Preda Claudiu-Florin

Facultatea de Management – ID, anul I

REFERAT

Factori care influenteaza in mod pozitiv/negativ activitatea organizatiilor din

perspectiva etica.
Etica este o disciplnă filosofică ce are ca obiect de studiu acţiunea umană, precum şi
valorile şi normele faţă de care aceasta se conformează sau ar trebui să se conformeze.
Problema fundamentală pe care şi-o pune etica este aprecierea modurilor de comportare şi
de acţiune ce formează practica vieţii umane, atât la nivelul indivizilor, cât şi a relaţiilor sociale.
Din această perspectivă etica studiază, pe de o parte, principiile morale care stau la baza relaţiilor
sociale cu ajutorul unor concepte specifice: cinste, datorie, dreptate, demnitate, onoare,
conştiinţă, ideal moral etc. Pe de altă parte, etica se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi
conduitei umane prin raportare la principiile morale ce stau la baza atitudinilor şi
comportamentelor morale, ea făcând distincţia între ceea ce este ,,drept” şi ceea ce este ,,greşit”
dintr-un punct de vedere universal acceptat.
Normele morale sunt creaţia unei anumite societăţi sau culturi care îşi au originea în
experienţe şi practici sociale şi sunt influenţate de gradul de cultură şi civilizaţie al unei societăţi.
Aceste norme morale influenţează comportamentul individual şi social, ele indicând conduita
oamenilor în diferite împrejurări, consecinţele nerespectării acestora şi sancţiunile ce decurg din
încălcarea lor.
Din această perspectivă, norma poate fi considerată ca model, regulă sau prescripţie care
reglementează comportamentul indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi colectivităţiilor.
Etica profesională are în vedere practicile şi codurile de conduită etică care reglementează
activitatea celor care exercită o anumită profesie. Asociaţiile sau corpurile profesionale ale
avocaţilor, magistraţilor, funcţionarilor publici, auditorilor, evaluatorilor, contabililor,
mediatorilor, cadrelor didactice etc. au elaborat coduri de conduită etică , prin care se intervine
disciplinar în cazurile în care membrii lor au încălcat norme ale eticii profesionale.
Deşi codurile de etică diferă de la o asociaţie profesională la alta, ele conţin câteva teme
comune, dintre care amintim: integritatea profesională şi obiectivitatea; competenţa profesională;
confidenţialitatea; profesionalismul şi independenţa; interesul propriu şi traficul de influenţă;
conflictul de interese; eliminarea incompetenţei; combaterea abuzului sau a primirii de foloase

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 necuvenite; dezavuarea corupţiei şi a mitei; preocuparea pentru dezvoltarea responsabilităţii
profesionale.
Rezumat:
O dată cu creşterea influenţei sectorului privat asupra întregii vieţi economice şi sociale,
interesul faţă de lumea afacerilor a sporit constant. Nu este suficient ca organizaţiile să ofere pe
piaţă produse noi de tot mai bună calitate, mai sigure şi mai accesibile pentru consumatori sau ca
aceştia să ofere condiţii cât mai bune pentru salariaţi, ci să se analizeze elementele ce
influenţează etica în afaceri, eradicând sărăcia, susţinând sistemul de sănătate, protejând mediul.
Cuvinte cheie: etică, afaceri, succese, companii, strategie.
Etica organizaţională în afaceri este baza la care se raportează existenţa unei companii sau
firme şi care nu se construieşte de azi pe mâine. Cu migală, se acumulează succese şi eşecuri,
idei originale şi ratări, bucurii şi necazuri, într-un cuvânt, istorie. Dea lungul timpului s-au
observat întreprinderi care au plecat la drum cu forţă, dar care, pe parcurs, au început să piardă
ritmul sau alte cazuri, care au pornit încet şi au parcurs pas cu pas treptele afirmării. Oricum,
unitatea principală definitivă a afacerilor moderne este corporaţia, iar întrebarea centrală a eticii
afacerilor tinde să fie pusă managerilor şi angajaţilor celor câteva mii de companii care stăpânesc
atât de mult mediul economic în întreaga lume. În particular, nivelul principal al eticii afacerilor
este compatibil cu întrebări referitoare la rolul organizaţiei în societate şi rolul individului în
organizaţie. Datorită faptului că fiecare organizaţie are o combinaţie unică de elemente
componente ale culturii organizaţionale, fiecare va avea o cultură unică şi o dimensiune etica
unică.
Analiza dimensiunii eticii organizaţionale este foarte importantă deoarece etica influenţează
fiecare aspect al organizaţiei, dar şi performanţele firmei. Calitatea şi structura culturii
organizaţionale sunt determinate de o serie de factori. În literatura de specialitate s-au identificat
factorii, elementele sau variabilele care influenţează etica şi cultura unei organizaţii.
1) Din cercetările teoretice şi practice, specialiştii au delimitat factorii cu influenţă asupra
culturii organizaţionale în: factori interni (endogeni) si factori externi (exogeni).
2) Alexandru Puiu, într-o lucrare a sa, identifică următorii factori care determină etica
organizaţională: -tradiţia (istoricul firmei), tehnica şi tehnologiile utilizate, mărimea firmei,
strategiile privind scopul şi obiectivele firmei pe termen lung, patronatul şi managerii.
3) După autorul Richard Lynch, principalele elemente ale eticii organizaţionale sunt:
oamenii, culturile corporatiste, politicile vizând forţa de muncă, aspectele internaţionale şi
cultura, istoria, proprietatea, dimensiunea tehnologică, conducerea, misiunea.
1. Factorii interni endogeni sunt poate cei mai numeroşi si au o influenţă directă şi puternică
asupra eticii organizaţionele în afaceri:
a) Istoria firmei este cea care conferă continuitate, prestigiu şi forţă pe piaţa internă sau
mondială, dar şi o stabilitate a culturii organizaţionale. Pentru ca aceasta să fie cunoscută de către

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 toţi angajaţii, firmele trebuie să întreprindă acţiuni pentru înţelegerea evoluţiei companiei încă
din momentul creării sale şi până în prezent.
b) Un alt factor cu o influenţă importantă asupra culturii etice în afacei este reprezentat de
personalitatea proprietarilor firmei. De fapt, însuşi numele firmei, dacă a fost păstrat în timp,
ilustrează forţa proprietarilor iniţiali, care au influenţat puternic evoluţia firmei prin inovaţiile şi
contribuţiile aduse.
c) Managerii firmei constituie, de asemenea, un element care marchează profund cultura
eticii organizaţionale. Calităţile deosebite ale managerilor, pregătirea lor profesională şi
managerială, capacităţile specifice influenţează direct cultura organizaţională. Sigur, influenţa
cea mai mare o au managerii de nivel superior, apoi managerii de nivel mediu. Aceştia pot
adopta o strategie simplă, aceea de a se deplasa în mijlocul salariaţilor pentru a comunica cu ei şi
pentru a-i sensibiliza asupra valorilor la care ar dori ca ei să adere. Mulţi manageri elaborează şi
prezintă rapoarte oficiale subalternilor lor pentru a le comunica valorile şi obiectivele
organizaţiei. Alteori, se distribuie angajaţilor casete video prin care se subliniază rolul fiecăruia
în atingerea obiectivelor firmei. Fiecare manager are ca preocupare comunicarea valorilor
organizaţiei şi integrarea acestor valori în propriile acţiuni. Un concept deosebit de interesant
lansat de literatura de specialitate este acela de inteligenţă culturală. Acesta reprezintă abilitatea
ce îţi permite ca, pe baza calităţilor personale, să poţi influenţa atitudinile şi valorile celorlalţi.
Inteligenţa culturală cuprinde: inteligenţa lingvistică, spaţială, intrapersonală şi interpersonală.
Pentru a interacţiona bine cu persoane aparţinând altor culturi trebuie să înţelegi limba acestora,
să recunoşti semnificaţia comportamentului nonverbal, să identifici stilul cultural şi felul în care
reuşesc să-i înţeleagă pe ceilalţi.
d) Alături de manageri, salariaţii constituie unul dintre factorii care influenţează
covârşitor etica organizaţională. O temă interesantă abordată în cercetările recente este relaţia
dintre cultura organizaţională, personalitat şi etică. Cultura organizaţională este un fel de
„personalitate" a organizaţiei. Etica este un fel de exprimare a ,, personalităţii ,, .Astfel de teorii
pornesc de la ideea că natura intimă a organizaţiei a afacerii este definită de interacţiunile între
membri, de atitudinile şi valorile acestora şi mai puţin de tehnologie, structura organizaţională
sau mediul extern. Printre aceste încercări explicative se numără modelul lui Schneider (1987),
care a propus o teorie a atragerii, selecţiei şi retenţiei de personal (Modelul AS A). Conform
acestei teorii, procesele de atragere a membrilor într-o organizaţie, selecţia lor şi păstrarea sau
respingerea acestora vor duce pe parcursul timpului la o relativă uniformizare a unor variabile
psihologice ale membrilor. Indivizii rămaşi în organizaţie vor constata că lucrează cu colegi ce
seamănă din ce în ce mai mult cu ei.
Dacă valorile, misiunea, scopul unei companii constituie eşafodajul acesteia, membrii
echipei, echipa însăşi constituie liantul în construirea eticii organizaţionale. Se spune, pe drept
cuvânt, că: „Decât o echipă compusă din indivizi excelenţi, mai bine o echipă excelentă formată
din indivizi". Construirea şi menţinerea unei echipe de succes nu este deloc o sarcină uşoară.
Angajaţi şi manageri, împreună, participând la cursurile de team-building, se cunosc mai bine,
învăţând unul de la celălalt, bucurânduse de relaţia non-formală pe care o creează acest tip de
curs şi aducând noi valenţe companiei. După Lewis, etica în afaceri îşi delimitează problemetica

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 la nivelul normelor de comportament moral care indică atât salariaţilor cât şi managerilor ce
trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
e) Un alt factor care influenţează cultura organizaţională este mărimea firmei. Specialiştii
consideră că, cu cât mărimea firmei creşte, cu atât se amplifică şi se diversifică cultura şi etica
organizaţională, devenind din ce în ce mai greu de perceput şi modelat. Datorită acestui lucru,
conţinutul şi evoluţia valorilor şi normelor comportamentale organizaţionale în cadrul filialelor
unei companii sunt diferite, chiar dacă există valori unice pe care managerii încearcă să le
transmită angajaţilor, de oriunde ar fi ei.
f) Tehnica şi tehnologia utilizate în cadrul organizaţiei vizează gradul de înzestrare tehnică
şi tipul, randamentul tehnologiilor aflate în dotare. Cu cât în cadrul unei companii se acordă o
mai mare importanţă informatizării, îmbunătăţirii continue a tehnologiei, în vederea asigurării
unei producţii de calitate, cu atât cultura organizaţională devine mai puternică, iar firma obţine
rezultate dintre cele mai bune. Programele de dezvoltare durabilă, cercetarea şi inovaţia
pregătesc firma pentru viitor, fiind elemente majore în crearea avantajelor competitive.
Privit într-un sens larg , acest domeniu al eticii include standardele de practică
profesională, aspecte juridice, etica şi responsabilitatea corporativă, elemente ale politicilor
publice, protecţia datelor personale, funcţionarea sistemelor de evidenţă demografică şi
administraţie, protecţia informaţilor bancare, comerciale şi financiare, sistemul de accesare a
datelor personale etc.
Etica din acest domeniu abordează un set larg de aspecte, care merg de la respectarea
proprietăţii intelectuale, definirea responsabilităţii profesionale a celor implicaţi în crearea de
programe informatice şi respectarea dreptului la viaţă privată, până la protecţia diferitelor tipuri
de informaţii împotriva infractorilor, fraudarea codurilor de acces sau a informaţiilor stocate în
memoria unui calculator, contrafacerea unor date, imagini sau texte concepute pentru
dezinformarea utilizatorilor etc.
g) Situaţia economică a firmei influenţează etica organizaţională prin accesibilitatea
resurselor pentru salariaţi, prin facilităţile economice practicate, prin intensitatea stresului
economic asupra firmei şi a salariaţilor.
h) Un alt element care influenţează etica organizaţională este constituit de scopurile şi
obiectivele firmei, integrate în strategii, politici coerente, realiste. Aceste strategii trebuie
formulate clar şi prezentate tuturor angajaţilor pentru a se realiza aderarea lor la scopurile
organizaţiei.
i) Etica în afaceri este determinată şi de regimul juridic al întreprinderii. Organizaţiile
private se caracterizează printr-o cultură antreprenorială, deschisă către piaţă, clienţi, către
inovaţie şi urmăresc performanţa. Organizaţiile publice au parte de o cultură birocratică, sunt mai
puţin adaptabile şi inerte. Distincţia între normele morale şi prescripţiile juridice este de maximă
importanţă în lumea afacerilor
1 . Mulţi consideră că singura obligaţie a unui om de afaceri onest este aceea de a repecta legile
în vigoare, corolarul fiind că orice decizie managerială care urmăreşte maximizarea profitului în
limitele legii este nu numai legitimă, ci chiar obligatorie din punct de vedere moral.

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 2. Un management performant nu trebuie să piardă din vedere influenţa factorilor exogeni,
extrem de importanţi. Dintre factorii exogeni (externi) care influenţează etica organizaţională
amintesc: mediul juridico-instituţional, mediul economic, cultura naţională în cadrul căreia
funcţionează firma.
Norme şi valori morale
După cum am arătat deja, normele morale sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se
indică calea, scopul sau direcţia gândirii sau acţiunii. Norma în sine nu are o putere coercitivă, ci
se referă la un imperativ a cărui valoare este exclusiv raţională şi independentă de realizarea ei
practică. Cel care respectă norma şi-o asumă ca valoare, ca regulă sau ca un criteriu de apreciere.
Caracteristica normelor constă în faptul că se adresează anumitor subiecţi şi îşi au sursa în
voinţa unei autorităţi. Atât normele sociale, cât şi cele morale se constituie în sisteme normative,
sisteme care se compun din valori şi reguli. În timp ce valorile sunt scopuri spre ceea ce se
doreşte din punct de vedere moral, regulile sunt indicaţii asupra modalităţilor considerate
legitime şi acceptabile pentru a atinge valorile.
În cadrul unui sistem normativ, normele pot reglementa anumite interdicţii, recomandări
referitoare la comportamente dezirabile, indicaţii ale performanţei minime acceptate, modalităţi
de a face un anumit lucru sau modele de comportament în diferite situaţii.
Activitatea de elaborare a normelor şi de impunere a lor se asociază cu recompense
(aprecieri, prestigiu, stimă, consideraţie, promovare etc.) şi cu pedepse aplicate de instituţii
(amenzi, sancţiuni administrative, retrogradări, sancţiuni juridice) sau de organismele
profesionale (mustrări, retragerea suportului uman, întreruperea cooperării, marginalizarea etc).
O altă problemă se referă la faptul că normele variază prin gradul de precizie şi de
completitudine, si o clasificare a normelor morale, ar fi:
-norme generale – prezente în toate tipurile de comunităţi umane, care au durabilitate în
timp şi care influenţează o gamă largă de relaţii şi activităţi umane (cinstea, demnitatea, curajul,
sinceritatea, loialitatea, generozitatea);
-norme particulare – care se adresează unor comunităţi umane determinate, cu o anumită
variaţie în timp şi spaţiu şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare (norme morale
specifice unei profesii, normele vieţii de familie etc.);
-norme speciale – care se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse sau cu prilejul unor
ocazii speciale (norme de protocol, regulile de negociere, regulile de etichetă sau de bune
maniere etc. ).
În strânsă legătură cu aspectele de mai sus, normele morale îndeplinesc următoarele funcţii:
-promovează cerinţele fundamentale ale unui anumit sistem organizatoric;
-exprimă ansamblul de cunoştinţe acumulate privind relaţiile interpersonale;
-recomandă anumite forme de comportament uman şi de atitudini sociale;
-reprezintă o modalitate de exercitare a caracterului social şi de evaluare a
comportamentelor individuale;
-asigură creşterea consensului şi reducerea incertitudinii şi activităţile sociale.
Plecând de la aceste considerente de principiu, se poate spune că valorile şi normele
morale se regăsesc şi în aspectele ce ţin de etica în afaceri, câteva caracteristici ale codului de
etică în afaceri fiind edificatoare în acest sens:
-exprimă un contract moral între membrii comunităţii de afaceri, contribuind astfel la
coeziunea acesteia;

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 -exprimă angajamentul membrilor organizaţiei faţă de respectarea valorilor şi normelor
etice;
-enunţă standardele morale şi de conduită pe care îşi propune să le urmeze membrii
organizaţiei de afaceri, precum şi sancţiunile care se pot aplica în situaţiile în care aceste norme
sunt încălcate;
-corelează relaţiile contactuale cu încrederea, ataşamentul şi responsabilitatea
-sprijină formarea unei culturi organizaţionale bazate pe respect şi pe creşterea
responsabilităţii individuale;
-protejează membrii organizaţiei de afaceri de comportamente abuzive, necinstite sau
oportuniste;
-contribuie la crearea unui mediu de muncă bazat pe competiţie şi cooperare desfăşurate
după reguli corecte;
-este un cadru de referinţă în orientarea deciziilor şi ghidează comportamentul membrilor
organizaţiei de afaceri în caz de dileme etice;
-contribuie la promovarea unei imagini pozitive a organizaţiei, şi creşte încrederea
publicului şi a partenerilor sociali în activitatea acesteia.
Deosebirea dintre normele morale şi prescripţile juridice:
-normele morale se referă la comportamente individuale libere, conştiente şi raţionale, cu
consecinţe asupra celorlalţi sau asupra propriei persoane;
-normele morale sunt enunţuri normative categorice, care formulează anumite obligaţii sau
datorii de a săvârşi fapte în conformitate cu valorile promovate de societate;
-normele morale se bazează pe autoritatea voinţei, fiind impuse de conştiinţa individuală;
-normele morale sunt însoţite de sancţiuni ce ţin de conştiinţa individuală sau cea publică;
-normele morale promovează un grad ridicat de socialitate şi de relaţii interumane.
În contextul acestei dezbateri relaţia dintre normele morale şi cele juridice dobândeşte un
interes distinct, aşa cum se va vedea din secţiunea următoare.

Medierea raportului etic-juridic

Raportul dintre normele morale şi cele juridice comportă mai multe abordări.
O primă abordare vizează independenţa funcţională a juridicului faţă de etic, chiar dacă la
nivelul practicilor cotidiene valorile etice devin principii constitutive ale dreptului.
Concluzia autorului este că ,,teoriile etice au rolul de a valida normele juridice din
perspectiva conformităţii între norma juridică şi sistemul de valori acceptat de societate. Nici
norma morală nu trece direct în normă juridică, această trecere fiind mediată de teoriile etice şi
apoi, de la acestea, prin intermediul doctrinei, normele morale ajung în practica juridică” (Sandu,
2012, p.51).
O altă abordare a relaţiei etic-juridic este aceea în care exerciţiul juridic este văzut ca o
practică a eticii, respectiv, întreaga etică se consideră a fi modelată de normativitatea juridică. În
aceasta interpretare, eticul şi juridicul sunt într-o relaţie de dependenţă reciprocă, care nu permite
nici uneia nici alteia să funcţioneze independent.
Clarificarea următoarelor aspecte de principiu (cf. Miroiu şi Beblea, 2001, p.70 şi
urm.):
Raportului dintre norma juridică şi norma morală, - care ne sugerează că în cele
mai multe cazuri activitatea juristului este atât de riguros normată încât pare că nu
mai rămâne nimic în afara specificărilor juridice. Teoretic, dacă se poate formula
o cerinţă etică care nu este prevăzută de lege , ea ar fi de prisos sau ar fi înglobată

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 în ansamblul reglementărilor juridice. În realitate, există şi calea intermediară a
normelor etice, care nu sunt specificate în codurile juridice dar care sunt necesare
bunei funcţionări a profesiei de jurist.
 Sarcinile morale ale juriştilor diferă mai ales prin evidenţierea unor principii
prevalente în funcţie de rolurile îndeplinite în sfera juridică. Dacă pentru un
avocat putem vorbi de un raport cu un client, magistratul are în faţă doar probe,
care să dea dreptate unui reclamant sau pârât (în dreptul civil), respectiv, să
inculpe sau să disculpe un învinuit (în dreptul penal).
 Necesitatea eticii pentru profesiile din justiţie nu se fundamentează însă pe relaţia
dintre etic şi juridic la nivelul normelor. Acest aspect intră în preocuparea
factorilor legiuitori care ar trebui să folosească eticul ca un criteriu principal al
normării juridice.
Plecând de aici, se consideră că principala raţiune a normării etice a profesiei de jurist
este o consecinţă a relaţiei dintre justiţie şi stat. Dacă în sistemele de conducere autoritară
interesele statului tind să fie identificate cu interesele societăţii, în regimurile democratice,
justiţia este independentă, fiind una dintre cele patru puteri.
Între dependenţa excesivă faţă de stat şi dependenţa excesivă faţă de client apare ca
cerinţă majoră, independenţa reală a juristului. Aceată independenţă a juristului faţă de
constrângerile statului şi faţă de aşteptările clientului pune în discuţie responsabilitatea
profesională a juriştilor şi angajamentul lor, dincolo de cerinţele formulate cu privire la
competenţele lor.
O a treia abordare are în vedere atât distincţiile dintre etică şi legalitate, cât şi
prejudecăţile despre lumea afacerilor sau regulile minimale pe care trebuie să le urmeze o firmă
în privinţa angajaţilor şi a clienţilor. În acest context, Daniel Dăianu consideră că anumite
operaţiuni în domeniul afacerilor pot fi legale, dar mai puţin etice. ,, Atunci când conflictele de
interese nu sunt reglementate corespunzător sau când cadrul juridic prezintă omisiuni grave, scrie
el, unii indivizi renunţă la consideraţiile de ordin etic în favoarea unui profit însemnat” (2006,
p.91). Exemplele la care recurge merg de la ideea că moralitatea nu-şi are locul în afaceri, până
la aspectele ce ţin de supra-reglementare sau sub-reglementare şi de la reputaţia ca sursă de
încredere, onestitate, adevăr şi loialitate, până la sistemele de valori ce ţin de conflicte şi dileme
morale.
Concluzia la care ajunge autorul este că, la toate nivelele de funcţionare ale eticii în
afaceri se manifestă şi conflicte de valori. Exemplul pe care îl oferă este acela că, angajaţii care
critică în mod public propria companie încearcă să arate că nu pot tolera imoralitatea, trădarea
încrederii publicului şi vor să sprijine depăşirea unor astfel de impasuri.
Această categorie de anagajaţi este percepută ca indezirabilă pentru companie, iar
introducerea eticii afacerilor i-a eliminat din percepţia eronată că aceşti angajaţi ar fi neloiali
companiei. ,,Poate cel mai important rezultat al discuţiilor publice asupra eticii afacerilor, scrie
R. Solomon, este atenţia acordată acestor indivizi; s-a conferit astfel o nouă responsabilitate
pentru ceea ce angajatorii lor considerau în mod greşit a fi o încălcare a loialităţii.
O a patra abordare a relaţiei normă morală, - normă juridică vizează perspectiva
deontologică sau etica profesională. În explicaţia dată de V. Morar (2012, p.254 şi urm), de
exemplu, deontologia este o teorie a datoriilor (şi nu a datoriei în general), teorie care rezultă din
experienţele concrete de viaţă sau din situaţiile create de exercitarea unei activităţi. Din acest
motiv, deontologia are o conotaţie particulară, întrucât regulile sale privesc grupul determinat
care le emite şi le aplică sieşi, cu scopul de a asigura disciplina membrilor săi.

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 Este important de subliniat că datorită specificului său disciplinar, deontologia se referă
mai puţin la ceea ce este rău, ci mai degrabă, la ceea ce este periculos în activitatea unei
comunităţi profesionale. Situându-se ,,dincoace de rău sau de ilegalitate”, deontologia prescrie
doar să evităm ceea ce în mod firesc nu am face şi să nu ne punem în situaţii care ne expun la
astfel de riscuri.
Altfel spus, delicte precum: corupţia, traficul de influenţă, conflictul de interese,
nerespectarea regulilor de procedură sau a principiilor profesionale sunt sancţionate de codul
penal şi nu de deontologie.
Prin urmare, deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o
guvernează, precum şi la aşteptările pe care se mizează în urma aplicării codului de conduită
profesională.
O a cincea abordare este teoretizată de I.E. Iamandi şi R. Filip, care susţin că între
normele morale şi cele juridice există diferenţe cu privire la domeniul de aplicabilitate, în sensul
că ,,prescripţiile juridice se aplică întotdeauna în anumite circumstanţe, iar ceea ce nu este
interzis de lege este permis”, pe câtă vreme, normele morale sunt valabile în orice împrejurări.
Mai trebuie spus că, normele juridice se deosebesc de normele morale nu numai prin
modul în care sunt prevăzute actele de conformare la sistemul de norme, ci şi prin afirmarea mai
clară a sancţiunilor şi a celor îndreptăţiţi ca să le aplice.
Trăsăturile care definesc norma juridică:
-Are caracter general şi impersonal – norma juridică este un etalon de conduită,
aplicabilă în mod egal şi continuu fiecărui individ, fără a înţelege prin aceasta că
toate normele de drept se adresează deopotrivă tuturor subiecţilor de drept.
-Are caracter obligatoriu - intervenind în domeniile esenţiale ale societăţii,
norma juridică nu poate fi lăsată la nivelul liberului arbitru al variaţei subiecţilor
de drept, fiind impusă, la nevoie, prin constrângere.
-Are caracter tipic – adică formulează modelul sau tipul de conduită ce trebuie
urmat de către cei cărora li se adresează.
-Are caracter public –adică pentru ca un comportament prescris de norma
juridică să poată fi urmat, el trebuie adus la cunoştinţa indivizilor.
În al doilea rând, norma de drept are o structură proprie ce integrează următoarele elemente:
-Ipoteza – este partea normei juridice care precizează condiţiile şi împrejurările în
care aceasta se aplică, precum şi categoriile de subiecţi de drept cărora norme li se
adresează.
-Dispoziţia – este elementul structural al normei juridice care stabileşte conduita
ce trebuie respectată, în condiţiile şi împrejurările prevăzute de ipoteză.
-Sancţiunea – este partea normei juridice care stabileşte consecinţele ce decurg
din nerespectarea dispoziţiei normei respective în împrejurările stabilite de
ipoteza ei, precum şi eventualele măsuri pe care autorităţile competente le pot lua
împotriva subiectului de drept care a încălcat norma.
Trebuie precizat că, în funcţie de gravitatea faptelor comise, în drept există următoarele categorii
de sancţiuni:
-Penale – sunt cele mai grave sancţiuni, poartă numele de pedepse şi se aplică
atunci când sunt comise infracţiuni. Sancţiunile penale aplicabile sunt: privarea de
libertate, amenda penală, interzicerea unor drepturi.
-Contravenţionale sau administrative – sunt sancţiuni care se aplică pentru
fapte ce constituie contravenţii, adică abateri mai puţin grave decât infracţiunile şi

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 care nu sunt prevăzute în legea penală, ci în diverse acte normative. Principalele
sancţiuni contravenţionale sunt avertismentul şi amenda.
-Civile – care pot să apară din răspunderea contractuală şi atunci se concretizează
în repararea prejudiciului cauzat de neexecutarea sau executarea defectuoasă a
obligaţiilor contractuale. Ele pot decurge şi din răspunderea civilă delictuală şi
atunci constau în repararea prejudiciului cauzat de comiterea unei fapte ilicite.
-Disciplinare – care intervin în cazul încălcării obligaţiilor de serviciu şi pot avea
următoarele forme: mustrare, avertisment, diminuarea salariului pe o periodă
determinată, retrogradarea, suspendarea din funcţie, transfer disciplinar, demiterea
din funcţie.
-Proceduale – care decurg din nerespectarea normelor impuse de diverse
proceduri şi care constau, de obicei, în nulitatea sau anularea actului încheiat, fără
a ţine seama de prevederile legale.
a) Este interesant de analizat aceşti factori subliniind influenţa lor asupra culturii
organizaţionale În ceea ce priveşte mediul legislativ şi instituţional din România, managerii
expatriaţi consideră influenţa acestora ca negativă. Deşi se pare că situaţia, în ultima perioadă, s-
a mai îmbunătăţit, există încă multe lacune legislative, pe lângă un nivel destul de ridicat al
corupţiei şi birocraţiei, aspecte care afectează bunul mers al afacerilor lor în România. De
asemenea, situaţia economică a României, nivelul inflaţiei, devalorizarea monedei naţionale,
nivelul de trai se răsfrâng direct şi indirect asupra componentelor eticii organizaţionale:
aspiraţiile angajaţilor, aşteptările acestora, credinţele, comportamentele. Pe de altă parte, normele
juridice ca atare sunt supuse judecăţii morale. Unele prescripţii legale sunt de-a dreptul ilegale.
Astăzi există o serie de legi ambigue sau rău întocmite, cu efecte cât se poate de puţin legitime
din punct de vedere moral.
b) Cultura naţională este un factor care influenţează, de fapt, ceilalţi factori interni şi
externi, prezentaţi anterior. Aceasta determină sistemul de valori, credinţele, aşteptările, deci
cultura organizaţională a firmei. Managerii străini prezenţi în România apreciază buna pregătire
profesională a românilor, inovaţia, creativitatea, sociabilitatea, capacitatea de implicare în
rezolvarea unor situaţii, capacitatea de a învăţa repede şi de a adopta tot ce este occidental, dar
dezaprobă utilizarea necorespunzătoare a timpului, planurile sumare, tendinţa de a rezolva
sarcinile în ultimul moment, munca în salturi, impresia că pot face orice şi se pricep la toate. S-a
constatat că românii sunt motivaţi îndeosebi de recompense, şi mai ales de cele materiale.
Oamenii din alte ţări, alte generaţii, clase sociale, funcţii sau organizaţii gândesc şi acţionează în
maniere care pe noi ne bulversează. Ceea ce ne deosebeşte este cultura în care fiecare a fost
crescut şi educat. Cultura, în acest sens, nu este echivalentă cu „civilizaţia", ci presupune cu mult
mai mult.
Cercetătorul olandez Geert Hofstede arată într-o lucrare a sa patru diferenţe între sistemele de
valori naţionale: ■ Distanţa faţă de putere; ■ Colectivism faţă de individualism; ■ Feminitate faţă
de masculinitate; ■ Evitarea incertitudinii. Eticile organizaţionale sunt un fenomen diferit.
Acestea nu urmează aceleaşi dimensiuni, sunt mult mai simplu de influenţat şi oferă, de fapt, o
oportunitate de reconciliere a culturilor naţionale.
După 25 de ani de cercetări în companii multinaţionale, Geert Hofstede a descoperit
circumstanţele în care culturile organizaţionale pot fi conduse în mod etic, efectiv şi a

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data

 recomandat căile prin care comunicarea interculturală a devenit un succes după anii 1990. În
concluzie, este necesar să se identifice corect aceste variabile, să se determine cu exactitate
caracteristicile fiecăreia şi să se ţină cont de aceste aspecte în luarea deciziilor.

Bibliografia: 1. Certo, S., Managementul modern, Editura Economica, Bucuresti, 2003 2. Craciun, D., Etica
in afaceri, Editura ASE, Bucuresti, 2005 3. Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V., Etica afacerilor, Editura
Paidea, Bucureşti, 2005 4. Popescu Nistor, M., Cultura afacerilor, Editura Economica, Bucureşti, 2003, 5.
Curs facultate 2023

Sensitivity: Internal / Non-Personal Data