CHESTIONARE LA DREPT CIVIL

Tema: ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Arătaţi şi exemplificaţi care este deosebirea dintre actele unilaterale şi contractele

unilaterale; actele bilaterale şi contractele bilaterale.

Răspuns: Actele care nu au părţi, ci sunt rezultatul unui autor ce emite o voinţă juridică unică,
sunt acte juridice unilaterale (ex: testamentul). Contractul unilateral este o specie de contract,
care se caracterizează prin aceea că o parte a sa este dar debitor, iar cealaltă este numai
creditor al unei prestaţii anume determinată (ex: donaţia).

Contractele sunt acte juridice biulaterale, adică presupune întotdeauna două părţi şi cel puţin
două persoane. Contractul bilateral (contract sinalagmatic) este o convenţie prin care o parte îşi
asumă o prestaţie în schimbul unei contraprestaţii a celeilalte părţi (art. 943 C.civ.). Acest tip de
contract generează raporturi juridice sinalagmatice, în care fiecare parte a raportului e simultan
creditor şi debitor (ex: contractul de vânzare-cumpărare).

2. Faceţi distincţie între capacitatea de a contracta şi discernământ.

Răspuns: Potrivit art. 948 C. civ. “condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unei convenţii sunt: 1.
capacitatea de a contracta: 2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect
determinat; 4. o cauză licită.” Din prevederile art. 949 C. civ., rezultă că regula este capacitatea
de a încheia acte juridice, iar excepţia, care întotdeauna trebuie să fie expres prevăzută de lege,
este incapacitatea. Potrivit art. 950 C. civ. sunt incapabili de a contracta, adică de a încheia acte
juridice, următorii: 1. Minorii; 2. Interzişii; …4. În genere toţi acei cărora legea le-a prohibit
oarecare contracte. Rezultă din aceste dispoziţii că, practic, capacitatea de a încheia acte juridice
este sinonimă cu capacitatea de exerciţiu
şi, prin urmare îi sunt aplicabile regulile acolo arătate.

Discernământul este o premisă a capacităţii de exerciţiu, care însă nu se poate confunda cu

aceasta din urmă. Existenţa sau absenţa discernământului sunt stări de fapt care pot caracteriza
o persoană fizică indiferent de vârsta acesteia, în timp ce capacitatea de exerciţiu este
condiţionată de vârsta majoratului. În practică, poate avea consimţământ fără a avea capacitate
de exerciţiu o persoane apropiată de vârsta majoratului, la fel cum poate fi lipsită de
discernământ o persană majoră care are deplină capacitate de exerciţiu (suferind de alienaţie sau
debilitate mintală, fără să fi fost pusă sub interdicţie).

3. Un minor în vârstă de 17 ani închiriază, pentru un an, locuinţa proprietate personală.

După două luni de la încheierea contractului, chiriaşul – o persoană cu capacitate deplină
de exerciţiu – cere anularea contractului, pe motiv că la încheierea acestuia a lipsit
încuviinţarea ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare. Care este soluţia ce se impune şi
cu ce motivare?

Răspuns: Instanţa va respinge cererea chiriaşului, pentru că minorul în vârstă de peste 14 ani se
bucură de capacitate restrânsă de exerciţiu, în virtutea căreia poate încheia fără încuviinţarea
ocrotitorului legal şi a autorităţii tutelare o serie de acte juridice. Printre acestea se numără actele
de administrare a bunurilor şi a patrimoniului, în măsura în care nu sunt lezionare. În această
categorie intră şi închirierea locuinţei proprietate personală, care poate fi considerată drept act de
administrare, dat fiind că perioada cuprinsă în contract este mai mică de 3 ani.

4. Art. 1645 C. civ. prevede că este nul contractul de rentă-viageră, încheiat “în favoarea
unei persoane afectate de o boală de care a murit în interval de 20 zile de la data
contractului.” Este aplicabilă această dispoziţie şi contractului de întreţinere?

Răspuns: Dispoziţia nu este aplicabilă automat contractului de întreţinere, pentru că acesta din
urmă este un contract nenumit, adică nereglementat de niciun act normativ. Pentru contractul de
întreţinere, în calitate de act juridic nenumit, se aplică dreptul comun, şi nu analogia cu regulile
juridice care formează genul proxim de act numit. Totuşi, dacă părţile care semnează un astfel de
contract o doresc, nu există niciun impediment în vederea adoptării unei astfel de clauze.

5. Care este regimul juridic al nulităţii absolute?

Nulitatea absolută se deosebeşte de cea relativă prin regimul juridic diferit. Prin urmare între
aceste două feluri de nulităţi nu există deosebiri de efecte, întrucât şi una şi cealaltă desfiinţează
retroactiv efectele actului juridic. Stabilirea regimului juridic al nulităţii presupune a se da răspuns
la următoarele întrebări: cine poate invoca nulitatea; dacă este sau nu este prescriptibilă acţiunea
în justiţie prin care se invocă nulitatea unui act; dacă poate fi confirmat sau validat într-un alt mod
actul sancţionat cu nulitate?

a. Îndreptăţirea de a invoca nulitatea absolută. Nulitatea absolută poate fi invocată de către orice
persoană interesată (care justifică un interes legitim legat de constatarea nulităţii actului) precum
şi de către instanţa de judecată ,din oficiu, atunci când, de exemplu, pe parcursul procesului
privind executarea actului juridic, instanţa constată că există o cauză de nulitate absolută a
acestuia.

b. Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută. Nulitatea absolută poate fi invocată oricând,

adică oricât timp ar fi trecut de la încheierea actului juridic, deoarece acţiunea în nulitate absolută
este imprescriptibilă. Totuşi, se pot semnala cazuri în care această acţiune este prescriptibilă.
Nulitatea absolută poate fi invocată, de regulă, oricând şi pe cale de excepţie, în ipoteza în care
una dintre părţi ar cere executarea actului, iar cealaltă parte s-ar opune invocând nulitatea
acestuia.

c. Inadmisibilitatea confirmării actului nul absolut. Spre deosebire de actele sancţionate cu

nulitate relativă, cele sancţionate cu nulitate absolută nu pot fi, de regulă, confirmate. Prin
excepţie, este admisă şi confirmarea unor astfel de acte. Totodată, atât legislativ cât şi doctrinar
şi jurisprudeţnial se pot semnala cazuri în care un act juridic sancţionat cu nulitate absolută este
validat prin îndeplinirea unei cerinţe legale, ulterior încheierii lui. Este, de exemplu, cazul împlinirii
vârstei matrimoniale, după ce căsătoria a fost deja încheiată.

6. Ce este confirmarea unui act juridic nul şi care sunt caracterele sale?

Confirmarea actului anulabil este o modalitate de remaniere aplicabilă doar actelor afectate de
nulitate relativă, fiind în principiu inadmisibilă pentru actele lovite de nulitate absolută. Este un act
juridic de formaţie unilaterală, deoarece emană de la persoana celui îndrituit să invoce cauza de
nulitate relativă, nefiind necesară acceptarea sa de către celălalt contractant.

Fiind o operaţiune juridică, va trebui să respecte condiţiile de fond ale oricărui act juridic (art. 948
C.civ.) şi condiţiile de formă impuse de actul principal anulabil, datorită caracterului accesoriu al
confirmării.

7. Cum se sancţionează nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului juridic?

Daţi un exemplu de excepţie de la această sancţiune.

Forma actului juridic nu este decât modalitatea concretă prin care se exprimă voinţa internă.
Nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului juridic anulează însăşi existenţa acestuia.
Există un singur exemplu, în care se admite echipolenţa formei, şi anume cel al donaţiilor, care
pot să aibă loc respectând art. 813 C.civ. (donaţia de drept comun), dar şi fără o formă autentică
(donaţia indirectă, donaţia simulată şi darul manual).
8. Producerea efectelor unui act cu executare succesivă este împiedicată de un caz de
forţă majoră. Această împrejurare va determina nulitatea sau rezoluţiunea contractului?

Nici una, nici cealaltă. Despre nulitate nu poate fi vorba, dat fiind faptul că nulitatea este ataşată
contractelor juridice invalide, iar forţa majoră nu invalidează actele juridice. Nici despre
rezoluţiune nu este cazul, având în vedere că rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract
sinalagmatic ca urmare a neexecutării sale de către o parte. Această împrejurare poate
determina o specie a rezoluţiunii, şi anume rezilierea, aplicabilă contractelor sinalagmatice cu
executare succesivă.

9. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre eroare şi dol?

Atât eroarea, cât şi dolul, sunt specii ale viciului de consimţământ, exprimând situaţia în care
voinţa internă antrenantă într-un act juridic nu e liberă şi conştientă. Ambele sunt caracterizate
prin lipsa concordanţei dintre percepţia realităţii şi realitatea obiectivă, între ideea pe care ne-o
facem despre un lucru şi starea reală a acestuia.

Totuşi, în ciuda asemănărilor, există între eroare şi dol o linie de demarcaţie netă. Astfel, eroarea-
viciu de consimţământ vizează substanţa obiectului convenţiei sau persoana cu care s-a
contractat. Pe de altă parte, dolul este o formă de vinovăţie intenţionată, o fraudă la adresa
intereselor particulare, realizată prin mijloace necinstite şi cu rea-credinţă.

Mai trebuie notat faptul că art. 960 C.civ., referitor la dol, ne vorbeşte despre elementul obiectiv al
acestui viciu de consimţământ (“mijloace viclene” şi “maşinaţiuni”), întrebuinţat de una dintre părţi
în contra celeilalte. Ne întrebăm dacă nu cumva şi eroarea, vizând substanţa obiectului
convenţiei sau persoana cu care s-a contractat, nu apelează la aceleaşi “mijloace viclene” şi
“maşinaţiuni” pentru a denatura voinţa celeilalte părţi?

Tema: STAREA CIVILĂ

1. Precizaţi şi exemplificaţi ce se înţelege prin acte juridice de stare civilă şi acte de stare
civilă.

Răspuns: Actele juridice de stare civilă sunt sunt manifestări de voinţă producătoare de efecte
juridice care au ca efect naşterea, modificarea sau stingerea unor elemente de stare civilă. Actele
de stare civilă sunt înscrisurile doveditoare ale stării civile şi ale actelor juridice şi faptelor juridice
generatoare, modificatoare sau extinctive de stare civilă.

2. Cu ocazia încheierii unei căsătorii, ofiţerul de stare civilă a omis să întocmească actul
de căsătorie, deşi a luat consimţământul soţilor. La o lună după încheierea căsătoriei,
soţia introduce o acţiune în nulitatea acesteia, pe motiv că nu a fost întocmit actul de
căsătorie. Care trebuie să fie soluţia instanţei şi cu ce motivare? Cum se poate înlătura
această neregularitate?

Răspuns: Trebuie ţinut cont de faptul că încheierea valabilă a unui act juridic de stare civilă nu
este condiţionată de efectuarea înregistrării corespunzătoare lui, deci de întocmirea actului de
stare civilă. În plus, acţiunea în nulitate ar trebui să sancţioneze nulitatea absolută, adică
încălcarea unui interes genral sau public, prevăzut de norma juridică şi nesocotit prin încheierea
operaţiunii juridice, lucru de care în mod evident nu poate fi vorba în speţă.

Aşadar, instanţa nu poate admite anularea căsătoriei pe motivul neîntocmirii actului de stare civilă
corespunzător, pentru că art. 53 din Legea nr. 119/1996 admite întocmirea ulterioară a actelor de
stare civilă. Consimţământul soţilor fiind luat, se va proceda la întocmirea ulterioară a certificatului
de căsătorie, după ce se depune o cerere la autoritatea administraţiei publice competente.

3. În certificatul de naştere al unui copil, numele tatălui este greşit consemnat. Tatăl se
adresează instanţei cu o acţiune în rectificare. Care va fi soluţia instanţei?

Răspuns: Procedura judiciară nu-şi găseşte aplicarea atunci când este vorba despre certificate
de stare civilă şi nu despre acte de stare civilă. Instanţa nu poate da curs unei asemenea acţiuni,
competenţa în materia certificatelor de stare civilă revenind exclusiv autorităţilor administraţiei
publice cu atribuţii în materie de stare civilă.

4. Care copii au statut de copii din afara căsătoriei?

Răspuns: Dat fiind faptul că situaţia copilului din căsătorie este aceea în care mama este
căsătorită la data naşterii, sau cel puţin la data concepţiei lui, iar tatăl nu se împotriveşte
prezumţiei de paternitate, deducem că sunt în afara căsătoriei toate persoanele aflate în alte
ipostaze. Astfel, mama declară că este necăsătorită, ea va transmite copilului său statutul de
copil aflat în afara căsătoriei. Dacă o hotărâre judecătorească admite acţiunea tatălui în tăgada
paternităţii, copilul pierde statutul de copil din căsătorie, avut anterior, şi devine copil din afara
căsătoriei cu filiaţia nestabilită faţă de tată.

5. În actul de naştere al unui copil, rubrica privitoare la numele tatălui este completată prin
consemnarea numelui concubinului mamei. Aceasta deoarece soţii erau despărţiţi în fapt
de trei ani, iar soţia convieţuia notoriu în concubinaj. Precizaţi, motivat, dacă este valabilă
această înregistrare şi dacă nu este atunci arătaţi pe ce cale se va înlătura.

Răspuns: Această înregistrare este deplin valabilă, în virtutea art. 57, al. 1, C. fam.: “Copilul
conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său...” Astfel, chiar
dacă soţul mamei se bucură de prezumţia de paternitate (exprimată în art. 53, al. 1, C. fam:
“Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei”), concubinul poate face
recunoaşterea paternităţii concomitent cu declararea naşterii, datele sale fiind înscrise în rubricile
corespunzătoare din cuprinsul actului de naştere ce se întocmeşte (art. 17, al. 2, din Legea nr.
119/1996).

6. Cum se va stabili numele unui copil, în cazul în care acesta este găsit şi apoi recunoscut
– mai întâi de către mamă şi apoi de către tată?

Răspuns: Într-o primă etapă, copilul găsit (sau abandonat) se găseşte fie în situaţia de a avea
numele trecut în certificatul medical constatator al naşterii, caz în care va fi înregistrat cu acest
nume, fie nu poate fi cunoscut, caz în care numele său fiind atribuit, prin dispoziţie, de primarul
localităţii în a cărei rază a fost găsit copilul şi unde se înregistrează naşterea (art. 24 din Legea
nr. 119/1996, art. 34 din Metodologie şi art. 2, al. 3, din O.G. nr. 41/2003). Legea nu prevede
limitări cu privire la alegerea numelui în această din urmă situaţie.

Ulterior, atunci când se stabileşte filiaţia maternă, copilul va purta numele mamei, conform
dispoziţiei din art. 64 al. 1 C. fam.: “Copilul dinafara căsătoriei dobândeşte numele de familie al
aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.”

În cele din urmă, atunci când şi tatăl recunoaşte copilul, se aplică prevederea din art. 64, al. 2, C.
fam.: atunci când “filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească
va putea da încuviinţare copilului să poarte numele acestuia din urmă.” Aici există mai multe
posibilităţi: fie tatăl şi mama au acelaşi nume, caz în care nicio schimbare nu mai intervine în
numele copilului; fie tatăl şi mama au nume diferite, caz în care numele copilului se stabileşte de
către instanţa de judecată, care va decide în funcţie de interesele copilului.

7. Ce se înţelege prin modificarea actelor de stare civilă.

Răspuns: Metodologia de aplicare a legii nr. 119/1996 precizează, în art. 195, că “Prin
modificarea actelor de stare civilă se înţelege înscrierea unor menţiuni privitoare la statutul civil al
titularului, aşa cum acestea sunt descrise în capitolul III.” Aşadar, modificarea actelor de stare
civilă este rezultatul unor acţiuni de stare civilă, care au ca obiect un element al stării civile, şi au
loc numai atunci când se modifică starea civilă.

8. Care este efectul posesiei de stat?

Răspuns: Posesia de stat sau folosinţa sării civile, cum este uneori denumită, reprezintă o stare
de fapt îndelungată şi continuă, corespunzătoare unei anumite stări civile. Posesia de stat crează
o prezumţie relativă potrivit căreia persoana care foloseşte o anumită stare civilă are în realitate
acea stare civilă. Această prezumţie va putea fi însă folosită ca mijloc de probă a stării civile doar
în acele situaţii în care starea civilă poate fi dovedită
prin orice mijloc de probă, ca de exemplu atunci când un act de stare civilă este reconstituit ori
întocmit ulterior.

9. Din eroare, se constată fizic moartea unei persoane care se află, în realitate, în
străinătate. La întoarcerea în ţară, această persoană doreşte să-şi clarifice situaţia. Care va
fi mijlocul juridic de care va putea să se folosească?

Răspuns: Persoana aflată în această situaţie poate intenta o acţiune în anularea actului de
deces.