REFERAT

la disciplina Etica profesională

Principii fundamentale în exercitarea

profesiilor din domeniul juridic

CHIŞINĂU – 2020
 Introducere
Etica este ştiinţă filosofică despre morală (moralitate), morala, la rândul său fiind ansamblul
concepţiilor, ideilor, valorilor, principiilor, normelor şi idealurilor care călăuzesc şi
reglementează conduita oamenilor, exprimată în fapte şi acţiuni sociale. Morala (moralitatea) a
apărut concomitent cu societatea, constituind un fundament valoric pentru întreaga cultură
umană, pentru diverse forme ale conştiinţei sociale − economică, politică, juridică etc. Relaţiile
morale se manifestă în orice tip de relaţii sociale: familiale, profesionale, politice, economice
etc., conştiinţa morală fiind fundamentală pentru activitatea oricărui specialist. Morala
profesională exprimă, de rând cu calităţile morale ale reprezentanţilor unei sau altei profesii, şi
totalitatea de norme morale (datorii, cerinţe, standarde) pe care societatea le înaintează în general
faţă de aceste profesii.
Diriguitori universali ai activităţii, care indică strategia generală de conduită profesională,
fără a reglementa ordinea acţiunilor concrete sunt principiile etico-profesionale, care deşi pot fi
formulate diferit în diferite coduri, prin esenţa lor sunt identice, servind în calitate de bază
metodologică a conduitei etico-profesionale. Etica profesională adaptează principiile morale
general umane la genurile particulare de activitate profesională. Totodată, etica profesională
reflectă şi deosebirile dintre cerinţele morale înaintate faţă de specialist şi normele de conduită
general umane acceptate de societate în întregime.

Principii etice fundamentale comune pentru toate profesiile

Principiile etice reprezintă enunţuri de maximă generalitate, care îşi propun să incapsuleze
cerinţe considerate fundamentale ale moralităţii. Ele nu sunt reguli de conduită, ci criterii majore
care întemeiază şi justifică regulile de conduit, şi care constituind fundamentele moralităţii
(teorii), sunt dezbătute şi modificate continuu.
Printre principii etice fundamentale comune pentru toate profesiile se enumeră, în special
profesionalismul, acesta fiind exprimat prin cunoştinţele vaste şi profunde, abilităţile,
competenţele obţinute în procesul însuşirii unei profesii, consolidate pe parcursul întregii
activităţi desfăşurate în domeniu. Totodată, adevăratul profesionalism este de neconceput în
absenţa componentei de etică, exprimată de un complex de valori morale, obţinând astfel statutul
de principiu moral al eticii, prin care se înţele: calitatea superioară a realizărilor profesionale;
stăpânirea impecabilă a profesiei; fidelitatea datoriei profesionale; conştiinciozitatea,
minuţiozitatea, responsabilitatea; stima şi încrederea faţă de alţi profesionişti; creativitatea,
tendinţa către nou, perfecţionarea profesională permanentă; colaborarea şi ajutorul reciproc etc.

2
 Lipsa reprezentărilor despre datorie, umanism, responsabilitate etc. pentru acţiunile întreprinse
nu este compatibilă în societatea contemporană nici cu o profesie. Profesionalismul se formează
ca un principiu ce se referă/raportează în măsură egală atât la nivelul cunoştinţelor,
competenţelor speciale, cât şi la nivelul culturii, moralităţii specialistului, care asigură
soluţionarea calificată a problemelor oamenilor, calitatea înaltă a activităţii/muncii şi a
rezultatelor obţinute. Profesionistul nu are dreptul la greşeli. Pentru acţiunile greşite ale
specialiştilor în legislaţiile tuturor statelor civilizate sunt prevăzute sancţiuni.
Alături de profesionalism, printre cele mai importante principii etice generale/comune
pentru toate profesiile, se înscriu:
- Autonomia personală – exprimată prin faptul că profesionistul are posibilitatea de a alege
cursul pe ce urmează să-l ia acţiunile sale, în baza faptului că are discernământ, îşi cunoaşte
interesele şi ştie care este binele propriu. Noţiunea de autonomie este folosită şi ca
autodeterminare, autoguvernare, însemnând capacitatea de a-ţi fi propriu legiuitor. Autonomia
presupune recunoaşterea faptului că orice persoană are libertatea de a alege, că orice persoană
este moral valoroasă.
- Confidenţialitatea − păstrarea tainei/secretului profesional este un principiu comun/general
pentru toate profesiile. Se consideră că taina profesională a venit în etica specialităţilor din
jurământul lui Hipocrat. Dacă în relaţiile personale de la individ se cere totdeauna sinceritate şi
deschidere, apoi morala profesională spune că specialistul nu trebuie să uite niciodată de păstrarea
confidenţialităţii informaţiei ce ţine de activitatea sa. Taina profesională reprezintă o informaţie
specială, devenită cunoscută specialistului în procesul activităţii sale şi care nu poate fi supusă
divulgării. În toate profesiile se cere ca atribuţiile de serviciu să nu se folosească în scopuri
personale. În codurile multor organizaţii, asociaţii, societăţi profesionale, sunt prevăzute secţiuni
aparte referitoare la nerespectarea confidenţialităţii şi a conflictului de interese.
Consimţământul informat − este parte integrantă a autonomiei, înţeleasă ca cerinţă generală
de raportare la beneficiar ca la subiectul activităţii profesionale, neadmiterea manipulării cu
oamenii, dezinformării lor, ceea ce se întâmplă foarte des în viaţa politică a societăţii noastre.
Consimţământul informat reprezintă cerinţa de a respecta dreptul beneficiarului la informaţia ce
se referă la el personal (drept garantat de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului) şi
neadmiterea dezinformării şi trecerii sub tăcere. Dreptul la informaţie este, însă, în unele cazuri
(de exemplu, referitoare la sănătatea, demnitatea, interesele materiale etc. ale individului) în
contradicţie cu cerinţa de a respecta confidenţialitatea, care este o condiţie indispensabilă
profesiolor juridice.

3
 - Colegialitatea − este un alt principiu important al eticii profesionale. Concomitent cu
creşterea responsabilităţii individuale a fiecărui lucrător, creşte şi complexitatea adoptării
deciziilor. Acestea nu mai pot fi opera unei singure persoane. Ele devin rezultatul eforturilor
comune ale specialiştilor. Adevăraţii profesionişti cunosc măsura comunicării profesionale, care
le permite să deosebească colegialitatea de eschivarea de la responsabilitate. Capacitatea de a
îmbina responsabilitatea individuală cu lucrul în colectiv, activitatea de conducere cu cea de
subordonare nu anulează dreptul fiecărui membru al colectivului, al fiecărui profesionist să
analizeze şi să supună criticii situaţia existentă.
- Dreptul la critică − este un principiu important al activităţii profesionale în condiţiile
democraţiei. Profesionistul trebuie să fie capabil să critice lucrul necalitativ al colegilor, fără a
trece însă la persoană, fără a atinge demnitatea colegilor de muncă. Climatul moral şi atmosfera
de lucru pot să se îmbunătăţească doar dacă se va ţine cont de multiplele opinii privind o
problemă sau alta, dacă colaboratorii instituţiei se vor simţi nu ca nişte executori orbi ai voinţei
conducerii, dar vor fi în stare să influenţeze situaţia creată. Totodată, este necesar ca permanent să
ne îngrijim de etica discuţiilor, care să nu admită critica persoanei, reglări de conturi, confruntări
psihologice, conflicte. Evitarea conflictelor este înţelepciunea longevivilor şi a profesioniştilor.
- Cultura vorbirii – este considerată tot mai insistent în literatura de specialitate drept
principiu şi criteriu al reuşitei eticii profesionale. Cultura vorbirii orale şi scrise reprezintă
condiţia profesionalismului în multe specialităţi, constituind adesea pivotul eticii profesionale. Un
indicator important al culturii vorbirii, fiind stilul comunicării.

Principii fundamentale în exercitarea profesiilor din domeniul juridic

Etica juridică marcată de propria individualitate este guvernată de principii specifice.
Principiile etice conferă suportul pentru principiile generale ale dreptului, dar sunt şi o reflectare
a acestora în perimetrul specific al profesiilor juridice. Etica juridică este preocupată de
integrarea eticii personale cu etica profesională, evidenţiind faptul că abordarea dihotomică
rigidă, adică lipsa unui raport, între cele două poate duce la duplicitate şi lipsă de integritate.
Totodată se are în vedere raportul de conţinut între norma juridică şi norma morală.
Principiile de bază ale activităţii magistraţilor au fost consolidate în Principiile de la
Bangalore, care reprezintă de fapt un cod de conduită aplicabil judecătorului şi au drept scop
sporirea integrităţii acestora. Principiile de la Bangalore (India) au fost alcătuite în anul 2001, de
un grup de magistraţi, presedinţi de instanţă din sistemul anglo-saxon, ulterior, fiind consultaţi şi
magistraţi din sistemul continental de drept. La elaborarea codului s-au avut în vedere
principalele documente internaţionale în domeniu elaborate de instituţii sau organizaţii din

4
diverse ţări. Realizându-se faptul că Principiile nu sunt suficient de cunoscute, în anul 2007, la
iniţiativa ONU au fost adunaţi mai mulţi experţi din toate statele, la Viena, unde au fost redactate
Comentariile la Principiile de la Bangalore, care detaliază fiecare principiu şi cuprind cazuri
concrete ale conduitei ce trebuie adoptată de judecători în diverse situaţii.
Prevederile referitoare la conduita etică a magistraţilor, atât la nivel naţional, cât şi
internaţional, sunt generale şi au o sferă largă de aplicare, deoarece acestea derivă din principiile
statului de drept (legate de dreptul la un proces echitabil), principiile etice (urmărirea binelui) şi
principiile administrării justiţiei într-o societate democratică (responsabilitatea).
Printre valorile ce guvernează conduita judiciară se enumeră: independenţa,
imparţialitatea, integritatea, comportamentul etic, egalitatea, competenţa şi diligenţa.
Independenţei, ca valoare, îi corespunde următorul principiu: Independenţa justiţiei este o
premisă a statului de drept şi o garanţie fundamentală a unui proces echitabil. Prin urmare,
judecătorul va garanta şi va acţiona ca exemplu de independenţă a justiţiei, atât sub aspect
individual, cât şi sub aspect instituţional.
Judecătorul trebuie să îşi exercite funcţia judiciară în mod independent, pe baza propriei
aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni,
ameninţări şi fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni ele şi sub ce
motiv. Judecătorul trebuie să fie independent în relaţiile cu societatea în general, şi în relaţiile cu
părţile aflate într-un litigiu pe care îl are de soluţionat. Judecătorul nu numai că va trebui să nu
aibă niciun fel de legături nepotrivite şi să nu fie influenţat de puterea executivă şi de cea
legislativă, ci trebuie să şi apară astfel în ochii unui observator rezonabil. În exercitarea
atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în
legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent. Judecătorul va încuraja şi va
susţine garanţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile judecătoreşti în scopul de a menţine şi
de a întări independenţa instituţională şi funcţională a corpului judiciar. Judecătorul va manifesta
şi va promova înalte standarde de conduită judiciară în scopul de a întări încrederea publicului în
corpul judiciar, încredere fundamentală pentru a menţine independenţa justiţiei.
Imparţialităţii îi corespunde principiul – imparţialitatea este esenţială pentru exercitarea
corespunzătoare a funcţiei judiciare. Ea priveşte nu doar decizia însăşi, ci şi procesul prin care se
ajunge la aceasta.
Judecătorul îşi va exercita îndatoririle judiciare fără favoruri, subiectivism şi prejudecăţi.
Judecătorul se va strădui să adopte o conduită, atât în instanţă, cât şi în afara acesteia, care să
menţină şi să întărească încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în imparţialitatea
judecătorului şi a corpului judiciar. Judecătorul se va strădui, atât cât poate într-o măsură

5
rezonabilă, să adopte o conduită care să reducă la minimum situaţiile de recuzare a sa. Judecătorul
va trebui să se abţină de la orice comentariu în legătură cu o cauză aflată în curs de judecare sau
care i-ar putea fi dedusă spre judecare, despre care s-ar putea crede în mod rezonabil că ar afecta
soluţia sau ar putea dăuna aparenţei de echitate a procesului. De asemenea, judecătorul nici nu va
face comentarii în public sau în alt mod, care să afecteze dreptul la un proces echitabil pentru
orice persoană sau chestiune. Judecătorul se va abţine să soluţioneze orice dosar pe care constată
că nu îl va putea judeca într-o manieră imparţială sau în care i-ar putea părea unui observator
rezonabil că judecătorul nu este capabil să judece imparţial.
Integritatea este dată de principiul: Integritatea este esenţială pentru exercitarea
corespunzătoare a funcţiei judiciare.
Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este
ireproşabilă. Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în
integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut
justiţie.
Eticheta – bunele maniere şi aparenţa respectării lor sunt esenţiale în îndeplinirea tuturor
activităţilor desfăşurate de către judecător. Judecătorul va evita încălcarea regulilor de bună
cuviinţă sau aparenţa lipsei acesteia în toate activităţile sale de judecător. Aflându-se permanent
în vizorul public, judecătorul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii
personale care ar părea o povară cetăţeanului de rând. În particular, judecătorul trebuie să aibă o
conduită care să fie conformă cu demnitatea funcţiei de magistrat. Judecătorul, în relaţiile sale
personale cu alţi membri ai profesiilor juridice care frecventează regulat instanţa, va evita
situaţiile care ar putea da naştere, în mod rezonabil, suspiciunilor de sau care ar putea crea
aparenţa de favorizare sau părtinire.
Egalităţiia îi corespunde următorul principiu: Asigurarea egalităţii de tratament pentru toţi în
faţa instanţelor de judecată este esenţială pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor
judiciare. Astfel, judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să respecte egalitatea cetăţenilor în faţa
legii, asigurându-le un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte şi să apere demnitatea,
integritatea fizică şi morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la procedurile
judiciare. 
Principiile de la Bangalore subliniază garantarea tratamentului egal al tuturor în faţa
instanţelor ca fiind esenţială pentru exercitarea adecvată a funcţiei de către magistrat. Judecătorul
şi procurorul trebuie să fie familiarizaţi cu instrumentele internaţionale şi regionale care interzic
discriminarea orientată împotriva grupurilor vulnerabile din comunitate. Art. 14 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice garantează că: „Toţi oamenii sunt egali în

6
faţa curţilor de justiţie.” Articolul 8 al Codului menţionează că fiecărei persoane trebuie să i se
recunoască dreptul la un proces echitabil, fără nici o diferenţă în funcţie de rasă, culoare, sex,
limbă, religie sau opinie politică. Tratamentul echitabil şi egal sunt considerate atribute esenţiale
ale justiţiei.
Judecătorul şi procurorul, trebui să aibă în timpul şedinţelor o atitudine caracterizată prin
neutralitate şi imparţialitate. Aceasta include solicitarea participanţilor la şedinţe de a se exprima
într-o manieră respectuoasă faţă de oricine, prezent sau nu. Se poate întâmpla ca, în urma creşterii
tensiunilor sau a emoţiilor, unii participanţi să se comporte astfel încât alte persoane dintre cele
prezente să nu se simtă libere să se exprime şi să argumenteze după cum doresc. Acest lucru
implică, în această situaţie, o negare a dreptului la un proces echitabil.
Mai mult decât atât, atitudinea magistraţilor trebuie definită ca: interesat, bine pregătit, bine
educat, atent, politicos, răbdător şi prietenos. Egalitatea de tratament este esenţială nu doar atunci
când este vorba de grupuri minoritare, ci şi în alte aspecte.
Comportamentul etic, căreia îi corespunde următorul principiu: Comportamentul etic şi
crearea unui imagini de comportament etic sunt esenţiale pentru exercitarea tuturor activităţilor
unui judecător. Astfel, conform articolului 17 - Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de
la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.
Atitudinea şi conduita judecătorului trebuie să sporească încrederea publicului în integritatea
corpului judiciar. Nu este suficient ca justiţia să fie înfăptuită, este necesar şi ca justiţia să fie
înfăptuită în mod vizibil, iar magistratul trebuie să fie nu doar un bun profesionist, ci şi un om
bun. Opiniile cu privire la ce înseamnă a fi un om bun pot varia la nivelul societăţii. În multe ţări,
încrederea în sistemul judiciar este foarte scăzută şi de aceea este extrem de importantă întărirea
acestei încrederi. Prin urmare, nu este suficient ca magistratul să fie onest, este necesar şi ca
magistratul să fie perceput ca fiind onest. Deci nu este suficient ca acesta să declare că este o
persoană onestă, ci trebuie dovedească acest lucru prin acţiunile sale. Decenţa şi buna-cuviinţă
reprezintă valori / principii (internaţionale) ce ţin de demnitatea şi onoarea profesiei de magistrat 
Competenţa şi diligenţa, căreia îi corespunde următorul principiu: Competenţa şi diligenţa
sunt premise ale exercitării corespunzătoare a atribuţiilor judiciare. Aceste principii includ nu
numai îndatoriri care pot fi sancţionate prin măsuri disciplinare, ci şi îndrumări date judecătorilor
cu privire la modul lor de a se comporta. Atribuţiile judiciare ale unui judecător au precădere faţă
de orice alte activităţi. Judecătorul îşi va dedica activitatea sa profesională îndeplinirii atribuţiilor
judiciare, care includ nu numai exercitarea funcţiei judiciare, a responsabilităţilor faţă de instanţă
şi luarea hotărârilor, ci şi îndeplinirea altor sarcini relevante pentru activitatea judiciară şi pentru
funcţionarea instanţei. Judecătorul va lua măsurile rezonabile ce se impun pentru a-şi menţine şi

7
îmbunătăţi cunoştinţele, aptitudinile şi calităţile personale necesare îndeplinirii adecvate a
atribuţiilor judiciare, luând în considerare pentru aceasta programele de pregătire şi orice alte
facilităţi disponibile, sub control judiciar, judecătorilor. Judecătorul se va informa asupra
evoluţiilor importante ale dreptului internaţional, inclusiv cu privire la convenţiile internaţionale
şi alte instrumente ce reglementează norme în materia drepturilor omului. Judecătorul îşi va
exercita toate atribuţiile judiciare, inclusiv emiterea hotărârilor atunci când a fost dispusă
amânarea pronunţării lor, într-o manieră eficientă, corectă şi cât mai promptă. Judecătorul va
menţine ordinea şi conformitatea în toate procedurile ce au loc în faţa instanţei şi va fi răbdător,
demn şi politicos în relaţiile cu părţile, cu juraţii, martorii, avocaţii, dar şi cu toate persoanele cu
care vine în contact în cadrul activităţilor sale oficiale. Judecătorul va pretinde o conduită similară
din partea reprezentanţilor legali, a personalului instanţei, cât şi a altor persoane aflate sub
influenţa, autoritatea sau controlul său. Judecătorul nu va adopta un comportament incompatibil
cu îndeplinirea diligentă a atribuţiilor sale juridice.
În Republica Moldova, principiile fundamentale ce guvernează activitatea în diverse
profesii juridice sunt enumerate în legile Parlamentului, precum Legea cu privire la procuratură
(din 25-02-2016), Legea cu privire la statutul judecătorului (20.07.1995, M.O. 117-119,
15.06.2002), Legea cu privire la organizarea activităţii notarilor Nr. 69 (din 14-04-2016), Legea
cu privire la avocatură (din 19.07.2002, M.O. 12.12.2002) şi detaliate în codurile de etică şi
deontologie profesională specifice. Aşa, principiile de etică şi conduită profesională pentru
judecători sunt prevăzute în Legea Nr. 544 -1995 cu privire la statutul judecătorului, Codul de
etică al judecătorilor, aprobat prin Hotărîrea Adunării Generale a Judecătorilor din 11 septembrie
2015. La elaborarea codului dat au fiind luate în consideraţie prevederile Convenţiei Europeane
pentru Drepturile Omului, jurisprudenţa CEDO, Principiile de la Bangalore privind conduita
judiciară, Carta europeană privind statutul judecătorului şi alte declaraţii şi recomandări ale
instituţiilor europene.
Codul prevede principii precum independenţa, imparţialitatea, integritatea,
profesionalismul, corectitudinea, colegialitatea, confidenţialitatea şi transparenţa.
Conform principiului independenţei, judecătorul trebuie să fie independent în exercitarea
funcţiilor sale, conform principiilor de drept garantate de Constituţie, de alte legi şi norme
naţionale, de acte internaţionale la care Moldova este parte. Judecătorul va acţiona independent,
fără orice influenţe, îndrumări sau control şi nu-şi va permite comportament necuviincios,
inadecvat şi/sau ilegal, care poate genera conflicte de interese şi periclita încrederea în
independenta sa. Judecătorul va pronunţa hotărîri independent, rămînînd fidel legii, menţinîndu-şi
autoritatea şi competenţa profesională şi nu se va lăsa influenţat de contacte, stimulente,

8
informaţii sau sfaturi din partea oricăror persoane, structuri de stat sau instituţii publice, mijloace
de informare în masă, interese de partid, interese publice, doctrine politice, sentimente ori teama
de eventuale critici imediate sau de durată. Judecătorul este independent în luarea deciziilor şi la
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, asigurîndu-se respectarea principiului separării puterilor în
stat, legalităţi, independenţei instituţionale şi responsabilităţii.
În activitatea judecătorului nu pot fi admise imixtiuni sau influenţe din interiorul sistemului,
exterior, inclusiv din partea celor care activează în politică, economie, finanţe, culte si media. De
asemenea judecătorul nu poate adera la asociaţiile religioase interzise sau grupări extremiste,
partide politice.
În conformitate cu principiul imparţialităţii judecătorul trebuie sa judece toate cazurile
imparţial, în conformitate cu legea, fără restricţii, influenţe, presiuni, ameninţări sau ingerinţe,
directe sau indirecte, indiferent din partea cui sau pentru care motive ar veni ele. Judecătorul îşi
va exercita funcţiile nepărtinitor şi fără prejudecăţi, nu va manifesta atitudine preconcepută prin
exprimare sau prin fapte şi nu-şi va permite cuvinte, fraze, gesturi sau alte acţiuni care ar putea fi
interpretate ca semne de părtinire sau prejudecata. Judecătorul se va abţine de la oricare proces în
care imparţialitatea sa ar putea fi pusă la îndoială într-un proces în care aceasta este ceruta de
lege, inclusiv în cazurile în care, au un interes financiar în obiectul disputei sau orice alt interes,
care ar putea afecta rezultatul procesului. Relaţiile de familie şi sociale ale judecătorului nu
trebuie să influenţeze hotărîrile judecătoreşti, iar acesta se va abţine de la luarea deciziilor, atunci
cînd interesele sale sau ale persoanelor înrudite ar putea influenţa corectitudinea deciziilor.
De asemenea, judecătorul va respecta cele mai înalte standarde de integritate şi
responsabilitate, pentru a asigura încrederea societăţii în instanţe. Este conştient de riscurile
corupţiei şi nu va admite un comportament corupţional în activitatea sa; nu va cere, accepta ori
primi cadouri, favoruri sau beneficii pentru îndeplinirea ori neîndeplinirea atribuţiilor funcţionale
sau în virtutea funcţiei deţinute. El se va abţine de la orice tranzacţii financiare şi afaceri de natură
să-i afecteze imparţialitatea, să influenţeze exercitarea îndatoririlor sale, să-i exploateze funcţia
sau să-l implice în convenţii cu avocaţi sau alte persoane care sunt participanţi la procese în
instanţa de judecată în care activează. Judecătorul va încheia tranzacţii cu privire la proprietatea
personală într-un mod care să nu provoace îndoieli, sau să nu afecteze independenţa şi
imparţialitatea sa sau să provoace conflicte de interese. Acesta nu va utiliza informaţia obţinută în
calitatea sa oficială în interese proprii, ale membrilor familiei sau ale altor persoane, va evita
discuţii cu participanţii la proces sau cu terţe persoane despre alte cauze puse pe rol în instanţă,
precum şi nu-şi va folosi statutul de judecător pentru a obţine acces la informaţia despre alte
cauze aflate pe rolul instanţei. Judecătorul îşi va organiza toate activităţile extrajudiciare astfel

9
încît să menţină autoritatea şi demnitatea funcţiei sale, precum şi prestigiului sistemului
judecătoresc. Judecătorul se va implica în activităţi sociale doar în măsura în care acestea nu
prejudiciază autoritatea puterii judecătoreşti, prestigiul profesiei sau executarea obligaţiilor
profesionale. Activităţile extrajudiciare ale judecătorului nu vor provoca îndoieli cu privire la
imparţialitatea, obiectivitatea sau integritatea sa.
În baza principiului profesionalismului, judecătorul este obligat să respecte egalitatea
persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament cuviincios prin apărarea demnităţii şi onoarei
lor, precum şi integritatea fizică şi morală a tuturor participanţilor la procedurile judiciare.
Atitudinea corectă, imparţială faţă de om ca valoare supremă, respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale în conformitate cu normele de drept naţionale şi internaţionale şi cu principiile
morale general-recunoscute sunt cerinţe obligatorii faţă de judecător. În exercitarea atribuţiilor, el
este obligat să îndeplinească îndatoririle şi funcţiile de serviciu profesionist, competent, conform
legi, precum şi să menţină la nivel înalt cunoştinţele, competenţele şi abilităţile sale profesionale
prin autoinstruire, instruire continuă şi educaţie întru executarea adecvată a îndatoririlor.
Judecătorul va folosi resursele disponibile într-un mod optim şi responsabil. Va menţine
cunoştinţele şi aptitudinile profesionale la un nivel înalt, în special în ceea ce priveşte gestionarea,
comunicarea şi cooperarea, va decide prompt, eficient şi obiectiv în toate cauzele judiciare,
acţionînd cu diligenţă şi în timp util. De asemenea, judecătorul este obligat să pătreze secretul
profesional ce ţine de deliberările sale şi de informaţiile confidenţiale obţinute în timpul
îndeplinirii atribuţiilor legate de şedinţele de judecată şi în afara acestora.
Conform principiului corectitudinii: judecătorul va respecta dreptul tuturor persoanelor de a fi
tratate în mod egal în faţa legii şi nu va discrimina persoanele indiferent de naţionalitate origine
etnică şi statut social, sex, rasă, dizabilitate, avere, limbă, vîrstă, religie, viziuni politice,
orientarea sexuală sau în baza altor criterii. El va menţine ordinea şi atmosfera respectuoasă în
şedinţele de judecată, dând dovadă de demnitate, respect şi răbdare faţă de toţi participanţii la
proces. Judecătorul va avea permanent un comportament oficial, sobru, politicos în comunicarea
cu alte persoane.  De asemenea, va da dovadă de precauţie şi responsabilitate la frecventarea
locurilor publice şi private, ţinând cont reputaţia localului şi a persoanelor care-l frecventează.
Judecătorul îşi va conforma exteriorul şi vestimentaţia în timpul exercitării funcţiei la cerinţele
legii şi prestigiul profesiei. Judecătorul va evita aroganţa, va trata cu respect şi politeţe colegii săi,
participanţii la proces, colaboratorii organelor de ocrotire a normelor de drept, reprezentanţii
autorităţilor publice, va reacţiona tacticos cu diligenţă şi va evita relaţiile cu persoane care ar
putea compromite reputaţia judecătorului.

10
 În baza principiului colegialităţii, judecătorul nu este în drept să denigreze în public
probitatea profesională şi morală a colegilor săi, iar relaţia sa cu colectivul de muncă trebuie să se
bazeze pe respect şi bună-credinţă. Judecătorul se va abţine de la comentarii publice despre
activitatea altor judecători, va fi solidar cu colegii săi împotriva acuzelor nefondate, declaraţiilor
ofensatoare şi discriminării profesionale.
Conform principiului confidenţialităţii şi transparenţei: judecătorul beneficiază de dreptul la
libera exprimare cu condiţia că nu va divulga, comenta şi folosi în scopuri personale informaţiile
confidenţiale sau secretizate de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor. El poate să
consulte alţi judecători doar referitor la legislaţia de ordin material, procedural, jurisprudenţă
naţională şi internaţională pe marginea unei anumite cauze care se află în curs de examinare. Cu
excepţia cazurilor permise de lege, judecătorul nu va admite intervievări, argumentări sau
comunicări private, menite să-i influenţeze acţiunile sale profesionale.  Judecătorul nu va face
comentarii publice, inclusiv în mijloacele de informare în masă, pe marginea cauzelor aflate pe
rol în instanţă pînă la intrarea în vigoare a hotărîrilor adoptate. El îşi poate exprima opinia prin
declaraţii publice, realizîndu-şi dreptul la replică, pentru a infirma oricare afirmaţie falsă sau
defăimătoare, la adresa sa. În comunicarea sa cu mass-media judecătorul va ţine cont de:
prezumţia nevinovăţiei, viaţa şi demnitatea persoanei, libertatea presei, dreptul la un proces
echitabil, dreptul la apărare, eficienţa şi confidenţialitatea procesului judiciar.
Principiul confidenţialităţii deţine un loc aparte printre toate profesiile juridice, acesta fiind
necesar de a fi respectat de toţi juriştii, deşi obligaţiile care decurg din el se concretizează diferit
în funcţie de faptul dacă vorbim de magistrat, avocat sau notar. Ţinând cont de faptul că violarea
confidenţialităţii ar aduce prejudicii importante nu numai instrumentării corecte a cazului, dar şi
imaginii celor implicaţi, acest principiu este indispensabil profesionalismului şi moralităţii unui
jurist, dar nu trebuie înţeles ca fiind inviolabil. Confidenţialitatea nu face imposibilă orice fel de
comunicare. Ea este mai degrabă un principiu care argumentează motivaţia pentru păstrarea
secretului, motivaţie care poate fi anulată de alte considerente mai puternice.
În situaţii excepţionale, accesul la informaţie devine el însuşi o cerinţă etică (de exemplu,
cazurile care prezintă un mare grad de periculozitate publică, duc la necesitatea de a cunoaşte cât
mai complet coordonatele vieţii unei personalităţi politice ş.a.). O respectare nenuanţată a
confidenţialităţii poate aduce prejudicii responsabilităţii civice a juristului. Obiectul
confidenţialităţii nu este acelaşi pentru un notar, un avocat şi un magistrat. Astfel, dacă unui
magistrat nu i se îngăduie să dezvăluie desfăşurarea deliberării, felul în care îşi concepe strategia
nu este pentru un avocat un secret obligatoriu.

11
 Aşa, în cazul avocatului, principiul confidenţialităţii se subordonează respectării loialităţii
faţă de client. De aceea, un avocat nu are voie să furnizeze nici o informaţie privitoare la dosarul
clientului său fără consimţământul acestuia (astfel clientul este încurajat să comunice cu avocatul
său într-un mod sincer şi să furnizeze toate informaţiile). Datoria confidenţialităţii continuă şi
după ce relaţia cu clientul încetează. Şi totuşi, există cazuri în care acest principiu poate fi încălcat
şi anume, dacă: avansarea anchetei o cere; avocatul crede într-un mod rezonabil că astfel este
împiedicată o infracţiune; este necesară protecţia avocatului; un client caută serviciile legale
pentru a comite o fraudă (nefiind în scopul obişnuit al serviciului său şi, deci, putând fi acuzat
chiar de complicitate, avocatul este obligat să comunice orice informaţie care ar putea împiedica
acea fraudă).
Rămâne ca regulă generală, fără excepţii, faptul că unui avocat îi este interzis să exploateze
în vreun fel informaţii cunoscute din dosarul clientului. Astfel, conform Codului deontologic al
avocaţilor din Republica Moldova (Adoptat de Congresul Avocaţilor din 20 decembrie 2002, cu
modificările şi completările adoptate la 23 martie 2007 de Congresul Avocaţilor, cu modificările
și completările adoptate la 01iulie 2016 de Congresul Avocaților), prevede că avocatul este
prezumat de a fi depozitarul secretelor clien ților săi și al comunicărilor confidențiale, fiind un
drept și o datorie fundamentală a avocatului. Secretul profesional şi confidenţialitatea sunt
îndatoriri fundamentale ale avocatului. În acelaşi timp, drepturile avocatului la confidenţialitatea
consultaţiei juridice si respectul dreptului la secret profesional nu constituie decât concretizarea
drepturilor fundamentale pe care legea le recunoaşte clienţilor şi apărării ca mecanisme esenţiale
ale statului de drept.
Obligația de a păstra secretul profesional este absolută și nelimitată în timp. Obiectul
secretului profesional îl constituie chestiunile cu care o persoana s-a adresat dupa asistența
juridică, esența consultațiilor oferite de avocat, procedeele de strategie și tactică a apărării sau
reprezentării, datele privind persoana care s-a adresat dupa asistență și alte împrejurări care
rezulta din activitatea profesională a avocatului. Obiectul confidențialității se extinde atât asupra
tuturor activităților profesionale ale avocatului, cât și a angajaților biroului asociat sau
cabinetului, după caz. Nici o presiune sau ingerință a unei autorități publice sau de altă natură nu-
l poate obliga pe avocat să divulge secretul profesional, cu excepția cazurilor expres prevăzute de
lege sau pentru a intenta o acțiune ori pentru a asigura apărarea în cadrul unui litigiu dintre avocat
și client.
Un alt principiu general, specific profesiei de avocat, similar celei de magistrat este
independența. Avocatul, fiind obligat să întreprindă măsuri corespunzatoare pentru a asigura

12
independența și libertatea de exercitare a profesiei. Multitudinea îndatoririlor care ii revine
impune din partea avocatului o independență absolută, liberă de orice influență, chiar și de
influența derivată din propriile sale interese sau datorită influențelor din partea terțelor persoane.
Astfel, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenței sale și să vegheze de a nu
neglija etica sa profesională.
Un alt principiu pe care se bazează avocatura este încrederea și integritatea morală, relațiile
dintre avocat și client fiind bazate pe onestitate, probitate, echitate, corectitudine, sinceritate și
confidențialitate. Cinstea, probitatea, loialitatea, dedicaţia şi veracitatea sunt virtuţi care trebuie să
fie indispensabile activităţii avocatului. Ele fundamentează relaţiile necesare de încredere avocat-
client şi constituie baza cinstei şi demnităţii profesiei. Avocatul trebuie să acţioneze întotdeauna
cinstit şi responsabil, cu competenţă, cu loialitate faţă de client, cu respect pentru partea adversă,
păstrând secretul celor aflate în activităţi profesionale sau în legătură cu acestea. Dacă orice
avocat nu procedează astfel, activitatea sa individuală afectează cinstea şi demnitatea întregii
profesii. Responsabilitatea avocatului include în sine atît comportamentul acestuia în exercitarea
profesiei cît și în afara ei.
De asemenea, avocatul realizează activitatea încredinţată cu competenţă profesională, având
obligația de a-și îmbunătăți continuu formarea profesională și să depună eforturi să mențină un
nivel înalt al calificării profesionale.
Principiile menţionate stau inclusiv la baza organizării activităţii notarilor, etica notarului
manifestându-se prin recunoașterea importanței, aplicarea și respectarea în întreaga activitate
profesională a următoarelor principii: principiul legalității și securității juridice; principiul
independenței și imparțialității; principiul îndeplinirii personale a atribuțiilor; principiul
confidenţialităţii și păstrării secretului profesional; principiul nediscriminării; principiul
caracterului nelitigios al procedurii notariale; principiul adevărului, echității și al bunei-credințe;
principiul apărării şi promovării prestigiului profesiei de notar; principiul pregătirii profesionale
continue.
Codul de etică a procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr.
4 din 27 mai 2016, prevede faptul că procurorii se află în serviciul societăţii, sunt responsabili de
conduita lor și au datoria ca prin fiecare acţiune şi decizie să onoreze jurământul depus,
respectând cele mai înalte standarde de etică şi conduită potrivit următoarelor principii: -
supremaţiei legii; - independenţei; - integrităţii; - imparţialităţii; - profesionalismului; -
colegialităţii; - transparenţei; - confidenţialităţii; - corectitudinii. În conformitate cu acestea
procurorul trebuie să acţioneze în mod echitabil şi onest, să respecte prezumţia nevinovăţiei, să

13
respecte drepturile şi interesele legitime ale părţilor şi participanţilor la proces, persoanelor fizice
şi juridice, să conştientizeze faptul că acţionează din numele societăţii şi în interes public, şi se va
strădui să menţină echilibrul dintre interesul general al societăţii şi interesele şi drepturile fiecărui
cetăţean, să se asigure ca procedurile penale să opereze cât de rapid posibil, în concordanţă cu
interesele justiţiei.
El este obligat să-şi exercite atribuţiile în mod independent, imparţial, onest, ireproşabil, dînd
dovadă de o înaltă ţinută morală şi maximă corectitudine şi să contribuie la realizarea eficientă şi
efectivă a actului de justiţie. Totodată, menţionându-se că independenţa nu este un privilegiu sau
o prerogativă conferită procurorilor în interes personal, ci o garanţie a unei justiţii echitabile,
imparţiale şi efective, care protejează interesul public şi privat în societate. Procurorul trebuie să
respecte cele mai înalte standarde de integritate şi responsabilitate pentru a asigura încrederea
societăţii în procuraturăşi, fiind conştient de riscurile corupţiei, să nu admită comportament
coruptibil în activitatea sa, să nu pretindă şi să nu accepte cadouri, favoruri, beneficii sau alte
remunerații ilicite pentru îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea atribuţiilor funcţionale sau în
virtutea funcţiei deţinute.
Procurorul este obligat să respecte egalitatea tuturor persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le
un tratament nediscriminatoriu, indiferent de naţionalitate, origine etnică şi statut social, sex, rasă,
dezabilitate, avere, limbă, vîrstă, religie, viziuni politice, orientare sexuală sau alte criterii şi să
rămână liber de orice relaţii, subiectivism sau părtinire, care afectează, sau pot fi percepute ca
afectând capacitatea de a decide independent.
Potrivit principiului transparenţei procurorul trebuie să ţină cont că pentru instituţie
încrederea cetăţenilor este esenţială şi că aceasta poate fi sporită prin activităţi transparente,
cuprinzând informaţii exacte şi actualizate în mod corect despre cauzele instrumentate, deciziile
adoptate, mediul de lucru al procurorilor şi valorile instituţiei. El este obligat să rămână imparţial
în comunicarea cu mass-media, astfel încât să nu influenţeze pe nimeni într-un fel nepotrivit sau
să aducă critici personale. De asemenea, trebuie să țină cont de prezumţia de nevinovăţie, dreptul
la viaţă privată şi demnitate, dreptul la informare şi libertatea presei, dreptul la un proces
echitabil, dreptul la apărare, integritate, eficienţa şi confidenţialitatea investigaţiilor şi să se
asigure că nu periclitează viaţa sau integritatea fizică a celor implicaţi în proces, în special a
victimelor şi martorilor.
Procuroril nu trebuie să tăinuiască şi să denatureze informaţiile privind averile deţinute sau
conflictele de interes, acestea urmând a fi făcute publice în virtutea funcţiei.

14
 Referinţe bibligrafice
1. Legea cu privire la procuratură din 25-02-2016, publicată în M.O. Nr. 69-77, din 25-03-
2016
2. Legea Nr. 69 din 14-04-2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor
3. Legea cu privire la avocatură; din 19.07.2002, M.O. 12.12.2002
4. Legea cu privire la statutul judecătorului, 20.07.1995, M.O. 117-119, 15.06.2002
5. Codul deontologic al avocaţilor din Republica Moldova, adoptat de Congresul Avocaţilor
din 20 decembrie 2002, cu modificările şi completările adoptate la 23 martie 2007 de
Congresul Avocaţilor, cu modificările și completările adoptate la 01iulie 2016 de
Congresul Avocaţilor)
6. Codul de etică al judecătorilor, aprobat prin Hotărîrea Adunării Generale a Judecătorilor
din 11 septembrie 2015
7. Codul de etică al notarilor din Republica Moldova, adoptat la Adunarea Generală a
Notarilor din Republica Moldova, 20 mai 2017
8. Codul de etică a procurorilor, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Procurorilor nr.
4 din 27 mai 2016
9. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, 2001
10. Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară
11. Bulgaru M. Etica profesională – o necesitate pentru activitatea de succes a specialistului,
Studia Universitatis Moldaviae, 2018, nr.3 (113) Seria “Ştiinţe sociale”, p.193-202
12. Miroiu, M., Blebea,N.G. Introducere în etica profesională. Bucureşti: Trei, 2001

15