Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
REFERAT
ETICĂ UNIVERSITARĂ
Indrumator,
Lect. Univ. Dr. Ciami Cristina
Masterand,
Stoleru Luminita
An 2019-2020
Cuprins:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
TRĂSĂTURI ȘI LEGISLAȚIA PRIVIND ETICA UNIVERSITARA
1.1.Ce este etica
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Introducere
2
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
criterii în funcție de care putem distinge între ceea ce este „moral” și ceea ce este
„imoral”.
Spunem adesea, despre lucruri diferite, că sunt morale sau imorale (deși de cele
mai multe ori nu folosim neapărat aceste cuvinte). Ne referim astfel la acțiuni, la
intențiile din spatele acțiunilor sau chiar la persoane („e un om moral”).
De ce oameni obișnuiți, „ca noi”, fac uneori acțiuni imorale? Uneori, răspunsul
poate fi dat de lipsa cunoașterii relevante. Pur și simplu, nu știu că prin acțiunea lor
încalcă o regulă sau o cerință morală. Din păcate însă, nu aceasta este situația cel mai
des întâlnită. Deficitul de moralitate nu este, de cele mai multe ori, generat de un
deficit de cunoaștere. Dacă așa ar sta lucrurile, problema s-ar rezolva simplu prin
accesarea informației (sau printr-un curs!).
Experiența comună, ca și rezultatele psihologiei morale, indică însă către o altă
direcție. Cel mai adesea, atunci când oamenii nu fac „ce trebuie” din punct de vedere
moral, explicația rezidă mai curând în lipsa motivației decât în cea a cunoașterii.
Pentru mulți oameni etica se reduce la religie, pentru că primii pași în educația
morală au fost învățarea celor zece porunci. Cum aceste imperative își au sursa în
Biblie, e la îndemână să credem că religia reprezintă un sistem de reguli etice.
Să nu minți, să nu ai alți dumnezei, să nu ucizi, să nu-ți faci chip cioplit, să nu fii
desfrânat, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să nu iei în deșert numele Domnului
În timp ce etica răspunde la întrebări precum „ce acțiuni sunt bune în sine?”, „ce
datorii morale avem?”, „cum arată un om virtuos?”, religia răspunde la întrebări
existențiale de tipul „ce se întâmplă cu noi după moarte?”, „există o divinitate dincolo
de lumea în care trăim?”, „cine este adevăratul dumnezeu?”. Desigur, și religia
răspunde la întrebări de tipul cum trebuie să ne comportăm, dar scopul ultim nu este
totuși acela de a indica ce trebuie să facem în sine, ci cum să ne purtăm pentru a evita
iadul..
Moralitatea nu este același lucru nici cu legalitatea. La fel ca în cazul religiei, e
foarte ușor să le confundăm. Asta pentru că ne așteptăm ca legile să fie drepte și în
3
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
Capitolul I
TRĂSĂTURI ȘI LEGISLAȚIA PRIVIND ETICA
1.1 Ce este etica?
Preocupări referitoare la etică ori la integritate în universităţi au fost de-a lungul
timpului în domenii precum religie, filosofie, teoria generală a dreptului etc.
Controversata problemă „moral - juridic” este cu atât mai actuală cu cât societatea
resimte o transformare a valorilor care definesc fiinţa umană. Constituţia României
revizuită în art. 1 alineat (3) prevede: „România este stat de drept, democratic şi
social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare
a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în
spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din
decembrie 1989 şi sunt garantate”.
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, termenul de „morală”
semnifică:
4
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
5
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
6
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
CAPITOLUL II
VALORILE ETICE UNIVERSITARE
Etica în general şi etica universitară în special ori integritatea academică sunt
strâns legate de un set de valori.
Valoarea implică un raport între ceva demn de preţuit şi cineva în măsură să
acorde preţuire, un raport între obiectul valorizat şi subiectul valorizator. Acest raport
are un caracter social, întrucât subiectul valorizator acordă preţuire acelor obiecte,
activităţi sau creaţii care, prin însuşirile lor obiective, se dovedesc apte să satisfacă
trebuinţe, necesităţi, aspiraţii, sunt istoriceşte şi socialmente condiţionate de practică.
Există deci o corespondenţă inalienabilă între însuşirile unui fapt valone şi trebuinţele
şi idealurile umane.,Fiecare valoare are o finalitate intrinsecă, ceea ce echivalează cu
a spune că, valorile sunt ireductibile, neputând fi raportate la o categorie mai largă.
Originalitatea şi ireductibilitatea valorilor conduc la neadmiterea superiorităţii de
rang, ci cel mult a unor priorităţi temporare în funcţie de trebuinţele social-umane
cărora le corespund. Omul creează valori şi se creează prin valori, care devin
coordonate ale acţiunii umane şi determinaţii ontologice ale condiţiei umane.
7
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
8
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
9
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
10
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
CAPITOLUL III
REGULI MORALE ȘI DE ETICĂ ÎN SPAȚIUL UNIVERSITAR
Universitățile sunt spații menite să faciliteze transmiterea și progresul cunoașterii
prin activități didactice și de cercetare, iar pentru ca acest lucru să se desfășoare în
condiții optime este nevoie ca toți membrii comunității academice (studenți,
masteranzi, doctoranzi, cercetători, profesori, personal administrativ, conducere etc.)
să respecte o serie de norme morale și de conduită, la fel cum se întâmplă în orice tip
de organizație (deși normele specifice pot să difere.
Universitățile din România (și din lume) au adoptat Coduri de etică prin care se
angajează să respecte o serie de valori și principii etice generale, din care decurg
reguli morale specifice, cu rolul de a ghida deciziile etice și de a oferi un model de
comportament moral.
Valorile morale sunt standarde culturale valabile pentru toţi membrii organizaţiei,
care ghidează comportamentul nostru moral. În realitate, ele nu funcționează ca un
ghid propriu-zis, ci mai degrabă ca un reper moral, fiind conținute tacit în principiile
etice.
De pildă, valoarea dreptăţii e „ascunsă” în principiul dreptăţii. Un cod de etică
având ca fundament valorile morale e un cod bazat pe o declarație de valori, cum
11
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
12
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
13
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE CONSTANŢA
PROGRAM DE STUDII: MANAGEMENT
MASTERAT: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ŞI ANTREPRENORIAT
DISCIPLINA CONTABILITATE MANAGERIALA
promovează. Ţinând seama de cele menţionate mai sus, rezultă necesitatea elaborării
unui ansamblu de norme privind conduita morală în viaţa socială şi etica profesională
universitară – sub forma unui Cod Etic (C.E.) in cadrul caruia sunt statuate
standardele de integritate ce trebuiesc indeplinite la diferitele niveluri ale vietii
academice. Codul Etic este definit astfel: "Ansamblul de norme şi principii morale,
de conduită, care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa
socială" .Intrucât noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în
noţiunea de deontologie, C.E. reprezinta chiar colectia de standarde ce descriu nivelul
de integritate a membrilor comunităţii academice.
Respectarea normelor prevăzute în Codul Etic de către membrii universităţii
reprezintă Condiţia Suficientă pentru realizarea principiilor morale şi a valorilor
ştiinţifice universitare.
BIBLIOGRAFIE
Etică și integritate academică - Elena Emilia Stefan
Etică și integritate academică - Emanuel Socaciu, Constantin Vica,
Emilian Mihailov,Toni Gibea, Valentin Muresan, Mihaela Constantinescu
14