UNIVERSITATEA GEORGE BACOVIA

NOTE DE CURS
ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

BACĂU
2019

1
1. Competenţe specifice acumulate
C1.Utilizarea teoriilor şi conceptelor social-politice pentru analiza organizării, funcţionării şi
Competenţprofes

managementului instituţiilor publice şi/sau private – 2 CRD

profesionale

C3. Comunicarea în limba programului de studii şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a unor
mesaje profesionale cu grad ridicat de complexitate – 1 CRD
ionalee

C5. Asumarea unor funcţii de nivel mediu şi superior în managementul resurselor umane – 2 CRD

CT3. Autoevaluarea nevoii de formare personală şi profesională continuă şi a evoluţiei în cariera

transversale
Competenţe

profesională, în scopul dezvoltării competentelor dobândite şi al adaptării la cerinţele dinamismului

pieţei muncii. – 2 CRD

2. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

2.1 Obiectivul general al
disciplinei
2.2 Obiectivele specifice
Aplicarea cunoştinţelor necesare în culegerea datelor şi
informaţiilor referitoare la o problemă de cercetare concretă
• Inițierea și construirea componentei epistemolige în
modelul profesional, alături de cea gnoseologică și
cea praxiologică.
• Construirea unei rețele conceptuale specifice
cercetării științifice.
• Dezvoltarea componentei comunicării eficiente în
grupul profesional.
• Construirea deprinderilor de analiză a informațiilor.
• Dezvoltarea deprinderilor de autoevaluare și
autodezvolatre profesională.

3. Conţinuturi
3.1 Curs Metode de predare Observaţii
1. Prezentarea tematicii, obiectivelor, metodelor; Expunere slide, curs interactiv
Introducere. Ce este etica? Ce este integritatea?
Abordări interdisciplinare şi integrative
2. Perspectiva filozofică; Marile tradiţii etice; etica Expunere slide, curs interactiv
teoretică vs. etica aplicată; Dileme etice; Practici și
dileme etice, vulnerabilitate și risc în şcoală,
universitate, instituţii publice
3. Etică aplicată: Bioetică; Viaţa & Moartea: Avortul, Expunere slide, curs interactiv
Eutanasia; Pedeapsa cu moartea; Sărăcie şi război;
4. Etică și deontologie academică Expunere slide, curs interactiv

5. Probleme etice și internetul (inclusiv reţelele de Expunere slide, curs interactiv

socializare)
6. Etica cercetării Expunere slide, curs interactiv

7. Psihologia moralei. Introducere în problematica Expunere slide, curs interactiv

integrităţii - caracteristicile conceptului de integritate ;
Integritatea personală - principii, valori, standarde;
Reputaţia
BIBLIOGRAFIE

2
• Constantinescu, Mihaela & Mureșan, Valentin. 2013. Instituționalizarea eticii -mecanisme și
instrumente; Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti;
• Mureşan, Valentin. 2009. Managementul eticii în organizaţii; Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti.

Olaru, B. Holman, A. (coord.). (2015). Contribuţii la psihologia morală: evaluări ale rezultatelor şi noi
cercetări empirice. Bucureşti: Editura Prouniversitaria

Haidt, J. Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica şi religia? Bucureşti: Editura Humanitas

https://www.ted.com/talks/jonathan_haidt_on_the_moral_mind/t ranscript?language=ro

Ariely, D. (2012). Adevărul (cinstit) despre necinste. Cum îi minţim pe toţi dar mai ales pe noi înşine.
Bucureşti: Editura Publica; http://www.ted.com/talks/ dan_ariely_on_our_ buggy_moral_code

Legea 1/2011; legea 204/2016; Coduri etice universitare

Taleb, N.N. (2014). Antifragil. Ce avem de câştigat de pe urma dezordinii. Bucureşti: Editura Curtea Veche
14. http://www.ccea.ro/etica-si-integritate-academica/ 15.
http://www.ccea.ro/publicatii/volume/institutionalizarea-eticii-mecanisme-si-instrumente/

Mureșan, Valentin. 2016. Ethical Cleaning and Moral Efficiency in Organizations. Ethics in Biology,
Engineering and Medicine: An International Journal. 6 (1-2): 151-161;

• Mureșan, Valentin. 2016. The Moral Life and Its Theory in Romania. A Subjective
Panorama. Postmodern Openings. 7 (1): 9-17;
• Constantinescu, M., Kaptein, M. 2014. CSR Standards and Corporate Ethical Virtues: A Normative
Inquiry into the Way Corporations Integrate Stakeholder Expectations. În: Idowu S., Frederiksen C.,
Mermod A., Nielsen M. (eds) Corporate Social Responsibility and Governance. CSR, Sustainability,
Ethics & Governance. Springer, Cham;
• Constantinescu, M., Kaptein, M. 2014. Mutually Enhancing Responsibility: A Theoretical Exploration
of the Interaction Mechanisms Between Individual and Corporate Moral Responsibility. Journal of
Business Ethics. 129 (2): 325-339;
• Mureșan, Valentin. 2013. An Organization’s Moral Topography. Transylvanian Review. 22 (1): 33-
46;
• Mihailov, Emilian. 2010. Codul deontologic al farmaciștilor – între mixtura obligațiilor și
managementul eticii (The pharmacists deontological code, between the mixture of obligations and
ethics management), Farmacist.ro, Vol. VI, No. 2.

CĂPRIOARĂ, Mihai, CĂPRIOARĂ, Alina, Influența violenței școlare asupra stimei de sine și a
sentimentului de autoeficacitate, pp. 161-209, în: CÎRTIȚĂ-BUZOIANU, Cristina, NECHITA, Elena,
Incluziunea socială în era digitală, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2016, ISBN 978-606-17-0883-3
http://www.criminologie.ro
http://www.jurnalulbtd.ro
http://www.savethechildren.net

3
4. Evaluare

Evaluarea constă în realizarea unui portofoliu cu 3 studii de caz și prezentarea publică a

acestuia

Componență portofoliu cu trei studii de caz:

1. Construiți un chestionar prin care să evaluați, pentru o organizație, una dintre
următoarele teme: percepția asupra corupției, gradul de transparentizare sau
nivelul de asumare aș standardelor etice și deontologice
2. Descrieți o situație de conflict etic dintr-o organizație și identificați soluții de
rezolvare
3. Descrieți 3 principii care ar putea sta la baza construirii unei organizații cu un
comportament etic

4
 I. CE ESTE ETICA? CE ESTE INTEGRITATEA?
ABORDĂRI INTERDISCIPLINARE ŞI INTEGRATIVE

I.1. ETICA

Etica (din grecescul ethos=datina,obicei) este o ramură a filosofiei care studiază

realitatea morală, în încercarea de a oferi răspunsuri la întrebări precum: cum trebuie să ne
comportăm? Ce este binele și răul? Ce este echitatea? Etica este definită ca fiind ştiinţa care se
ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi condiţiei umane, din perspectiva principiilor morale şi
a rolului lor în viaţa socială1.
Identificăm aici două tipuri de abordări:
1. Normative, care se referă la modul de reacţie al oamenilor, determina normele
morale şi atitudinile exprimate în practică profesională.
2. non-normative, care implică o analiză a limbajului, concepte, metode și
raționamente.
Primele abordări ale eticii provin din antichitate. Socrate a încercat fundamentarea
noţiunilor de bază precum bine, datorie, onoare, virtute, cinste. Platon a realizat e expunere
dialogală a tuturor sistemelor etice cunoscute. Aristotel a întemeiat morala practică.
O mare contribuţie în dezvoltarea eticii normative a avut-o Immanuel Kant, care sustine
ca etica este întemeiată pe raţiune, de fapt pe o raţiune practică, ce ne impune anumite legi
morale, cu caracter universal. Alte contribuţii notabile în gândirea filosofică despre morală au
avut: Friedrich Hegel, Friedrich Nietzsche, Bertrand Russell, Jean-Paul Sartre şi alţii.

Etica este o disciplină filosofică ce are ca obiect de studiu acţiunea umană, precum şi valorile şi
normele faţă de care aceasta se conformează sau ar trebui să se conformeze.

Problema fundamentală pe care şi-o pune etica este aprecierea modurilor de

comportament şi de acţiune ce formează practica vieţii umane, atât la nivelul indivizilor, cât şi
a relaţiilor sociale. Din această perspectivă etica studiază, pe de o parte, principiile morale care
stau la baza relaţiilor sociale cu ajutorul unor concepte specifice: cinste, datorie, dreptate,
demnitate, onoare, conştiinţă, ideal moral etc. Pe de altă parte, etica se ocupă cu studiul teoretic

1
DEX Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti,
1998.

5
al valorilor şi conduitei umane prin raportare la principiile morale ce stau la baza atitudinilor
şi comportamentelor morale, ea făcând distincţia între ceea ce este ,,drept” şi ceea ce
este ,,greşit” dintr-un punct de vedere universal acceptat.
Etica a avut ca punct de referinţă o morală dominată de o anumită tradiţie, aspectele
morale constituind obiectul despre care vorbeşte etica. Altfel spus, aspectele morale ţin de
discursul asupra a ceea ce este bine sau rău, în timp ce etica este disciplina care studiază
probleme cum sunt cele despre dreptate şi nedreptate, despre bine şi rău, despre virtute şi viciu
etc. Tot de domeniul eticii ţin preocupările referitoare la clarificările conceptuale sau cele care
privesc originea, natura, esenţa şi conţinutul principiilor morale.
Din această perspectivă, norma poate fi considerată ca model, regulă sau prescripţie
care reglementează comportamentul indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi colectivităţiilor.
Principala caracteristică a normelor etice constă în faptul că ele îşi au sursa în voinţa unei
autorităţi normative şi se adresează anumitor subiecţi ai normei. Pentru a-şi face cunoscută
voinţa de către subiect, autoritatea în cauză elaborează un set de norme, iar pentru a-şi face
efectivă voinţa, autoritatea adaugă sancţiuni sau pedepse.
Trebuie observat însă că sistemele de norme şi activitatea de normare în domeniul eticii
se confruntă cu o serie de limite, între care pot fi menţionate:
• Caracterul contradictoriu al sistemelor valorice şi normative, o conformare
absolută cu normele putând exista doar în condiţiile în care sistemul de norme
este coerent şi ne-contradictoriu.
• Deşi normele promovează o serie de cerinţe reale ale sistemului social-uman,
nu toate cerinţele care presează asupra comportamentului individual sau
colectiv pot să-şi găsească o exprimare în plan normativ. Din acest motiv,
spaţiul în care funcţionează un comportament este mai complex decât sistemul
de valori şi norme care operează la un moment dat. Aşa se face că, unele
comportamente neconforme cu anumite norme apar tocmai datorită lipsei de
formulare într-o modalitate normativă a acestor cerinţe, necesităţi sau presiuni.
• Normele tind să substituie comportamentele de cunoaştere centrate pe
soluţionarea situaţiilor concrete, cu o activitate de cunoaştere mai simplă, axată
pe identificarea unor categorii generale de situaţii şi aplicarea cvasimecanică a
soluţiilor normate
Dincolo de aceste dificultăţi, setul normelor şi regulilor de conduită sunt menite să
asigure aplicarea în practică a valorilor şi principiilor etice care stau la baza comportamentului

6
individual, al unei comunităţi sau organizaţii. Pentru membrii unei comunităţi sau organizaţii
acest set de principii şi norme de conduită reprezintă un contract moral prin care aceştia se
angajează să le respecte şi să le promoveze în activitatea profesională. Mergând mai departe,
se poate spune că normele morale se manifestă prioritar ca norme ale eticii profesionale,
funcţionând în strânsă legătură cu ceea ce trebuie făcut şi cu ceea ce trebuie evitat.
Atunci când normele morale se manifestă ca reguli, ele interacţionează cu normele
juridice, norme care asigură interesul public reglementat, ca atare, prin sistemul de drept. Spus
mai direct, regulile morale funcţionează prin intervenţia opiniei publice şi sunt reglementate
prin coduri de comportament etic, pe câtă vreme, normele juridice sunt consacrate prin sistemul
de legi specific fiecărei societăţi sau domeniu de activitate.
În aceste condiţii, morala nu poate avea un caracter abstract, general valabil, fiind
caracterizată mai degrabă de un anumit relativism. Cu toate acestea, de la un tip de organizare
socială la altul, rămân valabile numeroase imperative morale (să nu furi, să nu minţi, să îţi
respecţi cuvântul dat etc.), care ţin de caracterul omului de fiinţă raţională şi de posesor al unei
conştiinţe de sine.
În concluzie, morala este considerată un fenomen real, un ansamblu de reguli şi
norme cu caracter imperativ şi care ţine de comportamentul cotidian, de viaţa practică a
indivizilor şi comunităţilor umane. Normele morale sunt enunţuri prin care se indică ce
trebuie să facă sau să nu facă un individ, ele reprezentând valori culturale consacrate prin
tradiţie şi educaţie.
Etica se referă la teoria ce are ca obiect de studiu acest fenomen real, adică sistemul
conceptual care stă la baza unei anumite viziuni asupra moralităţii. În timp ce morala are
o componentă emoţională semnificativă, etica implică mai multă detaşare, explorarea şi
acceptarea modurilor de viaţă alternative, fiind o abordare raţională a principiilor şi
normelor morale. Altfel spus, morala vizează caracterul practic al moralităţii, iar etica
nivelul cognitiv şi cel explicativ.

Așadar, etica are un caracter:

• analitic (se ocupă de cercetarea cauzelor acţiunii umane);
• normativ (stabileşte un set de reguli şi norme de conduită);
• practic (orientată spre acţiune);
• raţional (preocupată de modul de conştientizare şi asumare de către indivizi a
normelor etico-morale);

7
 Etica nu este o ştiinţă descriptivă (nu indică cum trebuie îndeplinite acţiunile umane
pentru a fi considerate morale), ci este prescriptivă (recomandă anumite norme care ar trebui
respectate).

I.2. Etica normativă şi etica aplicată

De-a lungul timpului, studiului eticii s-a structurat pe mai multe nivele: un prim nivel,
denumit metaetică, are ca obiect definirea naturii termenilor morali; al doilea nivel al eticii
normative, studiază teoriile şi obiectivele etice; al treilea nivel, al eticii aplicate, se
concentrează asupra cercetării aspectelor ce definesc diferite arii de cuprindere ale eticii. Alte
formulări, disting două domenii de cercetare ale eticii: etica teoretică, care studiază problemele
teoretice ale originii şi esenţei moralei, respectiv, etica normativă, care vizează elaborarea şi
fundamentarea teoretică a unui sistem determinat de norme şi standarde morale, ca şi a unor
coduri de conduită morală.
Etica normativă are ca obiect de studiu marile teorii şi doctrine etice, precum şi
definirea unui set de norme în care trebuie să se încadreze acţiunile umane.
Etica normativă prescrie standardele referitoare la buna conduită şi caracteristicile
conduitei greşite a oamenilor. Ea poate fi privită şi ca un sistem de testare a comportamentelor
considerate dezirabile pentru societate. Exemplul clasic al principiului normativ al eticii este
regula ,,să facem altora doar ceea ce dorim ca alţii să ne facă nouă”. Din acest punct de vedere,
oricine ar putea să determine dacă o acţiune este corectă sau greşită şi să stabilească criteriile
de evaluare pentru conduita morală a unei persoane.
Teoreticienii acestui domeniu au ajuns la concluzia că se poate vorbi de trei abordări
specifice: teoriile virtuţii, teoriile datoriei şi teoriile consecinţelor.
Foarte pe scurt, premisa primei teorii este că aceste reguli sunt învăţate şi transpuse în
practică în momentul în care cineva realizează o anumită acţiune. De-a lungul istoriei,
gânditorii s-au concentrat asupra importanţei formării şi dezvoltării de bune trăsături ale
caracterului şi posibilităţii ca regulile morale să fie învăţate şi aplicate în relaţiile dintre oameni.
Aşa au fost explicate virtuţi precum: înţelepciunea, curajul, cumpătarea, spiritul de
dreptate, tăria morală, generozitatea, stima de sine şi sinceritatea, dar şi trăsăturile de caracter
negative, cum ar fi: laşitatea, nedreptatea, nesăbuinţa etc.
Teoriile datoriei pleacă de la premisa existenţei unor obligaţii clare formate în cadrul
existenţei umane, fie că este vorba de datorii faţă de noi înşine, fie că ne referim la datorii faţă
de ceilalţi. Alte interpretări ale datoriei vizează relaţia dintre drepturile unei persoane corelate

8
cu datoriile altei persoane, existenţa unui principiu fundamental al datoriei care excede datoriile
particulare, denumit ,,imperativul categoric” sau aşa - numitele datorii ,,la prima vedere”, cum
este cazul datoriei de aţi respecta promisiunile, de a despăgubi pe cineva atunci când acesta a
fost lezat, de a acţiona pentru îmbunătăţirea propriilor abilităţi sau de a nu jigni pe alţii.
Teoriile consecinţelor încearcă să determine responsabilitatea morală prin estimarea
consecinţelor acţiunii individului, conduita morală corectă fiind determinată de o analiză de tip
cost-beneficiu. Altfel spus, o acţiune este corectă din punct de vedere moral, dacă consecinţele
acelei acţiuni sunt , mai degrabă, favorabile decât nefavorabile. Aceasta presupune, pe de o
parte, identificarea consecinţelor favorabile şi a celor nefavorabile ale unei acţiuni, iar pe de
altă parte, determinarea împrejurării dacă totalitatea consecinţelor favorabile primează în faţa
totalităţii consecinţelor nefavorabile. Este important de subliniat că aceste evaluări vizează atât
individul, grupul şi colectivitatea, cât şi determinarea consecinţelor fiecărei acţiuni în funcţie
de care este estimată corectitudinea (utilitatea) sau incorectitudinea (inutilitatea) acţiunii
respective din punct de vedere moral.
Etica aplicată urmăreşte să transpună principiile teoretice ale normelor morale în
situaţii specifice lumii reale, încercând să rezolve probleme şi dileme ale activităţilor curente.
Această formă a eticii se concentrează pe elucidarea unor contradicţii între abordările de natură
principială ale eticii normative şi posibilităţile de aplicare a teoriilor şi principiilor etice în
cazuri şi împrejurări specifice.
Dintre domeniile în care s-au constituit abordări ale eticii aplicate, mă voi opri la
aspectele ce definesc etica medicală, bioetica, etica mediului, etica profesională şi etica
tehnologiei informaţiilor, problemele specifice ale eticii în afaceri urmând să fie discutate în
secţiuni distincte ale acestei lucrări. În continuare, voi rezuma câteva aspecte principale ce
caracterizează domeniile enunţate, cu precizarea că nu voi intra în dezbateri sau controverse
care depăşesc scopul lucrării de faţă.
Etica medicală este acea formă a eticii aplicate care analizează calitatea, riscurile,
precum şi implicaţiile individuale şi sociale ale activităţilor desfăşurate în domeniul medicinei
şi al asistenţei medicale. Un exemplu elocvent este oferit de setul principiilor pe care personalul
medical trebuie să îl aibă atunci când se ia o decizie privitoare la pacient: să acţioneze astfel
încât să obţină efectul maxim pentru pacient; să nu facă rău; să asigure distribuţia corectă a
resurselor de îngrijire a sănătaţii; să adopte decizia dreaptă de a prescrie un tratament pe baza
resurselor disponibile; să asigure dreptul pacientului de a fi tratat astfel încât să-şi păstreze
demnitatea; să asigure dreptul pacientului de a cunoaşte întregul adevăr privind boala şi
tratamentul.

9
 Întrucât principiile enunţate au valabilitate în orice situaţie dată, unele dintre acestea
intră în contradicţie, conducând la ceea ce numim - ,,dileme etice”. Reconcilierea principiilor
aflate în opoziţie a dezvoltat teza conform căreia există dreptul de a te abate de la anumite
principii morale, cu obligaţia de a explica public motivele pentru care ai făcut-o , respectiv,
teza prin care se solicită indivizilor să se supună prescripţiilor universale ale logicii, astfel încât
toţi cei implicaţi într-un caz, inclusiv pacientul, să realizeze aceleaşi acţiuni în împrejurări
identice.
Ca disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicinei şi
biologiei, bioetica încearcă să stabilească valoarea morală a aplicării acestor rezultate.
Dezbaterile privitoare la acest domeniu sunt intense, ele punând în discuţie nu doar estimarea
beneficiilor, ci şi modul în care diferitele descoperiri, experimente sau teste cu material uman
contravin moralei.
Din setul de întrebări la care trebuie găsit un răspuns moral sunt de amintit: Cine va
controla rezultatele obţinute în activitatea de cercetare? Cum va fi asigurată confidenţialitatea
rezultatelor? Cine va beneficia de testarea genetică şi în ce condiţii? Măsura în care individul
poate solicita modificarea materialului genetic? Cum poate fi evitată discriminarea genetică?
Pentru cine va fi accesibilă terapia genetică? Care este impactul descoperirilor ştiinţifice asupra
societăţii? Care sunt pericolele şi riscurile generate de unele descoperiri ştiinţifice?
Etica mediului analizează semnificaţia morală a raporturilor dintre om şi mediul
natural, influenţa acesteia asupra unor domenii de activitate ca dreptul, economia, sociologia
sau geografia, precum şi interdependenţele care se instituie între aceste domenii şi mediul
natural. Printre temele care fac obiectul acestor preocupări sunt de menţionat:
• tendinţa de creştere a dezechilibrului dintre om şi natură;
• exploatarea iraţională a resurselor planetei;
• transformarea mediului natural într-un debuşeu al activităţilor umane;
• extinderea fenomenului de poluare;
• distrugerea habitatelor pentru diferite specii;
• obligaţiile generaţilor actuale referitoare la mediu;
• deteriorarea mediului şi încălzirea globală;
• riscul diferitelor forme de manipulare genetică;
• obligaţia oamenilor, ca agenţi morali, faţă de toate fiinţele;
• condiţiile fizice ale mediului şi relaţiile sale cu celelalte fiinţe.

10
 Etica profesională are în vedere practicile şi codurile de conduită etică care
reglementează activitatea celor care exercită o anumită profesie. Asociaţiile sau corpurile
profesionale ale avocaţilor, magistraţilor, funcţionarilor publici, auditorilor, evaluatorilor,
contabililor, mediatorilor, cadrelor didactice etc. au elaborat coduri de conduită etică , prin
care se intervine disciplinar în cazurile în care membrii lor au încălcat norme ale eticii
profesionale.
Deşi codurile de etică diferă de la o asociaţie profesională la alta, ele conţin câteva teme
comune, dintre care amintim:
• integritatea profesională şi obiectivitatea;
• competenţa profesională;
• confidenţialitatea;
• profesionalismul şi independenţa;
• interesul propriu şi traficul de influenţă;
• conflictul de interese;
• eliminarea incompetenţei;
• combaterea abuzului sau a primirii de foloase necuvenite;
• dezavuarea corupţiei şi a mitei;
• preocuparea pentru dezvoltarea responsabilităţii profesionale.
Etica tehnologiei informaţiilor constituie o ramură mai nouă a eticii aplicate cu o
dezvoltare semnificativă în ultimii ani datorită schimbărilor pe care le-au adus cu ele
tehnologiile informaţionale şi globalizarea. Privit într-un sens larg , acest domeniu al eticii
include standardele de practică profesională, aspecte juridice, etica şi responsabilitatea
corporativă, elemente ale politicilor publice, protecţia datelor personale, funcţionarea
sistemelor de evidenţă demografică şi administraţie, protecţia informaţilor bancare, comerciale
şi financiare, sistemul de accesare a datelor personale etc.
Etica din acest domeniu abordează un set larg de aspecte, care merg de la respectarea
proprietăţii intelectuale, definirea responsabilităţii profesionale a celor implicaţi în crearea de
programe informatice şi respectarea dreptului la viaţă privată, până la protecţia diferitelor tipuri
de informaţii împotriva infractorilor, fraudarea codurilor de acces sau a informaţiilor stocate în
memoria unui calculator, contrafacerea unor date, imagini sau texte concepute pentru
dezinformarea utilizatorilor etc.

11
 Revenind la aspectele teoretice ale eticii, un loc distinct îl ocupă discuţia despre
normele şi valorile morale care reglementează comportamentul indivizilor, organizaţiilor şi
colectivităţilor, temă care va fi analizată în secţiunea următoare.

I.3. Norme şi valori morale. Raportul etic-juridic

Normele morale sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică calea, scopul
sau direcţia gândirii sau acţiunii. Norma în sine nu are o putere coercitivă, ci se referă la un
imperativ a cărui valoare este exclusiv raţională şi independentă de realizarea ei practică. Cel
care respectă norma şi-o asumă ca valoare, ca regulă sau ca un criteriu de apreciere.
Caracteristica normelor constă în faptul că se adresează anumitor subiecţi şi îşi au sursa
în voinţa unei autorităţi. Atât normele sociale, cât şi cele morale se constituie în sisteme
normative, sisteme care se compun din valori şi reguli. În timp ce valorile sunt scopuri spre
ceea ce se doreşte din punct de vedere moral, regulile sunt indicaţii asupra modalităţilor
considerate legitime şi acceptabile pentru a atinge valorile.
În cadrul unui sistem normativ, normele pot reglementa anumite interdicţii,
recomandări referitoare la comportamente dezirabile, indicaţii ale performanţei minime
acceptate, modalităţi de a face un anumit lucru sau modele de comportament în diferite situaţii.
Activitatea de elaborare a normelor şi de impunere a lor se asociază cu recompense
(aprecieri, prestigiu, stimă, consideraţie, promovare etc.) şi cu pedepse aplicate de instituţii
(amenzi, sancţiuni administrative, retrogradări, sancţiuni juridice) sau de organismele
profesionale (mustrări, retragerea suportului uman, întreruperea cooperării, marginalizarea
etc).
O altă problemă se referă la faptul că normele variază prin gradul de precizie şi de
completitudine. Aşa se face că unele norme sunt enunţate într-un mod care să garanteze
aplicabilitatea lor (nu se prevăd cazuri în care devine dificilă o judecată de conformitate), în
timp ce alte norme sunt mai generale, deşi sunt prezentate ca fiind importante.
De aici rezultă şi o clasificare a normelor morale, cu implicaţii practice pentru etica în
afaceri (cf. Ţigu, 2003, p.18) :
• norme generale – prezente în toate tipurile de comunităţi umane, care au durabilitate
în timp şi care influenţează o gamă largă de relaţii şi activităţi umane (cinstea,
demnitatea, curajul, sinceritatea, loialitatea, generozitatea);

12
 • norme particulare – care se adresează unor comunităţi umane determinate, cu o
anumită variaţie în timp şi spaţiu şi influenţează relaţii sau activităţi umane
particulare (norme morale specifice unei profesii, normele vieţii de familie etc.);
• norme speciale – care se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse sau cu prilejul
unor ocazii speciale (norme de protocol, regulile de negociere, regulile de etichetă
sau de bune maniere etc. ).
În strânsă legătură cu aspectele de mai sus, normele morale îndeplinesc următoarele
funcţii:
• promovează cerinţele fundamentale ale unui anumit sistem organizatoric;
• exprimă ansamblul de cunoştinţe acumulate privind relaţiile interpersonale;
• recomandă anumite forme de comportament uman şi de atitudini sociale;
• reprezintă o modalitate de exercitare a caracterului social şi de evaluare a
comportamentelor individuale;
• asigură creşterea consensului şi reducerea incertitudinii şi activităţile sociale.
Plecând de la aceste considerente de principiu, se poate spune că valorile şi normele
morale se regăsesc şi în aspectele ce ţin de etica în afaceri, câteva caracteristici ale codului de
etică în afaceri fiind edificatoare în acest sens:
• exprimă un contract moral între membrii comunităţii de afaceri, contribuind
astfel la coeziunea acesteia;
• exprimă angajamentul membrilor organizaţiei faţă de respectarea valorilor şi
normelor etice;
• enunţă standardele morale şi de conduită pe care îşi propune să le urmeze
membrii organizaţiei de afaceri, precum şi sancţiunile care se pot aplica în
situaţiile în care aceste norme sunt încălcate;
• corelează relaţiile contactuale cu încrederea, ataşamentul şi responsabilitatea
• sprijină formarea unei culturi organizaţionale bazate pe respect şi pe creşterea
responsabilităţii individuale;
• protejează membrii organizaţiei de afaceri de comportamente abuzive,
necinstite sau oportuniste;
• contribuie la crearea unui mediu de muncă bazat pe competiţie şi cooperare
desfăşurate după reguli corecte;
• este un cadru de referinţă în orientarea deciziilor şi ghidează comportamentul
membrilor organizaţiei de afaceri în caz de dileme etice;

13
 • contribuie la promovarea unei imagini pozitive a organizaţiei, şi creşte
încrederea publicului şi a partenerilor sociali în activitatea acesteia.

Raportul dintre normele morale şi cele juridice comportă mai multe abordări.
O primă abordare vizează independenţa funcţională a juridicului faţă de etic, chiar dacă
la nivelul practicilor cotidiene valorile etice devin principii constitutive ale dreptului.
Analizând această particularitate, A. Sandu arată că ,,juridicul operaţionalizează valorile
existente la nivelul comunităţii integrându-le limitativ, în timp ce eticul ar trebui să constituie
un ghid afirmativ a ceea ce este dezirabil. În practică, juridicul administrează şi obligaţiile, iar
etica reglementează comportamentul moral pe care îl transformă în practică socială, de unde
este preluat de juridic sub formă de cutumă.” Conform acestei interpretări, morala
devine ,,izvor de drept prin intermediul practicilor sociale, iar teoria etică instituie paradigma
dominantă în practica juridică” (2012, p.51).
Concluzia autorului este că ,,teoriile etice au rolul de a valida normele juridice din
perspectiva conformităţii între norma juridică şi sistemul de valori acceptat de societate. Nici
norma morală nu trece direct în normă juridică, această trecere fiind mediată de teoriile etice
şi apoi, de la acestea, prin intermediul doctrinei, normele morale ajung în practica juridică”
(Sandu, 2012, p.51).
O altă abordare a relaţiei etic-juridic este aceea în care exerciţiul juridic este văzut ca o
practică a eticii, respectiv, întreaga etică se consideră a fi modelată de normativitatea juridică.
În aceasta interpretare, eticul şi juridicul sunt într-o relaţie de dependenţă reciprocă, care nu
permite nici uneia nici alteia să funcţioneze independent. Dezvoltând această idee cu referire
la etica juridică, M. Miroiu şi G. Beblea (2001) consideră că este impropriu să vorbim de o
etică a profesioniştilor din sfera activităţii juridice, fie pentru că această profesie este un
exerciţiu etic prin excelenţă, fie pentru că orice normare etică suplimentară nu ar face decât să
adauge sancţiuni care privesc, mai degrabă, aspectul administrativ al profesiei.
Pentru aprofundarea problemelor menţionate, autoarele propun clarificarea
următoarelor aspecte de principiu (cf. Miroiu şi Beblea, 2001, p.70 şi urm.):
• Raportului dintre norma juridică şi norma morală, - care ne sugerează că în cele
mai multe cazuri activitatea juristului este atât de riguros normată încât pare că
nu mai rămâne nimic în afara specificărilor juridice. Teoretic, dacă se poate
formula o cerinţă etică care nu este prevăzută de lege , ea ar fi de prisos sau ar
fi înglobată în ansamblul reglementărilor juridice. În realitate, există şi calea

14
 intermediară a normelor etice, care nu sunt specificate în codurile juridice dar
care sunt necesare bunei funcţionări a profesiei de jurist.
• Sarcinile morale ale juriştilor diferă mai ales prin evidenţierea unor principii
prevalente în funcţie de rolurile îndeplinite în sfera juridică. Astfel spus, deşi se
păstrează un set comun de obligaţii etice, prin natura profesiei, etica avocaţilor,
de exemplu, se orientează şi în funcţie de principii specifice, altele decât cele
care vizează profesia magistraţilor. În funcţie de această distincţie, diferă însăşi
raportul cu subiecţii actului juridic: dacă pentru un avocat putem vorbi de un
raport cu un client, magistratul are în faţă doar probe, care să dea dreptate unui
reclamant sau pârât (în dreptul civil), respectiv, să inculpe sau să disculpe un
învinuit (în dreptul penal).
• Necesitatea eticii pentru profesiile din justiţie nu se fundamentează însă pe
relaţia dintre etic şi juridic la nivelul normelor. Acest aspect intră în preocuparea
factorilor legiuitori care ar trebui să folosească eticul ca un criteriu principal al
normării juridice. Se poate afirma chiar că, într-o societate democratică întreaga
legislaţie trebuie să satisfacă cerinţele etice ale societăţii respective, cerinţe care
prevalează în raport cu cele care vizează persoanele fizice sau juridice.
Plecând de aici, se consideră că principala raţiune a normării etice a profesiei de jurist
este o consecinţă a relaţiei dintre justiţie şi stat. Dacă în sistemele de conducere autoritară
interesele statului tind să fie identificate cu interesele societăţii, în regimurile democratice,
justiţia este independentă, fiind una dintre cele patru puteri. Dar şi aici pot să apară situaţii
paradoxale: controlul statului fiind mai redus, există pericolul să se neglijeze interesele
societăţii în favoarea intereselor particulare ale clienţilor, mai ales dacă aceştia din urmă îi
asigură avantaje materiale.
Între dependenţa excesivă faţă de stat şi dependenţa excesivă faţă de client apare ca
cerinţă majoră, independenţa reală a juristului. Aceată independenţă a juristului faţă de
constrângerile statului şi faţă de aşteptările clientului pune în discuţie responsabilitatea
profesională a juriştilor şi angajamentul lor, dincolo de cerinţele formulate cu privire la
competenţele lor.
O a treia abordare are în vedere atât distincţiile dintre etică şi legalitate, cât şi
prejudecăţile despre lumea afacerilor sau regulile minimale pe care trebuie să le urmeze o firmă
în privinţa angajaţilor şi a clienţilor. În acest context, Daniel Dăianu consideră că anumite
operaţiuni în domeniul afacerilor pot fi legale, dar mai puţin etice. ,, Atunci când conflictele de

15
interese nu sunt reglementate corespunzător sau când cadrul juridic prezintă omisiuni grave,
scrie el, unii indivizi renunţă la consideraţiile de ordin etic în favoarea unui profit însemnat”
(2006, p.91). Exemplele la care recurge merg de la ideea că moralitatea nu-şi are locul în
afaceri, până la aspectele ce ţin de supra-reglementare sau sub-reglementare şi de la reputaţia
ca sursă de încredere, onestitate, adevăr şi loialitate, până la sistemele de valori ce ţin de
conflicte şi dileme morale.
Pe aceeaşi linie de argumentare se înscriu şi comentariile lui R. Solomon, care susţine
că, deşi obiectivul unei afaceri este obţinerea profitului, ,,acest obiectiv trebuie atins numai prin
furnizarea de bunuri şi servicii de calitate, prin crearea de locuri de muncă şi prin integrarea în
comunitate (...). Nu profiturile, ca atare, sunt scopurile afacerilor: profiturile sunt distribuite şi
redistribuite. Profitul este un mijloc de constituire a afacerii şi de răsplătire a angajaţilor, a
directorilor şi a investitorilor. Pentru unii, conchide autorul, profiturile sunt un indicator al
competitivităţii, dar chiar şi în aceste cazuri contează satisfacţia adusă de victorie şi nu
profiturile ca atare” (2006, p.378-388).
Concluzia la care ajunge autorul este că, la toate nivelele de funcţionare ale eticii în
afaceri se manifestă şi conflicte de valori. Exemplul pe care îl oferă este acela că, angajaţii care
critică în mod public propria companie încearcă să arate că nu pot tolera imoralitatea, trădarea
încrederii publicului şi vor să sprijine depăşirea unor astfel de impasuri.
Această categorie de anagajaţi este percepută ca indezirabilă pentru companie, iar
introducerea eticii afacerilor i-a eliminat din percepţia eronată că aceşti angajaţi ar fi neloiali
companiei. ,,Poate cel mai important rezultat al discuţiilor publice asupra eticii afacerilor, scrie
R. Solomon, este atenţia acordată acestor indivizi; s-a conferit astfel o nouă responsabilitate
pentru ceea ce angajatorii lor considerau în mod greşit a fi o încălcare a loialităţii. Dar atunci
când interesele de afaceri sunt în conflict cu morala sau bunăstarea societăţii, afacerile sunt
cele care trebuie să cedeze, acesta este, poate, principiul cel mai important al eticii afacerilor”,
ţine să precizeze autorul menţionat (2006, p.394).
O a patra abordare a relaţiei normă morală, - normă juridică vizează perspectiva
deontologică sau etica profesională. În explicaţia dată de V. Morar (2012, p.254 şi urm), de
exemplu, deontologia este o teorie a datoriilor (şi nu a datoriei în general), teorie care rezultă
din experienţele concrete de viaţă sau din situaţiile create de exercitarea unei activităţi. Din
acest motiv, deontologia are o conotaţie particulară, întrucât regulile sale privesc grupul
determinat care le emite şi le aplică sieşi, cu scopul de a asigura disciplina membrilor săi.
Este important de subliniat că datorită specificului său disciplinar, deontologia se referă
mai puţin la ceea ce este rău, ci mai degrabă, la ceea ce este periculos în activitatea unei

16
comunităţi profesionale. Situându-se ,,dincoace de rău sau de ilegalitate”, deontologia prescrie
doar să evităm ceea ce în mod firesc nu am face şi să nu ne punem în situaţii care ne expun la
astfel de riscuri.
Altfel spus, delicte precum: corupţia, traficul de influenţă, conflictul de interese,
nerespectarea regulilor de procedură sau a principiilor profesionale sunt sancţionate de codul
penal şi nu de deontologie.
Prin urmare, deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o
guvernează, precum şi la aşteptările pe care se mizează în urma aplicării codului de conduită
profesională.
O a cincea abordare este teoretizată de I.E. Iamandi şi R. Filip, care susţin că între
normele morale şi cele juridice există diferenţe cu privire la domeniul de aplicabilitate, în
sensul că ,,prescripţiile juridice se aplică întotdeauna în anumite circumstanţe, iar ceea ce nu
este interzis de lege este permis”, pe câtă vreme, normele morale sunt valabile în orice
împrejurări. În ceea ce priveşte regula de acţiune, continuă autorii, de cele mai multe ori ,, o
interdicţie legală este dublată de una morală, dar nu şi invers. Acolo unde legea emite numai o
interdicţie (...), morala adaugă o datorie sau o obligaţie ce nu poate fi impusă prin autoritatea
exterioară a legii, ci numai de conştiinţa lăuntrică a fiecărui individ” (2014, p.13).
Mai trebuie spus că normele juridice se deosebesc de normele morale nu numai prin
modul în care sunt prevăzute actele de conformare la sistemul de norme, ci şi prin afirmarea
mai clară a sancţiunilor şi a celor îndreptăţiţi ca să le aplice. Aceasta presupune o continuă
interpretare şi explicitare a reglementărilor din punctul de vedere al celor care le susţin, precum
şi o preocupare sistematică pentru precizia şi completitudinea sistemului normativ.
În finalul acestei discuţii, aş menţiona câteva aspecte menite să facă mai bine înţelese
particularităţile normelor juridice în raport cu normele morale. Fac precizarea că aceste
particularităţi le-am sistematizat pe baza consultării unor lucrări de teoria generală a dreptului
elaborate de N. Popa (2012), M.I. Grigore- Rădulescu (2014) şi M. Niemesch (2014). Odată
făcută această precizare, voi sublinia mai întâi trăsăturile care definesc norma juridică:
• Are caracter general şi impersonal – norma juridică este un etalon de conduită,
aplicabilă în mod egal şi continuu fiecărui individ, fără a înţelege prin aceasta
că toate normele de drept se adresează deopotrivă tuturor subiecţilor de drept.
• Are caracter obligatoriu - intervenind în domeniile esenţiale ale societăţii,
norma juridică nu poate fi lăsată la nivelul liberului arbitru al variaţei subiecţilor
de drept, fiind impusă, la nevoie, prin constrângere.

17
 • Are caracter tipic – adică formulează modelul sau tipul de conduită ce trebuie
urmat de către cei cărora li se adresează.
• Are caracter public –adică pentru ca un comportament prescris de norma
juridică să poată fi urmat, el trebuie adus la cunoştinţa indivizilor.
În al doilea rând, norma de drept are o structură proprie ce integrează următoarele
elemente:
• Ipoteza – este partea normei juridice care precizează condiţiile şi împrejurările
în care aceasta se aplică, precum şi categoriile de subiecţi de drept cărora norme
li se adresează.
• Dispoziţia – este elementul structural al normei juridice care stabileşte conduita
ce trebuie respectată, în condiţiile şi împrejurările prevăzute de ipoteză.
• Sancţiunea – este partea normei juridice care stabileşte consecinţele ce decurg
din nerespectarea dispoziţiei normei respective în împrejurările stabilite de
ipoteza ei, precum şi eventualele măsuri pe care autorităţile competente le pot
lua împotriva subiectului de drept care a încălcat norma.
În sfârşit, trebuie precizat că, în funcţie de gravitatea faptelor comise, în drept există
următoarele categorii de sancţiuni:
• Penale – sunt cele mai grave sancţiuni, poartă numele de pedepse şi se aplică
atunci când sunt comise infracţiuni. Sancţiunile penale aplicabile sunt: privarea
de libertate, amenda penală, interzicerea unor drepturi.
• Contravenţionale sau administrative – sunt sancţiuni care se aplică pentru fapte
ce constituie contravenţii, adică abateri mai puţin grave decât infracţiunile şi
care nu sunt prevăzute în legea penală, ci în diverse acte normative. Principalele
sancţiuni contravenţionale sunt avertismentul şi amenda.
• Civile – care pot să apară din răspunderea contractuală şi atunci se concretizează
în repararea prejudiciului cauzat de neexecutarea sau executarea defectuoasă a
obligaţiilor contractuale. Ele pot decurge şi din răspunderea civilă delictuală şi
atunci constau în repararea prejudiciului cauzat de comiterea unei fapte ilicite.
• Disciplinare – care intervin în cazul încălcării obligaţiilor de serviciu şi pot avea
următoarele forme: mustrare, avertisment, diminuarea salariului pe o periodă
determinată, retrogradarea, suspendarea din funcţie, transfer disciplinar,
demiterea din funcţie.

18
 • Proceduale – care decurg din nerespectarea normelor impuse de diverse
proceduri şi care constau, de obicei, în nulitatea sau anularea actului încheiat,
fără a ţine seama de prevederile legale.

Există deosebiri dintre normele morale şi prescripţile juridice:

• normele morale se referă la comportamente individuale libere, conştiente şi
raţionale, cu consecinţe asupra celorlalţi sau asupra propriei persoane;
• normele morale sunt enunţuri normative categorice, care formulează anumite
obligaţii sau datorii de a săvârşi fapte în conformitate cu valorile promovate
de societate;
• normele morale se bazează pe autoritatea voinţei, fiind impuse de conştiinţa
individuală;
• normele morale sunt însoţite de sancţiuni ce ţin de conştiinţa individuală sau
cea publică;
• normele morale promovează un grad ridicat de socialitate şi de relaţii
interumane.

I.4. Integritatea academică. Plagiatul

Integritatea academică presupune respectarea de către studenţi, profesori şi personalul

administrativ al instituţiei de învăţământ a unui set de valori şi principii etice.
Pot fi analizate și integrate principii precum:
1. libertate academică
2. Competenţă
3. integritatea morală
4. corectitudine intelectuală şi onestitate
5. Colegialitate
6. Loialitate
7. Responsabilitate
8. transparenţă, respect şi toleranţă.

19
 De mare interes în ultimii ani a fost problematica plagiatului. Dezvoltarea internetului
și a bazelor de date a condus la proliferarea fără precedent a informațiilor. Definitia plagiatului2
se referă la acțiunea unei persoane de a prelua anumite lucrări, idei, creații cunoscute sau nu de
ceilalți, oricum scrise de altcineva, cu scopul de a le prezenta ca și cum i-ar aparține. Criteriile
practice sunt însă mai greu de decelat. DEX prezintă palgiatul ca fiind o "operă literară,
artistica sau stiintifica a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație
personala".
Forme ale plagiatului
1. Copierea directă, din surse originale
Normă: Atunci cand se copiaza fraze/pasaje din textul original, este necesar ca
acestea să se înscrie între ghilimele.

2. Copierea directă, pe dimensiuni mari, din surse originale folosind note de subsol

Normă: Folosirea notelor de subsol este corectă, dar textul preluat ar trebui să aibă
o dimensiune restrânsă.
3. Reformularea unei propozitii (parafrazarea)
Parafrazarea este una dintre cele mai frecvente greșeli întalnite, în incercarea de a
elabora un eseu/referat pur și simplu reformuleaza propozitii.
Normă: construiți un limbaj propriu, care să depășească granițele parafrazării.
4. "Imprumutul" structurii altei lucrări
Normă: Construiți o structură proprie a cercetării
Pentru a evita capcana "împrumutarii" structurii și conținutului altor lucrări,
asigurați-vă că ideile și conceptiile dumneavoastră sunt prezentate într-o manieră
proprie.
5. Transpunerea altor lucrări
Normă: nu vă însușiți munca altcuiva (ex. teste comune de laborator)

6. Lipsa referintelor bibliografice / sursa notelor de subsol

Normă: puneți note de subsol când preluați o idee
In cadrul redactarii lucrărilor, atunci cand se prezinta un anumit fapt care nu este evident pentru
cineva care este specialist intr-un domeniu, trebuiesc trecute note de subsol cu trimiteri la sursa

2
http://detectareplagiat.ro/definitia_plagiatului.php

20
materialului. In mod ideal, aceasta va fi o referire la literatura de specialitate (de obicei, o
revista stiintifica sau, uneori, o carte).
Copyright sau dreptul de autor reprezinta ansamblul prerogativelor, inclusiv dreptul
exclusiv de a reproduce, distribui, executa, afisa, sau de licenta, de care se bucura autorii ca
rezultat al unui efort creativ independent cu referire la operele create; institutia dreptului de
autor este instrumentul de protectie a creatorilor si operelor lor .
Dreptul de autor apare automat odata cu creația sau opera, dar in cazul unei valorificari
comerciale sau a unor dispute trebuie furnizate dovezi legale certe asupra momentului creatiei.
Copyright da proprietarului dreptul exclusiv asupra proprietatii intelectuale de a reproduce,
distribui, executa, afisa, sau de licenta de munca sa ca rezultat al unui efort creativ independent.
Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
• dreptul de a decide dacă, în ce mod și cand va fi adusă opera la cunoștinta
publicului;
• dreptul de a pretinde recunoasterea calitati de autor al operei;
• dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștinta publică;
• dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei
modificări, precum si oricarei atingeri aduse operei;
• dreptul/obligația de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de exploatare, prejudiciați prin exercitarea retractării.

Exerciții și teme de reflecție:

1. Care sunt principalele reguli care ne feresc de riscurile plagiatului?

2. Delimitați intersecția dintre morală și legalitate
3. Se aplică morala publică spațiului privat?

21
 II. TEME ALE ETICII APLICATE

2.1. Conţinutul eticii aplicate

Ca formă particulară a eticii, etica aplicate este un ansamblu de norme şi reguli morale
referitoare la conduita oamenilor și organizațiilor. Ea sintetizează sistemul de valori, principii
şi norme care s-au statornicit de-a lungul timpului în acţiunile persoanelor și organizațiilor,
contând uneori mai mult decât principiile şi normele juridice.
Una dintre direcțiile cele mai dezvoltate ale eticii aplicate este etica în afaceri.
În accepţia dată de Ionescu, Bibu şi Munteanu, etica afacerilor ,,examinează regulile şi
principiile de factură etică într-un context bazat pe relaţii de natură comercială”. Ea are ca
obiect de studiu ,,diferitele probleme morale care se pot naşte în relaţiile de afaceri, adică
ansamblul datoriilor şi obligaţiilor contractuale şi extracontractuale care sunt impuse tuturor
persoanelor angajate în activităţi comerciale” (2006, p.41).
Autorii menţionaţi insistă asupra caracterului normativ al eticii afacerilor, în care sunt
definite anumite standarde etice, cât şi asupra raţionamentelor ,,despre ceea ce este rău şi ceea
ce este bine în modul de <<a face afaceri>>, despre ceea ce trebuie spus într-un context de
afaceri, despre ceea ce trebuie făcut şi ceea ce nu trebuie făcut într-o anumită situaţie sau
referitor la o anumită relaţie de afaceri” (op. cit. p.42).
De aici rezultă ideea că etica în afaceri vizează determinarea principiilor morale şi a
codurilor de conduită ce reglementează relaţiile interumane din cadrul organizaţiilor
economice şi comerciale, incluzând consecinţele morale ale deciziilor luate în relaţiile de
afaceri, atât asupra personalului din interiorul organizaţiei, cât şi persoanelor din afara acesteia.
Teoreticienii acestui domeniu au identificat următoarele nivele la care se manifestă
etica în afaceri: nivelul etic individual, nivelul etic organizaţional sau corporaţional, nivelul
etic naţional şi cel internaţional. De asemenea, cercetările din acest domeniu au pus în evidenţă
două abordări de bază: abordarea moralistă, care susţine ideea conform căreia principiile de
bază ale eticii şi filosofiei morale trebuie extinse şi în sfera afacerilor; abordarea pragmatică,
care presupune că afacerile trebuie să fie etice nu pentru a urma normele morale, ci pentru a
demonstra o responsabilitate socială menită să confere durabilitate afacerii, obţinerea de
profituri suplimentare şi evitarea unor riscuri.

22
 Pentru a ne face o imagine de ansamblu asupra eticii în afaceri, voi prelua cele două
tipuri de clasificări prezentate în lucrarea Irinei Iamandi şi a lui Radu Filip (2014, p.17-18),
astfel:
- Prima clasificare vizează modul de abordare al eticii în afaceri, în funcţie de care se
deosebesc: etica regulilor, care pleacă de la ideea că un individ sau o societate trebuie să se
conformeze principiilor etice acceptate; etica posibilului, care se centrează pe respectarea
legilor şi conformarea la normele eticii profesionale; etica convingerii, potrivit căreia fiecare
individ îşi elaborează un set de norme morale, pornind de la confruntarea propriei experienţe
cu ideile celorlalţi; etica responsabilităţii, care presupune asumarea conştientă a
responsabilităţii cu privire la actele proprii şi consecinţele acestora.
- Al doilea tip de clasificare a eticii în afaceri se referă la nivelul la care aceasta este
percepută şi setul de reguli morale ce trebuie promovate, respectiv, al celor considerate
antivalori, care trebuie sancţionate.

Tabelul nr.1
Nivele de manifestare a valorilor şi antivalorilor etice
(adaptare după Iamandi şi Filip, 2014, p.17-18)

Nivele Valori pozitive Valori negative

• cinstea, dreptatea, • înşelăciunea, furtul,
imparţialitatea, adevărul, încălcarea
Etica în general
rigoarea, loialitatea, toleranţa, promisiunilor,
respectul pentru ceilalţi şi minciuna, dorinţa de
pentru munca lor răzbunare
• transparenţa • frauda, corupţia
• respectarea regulilor pieţei • practicile de
Etica economiei de libere monopol
piaţa • echitatea socială • practicile antisociale
• ajutorul acordat persoanelor • obţinerea de avantaje
aflate în dificultate necuvenite
• distribuţia echitabilă a
veniturilor
• informarea corectă • barierele la intrarea
• asigurarea cadrului legal al pe piaţă
competitivităţi • competitivitatea
Etica la nivel • responsabilitatea socială subvenţionată
guvernamental • ,,comisioanele”
acordate partidelor
politice
• susţinerea firmelor
falimentare

23
 • satisfacerea clientelei • încălcarea:
• respectarea colegilor, a - regulilor de drept
Etica la locul de regulilor interne ale firmei - confidenţialităţii
muncă • relaţiile ierarhice normale informaţiilor
• cooperarea, transparenţa, -libertăţii celorlalţi
spiritul de echipă
• ierarhia bazată pe competenţă • nepotismul şi
• regulile clare de promovare discriminările de
Etica la nivelul • practicile echitabile, orice fel
conducerii remunerarea justă şi • abuzul de putere
stimulativă a personalului • conducerea autoritară
• informarea, participarea şi • încălcarea regulilor
motivarea angajaţilor interne
• promovarea competitivităţii şi • conflictele de
a calităţii interese
• strategiile de competitivitate • strategiile bazate pe:
pe termen lung bazate pe:
- marketing abuziv
- eforturi de progres
- avantaje minore
Etica şi strategia de - riscuri calculate
- beneficii pe
adoptată - investiţii, cercetare-
termen scurt
dezvoltare, comunicare,
- coaliţii şi corupţie
formare şi perfecţionare a
- privilegii oferite
personalului, inovare
anumitor
persoane
• respectarea cuvântului dat, • şantajul
punctualitate • negocierea ,,la un
Etica în tranzacţiile • cooperarea furnizor- client pahar”
comerciale pentru a obţine avantaje • avantajele personale
reciproce oferite de încheierea
unei afaceri
• consilierea clienţilor în • acordarea de credite
direcţia unei informări corecte unor firme sau
• realizarea unui audit al eticii persoane nesolvabile
Etica în domeniul bancare • reprezentarea unor
bancar agenţi economici cu
o imagine deteriorată
din punct de vedere
etic

2.2. Concepte fundamentale şi direcţii de analiză

Etica afacerilor a dobândit o importanţă deosebită ca urmare a schimbărilor produse în

structura şi aşteptările forţei de muncă, a apariţiei noilor tehnologii, a internaţionalizării
afacerilor şi a întrepătrunderii factorilor socioculturali ai unor societăţi diferite. Ca disciplină
normativă, etica afacerilor a cunoscut o extindere asupra unor activităţi extrem de diferite,

24
incluzând: drepturile salariaţilor, siguranţa şi securitatea consumatorilor, nediscriminarea
sexuală, etnică sau religioasă, bunele practici manageriale şi financiar- contabile, utilizarea
responsabilă a resurselor şi energiei, negocierea în afaceri, corupţia, respectarea proprietăţii
industriale, spaţiul privat al angajaţilor.
De asemenea, se vorbeşte tot mai frecvent despre standarde etice specifice în activitatea
firmei, despre promovarea responsabilităţii sociale a organizaţiilor de afaceri, despre coduri de
conduită etică ca instrumente ale bunei gestionări a întreprinderilor, despre contextul
multinaţional şi multicultural al desfăşurării activităţilor economice, despre moralitatea
afacerilor sau despre consecinţele morale ale deciziilor.
O sistematizare a temelor abordate de etica afacerilor regăsim într-o lucrare a lui
Ionescu, Bibu şi Munteanu (2006, p.42-43), în care sunt identificate următoarele grupe de
probleme:
-Repartizarea corectă a veniturilor în funcţie de merite, de abilităţi şi competenţe, de
efortul depus şi de importanţa socială a activităţii prestate; această categorie de probleme
include: dreptul de proprietate, salarizare echitabilă, remunerarea corectă a capitalului investit,
recompensarea riscurilor, asigurarea unui nivel minim de bunăstare pentru fiecare membru al
comunităţii sau organizaţiei.
- Particularizarea principiilor generale ale eticii la specificul de organizare şi
funcţionare al entităţilor economice şi de afaceri.
- Soluţionarea conflictelor între valori şi a divergenţelor ce pot apărea în aplicarea unor
principii etice referitoare la: dreptate, libertate, echitate, bunăstare, eficienţă etc., ca şi
a ,,dilemelor morale” în alegerea ,,celui mai mic rău”.
- Luarea în considerare a dinamicii principiilor etice şi a subiectelor abordate în
concordanţă cu extinderea sferei de cuprindere a eticii şi a modificărilor valorice care au loc în
decursul timpului.
- Evaluarea cât mai corectă a consecinţelor morale şi etice ale dezvoltării noilor
tehnologii din diverse domenii ale vieţii economico-sociale.
- Definirea interdicţiilor care se impun în conducerea afacerilor şi a organizaţiilor de
afaceri, precum şi cele referitoare la marketingul moral, etica în mass-media, etica în
dezvoltarea tehnologică etc.
Referindu-se la aspectele etice cu impact major asupra afacerilor, autorii menţionaţi
insistă asupra următoarelor categorii de probleme:
• responsabilitatea socială a organizaţiilor, respectiv modul în care o organizaţie de
afaceri contribuie la atenuarea inechităţiilor sociale;

25
 • stabilirea gradului de legitimitate a angajaţilor de a utiliza poziţia din organizaţie
pentru a-şi promova interese proprii;
• reglementarea principiilor pe baza cărora să se desfăşoare strategiile de publicitate
şi promovare a produselor;
• definirea obligaţiilor pe care un angajat le are faţă de organizaţia din care face parte
sau faţă de partenerii de afaceri ai acesteia.
În acelaşi registru, se înscriu valorile pe care o companie ar trebui să le aibă în vedere
pentru desfăşurarea cât mai etică a activităţilor sale. Este vorba despre: consideraţia faţă de
ceilalţi, consecvenţa în păstrarea standardelor etice, creativitatea în economisirea resurselor şi
în protecţia mediului natural, deservirea cât mai bună a clienţilor, corectitudine faţă de
furnizori, beneficiari, angajaţi sau asociaţi, transparenţa în comunicarea cu partenerii, angajaţii
şi instituţiile statului, interdependenţa intereselor cu comunitatea în care îşi desfăşoară
activitatea (cf. Murray, 1999).
La modul principal, etica în afaceri este centrată pe patru direcţii de analiză:
• societatea în ansamblul ei, faţă de care o organizaţie economică sau de afaceri
trebuie să-şi definească comportamentul;
• factorii interesaţi, reprezentaţi de toţi cei implicaţi în organizaţie şi de către toţi cei
afectaţi de acţiunile acesteia sau care pot influenţa organizaţia;
• relaţiile de muncă şi raporturile pe orizontală şi pe verticală instituite în interiorul
organizaţiei;
• fiecare persoană în parte, adică problemele legate de relaţiile interpersonale şi
sistemul de drepturi şi obligaţii care rezultă dintr-o anumită structură ierarhică.
Pot fi identificate următoarele arii ale riscului în etică:
• drepturile clienţilor privind solicitarea de informaţii private;
• confidenţialitatea informaţiilor referitoare la serviciile accesate, stocarea şi
protejarea informaţiilor privind clienţii;
• validitatea formelor de obţinere a acordului sau consimţământului din partea
clienţilor;
• competenţele personalului care furnizează serviciile solicitate;
• conflictele de interese, inclusiv discriminările de gen, acceptarea de cadouri sau
diferite forme de favoruri;
• modul de raportare privind evaluările, deciziile sau incidentele etice;
• existenţa unor manifestări ce vizează defăimarea sau calomnirea personală;

26
 • oferirea de informaţii privind clienţii şi stocarea acestor date;
• monitorizarea practicilor referitoare la competenţa personalului, evaluarea
performanţei, receptivitatea şi neglijenţa;
• perfecţionarea personalului prin programe de pregătire adecvate;
• apelarea la consultanţi, la specialişti din domeniu şi la opinia clienţilor;
• modalităţi de prevenire a fraudelor;
• condiţiile de încetare a furnizării sau asigurării serviciilor ca urmare a
neconformării la contextele existente;
• diminuarea performanţei manageriale ca urmare a familiarităţii prea mari cu
personalul din subordine;
• elaborarea unor ghiduri de bune practici pentru protejarea personalului şi
utilizarea informaţiilor în conformitate cu reglementările legale;
• abilitatea managerului de a recunoaşte dilemele etice, folosirea protocoalelor de
luare a deciziilor de etică, aplicarea principiilor legale şi a codurilor de etică ale
organizaţiei de afaceri.
Aspectele legate de etica afacerilor sunt formulate în coduri de conduită etică. Iniţial,
aceste coduri au fost dezvoltate de grupuri profesionale sub forma unor coduri deontologice
(referitoare la îndatoriri şi obligaţii). Pornind de la aceste coduri de etică profesională, s-a ajuns
la formularea unor principii etice la nivelul organizaţilor sub forma unor coduri de conduită
etică. Acestea stabilesc proceduri de soluţionare a problemelor de natură etică în mediul intern
şi cel extern al organizaţiei, având ca obiective: promovarea valorilor profesionale, încheierea
unui contract moral între organizaţie şi cei implicaţi în acţiunile acesteia, protejarea organizaţiei
de comportamente necinstite sau neloiale, promovarea imaginii pozitive a organizaţiei etc.
Chiar dacă asupra unora dintre aspectele semnalate voi reveni pe parcursul lucrării, mi
se pare util să închei această secţiune cu enumerarea principiilor funcţii ale codurilor etice, şi
anume:
• pun la dispoziţia managerilor şi angajaţilor un îndrumar pentru conduita etică,
făcând recomandări cu privire la drepturi şi obligaţii;
• oferă elemente de suport celor care urmăresc să-şi definească modele de
comportament etic;
• reprezintă un instrument educaţional, putând fi utilizate în instituţii de
învăţământ şi în dezbateri publice;
• oferă un cadru procedural prin care sunt sancţionate comportamentele neetice;

27
 • contribuie la dezvoltarea încrederii faţă de organizaţie;
• au un rol important în protejarea statutului unei profesii şi a normelor comunităţii
profesionale respective.

2.3. Controversa relaţiei etică - afaceri

Din expunerea de până acum rezultă că unitatea de referinţă a afacerilor moderne

este corporaţia, iar interogaţiile centrale ale eticii afacerilor tind să fie puse pe seama
managerilor şi a angajaţilor. Acest nivel de abordare al eticii în afaceri tinde să structureze
şi setul de întrebări referitoare la rolul corporaţiei în societate şi la rolul individului în cadrul
organizaţiei de afaceri. Plecând de aici, V. Morar (2012, p.20) afirmă că etica afacerilor este
structurată în jurul a două aspecte fundamentale:
a) problema responsabilităţii sociale a fiecărui membru al corporaţiei – adică rolul
corporaţiei în cadrul societăţii;
b) problema responsabilităţilor limitate ale locului de muncă – adică rolul individului
în corporaţie.
Consecinţa unei asemenea abordări constă în semnificaţia atribuită conceptului de
responsabilitate socială privită, fie într-un sens îngust (ideea de responsabilitate socială fiind
corelată cu ideea de profit), fie într-un sens mai larg (acela de responsabilitate socială
corporativă). Prima dintre abordări este asociată concepţiei lui Milton Friedman (1995), care
susţinea că principala responsabilitate socială a afacerilor este de a-şi mări profiturile. Printre
argumentele sale sunt de menţionat: directorii unor corporaţii sunt angajaţii acţionarilor şi, ca
atare, ei au responsabilitatea de a le maximiza profiturile; a oferi bani unor cauze sociale sau
implicarea în proiecte comunitare echivalează cu ,,a fura de la acţionari”; nu există motive
temeinice pentru a presupune că funcţionarii unei corporaţii ar avea vreo competenţă în
domeniul politicii publice; managerii corporaţiilor îşi depăşesc sfera de atribuţii şi îşi încalcă
obligaţiile în momentul în care se implică în activităţi de tip comunitar.
În condiţiile multiplicării interdependenţelor economice, financiare, sociale şi politice
o asemenea argumentaţie nu îşi mai găseşte întrutotul justificarea, deoarece ce-i care îşi asumă
riscul într-o companie nu mai sunt doar acţionarii, ci toţi cei care au drepturi şi interese legitime
în legătură cu acţiunile companiei, iar aici sunt incluşi angajaţii, consumatorii, furnizorii,
comunitatea socială şi societatea în ansamblul ei.
Prin urmare, conceptul de responsabilitate – văzut ca un concept ,,cheie” al eticii
afacerilor - ,,este o noţiune morală care coagulează atât ideea unor virtuţi particulare implicate

28
în această sferă a vieţii (onestitatea, reciprocitatea, utilitatea, interesul reciproc), cât şi ideea că
există capacităţi şi disponibilităţi sociale şi morale pe care le are corporaţia însăşi” (Morar,
2012, p. 21).
Concluzia ce se desprinde este că, ideea de responsabilitate socială nu este ,,o povară
suplimentară” pentru corporaţie, ci ea este o parte din problemele ei esenţiale de a servi nevoile
şi de a fi cinstită atât faţă de investitori sau proprietarii ei, cât şi faţă de:
• angajaţi, care în schimbul muncii şi competenţelor puse la dispoziţia organizaţiei,
aşteaptă în mod legitim salarii, beneficii, tratament corect şi securitate la locul de
muncă;
• furnizori, pe care orice firmă se bazează în vederea aprovizionării cu materii prime,
care determină în final, calitatea produsului sau serviciului; în mod legitim, aceştia se
aşteaptă la respectarea contractelor şi la transparenţa procedurilor de achiziţie;
• clienţi, care generează veniturile angajaţilor, fară de care firma nu şi-ar putea finanţa
activităţile următoare; în schimbul acestor venituri, ei au dreptul legitim la produse şi
servicii conforme cu specificaţiile;
• creditori, care pun la dispoziţia organizaţiei resursele financiare necesare investiţiilor
sau ciclului operaţional; în mod îndreptăţit, ei aşteaptă rambursarea la timp a
împrumuturilor şi plata dobânzilor aferente;
• comunitatea locală, care pune la dispoziţia organizaţiei infrastructura de afaceri, îi dă
dreptul de a-şi construi spaţii şi facilităţi de producţie sau dreptul de a-şi distribui
produsele; din acest considerent, comunitatea trebuie inclusă în deciziile strategice ale
organizaţiei;
• firmele concurente, care îşi dispută cu organizaţia de afaceri pieţele de aprovizionare şi
desfacere, având aşteptări legitime legate de concurenţa loială;
• guvernul şi autorităţile administraţiei publice, care stabilesc cadrul legal de desfăşurare
a activităţii organizaţiei economice sau de afaceri.
Aspectele menţionate ne dau posibilitatea să formulăm câteva precizări (cf. Bowie şi
Duska, 1990; Popa, 2006; Pup, 2012; Cason, 2013):
• etica afacerilor se referă la o perspectivă explicită sau implicită asupra modului în care
o companie sau un individ înţeleg să facă afaceri;
• direct sau indirect, etica afacerilor este o descriere a modului în care cei implicaţi în
aceste activităţi pot fi consideraţi morali sau imorali;

29
 • concomitent cu descrierea ,, a ceea ce este” , etica afacerilor cuprinde un set de principii
cu privire la ,, ceea ce ar trebui să fie” conduita în afaceri;
• raportarea conduitelor morale la standarde şi principii se traduce în judecăţi de apreciere
morală, etica în afaceri referindu-se la modul în care normele morale personale se aplică
la activităţile şi scopurile entităţii economice;
• etica afacerilor nu este un standard moral separat, ci studiul modului în care contextul
afacerilor pune persoanei morale propriile sale probleme specifice, prin prisma a ceea
ce este moralmente bun sau rău;
• a avea un comportament etic nu înseamnă doar a avea sentimente morale, ci de a aplica
anumite criterii impersonale pentru fapte sau acţiuni ce au anumite consecinţe bune sau
rele pentru semenii noştri.

2.4. Problemele specifice eticii în afaceri

Atât în literatura de specialitate, cât şi la nivelul cunoaşterii comune se insistă asupra

faptului că etica în afaceri nu include doar motivarea morală sau imorală a oamenilor de afaceri,
ci şi influenţa unui vast spectru de probleme ce apar în contextul afacerilor. În acest context,
Richard De George (1990) face o distincţie între problemele micro-morale şi cele macro-
morale ajungând la următoarea tipologie:

• Probleme care privesc corectitudinea distribuirii resurselor ca fundament al

principiului dreptăţii distributive (alocarea resurselor, criteriile de alocare a
veniturilor, modul de funcţionare a sistemului de reguli şi reglementări juridice,
etc.). Acestui tip de probleme îi sunt caracteristice dezbaterile cu privire la dreptul
de proprietate, la dreptul de posesie şi folosire, la salarizare echitabilă în funcţie de
merit, efort şi abilităţi,la recuperarea capitalului investit, la recompensarea pentru
riscurile investiţiilor făcute etc. Din perspectiva eticii , astfel de probleme necesită
un acord prealabil cu privire la ceea ce este dreptatea în general şi asupra modului
în care aceasta trebuie judecată atunci când intră în conflict cu bunăstarea,
libertatea, echitatea şi alte valori importante ale teoriei dreptului.
• Problemele referitoare la conversia unui principiu clar circumscris al dreptăţii la
cazuri particulare, mai ales atunci când rareori avem de-a face cu două cazuri
identice. Astfel de situaţii ,,dificile” din punct de vedere moral pot fi rezolvate

30
 deseori prin discuţii, dezbateri şi prin luarea unei decizii pe baza celor mai bune
informaţii şi, desigur, pe baza intuiţiei disponibile.
• Problemele morale asociate afacerilor referitoare la conflictul dintre diferite valori
(libertate, dreptate, echitate, bunăstare, securitate personală, merit, eficienţă etc.)
îndeosebi în situaţiile în care nu pare a exista o alternativă mai bună. La limită, este
vorba de dilemele morale, iar din punct de vedere raţional problema care se pune
este să se determine cea mai bună alternativă şi ,,răul cel mai mic”.
• Problemele morale ce apar ca urmare a dezvoltării intuiţiilor morale şi a sarcinii de
a le aplica la practicile anticipate anterior. În cazul unor practici considerate acum
imorale (discriminarea în muncă bazată pe criterii de rasă sau sex) sau extinderea
sferei morale la alte domenii (poluarea mediului) creează dificultăţi în stabilirea
responsabilităţilor din punct de vedere moral. Aşa se face că, etica afacerilor
contribuie la lărgirea temei responsabilităţii şi la adâncirea dezbaterii cu privire
la ,,cine este răspunzător moral” în situaţii de genul celor semnalate.
• Probleme morale create de consecinţele pe care le aduc cu ele noile produse
tehnologice, inclusiv cele ale tehnicilor societăţii informaţionale, cele referitoare la
manipularea genetică, cele care privesc echilibrul mediului înconjurător sau
posibilitatea epuizării resurselor regenerabile. Astfel de situaţii impun soluţii la
întrebări de tipul: este moral să se investească într-o tehnologie de vârf dacă au fost
identificate ,,pericole” şi ,,ameninţări”, sau, este moral dacă angajaţii continuă să
lucreze în asemenea întreprinderi?
• Probleme referitoare la modul în care se aplică valorile morale acceptate în mod
obişnuit şi interdicţiile ce se impun în conducerea afacerilor şi a întreprinderilor. De
exemplu, acceptarea tacită că minciuna este un act imoral atât în cazul afacerilor,
cât şi în alte domenii ale vieţii sociale, ridică întrebări de genul următor: Dacă a
minţi în reclame aduce mai mulţi bani pentru firmă, trebuie ca acea firmă să
procedeze în mod similar? Cine şi cum se stabileşte limita dintre minciună şi
exagerarea unei calităţi reale a unui produs? Cât de mult trebuie prezentate părţile
slabe sau neperformante ale unui produs? A omite unele aspecte privind fiabilitatea
produsului sau a spune jumătate de adevăr echivalează cu o minciună?
Deşi astfel de interogaţii nu sunt noi, obligaţia de a fi moral se aplică tuturor aspectelor
vieţii, iar actele, faptele şi deciziile în afaceri nu fac nici un fel de excepţie. ,, Chiar dacă nu
vom întâlni peste tot în afaceri numai acte morale, iar unde etica nu este aplicată, conchide De

31
George ea trebuie impusă din afară prin sancţiuni adecvate pentru a proteja binele general”
(1990, p.12).
Concluzia ce se desprinde este că, oricâte rezerve pot fi formulate la adresa eticii
afacerilor, se conturează totuşi câteva obiective principale: de a prezenta conceptele etice
relevante în cazul rezolvării problemelor morale din lumea afacerilor; de a formula
argumentele raţionale şi analitice necesare aplicării conceptelor etice la deciziile oamenilor de
afaceri; de a identifica problemele morale implicate în administrarea domeniilor specifice din
perspectiva lumii afacerilor; de a oferi o înţelegere cuprinzătoare asupra mediului economic,
social, natural etc., care generează probleme morale în mediul de afaceri; de a oferi exemple şi
studii de caz asupra dilemelor morale cu care se confruntă oamenii de afaceri.

2.5. Etica relaţiilor de muncă

Relaţiile de muncă reprezintă principalul teren de manifestare a comportamentului

etic dintre membrii organizaţiei de afaceri, iar în această categorie sunt incluse discriminarea,
hărţuirea morală, hărţuirea sexuală şi utilizarea muncii copiilor.
A. Discriminarea reprezintă o modalitate de tratare diferenţiată a unor persoane ca
urmare a apartenenţei acestora la un anumit grup sau categorie socială. Acţiunile
discriminatorii pot viza şi un individ, dacă acesta este perceput din perspectiva unor tipare sau
stereotipuri sociale legate de vârstă, gen, apartenenţă etnică, stare de sănătate, nivel
educaţional, zonă de rezidenţă etc.
În planul relaţiilor de muncă se pot identifica atât forme de discriminare directă, cât
şi indirectă. Prima dintre ele se manifestă atunci când două persoane cu pregătire egală şi o
poziţie funcţională similară sunt plătite diferenţiat în virtutea apartenenţei acestora la grupuri
etnice diferite. Discriminarea indirectă se manifestă în situaţia în care două persoane sunt
plătite diferit, deoarece au fost angajate pe poziţii diferite, deşi aveau acelaşi nivel de pregătire
profesională.
Deşi fenomenul discriminării s-a diminuat foarte mult în societăţile dezvoltate, el se
manifestă mai subtil în forme care vizează segregarea educaţională, aceea de statut economic,
de nivel cultural sau stare de sănătate. Cercetările din acest domeniu au pus în evidenţă o serie
de explicaţii ale practicilor discriminatorii, dintre care cele mai importante sunt:
• distribuţia inegală a puterii, poziţiei sociale şi a bogăţiei între grupurile şi
categoriile sociale;

32
 • condiţiile competiţiei inegale pentru resurse limitate, situaţie în care indivizii
tind să favorizeze membrii propriului grup;
• favorizarea grupului din care individul face parte pentru ca acel grup să obţină
o poziţie superioară în raport cu alte grupuri;
• favorizarea grupului de către indivizii care se simt ataşaţi în speranţa că aceştia
vor fi recompensaţi pe baza normelor de reciprocitate.
Discriminarea la locul de muncă poate să apară în următoarele situaţii: la interviul de
angajare, la stabilirea şi schimbarea condiţiilor de muncă, la negocierea salariului şi a
responsabilităţilor, la formarea şi dezvoltarea profesională, la promovare sau concediere. În
privinţa categoriilor de persoane discriminate, studiile empirice indică grupurile de imigranţi,
femeile, minorităţile etnice, persoanele cu dizabilităţi, persoanele vârstnice, persoanele care au
fost încarcerate pentru săvârşirea unor fapte antisociale etc.
Aceste grupuri de persoane vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile şi
din punct de vedere economic. Altfel spus, cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării
vor avea dificultăţi de integrare pe piaţa muncii, atât în privinţa găsirii unui loc de muncă
corespunzător calificării, cât şi în privinţa unei salarizări echitabile sau accesului la serviciile
publice.
Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate strategii menite să asigure egalitatea
de şanse a persoanelor care fac parte din grupuri supuse în mod tradiţional discriminării, precum
şi politici care să ajute depăşirea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, precum:
eliminarea discriminărilor de pe piaţa muncii, în accesul la educaţie sau în privinţa locuirii.
B. Hărţuirea morală la locul de muncă se referă la comportamentul repetat, nejustificat,
faţă de un angajat sau un grup de angajaţi, care vizează victimizarea, umilirea sau ameninţarea
persoanei hărţuite. Hărţuirea la locul de muncă poate să implice o exercitare abuzivă de funcţie,
agresiuni verbale sau fizice, discreditarea activităţii unui coleg de muncă sau marginalizarea
socială a acestuia, acte de violenţă fizică şi psihică, conflicte interpersonale grave etc.
Printre factorii care favorizează apariţia fenomenului de hărţuire morală pot fi
enumeraţi:
• cultura organizaţională care tolerează comportamentul de hărţuire morală sau
nu îl consideră ca o abatere morală;
• schimbările organizatorice frecvente şi nesiguranţa locului de muncă;
• relaţiile deficitare între membrii colectivului de muncă;
• deficienţele în politica de personal şi slaba aderenţă la valorile comune;

33
 • solicitările excesive la locul de muncă şi nivelul ridicat de stres;
• relaţiile conflictuale între angajaţi şi personalul de conducere ca urmare a
stilului deficitar de conducere;
• solicitările contradictorii (conflict de rol) sau neclarităţile din fişa postului
(ambiguităţi de rol).
Hărţuirea morală poate fi agravată datorită unor factori individuali sau situaţionali,
cum ar fi: discriminarea, intoleranţa, problemele personale, consumul de alcool sau de droguri,
absenteismul, climatul psihologic negativ la locul de muncă.
Pentru prevenirea hărţuirii morale la locul de muncă este necesară formularea unei
politici cu direcţii clare de acţiune şi interacţiune socială, care să cuprindă:
• asumarea implicării etice, atât a angajaţilor, cât şi a angajatorilor împotriva
hărţuirii morale;
• evidenţierea şi conştientizarea tipurilor de acţiuni acceptate şi a celor
neacceptate din punct de vedere moral;
• comunicarea consecinţelor ce decurg din nerespectarea normelor şi valorilor
etice, inclusiv a sancţiunilor corespunzătoare;
• indicarea locului şi a modalităţilor în care victimile pot primi asistenţă
psihologică şi consiliere;
• garantarea dreptului de a sesiza faptele de hărţuire fără teama represaliilor;
• clarificarea rolului îndeplinit de manager, de conducătorul locului de muncă, de
reprezentanţii sindicali sau de persoana de contact;
• punerea la dispoziţie a informaţiilor referitoare la serviciile de consiliere şi
asistenţă pentru persoanele hărţuite moral;
• păstrarea confidenţialităţii asupra persoanelor implicate şi a tipurilor de hărţuire
morală.
C. Hărţuirea sexuală este un comportament degradant, de ameninţare, constrângere,
intimidare şi umilire, realizat de către o persoană împotriva alteia. Acest tip de hărţuire poate
fi verbal, non-verbal sau fizic, cu efecte negative atât pentru persoana hărţuită sexual, cât şi
pentru organizaţia în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. De cele mai multe ori, persoana
care hărţuieşte abuzează de funcţia pe care o deţine la locul de muncă, cu scopul de a obţine
beneficii de natură sexuală din partea persoanei hărţuite.
Modul în care apare şi se manifestă hărţuirea sexuală depinde de fiecare organizaţie
în parte, precum şi de o serie de factori precum: dinamica specifică locului de muncă, numărul

34
şi structura angajaţilor, sensibilitatea pe care angajatorii sau patronii o au în privinţa acestei
problematici, informaţiile etice şi juridice pe care le deţin asupra consecinţelor pe care hărţuirea
sexuală le are sau le poate avea.
În funcţie de contextele specifice în care apare, hărţuirea sexuală are consecinţe grave
atât asupra stării de sănătate şi a echilibrului psihologic al persoanei hărţuite, cât şi în ceea ce
priveşte: performanţa, motivarea în muncă, ataşamentul faţă de organizaţie, obiectivele de
promovare în carieră, iniţiativa personală sau predispoziţia spre erori profesionale.
Vizând nu doar elementele de natură etico-morală, ci şi pe cele juridice, prevenirea
comportamentelor de hărţuire sexuală presupune:
• includerea în regulamentele de ordine interioară a sancţiunilor disciplinare
pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi, inclusiv
discriminarea după criteriul de sex;
• informarea angajaţilor cu privire la interzicerea hărţuirii sexuale la locul de
muncă;
• informarea operativă a autorităţilor publice abilitate cu aplicarea legislaţiei
privind egalitatea de şanse şi de tratament egal între bărbaţi şi femei.
D. Utilizarea muncii copiilor se referă la angajarea persoanelor sub o anumită vârstă
pentru a presta diferite munci peste capacităţile lor fizice şi psihice, fiind astfel împiedicaţi să
se dezvolte şi să aibă acces la educaţie. Din acest motiv, majoritatea ţărilor interzic prin lege
încheierea de contracte de muncă cu copiii sub vârsta minimă de 15 sau 16 ani.
Din punct de vedere economico-social, factorii care contribuie la încălcarea legii prin
exploatarea muncii copiilor sunt:
• starea de sănătate a familiilor şi lipsurile material-financiare;
• climatul familial, relaţiile tensionate între părinţi, nivel cultural scăzut,
deficienţe de comportament moral, apartenenţa la grupuri imfracţionale;
• dezorganizarea familiei şi tipul de structură familială (concubinaj, familie
mono-parentală, divorţ, violenţa domestică etc);
• nivelul scăzut de educaţie al părinţilor sau al tutorilor, fapt ce contribuie la
reproducerea unor mentalităţi sau modele culturale care favorizează munca copilului;
• influenţa grupului de apartenenţă şi climatul şcolar ostil faţă de nevoile reale ale
unor copii cu dificultăţi în familie;
• existenţa unor lacune de ordin legislativ sau aplicarea deficitară a legislaţiei în
vigoare;

35
 • lipsa de control a instituţiilor abilitate cu protecţia drepturilor copilului.
Este important de observat că raportul dintre munca copiilor şi educaţie este de fapt un
cerc vicios: implicarea copiilor în forme grele de muncă determină participarea redusă a
acestora la procesul educaţional, şi invers, lipsa posibilităţilor de a urma cursurile şcolare face
ca implicarea în muncă să fie singura alternativă posibilă. Aşa se face că, unele familii preferă
să-şi trimită copiii la muncă, sperând că astfel ei vor dobândi abilităţi care le vor fi de folos în
viaţă, mai mult decât educaţia şcolară.
Pentru familiile confruntate cu probleme socio-economice grave în care educaţia este
slab valorizată se impun o serie de intervenţii din partea comunităţii, între care pot fi
menţionate: organizarea de servicii de consiliere psihologică şi de îndrumare profesională,
diversificarea modalităţilor de sensibilizare a opiniei publice faţă de problematica copiilor
antrenaţi în forme grele de muncă, implicarea comunităţii în controlul social al acestui
fenomen, monitorizarea cazurilor de abandon şcolar şi crearea de forme alternative de
învâţământ în vederea recuperării şcolare a copiilor care au abandonat şcoala.

2.6. Manageri şi acţionari

După cum am arătat într-un capitol anterior, în economia modernă de piaţă s-au conturat
două abordări privind relaţia dintre acţionari, ca proprietari ai organizaţiilor de afaceri, şi aceste
organizaţii considerate ca entităţi economice. Prima abordare, asociată pozitivismului
economic, acreditează teza că acţionarii sunt singurii stakeholderi cu adevărat importanţi,
managerii au răspunderi doar faţă de acţionari, scopul organizaţiei de afaceri fiind acela de a
genera profituri şi de a creşte valoarea organizaţiei pentru a recompensa riscul asumat. A doua
abordare, identificată cu umanismul economic consideră că o organizaţie de afaceri trebuie să
se raporteze la un ansamblu de stakeholderi, în centrul cărora rămân acţionarii.
Alături de ei însă, organizaţia de afaceri trebuie să se preocupe de interesele angajaţilor,
clienţilor, furnizorilor şi comunităţii, ceea ce echivalează cu ideea că acţionarii dobândesc şi
responsabilităţi.
Datorită numărului mare de acţionari ai unei companii sau corporaţii, aceştia nu mai
sunt proprietari în sensul autentic al termenului având drepturi şi răspunderi limitate faţă de
organizaţia de afaceri în care şi-au investit capitalul. Aceşti acţionari sunt, mai degrabă,
investitori care deţin împreună proprietatea asupra unei firme şi deleagă atribuţiile executive
managerilor. Pentru această categorie de investitori cu pachete mici de acţiuni, scopul
se ,,individualizează”, adică ei sunt interesaţi să obţină profit pe termen scurt, chiar dacă nu au

36
posibilitatea de control sau de putere decizională. Spre deosebire de ei, marii acţionari îşi
păstrează numeroase caracteristici ale proprietarilor deplini. Deşi deleagă funcţiile
executive ,,ei păstrează controlul asupra firmei, deciziile lor fiind cele care determină strategia
firmei sau numirea echipei manageriale” (Crăciun, Morar, Macoviciuc, 2005, p.430).
Un alt set de probleme vizează caracteristicile de organizare şi funcţionare a
corporaţiilor, astfel (cf. Ionescu, Bibu şi Munteanu, 2006, p.115):
• în calitate de persoană juridică, corporaţile au drepturi şi obligaţii, la fel ca
cetăţenii unui stat;
• nominal se află în proprietatea acţionarilor, dar funcţionează independent de
aceştia;
• deţine proprietatea asupra bunurilor sale, dar aceste bunuri nu aparţin decât în
cotă-parte, nematerializată din valoarea totală a lor;
• proprietatea este fragmentată, astfel încât niciunul dintre acţionari nu se poate
considera proprietar al acesteia;
• salariaţii, furnizorii sau clienţii încheie contracte cu corporaţia, nu cu acţionarii
ei;
• separarea managerilor de proprietari şi a intereselor pe care le au fiecare dintre
ei; interesele acţionarilor sunt orientate spre profit şi pe obţinerea de dividente cât mai mari, în
timp ce interesele managerilor sunt orientate spre dezvoltarea companiei, ceea ce le aduce
salarii mai mari, putere şi prestigiu personal;
• conducerea este exercitată de echipa de manageri numită de acţionari, influenţa
acestora manifestându-se prin deciziile luate prin vot de către Adunarea Generală a
Acţionarilor.
Analizând aceste trăsături, Crăciun, Morar şi Macoviciuc (2005, p.424 - 425) enumeră
pe de o parte, drepturile acţionarilor dintr-o corporaţie, iar pe de altă parte, obligaţiile acestora.
Într-o prezentare succintă, drepturile se referă la: dreptul de a dispune de stocul de acţiuni după
dorinţă şi în condiţiile legii, dreptul de vot în concordanţă cu numărul de acţiuni de care
dispune, dreptul de a-i acţiona în justiţie pe manageri în cazul unor conduite incorecte şi
anumite drepturi reziduale în cazul falimentului sau a lichidării companiei.
Plecând de la aceleaşi trăsături ale corporaţiei, autorii menţionaţi sintetizează
următoarele obligaţii ce revin managerilor: de a acţiona în beneficiul companiei, atât din
perspectiva obţinerii performanţelor financiare, cât şi din aceea a dezvoltării organizaţiei de

37
afaceri pe termen lung; de a conduce compania cu profesionalism, competenţă şi eficienţă; de
a depune eforturile de care sunt capabili pentru asigurarea succesului firmei.
Problemele etice care apar în implicarea acţionarilor pentru capitalizarea corporaţilor
se referă la : corelaţia între salarile managerilor şi loialitatea lor în cazul unei oferte de achiziţii
a companiei; manipularea documentelor de raportare contabilă pentru a face compania mai
atractivă; tranzacţionarea unor pachete de acţiuni între membrii organizaţiei; obţinerea de
avantaje la tranzacţionarea acţiunilor sau instrumentelor financiare pe baza unor ,,,informaţii
privilegiate”.
Caracteristicile pieţelor financiare globale şi ,,regulile” de joc de pe aceste pieţe pot
ridica probleme etice de tipul următor: conflicte la nivelul controlului resurselor financiare,
datorită alocării acestora potrivit intereselor jucătorilor şi nu conform obiectivelor guvernelor;
încurajarea intervenţiilor speculative care pot conduce la prăbuşirea unei companii şi la
pierderea investiţiilor făcute de toate părţile interesate; desfăşurarea unei competiţii
inechitabile între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, unde pieţele financiare sunt mai
puţin reglementate, decât pieţele de bunuri şi servicii; posibilitatea finanţării unor afaceri
ilegale, datorită insuficientei reglementări legale şi controlului exercitat de guvernele
naţionale.

2.7. Etica în marketing

După cum se ştie, marketingul are ca scop determinarea şi influenţarea

comportamentului de cumpărare a consumatorilor pentru produse sau servicii menite să le
satisfacă nevoile şi aşteptările. Întrebarea firească care se pune este aceea referitoare la conduita
etică a lucrătorilor din domeniul marketingului, atât în privinţa promovării pe piaţă a unor
produse sau servicii de calitate slabă, cât şi cu privire la mărirea artificială a preţurilor pentru a
conserva prestigiul mărcii sau a promovării practicilor de manipulare a consumatorului.
Preluând ideile unui studiu dintr-un volum coordonat de D. Dăianu şi R. Vrânceanu
(2006, p.214-217), problemele principale de natură etică ale marketingului se referă la:
responsabilitatea colectivă a marketingului pentru efectele economice ale activităţii,
responsabilitatea marketingului pentru efectele sociale ale activităţii şi răspunderea individuală
a celor care îşi desfăşoară activitatea în marketing.
A. Responsabilitatea generală a marketingului pentru efectele economice ale
activităţii.

38
 Pe lângă procesele destinate comunicării şi livrării de produse către clienţi, marketingul
urmăreşte să ofere organizaţiei avantaje orientate spre blocarea sau limitarea accesului la piaţă
al unor competitori, folosind în acest scop trei modalităţi de acţiune:
• fidelizarea faţă de marcă prin dezvoltarea unei legături la nivelul subconştientului
colectiv între numele mărcii şi aşteptările clienţilor privitoare la calităţile produselor sau
servicilor;
• obţinerea de către companie a unor servicii preferenţiale de publicitate din partea mass-
mediei, la care un nou venit pe piaţă are acces mai dificil;
• valorificarea avantajului privind fondurile destinate promovării şi publicităţii
produselor sau serviciilor, fonduri de care cei nou veniţi nu dispun.
Asemenea practici conduc la concentrarea pieţei şi concurenţă redusă mai ales la nivelul
preţurilor prin următorul mecanism: pe pieţele cu un număr redus de competitori, scăderea
preţului de către o firmă este foarte probabil de a fi urmată de o decizie similară a concurenţei,
întrucât avantajul competitiv prin preţ dispare, iar motivaţia reducerii preţurilor nu există;
consecinţa este uşor de intuit: cu cât sunt mai puţine firme pe piaţă, cu atât acestea vor fi mai
puţin motivate să concureze în privinţa preţurilor, ceea ce echivalează cu preţuri mai mari
pentru consumatori şi profituri mai mari pentru producători.
Pentru a limita asemenea practici, în majoritatea ţărilor piaţa este reglementată prin
legi menite să stimuleze concurenţa şi de a corecta practicile concurenţiale lipsite de etică.
B. Responsabilitatea generală a marketingului pentru efectele sociale ale activităţii se
referă la următoarele direcţii:
- Responsabilitatea pentru produsele vândute - are în vedere conceperea şi vânzarea unor
produse de calitate şi care să nu dăuneze sănătăţii sau valorilor de viaţă ale consumatorilor; în
cazul vânzării tutunului şi alcoolului, de exemplu, acest lucru este dificil de realizat doar prin
marketing, fiind necesară intervenţia autorităţilor publice sau a organizaţiilor societăţii civile.
- Responsabilitatea pentru manipularea consumatorilor - este o problemă etică
importantă atunci când lucrătorii din marketing creează nevoi artificiale şi determină
consumatorii să cumpere lucruri pe care nu şi le doresc cu adevarat; chiar dacă faptele nu stau
întotdeauna în acest fel, influenţa marketingului vizează totuşi intensificarea nevoilor existente
sau activarea celor latente pe baza studierii pieţei şi identificării nevoilor consumatorilor.
- Responsabilitatea pentru influenţarea sistemului de valori – are în vedere stimularea
aşteptărilor persoanelor din clasele sociale sărace pentru a achiziţiona produse şi servicii
scumpe, dezvoltând astfel un sistem de valori pur materialist; dacă din punct de vedere

39
financiar un consumator nu îşi poate permite un anumit produs în jurul căruia se desfăşoară o
campanie publicitară persuasivă, acestuia i se induce o stare de frustrare şi nemulţumire.
- Responsabilitatea pentru promovarea non-valorilor şi a kitsh-ului (prostului gust)
– ridică o problemă de etică majoră în faţă marketingului; chiar dacă este dificil de realizat o
publicitate pentru produse mai ieftine de exemplu, există şansa ca acestea să ofenseze
preferinţele unor grupuri sociale; din acest considerent publicitatea unor asemenea produse
este restrânsă tocmai pentru a evita crearea unei imagini nefavorabile întregului domeniu
al industriei publicitare.
- Responsabilitatea pentru efectele de mediu - vizează atât limitarea poluării
materiale cu deşeuri rezultate din ambalaje , cât şi publicitatea prin care sunt lezate valorile
estetice, agresivitatea cu care lucrătorii din marketing îi abordează pe clienţii potenţiali
pentru a-şi vinde produsele sau serviciile , prin poşta electronică sau telefonul mobil.
C. Răspunderea individuală a celor care îşi desfăşoară activitatea în marketing
vizează, în principal, următoarele aspecte:
• furnizarea de informaţii false prin care se pretinde că produsele promovate au
caracteristici, care în realitate nu le au, singurul scop fiind acela de a vinde;
• inducerea în eroare a clienţilor prin diferite tipuri de promoţii, câştiguri prin
tragere la sorţi, supradimensionarea ambalajelor pentru a crea impresia clientului că va
achiziţiona o cantitate mai mare din produsul respectiv sau folosirea a aşa- ziselor ,,preţuri
psihologice”, a cărei practicare este acceptată de unii şi contestată de alţii;
• omiterea unor informaţii relevante prin ascunderea deliberată a unor efecte
secundare nocive ale produsului, riscurile de pierdere a banilor datorită ignoranţei şi lipsei de
informaţii a clientului, prezentarea produsului în comparaţie cu altele sau prezentarea unor
informaţii greu lizibile sau neînţelese de către anumite categorii de persoane;
• colectarea de informaţii intime prin care lucrătorii din marketing stochează
informaţii despre stilul de viaţă şi preferinţele consumatorului sau pot furniza informaţii cu
scopul de a-i determina să achiziţioneze un anumit produs sau serviciu fără a li se prezenta şi
aspectele mai puţin favorabile;
• influenţarea segmentelor de piaţă dezavantajate, prin care lucrătorii din
marketing se adresează unui public vulnerabil (vârstă, dificultăţi materiale, dezavantaje
morale), căruia îi induce dorinţa de a cumpăra produse sau servicii pe care nu-şi pot permite să
le achiziţioneze sau să le utilizeze; problema morală reprezintă frustrarea pe care reclamele de
acest tip le generează în rândul persoanelor cu dificultăţi materiale sau dezavantaje sociale;

40
 • publicitatea subliminală este asociată fenomenului de influenţă şi percepţie
subliminală, constituind în prezent obiectul unor dezbateri care vizează interzicerea acesteia
prin codurile de conduită etică ale domeniului;
• vânzarea prin exercitarea de presiuni puternice – prin care agenţii de marketing
sau de vânzări sunt instruiţi să le facă asupra consumatorului: încheierea asigurării de viaţă,
determinarea clienţilor să cumpere un produs, fără a le lăsa timpul necesar pentru a reflecta
asupra unei astfel de achiziţii, negocierea pripită unor tranzacţii bursiere sau imobiliare.

2.8. Corupţia

Corupţia este încălcarea sistematică a normelor unei organizaţii sau instituţii de către
un membru, care în virtutea faptului că deţine o anumită autoritate, utilizează resursele
organizaţiei cu destinaţii diferite de scopurile acesteia. În termeni juridici, corupţia se referă la
fapte reglementate de lege, precum luarea şi darea de mită, primirea de foloase necuvenite,
traficul de influenţă şi alte fapte ilicite desfăşurate cu scopul obţinerii de avantaje materiale sau
morale, a unor poziţii sociale sau politice înalte. Ea reprezintă o încălcare a normelor referitoare
la îndatoririle profesionale, la neîndeplinirea obligaţiilor legale de către agenţii economici, la
abaterile de la moralitate, cinste şi datorie, a căror nerespectare are consecinţe negative asupra
întregului sistem social.

Într-o primă aproximare, rezultă următoarele elemente care definesc actul de corupţie:
folosirea abuzivă a puterii încredinţate pentru obţinerea de avantaje personale; ea vizează nu
doar beneficiile de natură materială, ci şi cele de natură nematerială, cum ar fi realizarea de
ambiţii politice sau profesionale, ori avansări sau recompensări; gravitatea ei depinde de
poziţia pe care o ocupă făptuitorul în ierarhia socială sau instituţională; abuzul de putere în
scopul obţinerii unui profit personal trebuie corelat cu valoarea obiectului faptei de corupţie;
formele principale prin care se realizează: oferirea de mită, promisiuni, stimulente materiale
cerute sau acceptate, şantaj, trafic de influenţă sau delapidare.
Destul de frecvent, corupţia este asociată sistemului birocratic, dorinţei individului de
a se îmbogăţi rapid şi fără efort, precum şi sistemului de reglementări sau restricţii ce trebuie
ocolite pentru soluţionarea unor probleme. De exemplu, în rândul funcţionarilor din
organismele de control economic, corupţia are trei moduri de operare:
• modul participativ, care presupune cooperarea subiecţilor asupra cărora se
exercită controlul economic sau de către angajaţi ai organismelor de control, care, împreună,
desfăşoară activităţi ilicite în scopul obţinerii de foloase materiale;

41
 • cooptarea sau atragerea într-o reţea infracţională a unor funcţionari cu atribute
de decizie sau demnitari care fac parte din organismele de control social;
• pătrunderea în organismele de control a unor persoane imorale, care dirijează
acţiunile celor din subordine în interesul lor sau a complicilor lor, pentru a obţine beneficii
personale.
Una din cauzele corupţiei este lipsa unui salariu corespunzător a funcţionarilor
publici şi existenţa unor forme de stimulare materială corespunzătoare a acestora, fapt care a
favorizat apariţia unor noi forme de corupţie concretizate în: deturnarea patrimoniului public,
transferuri ilegale de capital sau bunuri, deturnări organizate de fonduri publice, bancruta
frauduloasă, abuzuri în gestionarea banului public, falsuri în documente, trafic de
influenţă, ,,spălarea de bani”, acordarea de credite fără garanţii, folosirea acestor credite în alte
scopuri, fără a se urmări eficienţa utilizării lor.
În sfârşit, trebuie spus că o sursă importantă de corupţie este interferenţa dintre sectorul
public şi cel privat, deoarece la contactul dintre întreprinzător şi administraţia publică poate
interveni tentaţia eludării legii şi a reglementărilor cu preţul mituirii prin diferite mijloace.
Analiza fenomenului de corupţie presupune luarea în calcul şi a costurilor contabile sau
fiscale, echivalente costurilor de corupere a funcţionarului public, respectiv, contravaloarea
avantajelor (bani sau bunuri) pe care solicitantul unui serviciu îl oferă funcţionarului public
pentru prestarea serviciului respectiv sau să se abţină de la exercitarea unei funcţii pe care
trebuie să o exercite. Câteva exemple ne ajută să înţelegem mai bine modul de funcţionare şi
manifestare a corupţiei:
• în cazul prestării unui serviciu pe care funcţionarul public are obligaţia să-l
presteze costul contabil reprezintă un transfer unilateral (fără echivalent în
prestarea de servicii efective), adică are conţinutul economic al unui impozit;
• în cazul prestării unui serviciu pe care funcţionarul public nu este obligat să-l
presteze, el foloseşte poziţia sa pentru a obţine nişte beneficii pentru care oferă
o contraprestaţie; din perspectiva solicitantului acelui serviciu, avantajul oferit
funcţionarului public echivalează cu o taxă;
• în cazul abţinerii de la exercitarea unei acţiuni de către funcţionarul public
obligat la exercitarea ei, funcţionarul public primeşte o remuneraţie pentru a nu
face ceea ce îi revine ca atribuţii de serviciu; în acest caz, avantajul oferit
funcţionarului public este echivalent cu o taxă, din punctul de vedere al
conţinutului economic;

42
 • în cazul neexercitării unei acţiuni interzise de către funcţionarul public, costurile
asociate acestei situaţii se încadrează la categoria impozitului propriu-zis,
deoarece prin lege, atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public constau în
abţinerea de a face ceva, dar ca urmare a intervenţiei sale el primeşte un avantaj
necuvenit;
• în cazul exercitării unei acţiuni interzise de către funcţionarul public, costurile
asociate sunt de tipul taxelor din următorul considerent: solicitantul serviciului
de exercitare a unei acţiuni interzise beneficiază de prestarea unui serviciu la
care nu era îndreptăţit, în schimbul avantajului necuvenit oferit funcţionarului
public.
La categoriile de costuri contabile enunţate se adaugă costul înregistrat la bugetul public
prin faptul că funcţionarii publici care au beneficiat de venituri necuvenite ca urmare a
corupţiei, nu plătesc impozit pe aceste venituri. La rândul lor, pe termen mediu şi lung, cei care
suportă costul corupţiei vor fi tentaţi de a-şi recupera sumele plătite prin căile nelegale
ale ,,economiei subterane”.
Analiştii fenomenului de corupţie consideră că cele mai importante costuri ale corupţiei
sunt cele necontabile sau economice, deoarece impactul lor asupra comportamentului
economic este considerabil mai mare ca sferă şi intensitate, iar termenul pe care se produce
acest impact este lung şi foarte lung. Într-o enumerare a acestor costuri se disting: selecţia
accesului la bunurile publice pe baza disponibilităţii de a suporta costul contabil al corupţiei;
scăderea prestigiului şi autorităţii instituţiilor publice; deteriorarea gravă a sistemului de valori
al societăţii; scăderea gradului de credibilitate a instituţiilor societăţii în planul relaţiilor
externe; deteriorarea imaginii de ţară pe plan economic şi de afaceri în relaţiile cu partenerii
externi; apariţia şi consolidarea unor prejudecăţi cu privire la sistemul de funcţionare a statului
de drept.
Din această perspectivă, se impune şi adoptarea unor coduri de conduită etică, prin care
să fie enunţate ansamblul de reguli şi principii ce definesc standardele de comportament
corporativ. Astfel de standarde vizează o mare varietate de aspecte: drepturile omului şi ale
muncii, utilizarea pârghiilor economiei de piaţă, prevenirea unor abateri şi încălcări de la
regulile concurenţei, combaterea corupţiei, mitei şi a traficului de influenţă, întărirea
controlului autorităţilor publice pentru respectarea unor standarde minime, aspectele legate de
sănătatea şi siguranţa utilizării unui produs, standardele de mediu etc.

43
 Studiu de caz 1: Probleme etice privind calitatea şi siguranţa produselor
Dată fiind puterea de cumpărare redusă a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare, dar
şi legislaţia laxă de protecţie a consumatorului (nici aceasta aplicată riguros din cauza
incompetenţei şi a corupţiei funcţionarilor publici), firmele multinaţionale oferă pe pieţele din
aceste ţări produse şi servicii de calitate inferioară, inacceptabile în statele cele mai avansate.
În unele cazuri, siguranţa consumatorilor nu este pusă în pericol, dar se oferă bunuri uzate
moral şi cu garanţii minime sau inexistente, ceea ce se justifică de cele mai multe ori cu
următorul argument: dacă nu îşi pot permite să achiziţioneze bunuri şi servicii de cea mai bună
calitate, deoarece buzunarul nu le permite, consumatorii din ţările sărace sunt oricum în
câştig dacă îşi pot procura mărfuri mai puţin performante, însă la nivelul puterii lor de
cumpărare – fie că este vorba de automobile, electrocasnice, computere, îmbrăcăminte etc. E
mai bine să ai un televizor alb-negru decât să nu ai deloc, fiindcă nu îţi poţi permite unul color
prea scump. Probleme mai serioase ridică însă acele bunuri şi servicii care pot pune în pericol
viaţa şi sănătatea consumatorilor din ţările sărace. În unele cazuri este vorba de produse,
precum medicamentele, care au fost retrase de pe pieţele din ţările avansate, datorită unor efecte
dăunătoare, dar care se fabrică şi se vând în continuare pe pieţele din Lumea a Treia. Nici în
astfel de situaţii argumentele pro nu lipsesc – de multe ori guvernele din ţările sărace fiind
acelea care solicită insistent achiziţionarea medicamentelor respective, deoarece sunt relativ
ieftine şi produc, în ţările respective, beneficii considerabil mai mari decât daune. În alte cazuri
este vorba de un marketing şi de un advertising foarte deficitar.

Studiu de caz 2: Probleme etice privind protecţia mediului

Pe acest plan se poartă disputele cele mai aprinse, iar corporaţiile multinaţionale sunt
primele incriminate, deoarece distrugerile de mediu, soldate cu numeroase victime, produc
efecte grave, adesea ireversibile, nu numai în ţările unde se produc, ci afectează global clima,
calitatea apei şi a aerului la scară planetară. Cauzele distrugerilor ecologice sunt aceleaşi ca şi
în cazul protecţiei insuficiente a salariaţilor la locul de muncă: legislaţia foarte permisivă,
gradul scăzut de competenţă tehnologică şi de conştientizare a pericolelor la care se expune
populaţia locală, costurile ridicate ale tehnologiilor nepoluante etc.
De fapt, cazul care a adus în centrul atenţiei etica afacerilor internaţionale a fost
dezastrul de la Bhopal, din India. În anul 1984, la o uzină chimică a firmei Union Carbide din
Bhopal, din cauza reducerilor drastice a cheltuielilor de întreţinere şi de siguranţă, şi mai ales
din cauza lipsei de pregătire a personalului, a explodat un rezervor ce conţinea o substanţă
extrem de toxică: izocianat de metil. Substanţa s-a împrăştiat în atmosferă şi evenimentul s-a
soldat cu peste 2000 de morţi şi circa 200.000 de răniţi mai mult sau mai puţin grav. Bhopal
nu este nici pe departe un caz singular. În 1972, aproape 5000 de irakieni au murit după ce au
consumat cereale tratate cu mercur, importate din SUA, fără etichete de avertizare. În 1979,
oameni şi animale din Egipt au fost infestaţi de pesticidul Leptophos. În 1984, alte sute de
oameni au murit din cauza exploziei unei conducte de gaze naturale lichefiate. Eşuarea
petrolierului Valdez, al companiei Exxon sau explozia de la Cernobîl sunt doar câteva dintre
evenimentele foarte grave de poluare a mediului.

44
 Intrebări și teme de control
• Este obligată o corporaţie să ajute societatea în lupta cu problemele cu care se confruntă
(sărăcia, inegalităţile de venit, poluarea, etc.)?
• În ce măsură oamenii de afaceri trebuie să se implice în problema asigurării egalităţii
de şanse sau discriminărilor sociale sau de gen?
• Este legitim dreptul angajaţilor de a se folosi de poziţiile pe care le deţin în firmă pentru
a-şi promova propriile interese? Cât de imorale sunt practicile de folosire a informaţiilor
privilegiate? Cât de loiali trebuie să fie lucrătorii faţă de companiile în care îşi
desfăşoară activitatea? Cât control ar trebui să aibă o companie asupra angajaţilor ei în
afara programului de muncă?
• Trecerea unui test de personalitate sau onestitate reprezintă o condiţie suficientă pentru
angajarea unei persoane? Ce drepturi au angajaţii în exercitarea profesiei lor? Ce ar
trebui să facă pentru a se îmbunătăţi condiţiile de muncă?
• Ar trebui ca producătorii să arate defectele produselor lor? Care este punctul de la
care ,,o exagerare acceptabilă” se transformă în minciună despre produs sau serviciu?
În ce moment publicitatea începe să manipuleze consumatorul?
• Ce obligaţii are un angajat faţă de părţile interesate din afara companiei, cum ar fi
clienţii, competitorii, furnizorii sau comunitatea în general?

45
 III. ETICA MANAGEMENTULUI ȘI MANAGEMENTUL ETIC AL
ORGANIZAȚIEI

III.1. Comportamentul etic

Din perspectiva cărţii noastre, etica poate fi definită ca un cod de principii morale care
stabileşte standardele privind ceea ce este bun şi ceea ce este rău, sau ceea ce este corect şi
incorect în conduita unui individ şi care ghidează comportamentul unui grup sau unei persoane.
În esenţă, scopul eticii este de a stabili principiile de comportament care îi ajută pe oameni să
realizeze alegerile, opţiunile printre cursurile alternative de acţiune. În practică un
comportament etic este ceea ce este acceptat a fi „bun” sau „corect” comparativ cu „rău” sau
„incorect” în contextul guvernării unui cod moral.
Logic, există o legătură strânsă între legi, valori şi comportamentul etic. Este clar o
componentă legală (juridică) a comportamentului etic, adică orice comportament etic trebuie
de asemenea să fie legal într-o societate cinstită şi corectă. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că pur
şi simplu din cauză că o acţiune nu este ilegală, în mod absolut va fi etică. A trăi exact în „litera
legii” nu este suficient să se considere că acţiunile individului respectiv pot şi trebuie să fie
considerate etice. Este, de exemplu, într-adevăr etic comportamentul unui salariat care nu îşi
îndeplineşte sarcinile de serviciu în timpul stabilit? Să efectueze convorbiri telefonice
personale în timpul serviciului, folosindu-se de serviciile telefonice ale organizaţiei? Să solicite
o zi de concediu medical fără să fie bolnav? Să se folosească de munca colegilor în îndeplinirea
sarcinilor de serviciu?
Niciuna dintre aceste activităţi sau acţiuni nu sunt strict ilegale, dar mulţi dintre noi vor
considera asemenea acţiuni ca fiind neetice. Într-adevăr, cele mai multe din problemele etice
apar când oamenii sunt solicitaţi să facă sau să se descopere pe ei înşişi în legătură cu ceva care
le violează propria conştiinţă. Pentru unii dintre ei, dacă acţiunea este legală, ei vor proceda cu
încredere şi devotament. Pentru alţii, totuşi, testul etic se întinde dincolo de legalitatea acţiunii
singure. Problemele se extind asupra valorilor personale - credinţelor de bază şi atitudinilor
care influenţează comportamentul individului. În măsura în care valorile variază printre oameni
putem sconta că diferite interpretări vor fi făcute în legătură cu ceea ce este un comportament
etic sau neetic într-o situaţie dată.

46
 Viziunile alternative cu privire la comportamentul etic
Sunt multe interpretări diferite cu privire la ceea ce constituie comportament etic. În
figura nr. 1 prezentăm cele patru viziuni de bază, diferite însă, ale comportamentului etic care
au fost discutate şi dezbătute de-a lungul vremii.
Primul punct de vedere este cel utilitarist. Comportamentul care va fi considerat
„etic” este cel care oferă sau furnizează cel mai mult „bine” sau utilitate celui mai mare număr
de persoane. Această concepţie are la bază activitatea filosofului John Stuart Mill, care a
formulat punctul de vedere care încearcă să evalueze, aprecieze implicaţiile morale ale
deciziilor în termenii consecinţelor acestora. Decidenţii din activităţile profitabile, de exemplu,
sunt înclinaţi să folosească profiturile, eficienţa şi alte criterii de performanţă pentru a judeca
ceea ce este mai bine pentru cei mai mulţi oameni. Un manager poate lua o decizie utilitaristă
de genul următor, să reducă cu 30% forţa de muncă a fabricii pentru a păstra şi conserva
profitabilitatea fabricii şi să asigure restul de 70% din slujbe.
Viziunea individualistă asupra comportamentului etic se bazează pe credinţa că
încrederea sau convingerea definitorie, esenţială a unui individ este că avansarea sau progresul
pe termen lung se bazează pe cultivarea şi promovarea autointeresului. Dacă autointeresele
sunt urmate dintr-o perspectivă pe termen lung, argumentul va fi că astfel de lucruri, cedarea
sau diminuarea câştigului pe termen scurt nu vor fi tolerate. Dacă o persoană procedează astfel,
atunci şi ceilalţi vor urma exemplul şi, în consecinţă, niciun interes pe termen lung nu va fi
slujit. Viziunea individualistă este de presupus să promoveze onestitatea şi integritatea. Dar, în
practicile economice profitabile viziunea aceasta poate rezulta într-o etică pecuniară descrisă
de un observator ca tendinţă de „a împinge legea la limite îndoielnice” şi „a alerga cu
crampoanele peste alţi indivizi pentru a-şi atinge direct obiectivele”.
Comportamentul etic în viziunea drepturilor morale este acela care respectă şi
protejează drepturile fundamentale ale omului. Din perspectiva învăţăturilor lui John Locke şi
Thomas Jefferson, de exemplu, drepturile tuturor oamenilor la viaţă, libertate şi tratament egal
în faţa legii sunt considerate inviolabile. În organizaţiile vremurilor noastre, această concepţie
se extinde la asigurarea urmării şi respectării totdeauna a drepturilor salariatului, respectiv:
dreptul la viaţa privată, dreptul cuvântului, libertatea de conştiinţă, dreptul la îngrijirea sănătăţii
şi siguranţei fizice.
În sfârşit, viziunea justiţiară a comportamentului moral este bazată pe credinţa că
deciziile etice tratează oamenii imparţial şi corect, potrivit regulilor şi standardelor de conduită.
Această abordare evaluează aspectele etice ale oricărei decizii în funcţie dacă ea, decizia, este
„echitabilă” pentru oricine este afectat de ea. O problemă de justiţie în organizaţii este justiţia

47
procedurală - măsura în care politicile şi regulile sunt corect şi cinstit administrate. De
exemplu, o acuzare de hărţuire sexuală a unui executiv de vârf se „bucură” de aceeaşi audiere
ca în cazul unui supraveghetor de la nivel de atelier. O altă problemă este justiţia distributivă
- măsura în care oamenii sunt trataţi la fel indiferent de caracteristicile individuale, respectiv,
stare, rasă, gen, vârstă şi alte criterii particulare. De exemplu, o femeie cu aceeaşi calificare şi
experienţă ca şi un bărbat primeşte sau se bucură de aceeaşi consideraţie în legătură cu o
posibilă promovare?

III.2. Probleme culturale în comportamentul etic

Influenţa culturii asupra comportamentului etic este tot mai mare cu cât afacerile şi
indivizii se deplasează tot mai des şi mai departe în lume. Organizaţiile economice caută pieţe,
resurse şi oportunităţi în diverse locuri de pe pământ, în această situaţie, liderii corporaţiilor
trebuie să facă faţă şi să controleze provocări dificile atunci când activează peste graniţe, care
pot fi culturale sau naţionale. Robert Haas preşedintele biroului executiv al cunoscutei firme
Levi spune că ridicarea dilemelor etice în faţa executivilor corporaţiei... „devine chiar mult mai
dificil atunci când complexităţile diferitelor culturi şi sisteme de valori se suprapun, ceea ce
este o realitate peste tot în lume”.
Aceia care cred că atitudinile şi comportamentele în organizaţiile străine trebuie să fie
ghidate de regula clasică „când eşti la Roma faci ce fac romanii” reflectă poziţia relativismului
cultural. Această concepţie ne arată că nu există o singură cale dreaptă pentru a ne comporta
etic şi faptul că acest comportament etic este totdeauna determinat de un context cultural. În
cazul afacerilor internaţionale, de exemplu, un executiv român orientat de regulile
relativismului cultural poate argumenta şi susţine că folosirea forţei de muncă juvenile este OK
(acceptabilă) dacă acest lucru este compatibil cu legile şi obiceiurile locale. În tabelul nr. 1 de
mai jos se pune totuşi în contrast această poziţie sau concepţie cu o alternativă care sugerează
că dacă un comportament sau o practică nu este OK în mediul de acasă al individului, el nu va
fi acceptabil în practică nici în alte părţi. Cu alte cuvinte se susţine ca standardele etice sunt
mult mai universale în natura lor şi ar trebui să se aplice absolut, indiferent de cultură, deci
transcultural. Criticile unei astfel de abordări reclamă că ea ar reprezenta o formă de
„imperialism etic şi cultural”.

48
Tabel nr. 1. Caracteristicile celor două extreme: relativismul cultural şi imperialismul etic
Relativismul cultural Imperialismul etic
• Nici o etică culturală nu este superioară • Anumite adevăruri absolute se aplică
• Valorile şi practicile organizaţiilor locale pretutindeni
determină ceea ce este drept sau nedrept • Valorile universale transced, străbat
culturile în determinarea a ceea ce este
drept sau nedrept

Specialistul în etică Thomas Donaldson, dezbate această „controversă” între

relativismul cultural şi imperialismul etic. Cu toate că nu este simplu de răspuns la această
problemă, el găseşte că ambele abordări sunt greşite. El argumentează pe de altă parte că,
anumite drepturi fundamentale ale omului şi standardele etice pot fi prezervate, conservate şi
apărate în acelaşi timp însă, sunt respectate şi valorile şi tradiţiile unei culturi date. Valorile
esenţiale (vitale) sau „hipernormale” (hiperstandardele) care transced graniţele culturale şi /
sau naţionale în general se caracterizează pe demnitatea umană, drepturile de bază
(fundamentale) şi buna cetăţenie (a fi un cetăţean bun al comunităţii). Prin această concentrare
şi dedicare faţă de valorile esenţiale se crează în realitate o umbrelă etică transculturală. De aici
Donaldson crede că atitudinile şi comportamentele organizaţiilor internaţionale pot fi croite în
funcţie şi pe baza contextelor regionale şi locale. în cazul forţei de muncă juvenile, de exemplu,
executivii americani pot să se asigure că orice copil care lucrează într-o fabrică sub contract
pentru organizaţia lor este şcolarizat şi angajat în condiţii corespunzătoare. Mai jos redăm unele
din sugestiile lui Donaldson cu privire la modelul în care organizaţiile pot considera şi respecta
valorile universale, esenţiale.

Tabel. Unele sugestii ale lui Donaldson cu privire la modul în care companiile pot
respecta valorile esenţiale
Respectarea demnităţii umane:
• Crearea culturii organizaţionale care preţuieşte salariaţii, consumatorii şi furnizorii
• Menţinerea unei siguranţe a locului de muncă
• Să producă produse şi servicii sigure (sănătoase)
Respectarea drepturilor fundamentale:
• Respectarea drepturilor salariaţilor, consumatorilor şi comunităţii lor
• Evitarea oricărui lucru care ameninţă siguranţa, sănătatea, educaţia, standardele de
viaţă.
Cetăţeni buni (buna cetăţenie):
• Sprijinirea instituţiilor sociale, inclusiv a sistemului educaţional şi economic
• Conlucrarea cu administraţia locală şi instituţiile locale pentru protecţia mediului.

49
Fig. 2. Factori care influenţează comportamentul managerial etic - persoana, organizaţia şi
mediul

Fig. nr. 3. Cele patru viziuni privind comportamentul etic

2. Etica locului de muncă

O clasică cugetare americană spune că "o afacere etică este o afacere bună".

50
 Acelaşi lucru poate fi spus despre toate persoanele şi instituţiile dintr-o societate. Dar
testul sau proba reală apare când un manager sau muncitor se confruntă cu o situaţie care
testează credinţele, valorile şi standardele sale etice. Deseori aceste situaţii ambigue şi
neaşteptate, reprezintă ceea ce sunt cunoscute ca "dileme etice" şi care sunt o parte din
provocările societăţii moderne.
Dilema etică este o situaţie care cere, reclamă o alegere sau opţiune privind un curs
posibil de acţiune, care deşi oferă un avantaj potenţial pentru personal şi / sau organizaţie poate
fi considerată neetică. Este situaţia în care acţiunea trebuie aleasă şi implementată dar nu
este un consens clar asupra a ceea ce este "drept" şi "nedrept" (corect şi incorect).
Greutatea sau răspunderea este pe individul care trebuie să facă alegerea bună. Un inginer
vorbind din experienţa acumulată rezumă foarte bine situaţia: "Definesc o situaţie neetică ca
una în care trebuie să fac ceva dar nu simt că este bine ceea ce trebuie să fac".
Într-o cercetare asupra abonaţilor la celebra revistă "Harvard Business Review" cele
mai multe dileme etice raportate de manageri au implicat conflicte cu superiori, consumatori şi
subordonaţi. Cele mai frecvente probleme implicate au fost referitoare la lipsa de onestitate în
reclamă şi comunicaţii cu managerii de vârf, clienţi şi agenţiile guvernamentale. Probleme
privind: primirea şi oferirea de cadouri speciale, sejururi de distracţie şi odihnă şi mituire, au
fost de asemenea raportate. În mod semnificativ, şefii managerilor au fost destul de mult
semnalaţi ca deseori făcând presiuni asupra subordonaţilor pentru a se angaja în activităţi
neetice precum: sprijinirea unor puncte de vedere greşite sau incorecte, semnarea unor
documente false, ascunderea greşelilor sau neregulilor comise de şefi, realizarea (derularea)
afacerii cu prietenii şefilor. Desigur că aceste situaţii sunt caracterizate de dificultăţi potenţiale
pentru a ne testa chiar şi numai puţin comportamentul nostru etic. Redăm mai jos testul original,
pe scurt, care a fost întreprins pe eşantionul de manageri americani. Deci: cum procedaţi?
"În cazul unei plăţi pentru străini de tipul: Ministerul unei naţiuni străine solicită să
plătim 200000 USD taxă de consultanţă. În schimbul acestor bani Ministerul promite asistenţă
şi sprijin special în obţinerea unui contract de 100 milioane USD care va produce cel puţin 5
milioane USD profit pentru compania noastră. Contractul foarte probabil va fi atribuit
concurenţei dacă nu îl câştigăm.
Potrivit cercetării întreprinse asupra abonaţilor americani la Harvard Business Review
situaţia răspunsurilor a fost următoarea: 42% au spus că refuză să plătească taxa; 22% consideră
plata neetică dar ar plăti-o; 36% spun că ar plăti taxa şi consideră acest comportament etic
datorită contextului străin.

51
 Raţiunile unui comportament neetic. De ce poate o persoană, de altfel rezonabilă, să
acţioneze neetic? Să ne aducem aminte exemple oferite până acum. Să considerăm posibilitatea
de a ni se cere să oferim un contract de afaceri pentru o companie străină folosind informaţii
din interiorul ţării şi organizaţiei, plătind mită pentru a obţine afacerea străină, falsificând
situaţii de plată ş.a.m.d. De ce, trebuie să ne întrebăm, oamenii fac lucruri de genul celor de
mai sus? În realitate sunt cel puţin patru raţiuni obişnuite care sunt folosite pentru a justifica
un comportament greşit şi incorect în cazul dilemelor etice:
• Propria convingere că atitudinea şi comportamentul nu sunt în realitate ilegale
• Propria convingere că atitudinea şi comportamentul sunt în realitate în interesul
fiecăruia
• Propria convingere că nimeni vreodată nu va descoperi ceea ce am făcut
• Propria convingere că organizaţia ne va "proteja"
După ce s-a făcut sau s-a întreprins ceva care poate fi considerat neetic un raţionalist
spune: "În realitate nu este ilegal". Această sintagmă exprimă o credinţă greşită că,
comportamentul unui individ este acceptabil, în special în situaţii ambigue. Atunci când avem
de-a face cu situaţii limită sau echivoce (dubioase chiar) în care avem un timp scurt pentru a
defini ce este drept şi ce este nedrept, sfatul este destul de simplu: "Atunci când există oarece
dubiu sau ambiguitate într-o decizie de elaborat şi luat, nu o lua!"
O altă afirmaţie comună, obişnuită a unui raţionalist este: "Ea (decizia sau acţiunea)
este în interesul fiecăruia". Acest răspuns implică credinţa greşită că deoarece cineva poate
descoperi sau găsi un avantaj din comportament, atunci comportamentul este de asemenea în
interesul individului sau al organizaţiei. Depăşirea unui asemenea raţionament depinde în parte
de capacitatea de a privi dincolo de rezultatele pe termen scurt şi să ridice sau să evidenţieze
implicaţiile pe termen lung şi să privească dincolo de rezultate în general la căile în care ele
sunt obţinute. De exemplu, în încercarea de a răspunde la întrebarea "Cât de departe putem
împinge lucrurile pentru a obţine obiectivul de performanţă?" răspunsul recomandat este
"Nu încercăm să descoperim".
Uneori raţionaliştii îşi spun "Nimeni vreodată nu va cunoaşte comportamentul". Ei
greşesc presupunând că un comportament discutabil (sub aspect etic) este în realitate sigur şi
că nu va fi cunoscut o dată sau că nu va fi făcut public. Dacă el nu este descoperit, argumentarea
presupune că atunci „nici o crimă nu a fost în realitate înregistrată". Lipsa de responsabilitate,
presiunile nerealiste de a îndeplini un comportament dubios şi un şef care preferă să nu
cunoască (ştie), toate acestea pot întări astfel de raţionamente ca cele prezentate. În acest caz,

52
cea mai puternică barieră este de a fi siguri că fiecare cunoaşte faptul că orice lucru nedrept
va fi pedepsit oricând va fi descoperit.
În sfârşit, raţionaliştii pot întreprinde o acţiune discutabilă din cauza credinţei greşite
că "organizaţia ne va apăra". Aceasta reprezintă o înţelegere greşită a loialităţii. Individul crede
că interesul organizaţiei este deasupra celorlalte. În schimb, individul crede că managerii de
vârf vor trece cu vederea comportamentul şi vor proteja individul de orice răutăţi sau nedreptăţi.
Desigur că loialitatea faţă de organizaţie nu poate constitui o scuză pentru un comportament
rău, discutabil, loialitatea organizaţională nu este deasupra legii şi moralităţii sociale.

3 Factori care influenţează comportamentul managerial etic

În fig. nr. 3 sunt prezentate influenţele care emană de la persoană, organizaţie şi mediu.
Persoana, influenţele familiei, valorile religioase, standardele personale, nevoile
personale şi financiare precum şi alte influenţe, ne vor ajuta să determinăm şi să înţelegem
conduita etică a unei persoane în orice condiţii date. Managerii care nu au un set puternic şi
consistent de valori etice personale vor descoperi că deciziile lor variază de la situaţie la situaţie
în funcţie de cum se străduiesc să maximizeze autointeresul. Aceia care operează sau activează
în condiţiile unor cadre etice puternice, respectiv reguli personale sau strategii pentru
elaborarea de decizii etice, vor fi mult mai consecvenţi şi mai încrezători, chiar curajoşi,
deoarece opţiunile sunt elaborate având un set stabil de standarde etice.

Fig. nr. 4. Factori de influenţă ai comportamentului managerial etic

Astfel mulţi americani şi nu numai, spun că Aaron Feurstein a fost nebun atunci când
el a menţinut 1000 de muncitori în plată pe state reale de plată - după ce fabrica lui de confecţii
a ars până la temelii. Astăzi firma "Malden Mills of Lawrence" din Massachusetts, este din nou
în afaceri producând tricotaje Polartec şi Polarfleece. Iar proprietarul, preşedintele şi şeful
biroului executiv, respectiv Feurstein nu putea fi mai mândru, mai plin de sine. El a plătit

53
practic "şomeri" (salariaţi care nu lucrau) cu o sumă ce a depăşit 15 milioane USD timp de
câteva luni cât a durat reconstrucţia fabricii. Acum el culege "câştigul" loialităţii forţei de
muncă ce este întru totul dedicată consumatorilor. Feuerstein a numit decizia sa drept "bun
simţ".
Organizaţia reprezintă un alt factor de influenţă asupra eticii locului de muncă. Mai
devreme notam că supraveghetorul imediat al unei persoane poate avea un efect important
asupra comportamentului salariatului. Numai exact ceea ce un supraveghetor cere şi care din
acţiuni sunt recompensate sau pedepsite, pot în mod cert afecta deciziile şi acţiunile unui
individ. Perspectivele şi sprijinul furnizate de colegii şi normele grupului au o probabilitate
mare de a influenţa şi a avea un impact similar. Prezumţiile politicii formale şi regulile scrise,
deşi nu ne pot garanta rezultatele, sunt deseori foarte importante în stabilirea unui climat etic
pentru organizaţie ca întreg. Ele sprijină şi consolidează cultura organizaţională care poate avea
o influenţă puternică asupra eticii comportamentului membrilor organizaţiei. Fondatorul
lanţului de magazine Body Shop, Anita Roddick a creat un "caracter" de 11 probleme (trăsături)
pentru a ghida salariaţii firmei; astfel: "onestitate, integritate şi respectarea regulilor de
politeţe de bază ale companiei şi fluxarea lor prin tot ceea ce facem - noi vă demonstrăm
grija noastră faţă de lumea în care trăim prin respectarea fiinţelor umane, fără a răni
sau primejdui în vreun fel animalele, prin păstrarea şi conservarea pădurilor". Critici
recente privind activităţile firmei "Body Shop", oricum, reflectă inadecvanţa afirmaţiilor
oficiale, formale, singure pentru a influenţa comportamentul etic.
Mediul. Organizaţiile operează sau activează în medii extreme, compuse din
concurenţi, legi şi reglementări guvernamentale, precum şi norme şi valori sociale printre mulţi
alţi factori de mediu care influenţează. La americani un exemplu de asemenea factor îl
constituie "Legea practicilor de corupţie în străinătate". Aceasta stabileşte pentru companiile
americane standarde care interzic practicile de mituire în afara graniţelor. Deşi destul de
complexă, legea ghidează firmele "departe" de efectuarea unor plăţi pentru candidaţii sau
partidele politice sau pentru oficialii guvernamentali în încercarea de a-i determina să ia decizii
speciale care favorizează compania.
Climatul concurenţei într-o industrie sau ramură de activitate de asemenea stabileşte un
standard de comportament pentru aceia care speră să prospere în el. Uneori presiunile
concurenţei contribuie mai mult la dilemele etice ale managerilor. Fostul preşedinte al
cunoscutei firme American Airlines, Robert Crandall o dată a telefonat preşedintelui Braniff
Airlines - acum decedat. Ambele companii sufereau pierderi importante datorită concurenţei
pe care şi-o făceau pe rutele domestice din Dallas. O parte din conversaţia telefonică ce a avut

54
loc a fost următoarea: Putnam: Ai avea vreo sugestie să-mi faci? Crandall: Da ... Ridică preţul
biletului cu 20%. Eu îl voi ridica pe al meu în următoarea dimineaţă.
Putnam: Robert noi ...
Crandall: Tu faci mai mulţi bani şi eu de asemenea.
Putnam: Nu putem vorbi despre preţ.
Crandall: Oh, Howard, putem vorbi despre orice lucru dorim.
Departamentul de justiţie al USA nu a fost de acord. El a invocat că sugestia lui Crandall
de a creşte preţul biletului cu 20% reprezintă ceva ilegal, respectiv încercarea de a monopoliza
rutele aeriene domestice. Cererea a fost mai târziu acceptată când Crandall a fost de acord să
readucă creşterea preţurilor în discuţiile cu concurenţii.

III.4. Apărarea şi menţinerea standardelor etice ridicate

Organizaţiile în mod progresiv au sprijinit o diversitate de metode pentru a apăra şi
întreţine standarde etice superioare la locurile de muncă. Unul din cele mai importante eforturi
în această arie, implică instruirea în domeniul eticii, protecţia demascatorilor, sprijinul
managementului de vârf, coduri formale de etică şi criterii etice puternice.
Instruirea pentru etică, sub forma unor programe structurate pentru a ajuta
participanţii să înţeleagă aspectele etice ale elaborării deciziilor este proiectată şi organizată
pentru a ajuta oamenii să încorporeze sau să adopte standarde etice superioare în
comportamentele lor zilnice. Astfel în colegiile şi facultăţile de business americane, curicula
include cursuri de etică, şi seminarii pe această temă care au devenit populare în lumea
organizaţională. Dar este foarte important pentru americani menţinerea scopului educaţiei etice
şi în viitor. Un executiv al lui Chemical Bank arăta această problemă astfel: "Noi nu am învăţat
oamenii ce este drept şi nedrept (corect şi incorect) am presupus că ei Ştiu aceasta. Nu am dat
curajul moral oamenilor de a face ceea ce este drept - ei trebuie să fie capabili să facă aceasta
în orice caz. Ne concentrăm pe dileme." Multe dintre aceste dileme apar datorită presiunii
timpului de elaborare şi luare a deciziei. Cea mai mare parte din educaţia etică este proiectată
pentru a ajuta oamenii să aibă de-a face sau să mânuiască probleme etice în acelaşi timp sub
presiune şi să evite cele patru raţionamente obişnuite privind comportamentul neetic care au
fost discutate mai devreme. În tabelul nr. 3 prezentăm un scenariu în şapte etape de a elabora
decizii etice când ne confruntăm cu o dilemă etică. El ne oferă un „memento" convenabil pentru
procesul de elaborare a deciziilor care include responsabilitatea pentru o dublă cântărire
(judecare) a deciziei înainte de a opta pentru o acţiune.

55
Tabel nr. 2. Scenariu pentru elaborarea de decizii etice

Problema cheie în scenariu este etapa a şasea - riscul dezvăluirii publice a acţiunii
noastre şi disponibilitatea noastră de a o purta sau suporta. Aceasta este poate cea mai puternică
cale dintre toate de a testa dacă o decizie este compatibilă cu standardele etice ale unei
persoane.
Protecţia demascatorului. De exemplu din ziarele americane aflăm că: Agnes Conally
a presat pe patronul ei să raporteze două accidente chimice, fiind convinsă că aşa cere legea;
Dan Sores a raportat că compania sa a folosit furnizori necalificaţi în construcţia unei centrale
nucleare; Margaret Newsham a descoperit că firma ei a permis lucrătorilor să facă afaceri
personale în acelaşi timp şi pe baza contractelor guvernamentale; Herman Cohen a acuzat că
ASPCA din New York a tratat greşit animalele; Barry Adams s-a plâns că spitalul său a urmat
practici nesigure. Ei sunt demascatori sau denunţători, persoane care expun faptele rele,
periculoase ale altora din organizaţii cu scopul de a păstra standardele etice şi de a proteja
organizaţia de acţiuni risipitoare, periculoase sau ilegale. Toţi aceşti denunţători au fost
concediaţi. Într-adevăr denunţătorii trebuie să-şi asume riscurile de a fi opriţi în ceea ce
priveşte avansarea în cariera profesională sau de a face faţă altor forme de represalii
organizaţionale până la concedierea definitivă.
Astăzi în USA, atât legile federale cât şi cele statale tot mai mult oferă "denunţătorilor"
o oarecare apărare împotriva "concedierii definitive". Cu toate acestea, semnalele prezente
indică faptul că tribunalele sunt din ce în ce mai aproape şi sprijină tot mai mult pe denunţători.
Legile în USA variază de la un stat la altul iar legile federale apără în principal muncitori
guvernamentali. Mai mult, chiar în condiţiile protecţiei legale, potenţiali denunţători pot
descoperi că este destul de greu să exprimi şi să faci cunoscut un comportament neetic la locul
de muncă. Unele din barierele organizaţionale privind denunţarea includ: un lanţ de comandă
strict (rigid) ceea ce face foarte dificil să treci de / sau să ocoleşti şeful: o puternică identitate
cu grupul de muncă ceea ce încurajează loialitatea şi autocenzura; priorităţi ambigue, ceea ce
face dificil să se distingă dreptul de nedrept sau răul de bun.

56
 În încercarea de a extirpa acestea şi alte dezvăluiri de comportamente neetice, unele
organizaţii au numit în mod formal membrii ai organizaţiei pentru a servi ca "sfătuitori etici"
sau "consultanţi etici". Altele chiar au organizat unităţi formale oficiale, pentru a "prelucra"
infracţiunile raportate. O propunere mult mai nouă merge atât de departe că sugerează
organizarea de "cercuri de calitate morală" pentru a ajuta crearea unor comitete de
împărtăşire a eticii astfel ca fiecare să lucreze cu un comportament moral ireproşabil.
Unele linii de ghidare tentative pentru dezvăluiri discutabile sunt prezentate în tabelul
nr. 4.

Tabelul nr. 4. "Faci" sau "nu faci" dezvăluiri discutabile denunţătorilor

Sprijinul managementului de vârf. Managerii de vârf au puterea de a modela

politicile organizaţiei şi de a stabili tonul ei de moralitate. Ei de asemenea au o responsabilitate
principală în folosirea acestei puteri. Ei pot şi trebuie să servească ca modele de comportament
etic, corespunzător pentru întreaga organizaţie. Nu numai că, comportamentul lor zilnic trebuie
să fie o chintesenţă a unei conduite etice superioare, dar managerii de vârf trebuie să transmită
aceleaşi aşteptări sau perspective pretutindeni în organizaţie, şi să întărească rezultatele
pozitive. Din nefericire transmiterea sau comunicarea de la vârf poate în mod abil chiar viclean
sugera că managementul de vârf nu doreşte să aibă cunoştinţă despre practici ilegale sau
înşelătoare întreprinse de salariaţi. Iar dacă managementul de vârf este cunoscut ca unul care
foloseşte resursele organizaţionale pentru plăcerile personale, atunci salariaţii de pe nivelurile
inferioare sunt scontaţi a proceda la fel.
Deşi managerii de vârf poartă o responsabilitate specială privind stabilirea tonului etic
al unei organizaţii, fiecare manager este de asemenea în poziţia sau postura de a influenţa
comportamentul etic al persoanelor care lucrează pentru şi cu ei. Aceasta înseamnă că toţi
managerii trebuie să acţioneze ca modele de etică şi să stabilească un ton etic în ariile lor de
responsabilitate. Trebuie multă grijă pentru a face aceasta într-o manieră pozitivă şi informată.
Importanţa acţiunii supravegherii de a stabili directivele şi de a comunica perspectivele

57
performanţei reprezintă un bun exemplu în acest caz. Un rezultat surprinzător a fost făcut
cunoscut dintr-un studiu asupra a 438 executivi, astfel 64% din aceştia au raportat că simt o
reală presiune pentru a face compromisuri în privinţa standardelor morale individuale pentru
a-şi putea atinge obiectivele. O altă cercetare întreprinsă de cunoscuta revistă americană
"Fortune" de asemenea raportează că 34% din respondenţi au simţit şi cred că preşedintele
companiei poate crea un climat etic prin stabilirea de obiective rezonabile, astfel ca
subordonaţii să nu fie presaţi să acţioneze neetic. în mod clar un supraveghetor poate
inconştient să încurajeze practici neetice prin exercitarea unei presiuni prea mari pentru
realizarea obiectivelor care sunt prea dificile.
Codurile formale (oficiale) de etică, sunt linii de ghidare oficiale şi scrise privind cum
să ne comportăm în situaţii susceptibile de a crea dileme etice. Ele se găsesc în organizaţii şi
în unele profesii astfel ca: inginerie, medicină, legea şi responsabilitatea publică. În cazul
profesiilor, codurile de etică încearcă să asigure că un comportament individual este compatibil
cu normele istorice şi împărtăşite ale grupului profesional. De exemplu, Asociaţia Naţională a
Contabililor Americani ANAA, are un cod formal de etică pentru a ghida munca de
contabilitate internă pentru patroni. Printre alte lucruri, codul cere unui contabil să raporteze
superiorilor companiei orice comportament nepotrivit care a fost observat. Asociaţia simte că
acest cod dă contabililor un standard pentru a răspunde la problema sau dilema: "pregăteşti
conturile" sau treci cu vederea abuzurile din contabilitate.
Cele mai multe coduri de conduită etică identifică comportamentele scontate în termenii
"cetăţeanului" organizaţional general, evitarea acţiunilor improprii sau ilegale din munca unui
membru organizaţional, şi relaţiile bune cu consumatorii. într-o cercetare recentă a companiilor
americane care au coduri scrise problema cea mai frecvent pusă a inclus mituirea şi bacşişul,
contribuţiile politice (pentru partide sau candidaţi), onestitatea sau corectitudinea conturilor
contabile, relaţiile „consumator - furnizor" şi confidenţialitatea informatică a corporaţiei. într-
o lume din ce în ce mai complexă a afacerilor internaţionale, codurile de conduită pentru
producători şi contractori au devenit mult mai prezente. De exemplu firma americană Walt
Disney Company scontează pe anumite obligaţii certe ale tuturor producătorilor mărfurilor sale
ca fiind specificate într-un cod de conduită formal. Printre multele arii acoperite, documentul
stabileşte următoarele: munca copiilor - producătorii nu vor folosi munca copiilor; munca
involuntară (forţată) -producătorii nu vor folosi muncă involuntară (neliberă) sau forţată, fie
puşcăriaşi, obligatorie, fie a ucenicilor sau de alt fel; coerciţia şi ameninţarea - producătorii vor
trata fiecare salariat cu demnitate şi respect şi nu vor folosi pedepse corporale, ameninţarea cu
violenţa sau alte forme de hărţuire verbală, psihologică sau sexuală.

58
 Cu toate că interesul în codul de conduită etică este din ce în ce mai mare, trebuie să ne
reamintim că totuşi aceste coduri au anumite limite: ele nu acoperă toate situaţiile şi ele nu
asigură automat o conduită etică universală. Valoarea oricărui cod formal de etică, totuşi se
bazează pe resursele umane ale organizaţiei, respectiv managerii săi şi ceilalţi salariaţi.

III.5. Instrumente și strategii privind managementul eticii în organizații

Tipuri de abordare strategică e managementului eticii în organizații:

1. Prima e strategia bazată pe conformitate (compliance), adică pe formularea şi
impunerea regulilor etice în organizaţie.
2. A doua este strategia includerii în cost, o viziune care tratează acţiunile neetice ca pe
un factor de cost ce trebuie redus, minimizat sau eliminat.
3. A treia e strategia învăţării, în care accentul e pus pe procesele de training etic şi
asimilare de dispoziţii etice.
4. În fine, a patra e strategia creării unei culture organizaţionale de natură morală;
aceasta e considerată cea mai promiţătoare dintre toate, presupunându-le totodată pe
celelalte.

Interesantă e şi lista "instrumentelor aflate la dispoziţia managerilor eticii", instrumente

cu ajutorul cărora s-ar putea construi organizaţii ale integrităţii:
- un colectiv de conducere exemplar sub aspect moral;
- practicarea trainingului etic în organizaţie;
- codurile etice;
- jurămintele profesionale;
- auditul etic;
- managementul resurselor umane respectând criteriile etice;
- consilierii morali.
Un interesant punct de vedere evoluţionist ne prezintă G. Rossouw şi L. van Vuuren.
Aceştia pleacă de la constatarea făcută de mai mulţi experţi că "organizaţiile cunosc un proces
de evoluţie în sensul sporirii sofisticării lor în ceea ce priveşte managementul performanţei
etice". Autorii identifică cinci stadii ale acestui proces, cinci stadii ale evoluţiei
managementului etic, fiecare reprezentând strategia preferată a unor organizaţii de a gândi
managementul vieţii lor etice, începând cu situaţia în care se ignoră total această dimensiune şi
mergând până la aceea în care ea e integrată total în ansamblul activităţilor organizaţiei.
Stadiul Stadiul reactiv Stadiul de Stadiul Stadiul
imoral conformitate integrităţii alinierii totale
Natura Conduita Gesturi formale O angajare Internalizarea Integrarea
acestor faze neetică e o de sensibilitate directă în valorilor şi eticii în
bună afacere. faţă de etică (se monitorizarea şi standardelor scopul,
Scopul adoptă coduri managementul etice. strategia şi
afacerii e etice). performanţei O abordare a operaţiunile
afacerea, nu Comportamentu etice. eticii din organizaţiei.
etica. l O abordare a perspectiva O interacţiune
neetic e eticii din valorilor responsabilă,
nepedepsit şi perspectiva interne, morală,
adesea acoperit. regulilor. nu a normelor nenegociabilă,
Disciplinarea cu beneficiarii.

59
 prin pedepse a externe. Control
comportamentulu etic
i ne-etic intern; dezbateri
etice.
Scopul Etica nu are Protecţia Prevenirea unui Ridicarea Etica este parte
principal nici un loc în organizaţiei în comportament nivelului a culturii şi
urmărit activităţile faţa pericolelor neetic. performanţei scopului
organizaţiei. unui Dorinţa de a etice a organizaţiei.
Comportamen comportament avea o bună organizaţiei. Etica e
tul neetic e neetic. reputaţie etică. Promovarea insinuată în
prezentat ca o Scepticii şi proactivă discurs şi în
afacere bună. criticii sunt a decizie.
reduşi la tăcere comportamentul
prin existenţa ui etic.
standardelor Etica are o
etice. importanţă
strategică.

Strategia de O orientare Management Management etic Management Toţi sunt

managemen machiavelică etic de tip de tip etic responsabili de
t negând nevoia laissez-faire. tranzacţional de tip managementul
etic deciziilor Incapacitatea de (comportamentul transformaţional etic.
etice. a face neetic e un cost . Funcţia etică/
Nici o management ce trebuie redus). Implicarea biroul etic
preocupare etic Cod etic clar şi beneficiarilor. acţionează ca o
pentru autentic. cuprinzător. Prevalează "cârmă".
beneficiari. Valorile etice Se folosesc "discuţiile" Sunt celebraţi
Nici o ale sisteme de etice. eroii etici şi
strategie de organizaţiei sunt management Funcţii şi sunt povestite
management simple vorbe pe etic. sisteme de poveşti
etic. hârtie. Se pedepseşte management morale.
comportamentul etic Eliminarea
neetic. de înalt nivel. discrepanţelor
Managerii au dintre valorile
Competenţă morale şi
etică comportament.
Provocări şi Consecinţele Sensibilitate la Mentalitatea Autonomia Automulţumire
riscuri financiare ale scandalul etic. "ceea ce nu e morală duce la /
viitoare imoralităţii Reputaţia etică interzis, e dizidenţă aroganţă etică.
devin de scăzută a permis". morală. Laxitate
nesuportat. organizaţiei. Sufocarea prin Liderii puternici morală.
Discrepanţă Probleme de reguli impuse subminează Neglijarea
tot mai mare credibilitate cu din afară a mecanismul formării etice a
între valorile clienţii. autonomiei şi etic. noilor angajaţi.
personale şi responsabilităţii Lipsa unei Lipsă de
cele personale. identităţi etice coordonare în
organizaţionale Proliferarea care afectează managementul
. regulilor etice, faza integrităţii. etic.
Clienţii au un birocratizarea.
sentiment de
alienare.

Intrebări și teme de control

1. Urmărind modelul stadial de mai sus, identificați stadiul în care se află câteva
organizații cunoscute

60
 CAPITOLUL IV
CODURILE DE CONDUITĂ ETICĂ. INTEGRITATEA ACADEMICĂ

IV.1. Rolul codurilor de etică

Un rol important în restructurările ce au loc în organizaţiile economice şi de afaceri

revine codurilor de etică şi a celor de conduită corporativă. Aşa cum vom arăta, între cele
două tipuri de coduri există numeroase interferenţe, codurile de conduită corporativă
asimilând numeroase elemente ce definesc codurile de etică în afaceri. Fără teama de a greşi,
se poate afirma că tocmai codurile de etică au generat o extensie spre comportamentul social
corporativ, acesta din urmă constituindu-se în modalităţi practice de concretizare a unor
prevederi, norme şi reguli etice.

Înainte de a trece mai departe, trebuie amintit că un cod etic este un document scris care
enunţă valorile, normele şi tipurile de conduită după care este guvernată o organizaţie de afaceri.
El are menirea de a atrage atenţia membrilor organizaţiei, precum şi ansamblului de părţi
interesate (stakeholderi) asupra faptului că performanţa economică nu se obţine cu orice preţ, iar
scopul nu justifică întotdeauna mijloacele folosite.
Lucrările de specialitate insistă asupra faptului că, un cod de etică costituie un instrument
de reglementare a relaţiilor formale şi informale după care se conduce organizaţia, precum şi un
ghid al practicilor de afaceri care orientează comportamentele şi deciziile individuale sau
manageriale. Aceleaşi lucrări cuprind analize comparative referitoare la conţinutul şi ansamblul
de reguli ce trebuie să definească codurile de conduită etică, elementele de cultură
organizaţională, posibilitatea preluării unor standarde de comportament corporativ şi adaptarea
acestora la specificul structurilor economice naţionale, modul în care o întreprindere se poate
implica în cauze de ordin social, instituirea unor practici corporative responsabile şi altele.
Plecând de la aceste analize, autori precum: Kotler (2005), Crăciun (2005), Morar (2006),
Popa (2006), Gănescu (2011), Şerban (2012) şi alţii au formulat numeroase sugestii privind
cunoaşterea valorilor şi standardelor etice în mediul de afaceri, consolidarea experienţelor
pozitive practicate în cadrul companiilor, acţiunile întreprinse pentru informarea partenerilor
asupra principiilor pe care le respectă în producerea bunurilor şi serviciilor, rolul mijloacelor de
comunicare în masă pentru formarea opiniei publice, necesitatea instituirii unui sistem de

61
monitorizare a bunelor practici corporative, extinderea formelor de pregătire a oamenilor de
afaceri pentru aplicarea normelor de conduită etică în organizaţiile economice şi de afaceri etc.
Direct sau indirect, enumerarea de mai sus cuprinde obiectivele unui cod de etică şi
sugerează diversele funcţii pe care acesta le poate îndeplini. În legătură cu primul aspect, codul
de etică este folosit pentru:
• a defini comportamentele acceptate sau acceptabile;
• a promova standarde ridicate de practică profesională;
• a furniza membrilor organizaţiei de afaceri un ghid pe care să-l folosească pentru
propria evaluare;
• a stabili un contract moral între beneficiari şi organizaţie, precum şi între cei care
fac parte din aceeaşi organizaţie de afaceri;
• a proteja organizaţia de comportamente necinstite şi oportuniste;
• a oferi un mijloc de reglementare a adeziunii la organizaţie a părţilor interesate;
• a crea sentimentul de apartenenţă a individului la valorile şi cultura organizaţiei;
• a promova angajamentul de principiu al managerilor bazat pe încredere şi
responsabilitate.
Referitor la cel de-al doilea aspect, normele, regulile şi principiile cuprinse într-un cod de
conduită etică pot îndeplini diverse funcţii:
• sunt elemente principale ale culturii corporative şi modalităţi de definire a unor
relaţii corespunzătoare între sectorul privat de afaceri şi autoritatea
guvernamentală;
• servesc ca instrumente pentru luarea deciziilor şi pentru prevenirea conflictelor de
interese ce pot să apară între părţile interesate ale organizaţiei de afaceri;
• constituie instrumentele principale de acţiune în managementul resurselor umane;
• reprezintă pârghii importante de marketing sau de promovare a unei mărci.
Pe aceeaşi linie de argumentare se înscriu şi motivele pentru care o organizaţie de afaceri
sau o companie apelează la codurile de conduită. În opinia lui Iamandi şi Radu (2014, p. 156),
aceste motive ar putea fi rezumate în următoarele propoziţii:
• pentru a face cunoscute valorile şi standardele etice pe baza cărora îşi conduc
afacerile;
• pentru a influenţa practicile de afaceri ale partenerilor lor locali, regionali sau
globali;
• pentru a consolida o politică a practicilor responsabile în cadrul companiilor;

62
 • pentru a informa consumatorii în legătură cu principiile pe care le respectă în
producerea bunurilor şi serviciilor;
• pentru a răspunde la presiunea publică sau a preveni criticile care li se pot aduce
dacă vânzările depind de imaginea de marcă sau de opinia publică;
• pentru a avea o alternativă la reglementările publice sau guvernamentale, mai ales
în cazul companiilor multinaţionale;
• pentru a îmbunătăţi relaţiile cu partenerii de afaceri şi promovarea organizaţiei de
afaceri;
• pentru promovarea unei bune guvernanţe corporative şi a respectării legilor din
ţările în care îşi desfăşoară activitatea;
• pentru creşterea calităţii muncii şi a productivităţii angajaţilor ca urmare a
climatului de muncă şi a dialogului social.
Concluzia care se poate formula după această enumerare este următoarea: prin codurile
etice se încearcă reglementarea unor conflicte de interese în mediul intern şi extern ale organizaţiei
de afaceri, respectiv, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe manageri mai sensibili la
problemele etice. Aceasta nu înseamnă că un cod de etică asigură automat un comportament
moral sau că poate acoperi toate situaţiile practice care apar în viaţa organizaţiei de afaceri.
Eficienţa unui cod de etică şi limitele sale de acţiune ar trebui raportate la: modul de formulare a
preceptelor şi semnificaţiile lor practice; posibilitatea de a identifica problemele etice care pot să
apară în activitatea de management; existenţa unor metode clare de implementare şi verificare a
respectării principiilor din respectivul cod; definirea răspunderii legale pentru încălcarea codului
şi a măsurilor coercitive pentru diminuarea daunelor produse; acceptarea codului de conduită
corporativă drept cadru principial, care se aplică tuturor angajaţilor companiei şi partenerilor săi
de afaceri (cf. Iamandi şi Radu, 2014, p. 156-157).

IV.2. Formularea standardelor şi procedurilor etice

Orice întreprindere responsabilă din punct de vedere etic dezvoltă standarde, proceduri şi
politici pentru înţelegerea contextului extern de activitate economică şi a resorturilor interne ce
definesc cultura organizaţiei de afaceri. După cum notează D. Şerban ,,standardele, procedurile şi
aşteptările nu sunt doar mecanisme de control. Ele dau angajaţilor orientarea de care au nevoie,
astfel încât aceştia să poată alege şi a acţiona cu încredere. Standardele şi procedurile stabilesc
criteriile necesare pentru elaborarea de politici şi pentru măsurarea performanţei. Ele sunt reperele

63
pe baza cărora se evaluează dacă deciziile luate sau acţiunile întreprinse au fost oportune şi
eficiente” (2012, p.2).
Valorificând studiile întreprinse în acest domeniu, autoarea arată că standardele şi
procedurile eticii sunt stabilite într-un set de documente ce cuprind: principiile directoare, un cod
de conduită generală şi coduri de conduită specifice.
a) În legătură cu declaraţia de principii directoare, sunt identificate următoarele teme
majore: obiectivele întreprinderii ţinând seama de scopul său de bază; responsabilităţile pe care
întreprinderea consideră că le are faţă de stakeholderii principali: acţionari, angajaţi, clienţi, cei
cu care face afaceri, mediul înconjurător şi societatea în ansamblul ei; eficienţa şi rentabilitatea
activităţilor economice; integritatea în afaceri, care se manifestă prin onestitate şi corectitudine în
toate relaţiile sale de afaceri; atitudinea întreprinderii şi angajaţilor săi cu privire la problemele de
dezvoltare locală; angajamentul întreprinderii de a contribui la dezvoltarea durabilă şi abordarea
sistematică a sănătăţii, securităţii muncii şi protejării mediului; relaţia cu structurile comunităţii
locale prin valoarea adăugată pe care o creează; principiul concurenţei loiale; angajamentul
întreprinderii de a furniza informaţii complete şi relevante stakeholderilor cu privire la activităţile
sale.
b) Codul de conduită generală este principalul mijloc prin care managementul oferă
îndrumări angajaţilor săi cu privire la ceea ce se aşteaptă de la ei în termenii conduitei în afaceri.
Un astfel de cod stabileşte standardele minimale în ceea ce priveşte comportamentele angajaţilor,
astfel încât să nu fie puse în pericol prestigiul întreprinderii şi adăugarea de valoare reală pentru
comunitatea în care aceasta îţi desfăşoară activitatea.
Este sugestiv în acest context studiul autoarei la care m-am referit, studiu care propune un
set de teme şi idei directoare ale unui cod de conduită etică având ca model un program de etică
în afaceri elaborat de Departamentul de Comerţ al SUA. Din acest document sunt de reţinut
următoarele idei, care pot constitui axa principală a unui cod în mediul de afaceri şi din ţara
noastră:
• Stabilirea unor principii în relaţiile personale şi profesionale având ca linii
directoare: derularea afacerilor în limita mijloacelor disponibile; respect pentru partenerii şi
participanţii la afacerea comună; abţinerea de la violenţă ca metodă de realizare a succesului în
afaceri; respingerea corupţiei; desfăşurarea de eforturi pentru a câştiga reputaţie, integritate,
competenţă şi excelenţă.
• Cultivarea încrederii ca bază a relaţiei dintre management şi acţionari cu accent pe
transparenţa deciziilor, respectarea drepturilor acţionarilor minoritari, comunicarea deschisă cu

64
acţionarii privind rapoartele de audit, furnizarea de informaţii corecte referitoare la starea
întreprinderii, servirea intereselor întreprinderii şi cele ale acţionarilor.
• Respectarea relaţiilor cu angajaţii privind legislaţia muncii, sănătatea şi siguranţa
lucrătorilor, recompensarea şi promovarea angajaţilor fără discriminări, consultarea cu angajaţii
asupra condiţiilor şi relaţiilor de muncă, neamestecul în activităţile sindicatului, proceduri
transparente privind plata salariilor, acordarea bonusurilor, criteriile de promovare etc.
• Relaţiile cu partenerii de afaceri structurate în jurul cerinţelor de respectare a
clauzelor contractuale şi a angajamentelor, disponibilitatea pentru negocieri şi compromisuri în
caz de conflicte de interese; respectarea normelor de drept şi a entităţilor juridice cu rol de
reglementare; angajamentul pentru o concurenţă loială, precum şi promovarea unor relaţii de
parteneriat cu furnizorii şi clienţii.
• Relaţiile cu comunitatea, centrate pe receptivitatea la preocupările populaţiei
locale, respectarea normelor de mediu, implicarea în iniţiative de interes comunitar, promovarea
unor modalităţi adecvate de comunicare şi toleranţă faţă de persoanele de alte culturi, rase,
convingeri sau din alte ţări, prevenirea unor riscuri ecologice etc.
• Relaţiile cu autorităţile, care vizează în principal, plata tuturor impozitelor şi a
contribuţiilor datorate conform legislaţiei în vigoare, obţinerea tuturor autorizaţiilor, licenţelor şi
aprobărilor necesare pentru a desfăşura diferite forme de afaceri, stabilirea unor proceduri
transparente în ceea ce priveşte tranzacţiile realizate de către întreprindere cu orice autoritate
guvernamentală, asigurarea conformităţii cu codurile naţionale sau internaţionale în tranzacţiile
cu statul, plata corectă a unui serviciu furnizat legitim pentru prevenirea mitei şi a faptelor de
corupţie sau fraudă.
• Prevenirea corupţiei – concretizată atât în plata corespunzătoare a serviciilor
furnizate către întreprindere şi înregistrarea corectă a tranzacţiilor financiare în documentele
contabile, cât şi prin stabilirea unor sisteme independente de audit în scopul verificării
corectitudinii tranzacţiilor încheiate.
• Transparenţa - are printre liniile directoare obligativitatea înregistrării corecte în
documentele contabile a tuturor tranzacţiilor financiare, stabilirea unor sisteme de audit
independente menite să prevină frauda, mita şi corupţia, elaborarea unei politici de informare
completă cu privire la obiectivele strategice şi a politicilor întreprinderii, elaborarea de rapoarte
operative asupra evenimentelor cu efecte semnificative asupra întreprinderii, angajaţilor şi a altor
stakeholderi (grupuri interesate).

65
 • Formarea şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale menite să asigure respectarea
standardelor şi practicilor etice, temă ce cuprinde diseminarea în cadrul întreprinderii a unui cod
de conduită pentru angajaţi, instruirea permanentă a acestora pentru respectarea normelor etice şi
sancţionarea abaterilor de la aceste norme, crearea unei infrastructuri pentru aplicarea normelor
de etică, dezvoltarea de politici clare şi programe pentru implementarea şi aplicarea prevederilor
cuprinse în codurile de conduită etică.
c) Codurile specifice de conduită se referă la preocuparea unor întreprinderi de a elabora
coduri ce conţin: declaraţii de orientare şi de interzicere a unor comportamente nedorite; declaraţii
generale care întăresc angajamentele întreprinderii pentru anumite valori şi obiective; declaraţii
de principiu asupra modului în care este concepută o afacere. Alte abordări vizează elaborarea
unor coduri de-sine-stătătoare, cum este cazul: codurilor de etică ce conţin declaraţii de valori
care definesc scopul unei întreprinderi, coduri de etică care ghidează în mod direct acţiunile şi
procesul de luare a deciziilor, codurile de conduită care prescriu sau interzic anumite
comportamente.
Este de înţeles că aplicarea acestor cerinţe se confruntă cu numeroase obstacole şi
dificultăţi ce ţin atât de strategiile promovate de firmă, de caracteristicile de funcţionare ale pieţei,
de gradul de încredere al investitorilor, de politicile publice sau poziţia de piaţă, cât şi de aspectele
referitoare la mărimea capitalului, accesul la capital, sistemul de concurenţă, comportamentul
consumatorilor, nivelul profiturilor şi influenţa riscurilor generate de fenomenele specifice
economiei de piaţă.

IV.3. Cerinţe pentru elaborarea unui cod de etică

Elaborarea unui cod de etică în afaceri trebuie să plece de la principiile care definesc
convingerile de bază ale întreprinderii: viziunea, misiunea, obiectivele, scopurile şi setul de valori
ce o caracterizează. Ca ideal privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor întreprinderii,
viziunea oferă un fundament pentru misiunea întreprinderii, având un caracter mobilizator pentru
angajaţi şi părţile interesate ale organizaţiei economice şi de afaceri. Misiunea se referă la
elementele ce justifică existenţa unei întreprinderi şi trebuie să răspundă la întrebări de genul
următor: ce suntem noi ca întreprindere, cine sunt clienţii noştrii, ce nevoi consideră consumatorii
că trebuie satisfăcute, cum ar trebui să arate întreprinderea în viitor, ce tehnologii ar trebui
aplicate, ce funcţii ar trebui să îndeplinească întreprinderea.
Concretizarea misiunii se face pentr-un un set de obiective, care reprezintă o stare viitoare
a întreprinderii. Exprimate într-o formă verificabilă şi măsurabilă, obiectivele sunt cuantificabile

66
şi din punct de vedere temporal, ele prefigurând viitorul oricărei întreprinderi. Scopurile vizează
transformarea operaţională a unuia sau mai multor obiective într-o formă măsurabilă şi
operaţională. Exprimarea scopurilor asumate de o întreprindere se referă atât la scopurile curente,
cât şi la determinarea caracteristicilor ce definesc scopurile viitoare. În sfârşit, valorile de bază
ale întreprinderii au menirea de a orienta acţiunile şi deciziile managerilor şi ale angajaţilor. Ele
trebuie să reflecte comportamentele pe care organizaţia economică sau de afaceri îşi propune să
le folosească pentru a ghida deciziile şi activităţile angajaţilor.
După această introducere, voi sistematiza câteva puncte de vedere cu privire la tema
acestei secţiuni din lucrările lui DeGeorge (1990), Crăciun, Morar şi Macoviciuc (2005),
Corodeanu (2008), Dragomir (2010), Hristea (2011), Agheorghiesei (2011) şi alţii.
Un prim aspect se referă la conţinutul unui cod de etică al unei companii sau organizaţii
de afaceri, cod care ar trebui să cuprindă:
• Relaţia cu angajaţii, modul în care angajaţii ar trebui să acţioneze într-o situaţie
dată, modul de comportare al acestora, modalităţile de soluţionare a conflictului
de interese, acordarea de şanse egale, acceptarea diversităţii, tratamentul egal al
angajaţilor, neacceptarea discriminării şi a formelor de hărţuire la locul de muncă.
• Confidenţialitatea informaţiilor dintre angajat, client şi vânzător, concomitent cu
menţinerea informaţiilor în companie, protejarea informaţiilor tehnice şi a celor
care vizează negocierile, contractele sau activitatea personalului angajat.
• Corectitudinea informaţiilor destinate comunicării publice, etica publicităţii în
marketing, claritatea informaţiilor furnizate, transparenţa informaţiilor şi accesul
publicului la anumite informaţii reglementate prin lege.
• Practicile etice manageriale, prin care să se urmărească utilizarea corectă a
bunurilor companiei, protejarea intereselor stakeholderilor şi a partenerilor,
protejarea informaţiilor de care dispun cu privire la afacerile organizaţiei, evitarea
conflictului de interese, realizarea unei colaborări corecte cu vânzătorii şi
furnizorii, negocierea corectă a contractelor de afaceri.
• Practici etice în procesul de recrutare şi selecţie a personalului, exercitarea corectă
a autorităţii, implicarea angajaţilor în propria perfecţionare profesională,
participarea la distribuirea rezultatelor economice ale întreprinderii, protejarea
sănătăţii şi siguranţa angajaţilor.
Desigur, trebuie avute în vedere problemele ce privesc protecţia mediului, tipurile de
activităţi prestate în folosul comunităţii locale, angajamentele de plată a taxelor şi impozitelor

67
către autorităţiile teritoriale, respectarea termenului de plată a creditelor şi a dobânzilor aferente
sau a obligaţiilor ce decurg din contractele semnate cu partenerii de afaceri.
Al doilea aspect vizează setul de reguli ce trebuie avut în vedere în formularea unui cod
de etică. Din această perspectivă, recomandările specialiştilor se referă la cerinţe precum:
• obiectivele trebuie formulate clar, astfel încât să existe siguranţa că ele vor fi
susţinute de către membrii organizaţiei de afaceri;
• stabilirea unui termen realist pentru elaborarea şi implementarea codului de etică;
• estimarea costurilor de implementare a codului şi anticiparea acestor costuri pe
termen scurt, mediu şi lung;
• codul trebuie să fie deschis spre schimbări şi completări ca urmare a noilor situaţii
care pot să apară în organizaţia de afaceri;
• codul trebuie să fie orientat spre problemele specifice ale activităţii organizaţiei de
afaceri;
• codul trebuie să se raporteze la legislaţia şi reglementările domeniului pentru care
este elaborat;
• prin structura sa, codul nu trebuie să creeze aşteptări nerealiste din partea
membrilor organizaţiei economice sau de afaceri;
• exprimările utilizate în elaborarea codului trebuie să evite interpretările sau
termenii tehnici;
• managerul trebuie să desemneze o persoană care să administreze implementarea şi
aplicarea prevederilor cuprinse în codul de conduită etică.
Al treilea aspect se referă la procesul care trebuie urmat de către Comitetul de Etică
pentru a se asigura că opiniile celor afectaţi de prevederile Codului de conduită etică sunt luate
în considerare pe tot parcursul elaborării acestuia. La modul principial, procesul de elaborare a
codului etic presupune parcurgerea următoarelor etape mai importante:
- cercetarea şi consultarea - în mod obişnuit se stabileşte un grup de lucru care are
responsabilitatea de a elabora un proiect de standard sau o interpretare; grupul de lucru
elaborează poziţia sa în baza unei cercetări şi a unei consultări adecvate;
- dezbaterea transparentă – un proiect de standard este prezentat ca o lucrare pe agenda
reuniunii Comitetului pentru Etică, reuniune care este deschisă publicului;
- prezentarea pentru comentarii publice – proiectele supuse dezbaterii trebuie publicate
pe site-ul Comitetului pentru Etică şi distribuite pentru a fi comentate în mod public;

68
 - luarea în considerare a observaţiilor şi propunerilor primite pe marginea proiectului
expus - comentariile şi sugestiile primite trebuie luate în consideraţie în cadrul unei
reuniuni a Comitetului pentru Etică, reuniune care este deschisă publicului; dacă
modificările efectuate după prezentarea publică sunt considerate de Comitetul pentru
Etică drept substanţiale, documentul revizuit va fi expus din nou pentru comentarii;
- aprobarea proiectelor care au fost expuse, precum şi a standardelor şi interpretărilor se
face prin votul membrilor comitetului.
Este important de subliniat că elaborarea unui cod de etică trebuie să ţină seama de un
ansamblu de cerinţe de care membrii Comitetului de Etică nu pot face abstracţie. Concret, este
vorba de următoarele cerinţe:
• să prevadă clar idealurile şi/sau obligaţiile;
• să nu fie folosite în interes propriu;
• să protejeze interesul public;
• să fie specifice domeniului pentru care a fost elaborat;
• să prevadă atât pedepse cât şi recompense;
• să stabilească anumite priorităţi referitoare la valorile firmei;
• să aibă la bază o autoritate legitimă;
• să nu contravină sistemului de legi;
• să fie posibil de aplicat în practica organizaţiei;
• să fie formulate într-un mod cât mai simplu şi mai accesibil.
Un ultim aspect se referă la auditul de etică, prin care se poate evalua gradul în care
standardele etice influenţează luarea deciziilor la nivelul organizaţiei de afaceri. Auditul de
etică oferă o imagine asupra sistemului de valori într-un anumit moment din viaţa companiei,
cu accent pe:
- clarificarea valorilor actuale pe baza cărora acţionează compania;
- crearea unui sistem de referinţă pentru evaluarea îmbunătăţirilor viitoare;
- identificarea ariilor cu probleme specifice din interiorul companiei;
- identificarea modalitaţilor prin care angajaţii pot fi motivaţi în promovarea
comportamentului etic;
- identificarea ariilor vulnerabile din punctul de vedere al eticii.
Citând două lucrări de referinţă ale lui Fr. Navran, Daniela Aghiorghiesei (2011) arată că
prin auditul de etică se urmăreşte modul în care organizaţia acţionează prin raportarea la
următoarele componente:

69
 • mediul: alinierea etică între organizaţie şi colaboratorii săi din exterior, incluzând
clienţii, furnizorii, prestatorii de servicii,asociaţiile etc;
• resursele: cât de tangibile sau de intangibile sunt resursele necesare, astfel încât să
nu limiteze funcţionarea societăţii;
• misiunea: imperativele etice ale misiunii, viziunii şi valorilor dezvoltate şi cum se
intersectează toate acestea;
• obiectivele strategice: problemele etice asociate cu stabilirea şi atingerea
obiectivelor strategice şi modul în care se reflectă acestea în viziunea şi valorile
organizaţiei;
• planurile strategice: cum intenţionează organizaţia să atingă obiectivele strategice
şi să rezolve problemele etice apărute în urma aplicării acestor planuri;
• stabilirea sarcinilor: cum defineşte organizaţia propria activitate şi implicaţiile
etice ale pregătirii angajaţilor pentru efectuarea acesteia, precum şi modul în care
este stabilit sistemul de recompensare;
• instituţionalizarea sistemului: problemele etice dezvoltate de structura şi
comunicarea formală sau oficială (auditul de conformitate);
• sistemul informal: analizarea sistemului de leadership (auditul cultural);
• individualităţile: valorile şi principiile care motivează angajaţii şi cum se asociază
ele cu valorile organizaţiei;
• feedback-ul: cum învaţă organizaţia din propria ei experienţă şi impactul acesteia
asupra mediului etic şi consolidării organizaţiei.
Concluzia care se poate formula este că, prin auditul de etică sunt aduse în centrul atenţiei
valorile etice de bază ale organizaţiei şi se analizează modul în care acestea sunt împărtăşite la
nivel organizaţional. Auditul de etică este o modalitate prin care organizaţia se asigură că valorile
principale, aşa cum sunt exprimate de codul de etică, sunt promovate şi aplicate atât de către
manageri şi angajaţi, cât şi de reprezentanţii din exteriorul companiei.
Auditul de etică poate fi realizat formal (cu ajutorul experţilor din exterior sau a unei
comisii de audit din interior) sau informal, desfăşurat la perioade de timp precizate sau ca răspuns
la o problemă de etică ce afectează activitatea organizaţiei. Şi într-un caz şi în celălalt, un audit
de etică cuprinde:
• stabilirea subiectelor-cheie sau a ariilor de risc;
• reviziunea misiunii, a valorilor, a scopurilor, politicilor şi priorităţilor (acţiunile
trebuie să fie măsurabile prin indicatori cantitativi);

70
 • colectarea şi analiza informaţiilor relevante;
• verificarea rezultatelor de către o parte independentă;
• raportarea constatărilor din care să reiasă scopul, metodele utilizate, rolul
auditorului şi principiile de ghidare care au fost urmate;
• specificarea acţiunilor care vor fi implementate.
Trebuie subliniat în final că raţionamentele examinării situaţiei etice a organizaţiei de
afaceri sunt multiple. Acestea includ presiunile sociale externe, managementul riscului, obligaţiile
faţă de acţionari şi alte grupuri de interes, precum şi identificarea unei baze de evaluare a
viitoarelor îmbunătăţiri în performanţa organizaţiei. În unele cazuri, companiile implementează
sisteme de audit datorită eşecurilor generate de comportamentele neetice, care au avut consecinţe
grave, procese legale sau interdicţii guvernamentale. Având ca scop corectitudinea şi transparenţa
în îndeplinirea obiectivelor etice ale organizaţiei, auditul de etică permite proiectarea în exterior
a unei imagini favorabile a companiei şi consolidarea ideii conform căreia grupurile exterioare
percep eforturile managerilor de a se preocupa şi de problematica de ansamblu a eticii în afaceri.

Provocare
1. Construiți un cod de etică pentru organizația unde lucrați!

71
 V. Bibliografie extinsă
1. Bădescu, V.S., 2013, Etica afacerilor actuale- între utopie şi realitate, în ,,Studii şi
comunicări” , vol. VI, p.119-145.
2. Bowie, N.E., Duska, R.F., 1990, Business Ethics, Second Edition, New Jersey, Prentice
Hall Inc.
3. Casson, J., 2013, A Review of the Ethical Aspects of Corporate Governance Regulation
and Guidance in the EU, Institute of Business Ethics,
www/ibe_occasional_paper_8_a_review_of_ethical_aspects_of_corporate_gave.
4. Codice Etico, 2008, Societa per Azioni, Eni, Roma:
www.eni.com/ro_Ro/code_of_ethics.pdf.
5. Corodeanu, D., 2008, Etica în administraţia publică, Bucureşti, Editura Tehnopress.
6. Crane, A., Mattern, D., 2004, Business Ethics. A European Perspective, Oxford,
Oxford University Press.
7. Crăciun, D., 2005, Etică în afaceri: o scurtă introducere, Bucureşti, Editura Academiei
de Studii Economice.
8. Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V., 2005, Etica afacerilor, Bucureşti, Editura
Paideea.
9. Creţu, R.F., 2012, Metode şi practici de guvernanţă corporativă, Bucureşti, Editura
Universitară.
10. Dăianu, D., Vrânceanu, R., 2006, Frontiere etice ale capitalismului, Iaşi, Editura
Polirom.
11. De George, R., 1990, Business Ethics (3 rd ed), New York, Macmillan.
12. Dindire, L.M., 2012, Elemente de influenţă a comportamentului organizaţional în
noua paradigmă economică, în ,,Jurnal Theoretical and Applied Economics”, Vol.
XIX, Nr.4 (569), p.16-32.
13. Dragomir, V.D., 2010, Guvernanţă corporativă şi sustenabilitate în Uniunea
Europeană, Bucureşti, Editura Economică.
14. European Commision. A renewed EU Strategy 2011-2014 for Corporate Social
Responsability,25.11.2011,http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/-
getdocumentcfn?doc_id=7010 (Apr.3,2014).
15. Etzioni, A., 2002, Societatea monocromă, Iaşi, Editura Polirom.
16. Freeman, R.E., 2001, A. Stakeholder Theory of the Modern Corporation, Ethical
Theory and Business, New Jersey, Prentice Hall.

72
17. Friedman, M., 1995, Capitalism şi libertate, Bucureşti, Editura Enciclopedică.
18. Gănescu, C., 2011, Responsabilitatea socială –element cu multiple implicaţii asupra
imaginii şi performanţelor companiilor contemporane, in ,,Journal Managements
Strategies”, Nr. 3 (19), p.23-32.
19. *** Ghid de implementare. Cod de guvernanţă corporativă (C.G.C.), 2010, Bucureşti:
Bursa de Valori, www.bvb.ro/GhidGC_Ed1_martie2010.
20. Grigore- Rădulescu, M.I., 2014, Teoria generală a dreptului. Curs universitar,
Bucureşti, Editura Universul Juridic.
21. Hristea, A.M., 2011, Responsabilitatea socială corporativă între deziderat şi realitate,
în ,,Economie teoretică şi aplicată”, vol.XVIII, Nr.10 (563), p.56-73.
22. Husted, B.W., Allen D.B., 2006, Corporative Social Responsability in the
Multinational Entreprise: Strategic and Institutional Approaches, in ,,Journal of
International Business Studies”, vol. 37, Nr. 6, p. 838-849.
23. Iamandi, I.E., Filip, R., 2014, Etică şi responsabilitate socială corporativă în afacerile
internaţionale, www.ai.rei.ase.ro/EticasiCSR_2014_pdf.
24. Ionescu, G., 2005, Marketizarea, democratizarea şi etica afacerilor, Bucureşti, Editura
Economică.
25. Ionescu, G., Bibu, N., Munteanu, V., 2007, Etica în afaceri, Timişoara, Editura
Universităţii de Vest.
26. Kotler, Ph., Lee, N., 2005, Corporate Social Responsability: Doing the Most Good for
Your Company and Your Cause. Best Practices from Hewlett-Packard, Ben&Jerry’s
and Other Leading Companies, New Jersey, John Wiley&Sons.
27. Maxim, A., 2006, Responsabilitatea socială şi competivitatea durabilă, în Annals of
,,A.I.Cuza”, University of Iasi, LIII, P.198-205.
28. Miroiu, M., Blebea, G., 2001, Introducere în etica profesională, Bucureşti, Editura
Trei.
29. Morar, V., 2006, Etique des affaires: rationalite, reciprocite, responsabilite,
Bucureşti, Editura Academiei de Studii Economice.
30. Morar, V., 2012, Etica şi afacerile. Morală elementară şi responsabilitate socială,
www.unbuc.ro/prof/morar_v/docs/res/2012/etica_si_afacerile_pdf.
31. Muttins, L.I., 2002, Management and Organizational Behaviour, (6th ed), London,
Prentice Hall.
32. Murray, D., 1999, Cele şapte valori esenţiale, IMM-urile şi beneficiarii lor, Tg. Mureş,
Editura Osana.

73
33. Mureşan, L., 2010, Etică şi responsabilitate socială în marketing, Bucureşti, Editura
C.H.Beck
34. Niemesch, M., 2014, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Editura Hamargiu.
35. Oprea, L., 2005, Responsabilitate socială corporativă: de la teorie la practică,
Bucureşti, Editura Tritonic.
36. Phillips, R., 2003, Stakeholder Theory and Organizational Ethics, San Francisco,
Berrett- Koehler Publishers.
37. Popa, M., 2006, Etica afacerilor şi managementul, Cluj-Napoca, Editura Cărţii de
Ştiinţă.
38. Popa, N., 2012, Teotia generală a dreptului, Bucureşti, Editura CHBeck.
39. Pup, A., 2012, Etica în afaceri şi competivitatea în România. Teză de doctorat,
Universitatea din Oradea.
40. Reamer, F.G., 2000, The Social Work Ethics Audit: A Risk-Management Strategy, in
,,Social Work”, 49, nr.4, p.355-366.
41. Shaw, W.H., 2008, Business Ethics (6 th edition), Belmant, Wadrworth Publishing.
42. Solomon, R., 2006, Etica relaţiilor în afaceri, in P. Singer (coord.), Tratat de etică,
Iaşi, Editura Polirom. p.385-395.
43. Solomon, J., 2007, Corporate Governance and Accountability, John Wiley&Sonsn
Ltd.
44. Spătăcean, I.O., Gheorghiţă, L., 2012, Testing Compliance with Corporate
Gouvernance Principles on the Romanian Capital Market, in ,,Studia Universitaties
Petru Maior”, Series Economica, Fasciculus 1, III, p.70-78.
45. Şerban, D., 2012, The Contents of Business Ethics Programe, Munich.E-Publishing,
http://mpra.ub.uni-muenchen.de (May 2, 2014).
46. Şimandan, M., 2010, Doctrina şi etica profesiei contabile, Arad, Editura Universităţii
,,Aurel Vlaicu”.
47. Şimandan, M., 2013, Business Ethics and the Social Corporative Responsability, in
,,International Journal of Education and Reseach”, vol.1, nr.5, p.55-64.
48. Turnbull, S., 1997, Corporate gouvernance:Its scope, concerns, and theories, in
„Corporate Governance an International Review”, vol.4, p.180-205
49. Ţigu, G., 2003, Etica afacerilor în turism, Bucureşti, Editura Uranus.
50. Zamfir, C., 1998, Normă, în C. Zamfir şi L. Vlăsceanu (coord), Dicţionar de
sociologie, Bucureşti, Editura Babel, p. 389-391.

74
 VI. Anexe. Studii de caz

Studiu de caz 1
Chestionar adresat angajaților unei instituții/organizații
privind prevenirea și combaterea corupției

1. Considerați că instituția dvs. este expusă fenomenului corupției?

a) Da
b) Nu

2. Dintre direcțiile/serviciile instituției dvs., numiți primele 3 pe care le considerați cel mai expuse unui incident
de integritate?
a) _________________
b) _________________
c) _________________

3. Cunoașteți să existe, la nivelul instituției dvs., următoarele proceduri de prevenție:

a) Pentru declararea cadourilor
b) Pentru situația în care un consilier aflat în conflict de interese dorește să se abțină de la votul asupra
unui proiect de hotărâre
c) Pentru ca instituția avertizorului de integritate să-și poată îndeplini misiunea

4. În situația identificării unui incident de integritate în rândul colegilor dvs./în structura primăriei sau a
instituțiilor/serviciilor subordinate, cum procedați:
a) raportați conducătorului instituției
b) informați instituțiile externe de control (Agenția Națională de Integritate, Direcția Națională Anticorupție,
Curtea de conturi, ANAP, etc.)
c) informați mass-media
d) niciuna din cele de mai sus
a) ignorați subiectul, întrucât nu vă privește în mod personal
f) altceva: ______

5. Dacă ar exista un incident de integritate la dvs. în instituție, considerați că:

DA NU
5.1. Ancheta ar trebui să fie făcută
publică
5.2. Sancționarea, dacă este cazul,
să fie făcută publică

6. Vă rugăm să listați minim 3 proceduri care implică lucrul cu persoane fizice sau juridice de drept privat,
aferente compartimentului în care lucrați, care corespund următoarelor caracteristici:

6.1. Au durată foarte mare de soluționare a)

b)
c)
6.2. Au cel mai mare volum (ca număr) de lucrări a)
b)
c)
6.3. Au cea mai mare miză (din punct de vedere a)
financiar) b)
c)

7. Vă rugăm să enumerați 3 categorii de informații la care aveți acces în cadrul departamentului dvs. care dacă
ar fi făcute publice ar putea crea:
7.1. Daune/prejudicii instituției a)

75
 b)
c)
7.2. Avantaje necuvenite unor terți a)
b)
c)

8. În instituția dvs., din ceea ce cunoașteți, incidentul de integritate pot să apară mai degrabă la nivelul:
a) decidenților
b) personalul de execuție
c) în ambele de mai sus

9. Care considerați că sunt principalele cauze ale apariției incidentelor de integritate:

a) lipsa transparenței în modul de funcționare
b) birocrația rigidă
c) cadrul legislativ incoerent și insuficient
d) gradul de politizare a administrației
e) atitudinea pasivă a cetățenilor
f) lipsa unei societăți civile active în raport cu administrația publică
g) altele: _____________________________________________

10. Cu privire la angajările în primăria dvs., considerați că orice persoană interesată are acces la toate
informațiile necesare pentru a se înscrie la concurs?
a) Da
b) Cele mai multe da, dar unele se comunică doar în cerc restrâns
c) Nu

Date generale:
• Sunteți angajat în cadrul Departamentului/Serviciului: ______________________

• La acest moment, dețineți o funcție de conducere: a) DA b) NU

• De cât timp lucrați în instituție: ____________(luni)

• Sunteți într-o poziție de a comunica cu conducerea instituției:

a) Frecvent
b) Cel puțin o dată pe lună
c) O dată la 3 luni
d) Niciodată

76
 Studiu de caz 2
Chestionar adresat cetățenilor din Municipiul x
privind prevenirea și combaterea corupției în Primăria Municipiului x
Bună ziua! Suntem de la (operatorul sondajului) și realizăm un sondaj de opinie referitor la situația corupției în
Municipiul x. Vă rugăm să ne acordați câteva minute. Acest chestionar are rolul de identifica percepția corupției
în Municipiu și gradul în care dumneavoastră cunoaşteţi măsurile preventive anticorupţie. Chestionarul este
anonim şi nu îl vom comunica nimănui în această formă. Numărul dumneavoastră de telefon a fost selectat
aleatoriu din baza operatorilor de telefonie. Vă rugăm să răspundeți sincer la următoarele întrebări:

1. Locuiți în Municipiul Botoșani?

□ DA (se continuă sondajul ) □ NU (se mulțumește respondentului și se trece la următorul telefon, fără a se mai
completa în baza de date)

2. Ați interacționat în ultimii 3 ani cu Primăria Municipiului x?

□ DA (se continuă sondajul cu întrebarea 3 ) □ NU (se trece la întrebarea numărul 6)

3. In ce calitate ați interacționat cu Primăria Municipiului x?

□ persoană fizică □persoană dintr-o companie □ funcționar public □ reprezentant ONG

4. Cu ce compartiment ați interacționat?

(se marchează cu x compartimentul cu care a umire compartiment Interacțiune
Direcția Edilitare
Direcția Economică
Direcția Taxe și Impozite Locale
Direcția Dezvoltare Locală
Direcția Urbanism
Cabinetul Primarului
Serviciul Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor
Direcția de Asistență Socială
Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement

5. Cât de mulțumit ați fost de modalitatea în care s-a răspuns cererii dumneavoastră?

Foarte mulțumit Mulțumit Nemulțumit Foarte nemulțumit

6. Vi s-a întâmplat dvs. sau cercului dvs. de cunoscuți ca angajații și reprezentanții publici din cadrul
Primăriei x, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să solicite sau să accepte cadouri, servicii,
favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj?

□ DA □ NU (se bifează unul din răspunsuri)

7. Care credeți că sunt departamentele/structurile din cadrul primăriei Botoșani cel mai predispuse
la apariția faptelor de corupție?

Denumire compartiment Nu există corupție Risc ridicat Risc scăzut

Direcția Edilitare
Direcția Economică
Direcția Taxe și Impozite
Locale
Direcția Dezvoltare Locală
Direcția Urbanism
Cabinetul Primarului
Serviciul Public Comunitar
Local de Evidența a
Persoanelor

77
 Direcția de Asistență
Socială
Direcția Servicii Publice,
Sport și Agrement

8. Care dintre următoarele măsuri credeți că ar trebui adoptate/popularizate suplimentar pentru

ca Primăria Municipiului x să diminueze riscul apariției faptelor de corupție:

Acțiune deloc În mică Într-o oarecare Într-o mare Într-o foarte

măsură măsură măsură mare măsură
Declararea cadourilor
Afișarea online a stadiului
cererilor depuse
Publicarea listelor de
documente necesare pentru
fiecare tip de cerere
Programări online
Publicarea pe site a tuturor
achizițiilor făcute
Publicarea pe site a tuturor
plăților făcute de instituție

9. Puteți să ne sugerați alte măsuri care ar trebui adoptate/popularizate suplimentar pentru ca

Primăria Municipiului x să diminueze riscul apariție faptelor de corupție?

........................................................................................
........................................................................................
10. Credeți că, în general, transparența ridicată la nivelul Primăriei x ar reduce riscul apariției
faptelor de corupție?
a. DA
b. NU

11. Vă rugăm să ne spuneți vârsta dumneavoastră .....................................(se completează vârsta) -

(dacă respondentul are sub 18 ani, se mulțumește și se trece la următorul telefon, fără a se mai
completa în baza de date)

12. Vă rugăm să ne spuneți genul dumneavoastră

□ Masculin □ Feminin

13. Vă rugăm să ne spuneți ocupația dumneavoastră

□ salariat □întreprinzător □șomer □ pensionar □ elev/student □ casnic/ă
□ alta.................................(precizați care)

Vă mulțumim! Vom informa public despre rezultatele și măsurile adoptate în urma acestei anchete!

Studiu de caz 3: http://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2017/07/Ghid-de-scriere-

academic%C4%83-pentru-studen%C8%9Bi.compressed-1.pdf

Urmăriți link-ul de mai sus și veți regăsi un ghid practic pentru scrierea academică

78