Universitatea " Petre Andrei " din Iași

Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Etică și Integritate academică

Student:
Aioanei ( Cojocaru) Anișoara

Profesor examinator:
Prof.Univ.Dr. Tompea Doru
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

I. Moral, imoral, non moral

Morala se referă la ceea ce este bine sau rău şi se ocupă cu descoperirea metodelor şi mijlocelor prin
care să se combată răul. Dacă fidelitatea este o valoare pozitivă în morala creştină, ea nu mai are aceeaşi
semnificaţie în morala islamică, unde bărbatului îi este permis sa aibă mai mult de o soţie. Aşa cum un grup
poate valoriza violenţa, care moralmente este condamnabilă.
Termenul de morală (provenit din latinescul „mos, mores‖ – obicei) desemnează un ansamblu de reguli
cărora indivizii trebuie să li se conformeze, în calitate de membri ai societății (Filip & Iamandi, 2008). Morala
reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor, normelor, regulilor determinate
istoric și social, care reglementează comportamentul și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și
colectivitate, familie, grup, clasă, națiune, societate.
Morala se raportează în stabilirea unui comportament dezirabil la o serie de categorii precum bine, rău,
datorie, dreptate, nedreptate (Țigu, 2003), precum și la o serie de principii, standarde, reguli și norme a căror
respectare se întemeiază pe conștiința indivizilor și pe opinia publică. Prin conceptul de moralitate se înțelege
condiția omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri și principii considerate a fi cât mai înalte (Bâtlan,
1997) în conformitate cu o serie de referențiale comune, de natură religioasă sau filosofică.
Termenul de moralitate este utilizat cu referință la codurile de conduită ce trebuie urmate de un grup
oarecare, sau de întreaga societate (Bernard, 2011). Conduitei morale i se adaugă un tip particular de judecată
numit „rațiune morală‖. Conduita morală cuprinde o serie de comportamente printre care: evitarea răului făcut
altora, facerea de bine etc. Aceste conduite sunt în general legate de convingerile indivizilor fie de natură
religioasă, fie atee. Codurile morale sunt incluse în tradiții și obiceiuri (Bernard, 2011) și includ raportarea la
autoritate, loialitatea față de grup, definirea și prevenirea răului. În codurile morale ale diferitelor societăți pot
apărea - pe lângă criteriile de minimizare a răului - și standarde afirmative care să definească stări dezirabile,
cum ar fi cea de sfințenie, sau cea de puritate. Relativismul etic neagă existența unui adevăr moral unic, așa cum
este el afirmat în eticile universaliste, precum cea aristotelică, kantiană etc. În sistemele de etică relativistă,
adevărul moral este un construct social construit prin negocierea interpretărilor asupra comportamentelor
dezirabile din punct de vedere moral, acceptate într-o societate particulară, într-un anumit moment istoric.
Definițiile moralei – prezintă înteres atât pentru modul de viaţă individual, cât şi pentru cel public, în ideea
devenirii persoanei ca fiinţă autonomă, în stare de autodeterminare, precum şi a formării, precum şi a formării
opiniilor etice şi de stabilire a normelor sociale.
 Morala – teorie, ştiinţă de dirijare/îndrumare a conduitei; presupune efort de conformare la norme, dar
şi îndemn de a le urma.
 Morala – este concepţia, care, ca aplicare practică, consituie moralitatea. Definirea moralităţii (C.
Cozma, 2018, p.3).
 Moralitatea – exprimă valoarea d.p.d.v. al „binelui” şi „răului”, de identificat la nivelul persoanelor,
judecăţilor, alegerilor, deciziilor, actelor.
 Moralitate – conformitate la principii, la reguli ale moralei.
În conţinutul moralităţii intră: moravuri, obiceiuri, înclinaţii, interese, disponibilităţi, impulsuri, atitudini,
norme, intenţii, scopuri, motivaţii, trăsături (bune şi/sau rele), sentimente (în baza modurilor de acţiune: atracţie-
respingere, simpatie-antipatie, dragoste-ură, afinităţi-aversiuni, admiraţie-dispreţ).
Legătura dintre morală-moralitate – interdependenţă, interacţiune; – aspecte cantitative; aspecte
calitative.
Reprezentarea moralei în cele mai întâlnite categorii:
 În sens larg: Morala reprezintă tot ceea ce intră în sfera modelării şi reglementării eticii; este unitatea
dialectică a valorilor şi antivalorilor.
 În sens restrâns: Prin morală se înţelege numai ceea ce este pozitiv, util şi plăcut, benefic, drept, corect;
ceea ce este „moral”; ansamblul de valori şi percepte fondate pe valenţele „binelui”.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

• Imoral – ceea ce este contra moralei, ceea ce încalcă normele morale; ceea ce contravine regulilor de conduită
dintr-un context spaţio-temporal determinat; împotriva moralei; este răul moral săvârşit cu cu intenţie, în mod
voluntar.

Care este raportul între termenii moral, imoral, legal și ilegal?

În primul rând, între termenii moral și imoral, pe de o parte, sau legal și ilegal, pe de altă parte,
există un raport de contradicție. În cazul raportului de contradicţie, cei doi termeni fac parte din acelaşi univers
de discurs (aici universul de discurs este comportamentul, conduita) şi, totodată, sunt singurii termeni din
conţinutul acestuia. Altfel spus, termenii examinaţi epuizează integral universul de discurs în cauză. Într-adevăr,
după criteriul etic, comportamentul uman poate fi moral sau imoral.
În al doilea rând, între termenii moral și legal sau ilegal, pe de o parte, ori între imoral și legal
sau ilegal, pe de altă parte, avem un raport de intersectare (încrucișare). Aceasta înseamnă că termenii analizați
au atât elemente comune, cât și elemente diferite. Cu alte cuvinte, ceea ce este moral poate să fie legal sau
ilegal, iar ceea ce este imoral poate fi, de asemenea, legal ori ilegal, după caz. Redau câteva exemple. Este
imoral să profiți de dificultățile prin care trece un partener de afaceri, dar legea, cu anumite excepții,
recunoaște pacta sunt servanda (convenția este în principiu obligatorie). Este moral, dar este ilegal, să furi de la
cei care au mai mult decât au nevoie și să împarți celor aflați în mare nevoie. Este atât imoral cât și ilegal să nu
ucizi din interes material. În fine, este atât legal, cât și moral să manifești gratitudine pentru cei care te gratifică.
Din punct de vedere cronologic, morala a fost anterioară dreptului, întrucât normele de conduită instituite pentru
asigurarea binelui în societate au precedat normele juridice, dar acestea din urmă au preluat norme din prima
categorie. Evoluția pozitivă și prosperitatea societății sunt dependente de modul în care sistemul juridic se
armonizează cu sistemul moral. Preluarea în domeniul regulilor juridice a unei ponderi cât mai mari (cât mai
apropiată de integralitate) din regulile de conduită morală este indicatorul care evidențiază faptul că umanitatea
se află pe un drum bun.
Probabil, cea mai înaltă treaptă a evoluției umane va exista atunci când ceea ce va fi considerat
ilegal va fi și imoral, iar ceea ce va fi apreciat ca legal va fi și moral . Altfel spus, acest deziderat presupune
ca moralitatea să se afle în raport de identitate cu legalitatea sau să fie genul proxim al legalității, iar imoralitatea
să fie genul proxim al ilegalității.
Așadar, vom avea parte de o societate cu adevărat etică atunci când diferențele dintre sistemul moral și
cel juridic vor fi neglijabile, adică în momentul în care tot sau aproape tot sistemul regulilor ce alcătuiesc
moralitatea va fi integrat în sistemul juridic, neexistând reguli legale imorale.
Credința morală poate fi susținută și de argumente non-morale care fac apel la dovezi economice,
sociologice sau psihologice.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

II. Reglementări privind etica în universitățile din România

Etica este definită ca : știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile lor de dezvoltare
istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăți.

În cadrele unei etici generale, distingem o serie de componente, între care:

 Istoria eticii, o istorie a doctrinelor morale, ce s-a dezvoltat de la primele abordări ale problematicii morale în
filosofia antică, până la determinările reflexiei etice în continuu reviriment in secolul XX;
 Metaetica, teoria asupra eticii, este expresia dezvoltării conștiinței teoretico-etice, ce include metodologia
cunoașterii etice – cu referire la principiile sau fundamentele morale;
 Sociologia morală/sociologia moralei, conturată în legătură cu caracterul de știința socială a eticii, fapt
evidențiat încă din antichitate. Sociologia, în identitatea ei de știință, presupune și luarea în considerare a
tendinței omului spre „bine” sau „rău”, spre „fericire” sau „nefericire” etc.–„valori morale”; în fond,
considerarea idealului pe care morala îl aduce concomitent cu reguli și principii de urmat pentru producerea
progresului individual și social.
 Psihologia morală/psihologia moralei, adică studiul judecăților morale și al științelor cărora le aparțin,
ocupându-se mai mult de concepțiile morale decât de acțiunile indivizilor. Ca diviziune a eticii, psihologia
morală are drept referențial conștiința morală și conduita umană. În orice fenomen moral sunt implicate
palierele psihicului omenesc sub aspectul a cel puțin trei operații:
o cognitivă: luarea la cunoștință despre existență si despre idealul spre care să se tindă;
o apreciativă: considerarea stării de fapt ca fiind bună sau rea;
o normativă: identificarea a ceea ce necesită/pretinde ca însușiri de personalitate, situații sau acțiuni
considerate a fi bune să fie sprijinite, dezvoltate și, dimpotrivă, cele socotite rele să fie evitate,
combătute, sancționate; capacitățile intelectiv-afectiv-volitive sunt factori esențiali de afirmare a
moralei și de realizare a acesteia in act ca moralitate, implicând tripla raportare a omului în existența
cosmică: (1) la sine/propria conștiință; (2) la semeni, în cadrul ansamblului social, al relațiilor
interpersonale si al relațiilor cu diversele organisme și instituții; (3) la mediul natural/cosmos.

Universitatea este o instituţie ale cărei scopuri, valabile pentru fiecare membru al său, includ dezvoltarea şi
afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi cercetării în condiţiile respectării statului de drept şi a drepturilor omului.
Universitatea respectă demnitatea fiecăruia dintre membrii săi şi promovează integritatea academică. Membrii săi se
angajează să contribuie la dezvoltarea democratică şi la prosperitatea societăţii. Valorile şi principiile pe care le
promovăm în mod deosebit şi a căror realizare efectivă încercăm să o asigurăm sunt: libertatea academică, autonomia
personală, dreptatea şi echitatea, meritul, profesionalismul, onestitatea şi corectitudinea intelectuală,
transparenţa, respectul şi toleranţa, responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.

Codul de etică şi aplicarea sa nu exclud şi nu înlocuiesc drepturile şi obligaţiile legale care revin membrilor
universităţii.

Codul de etică universitară nu se poate substitui codurilor pentru cercetarea ştiinţifică se profil şi nici nu le
suplineşte pe acestea.

Fiecare universitate poate avea şi probleme specifice pe care trebuie să le includă în codul propriu.

Codul de etică universitară înseamnă formularea explicită, în scris, a idealurilor, valorilor, principiilor şi
normelor morale pe care consimt să le respecte şi să le urmeze membri unei comunităţi academice (universităţi).

Codul ocupă locul lăsat liber între comportamentele morale şi lege. El conţine principii pozitive care arată ce
standarde morale îşi propune să urmeze o comunitate universitară şi ce norme punitive se pot aplica in situaţiile în care
cele pozitive sunt încălcate.

Aplicarea Codului de etică sprijină dezvoltarea unei culturi instituţionale bazată pe respect pentru autonomia şi
libertatea fiecărui membru al comunităţii universitare, precum şi pe creşterea responsabilităţii individuale.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Reprezintă un contract moral între studenţi, profesori, personalul administrativ şi comunitatea universitara ca
întreg, contribuind astfel la coeziunea membrilor universităţii. Corelează relaţiile pur contractuale cu încrederea,
ataşamentul şi responsabilitatea.

Protejează membrii universităţii de comportamente nedrepte, necinstite sau oportuniste şi furnizează un model
de comportament. Contribuie la un mediu universitar bazat pe competiţie şi cooperare desfăşurate după reguli corecte.
Contribuie la evaluarea şi aprecierea transparentă şi dreaptă a meritelor studenţilor, profesorilor, personalului
administrativ şi membrilor conducerii:

 Este un ghid de integritate academică.

 Arată angajamentul de principiu al conducerii universităţii, facultăţilor, departamentelor, faţă de valorile şi
normele de etică universitară..
 Este un cadru de referinţă în orientarea deciziilor şi orientarea acţiunii.
 Creează climatul etic, respectiv climatul în care acţiunile sunt percepute ca drepte.
 Ghidează comportamentul în caz de dileme etice.
 Influenţează crearea sentimentului de unicitate şi apartenenţă pentru membrii comunităţii universitare.
 Promovează o imagine pozitivă a universităţii.
 Contribuie la reputaţia universităţii şi la respectul pe care studenţii, absolvenţii, cadrele didactice, firmele şi
instituţiile care angajează absolvenţii îl au faţă de universitate.
 Aplicarea codului dă şanse mai mari pentru creşterea adeziunii şi devotamentului colaboratorilor: universităţi,
firme, persoane individuale, parteneri instituţionali..
 Permite existenţa unui cadru normativ pentru condiţiile nesupunerii membrilor comunităţii universitare faţă de
deciziile neetice ale celor care deţin diferite grade de putere.

De ce avem nevoie de etică și integritate în mediul academic?

Rostul unei universități moderne – indiferent de profil – nu e doar acela de a ne forma ca specialiști şi
cercetători, ci şi ca oameni civilizați, culți, oameni de caracter, care ne respectăm semenii şi instituţiile, ca oameni
morali. Un mediu imoral favorizeză formarea unor oameni imorali, iar un mediu moral dă naştere unor oameni morali.
Nu e de mirare că a început bătălia pentru o organizaţie morală după o lungă periodă de ignorare a acestui aspect.

Există tot mai multe universităţi în lume care au inclus în „misiunea” lor acest obiectiv: să devină o instituţie
integră, morală, populată de oameni integri. Planurile lor strategice conțin mijloacele concrete prin care putem atinge
acest obiectiv. Care sunt aceste mijloace? – iată unul din răspunsurile pe care le aşteptăm de la acest curs. În orice caz,
ele nu constau doar în definirea cât mai detaliată a unui comportament imoral – cum e bunăoară plagierea unei lucrări –
şi aplicarea unei pedepse după comiterea actului, pentru a descuraja repetarea lui, ci şi în crearea unui climat favorabil
eticii.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

În orice instituţie întâlnim comportamente pe care le numim „imorale”. De obicei trecem cu nonşalanţă sau cu
neputință pe lângă ele, considerându-le neimportante sau mult prea greu de evaluat obiectiv. Vom vedea însă că actele
imorale nu sunt nici lipsite de importanță și nici atât de dificil de evaluat pe cât s-ar putea crede. Ele contribuie însă la
crearea unui mediu organizațional imoral, în care pare că totul este permis, ceea ce va favoriza și mai multe
comportamente imorale.

* Cf. Muel Kaptein. „Developing and Testing a Measure for the Ethical Culture of Organizations: The

Corporate Ethical Virtues Model”. În: Journal of Organizational Behavior, nr. 29, 2008, pp. 923-947.

Reglementări privind etica în universitățile din România

Diferite aspecte de etică și integritate academică au fost reglementate în România printr-o serie de acte
normative. Redăm mai jos o selecție a acestora, alături de principalele prevederi ale fiecăruia, relevante pentru tematica
privind etica și integritatea academică, precum reglementări privind plagiatul și falsificarea de date, codul de etică
universitară, înființarea de comisii și consilii de etică universitară, asigurarea calității învățământului universitar sau
introducerea cursurilor de etică și integritate academică în curricula universitară.

 Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică – prevede cadrul
de organizare a activităților de cercetare-dezvoltare, cuprinzând cercetarea ştiinţifică (ce include cercetarea
fundamentală şi cercetarea aplicativă), dezvoltarea experimentală şi inovarea bazată pe cercetare ştiinţifică şi dezvoltare
experimentală.

 Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare –
definește abateri precum plagiatul și autoplagiatul, confecționarea și falsificarea de date; prevede înființarea Consiliul
Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) drept organism consultativ,
fără personalitate juridică, al Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI), care derulează activități specifice precum:
monitorizează aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la normele de etică şi deontologie în cercetare de
către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI), precum şi de către personalul
de cercetare-dezvoltare; elaborează rapoarte cu analize, opinii şi recomandări în legătură cu problemele de natură etică
ridicate de evoluţia ştiinţei şi a cunoaşterii şi cu etica şi deontologia profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare;
propune modificări ale Codului de etică şi deontologie profesională al personalului din cercetare-dezvoltare; elaborează
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

şi face propuneri cu privire la coduri de etică pe domenii ştiinţifice, cu privire la cele mai bune practici internaţionale
pentru depistarea şi combaterea plagiatului, pe care le propune spre aprobare conducerii MCI; propune MCI
reglementări pentru evaluarea plagiatelor, pe baza experienţei şi a cazuisticii/legislaţiei etc.

 Ordinul nr. 4492/2005 privind promovarea eticii profesionale în universități – introduce obligația instituțiilor
de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu de a adopta propriul Cod de etică
universitară, care să cuprindă formularea explicită a idealurilor, principiilor și normelor morale pe care consimt să le
respecte și să le urmeze membrii comunității academice în activitatea lor profesională. Codul de etică universitară este
un document obligatoriu, care întregește Carta universității și stabilește standardele de etică profesională pe care o
comunitate universitară își propune să le urmeze, precum și penalizările care se pot aplica în cazul încălcării acestora. o
Același ordin introduce obligația instituțiilor de învățământ superior de a înființa o Comisie de etică universitară,
subordonată senatului universitar, cu atribuții de elaborare a Codului de etică universitară, analiză și soluționare a
reclamațiilor și sesizărilor referitoare la abaterile de la etica universitară etc. În plus, ordinul prevede constituirea
Consiliului de etică universitară la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, cu atribuții precum: oferirea de
consultanță și monitorizare a modului de aplicare a codurilor de etică universitară din instituțiile de învățământ superior
acreditate și autorizate să funcționeze provizoriu; diseminarea bunelor practici de elaborare și aplicare a codurilor de
etică universitară; sesizarea din oficiu în legătură cu cazurile de încălcare a eticii universitare în situația în care
instituțiile de învățământ superior nu se sesizează din proprie inițiativă.

 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei – prevede înființarea
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), agenție care formulează și revizuiește
periodic standarde naționale de referință și indicatorii de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în
învățământul superior (asigurate anterior de Consiliului Național de Evaluare și Acreditare Academică).

 Legea Educației Naționale nr. 1/2011 – prevede înființarea Consiliului de Etică și Management Universitar
(CEMU) drept organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui misiune este
dezvoltarea culturii eticii şi integrităţii în universităţile din România. Rolul CEMU este de a determina şi sprijini
universităţile să elaboreze şi să pună în practică politicile de etică şi de integritate universitară. CEMU auditează
comisiile de etică din universități și se pronunță asupra litigiilor de etică universitară pe baza unui Cod de referință al
eticii și deontologiei universitare (pe care îl elaborează).

 Ordinul de ministru nr. 3.131/2018 privind includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de
studii universitare organizate în instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, a cursurilor de
etică şi integritate academică – prevede obligativitatea participării masteranzilor și doctoranzilor la cursuri de etică și
integritate academică cu o durată de minimum 14 ore, începând cu anul universitar 2018-2019; cursurile sunt opționale
pentru nivelul licență.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

III. Plagiatul

Lipsa de onestitate academică semnifică toate tipurile de activităţi care împiedică educaţia, dezvoltarea
cunoaşterii, evaluarea corectă a performanţei studenţilor, cadrelor didactice şi altor categorii de angajaţi.
Exemplele mai frecvente sunt:
Înşelăciunea
Este fapta sau tentativa de a folosi sprijin neautorizat din partea unor persoane, folosirea unor materiale de
documentare interzise în timpul examinării, copiatul. Asemenea fapte conduc la alterarea corectitudinii
rezultatelor unei examinări sau evaluări.
Fabricarea datelor
Înseamnă în principal utilizarea unor date improvizate într-o cercetare sau experiment,
modificarea intenţionată a datelor unui experiment sau unei cercetări, citarea unor articole
inventate etc.
Predarea aceleiaşi lucrări pentru mai multe examene (autoplagiatul).
Modificarea datelor din dosarul personal de concurs sau angajare, de exemplu, potrivit
cerinţelor unui concurs. Constituie înşelăciune şi includerea în CV-ul personal a unor informaţii profesionale
false.
Facilitarea înşelăciunii
Facilitează înşelăciunea orice persoană care oferă ajutor cuiva despre care ştie că vrea să înşele o
comisie de examinare: oferirea unei lucrări gata făcute, cu sau fără să solicite bani sau servicii pentru aceasta,
substituirea unei persoane care urmează să fie examinată.
Avantajele obţinute pe nedrept:
Din această categorie fac parte: ascunderea informaţiilor transmise de profesori faţă de colegi, împiedicarea unor
colegi sau concurenţi să se concentreze în scopul de a-i disturba la o examinare, sabotarea altora prin distrugerea
unor materiale din bibliotecă.(Preluat şi adaptat după University of Pennsylvania, Code of Acadmic Integrity,
http://www.vpul.upenn.edu/osl/acadint.html).

Plagiatul este una dintre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice şi este una dintre cele
mai răspândite practici cu care se confruntă învăţământul universitar din lumea întreagă (McCabe et al., 2001;
Simkin & McLeod, 2010). Indiferent dacă este vorba despre cazuri minore, cum ar fi citarea necorespunzătoare,
sau despre preluări masive şi intenţionate de paragrafe, pagini sau capitole întregi dintr-o carte, plagiatul este
considerat o abatere academică gravă.
Etimologia cuvântului plagiat provine din latinul plagarius al cărui sens iniţial era de ‗răpitor,
seducător„ sau ‗tâlhar„, cuvânt care a intrat mai apoi în limba engleză sUTI forma plagiary, cu înţelesul de
persoană care ia în mod abuziv cuvintele sau ideile altuia (Barnhart apud Park, 2003).
La nivelul comunităţii academice internaţionale nu există o definiţie a termenului de plagiat unanim recunoscută
şi acceptată, ba chiar există mai multe variante elaborate de diverşi autori preocupaţi de integritatea academică
sau chiar de instituţii de învăţământ.
În ciuda diversităţii de forme şi idei exprimate, toate încercările de definire ale plagiatului s-au concentrat pe
ideea de furt de cuvinte sau idei. Mai multe definiţii formulate de o serie de autori au fost contabilizate de Reva
Fish şi Gerri Hura (2013) în articolul ‖Students„ perceptions of plagiarism‖.
„Unul sau mai multe pasaje care erau cuvânt-cu-cuvânt identice ca cele dintr-o altă sursă, preluate fără citare
corespunzătoare şi ghilimele” (Belter & DuPre, 2009, p. 259).
„Folosirea unor părţi sau a întregului text scris de o altă persoană fără recunoştere; prezentarea aceleIaşi
lucrări sau a unei părţi din ea, pentru a fi notat, la mai mult de un singur curs, falsificarea de informaţii”
(Colnerud & Rosander, 2009, p. 506).
„Prezentarea ideilor sau cuvintelor unei alte persoane sau a mai multor persoane ca fiind ale tale, fără o
recunoaştere corectă, pentru a fi evaluat academic” (Hard, Conway, & Moran, 2006, p. 1.059).
„Plagiatul implică furtul literar, furatul (prin copiere) a cuvintelor sau ideilor altcuiva şi prezentarea lor ca
fiind ale tale, fără a da credit sursei” (Park, 2003, p. 472).
„Când munca altcuiva (cuvinte şi gânduri) este folosită fără atribuire” (Wang, 2008, p. 743).
„Orice procent mai mare de zero detectat de Turn-It-In10 (după screening)” (Williams et al., 2010, p. 294).
Într-o încercare de inventariere a formelor şi sensurilor în care a fost folosit de alţi autori cuvântul
plagiat, Chris Park (2003) a enumerat următoarele variante: „păcatul neoriginal, „păcatul împotriva
originalităţii, „cel mai rău păcat al scriitorului‖, „un atac la adresa drepturilor fundamentale ale omului, a
proprietăţii, a identităţii, „un cancer care erodează bogata moştenire a erudiţiei, „furt sau deturnare a proprietăţii
intelectuale, plagiatorul fiind descris ca „hoţ de gânduri sau „hoţ de idei”.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte astfel plagiatul: „A-şi însuşi, a copia total sau
parţial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creaţii personale; a comite un furt literar, artistic sau
ştiinţific”. O altă definiţie a plagiatului, de această dată din perspectivă juridică, este prevăzută la art. 4, alin. (1),
lit. d) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare:
“Plagiatul - expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte,
expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv
în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale”12.
Comunitatea cercetătorilor ştiinţifici din România a elaborat propria sa definiţie pentru plagiat.
Membrii Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI)
au ţinut cont de definiţia cuprinsă în Legea nr. 206/2004, însă varianta elaborată de aceştia are strict
aplicabilitate în comunitatea academică:
„Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creaţie intelectuală a altui autor şi
prezentarea lor în spaţiul public drept componente ale unei opere proprii. Plagiatul este rezultatul acţiunii de a
plagia şi se referă la opera generată prin preluarea ilegitimă, intenţionată sau nu, din punct de vedere
deontologic”13.
Atât comunitatea academică, cât şi legislaţia în vigoare reglementează şi sancţionează, deopotrivă,
noţiunea de autoplagiat. Prin autoplagiat se înţelege preluarea unui text, a unui fragment sau a unei contribuţii
personale, care a fost publicată anterior, într-o altă lucrare sau operă fără a se menţiona faptul că acea creaţie nu
este prezentată public pentru prima oară. Reluarea aceloraşi creaţii (articole, capitole de cărţi, studii,
experimente etc.) în publicaţii diferite, eventual publicate în alte limbi, chiar dacă se face prin citare, este
culpabilă în cazul în care se urmăreşte crearea unei false impresii de productivitate intelectuală şi obţinerea unor
avantaje academice (promovarea sau câştigarea unor distincţii).
În cazul lucrărilor realizate de studenţi, aceştia au obligaţia de a menţiona explicit faptul că materialele
prezentate au fost expuse anterior şi că ele reprezintă o reluare a unor idei, date sau texte. Prezentarea aceloraşi
materiale sau lucrări la materii diferite, cu scopul de a obţine calificative, promovarea unor examene sau alte
avantaje profesionale, este considerată o încălcare a normelor academice şi este sancţionată.
Autoplagiatul este definit în modul următor de Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, la art. 4, alin. (1), lit. e):
„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format
electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele
originale”14.
Plagiatul reprezintă o fraudă intelectuală care uneori poate lua proporţii grave : furt intelectual deliberat. Forma
cea mai gravă este aceea de a-ţi clădi o carieră universitară şi de cercetare pe baza unor publicaţii care sunt
rezultat al fraudei. Plagiatul semnifică preluarea integrală sau parţială a unui material realizat de un alt autor, şi
prezentarea acestuia ca aparţinând propriei persoane (fie într-o lucrare scrisă, de tipul referatelor, articolelor,
tezelor de licenţă, experiment, etc. fie într-o prezentare orală).
Plagiatul poate fi voluntar (plagiat propriu-zis) sau involuntar (folosirea greşită a sistemul de citare, sau
neindicarea sursei unui material). Materialul asupra căruia se comite plagiat poate fi o carte sau o parte a unei
cărţi, un articol, o pagină de pe internet, un curs, o altă lucrare (în cazul referatelor, de exemplu, poate fi lucrarea
unui coleg).
În elaborarea unei lucrări academice de orice fel sau a unei prezentări orale se va ţine cont de distincţia dintre
parafrazare şi citare propriu-zisă. Prezentarea unui citat (text bloc dintr-un material străin) ca parafrază
(repovestirea ideii/argumentului unui autor), şi anume fără utilizarea indiciilor care semnalează în mod
convenţional prezenţa unei citări (ghilimele, litere cursive, paragrafe distincte indentate etc.) constituie, de
asemenea, plagiat.
Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme sau definiţii scurte, considerate de către comunitatea disciplinară
ca făcând parte din fondul de noţiuni de bază, comune, al disciplinei respective. Cu toate acestea, având în
vedere faptul că o atare apreciere presupune un grad de subiectivism, este recomandat ca autorii să îşi exercite
discernământul şi o atenţie sporită în utilizarea unor asemenea sintagme sau definiţii.
O acuzaţie de plagiat, pentru a fi validă, trebuie însoţită de dovada clară a plagierii, prin indicarea
textului sau textelor din care s-a plagiat. Nu este nevoie ca materialul indicat să fie sursa ultimă a plagierii: dacă
două (sau mai multe) referate/articole prezentate simultan conţin fragmente comune, fără referinţe explicite la
surse, acest lucru este suficient pentru a fundamenta o acuzaţie de plagiat; dacă materialul prezentat drept
contribuţie proprie, sau un fragment din acesta sunt identificate în reţeaua internet, unde de asemenea sunt
preluate din aceeaşi sursă ultimă (indicată sau nu), acest lucru este suficient pentru a fundamenta o acuzaţie de
plagiat.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Descoperirea comiterii fraudei intelectuale implică, în cazurile în care frauda nu este direct sancţionată
de către cadrul didactic, sesizarea Consiliului de etică în vederea sancţionării persoanei vinovate, mergându-se
în funcţie de gravitate până la desfacerea contractului de muncă, în cazul cadrelor didactice sau cercetătorilor4.
Dacă plagiatul este comis de către un/o student/ă, iar acesta/aceasta este la prima abatere de acest gen, de regulă
cazul îl rezolvă cadrul didactic, şi, prin excepţie, Consiliul de etică. Aceştia stabilesc sancţiuni de proporţionale:
în anumite cazuri majore, de exemplu, autorizează anularea, pentru studentul/a în cauză, a examenului în cadrul
căruia s-a comis fapta, urmând ca în anul următor acesta/aceasta să aibă posibilitatea de a relua cursul şi
seminarul aferent, în regim cu taxă. Această procedură nu este necesar să treacă prin
Consiliul de etică, sancţionarea putând fi făcută direct de către cadrul didactic. Consiliul de etică
trebuie însă informat pentru a păstra sancţiunea în baza de date. Universitatea nu va permite aplicarea menţiunii
de ‚plagiat’ în actele oficiale ale studenţilor (cum ar fi diplome de licenţă sau master, situaţia şcolară sau foaia
matricolă) dar va ţine evidenţa sancţiunilor în dosarele personale ale studenţilor, cadrelor didactice etc.
Dovezile despre incident se păstrează într-o bază de date care este consultată ori de câte ori un/o
student/ă este acuzat/ă de plagiat. Descoperirea unui al doilea furt intelectual în cazul aceluiaşi/aceleiaşi
student/e poate implica exmatricularea acestuia/acesteia din facultate, fără posibilitatea de a se reînscrie.
În cazul în care se demonstrează că plagiatul a fost atât parţial cât şi involuntar, în cadrul şedinţei
Consiliului se hotărăşte o sancţiune proporţională. În situaţia în care materialul (referat, articol, prelegere, tratat
etc.) care constituie furt intelectual descoperit şi demonstrat a fost publicat de către persoana în cauză, cazul este
deferit forurilor justiţiei şi se pedepseşte conform legilor în vigoare.
Toate prevederile de mai sus sunt valabile şi în cazul furtului în cadrul examenelor scrise sau
orale (copiat).

De ce plagiază studenţii
Studiile efectuate în România care au analizat lipsa de integritate academică şi cauzele acesteia sunt
extrem de puţine. Totuşi, rezultatele celei mai recente analize, realizate de un grup de cercetători români conduşi
de profesorul american Bob Ives, prezintă date care arată că atitudinile lipsite de integritate sunt mai degrabă
regula decât excepţia. Cercetarea, publicată în jurnalul Higher Education, arată că 95% dintre studenţii români
chestionaţi (din totalul de 1.127) au declarat că au fost implicaţi în unul sau mai multe acte care au presupus
lipsa de onestitate academică (Bob Ives et al., 2016). Potrivit autorilor, acest procent este cel mai mare raportat
într-un studiu, în condiţiile în care cercetări realizate în alte ţări au declarat rate mai mari de 70%15.
15 Autorii studiului atrag, totuşi, atenţia asupra faptului că nu este indicată o comparaţie a datelor deoarece
studiile includ componente diferite de analiză.
Jurnalele şi lucrările specializate în cercetarea în domeniul educaţiei universitare au publicat în mod
constant de-a lungul anilor studii naţionale sau transnaţionale extrem de variate, care vizează stabilirea
modalităţilor în care se manifestă comportamentele neoneste şi cauzele care le generează. Printr-o cercetare
realizată în Statele Unite ale Americii la o distanţă de zece ani, s-a constat o creştere importantă a nivelului
general al lipsei de integritate academică, de la 54,1% în anul 1984 la 61,2% în 1994 (Diekhoff et al., 1996).
Studiile care au încercat să determine factorii care influenţează comportamentele neoneste ale studenţilor au
identificat faptul că bărbaţii şi studenţii mai tineri sunt predispuşi să încalce mai des normele universitare decât
femeile sau studenţii mai în vârstă (Graham et al., 1994; Straw, 2002, Hensley et al., 2013).
Chris Park (2003) plasează pe primul loc în topul cauzelor care îi determină pe studenţi să plagieze o „reală lipsă
de înţelegere‖ a faptului că trebuie să acorde credit muncii intelectuale a altor autori, dar şi lipsa cunoaşterii
modalităţilor de scriere academică, de citare, parafrazare şi atribuire corectă a surselor pe care le utilizează în
lucrările lor.
Intenţia de a obţine note mari se situează şi ea printre cauzele principalele care determină studenţii să
adopte comportamente neoneste (McCabe, 2001; Park, 2003), iar înţelegerea diferită a noţiunii de plagiat, din
pricina diferenţelor culturale în cazul studenţilor proveniţi din ţări din afara spaţiului anglo-saxon, generează un
nivel ridicat al încălcării normelor academice în Statele Unite ale Americii (Park, 2003).
Dorinţa de a salva timp sau o gestionare ineficientă a timpului dedicat studiului este o altă motivaţie identificată
de specialişti. Atitudinea sfidătoare a unor studenţi faţă de cerinţele impuse de profesori şi chiar faţă de profesori
se află printre alte explicaţii găsite de cercetători (Park, 2003).
Printre cauzele fundamentate ştiinţific pentru nivelul ridicat de plagiat în mediul universitar se numără
faptul că studenţii care au asistat la un comiterea de către un coleg a unui act de plagiat, care nu a fost detectat,
sunt mult mai mult predispuşi să plagieze şi ei (McCabe et al., 2006). Alţi studenţi nu consideră că presiunile
sociale sau regulile şi regulamentele academice ar trebui să îi limiteze, arătând un comportament ostil faţă de
norme şi autoritate, setul lor personal de valori şi atitudini fiind mult mai permisiv (Park, 2003).
Lipsa unor norme clare, a unor coduri de etică, lipsa promovării culturii de integritate, toleranţa faţă de
plagiat şi faţă comportamentele neoneste şi neaplicarea sancţiunilor în mediul academic contribuie la
răspândirea plagiatului (McCabe& Treviño, 1993, 1997).
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Accesul facil la cărţi, literatură ştiinţifică, articole şi alte materiale prin intermediul internetului este o
altă cauza importantă a plagiatului (McCabe, 2005; Park, 2003). Posibilitatea cumpărării unor lucrări de pe
internet, de pe site-uri specializate în vânzarea de lucrări la comandă, este o altă cauză răspândită la nivel
internaţional. Şi în România s-a constat că numărul de pagini web care se ocupă de realizarea de lucrări
studenţeşti la comandă a crescut foarte mult în ultimii ani.
Plagiatul intenţionat sau neintenţionat
Plagiatul intenţionat este atunci când plagiatorul îşi însuşeşte cuvintele, ideile sau munca de creaţie a
unei alte persoane cu bună-ştiinţă. Comunitatea academică a identificat mai multe motive care îi determină pe
studenţi să plagieze în mod intenţionat:
- dorinţa de a obţine note mari sau frica de a nu pica un examen;
- când studentul nu înţelege materia la care trebuie să realizeze tema sau nu a înţeles indicaţiile primite
de la profesor;
- când studentul nu consideră importantă atribuirea surselor;
- când studentul nu lucrează din timp la realizarea temei primite şi lasă acest lucru pe ultimul moment;
- gândul că este cea mai uşoară modalitate de a realiza o temă.
Plagiatul neintenţionat poate să apară cel mai des în lucrările studenţilor atunci când aceştia nu
reuşesc să îşi însuşească regulile de citare sau nu le interpretează în mod corect. O altă cauză a plagiatului
neintenţionat poate să fie neînţelegerea ideii de proprietate intelectuală şi de respect faţă de creaţia intelectuală a
unei alte persoane. Plagiatul neintenţionat, chiar dacă nu este la fel de grav precum cel intenţionat, atrage după
sine aplicarea unor sancţiuni disciplinare.
Motive care pot duce la plagiatul neintenţionat:
- necunoaşterea în profunzime a regulilor de citare şi de atribuire a sursei;
- lipsa unui exerciţiu continuu al citării în realizarea temelor;
- modalitatea defectuoasă de organizare a unei lucrări aflate în faza de redactare, când studentul uită să
pună ghilimele la un paragraf preluat dintr-o altă lucrare;
- lipsa de atenţie la redactarea unei lucrări.
Există o serie de materiale care pot fi copiate fără a exista riscul de a fi acuzat de plagiat, ceea ce comunitatea
academică internaţională numeşte „cunoaşterea comună‖ sau „cunoaşterea universală‖, însă nu există o graniţă
clară între ceea ce reprezintă şi ceea ce nu reprezintă „cunoaşterea comună‖. Informaţiile cuprinse în această
categorie sunt unele factuale, cunoscute de marea majoritate a oamenilor, cum ar fi evenimentele istorice,
referinţele geografice, proverbele, folclorul popular. Totuşi, atunci când nu sunteţi siguri cu privire la ceea ce
reprezintă sau nu „cunoaştere comună‖, este indicat să citaţi.
Exemple de „cunoaşterea comună:
- Carol I a fost primul rege al României, iar Mihai I a fost ultimul rege al României. - Nicolae
Ceauşescu a fost condamnat la moarte şi împuşcat în ziua de 25 decembrie 1989 la Târgovişte, în urma unui
proces sumar.
- Cristofor Columb a descoperit America în 1492. - George Washington a fost primul preşedinte al
Statelor Unite ale Americii. - Uniunea Europeană are 28 de state membre. - Moldoveanu este cel mai înalt vârf
muntos din România. - „Câinii roşii este denumirea pe care fanii o folosesc pentru Clubul de Fotbal Dinamo
Bucureşti.
Plagiatul minor:
• Utilizarea greşită şi involuntară a materialelor, citatelor, din ignoranţă şi lipsit de intenţie,
mai ales de către studenţii din primul an.
• Utilizarea excesivă a surselor, însoţită de o cantitate neglijabilă de muncă proprie.
• Situaţia în care este plagiată o foarte mică parte din lucrare şi când partea respectivă nu
este determinantă în evaluare.
De obicei sancţionarea plagiatului minor este problema titularului/titularei de curs sau seminar. Ea este
îndreptăţită să întreprindă cercetarea şi demonstrarea cazului şi să sancţioneze potrivit regulilor acceptate de
către universitate.
La primul caz minor studentul primeşte de obicei atenţionare şi scădere de notă, şi este sfătuit cum să
procedeze în viitor.
Cazurile minore sunt notate în dosarul personal, pentru evidenţă şi pentru prevenirea repetării acestora.

Constituie plagiat:
● Compilaţia de fragmente din mai multe surse/autori, fără referinţe clare la textele sursă;
● Întrepătrunderea dintre fragmentele de texte furate şi munca proprie;
● Preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea unor expresii din text, şi/sau inversarea unor
paragrafe/propoziţii/capitole;
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

● Omiterea marcajelor clare de citare în text, şi menţionarea lucrării sursă (carte, articol, alt referat,
resursă web etc.) în bibliografia finală;
● Prezentarea aceleiaşi lucrări la mai multe discipline – acest tip de plagiat poartă numele de
autoplagiat. Tema poate să fie repetată, conţinutul tratării nu. Dacă vă interesează în mod
deosebit o anumită temă, şi doriţi să o prezentaţi în cadrul mai multor discipline, este indicat să
consultaţi evaluatorii în acest sens.
Cazurile minore sunt notate în dosarul personal, pentru evidenţă şi pentru prevenirea repetării acestora.
Cazuri semnificative de plagiat
Acestea sunt fie cazuri de repetare a plagiatului minor, fie formele extinse de plagiat, mai ales plagiatul
total. Nota studentului/studentei va fi scăzută proporţional, până la anularea examenului.
În cazul în care este vorba despre un examen important, sancţiunea poate merge până la eliminarea din
facultate cu sau fără reînscriere cu taxă în acelaşi an.
Plagierea lucrărilor de diplomă sau a disertaţiilor de master se sancţionează cu anularea
examenului. În cazul în care plagiatul este total, persoana respectivă nu are drept de reînscriere la
examen.
Toate tipurile de cazuri sunt notate în dosarul personal al studentului, dar nu în suplimentul
de diplomă.
 Universitatea " Petre Andrei " din Iași
Facultatea de Economie
Master - Management Economico - Financiar European
Anul II

Bibliografie
 Emanuel Socaciu, Constantin Vică, Emilian Mihailov, Toni Gibea, Valentin Mureșan, Mihaela
Constantinescu – ”Etică și integritate academică”
 Prof. Univ. Dr. Antonio SANDU – ”Etică profesională și transparență în administrația publică”
 Prof. Carmen Cozma – Etică și integritate – suport curs
 https://deontologieacademica.unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/11/Etica-si-integritate-academica.pdf
 http://www.euedia.tuiasi.ro/wp-
content/uploads/Documente_PDF_Staff/Costica_Nituca/EI_Curs_Nituca.pdf
 http://dexonline.ro