Modelul democratic instituit în Republica Moldova

Regimurile democratice prezintă o largă diversitate, care depinde de structura lor instituțională,
de sistemele de partide, de funcționarea şi randamentul lor. Diverse sunt şi modalitățile de
clasificare a regimurilor politice. Pentru a stabili şi analiza diferențele de funcționare ale regimurilor
democratice au fost elaborate diverse criterii.
Politologul olandez Arend Lijphart, cercetând dimensiunea instituțională a regimurilor
democratice a constatat că democrația contemporană este una bidimensională: majoritaristă şi
consensualistă.
Opoziția dintre majoritarism şi consensualism reiese din definițiile date democrației. Definirea
democrației ca ,,guvernare de către popor şi pentru popor” pune următoarea întrebare: cine
realizează guvernarea şi a cui interese apără ea, atunci când poporul are preferințe divergente? În
interpretarea majoritaristă răspunsul ar fi: Guvernarea se realizează de majoritatea poporului.
Majoritățile trebuie să guverneze, iar minoritățile trebuie să se opună. Răspunsul consensualist ar fi:
cât mai mulți. Regulile şi instituțiile sale au drept scop o participare mai largă la guvernare.
Guvernarea majorității concentrează puterea politică în mâinile unei majorități simple, în timp ce
modelul consensualist încearcă să împartă, să disperseze şi să limiteze puterea.
Deci, analizând viziunea lui Arend Lijphart, putem afirma că în Republica Moldova modelul
democrației este consensualist. Astfel, modelul consensualist încearcă să împartă, să disperseze şi să
restrângă puterea printr-o varietate de căi.
Prin urmare, putem observa mai multe caracteristici ale democrației consensualiste
(consociaţioniste, consociaţionale) în statul nostru:
1. Împărțirea puterii executive în coaliții largi, multipartidiste.
Principiul consensualist permite tuturor sau celor mai importante partide să împartă puterea
executivă într-o coaliție largă.
2. Echilibrul puterii între executiv şi legislativ.
3. Sistemul multipartidist.
Republica Moldova are un sistem multipartidist,
4. Reprezentare proporțională.
În contrast cu metoda pluralității, care tinde să suprareprezinte partidele mari şi să subreprezinte
partidele mici, scopul principal al reprezentării proporționale în RM este de a împărți locurile
parlamentare între partide, proporțional cu voturile pe care acestea le primesc.
5. Corporatismul grupurilor de interese.
Au o prezență clară cele trei elemente generale ale corporatismului: concertare tripartită, grupuri de
interese relativ puține şi mari şi proeminența asociațiilor reprezentative. În cadrul sistemului
coordonat din RM, scopul este compromisul şi concertarea.
6. Guvernarea descentralizată. 
Și anume, procesul de descentralizare a atribuit autorităților locale responsabilitatea asupra
domeniilor cheie de politici.
7. Rigiditatea constituțională.
Republica Moldova are o constituție scrisă – un singur document are conține principiile
fundamentale ale guvernării – care poate fi modificată doar printr-o procedură complexă.
8. Controlul constituțional.
Controlul constituționalităţii legilor constituie o garanţie necesară a traducerii în viață a principiilor
şi normelor constituționale, a aplicării lor practice, a realizării neabătute a drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti în RM.
9. Independența băncii centrale.

Așadar, putem afirma că avem în Republica Moldova o democrație imitată, care este o entitate
complexă. Ea are loc fără alegeri libere și corecte, fără un parlament independent și o justiție
independent, dar nici nu vine cu represiunea în masă, specifică dictaturilor. Democrația imitată se
bazează mai mult pe înșelăciune decât pe violență. În acest context, putem susține că elita politică
nu permite cu adevărat ca modelul democrației consensualiste să persiste în statul nostru.
Republica Moldova, ca şi celelalte state est-europene din fosta Uniune Sovietică, a traversat o
perioadă dificilă de schimbări radicale, care cuprind toate sferele vieţii şi activităţii. Societatea
moldavă s-a confruntat cu o restructurare dificilă, în mare măsură contradictorie, dar istoric
inevitabilă. În viaţa socio-politică s-a făcut trecerea de la totalitarism la democraţie, în viaţa
economică, de la sistemul administrativ de comandă la economia de piaţă. În pofida unor schimbări
cardinale survenite în sfera politică, societatea noastră continuă să se zbată în mrejele sărăciei
economice, crizei de identitate, mizeriei sociale, guvernării ineficiente. Una din particularităţile cele
mai relevante ale procesului de democratizare a societăţii post-totalitare rezidă în reafirmarea
politicii în viaţa cotidiană, în redescoperirea ei de către cetăţeanul de rând. Complexitatea reală a
procesului de schimbare şi tranziţiei cronice şi puţin eficiente, marcate de contradicţii şi generatoare
de multiple probleme, conturează obiectivul efectuării unor analize pertinente a cauzelor care au
determinat momentele de incertitudine şi controverse şi, eventual, găsirea unor remedii de depăşire a
acestora. Unul din aceşti factori cauzali, care poate deveni şi remediul al tranziţiei democratice îl
constituie cultura politică.
Deci, epoca comunistă a distrus instituţiile democratice, au alterat considerabil mentalităţile
credinţele, conceptele astfel, a creat o contracultură politică cu un profund caracter anticivilizator,
întruchipată în acel homo-sovieticus.
Perioada de după 1991 în Republica Moldova indiscutabil a instaurat un regim politic
democratic. Dar el este departe încă de caracteristicele unei democraţii consolidate. În privinţa
democraţiei ne aflăm într-un punct de echilibru instabil. Avem în faţa noastră o variantă bună şi
două proaste. Cea bună putem să o obţinem prin maximalizarea democraţiei. Cele proaste pot fi
eşuarea în autoritarism şi democraţie „de vitrină”. În locul unei societăţi moderne, libere şi
dezvoltate, noi „construim o societate de supravieţuire, cu democraţie de vitrină, cu o economie în
derivă şi vulnerabilă.” Iar democraţia „de vitrină” are toate instituţiile unui regim democratic, dar
nu le folosește decât minimal, iar uneori deloc. Noi am câştigat prin ieşirea din comunism doar o
democraţie minimală. Oprirea în acest punct comportă riscul alunecării într-un regim autoritar în
conţinut, deşi cu ritual democratic.
Reorganizarea sistemului politic cu scopul democratizării societăţii, crearea statului de drept şi a
societăţii civile, putem considera ca un progres pentru societatea noastră. Undeva această
reorganizare a devenit o realitate, undeva a rămas o iluzie.
Fără îndoială, măsura în care societatea moldovenească s-a schimbat vizibil, a făcut-o sub
presiunea unor constrângeri externe, mai ales economice.