Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA CRESTINA “DIMITRIE CANTEMIR”

Facultatea de Management Turistic si Comercial

PROIECT:

PRINCIPIILE EFECTELOR ACTULUI JURIDIC CIVIL.


FUNDAMENTE SI EXCEPTII.

STUDENTA: Ionescu Florina Rodica, ANUL II


Actul juridic civil

Prin actul juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu vointa de a produce
efecte juridice – de a naste, stinge sau modifica un raport juridic civil concret.

Elementele definitorii actului juridic civil, sunt:


- prezenta unei manifestari de vointa (care sa provina de la un subiect de drept civil,
persoana fizica sau juridica);
- manifestarea de vointa trebuie exprimata prin intentia de a produce efecte juridice
civile;
Aceasta trasatura diferentieaza actul juridic civil de faptul juridic civil (care se savarseste
fara intentia de a produce efecte juridice civile, efecte care se produc insa in puterea legii).
- efectele juridice urmarite ( la manifestarea vointei pot consta in nasterea, modificarea
sau stingerea unui raport juridic civil concret.
Prin aceasta trasatura, actul juridic civil se diferentieaza de actele juridice din alte ramuri
de drept.

Expresia “act juridic civil”, “act juridic” sau pur si simplu notiunea de “act”, se
intrebuinteaza cu doua sensuri:
- manifestare de vointa pentru a produce efecte juridice civile ( operatiune juridica-
“negotium juris”);
- inscrisul constatator al manifestarii de vointa ( suportul material – “instrumentum
probationis” ).
EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Scopul pentru care se încheie un act juridic este, prin definiţie, tocmai
producerea de efecte juridice.
Prin efectele actului juridic civil se înţeleg drepturile subiective şi
obligaţiile civile la care acesta dă naştere, pe care le modifică sau le stinge.
Efectele actului juridic civil sunt guvernate de trei principii, în funcţie
de care se stabileşte cum şi faţă de cine se produc aceste efecte: principiul
forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii.

1. Principiul forţei obligatorii

Principiul fortei obligatorii este definitii in art. 969 alin. 1 din Codul civil,
conform căruia “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze
autorizate de lege”.
Asadar, principiul forţei obligatorii reprezintă, în fond, reflectarea în
plan juridic a obligativităţii respectarii cuvantului dat.
În ceea ce priveşte actele bilaterale sau multilaterale (contractele),
acest principiu se exprimă şi prin sintagma “contractul este legea părţilor“.
Ele trebuie să execute întocmai obligaţiile pe care, în deplină libertate,
şi le-au asumat contractual. Libertatea contractuală presupune posibilitatea
părţilor de a încheia orice contract, în funcţie de interesele lor, şi de a conferi
contractului încheiat orice conţinut doresc, în limitele prevăzute de lege.
Pe lângă considerentele de ordin moral, principiul forţei obligatorii este
impus de necesitatea asigurării stabilităţii raporturilor juridice generate de
actele juridice civile şi, prin aceasta, a siguranţei circuitului civil.
Excepţiile de la principiul forţei obligatorii a actului juridic civil sunt
acele situaţii în care efectele actului nu se produc aşa cum au intenţionat
părţile la încheierea lui şi aşa cum s-au înţeles; aceste efecte sunt fie mai
restrânse, fie mai întinse decât cele prevăzute şi dorite de părţi.
Constituie cazuri de restrângere a forţei obligatorii acele ipoteze în
care actul juridic civil încetează înainte de termen, din cauza dispariţiei unui
element al său.
Spre exemplu:
- încetarea contractului de mandat prin moartea sau insolvabilitatea uneia
dintre părţi;
- desfiinţarea contractului de locaţiune ca urmare a pieirii lucrului.
În astfel de situaţii executarea contractului nu mai poate continua din motive
obiective, independente de voinţa părţilor.
Constituie cazuri de extindere a forţei obligatorii acele ipoteze în care
actul juridic civil este prorogat (prelungit) prin lege sau cazul suspendării
efectelor actelor cu executare succesivă, ca urmare a unui caz de forţă
majoră.
Spre exemplu, printr-un contract de prestări-servicii, prestatorul s-a angajat
la zugrăvirea unei case, lucrare ce trebuie finalizată în decurs de o lună de la
încheierea contractului. Dar, dacă un caz de forţă majoră a împiedicat lucrul pentru
o săptămână, contractul se va prelungi (deşi părţile n-au dorit-o) cu încă o
săptămână.

2. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

Prevăzut, de art. 969 alin 2 din Codul civil, numai în ceea ce priveşte
actele bilaterale. Pentru actele unilaterale, principiul este consacrat implicit.
Potrivit principiului irevocabilităţii, actului bilateral nu i se poate pune
capăt prin voinţa uneia singure dintrei părţi, iar actului unilateral nu i se
poate pune capăt prin simpla manifestare de voinţă a autorului actului.
Asadar, din moment ce încheierea unui act juridic naşte obligaţia de
respectare a acestuia în aceeaşi măsură în care trebuie respectate înseşi
legile, cel care îl încheie nu se poate pur şi simplu răzgândi, optând pentru a
nu-l mai respecta. Dacă actul încheiat este bilateral, desfiinţarea va
presupune acordul celeilate părţi, iar dacă este unilateral desfiinţarea este,
ca regulă, imposibilă.
Conform “principiul simetriei”: un act juridic biliateral sau
multilateral (contract) legat prin înţelegere, prin consimţământul mutual al
părţilor va putea fi dezlegat, în mod simetric, prin consimţământul mutual în
sens contrar al părţilor.
Spre exemplu, dacă debitorul şi creditorul unei rente decid de comun acord
să pună capăt contractul de rentă, acordul lor de voinţă conduce la încetarea
efectelor contractuale în acelaşi fel şi cu aceleaşi condiţii (consimţământ neviciat,
obiect, cauză etc.) cu care acordul lor iniţial de voinţe condusese la naşterea
acestor efecte.

Exceptiile de la “principiul irevocabilitatii actului juridic” sunt de


doua feluri si anume:
- excepţii de la irevocabilitatea actelor bilaterale (sau multilaterale);
- excepţii de la irevocabilitatea actelor unilaterale.

Excepţiile de la irevocabilitatea contractelor:


- excepţiile de la irevocabilitatea contractelor apar în situaţiile în care
contractul îşi încetează efectele prin voia uneia singure dintre părţi. Ele sunt
expres reglementate de lege şi au motivaţii diferite, în funcţie de categoria
de interese pe care legiuitorul a urmărit să o protejeze prin prevederea
respectivei derogări de la regulă.
Exemple:
- orice donaţie realizată între soţi, în timpul căsătoriei, este revocabilă.
Într-adevăr, dacă s-ar permite soţilor să-şi facă, unul altuia, donaţii
irevocabile, s-ar putea eluda (ocoli) normele Codului familiei privind
comunitatea de bunuri.
Dacă se ajunge la partaj (când este de presupus că părţile nu se mai
află în relaţii atât de bune ca atunci când au încheiat donaţiile). Donatorul îşi
poate solicita înapoi bunurile dăruite soţului/soţiei pe parcursul căsătoriei;
- contractul de locaţiune (Locatiunea este un contract prin care o
persoana, numita locator, se obliga sa asigure unei alte persoane, numita
locatar (chirias), folosinta temporara, totala sau partiala, a unui bun in
schimbul unei sume de bani sau alte prestatii, numita chirie (art. 1411
C.civ.)) fără termen poate înceta prin manifestarea de voinţă a oricăreia
dintre părţi.
Dacă s-a prevăzut un termen în contractul de locaţiune, acesta va
trebui respectat şi numai acordul părţilor va face cu putinţă încetarea
anticipată a contractului.
- depozitul se restituie de îndată ce s-a pretins restituirea.
Dacă s-a prevăzut un termen pentru depozit, şi cu atât mai mult dacă
nu s-a prevăzut, depozitarul (cel la care bunul este lăsat în depozit) trebuie
să-i restituie bunul deponentului, în orice moment l-ar cere acesta;
- stingerea mandatului, în anumite împrejurări.

Potrivit Codului civil, “mandatul se stinge:


1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat”
Această prevedere de excepţie se explică prin faptul că mandatul este
un contract încheiat intutu personae (cu luarea în considerare a calităţilor
celeilalte părţi) şi presupune un anume grad de încredere reciprocă a
părţilor. Dacă această încredere încetează, nici contractul nu mai poate fi
menţinut.
Încetarea manadatului la iniţiativa oricăreia dintre părţi este admisibilă
indiferent dacă mandatul s-a încheiat cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Dacă însă încetarea contractului a fost decisă în mod unilateral de către una
dintre părţi în condiţii păgubitoare pentru cealaltă parte, se vor putea stabili
despăgubiri.
Spre exemplu, X, în calitate de mandant, a emis o procură prin care îl
numeşte pe Y reprezentant (mandatar) al său la încheierea unui contract de
vânzare. În mijlocul unor negocieri esenţiale pentru încheierea contractului de
vânzare, Y renunţă să îl mai reprezinte pe X, punând astfel în pericol vânzarea. Y va
răspunde pentru prejudicierea intereselor mandantului, dar nu va putea fi constrâns
să continue negocierea.

Excepţiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale


Excepţiile de la irevocabilitatea actelor unilaterale sunt cazurile în care
actul juridic unilateral este desfiinţat prin manifestarea de voinţă, în sens
contrar, a celui care l-a încheiat:
- testamentul este esenţialmente revocabil, potrivit art. 922 din Codul
civil.
Aceasta însemnă că testatorul îşi poate modifica testamentul de câte
ori doreşte; va fi valabil ultimul testament încheiat.
- renunţarea la moştenire este revocabilă.
De exemplu, un moştenitor care a renunţat la succesiune şi care, ulterior, se
răzgândeşte, şi doreşte să o accepte, poate intra in posesia mosteniri dacă sunt
îndeplinite două condiţii: moştenirea să nu fi fost acceptată, între timp, de către alt
moştenitor şi de la data deschiderii succesiunii să nu fi trecut 6 luni.
Acceptarea moştenirii nu este revocabilă.
- oferta de a contracta poate fi revocată, până în momentul ajungerii ei
la destinatar.
După ce a ajuns la destinatar, revocarea ofertei poate duce la
obligarea ofertantului de a acoperi prejudiciile produse astfel destinatarului.

3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Principiul este definit în art. 973 din Codul civil. Conform acestui
principiu actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorii sau autorul
lui, neputând să avantajeze terţii sau să dăuneze terţilor.
Conform principiului relativităţii, actul juridic are efecte relative (de la
“relaţie”) adică nu-i poate afecta decât pe cei care îl încheie. Prin urmare,
suntem datori sa respectam doar actele pe care le incheiem noi insine.

Noţiuni esenţiale:
- prin parte se înţelege persoana ce încheie (personal sau prin
reprezentare) actul juridic civil. Se numeşte “parte“ şi autorul actului
unilateral, precum şi fiecare
din părţile actului bi sau multilateral;
- terţii sunt persoanele care nu au încheiat nici personal, nici prin
reprezentare, actul juridic. Prin aplicarea principiului relativităţii, asupra lor
nu se pot produce nici un fel de efecte, nici favorabile nici defavorabile, ale
încheierii actului juridic;
- avânzii-cauză sunt acele persoane care nu sunt nici părţi, nici terţi şi
care suportă efecte ale actului juridic civil din cauza legăturii existente între
ei şi părţi:
a) Succesorii universali(persoana fizică sau juridică ce dobândeşte un
patrimoniu, o universalitate patrimonială) şi succesorii cu titlu universal
(persoana fizică sau juridică ce
dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu) primesc intregul
patrimoniu sau o parte din acesta la decesul altei persoane fizice.
b) Succesorii cu titlu particular (persoane ce dobândesc un anumit
drept individual).
Spre exemplu, cumpărătorul unui bun imobil închiriat va trebui să respecte
contractul de închiriere încheiat de vânzător cu chiriaşul. Deşi cumpărătorul nu a
participat la încheierea contractului de închiriere, el va suporta efectele acestuia, în
sensul că nu îl va putea evacua pe chiriaş mai înainte de expirarea contractului de
închiriere.
c) Creditorii chirografari (creditorii care nu dispun decât de o chitanţă
scrisă de
mână)

Excepţii aparente de la principiul relativităţii efectelor actelor


juridice civile:

Sunt considerate excepţii acele cazuri în care actul juridic civil produce
efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, ca o consecinţă a voinţei
părţilor ce au încheiat actul.
Pentru că numai la prima vedere par că se abat de la principiul
relativităţii, în realitate efectele actului subordonându-se acestui principiu,
aceste excepţii se numesc aparente.

Constituie excepţii aparente de la principiul relativităţii efectelor


actelor juridice civile:
− Situaţia avânzilor-cauză. După cum am văzut, succesorii universali şi
cei cu titlu universal sunt, practic, “continuatori” ai autorilor lor; pentru
succesorii cu titlu particular, dobândirea calităţii de având-cauză se face cu
voia lor; pentru creditorii chirografari dreptul de a ataca actul fraudulos
izvorăşte din lege, şi nu din actul încheiat între debitor şi terţ.
Aşadar, avânzii-cauză reprezintă o categorie intermediară de persoane,
asupra cărora efectele actului juridic se produc nu prin derogare de la
principiul relativităţii, ci tocmai în virtutea acestui principiu.

− Promisiunea faptei altuia este convenţia prin care o parte (denumită


promitent) se obligă faţă de cealaltă parte să determine un terţ să aibă o
anumită conduită.
Spre exemplu, X se obligă faţă de Y să-l convingă pe Z, un bun prieten al lui
X, să-i vândă automobilul lui Y, la un preţ mai mic. Avem de-a face cu o înţelegere
între X şi Y, dar care priveşte conduita unui terţ, a lui Z, care nu a participat nici
personal, nici prin reprezentare la contractul încheiat între X şi Y. Nu se poate
angaja răspunderea unui terţ, în temeiul unui contract la care nu a participat. În
schimb, va răspunde X, pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, aceea de
a-l convinge pe Z să acţioneze într-un anume fel.
- Simulaţia.
Uneori părţile unui act juridic civil nu doresc să îşi facă publice
intenţiile, nu doresc ca terţii să cunoască fie adevărata natură a actului
încheiat, fie adevărata identitate a celor care îl încheie. Ele simulează atunci
încheierea unui act juridic, care este făcut public, şi încheie în ascuns un alt
act, care rămâne necunoscut terţilor.
- Reprezentarea.
Reprezentarea constituie un procedeu juridic prin care o persoană
(reprezentant) încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane
(reprezentat), efectele actului respectiv producându-se direct în persoana
reprezentatului.
Reprezentatul nu participă personal la încheierea actului juridic
respectiv. Totuşi, efectele acestuia se produc în persoana sa, în sensul că va
fi obligat să execute obligaţiile contractuale care decurg din acest act, şi va
beneficia de drepturile care decurg din acesta. Pe de altă parte,
reprezentantul, deşi a încheiat propriu-zis actul juridic, nu va suporta
consecinţele acestuia.
Spre exemplu, X emite o procură pentru Y, prin care prevede că Y îl va
reprezenta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a casei sale. Vânzarea
casei este perfectată de Y, el este cel care negociază încheierea contractului şi tot
el este cel care semnează actul doveditor al acestuia. Dar suma obţinută ca preţ nu
îi aparţine lui Y, ci lui X; tot astfel, nu Y, ci X va avea obligaţia de a elibera casa şi de
a o pune la dispoziţia cumpărătorului, ca şi obligaţia de ai garanta utila şi liniştita
folosinţă a acesteia.

− Acţiunile directe. Uneori, când există două contracte succesive,


legea permite unei persoane care este parte în primul contract să introducă
acţiune împotriva unei alte persoane, care este parte în cel de al doilea
contract.
Spre exemplu, Codul civil prevede că “mandantul poate să intenteze direct
acţiunea contra persoanei ce mandatarul şi-a substituit”. Aşadar, ipoteza este aceea
în care mandatarul, la rândul său, emite o procură prin care împuterniceşte o altă
persoană să încheie actul juridic pentru care primise el însuşi, iniţial, procură de la
mandant pentru a-l încheia. Mandantul, dacă este prejudiciat, va putea acţiona,
direct, împotriva mandatarului său, deşi nu este parte decât la primul contract de
mandat, dintre cele două care s-au încheiat succesiv.

Excepţie reală de la principiul relativităţii efectelor actului


juridic civil:

Stipulaţia pentru altul este numită şi contractul în favoarea unei a


treia persoane şi reprezintă acel contract prin care o parte, denumită
promitent se obligă faţă de cealaltă parte, denumită stipulant să execute o
prestaţie în favoarea unui terţ denumit terţ beneficiar, care nu a participat la
încheierea actului juridic.

Spre exemplu, contractul de asigurare se încheie între asigurat şi societatea


de asigurări. Dar într-un asemenea contract se poate prevedea că indemnizaţia de
asigurare se va plăti, în cazul producerii cazului asigurat, nu asiguratului, ci unui
terţ.
Concret, X încheie cu societatea de asigurări Y un contract de asigurare în
temeiul căruia societatea Y se obligă să plătească o anumită sumă de bani
(indemnizaţia de asigurare) lui Z, dacă va surveni decesul lui X. Z, terţ în raport cu
contractul de asigurare intervenit între X şi Y, poate să nici nu aibă cunoştinţă
despre existenţa contractului. Totuşi, la data decesului lui X, Z este beneficiarul
sumei cuvenite, el o poate pretinde şi chiar are posibiltatea de a introduce acţiune
în instanţă pentru a constrânge societatea de asigurări Y să plătească. Temeiul
acţiunii îl va constitui un contract la care Z nu a participat nici personal, nici prin
reprezentare.

Bibliografie:

CRISTIANA TURIANU Drept civil . p 12-12- CAP II ACTUL JURIDIC CIVIL

BELEIU, Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul civil român.


Subiectele dreptului civil român, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă “Şansa”
S.R.L., 1994, p. 166 – 177;

BOROI, G. Drept civil. Teoria generală, Bucureşti, Editura ALL, 1997, p.


153 – 171;

UNGUREANU, O. Manual de Drept civil. Partea generală, Bucureşti,


Editura ALL –BECK, 1999, p. 148 – 15;

MUREŞAN, M. Drept civil. Partea generală, Cluj – Napoca, Editura


Cordial Lex, 1994, p. 175 – 190;

URS, I. ANGHENI, S. Drept civil. Partea generală. Persoanele, Bucureşti,


Editura Oscar Print, 1998, p. 148 – 157.

DEAK, F. Tratat de drept civil. Contracte speciale, Bucureşti, Editura


Actami, 1998, p. 268 – 291; 378 – 406;

COSMA, D. Teoria generală a actului juridic civil, Bucureşti, Editura


Ştiinţifică, 1969, p. 417 – 433;

COJOCARU, A. Drept civil. Partea generală, Bucureşti, Editura Lumina


Lex, 2000, p. 251 – 270;

TAMÁS, T. Unele consideraţii referitoare la revocarea unilaterală a


contractelor, în revista “Dreptul”, nr. 12/1999, p. 52 – 58.