UNIVERSITATEA COOPERATIST-COMERCIALĂ DIN

MOLDOVA (UCCM)
FACULTATEA DE DREPT

REFERAT

" Nulitatea actului juridic civil"

A efectuat: Student an.1 gr.3DR-2011c

Butnaru Petru

Profesor: Doctor, conferentiar universitar

Pogonet Galina

Chişinău 2021
 Introducere

Actul juridic civil reprezintă faptele juridice care servesc drept temei de apariție a drepturilor şi a
obligațiilor civile sau, cum rezultă din definiția legală a actului juridic civil, care se găsește la art. 195 al
Codului Civil al Republicii Moldova, „actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi
juridice a voinței îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligațiilor civile.”
Desigur, chiar din noțiunea dată se observă faptul manifestării de voință a părților în cazurile
menționate, însă actul juridic poate fi unilateral, bilateral şi multilateral, ceea ce înseamnă că şi în
cazurile date trebuie să existe în mod obligatoriu acordul părților sau al unei părți, care poate da naştere
unor obligații pentru terți doar în condițiile prevăzute de lege. În caz contrar, dacă nu se respectă
condițiile de valabilitate ale actului juridic, în mod evident se va ajunge la nulitatea lui.
Doctrina ne oferă o multitudine de noțiuni a nulității, totuși cred că cea mai înțeleasă este cea
care prevede că nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele
contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. În alte cuvinte, nulitatea este
sancţiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispoziţiile
legale referitoare la condiţiile de validitate a actului juridic (indiferent că sunt condiţii de fond sau
condiţii de formă).
Termenul „nulitate” provine de la latinescul „nullitas” şi are în mod obişnuit trei sensuri:
 lipsă totală de valoare;
 persoană fără competenţă;
 ineficacitatea unui act juridic din cauza absenţei unei condiţii de fond sau de formă.
Acest din urmă sens ne interesează cel mai mult. În legislaţia noastră civilă nu există o deiniţie a
nulităţii, deinirea ei, asemenea altor instituţii, a revenit doctrinei. 0 deiniţie care s-a impus prin
conciziunea sa este aceea care deineşte nulitatea ca iind acea „sancţiune care lipseşte actul juridic de
efectele contrarii normelor juridice editate pentru încheierea sa valabilă.”
Alt autor defineşte nulitatea ca fiind „sancţiunea de drept civil care desfiinţează actul juridic sau
numai o parte din el atunci când a fost încheiat cu nesocotirea condiţiilor sale de validitate.” Se numeşte
nulitate ineficacitatea unui act juridic, adică nevalabilitatea sa. Un act juridic este nul atunci când există
în mod material însă nu poate produce efecte juridice, fiindcă legea nu-i recunoaşte validitatea. Din
definiţiile expuse mai sus se poate observa că nulitatea este o sancţiune de drept civil, dar este numai
una dintre sancţiuni. În al doilea rând, această sancţiune constă în lipsirea actului juridic de efecte şi, în
al treilea rând, această sancţiune intervine numai atunci când se încalcă acele norme de drept civil care
sunt edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil. Aceasta înseamnă că nu orice norme, ci
numai cele care condiţionează încheierea valabilă a actului juridic civil. De asemenea, se subînţelege
faptul că această încălcare se raportează întotdeauna la momentul încheierii actului juridic.
 1. Trăsăturile nulității actului juridic civil
Nulitatea actului juridic civil este identificată prin anumite trăsături carcteristice:
 nulitatea este o sancţiune de drept civil;
 priveşte numai actele juridice, nu şi faptele juridice;
 intervine atunci când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de
validitate ale actului juridic;
 constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru
încheierea valabilă a actului juridic în întregul lui;
 momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al
încheierii actului juridic.
 actul juridic este lipsit numai de acele efecte care contravin scopului urmărit de dispoziţia
legală încălcată.
2.Functiile nulității actului juridic civil
Ca instituţie de drept civil, nulitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
-Funcţia preventivă, care constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de
drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate:
ştiind că un act încheiat cu încălcarea legii privind valabilitatea sa va i lipsit de efecte, subiectele
de drept civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă. Alţi autori menţionează că
funcţia preventivă a nulităţii constă în ameninţarea cu distingerea efectelor actului juridic, dacă
aceasta se încheie cu nesocotirea dispoziţiilor legale privind condiţiile sale de validitate.
-Funcţia sancţionatoare care intervine dacă funcţia preventivă nu s-a dovedit eicientă, adică
după încheierea actului juridic şi având drept scop ie înlăturarea efectelor contrare legii pe care
le conţine acest act, ie înlăturarea actului în totalitate, dacă nu este posibilă îndepărtarea
clauzelor stipulate cu nesocotirea unor dispoziţii imperative ale legii. Unii autori mai
menţionează a treia funcţie a nulităţii şi anume:
-Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii în domeniul actelor juridice civile, prin
realizarea funcţiilor menţionate mai sus se asigură respectarea normelor de drept civil care
reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un
mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri.
Pentru o mai bună conturare a conceptului de „nulitate a actului juridic civil” serveşte şi
clasificarea nulităţilor care poate fi făcută în funcţie de mai multe criterii:
 După natura interesului ocrotit –în acest sens, prin dispoziţia legală încălcată la încheierea
actului juridic civil, nulitatea poate fi atât absolută cât şi relativă. Este relativă nulitate care
sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic civil a unei norme care ocroteşte un
interes particular, individual ori personal. Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este
 desemnată în legislaţie.
-După întinderea efectelor sale- aici nulitatea tot poate fi de două feluri: parţială şi totală.
Parţială este nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte
efecte ale actului producându-se întrucât nu contravin legii. Este totală acea nulitate care
desiinţează sau anulează actul juridic civil în întregime. Dintre aceste două feluri de nulităţi,
nulitatea parţială este regula, iar nulitatea totală reprezintă excepţia.
Astfel, următoarele situaţii nu reprezintă nulitate parţială, trebuind deci să nu fie confundate cu
aceasta:

 situaţia în care, dintre mai multe acte juridice, aflate în strînsă legătură, se anulează în
întregime numai unul;

 ipoteza în care, deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă produce
efecte ca alt act juridic, în baza conversiunii;

 cazul în care actul juridic lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare;

 ipoteza cînd actul juridic încheiat este lovit de nulitate absolută, însă ulterior este
îndeplinită cerinţa legală nerespectată în momentul încheierii lui;

 situaţia cînd forma adprobationem nu a fost respectată, dar operaţiunea juridică

(negotium) este valabilă.

Aşadar, nulitatea parţială înseamnă ineficacitatea numai a unei clauze sau a unor clauze, dar nu
toate, ale aceluiaşi act juridic. Atragem atenţia că nu trebuie confundată clasificarea în nulităţi
parţiale şi nulităţi totale cu clasificarea în nulităţi absolute şi nulităţi relative.

 După modul de consacrare legislativă, distingem: nulitatea expresă şi nulitatea virtuală; acestor
nulităţi li se mai spune şi textuale, respectiv, implicite. Este expresă (explicită ori textuală) acea
nulitate care este prevăzută ca atare într-o dispoziţie legală. Majoritatea nulităţilor este formată
din cazurile de nulitate expresă, prevăzute ie în Codul civil, ie în alte izvoare ale dreptului civil.
Este virtuală (implicită sau tacită) acea nulitate care nu este prevăzută expres în lege, dar rezultă
din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic civil.
 După felul condiţiei de validitate nerespectată deosebim: nulitatea de fond şi nulitatea de formă.
De fond este acea nulitate, care intervine în caz de lipsă ori nevalabilitate a unei condiţii de fond
a actului juridic civil: consimţământ, capacitate, obiect, cauză. Nulitatea de formă este aceea care
intervine în cazul nerespectării formei cerute „ad validitateiri.” De exemplu, Codul civil al
R.S.S. Moldoveneşti (publicat în Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.M. din
 26.12.1964, promulgat şi intrat în vigoare la 26.12.1964, abrogat prin Legea nr. 1107 din
06.06.2002, publicată în Monitorul Oicial al Republicii Moldova, nr. 082 din 22.06.2002)
prevedea în art. 47, art. 48 şi art. 49 „Efectele nerespectării formei convenţiei,” „Efectele
nerespectării cerinţei de a întocmi un simplu înscris” şi, respectiv, „Obligativitatea formei
notariale şi efectele nerespectării.” Codul civil al Republicii Moldova, de asemenea,
reglementează în art. 211 „Efectele nerespectării formei scrise a actului juridic” şi art. 213
„Efectele nerespectării formei autentice” (Codul civil al Republicii Moldova, nr. 1107- XV din
06.06.2002, promulgat la 11.06.2002 şi intrat în vigoare la 12.06.2003; publicat în Monitorul
Oicial al Republicii Moldova nr. 82-86 din 22.06.2002).
În funcţie de modul de consacrare legislativă, distingem nulitatea expresă (numită şi nulitate
textuală sau chiar explicită) şi nulitatea virtuală (numită şi nulitate implicită sau tacită).

Prin nulitate expresă se desemnează acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-o
dispoziţie legală. Cele mai multe nulităţi fac parte din această categorie, fiind prevăzute fie în

Codul civil, fie în alte acte normative.

Prin nulitate virtuală se desemnează acea nulitate care nu este expres prevăzută de lege, dar care
rezultă neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului
juridic civil.

 După felul condiţiei de validitate încălcate la încheierea actului juridic civil nulităţile sînt de
fond sau de formă.

 Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei
condiţii de fond a actului juridic civil (consimţămînt, capacitate, obiect, cauză). Nulităţile
din această categorie sînt cele mai numeroase în practică.

 Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerute ad
validitatem.

 După modul de valorii care, nulităţile se împart în nulitate judiciară şi nulitate amiabilă sau, după
cum menţionează unii autori, nulitate de drept. Nulităţile judiciare sunt nulităţile care implică
intervenţia organelor de jurisdicţie şi rezultă din hotărârile date de acestea. Nulităţile de drept ar i
cele care nu implică intervenţia organelor de jurisdicţie, întrucât ar avea caracter evident şi s-ar
impune, astfel, părţilor prin propria lor apreciere. Această categorie de nulităţi este însă
contestată şi aproape inexistentă în practică deoarece confruntarea actului juridic cu prevederile
actelor normative este o operaţie care nu poate i lăsată, în principiu, la aprecierea părţilor, ci se
 soluționează în modurile expres prevăzute de lege. După cum rezultă din chiar deiniţia nulităţii
actului juridic civil, această sancţiune are drept cauză nerespectarea dispoziţiilor legale care
reglementează condiţiile sale de valabilitate.
Unii autori mai împart nulităţile, în raport de modul de valorificare, în nulităţi judiciare şi nulităţi
amiabile, iar alţi autori, după acelaşi criterii, deosebesc între nulităţile judiciare şi nulităţile de
drept.
Distincţia dintre nulităţile amiabile şi nulităţile judiciare poate fi primită, în sensul că putem face
deosebire între situaţia în care părţile se înţeleg cu privire la nulitatea actului juridic încheiat de
ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin voinţa lor, fără a se mai adresa organului de jurisdicţie
competent (caz în care am fi în prezenţa unei nulităţi amiabile) şi situaţia în care părţile nu se
înţeleg în acest sens ori în care ar fi vorba de un act juridic căruia nu i se poate pune capăt printr-
un act simetric celui prin care a luat naştere, deci nesusceptibil de o nulitate amiabilă, precum:
recunoaşterea de filiaţie, căsătoria, adopţia etc, fiind astfel necesar ca nulitatea actului juridic să
fie declarată de organul de jurisdicţie competent (într-o asemenea situaţie vorbim de nulitate
judiciară).

 În schimb, distincţia între nulitatea de drept (care crează impresia că ar putea exista
nulităţi independent de vreo hotărîre jurisdicţională sau de înţelegerea părţilor şi nulitatea
judiciară nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:
actul juridic încheiat beneficiază de o prezumţie de valabilitate, chiar şi atunci cînd a fost
încheiat cu nesocotirea legii, aşa încît, în măsura în care părţile nu se înţeleg (sau nu au
posibilitatea să se înţeleagă asupra nulităţii),  înlăturarea prezumţiei respective urmează a
se face pe calea judecăţii;

 întrucît nimeni nu poate să îşi facă singur dreptate, dacă părţile nu se înţeleg, trebuie să
hotărască instanţa;

 cercetarea problemei unei eventuale validări ulterioare a actului juridic, precum şi

problema de a şti dacă este vorba de o nulitate totală sau parţială impun intervenţia
organului de jurisdicţie competent.

Nevalabilitatea actului juridic civil se datorează deci nevalabilităţii condiţiilor sale esenţiale care,
după cum se ştie, sunt condiţii de valabilitate. Conform Codului civil al R.S.S. Moldoveneşti (Capitolul
III: Convențiile), se poate spune că sunt cauze de nulitate a actului juridic civil:
 încălcarea prevederilor legale privind încheierea actului;
 nerespectarea intereselor statului şi societăţii la momentul încheierii actului juridic;
  încheierea convenţiei de către o persoană juridică ce contravine scopurilor ei;
 încheierea unei convenţii de către un minor care n-a împlinit vârsta de cincisprezece ani;
 în cazul încheierii convenţiei de către un cetăţean declarat incapabil:
 încheierea convenţiei ictive şi a convenţiei simulate;
 încheierea convenţiei de către un minor între cincisprezece şi optsprezece ani;
 cazul în care convenţia a fost încheiată de un cetăţean cu capacitate de exerciţiu restrânsă din
cauza abuzului de băuturi spirtoase sau de substanţe narcotice;
 încheierea convenţiei de un cetăţean, care nu este în stare să înţeleagă însemnătatea faptelor sale;
 situaţia când o convenţie este încheiată datorită unei erori;
 încheierea convenţiei prin înşelăciune, violenţă, ameninţare sau în urma unui concurs de
împrejurări grele.
Dintre aceste cauze, unele atrag nulitatea absolută, iar altele nulitatea relativă. Când legea nu
precizează felul nulităţii, este datoria interpretului să stabilească acest aspect, apelând la criteriul de
clasiicare a nulităţii în absolută şi relativă: în funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală
încălcată la încheierea actului juridic civil. Sunt binevenite menţiunile privind reglementările prevăzute
în Codul civil vechi al R.S.S. Moldoveneşti din 1964 şi cele incluse în Codul civil nou, actual al
Republicii Moldova (Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002). Astfel, sunt făcute o serie de
modiicări în ceea ce priveşte nulitatea actului juridic. Unele prevederi au fost excluse, de exemplu
„Nulitatea convenţiilor persoanei juridice care contravin scopurilor ei” (art. 52, Codul civil al R.S.S.
Moldoveneşti din 1964). Altora li s-a modiicat denumirea actualizându-le, dar, de fapt, însemnând
acelaşi lucru. Aici menţionăm că dacă în Codul civil vechi (Codul civil al R.S.S. Moldoveneşti din
26.12.1964), art. 50 şi art. 51 reglementau „Nulitatea convenţiei care nu corespunde prevederilor legii”
şi respectiv „Nulitatea convenţiei” încheiate cu un scop contrar intereselor statului şi societăţii, atunci în
Codul civil actual al R. Moldova, se merge pe calea comasării acestora într-un articol unic, şi anume art.
220 intitulat „nulitatea actului juridic ce contravine legii ordinii publice sau bunelor moravuri.” Dacă în
Codul civil al R.S.S. Moldoveneşti din 1964, nulitatea absolută survenea în cazul încheierii convenţiei
de către un minor care n-a împlinit cincisprezece ani, în Codul civil al R. Moldova din 2002 legiuitorul
reduce această vârstă, mai mult făcând precizarea între capacitatea de exercițiu a minorului de până la
14 ani (art. 22, Codul civil al R. Moldova) şi care a împlinit vârsta de 14 ani, cât şi a actelor juridice
încheiate de un minor care sunt nule cu excepţiile prevăzute de lege. Art. 54 din Codul civil vechi
intitulat „Nulitatea convenţiei încheiate de un cetăţean declarat incapabil” capătă o altă denumire în
Codul civil şi anume „Nulitatea actului juridic încheiat de o persoană fără capacitate de exerciţiu” care
în esenţă, semniică acelaşi lucru. Aceste referiri au fost făcute la capitolul „Nulitatea absolută.” În ceea
ce priveşte „nulitatea relativă,” putem menţiona următoarele: în Codul civil vechi nu este prevăzută
„nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor,” spre deosebire de Codul civil în
vigoare, care conţine această normă. De asemenea, prevederi noi sunt în art. 232 al Codului civil actual,
care reglementează „Nulitatea actului juridic încheiat cu încălcarea interdicţiei de a dispune de un bun.”
În contextul celor menționate se poate airma că Codul civil în vigoare, spre deosebire de Codul civil din
1964, analizează şi dedică un capitol întreg nulității actului juridic, unde se arată, că este nul actul
juridic atât prin acordul părților, cât şi în temeiurile prevăzute de C. civil de către instanța de judecată
sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Efectele nulităţii actului juridic civil

Prin efectele nulităţii actului juridic civil înţelegem consecinţele juridice ale aplicării
sancţiunii nulităţii, adică urmările datorate desfiinţării în întregime sau în parte a unui act juridic
civil care a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile sale de
validitate. Aşadar, esenţa efectelor nulităţii este exprimată în chiar definiţia nulităţii şi constă în
lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa
valabilă. Efectul nulităţii actului juridic civil este exprimat foarte sugestiv prin adagiul quod
nullum est, nullum producit efectum.

Cele menţionate mai sus permit evidenţierea celor trei principii ale efectelor nulităţilor
actului juridic civil:

 retroactivitatea efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţii se produc din momentul

încheierii actului juridic;

 repunerea în situaţia anterioară (restitutio in integrum) care se realizează prin restituirea

prestaţiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat;

 anularea atît a actului juridic iniţial, cît şi a actului juridic subsecvent (resoluto iure
dantis, resolvitur ius accipientis).

Prin principiul retroactivităţii efectelor nulităţii înţelegem regula potrivit căreia nulitatea
produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică efectele nulităţii se produc din
chiar momentul încheierii actului juridic civil. Aşadar, vor fi înlăturate şi efectele actului juridic
care s-au produs între momentul încheierii acestuia şi momentul anulării efective a actului. În
temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil, părţile ajung în situaţia în care s-ar
fi aflat dacă nu ar fi încheiat acel act juridic.

Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil decurge din principiul
legalităţii, în sensul că restabilirea legalităţii, încălcată la încheierea actului juridic civil, impune
înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Acest principiu contribuie la asigurarea
 ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie tulburată, însă efectele ce îi aduc
atingere să fie totuşi menţinute.

Principiul restabilirii situaţiei anterioare (repunerii în situaţia anterioară) este acea regulă
de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel
încît părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Ca şi principiul retroactivităţii, principiul restitutio in integrum vizează efectele nulităţii actului
juridic între părţile raportului juridic născut din actul respectiv, iar nu şi efectele faţă de terţi.
Acest principiu este consecinţa principiului retroactivităţii efectelor nulităţii şi, totodată, apare ca
un mijloc de asigurare a eficienţei lui practice.

Desemnăm prin principiul anulării atît a actului juridic iniţial, cît şi a actului juridic
subsecvent, regula de drept, potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar)
atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.
Acest principiu priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi. În literatura de specialitate,
se subliniază că principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis este o consecinţă atît a
celorlalte două principii ale efectelor nulităţii, cît şi a principiului nemo plus iuris ad allium
transferre potest, quam ipse habei (nemo dat quod non habef), în sensul că, dacă prin anularea
actului juridic iniţial se desfiinţează dreptul transmiţătorului din actul juridic subsecvent (şi care
a fost dobînditor al unui drept în actul juridic iniţial), înseamnă că acesta a transmis un drept pe
care nu îl avea, deci nici subdobînditorul nu putea deveni titularul acestui drept.
S-a arătat că, în practică, aplicarea acestui principiu se concretizează şi în două situaţii specifice,
anume în cazul „actelor autorizate”, anularea autorizaţiei administrative (anulare care reprezintă
un act administrativ) conduce la anularea şi a actului juridic civil care se întemeia pe acea
autorizaţie; în cazul a două acte juridice, din care unul este principal, iar celălalt accesoriu,
anularea actului principal atrage şi anularea actului accesoriu, în temeiul principiului accesorium
sequitur principale (se observă însă că în acest din urmă caz nu sîntem în ipoteza propriu-zisă a
principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, principiu care presupune două sau mai
multe acte juridice succesive, prin care s-au transmis aceleaşi drepturi ori s-au constituit sau
transmis drepturi aflate în strînsă legătură).

BIBLIOGRAFIE
1.Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, publicată în Monitorul Oicial al Republicii
Moldova nr. 1 din 12 august 1994, intrată în vigoare la 27 august 1994.
2. Codul civil al Republicii Moldova adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 1 107, 15 din 6 iunie
2002, Monitorul Oicial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002, intrat în vigoare la 12 iunie
2003.
3.Codul civil al R.S.S. Moldoveneşti, publicat în Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S.M.
din 26.12.1964, promulgat şi intrat în vigoare la 26.12.1964.
4. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, vol. I. Chişinău: Editura „Arc,” 2006.
5. Ungureanu Carmen Tamara. Drept civil (suport de curs). Iaşi: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza,”
2010.
6.Baieş Sergiu, Roşca Nicolaie. Drept civil. Partea generală. Persoana izică. Persoana juridică. Chişinău:
Editura „Cartier,” 2011.
7.https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/7.Aspecte%20de%20drept%20comparat%20privind
%20reglementare%20efectelor%20nulitatii%20actului%20juridic%20civil.pdf
8.https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-civil-introducere/nulitatea-actului-juridic-
civil/
9.