UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU

FACULTATEA DE DREPT “SIMION BARNUŢIU”

SPECIALIZAREA: DREPT / ID

CENTRUL VASLUI

(sesiunea iunie 2015)

DREPT CIVIL

TEME DE CONTROL:
FORMA ACTULUI JURIDIC
NULITATEA ACTULUI JURIDIC

Coordonator:
Prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu

Student, Anul I, Sem. II:

- SIBIU 2014/2015 –
 NULITATEA ACTULUI JURIDIC

În legislaţia noastră civilă nu există o definiţie unanim acceptată a nulităţii actului juridic
civil, iar în literatura de specialitate există opinii diferite cu privire la definirea corectă a acestei
instituţii.
Tr. Ionaşcu şi E. Barrasch definesc nulitatea ca fiind „ sancţiunea încălcării prin act
juridic, încălcare la data când actul a fost făcut, a unei dispoziţii a legii".
A. Ionaşcu defineşte nulitatea drept „sancţiunea care intervine după înfrângerea
dispoziţiei legale, lipsind actul juridic de efectele în vederea cărora el a fost încheiat".
În opinia lui T.Pop, nulitatea este „acea sancţiune civilă care intervine după încălcarea
normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urmărite la încheierea lui".
Aceste definiţii sunt deficitare, deoarece nu rezultă cu claritate că nulitatea intervine în
cazul încălcării normelor juridice care reglementează condiţiile de validitate a actului juridic
civil, ci dimpotrivă, lasă să se înţeleagă că ar putea fi vorba şi de alte norme juridice respectate la
încheierea actului juridic ( dar care totuşi, în caz de încălcare, atrag alte sancţiuni civile, de
exemplu şi posibilitatea probării actului juridic, imposibilitatea actului juridic faţă de terţi).
În literatura juridică o definiţie corectă a nulităţii este dată de Gh. Beleiu, I. Dogaru şi G.
Boroi. Conform opiniei acestora, „nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul
juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă" .
Din această definiţie pot fi desprinse trăsăturile caracteristice nulităţii, anume:

- nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil;

- priveşte numai actele juridice, nu şi fapte juridice stricto senso;
- intervine când sunt încălcate normele juridice care reglementează condiţiile de validitate a
actului juridic . .

- constă în lipsirea actului juridic de efectele ce contravin normelor juridice edictate pentru
încheierea valabilă a actului juridic, deci nu priveşte, întotdeauna, actul juridic în întregul lui;
- pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei cu legea a efectelor actului juridic, se
recurge la finalitatea legii, în sensul că actul juridic este lipsit numai de acele efecte care
contravin scopului urmărit de dispoziţia legală încălcată. .
2
- momentul în raport cu care se apreciază conformitatea actului juridic cu legea este acela al
încheierii actului juridic.

Reglementare
În stadiul actual al legislaţiei civile nu există o reglementare unitară a nulităţii actului
juridic civil, ci normele juridice care reglementează această instituţie se regăsesc răspândite în tot
codul civil:

- art.5, art.790 (alin. 1);

- art. 803, art. 822-823;
- art. 839, art.886;
- art. 910 (alin. 2), art. 953;
- art.961, art. 965-966;
- art.1008, art. 1010;
- art. 1067, art. 1156;
- art. 1167-1168, art. 1190;
- art.1308-1309, art. 1211;
- art.1689 (alin.1), art. 1712;
- art. 1716, art.1774-1776;
- art.1897, art.1900, precum şi în alte acte normative ce constituie izvoare ale dreptului civil:
- art. 20, 34 din Decretul 31/1954;
- art. 22, alin. 3 şi art. 24, alin. 1 din Legea nr. 16/1994;
- art. 11 din Legea 112/1995 ;
- art. 41, alin. 1 şi 2 şi art. 51, alin. 2 din Legea nr. 8 /1996;
- art. 14 şi art. 15 din Legea 54/1998;
- art. 5 din Legea 190/1999;
- art. 9 din Ordonanţa nr. 9 /2000;
- art. 46 din Legea 10 /2001 etc.
Funcţiile nulităţii
Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii:
- funcţia preventivă: constă în efectul prohibitoriu exercitat asupra subiectelor de drept civil,
atenţionându-le astfel să încheie acte juridice cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în
3
legătură cu formarea lor;
- funcţia sancţionatorie: intră în acţiune atunci când funcţia preventivă nu şi-a dovedit eficienţă,
constând în înlăturarea efectelor contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea valabilă a
actului juridic civil;
- funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii: în domeniul actelor juridice civile, în
sensul că, prin realizarea funcţiei preventive şi a celei sancţionatorii se asigură respectarea
normelor juridice civile care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil.
Fundamentul nulităţii
Nulitatea se întemeiază pe considerente care interesează ordinea economică, socială şi
politică şi în anumite limite pe considerente care privesc apărarea unor interese particulare care
reclamă ocrotire specială.
Evoluţia concepţiei despre nulitate
Într-un trecut mai îndepărtat se considera că un act juridic lovit de nulitate nu produce nici
un efect (quod nullum est, nullum product effectum). În această concepţie nulitatea era totodată şi
iremediabilă.
Mai târziu s-a susţinut că nulitatea este mijlocul juridic prin care se restabileşte legalitatea
încălcată la încheierea actului juridic civil (teza proporţionalizării efectelor nulităţii în raport cu
finalitatea legii).
În această concepţie, nulitatea este în principiu, parţială şi remediabilă.
În sprijinul acestei concepţii pot fi aduse şi două argumente de text, anume:
- art. 1008, Cod civil prevede că condiţia imposibilă sau contrarie bunurilor moravuri sau
prohibită de lege este nulă şi desfiinţează condiţia ce depinde de dânsa.
Dând cuvântului drept condiţie accepţiunea de clauză, rezultă că, pe de o parte, clauza ilicită sau
imorală este nulă şi desfiinţează convenţia ce depinde de aceasta, iar, pe de altă parte convenţia
nu este desfiinţată în cazul în care clauza respectivă nu a fost determinată la încheierea ei
(argument per a contrario), aşa încât va fi nulă numai acea clauză.
Art. 1, alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevede că „orice clauză care se abate de la
reglementarea legală a prescripţiei extinctive este nulă, deci nulitatea afectează numai clauza nu
întreg actul."
Delimitarea nulităţii de alte sancţiuni de drept
Nulitatea şi rezoluţiunea
Rezoluţiunea este acea sancţiune ce constă în desfiinţarea retroactivă a unui contract sinologmatic
cu executare uno ictu, în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din părţi.
4
Asemănări:
- ambele sunt cauze care atrag ineficacitatea actului juridic civil;
- atât rezoluţiunea, cât şi, în principiu, nulitatea produc efecte retroactiv;
- ambele presupun, în principiu o hotărâre a organului de jurisdicţie.
Deosebiri:
- o deosebire de ipoteză: dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezoluţiunea presupune un act
valabil încheiat;
- o deosebire de domeniu: dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluţiunea
priveşte doar contractele sinologmatice, cu executarea uno ictu;
- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt contemporane momentului
încheierii actului, la rezoluţiune cauza rezoluţiunii este ulterioară acestui moment;
- rezoluţiunea şi nulitatea relativă sunt supuse unor reguli diferite în privinţa începutului
prescripţiei extinctive, iar nulitatea absolută nu este supusă prescripţiei extinctive;
Nulitatea şi rezilierea
Rezilierea este sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul neexecutării culpabile a
unui contract sinologmatic cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului
respectiv numai pentru viitor.
Conchidem că rezilierea se deosebeşte de rezoluţiune prin aceea că intervine în cazul
contractelor sinologmatice care se execută prin prestaţii succesive şi că operează numai pentru
viitor. În consecinţă, comparaţia dintre nulitate şi rezoluţiune prezintă numeroase puncte comune
cu aceea dintre nulitate şi reziliere.
Ca element propriu acestei din urmă comparaţii, reţinem că, deşi efectele nulităţii se
produc în principiu retroactiv, iar rezilierea operează numai pentru viitor, totuşi în cazul actelor
juridice cu executare succesivă nici nulitatea nu produce efecte pentru trecut.
Nulitatea şi revocarea
Revocarea constă în înlăturarea efectelor actului juridic civil datorită ingratitudinii
gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii.
Revocarea se aseamănă cu nulitatea prin aceea că şi ea reprezintă o cauză de ineficacitate
a actului juridic civil.
Între cele două sancţiuni civile există importante deosebiri , anume:
- cea de ipoteze: pe când nulitatea presupune un act nevalabil, revocarea presupune un act
valabil încheiat;
- cea de dată a cauzelor: dacă nulitatea presupune cauze contemporane momentului încheierii
5
actului, revocarea presupune cauze ulterioare încheierii actului;
- cea de domeniu: dacă nulitatea este aplicabilă oricărui act juridic civil, revocarea se aplică
în principiu actelor cu titlu gratuit ( liberalităţi);
- cea privind prescripţia extinctivă a acţiunilor (supuse unor reguli diferite).
Nulitatea şi coducitatea
Coducitatea este acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic civil
valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale şi
acre este independentă de voinţa autorului actului juridic.
Spre deosebire de nulitate, coducitatea se caracterizează prin următoarele trăsături:
- presupune un act juridic valabil încheiat;
- produce efecte numai pentru viitor (deoarece pentru trecut actul juridic respectiv nu şi-a
produs nici un efect);
- presupune o cauză ulterioară încheierii actului juridic;
- împrejurarea care determină coducitatea este, întotdeauna, străină de voinţa autorului actului
juridic;
Nulitatea şi inopozabilitatea
Inopozabilitatea este sancţiunea care intervine în cazul nesocotirii unor cerinţe de
publicitate faţă de terţi prevăzute de lege pentru anumite acte juridice.
Tot despre inopozabilitate se vorbeşte şi în cazul încheierii unui act juridic prin procedeul
reprezentării, însă cu lipsa sau depăşirea puterii de a reprezenta.
Principalele deosebiri între nulitate şi inopozabilitate sunt următoarele :
- de ipoteze: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când inopozabilitatea presupune un act
valabil încheiat;
- de efecte: dacă în caz de nulitate efectele privesc atât părţile, cât şi terţii, în caz de
inopozabilitate efectele actului se produc faţă de părţi, dar drepturile şi obligaţiile născute din
actul respectiv nu pot fi opuse terţilor;
- de cauze: la nulitate cauzele sunt contemporane încheierii actului pe când inopozabilitatea
presupune neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii lui ( ca regulă);
- modalităţi de remediere: nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, în timp ce
inopozabilitatea poate fi înlăturată în materie de reprezentare prin ratificare.
Nulitatea şi reducţiunea
Reducţiunea este sancţiunea civilă aplicabilă în cazul actelor juridice încheiate cu
nesocotirea unor interdicţii stabilite de lege pentru ocrotirea unor persoane sau pentru restabilirea
6
echilibrului contraprestaţiilor într-un contract sinologmatic cu titlu oneros şi comutativ.
Principalele deosebiri dintre nulitate şi reducţiune vizează următoarele aspecte:
- nulitatea este aplicabilă tuturor efectelor juridice pe când reducţiunea se aplică fie liberalităţilor
excesiv fie contractelor cu titlu oneros şi comutative;
- nulitatea implică un act nevalabil încheiat, iar reducţiunea implică un act valabil încheiat;
- cauza nulităţii constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă
a actului juridic , iar reducţiunea este determinată fie de încălcarea rezervei succesorale fie de
existenţa, de data aceasta în chiar momentul încheierii actului juridic , a unei disproporţii vădite
între contraprestaţii.
CLASIFICAREA NULITĂŢILOR ACTULUI JURIDIC CIVIL
1. În funcţie de natura interesului (general sau individual) urmărit prin dispoziţia legală încălcată
la încheierea actului juridic civil deosebim:
- nulitatea absolută;
- nulitatea relativă.
Nulitatea absolută este cea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei
norme care ocroteşte un interes general, obştesc.
Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea la încheierea actului juridic
civil, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal.
Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este desemnată în legislaţie, practică sau chiar
doctrină, prin formulele: actul este „nul de drept" sau „nul", ori „nul de plin drept", iar nulitatea
relativă este indicată prin formulele: „actul este anulabil", „actul poate fi anulat".
2. În funcţie de întinderea efectelor nulităţii, nulitatea poate fi parţială sau totală.
Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic
civil.
Nulitatea totală este aceea care desfiinţează actul juridic civil în întregime.
Nulitatea parţială înseamnă ineficacitatea numai a unei clauze sau a unor clauze, dar nu toate, ale
aceluiaşi act juridic.
Combinând criteriile de clasificare enumerate mai sus, putem distinge între nulitate absolută şi
parţială, nulitate absolută şi totală, nulitate relativă şi parţială, nulitate relativă şi totală.
3. În funcţie de modul de consacrare legislativă distingem nulitatea expresă şi nulitatea virtuală.
Nulitatea expresă desemnează acea nulitate care este prevăzută ca atare într-o dispoziţie
legală.
Nulitatea virtuală este acea nulitate care nu este expres prevăzută de lege, dar care rezultă
7
neîndoielnic din modul în care este reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic
civil.
Pot exista nulităţi exprese şi absolute, nulităţi exprese şi relative, nulităţi virtuale şi
absolute şi nulităţi virtuale şi relative.
4. În funcţie felul condiţiei de validitate încălcate distingem între nulitate de fond şi nulitate de
formă.
Nulitatea de formă intervine în cazul nerespectării formei cerute a validităţii.
5. În funcţie de modul de valorificare distingem între nulităţi judiciare şi nulităţi amiabile ,
iar conform altor autori între nulităţi judiciare şi nulităţi de drept.
Nulităţile amiabile se întâlnesc când părţile se înţeleg cu privire la nulitatea actului
juridic civil încheiat de ele şi lipsesc de efecte actul respectiv prin voinţa lor fără a se mai adresa
organului de jurisdicţie competent, iar, în caz contrar, vorbim de nulitate judiciară.
Regimul juridic al nulităţilor
1 Regimul juridic al nulităţii absolute
Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţii absolute sunt:
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes: aceasta înseamnă că pot invoca
nulitatea absolută: părţile actului juridic, vânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa din oficiu;
în acest sens, ilustrative sunt prevederile art. 3, alin. 2 din Legea 169/1997 pentru modificarea şi
completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 :„ Nulitatea poate fi invocată de către primar,
prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor
este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun care au plenitudine de jurisdicţie";
- acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată oricând indiferent
de timpul scurs de la data încheierii actului; această regulă este expres prevăzută de art. 2 din
Decretul nr. 167/1958: „Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe
cale de excepţie";
- nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă ori tacită; această regulă este
impusă de natura obştească a interesului ocrotit prin norma a cărei în călcare atrage dupa sine
nulitatea absolută. Inadmisibilitatea confirmării nulităţii absolute nu se trebuie confundată cu
validarea actului prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale, nerespectată în momentul încheierii
actului (ex. Obţinere autorizaţiei administrative, până la anularea actului), validare care decurge
din concepţia despre nulitate, ca şi din regula prevăzută de art. 978 C. Civ.: actus interpretandus
est potius ut valeat, quam ut pereat.

8
2. Regimul juridic al nulităţii relative
Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:
- nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la
încheierea actului juridic:invocarea poate fi făcută personal de cel interesat, dacă are capacitatea
necesară pentru aceasta, dar poate fi făcută şi de reprezentantul legal al celui lipsit de
capacitatea de exerciţiu;
- acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie
invocată în termenul de prescripţie extinctivă; începutul prescripţiei acţiunii este reglementată în
art. 9 din Decretul nr. 167/1958;
- nulitatea relativă poate fi confirmată expres sau tacit: confirmarea expresă se realizează
potrivit art. 1190 C. Civ.: „ Actul de confirmare sau ratificare a unei obligaţii, în contra căreia
legea admite acţiunea în nulitate nu este valabil decât atunci când c uprinde obiectul, cauza şi
natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia
de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune" ; confirmarea tacită rezultă fie de executarea
actului anulabil fie din invocarea nulităţii înlăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.
Între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri de efecte , ci doar deosebiri
de regim juridic. Pe baza celor exprimate mai sus, aceste deosebiri se pot exprima, sintetic, astfel:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes chiar şi din oficiu, nulitatea
relativă poate fi invocată numai de persoana al cărei interes a fost de nesocotit la încheierea
actului;
- dacă nulitatea absolută este imprescriptibilă, nulitatea relativă este prescriptibilă;
- dacă nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi
confirmată, expres ori tacit.
CONCLUZII
In alte cuvinte, nulitatea este sancţiunea ce intervine in cazul in care , la încheierea
actului juridic civil nu se respectă dispoziţiile legale referitoare la condiţiile de fond sau de forma.
Pentru o mai buna inţelegere a instituţiei nulitaţii actului juridic civil presupune şi
operaţiunea delimitării acesteia de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil. O asemenea
delimitare contribuie şi al evitarea confundârii nulitaţii actului juridic civil cu alte sancţiuni de
drept civil, confuzie ce nu este admisibilă, deoarece este vorba de concepte juridice diferite,
fiecare având un regim juridic propriu.
Putem observa că trebuie să clasificăm nulităţile în nulităţi absolute şi nulităţi relative,
clasificare care îşi găseşte importanţa sub aspectul regimului juridic civil.
9
 Intrucât efectul nulităţii este acelaşi, indiferent că ar fi vorba de o nulitate absolută sau
de o nulitate relativă, vom reţine că, regimul juridic al nulităţi vizează trei aspecte: cine poate
invoca nulitatea, cât timp poate fi invocată nulitatea şi dacă nulitatea poate să fie acoperită ori nu
prin confirmare.

BIBLIOGRAFIE

1. Gh.Beleiu , Drept civil român , Ed. Casa de editură şi presă Şansa SRL, 2000

2. Gh.Boroi , Drept civil.Partea generală. Persoanele , Ed.All Beck , Bucureşti, 2000

3. I.Dogaru,Drept civil român ,Ed.Themis , Craiova,2000

4. Tr. Ionaşcu, E. Barrasch - Tratat d drept civil, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1967

10