă de aspecte, de la
pregătirea manuscrisului și până la chestiuni de gramatică și
documentare. Acest manual este uneori numit “biblia editorilor”
CSM cuprinde, la rândul lui, două stiluri distincte:
- Sistemul Note-Bibliografie (NB), utilizat în literatură,
istorie și artă
- Sistemul Autor-An (aproape identic ca și conținut cu NB,
dar diferit ca formă), preferat în științele sociale.
Ne vom referi în continuare la sistemul Autor-An care ne
interesează.
În acest sistem, sursele sunt citate în text în paranteză,
menționându-se numele de familie al autorului și anul
publicării. Fiecare citare din text va corespunde unei poziții
din lista de referințe, în care este prezentată întreaga
bibliografie menționată în text.
Următoarele exemple ilustrează sistemul nume autor-an.
Fiecare exemplu al unei poziții din lista de referințe este
însoțit de un exemplu de citare corespunzătoare în text.
Exemplele au fost preluate din The Chicago Manual of Style
Online.
Carte
Poziții în lista de referințe (în ordine alfabetică)
Grazer, Brian, and Charles Fishman. 2015. A Curious MindȘ
The secret to a Bigger Life. New York: Simon & Schuster Smith,
Zadie. 2016. Swing Time: Penguin Press.
Citări în text
(Grazer and Fisherman 2015, 12)
(Smith 2016, 315-360)
Capitol sau altă parte dintr-o carte editată

59
În lista de referințe vom trece paginile la care găsim
capitolul respectiv iar în text vom trece paginile exacte
consultate.
Poziția în lista de referințe
Thoreau, Henry david. 2016. “Walking.”. In The Making of
the American Essay, edited by John d’Agata, 167-95. Minneapolis:
Graywolf Press.
Citare în text
(Thoreau 2016, 177-78)
În anumite cazuri, poate dorim să cităm întrega lucrare.
Poziția în lista de referințe
D’Agata, John, ed. 2016. The Making of the American Essay.
Minneapolis: Graywolf Press.
Citare în text
(D’Agata 2016, 177-78).
Carte electronică
Pentru cărțile consultate online, se va trece URL sau numele
bazei de date ca poziție în lista de referințe.
Poziții în lista de referințe (în ordine alfabetică)
Kurland, Philip B, and Ralph Lerner, eds. 1987. The
Founders’ Constitution. Chicago: University of Chicago Press,
http://press-pubs.uchicago.edu/founders/.
Melville, Herman. 1851. Moby Dick; or the Whale. New York:
Harper & Brothers. http://mel.hofstra.edu/moby-dick-the-whae-
proofs.html.
Citări în text
(Kurland and Lerner 1987, chap. 10, doc. 19)
(Melville 1851, 627)
Articol dintr-un jurnal
În lista de referințe se vor trece paginile între care se
găsește întreg articolul. În text se vor cita paginile specifice
consultate. Pentru articolele consultate online, se va trece
adresa URL sau numele bazei de date la poziția din lista de
referințe. Multe articole din jurnale listează un DOI (Digital

60
Object Identifier). DOI formează un URL permanent care începe
astfel:
http;//doi.org/.
Acest URL este preferabil celui care apare în bara de adrese
a browser-ului nostru.
Poziție în lista de referințe (în ordine alfabetică)
Keng, Shao-Hsun, Chun-Hung Lin, and Peter F. Orazem. 2017.
“Expanding College Access in Taiwan, 1978-2014: Effects on
Graduate Quality and Income Inequality”. Journal of Human
Capital 11, no. 1 (Spring): 1-34.
https://doi.org/10.1086/690235.
LaSalle, Peter. 2017. “Conundrum: a Story about Reading”.
New England Review 38(1): 95-109. Project MUSE.
Satterfield, Susan. 2016. “Lixy and the Pax Deum”.
Classical Philology 111, no. 2 (April): 165-76.
Citări în text
(Keng, Lin and Orazem 2017, 9-10)
(LaSalle 2017, 95)
(Satterfield 2016, 170)
Articolele din jurnale listează adesea mai mulți autori,
în special în domeniul științific. Dacă există patru sau mai
mulți autori, se vor lista până la zece în lista de referințe;
în text se va lista unu singur urmat de et al. (și ceilalți).
Pentru mai mult de zece autori se vor lista dar primii șapte în
lista de referințe, urma de et al.
Poziția în lista de referințe
Bay, Rachael A., Nah Rose, Rowan Barrett, Loius Bernatchez,
Cameron K. Ghalambor, Jesse R. Sasky, Rachel B. Brem, Stephen
R. Palumbi, and Peter Ralph. 2017. „Predicting Responses to
Contemporary Envirnmental Change Using Evolutionary Response
Architectures”, American Naturalist 189, no 5 (May): 463-73.
https://doi.org/10.10688/691233.
Citare în text
(Bay et al. 2017, 465)

61
Știri sau articol dintr-un ziar
Articolele din ziare sau site-uri de știri, reviste, blog-
uri vor fi citate în mod similar. În lista de referințe, poate
fi util să repetăm anul cu sursele ce sunt citate menționând de
asemenea luna și data. Numărul paginii, dacă există, poate fi
menționat în text, dar nu se trece la poziția din lista
referințelor. Dacă articolul a fost consultat online, se include
adresa URL sau numele bazei de date.
Pozițiile din lista de referințe (în ordine alfabetică)
Manjoo, Farhard. 2017. “Snap Makes a Bet on Cultural
Supremacy of the Camera”. New York Times, March 8, 2017,
https://www.nytimes.com/2017/03/08/technology/snap-makes-a-
bet-on-the-cultural-supremacy-of-the-camera.html
Mead, Rebecca. 2017. “The Prophet of Dystopia”. New Yorker,
April 17, 2017
Pai, Tanya. 2017. ”The Squishy, Sugary History of Peeps”,
VoX, April 11, 2017.
http://www.vox.com/culture/2017/4/11/15209084/peeps-easter.
Pegoraro, Rob. 2007. “Apple’s iPhone Is Sleek, Smart and
Simple”, Washington Post.
July S., 2007. LexisNexis Academic.
Citare în text
(Manjoo 2017)
(Mead 2017, 43)
(Pai 2017)
(Pegoraro 2007)

V.3 Stilul Harvard


Sistemul Harvard a fost inițial dezvoltat în SUA, dar a
devenit sistemul cel mai larg folosit pe plan internațional.
Stilul Harvard are avantaje de flexibilitate, simplitate,
claritate și ușurință în utilizare, atât pentru autor cât și
pentru cititor. Sursele sunt citate în corpul lucrării și
listare alfabetic în lista referințelor bibliografice.

62
În general, referințele ajută în a informa cititorul de
unde provin ideile ce stau la baza lucrării. Referirea la opera
unor experți recunoscuți în domeniu va da lucrării mai multă
autoritate și va demonstra că subiectul respectiv a fost
temeinic cercetat. De asemenea, referințele bine întocmite vor
proteja lucrarea de orice susceptibilitate de plagiat.
Plagiatul este un termen utilizat în mediul academic pentru
a desemna încercarea de a prezenta opera altor persoane drept
operă proprie. Acesta poate include materiale sau idei din alte
surse, fie scrise, fie de pe Internet sau media audio-vizuală,
fie chiar idei ale altor studenți sau personal academic. Putem
defini plagiatul ca încorporarea substanțială și nepermisă în
lucrarea unui student a unor materiale provenite din munca altor
persoane (publicată sau nepublicată).
Există două stadii ale referirii la surse bibliografice
atunci când utilizăm sistemul Harvard sau Nume autor-dată.
1. Referire la sursă în textul lucrării noastre (citarea)
2. Furnizarea de detalii complete ale sursei consultate în
lista de referințe bibliografice aflată la sfârșitul
lucrării
Sugestie. Atunci când căutăm literatură legată de subiectul
cercetat, trebuie să salvăm sau ne notăm imediat toate detaliile
surselor respective găsite. Dacă nu facem acest lucru, nu vom
putea descrie cu acuratețe sursele utilizate și va trebui depusă
o muncă suplimentară atunci când le vom menționa în lista
bibliografică de la sfârșitul lucrării.
Modul de citare a surselor utilizate
Atunci când facem referire la lucrările altor autori,
distingem între următoarele situații:
 Parafrazare – exprimarea ideilor sau opiniilor
originale cu propriile noastre cuvinte
 Sinteză – o scurtă descriere a ideilor sau opiniilor
citite cu propriile noastre cuvinte dar furnizând o

63
interpretare personală și nu o simplă reproducere a
acelor idei.
 Referire la o sursă – menționarea lucrării fără a da
prea multe informații asupra cuprinsului
 Citare propriu-zisă – menționarea întocmai a
cuvintelor din sursa respectivă însoțită de ghilimele
 Utilizarea unor date statistice sau cifre dintr-o
sursă, ca de exemplu informații financiare sau
cercetare de piață.

Inserarea numelui autorului și a datei publicării


Utilizarea sistemului nume autor-dată (sistemul Harvard)
nu necesită nici o numerotare sau notă de subsol pe fiecare
pagină. În majoritatea cazurilor în care parafrazăm, sintetizăm
sau facem referire la o sursă, este suficient să inserăm în
paranteză numele de familie al autorului și data publicării
imediat după ce am făcut referința respectivă.

Exemplu:
Workers in teams tend to adopt particular roles (Belbin
1996)

Referirea la o anumită pagină sau interval de pagini


Atunci când venim cu o informație preluată de la o anumită
pagină (pagini) dintr-o sursă cu un număr mare de pagini, cum
ar fi o carte sau un raport, este indicat să precizăm numărul
paginii (paginilor) precum și data puse în paranteză.

Exemplu:
Maxwell (2008, p. 213) gives three possible reasons for
high levels of personal debt. These are….

64
Situația în care autorul este o companie sau o organizație
(“corporate author”)
O organizație (cum ar fi o companie, o universitate sau un
departament guvernamental) poate fi autoarea unei publicații.
Adesea, aceeași organizație poate fi editura. Le vom cita în
textul nostru ca pe o persoană.
Exemplu:
Some further research in this area conducted by Stroke Care
Association (2007) seemed to show that many patients regard
their interactions with nursing staff as…

Citarea fără autor


Dacă sursa este anonimă (nu are nici autor persoană și nici
organizație), vom folosi titlul lucrării.
Exemplu:
It has been stated that this disease occurs most frequently
in women of child bearing age (Women’s health issues, 2006)

Situația în care sursa citată nu are o dată exactă


Dacă nu cunoaștem data publicării, vom scrie “n.d.” (din
limba engleză “not dated”) în locul anului imediat după numele
autorului în textul nostru. Aceasta se întâmplă adesea atunci
când cităm website-uri, care de obicei nu au o dată vizibilă a
publicării.
Exemplu:
All twenty five claims were found to be fraudulent (James,
n.d.)

Autori multipli
Unul, doi sau trei autori ai aceleiași lucrări
Dăm numele autorilor separate de virgulă și legate prin
cuvântul “and” (“și”) sau semnul “&”. Va urma anul (data).
Exemplu:

65
Shields, Ford and Taylor (2004) discuss the various uses
of the apostrophe.

Patru sau mai mulți autori ai aceleiași lucrări


În cazul a patru sau mi mulți autori, vom trece numele de
familie al primului autor urmat fie de cuvintele “and others”
(“și alții”), fie de “et al.” (aceasta din urmă reprezintă o
prescurtare a termenului latin pentru “și alții”. Oricare dintre
cele două forme alegem, ea trebuie să fie constantă în tot
cuprinsul lucrării noastre.
Exemplu:
Johnson and others (2008) highlighted some potential
problems with user generated content.

Situația în care cităm mai mult de un autor pentru aceeași


explicație
Atunci când numele a mai mult de un autor va apărea citat
în textul nostru pentru aceeași idee exprimată, ei vor trebui
listați în ordinea anului publicării.
Exemplu:
Smith (1998), Brown (2001) and Jones (2004) all believed
that…

Situația în care un autor are mai mult de un articol


publicate în același an
Vom utiliza litere mici după anul publicării dacă ne referim
la mai mult de o publicație apărute în același an și cu același
autor.
Exemplu:
Morgan (2001a) gives a useful description of this process
as…
Morgan (2001b) points out the paradox inherent in toying
to achieve this; she acknowledges that…

66
Situația în care avem mai mult de un autor cu același nume
de familie și același an al publicării
Inițialele prenumelor autorilor vor fi utilizate doar
atunci când doi sau mai mulți autori citați în aceeași frază au
același nume de familie și au publicat în același an, caz în
care vor fi identificați prin inițialele prenumelor pentru a nu
fi confundați.
Exemplu:
“…this demonstrates that my theory of motivation is sound”
(Robinson, J., 1998, p. 23). This was challenged later the same
year (Robinson, M., 1998).

Citări directe
Dacă cităm direct cuvintele exacte ale unui autor, vom pune
ghilimele și vom indica autorul, anul publicării și paginile de
unde am luat citatul – menționate în paranteză.
Exemplu:
“There is grandeur in this view of life, with its several powers,
having been originally breathed into a few forms or into one;
and that, whilst this planet has gone cycling on according to
the fixed law of gravity, from so simple a beginning endless
forms most beautiful and most wonderful have been, and are being,
evolved. (Darwin, 1859, p. 490).

Cazul în care lipsește o parte din textul original


(utilizarea elipsei)
Dacă dorim să oferim părți selectate din citarea originală
vom utiliza elipsa. Aceasta înseamnă o serie de puncte (de obicei
trei) pentru a arăta că lipsesc câteva cuvinte.
Exemplu:
There is grandeur in this view of life…from so simple a beginning
endless forms most beautiful and most wonderful have been, and
are being, evolved (Darwin, 1859, p. 490).

67
Adăugarea unor cuvinte suplimentare pentru a face mai clar
un citat
Dacă dorim să adăugăm ceva unei citări pentru a îi clarifica
înțelesul sau pentru a corecta gramatica autorului, atunci vom
insera un cuvânt sau cuvinte suplimentare în paranteze pătrate.
Exemplu:
“They [the council employees] were debating working practices
all that year and still reached consensus” (James, 1999, p. 22).

Referințe secundare (o sursă citată într-o altă sursă)


Putem cita o porțiune a unei lucrări care a fost menționată
sau citată în cadrul unei alte lucrări. Aceasta este cunoscută
sub numele de referință secundară, căci înseamnă că nu am accesat
noi textul original.
În textul eseului sau articolului nostru vom cita atât
sursa originală cât și sursa secundară din care am preluat ideea
și vom utiliza cuvintele “citat în”.
Exemplu:
Smith (2001, citat în Jones, 2004, p. 63) gives an excellent
précis of different research philosophies.

Crearea listei referințelor sau a bibliografiei


Lista referințelor sau bibliografia va apărea întotdeauna
la sfârșitul lucrării. Aceasta trebuie să fie consistentă, să
urmeze toate cerințele stilului Harvard și să ofere cititorului
destule informații pentru a putea localiza sursa bibliografică
în viitor.
Deosebirea dintre bibliografie și lista referințelor este
următoarea: în bibliografie se trec cărțile și articolele
relevante pentru lucrarea respectivă, ea nu se rezumă doar la
lucrările citate în text; lista referințelor va cuprinde însă
numai publicațiile citate în text.

68
Lista referințelor (bibliografia) este organizată alfabetic
după autor, fie acesta o persoană sau o organizație, fie după
titlu acolo unde nu există autor. Ea reprezintă o evidență a
tuturor surselor utilizate în cercetarea noastră. Iată mai jos
principalele reguli pe care trebuie să le respecte bibliografia:
- În lista referințelor sau în bibliografie vom trece doar
inițialele prenumelui autorului, chiar dacă avem mai
multe informații. De exemplu, Mohr, L. Sau Bowlby, J.
- Editorul sau editorii se prescurtează “ed.”, respectiv
“eds.”. De exemplu, Spence, B. ed.
- În lista referințelor sau în bibliografie, simbolul “&”
este preferabil cuvântului “and” (“și”), Dar trebuie să
facem așa constant pentru toate refetințele. De exemplu,
Bennett, H. & Reid, S.

Exemple de referințe
Cărți
Luați-vă informația de pe pagina de titlu a cărții și nu
de pe copertă; acestea sunt uneori ușor diferite. Includeți
informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul (autorii), editorul (editorii) sau organizația
responsabilă de scrierea cărții
2. Anul publicării (în paranteză)
3. Titlul și subtitlul (dacă există) – subliniat sau
îngroșat (Bold) sau cu caractere italice și urmate de
punct.
4. Seria și numărul volumului (dacă este cazul) – urmat de
punct.
5. Ediția cărții (dacă nu este prima), de exemplu „2nd ed.”
(“ediția a doua”)
6. Locul publicării (dacă este cunoscut), urmat de virgulă
7. Editura – urmată de punct.

69
Exemplu:
Bowlby, J. (1951) Maternal care and menthal health.
Monograph Series, no. 2. Geneva, World Health Organization
Davies, H. and others (2002) Studying science. 4th ed.
London, Moss.
Morris, B. (2004), Program evaluation. 3rd ed. London,
Hadlow.
Spencer, J. ed. (2007) School management and finance:
opportunities and problems, Financial Education Series, 23.
London, Ford Publishers.

Cărți electronice (e-books)


Uneori, adresa web a unei cărți electronice poate fi excesiv
de lungă deoarece conține coduri de control. În asemenea cazuri,
vom include suficient de mult din adresă pentru a identifica
site-ul de unde provine cartea. Includeți informațiile în
ordinea următoare:
1. Autorul (autorii), editorul (editorii) sau organizația
responsabilă cu scrierea cărții.
2. Anul versiunii tipărite (utilizăm anul versiunii
electronice dacă nu există o versiune tipărită) – în
paranteză.
3. Titlul – subliniat sau îngroșat (Bold) sau cu caractere
italice
4. Cuvântul “Internet” – în paranteze pătrate urmat de
virgulă
5. Locul publicării versiunii tipărite – urmat de virgul
6. Editura la care a apărut versiunea tipărită – urmată de
punct
7. Cuvintele “Available from” (“Disponibil la”) – urmate de
două puncte (:)
8. Locația Internet de unde a fost accesată cartea (de
exemplu netLibrary)
9. Adresa Internet – în paranteze ascuțite < >

70
10. Cuvântul “Accessed” (“Accesat”) și data la care a fost
consultată cartea electronică – în paranteze pătrate și
urmată de punct.

Exemplu
Dronke, P. (1968) Medieval Latin and the rise of European
love-lyric [Internet], Oxford, Oxford University Press.
Available from: Netlibrary http://www.netLibrary.com
[Accessed 6 March 2008]

Capitol într-o colecție editată de scrieri


Se poate ușor face confuzie între numele unui autor ce a
contribuit la un volum colectiv și numele editorului. De aceea,
este important să includem în bibliografie editorul cărții căci
aceasta este informația necesară pentru a găsi sursa în
catalogul unei biblioteci. Includem informațiile în ordinea
următoare:
1. Autorul capitolului /secțiunii
2. Anul publicării – în paranteză
3. Titlul capitolului/secțiunii – urmat de punct
4. Cuvântul “In” (“În”) urmat de două puncte (:)
5. Autorul/editorul volumului colectiv
6. Titlul cărții – subliniat sau îngroșat sau cu caractere
italice – urmat de punct
7. Locul publicării – urmat de virgulă
8. Editura – urmată de virgulă
9. Numărul paginilor din secțiunea la care ne-am referit –
urmat de punct
Exemplu:
Potter, A. (2006) Modification of method in education
design. In: Bourg, G. ed. Process in education planning:
studies and cases. London, Falmer Press, pp. 23-34

Articole din jurnale

71
Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul articolului
2. Anul publicării – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Titlul jurnalului (revistei) – subliniat sau îngroșat
sau cu caractere italice și urmat de virgulă
5. Volumul
6. Numărul în paranteză, luna sau anotimpul urmat de virgulă
7. Numărul paginilor articolului – urmat de punct.
Exemplu:
Bennett, M. and James, S. (2001) Through the glass ceiling:
women’s experience of modern workplace practices. Journal
of Gender in Business, 5 (3) June, pp. 32-41.

Articole din ziare


Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Autorul articolului – dacă este menționat, dacă nu,
indicăm titlul articolului
2. Anul publicării – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Numele ziarului – subliniat sau îngroșat sau cu
caractere italice și urmat de virgulă
5. Data apariției – urmată de virgulă
6. Numărul paginilor articolului – urmat de punct.
Exemplu:
Hawkes, N. (2008) Brittle bone drug can stop disease hold.
The Times, 11 June, p. 3

Articole din ziare electronice (E-journals)


Uneori, adresa web a unui jurnal electronic poate fi excesiv
de lungă deoarece conține coduri de control. În asemenea cazuri,
vom include suficient de mult din adresă pentru a identifica
site-ul de unde provine jurnalul. Includem informațiile în
ordinea următoare:

72
1. Autor/editor
2. Anul – în paranteză
3. Titlul articolului – urmat de punct
4. Titlul jurnalului – subliniat sau îngroșat sau cu
caractere italice
5. Cuvântul “Internet” – în paranteze pătrate și urmat de
virgulă
6. Numărul volumului
7. Numărul jurnalului în paranteză, luna sau anotimpul din
an urmate de virgulă
8. Numărul paginilor urmat de punct
9. Cuvintele „Available from“ (“Disponibil la”) – urmate
două puncte (:)
10. Adresa de internet – în paranteze ascuțite
11. Cuvântul “Accessed” (“Accesat”) și data la care am
consultat pagina web – în paranteze pătrate și urmate de
punct.
Exemplu:
Cotter, J. (1999) Asset revelations and debt contracting.
Abacus, [Internet], 35(5) October, pp. 268-285. Available
from http://www.ingenta.com [Accessed 19 November 2007]și

Teze de doctorat și dizertații


Vom menționa numele instituției unde a fost susținută teza
sau dizertația, de exemplu Leeds Metropolitan University.
Conținutul corect și ordinea sunt aceleași ca și pentru o carte.
Exemplu:
Whitehead, S. (1996) Public and private men: masculinities
at work in education management. Ph.D. thesis, Leeds
Metropolitan University
Proceedings ale unei conferințe
Includem informațiile în ordinea următoare:
1. Numele conferinței – urmat de virgulă
2. Numărul (dacă este cazul) – urmat de virgulă

73
3. Anul – urmat de punct
4. Locul în care s-a ținut conferința – urmat de virgulă
5. Anul publicării – în paranteză și urmat de punct
6. Titlul lucrării publicate: dacă este diferit de numele
conferinței – subliniat, îngroșat sau cu caractere
italice și urmat de virgulă
7. Autorul/editorul – urmat de punct
8. Locul publicării – urmat de virgulă
9. Editura – urmată de punct.
Exemplu:
ERB Conference on Renewables, 2003. Stockholm, (2003).
Renewables: Proceedings of the ERB conference on renewable
energy sources, G. Bartle ed. London, Johnson.

VI. SCRIEREA ACADEMICĂ DE AUTOPREZENTARE: SCRISOAREA


DE INTENȚIE/MOTIVAȚIE ȘI CV-UL ACADEMIC

VI.1 Redactarea unei scrisori de intenție pentru a


aplica la un program de studii universitare
Programele universitare orientate către cercetare
(masterat și doctorat) solicită adesea aplicanților să
înainteze o scrisoare de intenție. De obicei, comitetul de
admitere la respectivele studii va utiliza scrisoarea
pentru a decide dacă obiectivele academice și de carieră
ale aplicantului concordă cu programul de studii și cu aria
de expertiză a profesorilor. Scrisoarea de intenție poate
servi de asemenea la găsirea unui mentor sau îndrumător
potrivit pentru aplicantul acceptat.
Scrisoare de intenție se circumscrie în jurul
următoarelor aspecte de bază:
Accentul pe obiectivele urmărite

74
În redactarea scrisorii de intenție, vom descrie cu
claritate motivele ce ne îndeamnă să aplicăm la respectivul
program de studii. Cum va contribui gradul universitar
respectiv la îndeplinirea obiectivelor carierei noastre?
Care sunt domeniile de cercetare care ne interesează? Va
trebui să menționăm unul sau două domenii cu suficiente
detalii pentru a permite comitetului de admitere să își
facă o imagine clară a intereselor de cercetare. Sunt utile
și câteva referințe la literatura de specialitate. Vom
explica modul în care cunoștințele dobândite până în
prezent ajută în a putea urma programul universitar dorit
și în aria de specializare pe care intenționăm să o
aprofundăm.
Scrisoare de intenție și declararea intereselor de
cercetare nu reprezintă un contract cu caracter de
obligativitate. Deși scrisoarea reprezintă un element cheie
pentru admiterea la programul respectiv și facilitează
găsirea îndrumătorului științific cu interese similare,
multe programe de studii recunosc faptul că obiectivele sau
scopurile studenților se pot modifica și că aceste
„comutări” sunt legitime. Putem, fără probleme, să optăm
ulterior pentru o altă specializare în cadrul acelui
program universitar.
Contactarea unui profesor
O bună strategie în alegerea unui program universitar
este aceea de a citi CV-urile profesorilor care predau la
programul respectiv de studii. Vom acorda o atenție
specială listei lor de publicații. Dacă identificăm un
profesor a cărui specializare în cercetare este foarte
apropiată de interesele noastre, îl vom contacta prin email
sau telefonic pentru a obține mai multe informații. Foarte
mulți profesori sunt fericiți să discute cu potențialii
studenți despre cercetare și programele universitare în
care ei predau.

75
Mărimea și formatul scrisorii
Scrisoarea de intenție va avea 1-2 pagini scrise
succint sau 400-800 de cuvinte, inclusiv cu lista de
referințe. Citarea corespunzătoare a câtorva articole de
cercetare demonstrează că suntem cumva familiarizați cu
domeniul în care dorim să lucrăm și că înțelegem convențiile
citării bibliografice din acel domeniu.
Respingerea aplicației
Dacă aplicația este respinsă, aceasta nu înseamnă
neapărat că nu avem calificarea necesară pentru a urma
programul respectiv. Uneori, comitetul de admitere respinge
un aplicant deoarece nu există profesori a căror expertiză
să vină în întâmpinarea domeniului de cercetare precizat
în scrisoarea de intenție. Se poate de asemenea să existe
profesori care au expertiza indicată, dar nu mai pot lua
la îndrumare studenți suplimentari. Astfel, nu vom ezita
să aplicăm din nou la același program anul viitor – în
situația în care respingerea s-a datorat motivelor
menționate mai sus.

VI.2 Scrisoare de intenție pentru a aplica la un


program de master în domeniul economic – model

Numele și prenumele aplicantului

Adresa...............

Țara...................
Universitatea............
Facultatea................
Departamentul..........
Data............

76
Domnule Decan,
Prin prezenta scrisoare intenționez să aplic la programul
de masterat „Economia bunăstării” din cadrul Facultății de
Științe Economice, Universitatea...............................
pentru anul universitar ...................
Consider că existența acestui masterat reprezintă o
excepțională oportunitate pentru a-mi prezenta motivația și
intenția de a-l urma. Cu background-ul meu educațional și cu
experiența de muncă pe care am acumulat-o, nutresc speranța de
a fi un candidat potrivit.
Am ales universitatea dumneavoastră datorită resurselor
sale academice valoroase și a reputației de instituție cu un
înalt nivel educațional.
Încă din anii de liceu am manifestat interes pentru
disciplina Economie și am consultat periodice tratând evenimente
curente din acest domeniu. În timpul facultății am fost pasionat
de aspectele bunăstării economice și m-au interesat în mod
deosebit cursurile de teorie economică (micro- și
macroeconomie). Astfel, nu numai că am întreprins un studiu
sistematic al principiilor economice, dar am și învățat metodele
economice analitice pentru politicile publice, cum ar fi teoria
jocurilor sau principiile și teoria impozitării. Lucrarea mea
de licență a vizat domeniul finanțelor publice și al impactului
politicilor publice asupra bunăstării sociale. Rezultatele
cercetării mele au fost acceptate de către departamentul de
specialitate din cadrul consiliului municipal și chiar am fost
invitat să particip la un dialog pe această temă. De atunci, mi-
am descoperit pasiunea pentru economia bunăstării și mi-am
setat obiectivul de a deveni consultant economic în domeniul
politicilor sociale și de a contribui astfel la îmbunătățirea
standardelor de viață ale oamenilor.
După citirea cu atenție a programei analitice și a
cerințelor pentru cursuri, am credința că acestea concordă
foarte bine cu profilul meu și cu interesele mele de cercetare.

77
Grație website-ului universității dumneavoastră am obținut
informații utile despre campusul universitar și viața
studențească. Ținând cont de toate acestea, cred că aș avea
capacitatea să obțin rezultate deosebite la finalizarea
programului de studii.
Realizez faptul că acest masterat este foarte competitiv,
atrăgând studenți extrem de motivați, dar sunt convins că
rezultatele bune obținute în timpul facultății și experiența mea
profesională mă recomandă pentru a mă putea număra printre
masteranzi. De aceea, m-aș simți onorat dacă îmi acceptați
candidatura pentru studiile de masterat. În același timp, sunt
conștient de posibilele provocări și de eforturile considerabile
pe care va trebui să le depun pentru a absolvi acest masterat.

Cu respect,
Aplicant.................

VI.3 Crearea unui CV academic


CV-ul academic va fi utilizat doar pentru aplicații la
nivel academic i are un format special. Acesta va insista asupra
publicațiilor, a activității de cercetare și a modului de
finanțare a cercetării.
Cu toate că CV-ul academic este în general mai cuprinzător
și mai lung decât alte tipuri de CV, nu se recomandă depășirea
a patru pagini. Formatul CV-ului poate diferi de la o țară la
alta, dar există niște reguli cu caracter general pentru
întocmirea unui CV la nivel academic:
- CV-ul academic va trebui “croit” pentru fiecare aplicație
în parte. Vom analiza cu atenție descrierea job-ului
respectiv – dacă aceasta este disponibilă. CV-ul va
reflecta îndeplinirea cerințelor job-ului.
- Vor fi scoase în evidență realizările academice și
interesele de cercetare. Vom extrage cât mai multe
informații despre domeniul de cercetare pentru care

78
aplicăm – pentru a vedea modul în care expertiza noastră
se pliază pe acel domeniu.
- Vom reduce la minimum limbajul de jargon și vom scrie cu
claritate. Vom descrie amanunțit calificările pe care le
avem, publicațiile și alte informații relevante. Vom
menționa contribuția avută la publicațiile respective,
în special la cele cu un factor mare de impact. Modestia
nu se justifică aici!
- Lista de publicații se întocmește în ordine cronologică
inversă – de la cele mai recente până la cele mai vechi.
Este indicat ca lista de publicații să fie o anexă la CV
Vom include articolele publicate în jurnale sau
prezentate la conferințe științifice naționale și
internaționale, cărți sau capitole din cărți, rapoarte
științifice și brevete.
- Experiența în cercetare: rezultatele se trec tot în
ordine cronologică inversă. Vom accentua expertiza de
specialitate/tehnică, abilitățile de IT și orice alte
abilități pe care le necesită job-ul respectiv, inclusiv
managementul de proiect sau al resurselor umane.
- Aspectele educaționale: menționăm aici instituțiile de
învățământ absolvite tot în ordine cronologică inversă.
Vom insista asupra educației universitare, incluzând
distincții și burse de studiu, chiar și numele
îndrumătorului de doctorat – dacă este cazul.
- Aspecte de finanțare a cercetării: vom menționa
granturile pentru proiecte de cercetare sau pentru
participarea la conferințe și eventuale premii obținute.
Dacă considerăm util, putem menționa și sumele de bani
alocate.
- Experiența de predare: vom trece aici cursuri, seminarii,
activități de evaluare – în special dacă activitatea de
predare este cuprinsă în descrierea job-ului respectiv.

79
- Experiența administrativă: vom menționa toate
activitățile de coordonare de programe de studii sau
departamente, organizarea de cursuri, școli devară sau
alte evenimente, calitatea de membru în diverse comitete,
mai ales dacă responsabilitățile administrative
figurează în descrierea job-ului.
- Calificările profesionale: aici vom trece calitatea de
membru în organisme sau societăți profesionale.
- Activități de dezvoltare profesională: vom indica orice
training legat de calificări de predare și învățare,
tehnici analitice și de cercetare, management, scriere
academică, îndrumare în cercetare.
- Participarea la conferințe și sesiuni științifice: vom
menționa orice invitații de a prezenta articole sau
postere sau de a fi key-note speaker.
- Recomandări: vom specifica numele a două sau trei
persoane care ne pot recomanda (dintre care cel puțin
două sunt din mediul academic), dar pentru aceasta vom
cere mai întâi permisiunea acelor persoane.
CV-ul academic nu va fi utilizat pentru a aplica la
job-uri non-academice – pentru acestea vom folosi un CV
cronologic sau bazat pe competențe. In figura 1. este
prezentată o machetă de Curiculum Vitae Europass. Modelul
oficial dar și ghidul cu instrucțiunile de completare se
gasesc accesând linck-ul
https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculu
m-vitae/templates-instructions.
Figura 1. Machetă CV Europass

80
Curriculum Vitae

INFORMAŢII PERSONALE Scrieţi numele şi prenumele


[Toate câmpurile CV-ului sunt opţionale. Ştergeţi câmpurile goale.]
Scrieţi numele străzii, numărul, oraşul, codul poştal, ţara

Scrieţi numărul de telefon Scrieţi numărul de telefon mobil


Scrieţi adresa de email
Scrieţi adresa paginii web personale
Scrieţi tipul de messenger pe care-l folosiţi (Yahoo, skype etc.) Scrieţi numele de utilizator pe
messenger (Yahoo, skype etc.)
Sexul Scrieţi sexul | Data naşterii zz/ll/aaaa | Naţionalitatea Scrieţi naţionalitatea

LOCUL DE MUNCA PENTRU


CARE SE CANDIDEAZĂ
POZIŢIA Scrieţi locul de muncă pentru care se candidează / poziţia / locul de
LOCUL DE MUNCĂ DORIT muncă dorit / studiile pentru care se candidează / profilul personal
STUDIILE PENTRU CARE SE
CANDIDEAZĂ (îndepărtaţi câmpurile irelevante din coloana stângă)
PROFILUL PERSONAL

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ
[Descrieţi separat fiecare loc de muncă. Începeţi cu cel mai recent.]
Scrieţi datele (de la - până la) Scrieţi ocupaţia sau poziţia ocupată
Scrieţi denumirea angajatorului şi localitatea (scrieţi şi adresa completă şi pagina web)
▪ Scrieţi principalele activităţi şi responsabilităţi
Tipul sau sectorul de activitate Scrieţi tipul sau sectorul de activitate

EDUCAŢIE ŞI FORMARE
[Adăugaţi câmpuri separate pentru fiecare etapă de formare. Începeţi cu cea mai recent.]
Scrieţi datele (de la - până la) Scrieţi calificarea obţinută Scrieţi nivelul EQF,
dacă îl cunoaşteţi
Scrieţi denumirea organizaţiei de educaţie sau formare şi localitatea (dacă este relevant, scrieţi şi ţara)
▪ Scrieţi lista principalelor materii studiate şi abilităţile acumulate

COMPETENΤE PERSONALE
[Ştergeţi câmpurile necompletate.]
Limba(i) maternă(e) Scrieţi limba maternă / limbile materne

Alte limbi străine cunoscute ΙNΤELEGERE VORBIRE SCRIERE

Participare la
Ascultare Citire Discurs oral
conversaţie
Specificaţi limba străină Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul
Scrieţi denumirea certificatului. Scrieţi nivelul, dacă îl cunoaşteţi.

Specificaţi limba străină Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul Specificaţi nivelul
Scrieţi denumirea certificatului. Scrieţi nivelul, dacă îl cunoaşteţi.
Niveluri: A1/A2: Utilizator elementar - B1/B2: Utilizator independent - C1/C2: Utilizator experimentat
Cadrul european comun de referinţă pentru limbi străine

Competenţe de comunicare Scrieţi competenţele de comunicare deţinute. Specificaţi contextul în care au fost acestea dobândite.
Exemplu:
▪ bune competenţe de comunicare dobândite prin experienţa proprie de manager de vânzări

VII. POSTERUL ȘTIINȚIFIC ȘI PREZENTAREA ȘTIINȚIFICĂ ORALĂ

VII.1 Prezentare generală

81
Posterul este larg utilizat în comunitatea academică, multe
conferințe incluzând în programul lor prezentări de postere.
Posterele științifice realizează un sumar al informației
sau cercetării în mod concis și atractiv pentru a o face publică
și a genera potențiale discuții.
Posterul este de obicei o combinație de texte, tabele,
grafice, fotografii și alte forme de prezentare. În cadrul unei
conferințe, cercetătorul stă alături de poster, în vreme ce alți
participanți pot veni să vadă prezentarea și să interacționeze
cu autorul.
Pentru realizarea unui poster de calitate, trebuie
îndeplinite următoarele cerințe:
- Informațiile importante trebuie să poată fi citite de la
o distanță de aproximativ 3 metri
- Titlul este scurt și atractiv
- Numărul de cuvinte este cuprins între 300 și 800
- Textul este clar și la obiect
- Se impune utilizarea numerotării și a punctelor marcând
titluri scurte, ceea ce va favoriza o citire mai ușoară
- Vor fi utilizate eficient graficele, culorile și font-
urile de tehnoredactare
- Se va realiza o schemă clară și adecvată subiectului
tratat
- Se va include obligatoriu numele și afilierea
instituțională.

Înainte de redactarea posterului, vom avea în vedere trei


întrebări:
1. Care este cea mai importantă/interesantă/ieșită din
comun descoperire a proiectului nostru de
cercetare?

82
2. Cum vom împărtăși vizual rezultatele cercetării
noastre celorlalți participanți la conferință? Vom
utiliza grafice, diagrame, fotografii, imagini?
3. Ce tip de informații putem exprima în timpul
prezentării care să completeze informația din
poster?
Pentru realizarea unui poster, se pot folosi
următoarele tipuri de software:
a) Power Point
Aceasta reprezintă o opțiune populară și ușor de
utilizat. Ea este parte componentă a pachetului
Microsoft Office.
b) Adobe Illustrator, Photoshop și InDesign
Acestea înseamnă un software profesional cu imagini
de înaltă rezoluție, dar mai complex și mai scump.
c) Open Source Alternatives
Open Office este alternativa fără bani a MS Office
(Impress fiind alternativa sa de PowerPoint).
Inkscape și Grimp reprezintă alternative la
produsele Adobe. Pentru diagrame putem încerca
Gliffy sau Lovely Charts.

VII.2 Sugestii pentru întocmirea unui poster științific de


calitate
O sesiune științifică de postere constituie o excelentă
oportunitate de a ne face cunoscuți și de a ne prezenta
rezultatele cercetării într-o lumină favorabilă, de a face
contacte și de a primi feed-back-uri utile. Va exista însă o
considerabilă competiție în ceea ce privește timpul pe care ni-
l acordă auditoriul. De aceea, va trebui să îi captăm atenția
și să ne comunicăm mesajul succint și rapid. Un poster de succes
ne prezintă munca în mod clar și profesional și va încuraja
audiența să zăbovească asupra rezultatelor respective, oferindu-

83
i oportunitatea de a le discuta și de a obține orice informație
mai detaliată pregătită pentru a fi înmânată celor interesați.
Atunci când suntem acceptați ca participanți într-o sesiune
de postere, vom primi niște instrucțiuni de prezentare. Acestea
furnizează informații foarte specifice, care, deși diferite de
la caz la caz, se referă în general la dimensiunile ariei de
afișare, timpul alocat pentru prezentare, spațiul avut la
dispoziție. Unii organizatori ai sesiunilor științifice de
postere oferă indicații sau sugestii bazate pe experiența din
trecut. Acestea de obicei includ:
- Comunicarea trebuie să fie cât mai eficientă și mai
adaptată cerințelor audienței respective
- Textul trebuie să fie vizibil de la distanță
- Piesele prezentării trebuie organizate în așa fel încât
să conducă logic de-a lungul afișajului respectiv
- Ilustrațiile trebuie să fie simple și cu caracter BOLD
- Afișajul trebuie să fie auto-explicativ, astfel încât să
avem posibilitatea de a vorbi liber
- Afișajul trebuie menținut simplu, cu un text cât se poate
de scurt, așa încât publicul să îl poată recepționa în
aproximativ 30 de secunde. Informații mai detaliate pot
fi cuprinse în materiale suplimentare înmânate
participanților.
- Un poster de o culoare neutră pe o suprafață mată este
mai plăcut ochiului decât unul pe un fond colorat
strălucitor
- Se va avea în vedere o organizare a materialului și o
editare a conținutului astfel încât să se elimine orice
element vizual ce distrage atenția. Se va scoate tot ceea
ce nu este absolut necesar pentru prezentare.
- Se impune dotarea cu un caiet de notițe și pix pentru a
nota observațiile sau întrebările, inclusiv cu pioneze
de rezervă, bolduri sau ace, bandă, lipici.

84
Exemplu de poster științific

VIII. NOȚIUNI DE SCIENTOMETRIE


VIII.1 Măsurarea impactului unui cercetător
Impactul unui cercetător se poate măsura cu ajutorul
indicelui Hirsch (h-index). Acesta exprimă producția științifică
a unui individ și a fost conceput de J.E. Hirsch (2005). Indicele
încearcă să măsoare atât productivitatea științifică cât și
impactul unui cercetător, bazându-se pe ansamblul celor mai
citate lucrări ale acestuia, ca și pe numărul citărilor în alte
publicații.

85
Următoarele baze de date internaționale furnizează gata
calculat indicele Hirsch în baza publicațiilor realizate în
jurnale aparținând respectivelor baze de date:
- Web of Science
- Scopus
- Google Scholar
H-index exprimă rezultatele cercetării pe baza numărului
total de publicații și a numărului total de citări ale acestora,
furnizând instantaneu performanța individuală a unui cercetător.

Exemplu de calcul al h-index


Un autor are 8 articole care su fost citate de 33, 30, 20,
15, 7, 6, 5 și 4 ori. Aceasta ne spune că h-index este egal ci
6.
Articole Număr de
citări
1 33
2 30
3 20
4 15
5 7
6 6
7 5
8 4
- Primul articol a fost citat de 33 de ori și ne dă
1 (există un articol care a fost citat cel puțin o
dată)
- Al doilea articol a fost citat de 30 de ori și ne
dă 2 (există 2 articole care au fost citate cel
puțin o dată)
- Al treilea articol ne dă 3 și tot sșa până la cel
de al șaselea articol, unde obținem 6.

86
- Ultimele două articole nu au nici un efect deoarece
au fost citate de mai puțin de 6 ori (resoectiv de
5 și 4 ori).

H-index este util pentru:


- compararea rezultatelor cercetătorilor cu
aproximativ aceeași lungime a carierei
- compararea cercetătorilor din domenii similare sau
din același departament și care publică în aceeași
categorie de jurnale
- obținerea unui “snapshot” (instantaneu) al
performanței unui cercetător.

H-index nu este însă util în următoarele situații:


- compararea cercetătorilor din domenii diferite de
activitate, discipline sau subiecte de studiu
diverse
- evaluarea colectivelor departamentelor în care
producția cercetării constă doar în cărți sau
Proceedings -uri ale unor conferințe, având în
vedere că acestea sunt slab reprezentate în bazele
de date ce furnizează indicele Hirsch.

VIII.2 Analiza citărilor


Analiza citărilor reprezintă procesul prin care se
evaluează impactul sau calitatea unui articol, numărându-se de
câte ori alți autori menționează acel articol în lucrările lor.
Această analiză presupune deci a număra de câte ori un
articol este citat de alte lucrări pentru a măsura impactul unei
publicații scrise de un autor. Problema este însă că nu există
o analiză unică a citărilor care să colecteze toate publicațiile
și respectivele referințe citate. De aceea, pentru o analiză
profundă a impactului unui autor sau al unei publicații, trebuie
să consultăm mai multe baze de date în scopul găsirii tuturor
posibilelor referințe citate.

87
VIII.3 Factorul de impact al unui jurnal academic
Factorul de impact (FI) reprezintă o măsură a frecvenței
cu care, în medie, articolul dintr-un jurnal a fost citat într-
un anumit an. Acesta este utilizat pentru a cuantifica
importanța sau rangul unui jurnal, arătând de câte ori sunt
citate articolele publicate în jurnalul respectiv. Calculul FI
are în vedere o perioadă de doi ani și înseamnă împărțirea
numărului citărilor articolului la numărul de articole citabile.
Exemple
1. Calculul FI pe anul 2010 al unui jurnal3
Notăm cu:
A = numărul citărilor din 2010 ale articolelor publicate
în 2008 și 2009 și cu
B = numărul total al articolelor citabile publicate în 2008
și 2009
FI pe anul 2010 = A/B
2. Calculul FI pe anul 1992 al unui jurnal4
A = număr citări totale în 1992
B = numărul citărilor din 1992 ale articolelor publicate
în 1990-91 (B este deci un subansamblu al lui A)
C = numărul articolelor publicate în 1990-91
D = B/C = factorul de impact în anul 1992.
Un factor de impact revizuit poate fi calculat prin
excluderea autocitărilor.
Exemplu5

3
Sursa: UIC University Library, disponibil la
https://researchguides.uic.edu/if/impact

4
Sursa: Clarivate Analytics Impact Factor, disponibil la
https://clarivate.com/essays/impact-factor/

5
Sursa: Clarivate Analytics Impact Factor, disponibil la
https://clarivate.com/essays/impact-factor/

88
A = numărul citărilor din 1992 ale articolerlor publicate
în 1990-91
B = număr autocitări din 1992 ale articolelor publicate în
1990-91
C = A – B = total citări minus autocitări ale articolelor
recente
D = numărul articolelor publicate în 1990-91
E = factor de impact revizuit.

Cea mai importantă și recentă utilizare a factorului de


impact se regăseșe în procesul de evaluare academică, el oferind
o aproximare a prestigiului jurnalului în care indivizii își
publică lucrările. Dar factorul de impact trebuie conjugat și
cu alte considerente, cum ar fi procesul de peer review (vezi
figura de mai jos), productivitate și ratele de citare ale
diferitelor specialități de cercetare.

89
Procesul de Peer Review6

O serie de lucrări conțin comentarii sau critici la adresa


modul în care ne putem baza pe factorul de impact în evaluarea
calității unui jurnal științific, ca de exemplu Seglen (1997),
Johnstone (2007), Howard (2009) sau Greenwood (2007).

VIII.4 Selectarea jurnalului în care publicăm


Vom căuta în primul rând jurnale aparținând domeniului
nostru de cercetare și le vom găsi în:
- Journal Citation Reports (JCR) listează jurnalele pe
categorii, putându-se examina factorul lor de impact în
domeniul respectiv.

6
Sursa: Elsevier, “What is peer review?”, disponibil la
https://www.elsevier.com/reviewers/what-is-peer-review

90
- SCImago Journal and Country Rank listează de asemenea
jurnalele pe categorii și vom aprecia rangul lor în
domeniul respectiv.
- Ulrich’s Periodicals Directory furnizează informații
asupra calității unui jurnal, asupra editurii,
statutului de “open access” și asupra bazelor de date în
care este indexat jurnalul.
Este indicat să avem în vedere următoarele criterii pentru
a selecta jurnale științifice de prestigiu sau pentru a le evalua
în vederea publicării propriului articol:
- Examinarea factorului de impact al jurnalului în Journal
Citation Reports și SCIMago
- Circumspecție în privința solicitărilor prin email
- Verificarea aspectelor de etică ale jurnalului: Este
acesta angajat în respectarea eticii așa cum se prevede
în COPE7 (Committee on Publication Ethics)? Este membru
al COPE?
- Dacă este vorba de un jurnal cu “open access”, vom
verifica dacă acesta este membru al Open Access Scholarly
Publishers Association8 sau aderă la respectivul Cod de
comportament etic.
- Consultarea Ulrich’s Periodicals Directory ce oferă
informații privind istoricul unui jurnal, editura
respectivă, statutul de “open access” și bazele de date
în care este indexat jurnalul. Un jurnal cu articole ce
vor fi supuse evaluării (reviziei) va avea lângă titlu
mențiunea „refeered”.

7
COPE (Committee on Publication Ethics) este un forum pentru editori și
casele de editură ale jurnalelor peer reviewed pentru discutarea tuturor
aspectelor legate de etica publicării.
8 Open Access Scholarly Publishers Association este un forum pentru jurnalele

cu “open access”. Calitatea de membru poate fi verificată și este un indicativ


al calității jurnalului respectiv.

91
- Consultarea DOAJ.org (în care sunt menționate doar
jurnalele cu “open access”. DOAJ indexează doar jurnalele
cu “open access” și supuse evaluării de către revizori.
- Discutarea cu colegii – vom întreba dacă feed-back-ul
furnizat de jurnal și editorii săi este de valoare și
suficient de critic pentru a ajuta la îmbunătățirea
articolului.
- Căutarea ratei de acceptare a articolelor la jurnalul
respectiv.
Evaluarea calității și reputației unui jurnal (reviste)
La baza aprecierii calității și reputației unui jurnal
stau principiile sale de transparență vizând următoarele
aspecte:
1. Procesul de “peer-review”
Întreg conținutul unui jurnal, cu excepția
materialelor editoriale ce sunt clar marcate ca atare, va
fi supus evaluării. Procesul de “peer-review” se definește
ca fiind obținerea unor evaluări asupra manuscriselor
individuale de la experți în domeniu ce nu fac parte din
consiliul editorial al jurnalului. Acest proces, alături
de politicile legate de procedurile de evaluare ale
jurnalului trebuie să apară descrise în detaliu pe website-
ul jurnalului.
2. Corpul de conducere
Jurnalele de prestigiu vor avea consilii editoriale
sau alte corpuri de conducere ai căror membri sunt experți
recunoscuți în domeniul respectiv. Numele și afilierile
editorilor jurnalului vor fi menționate pe website. Alături
de nume și afiliere, vor fi furnizate informațiile de
contact.
3. Taxele de publicare
Orice taxe sau sume solicitate pentru procesarea
manuscriselor și/sau publicarea materialelor vor fi clar
menționate într-un loc ușor de accesat pentru potențialii

92
autori înainte de a-și trimite manuscrisele spre evaluare
sau explicate autorilor înainte de a-și pregăti
manuscrisul.
4. Copyright (drepturile de autor)
Acestea vor fi cu exactitate descrise pe website-ul
jurnalului.
5. Identificarea ți tratarea suspiciunilor de rea-
conduită în cercetare
Casele editoriale și editorii vor întreprinde pașii
necesari pentru identificarea și prevenirea publicării de
lucrări care nu au respectat conduita cercetării
științifice, recurgând de exemplu la plagiat, manipularea
citărilor sau la falsificare/fabricare de date. Un jurnal
sau editorii săi nu vor încuraja niciodată un asemenea
comportament sau nu îl vor tolera cu bună știință. În cazul
în care editorii iau la cunoștință asupra oricărei
potențiale suspiciuni de nerespectare a conduitei
cercetării științifice într-un articol publicat în jurnalul
lor, ei vor urma principiile COPE (sau altele echivalente)
în rezolvarea respectivelor probleme.
6. Website-ul
Website-ul unui jurnal, inclusiv textele pe care le
conține, va demonstra că au fost luate toate măsurile pentru
a asigura standarde etice și profesionale de înaltă
calitate.
7. Numele jurnalului
Numele jurnalului trebuie să fie unic și să nu poată
fi ușor confundat cu numele altui jurnal; acesta nu îi va
induce în eroare pe potențialii autori în legătură cu
originea jurnalului sau asocierea cu alte jurnale.
8. Conflictul de interese
Un jurnal trebuie să aibă politici clare de rezolvare
a potențialelor conflicte de interese ale editorilor,

93
autorilor și experților evaluatori. Aceste politici vor fi
formulate cu precizie.
9. Accesul
Trebuie menționat explicit modul în care jurnalul și
articolele sale sunt disponibile cititorilor și dacă
accesul este condiționat de plata unor taxe.
10. Sursele de venit
Modelul de business sau sursele de venit (ca de exemplu
taxe plătite de autori, publicitate, retipărire,
suport instituțional și de organizare) trebuie să
apară clar pe website-ul jurnalului.
11. Programul de publicare
Jurnalul trebuie să menționeze periodicitatea
apariției.

IX. CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE UNIVERSITARĂ AL


UNIVERSITĂȚII TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

CAPITOLUL I. DOMENIUL DE APLICARE ŞI OBIECTIVELE CODULUI DE


ETICĂ ȘI DEONTOLOGIE UNIVERSITARĂ
Art. 1. UTBv este un spaţiu în care viitorii specialişti se
formează ca cetăţeni responsabili, ghidaţi de valori, principii
şi norme etice. Din acest motiv, UTBv este continuu preocupată
ca activitatea membrilor săi să se desfășoare în acord cu
valorile și principiile eticii academice. Art. 2. Codul de etică
şi deontologie universitară (in continuare „Codul”) este menit
să sprijine membrii Comunităţii UTBv în identificarea şi
rezolvarea problemelor de natură etică, să ghideze din punct de
vedere moral raporturile dintre membrii Comunităţii UTBv,
relaţiile lor cu instituţia universitară, cu partenerii
instituţionali, precum şi cu comunitatea locală, naţională şi
internaţională și să contribuie la crearea unui climat de
încredere şi respect în interiorul şi în afara Comunităţii UTBv.

94
Art. 3. Codul de etică și deontologie universitară şi aplicarea
sa nu exclud și nu înlocuiesc drepturile și obligaţiile legale
care le revin membrilor UTBv și nici codurile etice profesionale
și pentru cercetarea ştiinţifică de profil.
Art. 4. Calitatea de membru al comunităţii universitare conferă
prestigiu social, dar și obligaţii profesionale şi morale.
Încălcarea normelor de conduită etică și/sau academică se
sancţionează conform reglementarilor legale in vigoare și
Regulamentului Comisiei de etică și deontologie universitară
(denumită în continuare „Comisia”).

CAPITOLUL II. VALORILE ŞI PRINCIPIILE ETICII UNIVERSITARE


Art. 5. Principiile eticii universitare
Viaţa și activitatea Comunităţii UTBv se bazează pe următoarele
principii: legalitate, integritate academică, loialitate,
libertate academică, merit, profesionalism, responsabilitate,
respect şi toleranță, onestitate, transparență, bună-credință,
confidenţialitate, nediscriminare şi egalitate de şanse.
Art. 6. Integritate academică
(1) Integritatea academică constă în onestitatea și
corectitudinea membrilor Comunităţii UTBv și este evaluată prin
raportare la sistemul de valori și principii specifice acesteia.
Integritatea academică contribuie la menţinerea unor standarde
de excelenţă în cercetare, educaţie și servicii aduse
comunităţii.
(2) În cadrul UTBv, integritatea academică constituie esenţa
deontologiei universitare; membrii Comunităţii UTBv sunt
obligaţi să-şi exercite profesia şi funcţia cu onestitate, cu
bună- credinţă, respect, responsabilitate și onoare.
(3) Membrii Comunităţii UTBv au obligaţia de a cunoaşte legile,
codurile şi regulamentele referitoare la activitatea lor în
spaţiul universitar și de a le respecta.
(4) Membrii Comunităţii UTBv au obligația de a nu afecta
prestigiul UTBv sau interesele legitime ale altor persoane și

95
de a adopta, în orice împrejurare, comportamente adecvate pentru
a evita și elimina conflictul de interese, corupţia,
înşelăciunea, plagiatul şi orice altă abatere de la principiul
onestității, al respectului reciproc sau al demnității
personale.
(5) Cadrele didactice au obligaţia de a educa studenţii în
spiritul integrităţii academice, de a le comunica explicit
aşteptările UTBv în acest sens și de a se asigura ca valorile,
principiile și normele de conduită din Cod să fie respectate în
toate împrejurările.
Art. 7. Loialitatea
(1) Loialitatea faţă de UTBv presupune obligaţia fiecărui membru
al Comunităţii UTBv de a acţiona în interesul universităţii, de
a-i susţine obiectivele, strategiile și politicile acesteia, în
scopul realizării misiunii și al asigurării competitivității
acesteia.
(2) Membrii Comunităţii UTBv au obligaţia de a apăra prestigiul
instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea și de a se abţine
de la orice manifestare care ar putea produce prejudicii
imaginii sau intereselor acesteia.
(3) Studenţii au obligaţia de a se comporta cu loialitate faţă
de UTBv şi cu onestitate în îndeplinirea îndatoririlor lor
profesionale, aşa cum sunt ele prescrise în reglementările
specifice.
(4) Pot constitui încălcări ale loialității: a) desfășurarea cu
intenție a unor acțiuni care au sau pot avea ca efect pierderea
unor drepturi patrimoniale și personal nepatrimoniale ale UTBv;
b) angajarea în afara UTBv în activități care constituie acte
de concurență neloială; c) exprimarea în public a unor aprecieri
defăimătoare la adresa UTBv privind organizarea instituțională,
desfășurarea activităților specifice sau acțiunile instituției;
d) dezvăluirea de informații la care au acces prin exercitarea
atribuțiilor de serviciu, dacă prin acestea sunt dobândite

96
avantaje necuvenite sau se prejudiciază imaginea ori drepturile
UTBv etc.
Art. 8. Libertatea academică
(1) UTBv promovează libertatea academică în condiţiile statului
de drept şi ale respectării drepturilor omului.
(2) Libertatea academică presupune dreptul oricărui membru al
Comunităţii UTBv de a-şi exprima deschis opiniile ştiinţifice
și profesionale în cadrul cursurilor, seminarelor,
conferinţelor, dezbaterilor, dar şi al lucrărilor elaborate și
susţinute sau publicate.
(3) Membrii Comunităţii UTBv au dreptul la a formula opinii
critice, exprimate public, bazate pe argumente ştiinţifice,
pedagogice, etice sau legale. Libertatea academică implică, în
acelaşi timp, respectarea libertăţii academice a altor persoane
în toate componentele sale și nu trebuie folosită ca argument
pentru respingerea criticilor, de ordin științific sau etic,
îndreptățite și necesare în evoluția activităților de cercetare
ale oricărei ramuri științifice.
(4) Obiectivitatea ştiinţifică este mai presus de orice formă
de presiune rezultată din interese personale sau de grup,
inclusiv cele de natură financiară.
(5) Fiecare membru al Comunităţii UTBv trebuie să evite lezarea
libertăţii celorlalţi, pe baza respectului pentru diferenţe.
UTBv încurajează abordările critice, dialogul, parteneriatul
intelectual și cooperarea, indiferent de opiniile politice,
credinţele religioase sau orientarea sexuală.
(6) În spaţiul universitar, credinţele religioase, ataşamentele
politice și alte categorii de credinţe nu pot fi impuse altora
prin abuz de putere și autoritate, reprezentând o dimensiune a
vieții private a membrilor Comunităţii UTB.
(7) Cadrele didactice au libertatea de a adera la o viziune sau
alta din domeniul lor de specialitate, fără însă a impune acea
orientare particulară studenţilor în procesul de predare și fără

97
a ignora eventualele infirmări venite din interiorul aceluiași
domeniu.
Art. 9. Meritul
(1) Singurul criteriu de ierarhizare acceptat în UTBv este cel
al meritului, care se evaluează după rezultatele activităţii
profesionale.
(2) În cazul cadrelor didactice și al cercetătorilor, meritul
se poate stabili prin raportare la criterii cum ar fi: calitatea
activităţii desfășurate în cadrul proiectelor de cercetare și
educaţie la care participă, evaluarea făcută de către studenţi,
colegi, conducere, implicarea în dezvoltarea facultăţii, a
programului de studii, prestigiul adus instituţiei și domeniului
de specialitate în care lucrează etc.
(3) În cazul studenţilor, meritul se poate stabili prin
aplicarea unor criterii de evaluare a performanţelor şi pe baza
gradului de implicare în viaţa socială și asociativă, în acţiuni
civice etc.
(4) Pentru personalul didactic auxiliar și administrativ,
meritul se poate stabili în funcţie de gradul, complexitatea și
calitatea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute în fişa postului.
Art. 10. Profesionalismul
(1) Profesionalismul membrilor Comunităţii UTBv se exprimă prin
calitatea prestaţiilor atât în domeniul cercetării și al
educaţiei cât și în cel al serviciilor aduse comunităţii
academice și/sau profesionale.
(2) Profesionalismul presupune: competenţă şi exigenţă în
exercitarea profesiei, dedicare faţă de activitatea didactică
și de cercetare, solidaritate colegială și competiţie loială cu
cei din UTBv şi din acelaşi domeniu, preocupare pentru
dezvoltare profesională permanentă și menţinerea unor standarde
profesionale ridicate, evitarea amatorismului, diletantismului
şi imposturii în exercitarea rolului profesional, evitarea
arbitrariului şi tratamentului preferenţial în relaţiile cu
membrii Comunităţii UTBv sau cu persoane din afara acesteia.

98
(3) Menţinerea excelenţei academice în activitatea de predare-
învăţare şi în cercetare este o obligaţie instituţională și
morală a Comunităţii UTBv care le revine tuturor membrilor ei.
Art. 11. Responsabilitatea
(1) Responsabilitatea este promovată în cadrul instituției atât
în dimensiunea sa profesională, cât și în cea etică și presupune
respectarea de către membrii Comunităţii UTBv a standardelor
etice și profesionale în toate împrejurările, inclusiv în cele
în care reprezintă public instituția. (2) Responsabilitatea nu
exclude dreptul membrilor Comunităţii UTBv de a formula critici
publice – în ședințe de departament, de consiliu, de Senat și
altele - referitoare la încălcarea standardelor deontologice,
etice, științifice și pedagogice, dacă aceste critici sunt
întemeiate și susținute de probe.
(3) Responsabilitatea presupune abținerea membrilor Comunităţii
UTBv de la a formula public opinii care ar putea fi interpretate
drept încercări de dezinformare, calomnii sau denigrări ale unor
programe și/sau persoane din cadrul aceleiași instituții.
(4) Responsabilitatea presupune și răspunderea individuală
pentru actele acelor membri ai Comunităţii UTBv cu care persoana
se află în raporturi de îndrumare, tutoriat, mentorat,
coordonare etc.
(5) Responsabilitatea se manifestă și faţă de instituţiile cu
care membrii Comunităţii UTBv au o relație, precum şi faţă de
comunitatea locală, regională, națională, internaţională.
Art. 12. Respectul și toleranța
(1) UTBv este un mediu dedicat studiului şi cercetării, deschis
în egală măsură tuturor membrilor Comunităţii UTBv. În acest
sens, respectul și toleranţa se numără printre valorile morale
pe care UTBv le promovează constant, în scopul creării şi
întreţinerii unui climat favorabil unor relaţii armonioase,
echilibrate și raţionale între grupări și diferiți membri
aparținând comunității sale academice.

99
(2) Orice interacţiune în spaţiul UTBv are drept premisă
manifestarea respectului faţă de interlocutor.
(3) În acest scop, în cadrul UTBv trebuie respectată demnitatea
fiecăruia dintre membrii săi, într-un climat liber de orice
formă de exploatare, umilire, dispreţ, ameninţare sau
intimidare. În consecință, nimeni nu are dreptul să aducă
atingere demnităţii celorlalţi; limbajele suburbane,
jignitoare, ireverenţioase sau vulgare sunt indezirabile;
umilirea, intimidarea, ameninţarea și atacul la persoană sunt
inacceptabile; exploatarea şi hărţuirea, sub orice formă de
manifestare, sunt condamnabile; intoleranţa, mai ales cea bazată
pe diferenţele fireşti dintre oameni, constituie o încălcare
gravă a normelor morale elementare, iar neînţelegerile,
disputele și conflictele inerente trebuie rezolvate exclusiv pe
calea dialogului şi a dezbaterilor civilizate, utilizând 30
argumente raţionale, concordante cu realitatea şi orientate
întotdeauna către diminuarea ori stingerea acestora.
(4) Mediul academic încurajează schimbul de argumente și
diversitatea de opinii, pe fondul respectului reciproc, al
toleranţei şi al cooperării.
(5) Comportamentul insultător, manifestat prin exprimări
injurioase, umilitoare, intimidante etc. este inacceptabil şi
contrar eticii Comunităţii UTBv, indiferent de poziţiile
ierarhice ale celor implicaţi, el putând degenera în abuz de
putere, atunci când se exercită asupra inferiorilor ierarhici,
sau în hărţuire, atunci când se exercită în mod repetat asupra
aceleiaşi persoane sau asupra aceluiaşi grup de persoane.
Art. 13. Buna credință
Fiecare membru al Comunității UTBv trebuie să-și exercite
drepturile și să-și execute obligațiile cu bună-credință, în
acord cu ordinea publică și bunele moravuri, astfel încât
exercitarea drepturilor sale să nu afecteze drepturile
celorlalți membri ai comunității. Buna-credință se prezumă până
la proba contrarie.

100
Art. 14. Transparenţa
Principiul transparenței presupune accesul la toate categoriile
de informaţii de interes pentru membrii Comunităţii UTBv, pentru
instituţiile cu care UTBv colaborează, pentru potenţialii
candidaţi şi publicul larg, conform prevederilor legale. Prin
aceasta se asigură egalitatea de şanse în competiţie și accesul
echitabil la resursele UTBv. Toate informaţiile de interes
pentru membrii Comunităţii UTBv şi pentru publicul larg vor fi
accesibile în condițiile legii.
Art. 15. Confidenţialitatea
(1) Confidențialitatea impune membrilor Comunităţii UTBv
obligația de a nu divulga informaţiile confidenţiale dobândite
în urma activităților profesionale în absența autorizării
necesare și adecvate, excepţie făcând cazul în care membrii în
cauză au dreptul ori obligația de a nu le ascunde, cu condiția
de a nu le utiliza în avantajul personal sau în avantajul unor
terţe părţi.
(2) Fiecărui membru al Comunităţii UTBv îi revine obligaţia de
a respecta confidenţialitatea în problemele care ţin de
activitatea profesională şi de viaţa privată a membrilor
comunităţii şi de a nu furniza informaţii privind datele și
informațiile astfel obținute, cu excepția cazului în care este
autorizat prin lege sau de către persoana vizată.
Art. 16. Nediscriminarea și egalitatea de şanse
(1) UTBv încurajează egalitatea de șanse.
(2) În UTBv este interzis tratamentul inegal al unei persoane
în raport cu altele, tratament care urmăreşte sau conduce la
încălcarea ori limitarea drepturilor persoanei respective, pe
criterii de: gen, rasă, vârstă, dizabilităţi, orientare sexuală,
naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, stare
materială sau mediu de provenienţă.
(3) Discriminarea sau tratarea inegală a persoanelor este
interzisă, indiferent de formele în care se manifestă, însă
aplicarea acestor principii presupune, totodată, că ele nu pot

101
şi nu trebuie interpretate și utilizate astfel încât să provoace
discriminări inverse.
Art. 17. Onestitatea
Onestitatea și corectitudinea intelectuală sunt valori etice
promovate cu fermitate de UTBv, întrucât, în absenţa lor,
dreptul la proprietate intelectuală şi evaluarea corectă a
performanţelor studenţilor, cadrelor didactice şi tuturor
celorlalţi angajaţi membrii Comunităţii UTBv ar avea de suferit
din cauza unor practici inacceptabile precum copiatul,
plagiatul, fabricarea rezultatelor cercetărilor, tentativele de
corupere etc.
CAPITOLUL III. ÎNCĂLCĂRI GRAVE ALE ETICII UNIVERSITARE
Art. 18. Dispoziții generale
(1) În cadrul UTBv, următoarele fapte și acţiuni constituie
încălcări grave ale normelor etice: conflictul de interese,
corupţia, tentativa de corupere, fabricarea datelor, plagiatul
şi autoplagiatul, înşelăciunea și facilitarea înşelăciunii,
avantajele obţinute pe nedrept, hărţuirea, hărţuirea sexuală,
intimidarea și comportamentul insultător.
(2) În sensul prezentului cod, următoarele noțiuni au înțelesul
care urmează să fie detaliat, înțeles care nu exclude sensul
consacrat prin acte normative al acelorași noțiuni.
Art. 19. Conflicte de interese şi incompatibilităţi
(1) Toţi membrii UTBv, indiferent de poziţia pe care o ocupă în
ierarhia acesteia, sunt obligaţi să adopte, în orice
împrejurare, atitudini adecvate pentru eliminarea conflictelor
de interese, care pot afecta sensibil judecăţile, evaluările şi
deciziile diverselor persoane şi structuri organizatorice. În
asemenea situaţii şi în altele de natură să ducă la conflicte
de interese, membrii Comunităţii UTBv vor aduce la cunoștința
forurilor conflictul de interese și starea de incompatibilitate
și se vor recuza din respectivele roluri și funcţii.
(2) Persoanele care se află în relaţie de soţi, afini şi rude
până la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent

102
funcţii în cadrul UTBv, astfel încât una să se afle într-o
poziţie de conducere, control, autoritate sau evaluare
instituţională faţă de cealaltă, la orice nivel, şi nu pot fi
numite în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii
de concurs ale căror decizii afectează soţii, rudele sau afinii
până la gradul al III-lea inclusiv.
(3) Pe lângă situațiile de conflict de interese și
incompatibilități prevăzute expres de actele normative în
vigoare, mai pot constitui abateri următoarele situații: a) când
o persoană are roluri multiple susceptibile de a-i altera
obiectivitatea; b) când colaborările şi angajamentele externe
ale unor membri ai Comunităţii UTBv împiedică îndeplinirea în
bune condiţii a sarcinilor înscrise în statele de funcţii şi
fişele posturilor pe care le ocupă; c) când un membru al UTBv
participă la negocieri comerciale cu firme sau organizaţii în
care are interese materiale etc.
Art. 20. Corupţia
(1) Corupția generează tratament inechitabil, nedreptăţi şi
favoritisme, subminează aplicarea principiului meritului şi
creează suspiciune și neîncredere în valoarea diplomelor, în
competenţa profesională a absolvenţilor și a membrilor
Comunităţii UTBv.
(2) Toţi membrii UTBv au obligaţia morală de a preveni şi
combate, în toate împrejurările, corupţia care, generând
favoritism, inechitate, nedreptate, suspiciune, neîncredere și
adversitate, slăbeşte coeziunea şi sentimentul apartenenţei,
viciază climatul universitar în ansamblul său și aduce
prejudicii grave imaginii instituţiei.
(3) Printre actele de corupţie, în afara celor prevăzute în
actele normative, se numără și cele care constau în
monopolizarea UTBv sau a facultăţii, a departamentului etc. de
către persoane sau grupuri de interese care deţin puterea și
distribuie clientelar resursele materiale.

103
(4) UTBv se angajează să sancţioneze sever, din punct de vedere
instituţional, atât actele evidente de corupţie, precum mita și
tentativa de mituire, cât și pe cele mai puţin evidente, dar la
fel de nocive, precum traficul de influență, traficarea
clientelară (cumpărarea şi vânzarea în bani sau contraservicii)
a examenelor sau a concursurilor, inclusiv practicarea
favorizărilor ierarhice, colegiale sau pe baza altor criterii
subiective, nepotismul, aplicarea unor standarde duble în
evaluare ori acte de persecuţie sau răzbunare etc.
(5) Favoritismul nu se confundă cu preferinţa pe bază de
competenţe demonstrate.
(6) Pot constitui acte de corupţie: a) mita și tentativa de
mituire; b) monopolizarea unor departamente de către grupuri de
interese; c) traficarea clientelară a examenelor sau a
concursurilor pentru ocuparea posturilor; d) practicarea
favorizărilor ierarhice sau colegiale etc.
Art. 21. Tentativa de corupere
Constituie tentativă de corupere următoarele: oferirea de bani,
cadouri sau servicii personale membrilor Comunităţii UTBv,
atunci când acceptarea acestor cadouri și/sau servicii are drept
scop, în mod explicit sau implicit, furnizarea serviciilor pe
care persoana care oferă darul are dreptul legal să le primească,
influenţarea procesului de evaluare, angajare sau promovare.
Art. 22. Fabricarea datelor
Constituie o abatere gravă de la buna conduită în cercetare atât
în cazul cadrelor didactice și al cercetătorilor, cât şi al
studenţilor, următoarele fapte: utilizarea unor date nereale
într-o cercetare sau experiment, modificarea intenţionată a
datelor unei cercetări sau unui experiment, citarea unor
articole inexistente etc.
Art. 23. Plagiatul
(1) Cunoaşterea reglementărilor legale cu privire la
proprietatea intelectuală şi a normelor de scriere academică
este o obligaţie profesională a cadrelor didactice, a

104
cercetătorilor, a doctoranzilor și a studenților. Necunoașterea
acestor reglementări și norme nu constituie o scuză pentru
plagiat.
(2) În scopul unei bune diseminări a cerinţelor legale generale
şi specifice domeniului, universitatea, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, şi a Legii nr. 206/2004, cu modificările şi
completările ulterioare, şi a actelor de punere în aplicare,
asigură măsurile educaţionale, administrative şi tehnice, care
contribuie la garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă,
master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea
lucrări.
(3) În cadrul măsurilor educaţionale sunt incluse: i.
Obligativitatea profesională și morală a cadrelor didactice de
a face explicite normele scrierii academice studenţilor și
doctoranzilor și de a asigura respectarea lor în toate
împrejurările; ii. Informarea Comunităţii UTBv asupra cazurilor
de plagiat şi a situaţiilor ce pot genera suspiciuni de plagiat;
iii. Informarea periodică a Comunităţii UTBv cu privire la
normele de etică şi deontologie în cercetarea ştiinţifică.
(4) Plagiatul se definește ca preluare integrală sau parţială a
unui material realizat de un alt autor şi prezentarea acestuia
ca aparţinând propriei persoane fie într-o lucrare scrisă, de
tipul articolelor, cărţilor, cursurilor universitare,
referatelor, lucrărilor de licenţă/ diplomă/master/doctorat
etc., fie într-o prezentare orală.
(5) Exemple de plagiat pot fi considerate: a) compilaţia de
fragmente din mai multe surse/autori, fără referinţe clare la
textele sursă; b) întrepătrunderea dintre fragmentele de texte
plagiate şi materialul propriu; c) preluarea unui text fără
referinţe clare, cu modificarea unor expresii din text, şi/sau
inversarea unor paragrafe/propoziţii/capitole; d) omiterea
marcajelor clare de citare în text şi a menţionării corecte şi
complete a lucrării sursă în bibliografie; e) prezentarea

105
aceleiaşi lucrări în mai multe publicaţii – acest tip de plagiat
poartă numele de autoplagiat; tema poate să fie reluată,
conţinutul lucrării nu; f) plagiatul poate fi intenţionat
(plagiat propriu-zis) sau prin neglijenţă (folosirea greşită a
sistemul de citare sau neindicarea corectă şi completă a sursei
unui material).
(6) Materialul asupra căruia se comite plagiat poate fi o carte
sau o parte a unei cărţi, un articol, o pagină de pe internet,
un curs, o altă lucrare (în cazul referatelor, de exemplu, poate
fi lucrarea unui coleg).
(7) În elaborarea unei lucrări academice de orice fel sau a unei
prezentări orale se va ţine cont de distincţia dintre
parafrazare şi citare propriu-zisă. Prezentarea unui citat (text
bloc dintr-un material aparţinând unui alt autor sau autorului
lucrării prezente într-o publicaţie anterioară) ca parafrază
(redarea ideii/argumentului unui autor) fără utilizarea
indiciilor care semnalează în mod convenţional prezenţa unei
citări constituie, de asemenea, plagiat.
(8) Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau definiţii
scurte, considerate de către comunitatea de specialişti ca
făcând parte din fondul de noţiuni de bază, comune, al
disciplinei respective. Cu toate acestea, având în vedere faptul
că o atare apreciere presupune un grad de subiectivitate, este
recomandat ca autorii să îşi exercite discernământul și să
acorde o atenţie sporită utilizării unor asemenea sintagme sau
definiţii.
(9) Pentru a fi validă, o acuzaţie de plagiat trebuie însoţită
de dovada clară a plagierii, prin indicarea textului sau a
textelor din care s-a plagiat; nu este nevoie ca materialul
indicat să fie sursa primară a plagierii: dacă două (sau mai
multe) referate/articole prezentate simultan conţin fragmente
comune, fără referinţe explicite la surse, acest lucru este
suficient pentru a fundamenta o acuzaţie de plagiat; dacă
materialul prezentat drept contribuţie proprie sau un fragment

106
din acesta sunt identificate pe o pagină de internet, iar sursa
(indicată sau nu) este aceeași, acest lucru este suficient
pentru a fundamenta o acuzaţie de plagiat;
(10) Utilizarea softurilor existente în universitate, pentru
dovedirea de similitudini ce pot avea ca efect suspiciunea de
plagiat, trebuie să fie dublată de o judecată critică a unor
persoane competente.
(11) Raportarea fraudelor intelectuale este o îndatorire morală
a membrilor Comunităţii UTBv. Raportarea unor astfel de abateri
nu poate fi urmată de sancțiuni, decăderi sau orice alte forme
de represiune din partea conducerii departamentului/facultăţii
sau din partea altor persoane. (12) La baza constatării şi
discutării unor posibile încălcări ale drepturilor de autor
trebuie să stea principiul bunei credinţe şi cel al
transparenţei. Iniţiatorii acestor constatări și discuţii
trebuie să urmărească exclusiv scopul protejării integrităţii
academice, și nu scopuri personale sau interese inavuabile.
Acest tip de inițiativă trebuie să aibă drept rezultat
clarificarea faptelor şi restabilirea drepturilor de
proprietate.
(13) Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală ia forme
variate, iar în evaluarea şi sancţionarea faptelor se va ține
cont de contextul și gravitatea acestora din punct de vedere
moral şi instituţional. a) Erorile accidentale și
nesemnificative trebuie detectate și tratate adecvat, dar ele
nu pot fi puse pe acelaşi plan cu practicile sistematice de
însuşire frauduloasă a rezultatelor altor autori. Ca în orice
situaţie creată de comportamente reprobabile, este esenţial să
se stabilească existenţa sau inexistenţa intenţiei culpabile şi
a caracterului deliberat. În toate evaluările și deciziile
privind lezarea proprietăţii intelectuale sau încălcarea
normelor de bună practică academică se va ţine seama de această
diferenţă. b) Absenţa unei intenţii de însuşire frauduloasă a
contribuţiilor şi meritelor altor autori elimină culpa morală a

107
celor implicaţi şi diminuează (proporţional) sancţiunea
instituţională cuvenită, dar ea nu exonerează de orice
răspundere, nu anulează caracterul regretabil al faptei și nu
justifică ignorarea ei. În acest caz, trebuie verificat dacă
fapta a fost comisă pe fondul lipsei de profesionalism, al
neseriozității sau al lipsei scrupulozităţii academice necesare.
c) Se va ţine seama de scopul și rezultatele faptelor comise, a
căror gravitate creşte odată cu importanţa consecinţelor lor -
de exemplu, obţinerea unor poziţii academice, a unor distincţii,
premii sau beneficii (titluri, calităţi academice etc.) prin
încălcarea drepturilor de autor are un nivel mai mare de
gravitate faţă de alte abateri din categoria discutată. d) UTBv
îşi propune în primul rând să joace un rol constructiv, de
educare a comunităţii în spiritul respectului pentru
proprietatea intelectuală şi al integrităţii academice depline;
în special în cazul studenţilor și al tuturor abaterilor
involuntare, prioritare sunt obiectivele formative, nu cele
punitive.
Art. 24. Înşelăciunea și facilitarea înșelăciunii
(1) Înşelăciunea în evaluarea academică presupune frauda în
evaluare care afectează grav calitatea educaţiei universitare
şi standardele morale ale comunităţii. Este considerată
înşelăciune orice faptă prin care beneficiarul ei prezintă spre
evaluare cunoştinţe sau competenţe pe care nu le are în
realitate, urmărind obţinerea unor note sau merite necuvenite.
În acest sens: a) studenţii vor prezenta spre evaluare numai
lucrări care reflectă munca, abilităţile și competenţele
proprii; b) constituie înşelăciune substituirea persoanelor la
un examen în scopul de a obţine promovarea sau o notă necuvenită.
(2) Raportarea înşelăciunii este o îndatorire morală a membrilor
Comunităţii UTBv. Raportarea unor astfel de abateri nu poate fi
urmată de sancțiuni, decăderi sau orice alte forme de represiune
din partea conducerii departamentului/facultăţii sau din partea
altor persoane.

108
(3) Alte forme ale înșelăciunii pot consta în: a) includerea în
CV sau în alte documente a unor date fictive sau prezentarea
unor referinţe incorecte sau inexistente; b) includerea în
cererile de finanţare sau în proiecte a unor date nereale.
(4) Facilitează înşelăciunea orice persoană care oferă ajutor
intenționat unei alte persoane care săvârșește fapta de
înșelăciune în sensul prezentului cod.
Art. 25. Hărţuirea
(1) UTBv condamnă hărţuirea în înţelesul ei general de
comportament degradant, intimidant sau umilitor care urmăreşte
sau duce la afectarea gravă a capacităţii unei persoane de a-şi
desfăşura în mod firesc activităţile profesionale şi de studiu
sau de a-şi exercita drepturile, indiferent de formele în care
s-ar putea manifesta acesta.
(2) Hărțuirea în forme precum: misoginismul, sexismul, rasismul,
şovinismul, xenofobia, homofobia, hărţuirea în privinţa
convingerilor religioase sau politice este neconformă cu
politicile de nediscriminare și de egalitate de şanse ale UTBv
şi anulează respectul pentru dreptul personalului şi al
studenţilor la un tratament corect și respectuos.
(3) Faptele de hărțuire prevăzute în prezentul cod vor fi
sancționate chiar dacă au loc în afara spațiului universitar,
dacă sunt în legătură directă cu activitatea desfășurată în
cadrul UTBv, indiferent dacă faptele sunt săvârșite personal sau
prin persoane interpuse.
(4) Hărţuirea bazată pe abuzul de putere, exercitată de către
persoane cu funcţii ierarhic superioare victimei, de cadre
didactice asupra studenţilor sau de evaluatori asupra
persoanelor evaluate constituie o faptă gravă.
(5) Hărţuirea constă, de regulă, într-un comportament repetat
constituit din ameninţări fizice și verbale, critici umilitoare,
avansuri sexuale etc., dar poate consta şi în acte singulare,
atunci când acestea au o natură agresivă.

109
(6) Hărţuirea poate fi îndreptată împotriva unei persoane anume
sau poate consta în acte care creează un mediu academic ostil,
conducând la afectarea gravă a capacităţii membrilor unui grup
de a-şi desfăşura activităţile academice sau de a îşi exercita
drepturile individuale.
Art. 26. Hărţuirea sexuală
(1) Acţiunile care creează un climat de intimidare, teamă şi
ostilitate sunt considerate ofensatoare pentru orice persoană.
Fiecare membru al Comunității UTBv trebuie să aibă cunoştinţă
de faptul că UTBv se opune hărţuirii sexuale și că acest fel de
comportament este interzis cu desăvârşire atât de lege, cât şi
de politicile şi normele universitare.
(2) Hărțuirea sexuală constă din avansuri sexuale nedorite,
cereri de favoruri sexuale și alte manifestări verbale sau
fizice de natură sexuală:
a) atunci când acceptarea sau respingerea unui astfel de
comportament au legătură cu condiţionarea instruirii, evaluării,
angajării, promovării sau participării la activitatea
universitară, și/sau
b) care prin intimidare, ostilitate, ofensă, afectează munca,
performanța, condițiile de viață sau mediul de desfășurare a
activității unei persoane.
3) Forme de manifestare a hărțuirii sexuale pot fi considerate:
a) insistența de a obține servicii sau avantaje sexuale prin
orice mijloc, atunci când persoana hărțuită a precizat clar că
nu dorește acest lucru;
b) remarci cu conținut sexual evident făcute în mod insistent
de către o persoană din Comunitatea UTBv și repetarea acestora
în ciuda reacțiilor de respingere;
c) coniționarea promovării examenului, a evaluării, sau a
obținerii unor avantaje pentru un student/student de întâlnirea
cu cadrul didactic în context privat;

110
d) enunțarea sistematică de remarci sexiste, de glume și
conotații sexuale sau de fantezii sexuale, în pofida
dezaprobării și protestelor celor din preajmă;
e) trimiterea de materiale pornografice sau obscene nesolicitate
sau nedorite;
f) atingerea fizică, cu conotații erotico-sexuale a unei
personae fără consimțământul acesteia.
Art. 27. Intimidarea și comportamentul insultător
UTBv nu îngăduie comportamente insultătoare, respective acte de
exprimare injurioasă, intimidantă sau umilitoare, îndreptate
împotriva participanților la activităților din UTBv, indifferent
cine sunt aceștia. Comportamentul insultător contravine eticii
universitare atât atunci când intervine între persoane aflate
pe aceeași poziție, cât și între persoane aflate pe poziții
ierarhice diferite. Astfel de acte, orientate împotriva
inferiorilor ierarhici, constituie o formă de abuz de putere.
Repetarea unui astfel de comportament față de aceeași persoană
sau același grup tinde să devină o formă de hărțuire. Fermitatea
și severitatea nu sunt comportamente insultătoare decât dacă
devin excesive și dacă sunt dirijate systematic și nedrept către
aceiași oameni, caz în care se transformă în acte persecuție.
Art. 28 Procedura de sesizare și de soluționare a posibilelor
încălcări ale eticii și deontologiei universitare
(1) Pentru abaterile constate de la buna
conduită în activitatea de cercetare-
dezvoltare, conducerea universității aplică
autorilor lucrărilor în cauză una ori mai
multe dintre următoarele sancțiuni:
a) avertisment scris;
b) retragerea și/sau corectarea tuturor
lucrărilor publicate prin încălcarea
normelor de bună conduită;

111
c) diminuarea salariului de bază, cumulat,
când este cazul, cu indemnizația de
conducere, de îndrumare și de control;
d) suspendarea, pe o perioadă determinată de
timp între 1 an și 10 ani, a dreptului de
înscriere la un concurs pentru ocuparea
unei funcții superioare ori a unei
funcții de conducere, de îndrumare și de
control sau ca membru în comisii de
concurs;
e) destituirea din funcția de conducere din
universitate;
f) desfacerea disciplinară a contractului de
muncă.
(2) Procedura de sesizare și de soluționare a
posibilelor încălcări ale eticii și
deontologiei universitare sunt prevăzute de
Regulamentul Comisiei de etică și deontologie
universitară, aprobat de Senatul Universității
Transilvania din Brașov.
Carta a fost adoptată în ședința Senatului Universității
Transilvania din Brașov din data de 06.07.2016, a primit avizul
de la MENCȘ în data de 06.10.2016 și a fost postată pe site-ul
universității în data de 24.10.2016.

BIBLIOGRAFIE

Creme, Ph. and Lea, M.R. (2008), Writing at University – A Guide


for Students, third edition, McGraw Hill, Open University Press.
Rowntree, D. (1980), Învață cum să înveți. Introducere
programată în tehnica studiului, Editura Didactică și
Pedagogică, București.

112
Goldbert, R. (2006), Writing for Science, Yale University Press,
New Haven and London.

Greenwood, D.C. (2007), „Reliability of journal impact factor


rankings”, BMC Medical Research Methodology, 7(48), 48.

Harvard Reference Style Guide (2009), disponibil la


http://openjournals.net/files/Ref/HARVARD2009%20Reference%20gu
ide.pdf, accesat în august 2017.

Hirsch, J.E. (2005), “An index to quantify an individual’s


scientific research output”, PNAS (Proceedings of the National
Academy of Sciences of the United States of America), 15
November, 102(46) 16569-16572, published online 2005 Nov.7, doi
10.1073/pnas.0507655102.

Howard, J. (2009), “Humanities journals confront identity


crisis”, The Chronicle of Higher Education, 55(19), A1.

Johnstone, M.J. (2007), “Journal impact factors: Implications


for the nursing profession”, International Nursing Review 54(10,
35-40.

Lathrop, A. and Foss, K.E. (2000), Student Cheating and


Plagiarism in the Internet Era – A Wake-Up Call, Libraries
Unlimited, Englewood, Colorado.

Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,


dezvoltarea tehnologică și inovare,
http://www.lib.ugal.ro/Legislatie/legislatie_resurse_umane/Leg
ea_206_27_mai_2004.pdf. Accesată la data de 05.02. 2018.

Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si


completările ulterioare.

113
Martea, G. (2015), Omul, societatea, școala și sistemul de
valori, articol publicat în Materialele Conferinţei Ştiinţifice
Internaţionale, 16-17 octombrie 2015: “Educația din perspectiva
valorilor”, Universitatea 1 decembrie 1918, Alba Iulia, România,
ediția a VII-A, 2015

Monipally, M.M. and Pawar, B.S. (2010), Academic Writing - A


Guide for Management Students and Researchers, Response,
Business books from SAGE.

Park, C. (2003), In Other (People‘s) Words: plagiarism by


university students—literature and lessons, in Assessment &
Evaluation in Higher Education, 28 (5), pp. 471 – 488.

Richards, J.C. and Miller, S.K. (2005), Doing Academic Writing


in Education – Connecting the Personal and the Professional,
Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, Mahwah, New Jersey,
London.

Seglen, P.O. (1997), “Why the impact factor of journals should


not be used for evaluating research”, British Medical Journal,
314 (7079), 498-502.

Sutherland-Smith, W. (2008). Plagiarism, the Internet and


Student Learning – Improving Academic Integrity, Routledge,
Taylor and Francis Group, New York and London

The Chicago Manual of Style Online (2017), disponibil la


http://www.chicagomanualofstyle.org/home.html, accesat în
august 2017.

Țigu, G.(2005), Etica afacerilor, Editura Uranus, ediția a II-a

114
Whitaker, A. (2009), Academic Writing Guide 2010 – A Step-by-
Step Guide to Writing Academic Papers, City University of
Seattle, Bratislava, Slovakia.

115