Sunteți pe pagina 1din 3

Funcţiile dreptului

Noţiunea funcţiilor dreptului

Dreptul are ca scop regularizarea raporturilor sociale, canalizarea activităţii oamenilor în


cadrul unor relaţii de interes major, în conformitate cu o voinţă generală. Acest scop este slujit de
o serie de funcţii. Funcţiile dreptului sunt acele direcţii (orientări) fundamentale ale acţiunii
mecanismului juridic, la îndeplinirea cărora participa întregul sistem al dreptului (ramur 232f57c
ile, instituţiile, normele dreptului) precum şi instanţele sociale special abilitate cu atribuţii în
domeniul realizării dreptului.

Cuvântul funcţie vine de la latinescul funcţio (onis) care iniţial a însemnat muncă, deprindere,
având şi sensul de aducere la îndeplinire (îndeplinire).

Abordarea problematicii rolului şi funcţiilor sistemului juridic prin prisma analizelor funcţionale
este făcută de pe poziţiile considerării dreptului ca un element indispensabil al echilibrului social
şi al asigurării coexistentei libertăţilor în societate.

A. Funcţia de instituţionalizare sau formalizarea juridică a organizării social-politice

O primă funcţie a dreptului o constituie instituţionalizarea sau formalizarea juridică a


organizării social-politice a societăţii. Dreptul – în special Constituţia şi legile organice – asigură
cadrul de funcţionare legală a întregului sistem de organizare socială. Organizarea şi funcţionarea
puterilor publice precum şi a instituţiilor politice fundamentale sunt concepute în maniera juridică,
iar mecanismul raporturilor ce se nasc în procesul conducerii politice este reglat prin intermediul
dreptului. Dreptul cuprinde în sfera sa un domeniu vast – domeniul organizării sociale. El are în
vedere acest domeniu, în ansamblul său, că o funcţie a sistemului social global.

B. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii

O altă funcţie a dreptului este aceea de conservare, apărare şi garantare a valorilor


fundamentale ale societăţii. Ocrotind şi garantând ordinea constituţională, proprietatea, statutul şi
rolul individului, dreptul apare ca un factor implicat în procesul dezvoltării sociale. .
Fiind instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigura coeziunea interioară
a colectivităţilor prin programarea şi tipizarea unor conduite socialmente utile, defineşte cadrul
general de desfăşurare a proceselor sociale şi sancţionează conduitele deviante.

Dreptul, ca ansamblu de norme, instituţii şi sancţiuni formalizate, stabileşte principiile de bază ale
convieţuirii sociale. Ca sistem formalizat, dreptul se caracterizează printr-o relativă rigiditate a
structurii sale, condiţie a naturii constrângătoare a reglementărilor pe care le conţine. În ansamblul
prescripţiilor sale, dreptul apara, prin mijloacele specifice fiecărei ramuri, viaţa în comun
împotriva diferitelor excese individuale, asigura securitatea persoanei (în acest sens s-a vorbit
despre cele trei drepturi 'absolute' ale societăţii civile – securitatea persoanei, libertatea individului
şi proprietatea). În perspectiva axiologică, norma de drept, ca regulă ce prescrie o conduită posibilă
sau datorată, este o cale pentru realizarea unor valori. Aceste valori, ocrotite de lege, sunt
nemijlocit legate de bună şi productivă funcţionare a mecanismelor sociale.

C. Funcţia de conducere a societăţii

Fiind mijlocul cel mai eficace pentru realizarea scopurilor social-politice, dreptul exercita
un rol important în conducerea societăţii. Actul normativ juridic este un act de conducere socială.
În formă ei cea mai generală, legea este forma universală de exprimare a dezideratelor sociale
majore. Îmbrăţişând domeniul organizării sociale, dreptul se circumscrie conceptului de practică
socială. Dreptul aparţine acestui domeniu cel puţin din două, perspective: a) mobilurile care pun
în mişcare activitatea legiuitorului sunt esenţialmente legate de nevoile reale ale societăţii, de
practică raporturilor interumane. În acest sens spunem că dreptul este determinat de scopuri ce se
impun acţiunii; b) ca efect al aplicării normei de drept se produce o modificare a realităţii sociale
prin aceea că dreptul oferă o formă specifică de manifestare a raporturilor sociale – forma
raporturilor juridice – cu toate consecinţele ce derivă de aici. Dreptul este o tentativă de
regularizare a raporturilor inter şi intra-sociale; el aspiră să stabilească în avalanşă de interese,
adeseori contradictorii, o armonie în virtutea ideii de valoare.
D. Funcţia normativă

Funcţia normativă a dreptului derivă din rolul superior al dreptului, din faptul ca nefiind
un scop în sine, dreptul este destinat să asigure subordonarea acţiunilor individuale faţă de o
conduita-tip. Această funcţie ne apare ca o adevărată funcţie de sinteză, implicând toate celelalte
funcţii. Ea este indestructibil legată de caracterul normativ al dreptului. Normativitatea juridică,
este o parte a normativităţii sociale. Alături de alte forme de reglementare normativă, dreptul, prin
ansamblul normelor şi instituţiilor sale, este un factor de programare a libertăţii de acţiune a
omului.

Orice proces de evoluţie, adaptare sau integrare în societate nu se poate desfăşura anarhic, la
întâmplare, ci într-un cadru organizat, normat, reglementat.