Sunteți pe pagina 1din 10

2.Concept.Notiune.

Origine

Originar, termenul de “norma” avea, în limba latina, întelesul de rigla sau instrument


necesar pentru a trasa linii, fapt care a sugerat în timp un mijloc de directionare spre ceva
dinainte stabilit, regula sau cadrul de referinta al actiunilor. Convietuirea sociala l-a deprins pe
om sa manifeste încredere într-o directiva anterior formulata, întrucât aceasta era dedusa din
experienta generatiilor. Nu exista gen de activitate sociala careia sa nu-i fie asociate anumite
reguli sau norme de desfasurare. Norma este o regulă fixată prin lege sau prin uz, ordine
recunoscută ca obligatorie1 pe care un agent în conditiile determinate trebuie sa o urmeze pentru
ca interventia sa sa fie eficienta.
Spre deosebire de propozitiile declarative sau judecatile ce descriu stari de fapt, normele
prefigureaza un câmp de evenimente viitoare; ele sunt mai degraba prospective si teleologice
decât descriptive. Sunt prospective, deoarece contureaza, mai mult sau mai putin precis,
parametrii desfasurarii actiunilor viitoare. Ele sunt totodata teleologice, pentru ca au la baza o
adeziune a legiuitorului sau emitatorului normei la un anumit scop, la o anumita conceptie despre
reusita si eficienta unei actiuni.
Norma juridică este o regulă de conduită generală, impersonală si obligatorie, care
exprimă vointa electoratului reprezentat de organul legislativ, regulă avand ca scop asigurarea
ordinii sociale si care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, la nevoie prin constrangere,
fiind, deci, vorba, de o regulă de conduită ce stabileste comportamentul de urmat în raporturile
dintre oameni ori în raporturile dintre acestia si societate 2. Pe langă regulile de conduită, normele
juridice contin si alte prevederi cu referire la unele definitii, principii de drept, explicarea unor
termeni, organizarea unor institutii sau organe ale statului. In principiu, normele juridice contin
ceea ce trebuie să îndeplinească un anumit subiect de drept ori ceea ce el este îndreptătit să facă
sau ceea ce i se recomandă ori este stimulat să îndeplinească.

1
I.Deleanu,S.Deleanu,Mica enclocipedie a dreptului,Ed. Dacia,Cluj-Napoca,2000, p.32;
2
Ardeleanu, Anca-Monica, Teoria generală a dreptului, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009, p.52;

1
3.Structura normei juridice

Norma juridică este elementul primar al sistemului de drept, prin care mesajul
legiuitorului ajunge la destinatarii săi. Pentru a putea fi cat mai usor de receptat acest mesaj,
norma juridică trebuie să răspundă unor cerinte de organizare si de structură internă. Continutul
normei juridice are o structură logico-juridică care arată în ce elemente componente este logic
organizată structura prescriptiei normei, indiferent de modul de formulare sau de ramura de drept
căreia îi apartine. Ea are si o structură tehnico-legislativă care se referă la forma exterioară de
exprimare a coninutului său si la modul în care norma se încadrează în textele legislative.

3.1 Structura logico-juridica a normei

Structura logico-juridica a normei indica elementele componente si reciproc dependente


care asigura organizarea logica a prescriptiei normei, indiferent de formularea ei literala si de
ramura de drept din care face parte. Aceste elemente structurale sunt ipoteza, dispozitia si
sanctiunea normei juridice. Componenta trihotomica a normei nu este întâmplatoare; ea
corespunde exigentei logice dupacare orice prescriptie, pentru a dobândi semnificatia si
autoritatea unei norme juridice, trebuie sa stipuleze conditiile în care unele categorii de subiecte
vor manifesta o anumita conduita, sa precizeze în ce consta aceasta conduita si care sunt urmarile
ce decurg din nerespectarea ei. Schema structurii logico-juridice a normei se poate exprima prin
formula: "în cazul în care ( daca cineva) ...atunci trebuie... altfel..." 3.

3.1.1 Ipoteza
Ipoteza este acea parte componenta a normei juridice care precizeaza conditiile,
împrejurarile sau faptele în raport cu care se aplica dispozitia normei de drept, precum si
categoria subiectelor la care trimite continutul dispozitiei. De exemplu, primeste o mostenire
persoana care poate dovedi vocatia succesorala si faptul ca a acceptat mostenirea în termenul
stabilit. Sau: pentru a-si putea manifesta optiunea politica, cetateanul trebuie sa fie major si sa nu
fie decazut din drepturi4.

3
N.Popa Teoria generala a dreptului,editia a 5-a, Ed.C.H.Beck, p.62
4
Mazilu, D., Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000; p 81

2
Ipotezei, ca element de continut al normei de drept, îi revine un rol care nu se reduce la
justificarea elementelor factuale, ci vizeaza obiective care rezida în ratiunea însasi a normei de
drept si care privesc temeiurile valorice ce sunt promovate prin mijlocirea ei. Structura temeiului
unei reguli este un enunt conditional: daca M, atunci C; ceea ce se scrie T = M => S, în care T
este temeiul, M este evenimentul, iar S reprezinta scopul sau consecinta. Daca în stiintele privind
fenomenele naturii S este un efect ca oricare altul, în stiintele despre om S este un eveniment cu
valoare, valoare pe care o atribuim noi ca fiinte valorizatoare, care dam un sens valoric lumii. În
acest context, enunturile de legi le completam cu enunturi de valoare. În felul acesta,
normativitatea intra sub controlul ratiunii si experientei . Si în materia normelor juridice orice
actiune este orientata spre un scop, iar temeiurile normative sunt dirijate de valori. Prin etalonul
valoric de apreciere a actiunilor se realizeaza calificarea concreta a unui fapt si numai dupa aceea
se stabileste norma de drept careia se aplica în speta5.

3.1.2 Dispozitia
Ca partea cea mai importanta a normei juridice, dispozitia se refera la conduita ca atare
pe care trebuie sa o realizeze cei carora li se adreseaza; ea ofera raspuns la intrebarea: "ce
trebuie sa faca ori sa nu faca" sau "ce este indreptatita sa faca persoana aflata in situatia
prevazuta de norma ". Dispozitia prevede fie obligatia de a înfaptui anumite actiuni, fie obligatia
abtinerii de la infaptuirea unor actiuni, dupa cum poate numai sa permita, sa recomande sau sa
stimuleze o arie de actiuni umane dezirabile.

3.1.3 Sanctiunea
Sanctiunea reprezinta acel element al normei juridice care fixeaza urmarile incalcarii
dispozitiei; ea da raspuns intrebarii: "care sunt consecintele încalcarii dispozitiei?". Sanctiunea
constituie masura luata împotriva dorintei sau vointei aceluia care nesocoteste dispozitiile
normelorjuridice. Ea este aplicata de organe special împuternicite si urmareste restabilirea ordinii
încalcate, prevenirea încalcarii normelor de drept în viitor si îndreptarea celui vinovat . Rezulta
ca scopul sanctiunii este eminamente constructiv, neurmarind razbunarea frusta.
În statul de drept, aplicarea sanctiunilor este un act de putere antrenând o mare
raspundere politica si juridica; ea trebuie facuta numai de catre organele competente, cu
respectarea literei si spiritului legii, a drepturilor si libertatilor omului.

5
Mazilu, D., Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000,p 42

3
Desi este un element al structurii logico-juridice a normei, sanctiunea implica ea insasi o
norma: o norma sui-generis de conduita, care trimite la subiectul vinovat de incalcarea dispozitiei
si la organul de stat competent sa aplice sanctiunea legala.

3.2Structura tehnico-juridica a normei


Structura tehnico-juridica a normei trimite la forma de exprimare a continutului si a
structurii logice a normei prin textul legal.
Norma de drept este, de regula, o parte a unui act normativ, el însusi structurat în
capitole, sectiuni, articole, alineate. Ca element structural de baza al actului normativ, articolul
contine, obisnuit, o dispozitie de-sine-statatoare. Sunt situatii în care un articol contine mai multe
norme, dupa cum, în altele, o norma se exprima prin mai multe articole coroborate.
Specificul normelor constitutionale, al celor de organizare s.a. evidentiaza ca, de obicei,
normele juridice nu sunt redactate dupa schema ipoteza-dispozitie-sanctiune. Cel mai adesea,
normele de drept cuprind fie ipoteza si dispozitia, fie dispozitia si sanctiunea ori numai
dispozitia. În unele situatii, dispozitiile legale îmbraca forma unor principii generale, a unor
definitii sau clarificari conceptuale6.
Încât, se constata o mare diferentiere în modul de formulare a normelor, motiv pentru
care, pe planul doctrinei, unele categorii de norme nici nu mai sunt apreciate ca norme propriu-
zise, ci ca "dispozitii legale" ce ar fiinta în paralel cu normele juridice luate în sens restrâns;
acestea din urma ar fi adevaratele norme juridice, întrucât se adreseaza direct conduitei
oamenilor. Nu avem însa motive sa minimalizam rolul normativ al dispozitiilor legale cu
continut general, chiar daca ele nu creeaza, precum normele juridice considerate în sens strict,
modele nemijlocite de comportament.
Principiile generale, definitiile si alte asemenea dispozitii legale confera normelor
propriu-zise dimensiunea de substanta, structurându-le axiologic si precizându-le, în consecinta,
finalitatea sociala.
În ce priveste însa norma în sens strict, acesta, dincolo de modul în care este formulata,
trebuie sa precizeze o conduita de urmat, o dispozitie, sub forma unor drepturi si obligatii
juridice. Cu toate acestea, tehnica legislativa nu reclama formularea expresa atât a îndrituirii cât
si a obligatiei. Îndeobste, legiuitorul formuleaza acea latura ce doreste sa o accentueze (astfel,

6
N.Popa Teoria generala a dreptului,editia a 5-a, Ed.C.H.Beck, p 42

4
art.998 Cod civil precizeaza obligatia de reparare a prejudiciului, dar subîntelege dreptul de
reparare).
Formularea neschematica, netipica, uneori parcimonioasa a textului unei norme de drept
nu este de regula rezultatul economiei de gândire a legiuitorului, ci a economiei de mijloace în
exprimarea vointei sale, economie de mijloace originata ea însasi în ideea interconditionarii
sistemice a normelor în ansamblul dreptului. Ceea ce exige eliminarea detaliilor redundante,
cresterea gradului de sintetizare a limbajului juridic si de comprimare a textelor normative, în
masura sa sporeasca integrarea organica a unei norme juridice în sistemul dreptului, în raport cu
care, de fapt, ea îsi fixeaza, prin întregire, sensul si semnificatia. Asadar, tocmai coerenta
sistemului de drept reclama, nu o data, comprimarea structurii logico-juridice a normelor sale,
caracterul netipic al exprimarii lor tehnico-juridice.
Analiza structurii tehnice a normelor de drept evidentiaza ca nu putem concepe simplist
ca fiecare norma ar dispune de o sanctiune proprie. Interdependenta normelor juridice permite
acelor norme fara o sanctiune proprie sa fie asigurate, în realizarea lor, prin înfaptuirea cerintelor
altor norme ce cuprind sanctiuni determinate.
În absenta unei corecte întelegeri a raportului dintre structura logica (elementele normei)
si structura tehnico-juridica (modul de formulare legislativa a regulii de drept), nu s-ar putea
evita interpretarea si aplicarea diferita a dreptului, fapt ce ar contrazice vointa, unica si unitara, a
legiuitorului.

4.Importanţa supremaţiei normei juridice în societate

Impunerea propriilor idei și satisfacerea propriilor interese în fața celorlalți într-o


societate, fără a se ține seama de regulile comune, conduce la instituirea sistemului arbitrar.
Distincția clară dintre o societate deschisă, liberă și una aflată sub o coordonare arbitrară
constă în identificarea în cadrul celei dintîi a existenței netulburate a principiilor de domnie a
legii. În acest sens, conducătorii unei societăți libere sunt ținuți de reguli deslușite și prezentate
cu suficient timp înainte, în așa fel încît toți actorii sociali interesați de acest cadru reglementar
să poată înțelege care sînt sancțiunile ce se vor aplica în caz de nerespectare a legilor, dar, în
același timp, să aibă și posibilitatea să-și programeze și să-și îndeplinească în condiții bune
obiectivele din domeniul lor de activitate7.
7
Ardeleanu, Anca-Monica, Teoria generală a dreptului, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009;p 42

5
În caz contrar, dacă cei ce stabilesc și impun aplicarea regulilor nu oferă predictibilitate
membrilor societății, se ajunge în situația unei scindări între cele două părți, exprimată de
imaginea plecării într-o călătorie împreună, dar al cărei scop și punct final nu sunt cunoscute
decît de una dintre părți, ceea ce creează frustrare pentru cealaltă parte. Mult mai frustrant este
faptul de a se constata în final că, de fapt, nici cel ce conduce expediția nu cunoaște destinația
acesteia.
In opinia mea, necesitatea unui cadru coerent de reguli în viața cetățeanului și a formei de
organizare în care acesta conviețuiește reprezintă un element fundamental, fiind o premisă
importantă pentru dezvoltarea liberă și sănătoasă a societății. Așteptările firești ale individului
constau în asigurarea unui trai sigur, beneficierea de un sistem performant de sănătate și
educație, asigurarea ordinii publice etc. Toate aceste beneficii nu pot fi oferite, sau cel puțin
civilizația umană nu a identificat alt cadru, decît în forma sistemului social, formă de organizare
pe care omul a preferat să o îmbrățișeze în momentul cînd a decis să renunțe la starea sa de
libertate originară. Toate acestea au fost realizate de către om prin acceptarea compromisului ce
a constat în respectarea unor reguli comune. Însușirea normelor de către individ apare încă din
primii ani de viață în sînul familiei, care are rol primordial în educare pe baza unui cadru de
reguli prestabilit. Direcțiile acestei sume de norme ce se transmit și trebuie respectate în familie
sînt – ab initio – concentrate pe ideea de predictibilitate, unde cerințele sînt foarte bine
comunicate și stabilite în cadrul familiei, precum și pe valorile morale, unde latura
comportamentală a viitorului adult este în mod permanent educată.
Totuși, este inutil de precizat că, în același timp, comportamentul părintelui trebuie să fie
în concordanță cu valorile pe care le promovează copilului, primul constituind modelul ce trebuie
să-l inspire pe cel de-al doilea. Trecînd acum de la nivelul individului la cel al organizației, se
observă în mod similar prezența aceluiași proces de asimilare a regulilor aplicabile. În
majoritatea companiilor sau altor organizații sînt aplicate o serie de reguli interne ce trebuie
respectate alături de legislația generală. Adoptarea legilor interne în cadrul organizațiilor
reprezintă un proces de elaborare, aprobare, intrare în vigoare, aplicare și ulterior abrogare
similar celui pus în operă de către instituțiile publice. Supremația acestor norme interne elaborate
și aplicate în cadrul organizațiilor are efect în mod egal atît asupra angajaților, cît și a organelor
de conducere ce au aprobat regulile respective. În acest sens, principiul guvernanței corporative
constituie o garanție în privința modului în care se efectuează controlul reciproc în activitatea

6
marilor corporații între organele de conducere, acționari, salariați, clienți, parteneri de afaceri,
instituțiile publice și comunitate8.
Continuînd ideea formării regulilor și a cadrului legislativ, bineînțeles că instituțiile
statului sînt cele care au rolul decisiv în crearea cadrului legislativ într-o societate. Astfel,
adoptarea actelor normative ar trebui să aibă la bază principiul conform căruia societatea este
guvernată de lege, ci nu prin intermediul unor decizii arbitrare ale unor membri din conducerea
statală. Asa cum afirma si Friedrich A. Hayek din volumul “Drumul către servitute” din 1944, se
observă că, pentru a fi asigurată eficiența principiului Rule of Law, acesta ar trebui aplicat fără
excepție de la ceea ce reprezintă el ca sumă de reguli în sine. Prin acest mecanism se asigură
posibilitatea individului de a prevedea acțiunile statului în sensul în care își poate planifica
activitățile sale în cadrul societății, în sensul de a ști în ce măsură este protejat de către stat
împotriva acțiunilor altor persoane, dar și dacă se află în situația ca statul să-i oprească anumite
acțiuni, demersuri etc. Un alt aspect de reținut în aplicarea principiului supremației legii în
societate constă în faptul că oricine obține pe cale legală dreptul de a legifera și aplica ulterior
regulile în societate trebuie să respecte acest principiu. Simplul fapt de a obține în mod perfect
legitim o poziție de acest fel în cadrul statului, dacă ulterior acest fapt este urmat de un
comportament discreționar, nu se garantează în mod automat și respectarea principiului Rule of
Law9. De asemenea, cînd se referă la riscurile nerespectării principiului în sine în lucrarea mai
sus menționată, Friedrich A. Hayek precizează că declinul sistemului Rule of Law în cadrul unei
societăți prin introducerea progresivă de formulări vagi, precum și încurajarea arbitrariului și a
incertitudinii în legislație pot avea efecte negative majore, care în anumite situații pot conduce
spre totalitarism10.
La o succintă evaluare se poate constata că există numeroase societăți la nivel mondial
care aplică într-o foarte mică proporție sau nu aplică deloc principiul Rule of Law. Aceste state
sînt prezente în majoritate pe continentul african, în Orientul Mijlociu și o parte din Asia, iar
lipsa unui cadru legislativ performant și coerent le găsește clasate în statisticile internaționale ca
avînd o dezvoltare economică slabă, cu un ridicat nivel al corupției, și țări în care investițiile
străine directe au o pondere neînsemnată 11. Un alt element caracteristic pentru aceste zone este
8
www.avocat.net
9
www.dilemaveche, Mihai G.POPA
10
Friedrich A. Hayek,Drumul catre servitute, Ed. Humanitas
11
Năstase Georgescu, Maria, Mihăilescu, Simona Th. Livia, Drept constituţional şi instituţii politice, Curs
universitar, Editura Moroşan, Bucureşti, 2009;p35

7
cel referitor la o protecție scăzută a drepturilor de proprietate intelectuală și un nivel crescut al
evaziunii fiscale în contextul în care populațiile respective nu consideră drept rezonabilă
obligația de plată a taxelor către administrația statului. Totuși, nu trebuie trecută cu vederea nici
situația din ultimii ani a mai multor state din Europa de Est, în care, deși se confruntă cu astfel de
probleme la un nivel diferit, cetățenii lor au ales să emigreze masiv în țări din Vest.
Principiul supremației legii ar trebui reiterat. Impunerea legii ca suprem concept în
coordonarea activităților într-o societate creează un cadru echilibrat și oferă posibilitatea
protejării în mod real a drepturilor și libertăților tuturor actorilor sociali, dar și oportunitatea unei
dezvoltări economice durabile. Acest mecanism prezintă importanță pentru orice individ care
este parte a unei societăți, fiindcă acesta trebuie să știe că principiul Rule of Law statuează faptul
că toți membrii societății, inclusiv cei din structurile de conducere ale statului, se supun legilor în
vigoare într-o veritabilă nomocrație – în gr., nomos = lege și kratos = putere.
România actuală între tradiţie şi metamorfozele sistemelor juridice mondiale, trebuie să
ţină cont în procesul de interpretare a normelor juridice de regimul său ”tripartit” determinat în
mod obiectiv de apartenenţă ca membru fondator la Organizaţia Naţiunilor Unite, ca membru la
Uniunea Europeană şi membru al alianţei politico-militare N.A.T.O., cu consecinţe asupra
”primordialităţii” sistemului de Drept căruia i-ar aparţine.
Este necesară o trecere în revistă din perspectivă constituţională a evoluţiei interpretării
normei juridice, ulterior prin alte studii vom dezvolta acest subiect generos şi din perspectiva
altor criterii; posibile analize teoretice din perspectiva teoriei normei juridice 12 sau din cea a
evoluţiei dreptului şi a exegezei legii13, fără a neglija şi alte dimensiuni ale evoluţiei dreptului.
Evoluţia sistemelor constituţionale din perimetrul românesc a determinat în mod major şi
elementele fundamentale ce au stat şi stau la baza interpretării normei juridice în amplul proces
de aplicare al legii.
Cronologic statul naţional modern a avut ca primă Constituţie care a fost în vigoare la
momentul 1 Decembrie 1918, Constituţia adoptată la 1 Iulie 1866. Ulterior, consacrând noile
realităţi teritoriale de după 1 Decembrie 1918 a fost Constituţia din 29 Martie 1923. Evoluţia
statului prin trecerea la dictatura regală a avut la bază Constituţia din 1938. În perioada regimului
autoritar militar, România a cunoscut o scurtă perioadă în care normele constituţionale au fost

12
Manolescu I. Mircea, Teoria normei juridice, Monitorul Oficial, 1946, Bucureşti.
13
Lungulescu I. N., Evoluţia dreptului şi Exegeza legii, Tipografia Românească, 1934, Timişoara.

8
teoretic suspendate.Ulterior actului istoric de la 23 August 1944 este repusă în vigoare
Constituţia din 1923 pentru o scurtă perioadă de timp.
Ulterior, într-o perioadă istorică care a cunoscut mutaţii social-politice şi economice
rapide, avem trei Constituţii, respectiv în anii 1948, 1952 şi 1965 corespunzător unor etape
economice şi a unor schimbări pe plan internaţional cu influenţe determinante în domeniul
interpretării normei juridice.
Ulterior după evenimentele din Europa anului 1989, la 8 Decembrie 1991 s-a adoptat prin
referendum naţional o nouă Constituţie, care în anul 2003 a fost modificată în concordanţă cu
perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.
Astfel că, în perimetrul Statului Naţional România într-o scurtă perioadă istorică avem
mai multe ”regimuri constituţionale”.
Legile fundamentale ale statului romîn postbelic conţin şi ele texte constituţionale
consacrate interpretării normelor juridice.
Epoca actuală cunoaşte totodată fenomene anterior inexistente, determinate de o migraţie
fără precedent a unor mari grupuri de persoane care vin din zone cu sisteme juridice, morale şi
religioase mult diferite de sistemul European de gândire, astfel că în prezent suntem martorii
unor mutaţii fără precedent în ultimile sute de ani pe teritorii întinse din Europa.
Aspectele Statului de Drept reprezintă o preocupare constantă a societăţii contemporane,
astfel a apărut noţiune de ”democraţie participativă”14total diferită de perioadele anterioare în
care ”democraţia” era concepută în mod static, ca un dat, numită în anumite perioade şi
”democraţie populară”.

BIBLIOGRAFIE
1. Ardeleanu, Anca-Monica, Teoria generală a dreptului, Editura Universităţii din Bucureşti,
Bucureşti, 2009;
14
Ciongaru Emilian, Democraţia participativă – conotaţie în Statul de drept, în Administraţia Publică în Europa celor
28 – Dimensiune juridică şi managerială, Editura Universitară, Bucureşti, 2014, pag. 153

9
2. N.Popa Teoria generala a dreptului,editia a 5-a, Ed.C.H.Beck,Bucuresti,2008
3. Dogaru,Gh.Mihai, Norma juridică si interpretarea ei,Ed.Universul Juridic,Bucuresti,2014
4. L.Rites Interpretarea-Institutie fundamentală a dreptului,Ed.Universul JuriDIC,Bucuresti,2013
5. I.Craiovan Doctrina juridică,Ed.C.H.Beck,Bucureşti, 2006;
6. Mazilu, D., Teoria generală a dreptului, ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000
7. Năstase Georgescu, Maria, Mihăilescu, Simona Th. Livia, Drept constituţional şi instituţii
politice, Curs universitar, Editura Moroşan, Bucureşti, 2009;
8. www.avocat.net
9.www.dilemaveche

10