CURS 11.

EFECTELE AC TULUI JURIDIC CIVIL

Curs 11. Efectele actului juridic civil

Prin efectele actului juridic v-om înţelege drepturile subiective civile

şi obligaţiile corelative la care le dă naştere ,pe care le modifică sau
stinge un asemenea act. Ceea ce pentru raportul juridic reprezintă
conţinut ,pentru actul juridic care îl generează reprezintă efectele sale.
În esenţă ,a cunoaşte efectele actului juridic înseamnă a-i cunoaşte
conţinutul,adică clauzele care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Determinarea efectelor actului juridic reprezintă operaţiunea prin

care se stabileşte cu exactitate drepturile sau obligaţiile pe care actul
le-a generat, modificat ori stins . În unele situaţii determinarea
efectelor este o operaţiune deloc complicată şi aceasta se datorează
profesionismului celor care a întocmit actului,dar există şi situaţii cînd
determinarea efectelor actului juridic va prezenta dificultăţi care
rezultă din modul defectuos de exteriorizarea manifestării de voinţă.
Pentru a stabili cu exactitate întinderea efectelor ,în primul rînd
trebuie să stabilim dacă el există.

Dovada actului juridic se face cu mijloacele admise de probă în

condiţiile stabilite de lege. În cazul în care nu putem determina sau
dovedi existenţa actului stabilirea efectelor este lipsită de
obiect,deoarece actul nu există. În măsura în care am dovedit existenţa
actului dar oricum avem o neclaritate în privinţa acestora se trece la
faza a doua şi anume interpretarea clauzelor actului juridic,în acest
sens se va stabili categoria din care face parte respectiva manifestare
de voinţă.

Calificarea operaţiunii juridice ca făcînd parte dintr-o categorie sau

alta ,ar putea duce la clarificarea efectelor actului (de ex. dacă stabilim
că este un act cu titlu oneros va trebuie să existe contraprestaţiile
părţilor care de exemplu în contractul de vînzare-cumpărare vor consta
în plata preţului şi predarea bunului).
 În cazul actelor numite stabilirea clauzelor va trebui făcută în
conformitate cu reglementările proprii acestei operaţiuni,iar în cazul
actelor nenumite se vor aplica regulile generale în materia actelor
juridice. Dacă nici calificarea contractului nu clarifică drepturile şi
obligaţiile părţilor se va trece la interpretarea acestora conform
regulilor speciale prevăzute în art. 725 Cod Civil

În primul rînd contractul se interpretează ţinînd cont de principiul

bunei credinţei.

Contractul se inerpretează după intenţia comună a părţilor fară ca sa

ne limitam la sensul literal al termenilor utilizaţi si intenţia comună.

Dacă o clauză este primitoare de mai multe sensuri ea va fi

interpretata in sensul in care va produce efecte juridice si nu in sensul
in care nu va produce efecte juridice

Termenii polisemantici vor fi interpretati in sensul in care coerspunde

mai mult naturii operatiunii juridice, la interpretare se va tine cont si
de obiceiurile locului unde a fost incheiat acesta. Clauzele
contractuale se interpreteaza sistemic, adică contractul se interpretează
ca un tot intreg fara a scoate din context anumite prevederi. De obicei
clauzele contractului se interpreteaza in favoarea debitorului, iar
contractele cu consumatorii, in favoarea consumatorului. Dacă in
contract este dat un exemplu prin care sa intentionat facilitarea
intelegerii efectelor acestuia, drepturile si obligatiile partilor nu se
limitează doar la acest exemplu. Contractul obligă părţile nu numai la
ceea ce sa stipulat expres, dar si la tot ceea ce ar rezulta din acestea, în
conformitate cu natura acestuia sau cu principiul entităţii.

Principiile efectelor actelor juridice – reprezintă acele reguli de drept

care stabilesc cum şi faţă de cine se vor produce aceste efecte. Evident
că dacă există reguli ,de la aceste există şi excepţii care pentru anumite
raţiuni fac ca regulile respective să nu poată fi aplicate.
În doctrină sunt analizate 3 principii care guvernează efectele
actului şi anume:

1)Principiul forţei obligatorii-îl găsim în literatură încă din dreptul

roman desemnat prin adagio pacta sunt servanda. Codul Civil
reglementează acest principiu la art. 668 întitulat forţa obligatorie a
contractului. În doctrină acest principiu este definit ca fiind acea
regulă de drept în conformitate cu care actul juridic legal încheiat se
impune autorilor sau autorului manifestării unilaterale de voinţă
întocmai ca şi legea. Altfel spus actul juridic este obligatoriu, dar nu
facultativ pentru autorii manifestării de voinţă. În materie contractuală
se arată că contractul este legea părţilor .

Fundamentul acestui principiu rezidă în:

a)necesitatea asigurării,stabilităţii şi siguranţei circuitului civil care se

realizează prin intermediul actelor juridice.

b)imperativul moral al respectării cuvîntului dat.

De la acest principiu există şi unele excepţii: — cînd efectele actului

nu se produc aşa cum şi le-au dorit părţile fiind mai restrînse sau mai
întinse independent de voinţa părţilor. De ex. contractul de mandat va
înceta în cazul morţii mandantului sau mandatarului.

-revizuirea efectelor actului juridic – în cazul revizuirii cerute de una

din părţi în temeiul impreviziunii în contracte.

2)Principiul irevocabilităţii- este acea regulă de drept în conformitate

cu care actului bilateral nu i se poate pune capăt prin manifestare de
voinţă în sensul invers din partea numai a uneia dintre părţi, iar actul
unilateral nu poate fi revocat de către autorul manifestării unilaterale
de voinţă. De la aceasta regulă de drept există şi excepţii cînd actelor
unilaterale li se poate pune capăt prin manifestare de voinţă doar a
uneia din părţi sau actelor unilaterale li se poate pune capăt prin
manifestare în sensul invers autorului manifestării unilaterale de
voinţă. De ex. contractul de transport poate fi denunţat de către călător
în orice moment.
3)Principiul relativităţii efectelor- desemnat prin adagiul “res inter
alios acta” ceea ce presupune că actul juridic va produce efecte numai
faţă de autori manifestării de voinţă în cazul actelor bi sau
multilaterale sau autorul actelor în cazul manifestării unilaterale de
voinţă nepuntînd nici să profite, nici să dăuneze altor persoane.
Adică,actul bilateral nu poate da naştere la drepturi sau obligaţii , decît
pentru părţile acestuia,iar actul unilateral nu poate obliga decît pe
autorul manifestării unilaterale de voinţă.

Principiul dat se justifică din următoarele idei:

1)Natura voliţională a actului juridic- face ca să fie firesc să devină

creditor sau debitor manifestîndu-şi voinţa în acest sens şi la fel de
nefiresc este ca cineva să devină creditor, dar mai ales debitor fără ca
să-şi manifeste voinţa în acest sens.

2)În caz contrar s-ar aduce atingere libertăţii persoanei.

Şi de la acest principiu există unele excepţii cînd deşi actul reprezintă

manifestarea de voinţă între 2 părţi,îşi va produce efectele faţă de a 3-a
persoană care nu a participat nici personal,dar nici prin reprezentant .
Este cazul stipulaţiei pentru altul sau cum se numeşte în legislaţie
contractul în favoarea unui terţ. Deşi actul juridic se încheie între
anumite persoane el va produce efecte faţă de o a 3-a persoană. (Ex.
contractul de vînzare cumpărare, din care beneficiază o altă persoană.)

Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea este o sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic de

efectele contrare normelor juridice dictate pentru încheierea sa
valabilă. Această sancţiune va interveni ori de cîte ori,manifestările de
voinţă vor neglija condiţiile impuse de lege de fond sau de formă
pentru validitatea manifestării de voinţă.
Ea îndeplineşte următoarele funcţii:

1)Funcţia preventivă care constă în prevenirea subiectelor dreptului

civil cu privire la faptul că manifestările de voinţă trebuie să respecte
cerinţele legale altfel vor fi invalidate şi nu îşi vor produce efectele.

2)Funcţia sancţionatorie va interveni cînd prima funcţie nu dovedeşte

eficacitatea şi constă în înlăturarea efectelor cotrare legii.

3)Funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii-adică ne

garantează că actele juridice încheiate respectă regulile imperative,
cele care vizează ordinea publică sau bunele moravuri.

Delimitarea nulităţii de alte cauze de ineficacitatea a actului juridic

civil.

Actele juridice pentru a produce efecte trebuie să corespundă unor

rigori stabilite expres, în cazul în care manifestările de voinţă nu
corespund acestor rigori, ele sunt sancţionate, dar nu numai nulitatea
este cea care face ca actele îcheiate să nu producă efectele dorite. În
Codul Civil există şi alte cauze de ineficacitate a manifestărilor de
voinţă făcute cu scopul de a produce efecte juridice, dar posterioare
manifestărilor respective de voinţă. Acestea sunt rezoluţiunea,
rezilierea, caducitatea, revocarea şi inopozabilitatea.

Clasificarea actului juridic.

Datorită faptului că circuitul civil este divers şi manifestările de

voinţă de asemenea sunt diverse, a fost nevoie de clasificarea actelor
juridice în funcţie de anumite criterii care vor determina natura sau
regimul juridic a acestei sancţiuni în fiecare caz aparte. Astfel:

În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală

încălcată la încheierea actului civil(interesul general sau
individual):
 1. a) absolută- nulitatea care sancţionează la încheierea actului
juridic a unei norme care ocroteşte un interes general
obştesc.Terminologic nulitatea absolută este desemnată prin
formulele “nul de drept”, “nul” , “actul va fi nul” sau “nul de
plin drept”.
2. b) relativă – sancţionează nerespectarea la încheierea actului
juridic a unei norme care ocroteşte un interes particular,
individual ori personal. Nulităţii relative i se spune “nulitate de
protecţie”, iar din punct de vedere terminologic se desemnează
prin formulele “actul poate fi declarat nul”, “poate fi anulat” sau
“este anulabil”.

În funcţie de întinderea efectelor:

1. a) totală – este totală nulitatea care desfiinţează actul juridic în

întregime.
2. b) parţială – este parţială nulitatea care va sancţiona doar unele
prevederi ale actului juridic, doar pe cele care contravin
normelor legale, dictate pentru validitatea lor.

După modul de consacrare legislativă:

232. a) exprese – acele nulităţi care sînt prevăzute ca atare într-

un act normativ. Codul Civil reglementează asemenea cazuri la
art. 220, 232.
233. b) virtuale – sunt acele nulităţi care nu sînt prevăzute
expres de lege, dar care rezultă din modul care a fost
reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic
civil.

După modul de valorificare:

1. a) judiciare – în principiu marea majoritate a codurilor civile

stabilesc expres că sancţiunea nulităţii poate interveni doar prin
hotărîre judecătorească.
2. b) amiabile – cazurile amiabile fiind rar întîlnite. Legiutorul
făcînd abstracţie de această chestiune.
Tot în această materie trebuie făcută distincţia între sancţiunea nulităţii
şi inexistenţa actelor juridice.

Regimul juridic al nulităţii. Cel mai important criteriu de clasificare a

nulităţii este în funcţie de natura interesului ocrotit, astfel acest criteriu
determină regimul juridic al nulităţii absolute sau relative a actului
juridic, în esenţă determinarea regimului juridic al nulităţii actului
juridic presupune clarificarea următoarelor lucruri:

1)Cine poate invoca nulitatea

2)Cît timp poate fi invocată nulitatea

3)Poate sau nu poate fi acoperită nulitatea prin confirmare

Regimul juridic al nulităţii presupune următoarele:

1)Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are un

interes născut şi actual putînd fi invocată inclusiv de procuror. Instanţa
de judecată poate invoca nulitatea absolută din oficiu.

2)Acţiunea în nulitate este imprescribtibilă sub aspect instinctiv.

3)Nulitatea absolută nu poate fi acoperită sau înlăturată prin

confirmarea actului de către părţi. Art 217 Cod Civil.

1)Nulitatea relativă are un regim total invers faţă de nulitatea

absolută, astfel ea poate fi invocată doar de către persoană în al cărei
interes a fost instituită condiţia încălcată de succesorii ei, de
reprezentantul legal al persoanei, sau de către creditorii chirografari,
pe calea acţiunii oblice.
2)Nulitatea relativă se prescrie în termen de 6 luni din momentul în
care persoana a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării, sau în
termen de 6 luni de la încetarea violenţei.

3)Nulitatea relativă poate fi înlăturată prin confirmarea actului de

către persoană interesată. Art 218 Cod Civil.

Efectele nulităţii actului juridic

În funcţie de două ipoteze:

1.Actul cu executare imediată nu a fost executat încă, adică în aceste

condiţii el nici nu va produce nici un efect, iar părţile vor fi repuse în
situaţia anterioară,ca şi cînd actul nu ar fi fost încheiat vreodată.

2.În cazul în care actul a fost executat total sau parţial ,părţile vor
trebuie să restituie tot ce au primit sau executat, potrivit
principiului “restitutio in integrus”. De asemenea,în analiza efectelor
va trebui ţinut cont de faptul dacă, în cazul în care actul lovit de
nulitate a fost executat, iar dobînditorul de drepturi le-a transmis la
rîndul său altor persoane pînă la intervenirea hotărîrii de nulitate. În
aceste condiţii actul iniţial fiind desfiinţat va duce la desfiinţarea şi
actelor subsecvente, astfel că subdobînditorii nu pot transmite şi
dobîndi drepturi în baza unui act anulat.

De obicei efectul nulităţii urmează principiul coud nullum est,nullum

produced efectum , doar că pentru a opera acest principiu ,este necesar
să fie aplicate principiile care guvernează nulitatea, şi anume:

1)principiul retroactivităţii

2)principiul restabiliriisituaţiei anterioare, care se realizează prin

restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului desfiinţat .

3)principiul desfiinţării nu numai a actului iniţial, dar şi a actelor

subsecvente,care au fost încheiate în baza actului lovit de nulitate.
Efectele nulității actului juridic civil .Prin efectele nulităţii actului
juridic înţelegem consecinţele pe care le are declararea nulităţii actului
juridic. Efectele nulităţii sînt identice indiferent că este vorba de
nulitate relativă sau absolută. În ambele situaţii ele conduc la
desfiinţarea raportului juridic civil născut în baza actului juridic în
întregime sau în privinţa clauzelor care contravin scopului urmărit de
legiuitor.

În legătură cu efectele juridice ale nulităţii trebuie să deosebim după

cum acestea se produc între părţile contractante sau faţă de terţi.

 Efectele nulităţii între părţi. Efectele nulităţii între părţi este

guvernat de două principii:
 Principiul retroactivităţii efectelor nulității cea ce înseamnă că
acestea coboară pînă în momentul încheierii actului nul sau
anulabil.

Acest principiu cunoaşte unele excepţii dacă din conţinutul său rezultă
că poate înceta numai pentru viitor actul juridic nu va produce efecte
pentru viitor.

Putem identifica următoarele situații:

1. a) nulitatea contractelor cu executare succesivă, cînd în mod

obiectiv nu se pot restitui în natură obligaţiile executate. De ex.
în contractul de locaţiune, este imposibilă restituire folosinţei
lucuinţei, sau în contractul de întreţinere, restituirea întreţinerii
de către întreţinut.
2. b) păstrarea fructelor culese anterior anulării, cînd
neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe ideia de
protecţie a posesorului de bună-credinţă.

 Principiul repunerii în situaţia anterioară. În temeiul acestui

principiu tot ce s-a executat în baza actului juridic nul sau
anulabil trebuie restituit.
De la acest principiu se cunosc cîteva excepţii:

— este situaţia cînd părţile actului juridic nul sau anulabil nu sînt puse
în situaţia anterioară ci partea în persoana căreia i s-a reţinut nulitatea
este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul cauzat, dar nu mai
mult decît beneficiul pe care acesta l-ar fi obţinut dacă actul juridic nu
ar fi fost declarat nul.

— este cazul aplicării principiului după care nimînui nu-i este permis,
îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudune pentru a obţine
protecţia unui drept.

b.) Efectele nulităţii faţă de terţi. Efectele nulităţii actului juridic faţă
de terţi sînt guvernate de principiul anulării actului subsegvent ca
urmare a anulării actului iniţial. În esenţă desfiinţarea prin anulare a
actului iniţial conduce la desfiinţarea şi a actului subsegvent. Acesta
reese din interpretarea prin exstensie a dispoziţiilor art. 219 alin. 3, C.
civ., unde se prevede că terţii de bună credinţă au dreptul la repararea
prejudiciului cauzat prin actul juridic. Ori prejudiciul cauzat în cazul
terţilor reprezintă consecinţele desfiinţarea actului subsegvent.