UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

BUCUREŞTIProgramul de studii universitare de masterat (4 SEMESTRE, Ciclul II

Bologna):MARKETING – Marketing și relații publice în afaceri (MRPA)

PROIECT LA DISCIPLINA
“ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ (EIA)”
(Semestrul 1)

ETICA AFACERILOR ÎN ROMÂNIA

Titularul disciplinei:
Conf.univ.dr. Iatagan Mariana
Masterand:
UȚĂ Andreea Mădălina

BUCUREŞTI 2020
 Etica reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morle,
preciznâd ce este bun și ce este rău în datoriile și obligațiunile morale corespunzătoare unei
anumite societăți. Etica reprezintă atitudinea pozitivă a unei persoane și comportamentul
dorit și diferă de la un individ la altul. Se referă la aceste trei aspecte ale experiențelor
omului: gândire, sentiment și dorință.
Etica evidențiază mecanismele interioare care determină acțiunile omului ,
comportamentul lui în interacțiunile lui cu cei din jur. In etica pot fi evidențiate două feluri
de probleme:- prin modul în care se comportă omul- prin întrebarea teoretică referitoare la
apariția și esența moralei.
Privind etica în afaceri, responsabilitatea socială se referă la o atitudine prin care
obținerea succesului se realizează printr-un comportament etic, prin respectarea legii, prin
conservarea mediului înconjurător și prin luarea în considerare a intereselor și nevoilor
tuturor participanților (stakeholders) la procesul educațional și la cel de cercetare științifică.
La nivel corporatist, Uniunea Europeană definește responsabilitatea socială (corporate social
responsability - CSR) astfe1 : "un concept prin intermediul căruia o corporație integrează în
mod voluntar preocupările față de problemele sociale și cele de mediu, în procesele de
afaceri și în interacțiunea cu partenerii de interes." Nu sunt uitate din conținutul acestui
concept aspectele etice, protecția consumatorului și drepturile omului.Etica academică este
un domeniu aflat la intersecția dintre etica cercetării, managementul eticii în organizații și
deontologia profesională a cercetătorului. Etica profesională sau etica unei profesii descrie
datoriile specifice asumate de membrii ei prin contractul social. La nivelul comunității
academice dezvoltarea și internalizarea unor standarde etice reprezintă o parte esențială a
răspunsului la așteptările sociale.Într-o societate tot mai dinamică și complexă, în care
unitățile economice controlează importante riscuri umane, materiale și informaționale,
intrebarea “ -Ce este corect, just, responsabil?” devine din ce în ce mai presantă. Accentul
pus pe etica în afaceri se datorează schimbărilor rapide în domeniul forței de muncă, ca
rezultat al apariției noilor tehnologii, internaționalizarea afacerilor , impactul diferiților
factori economico-sociali si politici atât asupra sectorului privat cât și asupra celui public.
ESTE ETICA UN MOFT SAU O NECESITATE? În ultimii ani, organizațiile tind să
devină din ce în ce mai conștiente, la nivel global, de responsabilitățile lor față de totalitatea
celor pe care activitățile operationale ii implică. Într-o primă fază, aceasta se manifestă prin
elaborarea și aplicarea unui plan de măsuri menit a îmbunătăți comunicarea dintre
organizații si toți reprezentanții grupurilor de interese cu care vin în contact , permanent sau
incidental.Costurile în bani si resurse care trebuie alocate dezvoltării unui program formal de
etică, pot fi prohibitive pentru anumite organizații de dimenisiuni reduse.Principalele
modalităţi de implementare a eticii în afaceri sunt politicile interne ale companiilor şi ofiţerii
de etică. În ceea ce priveşte politicile interne ale companiilor, acestea fac de obicei parte din
programe mai largi de etică  şi conformitate şi au ca obiect principal conduita etică a
angajaţilor. Ele pot lua forma unei declaraţii generale de intenţie a companiei, dacă sunt
scrise într-un mod foarte general, sau a unui cod de conduită, dacă detaliază modul în care
trebuie să se comporte angajaţii în diverse situaţii. În ceea ce priveşte ofiţerii de etică, aceştia
au responsabilitatea de a evalua implicaţiile etice ale activităţii companiei la care lucrează, de
a face recomandări în legătură cu politicile etice ale acesteia, precum şi de a disemina
informaţii legate de etică între ceilalţi angajaţi ai companiei în cauză. O altă importantă
îndatorire a ofiţerilor de etică este de a descoperi sau chiar a preveni acţiunile lipsite de etică
sau, în unele cazuri, ilegale.
Pentru ca în mediul de afaceri să se vadă o schimbare în bine în ceea ce priveşte etica,
trebuie să existe în cadrul tuturor companiilor o cultură organizaţionala care să încurajeze
mereu respectarea unui set unitar de valori morale şi un comportament etic, lucru care poate
fi realizat doar prin efortul comun al tuturor actorilor din mediul de afaceri.

Cu toate acestea, nici astăzi, etica în afaceri pretutindeni afirmată în întreprinderi, nu are
un nume bun. Aceasta, pentru că „etica afacerilor nu se bucură încă de un statut clar, iar
asocierea afaceri-etică (morală) pare o nepotrivire, o inadecvare de termeni. În gândirea
comună, lăcomia este adesea citată ca fiind singurul mobil, unicul motor al mediului de
afaceri”.

Etica relaţiilor de afaceri reprezintă un demers teoretic necesar şi de deosebită

importanţă socială, menit să indice, pornind de la analiza a „ceea ce este”, a experienţei
morale într-un domeniu controversat al acţiunii umane, „ceea ce trebuie să fie”, pentru ca
afacerile să fie recunoscute ca o profesiune, iar formarea în afaceri să se subordoneze
aceloraşi exigenţe morale precum în administraţie publică, drept, medicină, educaţie, etc. Un
alt argument care evidenţiază relevanţa eticii relaţiilor de afaceri într-o lume caracterizată
printr-o rapidă şi continuă schimbare este argumentul responsabilităţii. General vorbind,
atunci când cadrele sociale de adaptare şi reintegrare a individului, când ierarhiile valorice
cunosc modificări neaşteptat de frecvente, când înseşi codurile morale ce păreau date o dată
pentru totdeauna suferă schimbări radicale, interogaţia etică regăseşte principiul
responsabilităţii ca un concept-cheie al timpului nostru. În afaceri, responsabilitatea trebuie şi
poate să se manifeste în mai multe sensuri:

● în raport cu participanţii la realizarea afacerii: acţionari, angajaţi, clienţi/beneficiari;

● în raport cu generaţia contemporană, care poate fi afectată direct de deciziile lipsite de

profesionalism în afaceri;

● în raport cu generaţiile viitoare, faţă de care se exprimă ca o voinţă de a proteja

viitorul nostru comun; acesta se construieşte – sau se neagă! – prin acţiunile noastre prezente,
binefăcătoare sau, dimpotrivă, iresponsabile. Ca atare responsabilitatea, în tripla ipostază
afirmată, precede acţiunea.

Responsabilitatea nu este însă înnăscută. Ea este produsul educaţiei şi anume, a educaţiei

morale. În orice caz, este o trăsătură atât de importantă pentru definirea condiţiei umane încât
unul dintre cei mai cunoscuţi moralişti contemporani, Emmanuel Lévinas consideră că
asumarea responsabilităţii (faţă de propriile acte, dar şi faţă de ceilalţi) reprezintă actul de
naştere a omului ca fiinţă morală, al omului ca Om. Mai mult, pentru a sublinia că
responsabilitatea este o trăsătură profund umană, filosoful francez insistă asupra ideii că nici
Dumnezeu însuşi nuşi poate asuma responsabilităţile oamenilor faţă de oameni, în locul lor.
Astfel, rolul eticii în afaceri se amplifică considerabil, educându-i pe profesioniştii din acest
domeniu în spiritul dorinţei nu numai de a avea, ci şi de a fi – prin cultivarea nevoii de
moralitate, de verticalitate morală – de a fi responsabili, înainte de a acţiona (pentru că o
trăsătură a responsabilităţii este şi prudenţa), înainte de a fi declanşat consecinţe nedorite sau
chiar dezastruoase pentru prezentul şi viitorul comunităţii sau al indivizilor. Prudenţa
desemnează atitudinea etică de adoptat în faţa situaţiilor conflictuale sau schimbătoare
acoperite de ideea responsabilităţii pentru viitor şi pentru care nu există nici soluţii în
întregime satisfăcătoare în prezent. Progresul tehnic, care este preocuparea oricărui mediu de
afaceri pentru că determină creşterea eficienţei economice şi, implicit, a profilului, oferă
omului posibilităţi inedite dar şi riscuri neaşteptate.

Prudenţa orientează demersul moral în afaceri spre ceea ce am putea numi o etică a
măsurii şi a echilibrului: nu tot ceea ce este fezabil este şi de dorit, după cum nu tot ceea
ce este tehnologic posibil este moralmente acceptabil.

În ţara noastră, interesul pentru etica relaţiilor de afaceri, atât din partea specialiştilor, a
oamenilor de afaceri şi a publicului larg, este, pe lângă argumentele generale pe care am
încercat să le prezentăm în rândurile de mai sus, legat şi de situaţia concretă în care se află
economia şi societatea românească astăzi. După 17 ani de tranziţie, cu suişurile şi
coborâşurile ei, cu succesele şi insuccesele sale, cu costurile sale, obiectivele centrale – cel
politic, instaurarea unei democraţii pluraliste, şi cel economic, funcţionarea economiei de
piaţă – au fost, în linii mari, realizate. Încă două dintre dezideratele românilor, atât al forţelor
politice cât şi a majorităţii societăţii civile, aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO, s-au
înfăptuit.

Pentru economia românească însă, toate acestea nu reprezintă decât un punct de plecare
pentru un proces de profunde şi complexe transformări. Decalajele faţă de economiile
dezvoltate, modelul spre care tindem, pe care îl dorim cu toţii, sunt, în continuare foarte
mari. Integrarea economică reală în Uniunea Europeană presupune schimbări structurale în
economia românească şi, credem, aceste schimbări includ şi o latură referitoare la
moralitatea afacerilor, la modul în care firmele, oamenii de afaceri, managerii privesc
activitatea pe care o desfăşoară şi din perspectiva unor cerinţe, a unor modele etice. Desigur,
şi în cazul economiilor dezvoltate, problemele etice sunt departe de a fi rezolvate, dezbaterile
şi eforturile de implementare a unor asemenea modele etice sunt în curs, dar, se pare, aceste
preocupări au şi vor avea şi în viitor o pondere tot mai mare.

Pe de altă parte, una dintre problemele grave cu care se confruntă societatea românească,
în întregul ei, este problema corupţiei, iar una dintre formele cele mai grave ale corupţiei este
corupţia economică, legată de foarte multe ori de corupţia politică. Corupţia, înţeleasă ca
„ansamblu de activităţi ilicite, ilegale şi imorale desfăşurate de anumiţi indivizi, grupuri şi
organizaţii (publice sau private) în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale”12,
chiar dacă a cunoscut o anumită diminuare în ultimii ani, are în continuare caracterul unui
fenomen generalizat în societatea românească, perceput ca atare atât de populaţia ţării cât şi
de cei din exterior. Evident că lupta împotriva corupţiei, a celei economice în primul rând,
presupune şi formularea şi respectarea unor principii şi cerinţe etice în cadrul lumii
afacerilor.

O analiză din punct de vedere al moralităţii a lumii afacerilor din România de astăzi nu
se poate face, credem, fără a lua în considerare trei aspecte esenţiale: caracteristicile tranziţiei
de la economia planificată la economia de piaţă, caracteristicile noii clase antreprenoriale
formate după 1990 şi influenţa pe care a avut-o şi o are deschiderea spre exterior a economiei
româneşti.

Am încercat să prezint câteva modalităţi de formare a clasei capitaliste. Pentru foarte

mulţi dintre ei, cum se spune, e mai bine să nu îi întrebi cum au făcut primul milion. Nu se
poate discuta însă despre cultura afacerilor în România de astăzi, şi în cadrul ei despre modul
de a privi cerinţele etice ale relaţiilor de afaceri fără să ţinem cont de aceste aspecte. Şi tot la
fel nu trebuie uitaţi nici oamenii de afaceri cinstiţi şi morali, mulţi dintre ei tineri care s-au
afirmat în ultimii ani, mulţi care au făcut studii economice şi practică economică în ţări
dezvoltate. O analiză asupra eticii afacerilor în România de azi trebuie să insiste asupra
influenţării externe a mediului de afaceri din ţara noastră. Aceasta se realizează prin mai
multe canale, unele directe, altele indirecte.

Vom încerca să reamintim câteva dintre ele. În primul rând pătrunderea capitalului
străin, prin investiţii directe sau investiţii de portofoliu. Ele nu înseamnă doar un aport de
capital şi de tehnologii noi, ci şi noi modele manageriale, cu noi cerinţe, cu noi valori,
inclusiv morale. Situaţia nu trebuie însă absolutizată, pentru că vedem, în multe cazuri că
firmele străine care acţionează la noi, sau managerii străini, comit fapte pe care cerinţele
eticii afacerilor nu le-ar permite în ţările de origine. Oricum, capitalul străin este un jucător
din ce în ce mai important în jocul economic românesc, care tinde chiar spre o anumită
supremaţie, după unii autori, şi care aduce modele noi de comportament şi impune cerinţe
noi. Putem vorbi, în acest sens şi de o cerinţă indirectă, în sensul că o economie care nu
respectă anumite cerinţe morale minime (un nivel scăzut de corupţie de exemplu), nu sunt
atractive pentru capitalul străin. Ori cum dezvoltarea economică a ţării ţine şi de aportul
acestui capital străin, forţele politice sunt obligate să îşi propună cel puţin mai multe pentru
însănătoşirea morală a vieţii economice. În al doilea rând, trebuie menţionată presiunea
exercitată de structurile economice internaţionale la care a aderat România pentru impunerea
unor cerinţe, inclusiv de moralitate, în viaţa economică. Trebuie să ne referim, în acest sens,
mai ales la cerinţele Uniunii Europene. În al treilea rând, se impune raportarea situaţiei
specifice a practicii economice româneşti la cadrul teoretic contemporan circumscris
preocupărilor eticilor aplicate. Este ceea ce am încercat să realizăm în prima parte a lucrării.

Iată, deci, câteva elemente de la care ar putea să pornească dezbaterea problematicii

eticii relaţiilor de afaceri, dezbatere cu atât mai necesară cu cât economia românească se află
la un început de drum şi acest drum trebuie să ţină cont, credem, şi de cerinţele eticii.

Bibliografie
1. Pasti, Vladimir, (2006), Noul capitalism românesc, Ed. Polirom, Iaşi

2. Robert C. Solomon, Etica relaţiilor de afaceri, în „Tratat de etică” (Peter Singer editor), Polirom, 2006

3. Suport curs Capitolul 2. Abordări actuale ale conceptelor și noțiunilor fundamentale de etică și integritate
academică, Autor: Conf.univ.dr. Raluca MIHĂLCIOIU

4. Samuel P. Huntington, Ordinea politică a societăţilor în schimbare, Ed. Polirom, Iaşi, (1968)